You are on page 1of 61

Introducere 7

1 Introducere

1.1 Definiţia betonului precomprimat

Betonul precomprimat este un beton cu eforturi iniţiale de compresiune.

Motivul introducerii eforturilor iniţiale de compresiune este rezistenţa slabă la


întindere betonului. Din această cauză elementele de beton armat sunt fisurate sub acţiunea
solicitărilor (în special a momentelor încovoietoare) date de încărcările de serviciu (Mfiss <
ME. Consecinţele sunt :
– slaba rigiditate (rigiditatea în stare fisurată este circa 30din cea în stare
nefisurată) ;
– creşterea deformaţiilor (săge,tilor) ;
– coroziunea armăturilor este favorizată ;
– creşterea permeabilităţii (importantă în cazul rezervoarelor).

Trebuie deci evitată sau cel puţin limitată fisurarea, şi soluţia este precomprimarea
(vezi Figura 1.1).

M
E -
- - -

+ = ou ou
eop -
+
P
Precomprimare Încovoiere Precomprimare Precomprimare
totală parţială

Figura 1.1 – Starea de eforturi pe secţiune sub acţiunea unui moment încovoietor şi a
precomprimării

Două definiţii ale betonului precomprimat, date de inventatorul său şi de unul din
profesorii de beton precomprimat renumiţi din anii 1950 :

« În nici un caz, betonul precomprimat nu este beton armat ameliorat. El nu are cu betonul
armat nici o frontierăcomună. »
E. FREYSSINET

« În grinda de beton precomprimat, oţelul nu este o armătură, este o forţă. »

Y. GUYON

1.2 Procedee de precomprimare

Pocedeele de precomprimare pot fi clasificate în două categorii principale :


– precomprimarea prin preîntinderea armăturilor ;
– precomprimarea prin postîntinderea armăturilor.
8 Introducere

1.2.1 Precomprimarea prin preîntinderea armăturilor

Prin preîntindere se înţelege tensionarea armăturilor înainte de turnarea betonului.


Aceasta presupune că armăturile trebuie întinse rezemând fie pe cofraj, fie pe culee
ancorate în teren.

Acest procedeu este adaptat în special pentru fabricarea în uzină a unor elemente de
dimensiuni limitate : grinzi, grinzişoare, fâşii, stâlpi pentru linii electrice.

Prefabricarea în uzină permite să se obţină :


– o rezistenţă mai ridicată a betonului, obţinută deseori prin tratament termic (40
la 55 MPa la 28 jours);
– o rezistenţă iniţială ridicată pentru a accelera rotaţia cofrajelor (un ciclu de
fabricaţie pe zi);
– o mai bună calitate aproduselor : regularitatea rezistenţelor, aspect de suprafaţă
de calitate ;
– o reducere a costului manoperei şi amortizarea mai rapidă a echipamentelor.

Printre inconveniene amintim dificultatea de a realiza trasee curbe.

elemente prefabricate cablu

ancoraj ancoraj
mobil 50…100 m fix

Figura 1.2 – Stend de precomprimare

Principalele etape de fabricare ale unui element de beton precomprimat cu armătură


preîntinsă sunt următoarele :

1. Întinderea armăturilor (toroane sau sârme amprentate) ;


2. Montarea armăturilor poasive, urmată de turnarea betonului ; tratarea betonului
şi decofrarea ;
3. Detensionarea sârmelor (toroanelor) la plăcile de ancoraj de la extremităţile
stendului de îndată ce betonul a atins o rezistenţă suficientă, ceea ce are ca efect
transferul eforturilor către beton.

1.2.2 Precomprimarea prin postîntinderea armăturilor

Precomprimarea prin postîntinderea armăturilor presupune turnarea şi întărirea


betonului înainte de tensionarea armăturilor. În general, se utilizează rezistenţa betonului
pentru a prelua reacţiunea la întinderea armăturilor.

Procedeul prin postîntinderea armăturilor cel mai uzual utilizează cabluri introduse
în teci (metalice sau din polimeri – PEHD sau PP).

8
Introducere 9

Avantajele procedeului sunt :


– Posibilitatea de a realiza precomprimarea pe şantier, fără a construi culee sau
cofraje autoportante costisitoare ;
– Posibilitatea de a realiza elemente prin asamblarea cu ajutorul precomprimării a
unor bolţari prefabricaţi ;
– Posibilitatea de a realiza cu uşurinţă trasee curbe.

Printre inconveniente aminitim consumul de piese metalice (ancoraje) şi necesitatea


de a injecta un lapte de ciment în teacă pentru a proteja armăturile împotriva coroziunii.

1.3 Avantaje, inconveniente şi domeniu de utilizare

Ca principale avantaje ale betonului precomprimat putem cita :

– O mai bună utilizare a materialului pentru că nu exisată beton întins inutil


(fisurat), cel puţin în cazul precomprimării totale ;
– O mai bună rigiditate şi un raport mai bun între greutate şi rigiditate ;
– Betonul situat în jurul armăturilor pretensionate fiind permanent comprimat,
riscul de coroziune al armăturilor este mai scăzut ;
– Materialele utilizate având caracteristici superioare, rezultă o creştere a
rezistenţei pentru aceeaşi greutate ;
– Armăturile cu înaltă limită de elasticitate utilizate în betonul precomprimat sunt
mai ieftine, la forţă egală, decât armăturile de beton armat ;
– Rezisten,t,a la oboseală mai bună decât betonul armat, pentru că betonul rămâne
permamnet comprimat ;
– Un foarte sever control de calitate este implicit realizat la transfer ;
– Posibilitatea de a asembla elemente prefabricate fără eşafodaje şi fără
suprabetonare.

Ca inconveniente reţinem :

– Necesitatea de a realiza betoane mai rezistente ;


– Necesitatea de a dispune de un personal calificat pentru verificarea dispunerii
tecilor şi cablurilor şi pentru tensionarea cablurilor ;
– Rupere neductilă ;
– Calcule în general mai complexe decât pentru structurile de beton armat (în
special în cazul elementelor satatic nedeterminate).

Domeniile de utilizare rezultă din avantajele enumerate mai sus :

– Structurile unde greutatea proprie reprezintă o fracţiune importantă din încărcare, deci
elementele de mare deschidere : grinzi de poduri, grinzi de acoperişuri de hale
industriale, planşee pentru clădiri de birouri sau parcaje etajate ;
– Structurile unde etanşeitatea este o condiţie esenţială : rezervoare, silozuri, conducte,
anvelope de reactoare nucleare ;
– Structurile solicitate la oboseală : poduri, piste de aeroport, drumuri, fundaţii de maşini.
10 Introducere

1.4 Scurt istoric

Precomprimarea există sub diverse forme de foarte mult timp, fie sub formă
naturală (arce, bolţi) fie provocată (cercurile de butoi, roţile de bicicletă, fierăstrăul).

Primele studii asupra precomprimării betonului datează de la sfârşitul secolului al


XIX-lea şi începutul secolului XX :
– CONSIDÈRE şi BACH încearcă să întârzie fisurarea prin comprimarea
betonului şi pretensionarea armăturilor ;
– JACKSON (în California) brevetează în 1886 prima aplicaţie a betonului
precomprimat ;
– DOEHRING depune în 1888 un brevet de plăci precomprimate cu sârme ;
– KOENER şi LUNDT încearcă în 1907 să limiteze fisurarea din întindere a
betonului, dar eforturile lor au înregistrat un eşec : efortul de compresiune introdus
de armături era practic anulat de contracţia şi curgerea lentă abetonului.

FREYSSINET este cel care reuşeşte primul să dezvolte precomprimarea betonului.


În 1926 el descoperă curgerea lentă a betonului. În octombrie 1928 depune un prim brevet
privind precomprimarea, intitulat « Procedeu de fabricare a elementelor de beton armat ».
Tot el este cel care a inventat cuvântul précontrainte (imprimat pentru prima dată într-un
articol publicat în ianuarie 1933).

După război, asistăm la un progres general al betonului precomprimat, cu P.


ABELES în Marea Britanie, G. MAGNEL în Belgia, E. FREYSSINET ,si Y. GUYON în
Franţa, F. LEONHARDT în Germania, T.Y. LIN în Statele Unite, etc.

În România, primele elemente precomprimate au fost fabricate la începutul anilor


‘50 la Întreprinderea 5 Construcţii din Braşov (ing. M. HALMAGIU). Cercetările
experimentale şi dezvoltarea de tehnologii şi materiale au continuat la INCERC. Proiectele
de lemente prefabricate din beton precomprimat (pentru clădiri) erau elaborate la IPCT.

10
Materiale şi metode de precomprimare 11

2 Materiale şi metode de precomprimare

2.1 Betonul

Caracteristicile cerute unui beton pentru realizarea elementelor din beton


precomprimat sunt următoarele :
- Foarte bună r4ezistenţă iniţială (la 24 oer sau la trei zile) şi pe termen lung (28
de zile sau mai mult) ;
- O bună rezistenţă la agenţi agresivi ;
- Deformaţii instantanee şi de durată (curgere lentă) cât mai reduse ;
- O lucrabilitate cât mai bună pentru punerea în operă corectă.

Pentru a realiza aceste performanţe, trebuie utilizat un ciment cu rezistenţa de 45


sau 55 MPa, cu întărire rapidă şi un dozaj între 400 şi 500 kg/m3. Raportul apă/ciment
trebuie să fie redus şi este recomandată utilizarea aditivilor reducători de apă
(superplastifianţi). Betoanele rezultate sunt de clasă cel puţin Bc 35 (C30/35).
Pentru proprietăţile generale ale betonului, vezi capitolul 2 din cursul « Béton
armé »[4].

2.2 Armături pentru beton precomprimat

Armăturile pentru beton precomprimat trebuie să aibă rezistenţă înaltă şi relaxare


redusă. Într-adevăr, pentru oţeluri la care limita elastică este de ordinul a 200…400 MPa,
pierderile de tensiune pot reprezenta între 50% şi 80% din limita elastică, în timp ce pentru
oţelurile cu limită elastică ridicată (1400 la 1600 MPa) ele nu reprezintă decât 15-20%.
Relaxarea armăturilor reprezintă o sursă importantă de pierderi de tensiune. De
aceea a fost pusă la punct fabricarea de armături cu relaxare redusă. Dacă la armăturile cu
relaxare normală, relaxarea la 1000 de ore reprezintă 8-12% din efortul iniţial, la cele cu
relaxare redusă aceasta este de numai 2-5%.
După normele româneşti STAS 10107/0-90, se pot folosi mai multe tipuri de
armături : sârme netede (SBP), sârme amprentate (SBPA), toroane (TBP) sau bare profilate
(PC 90). Sârmele pot fi grupate în împletituri de 3 sârme, toroane (din 7 sârme) sau
fascicule din sârme paralele (figures 2.1 et 2.2).

Figura 2.1 – Toroane pentru beton precomprimat : vedere laterală şi secţiune transversală

11
12 Materiale şi metode de precomprimare

1 – sârme
2 – resort
3 – resort
interior
4 – ligaturi

Figura 2.2 – Fascicule compuse din sârme paralele (STAS 10107/0-90)


Vedere şi secţiune pentru un fascicul compus din 36 sârmedispuse pe 2 rânduri

Armăturile pentru beton precomprimat nu au palier plastic (figura 2.3). Modelul


analitic, după STAS 10107/0-90, este este dat de ecuaţia următoare :

σp
pentru σp ≤ 0,6 Rp εp = (2.1a)
Ep
5
σp σ p 
pentru σp > 0,6 Rp εp = + − 0 ,6  (2.1b)
E p  R p 

1600 SBP

1400
efort unitar (MPA)

1200
PC 90
1000

80

60

40
OB 37
20

5 10 20 30 40
deformaţie (‰)
Figura 2.3 – Curbe caracteristice ale oţelurilor SBP, PC 90 et OB 37

Limita convenţională de proporţionalitate R0,1 corespunde unei deformaţii reziduale


de 0,1 % şi limita convenţională de plasticitate R0,2 corespunde unei deformaţii reziduale
de 0,2 %. Rezistenţa caracteristică Rpk este raportată la rezistenţa la rupere pentru
Materiale şi metode de precomprimare 13

armăturile dinn SBP şi TBP şi la limita convenţională de plasticiate pentrus armăturile din
PC 90.

