Professional Documents
Culture Documents
Coloana vertebrala este cea mai importanta componenta a scheletului osos si a aparatului locomotor,
implicit. Ea serveste ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care alcatuiesc corpul
uman. Este axul central al structurii noastre fizice. In consecinta, starea sa se va reflecta asupra
intregii noastre fiintei.
Dimensiuni: Lungimea coloanei vertebrale este in medie de 73 cm la barbat si 63 cm la femeie,
reprezentand astfel 40% din lungimea totala a corpului. Latimea maxima a coloanei vertebrale este la
baza sacrului, unde masoara 11 cm. De aici merge descrescand atat in jos, cat si in sus. Diametrul
sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi descreste atat in sus
cat si in jos.
Segment complex, de o mare importanta functionala, coloana vertebrala este alcatuita din 33 sau 34
de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafete articulare, 23 de discuri intervertebrale si 365 de
ligamente cu 730 de puncte de insertie. Asupra coloanei vertebrale actioneaza nu mai putin de 730 de
muschi cu actiune directa. La toate acestea trebuind adaugate formatiunile nervoase (somatice si
vegetative), vasculare, etc.
Segmentele osoase care alcatuiesc coloana vertebrala se numesc vertebre. Vertebrele au o parte
anterioara numita corp si o parte posterioara numita arc. Aceste doua parti inchid intre ele canalul
vertebral.
Coloana vertebrala se imparte in patru regiuni, fiecare din ele fiind alcatuita, in mod normal, dintr-un
numar fix de vertebre. Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofunctionale legate de
indeplinirea celor doua functii importante ale coloanei vertebrale umane: functia de a suporta
greutatea capului, trunchiului si a membrelor superioare si functia de a asigura o mobilitate suficienta.
Figura 1. Cele cinci regiuni ale coloanei vertebrale
Arcul vertebral are o forma neregulata. Posterior si median prezinta o apofiza spinoasa, lateral doua
apofize transverse si deasupra si dedesubt cate doua apofize articulare (in total patru apofize
articulare dispuse vertical). Intre apofiza spinoasa si apofizele articulare se gasesc lamele vertebrale.
Portiunile care leaga arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.
Arcul vertebral este alcatuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese
articulare superioare, 2 procese articulare inferioare si un proces spinos.
Gaura vertebrala, delimitata in corpul si arcul vertebral, formeaza prin suprapunerea vertebrelor
canalul vertebral, care adaposteste maduva spinarii.
La acestea se adauga in plan frontal o scolioza toracica, cu convexitatea de partea mainii dominante
(cu care scrii).
Pentru asigurarea mobilitatii si rezistentei coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite de
elemente conjunctiv fibroase, discul intervertebral si ligamentele coloanei.
Articulatiile
Fatetele articulare reprezinta articulatiile mobile ale coloanei vertebrale care conecteaza o vertebra la
alta vertebra. Fara fateta articulara, nu am avea flexibilitate in coloana vertebrala si ne-am misca
foarte rigid in miscari simple.
Fiecare vertebra are patru fete articulare, o pereche care se conecteaza la perechea vertebrala de mai
sus (fatete superioare), si una care se conecteaza la vertebra de mai jos (fatete inferioare).
Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, marindu-si volumul in repaus,
putand da (prin insumarea maririi volumului tuturor discurilor) o alungire de pana la 3 cm a coloanei
vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de
ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza si ligamentul vertebral comun
posterior (aceasta explica si caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
b) favorizeaza, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii;
c) transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;
d) amortizeza socurile sau presiunile la care este supus fiecare segment in mod special in
cursul miscarilor sau eforturilor.
Articulatiile lamelor vertebrale - Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulatii. Totusi, ele
sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice,
care prin structura lor permit apropierea si indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.
Articulatiile apofizelor spinoase - Ca si lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin
doua feluri de ligamente: ligamentele interspinoase si ligamentul supraspinos. Primele se gasesc intre
doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In
regiunea cervicala, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui
proximala se insera pe protuberanta occipitala externa; el este denumit ligamentul cervical posterior si
are rolul sa mentina pasiv capul si gatul pentru a nu se flecta inainte.
Articulatiile apofizelor transverse - Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse.
Articulatiile apofizelor articulare sunt plane si permit numai simpla alunecare a suprafetelor
articulare una peste alta.
