Agresivitatea uman

Motto: "Omul va deveni mai bun, atunci cnd

i veti arata cum este el n realitate." (A. Cehov)

Nu mai este o revelatie faptul ca traim ntr-o lume n care este tot mai pronuntat fenomenul agresivitatii. Cu
aceste manifestari ne ciocnim zi de zi n cele mai diverse circumstante: n familie, la serviciu, n transport, pe strada,
pretutindeni. Comportamentul agresiv a devenit o norma, o obisnuint 17317s188r 59; n relatiile cu oamenii si nu
rareori chiar un mod de afirmare n cadrul unei comunitati, o garantie a reusitei n afaceri. ntr-un fel, agresivitatea n
zilele noastre reprezinta un "rau necesar". nsa pentru o societate care tinde sa atinga un nivel sporit de bunastare,
care aspira la cele mai nalte valori ale culturii, care ncearca sa diminueze traumele unui trecut si a unei existente
subordonate regimului totalitar, pentru o asemenea societate (parte componenta a careia suntem si noi),
agresivitatea constituie acel flagel, acel factor eroziv care surpa din temelie orice tentativa de constituire a unei
comunitati prospere si neviciate.
Potrivit unei formule elaborate de catre savantul englez W. Hamilton, rezulta ca interactiunea agresiva se
dovedeste a fi cea mai nerentabila pentru indivizi, iar cea mai avantajoasa este interactiunea cooperanta.
Agresivitatea, cu toate meritele pe care, trebuie sa recunoastem, le-a avut pe parcursul evolutiei omului ca specie, a
fost, totusi, si ramne una din cele mai neplacute si mai daunatoare forme de manifestare a comportamentului uman.
Agresivitatea este si va fi acel element al firii umane a carui dezradacinare si minimalizare va reprezenta un proces
dificil si ndelungat, dar att de necesar pentru noi toti. De solutionarea acestei probleme va depinde n cele din urma
nsasi existenta omenirii, deoarece n conditiile amenintarii declansarii unui razboi nuclear, care este tot o forma de
agresiune, pericolul e prea mare si, din pacate, prea real pentru a nu i se acorda cea mai serioasa atentie.
Care este deci natura agresivitatii si ce factori cauzeaza aceasta forma a comportamentului? Rezumnd toate
rezultatele obtinute de catre psihologi, constatam ca manifestarea agresiva la om are la origine trei factori de baza,
care pot actiona selectiv sau n comun: factorul biologic ereditar, experienta individuala a organismului si influenta
externa sau frustrarile.

Factorul biologic ereditar

Motto: "Maimuta este un animal mult prea blajin
pentru ca omul sa se fi tras din ea." (Nietzsche)