Caracteristicile geometrice, chimice, mecanice şi tehnologice ale armăturilor sunt


date în normele STAS 6482/2-80 pentru SBP, STAS 6482/3-80 pentru SBPA şit STAS
6482/4-80 pentru TBP. Rezistenţele caracteristice şi de calcul ale acestor armături, utilizate
în proiectare, sunt date în tabelul de mai jos (după STAS 10107/0-90) :

Tabelul 2.1 – Rezistenţe caracteristice şi de calcul ale armăturilor pentru beton


precomprimat
Diametru Rezistenţă Rezistenţă de
Tipuri de armături nominal caracteristică calcul
(mm) Rpk (MPa) Rp (MPa)
1,5 2110 1690
2 2010 1610
2,5 1910 1530
3 1860 1490
SBP I 3,7 1770 1420
4 1720 1380
SBP 5 1670 1340
6 1620 1300
7 1570 1260
1,5 1910 1530
2 1860 1490
SBP II
2,5 1770 1420
3 1670 1340
5 1670 1340
SBPA I 6 1620 1300
7 1570 1260
SBPA
5 1520 1220
SBPA II 6 1470 1180
7 1470 1180
9 1760 1410
TBP
12 1660 1330
PC 90 14...28 600 500

Rezistenţele de calcul Rp se obţin plecând de la rezistenţele caracteristice Rpk şi împărţindu-


le pe acestea din urmă cu ceficientul parţial de siguranţă γp :

R pk
Rp = (2.2)
γp
unde :
γp = 1,25 pentru SBP, SBPA, TBP ;
γp = 1,20 pentru PC 90.

Modulii de elasticitate pentru aceste armăturile sunt :

- bare PC 90 : Ep = 210 GPa ;

13
14 Materiale şi metode de precomprimare

- sârme SBP et SBPA : Ep = 200 GPa ;


- toroane : Ep = 180 GPa ;

Deformaţia la rupere se consideră εr = 3%.

În majoritatea ţărilor europene se utilizează toroane constituite din sârme cu relaxare


redusă. Cele mai utilizate sunt toaroanele T13S (Ap =100 mm2, fpk = 1860 MPa) şi T15S
(Ap =150 mm2, fpk = 1770 MPa). În continuare sunt date careacteristicile unui toron T15S.

Tabelul 2.2 – Caracteristicile toroaneleor T15S (Freissinet)


Diametru nominal mm 15,7
Secţiune mm2 150
Rezistenţa caracteristică fpk MPa 1770
Limita de curgere fp0,1k MPa 1520
Alungirea sub sarcină maximă εuk % ≥ 3,5
Modul de elasticitate Ep GPa 195
Relaxare La 1000 ore, 20 ºC, 0,7fpk ≤ 2,5 %
Coeficienţi de frecare Teci metalice: ϕ = 0,18 ∆ϕ = 0,005/m
Teci PE sau PP: ϕ = 0,14 ∆ϕ = 0,007/m

Figura 2.4 – Curba caracteristică pentru toroane T15S

2.3 Alte materiale

2.3.1 Tecile pentru armături postîntinse

La elementele cu armătură postîntinsă, armăturile sunt dispuse în goluri (canale)


realizate în beton cu ajutorul unor teci.
Tecile sunt ţevi de oţel, foi de tablă de 0,4 ou 0,6 mm grosime înfăşurate în spirală
sau ţevi din PVC sau alt material polimeric (polipropilenă, polietilenă de înaltă densitate).

Aceste teci trebuiesă răspundă următoarelor exigenţe :


- Să fie suficent de flexibile ca să poată fi dată forma dorită traseului armăturii ;
- Să fie suficent de robuste pentru a-şi păstra forma în timpul instalării şi
betonării ;
Materiale şi metode de precomprimare 15

- Să fie etanşe astfel încât să împiedice infiltrarea laptelui de ciment în timpul


betonării.

2.3.2 Mortarul de injecţie

Pentru a proteja armaturile, golul care rămâne între cablu şi teacă este injectat cu un
mortar de ciment (sau eventual cu un produs : ceară, unsoare).

Mortarul poate avea compoziţia următoare :


- ciment portland de rezistenţă 55 MPa ;
- apă dozată la 35% până la 45% din greutatea cimentului (a/c = 0,35...0,45) ;
- plastifiant (eventual) ;
- nisip fin eventual (până la 25% din greutatea cimentului).

La extremităţile şi în punctele cele mai înalte ale canalului armăturii sunt prevăzute
tuburi de injecţie şi aerisire pentru a permite mortarului de injecţie să elimine tot aerul
conţinut în canal. Presiunea de injecţie a mortarului este de ordinula a 0,6…0,8 MPa la
intrarea în canal.

2.4 Mecanisme de ancorare

După funcţia lor distingem două catgorii de ancoraje :


- ancorajele active (mobile) care permit blocarea cablului la extremitatea de la
care se face întinderea sa. Orice unitate de pretensionare comportă cel puţin un
ancoraj activ ;
- ancorajele fixe, care impiedecă orice mişcare, faţă de beton, a extremităţii
cablului opusă celei de la care se face întinderea. Ancorajele fixe pot fi
exterioare, care rămân accesibile după betonare, sau ancoraje încorporate
betonului structurii ( care funcţionează fie prin presiune, fie prin aderenţă).

Există de asemenea cuple (care permit realizarea continuităţii a două tronsoane de


cables întinse in faze diferite – pentru structurile construite în mai multe etape) şi
dispozitive de înnădire (care asigură racordarea a două tronsoane de armatură întinse
simultan de la una sau/şi cealaltă din extremităţile libere).
Există mai multe societăţi deţinătoare de procedee de pretensionare, care au
dezvoltat propriile lor sisteme. În continuare vor fi prezentate doar câteva tipuri
reprezentative de ancoraje.

2.4.1 Ancoraje active

Sârmele şi toroanele pot fi blocate prin împănare (figurile 2.5 şi 2.6).


Figura 2.5 prezintă ancorajul inel-con (INCERC) utilisat pentru fascicule de sârme
paralele : după intindere, sârmele sunt blocate în inel prin introducerea conului.

15
16 Materiale şi metode de precomprimare

Figura 2.5 – Ancoraj inel - con (INCERC)

Figure 2.6 – Ancoraj cu pene (Freyssinet)

Procedeul Freyssinet utilizează o placă cu una sau mai multe găuri tronconice.
După întindere, toroanele sunt blocate cu două sau trei pene metalice (figura 2.6).

Un alt procedeu este sistemul BBRV (figura 2.7) : ancorajele sunt prefabricate,
fixate la extremitatea cablului înainte de întinderea sa. După întindere, ancorajul este blocat
pe beton cu cale. Sârmele se sprijină, prin intermediul unor butoni forjaţi la rece, pe capul
metalic al ancorajului, care este găurit. Acest cap de ancoraj este filetat la exterior, ceea ce
permit însurubarea pe el a tijei presei hidraulice. Inconvenientul procedeului este că
măreşte spaţiul necesar cu o lungime egală cu alungirea cablului la pretensionare (circa 7
mm/m). Acest inconvenient este evitat la ancorajul tip L, la care capetele ancorajului sunt
situate într-o trompetă. În acest caz, cablurile sunt mai scurte la început decât elementula
care trebuie precomprimat şi trebuie calculată cu precizie lungimea finală a cablului.

În cazul barelor, se prevede un filetaj la extremitatea barei şi aceasta poate fi


blocată cu ajutorul unei piuliţe (procedeu Dywidag, figura 2.8).
Materiale şi metode de precomprimare 17

Figura 2.7 – Ancoraj BBRV tip L

Figura 2.8 – Ancoraj cu piuliţă (Dywidag)

2.4.2 Ancorajele fixe

Dintre ancorajele fixe exterioare, cel mai cunoscut în România este cel cu dorn
(figura 2.9) : armăturile fac o buclă 6in jurul unui dorn care se sprijină pe o placă metalică
fixată pe beton.

Figura 2.9 – Ancoraj fix cu dorn (INCERC)

17
18 Materiale şi metode de precomprimare

Un sistem similar, înglobat în beton, este realizat făcând o buclă cu armăturile în


jurul unei plăci curbe în contact direct cu betonul (figura 2.10).
În cazul ancorajelor prin aderenţă, sârmele depăşesc teaca pe o lungime suficentă
pentru a asigura ancorajul prin aderenţă (figura 2.11). Pentru a diminua eforturile în beton,
sârmele sunt desfăcute în evantai. Aderenţa este ameliorată dacă sârmele sunt ondulate sau
curbate pentru a forma ciocuri.

Figura 2.9 – Ancoraj prin presiune înglobat în beton (VSL tip U)

Figura 2.10 – Ancoraj prin aderenţă (Freyssinet)

2.5 Pretensionarea armăturilor

Pretensionarea cablurilor se face cu o presa hidraulică. Presa hidraulică este un


mecanism constituit dintr-un cilindru şi un piston, delimitând o cameră la interior în care se
poate injecta ulei, ceea ce face să se deplaseze cele două piese una faţă de cealaltă.
Materiale şi metode de precomprimare 19

Cilindrul se sprijină pe beton, in timp ce cablul este fixat de piston, a cărui mişcare asigură
tensionarea cablului.
În continuare se exemplifică funcţionarea presei cu orificiu central.

1. Montarea presei

Ordinea de montare a presei şi


accesoriilor sale :

a) Capul de ancorare cu pene


b) Resoarte
c) Coroana de blocaj
d) Corpul pompei
e) Blocul posterior cu penele
auxiliare.

2. Pregătirea prentru tensionare

Se fixează toroanele pe blocul


posterior cu penele auxiliare

3. Tensionarea toroaneleor

Se pune supb presiune camerta


presei (f) la presiunea
corespunzătoare efortului dorit în
cablu. De regulă, punerea sub
presiune se face în trepte, la care
se măsoară alungirea cablului.
Resoartele asigură un blocaj
uniform al penelor şi limitează
pătrunderea lor.
Când alungirea cablului depăşeşte
cursa (g) presei, trebuie procedat
la una sau mai multe etape. Se
procedează astfel :
- blocaj provizoriu al toroanelor pe
capul de ancoraj (a)
- închiderea presei prin golirea
uleiului din camera principală (f)
- prinderea din nou a toroanelor pe
blocul posterior (e)
- reluarea tensionării.

4. Golirea şi demontarea presei

Se goleşte uleiul din camera presei


şi se demontează accesoriile Figure 2.11 – Schema pretensionării unui cablu

19
Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini 19
20 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

3 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

Pentru a simplifica expunerea, efectul pierderilor de tensiune din armătură este ignorat în
acest capitol. El va fi introdus în capitolul următor.

3.1 Evoluţia eforturilor unitare în armătură şi în beton în faza iniţială

Trebuie definite mai întâi noţiunile de fază iniţială şi fază finală :


- prin fază iniţială se înţelege intervalul de timp care începe odată cu fabricarea
elementului şi se termină cu transferul eforturilor de la armătura pretensionată
la beton;
- prin fază finală se înţelege intervalalul care începe la sfârşitul fazei iniţiale şi
durează până se dezvoltă toate pierderile de tensiune reologice.

3.1.1 Armături en preîntinse

Întinderea cablurilor se face pe culei fixate în sol şi deformaţia (alungirea) cablului


este εp0. În momentul transferului eforturilor între armătură şi beton, are loc o scurtare a
betonului şi, în acelaşi timp, o scurtare a armăturii, de valoare εbp. În consecinţă deformaţia
armăturii scade la valoarea εpp.

∆l0/2 l0 ∆l0/2

∆lb/2 ∆lb/2
σbp
Tp Tp

Tp Tp = Apσp
∆lb/2 ∆lb/2

σ tracţiune alungire
TRANSFER ε
TRANSFER
e
σp0 εp0
εbpEp = npσbp εbp
oţel oţel
εppEp εpp

εbpEb timp timp


beton beton εbp
compresiune scurtare

Figura 3.1 – Deformaţii şi eforturi unitare într-un element precomprimat prin preîntindere
în faza iniţială

Relaţia între deformaţiile armăturii şi betonului este :

εp0 = εpp + εbp (3.1)

Efortul unitar în armătură înainte de transfer este :


Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini 21

σp0 = εp0Ep (3.2)

Efortul unitar în beton după transfer este :

σbp = εbpEb (3.3)

Efortul unitar în armătură după de transfer este :

σpp = εppEp =(εp0 - εbp)Ep = σp0 - np σbp (3.4)

cu np = Ep/Eb

Echilibrul forţelor interne (compresiunea din beton şi întinderea din armătură) după
transfer dă :

Abσbp = Apσpp (3.5)

De unde rezultă :

Apσ p0 P0
Abσbp = Ap(σp0 - np σbp) ⇒ σ bp = = (3.6)
Ab + n p A p Abi

Se poate ajunge la relaţia (3.6) şi printr-o altă abordare : dacă se consideră forţa de
precomprimare P0 ca o forţă exterioară aplicată pe secţiunea echivalentă omogeneizată de
arie Abi, efortul unitar în beton este :

P0
σ bp =
Abi

Se pot deci determina deformaţia şi efortul unitar în beton considerând


precomprimarea ca o forţă exterioară.

