Jack London

CHEMAREA STRABUNILOR

n slbticie
Strvechi si rtcitoare dorine
Rup lanul obinuinei.
Se trezesc, din somn hibernal,
Strmoii slbaticei fiine.

1
 Buck
Buck nu citea ziarele, altminteri ar fi tiut ca necazul se zmislea si ca asta nu-l privea doar pe el, ci pe
orice cine voinic, cu muchi tari si cu blana lunga si clduroasa, de la Puget Sound pn la San Diego.
Asta pentru ca oamenii, scotocind prin ntunericul arctic, gsiser un metal galben si fiindc
vapoarele si companiile de transport profitau enorm de descoperirea respectiva, crnd mii de indivizi ce se
repezeau spre inuturile nordice. Tipii aceia voiau cini, iar animalele dorite de ei erau duli voinici, cu
muchi puternici, capabili de mari eforturi, cu blnuri care sa-i apere de ger. Buck tria ntr-o casa uriaa din
Santa Clara Valley, cea mereu plina de soare. Locul se numea "inutul judectorului Miller". Era ceva mai
retras de la drum, pe jumtate ascuns ntre copaci, printre care se putea vedea veranda rcoroasa ce
nconjura cldirea.
De casa te puteai apropia pe nite alei pietruite ce erpuiau printre punile ntinse, pe sub plcurile
de plopi nali.
Mai n spate, lucrurile aveau chiar dimensiuni mai impresionante dect cele din fata. Acolo se gseau
marile grajduri, unde o duzina de brbai si de biei munceau, irurile de case ale celor ce lucrau la vie,
locuinele rnduite ordonat ale argailor, via, punile verzi, livezile, straturile cu cpuni. Se mai afla acolo
instalaia de pompare a fntnii arteziene. Nu lipsea nici rezervorul uria din ciment unde bieii
judectorului Miller se mbiau dimineaa si se rcoreau n fierbinile dup-amiezii.
Peste aceasta imensa avere stpnea Buck. Aici se nscuse el si trise primii patru ani din viat.
Adevrat, existau si ali cini. Trebuiau sa existe si ali cini ntr-un loc att de ntins, dar ei nu contau.
Ei veneau si plecau, stteau n coteele lor supraaglomerate sau n obscuritatea casei, ca Toots, mopsul
japonez sau Ysabel, celua mexicana fr par, fapturi ciudate ce rareori i scoteau nasul pe afara sau
puneau piciorul pe pmnt.
Pe de alta parte, existau foxterierii, civa cel puin, care ltrau amenintor la Toots sila Ysabel, care-
i priveau prin ferestre, aprai de o armata maturi.de servitoare narmate cu
Dar Buck nu era un cine de casa, ci de curte. ntregul regat i aparinea. Sarea n piscina cnd voia, se
ducea la vntoare cu fii judectorului, le escorta pe Mollie si Alice, fetele judectorului, n ntunericul serii
sau n zori de zi. n nopile de iarna zcea la picioarele judectorului, lng focul ce ardea cu zgomot n
cminul din biblioteca. i car n spinare pe nepoii judectorului sau i ddea de-a rostogolul prin iarba si
avea grija sa nu peasc nimic ru pe la fntna, grajduri sau prin alte locuri.
Printre terieri, el pea cu mreie. Pe Toots si pe Ysabel nici nu-i baga n seama. Era rege, stpnea
peste tot ce mica, se tra sau zbura din inutul judectorului Miller, inclusiv peste oameni.
Tatl su Elmo, un imens Saint-Bernard, fusese tovarul de nedesprit al judectorului, iar Buck
preluase atribuiile printelui su. Nu era la fel de mare, cntarea doar o suta patruzeci de livre, adic vreo
aptezeci de kilograme, pentru c mama lui, Shep, fusese din rasa ciobnesc scoian.
Totui o suta patruzeci de livre, la care se adaug demnitatea provenita din respectul pe care i-l
artau toi, l fceau sa se comporte ca un rege. Timp de patru ani, trise ca un aristocrat. Se nscuse cu o
anumita mndrie. Chiar era puin egoist, ca un boier de la tara, din cauza singurtii n care vieuia. Nu
devenise ns un cine rsfat, se ferise de aa ceva. Vntoarea si deliciile deplasrilor prin vastele
ntinderi de pdure si de cmpie l fceau s nu se ngrae si i ntriser muchii. La fel ca rasele de cini din
zone mai reci, plcerea de a se balci n apa i meninuse si i ntrise sntatea. Aa se prezenta cinele
Buck n toamna anului 1897, cnd aurul gsit la Klondike atrgea toii brbaii ctre nordul ngheat. Dar
Buck nu citea ziarele si nu tia ca Manuel, unul dintre ajutorii de grdinar, nsemna pentru el o cunotina
nedorit.
Manuel avea un pcat de moarte. i plceau jocurile de noroc. De asemenea, avea o ncredere oarba
n acest sistem. Asta avea sa l trimit n iad, caci, pentru a juca i trebuiau bani, iar ctigurile sale de ajutor
de grdinar nu-i permiteau dect sa-si ntrein nevasta si numeroii si copii.
Judectorul se afla la o ntlnire la Asociaia Viticultorilor, iar bieii se ocupau cu organizarea unui
club de atletism, n noaptea de neuitat a ticloiei lui Manuel. Nimeni nu i-a vzut, pe el si pe Buck, ieind
prin livada, la ceea ce dulul credea a fi o plimbare.
Si, cu excepia unui brbat singuratic, nimeni nu i-a vzut ajungnd ntr-o mica gara cunoscut drept
College Parck. Brbatul acela a discutat cu Manuel si i-a dat nite bani.
2
 - Ai fi putut mpacheta mai bine marfa nainte de a o livra, zise strinul argos, iar Manuel dubla
frnghia groasa pe sub zgarda lui Buck.
- Sa ii bine de ea, spuse ajutorul de grdinar si cellalt i fcu semn din cap ca aa va face.
Cinele acceptase funia cu demnitate. Nu mai purtase aa ceva, e adevrat, dar se nvase sa aiba
ncredere n oamenii pe care i tia. i considera ca fiind mai ntelepti dect el nsusi. Dar, cnd frnghia trecu
n minile celuilalt, Buck mri amenintor.
si manifestase astfel nemultumirea si credea ca se ntelesese asta ca o porunca. Dar, spre
surprinderea lui, funia i se strnse de gt, astfel ca se sufoca. nfuriindu-se de ndata, se arunca asupra
barbatului, care-l ntmpina n plin salt, l apuca de undeva din apropierea gtului si-l arunca pe spate. Apoi
funia se strnse mai tare, nemiloasa, n vreme ce Buck se zbatea furios, cu limba scoasa de un cot si gfind
din rasputeri.
Niciodata, n viat lui, nu fusese tratat aa de ru si nu fusese aa de furios. Dar fortele
i slabira, ochii i se holbarasi nu mai stiu nimic pnace trenul plecasi doi oameni l aruncara n vagonul
de bagaje.
Ceea ce afla apoi fu ca limba l durea si ca se gasea ntr-un fel de caruta. Suieratul ascutit al
locomotivei l lamuri. Calatorise deseori cu judecatorul si tia cum este cnd te afli ntr-un vagon de bagaje.
si deschise ochii si n ei se citea mnia dezlantuita a cinelui furat. Barbatul sari sa l apuce de
beregata, dar Buck fu mai rapid ca el. Falcile i apucara mna si nu-i dadura drumul pn ce nu-si pierdu iar
cunotina.
- Aha, are nbdi, zise brbatul, ascunzndu-si mna muscata de privirile paznicului de la bagaje, ce
fusese atras acolo de zgomotul luptei. l duc pentru seful meu pn la Frisco. Un veterinar nebun de acolo
crede ca-l poate vindeca.
n ceea ce priveste calatoria din noaptea aceea, barbatul a vorbit mai clar despre sine ntr-un adapost
din spatele unui salon din San Francisco.
- Nu iau dect cinzeci de dolari, a mormait el. N-as fi facut-o pentru mai puin de o mie de dolari,
bani gheata.
Mna i era nfasurata ntr-o batista nsngerata, iar pantalonul i era rupt n partea dreapta, de la
genunchi pna la glezna.
- Ct a luat cellalt? ntreba barmanul.
- O suta, i se raspunse. Nu vreau sa iau nici eu mai putin, asa ca ajuta-ma!
- Asta nseamna o suta cinzeci, calcula barmanul si face att, altfel sunt un dobitoc. Rapitorul i
desfacu bandajul si se uita la mna sa ranita.
- Daca nu m mbolnvesc de hidrofobie...
- Asta e doar din cauza ca te-ai nscut sa mori spnzurat, rse barmanul. Hai, ajuta-m sa scoatem
marfa! adaug el.
Uluit, suferind cumplit din pricina durerilor de la gt si limba, pe jumtate mort, Buck ncerca sa le
fac faa celor ce-l torturau. Dar fu aruncat de cteva ori, pn ce i scoasera zgarda grea, din arama, de la
gt. Apoi, l dezlegara si fu bagat ntr-o cusca.
Acolo zacu tot restul noptii, furios, cu mndria grav ranita. Nu ntelegea ce nsemnau astea toate. Ce
voiau de la el strainii aceia?
De ce l tineau n cusca aceea, att de ngusta? Nu tia de ce, dar se simtea amenintat de alte
nenorociri. De cteva ori, n timpul noptii, sari n picioare cnd usa adapostului se deschisese, asteptndu-se
sa-l vada aparnd pe judecator ori macar pe biei.
Dar, de fiecare data, nu se ivea dect chipul umflat al barmanului care se holba la el la lumina slaba
data de o lumnare de seu. Si de fiecare data latratul vesel ce se nastea n gtlejul lui Buck se transforma
ntr-un mrit salbatic. Dar barmanul l-a lasat n pace.
Dimineata, au intrat acolo patru oameni si au luat cusca. Mai multi calai, si-a zis Buck, caci artau
cumplit, erau nite fapturi hidoase si zdrentaroase, iar cinele s-a repezit la ei si i-a amenintat de dincolo de
gratii. Ei au rs de el si l-au zgndarit cu betele pe care le prindea n colti, pn a priceput ca asta i distra.
Atunci s-a asezat cuminte si i-a lasat sa urce cusca ntr-un vagon. Dupa care el si cusca n care era nchis au
trecut prin mai multe mini. Functionarii de la serviciul de mesagerie rapida s-au ocupat de el. A fost dus n

3
alt vagon. Apoi l-au transportat un camion, alaturi de niste cutii si pachete. A fost urcat pe un vapor cu
aburi. Apoi a ajuns ntr-un depou de cale ferata vagon expres.si pnala urmadepus ntr-un
Timp de doua zile si doua nopti, vagonul acela a fost tras de locomotive care suierau. Buck nu a baut
apa, nici nu a mncat n acest timp. Furios, i ntmpina pe cei care se apropiau de cusca lui cu un mrit
amenintator.
Pe oameni i distra felul n care se zbatea el n spatele barelor. Rdeau de el si si bateau joc de soarta
lui. Mriau si ei si ltrau asemenea cinilor, dadeau din mini si croncaneau.
Era o prostie, pricepea asta. Dar asta nu-l mpiedica sa se nfurie. De foame nu-i mai pasa, dar lipsa
apei i mpingea mnia pna la turbare. Fiindca era destul de sensibil, felul prost n care era tratat dusese la
inflamarea gtului si limbii sale.
Se bucura de un singur lucru: funia i fusese scoasa de la gt. Aceasta le daduse lor unavantaj
nedrept. Acum, ca fusese scoasa, avea sa le arate el! Nu aveau sa l mai lege vreodata de gt!
Cel putin acest lucru fusese hotart. Pentru ca doua zile si doua nopti nu mncase, nici nu bause si
fusese chinuit, strnsese n el atta mnie ca vai de primul ce avea sa-i cada n labe!
Ochii i erau acum injectati, iar el se transformase ntr-un nebun furios. Nici macar judecatorul nu l-ar
fi recunoscut. Iar functionarii din expres au respirat usurati cnd l-au mutat n trenul spre Seattle.
Patru barbati au carat apoi cusca din vagon pna ntr-o curte nconjuratade ziduri nalte. Un om
voinic, mbracat cu un pulover rosu, pe gt, a semnat n registru pentru primire.
Acela trebuia safie, a ghicit Buck, cel care urma sa-l tortureze, asa caa urlat cu salbaticie, printre
gratii. Omul a rnjit, apoi a adus un ciomag si o toporisca.
- Doar n-o sa-l scoti acum din cusca? l-a ntrebat un barbat.
- Ba da, a raspuns celalalt si a izbit cu toporisca de cusca.
Ceilalti patru s-au mprastiat de ndata asemenea spectacol.si s-au urcat pe ziduri, gata sase uite la un
Buck s-a repezit acolo unde lemnul fusese zdrobit, apucnd cu coltii si luptndu-se sa largeasca
deschizatura. Toporisca izbea n continuare. Era clara intentia barbatului npulover rosu de a-l elibera.
- Hai, ucigasule cu ochi nsngerati! zise el, cnd facu o deschizatura destul de mare ca trupul cinelui
sa poata trece pe acolo.
Imediat dupa aceea, arunca toporisca si lua ciomagul cu mna dreapta. Iar Buck parea ntr-adevar un
ucigas cu ochii nsngerati, atunci cnd iesii din cusca, cu blana zbrlita, cuspume la gura, cu o privire
turbata. Drept catre barbatul acela si lansa cele o suta patruzeci de livre de furie strnsa n zilele de chin. n
plin salt, cum falcile i erau gata sa-l apuce pe om, simti o zguduitura att de puternica nct i strabatu tot
corpul si i nchise botul. Se rasuci prin aer, caznd pe pamnt pe spate si pe o parte.
Nu mai fusese lovit vreodata pna atunci de un ciomag si nu ntelegea. Cu un fel de mrit, pe
jumatate latrat, se ridica iar in picioare si sari. Urma din nou izbitura ce-l facu sa se prabuseasca la pamnt.
De data aceasta pricepuse ca era vorba de bta, dar nebunia lui nu stia ce nseamna sa te feresti de ceva. De
cteva ori sari si de tot attea ori ciomagul l readuse la pamnt. Dupa o izbitura cumplita, se tra, prea
ametit ca sa mai sara. Se holba nelamurit, cu sngele tsnindu-i din gura si din urechi, cu frumoasa lui blana
patata. Apoi barbatul nainta si l lovi, intentionat, cu bta peste bot. Toata durerea ndurata pna atunci
fusese nimic n comparatie cu aceea. Cu un urlet ce parea al unui leu, se arunca iar asupra omului. Dar
acesta, trecndu-si ciomagul n mna stnga, l izbi cu snge rece sub falca. Buck descrise un cerc complet
prin aer, apoi se prabusi n cap si pe piept.
Se repezea pentru ultima oara. Omul lovi cu viclenie, iar cinele cazu iar pe jos, fara cunostinta.
- Se pricepe sa frnga dulaii, asta cred eu, striga entuziasmat unul dintre spectatori.
- Frnge si coioti, n fiecare zi si de doua ori mai multi duminica, i raspunse altul, apoi se urcara n
caruta si dadura bice cailor.
Buck si reveni, dar nu mai avea puteri. Zacea acolo unde cazuse, de unde se uita la barbatul n
pulover rosu.
- Raspunde la numele de Buck, silabisea acesta, uitndu-se peste scrisoarea barmanului ce l
anuntase despre cusca si continutul ei. Buck, baiete, continua el cu un glas placut, ai primit lectia meritata si
acum ar fi bine sa uiti ce s-a ntmplat. Ai aflat care-ti este locul, eu l stiu pe al meu. Fii un cine bun si totul
va fi bine. Fii unul rau si scot eu untul din tine. Ai nteles?

4
 n timp ce vorbea l mngia pe capul att de batut pe bietul dulau. Chiar daca durerea era cumplita,
Buck nu mai protesta.
Cnd omul i aduse apa, bau cu multa pofta. Apoi mnca niste bucati de carne cruda chiar din mna
barbatului.
Fusese batut, stia asta, dar nu rapus. Pricepuse, odata pentru totdeauna, ca nu avea nici o sansa de
cstig n fata unui om cu un ciomag. nvatase o lectie pe care nu avea sa o mai uite vreodata. Ciomagul a
fost o revelatie. A nsemnat patrunderea n regatul salbaticiei.
ntmplarile din viata au mbracat, de atunci, o forma mai cumplita. Ca sa le fac fata, a nceput sa
apeleze la viclenia latenta din faptura lui. Pe masura ce treceau zilele, veneau alti cini, n custi ori legati cu
frnghiile. Unii tacuti, altii urlnd, altii furiosi ca el. Unul dupa celalalt treceau n stapnirea omului cu
pulover rosu.
De fiecare data vedea acelasi spectacol brutal. Omul cu bta facea legea. Era stapnul ce trebuia
ascultat. Buck a vazut cini care, la sfrsit, i lingeau mna barbatului si dadeau din coada pe lnga el. Ba
chiar a vazut un dulau ce n-a vrut nici sa se recunoasca nvins, nici sa se mpace si care a murit n cele din
urma n lupta pentru suprematie.
Oamenii veneau mereu si discutau n toate felurile cu barbatul n pulover rosu. Si, n momentele
acelea, niste bani treceau de la ei la cel cu pulover rosu. Apoi, strainii luau de acolo unul sau mai multi cini.
Buck se ntreba unde se duceau ei, fiindca nu se mai ntorceau niciodata. Dar el se temea de viitor si
se bucura de fiecare data cnd nu fusese ales. Dar veni si timpul lui, ncele din urma. Un omulet masliniu,
care vorbea stricat englezeste, cu multe exclamatii ciudate, pe care Buck nu le ntelegea, aparu ntr-o zi.
- Sacredam! striga el, cu ochii atintiti pe Buck. Bun cne ala! Ei! Ct cost?
- Trei sute si e chilipir la pretul asta, raspunse repede barbatul n pulover rosu. Si,fiindca platesti din
banii guvernului, n-o sa-i dai cu piciorul, nu, Perrault?
Perrault rnji. Lund n considerare ca pretul cinilor crescuse substantial din pricinacererii foarte
mari, nu era o suma usturatoare pentru un animal pe cinste. Guvernul canadian nu iesea n pierdere, iar
posta avea sa fie dusa ct de repede se putea.
Perrault se pricepea la cini. Cnd se uita la Buck, pricepu ca un dulau ca el se gasea ntr-o haita de o
mie. "Ba chiar la zece mii", si zise el n gnd. Buck vazu banii trecnd de la unul la altul. Nu se mira cnd
Curly, o catea de treaba din Newfoundland si el fusera luati de omuletul masliniu. Atunci l-a vazut pentru
ultima oara pe barbatul n pulover rosu. Ca si Curly se uita de pe puntea vasului " Narwhal" la orasul Seattle
ce se ndeparta, si era pentru ultima data cnd vedea nsoritul sud.
Buck si Curly au fost luati de Perrault si dusi unuia mai ntunecat la chip, unui urias pe nume Francois.
Perrault era un franco-canadian oaches, iar Francois era un metis franco- canadian, de doua ori mai
ntunecat la chip. Erau oameni noi pentru Buck, cum avea sa mai vada multi altii, si, Dei nu arata vreo
afectiune pentru ei, nu parea nici sa-i respecte. nvata repede ca Perrault si Francois erau corecti, calmi si
impartiali n administrarea dreptatii sau prea cunoscatori n ale cinilor pentru a se lasa pacaliti de acestia.
Pe "Narwhal", Buck si Curly calatorisera mpreuna cu alti dulai. Unul dintre ei era mare si alb, adus de
la Spitsbergen de catre capitanul unei baleniere ce mai trziu nsotise o echipa de geologi n tinutul Barents.
Era prietenos, ntr-un fel alunecos. i zmbea n fata unuia, gndindu-se, n acelasi timp, ce siretlic sa
foloseasca. De pilda, din mncarea lui Buck a furat chiar ncepnd din prima zi. Cnd Buck s-a repezit la el sa-
l pedepseasca, biciul lui Francois a sfrtecat aerul, atingndu-l mai nti pe vinovat. Lui Buck i-a fost apoi
usor sa-si recupereze osul. A fost corect din partea lui Francois, si zise dulaul, iar metisul a crescut n ochii
sai.
Celalalt cine nici nu parea prietenos, nici nu se bucura de afectiune din partea lor, dar nu ncerca sa
fure din mncarea nou-venitilor. Era un dulau morocanos ce i arata lui Curly foarte clar ca nu dorea dect sa
fie lasat n pace. I se spunea Dave. Mnca, dormea, casca uneori si nu parea interesat de nimic. Nici macar
de soarta vasului, atunci cnd trecu prinstrmtoarea Queen Charlotte si se rostogolea si se zbatea de parca
nnebunise. Pe cnd Buck si Curly se speriasera, el abia si ridicase privirea, se uitase mirat la ei, cascase si
adormise la loc. Zi si noapte, vaporul era mpins de elicea sa neobosita. Dei fiecare zi se asemana celeilalte,
Buck simti ca vremea se racea. Si, n sfrsit, ntr-o dimineata elicea seopri, iar pe "Narwhal" curiozitatea
spori. Buck simtea, ca si ceilalti cini, ca urma oschimbare importanta. Francois i aduse, cu biciul, pe punte.

