MOARA CU NOROC

De Ioan Slavici
Relatie intre Ghita si Lica

‘’Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici, a fost publicată în 1881, în volumul ’’Novele din
popor’’ si este moment de referinta in evolutia nuvelisticii romanesti.
Ioan Slavici face parte din Epoca Marilor Clasici, cand se contureaza primul canon literar
semnificativ. Creatia sa valorifica doua functii majore: cea sociala si cea moralizatoare.
Magdalena Popescu identifica, in studiul “Slavici”, trei etape in creatia sa: etapa idilismului si
a reveriei, etapa dramatica, obsesiva din care face parte “Moara cu noroc” si etapa didactica.
Nuvela este specia epica in proza, cu un singur fir narativ, ce urmareste un conflict unic,
concentrat; numarul personajelor este relativ redus, accentul fiind pus pe definirea
personajului. Nuvela psihologica se individualizeaza prin tipul de conflict, insistandu-se
asupra celui interior,pe schimbarile caracteriale si comportamentale ale personajului, pe
devenirea acestuia, dictata de un mediu nepropriu individului, descrisa in maniera tipic
realista, “ca felie de viata”, “dosar de existenta”.
Realismul este un curent literar aparut in prima jumatate al secolului 19, ce are la baza
reflectarea veridica a realitatii. Conceptul de realism prezinta, in maniera balzaciana,
patrunderea capitalismului in statul traditional romanesc. Astfel, apare tendinta spre
obiectivare prin toponimele reale "Ineu" , "Siria", "Arad", care asigura veridicitate fictiunii.
Titu Maiorescu, in studiul "Literatura romana si strainatatea" a afirmat: "gustul estetic in
Europa este realismul" si faptul ca, la noi, realismul este cultivat de Slavici, care oglindeste
"viata sociala".
Moara cu noroc este o nuvelă realistă prin tematică, construirea personajelor în relaţie
cu mediul în care trăiesc, prin veridicitatea şi obiectivitatea perspectivei narative şi este o
nuvelă de analiză psihologică prin utilizarea modalitatăţilor de caracterizare a personajelor şi
de investigare psihologică.
Din punct de vedere structural, nuvela se imparte in 17 capitole, far titlu, iar naratiunea
este cronologica, prin inlantuire. Mai mult, George Calinescu arata complexitatea tipurilor
umane puse in relatie si o numeste nuvela solida cu subiect de roman.
Fiind specie epica, se bazeaza pe momente bine definite, momentele subiectului.
Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa, infruntand situatia sociala si economica
gri in care se afla. Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai
decent familiei, el decide, impotriva sfatului soacrei, sa ia in arenda hanul “Moara cu noroc”.
Intriga este bine construita, asemenea nuvelei, si este redata de aparitia lui Lica Samadaul.
Desfasurarea actiunii reda jocul murdar a lui Lica, in care, printr-un compromis, a intrat si
Ghita. Punctul culminant este adus in prim-plan de crima pe care a facut-o Ghita, si aceea ca a
omorat-o pe Ana din gelozie. Apoi, la oridinile lui Lica, Ghita a fost omorat, iar hanul a luat
foc. Lica, cu Pintea pe urme, s-a sinucis, acesta fiind si deznodamantul operei.
Tema nuvelei este reprezentata de efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de
inavutire pe fondul societatii aredelenesti de la sfarsitul secololui 19, cand au patruns
elemente de tip capitalist in lumea satului transilvanean. Criticul Mircea Zaciu, in studiul
"Modernul Slavici", a subliniat ca exista trei straturi tematice in text: supratema destinului
enuntata de batrana, imbogatirea pe cai necinstite si dezumanizarea si dezintegrarea psihica a
personajului sub imperiul fortei demonice a samadaului. De asemenea, viziunea despre lume
este modelata de principiile care guverneaza mentalitatea populara si de normele colectivitatii
 MOARA CU NOROC
De Ioan Slavici
Relatie intre Ghita si Lica

conserate de constiinta supraindividuala a aceste lumi a carei reprezentanta este batrana.

