Teoria Cererii și a Ofertei

Disciplina: Economie

Iași 2018
CUPRINS

CEREREA – DEFINIȚIE, PARTICULARITĂȚI ................................................... 3

ELASTICITATEA CERERII ...............................................................................................................4

ELASTICITATEA CERERII ÎN FUNCŢIE DE PREȚ ...............................................................................4
TIPURILE ELASTICITĂŢII CERERII ÎN FUNCŢIE DE PREŢ ..................................................................6
ELASTICITATEA CERERII ÎN FUNCŢIE DE VENIT .............................................................................9

OFERTA - DEFINIŢIE, FACTORI DE INFLUENŢĂ ........................................... 11

ELASTICITATEA OFERTEI ÎN FUNCŢIE DE PREŢ.............................................................................14

FACTORII CARE DETERMINĂ ELASTICITATEA OFERTEI: ...............................................................15

BIBLIOGRAFIE: ......................................................................................... 17

2
 Analiza principalelor elemente ale mecanismului de funcţionare a pieţei se bazează pe
cercetarea interacţiunii dintre cerere şi ofertă. Modificările înregistrate în cerere şi ofertă sub
influenţa factorilor preţ şi non-preţ influenţează echilibrul pieţei. Prezintă interes nu doar direcţia
modificărilor, dar şi mărimea sensibilităţii, intensităţii reacţiei consumatorului şi producătorului
la aceste modificări. Pentru a măsura oscilaţia cantităţii cerute ori a cantităţii oferite dintr-un bun
la modificarea preţului acelui bun sau sub influenţa altor factori, se utilizează conceptul de
elasticitate. Acest concept permite realizarea unor observaţii cantitative cu privire la efectele
modificării cererii sau ofertei.

Cererea – definiție, particularități

Cererea este o categorie economică ce exprimă în anumite condiții social-istorice nevoia
socială. Cererea reprezintă cantitatea de bunuri și servicii pe care consumatorii sunt dispusi să o
cumpere la un anumit preț, într-un timp determinat.
Este evident că cererea poate fi privită ca o parte a nevoii sociale determinată de mărimea
mijloacelor bănești de care dispun cumpărătorii, de puterea de cumpărare a acestora. Ea
reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfacută apelând
la piață.
Nevoile de consum ale oamenilor sunt multiple și ample. Existând restricții obiective în
satisfacerea tuturor nevoilor de consum, este firesc să se manifeste preferințe prin ordonarea
bunurilor alese și a cantităților din acestea. Preferințele personale ale consumatorilor sunt
reflectate în structura cererii acestora așa cum apare aceasta pe piața diferitelor bunuri și servicii.
Este firesc atunci să spunem că cererea leagă cantitățile de bunuri care se achiziționează, la un
moment dat de sacrificiile ce trebuiesc făcute pentru a obține aceste cantități. Altfel spus, cererea
manifestată pe piață sub forma cererii solvabile, este rezultanta interacțiunii a trei factori și
anume: nevoile de consum, venitul disponibil al consumatorilor, prețurile bunurilor și serviciilor.
Cererea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau serviciu anume, pentru o industrie
(în sens de ramură) sau pentru o firmă, respectiv pentru producția ei. De asemenea, cererea se
prezintă ca cerere individuală, care exprimă cantitatea totală dintr-un bun sau serviciu pe care un
individ este dispus să o cumpere într-o perioada de timp dată, la un preț unitar dat și ca cerere
totală de piață, ce exprimă suma cererii tuturor cumpărătorilor de pe piața unui bun sau serviciu
anume, în cadrul unei economii naționale, în condițiile de preț de mai sus. Cererea totală de piață
pune în evidență, cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu care, la un anumit preț este

3
dorită și cumparată și prețul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unei anumite cantități
de bun dorit.

Elasticitatea cererii

Reacţia cererii la modificarea factorilor ei de influenţă a primit denumirea de elasticitate a

cererii . Această reacţie poate fi calculată cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii prin
următoarea formulă:

unde E D – reprezintă coeficientul elasticităţii cererii, ΔQ D % – modificarea cu un procent

a cantităţii cerute; ΔF % – modificarea cu un procent a valorii factorului de influenţă.

Elasticitatea cererii în funcţie de preț

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ reflectă gradul de sensibilitate a mărimii cererii de

consum faţă de un anumit bun economic, determinată de modificarea preţului acestuia, cu
condiţia respectării principiului ceteris paribus.

Coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ arată cu câte procente va creşte sau se
va reduce cantitatea cerută de bun (ΔQ D %) ca rezultat al modificării cu un procent a preţului

bunului dat (ΔP%):

De exemplu, dacă preţul bunului economic scade cu 3%, iar cantitatea cerută creşte cu 7%,
coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ va constitui:

Sau, dacă elasticitatea cererii în funcţie de preţ constituie (–2), atunci o majorarea cu 5%

a preţului bunului economic va contribui la diminuarea cantităţii cerute cu 10%:

4
 Cu cât sensibilitatea consumatorului faţă de preţ este mai mare, cu atât cererea este mai
elastică, mărimea absolută a coeficientului de elasticitate devenind mai mare. Şi invers, o reacţie
mai redusă a consumatorului faţă de modificarea preţului determină un coeficient de elasticitate
mai mic. Dacă modificarea preţului tinde la zero, atunci relaţia ΔQ D / ΔP devine echivalentul
funcţiei derivate a cererii după preţ:

Astfel, din punct de vedere matematic, elasticitatea poate fi exprimată prin relaţia: .

Deoarece pentru marea majoritate a bunurilor economice (cu excepţia bunurilor Giffen şi
Veblen), între cantitatea cerută de bunuri şi preţul acestora există o dependenţă inversă,
coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ va avea semnul negativ (–). De obicei,
economiştii ignoră semnul coeficientului de elasticitate, acordând importanţă mărimii absolute a
acestuia. Deci, coeficientul de elasticitate este egal cu valoarea absolută a raportului dintre
modificarea procentuală a cantităţii cerute şi modificarea procentuală a preţului.

Elasticitatea cererii poate fi calculată fie într-un anumit punct al curbei cererii, fie pe un
interval. Decizia de a utiliza o metodă sau alta depinde de scopul dorit a fi atins. Oricum, în
ambele cazuri elasticitatea cererii exprimă reacţia consumatorului la modificarea preţului
bunului.

Elasticitatea cererii într-un punct măsoară gradul de sensibilitate a cererii într-un anume
punct pe curba cererii. Pentru a deduce formula de calcul a elasticităţii cererii într-un punct,
determinăm iniţial modificările procentuale în mărimea cantităţii cerute şi în preţ:

unde Q D0 , P 0 – valoarea iniţială a cantităţii cerute şi respectiv a preţului; Q D1 , P 1 –

valoarea finală a cantităţii cerute şi respectiv a preţului.

5
 Substituind datele de mai sus în formula de calcul al coeficientului elasticităţii în funcţie
de preţ, deducem coeficientul elasticităţii cererii în punct pentru preţul iniţial P 0 şi cantitatea
iniţială Q 0 :

Modalitate similară poate fi aplicată pentru calculul coeficientului de elasticitate pentru

preţul final P 1 şi cantitatea finală Q 1 :

Formula se aplică în cazul modificării neesenţiale în preţ (de regulă < 5%), ea fiind simplă
şi permiţând compararea elasticităţii la acelaşi preţ pe mai multe curbe ale cererii sau la mai
multe preţuri pe aceeaşi curbă.

Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

În funcţie de valoarea coeficientului elasticităţii cererii ca funcţie de preţ, economiştii

deosebesc următoarele tipuri de cerere:

 elastică;

 inelastică (rigidă);

 cerere cu elasticitate unitară;

 perfect elastică;
 perfect inelastică.

Cererea se consideră elastică dacă o modificare procentuală a preţului duce la o

modificare procentuală mai mare în cantitatea cerută, astfel încât mărimea coeficientului de
elasticitate este mai mare de o unitate:

De exemplu, dacă la o majorare a preţului cu 15% cantitatea cerută scade cu 60%,

coeficientul de elasticitate va avea valoarea (–4):

6
 Prin urmare, consumatorii reacţionează prompt la modificarea preţului şi orice creştere sau
scădere cu un procent al preţului va determina o diminuare sau majorare de 4% a volumului de
bunuri consumate. Drept exemple de bunuri care au o cerere elastică la preţ sunt mobila,
obiectele de lux, automobilele, imobilul, blănurile naturale, articolele giuvaiere, bunurile care au
substituenţi ş.a.

Cererea se consideră inelastică dacă o modificare procentuală a preţului determină o

modificare într-o măsură mai mică a cantităţii cerute din partea consumatorului, astfel încât
mărimea coeficientului de elasticitate este mai mică de o unitate .

