CAPITOLUL I.

CARACTERISTICI GENERALE ALE AGENTILOR ENERGETICI

1.1.

Noiuni generale privind fluidele energetice i de transport

Fluidele, n general reprezint medii continue, izotrope i omogene care au

proprietatea de a lua forma volumului n care se gsesc, sub influiena unui cmp de
fore exterioare. De asemenea, n stare de repaus ele exercit numai tensiuni
normale, respectiv presiuni.
Fluidele se mpart n lichide i gaze, n care se includ si vaporii fluidelor condensabile.
Lichidele se caracterizeaz prin volum determinat, care n cantiti mici capt
form sferic (datorit forelor de tensiune superficial), iar n cantitti mari iau forma
vasului i prezint o suprafa liber. Lichidele sunt practic fluide incompresibile.
Gazele opun o rezisten foarte mic la schimbarea formei, au o fluiditate mult
mai mare ca a lichidelor i tind s ocupe integral volumul pe care l au la dispoziie, fr
a mai forma o suprafa liber. Gazele i vaporii sunt fluide compresibile.
O gam relativ separat o constituie amestecurile de gaze sau lichide (miscibile sau
nu) ale cror proprieti se trateaz n mod separat, funcie de proprietile specifice ale
componentelor.
Fluidele termodinamice si de transport cele mai des ntlnite sunt:
- apa, rece, cald sau fierbinte;
- aburul, saturat sau supranclzit, ca agent energetic sau transportor de
cldur;
- aerul, ca agent transportor de cldur sau energie mecanic dac este
comprimat n prealabil;
- gazele de ardere utilizate pentru transportul i transferul de cldur;
- uleiurile, ca ageni de transport energie hidraulic sau de cldur (uleiurile
diatermice);
- fluidele frigorifice, utilizate att ca ageni termodinamici n ciclurile inversate
ct i ca fluide criogenice n transportul cldurii de potential cobort sau negative;
- combustibili, att lichizi ct i gazoi, utilizai pentru producerea de energie
termic n diferitele procese termodinamice sau industriale;
- hidrogenul, ca element combustibil, agent de rcire la echipamente energetice
si agent criogenic.

[1]

1.2.

Clasificarea agenilor termici si energetici

Fluidele pentru transmisia i transferul de cldur, precum i cele utilizate pentru

procese termodinamice de for se pot clasifica dup numeroase criteria dintre care
cele mai importante sunt starea fizica, nivelul de temperatur acceptat n domeniul de
utilizare, proprietatile fizico-chimice sau termodinamice, costul fluidului, condiiile de
manipulare, concepia sistemului de conducte de transport, alte considerente
economice, etc.
n funcie de starea fizic agenii energetici se pot clasifica conform celor prezentate n
tabelul 1.1.
Tabelul 1.1. Clasificarea agenilor dup starea fizic

Nr.

Starea fizic

Denumire agent energetic

1. Gaze

Aer, gaze de ardere, bioxid de carbon, heliu, hidrogen,

oxigen, azot, hexaflorur de sulf, clorur de aluminiu,
etc.

2. Vapori

Vapori de ap (abur), vapori de fluide frigorifice

(amoniac, freoni, etc), fluorocarburi, alchilnaftalin,
anisol (etermetilfenilic), para-metilizopropilbenzen,
oxid de difenil, etc.

3. Lichide nemetalice

Apa uoar, apa grea, alcooli(metanol, etanol,

propanol,etc.), esteri (ai acidului fosforic, ai acidului
silicic, triarilborat, uleiuri,etc.), eteri polifenilici, glicoli
(etilenpropilenglicol, polialchilenglicoli), hidrocarburi
halogenate, compui siliconici (silani, siliconi lichizi,
silicat de n octil, silicat de tetraalil, silicat de
fenilresorcin, etc)

4. Lichide semimetaslice i
metalice

Bismut, plumb, mercur eutectic plumb-bismut, galiu,

litiu, sodiu, aliaje sodiu-potasiu, amestec de sruri
anorganice, saramuri si sruri pentru transport de
cldur, etc.

Dup nivelul temperaturilor de utilizare agenii energetici se mpart n cinci grupe dup
cum este prezentat n tabelul 1.2.

[2]

Tabel 1.2. Clasificarea agenilor n funcie de nivelul de temperatur

Nr.
1.

Interval de temperatur
Grupa I
535 - 1100C

2.

Grupa a II-a
400 - 540C

3.

Grupa a III-a
320 - 400C

4.

Grupa a IV-a
260 - 320C

5.

Grupa a V-a
Sub 260C

1.3.

Denumire agent energetic

Aer, clorur de aluminiu, acid carbonic, gaze de
ardere heliu, hidrogen, azot, galiu, etc.
Abur, bismut, sruri , plumb, eutectic plumb-bismut,
sodiu, aliaje sodiu-bismut, sare N_S, etc
Difenili, abur, oxizi de difenili, hydroterm, silicat de
fenilresorcin, eteri polifenilici,orto-terfenil,
metaterfenil, paraterfenil, perfluor-2butiltetrahidrofuran
Difenili clorurai, huile de hidrocarburi, huil animal,
silicai de aril, mobiltherm, siliconi, borat de triaril,
mercur, abur, apa sub presiune, etc.
Ap, silicai ded alchil, para-cimen, ortodiclorbenzen,
hexafluorur de sulf, abur, vapori de fluide frigorifice
(freoni), anmoniac, lichide Uron (derivai ai
polialchillenglicol, etc.)

Proprietile fizice comune ale agenilor energetici

Fluidele energetice lichide i gazoase au o serie de proprieti fizice comune, dintre

care cele mei importante sunt urmtoarele:
Densitatea , reprezint masa unitii de volum, adic:

n care: m si V sunt masa si volumul elementar.

n general, densitatea depinde de poziia punctului de msur (r vectorul de poziie),
de presiunea, p, de temperatura, T i de timpul, :

Densitatea la temperatura t este dat de relaia:

[3]

n care:

este densitatea fluidului la 0C, iar

este coeficientul de dilatare termica

volumic a fluidului. Inversul densitii se numete volum specific:

n tabelul 1.3. sunt prezentate cteva valori ale densitii unor lichide la temperatura
mediului ambiant (20C)
Tabel 1.3. Densitatea unor lichide la temperatura de 20 C

Lichidul

[Kg/m3]

Lichidul

[Kg/m3]

Acetona

790

Benzina

Acid azotic

1513

Brom

3120

Acid sulfuric

1840

Cloroform

1489

Anilina

1022

Clorura e etil

919

Alcool metilic

792

Eter etilic

714

Apa de mare

1010-1050

Mercur

13546

1104

Toluen

867

Apa grea

710-740

n tabelul 1.4. sunt prezentate cteva valori ale densitii unor gaze i vapori n condiii
normale fizice (t=0C si p= 101325 Pa)
Tabel 1.4. Densitatea unor gaze i vapori la starea normal fizic

Gaze, vapori

[Kg/m3]

Gaze, vapori

[Kg/m3]

Acetilen

1,172

Heliu

0,178

Aer uscat

1,293

Hidrogen

0,0898

Alcool etilic

2,043

Kripton

3,733

Alcool metilic

1,426

Metan

0,717

Argon

1,784

Neon

0,899

Azot

1,250

Ozon

2,144

Clor

3,214

Oxigen

1,428

Etan

1,357

Propan

2,02

Etilen

1,261

Xenon

5,89

Fluor

1,629

[4]

Greutatea specific , reprezint greutatea unitii de volum, adic

cu g acceleratia gravitaional, 9,81 m/s2.

Compresibilitatea reprezint proprietatea fluidelor de a-si modifica volumul
odat cu variaia presiunii. Se definete cantitativ prin coeficientul de
compresibilitate i a modulului de elasticitate E:

Pentru lichide se utilizeaz coeficientul de compresibilitate izoterm, T, iar pentru gaze

coeficientul de compresibilitate izentrop, S, conform ecuaiilor:

Pentru lichide coeficientul de compresibilitate variaz cu temperatura i nu depinde

practic de presiune (se consider incompresibile). Pentru fluidele gazoase inclusiv
vaporii fluidelor condensabile, compresibilitatea este dependent considerabil de
variaia presiunii. Densitatea gazelor capt forma:

Dilatarea termic reprezint proprietatea fluidelor de a-i modifica volumul la

variaia temperaturii, cnd presiunea rmne constant. Aceast proprietate este
caracterizat de coeficientul de dilatare termic volumic, :

n tabelele 1.5., 1.6. si 1.7. sunt prezentate cteva valori pentru coeficienii de
dilatare ale unor lichide, ap i gaze lichefiate la temperatura ambiant.
Tabel 1.5. Coeficientul de dilatare volumic a unor lichide la temperatura de 20 C

Lichidul

10 -8

Lichidul

[K-1]
Aceton
Alcool etilic

10 -8
[K-1]

14,87

Eter etilic

16,5

11

Glicerin

5,05

Alcool metilic

12,2

Mercur

1,81

Anilin

8,58

Pcur

Benzin

11

Petrol

Benzol

12,37

Ulei mineral

Brom

11,13

Toluen
[5]

10,99

Cloroform

12,73

Tabel 1.6. Coeficientul de dilatare volumic a apei cu temperatura t

Temperatura

10 -6

Temperatura

10 -6

Temperatura

10 -6

[C]

[K-1]

[C]

[K-1]

[C]

[K-1]

-63

10

95

80

630

-49

20

210

90

700

-31

30

300

100

750

-15

40

390

150

1030

50

460

200

1350

17

60

530

300

2950

Tabel 1.7. Coeficientul mediu de dilatare volumic a unor gaze lichefiate

Domeniul de
temperatura

10 -3

Amoniac

223-273

1,93

Argon

84-90

Azot

68-89

Gazul

Domeniul de
temperatura

10 -3

Clor

171-307

1,41

5,88

Hidrogen

14-20,4

12,6

5,88

Oxigen

68-89

3,85

Gazul

[K-1]

[K-1]

Vscozitatea reprezint proprietatea fluidelor de a se opune micrii relative a

particulelor constituente. Se defineste vscozitatea dinamica din expresia efortului
tangenial de frnare, dat de legea lui Newton:

cu

gradientul vitezei n

direcia normal a micrii.

Se defineste vscozitatea cinematica

[m2/s]

n tehnic se utilizeaz adesea, numai pentru lichide, vscozitatea relativ

exprimat n grade Engler (E), ca raport ntre timpii de curgere a aceluiai volum de
lichid si ap pur, la aceeai temperatura i prin aceeai seciune de trecere:
[6]

Legtura vscozitii Engler cu vscozitatea cinematica i cea dinamic este

dat de relaiile;
;

La lichide, vscozitatea crete odat cu creterea presiunii i scderea

temperaturii, iar pentru gaze vscozitatea este practic independent de presiune, dar

, cu A si n

crete cu temperatura dup o lege exponenial de forma:

constante specifice fiecrui gaz n parte. n tabelele 1.8. i 1.9. sunt prezentate valorile
vscozitii dinamice ale unor lichide si ale apei la diferite temperaturi.
Tabel 1.8. Vscozitatea dinamic a unor lichide la temperatura de 20 C

10 -6

Lichidul

10 -6

Lichidul

[Pas]

[Pas]

Aceton

322

Mercur

1554

Anilin

4400

Ulei mineral

240 105

Eter etilic

243

Ulei de transformator

19800

Benzin

530

Untdelemn

50000

Benzol

1004

Tabel 1.9. Vscozitatea dinamic a apei cu temperatura

Temperatura

10 -6

Temperatura

10 -6

Temperatura

10 -6

[C]

[Pas]

[C]

[Pas]

[C]

[Pas]

1787,8

60

469,7

200

136,3

10

1305,3

70

406

250

109,8

20

1004,2

80

355

300

91,2

30

801,2

90

314,8

350

72,6

40

653,1

100

282,5

370

57

[7]

50

549,2

150

186,3

374,15

Difuzivitatea reprezint fenomenul de transport de mas care are loc ntr-un

fluid aflat n repaus, dac ntre diverse puncte exist diferene de densitate sau de
concentraie.
1.4.

