Anatomia aparatului respirator

Aparatul respirator sau sistemul respirator este alctuit din organe care au
ca scop principal, schimbul gazos ntre organism i mediul inconjurator,
asigurnd corpului oxigenul necesar vieii celulelor, eliminnd dioxidul de
carbon (CO2), rezultat din procesele oxidative care au loc n organism.
Alturi de schimbul de gaze, aparatul respirator are ca rol si generarea vocii,
reglarea echilibrului acido-bazic, condiionarea cantitii de aer i determin
simul olfactiv.

ntreg sistemul respirator este format din dou categorii de organe care
cuprinde cile respiratorii i organele respiratorii- plmnii. Cile
respiratorii sunt reprezentate de cavitatea nazal, faringe, laringe, trahee si
bronhii de diferite calibre si bronhiole; acestea nu iau parte n mod diret la
schimbul gazos ci au un rol esenial n conducerea aerului inspirat nspre si
dinspre plamani, de a-l purifica, umezi si incalzi.
Se deosebesc dou ci respiratorii care ajut la clasificarea i diferenierea
patologiei respiratorii si al diagnosticului, astfel: cile respiratorii superioare
cu cavitatea nazal si faringe i cile respiratorii inferioare cu laringe, trahee
si bronhii.
ns plmnii au un rol foarte important in corp, avnd ca functie oxigenarea
sngelui prin respiraie i a cror structur functional, alveola pulmonara
este specializat in schimbul gazos fcnd legtura dintre mediul exterior
cu aerul inspirat si mediul interior prin sistemul vascular/circulator. Ei
susin viaa i asigur o bun funcionare a organismului n condiii aerobe
optime.

II. FUNCIA PLMNILOR

Dei focusul acestor organe este schimbul de gaze la nivel distal, totui ei
ndeplinesc i un rol n sistemul imunitar rezistnd unui asalt continuu de
particule inhalate, poteniali ageni patogeni.

1
I. ANATOMIA PLMNILOR

Plmnul este un organ pereche (stng i drept), localizat n cavitatea

toracic, de o parte i alta a inimii, fiecare fiind acoperit de pleura visceral.
Plmnii au forma unei jumti de con, iar culoarea lor variaza in funcie
de vrst; la ft este rou-brun, la copil gri-rozaliu, la adult cenuiu mai mult
sau mai puin nchis; coloraia nchis este consecina granulelor de carbon
care se depoziteaza in esutul alveolar la suprafaa organului. Marginea
posterioar a plmnilor este deobicei mai nchis la culoare dect marginea
anterioar. Greutatea plmnilor este de 700 de grame pentru plmnul
drept i 600 de grame pentru cel stng, greutate care poate varia in funcie
de cantitatea de snge sau lichid seros pe care l conin. De asemenea,
plmnul plutete n ap i se simt crepitaii atunci cnd este manipulat.
Capacitatea total a plmnilor este de 5000 cm3 aer i au consistena
spongioas, poroas i elastic. Diamentrul vertical este de 22 cm, antero-
posterior la baz de 18-20 cm, iar transversal la baz de 9-10 cm (la
plamnul drept diametrul vertical este mai mic dect la stngul, dar celelalte
diametre sunt mai mari).
Plmnul drept dei are o lungime mai mic cu aproximativ 2,5 cm fa
de plmnul stng ca urmare a ridicrii diafragmului din cauza prezenei
ficatului, acesta este mai lat datorit faptului c inima este nclinat spre
stnga, cntrind astfel mai mult i avnd o capacitate total mai mare.

1.CONFIGURAIA EXTERNA A PLMNULUI (pg 21- mic atlas)

Unui plmn i se descriu anumite aspecte morfologice: o baza in raport cu

diafragma abdominala, un vrf, dou fee i trei margini.
Vrful plmnului (apex) rotunjit, acoperit de pleura apical, ocup
regiunea superioar a cavitii pleurale (domul pleural - cupola pleural);
el depaete cu puin prima coast i clavicula i vine n raport cu organele
de la baza gtului. Deasupra i lateral de apex se ntinde impresiunea arterei
subclavie la trecerea acesteia n faa pleurei.