3.1.2 Armături postîntinse

Cazul armăturilor postîntinse este ilustrat în figura 3.2. Echilibrul forţelor interne
dă :

Abσbp = Apσpp

Cu : σbp = εbpEb şi σpp = εppEp

Se remarcă similaritatea acestor relaţii cu cele obţinute mai înainte în cazul


precomprimării prin preîntendere. Pentru a putea utiliza aceleaşi relaţii, se defineşte o
valoare fictivă a efortului unitar în armătură σp0, care este efortul unitar în armătura
pretensionată care ar corespunde unui efort unitar nul în beton.
22 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

∆lp/ l0 ∆lp/
2 2

∆lb/ ∆lb/
σbp
2
Tp Tp
Tp Tp = Apσp

σ ε
întindere
TRANSFER întindere
TRANSFER

oţel oţel
σpp εpp

σbp timp εbp timp


beton beton
compresiune compresiune

Figure 3.2 – Deformaţii şi eforturi unitare într-un element precomprimat prin


postîntindere în faza iniţială

3.1.3 Controlul pretensionării

Controlul pretensionării este realizat fie prin măsurarea presiunii în circuitul


pompei (cu un manometru), fie prin măsurarea alungirii armăturii (cu un extensometru). În
primul caz se obţine forţa din pompa hidraulică, care este egală cu forţa din armătură, iar
efortul unitar din armătură este egală cu această forţă împărţită la secţiunea armăturii; în
cel de-al doilea se obţine deformaţia armăturii şi, aplicând legea lui Hooke, efortul unitar.
La procedeul prin preîntindere, valorile măsurate sunt σp0 şi εp0, în timp ce în cazul
postîntinderii sunt σpp şi εpp.

În conclusion, efortul unitar de control σpk este asociat cu σp0 în cazul preîntinderii
şi respectiv σpp în cazul postîntinderii .

Efortul unitar de control σpk este limitat la valorile următoare (STAS 10107/0-90) :

- pentru armăturile cu Rpk = Rrk (SBP, SBPA, TBP, etc.) :

σpk ≤ R0,2k şi σpk ≤ Rpk (3.7)

− pentru armăturile cu Rpk = R0,2k (PC 90) :

σpk ≤ 0,95Rpk (3.8)


Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini 23

3.2 Tiranţi

σbp
0 Pp - Pp

Pp Pp = Apσpp

σb1 < σbp


1 T1 - T 1 < Pp
σp1 > σpp

σb2 = 0
2 T2 T2 = P0 =Apσp0
σp0

Rt
3 Tf + Tf = P0 + Ap*20 MPa + AbRt

σp0 + 20
MPa σ

4 Tf + dT Tf + dT
σp0 + 20 MPa + ∆σpf

5 Ts Ts = Apσp
σp

6 Tu Tu = ApRp
Rp

Figura 3.3 – Comportarea unui tirant de beton precomprimat sub încărcări

Situaţia 0 reprezintă momentul de după transfer : încărcarea exterioară este zero,


forţa de întindere Apσpp din armătură şi forţa de compresiune Abσbp în beton sunt în
echilibru.

Dacă se aplică o forţă T1 < Apσpp (situaţia 1), compresiunea în beton scade şi
întinderea din armătură creşte :

P0 − T1 T
σ b1 = = σ bp − 1 (3.9)
Abi Abi
T
σp1 = σpp + n p 1 (3.10)
Abi
24 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

Dacă forţa aplicată este egală cu P0, efortul în beton este zero (decompresiune) :
situaţia 2.

Forţa de fisurare este (vezi situaţia 3) :

T fisBP = A p (σ p 0 + 20MPa) + Ab Rt = P0 + T fisBA (3.11)

În momentul fisurării (situaţia 4), efortul unitar în armătură creşte cu :

Rt
∆σ pf = (3.12)
µp
Ap
unde µp =
Ab

În stare fisurată (situaţia 5), efortul unitar în armătură este :

TS TS
σ p2 = (3.13) sau σ p0 + ∆σ p = (3.14)
Ap Ap
TS − P0
De unde: ∆σ p = (3.16)
Ap

La starea ultimă, rezistenţa tirantului este :

Tu = ApRp (3.17)

Evoluţia deformaţiilor şi eforturilor unitare în armătură şi beton este prezentată în


figura 3.4.
Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini 25

T
Tu
T2
Tfis
Sfârşitul
transferului P0
T1
timp

armătură
∆σpf
20 MPa Rp
σp2

σp1 σp0
σpp timp
Rt
σbp σb1
beton

10-4

εp0
εpp timp
10-4
εbp

Figura 3.4 – Evoluţia eforturilor unitare şi a deformaţiilor într-un tirant de beton


precomprimat
26 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

Relaţia forţă-deformaţie pentru un tirant de beton precomprimat este dată în fig. 3.5.

T
εp
TR
εb
TfisBP

P0 BP atan(EpAp)

BA

TfisB atan(EbAb + EpAp)

εbp εpp ε
εp0

Figura 3.5 – Relaţia forţă-deformaţie pentru un tirant de beton precomprimat

3.3 Grinzi

Diagramele de deformaţii şi de eforturi unitare sunt date în figura 3.6.

Faza 0 : după transfer

P0 P0 e0 p − M gp
σ bps = − + (3.17)
Abi Wbis
P P0 e0 p − M gp
σ bpi = − 0 − (3.18)
Abi Wbii
P P0 e0 p − M gp
σ bp = − 0 − e0 p (3.19)
Abi I bi
σ pp = σ p0 − n pσ bp (3.20)

Faza 1 : momentul exterior echilibrează momentul datorat precomprimării

M1 = P0e0p (3.21)
P0
σ bps = σ bpi = σ bp = − (3.22)
Abi

Faza 2 : efortul unitar în fibra inferioară este nul (decompresie)


Forţa axială este situată în acest caz la extremitatea superioară a sîmburelui central :
M2
= e0 p + ρ s (3.23)
P0
0 1 2 3 4 5

P0 P0
Mg rs M1 P0 Mfis ME Mr
M2
Me/P0 M2/P0 =
P0 ri e0p e0p + rs
e0p + rs
Mgp/P0 = e0p
P0 P0 P0 P0 P0 P0

σbps σbps =-P0/Abi σbps =-P0/Abi-P0rs/Wbis


Rc
ou

σppA σp1Ap σp0Ap (σp0 +20)Ap (σp +∆σp)Ap σplA RpAp


σbpi σbpi 0 Rt

εbu = 3.10-3 εb < 3.10-3

sau
εbp4
εp0 εp0 εp0 εp0 εp0 εp0
Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

εp0
εbp εpp εb1 < εbp εtu = 10-4 εp < εpu εp = εpu

Stadiul I Stadiul II Stadiul III

Figura 3.6 – Evoluţia eforturilor unitare şi a deformaţiilor într-un element solicitat la încovoiere
27
28 Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini

Eforturile unitare în beton la fibra superioară, la fibra inferioară şi respectiv la nivelul


armăturilor pretensionate sunt :

P0 P0 e0 p − M 2 P Pρ P  ρ 
σ bps = − + = − 0 − 0 s = − 0  1 + s  (3.24)
Abi Wbis Abi Wbis Abi  ρi 
P P0 e0 p − M 2
σ bpi = − 0 − =0 (3.25)
Abi Wbii
P P0 e0 p − M 2 P Pρ
σ bp = − 0 − e 0 p = − 0 + 0 s e0 p ≅ 0 (3.26)
Abi I bi Abi I bi

Faza 3 : pragul de fisurare : efortul unitar în fibra de beton cea mai întinsă este Rt şi
deformaţia în aceeaşi fibră este εbtu = 10-4.

M BP BA
fis ≅ P0 (e 0 p + ρ s ) + M fis (3.27)
σ bp ≅ σ p0 + 10 −4 ⋅ E p = σ p0 + 20 MPa (3.28)

Observaţii :
• Momentul de fisurare al elementului de beton precomprimat este mai mare decât
momentul de fisurare al elementului de beton armat cu valoarea P0(e0p + ρs). Surplusul este
deci proporţional cu :
- Forţa de precomprimare P0
- Excentricitatea lui P0 faţă de extremitatea superioară a sâmburelui central.

• Până aici secţiunea nu era fisurată şi se puteau utiliza les relaţiile din Rezistenţa
materialelor pentru secţiunea echivalentă omogenă.

Faza 4 : beton întins fisurate (stadiul II)

După fisurare se produce o creştere a deformaţiei şi efortului din armătură :

σ p = σ p 0 + ∆ε p ⋅ E p = σ p0 + ∆σ p (3.29)

Soluţia problemei (eforturile în beton şi armătură) se obţin ca pentru beton armat în


stadiul II, punând condiţiile de echilibru, de compatibilitate geometrică (ipoteza secţiunilor
plane) şi scriind legile constitutive ale materialelor. Trebuie totuşi subliniate
particularităţile următoare :
- Forţa de precomprimare este considerată ca forţă exterioară
- Coeficientul de echivalenţă trebuie să ţină cont de curegera lentă a betonului
Ep
n pII = ( 1 + 0.8 vϕ ) .
Eb

Relaţiile de calcul sunt următoarele :

x
∫ bσ
0
y b dy = A p ( ∆σ p + σ p 0 ) (3.30)
M E = z ⋅ A p ( ∆σ p + σ p0 ) (3.31)
Comportarea elementelor de beton precomprimat sub sarcini 29

cu : z=
∫ yb σ dy + h
0
y b
−x (3.32)
x 0

∫ b σ dy
0
y b

şi :
∆σ p h0 − x
= ⋅ n p ( 1 + 0 ,8ϕ v ) (3.33)
σ bmax x

Faza 5 : Ruperea (stadiul III)

Ruperea este « fragilă » (fără deformaţii plastice importante în armătură). Pot apărea
două situaţii :
- Ruperea prin betonul comprimat (εb, max = εbu = 0.003), fără ca armătura să-şi
atingă rezistenţa σpl < Rp ;
- Ruperea prin armătură σp = Rp ,.

Calculul este similar cu cel pentru secţiunea de beton armat (vezi [4]), cu anumite
particularităţi particularités :
- Trebuie ţinut cont de deformaţia iniţială datorată pretensionării (εp0) în armătură
şi
- Trebuie ţinut cont de legea constitutivă a armăturii, care nu prezintă un palier
plastic ca armăturile pentru beton armat.

Concluzie :

Precomprimarea ridică paragul de fisurare cu mărimea P0(e0p + ρs). Aceasta face ca


elementul să lucrezefără fisuri sub încărcările de exploatare.
30 Pierderi de tensiune

4 Pierderi de tensiune

4.1 Introducere

Pentru a determina efortul în armăturile pretensionate trebuie ţinut seama de anumite


fenomene, cum ar fi frecarea la întiderea armăturilor, lunecarea în ancoraj la blocare,
nesimultaneitatea tensionării diefritelor armături, deformaţiile datorate tratamentului
termic, relaxarea eforturilor în armătură, curgerea lentă a betonului. Toate aceste fenomene
produc pierderi de efort (tensiune) în armăturile pretensionate.
Primele patru fenomene sunt instantanee (şi au cauze legate de tehnologia de
execuţie). Ultimele două sunt fenomene care se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp,
durând mai mulţi ani (fenomene reologice).
Pierderile de tensiune se calculează diferit pentru procedeul cu armături preîntinse
faţă de procedeul cu armături postîntinse.

În normele româneşti STAS 10107/0-90 sunt considerate următoare pierderi de


tensiune :

a) Armături preîntinse

- Faza iniţială :

∆σλ = pierdere datorită lunecării (reculului) în ancoraj la blocare ;


∆σf = pierdere datorită frecării pe traseu a armăturilor ;
∆σs = pierdere datorită tensionării succesive a armăturilor ;
∆σt = pierdere datorită tratementului termic ;
∆σri = pierdere datorită relaxării armăturilor înainte de transfer.