5
La primul pas fcut pe suprafata nghetata, picioarele lui Buck se afundara n ceva alb si moale, ca un noroi.
El se dadu napoi, mrind. Substanta aceea alba cadea din vazduh. Se scutura, dar si mai multa cazu pe el.
O mirosi curios, apoi o linse. Ciupea ca focul, apoi disparea. ncerca iar, cu acelasi rezultat. Privitorii
izbucnira n hohote de rs, iar el se simtea rusinat, fara sa stie de ce. Vedea zapada pentru prima oara.

6
 Legea btei si a coltilor
Prima zi a lui Buck pe plaja de la Dyea a nsemnat un cosmar. Fiecare ora a fost plina de surprize si de
socuri. Fusese aruncat dintr-o data din mijlocul civilizatiei n salbaticiei. Nu mai avea viata rasfatata, nsorita,
de altadata, ci chinul si munca neobosita. Acolo nu existau nici pacea, nici odihna, nici macar pentru o clipa.
Totul era confuzie si actiune, n orice clipa viata i era n primejdie.
Exista nevoia imperativa de a fi mereu n alerta, att la oameni, ct si la cini. Cu totii erau salbatici si
nu cunosteau dect legea btei si a coltilor. Nu mai vazuse cini batndu- se asa cum o faceau aceste
creaturi ce pareau mai curnd lupi. La prima experienta a sa a primit o lectie de neuitat. Adevarat, a fost o
experienta indirecta. Victima acesteia a fost Curly. Aveau tabara lnga un depozit de busteni, unde ea,
prietenoasa, ncerca sa seapropie de un cine husky mare ct un lup, dar nici pe jumatate ct ea. N-a existat
nici o avertizare, ci doar un salt brusc, iar fata catelei a fost sfrtecata de la ochi la falca.
Asa atacau lupii, muscau si se fereau. Dar mai era vorba de ceva. Treizeci sau patruzeci de husky
alergara de ndata acolo si i nconjurara pe luptatori cu un cerc tacut. Buck nu le ntelese intentiile, nici
pofta din priviri. Curly se repezi la adversarul ei, care sari ntr-o parte. La urmatorul ei atac, o ntmpina cu
pieptul, n asa fel ca o dobor la pamnt. Nu s-a mai ridicat vreodata de jos. Asta asteptasera dulaii husky din
jur. Se aruncara toti asupra ei, latrnd si mrind, n vreme ce ea tipa disperata dintre trupurile lor zbrlite.
Att de brusc s-a petrecut totul ca Buck a fost luat prin surprindere. L-a vazut pe Spitz alergnd cu limbalui
rosie scoasa n afara, de parca ar fi rs. L-a vazut pe Francois, mnuind un topor, repezindu-se ntre cini.
Alti trei barbati, cu ciomege, i-au sarit n ajutor ca sa-i mprastie pe dulai. N-a durat mult. La doua minute de
cnd Curly cazuse, ultimul dintre atacatorii ei era fugarit cu bta. Dar ea zacea acolo fara viata, n zapada
batatorita, facuta bucati, n timp ce metisul statea aplecat deasupra ei, njurnd cumplit. Scena aceea i-a
revenit lui Buck de multe ori n timpul somnului, speriindu-l.
Asa stateau lucrurile. Lupta nu era cinstita. Nu exista mila. Odata aflat la pamnt, eraiterminat. Ei,
bine, trebuia sa nu ajunga niciodata la pamnt. Spitz si scoase iar limba sirdea, iar din clipa aceea Buck l-a
urt de moarte. nainte sa-si revina din sperietura cauzata de moartea catelei Curly, el fu socat ca Francois i
fixa un echipament din felurite curele. Era harnasamentul, cum vazuse ca puneau oamenii pe cai. Si, cum
munceau armasarii, asa avea sa lucreze el, tragnd sania pe care statea Francois spre padurea dinvale, apoi
ntorcndu-se cu o ncarcatura de lemne pentru foc. Dei demnitatea lui era serios afectata prin faptul ca
devenise un animal de munca, era prea istet sa se revolte.
Trase din greu, ct de bine se pricepu, Dei activitatea era noua si ciudata. Francois era sever, cerea
supunere totala. Cu ajutorul biciului o si obtinea. Dave, care se dovedea un cine rotas cu experienta, l
musca pe Buck n spate de cte ori gresea. Spitz era conducatorul experimentat. Dei nu putea ajunge
mereu la Buck, mria cu repros din cnd n cnd sau calca mai apsat ca sa tie Buck pe ce urme sa o ia.
Dulaul nvata repede. Sub actiunea combinata a celor doi cini si a lui Francois, facu un progres
remarcabil. Cnd se ntoarsera la tabara, stia sa se opreasca la "ho!", sa porneascala "mars" si sase
fereascadin fata cinelui rotas cnd sania ncarcata venea repede lavale, peste picioarele lor.
Dupa-masa, Perrault, care se grabea sa plece cu ceea ce avea de livrat, reveni la tabara cu alti doi
cini. Le zicea Billie si Joe. Erau frati, din rasa husky. Se trageau din aceeasi mama, dar erau tare diferiti, ca
noaptea de zi. Partea rea a lui Billie era blndetea sa exagerata, n timp ce Joe era opusul sau, tacut si
suparacios, cu un vesnic mrit si o privire urta.
Buck i primi prieteneste pe amndoi. Dave nu-i baga n seama, iar Spitz i batu pe rnd. Dupa ce o
ncasa, Billie trecu, ascultator, la munca, Joe l nfrunta pe Spitz zburlit, cu urechile date pe spate, aratndu-
si coltii. Att de cumplit arata, ca Spitz o lasa mai moale si se repezi iar asupra bietului Billie, pe care-l mai
batu odata.
Pna seara, Perrault se mai asigura cu un cine, un husky batrn, lung si uscat, cu o fata plina de
cicatrice, cu ochii scnteietori, ce impunea respect. Se numea Sol-leks, adic "Furiosul". Ca si Dave, nu cerea
nimic, nu dadea nimic, nu astepta nimic. Iar cnd el pasi fara graba chiar n mijlocul lor, nici macar Spitz nu-l
ataca.
Avea o particularitate pe care ghinionul facu ca Buck sa o descopere. Nu-i placea sa se apropie cineva
de el pe partea unde nu vedea. Buck s-a fcut vinovat de aa ceva, fr voia lui. Brusc, Sol-leks s-a rotit si i-a
despicat umrul pn la os, pe o lungime de trei inci. De atunci, Buck n-a mai fcut greeala asta si prietenia
7
lor n-a mai avut de suferit.
Singura ambiie a dulului acela, ca si a lui Dave, era sa fie lsat n pace. n aceeai noapte, Buck s-a
confruntat cu importanta problema a dormitului. Cortul, luminat de o lumnare, lucea clduros n mijlocul
cmpiei albe. Iar cnd el, firete, intra nuntru, att Perrault, ct si Francois, l bombardar cu njurturi si
ustensile de buctrie, pn ce fugi afara, n ger. Un vnt tios sufla acolo. l ciupi si muctura viscolului l
fcea sa sufere, n special din pricina umrului rnit. Se ls n zapada si ncerc s doarm, dar gerul l facu
sa se ridice n curnd n picioare, tremurnd. Necajit si chinuit, se nvrti printre corturi, dar pretutindeni era
frig. Ici si colo, cinii salbatici se repezeau la el. ns el se zbrlea si mria amenintor la ei, aa ca era lsat
sa treac mai departe.
n cele din urma i veni o idee. Vru sa se ntoarc sa vad ce fceau tovarii si. Spre mirarea lui,
dispruser. Rtci iar prin tabr ntinsa, cutndu-i, apoi se ntoarse. Erau n cort? Nu puteau fi acolo,
altfel ar fi fost lsat si el sa stea nuntru. Atunci unde erau? Cu coada ntre picioare si tremurnd de frig, se
nvrtea fr inta n jurul cortului. Brusc, zpad se las sub labele lui din fata si se scufunda n omt. Ceva
se mica sub picioarele lui. Se ddu napoi, zburlindu-se si mrind, temndu-se de necunoscut. Dar un
ltrat slab l liniti. Atunci se ntoarse ca sa cerceteze.
Simi o adiere de aer cald. ncovrigat sub zpad sttea Billie, care se agita ca sa i arate bunele sale
intenii, ba chiar se aventura, spre a fi lsat n pace, sa-l ling, cu limba lui umeda si calda, pe Buck.
Alta lecie. Deci aa procedau ei, nu? Buck i alese un locor si, cu mult zgomot si risipa de energie si
sapa o groapa. Apoi se baga nauntru. Acolo cldura trupului i se pstra, aa ca adormi repede. Ziua fusese
lunga si grea, iar el dormea adnc si confortabil, Dei mria si latr si se zbtea cnd visa urt. Nici nu-si
deschise ochii pn ce zgomotele taberei nu crescur destul n intensitate. Ninsese mult n timpul nopii si
omtul l acoperise cu totul. Pereii de zpad l apsau de pretutindeni. Se sperie. Aa se tem slbticiunile
de capcane.
Astfel, n viat lui ptrundeau vieile strmoilor si, caci el, fiind un cine civilizat, de la ora, nu avea
de unde sa tie ce nseamn o capcana. Brusc, sari n picioare, azvrlind zpad din jur. Vzu apoi ntreaga
cmpie alba ntinzndu-se naintea lui. i aminti unde se gsea si ceea ce se ntmplase de cnd ieise la
plimbare cu Manuel pn cnd spase groapa n omt, n plina noapte.
- Ce zic eu? zbiera Francois. Ast cine nvat repede.
Perrault ncuviina printr-un semn din cap. Fiind un curier al Guvernului Canadian, ducnd lucruri
importante, avea grija sa-si aleag cei mai buni cini si se bucura n mod special ca l cumprase pe Buck.
Timp de un ceas, ali trei Husky se adugar echipei, care avea acum noua componeni. Dup nc un
sfert de ora, erau toi nhmai si strbteau drumul ctre canionul Dyea.
Buck se bucura ca plecaser si, dei munca era grea, i plcea.
Fu surprins de silina pe care si-o ddeau toi si care i se transmitea si lui. Dave si Sol-leks se
schimbaser profund. Erau ali cini. Pasivitatea si nepsarea le dispruser cu totul. Erau vioi si activi,
agitndu-se ca treaba sa ias bine, nfuriindu-se ori de cte ori ceva strica bunul mers al lucrurilor. Truda de
pe drum prea expresia suprema a existentei, motivul pentru care ei triau si singurul lucru ce-i desfata.
Dave era cine rota sau de sanie. n fata lui trgea Buck. Urma Sol-leks. Restul echipei trgeau mai n
fata, de un singur ham. Primul era conductorul lor, Spitz. Buck fusese plasat special ntre Dave si Sol-leks,
ca sa nvee de la ei. Se dovedi un bun colar, iar ei buni profesori. Nu-l lsau sa persiste n greeala si i
predau cu colii lor ascuii. Dave era corect si foarte iste. Nu-l ciupea pe Buck fr motiv, nici nu pierdea
ocazia sa o fac atunci cnd trebuia. Cum biciul lui Francois l ardea pe spinare, Buck pricepu ca era mai bine
sa intre n ritmul celorlali, dect sa ntrzie.
Odat, la o oprire scurta, cnd din pricina lui plecarea ntrzie, pe el srir si Dave si Sol-leks si i
administrar o lecie pe cinste. De atunci, el avea grija mereu sa se ia dup urmele din fata lui. Astfel ca, pe
msura ce deprindea meseria, ceilali ncepeau sa-l lase n pace. Biciul lui Francois uiera din ce n ce mai rar
pe deasupra lui, iar Perrault chiar i fcea favoarea de a-i cerceta picioarele cu grija.
n ziua aceea au parcurs un traseu dificil, pe deasupra canionului, prin Sheep Camp, depind Scales si
linia pdurii, printre gheari si troiene de zpad de sute de picioare adncime, peste marea trecatoare
Chilcoot, dinspre apa sarata si cea dulce, ce pazeste tristul si singuraticul Nord.
Au scos un timp bun printre lacurile ce se nlantuiau, din craterele vulcanilor stinsi, iar noaptea au

8
ajuns la uriasa tabara de pe malul lacului Bennett, unde mii de cautatori de aur si fac barci asteptnd
topirea gheturilor, primavara. Buck si-a sapat o gaura n zapada si a dormit minunat, iar n zori era nhamat,
gata de plecare mpreuna cu tovarasii sai. n ziua aceea au strabatut patruzeci de mile, pe o pista buna. A
doua zi si cele ce au urmat, si-au croit singuri drumul, astfel ca au naintat mai greu. Ca regula, Perrault
mergea n fruntea echipei, calcnd zapada cu rachetele, pentru ca ei sa umble mai usor. Francois, dirijnd
sania cu prajina, schimba uneori locul cu el. Perrault se grabea si se lauda singur cu priceperea lui n ceea ce
privea gheata. Nu trebuia uitat ca, daca sub gheata apa curgea repede, pojghita era n pericol sa se rupa
foarte usor.
Zi dupa zi, la nesfrsit, Buck trudea pe pista. ntotdeauna ridicau tabara pe ntuneric si zorii i gaseau
pe drum, dupa ce strabatusera deja cteva mile. ntotdeauna i faceau tabara dupa caderea ntunericului,
si mncau bucatile de peste si se trau sa doarma sub zpad. Buck era lacom. O livra si jumatate de somon
uscat, ratia lui zilnica, nu-i ajungea. Nu se satura si suferea mereu din pricina durerilor de burta. Totusi alti
cini, fiindca erau mai usori, si se obisnuisera cu viata de acolo, se descurcau doar cu o livrade peste. A
pierdut repede ntregul fast ce caracteriza viata lui de odinioara. Pricepu ca tovarasii sai, terminndu-si mai
repede ratiile, mncau din portia lui. Nu avea cum sa o apere. n timp ce se batea cu doi sau trei dulai,
pestele disparea n gurile altora. Singura scapare era sa mannce la fel de repede ca si ceilalti. Privea n jur si
nvata. l vazu astfel pe Pike, un cine nou, priceput n a fura, cum i lua lui Perrault o bucata de sunca pe
cnd omul era ntors cu spatele la el. Buck l imita n ziua urmatoare si pentru fapta lui plati Dub, un alt
dulau. Acest prim furtisag l facu pe Buck sa nteleaga cum se supravietuieste n ostilul Nord. Avea
capacitatea de a se adapta la conditiile schimbatoare din jur, fara de care ar fi pierdut.
De asemenea, a dus la distrugerea firii sale morale, un lucru fara folos si un handicap n lupta grea
pentru existenta. Asa ceva se potrivea Sudului, dar n Nord, unde domnea legea btei si a coltilor, cine
punea pret pe asemenea lucruri sau era nebun sau se distrugea.
Buck nu gndea lucrurile acelea. El se acomoda inconstient la noul mod de trai. Niciodata nu fugise
de o lupta. Dar bta barbatului n pulover rosu l nvinse ntr-un mod fundamental. Altadata ar fi murit
aparnd niste considerente morale. Acum nsa, pierderea ntregii lui educatii se manifesta prin inexistenta
oricarei morale. Nu fura pentru a sebucura de asta, ci ca sa scape de durerile de stomac. Nu fura pe fata, ci
n secret, cuviclenie, temndu-se de bta sau de colti. Evolutia lui a fost rapida. Muschii i-au devenit tari ca
piatra. A devenit rezistent la durerea obisnuita. Putea mnca orice, orict de tare sau denedigerat se
dovedea. Dupa ce nfuleca hrana, sucurile gastrice extrageau si ultima particula nutritiva necesara
organismului sau.
Vederea si auzul i se ascutisera peste masura. Chiar si prin somn, auzea cel mai slabsunet si stia daca
l pndea vreo primejdie. nvatase sa muste cu coltii gheata care i se strangea ntre gheare. Cnd i era sete
si deasupra gaurii cu apa exista o pojghita subtire, o spargea cu labele din fata. Simtea dinainte ct de tare
va sufla viscolul si si facea adapostul de noapte n conformitate cu asta. Nu nvata doar din experienta, ci si
din instinctele ce-i reveneau la viata. Generatiile de cini domestici de pna la el nu mai contau. si amintea
parca de copilaria neamului sau, pe cnd haitele de cini salbatici faceau ravagii n padurile primitive si si
ucideau prada din fuga.
Nu-i era greu sa nvete sa se bata ca un lup. Asa se luptasera naintasii sai. De la ei mostenise vechiul
mod de a trai, de la ei viclenia pe care o folosea n prezent. Toate aceste lucruri venisera la el fara niciun
efort, ca si cum fusesera ntotdeauna acolo.
Si, cnd n noptile nghetate, si ridica botul si urla prelung, ca un lup, de fapt stramosii sai, morti
demult, si ridicau boturile spre stele si urlau prin secole si prin el. Iar ritmul lui era ritmul lor, ce dadea glas
dorintelor lor, ntelesului pe care-l aveau ei despre tacere, ger, ntuneric.
Astfel, cntecul acela vechi nsemna marturia existentei stramosilor sai. Revenise la viata fiindca el
ajunsese acolo si fusese adus acolo fiindca oamenii descoperisera un metal galben n Nord si fiindca Manuel,
un ajutor de gradinar, nu cstiga peste nevoile sotiei sale.