2
 Baza plmnilor sau faa diafragmatic este larg i concav, acoperit
de pleura bazal, vine in contact cu faa superioar a diafragmei prin
intermediul careia, la dreapta, vine in raport cu faa superioara a lobului
drept al ficatului, iar la stnga cu lobul stng al ficatului, fundul stomacului
i cu splina. Deoarece muchiul diafragm se ntinde mai sus n partea
dreapta dect pe partea stng, din cauza ficatului, concavitatea de la baza
plmnului drept este mai profund dect cea pe partea stng; totodata baza
plmnului coboar n inspir i urc n expir.

Fata interna sau mediala acoperita de pleura cu acelasi nume, este

plana si vine in raport cu organele din mediastin si din aceasta cauza
prezinta santuri si impresiuni. Fata mediala adaposteste in mijlocul ei,
aproape de marginea posterioara, hilul pulmonar locul pe unde intra si ies
din plaman vasele sanguine, nervii si bronhiola principala care formeaza
radacina plamanilor. Toate aceste structuri ale radacinii plamanului sunt
invelite in pleura care sub hil si in spatele impresiunii cardiace formeaza
ligamentul pulmonar.
La plamanul stang , anterior de hil se afla impresiune cardiaca lasata
de ventricului stang si impresiunea lasata de aorta descendenta. La
plamanul drept, anterior de hil se afla impresiunea cardiaca, mai mica insa
decat cea stanga, lasata de atriul drept , cat si impresiunile lasate de vena
cava superioara, situata deasupra impresiunii cardiace, si de vena cava
inferioara de sub impresiunea cardiaca. Deasupra hilului se afla
impresiunea lasata de crosa marii vene azygos, iar posterior de hil se afla
impresiunea marii vene azygos.

O structura importanta pe fata interna a plamanilor este radacina

pulmonara sau hilul pulmonar; o structura complexa alcatuita din bronhia
principala, venele pulmonare, artera pulmonara, venele si arterele bronsice,
vasele limfatice, plexurile nervoase pulmonare si tesutul conjunctiv. Toate
aceste structuri sunt aranjate similar la ambii plamani cu diferenta ca la
plamanul drept bronhia principala este situata superior cu artera si vena
pulmonara medial si inferior bronhia inferioara principala si vena pulmonara

3
iar la plamanul stang bronhia principala este centrata, inferior si medial de
venele pulmonare si superior de artera pulmonara.

Faa extern sau costal a plamnilor este neted, convex, acoperit de

pleura lateral i se afl n raport cu coastele i spaiile intercostale. Pe
aceasta fa se gsesc anuri adnci, fisuri interlobulare numite scizuri,
care mpart plmnii n lobi.
Pe faa extern a plmnului drept se gasesc dou scizuri, una oblic
(principal) i una orizontal (secundar) care ncepe la mijlocul scizurii
oblice, mpartind astfel plmnul drept n trei lobi (superior, mijlociu i
inferior). Scizura orizontal separa lobul superior de lobul mijlociu care ii
are originea lng marginea posterioar a plmnului i are un traseu
orizontal anterior, ntretaie marginea anterioar la acelai nivel cu captul
sternal al cartilajului costal patru iar la nivelul feei mediastinale poate fi
urmarit posterior pan la hil. Scizura oblic care mparte plmnul in lobul
mijlociu i lobul inferior are o direcie mai vertical i ntalnete marginea
inferioar la aproape 7,5 cm n spatele extremitaii anterioare.
Pe faa extern a plmnului stng se gasete o singur scizur (oblic)
care mparte plmnul stng n doi lobi (superior i inferior). Unica fisura a
plamanului stang incepe la suprafata mediastinala a plamanului pana in
partea superioara si posteriara a hilului si se indreapta posterior si superior
pana la margine posterioara pe care o intalneste intr-un punct aflat la
aproximativ 6 cm sub apex.

Se extinde anterior si posterior deasupra suprafetei costale si ajunge la

marginea inferioara putin in spatele extremitatii anterioare, iar traseul
sau ulterior poate fi urmarit antero-posterior de-a lungul suprafetei
mediastinale pana la portiunea inferioara a hilului.