De exemplu, la o diminuare a preţului cu 15%, cantitatea cerută creşte cu 5%. În acest caz
coeficientul de elasticitate va constitui (–0,33).

Orice majorare sau diminuare procentuală în preţ va determina o scădere sau creştere de
0,33% în cantitatea cerută din bunul dat. O astfel de situaţie poate fi explicată printr-o indiferenţă
a consumatorului la modificările înregistrate în preţul bunului sau serviciului dat. Exemple de
bunuri care posedă o cerere inelastică în funcţie de preţ pot fi: bunurile de primă necesitate,
medicamentele, bunurile cu grad redus de substituibilitate, cum ar fi sarea, energia electrică,
petrolul ş.a.

Cererea se consideră cu elasticitate unitară când modificarea procentuală a preţului

determină o modificare în aceeaşi măsură în cantitatea cerută, respectiv coeficientul de
elasticitate devine unitar:

De exemplu, creşterea preţului cu 2,5% determină o reducere de 2,5% a volumului cererii:

7
 Dacă o variaţie nesemnificativă a preţului contribuie la o modificare destul de
semnificativă în mărimea cantităţii cerute, cererea acestui bun este considerată perfect elastică .
Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ tinde la infinit: situaţie în care curba cererii
este o linie orizontală.

Cererea la bunurile unei firme de talie mică pe o piaţă perfect concurenţială, posedând
un segment destul de modest în volumul vânzărilor pe piaţă, poate servi drept exemplu de cerere
perfect elastică. Chiar şi o modificare foarte minoră în majorarea preţului poate contribui la o
diminuare destul de mare în volumul bunurilor vândute, şi invers – o diminuare neesenţială în
preţ poate provoca o majorare infinit de mare a volumului de bunuri vândute.

Cererea este considerată perfect inelastică în funcţie de preţ, dacă mărimea cererii nu
reacţionează la modificările în factorul preţ. În acest caz, coeficientul elasticităţii cererii în
funcţie de preţ este zero: situaţie în care curba cererii este o linie verticală.

Exemple de bunuri ce posedă o cerere perfect inelastică sunt drogurile, precum şi bunurile
vitale care asigură continuitatea vieţii, cum ar fi insulina pentru persoanele diagnosticate cu
diabet zaharat.

Reprezentările grafice ale fiecărui tip de elasticitate sunt prezentate în figura 3.1.

a) Cerere elastică ΔP% <ΔQ%

b) Cerere inelastică
ΔP% >ΔQ%
8
 c) Cerere perfect elastică
ΔP% =0

d) Cerere perfect inelastică

ΔQ%=0

Figura 3.1. Diversitatea tipurilor elasticităţii cererii în funcţie de preţ

Înclinaţia curbei cererii ilustrează tipul elasticităţii cererii. Cu cât panta curbei este mai
abruptă, cu atât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este mai redusă (figura 3.1b şi 3.1c). Şi
invers, cu cât panta curbei cererii este mai înclinată, cu atât mai mare este elasticitatea cererii în
funcţie de preţ (figura 3.1a şi 3.1d).

Elasticitatea cererii în funcţie de venit

Elasticitatea cererii în funcţie de venit permite de a determina sensibilitatea

consumatorilor la modificarea venitului, în condiţiile ceteris paribus.

Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit ( ) indică modificarea

procentuală a cererii la modificarea cu un procent a venitului consumatorului.

9
 Coeficientul poate fi calculat prin următoarea formulă:

unde

E D – coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit;

ΔQ D % – modificarea procentuală a cererii bunului;

ΔI% – modificarea procentuală a venitului consumatorului.

Coeficientul poate fi determinat aplicând atât formula de calcul a elasticităţii cererii într-un

punct:

Valorile coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de venit pot fi pozitive şi negative.