9
 Dominatia fiarei primitive
Dominatia fiarei primitive se manifesta puternic la Buck si se intensifica n conditiile de trai oferite de
mersul pe pista. Dar cresterea era secreta. Noua lui viclenie l facea sa o controleze.
Era prea ocupat sa se adapteze la noua viata, sa-si usureze traiul. Nu doar ca nu sebatea, ci evita
luptele, dacaputea. O anumita hotarre i caracteriza atitudinea. Nu era tentat de actiuni rapide si
negndite. l ura cumplit pe Spitz, dar nu trada nerabdarea de a trece la fapte.
Pe de alta parte, poate fiindca ghicea n Buck un rival periculos, Spitz nu pierdea nici o ocazie sa-si
arate coltii. Ba chiar i iesea n drum lui Buck, straduindu-se mereu sa nceapa o lupta ce nu s-ar fi terminat
dect cu moartea unuia dintre ei.
Aceasta chiar s-ar fi pornit, daca n-ar fi avut loc un accident nedorit. La sfrsitul aceleizile, vroiau sa
ridice o tabara amarta pe malul lacului Le Barge. Spulbernd zapada, un viscol taios i fortase sa
orbecaiasca pentru un astfel de loc. De abia reusisera sa-l gaseasca. n spatele lor se ridica un perete vertical
de stnca, iar Perrault si Francois erau obligati sa-si fac focul si sa-si ntinda lucrurile pentru dormit chiar pe
gheata de pe lac. Scapasera de cort la Dyea, ca sa calatoreasca mai usor.
Cteva bete si buturugi le furnizau focul ce plpia si topea gheata, astfel ca mncara cina pe
ntuneric. Buck se cuibarise chiar sub peretele care-i apara de viscol. Francois mpartea pestele pe care l
dezghetase mai devreme, la foc. Dar cnd Buck si termina portia si se ntoarse, si gasi culcusul ocupat. Un
mrit de avertizare i spuse ca nemernicul era Spitz. Pna atunci, Buck evitase nfruntarea cu dusmanul sau,
dar acum era prea mult.
Fiara din el gemea. Se arunca asupra lui Spitz cu o furie care-i surprinse pe amndoi, nspecial pe
Spitz. ntreaga experienta a acestuia cu Buck l aratase un rival neobisnuit detimid, care reusea sa se fac
respectat doar prin greutate si marime. Si Francois fu surprins cnd interveni sa restaureze linistea, dar
pricepu cauza nfruntarii.
- Aha! i striga el lui Buck. Da-i ce merita, pentru Dumnezeu! Hot nemernic!
Si Spitz voia sa se bata. Urla furios, nvrtindu-se n jurul dusmanului sau, gata sa atace n orice clipa.
Buck era ntartat si actiona la fel de riscant. Dar chiar atunci avu loc ceva neasteptat, lucrul ce amna mult
lupta lor pentru suprematie, dupa nenumaratele mile de truda si chin. O njuratura de-a lui Perrault,
impactul rasunator al btei pe oase, un strigatde durere. Brusc, tabara fu invadata de siluete mblanite. Erau
husky nfometati, care adulmecasera tabara si venisera n fuga dintr-un sat indian.
Se trsera acolo n timp ce Buck si Spitz se nfruntasera. Cnd cei doi barbati sebagasera ntre ei cu
btele, acestia si aratara coltii si se dadura napoi. Erau nfometati si mirosul carnii i nnebunea.
Perrault l gasi pe unul cu capul bagat n cutia cu mncare. l lovi tare cu bta pe ndraznet, astfel ca
mncarea fu raspndita pe jos. O clipa mai trziu, o multime de bestii nfometate rascoleau totul, cautnd
pine si slanina. Ciomegele se repezira asupra lor.
Schelalaiau si urlau sub ploaia de lovituri, dar nu fugeau pna ce nu nghiteau ultima firimitura. n
vremea aceasta, echipa surprinsa a cinilor de la sanie iesi din adapost si se repezi la invadatori. Buck nu mai
vazuse asemenea cini. Oasele le ieseau prin piele. Pareau mai curnd schelete umblatoare, cu ochi
scnteietori si colti acoperiti de bale. Nebunia foametei i facea de temut, nfioratori. Nu puteai sa li te opui.
Echipa cinilor desanie fu respinsa pna la stnca. Buck fu coplesit de trei husky, iar capul si umerii i
fusesera sfsiati de trei ori. Zarva era ngrozitoare. Billie tipa ca de obicei. Dave si Sol-leks,sngernd din
pricina ranilor numeroase, se luptau, ndrazneti, unul lnga celalalt. Joe musca nebuneste. Odata, i rupse cu
totul piciorul unui husky. Pike, ticalosul, sarea asupra animalelor invalide, rupndu-le gtul cu coltii.
Buck si apucaun adversar de beregata si i sfsie jugulara cu coltii. Gustul cald al sngelui l facu sa
devina mai fioros. Se arunca asupra unui alt dusman, dar simti cum niste colti se nfigeau chiar n gtul lui.
Erau cei ai lui Spitz, care-l atacau, precum lasii, din lateral.
Perrault si Francois, dupa ce facusera curatenie n partea lor de tabara, se grabeau sa- si ajute cinii
de sanie. Valul salbatic al fiarelor nfometate se dadea napoi n fata lor, iar Buck se elibera. Asta n-a durat
dect o clipa. Cei doi oameni au fost obligati sa se ntoarca pentru a mai salva din provizii, iar cinii husky
sarira iar asupra celor de la sanie. Billie, ngrozit, trecu de ncercuirea lor si o lua la fuga peste gheata lacului.
Fu urt de catre Pike si Dub, apoi de restul echipei. Cum Buck vru sa porneasca dupa el, cu coada
10
ochiului l zari pe Spitz, ce se repezea catre el cu dorinta vadita de a-l termina. Daca ar fi fost iar nconjurat
de nenumarati husky, n-ar mai fi avut sanse de salvare. Dar reusi sa fac fata atacului lui Spitz, apoi pornira
amndoi n fuga peste gheata lacului.
Mai trziu, cei noua cini se strnsera laolalta si cautara adapost n padure. Dei nu-i mai urmarea
nimeni, aratau rau. Fiecare fusese ranit n patru-cinci locuri, iar unii chiar grav. Dub fusese ranit grav la un
picior din spate. Dolly, ultima catea husky adaugata echipei la Dyea, si sucise gtul. Joe si pierduse un ochi.
Billie avea o ureche rupta si striga si umbla aiurea prin noapte.
n zori, se ntoarsera schiopatnd n tabara, de unde hotii plecasera, iar oamenii erau furiosi. Cinii
husky mncasera curelele de piele, pnzele si jumatate dintre provizii. nghitisera si o pereche de mocasini
din piele de elan de-ai lui Perrault, ba chiar doua corzi din biciul lui Francois. El se uita ntristat la cinii raniti.
Dupa doua ceasuri de njuraturi, hamurile fusesera refacute, iar echipa de raniti pornea la drum,
chinuindu-se sa strabata cea mai dificila portiune pna la Dawson. Apele salbatice, pe la Thirty Mile River,
nvinsera gheturile. Le-au trebuit sase zile ngrozitoare ca sa parcurga cele treizeci de mile teribile. Au reusit,
chiar riscndu-si vietile. De multe ori Perrault, care mergea n fata, a alunecat gresit printre gheturi, caznd
n apa si fiind salvat doar de prajina lunga pe care o cara.
Termometrul arata cinzeci de grade sub zero.
Nimic nu-l descuraja. De aceea fusese ales curier al guvernului. Risca orice, chinuindu-se pe drum de
dimineata pna noaptea.
Spitz si Buck se repezeau uneori unul la altul, trnd ntreaga echipa n lupta lor. Dar att Perrault, ct
si Francois, interveneau mereu la timp, sa-i desparta. Odata, gheata s-arupt naintea si n urma lor. Singura
scapare a fost sa se refugieze pe o stnca. A fost ominune ca au reusit sa scape astfel. Cnd au ajuns la
Hootalinqua, unde gheata era buna, Buck era terminat. n aceeasi stare se gaseau si ceilalti cini. Dar
Perrault nu tinea cont de asta. ntr-o singura zi au strabatut treizeci si cinci de mile, pna la Marele Somon.
n urmatoarea, nca treizeci si cinci, pna la Micul Somon. n a treia, patruzeci, ajungnd la Five Fingers.
Picioarele lui Buck erau la fel de tari si de compacte ca ale cinilor husky. Ale lui semolesira de-a
lungul nenumaratelor generatii, din ziua cnd stramosul sau fusese domesticit de vreun locuitor al pesterilor
sau de un om de pe ru. Cnd termina munca, Buck se prabusea rupt de oboseala si nu mai dorea altceva
dect sa doarma pna a doua zi, n zori, cnd plecau iar la drum. La Pelly, ntr-o dimineata, o nhamau pe
Dolly, care nu fusese niciodata banuita de ceva, dar care turba brusc. La nceput urla ca un lup, apoi se
zburli, dupa care se arunca asupra lui Buck. Dulaul o lua la fuga nnebunit, cu Dolly dupa el. Ea nu reusi sa-l
ajunga, ntr-att de speriat era. Dupa ce alerga prin apa si printre gheturi, prin paduri si peste dealuri,
Francois i crapa capul catelei turbate, cu un topor, atunci cndea trecu prin dreptul lui. Buck, epuizat, se
tr, clatinndu-se, pe lnga sanie, abiarespirnd. Atunci Spitz se arunca asupra lui si l sfsie cu coltii. Dar
cum biciul lui Francois se abatu asupra lui, lupta nceta n scurta vreme.
De atunci, ntre cei doi exista un razboi deschis. Spitz, seful echipei, si simtea autoritatea primejduita
de Buck. Lupta pentru suprematie devenise inevitabila. Amndoi odoreau. Buck i ameninta fatis autoritatea
celuilalt. Folosea orice prilej ca sa provoace o confruntare.
De exemplu, ntr-o zi, i lua partea lui Pike. Acesta se ascunsese n zapada, ca sa nu maifie pus la
munca. Dar Spitz l descoperi si vroise sa-l pedepseasca pe masura. Atunci interveni Buck. El si cu Pike sarira
pe Spitz si fu ct pe ce sa-i vina de hac, daca n-ar fi intervenit Francois.
Cu ct Dawson se apropia mai mult, cu att Buck continua sa intervina ntre Spitz si cei vinovati. O
facea nsa cu viclenie, cnd Francois nu se mai gasea prin apropiere.
Cu revolta declarata a lui Buck, dezordinea din echipa crescuse. Doar Dave si Sol-leks nu bagau n
seama nimic, restul cinilor nu mai ascultau. Necazurile se tineau lant si cauza lor ndepartata se numea
Buck.
Francois, mereu preocupat de problemele echipei, stia ca nfruntarea pe viata si pe moarte dintre cei
doi dulai devenise inevitabila. Dar ocazia acelei nclestari nu se prezenta singura.
Ajunsera la Dawson ntr-o dupa-amiaza tare urta, iar lupta nca nu avusese loc. Acolo erau multi
oameni, nenumarati cini, iar Buck i gasi pe toti de treaba. ntreaga zi umblau pe strada principala, n
echipe numeroase, iar noaptea clopoteii li se auzeau prin aceeasi zona. Carau busteni pentru cabane si
pentru foc, diverse materiale pentru mine, muncind asa cum faceau caii, n Santa Clara Valley.

11
 Ici si colo, Buck ntlnea dulai din Sud, dar cei mai multi erau husky, din neamul lupilor. n fiecare
noapte, cu regularitate, la doisprezece, la trei, ncepeau cntecul nocturn, o melodie ciudata, la care Buck li
se alatura cu bucurie. Cu stralucirea nghetata a aurorei boreale deasupra capetelor lor sau cu stelele
dantuind prin ger, cu pamntul pietrificat sub stratul dens de omat, strigatul cinilor husky nsemna, poate,
provocarea vietii. Doar ca era interpretat cu nencredere, cu lamentari lungi si schelalaieli, parnd mai mult
o ruga pentru viata.
Strigatul acela era vechi, vechi ca nsasi neamul lor, unul dintre primele strigate dintr-o lume mai
tnara, dintr-o zi cnd strigatele erau triste. Fusese nvestit cu durerile nenumaratelor generatii, lucru ce-l
facea pe Buck sa tresara si sa se agite, fara sa nteleaga de ce. Cnd mria si schelalaia, asta se datora nu
doar chinurilor suferite de el, ci si celor suportate de stramosii lui salbatici, iar teama si misterul frigului se
transmisesera de-a lungul miilor de ani de existenta a rasei lor.
Trebuia sa tresarasi sa se agite de urletul ce venea din epoca n care lumea nu cunostea nca
civilizatia, ci doar focul si adapostul precar al cavernelor. Dupa sapte zile de cnd trasesera la Dawson,
trecusera pe lnga faleza abrupta de la Barracks, apoi urmasera drumul Yukonului, ndreptndu-se catre
Dyea si Lacul Sarat. Perrault avea de ndeplinit o sarcina mai urgenta dect cea care-l adusese n tinut. Cnd
mndria i se urcase la cap, vroia sa bata recordul de viteza n timpul unei calatorii din acel an. Avea de
partea lui cteva elemente favorizante. Mai nti, drumul pe care se deplasau fusese batatorit bine de
calatorii ce-i precedasera. Apoi, politia pregatise, pe acest traseu, n doua-trei locuri, ascunzatori cu
mncare pentru oameni si cini. n cele din urma, nu transportau nimic greu. Distanta pna la Sixty Miles, un
drum de cinzeci de mile, o parcursesera n prima zi. A doua zi ajunsesera la izvorul Yukonului, mergnd catre
Pelly. Dar aceasta goana splendida nu a avut loc fara necazuri si probleme pentru Francois. Revolta surda a
lui Buck distrusese solidaritatea echipei. i ncuraja pe ceilalti cini sa nu-l mai urmeze pe Spitz si sa nu-l mai
asculte. Cum teama fata de el disparuse, ceilalti dulai l provocau cu orice prilej.
Pike i fura o jumatate de peste ntr-o noapte, pe care o nfuleca sub protectia lui Buck.
n alta noapte, Dub si Joe se baturacu Spitz si-l facura sa renunte la pedeapsa ce li secuvenea. Buck nu
se apropia de Spitz fara sa mrie si sa-si zburleasca amenintator parul. De fapt, se comporta ca un bataus,
plimbndu-se mereu pe sub nasul lui Spitz.
Lipsa disciplinei afecta si relatiile dintre ceilalti cini. Se certau si se bateau mai des ca oricnd. Tabara
devenise un cmp de lupta. Doar Dave si Sol-leks nu se schimbasera, Dei devenira iritabili din pricina
conflictelor nencetate. Francois njura de zor. Izbea zapada cupiciorul, cuprins de mnie neputincioasa si si
smulgea parul din cap. Biciul lui fulgera printre cini, dar eficienta i se diminuase. Cum se ntorcea cu spatele
la ei, cum rencepeau conflictele. Francois l sprijinea pe Spitz cu biciul sau, iar Buck i sustinea pe ceilalti
cini. Barbatul ntelesese ca dulaul acela se afla n spatele necazurilor, iar Buck stia asta. Era nsa prea
viclean ca sa fie prins asupra faptului. Tragea foarte bine la ham, iar truda era o placere pentru el. Dar o
placere si mai mare era sa-i fac pe cini sa se bata ntre ei.
La gura rului Tahkeena, ntr-o noapte, dupa ce mncasera, Dub dadu peste un iepure, l fugari, dar
nu-l prinse. Dupa o clipa, ntreaga echipa porni la vnatoare. La cteva sute de yarzi mai departe se afla
tabara Politiei din Nord-Vest, cu cinzeci de dulai, care li se alaturara.
Iepurele fugea pe ru n jos, si ajunse ntr-un golfulet. Alerga pe acolo fara probleme, caci zapada era
nghetata si l sustinea bine. n timp ce el fugea pe suprafata acesteia, cinii mai grei, se cufundau n omat,
istovindu-se. Buck i conducea. Trupul lui splendid se avnta n fruntea lor, remarcndu-se prin salturi
spectaculoase, n lumina lunii.
Dar nu avea cum sa cstige. Distanta dintre urmarit si urmaritori crestea constant. n anumite
momente, strnirea instinctelor ancestrale i atrage pe oameni din orasele lor zgomotoase n paduri sau pe
cmp pentru a ucide animalele cu gloante propulsate de energiile reactiilor chimice doar pentru bucuria de
a omor ceva. La fel stateau lucrurile cu Buck. Alerga n fruntea haitei ca sa distruga acel lucru viu, acea
carne vie, pe care vroia s-o sfsie cu coltii sai, apoi sa-si bage botul pna la ochi n sngele cald.
Exista un extaz ce marcheaza momentele de vrf ale vietii. Si acesta este un paradoxal trairii, caci
extazul respectiv se manifesta la cineva viu, rezultnd tocmai din unitatea completa a faptului ca el e viu.
Aceasta uitare de sine apare la un artist, pune stapnire pe el fara veste si dispare la fel. Apare la un
soldat ncins n focul luptei, si care nu mai stie ce e mila. La fel se ivise la Buck, n timp ce conducea haita. El

12
urla atunci ca stramosii sai lupii, alergnd dupa prada vie ce fugea repede, naintea lui, n lumina lunii.
Urletul acela venea din adncul fapturii sale. Anumite parti din fiinta lui erau necunoscute si
constituiau mostenirea lui din timpuri imemorabile. Era stapnit de viata curata ce izvora din el, de bucuria
de a exista, de placerea oferitade fiecare muschi, ncheietura, alergarea exaltanta pe sub bolta nstelata,
victoria asupra materiei moarte cenu se putea deplasa n niciun fel. Dar Spitz, care nu se ncalzise peste
masura aceea si calcula totul, parasi haita si n goana i taie calea iepurelui prin mijlocul golfului.
Buck nu se gndise la asa ceva. El fugea pe urmele prazii sale. Deodata l vazu pe Spitz ivindu-se
naintea lui, n dreptul iepurelui. Acesta nu se mai putu ntoarce si coltii albi ai dulaului i rupsera din salt
spinarea. Iepurele mai reusi doar sa scoata un strigat de agonie.
Auzindu-l, ntreaga haita ce-l urma pe Buck scoase un urlet de bucurie fara margini. Dar Buck nu urla.
Nu se mai controla, ci, ajungnd n dreptul lui Spitz, se arunca asupra lui, nsa nu-i nimeri beregata. Se
rostogolira n zapada.
Spitz se ridica att de repede n picioare, de parca nici nu fusese dobort. l musca pe Buck de umar.
De doua ori coltii sai se nchisera n gol, precum cei ai unei capcane din otel, n timp ce se dadea napoi ca sa
stea mai bine pe picioare si mria amenintator, zbrlindu- si parul.
ntr-o clipa, Buck ntelese. Venise clipa nfruntarii. Urma o lupta pe viata si pe moarte. Cum se
nvrteau unul n jurul celuilalt, mrind, cu urechile date pe spate, foarte atenti ca sa fie n avantaj,
lucrurile devenisera foarte clare pentru Buck.
si amintea parca de alte scene la fel, avnd loc n padurea alba de nea, pe pamntul acoperit de
zapada, sub razele lunii. Peste albeata aceea si tacerea din jur se lasa o liniste ngrozitoare. Nici vntul nu
mai adia. Nu se misca nimic, mici macar o frunza. Aburii scosi de respiratia cinilor se ridicau ncet si pluteau
prin vazduhul nghetat.
Terminasera repede cu iepurele acei dulai ce nu erau dect niste lupi prost domesticiti. Taceau si ei,
doar ochii le straluceau si respiratiile li se intensificau. Pentru Buck asta nu nsemna nimic nou sau ciudat.
Era o scena de demult. Asa statusera ntotdeauna lucrurile si aveau sa stea. Spitz era un luptator
experimentat. De la Spitsbergen prin Arctica, apoi traversnd Canada si Barents, avusese de-a face cu tot
felul de cini si reusise sa-i nvinga. Furia lui era cumplita, dar niciodata oarba.
Se lasa cuprins de dorinta de a distruge si rupe, dar nu uita ca si dusmanul lui era stapnit de aceeasi
dorintade nenfrnat. Nu ataca niciodata ct timp era pregatit sa respinga un asalt. Nu ataca pna ce nu
respinsese acel asalt. n zadar ncerca Buck sa-si nfiga coltii n gtul marelui dulau alb. De cte ori dintii sai
se apropiau de carnea catifelata, dadeau peste cei ai lui Spitz. Coltii se izbeau de colti, iar buzele se sfsiau si
sngerau cumplit. Buck nu reusea sa treaca de apararea dusmanului sau.
Atunci se ncinse si ncepu sa-l atace repede, din orice pozitie, pe Spitz.
ncercasa-l apuce de beregata pe marele dulau alb, acolo unde viata clocotea la suprafata, dar de
fiecare data celalalt l respingea si se ferea. nsa Buck nu urmarea dect gtul celuilalt. Deodata nsa, l izbi
pe Spitz cu umarul, cum obisnuiesc cerbii, cnd se lupta, vrnd sa-l arunce la pamnt. Dar Spitz se feri cu
abilitate si de acest atac.
Marele dulau alb era neatins, n vreme ce sngele siroia din ranile lui Buck si respira greu. Lupta
devenea una disperata pentru el. Iar cercul cinilor se nchidea si se apropia mai mult de ei, haita fiind gata
sa se repeada la cel care ar fi cazut.
Buck continua sa se nvrteasca pe lnga dusmanul sau. Spitz ataca mai des. Celalalt se tinea mai
prost pe picioare. Odata chiar, Buck se rasturna si cercul celor saizeci de cini fu gata sa intervina, nsa el si
reveni imediat si haita, care sarise deja, se opri brusc, fiind nevoita sa mai astepte. Dar Buck avea o calitate
care-l facea mare, imaginatia. Lupta din instinct, dar putea sa se bata si cu mintea. Ataca, asteptnd ca
dusmanul sa-l ntmpine cu umarul, dar n ultima clipa se lasa jos, n zapada. Coltii sai apucara piciorul stng
din fata al lui Spitz.
Se auzi pritul osului. Acum dulaul alb era nevoit sa-l nfrunte doar pe trei picioare. Detrei ori
ncercasa-l doboare, apoi repeta viclesugul si i rupse piciorul drept din fata. nciuda durerii cumplite si a
neputintei, Spitz se chinuia nebuneste sa continue lupta. El vedea cercul tacut din jur, ochii lor scnteietori,
limbile lor atrnnd afara din gura, respiratiile lor ce se apropiau. Nu uitase cercurile ce se nchisesera alta
data prinznd n interior pe dusmanii sai. Acum nsa, el era nvinsul.

13
 Nu mai avea nici o speranta. Buck era nemilos. Mila este ceva specific tinuturilor cu clima blnda. El
se pregatea pentru asaltul final. Cercul se strnsese att de mult n jurul lor ca putea simti respiratiile
cinilor husky n coastele sale. i putea vedea, dincolo de Spitz, aplecndu-se usor, ca sa sara mai bine
asupra prazii neajutorate. Ochii lor se fixasera asupra lui.
Asteptarea se apropia de sfrsit. Fiecare animal statea nemiscat, mpietrit parca. Doar Spitz se clatina
si se zbrlea, mrind cumplit de amenintator, ca si cum ar fi vrut sa speriemoartea. Atunci Buck se arunca
asupra lui, izbindu-l n umar cu umarul sau. Cercul ntunecat deveni un punct pe zapada luminata de luna,
iar Spitz nu se mai vazu. Buck ramase sa priveasca, el devenind campionul biruitor, fiara de care urmau sa
asculte toti. Ucisese pentru prima data si lucrul acesta i placea.

