Noiuni introductive

Noiunea de comunicare a fost fundamentata n cadrul tiinelor umane.

Termenul vine de la latinescul comunicare care avea iniial nelesul de coparticipare, de a mprti cu ceilalii o teorie, o trire, o opinie.
Ulterior a dobndit o semnificaie ecleziastic simboliznd ,,splare de pcate, de
uurare, de spovedanie, de mprtanie.
n limba romana, termenul de cumunecare apare n secolul XVII fiind utilizat n
Letopiseul rii Moldovei a lui Miron Costin, cu sensul de a face ceva mpreun. O
precizare mai riguroas a termenului va veni n secolul XIX din partea lingvisticii generale,
care n cadrul preocuprilor pentru studiul limbilor, utilizeaz termenul de comunicare n
sensul de relaie de schimb de rnduri ntre dou sau mai multe persoane. Noiunea ca
atare de comunicare a fost folosit pn n a doua jumtate a secolului XX, cnd n stabilirea
sferei de aplicabilitate a termenului s-a produs adevrata revoluie prin apariia ciberneticii i
a teoriei informaiei.
Dac pn atunci termenul de comunicare se folosea pentru a desemna orice fel de
schimburi ntre persoane: de bunuri, cunotine, dup apariia ciberneticii teoriei informaiei,
se pun bazele ,,teoriei generalizate formal abstracte a comunicrii. n ceea ce privete
coninutul ideii de comunicare, va fi restrans numai la informaie i la schimburile de
informaii; sfera va fi extins la nivelul tuturor sistemelor capabile de a realiza procese de
comand i control sau de autoreglare.
Cibernetica teoretic a deonstrat ca asemenea sisteme se ntlnesc i n lumea ,,nevie,
n cadrul diferitelor tipuri de mecanisme i maini, precum i n cadrul sistemelor planetare
unde pmntul realizeaz comunicare cu alte planete din sistemul solar.
Aadar, dac pn atunci comunicarea era restrns numai la domeniul umanului i
era considerat un atribut exclusiv al omului, dup apariia ciberneticii i a teoriei informaiei,
ea devine o caracteristic universal, proprie ntregului univers.
Comunicarea este considerat acel cadru relaional, obiectiv n interiorul cruia se
evideniaz i se particularizeaz informaia, factorul principal prin intermediul cruia se
realizeaz orice proces ,,comand control sau autoreglare.
Relaia de comunicare devine o relaie ontologica fundamental, de care se leag
apariia tuturor formelor de organizare i realizare a ntregului proces de evoluie sau de
dezvoltare.
Dezvoltarea presupune trecerea succesiv de-a lungul timpului, de la forme inferioare
de organizare i funcionare a materiei, la forme superioare. Saltul fundamental l-a constituit
apariia vieii (de la anorganic la organic). iar n interiorul regnului viu, trecerea de la o specie
la alta este comunicare, comunicare prin care se asigura captarea i procesarea ntr-o manier
adaptativ, a unei cantiti tot mai mari de informaie, favoriznd astfel formarea
comportamentelor performante sau eficiente i trecerea la scheme de organizare
comportamental noi, cu un grad mare de complexitate i de eficient.
Un alt salt remarcabil n istoria evoluiei relaiei de comunicare, l-a constituit trecerea
de la organismele vegetale la cele animale i nlocuirea modului de existenta fix/stabil i fixat
de un anumit loc n spaiu, la un mod de via, mobil, dinamic, care ridic n fata
organismelor animale probleme i sarcini de adaptare mult mai complexe i mai dificile, a
cror rezolvare a reclamat modificri calitative n schemele structurale ale mecanismelor de
comunicare. Rezultatul acestor transformri s-a concretizat n apariia unui organ sau a unei
structuri inalt specializate i perfecionate de extragere a informaiilor de la nivelul surselor
externe i de transformare a lor n modele interne, de orientare n mediu i de detectare a
factorilor necesari supravieturii: hrana, adpost.