Teoria cu privire la originea biologica a comportamentului agresiv a fost dezvoltata de catre austriacul Konrad
Lorenz, laureat al premiului Nobel (1973), care afirma ca agresivitatea la om este o tendinta spontana mostenita,
asemanatoare cu setea si foamea. Omul acumuleaza treptat o anumita cantitate de energie agresiva care, daca nu
este periodic eliberata, sporeste si se intensifica. Au fost obtinute pe cale experimentala rase de cini, cocosi si pesti
cu un grad de agresivitate mai nalt dect la semenii lor. Acestea simt nevoia de a-si manifesta mai frecvent
agresivitatea, ceea ce confirma justetea teoriei lui Lorenz.
Facnd abstractie de interpretarile stiintifico-biologice ale fenomenului agresivitatii si plasndu-l n vizorul unei
interpretari pur filosofice, vom gasi si n acest caz veridicitatea teoriei sus-mentionate. ncepnd cu filosofii antici si
pna la cugetatorii din zilele noastre, presiunea interna a naturii animalo-umane ramne un lucru cert. "Naturam
expelles furca, tamen usque recurret" ("Alunga natura chiar cu furca, tot se va ntoarce pe undeva napoi."), spune un
vers latin. Mentiunea despre "tendinta naturala spre cruzime" o ntlnim la Montaigne, cea despre "firea nnascuta" -
la Schopenhauer. Rousseau demasca esenta "omului salbatic", iar Freud gaseste sursa violentei umane n pulsiunea
mortii (esenta distructiva - Thanatos-ul), pe care o avem de la nastere. Emmanuil Kant ncearca sa evite o tratare
unilaterala si radicala a firii umane, presupunnd ca, de fapt, exista o combinare a predispozitiilor spre bine si spre
rau. "Problema este de a sti daca omul este prin natura bun sau rau sau daca, prin natura, el poate fi ntr-un fel sau
n celalalt.", mediteaza filosoful si apoi concluzioneaza: "Totusi, experienta arata o dorinta activa de ilicit, desi se stie
ca este ilicit, adica dorinta de rau; nclinatie care se trezeste n mod infailibil de ndata ce omul ncepe sa faca uz de
libertatea sa: din acest motiv, se poate considera ca aceasta nclinatie este nnascuta; astfel, din cauza caracterului
sau sensibil, omul poate fi considerat rau prin natura daca vorbim de caracterul speciei." (Antropologia din punct de
vedere pragmatic). Este ceea ce arata experienta: cu greu l putem contrazice pe Kant n aceasta privinta, desi el nu
pretinde sa explice cum si nici de ce se petrec lucrurile astfel, dar e cert ca astfel se petrec.
n fond, nici o teorie nu poate miza pe o sustinere si un accept absolute, dat fiind faptul ca orice cugetare sau
investigare filosofica cu privire la fenomenul agresivitatii atinge substraturi mult prea adnci si subtile, inaccesibile
unor cercetari pur teoretice. Aici si vor aduce o contributie substantiala fiziologia, etologia, genetica, psihologia,
antropologia. Se poate spune ca stiinta este n pragul unor noi si revelatoare descoperiri n domeniul biologiei
umane.

Experienta individuala a organismului

Motto: "Daca vasul nu e curat,
tot ce torni n el se oteteste." (Horatius)

Experienta individuala a organismului presupune educatia primita n perioada timpurie a vietii si influenta
conditiilor de crestere si dezvoltare. S-a demonstrat ca sub actiunea educatiei la o vrsta timpurie se poate schimba
simtitor gradul de ostilitate fata de mediu la oameni, unii devenind agresivi, iar altii, de aceeasi origine (cu aceeasi
textura genetica), aratndu-se mai pasnici. Aceasta particularitate a firii omenesti era cunoscuta din cele mai vechi
timpuri, fiind utilizata pentru pregatirea militara a copiilor de sex masculin, impunndu-li-se deprinderi razboinice.
(Poporul nostru a fost martor viu al acestui fel de experiente, cnd copiii erau rapiti de turci, iar apoi crescuti sa
devina mercenari, ntr-o ambianta de ura fata de sorgintea lor - asa-numitii ieniceri).
 n prezent, numeroasele studii n domeniu vin cu argumente convingatoare n sustinerea acestei teze, practic
neexistnd vreun dubiu relativ la veridicitatea ei. n mod empiric, cercetarile psihologice par sa arate ca cel mai rau
criminal este un individ care a fost violentat (lovit, bruscat) ntr-un fel sau altul, de regula, n copilarie. De aceea,
putem afirma cu certitudine ca toate relele, cu foarte mici exceptii, vin din copilarie. Psihanalista Melanie Klein a
descoperit la copii semne ale unor tendinte agresive deosebit de puternice ndreptate chiar mpotriva propriilor
parinti. Tot ea sustine ca violenta sexuala, sadismul si au originea n anii preadolescentei (nclinatii criminale la copiii
normali). Psihologul Wilhelm Stekel vine, la rndul sau, cu un pasaj ce confirma cele mentionate mai sus: "Copiii
uneori dovedesc o puternica nclinatie spre cruzime. Ei tortureaza cu placere animalele, si distrug jucariile, se
napustesc asupra parintilor, musca daca sunt suparati si chiar lovesc. Pna si la copiii cu dotare superioara se pot
manifesta aceste tendinte catre cruzime, ncapatnare si reactii de furie." (Recomandari psihanalitice pentru mame).
n lumina celor expuse, daca admitem faptul ca fiinta umana e predispusa din start la violenta, factorul
educativ n formarea unui om capata o importanta primordiala. Din pacate, de cele mai multe ori se ntmpla ca
tendinta originara spre agresiune este, din contra, cu exces alimentata din frageda copilarie. Realitatile vietii de toate
zilele, conjugate cu dorinta explicabila a parintilor de a le altoi fiilor o imunitate psihologica pentru a le nlesni traiul de
mai trziu n cadrul societatii, conditioneaza cultivarea n mod constient la copii a unui comportament ofensiv, sau
altfel zis, a unui comportament agresiv. Iar familia, scoala, casele de copii se arata pna n prezent inapte sa
solutioneze aceasta problema.