14
 Cine a devenit sef
- Ei, ce ziceam? Nu e adevarat ca Buck e mare ticalos?
Asa vorbea Francois a doua zi, cnd a descoperit ca lipsea Spitz, iar Buck era plin de rani. l trase lnga
foc, sa i le vada mai bine.
- Spitz asta tare bine bate, spuse Perrault, dupa ce cerceta taieturile si despicaturile.
- Iar Buck asta bate de doua ori mai bine, riposta Francois. Acum mergem mai repede.
Nu mai e Spitz, nu mai e necaz.
n timp ce Perrault mpacheta echipamentul taberei pe sanie, celalalt nhama cinii. Buck se prezenta
n locul pe care-l ocupase conducatorul Spitz, dar Francois, nebagndu-l n seama, l puse pe Sol-leks acolo.
Asta nsemna ca Sol-leks avea safie conducatorul cinilor. Buck sari furios asupra acestuia, dndu-l la o parte
si asezndu-se n locul lui.
- Ia te uita la ast Buck, striga Francois, lovindu-se cu palmele pe coapse cu voiosie. A ucis Spitz si
crede ca-i ia locul. Pleaca, bestie! striga el, dar Buck nu se clinti.
l apuca pe dulau de ceafa, l trase deoparte, Dei mria amenintator si l puse la loc pe Sol-leks.
Batrnului cine nu-i placea asta si arata deschis ca se teme de Buck. Francois era ncapatnat, dar, cnd se
ntoarse cu spatele, Sol-leks fu iar nlocuit. Metisul se nfurie.
- Cerule! Te aranjez eu! urla el, si se ntoarse cu o bta n mna.
Buck si aminti de omul n pulover rosu si se dadu ncet napoi. Nu mai ncerca sa-l ndeparteze pe Sol-
leks din locul unde fusese iar asezat. Dar se rotea n jurul btei, mrind furios.
n timp ce se nvrtea n jurul omului, nu-si lua ochii de la ciomag, gata sa se fereasca de el, daca
Francois l-ar fi aruncat catre el. Metisul si vazu mai departe de treaba, apoi l chema pe Buck, sa-l puna n
vechiul sau loc, naintea lui Dave. Dulaul se retrase doi-trei pasi. Francois se duse la el, dar cinele se daduse
iar napoi ctiva pasi.
Dupa un timp, metisul arunca bta, creznd ca dulaul se temea de o chelfaneala. nsa Buck se
revoltase. Nu ncerca sa scape de o bataie, ci sa fie sef. Merita asta. Se batuse pentru sefie si nu accepta
nimic mai prejos.
Perrault veni n ajutor. l fugarira aproape o ora. Aruncara cu bte dupa el. Se feri de ele. l njurara de
tata si mama, ca si de urmasi, de fiecare fir de par de pe el si de fiecare picatura de snge din vene.
El le raspundea la njuraturi prin mrituri si se tinea la distanta, sa nu fie prins. Nu ncerca sa fuga de
acolo, ci se retragea dinaintea lor, anuntndu-i foarte clar ca, dupa ce aveau sa-i fac pe voie, va redeveni
bun si supus. Francois se aseza si se scarpina n cap. Perrault se uita la ceas si njura. Timpul zbura si ei ar fi
trebuit sa se afle pe drum de o ora. Francois se scarpina din nou n cap. Clatina din cap si rnji neputincios.
Curierul ridica din umeri, semn ca fusesera nvinsi. Apoi Francois se duse unde statea Sol-leks si l chema pe
Buck. Buck rse, asa cum rd cinii, dar pastra distanta. Metisul l dezlega pe Sol-leks si l lasa sa se duca la
vechea sa pozitie.
Echipa astepta, nhamata la sanie, gata de plecare. Buck nu mai avea alt loc liber dect n fruntea
celorlalti. nca odata l striga Francois, iar dulaul rse, dar nu se apropie.
- Las jos bta, porunci Perrault.
Francois facu ntocmai, iar Buck veni acolo, rznd triumfator. Se afla acum n fruntea lor! Fu legat n
chingi, iar sania porni la drum. Oamenii se grabeau sa continue calatoria pe gheata rului.
Orict de mult l-ar fi pretuit nainte pe Buck, metisul constata ca dulaul valora mai mult. Dintr-o data,
cinele preluase atributiile sefului. Cnd se cerea o judecata si o actiune rapide, el se dovedea superior chiar
si lui Spitz, pe care Francois l crezuse fara pereche.
Dar Buck excela mai ales n a da legea si a-i face pe ceilalti s-o respecte. Dave si Sol-leks nu se
sinchiseau de schimbarea sefilor. Nu era treaba lor. Ei trudeau n hamuri. Ct timp erau lasati sa-si fac
treaba, nu le pasa de ce se ntmpla n jur. Restul cinilor dinechipa, care se nvatasera cu indisciplina n
timpul ultimelor zile ale lui Spitz, se mirau acum ca Buck i batea ca sa pastreze ordinea.
Pike, venind n urma lui Buck, si care nu facea niciun efort n plus fata de cel solicitat,fu, n prima zi,
chinuit ru si munci mai mult ca oricnd. n prima noapte petrecuta ntabara, Joe fu aspru pedepsit, lucru ce
nu se ntmpla pe vremea lui Spitz. Buck l batu pn ce-l fcu sa ceara ndurare. Atmosfera din echipase
15
schimba repede. Se reinstala solidaritatea de altadata, iar cinii trageau la ham ca unul singur. La Rink
Rapids ali doi husky bastinasi, Teek si Koona, li se alaturara, iar iuteala cu care i mblnzi Buck l lasa fr
cuvinte pe Francois.
- Nu mai e altul ca Buck! zise el. Merita mie dolari, cerule! Nu, Perrault?
Celalalt fcu semn din cap ca aa era. Cstigau ntrecerea cu timpul, zi de zi. Drumul era ntr-o
excelenta stare, batatorit si tare, lipsit de zapada proaspat cazuta. Nu era nici prea rece. Temperatura
coborse la minus cinzeci de grade si ramasese aa tot drumul. Oamenii conduceau sania si alergau n urma
ei pe rnd, iar cinii alergau n continuu.
La Thirty Mile, rul fusese relativ acoperit de gheata si ei acoperira ntr-o zi de mers distanta pe care
o parcursesera n zece zile, la venire. La o cursa strabatura saizeci de mile,de la lacul Le Barge la White
House Rapids. Traversara Marsh, Tagish si Bennett, adica saptezeci de mile pe lacuri att de repede ca omul
ce venea n spatele saniei fu trt deaceasta cu ajutorul frnghiei de care se tinea. n ultima noapte a celei
de-a doua saptamni, se aflau pe naltimile de la White Pass, apoi coborra faleza pn pe malul marii, unde
se gseau luminile de la Skaguya si, n largul apei, nave.
A fost o cursa record. n fiecare zi din cele paisprezece strabatusera cte patruzeci de mile. Trei zile
Perrault si Francois umblara pe strada principala din Skaguya si fura invitati de nenumarate ori la bautura, n
timp ce echipa lor de cini se afla n centrul interesuluiconducatorilor de sanii. Apoi trei sau patru ticalosi
din Vest fugira din oras dup ce vndusera nite cutii cu piper drept medicamente, iar atentia publicului se
ndrepta catrealti idoli. Venira ordinele oficiale. Francois l chemala el pe Buck, l cuprinse n brate siplnse.
Aceasta a fost ultima data cnd i-a mai vzut pe Francois si pe Perrault. Ca si ali oameni, au iesit pentru
totdeauna din viat lui Buck. Un metis scoian i prelua pe cinii din echipa. mpreuna cu alte douasprezece
sanii, pornira anevoie pe drumul ctre Dawson. De data asta nu mai alergau cu greutatea redusa, nu mai
bateau un record, ci se trudeau zi dupa zi tragnd o sarcina dificila. Era vorba de posta pentru cei care
cautau aur napropierea Polului Nord.
Lui Buck nu-i prea placea, dar suporta bine munca, fiind mndru de mplinirea acesteia, dup
exemplul lui Dave si Sol-leks. Ceilalti cini, vaznd asta, fie ca le placea, fie ca nu, trudeau alaturi de ei.
Duceau o viat monotona, ca nite masinarii.
Zilele nu se deosebeau ntre el. n fiecare dimineaa bucatarii i fceau treaba, se aprindeau focurile
si se servea masa. Apoi, n timp ce unii strngeau tabara, altii nhamau cinii si, cnd se iveau zorii, se aflau
deja de o ora pe drum. La caderea noptii, iar ridicau tabara. Unii culegeau lemne de foc si crengi de pin
pentru a face culcusuri, altii carau apa sau gheata pentru bucatari. Aveau grija de cini si le dadeau destula
mncare. Printre dulaii aceia erau multi luptatori fiorosi, dar trei nfruntari de-ale lui Buck cu cel mai ru
dintre ei i adusera suprematia, astfel ca, daca mria el si i arata coltii toi l ascultau. Cel mai mult i
placea sa stea lng foc, cu picioarele din spate, strnse sub el, cu cele din fata ntinse nainte, capul ridicat,
si ochii stralucind visatori n jocul flacarilor. Uneori se gndea la casa impunatoare a judectorului Miller din
valea plina de soare din Santa Clara sau la piscina din ciment, la Ysabel, catelul mexican fara par, la Toos,
mopsul japonez.
Cel mai adesea si amintea nsa de barbatul n pulover rosu, de moartea lui Curly, marea nfruntare cu
Spitz, de bunatatile pe care le mncase ori de cte ori ar fi vrut sa le mannce. Nu-l ardea nsa dorul de casa.
Tinutul soarelui era ndepartat si sters, iar amintirile acelea nu aveau multa putereasupra lui. Mai
convingatoare se dovedeau cele ce-i ofereau lucruri pe care nu le vazuse niciodata, dar i se pareau
cunoscute. Instinctele, pe care le mostenise de la strabunii sai, se trezeau n el si l strneau. Uneori statea
culcat acolo, clipind visator n timp ce se uita la flacari. I se pareau cele ale unui alt foc si, cum statea culcat
lnga acel foc, un alt om se gasea naintea lui, un metis bucatar. Omul acela avea picioarele scurte si bratele
lungi, cu muschi puternici. Parul i era lung si nclcit, iar ochii de-abia i se vedeau.
Scotea sunete ciudate si parea ngrozit de ntuneric. Se apara cu un ciomag de care statea legata o
piatra grea. Era aproape gol, purtnd doar o blana zdrentuita pe spate.
Avea mult par pe trup. n anumite locuri, pe piept si pe umeri, pe mini si pe picioare parca purta o
blana deasa.
Nu statea drept, ci cu trupul nclinat nainte, de la solduri, iar picioarele i erau ndoite la genunchi.
Trupul sau avea o anumita elasticitate, precum cea a pisicii. Miscarile sale rapide erau specifice celui aflat

16
ntr-o permanenta alarma, temndu-se de lucrurile vazute si de cele nevazute.
Alteori, acest om paros se ghemuia lng foc si dormea. Uneori statea cu coatele pe genunchi, iar
minile i erau puse pe cap, ca si cum ar fi vrut sa si-l protejeze cu bratele sale paroase.
Dincolo de focul acela, Buck putea vedea multi carbuni stralucitori, doi cte doi, mereu cte doi. Stia
ca erau ochii fiarelor salbatice, care ieseau dupa prada. Putea sale auda zgomotele pe care le faceau n
noapte, cele scoase de trupurile lor ce se miscau prin apropiere.
Visnd astfel acolo, pe malul Yukonului, cu ochi lenesi, clipind lnga foc, acele sunete si imagini ale
unei alte lumi i zbrleau parul de pe spinare, de pe umeri si ceafa, pna ce suspina ncet sau mria slab, iar
bucatarul metis striga la el:
- Hei, Buck, trezeste-te!
Atunci lumea cealalta disparea si aparea cea reala, iar el se ridica sa casca si sa se ntinda, de parca ar
fi dormit.
Era o cursa dificila. Trebuiau sa duca posta si munca grea i istovea. Cnd ajunsera la Dawson,
slabisera toti si erau amarti. Ar fi trebuit sa se odihneasca vreo cteva zile, cel putin o saptamna.
nsa dupa patruzeci si opt de ore, ei coborra pe malul Yukonului, la Barracks, si ncarcara posta ce
avea sa plece din tinut. Cinii erau istoviti, conducatorii de sanii nemultumiti. Ca lucrurile sa mearga si mai
prost, ningea n fiecare zi. Asta nsemna ca trebuiau sa traga mai vrtos la sanii. Dar conducatorii de sanii
stiau cum stau lucrurile si le- au venit n ajutor pe ct s-a putut.
n fiecare noapte, cinii erau ngrijiti primii. Mncau naintea oamenilor. Nimeni nu se culca pna ce
nu se stia n ce stare se gaseau picioarele cinilor de la fiecare sanie. Cu toate acestea, dulaii erau sleiti de
putere. De la nceputul iernii ei calatorisera o mie opt sute de mile, tragnd sania pe ntreaga distanta. Iar o
mie opt sute de mile spune de la sine ce viata grea duceau.
Buck nca rezista, dei era epuizat. i obliga pe ceilalti dulai sa munceasca si sa pastreze disciplina.
Billie gemea n fiecare noapte, n somn. Joe era mai ursuz ca oricnd, iar de Sol-leks nu te puteai apropia,
nici de departe, unde nu vedea, nici de pe cealalta. Dar Dave suferea cel mai mult. Nu se simtea deloc bine.
Devenise mai morocanos si mai nervos, iar cnd se aseza tabara, se cuibarea imediat ntr-un loc, iar
conducatorul de sanie trebuia sa se duca la el sa-i dea de mncare. Dupa ce era deshamat si se ntindea pe
zapada, nu se mai ridica n picioare pna dimineata, cnd era nhamat din nou.
Uneori, n timpul cursei, cnd sania se oprea brusc sau cnd se chinuiau s-o porneasca, scotea un
strigat de durere. Conducatorul de sanie l-a cercetat atent, dar n-a gasit niciun semn de boala la el. Vorbeau
despre el n timpul mesei sau la ultima pipa fumata, nainte de a se culca. Ba, ntr-o noapte chiar s-au sfatuit
referitor la el.
L-au adus din cuibul lui de lnga foc si l-au apasat cu minile prin diverse locuri, iar el agemul de
cteva ori. Avea ceva n neregula n corp. Oamenii n-au descoperit nsa, la el, nici un os rupt.
Cnd au ajuns la Cassiar Bar, Dave arata att de slabit ca se prabusea deseori n timpul cursei. Metisul
scotian l scoase din echipasi l puse mai n fata pe urmatorul, Sol-leks.
Intentiona sa-l lase pe Dave sa se odihneasca, fugind liber n spatele saniei.
Asa slabit cum era, Dave se simti scos din echipa, mria si schelalaia cnd ceilalti fura nhamati si i
parea tare rau ca Sol-leks i luase locul. Era att de mndru de functia lui ca, dei bolnav foarte rau, nu
suporta ca alt cine sa ndeplineasca treaba lui. Cnd pornisania, veni prin zapada moale din lateralul
traseului batatorit si l ataca pe Sol-leks, ncercnd sa l muste, ca sa-l goneasca din fosta lui pozitie. Astfel se
isca o zarva greu de descris. Metisul ncerca sa-l dea la o parte cu biciul.
Dave nici nu baga biciul n seama, iar omul nu vru sa-l loveasca tare. Cinele refuza samearga linistit
n spatele saniei, pe drum, ci venea prin zapada moale din lateral, cu unefort deosebit. Pna la urma se
prabusi n omat si ramase acolo, epuizat, urlnd lugubru n timp ce alte sanii treceau pe lnga el. Cu ultimele
sale puteri, reusi sa se trasca pna ce saniile se oprira iar. Apoi merse pna la cea a lui, unde se aseza lnga
Sol-leks.
Conducatorul ntrzie o clipa, ca sa-si aprinda pipa de la omul din spate. Apoi se ntoarse si porni
cinii. Ei se balansara pe drum, fara sa paraseasca locul n care se gaseau. si ntoarsera capetele si ramasera
neclintiti, mirati. La fel de surprins fu conducatorul saniei.
i striga pe ceilalti oameni, ca sa vada si ei. Dave apucase n colti sleaurile lui Sol-leks si acum se afla n

17
fruntea echipei, n fosta lui pozitie. l rugadin priviri pe om sa ramna acolo. Acesta nu stia ce sa fac. Ceilalti
i spusera ca un cine poate suferi cumplit daca i se neaga importanta n cadrul echipei. Cunoscusera situatii
n care dulaii, prea batrni pentru acea munca grea, murisera fiindca fusesera scosi din hamuri.
De asemenea, sustineau ca pentru Dave ar fi fost cumplit, daca oricum avea sa moara, sa nu piara
tragnd la sanie. Asa ca-l nhama iar, Dei el gemu si schelalai, fara sa vrea, de durere. De cteva ori se
prabusi, dar fu tras de ceilalti cini. Odata, sania trecu peste el si el merse mai departe schiopatnd cu un
picior din spate.
Dar rezista pna seara, cnd fu asezata noua tabara. Conducatorul saniei i pregati un loc lnga foc.
Dimineata nsa l gasi prea slabit pentru a mai merge. Cnd omul nhamadulaii, se tr pna la ei. Cu mari
eforturi se ridica n picioare, dar se prabusi iar. Se tr ncet n fruntea echipei. si folosea labele din fata la
miscari, naintnd astfel centimetru cu centimetru. Puterea l parasise. n cele din urma, ramase ntins n
zapada, tnjind dupa ei. l putura auzi urlnd trist pna ce disparura din vedere, dupa niste copaci. Acolo
saniile se oprira. Metisul scotian se ntoarse faragraba, pe propriile sale urme, pna la tabara parasita de ei.
Oamenii ncetara sa mai discute ntre ei. O mpuscatura rasuna. Metisul veni napoi grabit. Biciurile pocnira,
clopoteii tiuira, iar saniile plecara. Dar Buck sau oricare alt cine stia ce se petrecuse dincolo de copaci.