Lobul superior se gaseste deasupra si in fata acestei fisuri si include

apexul, marginea anterioara si o portiune considerabila a suprafetei
costale si cea mai mare parte a suprafetei mediastinale a plamanului.
Lobul inferior, cel mai mare dintre cele doua, este situat sub si in spatele

4
fisurii, si cuprinde aproape intreaga baza, o portiune larga a suprafetei
costale si cea mai mare parte a marginii posterioare.

Fiecare lob este divizat , in continuare, in unitati anatomice si funtionale

numite segmente dupa cum urmeaza:
Plamanul drept este segmentat in 10 parti si anume:
- Lobul superior are 3 segmente: apical, anterior si posterior;
- Lobul medial are 2 segmente: medial si lateral;
- Lobul inferior are 5 segmente: apical, medio-bazal, bazal anterior, bazal
lateral si bazal posterior;
Plamanul stang are de asemenea 9 segmente:
- Lobul superior are 5 segmente: apical, anterior, superior, lingular
superior si lingular inferior;
- Lobul inferior are 4 segmente: apical, bazal anterior, bazal lateral si
bazal posterior.
Segmentul pulmonar, la randul lui, este divizat fiind alcatuit din unitati si
mai mici numiti lobuli pulmonari care sunt formatiuni piramidale situate la
nivelul ultimelor ramificatii ale arborelui bronsic care au propria
vascularizatie si mijloc de oxigenare.

3.ANATOMIA BRONHIILOR

Bronhiile reprezinta emergenta traheei, care la nivelul vertebrei T4 se

imparte in cele doua bronhii principale (dreapta si stanga). Acestea se
ramifica progresiv pe masura ce intra in plaman in bronhii lobare, pentru
fiecare lob al plamanului, care la randul lor se ramifica in bronhii
segmentare, formand astfel arborele bronsic.
Intre cele doua bronhii principale exista o serie de deosebiri. Bronhia
principala dreapta are o pozitie aproape verticala, in timp ce cea stanga este
aprope orizontala . Desi bronhia stanga este mai lunga (5cm), fiind dubla in
lungime fata de cea dreapta (2,5cm), aceasta din urma compenseaza prin
calibru, avand un diametru mai mare cu 0,5 cm fata de bronhia stanga.

5
Bronhia stanga este inconjurata de crosa aortei, iar cea dreapta ce crosa
marii vene azygos.
Structura bronhiilor principale se aseamana cu cea a traheei, acestea fiind
alcatuite din inele cartilaginoase incomplete posterior, variind in numar in
functie de localizare; bronhia stanga are 9-11 inele iar cea sreapta are 5-7
inele cartilaginoase.
Vascularzatia arteriala este asigurata de arterele bronsice, in timp ce
venele bronsice colecteaza sangele venos pe care il trasporta in sistemul
venei azygos. Limfa ajunge in ganglionii traheobronsici si ganglionii
mediastinali.
Inervatia vegetativa al bronhiilor provine din plexul bronhopulmonar,
respectiv de la nervul vag.

2. STRUCTURA PLAMANILOR (din compendiu)

Plamanii sunt constituiti din arbore bronsic, lobuli si ramificatiile vaselor

pulmonare, bronsice, limfatice si ramificatiile nervilor, toate cuprinde in
tesut conjunctiv.
Arborele bronsic este alcatuit din bronhia principala (extrapulmonara,
derivata din trahee) care patrunde prin hil in plaman si care apoi se imparte
intrapulmonar la dreapta in 3 bronhii lobare (superioara, mijlocie si
inferioara), iar la stanga in 2 bronhii lobare (superioara si inferioara).
Bronhiile lobare se ramifica apoi in bronhii segmentare care asigura
aeratia segmentelor bronhopulmonare; si care se divid in bronhiole lobulare
care deservesc lobulii pulmonari, unitati morfologice ale plamanului cu
forma piramidala cu baza spre periferia plamanului si varful spre hil.
Bronhiolele lobulare se ramifica, in continuare, in bronhiole respiratorii de
la care pleaca ductele alveolare terminate cu saculeti alveolari ai caror pereti
sunt compartimentati in alveole pulmonare. Bronhiolele respiratorii,
impreuna cu formatiunile derivate reprezentate de ductele alveolare, saculeti
alveolari si alveole pulmonare formeaza unitatile morfologice si fucntionale
ale plamanului- acini pulmonari.