Odat cu apariia sistemului nervos central, apare o funcie comunicationala nou i

anume funcia de semnalizare. Sistemul nervos central este considerat organ de semnalizare,
care realizeaz legturi cu semnificaie biologica adaptativa ntre trebuinele sau nevoile
intrinseci ale organismului i proprietile diferitelor categorii de stimuli din mediul extern.
Sunt 2 categorii de stimuli:
1. Stimuli primari, necondiionai, care prin proprietile lor specifice, vin direct n
ntmpinarea trebuinelor fiziologice ale organismului, intrand n procesul de asimilaie:
hrana, ap, stimuli de reproducere.
2. Stimuli secundari, condiionai (lumina, sunet, timp) care prin proprietile lor, nu
satisfac direct trebuina sau senzaia de foame sau de sete, adesea pot fi asociai n anumite
conditii i contexte cu locul unde se gsete hran sau ap. Aceti stimuli sunt considerati
semnale pe baza crora, animalele se orienteaz n mediul nconjurtor, l exploreaz, l
scaneaz, detectnd i identificnd factorii necesari existenei: hrana, ap, adpost, dumani,
pericole.
Aceast funcie de semnalizare se va diversifica si amplifica concomitent cu
dezvoltarea, perfecionarea, specializarea funcionala a sistemului nervos central, atingnd
punctul cel mai nalt la om. Tocmai datorit faptului c are creierul cu cea mai complex
organizare structural-functionala, omul devine fiin/sistemul cu cea mai nalt capacitate de
comunicare, el fiind definit ca homo comunicans, comunicarea fiind pentru el, un atribut
definitoriu, esenial. n cadrul comunicrii, el devine ceea ce este i prin comunicare i
asigur perspectiva evoluiei. Izolat de contextul comunicaional omul rmne la stadiul pur
vegetativ, animalic, neputndu-i valorifica potenialul de care dispune prin programarea
genetica, neputnd realiza procese de gndire, operaii de generalizare, de abstractizare,
neputnd dezvolta capacitatea cognitiva, de cunoatere.
Una din condiiile eseniale ale dezvoltrii ontogenetice a omului este punerea i
meninerea copilului, nc de la natere, n contacte sistematice cu lumea obiectelor din jur i
cu cele din afar.
Comunicarea este intradevar una din categoriile fundamentale ale tiinelor despre
Om i Univers.
Teoria generalizat formal abstract a comunicrii, ale crei baze au fost stabilite
la sfritul primei jumti a secolului XX, prin lucrrile lui N. Wiener i Claude Shannon,
definete comunicarea ca schimb de informatie ntre un sistem i mediul su ambient
sau ntre doua sisteme separate n spaiu i timp.
Relaia de comunicare presupune delimitarea i analiza a 3 categorii de elemente:
I. Elemente structurale
II. Elemente de coninut
III. Operaiile: 1. principale
2. secundare.
I.
Elemente structurale
n cadrul elementelor structurale, delimitam 3 componente principale i anume:
a) rolul de a genera i emite semnale - emitor= E,
b) rolul de a le primi (destinatarul) - receptor= R,
c) canal de comunicare.
Atunci cnd transmisia se realizeaz intr-o singura directie, comunicarea este deschis
sau pseudocomunicare.
n mod normal, relaia de comunicare are caracter bidirecional, ceea ce nseamn c
dup fiecare semnal primit de Receptor, el emite la rndul lui un rspuns care devine semnal
pentru emitor. Aceasta ne asigura comunicarea de tip nchis sau autentic. Comunicarea
autentic este o relaie bidirectionata ntre un emitor i un receptor, mijlocita de un spaiu