Proprieti fizice specifice lichidelor

Fa de gaze i vapori, lichidele prezint unele proprieti specifice datorate n

special forelor de coeziune molecular i acelor de adeziune.
Tensiunea superficial s este fora care se exercit pe unitatea de lungime,
de pe suprafaa liber a lichidului, datorat interaciunii dintre moleculele de lichid din

stratul superficial i moleculele din interior:

Valoarea tensiunii superficiale scade odat cu creterea temperaturii. n tabelele

1.10. i 1.11. sunt date valorile tensiunii superficiale pentru cteva lichide i respectiv
pentru ap n contact cu aerul la diverse temperaturi.
Tabel 1.10. Tensiunea superficial a unor lichide n contact cu aerul

Lichidul

[N/m]

Lichidul

Alcool

0,0253

Mercur

Ap

0,077

Untdelemn

[N/m]
0,47
0,0327

Tabel 1.11. Tensiunea superficial a apei n contact cu aerul la diverse temperaturi

T [C]
[N/m]

10

20

30

40

50

0,0755

0,0741

0,0726

0,0711

0,0696

0,068

Capilaritatea este fenomenul de urcare sau coborre a nivelului lichidului din

tuburile capilare n raport cu nivelul normal, datorit proprietilor de adeziune i
tensiune superficiale. Creterea nivelului se constat la lichidele care ud peretii
(forele de adeziune sunt mai mari dect cele de coeziune), iar scderea nivelului la
cele care nu ud pereii.
Denivelarea h prezent n cazul capilarelor circulare, se calculeaz cu relaia
lui Jurin:
[8]

unde: d este diametrul capilarului, 1 i 2 sunt densitile fluidelor n contact (a

lichidului i al gazului de deasupra ).
Absorbia de gaze este fenomenul n care gazele ptrund prin difuzie n masa
de lichid prin suprafaa liber de separaie. Absorbia se produce cnd concentraia
masei absorbit este mai mare dect concentraia de echilibru corespunztoare fazei
lichide la acea presiune. Masa absorbit crete odat cu scderea temperaturii
lichidului.
Cavitaia reprezint fenomenul de formare de bule sau vapori i gaze la
scderea brusc a presiunii sub valoarea presiunii de saturatie n zona respectiv. Este
un fenomen periculos n special la dechiderea sau nchiderea brusc a ventilelor i
vanelor sau la aspiraia pompelor pentru fluide fierbini.

CAPITOLUL II.
APA SI ABURUL CA AGENT ENERGETIC
Apa este cel mai rspndit element de pe suprafata Pmntului. Peste 2/3 din
suprafaa terestr este ocupat de mri i oceane, care formeaz Oceanul Planetar.
Din suprafaa total a Pmntului, evaluat la 510 mil. km 2, apa Oceanului Planetar
ocupa 361,07 mil.km2, adica cca. 70,8%.
Diferitele proprieti fizice ale apei servesc pentru definirea unor mrimi fizice
fundamentale i anume:
-

temperaturile de topire i de fierbere ale apei la presiunea de 760 torr definesc

unitatea de temperatur n scara Celsius

unitatea de msur pentru cldur, caloria, este egal cu capacitatea caloric a

unui gram de ap la temperatura de 15C;

unitatea de mas, kilogramul, este egal cu masa unui dm 3 de ap pur, la

temperatura densitii maxime (4C).

Unele proprieti fizice ale apei prezint anomalii (alturi de HF, NH 3 i mai puin HCl),
fa de a hidrurilor vecine n sistemul periodic (CH4, PH3, H2S, H2Se, HBr, etc.),
datorit asociaiei moleculelor H 2O prin legturi de hidrogen. Aceste anomalii sunt
punctele de topire i de fierbere, densitatea, capacitatea caloric i cldurile de topire
i vaporizare, care au valori mai ridicate.
Punctele de topire i de fierbere ale apei au valori anormal de ridicate n
comparaie cu hidrurile elementelor vecine din sistemul periodic astfel, apa este un
lichid la temperatura obinuit, n timp ce hidrurile elementelor vecine sunt gazoase.
Cldura latent de vaporizare a apei reprezint cantitatea de cldur,
exprimat n calorii (Joul), consumat la temperatur constant (100 C) pentru o
[9]

cantitate de ap(1 gram n cazul cldurii latente de vaporizare, lv i un mol n cazul

cldurii latente molare de vaporizare, Lv).
Apa nclzit ntr-un vas deschis, la presiunea atmosferic, ncepe s fiarb la
100C, temperatur care rmne constant pentru ap i vapori pn cnd vaporizeaz
ntreaga cantitate.
Dac aportul de cldur continu, vaporii se nclzesc peste aceast temperatur
devenind vapori supranclzii.
Apa are cldurile de vaporizare lv = 540 cal/g (2260 kJ/kg) i Lv = 9729 cal/mol
(40735 kJ/kmol), mult mai mari dect ale altor substane, datorit legturilor de
hidrogen care sunt mult mai tari dect legturile van der Waals, care unesc moleculele
lichidelor nepolare.
Cldura specific (capacitatea caloric) de 4,18 kJ/kg, mare comparativ cu a
altor hidruri covalente, contribuie la schimbarea lent a temperaturii apei din mediul
ambiant (lacuri, mri i oceane), deci are un rol regulator n natur.
Densitatea apei nu prezint o variaie monoton cu temperatura, ca la celelalte
lichide, ci mai nti crete de la 0C (d = 0,99987 g/cm3) la 4C (d = 1 g/cm3), apoi scade
(ajungnd la 25C la d = 0,99701 g/cm3).
Datorit acestei variaii a densitii, apa prezint proprieti mecanice unice fa
de alte substane.
Aceast anomalie este explicat prin ipoteza c apa pur este un amestec de ap
solid (care este polimerizat prin gruparea moleculelor) i solventul cu formula H 2O.
Tensiunea superficial a apei reprezint fora de contracie ce acioneaz
perpendicular pe o lungime de 1 cm pe suprafaa de separaie a lichidului cu aerul.
La toate lichidele tensiunea superficial descrete odat cu creterea temperaturii.
Tensiunea de la interfaa dintre ap i alt lichid care nu este miscibil cu apa este
aproximativ egal cu diferena dintre tensiunile superficiale proprii. Tensiunea de la
interfaa dintre cele dou lichide descrete o dat cu creterea temperaturii.
Alte proprieti fizice ale apei care i confer proprieti termodinamice benefice sunt:
Presiunea de vapori a apei la o anumit temperatur reprezint presiunea la
care coexist cele dou stri de agregare ale apei: gazoas i lichid. Vaporii n
echilibru cu lichidul se numesc saturai.
Presiunea exercitat de aranjarea tetraedric a moleculeor n momentul ngherii apei
este de circa 16 atm, fapt explic spargerea recipientilor sau chiar a unor echipamente
tehnologice(vane, ventile, schimbatoare de cldur, etc.) care nu rezista la aceste
presiuni.
Compresibilitatea apei lichidele sunt foarte puin compresibile n raport cu
gazele, dar foarte compresibile fa de solide. Astfel, apa este foarte puin compresibil
n raport cu aerul i este de cca. 100 de ori mai compresibil dect oelul moale
obinuit.
Dac fora care comprim un lichid este nlturat, acesta revine exact la volumul
iniial, fr a se manifesta deformaii remanente, lichidele fiind astfel perfect elastice.
Valoarea experimental a coeficientului de compresibilitate cubic al apei este x =
50,21010 m2/kgf i modulul de elasticitate cubic = 1,9910 8 kgf/m2 ( = 1/x). Valorile
[10]

mici ale coeficientului de compresibilitate conduc la neglijarea acestui efect, apa fiind
considerat, n general, incompresibil.
Constantele critice sunt temperatura, presiunea i volumul molar i sunt
proprieti fizice constante proprii ale apei.
Temperatura critic (Tc) reprezint temperatura deasupra creia vaporii de ap
(aburul) nu mai pot fi lichefiai (647 K; 374C).
Presiunea critic (Pc) a apei este presiunea minim necesar pentru a lichefia
vaporii la temperatura critic (221 bar).
Volumul molar critic (Vc) reprezint volumul ocupat de un mol sau kmol de ap
la temperatura critic (57 cm3).
Punctul triplu al apei reprezint punctul n care se realizeaza echilibrul de faze
ghea-ap-vapori i care corespunde temperaturii de 0,01C i presiunii de 4,6 torr.
Constanta ebulioscopic a apei Ke = 0,53 (determinat experimental la 760
torr) reprezint ridicarea punctului de fierbere la dizolvarea unui mol de substan n
1000 g ap (solvent).
Constanta crioscopic a apei, Kt = 1,86 reprezint scderea punctului de topire
produs de un mol de substan n 1000 g ap (solvent).
Vscozitatea apei este caracterizat, ca i la celelalte fluide, de coeficientul de
vscozitate dinamic ( ) i coeficientul de vscozitate cinematic ( ), ntre acetia
existnd relaia

. Coeficienii de vscozitate variaz cu temperature conform cu

valorile prezentate n tab.1.9.

Viscozitatea apei are un minimum la presiuni nalte, fapt care se interpreteaz n sensul
c apa are o organizare voluminoas cu legturi interne mobile care cedeaz eforturilor
mecanice, dnd un lichid mai mobil. De asemenea, legturile interne se rup cnd
temperatura crete.
Adeziunea apei reprezint fora de atracie dezvoltat la suprafaa de contact cu
un solid. S-a dovedit, experimental, c pn la distana de ordinul unei sutimi de
milimetru de la perete exist un strat de lichid aderent, n repaus, chiar dac lichidul
este n micare.
Absorbia apei apa absoarbe gazele cu care vine n contact. Greutatea
gazului dizolvat crete proporional cu presiunea, volumul gazului meninndu-se
constant. La temperatura obinuit apa conine un volum de aer egal cu circa 2% din
volumul su. Apa n contact cu aerul absoarbe mai mult oxigen i mai puin azot, fa
de raportul n care aceste gaze se gsesc n aer. Astfel, la 0C n aer participaiile
volumetrice sunt de circa 21% O2 i 79% N2, pe cnd n ap aceste participaii sunt de
cca. 34% O2 i 66% N2.
Indicele de refracie la 20C este de 1,333 i scade de la violet spre rou. Apa
posed o capacitate mare de absorbie a cldurii prin radiaie n domeniul infrarou
fapt ce explic nclzirea relativ rapid la soare. n domeniul vizibil, n UV apropiat, ntre
180 i 780 nm este transparent, din care cauz are o prezen incolor. O uoar
absorbie n UV ca i prezena unor substane dizolvate fac ca apa natural n strat
gros s fie de culoare verde-albstruie.
[11]

Transparena apei depinde de lungimea de und a radiaiei ce o traverseaz.

Dup cum reiese i din cele menionate anterior, radiaiile ultraviolete penetreaz cu
uurin straturile groase de ap, n timp ce radiaiile infraroii, care sunt mai utile din
punct de vedere fizic i termodinamic, penetreaz mult mai greu asemenea straturi.
Constanta dielectric a apei este = 80,08, ceea ce nseamn c introduse
ntr-un cmp electric, moleculele de ap se orienteaz fa de liniile de for ale
acestuia. Aceast orientare neutralizeaz parial cmpul aplicat, intensitatea lui scade
i explic de ce apa ca solvent are excelente proprieti disociante i o mare putere
ionizant.
Conductivitatea electric a apei este, la 20C, de 4,210 -6 Siemens (4,2 S)
corespunztoare unei rezistiviti de 23,8 Mohmcm. Conductibilitatea apelor naturale
este n funcie de concentraia srurilor dizolvate i variaz direct proporional cu
temperatura.
Disocierea apei n elemente sale componente, oxigen i hidrogen, ncepe s se
realizeze termic la circa 1000C, deci foarte greu, ceea ce este demonstrat i de
entalpia de disociere h = 286,4 kJ/mol (aproximativ 68,5 kcal/mol), apa fiind deci, un
electrolit slab care disociaz foarte puini ioni.
Aburul este un agent termic i termodinamic larg utilizat n tehnic la
producerea lucrului mecanic (destindere n turbine cu abur sau motoarele cu abur), n
scopuri tehnologice ( industria chimic, alimentar etc.), pentru sistemele de nclzire
etc., fiind uor de produs i putnd acumula cantiti mari de cldur. Spre deosebire
de vaporii de ap din atmosfer, care sunt n amestec cu aer, aburul tehnic nu este
amestecat cu alte substane, eventualele urme de sruri sau ulei coninute fiind
considerate impuriti.
Aburul se clasific n funcie de diferite criterii.
-

a) dup tip la o presiune dat, aburul poate fi:

abur saturat umed, cnd mai conine picturi de lichid;

abur saturat uscat, cnd nu mai conine umiditate, dar o ct de mic cedare de
cldur l aduce n stare de abur saturat umed;

abur supranclzit, cnd temperatura lui e superioar celei de saturaie la

presiunea respectiv.

b) dup presiune se deosebete:

abur pentru termoficare urban, cu presiunea de 1,2 - 2,0 bar;

abur de presiune joas (pn la 15 bar), utilizat n scopuri tehnologice i uneori

n instalaii de nclzire;

abur de presiune medie (15 - 80 bar), folosit n turbine de parametri medii;

abur de presiune nalt (80 - 221 bar), folosit n turbine de putere mare;
[12]

abur de presiune supracritic (peste 221 bar), folosit n turbine de foarte mare
putere (cicluri supracritice).

c) dup provenien aburul poate fi:

abur viu adus direct de la generator (cazan) la utilizator, fr s fi fost utilizat n

alt agregat i fr s fi suferit vreo reducere de parametri (presiune i
temperatur);

abur derivat (sau prelevat), abur care a fost utilizat parial ntr-o main i apoi
derivat pentru alte scopuri;

abur uzat, abur evacuat din turbin dup utilizarea total;

abur laminat, abur cruia i s-a redus presiunea fr producere de lucru mecanic.