- Faza finală :

∆σrf = pierdere datorită relaxării armăturilor după transfer ;


∆σφ = pierdere datorită curgerii lente a betonului.

b) Armături postîntinse

- Faza iniţială :

∆σλ = pierdere datorită lunecării (reculului) în ancoraj la blocare ;


∆σf = pierdere datorită frecării pe traseu a armăturilor ;
∆σs = pierdere datorită tensionării succesive a armăturilor ;
∆σstr = pierdere datorită strivirii betonului sub armăturile înfăşurate ;

- Faza finală :

∆σr = pierdere datorită relaxării armăturilor ;


∆σφ = pierdere datorită curgerii lente a betonului.
Pierderi de tensiune 31

4.2 Variabilitatea pierderilor de tensiune. Calcul eforturilor în armături

Pierderile de tensiune calculate conform STAS 10107/0-90 sunt valori maxime


probabile, şi sunt cu circa 20% mai mari decât valorile medii. Valorile minime probabile
sun cu 20% mai mici decât valorile medii. Rezultă următoarea relaţie între valorile minime
şi cele maxime ale pierderilor de tensiune :

∆σmin = 0,80∆σmoyen = (0,80/1,20) ∆σmax ≅ 0,65∆σmax (4.1)

În consecinţă, se pot calcul valori minime şi respectiv valori maxime ale eforturilor din
armătură :

− pentru armăturile preîntinse :

− în faza iniţială σ min


p 0 = σpk - (∆σλ + ∆σf + ∆σs + ∆σt +∆σri) (4.2)
σ max
p 0 = σpk – 0,65(∆σλ + ∆σf + ∆σs + ∆σt +∆σri) (4.3)

− în faza finală σ pmin min


0 = σ p 0 - (∆σφ + ∆σrf) (4.4)
σ pmax
0 = σ max
p 0 - 0.65(∆σφ + ∆σrf) (4.5)

− pentru armăturile postîntinse :

− în faza iniţială σ min


pp = σpk - (∆σλ + ∆σf + ∆σs + ∆σstr) (4.6)
σ max
pp = σpk – 0,65(∆σλ + ∆σf + ∆σs + ∆σstr) (4.7)
σ p0 = σ pp +npσbp

− în faza finală σ pmin min


0 = σ p 0 - (∆σφ + ∆σr) (4.8)
σ pmax max
0 = σ p 0 - 0.65(∆σφ + ∆σr) (4.9)

4.3 Ara,turi preîntinse

A. În faza iniţială

4.3.1 Pierderi de tensiune la ancoraj (∆σλ)

Aceste pierderi corespund lunecării toroanelor sau sârmelor în pene şi a penelor în


plăcile de ancoraj la detensionarea presei şi blocarea penelor. Tendinţa de recul a armăturii
blochează prin efect de pană penele în ancoraj. Această lunecare are valori de la 1 la 12
mm în funcţie de tipul de ancoraj şi proecedeul de pretensionare folosit. El figurează în fişa
de agrement tehnic a procedeului, sau în STAS 10107/0-90.

Scurtarea armăturii este :


32 Pierderi de tensiune

λ
ε= (4.10)
Lp
unde : λ = lunecarea în ancoraj ;
Lp = lungimea cablului între ancoraje.

Această scurtare produce o pierdere de tensiune în armătură :

λE p
∆σλ = εE p = (4.11)
Lp

Dacă întinderea se face de la amblele capete, pierderea de tensiune este :

( λ 1 + λ 2 )E p
∆σλ = (4.12)
Lp

Exemplu : Pentru un cablu de lungime Lp = 20 m, întins de la un singur capăt, la care


lunecarea este λ = 5 mm, pierderea de tensiune este :

λE p 5 ⋅ 10 −3 ⋅ 200 ⋅ 10 3
∆σλ = = = 50 MPa
Lp 20
Pentru un efort de control σpk = 1500 Mpa, acesta pierdere reprezintă 3,3 %

Conform standardului STAS 10107/0-90, anexa H, tabelul 44, lunecările în


ancorajele cele mai utilizate în Români sunt :

Tabelul 4.1 – Valori ale lunecărilor în ancoraj după STAS 10107/0-90


Tipe de ancoraj λ (mm)
Ancoraj cu piuliţă pentru bare 1
Ancoraj cu pene pentru SBP A I ou TBP 4
Ancoraj cu pene pentru bare 4
Ancoraj inel-con simplu pentru fascicule 12Φ5 mm 4
cu sârme paralele 12Φ7 mm, 24Φ7 mm 5
Ancoraj inel-con dublu pentru fascicule 48Φ7 mm 7

4.3.2 Pierderi de tensiune din frecare pe traseu (∆σf)

La armăturile preîntinse, pierderile din frecare pe traseu apar numai în cazul


armăturilor deflectate (ceea ce este destul de rar în cazul precomprimării cu armături
preîntinse). Aceste pierderi trebuie determinate experimental.

4.3.3 Pierderi de tensiune datorită tensionării sucesive a armăturilor (∆σs)

Dacă pretensionarea se face pe stand, nu se produc pierderi, pentru că ancorarea se


face pe culei, care sunt foarte rigide. Dacă pretensionarea se face pe tipar autoportant, la
Pierderi de tensiune 33

fiecare tensionare a unui cablu tiparul se scurtează elastic, care produce o scădere a
tensiunii în cablurile deja întinse.
Efortul unitar în tipar, după întinderea tuturor cablurilor, este :

Forta ⋅ totala ⋅ de ⋅ precomprimare


σT = (4.13)
Aria ⋅ sec tiunii ⋅ tiparului

σT
Ceea ce revine, pentru fiecare cablu întins, la o variaţie a efortului unitar şi
n
σT
respectiv ∆ε T = a deformaţiei.
nET
Ep σT σ
Dar ∆εT = ∆εp şi efortul unitar în cablu scade cu ∆σ = E p ∆ε p = = nT T
ET n n
Deci :

n −1
Cablul 1 : ∆σ = nT σ T
n
..................................
n−i
Cablul i : ∆σ = nT σ T
n
....................................
Cablul n : ∆σ = 0

Dacă cablurile sunt concentrate pe o zonă restrânsă din secţiunea elementului,


normele permit să se calculeze şi să se utilizeze o valoare medie :

n−1
∆σ s = nT σ T (4.14)
2n

4.3.4 Pierderi datorită tratamentului termic (∆σt)

Tratamentul termic la care sunt supuse elementele de beton precomprimat pentru a


accelera întărirea betonului este la originea unor pierderi de tensiune legate de dilatarea
termică şi apoi contracţia la răcire a betonului şi a armăturii. După normele româneşti
(STAS 10107/0-90), aceste pierderi pot fi evaluate în felul următor :

− Când se utilizează stenduri de precomprimare : ∆σt = 1,25∆t (4.15)


(unde ∆t = diferenţa de temperatură)
pentru stenduri lungi (circa 100 m) ∆σt ≅ 80 MPa (4.16)

− Când se utilizează tipare autoportante încălzitoare :

∆σt ≅ 20 MPa (4.17)


34 Pierderi de tensiune

4.3.5 Pierderea de tensiune datorită relăxarii armăturilor în faza iniţială (∆σri)

Relaxarea de oţelului este o scădere a efortului unitar sub deformaţie constantă. Ea


apare la oţelurile cu limită de elasticitate ridicată utilizate la beton precomprimat numai
pentru eforturi unitare mai mari decât 30 sau 40% din efortul unitar de rupere. Mărimea
relaxării depinde de natura oţelului, de tratamentele la care este supus în procesul de
fabricare şi de nivelul de efort unitar.
Se disting armături cu relaxare normală şi armături cu relaxare scăzută (de exemplu,
pentru sârmele sau toroanele cu relaxare normală, supuse la un efort unitar iniţial de 0,7σr,
relaxarea la 1000 de ore este 8% din efortul iniţial ; pentru armăturile cu relaxare scăzută,
aceasta este 2,5% din efortul iniţial). Ţinând cont de diferenţa mică de preţ între cele două
două tipuri de armături, economia realizată datorită folosirii armăturilor cu relaxare scăzută
face preferabilă folosirea acestora.

În normele normes de produs (STAS 6482/2,3,4 din 1980) sunt date valorile relaxării
pure la 1000 de ore. Relaxarea finală este considerată :

∆σr∞ =2∆σr 1000 pentru SBP, SBPA şi TBP


∆σr∞ =∆σr 1000 pentru PC 90

Relaxarea variază după o lege exponenţială (figura 4.1) şi relaxarea la timpul t este :

∆σrt = Krt∆σr∞ (4.18)

Vlaorile Krt sunt date dîn le tabelul 4.2 (după STAS 10107/0-90 anexa H, tabelul 46) :

Tabelul 4.2 – Valorile coeficientului Krt după STAS 10107/0-90


t 1 oră 24 h 100 h 120 h 42 zile 90 zile 1 an 14 luni 11 ani
Krt 0,21 0,40 0,51 0,53 0,73 0,79 0,89 0,90 0,98

σ

σ p0
Κrt∆σr∞ ∆σr∞

t timp
Figura 4.1 – Relaxarea armăturii în timp

Pierderea finală prin relaxare (fracţiunea din efortul iniţial ρ%) este dată în STAS
10107/0-90 în funcţie de efortul unitar după pierderile instantanee şi tipul de oţel (vezi
tabelul 4.3) :

∆σ r∞
ρ= % (4.19)
σ *p 0

cu σ∗p0 = σpk - ∆σλ - ∆σf - ∆σs (4.20)


Pierderi de tensiune 35

Tabelul 4.3 – Pirederea de tensiune din relaxarea armăturilor (% din efortul iniţial)
σ∗p0 / Rpk
Tipul oţelului 0,50 0,60 0,70 0,80
ρ = ∆σ r∞ / σ p0 în %
*

SBP, SBPA 0 4,5 9,0 14,0


TBP 0 5,0 10,5 16,5

Deci :
∆σ r∞ = ρ ⋅ σ *p0 (4.21)

şi pierderea din relaxare în faza iniţială este :

∆σri = Krt∆σr∞ (4.22)

cu Krt care correspunde momentului la care are loc transferul.

B. În faza finală

4.3.6 Pierderea de tensiune datorită curgerii lente a betonului (∆σϕ)

Sub acţiunea unei încărcări permanente, efortul unitar în beton este σbp, iar
deformaţia instantanee este σbp/Eb. Deformaţia finală de curgere lentă este :

σ bp
εϕ = ϕ (4.23)
Eb

Pierderea de tensiune în armătură este :

σ bp
∆σ ϕ = ε ϕ E p = ϕ E p = n p ϕ σ bp
Eb

În cazul general, când mai multe încărcări permanente intervin la momente diferite,
pierderea de tensiune este :

∆σ ϕ = n p ∑ ϕ i σ bp ,i (4.24)
i
unde :
σbp,i = efortul unitar în beton la nivelul armăturii pretensionate sub efectul
încărcărilor permanente aplicate la momentul i ;
ϕi = coeficient de fluaj al betonului corespunzând momentului i ;
36 Pierderi de tensiune

4.3.7 Pierderea de tensiune datorită relăxarii armăturilor în faza finală (∆σrf)

Relaxarea armăturii într-un element de beton precomprimat este mai mică decât
relaxarea pură a oţelului, pentru că efortul în armătură scade a) sub efectul scurtării
betonului datorită contracţie şi curgerii lente şi b) sub efectul tratamentului termic şi al
scurtării elastice a betonului în momentul transferului.

Pierderea de tensiune datorită relaxării armăturii in faza finală este deci :

 ∆σ ϕ 
∆σ rf = ηr ( ∆σ r∞ − ∆σ ri ) 1 − 

(4.25)
 σ p0 

unde :
( σ *p 0 − ∆σ t − n p σ bp ) − 0 ,5 R pk
ηr = (4.26)
σ *p0 − 0 ,5 R pk

4.4 Armături postîntinse

A. În faza iniţială

4.4.1 Pierderi de tensiune datorită frecării pe traseu (∆σf)

Se admit următoarele ipoteze :


− coeficientul de frecare µ este considerat constant pe toată lungimea cablului ;
− valoarea coefcientului de frecare µ este independantă de valoarea presiunii u ;
− frecarea parazită pe zonele drepte este modelată printr-un unghi constant pe
unitatea de lungime β (°/m).

r r r r

u P P - dP
P - dP
P f dθ

udx = Pdθ
ds = rdθ

Figura 4.2 – Forţe care acţionează pe un element de cablu curb


Pierderi de tensiune 37

Considerăm un element de cablu, de lungime ds şi rază de curbură r, supus la un


efort de întindere P (figura 4.2). Variaţia unghiului între extremităţile acestui element de
cablu este dθ. Avem :

ds = rdθ.

Echilibrul forţelor dă :

− după direcţia tangentă la cablu

dP +fds = 0 (4.27)

− după direcţia normală la cablu

uds = P sin(dθ/2) + (P-dP) sin(dθ/2)

sau
uds = Pdθ (4.28)

dacă considerăm sin(dθ/2) ≅ dθ/2 şi neglijăm produs cantităţilor foarte mici


dPsin(dθ/2).