intern pe care l numim canal. Aceast schem general, care se regsete la orice tip de
sistem, se poate ncrca i cu alte elemente, care in de specificul contextelor.
Ca sa se realizeze, se cer ndeplinite, anumite condiii cu caracter general:
Emitatorul trebuie:
- s dispun si sa posede un anumit repertoriu de elemente, denumite litere din care s
aleag i s poat realiza un numr suficient de uniti distincte, purttoare de informaii.
Totalitatea acestor litere formeaz alfabetul.
- s aleag i s combine literele alfabetului i entitile purttoare de informatie, nu
n mod haotic, ntmpltor ci n concordan cu anumite reguli de ordin semantic. Aceste
reguli fac ca informaia emisa s concorde i s reflecte n mod adecvat obiectivul/realitatea
la care se refer.
- s genereze i s transmit seriile de entiti informaionale, lund n calcul
caracteristicile capacitii de recepie ale destinatarului i particularitatea canalului pe care se
realizeaza transmiterea.
Destinatarul/ receptorul trebuie:
- sa posede o anumit capacitate de admisie calibrata sau reglat la nivelul
caracteristicilor tipului de semnale care sunt emise de ctre emitor.
- sa posede acelai alfabet i acelai repertoriu de reguli sintactico-semantice, pentru a
putea realiza receptarea adecvat a fluxului informaional transmis.
- la primirea informaiei, la nivelul su, trebuie s se produc o schimbare
corespunzatoare coninutului sensului si informaiilor primite.
Comunicarea se realizeaz numai n cazul n care att la nivelul emitorului ct
i la receptor, sunt satisfcute condiiile de mai sus.
Realitatea arat c nu exist i nu poate s se realizeze o comunicare perfect sau
absolut, din cauza aa numitelor influene sau fenomene de perturbaie pe care le sufer
fluxul de informaie ntre emitor i destinatar. Aceste influene perturbatoare se exercita pe
traseu, pe canal i au fost denumite zgomot.
n evaluarea relatiei de comunicare se ia in consideratie raporturile dintre semnal si
zgomot. In funcie de valorile lor se identifica existena a 3 situaii posibile:
1. Zgomotul domina n mod absolut semnalul, informaia este maximal perturbata i
comunicarea este compromisa Z>S
2. Zgomotul este egal cu semnalul Z=S, apare o situaie de maxim incertitudine.
Influena zgomotului afecteaz jumtate din valoarea fluxului informaional. n 50% din
cazuri zgomotul se ia drept semnal i n 50% din cazurisemnalul se ia drept zgomot.
3. Semnalul este mai mare dect zgomotul S>Z, semnalul domina n mod absolut
asupra zgomotului. Aceasta este situaia optim cnd putem vorbi de realizarea comunicrii.
Teoria generalizat a comunicrii, spune c n comunicare avem de-a face cu
schimbul de informaii. n comunicare, operm permanent cu informaii.
Informaia este un concept fundamental care a fost elaborat n cadrul teoriei
generalizate a informaiei i n cadrul ciberneticii. Definiia ei n acest context este diferit de
accepiunea tradiional, empiric sau popular n care a fost utilizat termenul. n primul rnd,
informaia este considerata o a treia dimensiune constitutiva a universului. Modelul
tradiional al universului, pe care l elaborau mecanic i fizic clasic, era unul
bidimensional, alctuit din 2 componente: substana i energia. Cibernetica i Teoria
Informaiei, introduce dimensiunea informaiei. Cel care a formulat prima definitie
generalizat a informaiei a fost Norbert Wiener.
Informaia nu este nici substana, nici energie. Prin aceasta se subliniaz
ireductibilitatea ei i totodat relativa ei independenta fa de substan i energie. Spre

deosebire de substan i energie, informaia nu posed proprieti nemijlocit perceptibile. Ea

