Eseu Moara cu noroc

Scriitor afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici face parte din cortegiul de
corfei ai realismului clasic romanesc. Publicata in 1881, in volumul de debut Novele
din popor, nuvela realista, de analiza psihologica Moara cu noroc constituie una
dintre cele mai reprezentative scrieri asupra vietii rurale transilvanene in viziunea lui
Ioan Slavici. Caracterul realist al operei deriva din lipsa de idealizare a vietii sociale
taranesti, din tipicitatea personajelor, din observatia si din specificul limbajului. Proza
realista este totodata de factura psihologica prin folosirea modalitatilor de caracterizare
si de investigare psihologica, precum: monologul interior, stilul indirect liber,
autocaracterizarea si notarea gesturilor si a mimicii.
Temele abordate in nuvela sunt oglindirea vietii sociale (mimesis) prin veridicitatea
intamplarilor si verosimilitatea intrigii si a personajelor, dezumanizarea pe fondul
parvenirii si fresca sociala ardeleneasca de la sf. sec. al XIX-lea.
Perspectiva narativa este obiectiva, heterodiegetica. Intamplarile sunt relatate la
persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent (marcile
lexico-gramaticale).
Titlul capata o conotatie ironica, pe sfarsit tragica, schimbandu-si semnificatia: din
simbol al bogatiei, carciuma devine spatiu dionisiac. Moara reprezinta motivul
schimbarii statusului social al lui Ghita, sugerand o usurinta a castigarii banilor prin
abateri etice.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de
incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul si relatiile dintre ele. Detaliile fizice (inalt
si spatos) alcatuiesc portretul fizic (aproape absent) al personajului principal.
In expozitiune este descris drumul care duce la Moara cu noroc asezata la rascruce de
drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase prin tehnica
detaliului semnificativ. Semnele parasirii anticipeaza destinul tragic al familiei (lopetile
rupte, cele cinci cruci). Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea
drumului (in final- sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia: Apoi ea lua
copiii si pleca mai departe.)
Intriga este declansata de aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor
si al turmelor de porci din imprejurimi, care tulbura echilibrul familiei, el are orgoliul
stapanului care isi impune de la inceput regulile: Eu sunt Lica Samadaul Multe se
spun despre mine, multe vor fi adevarate si multe scornite ().

In desfasurarea actiunii, portretul moral al protagonistului este conturat prin procesul de

instrainare treptata fata de familie. La inceput, Ghita isi ia toate masurile de aparare
impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini de paza si
isi angajeaza inca o sluga, pe Marti. Desi intelege ca Lica reprezinta un pericol, Ghita
nu se poate sustrage ispitei castigului.Generozitatea Samadaului atrage bunastarea
materiala a carciumarului, dar acesta isi pierde increderea in sine; ofera o atentie
deosbita imaginii pe care o are lumea despre el (relatia individ-mediu).

Dornic sa faca avere Ghita devine violent cu sotia si cu copii sai, devenind complicele
Samadaului la nelegiuiri: de tot ursuz, se aprindea pentru orisice lucru de nimic, nu
mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti vinea sa te sperii de el. Ghita
este caracterizat direct de Lica: Tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si
esti om cu minte () Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea cu un om ca
tine. Totusi, Samadaului nu-i convine un om pe care sa nu-l tina de frica si de aceea ii
distruge progresiv imaginea de om onest. Astfel, carciumarul de trezeste implicat in
jefuirea arendasului si in uciderea unei femei si a unui copil. Este chemat sa depuna
marturie si i se da drumul acasa numai pe chezasie. La proces jura stramb, devenind
in felul acesta complicele lui Lica, Are totusi momente de sinceritate, cand cere iertare
sotiei si copiilor. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de constiinta. Drept consecinta,
Ghita se aliaza cu jandarmul Pintea pentru a-l da de gol pe Lica, dar nu este sincer fata
de acesta deoarece ii ofera dovezi ale vinovatiei Samadaului numai dupa ce-si poate
opri jumatate din bani.
In punctul culminant, Ghita ajunge pe ultima treapta a dezumanizarii. Dispus sa faca
orice pentru a se razbuna pe Lica, acesta isi arunca sotia drept momeala in bratele
Samadaului in noapte de Pasti; dupa, acesta merge sa-l anunte pe Pintea ca Lica avea
asupra lui banii furati. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita, intr-un gest de razbunare,
Ana i se daruieste lui Lica, deoarece Lica e om, pe cand Ghita nu e decat muiere
imbracata in haine barbatesti. Dandu-si seama de tradarea sotiei, Ghita o ucide , iar,
din ordinul lui Lica, Ghita este omorat de Raut.
In deznodamant, Lica se sinucide pentru a nu cadea in mainile lui Pintea; carciuma
este incendiata de oamenii sai. Finalul este moralizator, singurele personaje care
supravietuiesc sunt batrana si copiii.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza
consecintele nefaste ale dorintei de imbogatire. Statusul initial al personajului este
evidentiat in dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacra si Ghita, in care se confrunta
doua conceptii despre fericire: batrana este adepta valorilor traditionale, in timp ce
Ghita doreste bunastarea materiala. Ghita, cizmar sarac, ia in arenda carciuma de la
Moara cu noroc sub motivatia imbogatirii rapide pentru a-si deschide un atelier. Ghita
se impune ca tip uman caracteristic parvenitul. Acesta evolueaza de la tipicitate, sub

determinare sociala (carciumarul dornic de avere) la individualizare sub determinare

psihologica si morala. Protagonistul parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu
framantari sufletesti si ezitari intre valorile familei, linistea colibei si atractia malefica a
banului (cu scopul de a concura starea civila Balzac).
In opinia mea, destinul tragic al protagonistului nuvelei are un rol moralizator, aidoma
avertismentului rostit de batrana in prologul operei (Omul sa fie multumit cu saracia
sa, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit.). Ghita se
dezumanizeaza treptat, fiind orbit de patima imbogatirii, implicit parvenire. Acesta
oscileaza intre dorinta de a ramane om cinstit si dorinta de a se imbogati prin
intermediul lui Lica Samadaul. Acesta este slab in fata tenatiilor si sfarseste tragic.
In concluzie, nuvela realista de factura psihologica Moara cu noroc ilustreaza
consecintele dorintei de imbogatire si conflictul interior derivat din framantarile sufletesti
ale personajelor. Analiza este minutioasa si serveste realizarii unor psihologii
complexe. Astfel, teza morala sustinuta este dezumanizarea ca repercursiune a
obsesiei de imbogatire.