Pe de altă parte, legea frecării dă :

f = µu (4.29)

de unde :

fds = µuds = µPdθ

şi apoi :

dP + µPdθ = 0 (4.30)

Integrând această ecuaţie diferenţială se obţine :

P(θ) = Ce-µθ (4.31)

Şi punând condiţiile la limită, adică :

θ = 0, P(0) = Pk

rezultă constanta de integrare C = Pk şi, în consecinţă :

P(θ) = Pk e-µθ (4.32)

Frecarea parazită pe liniile drepte dă, pe o lungime x un unghi echivalent βx, şi formula
precedentă devine :
38 Pierderi de tensiune

P(θ) = Pk e-µθ + µβx (4.33)

Li
Notând k = µβ şi pentru arcul
θi = si , se scrie relaţia
ri
generală, pentru o secţiune situată la distanţă x de origine :

L
−( µ ∑ rii + kx )
Ps = P k e (4.34)

Si pierderea de tensiune este :


L
−( µ ∑ rii + kx )
∆Pf = P k (1 − e ) (4.35)

sau, exprimat în eforturi unitare (împărţind cu Ap) :

L
−( µ ∑ rii + ks )
∆σ f =σ k( 1 − e ) (4.36)

Pentru a simplifica calculul, unele norme admit să se dezvolte expresia 1-e-A în


serie şi să se reţină numai primul termen, dacă A este mic :

L
−( µ ∑ rii + ks ) Li
1−e ≅ µ∑ + ks (4.37)
ri

Valorile lui µ şi k sunt date în Agrementul Technic corespunzător. Valoarea lui µ


depinde de caracteristicile de suprafaţă ale armăturilor şi ale tecii, de prezenţa sau nu a
ruginii, de alungirea armăturii şi de traseul său.
În lipsa datelor din Agrementul Tehnic, se pot folosi coeficienţii µ şi k daţi în STAS
10107/0-90 (Tabelul 4.4) sau EN 1992-1 (Tabelul 4.5).

Tabelul 4.4 – Coeficienţi µ şi k pentru cabluri formate cu sârme sau toroane paralele
Pk (kN)
Modul de realizare al canalului µ < 650 650÷
÷1300 > 1300
k/mètre
Teacă din tablă 0,35 0,006 0,004 0,003
Teacă din PVC 0,30 0,004 0,002 0,0015
Canal de beton (teaca este extrasă înainte de întărirea
0,45 0,004 0,002 0,0015
betonului)

Tabelul 4.4 – Coeficienţis de frecare µ pentru armături postîntinse interioare şi armături


exterioare neaderente
Armături Armături exterioare (neaderente)
interioare1) Teacă din oţel / Teacă din PEHD / Teacă din oţel / Teacă din PEHD /
neunsă neunsă unsă neunsă
Sârmă trefilată la rece 0.17 0.25 0.14 0.18 0.12
Toron 0.19 0.24 0.12 0.16 0.10
Bară nervurată 0.65 - - - -
Bară lisă 0.33 - - - -
1)
în cazul armăturilor care umplu circa jumătate din teacă
Pierderi de tensiune 39

Variaţia efortului unitar într-un cablu cu părţi curbe şi drepte este reprezentată în
figure 4.3 :

Apσpk
k
k

µ, k k µ, k
L1 L2

∆σf
σpk

Figura 4.3 - Variaţia efortului unitar în cablu de-a lungul elementului

4.4.2 Pierderi de tensiune datorită lunecării in ancoraj (∆σλ)

Aceste pierderi corespund lunecării toroanelor sau sârmelor faţă de pene la


detensionarea presei şi blocarea penelor (vezi § 4.3.1).
Această mişcare, care are loc în sens invers celui dat de punerea în tensiune,
provoacă o frecare de sns opus celei precedente. În diagrama efort-distanţă (figura 4.4),
curba care reprezintă efortul are pantă opusă celei care reprezintă frecarea. Panta acestei
curbe, în valoare absolută, reprezintă pierderea de tensiune pe unitatea de lungime.

Frecarea la recul este considerată, după STAS 10107/0, mai mare (cu 30%) frecării
la punerea în tensiune :

µ’ = 1,3µ (4.38a)
k’ = 1,3k (4.38b)

Lunecarea în ancoraj ( λ în metri) se repercutază până la diatanţa xC , iar efortul


unitar în acest punct este σp,C.
Un element de cablu de lungime dx este supus unei scurtări datorită lui ∆σλ egală
cu dx∆σλ/Ep. Or, lunecarea λ reprezintă integrala acestor scurtări, adică :

C ∆σ λ
λ=∫ dx (4.39)
A Ep
C
De unde λE p = ∫ ∆σ λ dx (4.40)
A

Se poate aproxima aria triunghiului curb (nehaşurat pe figură) cu aria unui triunghi
cu laturi drepte având aceeaşi bază şi aceaşi înălţime :
40 Pierderi de tensiune

C ∆σ λmax ⋅ x C
∫A
∆σ λ dx ≅
2
(4.41)

Se obţine o ecuaţie unde singurele necunoscute sunt xC şi ∆σ λmax :

∆σ λmax ⋅ x C
= λE p (4.42)
2

xC

∆σλmax ∆σf, B
σpk

A C B

Figure 4.5 – Représentation de la contrainte après frottement et glissement

Efortul unitar în punctul C, ţinând cont numai de frecarea la punerea în tensiune


este (vezi § 4.4.1) :

L
−( µ ∑ rii + ks )
σ p, C =σ pke (4.43)

Efortul unitar în punctul A’, ţinând cont de frecarea de recul este :


C C C
L L L
− ( µ' ∑ rii + k ' xC ) − [( µ ' + µ ) ∑ rii +( k' + k ) xC ] − 2 ,3( µ ∑ rii + kxC )
σ p, A = σ p, C e A
=σ pke A
=σ pke A
(4.44)

Pierderea de tensiune în secţiunea A este :

 − 2 ,3( µ ∑ i + kxC ) 
C
L

= σ pk 1 − e 
ri
∆σ λmax A
(4.45)
 
 

Ecuaţia (4.45) este a doua ecuaţie cu necunoscute xC şi ∆σ λmax , ceea ce permite să


se determine distanţa până la care este resimţit efectul reculului şi pierderea de tensiune
datorată lunecării în ancoraj (ecuaţiile 4.42 şi 4.45).

Observaţii privind pierderilor de tensiune din frecare pe traseu şi lunecare în ancoraj

Dacă elementul de beton precomrimat este lung şi întinderea se face la o singură


extremitate, pierderea din frecare este importantă (figurile 4.3 şi 4.4). Pentru a reduce
aceste pierderi, trebuie întins cablul de la ambele extremităţi (figura 4.5).
Pierderi de tensiune 41

Figura 4.5 – Reprezentarea eforturilor unitare de-a lungul armăturii dacă întinderea se
face de la ambele extremităţi

4.4.3 Pierderi de tensiune datorită întinderii sucesive a armăturilor (∆σs)

Presupunem că un element de beton precomprimat este realizat cu mai multe


cabluri pretensionate. Întinderea cablurilor neputându-se efectua decât cablu cu cablu,
întinderea celui de-al doilea cablu va antrena o scurtare a elementului şi a primului cablu ;
similar, întinderea celui de-al treilea cablu va antrena o scurtare a elementului şi a primelor
două cabluri, şi aşa mai departe.
Deci, dacă sunt n cabluri, întinderea cablului j > i produce un efort unitar σbp,ij la
nivelul cablului i şi o scurtare a elementului şi a cablului i egală cu ∆εij = σbp,ij/Eb, şi în
consecinţă o pierdere de tensiune în cablul i :

∆σs,ij = ∆εijEp = σbp,ij(Ep/Eb) = npσbp,ij (4.46)

Sub efectul întinderii tuturor cablurilor j, cu i < j ≤ n, pierderea de tensiune în


cablul i este :
∆σs,i = np ∑ σ bp ,ij (4.47)
j >i

Dacă cablurile sunt întinse cu forţe identice, şi dacă aceste cabluri sunt grupate într-
o zonă relativ mică în raport cu înălţimea secţiunii, STAS 10107/0-90 admite utilizarea
unei valori medii a pierderii de tensiune :

n −1
∆σ s = n pσ bp (4.48)
2n

unde σbp este efortul unitar în beton la nivelul rezultantei forţelor din cabluri, sub acţiunea
forţei totale de precomprimare.

B. În fază finală

4.4.4 Pierderea de tensiune datorită curgerii lenti a betonului (∆σϕ)

Vezi § 4.3.6. Reaminitim formula de calcul a pierderii de tensiune datorită curgerii lente :
42 Pierderi de tensiune

∆σ ϕ = n p ∑ ϕ i σ bp ,i (4.49)
i

4.4.5 Pierderea de tensiune datorită relaxării armăturii (∆σr)

Calculul relaxării pure se face cum a fost arătat la paragraful § 4.3.5 :

∆σ r∞ = ρ ⋅ σ *p0 (4.50)

Cu singura diferenţă că :

σ *p0 = σ pp (4.51)

Evident, nu există relaxare în faza iniţială, ca în cazul preîntinderii. Expresia


pierderii de tensiune din relaxare este atunci, ţinând seama de efectul scurtării datorate
curgerii lente a betonului :

 ∆σ ϕ 
∆σ r = ∆σ r∞  1 − 

(4.52)
 σ p0 

4.5 Limitarea eforturilor unitare în armăturile pretensionate în faza finală

Efoprturile unitare în cablurile pretensionate trebuie să verifice, în faza finală şi sub


efectul încărcărilor de exploatare, relaţiile următoare :

− armături din SBP şi TBP :

0,5Rp ≤ σ p ≤ 0,85Rp (4.53)


− armături din PC 90 :

0,55Rp ≤ σ p ≤ 1,0Rp (4.54)


unde :
σ p = σ p0 + ∆σ p (4.55)

Trebuie de asemenea limitată creşterea de eforturi în exploatare :

− preîntindere :
∆σp ≤ ∆σϕ + ( ∆σr - ∆σri ) (4.56)

− postîntindere :
∆σp ≤ ∆σϕ + ∆σr (4.57)
Verificări la stări limită ultime 43

5 Verificări la stări limită ultime

5.1 Introducere

Verificările la stări limită ultime curpind verificările de rezistenţă, la transfer şi în


faza finală, verificările de stabilitate de formă şi verificarea la oboseală.
În acest capitol vor fi discutate numai verificările de rezistenţă pentru tiranţi şi grinzi,
precum şi verificarea la oboseală.
Vor fi considerate numai cazurile când armătura pasivă poate fi neglijată (adică,
după STAS 10107/0-90, Aa < 0,25Ap).

5.2 Verificarea de rezistenţă în secţiuni normale : Întindere pură

Verificarea la întindere pură se face cu relaţia :

Tmax ≤ mApRp (5.1)

unde m este un coeficient de siguranţă, care ţine cont de ruperea fragilă a elementelor de
beton precomprimat, şi care ia valoarea 0,85 exceptând elementele liniare (tiranţi, bare ale
grinzilor cu zăbrele de beton precomprimat), pentru care m = 0,75.

5.3 Verificarea de rezistenţă în secţiuni normale : Încovoiere

Ipotezele pentru calculul de rezistenţă la încovoiere sunt similare celor utilizate în


calculul betonului armat, cu unele particularităţi privind curbele caracteristice şi valorile
deformaţiilor limită ale materialelor :
− ipoteza secţiunilor plane : secţiunile plane rămân planes până la rupere, dacă se
consideră deformaţiile medii ;
− efectul betonului întins nefisurat situat sub axa neutră est neglijat ;
− nu există lunecare relativă între beton şi armătură ;
− curba caracteristică a betonului este « parabola-dreptunghi » (vezi [4]), dar cu o
deformaţie ultimă εbu = 0,003.
− curba caracteristică a armăturilor este cea dată în capitolul 2, cu o deformaţie
limitată la :
ε l = ε 0 + 0 ,01

Este admisă utilizarea unei diagrame dreptunghiulare pentru betonul comprimat, cu o


înălţime echivalentă egală cu 0,8 din valoarea reală (vezi figura 5.1).
Pentru a asigura deformaţii suficiente care să avertizeze iminenţa ruperii, înălţimea
zonei comprimate este limitată după cum urmează :

− elemente cu armătură preîntinsă : ξlim = 0,40


− elemente cu armătură postîntinsă : ξlim = 0,35
− elemente cu placă în zona comprimată : ξlim = 0,30
44 Verificări la stări limită ultime

unde ξ = x/h0p

A’pσ’pl Rc A’pσ’pl Rc
εbu

z’p
1,25x x
A’p
M y

zp 1 ,25 x x
σby
∫b σ y by dy Rc ∫ by dy
0 0
εbp Apσpl Apσpl

∆εl ε p0
Ap εl

Figura 5.1 – Starea de eforturi şi de deformaţii la SLU a secţiunii de beton precomprimat


solicitată la încovoiere

Ecuaţiile de echilibru sunt :

1 ,25 x

∫b σ
0
y by dy = Apσ pl − A' p σ ' pl (5.2)

M = m( Apσ pl z p + A' p σ ' pl z' p ) (5.3)

unde
z p = h0 p − 1,25 x + y b (5.4)
şi
z p/ = h0 p − y b (5.5)

cu
1, 25 x

∫b σ y by ydy

yb = 0
1, 25 x
(5.6)
∫b σ
0
y by dy

Ipoteza secţiunilor plane dă :

1 h0 p − 1,25 x
∆ε l = ⋅ ⋅ ε bu ≤ 0,01 (5.7)
ψ 1,25 x

Deformaţia în armătură este :

0 ,9σ pmin
0
ε l = ∆ε l + ε p0 = ∆ε l + (5.8)
Ep
Verificări la stări limită ultime 45

Efortul unitar în armătură este :

σpl = f(εpl) (5.9)

cu f definit în capitolul 2.