nu are nici culoare, nici miros, nici greutate, nici volum.
De unde tim c exist informaie i cnd tim c ea este sau nu prezenta la un sistem,
ntr-un anumit context? n mod indirect ne dm seama de existena informaiei, prin
nregistrarea i evaluarea efectelor pe care le produce prezena ei la nivelul sistemului
considerat.
Informaia, dei nu posed proprieti substaniale energetic, are un caracter activ,
determinnd anumite transformri, efecte n sistem, la care ajunge sau care o recepteaz.
Caracterul efectelor trebuie s aib un sens pozitiv, ele trebuie s se concretizeze n
restabilirea echilibrului, deranjat al sistemului sau n optimizarea strii lui iniiale, prin
generarea unor procese specific de cretere, de dezvoltare, de acumulare, de consolidare.
Considernd toate acestea, informaia capta o nou definire: Informaia este factorul i
msura organizrii la nivelul diferitelor tipuri de sisteme finite.
Opusul organizrii este dezorganizarea. Dezorganizarea este rezultatul pierderii de
informatie sau al denaturrii informaiei. Ea se exprima printr-un alt concept fundamental
antagonic cu cel de informatie, conceptul de entropie. Dac informaia este msura gradului
de organizare ntr-un sistem, entropia este msura gradului de dezorganizare. Din aceasta
relationare Claude Shannon dedus formula matematic a cantitii informaiei.
H= simbol entropie
H=-pi log 2 pi= -0.50 log 2 0.50= 1 bit( pi logarithm n baza 2 n pi), unde pi=
probabilitile particularitatii ale evenimentelor sau elementelor cuprinse ntr-o anumit
mulime considerabil. ( ex: experimentul cu aruncarea monedei); bit= cantitatea unitatii de
masura a cantitatii de informatie.
P1=0.50
P2=0.50
Bit= unitate de msur binar a cantitii de informaie. Exprima cea mai mare
cantitate de informaie, pe care o facem la un nr de evenimente egal probabile. mprirea
succesiv de tip binary devine cunoscut i n jocurile de societate.
Informaia n sens matematic, nseamn acea unitate care ne permite s nlturm sau
s diminum starea de incertitudine n legtur cu producerea sau neproducerea unui
eveniment. (Ex: transport n comun. Dac pe o linie circula 1 singur nr de autobuz, care apare
la orizont, apariia vehiculului, furnizeaz 0% informaie.)
Cea mai mare cantitate de informaie, din punct de vedere statistic-matematic, o gsim
n cadrul evenimentelor egal posibile/probabile i independente unul n raport cu cellalt
(aruncarea monedei, zarul, extragerea unei anumite bile dintr-un numar egal de bile colorate,
vocabularul limbilor considerat c mulimi neordonate, naterea unui bieel, fetie etc).
Pe lng evenimentele egal probabile, exist i cmpuri de evenimente prefereniale n
care un element, un eveniment au o probabilitate relativ mare, unele medie, iar altele redus
(textele curente din vocabularul scris, vorbirea noastr, cuvinte cu frecvena diferit).
Aceste capuri de evenimente, conin o cantitate proporional mai mic de informaie
dect cmpurile de evenimente etiprobabile cu acelai numr de elemente.
Iniial, vocabularul nostru este un cmp de evenimente echiprobabile. Cnd este
activat n procesul comunicrii, se transform n cmp de elemente prefereniale, unele
cuvinte avnd anse mai mari de a fi alese dect altele. Dac ntr-un cmp de evenimente,
probabilitatea unuia dintre ele este =1, probabilitatea tuturor celorlalte, este egal cu 0 i
cmpul respectiv nu conine nicio informaie (ieveniment sigur). Pe lng evenimentul sigur
exist i evenimentul imposibil cu probabilitate egal cu zero. Un eveniment imposibil: s
cad fa 3 la aruncarea monedei.