Articulatia occipitoatlantoida este o diartroza bicondiliana. Suprafetele articulare ale occipitalului
sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc in jos si inainte si in afara si au o forma
convexa in toate sensurile.
Suprafetele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavitati glenoide, ce privesc in sus,
inainte si inauntru si au o forma concava in toate sensurile. Toate aceste patru suprafete articulare
sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafetele articulare sunt unite intre ele printr-o capsula subtire,
intarita de doua ligamente, unul anterior si altul posterior.
Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua ligamente (ligamentul
vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior), care formeaza doua benzi ce se
intind pe toata lungimea coloanei vertebrale.
Figura 6. Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua ligamente,
ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior
Tonusul muscular este starea de contractie statica sau de tensiune permanenta a muschiului relaxat,
se mentine prin mecanism reflex si influenteaza proprietatile muschiului. Are rol in determinarea formei
corpului, stabilitate articulara, metabolism si termoreglare. Variaza in functie de varsta, stare de
sanatate, sex, antrenament. Hipotonia si hipertonia musculara in limite fiziologice nu produc modificari
importante, dar peste anumite limite pot determina, initial deviatii ale coloanei si ulterior chiar
deformatii. Prin antrenament bine condus, proprietatile muschiului (tonus, excitabilitate, contractilitate,
elasticitate, plasticitate) se pot dezvolta pana la valori superioare.
Bilantul muscular
Bilantul muscular apreciaza forta unui muschi sau grup muscular cu ajutorul unor tehnici de examinare
manuala. Cel mai folosit sistem este cel care utilizeaza o scara de la 5 la 0.
Forta 5 (normala) este atunci cand se poate efectua o miscare, impotriva gravitatiei, pe toata
amplitudinea, impotriva unei forte exterioare aproximativ egala cu valoarea fortei normale.
Figura 8. Statica
In ortostatism si in repaus coloana vertebrala are o directie verticala si o forma usor sinuoasa mai ales
in plan sagital. Curburile atenueaza socurile si favorizeaza mentinerea echilibrului coloanei pe bazin,
usurand deci eforturile centurii musculare a coloanei.
Aceasta atitudine si aceasta forma se mentin datorita jocului tonicitatii musculare, elasticitatii
ligamentelor si discurilor, precum si datorita imbinarii anatomice a celor 24 de segmente osoase din
care este compusa coloana vertebrala, segmente care isi adapteaza unul altuia diferitele suprafete
articulare.
Atitudinea coloanei vertebrale depinde de varsta, sex, profesiune, stare de oboseala, stare psihica,
stare de sanatate, etc.
Pentru pastrarea echilibrului in statiune bipeda se instaleaza, la inceputul celui de al doilea an de
viata, curbura lombara cu convexitatea inainte (lordoza compensatorie).
Echilibrul intrinsec. La adult, in statiune verticala, linia gravitatiei trece prin tragus, deci inaintea
articulatiei atlantooccipitale, prin partea anterioara a umarului, usor posterior fata de o linie care ar uni
cele doua capete femurale, prin mijlocul fetei externe a marelui trohanter, anterior axului transversal al
articulatiei genunchiului si putin posterior celui tibiotarsian.
Datorita curburilor coloanei, proiectia centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se gaseste pe
linia proiectiei centrului general de greutate al corpului. De aceea, actiunea gravitatiei determina de la
o vertebra la alta, solicitari rotationale, care tind sa accentueze curburile si care trebuie neutralizate,
deoarece altfel coloana s-ar prabusi.
Elementele care se opun solicitarilor rotationale sunt ligamentele. La coloana dorsala proiectia
centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prabusi inainte daca nu ar interveni forta
ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase si a ligamentelor galbene. Situatia
este inversa la coloana lombara si cervicala; proiectia centrului de greutate trece posterior coloanei,
iar fortele care se opun prabusirii sunt reprezentate de rezistenta ligamentului vertebral comun
anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o buna parte din solicitari.
Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitarile sunt discurile intervertebrale. Ele nu stau in
tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Intre aceste doua categorii de elemente anatomice,
ligamentele pe de o parte si discurile de alta, supuse unor forte contrare, se stabileste o anumita stare
de echilibru, denumita echilibru intrinsec. In afara echilibrului intrinsec coloana dispune (dupa cum am
mentionat) de un mare numar de grupe musculare, care prin tonicitatea lor ii asigura si un echilibru
extrinsec, corsetul muscular.