6
Pe masura ce arborele bronsic se ramifica se schimba si structura acestuia.
Bronhiile lobare au structura asemanatoare celor principale. Bronhiile
segmentare care au schelete cartilaginos insa cartilajul este fragmentat, in
schimb bronhiolele lobulare si respiratorii si pierd complet cartilajul care e
inlocuit de un perete fibroelastic cu fibre musculare netede dispuse circular.
Peretii ductelor alveolare sunt alcatuiti din membrane fibroelastice acoperite
de epiteliu.
Alveolele pulmonare au forma de saculet, cu perete extrem de subtire
adaptat la schimbul gazos alcatuit din membrana bazala fibroelastica
captusita de un epiteliu alveolar, scuamos simplu, care are atat functie
respiratorie cat si functie fagocitara, si stroma conjunctiva. Membrana
bazala este subtire alcatuit din micromolecule glicoproteice, iar stroma
peretelui alveolare alcatuita din substanta fundamentala glicoproteica in care
sunt incluse celule si fibre conjuntive si capilare sanguine. Plamanul fatului
arata ca o glanda in care alveolele au lumenul mic, acoperite de un epiteliu
cubic, insa dupa prima respiratie alveolele se destind iar epiteliu devine
scuamos simplu. Alveolele pulmonare sunt in numar de 75-100 milioane
pentru fiecare plaman, avand in total o suprafata cuprinsa intre 80-120 m2.
In jurul alveolelor se gaseste o retea bogata de capilare perialveolare care
formeaza impreuna cu peretii alveolari, o bariera alveolo-capilara alcatuita
din surfactant, apa, pneumocite tip I, epiteliu alveolar, membrana bazala
fibro-elastica a alveolelor, membrana bazala a capilarului si endoteliul
capilar. La nivelul barierei alveo-capilare are loc schimbul de gaze dintre
alveole si sange.

3. VASCULARIZATIA SI INERVATIA PLAMANILOR

Plamanii au o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala.

Vascularizatia nutritiva face parte din marea circulatie si este asigurata de
arterele bronsice, ramuri ale arterei toracice care aduc sange cu oxigen la
plaman, pentru arborele bronsic, parenchimul pulmonar si peretii arterelor
pulmonare pentru ca acestea din urma contin sange cu CO2. Arterele
bronsice intra prin hil in plaman si insotesc arborele bronsic, ajungand
numai pana la nivelul bronhiolelor respiratorii, unde se termina in reteaua

7
capilara, de la care pornesc venele bronsice ce duc sangele cu CO2 in
sistemul venelor azygos, care se varsa in vena cava superioara.
Vascularizatia functionala apartine marii circulatii. Ea incepe in trunchiul
pulmonar cu originea in ventriculul drept, aducand la plaman sange incarcat
cu CO2. Trunchiul pulmonar are un traiect scurt impartindu-se in artera
pulmonara dreapta si stanga care patrund, prin hil, fiecare in plamanul
respectiv. Intrapulmonar arterele se ramifica alaturi de ramurile arborelui
bronsic pana in jurul alveolelor, unde formeaza reteaua capilara
perialveolara cedand CO2 si primind in schimb O2. De la reteaua capilara
pornesc venele pulmonare, cate doua pentru fiecare plaman, ies din plaman
tot prin hil si se varsa in atriul stang al inimii.
Limfa plamanului este colectata de ganglionii din hilul sau.
Inervatia plamanilor este asigurata de nervii din plexul bronhopulmonar
anterior si posterior formate din ramuri ale simpaticului si nervului vag;
fibrele parasimpatice determina bronhoconstrictie si secretia glandelor din
mucoasa bronsica, iar cele simpatice determina bronhodilatatie.