Informaia nu are numai o dimensiune cantitativ ci pe lng teoria cantitativ sau

statistic-matematica, s-a dezvoltat i o teorie calitativ, care ia n considerare 2 determinaii
sau dimensiuni ale informaiei:
1. Dimensiunea semantic
2. Dimensiunea pragmatic
Dimensiunea semantica rezid n aceea c orice informatie trebuie s posede un
referenial, adic s se refere la o anumit realitate din afara ei. De pild, cuvntul ,, masa,
care are o ncrctur de informaii, reclam ca informaiile pe care el ni le furnizeaz s se
raporteze la un obiect precis dinafar. Dimensiunii semantice i corespunde noiunea de
cantitate semantic de informaie care poate fi definita ca ansamblul modelelor informatice
designative pe care un sistem sau un subiect uman le deine, n legtur cu un anumit
domeniu sau cu un anumit aspect al realitii. Spre deosebire de cantitatea obiectiv sau
statistic-matematica, cantitatea semantica are un caracter dinamic, ea putnd fi augmentata,
sporit sau diminuat. Dac ne referim la subiecii umani, lucrurile sunt foarte evidente i
putem spune c n legtur cu un anumit domeniu, la nceput, dispunem de o cantitate de
informaie semantic redus, pe msur ce venim de mai multe ori n contact cu domeniul
respectiv i primim mai multe secvene de mesaje informaionale despre el, cantitatea
semantic de informaii sporete i se face comparaia (de ex n cadrul unei relaii de
comunicare inre un auditoriu novice i unul instruit. Cele 2 auditorii, sunt supuse aceleiai
influene informaionale, adic audiaz mpreun o prelegere sau o conferin despre o
anumit problem i ne ntrebm care dintre cele auditorii realizeaz n procesul comunicrii
respective, cantitatea de informaie semantic, cea mai mare? Rspunsul este : cel instruit
deoarece extrage mai multe elemente dintr-un ansamblu de cunotine fcnd conexiuni cu
cele dobndite anterior. Restul nvrii este de a face s creasc cantitatea semantic de
informaii).
Dimensiunea pragmatic rezid n gradul de concordan dintre mesajele
informaionale pe care le recepteaz un destinatar i strile lui de necesitate actuale. Cu ct
aceast concordanta este mai mare, cu att utilitatea sau valoarea pragmatica a informaiei
respective este mai ridicat i cu ct este mai redus cu att utilitatea, valoarea pragmatic a
informaiei scade. Pe baza informaiilor pe care le recepionm, ne satisfacem diferite stri de
necesitate, trebuine, curioziti, interese, ateptri etc. Cu ct satisfacerea acestora este mai
ridicat cu att informaiile de care beneficiem vor avea un grad de utilitate mai mic.
Cele 2 dimensiuni calitative ale informaiei, semantic i pragmatica, sunt cele care
asigur statutul informaiei ca factor de organizare i de progres. Evolutiv aceste dimensiuni
se amplific treptat, atingnd punctul culminant la nivelul omului i al societii umane.
II.

Elemente de continut
Comunicarea = mesaj
Mesajul = ansamblu de date despre un anumit aspect/latura a referentialului
informational
Informatia = mesaje
Emitatorul genereaza si transmite mesajele ca elemente de continut care au nevoie sa
fie legate de anumite suporturi subtanstial energetice. Apare caracterul relativ al
independentei fata de substanta si energie, intrucat ea nu poate sa fie prinsa si obiectivata
decat prin intermediul unor elemente substantial energetice.
Aceste raporturi prin care se obiectiveaza si se transmit mesajele se grupeaza:
a. semnale
b. simboluri
c. semne

a. Semnalele = acel suport care obiectiveaza si transmite situational concret, ,,hic et