Pentru majoritatea bunurilor dependenţa dintre cerere şi venit este directă: pe măsura majorării
veniturilor consumatorilor, creştre şi cererea la ele, şi invers, micşorarea veniturilor contribuie la
reducerea cererii. Astfel, pentru bunurile normale coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie
de venit este pozitiv .
Pentru bunurile inferioare, pe măsura creşterii veniturilor consumatorului, cererea la
bunurile corespunzătoare scade, iar coeficientul de elasticitate obţine valoare negativă. Prin
urmare, creşterea veniturilor va determina o reducere a cererii pentru cartofi, margarină, paste
făinoase, deoarece consumatorii vor avea posibilitatea să includă în consumul personal alte
bunuri, cum ar fi peşte, legume, fructe, carne ş.a.
Dacă valoarea coeficientului de elasticitate în funcţie de venit este mai mare de o unitate,
atunci cererea este elastică. Bunurile de lux, vinurile de colecţie, bunurile de folosinţă
îndelungată posedă o cererea elastică la venit. Cu cât este mai înalt coeficientul de elasticitate în
funcţie de venit, cu atât cererea este mai sensibilă la modificarea veniturilor consumatorilor.
Cererea se consideră inelastică în funcţie de venit, dacă modificarea procentuală a cererii
este mai mică decât modificarea procentuală a venitului consumatorului. Daca pentru bunurile
normale coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit obţine valori între zero şi unu,
atunci bunul normal face parte din categoria bunurilor de primă necesitate.

10
 Oferta - definiţie, factori de influenţă
Activitatea de producţie are ca finalitate satisfacerea nevoii de consum. Ori,
managementului de firmă îi revine ca segment primordial tocmai depistarea posibilităţilor de
vânzare în legătură directă cu cererea care se manifestă pe piaţă. Cererea reprezintă doar o
latură a forţelor pieţei, cealaltă latură este oferta.
Raporturile de cauzalitate dintre modificarea preţului şi cantitatea oferită constituie
conţinutul legii generale a ofertei. Corespunzător acestei legi:
1. creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite, caeteris paribus
(celelalte lucruri fiind egale);
2. reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite, caeteris paribus.
Prin urmare, curba cererii are o formă crescătoare. Producătorii sunt dispuşi să producă
mai mult la preţuri mai mari decât la preţuri mai mici.
Oferta, ca şi cererea, poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei ramuri, a unei firme şi ca
ofertă totală de piaţă.
Curba ofertei unui producător evidenţiază cantitatea de bunuri pe care un agent economic
este dispus să o ofere într-o anumită perioadă de timp, la diferite niveluri ale preţurilor, caeteris
paribus. Cu alte cuvinte, ea arată care este preţul la care ofertantul este dispus să vândă diferite
cantităţi dintr-un bun oarecare, într-un interval de timp. Similar, curba ofertei pentru întreaga
piaţă sintetizează cantităţile totale dintr-un bun pe care toţi producătorii din piaţa respectivă sînt
dispuşi să le producă la niveluri alternative ale preţului, caeteris paribus. Cînd reprezentăm grafic
curba ofertei, menţinem toate elementele constante, cu excepţia preţului produsului respectiv.

Forma curbei arată clar că, dacă preţul bunurilor creşte, ofertanţii sînt dispuşi să aducă mai
multe bunuri pe piaţă şi invers, dacă preţul scade, ofertanţii sînt dispuşi să aducă mai puţine
bunuri pe piaţă. Deplasarea de-a lungul curbei ofertei (de exemplu, din punctul A în punctul B)
se numeşte modificarea cantităţii oferite (Figura 1). Deci, o modificare a preţului bunului
determină o modificare a cantităţii oferite şi nu a ofertei, caeteris paribus.
Economiştii recunosc că există şi alte variabile (în afara preţului bunului) care influenţează
oferta pentru un anumit produs. Toate aceste „alte variabile" poată denumirea de factori care

