Evolutia femeii in societate

Statutul femeii a variat considerabil de la o societate la alta. Femeile au avut, inca din antichitate, in
societatea si viata politica a statelor europene, un statut si functii subordonate.


 


Vezi toate pozele

Statutul femeii a variat considerabil de la o societate la alta. Femeile au avut inca din antichitate, in
societatea si viata politica a statelor europene, un statut si functii subordonate.
In antichitate, majoritatea oamenilor isi castiga existenta din agricultura, care era de fapt o afacere de familie.
Cel mai cunoscut loc de munca pentru femei era cel de menajera.
Casatoria era o componenta importanta a sistemului economic si social al lumii antice.
Cu exceptia barbatilor din Atena, care puteau amana casatoria pana la varsta de 30 de ani, restul - atat femei cat si
barbati - se casatoreau putin dupa varsta pubertatii.
O femeie singura isi putea gasi de lucru intr-un templu sau ca servitoare intr-o casa.
Un barbat singur putea sa-si procure hrana, dar nu prea avea timpul necesar sa si-o prepare sau sa-si confectioneze
hainele. Viata era grea si moartea pandea la fiecare colt, ca atare pentru supravietuirea societatii era necesara
o rata ridicata a natalitatii.
Femeile in Egiptul antic

Pozitia sociala a femeii in Egiptul antic era determinata in mod decisiv de pozitia tatalui sau a sotului, insa ea avea
drepturi egale cu cele ale barbatului.

Chiar daca barbatul era considerat capul familiei, femeia era tratata mult mai bine comparativ cu celelalte civilizatii
antice: egiptencele aveau mai multa libertate, mai multa putere si mai multe drepturi.

Femeii ii era permis sa ocupe orice pozitie in ierarhia sociala si putea chiar sa conduca tara.
Avand dreptul sa detina cladiri si proprietati, femeile nu erau dependente de sotul lor din punct de vedere
economic. Ele aveau dreptul sa imprumute bani, sa semneze contracte, sa intenteze divort si sa apara in tribunal ca
martori. Bineinteles, ele aveau si responsabilitatile ce decurgeau din aceste drepturi.

Necunoscandu-se nici o forma de ceremoniere a casatoriei din acea vreme, se presupune ca barbatul si femeia
deveneau sot si sotie atunci cand hotarau sa traiasca sub acelasi acoperis, iar divortul era un fapt obisnuit asemenea
recasatoririi.

Barbatii se ocupau frecvent de politica si de problemele administrative, in timp ce femeile ramaneau acasa pentru a
avea grija de copii si de gospodarie. Ele preparau mancarea, dar confectionau si articolele de imbracaminte.

Femeile in Roma antica

In legislatia romana, dupa casatorie, femeia trecea de la autoritatea tatalui la cea a sotului. De abia in secolul I
i.e.n., femeile romane au inceput sa aiba o mai mare libertate.

Femeilor romane nu le era permis sa detina afaceri proprii. Dupa o lunga perioada de timp, in care femeilor nu le-au
fost permise nici macar sugestiile, barbatii au inceput sa fie interesati de opiniile si sfaturile nevestelor.
 Roma Antica

Femeile ce apartineau familiilor instarite nu erau nevoite sa lucreze, munca fiind rezervata sclavilor si
claselor inferioare.

Principala ocupatie a femeii era ingrijirea casei si cresterea copiilor, insa femeile sarace erau nevoite sa si
munceasca pentru a putea trai. Femeile sclave lucrau ca servitoare sau ca menajere personale ale doamnelor din
clasele superioare.

Femeile in Grecia antica

In Grecia antica, femeile erau considerate fiinte inferioare, cu un nivel de inteligenta putin mai ridicat decat cel al
copiilor. Filosofii credeau ca femeile aveau emotii puternice si minti slabe. Din acest motiv ele trebuiau protejate de
ele insele.

