Școala postliceală „Henri Coandă”

Brașov

Îngrijiri acordate în țara noastră din

epoca primitivă până în epoca feudală

Coordonator:

Prof.Deak Emilia

Praoveanu(Marin) Adelina

Brașov
2017
Cuprins
 1.Introducere

Daca in istoria medicinei universale se afirma ca ,,bolile sunt la fel de vechi ca

si omul” tot asa putem sustine ca ingrijirile medicale sunt la fel de vechi precum bolile.
Din timpuri imemorabile se cunoaste existenta unor practici medicale. Astfel,
inca din timpul comunei primitive exista marturii ale unor acte terapeutice: schelete
care prezinta urmele unor fracturi consolidate, precum si cranii cu orificii regulate pe
bolta (trepanatii). E greu de precizat daca acestea reprezentau acte rituale sau practici
terapeutice, dar este limpede ca, la inceputurile sale, timp indelungat, „vindecatorul"
cumula functia de medic si de chirurg
Practicarea trepanatiilor este dovedita si de craniile gasite la Cristesti (lânga
Targu Mures), Decea Mures, Dinias Timis, Holboca (lânga Iasi), Poiana-Barlad,
Sarata-Monteoru (langa Buzau). Interventiile asupra regiunilor frontale si parietale
erau mai frecvente. Ele erau realizate cu ajutorul cutitelor de silex sau cu instrumente
din fier. Scopul lor era fie îndepartarea fragmentelor osoase rezultate în urma ranirii fie
eliberarea persoanei de “spiritele rele care au cauzat boala”.

2.Ingrijiri acordate de vraci, magi, tamaduitori

Dupa parasirea Daciei de catre romani, populatia autohtona va pastra

cunostintele si practicile medicinei culte ale antichitatii. Cu timpul insa acestea vor
capata un caracter de vulgaritate.
Ingrijirile de sanatate erau acordate de catre femeia casei, iar cand nevoia
pretindea o oarecare indemanare, precum nasterile sau manevrele ortopedice, se
recurgea la batranii satelor, cu mai mare experienta in domeniu. Numai in imprejurari
cu totul deosebite se apela la ajutorul vraciului.
Daca practivile de sanaate populare se bazau pe rezultatul intuitiei indelungate
asupra efectului terapeutic al buruienilor de leac, al substantelor de origine animala si
vegetala, putand fi accesibile fiecaruia, formulele descantecelor au ramas monipolizate
de batrane vrajitoare.
Acestea erau singura lor putere si forma de afirmare in fata colectivitatii satului
care trebuia sa le asculte si sa alerge la ele cu respect, cersind sanatatea.
De regula descantecele tuturor popoarelor cuprindeau cuvinte fara nici un sens
sau cuvinte neintelese. Acestea se datoreaza alterarii lor in decursul veacurilor, fie
faptului ca au fost asa create intentionat pentru a-l impresiona pe ascultator, lasandu-l
sa creada ca sunt de origine supranaturala.
Secole de-a randul populatia satelor a fost nevoita sa recurga la proprii
vindecatori, empiricii satelor si targurilor printre care in mod obisnuit se gaseau
babele.
 Practicarea acestor ingrijiri de sanatate pare sa fi fost cu totul altceva decat falsa
medicina a descantecelor. Prin descantece, unde se intalneste numai supranaturalul, se
cauta readucerea echilibrului fizic si psihic al organismului.
Medicina babeasca insa nu este acelasi lucru. Ea reprezinta inceputul medicinei
rationale – ce incearca sa aline suferinta sau chiar sa invinga boala.
Insusi termenul de baba, transformoat ulterior in moasa care se pare ca
provenea de la stramoasa, reprezenta pe cineva capabil sa readuca pe cale chirurgicala
sau medicala sanatatea in trupul bolnavului.
In practica ingrijirilor de sanatate populare au ramas fara indoiala urme din
obiceiurile etnoiatrice ale popoarelor cu care populatia autohtona daco-romana a venit
in contact.
Slavii asezati in dacia inca de la inceuputul secolului VI si apoi asimilati in
secolele urmatoare de catre localnici, au influentat lexicul medical autohton prin
cuvinte precum: gat, obraz, glas, carn, hrean, pelin.... Existenta in vechea slavona a
cuvantului ,,vrada” care deriva de la ,,Vruhati” (a murmura), sustine faptul ca slavii
erau vrajitori care erau cand descatatori, cand vindecatori.
Ungurii, stabiliti in Campia Panonica – aveau si ei o medicina primitiva care se
baza pe adorarea fenomenelor naturii, stelelor, Soarelui. Credeau in duhurile rele care
sunt in stare sa aduca boli si suferinte. Acesti demoni puteau fi tinuti in frau de asa
zisii ,,taltos”, care erau in acelasi timp sacerdoti, vrajitori si vindecatori.
Colonistii sasi au adus si ei obiceiuri si cunostintele lor referitoare la medicina
populara.
Ei erau crestini de rit apusean (catolici) de aceea medicina lor populara se
bazeaza in foarte multe cazuri pe superstitie si misticism.
O alta caracteristica este aceea ca in medicina populara saseasca nu exista babe
– ca la romani – ci acei care stiau mestesugul leacurilor de la stamosi si puteau sa
descantece si sa vindice – erau de obicei femeile Noberan, ele avand timp pentru
lecuirea bolilor, barbatii fiind ocupati cu mestesugurile.
De buna seama ca foarte multe elemente din medicina romaneasca au
intreat si in obiceiurile populare ale celorlalte natii asezate pe teritoriul Daciei, dupa
cum si medicina autohtona a fost imbogatita si influentata de cea slava, maghiara si
saseasca