Factorii externi si diferite frustrari

Motto: "Lipsa banilor sta la baza tuturor relelor."
(G. B. Shaw)

Omul este, figurat vorbind, ca o oglinda care reflecta ntocmai ambianta n care vietuieste si realitatea pe care
o percepe. Aceasta e o nsusire ce tine de fenomenul de adaptabilitate, propriu tuturor fiintelor vii - o modalitate de a
supravietui n lupta pentru existenta, de a te supune rigorilor naintate de Natura, care cere individului sa fie n
concordanta si n echilibru cu mediul ambiant. Mediul nostru de viata este unul stresant, imprevizibil si intolerant, un
mediu care te obliga sa ai un comportament ofensiv pentru a reusi.
n conditiile cnd suntem coplesiti cu stiri despre cataclisme, razboaie, conflicte interetnice, accidente, poluare,
crime, suntem pusi n garda la nivelul subconstientului, traim o stare de permanent disconfort psihologic, fiind nevoiti
sa ne manifestam ca atare, adica agresiv, pentru a le demonstra celor din jur ca putem tine piept unui eventual atac
din exterior. E un model de comportament specific animalelor, dar, avnd origine comuna, volens-nolens, ne
conformam si noi acestor particularitati. Este vorba despre un fel de mimicrie sociala, ce nlesneste contopirea cu
multimea si te catalogheaza drept "unul dintre ei". Cu alte cuvinte, ntr-o lume violenta comportamentul agresiv este o
adaptare, o consecinta a influentei mediului de viata.
n plus, adesea manifestarea agresiva la oameni deriva din reactia lor acuta la cele mai diverse frustrari cu
care se ciocnesc. Chit ca, motive de frustrare n societatea noastra sunt destule: ncepnd cu o banala cearta n
troleibuz sau la piata si terminnd cu lipsa mijloacelor pentru o existenta ct de ct decenta. Toate defectele pe care
le are un individ sunt sublimate si transformate n energie negativa, la fel si toate lipsurile de ordin material, afectiv
etc. n linii generale, anume frustrarea sta la baza delincventelor - oamenii se razbuna pe o societate care nu le-a
asigurat un trai normal, pe semenii lor care traiesc mai bine, pe cei care i-au jignit sau le-au cauzat vreun rau. Indivizii
care nu s-au realizat n viata, care sunt nemultumiti de ceea ce poseda, dau dovada frecvent de agresivitate.
Psihologul T. Butoi-Severin noteaza n cartea sa "Psihanaliza crimei": "Semnificativa n cadrul multor tulburari psihice
nsotite de agresivitate este frustrarea relatiei materne. Astfel, tulburarile cu caracter psihopatic ale unor delincventi
minori, marcate prin lipsa de afectivitate, au n antecedente experienta unor abandonuri din partea mamei sau a unor
despartiri de durata." Un recent exemplu ilustrativ de agresivitate cauzata de frustrare ni l-au oferit suporterii
selectionatei Rusiei la fotbal care, n urma nfrngerii echipei lor n fata formatiei japoneze, la Campionatul Mondial,
si-au degajat furia si neputinta de a interveni devastnd si incendiind totul n jur. Efectul pe care l are frustrarea
asupra comportamentului uman a fost, de altfel, dezvaluit si n scrierile lui Jean-Jack Rousseau: "Omul salbatic, dupa
ce si-a luat masa, este mpacat cu ntreaga natura si e prietenul tuturor semenilor lui. Dar daca uneori mncarea lui o
rvneste altcineva?." ntrebarea, evident, este retorica.
Psihologii sustin ca manifestarea agresivitatii la oameni este si un indiciu al prezentei complexului de
inferioritate, o mascare a acestuia. Paradoxal dar, de multe ori, dorinta de a arata superioritatea fata de altii e
cauzata de faptul ca persoana n cauza se subapreciaza. njosindu-i sau agresndu-i pe altii, acesti oameni ncearca
sa-i coboare pe cei din jur la propriul nivel, se straduie sa se prezinte mai duri dect sunt n realitate. Aceasta situatie
poate fi reprezentata printr-o formula matematica: lucrul dorit - realitatea s energia agresivitatii. Altfel spus, cu ct
distanta ntre "vis" si realitate este mai mare, cu att e mai pronuntata nemultumirea de sine si, respectiv, mai mare
agresivitatea. Aceeasi explicatie o are si "coprolalia" - placerea erotica simtita de unii barbati n momentul n care
femeile sunt socate de vorbirea lor brutala.