Fiecare femeie avea un gardian (sotul, sau cel mai apropiat barbat nascut in familie) care detinea controlul asupra
vietii ei.

Ea putea sa detina imbracaminte, bijuterii, sclavi personali si putea sa achizitioneze lucruri marunte, necostisitoare.
Cetatenia ii oferea femeii dreptul de a se casatori cu un barbat, dar nu-i oferea nici un drept politic sau economic.
 Grecia Antica

Varsta medie de casatorie a fetelor din Atena era de 13-14 ani, pe cand a barbatilor era in jur de 30 de ani.

Datoria nevestelor era sa nasca copii legitimi si sa aiba grija de casa. Ele ieseau in afara casei, doar foarte rar si
numai insotite de catre sclave, cu ocazia participarii la diferite festivaluri sau funerarii. Despre o femeie vazuta
singura pe strada se credea ca este sclava, prostituata sau concubina.

Femeile in Evul Mediu

Femeile Evului Mediu au fost renumite ca sotii, mame si calugarite (femei ale bisericii), dar au mai fost cateva
care s-au indepartat de traditiile acelor vremuri; acelea au fost scriitoarele, poetele, educatoarele si chiar cele care au
practicat vrajitoria.

In intregul Ev Mediu situatia femeii era intr-o umbra deasa si grea a pacatului originar. Femeile erau vazute ca fiind
inferioare barbatilor si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata pe femei ca trebuie sa fie ascultatoare si
supuse tatilor si barbatilor lor.

La oras, femeile aveau o varietate de ocupatii: faceau comert, coceau paine si torceau. Atat femeile casatorite cat
si cele necasatorite erau nevoite sa munceasca pentru a trai si de multe ori ele lucrau in mai multe locuri, deoarece
erau platite mai putin decat barbatii.

Proprietarii, fie ei barbati sau femei erau figuri importante in societatea medievala iar o femeie nemaritata proprietara
avea drepturi egale cu cele ale unui barbat.

Ea putea sa-si faca testament si avea drept de semnatura. Dar din momentul casatoriei, ea ii ceda pamantul si
drepturile sotului ei. Doar la moartea lui avea dreptul la o treime din pamant, pentru a se intretine.

De cele mai multe ori, casatoria nu era alegerea femeii, ci era mai degraba determinata de vointa parintilor.
Inca de la o varsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se vor casatori si erau invatate cum sa devina neveste
bune pentru viitorii lor soti: sa le faca pe plac si sa le creasca copiii. Era de neconceput pentru o femeie sa-si
urmareasca propriile idealuri sau sa aiba dorinte, acestea fiind privilegiile barbatilor.

Femeia trebuia sa aiba grija de barbat si de copii

Femeile erau crescute pentru a se marita, unica lor alternativa fiind intrarea intr-o manastire de maici. Femeile
puteau fi date la o manastire de catre propria familie, dar puteau intra si de bunavoie, indiferent de varsta.

Pentru multe femei manastirea era locul in care scapau de saracie, in care li se oferea oportunitatea de a avea o
viata pioasa, de a obtine o educatie si anumite responsabilitati care le erau refuzate in lumea exterioara.
 Femeile se refugiau la manastire

De abia spre sfarsitul secolului al 18-lea, in societatea burgheza s-au facut auzite si primele voci care revendicau
drepturi egale pentru femei. Acest lucru a avut mai multe cauze. In primul rand, Declaratia Drepturilor Omului,
elaborata pe baza dreptului natural in Franta si Statele Unite, au facut ca si femeile sa emita pretentia unor drepturi
egale.

Prin dezvoltarea activitatii capitaliste de productie, locul de munca si cel de domiciliu au devenit entitati din ce in ce
mai diferite.

Societatea burgheza nu permitea femeilor sa devina concurente directe in cadrul procesului de productie. Ele erau
excluse de la multe decizii de ordin economic, politic si chiar si privat.