Cifoza (fig. 2) este deviatia coloanei vertebrale in planul vertical. Cifoza se manifesta prin curbarea
accentuata a coloanei, spre in fata, in regiunea toracica, provocand cocoasa. Cifoza poate fi
compensata printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru refacerea echilibrului coloanei.
Lordoza (fig. 3) este o modificare a curburii fiziologice a coloanei vertebrale in zona lombara. Lordoza
se manifesta prin accentuarea curburii, spre in fata.
Scolioza (fig. 4) se manifesta prin aparitia unor curburi ale coloanei vertebrale, mai ales in regiunea
lombara, in plan frontal, coloana luand forma literei "C", urmata de multe ori de o modificare
compensatorie care apare in zona invecinata, coloana vertebrala fiind in forma literei "S". Aceasta
deformare "S" vizibila din spate, poate fi orientata spre dreapta sau spre stanga, in functie de greselile
de pozitie ale coloanei.
Netratate, cifoza, scolioza si lordoza duc la aparitia unui aspect inestetic al spatelui dar mai ales la
aparitia durerilor de spate.
Hernia de disc
Poate apare in orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori la nivelul inferior al coloanei
(lombar). Uneori hernia de disc apare la nivelul gatului (cervical) si mai rar toracic.
Figura 10. Hernie de disc: nucleul gelatinos se deplaseaza prin fisura si comprim nervul
Curburile coloanei
Coloana vertebrala are mai multe curburi fiziologice situate in plan sagital, care ii cresc rezistenta (de
aproximativ 10 ori fata de aceeasi coloana fara curburi). Aceste sunt cu convexitatea anterior in zona
cervicala, cu convexitatea posterior in zona toracica si cu convexitatea anterior in regiunea lombara.
Segmentul sacro-coccigian are o curbura imobila cu convexitatea posterior.
Tipurile de tinuta
Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizeaza in acelasi mod la toti indivizii normali. Aceasta face ca
tinuta coloanei vertebrale sa difere de la individ la individ si ea trebuie pusa in legatura cu accentuarea
sau diminuarea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a gradului de inclinare inainte a
bazinului.
Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de tinuta:
Spatele normal. Este tipul de tinuta in care curburile vertebrale prezinta o arcuire normala.
Este tinuta de drepti "ostasesc", in care inclinarea bazinului este normala.
Spatele rotund. Este un tip de tinuta foarte frecvent intalnit. Convexitatea dorsala coboara si
cuprinde si vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micsoreaza si ca intindere si ca
profunzime. Bazinul este inclinat usor inainte si in jos.
Spatele plat. Este un tip de tinuta mai putin frecvent intalnit. Convexitatea dorsala si
concavitatea lombara dispar, dar inclinarea bazinului ramane mica. Scapulele apar reliefate inapoi.
Acest tip de spate provoaca scoliozele cu evolutia cea mai grava.
Spatele concav - plat (sau lordotic). Este si mai putin frecvent intalnit. Concavitatea lombara
se accentueaza mult prin inclinarea puternica a bazinului inainte, in timp ce convexitatea dorsala
dispare.
Spatele concav - rotund. Este tipul de postura cel mai putin intalnit. Concavitatea lombara se
accentueaza, de asemenea mult, dar concomitent se accentueaza si convexitatea dorsala.
Coloana vertebrala trebuie considerata ca o unitate functionala si fiecare tip de postura trebuie
considerat ca o adaptare spontana la anumite conditii deosebite de statica si dinamica.
De asemenea trebuie luat in considerare rolul deosebit al bazinului in determinarea atitudinii coloanei
vertebrale. Bazinul se costituie in suportul functional al coloanei vertebrale, participand activ la statica
si dinamica acesteia. Orice disfunctie la nivelul acestuia (suferinta, asimetrie functionala sau statica)
avand severe repercursiuni asupra ansamblului functional - biomecanic al coloanei vertebrale.
Bazinul impreuna cu membrele inferioare se constituie in suportul biomecanicii coloanei vertebrale.
Figura 12 Curbura segmentului sacro-coccigian