Aburul derivat i cel uzat mai este utilizat n scopuri tehnologice sau pentru
termoficare. Dac se pune problema ca o turbin s alimenteze cu abur un proces
tehnoloic sau termoficarea, aburul este prelevat (la turbinele cu condensaie) respectiv
evacuat (la turbinele cu contrapresiune) la parametrii necesari procesului, respectiv
termoficrii.
n energetic, proprietile fizice care prezint intres sunt:

masa molar, de care este legat volumul masic i care este un parametru
termodinamic;
capacitatea termic masic, de care sunt legate valorile entalpiei i entropiei, i
care definesc starea energetic;
conductivitatea termic i viscozitate dinamic, de care depind fenomenele de
transfer termic.

Capacitatea termic masic (implicit entalpia i entropia), conductivitatea termic i

viscozitatea dinamic depind de presiune i temperatur, dup legi neliniare.
Actualmente aceste proprieti sunt obiectul activitii Asociaiei Internaionale pentru
Proprietile Apei i Aburului (The International Association for the Properties of Water
and Steam - IAPWS), care organizeaz conferine anuale pentru urmrirea progreselor
privind aceste proprieti i sub egida creia se redacteaz formalizri internaionale.
Astfel n decursul timpului s-au dezvoltat relaii analitice de legatur ntre parametrii de
stare i relaii empirice determinate prin regresii dup experimetri:

n anul 1904 Richard Mollier a trasat primele diagrame entropice de stare avnd
entalpia pe una din axe, bazate pe ecuaia de stare a lui Koch:

[13]

n anii 1950 Mihail Vukalovich a propus o ecuaie de stare cu coaficieni viriali, pe baza
crora s-au calculat valorile proprietilor aburului utilizate pe plan mondial n deceniile 5
i 6 ale secolului al XX-lea.
mai trziu Ernst Schmidt a propus succesiv mai multe ecuaii de stare empirice, ultima
fiind acceptat la Conferina IAPWS din 1966 (IAPWS-66) i care a fost valabil pn n
1968, cnd IAPWS-68 a adoptat prima formalizare modern.

Astzi se folosesc urmtoarele formalizri:

IAPWS-95 pentru aplicaii tiinifice (program relativ simplu, foarte precis, dar cu
vitez mic de lucru), formalizare bazat pe potenialul termodinamic Helmholz. Valorile
calculate sunt verificate pn la 1000C i 10000 bar i se consider c pot fi
extrapolate pn la 5000C i 100000 bar.
IAPWS-IF97 pentru aplicaii industriale (program cu vitez mare, dar cu o
precizie mai redus), bazat pe relaii empirice. Valorile calculate sunt validate pn la
800C i 1000 bar.

De asemenea valorile se gsesc calculate n tabele termodinamice de stare, ns n

practic este mult mai intuitiv folosirea unor diagrame termodinamice.
Astfel se folosesc foarte des diagrama temperatura - entropie (T-s), i diagrama
entalpie - entropie (i-s) (Mollier), care sunt larg folosite n explicitarea i trasarea unor
transformri, procese sau randamente termodinamice ale ciclului Clausius-Rankine i a
randamentului intern al turbinelor cu abur.

[14]

Aburul saturat
La fiecare presiune (ps), apa fierbe la temperatura de saturaie (ts)
corespunztoare. Temperatura de saturaie a apei n funcie de presiune se poate
calcula cu aproximaie cu relaia:

n tehnic se consider c procesul de fierbere la presiune constant decurge

astfel: apa se prenclzete (prin absorbie de cldur) pn la temperatura de
saturaie fr degajarea de vapori (aproximaie suficient de exact pentru nevoile
practicii), obinndu-se ap la saturaie. Primind cldur n continuare, apa i schimb
starea de agregare prin transformarea treptat n abur, fr ca temperatura sa s se
modifice. n momentul n care toat apa s-a vaporizat, se spune c ea s-a transformat
n abur saturat (uscat). Absorbia de cldur n continuare,la presiune constant,
conduce la creterea temperaturii aburului, el devenind abur supranclzit.

[15]

Domeniul aburului umed.

n perioada trecerii de la ap la saturaie la abur saturat, amestecul de abur saturat i
ap la saturaie se numete abur umed. Se definete titlul aburului (x) prin cantitatea
de vapori coninut ntr-un kg. de amestec:

unde mapa este masa apei la saturaie, iar mabur este masa aburului saturat.
Titlul aburului ia valori ntre 0 (ap la saturaie) i 1 (abur saturat). Pentru diferite
presiuni, n diagrama T-s, starea de ap la saturaie este pe curba de x = 0, iar starea
de abur saturat este pe curba de x = 1. La presiunea normal (de 101325 Pa = 1,013
bar) cldura latent de vaporizare (cldura schimbarii de faz) este de 2257 kJ/kg. La
presiuni mai mari, aceast cldur scade, deoarece curbele x = 0 i x = 1 se apropie i
se ntlnesc la presiunea critic de 221,2 bar, n punctul critic, a crui temperatur este
de 374C. Peste aceast presiune, este domeniul supracritic, n care vaporizarea apei
se face fr o transformare de faz vizibil, deoarece datorit parametrilor ridicai, nu
mai exist o diferen sesizabil ntre densitatea apei si cea a aburului.
Domeniul din diagrama T-s de sub curbele x = 0 i x = 1 (clopotul de vaporizare) este
domeniul aburului umed.
[16]

Domenii de utilizare a aburului.

a) n tehnic
Aburul industrial este produs n generatoare de abur i este folosit:

ca agent termodinamic, n turbine cu abur i motoare cu abur (locomotive cu

abur) - de remarcat c marile termocentrale pot avea producii de abur de mii de
tone pe or;
ca agent termic la extracia ieiului i la rafinarea lui, precum i n reaciile de
cracare pentru obinerea benzinei;

ca agent termic n industria uoar, la fierberi i pasteurizare n industria

alimentar, vopsitorie i ucatorie n industria textil, la curbarea i uscarea
lemnului n industria mobilei;

la desalinizarea apei de mare;

ca materie prim la producerea gazului de ap;

ca agent termic la nclzirea cu abur, respectiv n termoficare;

ca fluid de antrenare n ejectoarele de abur;

ca materie prim pentru obinerea apei distilate;

ca agent de lucru la obinerea vidului prin condensare n condensatoare;

b) n medicin

la aparate de sterilizat;

la inhalaii.
c) pentru uz casnic:

la prepararea alimentelor;

la clcat n instalaii cu cilindri rotativi nclzii cu abur;

la instalaile de curare cu abur;

n saune, etc.

CAPITOLUL III.
AGENTII FRGORIFICI
3.1. Clasificarea agentilor frigorifici.

[17]

Agentii frigorifici reprezint substane omogene sau amestecuri de substane, ale

cror proprieti termodinamice trebuie s corespund cerintelor impuse de schema si
tipul instalaiei frigorifice, precum si de nivelul de temperatur al celor dou surse de
cldur, n special de cel al frigului produs.
Agenii de lucru ai instalaiilor frigorifice se grupeaz n mai multe categorii:
a) Agenti frigorifici cu temperatur cobort de vaporizare la presiunea
atmosferica normal, utilizati in instalatiile frigorifice cu comprimare mecanica de
vapori; in functie de aceast temperatura, denumita temperatura normala de vaporizare
[tsN], se deosebesc trei tipuri de agenti:
cu temperatura mai ridicata de vaporizare situata intre 0 0C si 600C utilizati
mai ales la pompele de caldura;
cu temperatura medie de vaporizare cuprinsa intre -50 0C si 0 0C;
cu temperatura joasa de vaporizare plasata intre -130 0C si -50 0C.

Aerul precum si alte gaze sau amestecuri de gaze avand temperaturi joase
de vaporizare, utilizate in instalatiile frigorifice cu comprimate de gaze, in cele
turbionare precum si in instalatiile de lichefiere si separare a gazelor.
Solutii ale diferitelor substante utilizate in instalatiile cu absortie.
Apa utilizata in instalatiile cu jet de abur.
Conditiile pe care trebuie sa le satisfaca n mod general, un agent frigorific sunt
urmatoarele:
presiunea de vaporizare sa fie superioara presiunii atmosferice, dar apropiata de
aceasta, in scopul evitarii infiltrarii aerului in vaporizator; odata cu aerul patrund
si umezeala care contrinuie la intensificarea procesului de coroziune;
presiunea de condensare sa fie redusa in vederea micsorarii greutatii
compresorului, cresterii randamentului mecanic al acestuia si evitarii pierderilor
de agent;
puterea frigorifica specifica ct mai mare, ceea ce reprezinta caldura preluata de
1 kg de agent in procesul de realizare a efectului de realizare a efectului frigorific
prin vaporizare sau incalzire;
caldura specifica a lichidului frigorific cat mai redusa in vederea micsorarii
pierderii cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare;
volum specific al vaporilor aspirati cat mai redus, in cazul compresoarelor
frigorifice cu piston, in vederea micsorarii dimensiunilor acestora si, respectiv, cat
mai mare, in cazul turbocompresoarelor frigorifice pentru marirea randamentului
intern al procesului de comprimare;
vasozitatea moderata pentru imbunatatirea transferului de caldura si reducerea
pierderilor de presiune, dar nu prea mica pentru a favoriza scaparile de agent
frigorific;
insolubilitatea reciproca a agentului frigorific si uleiului in cazul compresoarelor
cu piston deoarece acestea determina murdarirea suprafetelor de schimb de
caldura ale condensatorului si vaporizatorului si reducerea puterii frigorifice a
instalatiei;
stabilitate chimica si pasivitate la coroziune;
cost ct mai redus.
[18]

Agentii frigorifici utilizati in instalatiile frigorifice cu comprimare de gaze trebuie sa

aiba o temperatura normala de vaporizare cat mai coborata pentru a nu se lichefia sau
solidifica in instalatie. Numarul gazelor care satisfac aceasta conditie scade pe masura
ce temperatura Tf se reduce astfel ca, sub 16 K ramane numai [He].
In cazul gazelor prezinta importanta vscozitatea, conductivitatea termica, precum
si dependenta caldurii specifice de temperatura si presiune; aceasta din urma trebuie
sa fie cat mai putin pronuntata. In acest mod devine posibila reducerea si uniformizarea
diferentelor de temperatura necesare efectuarii transferului de caldura si prin aceasta
micsorarea pierderilor cauzate de ireversibilitatea acestui proces.
3.2 . Caracteristicile agentilor de lucru utilizai n mod uzual la instalatiile
frigorifice cu comprimare de vapori.
Proprietatile celor mai importanti agenti frigorifici utilizati in instalatiile cu ciclu inversat
cu comprimare de vapori sunt date de prin caracteristicile fizice si actiunea fiziologica.
Caracteristicile agentilor frigorifici utilizati pe scara larga in tehnica frigului moderat:
Amoniacul, [NH3], este utilizat pe scara larga in instalatiile frigorifice cu
comprimare de vapori cu o treapta si, respectiv, cu doua trepte, precum si in cele de
absortie pentru temperaturi de vaporizare t0 -750C; temperatura normala de
vaporizare a amoniacului este t sN = -33,350C. Printre avantajele amoniacului se numara
volumul specific mic la temperaturile de vaporizare uzuale, usurinta depistarii scaparilor
de amoniac datorita mirosului, solubilitate in ulei redusa, nu exercita actiuni corozive
asupra otelului dar in prezenta apei ataca zincul, cuprul, bronzul si alte aliaje pe baza
de cupru cu exceptia bronzului fosforos. Dintre dezavantaje se mentioneaza faptul ca
este toxic, exploziv si inflamabil la concentratii de 16,5....26,8 % amoniac in aer. La
temperatura de 260 0C amoniacul se descompune in azot si hidrogen.
Bioxidul de sulf, [SO2], este un gaz foarte toxic fiind utilizat numai in instalatiile
ermetice la temperaturi de vaporizare t 0 - 75 0C. Ca avantaje ale bioxidului de sulf se
pot enumera: temperatura normala de vaporizare relativ ridicata (t sN=-10,1 0C) ceea ce
permite mentinerea unor presiuni reduse in condensator la temperaturile de
condensare apropiate de temperatura mediului ambiant, neinflamabilitate, solubilitate
redusa in ulei, neagresivitate in raport cu cuprul si aliajele sale.
Clorura de metil, [CHCl], se situeaza intre amoniac si bioxidul de sulf, fiind tot
mai mult inlocuita de agentii frigorifici din grupa freonilor. Nu corozeaza otelul si aliajele
sale, dar in prezenta apei ataca zincul, aluminiul si magneziul. Este utilizata la amsinile
frigorifice mici.
Bioxidul de carbon, [CO2], este utilizat in principal in instalatiile de producere a
ghetii uscate (zapada carbonica). Este neutru in raport cu metalele, neinflamabil,
netoxic. Dezavantajul sau consta in aceea ca temperatura critica este relativ ridicata
(tcr=31 0C) la presiunea critica pcr= 75 atm. Din acest motiv, bioxidul de carbon conduce
la presiuni ridicate in condensator.
Freonii sunt utilizati pe scara larga in tehnica frigului datorita avantajelor pe care
le prezinta si anume: nu sunt toxici, au inflamabilitate redusa, sunt neexplozivi, prezinta
neutralitate chimica. De asemenea, fiind caracterizati prin exponenti adiabatici mici
(kfreon=1,12...1,20<kNH3=1,3) freonii determina temperaturi de comprimare reduse. Ca
definitie, freonii reprezinta derivati dublu halogenati ai hidrocarburilor saturate
[19]