Aceste norme indeamna la cumpatare si echilibru, valori necesare intr-o lume care a
suprevietuit prin legi nescrise.
Fraza din incipit are functie de prolog, a carei partitura este sustinuta de personajul
refelctor, batrana, care reprezinta si punctul de vedere al viziunii auctoriale. Batrana este
simbol al intelepciunii, care activeaza, in discursul sau, normele morale si valorile conservate
de constiinta supraindividuala a lumii satului, pe care Slavici o numeste "gura satului".
Simetria incipit-final este redata de vorbele bartanei care, la inceput, sustine ca ''Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i așa vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit'', iar la final ca ''Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat''. Finalul este
inchis si are functie de prolog.
Conflictul nuvelei este complex, de natură socială (confruntarea a două lumi cu
mentalităţi diferite), psihologică şi morală (lupta dintre bine şi rău). Astfel, din perspectiva
socială, nuvela prezintă un conflict exterior datorat de încercarea lui Ghiţă de a-şi depăşi
condiţia socială, pentru care se confruntă cu personajul antagonist, Lică Sămădăul. Din
perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de
dorinţe puternice şi contradictorii: pe de-o parte el vrea să rămână cinstit şi fericit alături de
familie, pe de altă parte vrea să se îmbogăţească repede şi fără efort.
In alta ordine de idei, critica moderna considera ca in ceeea ce priveste personejele lui
Slavici se aplica metafora ''ochianului intors'', intrucat acesta isi deplaseaza atentia spre
interioritatea lor. O relatie centrala intre doua personeje ale acestei opere se stabileste inca
din intriga si este redata prin cea dintre Ghita si Lica Samadaul, relatie sluga-stapan,
victima-calau (M.Zaciu). Consider necesara punerea in relatie a celor doua personeje, Ghita si
Lica pornind de la statutul social, psihologic si moral al acestora. Magdalena Popescu si
Mircea Zaciu au mentionat complexitatea tipurilor puse in relatie de Slavici subliniind arta
portretistica a autorului.
Ghita initial, din punct de vedere social, era un cizmar sarac care trăiește modest alături de
soția sa, Ana, de bătrâna mamă a Anei și de copil, iar din punct de vedere psihologic si moral,
era necompromis; pentru el fericirea nu inseamna acelasi lucru ca si pentru batrana.
Personajul evolueaza de la tipologie la individulaitate, fiind complex ''amestec de bine si de
rau'' , ''rotund'' dupa Forster si ''mobil'' dupa Tomasevski. Georga Calinescu a subliniat
complexitatea lui Ghita, in care se afla acel '' amestec de bine si de rau'' care defineste omul
adevarat. Acestuia i se face un porteret fizic sumar (''inalt'', ''spatos'', ''puternic''). Pe cand,
Lica are initial statutul de “samadau”, sef al porcarilor; statut ii confera puterea de a guverna
afacerile cu porci cinstite si necinstite din campia Aradului, iar la final este prezentat in
aceeasi ipostaza, de hot, talhar. Acesta este ''plat'' dupa Forster si ''static'' dupa Tomasevski.
Lui Lica i se face atar un portret fizic, cat si unul moral, cu remarca ca in realism detalile
fizice sugereaza trasaturi morale: ochii vezi ai lui Lica trimit la virilitatea demonica. Apariţia
lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, a lui
Ghiţă. Acesta, cu toate că este conştient de pericolul pe care-l reprezintă Lică, nu se poate
sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa.
Chiar de la prima discuție, Lică îi pune în vedere lui Ghiță să colaboreze cu el, în caz contrar,
intenționând să-l alunge de la han. Ana intuiește că este un "om râu și primejdios" și aceeași
bănuială o are si Ghiță El înțelege însă, că, pentru a rămâne la Moara cu noroc, trebuie să
devină omul sămădăului.
 MOARA CU NOROC
De Ioan Slavici
Relatie intre Ghita si Lica

Relatia dintre Ghita si Lica prezinta etapele dezumanizarii lui Ghita, aceasta fiind cea mai
imporanta trasatura lui. Ghita accepta plata cu porci furati, devenind complice; incepe sa se
fereasca de Ana, tulburand ''linistea colibei'', criza familiei fiind una a lipsei de comunicare;
se compromite public intrucat depune marturie pentru Lica si devine,in ochii oamenilor,
copertas la jefuirea arendasului; este arestat si banuit de crima, fiind eliberat pe chezasie;
incepe sa banuiasca ca Ana il place pe Lica; accepta banii furati de la Lica si isi face planuri
sa il jefuiasca pe acesta si sa fuga, ulterior avand remuscari de constiinta; este duplicitar, face
joc dublu, atat fara de Lica, cat si de Pintea; ultima treapta a dezumanazarii sale o constituie
crima: ucigand-o pe Ana, ucide si ultima doza de omenie din el.
Mai mult, cele doua personaje sunt construite prin mijloace de caracterizare consacrata
de proza realista. Prin carcaterizarea directa, naratorul omniscient surpinde transformarile lui
Ghita sub puterea banului: „nu mai zambea ca mai-nainte, ci radea cu hohot de-ti era tema de
dansul”, „se juca din ce in ce mai rar cu Ana, iar atunci cand o facea ii lasa urme vinete pe
corp”. In realizarea personajului Lica, autorul se foloseste de tehnica portretisticii: „un om ca
de trezeci si sase de ani, inalt, uscativ si suspt la fata, cu ochii mici si verzi, cu mustata lunga
si sprancenele impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa alba si
subtire, ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si biciul de carmajin cu codoristea de os cu
ghintulete de aur”. Aceste elemente de portret reliefeaza, pe de-o parte rautatea personajului,
dar in acelasi timp si bogatia, opulenta sa. Modernitatea operei lui Slavici consta insa in
mijloacele inovatoare pe care le utilizeaza in constructia personajelor: monologul interior si
stilul indirect liber.
Proza psihologica analizeaza semntimente, emotii, personajul fiind intr-o situatie de criza.
Criticul George Munteanu, in studiul ''Istoria literaturii romane'' considera ca Ghita si Ana
sunt prezentati la nivelul celor trei compartimente ale psihicului: sine, eu si supraeu; caderea
personajelor fiind realizata prin jocul dintre defulare si refulare. Jocul Anei cu Lica reprezinta
adevaratul ei dans nuptial. Critica lui George Munteanu este aprofundata de Mircea Zaciu, in
studiul ''Modernul Slavici'' : fiecare componenta a psihicului reprezinta o componenta a
personalitatii. Astfel, sinele contine pulsiunile instinctuale, eul este nivelul echilibrului psihic,
intre dorintele sinelui si normele de morale ale supraeului. De aici rezulta trei tipuri de
personalitati atribuite personajelor: Lica reprezinta virilitatea demonica care asculta de
pulsiunile instinctuale ale sangelui, ale mortii, ignorand normele sociale impuse supraeului;
Pintea isi supraliciteaza supraeul, intrucat din talhar a devenit jandar, reprezentand tipul
obsesional; Ghita si Ana reprezinta tipul narcisistic si considera ca ii salveaza compromisul
dintre trairile instinctuale si normele morale.
In concluzie, finalul tragic al personajelor Lica si Ghita aminteste de hybrisul tagediei
antice grecesti, personajele gasindu-si finalul tragic tocmai pentru ca au incercat sa
depaseasca limitele unui destin prestabilit.