4. ANATOMIA PLEUREI

Pleura este o seroasa care inveleste fiecare plaman, alcatuita dintr-o foita
parietala care captuseste peretii toracelui si o foita viscerala care acopera
plamanul si patrunde in scizuri. Cele doua foite se continua una cu cealalta
la nivelul pediculului pulmonar si al ligamentului pulmonar pana la hil.
Ligamentul este o formatiune conjunctiva de forma triunghiulara cu varful
la pediculul pulmonar si baza la nivelul muschiului diafragm. Intre cele
doua foite exista o cavitate virtuala, cavitatea pleurala, in care se afla o lama
fina de lichid pleural. Foitele pleurei sunt lipite una de ceallta datorita
presiunii negative din interiorul cavitatii pleurale. Aceasta cavitate se poate
trasnforma din virtuala in reala atunci cand intre cele doua foite ale pleurei
se acumuleaza: lichid (hidrotorax), sange (hemotorax), aer (pneumotorax),
puroi (piotorax), limfa (chilotorax).
Pleura parietala prezinta trei parti: portiune costala care vine in raport cu
coastele, portiunea diafragmatica in raport cu muschiul diafragm, si
portiunea mediastinala, spre mediastin. Cand pleura trece de pe un perete pe

8
altul formeaza recesuri. Cand trece de pe coaste pe mediastin, ocolind varful
pulmonului, se formeaza recesul numit domul pleural cand trece de pe
coaste pe diafragm, ocolind baza plamanului, se formeaza recesul costo-
diafragmatic, iar cand trece de pe coaste pe mediastin, ocolind marginea
anterioara a plamanului, se formeaza recesul costo-mediastinal.
Mediastinul este spatiul cuprins intre fetele mediale ale celor doi plamani,
acoperiti de pleurele mediastinale. Are ca limite anterior- sternul, posterior-
coloana vertebrala, inferior- diafragma iar superior comunica larg cu baza
gactului prin apertura superioara a toracelui. Mediastinul superior contine
ramurile crosei aortei, venele brahiocefalice, nervii vagi, nervii frenici,
timusul, traheea, esofagul, lantul simpatic toracal si ultima parte a canalului
toracic. In mediastinul inferior se gaseste cordul cu vasele mari de la acest
nivel, nervii frenici si vagi, esofagul, simpaticul toracal, canalul toracic
sistemul azygos si aorta descendenta.

II.FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Respiratia reprezinta procesul prin care are loc schimbul de gaze (oxigen
si dioxid de carbon) dintre organism si mediu extern; este un schimb
bidirectional care se petrece in mod ciclic si continuu, oxigenul este adus
din mediul extern care este apoi distribuit celulelor din organism, iar
dioxidul de carbon rezultat in urma metalobizarii acestuia in celule este
eliminat in mediul extern.
Din punct de vedere functional, respiratia poate fi impartita in patru
etape:
1. ventilatia pulmonara prin deplasarea aerului in ambele sensuri intre
alveolele pulmonare si atmosfera;
2. difuziunea O2 si CO2 intre alveolele pulmonare si sange;
3. transportul O2 si CO2 prin sange si lichidele organismului catre celule si
de la celule;
4. reglarea respiratiei.

9
1.VENTILATIA PULMONARA

1.1 MECANICA VENTILAIEI PULMONARE

Ventilatia pulmonara reprezinta totalitatea proceselor mecanice prin care

are loc schimbul de gaze intre atomsfera si alveolele pulmonare.
Schimburile gazoase se desfasoara datorita diferentelor de presiune
(gradient presional) intre mediul intern si cel extern, astfel ca aerul trece
dintr-o zona cu presiune crescuta intr-o zona cu presiunea scazuta, presiune
raportata la cea atmosferica (76 mmHg). Aerul se misca spre interiorul sau
inafara plamanilor in functie de presiunea din alveole, aceasta din urma
schimbandu-se prin modificarea volumului pulmonar; in timp ce volumul
pulmonar creste presiunea alveolara scade , iar cand volumul pulmonar
scade atunci presiunea alveolara scade.
Exista doua faze ale ventilatiei: inspirata si expiratia, in timpul carora
dimensiunile plamanilor se modifica pentru a produce un flux de aer
continuu. ( During each phase the body changes the lung dimensions to
produce a flow of air either in or out of the lungs.)
Inspirul si expirul se succed in mod ritmic, cu o frecventa respiratorie de
12-18 cicluri/minut care variaza in functie de:
- Sex: femeieile au o frecventa mai mare decat barbatii: 15-18
cicluri/minut;
- Varsta: nou-nascuti = 30-45 c/min, copii = 20-30 c/min, adulti = 12-18;
- Activitatea fizica: in efortul fizic intens = 30-40 c/min.
O scadere a valorilor peste limitele normale se numeste bradipnee iar o
crestere se numeste tahipnee.