Agresivitatea si relatiile interumane

Motto: "Trebuie sa ne trezim repede, n caz contrar
nu vom avea timp nici sa ne trezim." (G. G. Marquez)

Religia crestina sustine ca, n calea lui spre fericirea deplina, omul are de nfruntat trei lucruri (trei nefericiri
pamntesti): pacatul, moartea si rautatea. Deci, din nou ne ciocnim cu rautatea (agresivitatea), si din nou, acum deja
din punct de vedere religios, suntem pusi n situatia de a neutraliza-diminua-lichida acest flagel al omenirii. Rautatea,
de fapt, este acel factor care mpiedica ndeplinirea preceptului de baza al crestinismului: "Iubeste-l pe aproapele tau
ca pe tine nsuti." Or, n societatea umana a te conforma acestui principiu existential pare o utopie. De ce se ntmpla
asa? De ce au loc razboaiele si crimele, de ce oamenii se distrug unii pe altii, atunci cnd, potrivit unei legi
fundamentale ale naturii, lupta interna pna la moarte dintre indivizi e n defavoarea speciei? Pentru a gasi raspunsul
la aceste ntrebari, trebuie sa luam n consideratie particularitatile relatiilor intraspecifice la animale.
n timpul unei ncaierari ntre cini, cel slab, n cazul ca nu are sansa sa scape cu fuga, ia "pozitia celui nvins",
expunnd adversarului cea mai vulnerabila parte a corpului, de obicei gtul sau ceafa, iar nvingatorul, care cu coltii
sai ascutiti i-ar putea cauza o rana grava, nu-l musca. El pur si simplu nu poate face acest lucru: cinele care si
expune ceafa adversarului niciodata nu va fi muscat de "inamic". Ceva similar se ntmpla si la corbi, care n timpul
luptei nu vor tinti cu ciocul n ochi unul altuia.
Daca vom nchide nsa ntr-o colivie doi porumbei ce se dusmanesc ntre ei, atunci finalul nfruntarii lor va fi
trist. Cel mai puternic l va ciupi necontenit pe adversar, pna l v-a omor. La fel si caprioarele - daca sunt tinute ntr-
o voliera nespatioasa, masculul, mai devreme sau mai trziu, l va nghesui la perete pe cel mai slab, fie femela sau
pui, si l va omor cu coarnele.
De ce cinele se abtine sa-l muste pe dusmanul sau rapus, iar corbul nu ciupeste ochii confratelui? si de ce
porumbelul sau capriorul nu sunt nfrnati n actiunile lor? E greu sa raspunzi acestor ntrebari, dar e absolut evident
ca odata cu aparitia organelor de atac la animalele rapitoare, pe parcursul evolutiei speciilor, s-au dezvoltat si niste
mecanisme de nfrnare, care mpiedicau folosirea lor necumpatata. Porumbeii, caprioarele si alte erbivore nsa, n-
au evoluate mecanismele de nfrnare. Fiind animale pasnice, posibilitatile lor de a provoca dusmanului rani serioase
sunt mult mai mici, ele salvndu-se prin fuga, de aceea, atunci cnd nimeresc n conditii neobisnuite, n ncaperi
nchise, ele nu mai aleg procedeele de lupta.
Asadar, n relatiile cu alti indivizi din specia sa, fiarele si pasarile rapitoare se dovedesc mai retinute dect