Femeile aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte si nici nu
puteau sa lucreze fara consimtamantul sotului lor. In divorturi si in hotararile judecatoresti cu privire la custodia
copiilor, femeile erau dezavantajate in mod clar.

In acelasi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum. Aceasta situatie
generala a constituit sursa din care s-au nascut primele revendicari publice pentru dobandirea de drepturi si
posibilitati egale pentru femei.

Franta - "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei"

Femeile au jucat un rol important in procesele de schimbare sociala din Franta secolului al 18-lea.
Revoltele care izbucneau in Franta pe timpul foametei erau conduse in mod traditional de catre femei. Multe femei
au luptat cot la cot cu barbatii lor pe baricade, in timpul Revolutiei Franceze. Totusi, dorinta lor de a fi considerate
egalele barbatilor nu s-a implinit. Femeile au ramas in afara drepturilor proclamate.

Acesta a fost contextul istoric in care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaratia drepturilor femeii si ale
cetatencei".

Olympe Gouges

Documentul este inspirat puternic din "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", proclamat in anul 1789.
Ceea ce este revolutionar in continuturile acestei Declaratii este implicarea consecventa a femeii in formularile si
articolele legii:"Femeia are dreptul sa urce pe esafod. La fel, ea trebuie sa aiba dreptul sa se urce la tribuna pentru
a se adresa multimii."

Olympe de Gouges a trimis aceasta declaratie Adunarii Generale spre ratificare, dar a zacut multa vreme
neobservata prin arhive, nefiind inclusa pe lista oficiala a documentelor vremii. De abia odata cu aparitia miscarii
feministe ea a fost redescoperită si confirmată in statutul ei de document istoric unic si valoros.
In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York (SUA), Elizabeth Cady Stanton si Lucretia Mott au organizat
o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor.

Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicase deja mai inainte in miscarea pentru drepturile negrilor. Miscarea
anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama ca si ele erau discriminate.

Adeptele miscarii pentru drepturile femeii cereau, printre altele:

- dreptul de a dispune de proprietatea si veniturile proprii;

- dreptul de a primi custodia copiilor in cazul unui divort;

- posibilitati mai extinse de a le si aproba divortul;

- drepturi legale si economice mai bune pentru femeile divortate;

- acces sporit la educatie si activitati profesionale;

- dreptul la vot.

Cu toate ca "Declaration of Sentimen" cat si autoarele ei au avut de indurat in cele ce au urmat remarci sarcastice si
interpretari nedrepte, acest moment constituie inceputul miscarii feministe din SUA, care a intrat in lupta pentru
impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decat cele de pe continentul european si care a detinut cu siguranta o
functie exemplara.

"Prima miscare feminista"

 Miscarea Feminista

Primele incercari ale miscarii feministe, aparute pe parcursul secolului al 19-lea, au fost de a ameliora situatia
femeilor in domeniul civil si sa devine mature legal (divort, custodie, desfiintarea statutului de fiinta superioara a
barbatului in casnicie etc).

Prima miscare feminista a insistat din ce in ce mai mult asupra dobandirii dreptului de vot. Feministele s-au asociat in
organizatii proprii, autonome sau partial autonome. Aceste femei care s-au impus pe firmamentul vietii publice pot fi
impartite in trei categorii distincte: moderatele, radicalele si socialistele.

Moderatele - este vorba de o grupare eterogena de asociatii de femei, ale caror membre incercau sa impuna
anumite schimbari intr-o mai mica masura sau treptat, in cadrul societatii burgheze preexistente.

Radicalele - aceasta era o categorie relativ restransa de burgheze care se impuneau pentru o transformare radicala
a societatii. Ele au fost forta motorie principala a luptei pentru obtinerea dreptului de vot la femei. Aceste femei
sustineau din rasputeri egalitatea dintre sexe, femeile trebuind sa dispuna astfel de aceleasi drepturi ca si barbatii.