18
 Truda pe pista
La treizeci de zile dupa ce parasise Dawson-ul, posta ajunse la Skaguya, cu Buck si ai sai n frunte.
Aratau ca vai de capul lor, rupti de oboseala. Buck nu mai avea o suta patruzeci de livre, ci o suta
cinsprezece. Ceilalti, dei mai usori dect el, pierdusera mai mult n greutate. Pike, bolnavul prefacut, care
reusise sa-i pacaleasca de multe ori ca ar fi avut un picior rupt, de data aceasta schiopata de-a binelea. La fel
Sol-leks, iar Dub suferea fiindca avea un umar dislocat.
Toti aveau rani groaznice la picioare. Erau sleiti de puteri. De-abia si trau picioarele pe drum,
ciocnindu-se unul de celalalt, dublnd astfel efortul cerut de calatorie.
Nu erau bolnavi, ci sleiti. Nu era oboseala rezultata n urma unui efort scurt, darexcesiv, ce dispare
dupa cteva ceasuri. Era epuizarea instalata n organism dupa luni detrudasi chin. Nu mai aveau resurse
sase refac. Le lipseau puterile. Acestea fusesera consumate pna la ultima picatura. Fiecare muschi, fiecare
fibra, fiecare celula era la pamnt. Iar motivul se dovedea evident. n mai putin de cinci luni, strabatusera
doua mii cinci sute de mile. n cursul ultimelor o mie opt sute, nu avusesera dect cinci zile de odihna. Cnd
ajunsera la Skaguya, de abia se mai tineau pe picioare. Cu greu se dadura la o parte de pe pista, ca sa nu fie
loviti de alte sanii.
- nainte, biete picioare ranite, i ncuraja conducatorul pe cnd se trau pe strada principala din
Skaguya. Am ajuns la capatul drumului. Va veti odihni pe saturate!
ntr-adevar, vizitii credeau ca pauza urma sa fie ndelungata. Ei nsasi nu se odihnisera, dupa un
parcurs de o mie doua sute de mile, dect douazile. Numai ca oamenii ce se repezeau catre Klondike erau
att de multi, iar rudele, iubitele, sotiile ce ramasesera acasa att de numeroase nct corespondenta
depozitata luase proportii alpine. n plus, erau si acte ale guvernului, ce trebuiau transportate.
O multime de cini odihniti de la Hudson Bay, aveau sa i nlocuiasca pe cei care nu maiputeau
parcurge drumul. Cei prea obositi urmau sa fie vnduti. Trecura trei zile. n acest timp, Buck si tovarasii sai
aflara cu adevarat ct de slabiti erau. Apoi, n dimineata celei de-a patra zi, doi barbati din Statele Unite
venira si i cumparara pe toti.
Oamenii si spuneau unul altuia Hal si Charles. Al doilea era un barbat n floarea vrstei,cu privirea
stearsa, cu o mustata rasucita cu vigoare n sus, ascunznd buza superioara.
Hal era un tnar de nouasprezece sau douazeci de ani, cu un revolver urias Colt, si un cutit de
vnatoare pus la centura, alaturi de cartuse. Centura aceea era lucrul cel mai izbitor la el. Avertiza despre
faptul ca era un novice.
Ambii voiau sa plece din oras. De ce unii ca ei doresc sa se aventureze n Nord este o ntrebare ce
depaseste puterea de ntelegere a unui om obisnuit. Buck auzi tocmeala, vazu banii trecnd de la barbat la
agentul guvernului si ntelese ca metisul scotian si conducatorii de sanie ai postei aveau sa iasa din viata lui,
precum Perrault ori Francois, orialtii ca ei. Cnd fu condus, mpreuna cu tovarasii sai, n tabara noilor
stapni, vazu dezordinea si nepasarea de acolo, un cort strns pe jumatate, farfurii nespalate. Vazu si o
femeie, Mercedes, cum i spuneau barbatii. Era sotia lui Charles si sora lui Hal.
Buck i observa ngrijorat cum procedara ca sa strnga cortul si sa ncarce sania. Se chinuiau mult,
lucrnd fara metoda. Cortul fu ngramadit pe sanie si ocupa de trei ori mai mult loc dect n mod normal.
Farfuriile nespalate fura mpachetate chiar asa. Mercedes statea mereu n drumul barbatilor si nu
mai nceta sa le dea sfaturi sau sa le fac observatii. Cnd ei asezara sacii n partea din fata a saniei, ea le
sugera sa-i duca la spatele acesteia. Dupa ce i pusera nspate si i acoperira cu alte lucruri, ea descoperi ca i
trebuiau niste lucruri de acolo, astfel ca descarcara sania, sa le gaseasca.
Trei barbati de la cortul nvecinat iesira si se uitara la ei, rnjind si facndu-si cu ochiul ntre ei.
- Aveti o ncarcatura pe cinste, zise unul dintre ei. Nu trebuie sa-mi spuneti cu ce va ocupati, dar n-as
transporta cortul acela, daca as fi n locul dumneavoastra.
- Asta chiar ca-i buna! striga Mercedes, ridicnd minile, exasperata. Unde, n lumea ntreaga, m-as
putea descurca fara cort?
- E primavara si nu veti mai avea de-a face cu frigul, raspunse barbatul.
Ea clatina din cap cu convingere, iar Charles si Hal asezara ultimele ciudatenii pe vrful ncarcaturii
impresionante.
- Credeti ca va porni sania? ntreba unul dintre oameni.
19
 - De ce nu? raspunse scurt Charles.
- Bine, bine, se grabi omul sa spuna, ca sa nu-l supere. Doar ma ntrebam, nimic mai mult. Mi se pare
ca sania e prea ncarcata.
Charles se ntoarse cu spatele, sa prinda legaturile ct de bine se pricepea. Doar ca nu prea se
pricepea...
- Sigur ca dulaii se pot plimba de placere ntreaga zi cu maldarul acela n spatele lor, zise alt barbat.
- Sigur, spuse Hal, cu raceala, dar politicos, lund ntr-o mna prajina pentru condus cinii, iar n
cealalta biciul. nainte! striga el. La drum!
Cinii ncepura sa traga de sleaurile prinse pe piept, chinuindu-se cteva clipe, apoi se linistira. Nu
puteau misca sania.
- Animale puturoase! Va arat eu! striga Hal, pregatindu-se sa-i bata cu biciul. Dar Mercedes interveni
chiar atunci:
- Sa nu faci asta, Hal!
Puse mna pe bici si i-l lua din mna.
- Bietii cini! Promite-mi ca nu te vei purta urt cu ei n timpul calatoriei, altfel nu mai naintez nici
macar un pas alaturi de voi.
- Multe mai stii tu despre cini, zise batjocoritor fratele ei. As vrea sa ne lasi singuri. Animalele astea
sunt lenese, ti-o spun eu, si daca nu le biciuiesti, nu fac nimic. Asa sunt nvatati dulaii astia. ntreaba pe cine
vrei.
Mercedes se uita la ei, implorndu-i din priviri. Observa chinul ntiparit pe chipurile lor.
- Sunt vlaguiti peste masura, se auzi glasul unui barbat. Ar trebui sa se odihneasca o vreme.
- Nici sa nu aud de asa ceva, zise Hal.
- Vai! suspina Mercedes, auzindu-l vorbind astfel.
Dar, cum facea parte din familie, i lua imediat apararea fratelui ei.
- Nu-i baga n seama pe oamenii aceia, spuse ea. Tu i conduci pe cinii nostri si stii ce trebuie sa faci
cu ei.
Biciul lui Hal lovi iarasi dulaii. Ei se avntara iar, tragnd de hamuri. si cufundara picioarele n zapada
si se chinuira sa clinteasca sania. Dar aceasta parea a fi ancorata n locul respectiv.
Dupa doua ncercari nereusite, se oprira, gfind. Biciul i lovea cu salbaticie. Mercedes interveni iar.
ngenunche n fata lui Buck, cu lacrimi n ochi, si l cuprinse cu bratele de gt.
- Bietele animale! se tngui ea. De ce nu trag mai tare? Atunci n-ar mai fi batute.
Buck n-o placea, dar se simtea prea slabit ca sa reziste si considera totul ca o parte din munca
mizerabila a zilei. Unul dintre privitori, care strnse din dinti ca sa se stapneasca si sa nu le vorbeasca prea
dur, spuse:
- Nu ma intereseaza ce se va alege de voi, dar, de mila cinilor vreau sa va zic sa-i ajutati tragnd
frnele saniei. Talpile saniei au nghetat. Sprijina-te n prajina, n dreapta si n stnga, pentru a sparge
gheata din jurul talpilor.
A treia oara ncercarasa porneasca si, de data asta, multumita sfatului primit, Hal sfarma pojghita de
gheata din jurul talpilor. Sania suprancarcata porni la drum, iar Buck si tovarasii sai se straduiau din
rasputeri sa o traga, sub o ploaie de lovituri.
O suta de yarzi mai ncolo, drumul cotea si cobora destul de abrupt catre strada principala. Pentru a
face manevra aceea era nevoie de un om experimentat, nu de cinevaca Hal. La cotitura, jumatate dintre
lucrurile de pe sanie, ce nu fusesera bine prinse deaceasta, cazura gramada. Cinii nu se oprira. Sania,
usurata de povara, luneca n spatelelor. Dulaii se nfuriasera fiindca fusesera batuti asa rau si obligati sa
duca asemenea povara.
Cel mai furios era Buck. El porni n goana, iar haita l urma. Hal striga dupa ei, dar dulaii nu-l bagau n
seama. Se mpiedica si cazu. Sania rasturnata trecu peste el, iar cinii dadura navala pe strada, strnind
veselia celor din Skaguya pe masura ce mprastiau restul echipamentului de-a lungul arterei principale.
Cetatenii buni la suflet prinsera cinii si adunara bunurile mprastiate. De asemenea, le dadura sfaturi.
Jumatate din ncarcatura si un numar dublu de cini, spuneau ei, daca vroiau sa ajunga la Dawson.
Hal, sora lui si cumnatul sau ascultau fara placere vorbele acelea. Ridicara cortul si adusera

20
echipamentul, inclusiv conservele.
- Paturi ca la hotel! zise un barbat rznd, n timp ce-i ajuta. Jumatate din ele si e prea mult. Scapati
de ele. Aruncati cortul si farfuriile acelea. Cine sa le mai spele? Dumnezeule, doar nu credeti ca mergeti cu
un tren de lux?
Astfel urma eliminara lucrurilor n plus. Mercedes plngea cnd geamantanele ei fura lasate jos si
rochiile aruncate una dupa alta. Plngea pentru toate si, n special, pentru fiecare lucru eliminat.
Le spunea ca nu mai face nici macar un pas alaturi de ei. Se ruga de toti, pentru orice. Pna la urma si
sterse ochii si arunca chiar si articolele ce erau absolut necesare. Cuprinsa de zel, dupa ce a terminat cu ale
ei, s-a repezit la cele ale barbatilor.
Odata treaba ndeplinita, echipamentul, Dei pe jumatate, era nca destul de impunator. Charles si
Hal iesira seara si mai cumparara sase cini. Acestia, adaugati celorlalti sase din echipa initiala, plus Teek si
Koona, cei doi husky cumparati la Rink Rapids, ridicara numarul animalelor la paisprezece. Dar nou-venitii,
ce aratau jalnic, nu valorau prea mult. Trei erau prepelicari cu par scurt, unul din rasa Newfoundland, iar
ceilalti doi corcituri. Nou-venitii pareau sa nu stie nimic.
Buck si tovarasii sai se uitau cu dispret la ei. Dei i nvata repede unde le era locul si ce nu trebuiau sa
fac, nu putu sa-i nvete ce sa fac. Nu le placeau deloc hamul si traseul. Cu exceptia celor doua corcituri,
ceilalti erau speriati si lipsiti de ndrazneala din pricina mediului ciudat si salbatic n care se gaseau si a
comportamentului brutal al stapnilor. Iar cele doua corcituri se dovedeau nesimtite si nepasatoare.
Cu nou-venitii lipsiti de orice speranta, cu vechea echipa epuizata de cele doua mii cinci sute de mile
parcurse fara oprire, viitorul nu parea prea luminos. Cei doi barbati, totusi, erau veseli. Chiar si mndri.
Aveau paisprezece cini! Nu mai vazusera nici odata o sanie plecnd sau venind la Dawson, prin
trecatoare, cu attia dulai! Dar calatorii experimentati din tinuturile arctice cunosteau motivul pentru care o
sanie nu trebuia trasa de paisprezece cini: fiindca nu puteau transporta provizii pentru ei. nsa Charles si
Hal nu stiau asta.
Ei planuira expeditia cu creionul n mna: attia dulai, att mannca unul, attea zile de mers si asa
mai departe. Mercedes i privea si era de acord cu ei. Totul parea asa de simplu!
n dimineata urmatoare, destul de trziu, Buck conducea lunga echipa pe stradaprincipala. Erau
vlaguiti. Plecau la drum aproape morti. De patru ori strabatusera distanta dintre Lacul Sarat si Dawson.
Stiind ca trebuia sa o parcurga iar, slabit si istovit, se necajea mai tare. Nu-l tragea inima la munca. Nici pe
ceilalti cini. Cei noi se dovedeau timizi si speriati, iar cei vechi nu aveau ncredere n stapnii lor.
Buck simtea, destul de vag, ca nu se putea baza pe cei doi barbati si pe femeie. Nu stiau sa fac nimic.
Cum zilele treceau, deveni clar ca nici nu puteau sa nvete.
Erau delasatori n toate, indisciplinati, dezordonati. Le lua o jumatate de noapte sa fac tabara si o
jumatate din dimineata sa o strnga. ncarcau sania att de neglijent ca restul zilei erau ocupati cu oprirea
saniei si rearanjarea ncarcaturii.
Cteva zile nu strabaturanici zece mile. Alta data nici nu reuseau sa porneasca la drum... n niciuna
dintre zile nu parcursera mai mult de jumatate de distanta pe care oamenii o foloseau n calcule, de obicei,
cnd planuiau calatorii cu sanii trase de cini. Era inevitabil ca mncarea pentru cini sa se termine naintea
calatoriei. Dar ei grabira acest lucru dnd ratii mai mari, facnd sa vina mai repede ziua foamei. Nou-venitii,
ce nu se nvatasera cu lipsurile din tinuturile nordice, aveau o pofta de mncare cumplita. Cnd, pe lnga
acest aspect, din pricina ca dulaii husky obositi trageau mai slab de sanie, Hal hotar ca ratiile trebuiau
marite, ei le dublara. n plus, cnd Mercedes, cu lacrimi n ochii ei frumosi, cu glas tremurnd, nu reusi sa-i
convinga sa le dea animalelor si mai multa hrana, ea fura din sacii cu peste si-i alimenta pe ascuns. nsa Buck
si tovarasii sai nu de mncare aveau nevoie, ci de odihna. Astfel ca, Dei mergeau ncet, sarcina grea pe care
o trau dupa ei le slabea puterile cu severitate. Apoi venira ratiile micsorate. Hal descoperi, ntr-o zi, ca se
consumasera jumatate din provizii, iar din drum nu parcursesera dect un sfert.
Hotar sa micsoreze portiile si ncercasa mareasca distanta strabatuta zilnic. Sora lui si cumnatul sau l
sustinura. Era simplu sa le dea cinilor mai putina hrana, dar nu-i putea face sa mearga mai repede.
Nepriceperea lor n a strnge tabara mai repede i priva de a calatori mai multe ore pe zi. Nu doar ca nu
stiau cum sa-si munceasca mai bine cinii, dar nu stiau nici ei cum sa lucreze mai eficient. Primul care s-a
dus a fost Dub. Bietul pungas, care mereu fura si era prins, se dovedise nsa un muncitor cinstit. Omoplatul

21
sau dislocat, netratat, lipsa de odihna, facura sa se simta din ce n ce mai rau, pna ce, n final, Hal l mpusca
cu pistolul sau Colt.
Prin tinut se spune ca un cine obisnuit moare de foame daca i dai sa mannce doar portia unui
husky. Astfel ca nou-venitii, aflati sub conducerea lui Buck, pierira, hranindu-se cu doar jumatate din ratia
unui husky. Prima data se duse cel din Newfoundland, apoi cei trei prepelicari. Corciturile rezistara mai
mult, dar murira n cele din urma.
Acum, amabilitatea si blndetea Sudului disparusera din comportamentul celor trei oameni. Dincolo
de romantismul si farmecul ei, calatoria arctica devenise o realitate dura pentru orice barbat sau femeie.
Mercedes nu-i mai plngea pe dulai, fiind ocupata sa se vaicareasca si sa se certe cu fratele ori cu sotul ei.
Niciodata nu erau prea obositi pentru certuri. Nervozitatea lor se intensifica din pricina greutatilor.
Minunata rabdare a calatorilor ce se manifesta la cei care trudesc din greu si sufera din pricina
ranilor, reprezentata prin vorba blnda, nu se ntlnea la ei. Nici nu stiau ei de asa ceva. Erau tepeni si i
dureau toate: muschii, oasele, ba chiar inimile. Din pricina asta vorba le era taioasa, iar cuvintele grele li se
iveau pe buze de dimineata pna seara trziu.
Charles si Hal se certau ori de cte ori Mercedes le oferea ocazia. Fiecare credea camuncise mai mult
dect celalalt si nu uita saspunaasta n orice mprejurare. Uneori, Mercedes i tinea partea sotului ei, alteori
fratelui sau. Ca rezultat, cearta nu se termina niciodata si era una de toata frumusetea. ncepnd de la
disputa pentru stabilirea celui ceurma sa culeaga niste lemne pentru foc, lucru ce i privea doar pe Charles si
Hal, erau pomeniti ceilalti din familie, tati, mame, unchi, veri si alte rude, uneori chiar decedate. Cum
ajungea Hal la asa ceva, plecnd de la niste lemne ce trebuiau aduse pentru foc, depaseste orice ntelegere.
Totusi, cearta avea tendinta sa o ia n directia prejudecatilor politice ale lui Charles. Iar faptul ca limba
brfitoare a surorii lui Charles trebuia pusa pe foc i trecea prin minte doar sotiei sale, si nu mira pe nimeni.
De altfel, ea ar fi dat foc si altor particularitati specifice familiei sotului ei. n timpul acesta, focul ramnea
nefacut, tabara doar pe jumatate ridicata, iar cinii nehraniti.
Mercedes nutrea o anumita nemultumire, caracteristica sexului. Era frumoasa si subtire si fusese
tratata cavalereste ntotdeauna. Acum nsa, nici sotul, nici fratele ei n-o maimenajau. Ea obisnuia sa fie
neajutorata. Ei se plngeau de asta.
Ceea ce altadata constituia avantajul ei esential, ca femeie, acum le facea viata insuportabila. Ea nu
se mai interesa de cini, fiindca era chiar ea obositasi ranita. De aceea, statea mereu pe sanie. Era frumoasa
si subtire, dar cntarea o suta douazeci de livre, ceea ce conta mult cnd sania era trasa de animalele
nfometate si sleite.
Ea calatori astfel zile n sir, pna ce animalele se prabusira n sleauri, iar sania se opri. Charles si Hal o
rugara sa se ridice si sa mearga pe jos, o implorara, dar ea ncepu sa se plnga de brutalitatea celor doi
barbati. Odata o dadura jos cu forta de pe sanie. Nu mai facusera asta vreodata. Ea ncepu sa mearga
schiopatnd, ca un copil rasfatat, apoi seaseza jos, n drum. Plecara mai departe, dar femeia nu se clinti din
loc. Dupa ce strabatura vro trei mile, cu sania astfel usurata, se ntoarsera dupa ea si, tot cu forta, o urcara
iar pe sanie.
Datorita conditiilor grele de trai erau duri cu animalele. Teoria lui Hal, pe care o punea n practica pe
altii, consta n aceea ca fiecare trebuia sa se caleasca. I-o predica mai nti surorii sale, apoi cumnatului sau.
Neizbutind sa-i convinga, vru sa o aplice cinilor, cu un ciomag.
La Five Fingers, mncarea animalelor se termina. O indianca batrna, fara dinti, se oferisa le vnda
cteva livre de piele de cal nghetata n schimbul pistolului lui Hal, pe care acesta l purta la centura, lnga
cutitul de vnatoare. Hrana capatata astfel era doar un palid substitut fata de peste. Pielea de cal fusese
jupuita de pe o mrtoaga moarta de foame a unor vacari, cu sase luni n urma. Parea fier, asa nghetata cum
era, iar cnd un cine baga n stomac asa ceva, suferea cumplit si nu se hranea cu mai nimic.
Buck ncepu sa se clatine, n fruntea dulailor. Mergea ca prin vis. Tragea ct putea. Cnd nu mai
putea, cadea si ramnea acolo pna ce loviturile de bici sau de bta l ridicau iar n picioare.
Blana i se urtise. Parul i atrna n jos, ncurcat, nengrijit, patat cu snge de la ranile provocate de
loviturile primite de la Hal. Muschii sai devenisera niste corzi noduroase, iar coastele si oasele i se vedeau
acolo unde pielea i era lipsita de par.
Cum stateau lucrurile cu Buck, stateau si cu tovarasii sai. Erau schelete umblatoare. Ramasesera doar

22
sapte. Datorita starii mizerabile n care se gaseau, devenisera insensibili la bici sau lovituri de bta. Durerea
produsa de bataie era stearsa, ndepartata, la fel cum vedeau si auzeau neclar, slab. Pur si simplu erau niste
sacose cu oase n care luminau lesinate cteva scnteieri de viata. Cnd facura un popas, se prabusira ca
niste cini morti,iar scnteile acelea parca disparura cu totul. Iar cnd bta si biciul tabarra asupra lor,
scnteile se ntetira putin, iar dulaii se ridicara clatinndu-se si pornira mai departe. Veni si ziua n care Billie
cazu si nu se mai ridica. Hal nu trata problema respectiva cu pistolul sau, ci lua toporul si-l izbi n cap pe
Billie, cum zacea n hamuri, apoi i despica lesul, l scoase din curele si-l dadu deoparte. Buck vazu asta, ca si
tovarasii sai. ntelesera ca asa ceva i pndea pe toti. n ziua urmatoare se duse Koona, astfel ca nu
ramasesera dect cinci: Joe, prea istovit sa mai fie rautacios, Pike, invalid, schiopatnd, pe jumatate lesinat,
Sol-leks, cel chior, credincios nca trudei si hamului, necajit ca nu mai avea puteri sa traga, Teek, care
calatorise mai putin n iarna aceea si fusese batut mai tare ca altii fiindca era mai proaspat.
Ct despre Buck, aflat nca n fruntea echipei, fara a mai pastra disciplina acesteia cu forta, de-abia
mai reusind sa vada din pricina slabiciunii, el izbutea cu greu sa urmeze traseul din fata lui.
Era o primavara minunata, dar nici cinii, nici oamenii nu observau asta. n fiecare zi soarele rasarea
mai devreme si apunea mai trziu. Zorii se iveau de la trei dimineata, iar nserarea ntrzia pna la noua
noaptea. Ziua ntreaga soarele stralucea cu putere. Tacerea groaznica a iernii lasase locul murmurului intens
de primavara al vietii ce se destepta.
Acesta se auzea de pretutindeni, aducnd veselie. Venea de la fapturile ce reveneau la viata, dupa ce
zacusera ca moarte, nemiscate ct durasera lungile luni de ger.
Fiecare coasta de deal deveni purtatoarea unui siroi de apa. Izvoarele nevazute susurau. Toate
vietatile se miscau, se framntau. Yukonul se debarasa de hainele sale de gheata. Sloiurile erau mncate de
apa pe dedesubt, iar pe deasupra de catre soare.
La nceput, n gheturi se ivira niste gauri, apoi fisuri ce se extinsera. Bucati mai mici cazura n apa. Si,
n mijlocul tuturor acelor framntari, acelor zvrcoliri ale vietii ce setrezea, sub soarele stralucitor, umblau
cei doi barbati, femeia si cinii husky.
Dulaii se prabuseau, femeia plngea si statea pe sanie, Hal njura mereu, iar Charles avea ntotdeauna
ochii umezi. Astfel ajunsera ei, cu greu, n tabara lui John Thornton, de lnga gura de varsare a rului Alb.
Cnd se oprira acolo, cinii cazura la pamnt si ramasera tepeni, ca morti. Mercedes si sterse ochii si
se uita la John Thornton. Charles se aseza pe un bustean sa se odihneasca. Se asezase foarte ncet, din
pricina durerilor provocate de trupu-i ntepenit.
Hal vorbi n locul lor. John Thornton tocmai slefuia un mner de topor pe care-l facuse din lemn de
mesteacan. Asculta, le raspundea monosilabic. Cnd i se cerea, dadea sfaturi concise. Cunostea oamenii ca
ei si el sfatuia pe cineva doar daca persoana respectiva i urma povata.
- Ne-au spus ca drumul se va scufunda n apele rului si ca cel mai bine pentru noi ar fi sa ne lasam
pagubasi, i raspunse el lui Thornton, dupa ce acesta i avertizase sa nu mai umble pe gheata care se topea.
Ne-au zis ca nu vom ajunge pna la Rul Alb si iata-ne! La ultimele cuvinte rse triumfator.
- V-au sfatuit bine, zise John Thornton. Drumul de pe ru se poate surpa oricnd. Doar niste nebuni
norocosi puteau face ca voi. Va zic sincer, eu nu mi-as risca viata pe gheata aceea nici pentru tot aurul din
Alaska!
- Asta pentru ca nu esti nebun, presupun, zise Hal. Noi nsa ne vom continua drumul catre Dawson.
Hai, Buck! Sus! nainte! striga el, scotnd biciul.
Thornton si vazu de treaba lui. Era inutil, stia asta, sa intervii ntre un nebun si nebunia lui. Doi-trei
nebuni n plus sau n minus nu vor schimba felul n care arata lumea. Dar echipa nu se ridica la comanda
aceea. Biciul se abatu asupra cinilor, ranindu-i nemilos. John Thornton strnse din buze. Sol-leks se ridica
foarte ncet. Urma Teek. Dupael, Joe, schelalaind de durere. Pike se chinui mult. De doua ori se prabusi. De-
abia a treia oara se ridica.
Buck nu facu niciun efort. Statea linistit acolo unde se asezase. Biciul l ranea, dar el nici macar nu se
zbatea. De cteva ori Thornton vru sa vorbeasca, dar se abtinu. Ochii i se umezira. Cum biciul continuasa
loveasca, el se ridicasi ncepu sase plimbe nehotart ncoace si ncolo. Era pentru prima data cnd Buck nu
asculta si Hal se nfurie cumplit.
Schimba biciul cu bta. Buck refuza sa se miste, chiar sub ploaia de lovituri grele ce cadeau asupra lui.