nunc, un anumit mesaj (exerimentul lui Pavlov).
Sfera de actiune a semnlului este relativ limitata si circumscrisa unei situatii restranse
si specifice de elemente convvrete.
Semnalele sunt prezente in comunicare atat la animale cat si la om. La animale
singurul rol este acela de transmitere.
b. Simbolul = suport substantial energetic elaborat convntiona in cadrul comunicarii
umane, in vederea fixarii si transmiterii unor mesaje despre anumite statuse, roluri,
evenimente etc. Prin aceasta ele capata o conditionare istorico-culturala. Sfera lor de actiune
este mai extinsa decat a animalelor, dar, totusi, limitata la contextul socio-cultural in care sunt
elaborate si functioneaza (insemnele nationale, ale diverselor organizatii, de familie etc.).
c. Semnele = suportul substantial energetic care se utilizeaza ca si simbolul, exclusiv
in cadrul comunicarii umane. Spre deosebire de semnale si simboluri are un caracter abstract,
capatand valoare de utilizare generalizata in cadrul intregii comunitati sau unei mari parti a
omenirii (alfabetele si vocabularul ~cuvantul = semne generalizate socio-istoric; legatura
intre cuvant si realitatea extralingvistica devine una imperativa cu toti membrii care utilizeaza
o anumita limba).
Spre deosebire de simbol care se bazeaza cognitiv pe perceptie si reprezentare,
cuvantul chiar se leaga pe obiectele concrete, bazandu-se pe concept.
Pavlov: orice cuvant generalizeaza si prin intermediul lui, ca denumire, in perceptie se
impletesc cele doua laturi:
- concret individuala care ne leaga de un obiect;
- conceptual generala care ne leaga de toate obiectele asemanatoare.
III. Operaiile:
1. Principale procesul de comunicare se bazeaza pe:
a. codare
b. recodare
c. decodare
a. Codarea = se realizeaza transpunerea mesajelor informationale, de la nivelul
emitatorului pe un anumit tip de suport informational. (cadrul corespunzator la unul
obiectual, nonverbal, verbal)
Codarea trebuie sa se realizeze in concordanta cu obiectivul pe care-l urmareste
comunicarea, cu canalul/mediul pe care-l strabate si cu privire la particularitatile
destinatarului. Trebuie astfel ales incat sa se asigure ajungerea la destinatie cata mai adecvata
a mesajului generat.
b. Recodare = reconversie/regrupare/restructurare a elementelor codului initial in
functie de influentele sau situatiile nou aparute pe traseu.
Are rolul de a asigura preominarea semnalului asupra zgootului si asigurarea
integritatii mesajului.
c. Decodarea se realizeaza la nivelul destinatarului si consta in punerea mesajului
receptionat intr-o legatura designativa adecvata cu obiectul sau realitatea la care se refera.
Comunicarea umana = aceasta operatie are ca corespondent opperatia de intelegere.
Toate cele trei operatii se afla intr-o relatie de interelatie si codependenta.
2. Secundare au rolul fie de a corecta erorile sau denaturarile mesajelor transmise, fie de a
preveni operatia de deteriorare a acestora.
Operatiile secundare sunt reunite sub denumirea de redundare. Aceasta poate fi:

a. externa
b. interna
a. Redundarea externa = utilizarea unui numar mai mare de elemente(litere), pentru
decodificarea si transmiterea unui mesaj decat strictul necesar. Se recurge astfel pentru
transmiterea optima a mesajului, la dublarea sau triplarea elementelor unui mesaj. Creste
probabilitatea de prevenire a denaturarii mesajului.
b. Redundarea interna = stabilirea unor legturi de conditionare reciroca intre
elementele seriei, care obiectiveaza si transmite un mesaj. Aceasta, in mod natural se
realizeaza in interiorul limbilor naturale.
Dimensiunile comunicarii
Plan general:
a. obiectiva, fizica,
b. calitativa, semantica
c. calitativa pragmatica
a. Obiectiva fizica obligativitatea existentei unui anumit volum de elemente fizice
nemijlocit perceptibile care sa poata fi utilizate in calitate de suporturi pentru transmiterea
informatiei; un minim necesar pentru transmiterea unui mesaj este doi.
b. Calitativa semantica in orice comunicare mesajul trebuie sa indeplineasca o
functie designativa, sa se lege mai mult sau cel putin egal de o anumita calitate motivala sau
ideala. Prin ceasta comunicarea dobandeste sens.
c. Calitativa pragmatica orice comunicare trebuie sa se subordoneze si sa se lege
de efectuarea anumitor procese de reglare si autoreglare la nivelul interlocutorilor sau
sistemelor de comunicare.
Proprietatile comunicarii:
a. fidelitate
b. veridicitate
c. completitudinea
d. operativitatea
a. Fidelitatea gradul de concordanta dintre mesajele emise si cele receptionate sub
aspectul identitatii.
b. Veridicitate caracterul adecvat al legaturii dintre mesaj si referential si obiect.
Obiectul trebuie sa fie reflectat in mesaj in mod veridic si adecvat. Incalcarea duce la
confuzie si la neintelegeri.
c. Completitudinea corespondenta pe linie de volum intre ceea ce s- emis si ceea ce
s-a receptionat. Incalcare ei duce la o comunicare lacunarea cu multe tensiuni.
d. Operativitatea mesajele trebuie sa fie emisa si transmisa la momentul protrivit
atunci cand destinatarul are nevoie de el