Coeficientul m ia valorile următoare :

− pentru armături din PC 90 : m=1 (5.10a)

− pentru armături din SBP sau TBP : m = 0,95(1-0,3ξ) ≥ 0,85 (5.10b)

Efortul unitar în armătura A’p este luat în calcul cu următoarele valori :

− dacă x > 2a’p σ’pl = 400 MPa – 1,1 σ pmax


0 (5.11a)

− dacă x ≤ 2a’p σ’pl = – 1,1 σ pmax


0 (5.11b)

În ecuaţiile precedente se ţine cont, în cazul când x > 2a’p, de deformaţia în betonul
comprimat, evaluată la 0,002.

Methodă simplificată

Dacă armătura pretensionată este distribuită pe mai puţin de o treime din înălţimea
secţiunii, se poate utiliza o formulă aproximativă pentru calculul efortului unitar σpl în
armătura situată în zona întinsă Ap :

σpl = mpAp (5.12)

cu :

Apk Rp
mp = 1 − k ⋅ ⋅ (5.13)
bh0 p Rc

Coeficientul k ia următoarele valori :

− preîntindere : k = 0,30 ;
− postîntindere : k = 0,60 ;

b = lăţimea inimii grinzii la nivelul axei neutre ;


Apk = fracţiunea armăturii Ap care echilibrează compresiunea din betonul situta în zona
comprimată Abk de lăţime b (figura 5.2).

Calculul coefcientului mp ar fi dificil fără formulele date în Tabelul 17 din STAS


10107/0-90. Aceste formule acoperă majoritatea cazurilor curente. Vom da mai jos, cu titlu
de exemplu, formulele coeficientului mp pentru situaţiile a) şi c) din figura 5.2 :
46 Verificări la stări limită ultime

− secţiune dreptunghiulară (fig. 5.2a) :

m p = 1 − kα p (5.14)

− secţiune în formă de (fig. 5.2c) :

2
1 − kα p  1 − kα p  ( b − b )h p
mp = +   + k p (5.15)
2  2  bh0

unde :
Ap Rp
αp = ⋅
bh0 p Rc

Abk Abk b = bp Abk b

x
x x x
h0 h0
Ap Ap Ap Ap
Abk

b b
a) b) c) d)

Figura 5.2 – Definiţia ariei Abk pentru câteva tipuri de secţiuni

5.4 Verificarea de rezistenţă la forţă tăietoare

Limitarea eforturilor unitare de forfecare

− Dacă σb1 ≤ 0,5Rt pe toată lungimea fisurii înclinate, nu este necesar să se


verifice secţiunea la acţiunea momentului încovoietor şi a forţei tăietoare ;
armătura transversală se dispune pe criterii constructive.

Efortul principal de întidere σb1 este calculat sub acţiunea încărcărilor


corespunzând stării limită de rezistenţă, cu relaţiile :

2
σb σ 
σ b1 = +  b  + τ b2 (5.16)
2  2 
şi
( Q − Q p )S bi
τb = (5.17)
bI bi
unde :

σb = efort unitar normal în beton (pozitiv dacă este de întindere) ;


Verificări la stări limită ultime 47

τb = efort unitar tangenţial ;


Q = forţă tăietoare sub acţiunea încărcărilor corespunzând stării limită de
rezistenţă ;
Qp = componenta verticală a forţei de precomprimare în cablurile înclinate
= 0 ,9 ∑ A pi σ p0 sin α ;
Sbi = moment static al părţii din secţiunea omogenă echivalentă situat deasupra
fiberi unde este calculat τb ;
Ibi = moment de inerţie al secţiunii omogene echivalente ;

− Secţiunea de beton trebuie să îndeplinească condiţia :

- în cazul elementelor cu armătură preîntinsă

(Q-Qp) ≤ 0,25 bh Rc (5.18a)

- în cazul elementelor cu armătură postîntinsă

(Q-Qp) ≤ 0,30 bh Rc (5.18b)

Verificarea la forţă tăietoare

Condi,tia de verificare este :

M tan β
Q – Qp ≤ Qb + Qe + (5.19)
zp

unde :
2bh02 Rt
Qb = forţa tăietoare preluată de beton = (5.20)
si
Qe = forţa tăietoare preluată de etrieri = ∑ ne Aae m at Rat = q e s i (5.21)
si

cu notaţiile :

si = proiecţia fisurii înclinate pa axa grinzii ;


ne = numărul de ramuri a etriererului într-o secţiune ;
Aae = aria secţiunii etrierului ;
Rat = rezistenţa de calcul a armăturii transversale ;
mat = coeficient care ţine cont de deformaţia inegală a etrierilor care traversează fisura
înclinată (0,8 pentru etrieri din OB 37, 0,7 pentru etrieri din STNB).
qe = forţa tăietoare preluată de etrieri pe unitatea de lungime = Qe / ae ;
ae = distanţa între etrieri ;
β = unghiul între la faţa inferioară şi superioară a grinzii ; pozitiv dacă înălţimea
secţiunii creşte în acelaşi sens cu momentul încovoietor M.

Înclinarea cea mai defavorabilă a fisurii (care dă rezistenţa minimă) se determină


prin încercări, pentru valori ale si cuprinse între :
48 Verificări la stări limită ultime

0,5h ≤ si ≤ 2,5h (5.22)

Valoarea si poate poate fi de asemenea determinată punând condiţia de minim în


raport cu si a funcţiei Qb + Qe (vezi capitolul 10 al cursului de beton armat [4]).

Verificarea la încovoiere în secţiuni înclinate

Trebuie verificată condiţia următoare (vezi figura 5.3) :

M ≤ 0,85(Apσplzp + Σ Apiσplzi) +Σ AaeRatze (5.23)

ze
Qb AbRc

AaeRat M
Q
Qi zi zp

Apσpl

si

Figura 5.3 – Echilibrul forţelor şi solicitărilor întro secţiune înclinată

5.5 Verificarea de rezistenţă la transfer

La transfer, elementul de beton precomprimat se găseşte sub acţiunea :


− forţei de precomprimare ;
− momentului încovoietor dat de greutatea proprie a elementului.

El este supus unei încovoieri negative (figura 5.4), opusă încovoierii pozitive sub
încărcările de exploatare. Situaţia este mai defavorabilă când forţa de precomprimare ia
valoarea sa maximă.

Pl Pl

Figura 5.4 – Contrasăgeată a elementului sub acţiunea precomprimării la transfer

În consecinţă, valoarea precomprimării este determinată cu formula :

Pl = (Ap + A’p)σ’pl (5.24)

unde :
− preîntindere : σ’pl = 1,1σp0 – 300 MPa (5.25a)
− postîntindere : σ’pl = 1,1σpp (5.25b)
Verificări la stări limită ultime 49

Efortul unitar în armături (σp0 , respectiv σpp) este calculat cu valorile minime ale
pierderilor de tensiune.
În cazul preîntinderii, trebuie ţinut cont de scurtarea elastică a betonului (maxim
0,002) care dă o pierdere de tensiune de circa 0,002⋅200000 = 400 MPa. Se ias însă o
valoare acoperitoare de 300 MPa.

Calculul de rezistenţă este un calcul la compresiune excentrică. Dacă armătura pasivă


de pe partea întinsă este mai multă decât procentul minim de armare, calculul trebuie făcut
ca pentru beton armat, altminteri calculul trebuie făcut ca pentru beton simplu.

Pentru elementele de beton simplu, supuse la acţiunea unei cforţe de compresiune cu


excentrcitate mică sau medie (e0c ≤ x0), verificarea se face cu relaţia :

Pl ≤ AbcRc (5.26)

unde :
Abc = aria de beton comprimat.

Această arie se obţine punând condiţia ca centrul său de greutate să fie acelaşi cu
centru de presiune (punctul de aplicaţie al lui Pl – vezi figura 5.5).

Rc

Pl

Mg/Pl

Figura 5.5 – Starea limită ultimă a unei secţiuni la transfer

Rezistenţa de calcul Rc este cea care corespunde clasei echivalente de beton la


transfer. Aceasta din urmă se obţine în funcţie de rezistenţa betonului la transfer Rb0, care
este prevăzută în proiect, cu ajutorul tabelului de echivalare următor :

Tabelul 5.1 - Clase echivalente de rezistenţă în funcţie de Rb0 (STAS 10107/0-90)


Rb0 25 28 32 35 38 42 45 49 52
Clasa convenţională de
beton la transfer Bc*
17 20 24 27 30 33 36 40 42

5.6 Verificarea la oboseală

Comportarea la oboseală este este foarte bună dacă secţiunea nu fisurează sub
încărcări de exploatare (precomprimare totală –vezi capitolul 6).
Condiţiile de verificare impuse prin STAS 10107 asigură o comportare nefisurată
sub încărcările considerate în calculul la oboseală.
Într-adevăr, eforturile unitare în beton sunt limitate după cum urmează :
50 Verificări la stări limită ultime

− eforturi unitare normale minime (compresiune) :

σ blim ≥ 0,1σ bmax


,transfer (5.27a) dar σ blim ≤ 1MPa (5.27b)

(pentru rosturile elementelor asamblate prin precomprimare σ blim = 1MPa )

− eforturi unitare normale maxime (compresiune) :

σ blim ≤ Rco (5.28)

− eforturi principale de întindere :

σb1 ≤ Rt (5.29)

− contraintes principales de compression :

|σb2| ≤ Rco (5.30)

unde :
Rco = rezistenţa betonului la oboseală (vezi [4]).

Calculul eforturilor unitare se face pe secţiunea omogenă echivalentă nefisurată,


după regulile de la rezistenţa materialelor.
Precomprimarea este lută în calcul cu un coefcient de imprecizie egal cu 0,9.
Verificarea la stări limită de serviciu 51

6 Verificarea la stări limită de serviciu

6.1 Fisurare

6.1.1 Grad de precomprimare

Pentru a asigura integritatea betonului, adică pentru a evita deschiderea fisurilor,


care poate afecta armăturile pretensionate pentru motive de coroziune, primele structuri de
beton precomprimat erau dimensionate astfel încât să evite orice efort de întindere în
beton. Mai mult decât atât, efortul unitar minim trebuia să fie de compresiune. Elementele
care respectă această condiţie sunt numite cu precomprimare totală.

Această condiţie, rezonabliă pentru construcţiile situate în medii agresive sau a


căror etanşeitate era indispensabilă, nu se justifica pentru elementele adăpostite sau chiar
pentru constrcţiile curunte. În consecinţă, reglementările ulterioare au permis în anumite
cazuri apariţia de eforturi unitare de întindere în beton şi chiar fisurarea, introducând
noţiunea de precomprimare parţială.

STAS 10107/0-90 clasifică elémentele după valoarea gradului de precomprimare K,


definit prin raportul :

M (0s )
K= (6.1)
M (Es )
unde :
M (0s ) = P0 ( e0 p + ρ s ) = momentul de decompresiune, care anulează momentul
produs de precomprimare faţă de limita sâmburelui central situată de partea cea mai
comprimată a secţiunii.

M (Es ) = momentul dat de încărcările totale de exploatare (combinaţia rară).

După valoarea lui K se definesc :

− elemente cu precomprimare totală, cu :

K>1 (6.2)

− elemente cu precomprimare parţială limitată, cu :

M ldE ( s )
1≥ K > (6.3)
M (Es )

− elemente cu precomprimare parţială moderată, cu :


52 Verificarea la stări limită de serviciu

M ldE ( s ) E
M perm (s)
≥K≥ (6.4)
M (Es ) M (Es )

unde :

M ldE ( s ) = moment date de valoarea frecventă (de lungă durată) a încărcărilor ;


( s ) = moment date de încărcările permanente.
E
M perm

Alegerea gradului de precomprimare se face în funcţie de agresivitatea mediului şi


sensibilitatea la coroziune a armăturilor pretensionate, iar verificările la SLS de fisurare se
fac corespunzător.
STAS 10107/0-90 defineşte trei clase de verificare, care vor fi discutate în detaliu
în paragraful următor.

6.1.2 Clase de verificare la fisurare

Clasa I : Elemente cu precomprimare totală, toate tipurile de armături active.

− Domeniu de utilizare : etanşeitate, mediu cu agresivitate medie.


− Încărcări considerate şi condiţii de verificare :
− pentru încărcările totale (valoarea rară) de serviciu, închiderea fisurilor
normale şi înclinate.