(CmH2m+2) obtinuti prin inlocuirea partiala sau completa a atomilor de hidrogen

prin atomi de fluor, clor sau brom. In consecinta deci, formula generala a
freonilor este de tipul CmHxFyClzBru unde x+y+z+u=2m+2.
Notatia prescurtata a freonilor este F N sau R N (refrigerent), N fiind numarul
freonului format din doua sau trei cifre care se stabileste dupa urmatoarele reguli:
a) La derivaii fara atomi de hidrogen (x=0) prima cifra (daca N este format din
doua cifre) sau primele doau cifre (daca N este format din trei cifre) definesc
hidrocarbura in felul urmator: 1 pentru metan (CH 4); 11 pentru etan (C2H6);
21 pentru propan (C3H8); 31 pentru butan (C4H10).
In continuare, se scrie numarul atomilor de fluor (y);
Exemple: -

freonul CF2Cl2 difluordiclormetan : R-12;

freonul C2F4Cl2 tetrafluordicloretan : R 114.

b) La derivaii cu atomi de hidrogen (x=1,2-....), numarul acestor atomi se adauga in

felul urmator: la derivatii metanul la prima cifra, iar la ceilalti derivati, la cifra a
doua;
Exemple: -

freonul CHFCl2 monofluordiclormetan: R-21;

freonul C2H3F3 trifluoretan: R-143.

c) La derivaii cu atomi de brom (u=1,2.....), dupa numarul principal se pune litera

B, dup care se scrie numrul atomilor de brom:
Exemplu: -

freonul CF2Br2: R-12B2.

Se remarca faptul ca, la reducerea numarului atomilor de hidrogen scade

inflamabilitatea si pericolul de explozie. La cresterea numarului atomilor de fluor scade
toxicitatea si actiunea coroziva.
Dezavantajele freonilor constau in vascozitatea lor foarte redusa care favorizeaza
scaparile precum si solubilitatea reciproca cu uleiul care se accentueaza la marirea
presiunii si reducerea temperaturii freonului. Tot in categoria dezavantajelor se
incadreaza si faptul ca freonii au o densitate mai ridicata ceea ce determina cresterea
rezistentelor hidraulice la circulatia lor prin conducte. Pentru limitarea acestor rezistente
se procedeaza la marirea sectiunii de trecere prin conducte, supape, etc. Astfel,
diametrul conductei de R-12 se impune a fi de doua aori mai mare decat cel pentru NH 3
in conditiile aceleasi puteri frigorifice. De asemenea, se remarca faptul ca freoniiconduc
la coeficienti de transfer de caldura sensibil mai mici deci in cazul amoniacului. Freonii
ataca garniturile de cauciuc si se recomanda utilizarea unor materiale rezistente la
actiunea freonilor de tipul savanitului sau a cauciucului freonorezistent. De regula, apa
nu se dizolva in freoni. Pentru evitarea blocarii sectiunilor de trecere se limiteaza
procentul masic de apa la 0,004 %.
Inlocuirea unui atom de clor cu unul de fluor, in cazul freonilor obisnuiti, din metan,
etan, propan si butan, determina reducerea temperaturii normale de vaporizare cu t s :
m

ts [grd]

51

44

39

35

[20]

In continuare, sunt prezentate unele caracteristici ale celor mai utilizati freoni:
freoni cu temperatura normal de vaporizare nalt:

freonul - 11, CFCl3, este utilizat ca agentde lucru in instalatiile frigorifice

cu turbocompresor avand o putere frigorifica peste 300...500 kW, in
scopul conditionarii aerului, precum si in instalatiile de pompe termice.
Particularitatea sa consta in puterea frigorifica volumica redusa (q 0v=176
[kJ/m3] la -15 0C), presiuni de condensare si vaporizare coborate
(pc=0,125 Mpa la +30 0C si p0= 0,0235 Mpa la -15 0C);

freonul 21, CHFCl2, este recomandat pentru obtinerea unor temperaturi

moderate ( 0 0C), in principal, pentru conditionarea aerului si racirea
apei;

freonul 114, CF2Cl-CF2Cl, este destinat instalatiilor de conditionare a

aerului echipate cu turbocompresoare.

freoni cu temperatura de vaporizare medie:

freonul 12, CF2Cl2, este utilizat in principal la instalatiile frigorifice intr-o

treapta echipata cu compresoare cu piston, pentru t 0-80 0C;

freonul 22, CHFCl2, este utilizat atat in instalatiile frigorifice cu o treapta

(pana la -40 0C) cat si in doua trepte (pana la -60 0C). Se remarca
tendinta de inlocuire a freonului 12 cu freon 22 in cazul instalatiilor
frigorifice de puteri mari;

freonul 142, C2H3F2CL, este utilizat in ultima perioada de timp in

instalatiile de pompe termice precum si in cele de conditionare a aerului
avand o temperatura ridicata de condensatoare (60 ... 70 0C) la o
presiune relativ redusa de condensatoare;

freonul 143, CH3 CF3, se recomanda a fi utilizat in instalatiile frigorifice

cu o treapta. El formeaza cu aerul amestecuri inflamabile. Temperatura
normala de vaporizare a lui R 143 este de -47,6 0C.

freoni cu temperatura de vaporizare joas:

freonul 13, CF3Cl, este folosit atat in instalatiile frigorifice cu mai multe
trepte cat si in cele in cascada (pentru ramura inferioara) si permite
obtinerea unor temperaturi t0-100 0C;

freonul 14, CF4, poate fi utilizat in instalatiile frigorifice in trepte sau in

cascada pentru obtinerea unor temperaturi de -100...-140 0C;

[21]

freonul 13B1, CF3Br, permite obtinerea unor temperaturi t 0-120 0C si

poate fi utilizat in instalatiile frigorifice cu o treapta. Masa moleculara mare
a acestui agent (M=148,9) il recomanda pentru utilizarea in
turbocompresoare in vederea reducerii numarului de trepte.

In ultimii ani, in calitate de agenti de lucru ai instalatiilor frigorifice au inceput

sa fie utilizate amestecurile azeotrope compuse din doi componenti. Aceste
amestecuri au proprietati sensibil diferite de cele ale componentilor. Astfel, un amestec
format din 74,2 % freon 12 si 25,8 % freon 152 (C 2H4F2) are temperatura normala
de vaporizare de - 33,5 0C in timp ce R-12 are -29,8 0C iar R-152 are - 25 0C.
Caracteristica amestecului azeotrop const in faptul c presiunile de vaporizare si de
condensare sunt superioare celor care caracterizeaza fiecare dintre componenti. Ca
urmare, pentru un regim dat (t0, tc impuse) amestecul azeotrop este caracterizat prin
rapoarte de presiuni pc/p0 mai reduse si o putere frigorifica volumica mai mare.
In continuare sunt prezentate caracteristicile unora dintre amestecurile azeotrope cu
perspective de utilizare in tehnica frigului:

freonul - 500, este un amestec azeotrop compus din 26,2 % freon 152 si 73,8
% freon 12. Temperatura normala de vaporizare a lui R- 500 este de -33 0C.
Se recomanda a fi utilizat in instalatiile frigorifice echipate cu compresoare cu
piston. Pentru o cilindree orara data, freonul 500 permite obtinerea unei puteri
frigorifice cu 20 % mai mare decat in cazul freonului 12.

freonul 502, reprezinta un amestec azeotrop compus din 51,2 % freon 115 si
48,8% freon 22, utilizat pentru obtinerea temperaturilor medii si joase.
Temperatura normala de vaporizare a lui R-502 este de 45,6 0C. Utilizarea
acestui freon permite micsorarea consumului de energie cu 10...15 % in raport
cu R-12 consecinta a reducerii raportului de crestere a presiunii. Se recomanda
ca ciclurile cu -502 sa fie cu regenerare; datorita temperaturilor de refulare relativ
reduse, nu se impun conditii restrictive in ceea ce priveste gradul de
supraincalzire a vaporilor aspirati in compresor. Ca urmare, freonul 502 poate
fi utilizat la nivelul unor temperaturi de condensare t 0=40 0C.

3.3. Poluarea agenilor frigorifici

Stratosfera (zona plasat ntre 15 i 40 km de la sol), include un strat de ozon,cu
rol de protecie a biologic contra ptrunderii radiaiilor ultraviolete spre suprafaa
globului terestru. Diminuarea acestui strat protector ar conduce la efecte catastrofale
pentru plantele i animalele de la sol (cazuri de cancer al pielii, de cataract i chiar la
dispariia unor specii vegetale sau animale).
Reeaua de spectrometre DOBSON (din domeniul radiaiilor ultraviolete) indic o
diminuare de cca.1% a ozonului stratosferic din emisfera nordic, ncepnd din anul
1976,confirmat de observaiile satelitului NIMBUS. n emisfera sudic, diminuarea
ozonului, observat de NIMBUS este mai extins i prezint o variaie sezonier, ce a
condus la apariia unei guri n stratul de ozon deasupra Antarcticii n primvara
austral. Msurtorile recente, din Antarctica evideniaz dispariia aproape total a

[22]

ozonului ntr-un strat plasat ntre 14 i 27 km de la sol, semnaliznd, totodato

concentraie anormal de ridicat a oxidului de clor (Cl O).
Principala ipotez ce explic scderea rapid a ozonului stratosferic este, deci,
aciunea clorului liber asupra sa.
Clorul stratosferic provine din dou surse posibile:

din descompunerea, n atmosfer, a oxidului de clor, de origine natural

(de ex.erupiile vulcanice)
din surse umane, artificiale, un rol preponderent avndul componentele
de CFC .

Mecanismul procesului de distrugere a ozonului stratosferic de ctre CFC-uri

este exemplificat n continuare:
Moleculele de CFC, rezultate din 4 principale sectoare de activitate
(propulsori de aerosoli, ageni de expandare n procesul de fabricare a
spumelor izolante, solveni utilizai n industria electrochimic i fluide de
lucru folosite n tehnica frigorific sau a pompelor de cldur) sunt foarte
stabile;
Odat ajunse n stratosfer, sub influena razelor ultraviolete solare,
moleculele de CFC-uri sufer o disociere fotolitic, elibernd clorul
atomic, care distruge ozonul, conform relaiilor de mai jos:.
CFC
Cl + CFC
Cl + O3 Cl O + O2
Cl O + O Cl + O2
Apariia clorului atomic, face ca o singur molecul de clor s poat distruge, n
mod teoretic un numr de cca. 10000 molecule de ozon.
Gradul de poluare a freonilor este prezentat n tabelul 3.1 prin coeficientii:
-

potenialul de distrugere a ozonului (ozon potential depletion ODP) ;

potenialul global de incalzire (global warming potential GWP):

Se consider ODP=1 i GWP = 1 pentru freonul R11 luat ca element de referin.