23
Ca si tovarasii sai, ar fi putut, cu greu, sa se ridice, dar se hotarse sa nu o fac. Presimtea, n mod neclar,
soarta ce-i astepta. Asta de cnd trasesera pe mal. De atunci nu-i mai dadea liniste. Simtise gheata subtire
sub picioare ntreaga zi. Dezastrul parea foarte aproape, daca aveau sa porneasca mai departe pe traseu,
cum le cerea stapnul lor.
Refuza sa se miste. Suferea cumplit. Era nsa att de slabit, ca loviturile nu aveau efectul obisnuit.
Cum continuau sa se abata asupra lui, scnteia de viata din el slabi, apoi parca se stinse. Se simtea ciudat de
amortit. Ca de la distanta, pricepea ca era batut. l parasi pna si ultima senzatie de durere. Nu mai simtea
nimic. Dei era slab, putea auzi impactul btei asupra lui. Dar parca nici nu mai era trupul lui, ci al altuia.
Deodata, pe neasteptate, scotnd un urlet salbatic, John Thornton se repezi asupra barbatului care mnuia
bta. Hal fu mpins napoi, ca lovit de caderea unui copac. Mercedes tipa. Charles se uita neputincios, si
sterse ochii umezi, dar nu se ridica din cauza trupului sau ntepenit. John Thornton statea asupra lui Buck,
luptndu-se sa se controleze, prea furios ca sa vorbeasca.
- Daca mai dai n cine, te omor! reusi sa zica el pna la urma, gemnd.
- E al meu, raspunse Hal, stergndu-si sngele de la gura. Da-te la o parte sau te omor! Voi pleca la
Dawson!
Thornton statea ntre el si cine si nu arata ca intentiona sa se dea la o parte. Hal si scoase cutitul
lung de vnatoare. Mercedes tipa, plnse, rse, ca o isterica. Thornton l lovi pe Hal peste ncheieturi cu
mnerul toporului, iar cutitul cazu la pamnt. l lovi iar, cnd vru sa ia arma de jos. Apoi se apleca, l lua el si
i taie curelele lui Buck.
Hal nu se mai putea lupta. Sora lui l mbratisase. Buck era aproape mort, deci nefolositor la trasul
saniei. Cteva minute mai trziu, parasira malul si pornira pe ru. Buck i auzi plecnd si ridica ochii sa-i
vada. Pike era n frunte, Sol-leks rotas, ntre ei Joe si Teek.
Schiopatau si se clatinau. Mercedes statea pe sania ncarcata. Hal tinea prajina pentru condus cinii,
Charles venea, mpiedicndu-se n urma.
Cum se uita Buck la ei, Thornton ngenunche lnga el si, cu minile sale dure, dar blnde, cauta oasele
rupte. Nu descoperi nsa dect rani si trupul extrem de slabit, n timp ce sania ajunsese la un sfert de mila
departare de ei. Cinele si omul se uitau cum sedeplasa, foarte ncet, pe gheata. Deodata, partea din spate a
acesteia se lasa brusc, iar prajina sari din mna lui Hal.
Tipatul femeii ajunse pna la ei. l vazura pe Charles ntorcndu-se si facnd un pas napoi. Apoi o
ntreaga bucata de gheata disparu, mpreuna cu oameni si cini. Se casca o gaura. Nu se mai vedea nimic
altceva. Gheata se scufundase n ru. John Thornton si Buck se uitara unul la altul.
- Bietul de tine, zise barbatul, iar cinele i linse mna.

24
 Din dragoste pentru un om
Cnd lui John Thornton i degerase un picior, n decembrie, partenerii sai l lasasera n conditii
confortabile sa se fac bine si plecasera pe ru pe o pluta din busteni catre Dawson. nca mai schiopata usor
atunci cnd l salvase pe Buck dar, pe masura ce vremea se ncalzi, schiopatatul disparu. Acolo, stnd pe
malul apei, n zilele lungi de primavara, uitndu-se la unde, ascultnd lenes cntecul pasarelelor si zumzetul
din jur, Buck se nzdraveni ncet-ncet.
Odihna prinde bine cuiva care a parcurs trei mii de mile. Trebuie marturisit ca Buck devenise mai
lenes pe masura ce ranile i se vindecau, muschii i se umflau, iar carnea i reacoperea oasele. De altfel, toti
trndaveau, Buck, John Thornton, Skeet, Nig, asteptnd sa vina pluta sa-i duca la Dawson.
Skeet era un mic setter irlandez care se mprietenise cu Buck. Cateaua avea calitati de doctor. Asa
cum o vaca si spala viteii, si ea lingea si curata ranile dulaului. De obicei, nfiecare dimineata dupa ce si
terminau masa, ea se apuca de treaba, iar Buck o aprecia pentru asta la fel de mult ca pe John Thornton.
Nig, la fel de prietenos, Dei nu arata asta, era un urias dulau negru, o corcitura de copoi cu prepelicar, cu
ochi zmbitori si o fire deschisa. Spre surprinderea lui Buck, respectivii cini nu manifestau semne de gelozie
din cauza lui. Pareau sa mparta cu el blndetea si generozitatea lui John Thornton. Pe masura ce Buck se
ntarea, l atrageau tot felul de jocuri, la care lua parte si omul. Astfel, Buck trecu din convalescenta n noua
sa existenta. Pentru prima data afla ce nseamna dragostea pura, pasionala. Asa ceva nu simtise n casa
judecatorului Miller din vesnic nsorita Santa Clara Valley. Le fusese tovaras de munca fiilor judecatorului la
vnatoare, nepotilor acestuia un fel de paznic, iar cu fostul sau stapn se aflase n relatii de demna
prietenie. nsa dragostea fierbinte, adoratia, nebunia nu le manifestase dect pentru John Thornton.
Barbatul acela i salvase viata, ceea ce nu era putin. n plus, era stapnul ideal. Alti oameni aveau grija de
cini doar daca se dovedeau credinciosi si activi. El nsa i considera copiii lui.
Mergea mai departe. Nu uita niciodata sa aiba o vorba buna pentru ei. Statea mult la discutii cu ei. i
lua capul lui Buck n mini, l dadea nainte si napoi si i vorbea, iar cinele era bucuros, chiar daca l njura.
Buck nu cunoscuse alta bucurie mai mare dect mbratisarea aceea dura, sunetul njuraturilor soptite si, la
fiecare miscare nainte sau napoi, inima statea ct pe ce sa-i sara afara din piept, ntr-att de extaziat era.
Cnd, dupa ce i se dadea drumul, se ridica n picioare, rznd, cu gtlejul vibrnd, John Thornton exclama:
- Dumnezeule! Ai fi n stare si sa vorbesti!
Buck si exprima dragostea printr-un truc ce simula vatamarea. Deseori i apuca cu gura mna lui
Thornton si strngea brusc falcile, astfel ca multa vreme dupa aceea carnea purta nca urmele coltilor sai.
Dar, cum dulaul ntelegea njuraturile ca pe niste vorbe frumoase, si barbatul pricepea ca muscatura aceea
simulata era doar o mngiere.
Cea mai mare parte a dragostei lui Buck se exprima nsa prin adoratie. nnebunea de fericire cnd
Thornton l atingea sau i vorbea, nsa nu cauta gesturile acelea. Nu se purta ca Skeet, care-si punea botul pe
mna lui Thornton sau ca Nig, care-si lasa capul sau mare pe genunchii stapnului sau. Buck se multumea
sa-l adore de la distanta.
Ar fi stat acolo un ceas ntreg, la picioarele lui Thornton, uitndu-se la el, studiindu-l, urmarindu-i cu
interes expresiile ntiparite pe chip, orice miscare sau schimbare a trasaturilor.
Deseori, ntr-att de strnsa era legatura ntre ei, nct Thornton raspundea din priviri ochilor lui
Buck, fara vorbe, exprimndu-si astfel dragostea pentru el. Multa vreme dupa ce fusese salvat, dulaului nu i-
a placut ca omul sa iasa din cmpul lui vizual. Din clipa n care iesea din cort pna ce intra iar acolo, Buck era
pe urmele lui. nsa de cnd venise n tinutul acela nordic nutrea teama ca nici un stapn nu putea fi
permanent.
i era fricasa nu disparasi Thornton din viata lui, ca Perrault, Francois ori metisulscotian. Chiar si
noaptea, n vis, era bntuit de teama acesta. Atunci se trezea, se tra pnala coltsi statea sa asculte
respiratia stapnului sau. Dar, n ciuda acelei iubiri imense pentru Thornton, chemarea salbaticiei, pe care
Nordul i-o trezise, ramnea vie si intensa.
Se dovedea credincios, devotat, dar nu uita de instinctele sale primitive. Era o fiinta apustietatii,
venita sa stea la focul omului si nu un cine din Sud, marcat de generatii ntregi de civilizatie. Din cauza marii
lui iubiri, nu putea fura de la omul acela. De la un alt barbat nsa, ntr-o alta tabara, nu ezitase nici o clipa,
25
cta vreme siretenia de care dadea dovada l asigura ca nu poate fi descoperit.
Fata si trupul i erau pline de urmele coltilor multor cini. Se batuse cu ei la fel desalbatic pe ct de
viclean. Skeet si Nig erau prea buni ca sa se certe cu el. n plus, i apartineau lui John Thornton. Dar orice alt
cine, indiferent de rasa sau valoare, afla repede de suprematia lui Buck sau trebuia sa se bata pna la
moarte cu un dusman teribil.
Buck nu cunostea mila. nvatase perfect legea btei si a coltilor si nu se dadea niciodata napoi din
fata unui rival ce alegea drumul mortii. Luase lectia asta de la Spitz, de la cei mai tari cini ai politiei si ai
postei. Nu se putea opri la mijlocul drumului... Fie i stapnea pe ceilalti, fie li se supunea. De aceea, a fi
milos nsemna a fi slab. Mila nu exista n viata salbatica. Era prost nteleasa ca frica, iar asemenea
nentelegeri duc la pieire. A ucide ori a fi omort, a mnca ori a fi lesinat, aceasta era legea. Iar el i se
supunea. Era mai batrn ca n zilele cnd ntelesese toate acele lucruri. Lega trecutul de prezent. Statea la
focul lui John Thornton, un cine cu pieptul lat, cu coltii albi, cu blana deasa. Dar, n spatele lui, se gaseau
umbrele unor cini diferiti, pe jumatate lupi sau chiar lupi salbatici, ndemnndu-l si mpingndu-l, gustnd
carnea pe care o mnca el, bnd apa lui, adulmecnd vntul odata cu el, ascultnd cu el zgomotele vietii
salbatice din padure, dormind alaturi de el, visnd cu el, devenind ei nsisi subiectele viselor sale.
Att de active se dovedeau umbrele acelea ca omul se ndeparta, zi de zi, de la el. Din adncul padurii
rasuna o chemare, pe care o auzea deseori, ademenindu-l misterioasa. Se simtea chemat sa ntoarca spatele
focului si pamntului batatorit din jurul acestuia, ca sa se afunde n padure. Nu stia de ce si unde, nici nu se
ntreba asa ceva. Dar chemarea rasuna imperioasa, venind din inima codrului. Cum i se supunea si pornea
pe pamntul nepasit de la umbra copacilor, dragostea pentru John Thornton l tragea napoi, lnga foc...
Dar Thornton l mpiedica sa plece. Restul oamenilor nu nsemnau nimic pentru el. Calatorii puteau
sa-l laude, nu-l interesau. De la un om prea expansiv ar fi plecat imediat.
Cnd au venit Hans si Pete, partenerii lui Thornton, cu pluta mult asteptata, Buck nici nu i-a bagat n
seama, pna ce a priceput ca i erau apropiati lui John. Dupa aceea i-a tolerat cu pasivitate, acceptndu-le
favorurile de parca i-ar fi favorizat el prin acel accept.
Ei erau la fel de voinici ca Thornton, de legati de pamnt, gndind simplu si clar. l ntelegeau pe Buck
si felul n care se comporta el. De aceea nu insistara sa i fie prieteni apropiati, cum le devenisera Skeet si
Nig.
Dragostea lui crestea continuu fata de Thornton. Dintre barbati, doar el putea sa-i puna lui Buck o
greutate n spate, n timpul unei calatorii de vara. Nimic nu parea prea greupentru dulau, daca Thornton i
cerea un lucru. ntr-o zi, dupace parasisera pluta si se ndreptau spre izvoarele rului Tanana, oamenii si
cinii stateau pe culmea unui deal abrupt.
Sub ei, la o adncime de trei sute de picioare, se vedea fundul stncos al vagaunii.
Thornton statea pe marginea prapastiei, Buck lngael. O nesabuinta i trecu prin minte barbatului. Le
atrase atentia lui Hans si Pete la experimentul pe care-l planuise.
- Sari, Buck! porunci el, ntinzndu-si bratul n gol, deasupra abisului. n clipa urmatoare, de-abia
reusi sa-l opreasca pe cine, ajungnd amndoi la un pas de prapastie. Hans si Pete reusira sa-l traga napoi,
n siguranta.
- E cu neputinta, zise Pete, dupa ce reusi iar sa vorbeasca. Thornton clatina din cap.
- Nu, e nemaipomenit, dar si ngrozitor. Cteodata mi se face frica, stiti asta?
- Nu-mi doresc sa fiu cel care-ti vrea raul cnd se afla el prin apropiere, concluziona Pete, uitndu-se
la Buck.
- Nici eu, Doamne fereste! glasui Hans.
La Circle City, nainte de sfrsitul anului, previziunile sumbre ale lui Pete se adeverisera. Burton cel
Negru, un om rautacios si nestapnit, certndu-se cu un barman, l vazu pe Thornton, bine intentionat,
intervenind n disputa lor. Buck, dupa cum obisnuia, statealinistit ntr-un colt, cu capul pe labe, urmarind
gesturile stapnului sau. Burton lovi, fara avertisment, chiar n umar. Thornton fu aruncat ntr-o parte,
rasucindu-se prin aer. Nu se prabusi doar fiindca reusi sa se prinda de bara de la tejghea.
Cei care se uitau auzira ceva ce nu era nici latrat nici schelalait, ceva ca un fel de raget. Trupul lui Buck
zbura prin aer direct spre beregata lui Burton. Barbatul si salva ntmplator viata ducndu-si bratul la gt,
dar fu aruncat la podea, de dulaul deasupra lui. Buck si elibera coltii din carnea omului si cauta iar sa-l

26
apuce de beregata. De aceasta data, barbatul nu reusi dect partial sa se apere, astfel ca gtlejul i fu sfsiat.
Multimea sari pe Buck si l alunga de acolo. n timp ce doctorul cerceta rana, dulaul mria furios,
ncercnd sa sara iar asupra victimei sale. Doar ciomegele oamenilor l tineau la distanta.
O adunare spontana a minerilor hotar, pe loc, ca animalul fusese provocat, astfel ca Buck nu fu
acuzat de nimic. Dar faima lui se raspndi si, de atunci, era cunoscut n orice tabara din Alaska.
Mai trziu, n toamna aceluiasi an, i salva viata lui John Thornton ntr-un alt fel. Cei trei parteneri
coborau cu o barca pe cursul apei, plinade repezisuri, pe la Forty Mile Creek. Hans si Pete se deplasau
deseori pe mal, ca sa lege cu o frnghie subtire de Manila, cnd de un copac, cnd de altul. Thornton
ramnea mereu n barca, facnd-o sa coboare pe firul apei cu ajutorul unei prajini. Le striga celor de pe mal
ncotro sa se deplaseze. Buck, aflat pe uscat, ngrijorat si agitat, se uita mereu la barca, nescapndu-l
vreodata din ochi pe stapnul sau.
ntr-un loc deosebit de rau, cu stnci ascutite ascunse sub apa, Hans elibera frnghia, pentru ca
Thornton sa poata manevra cu usurinta prajina, apoi alerga pe uscat cu un capat al funiei n mna, sa o lege
de un copac, dupa ncheierea manevrei.
Barca se izbi de stnci, iar Thornton, caznd n undele nspumate, fu dus de curentul puternic n cea
mai rea zona a repezisurilor. Prin apele acelea nvolburate niciun notator nu putea supravietui... Buck se
arunca n unde imediat. Dupa trei sute de pasi, depasind unvrtej teribil, l prinse pe Thornton. Dupa
aceasta, dulaul porni spre mal, luptndu-se cutoate fortele mpotriva furiei devastatoare a apei. Dar nainta
prea ncet spre uscat... Curentul i tragea cu o putere uimitoare. Se auzea deja mugetul fioros al cascadei.
Stncile se ascundeau partial n spuma si vaporii rezultati din caderea apelor. Vrfurile pietrelor uriase
pareau dintii unui pieptan enorm.
Thornton pricepu ca nu aveau cum sa nvinga asemenea forte ale naturii, pentru a putea ajunge pe
mal. Fu ridicat peste o stnca, fu ranit de a doua si izbit, cu o putere teribila, de a treia. Se agata de vrful
lunecos al acestuia cu ambele mini, si striga:
- Du-te, Buck! Du-te!
Buck nu se putea prinde si el de o stnca. Fu maturat de curent si se lupta cu disperare, dar nu reusea
sa vina napoi la stapnul sau. Dupa ce comanda lui Thornton se repeta, el iesi partial din apa, ridicndu-si
capul, ca pentru a se uita pentru ultima data la om, apoi porni, supus, catre uscat. nota din toate puterile si
fu scos pe mal de Pete si Hans, chiar n clipa cnd notul devenea imposibil si ncepea distrugerea. Ei stiau ca
un om nu putea rezista mai mult de cteva minute agatat de o stnca, izbit de curentul fioros. Alergara de
ndata pe mal, pna la un punct mai apropiat de Thornton, aflat pe o naltime.
Legara frnghia cu care tineau barca de gtul si umerii lui Buck, fiind atenti sa nu-l stranguleze sau sa-
l mpiedice sa noate, apoi l aruncara n apa. El se lupta cu mult curaj cu undele furioase, dar nu avea
destula putere sa le nvinga. Descoperi ca apele l dusesera departe de stapnul sau abia mai trziu. Hans l
ancora rapid la mal, de parca ar fi fost o barca. Prins astfel n curentul devastator, reusi sa iasa la suprafata.
Fu tras pe uscat, unde ajunse cteva clipe mai trziu. Aproape ca se necase, iar Hans si Pete se repezira la
el, sa-i dea primul ajutor, scotnd apa din el. Se ridica n picioare clatinndu-se, dar se prabusi din nou.
Cteva cuvinte abia rostite de Thornton ajunsera pna la ei. Dei nu ntelesera nimic, pricepura ca era la
limita puterilor. Glasul stapnului avu efectul unui soc electric asupra lui Buck. Sari n picioare si alerga pe
mal pna n punctul de unde mai fusese o data lansat la apa.
i legara iar frnghia si l aruncara n unde. De data asta, nimerise mai bine n curentul devastator,
astfel ca eforturile sale de a nainta se facura vizibile. Gresisera prima oara, dar nu si a doua. Hans si Pete l
tineau cu frnghia de pe uscat, elibernd-o atunci cnd era nevoie, usurndu-i efortul.
Ajungnd chiar n dreptul lui Thornton, Buck porni ca din pusca spre stapnul sau. Omul l vazu
venind. Buck l izbi ca un berbec de asalt, fiindca folosise curentul ca sa ajunga la el. Barbatul l prinse cu
bratele de gt. Hans lega frnghia de un copac. Thornton si Buck fura iar acoperiti de ape. Luptndu-se din
rasputeri, sufocndu-se, cnd omul deasupra cinelui, cnd invers, trasi de catre cei de pe uscat, raniti de
stncile ascutite, izbutira sa ajunga pe mal! Thornton ajunse acolo pe burta, cu ajutorul unui bustean pe
care l aruncasera Hans si Pete. Prima data se uita la Buck, lnga al carui trup, aparent lipsit de viata, Nig
scoase un urlet, n timp ce Skeet i lingea fata uda si ochii nchisi. Thornton era si el ranit si burdusit. Se duse
cu grija acolo unde zacea Buck. l cerceta si vazu ca avea trei coaste rupte.