11
determină oferta, în situaţia în care unul din aceşti factori (oricare alt factor în afară de preţ) se
modifică are loc o modificare a ofertei (întreaga curbă a ofertei se deplasează. Figura 2). O
deplasare spre dreapta semnifică o creştere a ofertei, de la O0 la O2 (la acelaşi nivel de preţ
ofertanţii sînt dispuşi să ofere mai mult), iar o deplasare spre stînga semnifică o scădere a ofertei,
de la O0 la O1 (la acelaşi nivel de preţ ofertanţii sînt dispuşi să ofere mai puţin).
Prin urmare, oferta reprezintă cantităţile dintr-un anumit bun pe care producătorii sînt
dispuşi să le ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp, la diverse niveluri ale preţului.
Deci, oferta este formată din toate perechile preţ – cantitate oferită (P. Q).
Curba ofertei reprezintă expresia grafică a relaţiei existente între cantitatea oferită dintr-un
bun, într-o anumită perioadă de timp şi preţul bunului respectiv. Desigur, cantitatea oferită
depinde şi de alţi factori ca, de exemplu, costul de producţie, preţul altor bunuri, preţul factorilor,
tehnologia, numărul de ofertanţi, perspectivele pieţei, evenimentele social-politice şi naturale.
Aceşti factori determină modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului, deplasînd curba
ofertei, şi poartă denumirea de condiţiile sau factorii ofertei.
1) Costul de producţie. Între nivelul costului şi cantitatea oferită există o relaţie negativă.
Cînd costurile de producţie sînt mai mici decât preţul de piaţă al unui bun, atunci pentru
producători este profitabil să ofere o cantitate mai mare din bunul respectiv. Cînd costurile de
producţie sînt mai mari decât preţul pieţei, firmele produc o cantitate mai mică, se orientează
spre producţia altor bunuri, sau, pur şi simplu, îşi încetează activitatea. Sau, în general, cu cât
profitul unitar este mai mare (diferenţa între preţ şi cost) cu atât producătorii sînt stimulaţi să
producă mai mult pentru a cîştiga profituri mai mari, şi invers.
2) Preţul factorilor de producţie. Preţurile factorilor de producţie - muncă, energie,
utilaje etc. - au o mare influenţă asupra costurilor, în condiţiile în care producţia se menţine la un
anumit nivel. Dacă preţul factorilor de producţie scade, ofertanţii vor produce mai multe bunuri,
curba ofertei pentru produsul respectiv înregistrând o deplasare spre dreapta. Invers, dacă preţul
unuia sau mai multor factori de producţie creşte, atunci va spori costul de producţie şi ofertantul
nu va fi dispus să producă cantităţi mari din produsul respectiv, în consecinţă, curba ofertei se va
deplasa spre stînga. De exemplu, creşterea bruscă a preţului petrolului în anii 70 i-a determinat
pe furnizorii de energie să majoreze preţurile, fapt ce a contribuit la creşterea costurilor de
producţie şi la reducerea ofertei.
3) Tehnologia. Introducerea în procesele productive a unor tehnologii moderne are ca
efect creşterea productivităţii muncii şi, implicit, diminuarea costului producţiei. In acest caz,
curba ofertei se va deplasa spre dreapta, deoarece producătorii au posibilitatea să producă mai
multe bunuri. Dacă se înregistrează o scădere a productivităţii muncii, aceasta va antrena o
creştere a costurilor, şi evident efectul asupra ofertei de bunuri va fi negativ.
12
 4) Substituibilitatea producţiei. Cînd preţul unui produs substituibil creşte, oferta unui alt
produs substituibil scade. Acesta este cazul firmelor ce dispun de tehnologii ce pot fi folosite
pentru a produce bunuri diferite, sau atunci când procesul tehnologic poate fi adaptat rapid să
producă un alt bun. De exemplu, firmele constructoare de autoturisme produc mai multe modele
în aceeaşi fabrică. Dacă se observă o creştere a cererii pentru unul din modele - ceea ce duce la
majorarea preţului acestuia - atunci se vor folosi pentru fabricarea modelului respectiv mai multe
linii de asamblare, iar oferta celorlalte modele va scădea. Totodată, din producţia unor bunuri
principale (de bază) rezultă o serie de produse secundare din a căror vânzare se pot obţine
venituri cu o pondere importantă în veniturile totale ale firmei.
5) Numărul de ofertanţi. Curba ofertei totale, care cuprinde toţi producătorii ce realizează
acelaşi produs, se va deplasa spre dreapta (oferta creşte) dacă în industria respectivă vor intra noi
firme, şi invers.
6) Taxele şi subvenţiile. Majorarea taxelor are ca efect reducerea ofertei, deoarece pentru
a oferi aceeaşi cantitate de bunuri (ca înainte de aplicarea unei taxe noi), ofertantul trebuie să
obţină de la cumpărător o sumă mai mare (corespunzător taxei). Acordarea unor subvenţii
bugetare producătorilor conduce la sporirea ofertei, celelalte condiţii rămânând neschimbate,
întrucât la acelaşi preţ de piaţă cantitatea oferită este mai mare, producătorii primind în plus şi
subvenţia, sau aceeaşi cantitate poate fi oferită la un preţ mai mic deoarece diferenţa de preţ este
subvenţionată.
7) Perspectivele pieţei sau previziunile privind evoluţia preţului: aşteptarea unui preţ
mare în viitor are ca efect reducerea ofertei prezente; previziunea unor scăderi de preţ în viitor,
dimpotrivă, va duce la creşterea ofertei prezente. "A produce şi a vinde în prezent" şi "a produce
şi a vinde în viitor" sunt substitute în producţie.
8) Evenimentele social-politice şi naturale. Producţia oricărui bun presupune anumite
condiţii social-politice şi naturale. Cadrul social-politic şi juridic prezintă o importanţă deosebită
pentru asigurarea oricărei activităţi economice. În unele domenii de activitate (agricultură,
construcţii, industria minieră etc.) importante sunt şi condiţiile naturale.
În condiţii social-politice şi naturale favorabile, ceilalţi factori rămânând neschimbaţi,
oferta creşte, iar o înrăutăţire a unora sau altora din aceste condiţii va determina o reducere a
ofertei.
9) Alţi factori. Orice variabile care afectează disponibilitatea producătorului de a oferi un
anumit bun, este un potenţial factor de influenţă a ofertei.
Există deci, pe de o parte preţul bunului care determină cantitatea oferită şi deci o
deplasare de-a lungul curbei ofertei, şi pe de altă parte toţi ceilalţi factori analizaţi mai sus care
determină oferta. adică deplasează întreaga curbă a ofertei. Toate aceste elemente se reflectă în
13
funcţia ofertei. Funcţia ofertei pentru un bun X descrie cât va fi oferit din X (Qx) la niveluri
diferite ale preţului bunului X (P şi Ia niveluri diferite ale tuturor celorlalţi factori:
Qx = f(Px - factorii care determina oferta)
2. Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei pune în evidenţă gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea
preţului sau a oricăreia din condiţiile ofertei. Elasticitatea poate fi determinată cu ajutorul
coeficientului elasticităţii ofertei.
Acest coeficient se determină ca raport între modificarea relativă a cantităţii oferite şi
modificarea relativă a unui factor.

Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

Coeficientul de elasticitate a ofertei funcţie de preţ se determină prin raportarea

modificării relative a cantităţilor oferite la modificarea relativă a preţului de vânzare.

În funcţie de nivelul coeficientului, formele ofertei se prezintă astfel:

a) oferta elastică, când Eop > 1, adică la o modificare a preţului cu un procent, cantitatea
oferită se modifică cu un procent mai mare;
b) oferta inelastică, când Eop < 1, adică procentul modificării ofertei este mai mic decât
procentul modificării preţului;
c) oferta cu elasticitate unitară, când Eop = 1, adică la o modificare a preţului cu un
procent, cantitatea oferită se modifică cu acelaşi procent;
d) oferta perfect elastică, când Eop → ∞, la un preţ dat oferta poate să crească la infinit
(caz ipotetic)
e) oferta perfect inelastică, când Eop = 0, la orice modificare a preţului oferta nu se
modifică.
Panta ofertei se calculează ca raport între ΔP şi ΔQ prin urmare coeficientul elasticităţii
ofertei funcţie de preţ are forma:

Deci, nu există identitate între panta ofertei şi elasticitate, în situaţia în care curba p ofertei

este liniară, panta este constantă, iar elasticitatea variază în funcţie de raportul corespunzător

fiecărui punct de pe curba ofertei, în fapt, pentru o funcţie liniară a ofertei, oferta este elastică la
preţuri mari şi inelastică la preţuri mici. Deci, elasticitatea variază direct proporţional cu preţul.
14
 In cazul în care variaţia preţului este foarte mică, tinde spre 0, avem adică,

derivata parţială a lui Q în funcţie de P. Deci,

Factorii care determină elasticitatea ofertei:

Elasticitatea ofertei prezintă o importanţă deosebită în procesul decizional, deoarece în

funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun, veniturile încasate depind atât de
elasticitatea cererii, cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie. Elasticitatea
ofertei este determinată de o serie de factori, cum ar fi:
1. costul producţiei: când se înregistrează o creştere a costului elasticitatea ofertei scade,
iar atunci când costul scade are loc o creştere a elasticităţii ofertei;
2. posibilităţile de stocare a bunurilor şi costurile aferente acesteia. Dacă bunurile pot
fi depozitate şi păstrate o perioadă de timp, elasticitatea ofertei acestora în funcţie de preţ creşte
şi invers, în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse sau lipsesc. Cheltuielile aferente
stocării şi păstrării (cheltuieli de depozitare, chirii, salarii, cheltuieli legate de pierderea - prin
depreciere sau schimbare a modei - nivelului calitativ al bunurilor stocate, etc.) se adaugă la
costul produsului, astfel încât costul total sc măreşte şi deci elasticitatea ofertei se reduce.
3. perioada de timp de la modificarea preţului. Dacă preţul de pe piaţa bunului x se
majorează, iar celelalte condiţii ale ofertei rămân constante, forma elasticităţii ofertei depinde de
durata perioadei de timp care a trecut de la modificarea preţului, în acest sens distingem trei
perioade de timp: a) perioada pieţei; b) o perioadă scurtă de timp; c) o perioadă lungă de timp.
a) Perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte scurtă de timp de la
modificarea preţului bunului, ca urmare a creşterii cererii, perioadă în care ofertanţii se găsesc în
imposibilitatea sporirii producţiei, oferta fiind perfect inelastică.
b) Perioada scurta de timp imprimă ofertei un caracter inelastic. In această perioadă,
în condiţiile creşterii preţului bunului, ca rezultat al creşterii cererii, există posibilitatea sporirii,
în anumite limite, a cantităţii oferite prin utilizarea unui volum mai marc de resurse disponibile.
c) Perioada lunga de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a bunului. Într-o
asemenea situaţie producătorii pot spori cantitatea factorilor de producţie implicaţi în producerea
bunului, printr-un proces investiţional susţinut, în scopul lărgirii capacităţilor de producţie
existente sau prin intrarea de noi firme în industria bunului respectiv, ca urmare a creşterii cererii
şi, în final, a preţului.
3. Echilibrul pieţei

15
 Preţul într-o piaţă concurenţială este determinat prin interacţiunea tuturor cumpărătorilor şi
vânzătorilor de pe piaţă. Deci, preţul unui bun se determină prin interacţiunea dintre curba cererii
şi curba ofertei de pe piaţa respectivă. (Figura 3)

Când preţul pe piaţă este Pi, cumpărătorii sunt dispuşi să achiziţioneze Qi, iar producătorii
sunt dispuşi să ofere Q j, ceea ce înseamnă că pe piaţă va fi un surplus de produse (Qj - Q i )
datorită preţului ridicat. Cantitatea ce se va tranzacţiona pe piaţă va fi Q, .Forţele pieţei vor
acţiona asupra reducerii preţului pentru a spori cantitatea cerută şi a reduce cantitatea oferită.
Când preţul pe piaţă este P j situaţia este inversă: cumpărătorii sunt dispuşi să achiziţioneze
Qj, iar producătorii sunt dispuşi să ofere Qi, ceea ce înseamnă că pe piaţă va fi penurie de
produse (Qj - Q i ) , datorită preţului scăzut. Cantitatea ce se va tranzacţiona pe piaţă va fi Qi.
Forţele pieţei vor acţiona asupra creşterii preţului pentru a spori cantitatea oferită şi a reduce
cantitatea cerută.
Astfel piaţa este în echilibru când preţul este P e , corespunzător intersecţiei curbei cererii şi
a curbei ofertei. În acest punct de echilibru, cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută
( Q e ) , iar cantitatea tranzacţională va fi tot Q e , cantitate ce este mai mare decât în celelalte două
cazuri anterioare (cantitatea tranzacţională era Q j ) . Deci, în situaţia de echilibru consumatorul
este în cea mai bună situaţie, fiind cel mai satisfăcut. P e este un preţ competitiv, astfel încât nu
există nici surplus, nici penurie. Forţele pieţei sunt în echilibru în punctul E: nu există nici o
tendinţă a preţului de a creşte sau scădea.

16
Bibliografie:

1. Niţă Dobrotă. „Economie politică". Ed. Economică. Bucureşti. 1997

2. Arthur Thompson. „Economics of the Firm”. Theory and Practice. Fifth Edition. 1989
3. Robert H. Frank. „Microeconomics and behavior”, Second Edition, McGraw-Hill, 1994
4. Gilbert Abraham-Frois, „Economia politică”, Ed. Humanitas, 1998
5. Paul Heyne. „Modul economic de gândire”. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1991
6. Paul A. Samuelson. William D. Nordhaus. „Economic politică", Ed. Teora, 2000

7. Geoffrey Whitehead, ..Economia", Ed. Sedona. Timişoara, 1997

17