"pasnicele" animale erbivore. si aici ajungem la momentul cnd se profileaza ntrebarea fireasca: din ce categorie
face parte omul, a "porumbeilor" sau a "lupilor"? La om nici o parte a corpului nu reprezinta o arma serioasa si,
respectiv, instinctul nu impune nfrnari. Noi nsa, nefiind "dotati" cu arme de la natura, le-am inventat singuri, iar
pentru aparitia mecanismelor de nfrnare e nevoie de o perioada ndelungata de evolutie.
Asa explica motivatia conflictelor interumane corifeii stiintei etologice Lorenz si Eibl-Eibesfeldt. Ultimul, n
cartea sa Biologia pacii si a razboiului,sustine ca tendinta de a ucide indivizii conspecifici este o consecinta a
revolutiei culturale. si un grup de cimpanzei, si un trib de oameni primitivi, pentru a-si apara teritoriul de rivali,
foloseau aceleasi procedee, cu deosebirea ca omul si putea omor dusmanul cu ajutorul armelor, pe cnd cimpanzeii
nu. n acest caz, chiar daca la om exista un mecanism ce mpiedica uciderea confratilor sai, omorul a devenit un act
att de rapid, nct mecanismul nfrnarii nu reusea sa fie activat. O lovitura fulgeratoare cu arma permitea uciderea
adversarului nainte ca acela, prin gesturi corespunzatoare, sa ceara ndurare.
Savantul finlandez Pekka Kuusi propune o versiune proprie. El este de parere ca, de vreme ce oamenii sunt
un produs al dezvoltarii informationale si culturale, ei l interpreteaza ca individ conspecific doar pe acela care poseda
aceeasi informatie sau este adept al aceluiasi cult (religios, comportamental, etnic etc.). Toti cei care urmeaza alte
norme comportamentale sunt catalogati automat drept straini. Iar n cazul unui element strain, mecanismele de
nfrnare a agresiunii si omorului nu mai functioneaza. Astfel se explica razboaiele dintre natiuni, conflictele
interetnice si interconfesionale, antisemitismul, rasismul si discriminarile - oamenii poseda un bagaj informational
diferit si nu tolereaza alte interpretari si forme comportamentale. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la
New-York si Washington reprezinta la rndul lor o consecinta a unei confruntari dintre doua mentalitati, dintre doua
civilizatii.
Toate aceste dezvaluiri ale psihologiei umane confera o nota accentuata de ngrijorare, deoarece att istoria
ct si realitatile din ultimul timp, marcate de conflicte la scara globala, vin sa confirme ipotezele sus-mentionate. Iar
crearea armelor de distrugere n masa mareste considerabil pericolul declansarii unui proces de autodistrugere a
speciei Homo Sapiens.

Cum vom reusi sa punem capat acestei tendinte distructive: prin intermediul religiei, culturii, moralei, stiintei, sau
poate al unui. ajutor extraterestru!? E greu de spus - pna acum aportul acestor factori nu a fost suficient de relevant.
Cel putin, la momentul actual, ne consoleaza faptul ca suntem constienti de amploarea pericolului. Dar, ne va ajuta
oare ratiunea sa-l depasim?...