27
 - Se va face bine, anunta el. Vom ridica tabara chiar aici! Statura acolo pna ce Buck se nzdraveni si
putura continua drumul.
Iarna, la Dawson, dulaul nfaptui alta isprava. Poate nu la fel de eroica precum cealalta,dar care i
ridicasi mai mult prestigiul n Alaska. Acea isprava fu, n mod deosebit,folositoare celor trei barbati. Ei aveau
nevoie de rezultatul acesteia, calatoria mult dorita catre Estul virgin, unde nu aparusera cautatorii de aur,
nefiind posibila nca.
Se discuta despre asa ceva n Salonul Eldorado, unde oamenii se laudau cu cinii lor favoriti. Buck,
datorita priceperii sale, era tinta oamenilor respectivi. Thornton l aparamereu. Dupao jumatate de ora, un
barbat zise ca dulaul sau putea porni o sanie cu o ncarcatura de cinci sute de livre si merge orict cu ea. Al
doilea barbat se lauda cu sase sute de livre, n ceea ce-l privea pe cinele sau, iar al treilea cu sapte sute,
pentru animalul sau.
- Doar att? se mira Thornton. Buck poate duce o sanie cu o mie de livre pe ea!
- Sa traga o suta de yarzi? ntreba Matthewson, un bogatas din Bonanza, care se laudase ca dulaul
sau putea tr sapte sute de livre.
- Sigur ca poate trage sania cu o suta de yarzi, spuse John Thornton.
- Ei, bine, atunci, zise Matthewson, fara graba, deliberat, astfel ca toti sa poata auzi, eu am o mie de
dolari si pariez ca nu poate. Iata-i.
Zicnd asta, puse pe tejghea saculetul cu pulbere aurifera ce arata ca un crnat.
Nimeni nu scoase un cuvnt. Cacialmaua lui Thornton, ca nu putea fi altceva dect o cacialma, fusese
desfiintata. El simti cum se mbujoreaza. Limba i jucase o festa. Nu stia daca Buck putea porni o sanie cu o
mie de livre pe ea. O jumatate de tona!
Enormitatea afirmatiei sale l ngrozi. Avea mare ncredere n forta lui Buck. Deseori l crezuse capabil
de asa ceva. Niciodata nsa nu-l supusese unei asemenea probe. Acum,cnd ochii unei duzine de barbati
stateau fixati asupra lui, taceau si asteptau, nu stia ce sa fac. Mai mult, nu avea nici o mie de dolari, ca sa
sustina pariul acela. Nici partenerii sai, Hans si Pete, nu-i aveau.
- Afara e sania mea, cu peste doua mii de livre de faina pe ea, continua fara jena Matthewson, asa ca
poti sa ne arati ce forta are cinele tau.
Thornton nu raspunse. Nu stia ce sa zica. Se uita la chipurile din fata lui ca un om care- si pierduse
puterea de judecata si cauta pe undeva sa gaseasca lucrul care-i va porni din nou mintea. Chipul lui Jim
O'Brien, un bogatas din Mastodon si un vechi prieten, i aparu nainte chiar atunci. Atunci se gndi sa fac
ceea ce nu ncercase niciodata pna atunci.
- mi poti mprumuta o mie? ntreba, mai mult n soapta.
- Sigur, raspunse O'Brien, scotnd la ivealao pungade dimensiunile celei a lui
Matthewson. Dei nu prea cred, John, ca dulaul tau poate face smecheria asta.
Cei din localul Eldorado iesira de ndata pe strada, ca savada ncercarea. Mesele ramasera pustii.
Iesira pna si dealerii si paznicii, ca sa puna pariuri. Cteva sute de oameni, cu blanuri pe ei si cu manusi n
mini, se nghesuiau n jurul saniei, la mica distanta. Sania lui Matthewson, ncarcata cu o mie de livre de
faina, statea acolo de cteva ceasuri n gerul serios de afara, caci erau minus saizeci de grade, iar talpile
acesteia nghetasera n zapada groasa.
Pariurile erau, n general, de la doi la unu ca Buck nu putea misca sania. Se discutafoarte mult dacanu
trebuia miscata putin nainte de a porni, fiindca talpile ei nghetate ntepenisera n zapada. Dar acest lucru
depindea doar de Matthewson, care insista nsa ca dulaul sa o traga asa cum era, iar majoritatea celor de
fata i dadeau dreptate. Astfel, cota pariurilor crescu pna la trei la unu.
Dar nu aveau oponenti. Nimeni nu-l credea pe Buck n stare de asa ceva. Thornton se grabise sa
accepte confruntarea dar se ndoia si el de reusita. Acum se uita la sanie. Doar o echipa obisnuita, de zece
cini cu blana crliontata o trageau prin zapada. Sarcina lui Buck parea imposibila. Matthewson jubila.
- Trei la unu! proclama el. Mai pun o mie pariu, Thornton, ce zici?
Pe chipul lui Thornton se citea nehotarrea. nsa spiritul lui de luptator se trezi deodata. Spiritul
acesta fusese trezit de pariuri. Nu vroia sa recunoasca imposibilul, nu acceptase nfrngerea.
i chema pe Hans si pe Pete. Saculetii lor cu pulbere aurifera erau subtiri. mpreuna cu al sau, cei trei
de-abia aveau doua sute de dolari. Suma aceea reprezenta ntreaga lor avere. Totusi, mizara, fara sovaiala,

28
mpotriva celor sapte sute de dolari ai lui Matthewson. Echipa de zece cini fu deshamata. Buck, cu propriile
lui curele, fu legat la sanie.
Fusese cuprins si el de acea tensiune nervoasa. Simtea ca pentru Thornton.trebuia sa fac imposibilul
Vazndu-l ct de frumos era, oamenii murmurara. Bine antrenat, cu niciun gram de grasime peste
muschii sai oteliti. Cntarea o suta si cinzeci de livre de carne batuta. Blana i stralucea de parca era de
matase. Pe grumaz si pe umeri, coama parea sa i se ridice la fiecare miscare, de parca parul i-ar fi fost viu.
Pieptul lat, puternicele picioare din fata, se completau bine cu restul trupului sau, unde muschii tari aratau
ca niste role pe dedesubtul pielii. Oamenii simteau muschii aceia si i considerau tari ca piatra. Cota
pariurilor scazu pna la doi la unu.
- Doamne, omule! Doamne!, striga un bogatas de la Skookum Benches. ti ofer opt sute de dolari pe
el, domnule, nainte de ncercarea asta! Opt sute doar ca l-am vazut!
Thornton i facu semn din cap ca nu-l vinde si se apropie de Buck.
- Trebuie sa stai departe de el, protesta Matthewson. Joaca cinstit si rami la distanta!
Se lasa linistea deplina. Doar glasurile pariurilor razbateau pna la ei. Ofereau o cota de doi la unu.
Toti recunosteau ca Buck era un animal minunat, dar se temeau sa si piardabanii. Thornton ngenunche
lnga dulau. i lua capul n minile sale si ramasera, cteva clipe, obraz lnga obraz. Nu-l scutura, asa cum
obisnuia, nici nu-l njura. i sopti nsa la ureche:
- Arata ct tii la mine, Buck. Arata asta!
Multimea se uita foarte curioasa. Treaba devenise misterioasa. Parea o conjuratie. Cnd Thornton se
ridica n picioare, Buck i prinse manusa n colti, apoi i dadu drumul fara graba. Era raspunsul lui, fara
cuvinte, ce exprima dragostea lui. Thornton se retrase.
- Acum, Buck! striga el.
Dulaul se opinti, tragnd din rasputeri din ham. Acesta se ntinse ctiva inci. Asa stia el sa traga.
- nainte! rasunataios glasul lui Thornton n tacerea tensionata din jur. Buck se roti spre dreapta. Nu
reusi nsa sa deplaseze sania. Cele o suta cinzeci de livre ale sale fura oprite brusc. ncarcatura se clatina.
Dinspre talpi se auzira niste prituri.
- Trage! porunci Thornton.
Pritul se nteti. Sania se urni putin. Talpile se miscara ctiva inci. Gheata ce le tinuse prizoniere se
rupsese! Oamenii nici nu mai respirau, fara sa-si dea seama de asta.
- nainte, Buck!
Ordinul lui Thornton rasunaca o mpuscatura. Buck se avnta nainte, tragnd din rasputeri de curele.
Trupul i parea dintr-o singura bucata. Muschii nodurosi i se umflasera pe sub blana matasoasa. Pieptul sau
lat aproape ca atingea pamntul. Capul, ntins nainte, era lasat n jos. Picioarele i se miscau repede, iar
ghearele zgriau zapada nghetata lasnd dre paralele.
Sania se clatina, gata sa porneasca. Unul dintre picioare i aluneca si un barbat striga. Apoi sania porni
dintr-o data. Dupa o miscare brusca, se opri. Porni iar. Se opri. O jumatate de inci... Un inci... Doi inci...
Smuciturile se diminuara. Miscarea, nceata, deveni continua. Oamenii respirau iar. Nu-si dadusera
seama ca si tinusera rasuflarea cteva clipe. Thornton alerga n urma lui, ncurajndu-l pe Buck cu vorbe
scurte si vesele. Distanta fusese masurata, iar sania se apropia de gramada de lemne de foc ce marca
sfrsitul celor o suta de yarzi.
Veselia celor din jur crescu. Se transforma n larma cnd el trecu de lemne si se opri la comanda.
Fiecare era uimit, pna si Matthewson. Caciuli si manusi zburau prin aer. Oamenii si strngeau minile. Nu
conta cu cine. Toti strigau si tipau. Dar Thornton cazu n genunchi lnga Buck. si rezema capul de capul
cinelui. Cei din jur l auzira njurndu-l pe Buck destula vreme, cu aprindere, dar si dragoste.
- Dumnezeule! Domnule, striga bogatasul din Skookum Bench, va dau o mie de dolari pe el. O mie,
domnule! O mie doua sute!
Thornton se ridica n picioare. Ochii i erau umezi. Lacrimile i se scurgeau pe obraji.
- Domnule, i zise el bogatasului, nu-l vnd. Du-te naibii domule! Mai mult de att nu pot face pentru
dumneata, domnule!
Buck i apucamna cu coltii. Thornton l scutura scurt. Ca animati de acelasi impuls comun, privitorii
se dadura napoi, la o distanta respectuoasa. Se dovedira suficient de discreti nct sa nu ntrerupa scena

29
aceea.

30
 Buck cstiga
Cnd Buck cstiga o mie sase sute de dolari pentru John Thornton n cinci minute, facu posibil ca
stapnul sau sa-si plateasca anumite datorii si sa calatoreasca, alaturi departenerii sai n Est, unde cauta o
mina parasita, a carei poveste era veche precum tinutul acela. Multi oameni o cautasera. Putini o gasisera.
Majoritatea nsa, nu se mai ntorsesera dintr-o asemenea calatorie. Mina parasita ascundea o tragedie si
ramnea acoperita de mister. Nimeni nu stia cine o descoperise primul. Nici cele mai vechi povesti nu-l
pomeneau. nsa de la nceput, n apropierea ei existase o cabana veche. Muribunzii o pomeneau. Ca si mina,
despre care marturiseau ca nicaieri avea pepite imense, nemaintlnite n Nord.
Dar niciun om nu supravietuise ca sa aduca tezaurul acasa la el. Iar mortii erau morti. De aceea, Pete,
Hans si John Thornton, cu Buck si alti sase cini, se ndreptau spre Est, pe o pista necunoscuta, ca sa
realizeze ce alti oameni si dulai la fel de buni ca ei nu izbutisera.
Mersera cu sania saptesprezece mile n sus pe Yukon, cotira la stnga, pe rul Stewart, trecura
lacurile Mayo si McQuestion. Continuara drumul pna ce Stewart deveni un pru, cobornd dinspre
culmile muntoase ce marcau sira spinarii acelui continent.
John Thornton nu cerea mult de la om sau de la natura. Nu se temea de salbaticie. Cu o mna de sare
si o pusca, putea merge prin acele tinuturi pustii si ndepartate orict vroia. Nu se grabea. Precum indienii,
vna ziua, ca sa aiba ce mnca seara. Daca nu gasea nimic, ca si indienii, era convins ca avea sa vneze ceva
n ziua urmatoare. Astfel ca, n cursul acelei lungi calatorii spre Rasarit, carnea a fost platita prin gloante, iar
sania era ncarcata doar cu unelte si obiecte absolut necesare.
Lui Buck i placea tare mult asa ceva. Vnatoarea, pescuitul, hoinareala nesfrsita prin locuri
necunoscute. Saptamni ntregi mersera astfel, zi de zi. Si saptamni n sir faceau tabara unde vroiau, ici-
colo, cinii trndavind si oamenii gaurind gheata pentru a spala nisipul si pietrisul n tigaile lor speciale, la
caldura focului, cautnd aurul.
Uneori calatoreau flamnzi, alteori mncau zgomotos, dupa cum le zmbea norocul la vnatoare. Se
facu astfel vara, iar cinii si oamenii, cu poverile n spate, trecura cu plutele lacurilor albastre ale muntilor si
coborra sau urcara pe ruri necunoscute n barci facute din lemnul padurii din jur. Lunile se scursera astfel.
Ei umblara ncoace si ncolo prin vastele spatii ce nu apareau pe harti, pe unde nu mai fusese nimeni si
totusi, pe unde mai fusesera oamenii, daca povestea despre Cabana Pierduta era adevarata.
Mersera prin muntii stncosi, mai sus de paduri, prin zona zapezilor vesnice, prin vaile stapnite de
caldura verii, printre tntari si muste. La umbra ghetarilor culesera capsuni si flori cu care doar tinuturile
sudice se puteau lauda... n toamna acelui an patrunsera ntr-o regiune ciudata, plina de lacuri, trista si
tacuta, unde traisera multe zburatoare, dar care nu mai prezenta semne de viata. Pe acolo sufla vntul rece
si se auzea vjitul melancolic al mestecenilor. Urma o iarna ntreaga n care ratacira pe pistele sterse ale
oamenilor ce fusesera naintea lor pe acolo. Odata, chiar dadura peste o poteca parasita, prin padure.
Cabana Pierduta parea a se afla prin apropiere. Numai ca nu se stia unde ncepea cararea aceea si unde se
termina. Ramnea cufundata n mister, la fel ca omul si motivul pentru care o facuse.
Altadata gasira resturile unei colibe de vnatoare. Printre paturile rupte vazura o flinta cu teava
lunga. John Thornton recunoscu arma ca fiind una folosita de cei de la Hudson Bay Company, demult, n
tinuturile nord-vestice. Pusca aceea facea ct greutatea ei n piei uscate de castor. Dar asta era tot. Nimic
despre omul care ridicase coliba aceea si lasase arma acolo.
Veni nca odata primavara. La sfrsitul hoinarelii lor gasira nu Cabana Pierduta, ci un pru, ntr-o
vale larga. Aurul se vedea ca un unt galben pe fundul tigailor. Nu cautara mai departe. Fiecare zi de lucru le
aducea mii de dolari n pulbere auriferica si pepite si ei munceau n continuu.
Aurul fu pus n saculeti din piele de elan de cte cinzeci de livre fiecare si ngradit ca lemnul pentru
foc. Trudeau zi de zi, iar acestea treceau repede, ca prin vis, pe masura ce averea lor crestea. Acum cinii nu
aveau nimic de fcut n afara de a mnca tot ceea ce dobora Thornton. Buck petrecea multe ceasuri
lenevind lnga foc. Imaginea omului paros si cu picioare scurte, i aparea frecvent n fata ochilor, de cnd nu
prea avea ce face.
Deseori, clipind lnga foc, Buck ratacea cu el n cealalta lume, a amintirilor. Lucrul celmai evident din
acea alta lume era teama. Cnd l privea pe omul paros dormind lngaflacari, cu capul apropiat de genunchi
31
si acoperit de minile sale, dulaul observa ca somnul lui era neodihnitor, ca tresarea mereu si se trezea; ca
cerceta cu frica tenebrele din jurullui, punnd mai multe lemne pe foc. Daca mergeau pe plaja marii, unde
omul paros culegea scoici pe care le mnca ndata, el se uita mereu n jur, cautnd vreun pericol ascuns.
Picioarele lui erau pregatite de fuga iute ca vntul la orice aparitie neobisnuita.
Prin padure se trau fara zgomot, Buck urmndu-l ndeaproape. Erau vigilenti, n alerta, ascultnd
orice zgomot, adulmecnd aerul. Omul acela auzea si mirosea la fel de bine ca Buck. Fiinta paroasa putea sa
se urce rapid n copaci si sa mearga pe sus la fel de iute ca pe pamnt. Se agata cu membrele de crengile
arborilor si se deplasa astfel, fara sa cada, fara sa scape vreo ramura din prinsoare, nct parea a avea
douasprezece picioare. Era la el acasa n copaci ori pe sol. Buck si amintea de noptile de veghe petrecute
sub arborii n care se odihnea omul paros, prins bine de crengi n timp ce dormea.
Nu departe de imaginile acelei fiinte rasuna chemarea din adncul padurii. i provoca neliniste si
dorinte stranii. Simtea o placere vaga. Devenea constient de dorintele sale salbatice. Se zbuciuma fara sa
stie de ce.
Si-ar fi bagat botul n muschiul racoros din padure sau n ierburile nalte de pe solulnegru, ca
sasimtabucuros mirosul pamntului gras. Ar fi stat ghemuit ore n sir, dupa trunchiurile copacilor prabusiti,
ascultnd si privind atent orice sunet sau miscare din jur.
Poate ca, din acea pozitie, spera sa surprinda sursa acelei chemari pe care nu o putea ntelege. Nu
stia nici de ce facea acele lucruri neobisnuite. Trebuia sa le mplineasca, fara a cunoaste motivul.
Impulsuri irezistibile pusera stapnire pe el. Ar fi vrut sa zaca n tabara, stnd lenes lacaldura soarelui.
Brusc nsa, si nalta capul si urechile, ascultnd atent. Ar fi sarit npicioare si ar fi zbughit-o de acolo,
alergnd ore n sir prin paduri si cmpii lipsite de copaci.
i placea sa fuga prin albiile uscate ale rurilor ori sa se trasca si sa spioneze pasarile din padure.
Macar o zi ar fi stat sub un tufis, ca sa vada potrnichile miscndu-se ncoace si ncolo. i placea nsa sa
alerge n semi ntunericul din miezul noptilor de vara, ascultnd murmurele adormite ale padurii, citind
semnele si sunetele cum omul citeste cartile, cautnd acel lucru misterios care-l chema mereu, treaz ori
adormit, sa vina.
ntr-o noapte tresari din somn. Vederea i era ascutita, narile adulmecau aerul, coama i se zburlise.
Dinspre padure venea chemarea sau doar o particica din ea, un sunet distinct sidefinit, ca niciodata pna
atunci, un urlet prelung, asemanator si parca nu oricarui alt zgomot fcut de un cine husky.
Dei nu-l mai auzise pna atunci, sunetul acela nu-i era necunoscut. Strabatu tabara si, n tacerea
deplina, porni prin padure. Cum se apropie de sursa urletului, merse mai ncet, cu atentie marita la fiecare
miscare, pna ajunse la o poiana aflata ntre copaci. Uitndu-se acolo, vazu, cu botul ridicat spre cer, un lup
lung si slab.
Nu facuse niciun zgomot, totusi celalalt nceta sa mai urle si ncerca sa adulmece cine se apropiase de
el. Buck se ivi n poiana, cu trupul pregatit de lupta, coada ridicata si teapana, pasind cu grija. Fiecare
miscare a sa se vroia o dovada de prietenie. Dar lupul oluala fugacnd l vazu. l urma, cu salturi
impresionante, vrnd sa-l ntreaca. l fugari printr-un canal, pe albia prului, pna ce o ngramadire de
trunchiuri le bara calea. Lupul se nvrti n jurul acesteia, pivotnd pe picioarele sale din spate, ca Joe sau
alti cini husky ncercuiti, zbrlindu-se si mrind, clantanind din dinti, ncercnd sa muste de mai multe ori,
cu rapiditate. Buck nu-l ataca. Se apropie de el mergnd n cerc n jurul lui, nencetnd sa fac gesturi de
prietenie. Lupul se temea si era nencrezator. Buck era de doua ori mai mare dect el, iar capul salbaticiunii
de abia i ajungea la umar. ncercndu-si norocul, lupul reusi s-o zbugheasca si urmarirea fu reluata. Dupa o
vreme, fu ncercuit iar si lucrurile se repetara, Dei arata destul de jalnic si Buck ar fi putut sa-l prindausor.
Pnala urma,rabdarea cinelui fu rasplatita. Lupul, ntelegnd ca nu i se vrea raul, se mirosi bot n bot cu
urmaritorul sau. Devenira prieteni si se hrjonira, n felul n care se hrjonesc salbaticiunile.
Dupa un timp, lupul pleca fara graba, ncercnd sa-i arate astfel celuilalt catrebuia saajunga ntr-un
anumit loc. Alergara astfel unul lnga celalalt prin ntuneric, drept catre albia prului. Pe malul opus
ajunsera pe un teritoriu deluros, cu multe plcuri de copaci sipraie. Printre arborii aceia alergara ore n sir,
n timp ce soarele se ridica, iar ziua aducea caldura ei pe pamnt. Buck era tare bucuros. Stia ca pna la
urma raspunsese chemarii, fugind alaturi de fratele lui din padure catre locul de unde venea, n mod cert,
chemarea.