Tabelul 3.1 Gradul de poluare chimica si termica a freonilor
dupa coeficienii ODP si GWP
Denumire

Formula

ODP

GWP

freon

chimica

R 11

CFCl3

R 12

CCl2F3

0,9 1

2,8 3,4

[23]

R 113

C2Cl3F3

0,8 0,9

1,3 1,4

R 114

C2Cl2F4

0,6 0,8

3,7 4,1

R 115

C2ClF5

0,3 0,5

7,4 7,6

R 22

CHClF2

0,04 0,06

0,32 0,37

R 123

C2HCl2F3

0,01 0.02

0,02

R 124

C2HClF4

0,02

0,09 0,1

R 125

C2HF5

0,51 0.65

R 134 a

C2H2F4

0,24 0,29

R 141 b

C2H3Cl2F

0,07 0,11

0,08 0,1

R 142 b

C2H3ClF2

0,05 0,06

0,34 0,39

R 143 a

C2H3F3

0,72 0,76

FC 72

C6F14

NH3

C2F3

Contribuia la efectul de ser

Efectul de ser const n reinerea n atmosfera terestr a radiaiilor inflaroii,
sosite de la Soare i apoi reemise de sol (albedoul solului). Este un fenomen natural, n
lipsa cruia planeta ar fi fr viat (temperatura medie anual s-ar reduce de la +15 C
la -8 C). Dei efectul de ser este necesar vieii pe Pmnt, intensificarea sa poate
conduce la modificri climatice periculoase, nct este necesar s fie inut sub control.
Responsabil de efectul de ser sunt n principal vaporii de ap i bioxidul de
carbon (CO2), dar i alte gaze printre care agenii termici de lucru halogenai
(CFC,HCFC,HFC) joac un rol important.
Aceste gaze las s treac radiaiile solare incidente, dar absorb razele
inflaroii, cu lungimea de und mare, retrimise de sol. n plus, ridicnd temperatura
aerului ,contribuie la creterea coninutului de vapori de ap din atmosfer.
Toi agenii frigorifici (CFC,HCFC,HFC) au o putere de absorbie a razelor
inflaroii foarte ridicat, comparativ cu CO2.
Paralel cu aciunea direct asupra efectului de ser, agenii frigorifici exercit i
o aciune indirect de nclzire, prin bioxidul de carbon degajat la producerea energiei
de acionare a instalaiilor utilizatoare mult mai mare dect cea direct, asociat.
Astfel, la un frigider casnic, aciunea direct este apreciat la 20% (7% prin
fluidul frigorific CFC12 i 13% prin agentul gomflabil prin izolaia de spum de
poliuretan, CFC11 ).

[24]

Contribuia indirect asociat prin CO2 ,degajat n atmosfer n timpul producerii

energiei electrice de acionare a pompei de cldur sau a instalaiei frigorifice (ntr-o
central electric) este de 80%. Astfel, se introduce un echivalent al contribuiei locale
de nclzire TEWI (Total Equivalent Warming Impact) calculat innd seama de toate
influenele asupra efectului de ser:

TEWI= xkgCFC11*GWPCFC11+ykgCFC12+zkg CO2emis la prod.energ.de act.

Tabelul 3.2. Freonii-simbol, utilizare, efecte asupra mediului

CFC

A
P

(Haloni)

A
G

A
D

A
F

A
E

ODP

GW
P

GWP
*

4500

60

3,05

7100

130

1,07

1,3

4600

90

R10

CCl4

R11

CCl3F

R12

CCl2F2

R113

C2Cl3F4

R114

C2Cl2F4

0,8

4,15

6100

130

R115

C2ClF5

0,52

9,6

5500

400

R12B
1

CClF2Br

0,8

0,8

CF3Br

R13B
1

[25]

nlocuiete

Durata de via

Efect asupra mediului

Utilizare

Formula chumic

Simbol

Grupa agenilor termici

de lucru

(AP-Ageni propulsori de aerosoli; AD-Ageni degresori; AE-Ageni extinctori;AGAgeni gonflabili pentru spume izolatoare; AF-Ageni frigorifici; Dup 20 de ani)

HCFC

R21

CHCl2F

R22

CHClF2

R31

CH2ClF

R123

C2HCl2F3

R124

C2HClF4

R141
b

C2H3Cl2F

C2H3ClF2

0,1

0,05
5

0,37

0,05
0,02
0,02

R142
b

HFC

0,05

0,11

15

330

0,1
0,02

0,1

1700

0,3

4400

19

R114

0,06
5

CHF3

R32

CH2F2

0,14

R125

C2HF5

0,58

R134
a

C2H2F4

0,29

C2H3F3

0,75

C2H4F2

0,03

R13,R50
3
R22
3100

R502
R12

R12,R50
0

R152
a
Amestecuri

R12,R50
2

R11

0,1

R23

R143
a

4200

R500

R12/R152a

R501

R22/R12

R502

R22/R115
R114/R152a/R
22

0,75

2,2

0,3

5,1

0,42

0,61

0,03

0,06

R124/R152a/R
22

3.4. Caracteristicile agentilor de lucru ai instalatiilor frigorifice cu

comprimare termochimica.
Instalatiile frigorifice cu absorbie permit utilizarea acelor agenti de lucru pentru care
exista absorbanti corespunzatori. Tinnd seama de specificul acestor instalatii care
constau n realizarea succesiva a reactiilor chimice de absortie si respectiv, de
desorbtie a agentului, este necesara respectarea unor conditii suplimentare care se pot
rezuma n urmatoarele:
[26]

diferenta mica de presiune ntre condensator si vaporizator in vederea reducerii

consumului de energie necesara pentru pomparea solutiei;

caldura

de

vaporizare

cat

mai

mare

pentru

reducerea

dimensiunilor

schimbatoarelor de caldura si conductelor precum si a debitului de agent;

caldura de dizolvare cat mai mica a agentului de lucru cu absorbantul, in cazul

instalatiilor frigorifice si cat mai mare la instalatiile cu pompe termice, ceea ce
permite reducerea suprafetelor de incalzire a aparatelor;

caldura specifica mica a absorbantului pentru reducerea suprafetei de incalzire a

schimbatorului de caldura;

diferenta mare intre temperaturile normale de vaporizare ale agentului de lucru si

absorbantului, ceea ce permite reducerea gradului de antrenare a absorbantului
de catre vaporii agentului de lucru si micsorarea dimensiunilor aparatelor de
rectificare;

viteza de absortie mare pentru reducerea dimensiunilor absorbitorului.

n etapa actual sunt utilizai urmatorii agenti de lucru absorbanti n instalaiile cu

comprimare termochimica:
o solutia hidroamoniacala compusa din agentul frigorific amoniacul (NH 3) si
absorbantul apa (H2O) utilizata atat in instalatiile frigorifice pentru obtinerea
unor temperaturi de 0...-60 0C cat si in cele de pompe de caldura; diferenta
temperaturilor normale de vaporizare ale apei si amoniacului fiind de 133 [grd],
in faza de vapori a solutiei hidroamoniacale se afla ambii componenti. Aceasta
impune rectificarea solutiei, ceea ce determina reducerea coeficientului termic
pana la 0,5...0,7;
o solutia de bromura de litiu, compusa din agentul frigorific apa (H 2O) si
absorbantul bromura de litiu (LiBr) utilizata in industriile frigorifice la nivel de
conditionare a aerului si racire a apei pentru realizarea unor temperaturi de 0 ...
10 0C. Diferenta temperaturilor normale de vaporizare ale celor doi componenti
fiind de circa 1165 [grd], se constata ca in faza de vapori a solutiei de LiBr se
afla numai vapori de apa, ceea ce permite realizarea unor coeficienti termici ai
instalatiei atingand valoarea 1.

[27]

Se mentioneaza faptul ca, in cazul instalatiilor de pompe termice se utilizeaza in

calitate de agent solutiile de NaOH, KaOH si CaCl 2, apa fiind agentul calorific.
3.4.

Ageni purtatori transportori- de frig.

Pentru transportul frigului de la generatorul de frig la consumator sunt utilizati agentii

purtatori de frig care trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:
temperatura joasa de congelare;
vascozitate redusa pentru reducerea pierderilor hidraulice la circulatia prin
conducte;
caldura specifica mare pentru reducerea debitului de agent purtator de frig;
actiune coroziva redusa in raport cu metalele feroase si neferoase;
stabilitate chimica;
toxicitate redusa, neinflamabilitate si lipsa pericolului de explozie.
In calitate de agenti purtatori de frig la nivelul frigului moderat sunt utilizati
saramurile, adica solutii de clorura de sodiu (NaCl) si clorura de calciu (CaCl 2) n apa.
Temperatura de congelare a acestor solutii depinde de concentratia masica a sarii
insolite. Evident, pentru = 0 rezulta ca temperatura de congelare este de 0 0C. La
cresterea concentratiei, aceasta temperatura scade. La o anumita valoare critica cr a
concentratiei este insotita de cresterea rapida a temperaturii de congelare si atinge
valoarea de 0

C. Trebuie mentionat ca, in cazul solutiei de clorura de sodiu,

temperatura minima de congelare este de -21 0C la cr = 0,231. In cazul solutiei de

clorura de calciu, aceasta temperatura este de 55 0C la cr= 0,303. Legile de variatie
ale temperaturii de congelare n functie de concentratia , pentru cele doua solutii, sunt
aratate n figurile nr. 3.1 i 3.2..

[28]

Figura 3.1. Influenta concentratiei asupra temperaturii de congelare a solutiilor de

NaCl.

Figura 3.2. Influenta concentratiei asupra temperaturii de congelare a solutiilor de

CaCl2.

[29]

CAPITOLUL IV.
AERUL ATMOSFERIC HIDROGENUL SI AERUL COMPRIMAT
4.1. Parametrii aerului umed
Aerul atmosferic este un amestec format din mai multe gaze, dintre care
preponderente sunt oxigenul (cca. 21% n volum) i azotul (cca. 79% n volum) i dintro cantitate de ap de obicei sub form de vapori, care variaz n funcie de condiiile
atmosferice momentane.
Apa coninut n aer poate fi sub form gazoas (vapori), lichid (cea) sau solid
(zpad). Aerul care conine ap sub form de vapori sau alt form de agregare se
numete aer umed.
Dac coninutul de vapori de ap la o anumit temperatur este cel maxim posibil,
adic reprezint concentraia necesar ca aerul s fie saturat cu vapori de ap, aerul
se numete aer umed saturat, iar vaporii sunt saturai uscai.
Cantitatea de vapori necesar saturrii unui volum dat de aer crete cu
temperatura.
Dac vaporii coninui n aer sunt supranclzii, aerul se numete aer nesaturat.
Aerul umed suprasaturat se caracterizeaz prin aceea c umiditatea sa are
concentraia mai mare dect cea de saturaie, cantitatea care depete aceast
concentraie aflndu-se n stare condensat (picturi, cea).
Mrimile de stare ale aerului umed importante pentru tehnic sunt: temperatura
termometrului uscat Tusc, presiunea barometric pB, presiunea parial a vaporilor de
ap pv, densitatea , volumul specific v, entalpia h, umiditatea relativ i coninutul
real de vapori x.
Temperatura i presiunea sunt mrimi fundamentale i n funcie de ele se dau
celelalte mrimi de stare ale aerului umed.
Densitatea aerului umed se definete prin relaia:

a x v
[kg/m3],
1 x

unde: x este coninutul real de vapori de ap la temperatura T;

a i v sunt densitile aerului uscat i umiditii, n kg/m 3.

a

pa
p
; v v ,
Ra T
Rv T

iar pa , pv presiunea parial a aerului uscat, respectiv a vaporilor.

Cldura specific la presiune constant a aerului umed este:
c p 1 x c pa x c pv [kJ/kgK],

n care: cpa este cldura specific a aerului uscat, n kJ/kgK; cpv cldura specific a
vaporilor de ap, n kJ/kgK.
Observaie: Pentru calcule uzuale, se pot folosi valorile aproximative constante:
cpa = 1,006 kJ/kgK, ntre 0 i 50 C; cpv = 1,863 kJ/kgK, ntre 0 i 75 C.
[30]

Entalpia aerului umed nesaturat format dintr-un kg de aer uscat i x kg vapori de

ap la temperatura T[C] este:
h1 x ha x hv c pa T x r c pv T 1,006T x 2500 1,863 T

[kJ/kg aer uscat],

unde: ha este entalpia aerului uscat; hv entalpia vaporilor.

Pentru temperaturi cuprinse n intervalul 0-50C, se poate lua destul de exact:
ha 1,006 T ;

hv 2500 1,863 T [kJ/kg].