Cutia toracica, impreuna cu coasele, cartilajele si muschii, este o

structura atat rigida, care protejeaza organele vitale pe care le contine
dar si flexibila care sa functioneze ca un sac in timpul ciclului
respirator. Coastele si cartilajele costale sunt suficient de elastice pentru
a putea fi mobilizate si intinse ca urmare a fortei date de contractia
muschilor inspiratori si pentru a reveni in mod pasiv la pozitia initiala
atunci cand forta de tractiune e suspendata in urma relaxarii musculare.
10
 Plamanii nu pot initia, fara ajutor, miscarii respiratorii si modificari de
volum in ciuda faptului ca sunt organe cu o structura elastica si usor
distensibilia, acestia nu au elemente musculare sau contractile. Prin
urmare, ei vor urma pasiv miscarile cutiei toracice cu ajutorul pleurei
parietale si cea viscerala.
Dimensiunile plamanilor variaza, prin distensie si retractie, in doua
moduri: prin miscari de ridicare si coborare a diafragmului care alungesc
si scurteaza cavitatea toracica, miscari utilizate in respiratia de repaus in
mod normal; si prin ridicarea si coborarea coastelor, care determina
cresterea si descresterea diamentrului antero-posterior al cavitatii
toracice.
In timpul inspiratiei, se produce o presiune intrapulmonara
infraatmosferica cu aproximativ 3mmHg (scade), si in acelasi timp se
produce contractia diafragmului care trage in jos baza plamanilor; in
contradictoriu in timpul expiratiei linistite diafragmul se relaxeaza, iar
retractia elastica a plamanilor, a peretelui toracic si al structurilor
abdominale comprima plamanii. Pentru producerea expiratiei fortate
este nevoie de o forta suplimentara, pentru ca fortele toraco-pulmonare
sunt insuficiente, si astfel are loc contractia muschilor abdominali, care
imping continutul abdominal in sus spre diafragm.
Prin ridicarea grilajului costal cu ajutorul muschilor inspiratori (in
special muschii gatului) se produce marirea diamentrului antero-
posterior al toracelui cu circa 20% in inspiratia maxima, fata de
expiratie. Pe de alta parte muschii care determina coborarea grilajului
costal si revenirea acestuia in pozitie initiala sunt muschii expiratori
reprezentati de muschii drepti abdominali.
Plamanul avand o structura elastica, se desumfla ca un balon daca nu
exista o forta care sa il mentina plin cu aer. De altfel, acest organ este
ancorat doar prin hil la nivelul mediastinului, plutind in cavitatea
toracica inconjurat de o lama subtire de lichid pleural care are ca scop
reducerea frecarii generate de miscarile plamanului in aceasta cavitate.
Mai mult decat atat, lichidul pleural pompat in mod continuu in canalele
limfatice mentine o usoara suctiune intre pleura viscerala si cea parietala
determinand aderanta uneia fata de cealalta. Astfel, plamanii raman in

11
permanenta atasati de fata interna a cutiei toracice care implicit vor urma
miscarile de expansiune si revenire la pozitia initiala, in timpul
respiratiei.
Presiunea pleurala este presiunea dintre cele doua pleure, intre care in
mod normal exista o succtiune permanenta a lichidului din acest spatiu,
ceea ce duce la o mica presiune negativa la acest nivel fata de presiunea
atmosferica. Presiunea pleurala normala la inceputul inspirului este de
-5 mmH2O (presiune necesara pentru a mentine plamanii destinsi in
timpul repausului), care apoi scade invers proportional cu forta cu care
expansiunea cutiei toracice trage de suprafata plamanilor.
Presiunea alveolara reprezinta presiunea din interiorul alveolelor
pulmonare.

12