32
 Vechile amintiri l coplesira repede. Parca mai facuse toate acele lucruri nainte, n acea lume cetoasa
din memoria lui. Le facea din nou acum, alergnd liber prin cmpie, cu pamntul necalcat de om sub
picioare, cu bolta cereasca nesfrsita deasupra capului sau.
Se opri la un pru sa bea apa. Atunci, Buck si aminti de John Thornton. Se aseza.
Lupul porni mai departe, spre locul de unde venea, n mod cert, chemarea, apoi se ntoarse la el,
mirosindu-se bot n bot si ncercnd sa-l ncurajeze sa continue actiunea.
Dar Buck se ridica si porni, ncet, catre tabara. Mai mult de o jumatate de ora, fratele sau salbatic
alerga alaturi de el. Apoi se aseza, si ridica botul catre cer si urla. Era un urlet trist. Buck se opri brusc,
auzindu-l. Pleca mai departe ncet, auzindu-l din ce n ce mai slab, pna ce se topi cu totul.
John Thornton servea cina cnd Buck se ivi n tabara si se repezi asupra lui, n semn de afectiune,
rasturnndu-l, catarndu-se pe el, lingndu-l de fata, muscndu-l de mna, iar omul i scutura capul si-l
njura dragastos.
Timp de doua zile si doua nopti, Buck nu mai parasi tabara, nici nu-l pierdu pe Thornton din priviri. l
urmarea la munca, se uita la el n timp ce mnca, l vedea acoperindu-se cu paturi noaptea, iesind dintre ele
dimineata. Dar, dupa doua zile, chemarea padurii ncepu sa se auda mai intens ca oricnd.
Buck se agita iar. Era bntuit de amintirea fratelui sau salbatic, de tinutul atragator de dincolo de
pru si de alergarea umar la umar prin padurile nesfrsite. Porni din nou sa hoinareasca printre copaci, dar
nu mai dadu peste fratele sau salbatic. Dei asculta cumare atentie, urletul trist nu se mai auzi.
ncepu sa doarma n afara taberei noaptea, zile n sir. Odata trecu singur prul si hoinari prin tinutul
cu paduri si numeroase cursuri de apa. Acolo petrecu o saptamna, cautnd zadarnic vreun semn de la
fratele sau salbatic, vnnd ca sa aiba ce mnca.
Pescui somon ntr-o apa destul de mare, ce se varsa undeva n mare. Pe acolo ucise si un urs negru
voinic, orbit de tntari n timp ce pescuia, urlnd neajutorat prin padure. Chiar n conditiile acelea, lupta
fusese grea. Buck facuse apel la toate fortele si ferocitatea sa.
Dorinta sngelui deveni mai puternica dect oricnd. Era un ucigas, un pradator, traind pe seama
unor fiinte vii, neajutorate, un singuratic datorita propriei puteri, supravietuind victorios ntr-un mediu ostil
n care cel mai tare supravietuia.
Din pricina aceasta ncepu sa se mndreasca foarte mult. Se falea cu miscarile sale, cujocul fiecarui
muschi, iar coada lui mblanitase ridica mai sfidatoare. n afarade zona maronie de pe botul sau, semana
foarte bine cu un lup gigantic, cel mai mare din neamul lui.
De la tatal lui Saint-Bernard mostenise marimea si greutatea, de la mama lui, din rasaciobanesc,
forma trupului sau. Botul i era lung ca al unui lup. Era nsa mai mare ca aloricarui lup. Capul, ceva mai lat,
parea, de asemenea, al unuia dintre fratii sai salbatici.
Siretenia sa era cea a lupului. Inteligent ca un ciobanesc sau un Saint-Bernard,acumulase experienta
n cea mai dura dintre scoli, astfel ca devenise o creatura formidabila, ce colinda salbaticia.
Acest animal carnivor, ce se hranea doar cu carne vie, era n plina forma, n culmea fortelor sale, plin
de vigoare si de vitalitate.
Rapid ca un cine husky ce putea sari ca sa se apere de cteva atacuri succesive, se misca mai iute ca
oricare dintre cei din neamul sau. Vedea, auzea si raspundea extrem de repede, la orice gest. Desigur, vazul,
auzul si raspunsul sunt actiuni succesive, dar le despartea, la el, att de putin timp, ca pareau similare.
Muschii sai, plini de vitalitate, pareau niste arcuri de otel. Dadea dovada de o energie iesita din comun, pe
care o risipea n jur cu generozitate.
- N-a mai existat cine ca el, spune ntr-o zi John Thornton, pe cnd partenerii sai se uitau la Buck, ce
se ndeparta de tabara.
- Iar dupa ce a fost fcut el, matrita s-a stricat, zise Pete.
- Asa cred si eu! afirma Hans.
l vazura iesind din tabara, dar nu ntelegeau deloc schimbarea ngrozitoare ce avea loc n el, de
ndata ce ajungea n mijlocul padurii. Acolo nu mai mergea. Devenea o salbaticie, furisndu-se ca o pisica,
miscndu-se ca o umbra. Stia cum sa profite de fiecare colt, sa se trasca pe burtaca un sarpe, cum sa sara si
saloveasca. Putea lua un cocos polar din cuibul sau, putea sa ucida un iepure n somn, si sa prinda o pasare
nainte de a-si luazborul. Pestii, n balti, nu se dovedeau destul de rapizi pentru el. Nici castorii. Ucidea

33
pentru a se hrani, nu din placere. Prefera sa mannce ceea ce vna chiar el. Avea chiar un anumit umor n
faptele sale, astfel ca era ncntat sa le fure hrana veveritelor, care-l certau din vrfurile copacilor, dupa ce
reuseau sa se ndeparteze de el.
Odatacu venirea toamnei, se iviramulti elani. Se deplasau ncet, urmarind sa ntmpine iarna n vaile
joase, unde era mai putin aspra. Buck doborse deja un pui de elan. Dorea nsa sa vneze unul matur, mare
si impunator. Ocazia se ivi ntr-o zi, pe cnd se gasea la izvorul prului.
O cireada de elani trecuse, de pe teritoriul cu ape si paduri pe celalalt, avnt n frunte un animal
urias. Acesta se dovedise bataios, avea cam sase picioare naltime, de la pamnt la greaban. Reprezenta cel
mai teribil dusman pe care si-l putea dori Buck. Masculul acela avea coarnele cu paisprezece vrfuri si care
masurau sapte picioare. Ochii sai mici straluceau cu rautate, atunci cnd mugi furios, vazndu-l pe cine.
n coastele elanului se nfipsese o sageata cu pene, ceea ce explica furia lui. Calauzit de instinctul sau
ce provenea de la vnatorile din zilele ndepartate ale stramosilor sai, Buck lizolape mascul de ceilalti din
cireada. Nu fu usor. Trebui salatre si sajoace prin fata elanului, ferindu-se de impresionantele sale coarne si
de loviturile de copita, care l-ar fi ucis pe loc. Neputnd sa se ntoarca cu spatele la acel pericol si sa-si
continue drumul, masculul se nfurie mai tare. n clipele acelea se repezea la Buck, care se tragea cu
abilitate, momindu-l prin impresia ca nu reusea sa scape din apropierea lui. Dar, dupa ce elanul a fost
separat astfel de ceilalti din cireada, doi sau trei masculi mai tineri se repezira la Buck pentru a-i permite
animalului ranit sa revina n mijlocul lor.
Cinelui i trebui foarte multa rabdare ca sa actioneze n continuu timp de ore n sir,precum
paianjenul ce-si tese plasa ori pantera ce pregateste atacul. Rabdarea aceea e specifica animalelor de prada.
Buck dispunea de ea, astfel ca setinea n coasta cirezii, ntrziindu-i mersul, iritndu-i pe masculii tineri,
speriind femelele cu pui, nfuriindu-l cumplit pe elanul ranit, ca nu-i putea veni de hac. Joaca respectiva
continua o jumatate de zi. Parca erau mai multi cini, atacnd de peste tot, amenintnd cireada, uznd
rabdarea prazii sale, care, oricum, este mai redusa dect a pradatorului.
Cum ziua se apropia de sfrsit si soarele cobora catre nord-vest, noptile de toamna durnd doar sase
ore, tinerii elani veneau mai rar n ajutorul celui ranit. Iarna ce se apropia i ndemna catre tinuturile mai
joase. Se parea canu aveau cum sascape de faptura neobosita ce le dadea trcoale. n plus, nu ameninta
vietile puilor. Se cerea doar sacrificarea unui singur membru al cirezii, lucru care nu-i interesa prea mult pe
ceilalti. n cele din urma, fura de acord sa plateasca pretul.
n asfintit, elanul ranit statea cu capul plecat, privindu-si tovarasii, femelele pe care le stia, puii pe
care i zamislise, tinerii pe care i condusese, cum se ndepartau de el, la pas rapid, prin lumina slaba.
Nu-i putea urma, caci naintea lui se ivise teroarea nemiloasa care nu-l lasa sa plece. Cntarea cu trei
sute de livre peste o jumatate de tona. Traise o viata lunga, plina de lupte, la sfrsitul careia nfrunta
moartea ce-l ameninta prin coltii unei fapturi ale carei cap nu se nalta peste genunchii sai mari. De atunci, zi
si noapte, Buck nu-si mai parasi prada. Nu-i dadea ragaz, nu-i permitea sa se odihneasca. Nici nu-l lasa pe
elan sa-si potoleasca setea arzatoare n praiele pe care le trecura. Deseori, disperat, se nfuria si trecea la
atac. Atunci Buck nu ncerca sa i se mpotriveasca, ci fugea. Cnd masculul statea pe loc, cinele se lungea
pe pamnt, atacndu-l cu ferocitate ori de cte ori ncerca sa mannce sau sa bea.
Capul cel urias se lasa tot mai jos sub povara coarnelor imense. Tropaind scadea n intensitate. Statea
pe loc perioade lungi, cu nasul spre sol, cu urechile lasate n jos. Iar Buck avea si mai mult timp sa se
odihneasca si sa bea apa. n momentele acelea, gfind, cu limba lui rosie atrnndu-i afara din gura, cu
ochii atintiti asupra elenului imens, lui Bucki se parea ca lucrurile se schimbasera. Simtea o noua agitatie n
tinut. Odata cu venirea elanilor, se iveau si alte fapturi. Padurea, apa, aerul, vibrau, dezvaluindu-le prezenta.
El simtea lucrurile acelea, dar nu vedea nimic, nu auzea nimic, dar stia ca tinutul se schimba. Se hotar sa
cerceteze asta dupa ce avea sa termine treaba cu prada sa. Pna la urma, la sfrsitul celei de-a patra zile,
dobor elanul urias. O zi si o noapte ramase la locul faptei,mncnd si dormind. Apoi, odihnit, mprospatat,
puternic, porni catre tabara si John Thornton. Strabatu tinutul mergnd direct catre casa printr-o zona
necunoscuta, cu oprecizie ce l-ar face de rusine pe om si busola sa.
Cum umbla el astfel, deveni mai constient de noua agitatie din tinut. Existau niste fapturi diferite de
cele din timpul verii. Lucrul acela nu mai exista, misterios, doar n mintea sa. Pasarile vorbeau despre el,
veveritele palavrageau de asta, vntul soptea despre el. Se opri de cteva ori si adulmeca bine aerul rece al

34
diminetii. Mesajul aflat astfel l facu sa porneasca spre casa n mare viteza, cu salturi impresionante.
Banuia case petrecea o nenorocire, dacanu cumva deja avusese loc. Cum traversa ultimul curs de apa
si porni catre valea unde se afla tabara, merse cu deosebita atentie. Trei mile mai departe descoperi niste
urme ce-l facura sa se zbrleasca. Se ndrepta direct catre tabara si John Thornton. Se grabea. Era
nerabdator sa afle ce se ntmplase. Nasul i daduse cteva informatii despre fapturile ce trecusera pe acolo.
Observa tacerea neobisnuita a padurii. Pasarile fugisera de acolo. Vazu doar una, mare, lucioasa si
cenusie, n vrful unui copac de aceeasi culoare, parnd a face parte dinarborele respectiv.
Cum Buck se strecura pe acolo ca o umbra, nasul i se misca brusc ntr-o anumita directie, de parca o
forta buna l tragea spre locul respectiv. Merse dupa mirosul acela si-l descoperi pe Nig. Zacea pe o parte,
mort. Reusise sa se trasca pna acolo. Trupul i era strapuns de o sageata cu pene. O suta de yarzi mai
departe, Buck dadu peste unul dintre cinii de sanie, pe care Thornton i adusese de la Dawson. Acesta se
mai zbatea nca, ntre viata si moarte, chiar pe drum. Buck merse n continuare, farasa se opreasca. Dinspre
tabara se auzira glasurile ndepartate ale unor oameni. Mergnd pe burta catre marginea poienii, l gasi pe
Hans, plin de sageti, ca un porc spinos.
n clipa aceea, Buck zari locul unde fusese coliba din ramuri de copaci. Ceea ce vazu l facu sa se
zburleasca. O furie cumplita puse stapnire pe el. Nici nu stiu cnd mri, dar mri tare, cu o ferocitate
iesita din comun. Pentru ultima data n viata i permitea pasiunii sa uzurpeze ratiunea si viclenia. si pierduse
capul din pricina prea marii lui iubiri fata de John Thornton. Indienii dansau n jurul colibei distruse, cnd
auzira un raget ngrozitor sivazura ivindu-se ntre ei un animal nemai ntlnit pna atunci. Era Buck, un
uragan viu, care tabarse pe ei sa-i distruga. Sari pe cel mai apropiat indian, seful lor, sfsiindu-i gtul si
vena jugulara. Sngele tsni ca dintr-o fntna. Nu se opri asupra victimei. Sfsie beregata altui om. Ataca n
continuare. Se arunca n mijlocul cetei rupnd, sfsiind, distrugnd, miscndu-se mereu, ramnnd neatins
de sagetile trase catre el. De fapt, ntr-att de rapid se misca, iar indienii erau att de apropiati, ca se
nimereau cu sagetile ntre ei. Un tnar razboinic, aruncnd o sulita n Buck, trecu prin pieptul altui vnator
cu atta forta, ca l strapunse dintr-o parte n alta. Panica puse stapnire pe indieni si fugira ngroziti n
padure, strignd ca venise peste ei Spiritul Rau. Buck era, ntr-adevar, ncarnarea groazei. Ragea n urma lor
si i dobora ca pe caprioare, cum alergau ei printre copaci. Ziua aceea a fost cumplita pentru tribul yeehat. S-
au raspndit pna departe, prin tinut. Abia o saptamna mai trziu ultimii supravietuitor s-au adunat ntr-o
vale si si-au numarat pierderile. Ct despre Buck, obosit de urmarirea aceea, se ntorsese la tabara distrusa.
l gasi pe Pete nvelit cu paturi, cum fusese ucis, luat prin surprindere. Lupta disperata a lui Thornton
ramasese nscrisa pe pamnt. Buck adulmeca fiecare amanunt al acesteia, pna ce ajunse la marginea unei
balti adnci. La marginea acesteia, cu capul si picioarele din fata n apa, zacea Skeet, credincioasa pna n
ultima clipa. Balta, plina de noroi, decolorata, ascundea un cadavru. Acolo pierise John Thornton. Buck
merse pe urmele sale n apa. Acolo se opreau toate urmele.
ntreaga zi, Buck rataci prin balta si colinda neobosit prin tabara. Cunostea moartea, ncetarea
miscarii, lipsa vietii. Stia ca John Thornton murise. i lasase un gol n suflet, care-l ardea si pe care nu-l putea
umple cu nimic... Uneori, cnd se oprea sa priveasca lesurile indienilor, uita de durere. Atunci resimtea o
mare mndrie. O fala cum nu traise niciodata pna atunci... l ucisese pe om, cea mai presus faptura. i
omorse n lupta dreapta, colti mpotriva btei. Mirosea curios trupurile. Pierisera att de usor! Nu era mare
lucru de ei. Noroc ca aveau bte, sageti si sulite! De acum ncolo nu avea sa se mai teama de ei dect daca
purtau n mini acele arme.
Veni noaptea. Luna plina se ridica peste copaci, pe cer, luminnd tinutul de parca ar fi fost zi. Cu
venirea noptii, Buck deslusi agitatia noii vieti din padure, alta dect cea adusa de indieni. Se ridica, asculta,
adulmeca. De departe rasuna un urlet, urmat de un cor desunete asemanatoare. Cu ct trecea timpul,
urletele se apropiau.
Lui Buck nu-i erau necunoscute. Le stia din alta lume, persistenta n memoria sa. Se duse n centrul
poienii si asculta. Era chemarea aceea, pe care o mai auzise, ademenindu-lmai mult ca oricnd. Acum era
gata sa i se supuna. John Thornton murise. Ultima lui legatura cu oamenii fusese rupta.
Obtinndu-si mncarea prin vnatoare, ca indienii ce urmaresc trupele migratoare de elani, haita de
lupi trecuse, pna la urma, din tinutul padurilor si al apelor n valea lui Buck,invadnd-o. n poiana luminata
de luna se ivira ca un fluid argintiu. n centrul poienii se gasea Buck, neclintit ca o statuie, asteptndu-i sa

35
vina.
Se mirara de marimea lui. Urma o clipa de ragaz, dupa care cel mai ndraznet lup se repezi la el. Buck
lovi ca fulgerul, rupndu-i beregata. Ramase apoi neclintit, ca nainte, ntimp ce lupul dobort se zbatea n
agonie n spatele lui. Fu atacat de alti trei, care se succedara rapid. Unul dupa altul, ei se retrasera, cu
grumazurile ori umerii plini de snge. Fu destul pentru haita. Sarira toti lupii asupra prazii, dar rapiditatea si
agilitatea lui Buck i fura foarte folositoare. Pivotnd pe labele din spate, muscnd, sfrtecnd, era mereu
pretutindeni, iar ei nu-i puteau veni de hac. Nu-i lasa sa vina n spatele lui, de aceea se retragea ncet, catre
balta si albia prului. Ajunse astfel pe o ridicatura de pe malul acestuia.
Se folosi de peretele vertical de pe malul apei, pe care-l facusera oamenii n timp ce scotoceau
pamntul dupa aur, mergnd de-a lungul lui pna ce ajunse la un golf, protejndu-si astfel spatele si
nfruntnd haita doar din fata. Att de bine se lupta ca, dupa o jumatate de ceas, lupii se retrasera,
descurajati. Limbile le atrnau, iar coltii albi le straluceau sub razele lunii. Unii se ntinsesera pe jos, cu
capetele ridicate si urechile ndreptate nainte. Altii stateau n picioare, uitndu-se la el. Altii beau apa din
balta.
Un lup, slab si cenusiu nainta catre el cu precautie, prietenos, iar Buck l recunoscu pe fratele sau
salbatic alaturi de care alergase o zi si o noapte. si atinsera boturile. Atunci un lup batrn, plin de cicatrice
din luptele duse, nainta. Buck vru sa mrie, nsa se abtinu si si atinsera boturile. Dupa aceea lupul cel
batrn se aseza, si ridica capul catre luna siscoase un urlet prelung. Ceilalti se asezara si urlara si ei. Acum
chemarea era clara pentru Buck. Se aseza si urla alaturi de ei. Apoi se ndeparta de peretele ce-i protejase
spatele, iar haita se ngramadi n jurul lui, adulmecndu-l aproape prieteneste. Conducatorii dadura un
semnal si lupii se raspndira printre copaci. Plecara astfel, urlnd n cor, iar Buck alerga alaturi de ei, umar la
umar cu fratele sau salbatic. Aici s-ar putea ncheia, foarte bine, povestea lui Buck. Nu dupa multi ani,
indienii au observat schimbarea produsa n neamul lupilor. Aparusera unii cu pete maronii pe cap ori pe bot
si cu o pata alba pe mijlocul pieptului. n plus, indienii povesteau despre un Cine Strigoi, care alerga n
fruntea haitei.
Se temeau de el, fiindca se dovedise mai viclean ca ei, furnd din taberele lor n iernilegrele, jefuindu-
le capcanele, omorndu-le cinii, provocndu-le cei mai curajosi luptatori.
Povestea spunea lucruri si mai rele. Existau vnatori ce nu se mai ntorsesera n tabarasau care
fusesera descoperiti de oamenii din trib cu beregatele sfsiate. n jurul lor se vedeau urmele labelor de lupi.
Amprentele din zapada erau mai mari dect ale oricarui lup obisnuit. n fiecare toamna, cnd indienii
urmareau cirezile de elani, ntr-o anumita vale nu se aventurau niciodata. Iar femeile se ntristau cnd se
spunea, n jurul focului, de ce Spiritul Rau alesese acea vale drept adapost al sau.
n fiecare vara, acolo venea un vizitator, pe care indienii yeehat nu-l cunosteau. Era un lup urias, cu o
blana uriasa, ce nu se asemana cu ceilalti. Trecea prin tinutul paduros si se oprea n poiana dintre copaci.
Acolo unde ceva galben se varsase din saculetii din piele putrezita de elan, n jurul carora crescusera
ierburile nalte ce ascundeau acum galbenul acela de soare, el statea multa vreme si, nainte de plecare, urla
o data, prelung si trist.
Dar nu ntotdeauna era singur. Cnd veneau lungile nopti de iarna si lupii si cautau hrana prin vai,
putea fi vazut alergnd n fruntea haitei prin lumina palida a lunii ori nlucirea aurorei boreale, facnd salturi
uriase naintea tovarasilor sai, cu grumazul sau mare aplecat, ca si cum ar fi cntat imnul unei lumi mai
tinere, de fapt melodia acelei haite.
SFRSIT

36