Umiditatea relativ definete gradul de saturaie al aerului umed i este raportul

dintre masa vaporilor de ap din unitatea de cantitate de aer uscat, i masa vaporilor
saturai,

v
p
100% sau v 100% ,
vs
pvs

unde pvs este presiunea vaporilor saturai.

Coninutul de umiditate a aerului x este masa de vapori coninui de unitatea de
mas de aer uscat:
x

mvapori
maer uscat

0,622

pv
pvs [kgum/kg
0,622
p B pv
p B pvs

aer uscat

].

Temperatura de rou este acea temperatur pn la care trebuie rcit aerul, la

p=ct i x=ct, pentru ca el s devin saturat. Sub aceast temperatur ncepe
condensarea vaporilor de ap coninui n aer.
La temperatura de rou denumit i temperatura termometrului umed, aerul
umed este saturat, deci =1, iar pv=pvs.
4.2. Diagrama aerului umed
Pentru studiul grafic al proprietilor aerului umed n timpul transformrilor reale sau
al amestecului, se utilizeaz diverse diagrame. Cea mai cunoscut este diagrama h-x,
trasat de RAMZIN i MOLLIER, folosit, n special, pentru procesele din instalaiile de
uscare.
n fig. 4.1. este prezentat o diagram h-x, complet, trasat pentru p B=745 mmHg
(1000 mbar) ntre 10C i +60 C, folosit pentru studiul instalaiilor de rcire. n
abscis s-a trasat coninutul de umiditate al aerului, x n g/kg.

[31]

Fig. 4.1. Diagrama h-x complet, pentru pB = 1000 m bar, ntre 10C i +60C

n fig.4.2. este prezentat o variant simplificat a diagramei h-x cu evidenierea

mrimilor ce o compun.

[32]

kJ
kg a.us.

t=
ct.

h = ct.

=
ct.

hA
A
tA

=
100%
pvap

tum,A
tr,A

pvap

N
2
m

pvap,A

kg

kg a.us.

xA

Fig. 4.2. Diagrama h-x simplificat (Mollier) pentru aerul umed

Hidrogenul H este elementul chimic n tabelul periodic al elementelor cu

numrul atomic 1. Este un gaz uor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar n natur se
ntlnete mai ales sub form de molecul diatomic, H2. Avnd masa atomic relativ
egal cu 1,00794, hidrogenul este cel mai uor element chimic.
Pentru necesiti industriale exist diferite procedee de fabrica ie, puse la punct din
punct de vedere tehnologic sau aflate n faz de laborator. Hidrogenul poate fi ob inut
prin electroliza apei, procesul necesitnd costuri mai mari dect cel de producere prin
procesarea gazelor naturale.
Hidrogenul este un gaz puternic reactiv i i gsete aplicaii datorit capacit ii sale
chimice de reductor. Hidrogenul se folosete n industria petrochimic la producerea
benzinelor, n industria chimico-alimentar pentru hidrogenarea grsimilor (de exemplu
[33]

producerea margarinei), n prelucrrile mecanice ale metalelor i n tratamentul termic

al acestora.
Hidrogenul va deveni una dintre principalele surse de energie verde necesar punerii
n micare a vehiculelor sau nclzirii locuinelor i spaiilor comerciale.
Hidrogenul reprezint o alternativ pentru nlocuirea benzinei drept combustibil
pentru vehiculele echipate cu motoare cu ardere intern. Avantajele sale principale
constau n faptul c este ecologic, din arderea sa rezultnd vapori de ap, iar
randamentul termic al motoarelor cu hidrogen este ridicat. Dezavantajele constau n
pericolul mare de explozie i dificultatea stocrii. Una dintre cele mai promi toare
soluii tehnice o reprezint conversia direct a energiei chimice din hidrogen n
electricitate, prin intermediul pilelor de combustie.
4.3. Aerul comprimat
Aerul comprimat reprezint o energie potenial de actionare a diferitelor fluxuri
tehnologice. Cel mai des utilizat este in linile automate de productie de masa sau linii
robotizate actionate pneumatic.
Sistemul de producere a aerului cuprinde urmtoarele componente:
Compresorul: Aerul aspirat la presiunea atmosferica este comprimat si furnizat la
presiune mai mare sistemului pneumatic. El transforma asadar, energia mecanica in
energie potential;
Motorul de antrenare (de obicei motor electric): Furnizeaz puterea mecanic
compresorului. Transforma energia electrica in energie mecanica;
Regulatorul de presiune (presostatul): Controleaza motorul electric si de asemenea
presiunea in rezervor. El este calibrat la o presiune maxima la care motorul va fi oprit si
la o presiune minima la care se face distribuirea;
Supapa de sens unic: Permite trecerea aerului comprimat de la compresor la rezervor
si impiedica intoarcerea aerului cand compresorul este inchis;
Rezervorul tampon: Inmagazineaza aerul comprimat. Volumul sau este stabilit in functie
de capacitatea compresorului. Cu cat volumul este mai mare, cu atat intervalul de timp
dupa care porneste compresorul este mai mare;
Manometrul: Indica presiunea in circuit;
Descarcarea automata: Evacueaza toata apa de condens prezenta in rezervor fara a
necesita interventie din exterior;
Supapa de siguranta; Evacueaza aerul comprimat daca presiunea din rezervor creste
peste presiunea prevazuta;
Uscatorul: Raceste aerul comprimat cu cateva grade deasupra punctului de congelare
si condenseaza cea mai mare parte a umiditatii aerului. Astfel se va evita prezenta apei
de condens in sistemul din aval;
Filtrul de linie: Pozitionat pe linia principala, filtrul trebuie sa aiba o cadere de presiune
minima si capacitate de a misca din loc ceata de ulei. Acesta ajuta la mentinerea la
limita permis a prafului, apei de condens si a uleiului de ungere.
Compresoarele pot fi clasificate (fig.4.3.) in doua mari familii :

[34]

a)
Compresoarele volumetrice n care compresia este obtinuta prin
reducerea spatiului care contine aerul aspirat la presiunea atmosferica. Aceasta familie
cuprinde:
- Compresoare de tip alternativ : cu piston sau cu diafragma ;
- Compresoare de tip rotativ : cu palete, cu surub, cu angrenaje.
b) Compresoarele dinamice in care compresia este obtinuta prin transformarea
energiei cinetice a aerului aspirat n energie de presiune.
Aceasta familie grupeza :
-

Compresoare de tip centrifugal ;

Compresoare de tip axial.

[35]

Fig. 4.3. Tipuri de compresoare

CAPITOLUL V.

NOTIUNI PRIVIND TRANSPORTUL AGENTILOR ENERGETICI

5.1. Notiuni generale
Functionarea instalatiilor integrate in diferite structuri tehnologice implica
transportul unui numar mare de fluxuri de masa, caracterizate prin simultaneitate si
continuitate. Agentii de lucru utilizati in aceste fluxuri sunt caracterizati in general prin
natura, proprietatile si parametrii de functionare, iar vehicularea pe traseul fluxului sau
de masa trebuie sa-i conserve calitatea.
Conductele sunt utilizate pentru transporul agentilor de lucru si reprezinta parti
distincte ale instalatiilor din care fac parte. Tipul constructiv, dimensiunile si parametrii
conductei sunt impusi de particularitatile tehnice ale instalatiei pe care o deserveste
Conducta reprezinta totalitatea elementelor constructive asamblate etans si in
conditii de siguranta, destinata transportarii unui agent de lucru intre doua puncte ale
instalatiei.
Sistemul de conducte este alcatuit din doua sau mai multe conducte racordate
intre ele.
Circuitul reprezinta una sau mai multe conducte sau sisteme de conducte,
cuplate in serie sau in paralel, destinate transportarii si distributiei aceluiasi agent ( fara
schimbarea starii de agregare).
Traseul constituie dezvoltarea in spatiu a aconductei
Agentul sau fluidul de lucru reprezinta materialul in stare fluida sau fluidizata
transportat prin conducta. Acesta poate fi sub forma de lichid, vapori sau gaz, sau
poate fi si sub forma solida - pulverizat sau granulat in medii purtatoare de lichid sau
gaz.
Caracteristicile fluidului (fig. 5.1.) sunt date de natura, proprietatile si
parametrii acestuia, formnd conditiile si restrictiile tehnice de baza.

[36]

Fig.5.1. Influienta caracteristiclor fluidului asupra conductelor

Caracteristica fizico-chimica evidentiaza proprietatile fluidului: starea de

agregare, compozitia si agresivitatea chimica, concentratia, densitatea, puritatea,
viscozitatea, granulatia precum si efectele corozive, erozive sau abrazive, etc.
Caracteristica de transport pune in evidenta parametrii specifici ai fluidului :
debit, temperatura, presiune, care determina materialul, dimensiunile si structura
traseului conductei.
Debitul este marimea care determina diametrul interior al conductei, si
reprezinta cantitatea (masica sau volumica) de fluid care strabate sectiunea de curgere
in unitatea de timp (este proportionala cu viteza acestuia).
Temperatura influenteaza in general materialul din care este facuta conducta, si
se disting trei valori caracteristice :

temperatura de functionare (tf), este definita ca temperatura de regim sau de lucru si

este valoarea maxima a temperaturii fluidului in timpul exploatarii normale a
conductei.
temperatura de calcul (tc), este temperatura maxima a peretelui conductei in timpul
exploatarii normale. Aceasta este de obicei egala cu cea de functionare atit pentru
conductele izolate cit si pentru cele neizolate termic.Pentru conductele captusite sau
placate la interior sau a celor incalzite din exterior aceasta temperatura se
determina prin calcul.
temperatura maxima admisibila (tmax), este valoarea cea mai ridicata a temperaturii
peretelui conductei in exploatare normala, in conditiile presiunii maxime admisibile.
[37]

Presiunea (fig.5.2.) este parametrul care intervine direct in calculul mecanic al

conductelor stabilind in principal grosimea peretelui, precum si complexitatea sistemului
de rezemare sau suspendare. Se deosebesc urmatoarele presiuni caracteristice :

presiunea de functionare (pf), este valoarea maxima a presiunii fluidului in timpul

exploatarii normale a conductei;
presiunea de calcul (pc), este presiunea de functionare in cele mai severe conditii de
exploatarenormala a conductei, si nu tine cont de suprapresiunea existenta pe
cealata parte a conductei. Daca pe partea cealalta apare vacuum atunci presiunea
de calcul se majoreaza cu 1 bar.
presiunea nominala (pn), este o valoare conventionala si se defineste ca presiunea
maxima care se admite a fi atinsa in timpul exploatarii normale, fara a periclita
integritatea conductei cind aceasta este la temperatura de 20 C.
presiunea maxima (pmax), se defineste ca presiunea maxima care se admite a fi
atinsa in timpul exploatarii normale, fara a periclita integritatea conductei cind
aceasta este supusa temperaturii maxime admisibile.
Parametrii nominali ai unei conducte sunt standardizati si se refera in principal la
diametrul si presiunea nominala.
Diametrul nominal (Dn) este un numar conventional adimensional care nu are un sens
fizic, masurabil , dar este asociat diametrului exterior al tevilor, indiferent de grosimea
peretelui acestora.
Presiunea nominala (pn) este o valoare conventionala care exprima presiunea
maxima la care un element de conducta poate functiona pe intreaga sa durata de viata,
in conditii de siguranta deplina, daca temperatura fluidului este de 20 C

Fig.5.2. Valorile caracteristice ale presiunii fluidelor

[38]

CAPITOLUL VI.
CALCULUL HIDRAULIC SI TERMIC AL RETELELOR DE CONDUCTE
6.1. Notiuni generale
Calculul hidraulic al conductelor stabileste legatura dintre caracteristicile
geometrice si constructive diametru, lungime, armaturi, traseu si cele ale curgerii
fluidului transportat presiune, debit, viteza-. Este necesara cunoasterea unor
proprietati ale fluidelor - viscozitate cinematica sau dinamica, densitate, difuzivitate
termica, etc. si se stabilesc, pierderile de presiune ale fluidului, distributia de debit,
lungimea posibila de transport, caracteristicile sistemului de pompare, regimurile
hidraulice,etc.
Viscozitatea (vezi cap.I) reprezinta caracteristica fluidelor de a se opune curgerii
datorita frecarii interne tangentiale intre straturile de fluid
Regimul de curgere, al unui fluid se caracterizeaza de un criteriu adimensional
Reynolds (Re) ce reprezinta raportul dintre fortele de inertie si cele datorate viscozitatii:
Re = w d/ = w d / ,
unde: w este viteza fluidului, in (m/s), iar d este dimensiunea preponderenta a curgerii,
in (m). Pentru conducte circulare "d" coincide cu diametrul interior, iar pentru sectiuni
diferite de cele circulare acesta se inlocuieste cu diametrul echivalent dech.:
dech = 4S / P

(m)

unde : S si P sunt sectiunea transversala a curgerii, si respectiv perimetrul udat de

fluid. Se deosebesc urmatoarele regimuri de curgere:
-

regim laminar, pentru Re < 2320 ;

regim tranzitoriu, pentr 2320 < Re < 4000 (10000) ;

regim turbulent, pentru Re > 4000 (10000).