Socialistele - aceasta era gruparea femeilor organizate in mod relativ autonom in jurul miscarii socialiste si, mai
tarziu, al miscarii comuniste. Revendicarile principale ale femeilor socialiste corespundeau revendicarilor socialiste
mai generale de dupa desfiintarea diferentelor dintre clase si a proprietatii private asupra mijloacelor de productie.
Cele mai importante revendicari politice ale feministelor, mai ales dreptul de vot, au fost pana la urma
solutionate.

Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, atentia societatii s-a concentrat din nou asupra familiei si
maternitatii, soldatii deziluzionati intorsi din razboi trebuiau ingrijiti, scaderea ratei natalitatii trebuia compensata. De
abia 60 de ani mai tarziu au fost reluate ideile generatiei bunicilor noastre.

"8 martie" - Ziua Internationala a femeii

8 martie a fost proclamata Ziua Femeii

In anul 1977, Adunarea Generala a ONU a proclamat - printr-o rezolutie - Ziua Natiunilor Unite pentru Drepturile
Femeilor si Pace Internationala.

O sarbatoare a femeilor, recunoscuta international, dar fara a se preciza o zi anume, a fost hotarata inca din 1910, de
Internationala Socialista reunita la Copenhaga.
Dupa primul razboi mondial Adunarea Generala a ONU a fixat data de 8 martie ziua internationala a femeii.

Femeile au inceput din nou sa demonstreze pentru drepturi egale si dreptul de vot al femeilor.

Urmatorul pas in instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, in 1975, de catre ONU, a Anului
International al Femeilor si declararea perioadei 1976 - 1985 ca Deceniu ONU pentru conditia femeii.

Secolul 20, situatia femeilor se amelioreaza treptat

Acest lucru s-a intamplat prin modificarea constitutiilor nationale si prin elaborarea unor declaratii si documente
internationale.

In multe tari au fost desfiintate limitarile juridice, astfel incat femeile au capatat acces la educatie, la sistemul
sanitar si au putut sa participe si ele la viata politica. In ciuda acestor fapte s-a vazut ca drepturile femeii nu sunt
intotdeauna garantate, indiferent de contextul cultural.

Victorie! Barbatul, la picioarele femeii... dar nu peste tot in lume

Actele de incalcare a drepturilor femeii sunt rezultate directe ale uzului de violenta. Cel mai important drept al omului,
dreptul la viata si la integritate corporala, este de foarte multe ori refuzat femeilor din intreaga lume.

In Arabia Saudita, cea mai traditionalista dintre tarile arabe, femeile n-au inca drept de vot, n-au voie nu numai sa
conduca o masina, dar nici macar sa mearga pe bicicleta. In autobuze, au locuri rezervate in spate, separat de ceilalti
calatori, iar interactiunea cu barbati e considerata generatoare de promiscuitate si trebuie evitata cu orice pret.
 In lume, multe femei sufera inca de pe urma discriminarii

Desi emanciparea femeii nu este finalizata, caci discriminari continua sa existe, si desi inca exista societati in care
femeile suporta tratamente umilitoare, ele fiind obligate sa accepte casatoria sotului si cu alte femei, in acelasi timp,
sau sa fie supuse pana la moartea barbatului, in majoritatea societatilor moderne aceasta schimbare s-a produs intr-
un timp destul de scurt, dar eficient, iar lupta pentru perfectionarea egalitatii continua sa fie purtata in fiecare zi, prin
infiintarea organizatiilor impotriva violentei in familie si prin emiterea de noi legi tot mai specifice si explicite ce
protejeaza femeia casatorita si le pun în vedere sotilor ca o nevasta nu este o achizitie.

Cu toate ca, probabil, vor mai trece multe secole pana ce barbatii vor accepta la nivel global egalitatea dintre ei si
sotiile lor, in majoritatea societatilor evoluate mentalitatea s-a schimbat in general radical, astazi opinia publica privind
agresarea unei femei, fie ea chiar si propria nevasta, ca un act barbar, lipsit de onoare si injustificabil.