Clasa II : Elemente cu precomprimare parţială, a) limitată şi armături din SBP,


SBPA sau TBP ; b) moderată şi armături din SBP, SBPA sau TBP precum şi
armături pasive complementare din PC 52.

− Domeniu de utilizare : mediu fără agresivitate, foarte slab sau slab agresiv.
− Încărcări considerate şi condiţii de verificare :
− pentru încărcările totale de serviciu, limitarea deschiderii fisurilor normale
la 0,1 mm ; această condiţie este satisfăcută dacă ∆σp ≤ 100 MPa.
− pentru încărcările de lungă durată,
a) închiderea fisurilor normale şi înclinate.
b) limitarea deschiderii fisurilor normale la 0,03 mm ; această condiţie este
satisfăcută dacă ∆σp ≤ 30 MPa. Închiderea fisurilor înclinate.

Clasa III : Elemente cu precomprimare parţială moderată şi armături din PC 90.

− Domeniu de utilizare : mediu fără agresivitate, foarte slab sau slab agresiv.
− Încărcări considerate şi condiţii de verificare :
− pentru încărcările totale de serviciu, limitarea deschiderii fisurilor normale
la :
⇒ 0,2 mm (mediu fără agresivitate sau foarte slab agresiv);
⇒ 0,15 mm (mediu slab agresiv);
− limitarea deschiderii fisurilor înclinate.
Verificarea la stări limită de serviciu 53

6.1.3 Verificarea închiderii fisurilor normale

Condiţia de verificare este ca efortul unitar minim în beton să fie de compresiune şi


mai mare decât o valoare prescrisă :

σ b ≥ σ blim (6.5)

Valoarea efortului unitar minim σ blim este :


− pentru elementele fără rosturi : 10% din efortul unitar maxim de compresiune la
transfer, dar nu mai mult decât 1 MPa ;
− în secţiunile rosturilor : 1 MPa.

Efortul unitar minim în beton este dat de relaţiile următoare :

M (0s ) − M (Es )
− încovoiere : σb = (6.6)
Wbi ,i
P0 − N E
− întindere : σb = (6.7)
Abi

Dacă efortul unitar maxim în beton depăşeşte 0,8Rc, trebuie ţinut cont de distribuţia
neliniară a eforturilor de compresiune. Este permis să se ţină cont într-un mod simplificat,
utilizând o valoare redusă cu 20% pentru ρs :

Wbi ,i
ρ s = 0 ,8 (6.8)
Abi

6.1.4 Verificarea închiderii fisurilor înclinate

Verificarea închiderii fisurilor înclinate se face numai în cazul elementelor cu


precomprimare transversală. În acset caz, eforturile principale trebuie să fie de
compresiune şi superioare unei valori limită σ blim = 0,5 MPa.

6.1.5 Verificarea deschiderii fisurilor normale

Această verificare implică limitarea deschiderii medii a fisurilor.


Deschiderea medie a fisurilor se calculează cu relaţia următoare :

∆σ p
α f = λ fψ (6.9)
Ep
unde :
λf = distanţa medie între fisuri ;

ψ = raportul între creşterea medie a deformaţiei armăturii între (∆εpm) şi creşterea a


deformaţiei armăturii în secţiunea fisurată (∆εp) ;
54 Verificarea la stări limită de serviciu

∆σp = creşterea efortului unitar în armătură faţă de efortul unitar corespunzând


decompresiunii (∆σp = σ p − σ p0 ).

Pentru armăturile din PC 90, calculul distanţei λf şi a coefcientului ψ se face ca


pentru barele profilate nepretensionate.
Pentru armăturile din SBP, SBPA et TBP, se poate considera λf = ae dacă distanţa
între etrieri are valori uzuale ae = 150...300 mm. În ceea ce priveşte coefcientul ψ, se
consideră ψ = 1, pentru armături postîntinse, şi ψ = 0,8, pentru armături preîntinse.

În unele cazuri (vezi §6.1.2), deschiderea fisurilor poate fi verificată de manieră


indirectă prin limitarea ∆σp.

6.1.6 Verificarea deschiderii fisurilor înclinate

Această verificare este realizată de manieră indirectă, prin limitarea eforturilor


principale de întindere şi prevăzând armătura transversală minimă constructivă, ca pentru
elementele de beton armat.
Eforturile principale trebuie calculate la nivelul centrului secţiunii sau în punctele
unde lăţimea secţiunii se schimbă (de exemplu, la limita între inimă şi talpă la secţiuni T).
Calculul eforturilor principale şi al eforturilor tangenţiale se face după regulile
rezistenţei materialelor :

2
σ bx + σ by  σ bx − σ by 
σ b 1 ,2 = m   + τ b2 (6.10)
2  2 

 E ME 
 Qc m tan β  S bi
z
τb =   (6.11)
bnet I bi

unde :

σbx = efort unitar normal în lungul axei elementului ;

σby = efort unitar normal perpendicular pe axa elementului (de exemplu, în cazul
utilizării de armături transversale pretensionate) ;

QcE = Q E − Q p = forţă tăietoare de calcul, egală cu diferenţa intre forţa tăietoare


datorată acţiunii încărcărilor exterioare şi componenta verticală a forţei de
pretensionare din armăturile înclinate ;

Sbi = moment static a părţii secţiunii omogene echivalente situată deasupra fibrei
unde se calculează τb ;

Ibi = moment de inerţie al secţiunii omogene echivalente ;


Verificarea la stări limită de serviciu 55

bnet = lăţimea netă a secţiunii la nivelul fibrei unde se calculează τb ;

ME
tan β = termen care ţine cont de efectul compresiunii înclinate date de
z
încovoiere în cazul secţiunilor de înălţime variabilă.

Zona elementului unde se face verificarea este în stare biaxială de tensiuni


(compresiune – întindere), şi se consideră de manieră simplificată că curba limită de
interacţiune în această situaţie este o linie dreaptă de ecuaţie :

σ b1 σ b2
+ =1 (6.12)
Rt Rc

Ecuaţiile de verificare, în funcţie de clasa de verificare (vezi figura 6.1), sunt :

Clasa I :
 σ b2 
σ b1 ≤ Rt  1 −  (6.13)
 Rc 
Clasa II :
 σ b2 
σ b1 ≤ Rtk  1 −  (6.14)
 Rck 
Clasa III :
 σ b2 
σ b1 ≤ 1,5 Rtk  1 −  (6.15)
 1,5 Rck 

Rc Rck 1,5Rck σb2

Rt
Classe I
Rtk
Classe II
1,5Rtk
Classe III
σb1

Figura 6.1 – Reprezentarea grafică a ecuaţiilor de verifcare a deschiderii fisurilor


înclinate

6.1.7 Verificarea la fisurare longitudinală

Pentru a evita apariţia fisurilor longitudinale, paralele cu direcţia compresiunii din


beton, la transfer, trebuie limitat efortul unitar de compresiune sub acţiunea
precomprimării.
56 Verificarea la stări limită de serviciu

Valorile limită ale efortului unitar de compresiune sunt date in tabelul următor :

Tabelul 6.1 - Valori limită ale efortului unitar de compresiune după STAS 10107/0-90
Clasa betonului Bc 25 Bc 30 Bc 35 Bc 40 Bc 50 Bc 60
σb,lim 14 16,5 19 21 25 29

6.2 Deformaţie

6.2.1 Verificarea la SLS de deformaţie

Condiţia de verificare este următoarea :

f ≤ fadm sau ∆f ≤ ∆fadm (6.16)

Valorile fadm (∆fadm) sunt aceleaşi cu cele pentru elemente de beton armat (vezi [4],
capitolul 14, tabelul 14.1).

Valorile f sunt calculate după regulile mecanicii structurilor, dar cu valori ale
modulilor de rigiditate care ţin cont de comportarea specifică a betonului precomprimat.

6.2.2 Calculul modulului de rigiditate al secţiunii

Calculul modulului de rigiditate se face diferit în funcţie de gradul de


precomprimare al elementului.

Pentru elementele cu precomprimare totală sau parţială limitată, cu armături din en


SBP, SBPA şi TBP, se consideră practic o secţiune nefisurată. Valorile modulului de
rigiditate, pentru diferite solicitări şi combinaţii de încărcări, sunt date în Tabelul 6.2.

Pentru elementele cu precomprimare parţială moderată (armături active din SBP,


SBPA, TBP şi armături pasive complementare din PC 52, sau armături actives din PC 90),
se aplică formulele din Tabelul 6.2 dacă momentul aplicat nu depăşeşte momentul de
decompresiune. În caz contra trebuie calculată rigiditate în stadiul II, cum s-a arătat în [4],
capitolul 7.3, pe baza unei secţiuni fisurate omogene echivalente.

În acest ultim caz, în STAS 10107/0-90 sunt date relaţiile de calcul următoare:

( EI )II = βE a Aat h02t (6.17)

unde :
Ep
Aat = A p + Aa = aria echivalentă a secţiunii totale a armăturilor
Ea
Verificarea la stări limită de serviciu 57

ζ (1−ξ )
β=
ψ

z
ζ = = valoare normalizată a braţului de pârghie
h0 t

x
ξ= = valoare normalizată a înălţimii zonei comprimate
h0 t

Tabelul 6.2 – Modulul de rigiditate al elementelor cu precomprimare totală sau parţială


limitată
Combinaţia de încărcări Modul de rigiditate
Forţă axială Încovoiere
Încărcări de scurtă durată
(valoarea rară)
− în faza iniţială (EA)s = 0,85 Eb0Abi (EI)s = 0,85 Eb0Ibi
− în faza finală (EA) s = 0,85 E A
b bi (EI)s = 0,85 EbIbi
Încărcări permanente şi Eb Abi E b I bi
variabile de lungă durată ( EA ) d = 0 ,85 ( EI )d = 0 ,85
1 + 0 ,5ϕ 1 + 0 ,5ϕ
(valoarea frecventă)
58 Calculul zonelor de transmitere

7 Calculul zonelor de transmitere

7.1 Aderenţa armăturilor preîntinse. Lungime de transfer şi lungime de


ancorare

Eficienţa armăturilor preîntinse depinde de aderenţa între armătură şi beton.


Când armăturile pretensionate sunt eliberate din stendul de precomprimare şi tăiate
la extremităţiel elementului, aceste armături tind să-şi reia lungimea iniţială. Armătura
pretensionată este atunci blocată de beton care o reţine şi o împiedică să revină la o
tensiune nulă pe toată lungimea sa. Precomprimarea este transmisă la beton prin aderenţă.
Prin cumulul forţelor de aderenţă întinderea din armătură şi compresiunea din beton creşte
pe măsură ce ne îndepărtăm de extremităţile elementului.
Aderenţa în zona de transfer este diferită de cea pe care o întâlnim în elementele de
beton armat. La betoin armat este vorba de o aderenţă prin tracţiune, în timp ce la beton
precomprimat este vorba de o aderenţă prin compresiune.
Într-adevăr, tendinţa de destindere a eforturlui din toron provoacă o umplare a
diametrului toronului (prin efect Poisson), care măreşte frecarea cu betonul.
Altminteri, au loc aceleaşi fenomene ca la beton armat : aderenţa chimică
(« adeziune »), frecare şi aderenţă mecanică (întrepătrunderea betonului cu nervurile
existente pe suprafaţa armăturile).
Apσpp

lt

a) σpp

σpp
b)
0,25lt lt

Figura 7.1 – Zona de transmitere : a) variaţia efortului unitar în toron ; b) efectul


transferului brusc.

Zona de la fiecare extremitate a unui element de beton precomprimat prin


preîntindere unde se produce transferul precomprimării la beton este numită zonă de
transmitere.
Lungimea de transmitere (lt) este distanţa dintre extremitatea elementului şi punctul
unde este atins efortul unitar σpp.
Lungimea de transmitere se calculează, după STAS 10107/0-90, cu relaţia
următoare, unde coeficienţii Kt sunt daţi în Tabelul 7.1 :

lt = K t ⋅ d (7.1)

În cazul transferului brusc, trebuie considerată o zonă inactiva egală cu 25% din lt
(vezi Figura 7.1b).
Calculul zonelor de transmitere 59

Lungimea de ancorare (la) este lungimea minimă de înglobare necesară pentru ca


armătura să nu fie smulsă din beton înainte ca să-şi atingă rezistenţa.
Lungimea de ancorare se calculează, după STAS 10107/0-90, cu relaţia următoare,
unde coeficienţii Ka sunt daţi în Tabelul 7.2 :

la = K a ⋅ d (7.2)

Tabelul 7.1 : Coeficienţi Kt pentru calculul lungimii de transmitere (STAS 10107)


Rezistenţa betonului la transfer (MPa)
Tip de armătură 25 35 45
Kt
SBP A I 100 80 65
TBP 85 65 55
φ 14 ;16 20 15 15
PC
φ 18...28 30 25 25

Tabelul 7.2 : Coeficienţi Ka pentru calculul lungimii de ancorare (STAS 10107)


Clasa de rezistenţă a betonului
Tip de armătură Bc 30 Bc 40 Bc 50
Ka
SBP A I 170 140 120
TBP 200 160 130
φ 14 ;16 35 30 25
PC
φ 18...28 50 45 40

7.2 Zona de difuzie

Efortul în ancoraj (elemente cu armătură postîntinsă) introduce în elementul de beton


o compresiune puternică pe o mică suprafaţă de beton. Acest efort este difuzat pe o
suparafaţă mai mare (întreaga secţiune) în interiorul elementului. La capătul unei anumite
distanţe lz numită lungime a zonei de difuzie, se admite că principiul lui de Saint-Venant se
aplică şi că repartiţia eforturilor unitare normale este liniară. În Figura 7.2 este dat exemplu
cazul unui cablu centrat rectiliniu, perpendicular pe capătul elementului.