Profil de viteza (fig.6.1) Tipul miscarii influienteaza distributia de viteze in

sectiunea transversala de curgere.
In regim tranzitoriu repartitia de viteze este parabolica, dupa expresia:
wx = wmax [1 -(x2/r2)], cu valoarea medie: wmed = 0.5 wmax

(m/s),

unde : wmax este viteza maxima in axa conductei, x este coordonata curenta fata de axa
conductei unde se calculeaza viteza wx si r este raza interioara a conductei.
In regim turbulent profilul de viteze este aplatisat, iar distibutia de viteze dupa
Altul este :
wx = wmax [1 -(x/r)]0,9 f, cu valoarea medie: wmed = wmax/(1+1,35f), (m/s),
unde: f este coeficientul de pierderi liniare de presiune.

[39]

Fig.6.1. Distributia de viteze intr-o conducta: a - regim laminar ; b - regim

turbulent

Stratul limita reprezinta zona (filmul) de fluid din vecinatatea peretelui care mai
pstreaz regimul laminar de curgere, indiferent de regimul de curgere al restului masei
de fluid si se datoreaza fortelor de frecare cu peretele si al celor de viscozitate.
Grosimea stratului limita scade cu cresterea vitezei medii a fluidului si a rugozitatii
peretelui si cu reducerea viscozitatii fluidului. Pentru conductele cilindrice de diametru
d (mm), grosimea srtatului limita se determina cu relatia aproximativa :
= 30d/Re

(mm),

unde f este coeficientul de frecare liniara.

Lungimea hidrodinamica de intrare Lh este distanta masurata intre sectiunea de
intrare in canal si sectiunea in care stratul limita si profilul vitezei au ajuns la forma
finala, stabilizata. Pentru curgerea laminara Lh = 50 d, iar pentru curgerea turbulenta:
Lh = (10-15)d
Legea lui Bernoulli este practic legea conservarii energiei in hidraulica (lege
conform careia energia totala a unui fluid in miscare este constanta). Astfel pentru
curgerea unui fluid incompresibil, in regim stationar si izoterm suma dintre presiunile,
statica, dinamica si de pozitie este constanta (fig.6.2):

[40]

p + w2/2 + gz = ct

Fig.6.2. Reprezentarea liniilor energetice pentru un tub de curent (legea lui Bernoulli)

O aplicatie tehnica importanta a legii lui Bernoulli o constituie determinarea

pierderilor de presiune intre doua puncte, in curgerea unui fluid :
p g h z1 z 2 g p1 p 2

w12 w22
[ Pa]
2

Puterea de pompare a unui fluid se determina cu relatia :

P g h Qs / p m Qs ptot / p m

[W],

unde Qs (m3/s) este debitul volumic de fluid; (kg/m3) este densitatea fluidului; h (m) ,
este inaltimea de pompare ; p, m sunt randamentele pompei si respectiv al motorului
de antrenare.
6.2 Calculul pierderilor liniare de presiune p lin
Pierderea liniara de presiune pe o conducta orizontala dreapta de lungime l (m)
si diametru interior d (m), prin care circula un fluid in regim izoterm cu viteza w (m/s) se
determina cu relatia lui Darcy Weisbach:
plin g hlin f

[41]

l w2

d 2

[ Pa ] ,

unde: f este coeficientul de pierderi liniare de presiune si care depinde de criteriul

Reynolds (Re) si de starea peretilor conductei prin rugozitatea relativa a acestuia ():
= k/d

(k fiind rugozitatea absoluta a peretelui conductei (m)

In cazul curgerii laminare (Re < 2320) coeficientul de frecare f se detrmina

analitic cu relatia lui Stokes : f = 64/Re , depinzind exclusiv de criteriul Re indiferent de
starea peretilor conductei.
In cazul curgerii turbulente coeficientul de frecare f depinde atit de criteriul de
curgere Re cat si de starea suprafetelor interioare ale conductei prin rugozitatea
relativa = k/d. Astfel se calculeaza doua numere Reynolds limita (dupa Altsul):
Re1 10 /

si

Re2 500 / =50 Re1

care imparte domeniul de analiz n trei domenii :

a)
Cazul 2320 < Re < Re1, conducta se numeste neteda hidraulic si
coeficientul de frecare depinde numai de criteriul Re: f = f(Re). In acest caz rugozitatea
absoluta a peretelui este mai mica decit grosimea stratului limita (k<).
b)
Cazul Re1 < Re < Re2, conducta este semirugoasa hidraulic, iar
coeficientul de frecare depinde atit de Re cit si de , f = f(Re,), rugozitatea absoluta
fiind comparabila cu grosimea stratului limita, (k).
c)
Cazul Re > Re2, conducta se numeste rugoasa hidraulic, pentru care k
>, iar coeficientul de frecare depinde numai de rugozitatea relativa , f = f( ).
Pentru determinarea coeficientului de frecare f n cele trei cazuri se poate apela
la relaii exprimentale (tabel 6.1), sau la diagrama Colebrook - White (fig. 6.3).

[42]

Tabel 6.1. Determinarea coeficientului de frecare f la curgerea izoterma a fluidelor

[43]

Fig.6.3. Diagrama pentru determinarea coeficientului de pierderi de presiune liniare

(dupa relatii Colebrook-White)

In cazul curgerii neizoterme a fluidelor, apare o modificare a viscozitatii ceea

ce determina o variatie a coeficientului de pierderi liniare, notat in acest caz cu ft,
pentru acelasi regim de curgere ca i n curgerea izoterma. Astfel Petuhov recomanda
relatia:

f t

in care f este coeficientul de pierderi liniare din curgerea izoterma, iar n este un
coeficient experimental ce depinde de sensul transferului de caldura: n = 0.14 la
ncalzirea lichidului si n = 0.28 Prf- 0.25, la racirea fluidului. Marimile p si f sunt
viscozitatile dinamice ale fluidului determinate la temperaturile peretelui si respectiv
fluidului. Filonenko recomanda pentru curgerea neizoterma a lichidelor prin tevi netede
relatia :
f t

f
1.64
1.82 lg Re f

De asemenea, functie de natura fluidului pot fi aplicate si alte relatii

experimentale, ca de exemplu pentru gaze :
f t

0.14

Tp

Tf

unde Tp si Tf sunt temperaturile absolute ale peretelui si respectiv fluidului.

6.3.

Calculul pierderilor locale de presiune ploc

Pierderile locale de presiune apar in asa numitele rezistente locale : coturi,

curbe, armaturi, compensatoare de dilatatii, reductii, elemente de asamblare, aparate
de masura, etc. Aceste pierderi sunt create ca si la cele liniare de frecarea cu peretii,
dar mai ales datorita turbulentelor suplimentare din zona rezistentelor locale. Weisbach
recomanda relatia :
p loc g h

w2
[ Pa]
2

in care: este coeficientul de pierderi locale de presiune, specific rezistentei locale

respective. In cazul a n rezistente locale se inlocuieste cu i.
Coeficientii de pierderi locale de presiune se determina fie analitic pentru diverse
configuratii, fie din tabele ca valori experimentale pentru diferitele rezistente locale.
[44]

Fig.6.4. Cazuri de conducte cu sectiune de curgere variabila:

a - marire brusca de sectiune; b reducere brusca de sectiune; c reducere brusca cu
diafragma; d crestere continua de sectiune; e reducere continua de sectiune

Astfel pentru o crestere brusca de sectiune (fig 6.4.a) de la diametrul d 1 la d2

coeficientii se pot determina cu relatia:

S
1 1 1
S2

S
sau 2 1 2
S1

Deci pierderile locale de presiune sunt exprimate de una din relatiile:

ploc

w12
w22

2
w1 w2 1
2
[ Pa]
2
2
2

In cazul reducerii bruste de seciune (fig.6.4.b) pierderile locale de presiune se

determina cu relatia:
ploc 2

w22
[ Pa ] unde 2
2

1
1

Coeficientul reprezinta coeficientul de contractie a vnei de fluid si are de obicei valori

ntre 0,62 si1 . El se poate determina cu una din relatiile:

0,582

0,0418
2
1,1 d 2 d1

Merriman sau 0,57

0,043
1,1 S 2 S1

Altsul

In alte cazuri se pot utiliza pentru determinarea coeficientilor de pierderi locale tabele
sau nomograme (rezultate prin masuratori in instalatii existente sau pe standuri special
amenajate), conform cu cele prezentate mai jos.

[45]

Tabel 6.2. Determinarea coeficientului de pierderi localede presiune la variatia sectiunii

de curgere

[46]

Tabel 6.3. Determinarea coeficientului si raportul x/d pentru unele rezistente locale

[47]

Fig.6.5. Determinarea coeficientului de pierderi locale in coturi i derivaii

[48]

Fig.6.6. Determinarea coeficientului pentru diferite tipuri de ventile, la Dn 100

6.3.

Pierderile totale de presiune ptot (lungimea echivalenta a conductei lech)

Reprezinta suma pierderilor liniare si a celor locale de presiune de pe intreg traseul

analizat :
ptot = plin + ploc = f

w2
l w2
(Pa),
+
2
d 2

Lungimea echivalenta a conductei se stabileste prin echivalarea tuturor

pierderiolr de presiune ale conductei analizate cu pierderile de presiune liniare pentru o
conducta dreapta virtuala de acelasi diametru si de lungime l ech , prin care circula acelsi
debit de fluid :
f

din care rezulta :

l ech w 2
w2
l w2
,
+
f
2
d 2
d 2
l ech l

d
(m).
f

6.4. Calculul termic al retelelor de conducte. Notiuni generale de baza.

Calculul termic al sistemelor de conducte reprezinta un caz particular al transferului de
caldura ntre doua fluide despartite de un perete, format din unul sau mai multe straturi.
Dupa temperatura fluidului transportat se deosebesc trei categorii de conducte
izolate termic:
a) conducte pentru fluide calde, la care izolatia termica are rolul de a reduce
pierderile de caldura si de temperatura spre mediul ambiant;

[49]

b) conducte pentru agenti frigorifici, la care izolatia termica are rolul de reduce
aporturile (absorbtia) de caldura din mediul ambiant, si evitarea condensarii umiditatii
din atmosfera pe suprafata conductelor izolate;
c) conducte pentru lichide cu temperatura apropiata de cea a mediului ambiant,
la care izolatia termica are rolul evitarii congelarii (inghetarii) lichidului la temperaturi
scazute ale mediului ambiant.
Transferul de caldura prin peretele conductei (fig.6.7) are loc prin urmatoarele
procese:
a) convectie termica de la fluidul interior la peretele interior al conductei;
b) prin conductie prin perelele tevii si prin straturile de izolatie si protectie;
c) prin convectie (la temperaturi ridicate si prin radiatie) termica de la peretele
exterior la mediul ambiant.

Figura 6.7.Transferul de cldur printr-o conducta izolat termic

Astfel se calculeaza fluxul termic unitar liniar pentru conducte cilindrice sau fluxul
termic unitar de suprafata pentru pereti plani, dupa relatiile cunoscute din transferul de
caldura:
ql k l t

Rl

t f t0

d sp
d
d
1
1
1
1
1

ln e
ln iz
ln

d i i 2 p d i 2iz d e 2 sp d iz d sp e

q s k s t

t f t0
t

Rs
1 p iz sp
1

i p iz sp
e

(W / m)

(W / m 2 )

Trecerea de la coeficientul global de caldura liniar kl (W/mK) la cel global

raportat la suprafata S, ks (W/m2K) precum si a fluxului termic unitar liniar ql (W/m) in cel
de suprafata qs (W/m2) se face cu relatiile

[50]

k l dk s

ql dq s

Rl

Rs
d

Coeficientii de convectie i de la fluidul transportat la perete se determina cu relatii

criteriale empirice in functie de regimul de curgere, natura fluidului si tipul convectiei. La
curgerea turbulenta prin tevi si canale, a gazelor si lichidelor fara schimbarea starii de
agregare, pentru convectie fortata in spatiu limitat se poate folosi relatia lui Miheev:
Nu 0,021 Re 0,8 Pr 0, 43 = l /
Valorile orientative pentru coeficientul de convectie pentru gaze de ardere si aer cald,
(

Nu l )

la interior sunt prezentate in tabelul 6.4.

