You are on page 1of 2

Tot mai multi fermieri romani isi doresc sa produca legume naturale, fara a utiliza insecticide sau ingrasaminte

chimice.
Acest obiectiv este insa deseori greu de atins, deoarece o cultura ecologica este predispusa in mare masura daunatorilor si
bolilor. Cu toate acestea, natura ne poate oferi solutii deosebit de eficiente si ieftine pentru a ne proteja plantele din
gradina.

1. Macerat de urzica

Una dintre cele mai utilizate metode naturale de protectie a plantelor este maceratul de urzica, acesta avand capacitatea sa inlature
daunatorii din gradina. Pentru a prepara o galeata de 10 litri cu aceasta substanta, putem folosi circa 7-8 plante mature, la 40 cm
fiecare. Amestecul de plante si apa se lasa circa o saptamana pentru fermentare. Fermierul este sfatuit ca in fiecare zi sa amestece
respectivul macerat. Dupa fermentare, lichidul rezultat se filtreaza. Substanta obtinuta se poate utiliza pentru stropierea plantelor.

O serie de fermieri recomanda ca in maceratul obtinut sa se adauge si putin zahar, astfel incat substanta sa ramana lipita pe planta
cat mai mult timp. Mai mult decat atat, zaharul are capacitatea de a atrage furnicile, care se hranesc cu insecte daunatoare
plantelor.

2. Macerat de Coada-calului

Un alt macerat eficient pentru legume si plante este si cel realizat din Coada-calului. Marin Dumbrava, proprietarul fermei
ecologice BioDumbrava din judetul Giurgiu, ne-a explicat cum putem produce acest macerat in gradina noastra.

Planta Coada-calului contine multa vitamina C. Acest lucru este benefic plante, pentru ca o hraneste, dar o aparati si de anumite
boli. Maceratul se realizeaza destul de simplu. Umplem pana la jumatate un butoi cu floare proaspata, apoi il incarcam cu apa.
Acoperim cu un capac, iar din 2 in 2 zile amestecam. In 2-3 saptamani, tot continutul va fermenta. Dupa aceea, substanta obtinuta
o filtram. Maceratul il diluam apoi, circa 1 litru la 20 de litri de apa. Putem stropi planta cam o data pe saptamana, a declarat,
pentru StiriAgricole.ro, Marin Dumbrava.

3. Macerat de usturoi

O alta problema des intalnita in legumicultura este fainarea frunzelor. Pentru a combate si preveni chiar aparitia acestui
daunator, fermierii pot folosi maceratul de usturoi. Pentru a prepara aceasta substanta este nevoie de circa 150 grame de usuroi
care se marunteste. Ulterior, usturoiul pisat se pune intr-un recipient cu 5 litri de apa si se lasa circa 30 minute.

La fel ca in cazul altor tipuri de macerate, este necesara filtrarea lichidului. Inainte de folosire pe plante, fermierilor le este
recomandat sa adauge putin lapte in substanta rezultata. Solutia se poate aplica de mai multe ori pana cand se combate fainarea
frunzelor.

4. Macerat de pelin

Inca o metoda naturala prin care puteti scapa de daunatorii din gradina este si maceratul de pelin. Modul de preparare este
asemanator ca si in cazul celorlalte tipuri de macerate. Astfel, 250 grame de frunze de pelin se fierb intr-o cantitate de 2 litri de
apa. Dupa ce se raceste, continutul rezultat se strecoara. De asemenea, se recomanda sa se adauge o lingurita de lapte in substanta
obtinuta. Maceratul de pelin se poate folosi cu succes in indepartarea afidelor sau a omizilor.

5. Macerat de ardei iuti

O alta metoda naturala extrem de eficienta pentru combaterea daunatorilor din gradina este si maceratul din ardei iuti. Inaintea
realizarii substantei si in timpul utilizarii ei este important sa va luati masuri de precautie si sa folositi intodeauna manusi de
protectie.

Pentru a realiza maceratul se vor folosi circa 5 ardei iuti, care se vor marunti si ulterior se vor pune in 50 ml de apa. Acest
amestec se va lasa la macerat timp de o zi. Ulterior, substanta rezultata se filtreaza si se dilueaza cu apa. In general, 10 ml de
concentrat la 1 litru de apa.

Substanta se foloseste prin pulverizare, avand capacitatea sa combata o gama larga de daunatori.

You might also like