P/2

P P α h/4
a h a
P/2 h/4

kh

h σ = P/A h

a) b)

Figura 7.2 – Difuzia precomprimării : a) linii de forţă b) schema simplificată


60 Calculul zonelor de transmitere

Difuzia liniilor de forţă (Figura 7.2a) cuprinde :


− o parte convexă care dă o compresiune radială în beton ;
− apoi o parte concavă cu întinderi transversale.

Încercările au arătat că la lungimea zonei de regularizare a eforturilor (difuzie) este de


ordinul de mărime a dimensiunii transversale a elementului, adică h în plan vertical :

lz = h (7.3)

Pentru a avea ordinul de mărime al efortului transversal întindere, se pot


schematiza liniile de forţă prin două biele înclinate cu unghiul α şi un tirant (Figura 7.2b).
Componenta verticală a efortului în bielă, care dă forţa de întidere este :

P
Z= tgα
2
h/4−a/4 1  a
cu : tgα = = 1 − 
kh 4k  h
de unde :
P  a
Z= 1 −  (7.4)
8k  h

Se admite în general Z = 0,3P(1-a/h), ceea ce corespunde unei valori k ≅ 0,4.

În cazul precomprimării prin preîntinderea armăturilor, zone de difuzie depăşeşte


lungimea de transmitere :

l z = h 2 + l t2 (7.5)

b/2 b/2
b0
b0
b/2
b/2 A0 A0

A0 A
a0 A a0 a0
A

a/2 a/2 a/2 a/2 a/2 a/2

Figura 7.3 – Zona activă de calcul în cazul precomprimării excentrice sau a mai multor
armături ancorate la capăt

Dacă forţa de precomprimare nu este centrică, sau dacă sunt mai multe ancoraje,
zona activă este definită ca în Figura 7.3 (regula prismului simetric [2]), şi relaţiile 7.3 şi
7.5 iau foma următoare :

lzi = a cu a>b (7.6)


Calculul zonelor de transmitere 61

l zi = a 2 + l t2 cu a>b (7.7)

În cazul unei precomprimări centrice creată de forţe normale repartizate neuniform,


sau a unei precomprimări excentrice creată de forţe normale nerepartizate după o lege
liniară, apare, pe lângă întinderile de despicare corespunzând fiecărui cablu, o forţă
transversală de întindere “de echilibru general”, care corespunde eforturilor unitare
transversale neechilibrate între cabluri (Figura 7.4).

P P P
P
h/4 P h 3h/4 h
P P
P

h h

Figura 7.4 – Difuzia precomprimării în cazul forţelor normale repartizate neuniform.

Calculul forţei de întindere se poate face fie plecând de la un studiu elastic al stării de
eforturi, fie utilizând un model “bielă-tirant” potrivit.

7.3 Verificarea zonelor de transmitere

7.3.1 Verificarea la compresiune locală

Betonul de sub ancoraje trebuie să fie verificat la forţa de compresiune exercitată


de precomprimare pe suprafaţa A0 a ancorajului :

1,1⋅Ap⋅σpk ≤ ξ⋅A0⋅Rc + Aas⋅Ras ≤ 2 A0⋅Rc (7.6)

Rezistenţa betonului este mai mare decât rezistenţa la compresiune uniformă, din
cauza efectului de confinare dat de betonul situat în jurul suprafeţei A0. Dacă A este
suprafaţa de calcul (vezi Figura 7.3), după STAS 10107/0-90 se poate multiplica rezistenţa
betonului Rc cu coeficientul :

2
 A0 
ξ =  2 − 

(7.7)
 A 

Efectul favorabil al armăturii transversale (dispusă sub formă de plasă sau de fretă) este
luat în calcul prin termenul Aas⋅Ras. Aria de armătură echivalentă este :
62 Calculul zonelor de transmitere

Aa 1 a0 + Aa 2 b0
− în cazul plaselor : Aas = (7.8)
s

πd s As
− în cazul fretei circulare : Aas = (7.9)
sf
unde :

Aa1 = secţiunea sârmelor paralele cu a0 situate în zona efectivă de reazem ;


Aa2 = secţiunea sârmelor paralele cu b0 situate în zona efectivă de reazem ;
s = distanţa între plase ;
As = secţiunea transversală a armăturii de fretare ;
ds = diametrul fretei ;
sf = pasul fretei.

Rezistenţa de calcul a armăturilor Ras este considerată ca pentru armături din OB37,
oricare ar fi oţelul utilizat.

În nici un caz, forţa de precomprimare nu trebuie să depăşească 2A0Rc (vezi relaţia


7.6).

7.3.2 Verificarea la fisurare în planul armăturilor

În zona de difuzie a eforturilor există eforturi de întindere perpendiculare pe


direcţia precomprimării, după cum s-a arătat la paragraful 7.2.
Aceste eforturi pot fi calculate cu relaţia :

1,1Z
σ by = K (7.10)
al zi

unde Z este forţa de întindere transversală, egală cu :

 a 
− armături preîntise : Z = 0 ,3 Apσ pk  1 − 0  (7.11a)
 a

 a 
− armături postîntise : Z = 0 ,3 Apσ p0  1 − 0  (7.11b)
 a

Coeficientul K depinde de procedeul de precomprimare şi poate fi luat, după STAS 10107 :

− armături preîntise : K = 1,5 (7.12a)


− armături postîntise : K = 1,0 (7.12b)

Dacă efortul unitar nu respectă condiţia :

− armături preîntise : σby ≤ 1,5Rtk (7.13a)


Calculul zonelor de transmitere 63

− armături postîntise : σby ≤ 2Rtk (7.13b)

trebuie fie mărită secţiunea de beton, fie modificată dispunerea armăturilor active în zona
de capăt.

Dacă efortul unitar de întindere este situat între valorile :

− armături preîntise : 0,65Rtk ≤ σby ≤ 1,5Rtk (7.14a)

− armături postîntise: Rtk ≤ σby ≤ 2Rtk (7.14b)

trebuie prevăzute armături transversale, a căror cantitate se calculează după cum urmează :

− dacă armătura transversală este realizată cu plase sudate :

n1⋅Aa1(0,8Ras) ≥ 1,1Z1 (7.15a)

n2⋅Aa2(0,8Ras) ≥ 1,1Z2 (7.15b)

unde nj este numărul de plase dispuse pe lungimea lzi şi j = 1 sau 2 semnifică


direcţia în care este determinată forţa Z şi sunt dispuse armăturile Aaj.

− dacă armătura transversală este realizată o fretă circulară :

sf
Aas(0,8Ras) ≥ 1,1Z (7.16)
a

Dacă efortul unitar de întindere este mai mic decât valorile:

− armături preîntise : σby ≤ 0,65Rtk (7.17a)

− armături postîntise : σby ≤ Rtk (7.17b)

este suficient să se prevadă armăturile minime (vezi § 7.3.4).

7.3.3 Verificarea la fisurare între armături

Forţa de despicare este calculată conform STAS 10107/0-90 plecând de la forţa


longitudinală neechilibrată într-o secţiune orizontală situată la distanţă y de marginea
grinzii (vezi Figura 7.5). Relaţia de calcul ţine cont de efectul favorabil al componentei
verticale a forţei de precomprimare :

1 y y
 y
Z3 =
3  ∫0
bσ b dy − ∑0 i
P cos α i  − ∑ Pi sin α i (7.18)
 0
64 Calculul zonelor de transmitere

Armătura necesară este dată de relaţia :

n2⋅Aa1(0,8Ras) ≥ 1,1Z3 (7.19a)

dar trebuie prevăzut cel puţin :

n2⋅Aa1Ras ≥ 0,03ΣPι (7.19b)

Notaţiile din relaţiile precedente sunt (vezi şi Figura 7.5) :

n2⋅Aa1 : aria armăturilor dispuse în direcţia considerată (perpendiculr pe direcţia de fisurare


probabilă), conţinute în primele 2-3 plase n2 situate la extremitatea elementului ;

Ras : rezistenţa de calcul a armăturilor transversale, considerată ca pentru armături din


OB 37, oricare ar fi oţelul utilizat.

h
Pi = Ap,iσpi,k

σb

Figura 7.5 – Secţiunea de calcul pentru despicarea între armături sau grupuri de armături
pretensionate

7.3.4 Prevederi constructive pentru armarea zonelor de transmitere (STAS


10107/0-90)

Elemente cu ancoraje la capăt (armături en postîntinse)

Sub ancoraj trebuie preăzute 2 sau 3 plase cu cel puţin 4 bare în fiecare direction,
prima situată la 30 mm sub ancoraj, şi celelalte distanţate la 50 - 70 mm (Figura 7.6a).
Diametrul armăturilor trebuie să fie cuprins între 6 şi 14 mm şi distanţa dintre bare între 60
şi 100 mm. Plasele vor fi realizate fie din armături continue (Figura 7.6b), fie prin sudare
(Figura 7.6c). Este interzis să se utilizeze plasele din bare independente legate cu sârmă.
Trebuie prevăzute plase similare aşezate la distanţe de 100...150 mm pe toată
lungimea de difuzie a cablului considerat.
În locul plaselor, este posibil să se utilizeze o armătură armature elicoidală continuă
de fretare (Figura 7.6.d), cu diametrul între 6 şi 10 mm şi cu un pas cuprins între 50 şi 80
mm.
Dacă armătura de fretare nu acoperă toată secţiunea elementului, trebuie prevăzuţi
etrieri închişi, cel puţin Φ8/150 mm. Aceşti etrieri vor fi prevăzuţi pe toată lungimea de
difuzie lz.
Calculul zonelor de transmitere 65

Elemente cu arm,aturi preîntinse

Pe primul sfert (începând de la extremitatea elementului) a lungimii de transmisie lt


trebuie prevăzute 3 până la 5 armături transversale suplimentare (etrieri închişi, plase
sudate, fretă circulară).
Dacă aceste armături nu acoperă toată secţiunea elementului, este necesar să se
dispună etrieri închişi, cel puţin Φ6/ 150 mm.
Pe toată zona de difuzie lz este obligatorie prevederea de etrieri închişi, cel
puţin Φ6/ 150 mm.

Φ 6 ÷ 12 mm

a0

s = 60 ÷ 100 mm

b0 30 mm 50 ÷ 70 mm

a) b) c)

ds a0

s = 50 ÷ 80 mm
d)

Figura 7.6 – Armarea zonelor de capăt : a) Armare cu plase ; b) Armături continue ; c)


Plase sudate ; d) Armare cu fretă circulară.
BIBLIOGRAFIE

1. Constantinescu, D. – Curs de beton precomprimat. I.C.B., Bucureşti, 1977, 78 p.

2. Guyon, Y. – Béton précontraint. Étude théorique et expérimentale. Ed. Eyrolles, Paris,


1953, 703 p.

3. Nawy, E.G. – Prestressed Concrete : a Fundamental Approach. 3rd ed. Prentice Hall
International, London, 2000, 938 p.

4. Pascu, R. – Béton armé. Ed. Matrixrom, Bucureşti, 2000, 176 p.

5. Pascu, R. – Béton précontraint. Ed. Matrixrom, Bucureşti, 2003, 64 p.

5. Picard, A. – Béton précontraint. Tome I – Principes fondamentaux et dimensionnement.


Tome II – Analyse. Ed. Gaëtan Morin, Chicotimi, Quebec, Canada, 1983.

6. Postelnicu T., Gabor, M. – Beton armat si precomprimat. Note de curs. Partea a III-a.
UTCB, Bucureşti, 1997, 99 p.

7. Tertea, I. – Betonul precomprimat. Ed. Tehnica, Bucureşti, 1981, 418 p.

8. Thonier, H. – Le béton précontraint aux états-limites, 2e édition. Presses de l’École


Nationale des Ponts et Chaussées, Paris, 1992, 573 p.

You might also like