Tabelul 6.4. Valori statistice ale coeficienilor de convectie i [W/m2K] pentru gaze de
ardere si aer cald

- pentru gaze si abur supraincalzit de joasa presiune i = 10. . . 300 [W/m2K];

- abur supraincalzit de inalta presiune: i = 1500. . . 5000 [W/m2K];
- apa: i = 1500. . . 15000 [W/m2K];
- produse petroliere: i = 130. . . 1000 [W/m2K].
Rezistenta termica a peretelui tevii are valori foarte mici in raport cu cea a izolatiei
termice (aportul ei fiind sub 1% din rezistenta termica totala), ceea ce face ca de multe
ori s se neglijeze. Rezistenta termica de izolatie depinde in mod hotrtor de
conductivitatea termica a materialului din care este confectionata si care este
dependenta de temperatur dupa o relatie cel mai adesea liniara: = a + btm.
Transferul de caldura de la suprafata exterioara a izolatiei termice la mediul ambiant
are loc prin convectie termica, iar la temperaturi ridicate (t e >150C) si prin radiatie
termica, asfel ca fluxul termic liniar este dat de relatia :
[51]

ql (t e t 0 ) / Rle d e e (t e t 0 )

[W / m]

unde to este temperatura mediului ambiant si e este coeficientul de schimb de caldura

la exterior compus din cel de convectie si cel de radiatie: e =c+r [W/m2K], cu valori
cuprinse n general ntre 4....45 [W/m2K], dupa cum este amplasata si orientata
conducta (tabel 6.5.).

Tabelul 6.5.. Valori orientative pentru coeficientul de transfer de caldura e [W/m2K]

Coeficientii de convectie c se mai pot determina i cu una din relatiile criteriale

urmatoare:
-

pentru conducte orizontale in incaperi sau canale :

conducte de diametru mare, de > 160 mm: c 1,663 t
conducte de diametru mic : c 1,37 4 t / d e

[W / m 2 C ]

[W / m 2 C ]

[W / m C ] , unde H este
pentru conducte si pereti plani verticali : c 1,42 4 t / H
inaltimea conductei, in [m] si t diferenta de temperatura intre suprafata izolatiei si
aerul ambiant [C].
[W / m 2 C ] , unde w
pentru conducte in aer liber: c 0,75(5,1 0,003t 0 ) w 0,6 d e0, 4
este viteza vantului in [m/s];
0 ,8
0, 2
[W / m 2 C ] , cu l
pentru suprafete plane in aer liber: c (5,95 0,015t 0 ) w l
lungimea peretelui plan in directia vintului.
2

Coeficientul echivalent de radiatie termica r se calculeaza cu relatia generala, dup

Stefan - Boltzmann:
r C[(Tpe / 100) 4 (T0 / 100) 4 ] /(t pe t0 )

[W / m 2 K ] ,

unde C este coeficientul de radiatie (tabel 6.6.) al suprafetei conductei, in [W/m 2K4].

Tabelul 6.6. Valorile coeficientului de radiatie termica C al suprafetei unor materiale

[52]

Pentru calcule rapide se pot utiliza, cu o buna aproximatie urmatoarele relatii pentru
coeficientul de transfer la exteriorul conductelor :
- pentru conducte izolate in spatii inchise : e=9,4 + 0,052(te-t0) [W/m2K]
- pentru conducte in aer liber : e =11,6 +7 w [W/m2K].
Pierderile admisibile specifice de caldura sunt standardizate, iar la transportul fluidelor
cu temperatura variabila in timp (cazul retelelor de termoficare), valorile fluxului termic
liniar ql corespunzatoare altor temperaturi ale agentului termic tf si altor temperaturi ale
normat
(t med
t0med ) /(t f t0 ) [W/m], unde
mediului ambiant t0 se calculeaza cu relatia: ql ql
f

fluxul de pierderi specifice normate de temperatura corespunde unor temperaturi medii

ale fluidului si mediului ambiant.

CAPITOLUL VII.
CALCULUL MECANIC AL RETELELOR DE CONDUCTE
7.1 Generalitti.
Prin acest calcul se are in vedere asigurarea functionarii in conditii de siguranta pe tot
timpul utilizarii conductelor si sistemelor de conducte si se urmaresc in principal
urmatoarele elemente:
-

dimensionarea sau verificarea grosimii conductelor;

- stabilirea tipului si marimii tensiunilor (solicitarilor) care apar in punctele cele mai
solicitate ale retelei;

[53]

determinarea traseului optim al conductei, care satisface cerintelor tehnologice,

de acces, economice, precum si cele impuse de asigutrarea compensarii dilatarilor
impiedicate;
-

stabilirea tipului si numarului suporturilor sau suspensiilor necesare.

Elementele necesare efectuarii calcului mecanic

- parametrii de baza ai fluidului transportat (presiunea, p (bar sau MPa) si
temperatura, t (C);
- cerinte impuse functionarii sistemului de conducte: numarul de porniri-opriri,
variatia temperaturii in functionare, vibratii, coroziune, eroziune,etc.;
- caracteristicile mecanice ale materialelor din care se executa conductele
(variatia cu temperatura, caracteristici mecanice functie de temperatura, structura lor cu
temperatura).
Tensiunile mecanice la care sunt solicitate conductele la fabricare, montare si in
functionare (eforturi unitare pe directie longitudinala (axiala), tangentiala si radiala) se
clasifica in tensiuni primare, tensiuni secundare si de vrf.
Tensiunile primare sunt produse de sarcinile impuse conductei presiune,
greutate si vnt si cresc pe masura creterii solicitarilor. Presiunea si solicitarile
exterioare produc in peretele conductei eforturi variabile cu grosimea i pot fi arbitrar
descompuse in componente constante numite tensiuni in stare de membran si
componente variabile numite tensiuni de incovoiere. Cele in stare de membran au
valori admisibile mai mari dect cele de incovoiere. Tensiunile primare nu se
autolimiteaz.
Tensiunile secundare sunt create de deplasarile conductei datorita dilatarilor
impiedicate sau deformarilor produse la montaj. Depirea limitei de curgere a
materialului in anumite puncte ale conductei, in intervale acceptabile de deformare,
conduce la aparitia fenomenului de relaxare a tensiunilor si readucerii acestora in limita
de elasticitate. Tensiunile secundare se autolimiteaza.
Tensiunile de vrf apar datorita discontinuitatilor locale si solicitarilor termice
locale care nu duc la deplasari mari in general, dar care se iau in considerare ca sursa
de avarii prin suprapunerea lor peste celelalte tensiuni.
Tensiunile primare se limiteaza pentru prevenirea deformarilor plastice, cele
primare si secundare se limiteaza pentru prevenirea deformarilor plastice excesive, iar
cele de virf pentru prevenirea ruperii la oboseala (eforturi ciclice).
Conductele se analizeaza din punct de vedere mecanic prin doua metode :
a)
metode de analiza detaliata, care iau in considerare distributia exacta a tuturor
tensiunilor produse in conducta. De obicei aceste metode sunt laborioase si se aplica
numai in cazul unor componente speciale ( vase de presiune, vane speciale, etc.)
b)
metode de analiza simplificate, care nu iau in considerare variatiile de presiune,
de temperatura pe grosimea peretilor si nici eforturile termice locale.
Criteriile de calcul ale conductelor sunt sintetizate n urmatoarele elemente:
a) Criteriul tensiunilor admisibile care stabileste tensiunea echivalenta care
apare in conducta datorita solicitarilor (ech), si care trebuie sa fie mai mica decit
valoarea admisibila, fixata prin normative. Relatiile de calcul pentru conductele supuse
[54]

la tensiuni longitudinale (axiale) l si de torsiune exprimate in N/mm2 sunt date de

teoriile de rezistenta a IIIa (teoria efortului unitar tangential maxim) si a V a (teoria
energiei de variatie a formei, Huber Mises) :

Teoria a IIIa : ech=

l2 4 2

Teoria a Va : ech=

l2 3 2

b) Criteriul presiunii nominale stabileste ca presiunea si temperatura de calcul a

unui element de conducta trebuie sa fie mai mici decit valorile maxime admisibile
indicate in standarde.
c) Criteriul limitarii reactiunilor stabileste ca reactiunile produse de sistemul de
conducte nu trebuie sa depaseasca valoarea reactiunilor maxime ale elementului de
racord (stut) cu utilajul pe care l deserveste.
7.2. Principalele caracteristici ale otelurilor de conducte
a) Caracteristicile de rezistenta definite prin STAS 1963 si 6637 sunt simbolizate cu
R sau si indici caracteristici pentru marimile la care se refera:
- r20 = rezistenta de rupere la tractiune la 20 C;
- rt = rezistenta de rupere la tractiune la temperatura de calcul;
- c20 = limita de curgere la 20 C;
t
- 0, 2 = limita de curgere conventionala (tehnica) la temperatura de calcul;

- 1t = limita de curgere conventionala la temperatura de calcul, pentru o

deformatie specifica remanenta de 1 %;
- r / 100000 = rezistenta tehnica de durata la temperatura de calcul, dupa 100000 de
ore de functionare;
- 1 / 100000 = limita tehnica de fluaj la temperatura de calcul.
Aceste elemente sunt necesare pentru calculul de dimensionare si verificare a
sistemelor de conducte precum si pentru alegerea corecta a materialului.
b) Caracteristicile fizice ale otelurilor sunt definite prin urmatoarele marimi:
-

modulul de elasticitate longitudinal, E (N/mm2);

modulul de elasticitate transversal, G (N/mm2);

coeficientul de contractie transversala (Poisson), (pentru otel = 0,3).

Caracteristicile fizice si de rezistenta ale otelurilor depind de compozitia chimica si de

tratamentele termice si mecanice efectuate in procesul de fabricatie. Odata cu
cresterea temperaturii r creste initial, atingnd o valoare maxima si apoi scade rapid.
Limitele de proportionalitate p si de curgere c scad cu cresterea temperaturii la fel ca
si modulul de elasticitate E. Factorii de plasticitate ( alungirea si gtuirea la rupere z)
descresc cu cresterea temperaturii atingnd un minim si apoi cresc. La temperaturi
scazute otelurile incep sa devina fragile, rezistenta de rupere scade si limita de curgere
creste continuu.

[55]

7.3. Determinarea grosimii peretelui unei conducte supuse la presiunea

interioarea, pi
Grosimea peretelui unei conducte se determina initial numai pe baza efectului
presiunii interioare pi , urmnd ca pe parcursul proiectarii sistemului de conducte sa se
verifice daca dimensiunile alese pentru teava corespund si celorlate solicitari.
Pe baza teoriei a III a de rezistenta si a criteriului tensiunilor admisibile a,
datorita tensiunilor create de presiunea interioara, rezulta conditia ca :

a max - min,
unde:

a = p (de 2s) / 2s (-p/2) = p (de s)/2s

(N/mm2)

n care: max, min sunt valorile principalelor tensiuni, maxima si minima, in [N/mm 2]; p
este presiunea interioara, in [Mpa]; de, s sunt diametrul exterior si grosimea peretelui
conductei, in mm.
Grosimea de proiectare s a conductei se deternina ca suma dintre grosimea
de rezistenta de calcul sc si adosurile de grosime C, determinate conform normelor de
calcul aplicate :
s = sc + C (mm).
Relatiile de calcul ale grosimii de rezistenta sunt multiple si depind de normele
din tara respectiva. Ele toate pornesc de la relatia de mai sus corectate cu coeficientii
de rezistenta a elementelor de imbinare prin sudura (z) sau coeficientii functie de
temperatura de calcul (y).
Spre exemplificare normele din Romania dau pentru dimensionarea grosimii
conductei la presiunea interioara de calcul pc urmatoarea relatie :

sc

pc d i
pc d e

2 a pc z 2 a pc z 2 pc

pentru

de
1,2
di

Pentru verificarea presiunii maxime se utilizeaza expresia :

pM

2 a sv z
d i sv

unde sv este grosimea de verificare, in mm.

Adaosurile de grosime C prezente prin normele romanesti se caracterizeaza prin C1
care reprezinta grosimea suplimentara ce tine seama de eroziunea sau coroziunea
conductei, in exploatare, in mm si Cr care tine seama de abaterile negative la grosimile
de fabricatie ale tevilor, in mm, deci s = sc + C1 + Cr.

[56]