Agresivitatea ierarhică la adolescenți 13/05/2015 (Fragment din cartea ”Homo aggressivus”) Competiţia pentru reputație și statut

social începe încă în primii ani de copilărie şi atinge un nivel de concurenţă acerbă la vârsta majoratului şi adolescenţei. Există un
mecanism biologic subtil care însoțește această competiție. S-a constatat că dacă la vârsta de 11 ani băieții slab agresivi sunt
aproape la fel de puternici ca cei cu o agresivitate mai pronunțată, atunci, începând cu perioada adolescenței, băieții mai agresivi,
mai îndrăzneți obțin un avantaj substanțial în dezvoltarea forței fizice. Cercetătorii presupun că agresivitatea acționează ca un
stimulator hormonal și, corespunzător, asigură creșterea țesutului muscular și osos. În așa fel, încă din fragedă adolescență băieții
mai agresivi obțin un avantaj fizic pentru perioada când vor concura pentru atenția fetelor și în cadrul competiției ierarhice. Este
evident că aceste mecanisme își au originea în trecutul evolutiv al speciei. Agresivitatea ierarhică în rândul copiilor şi adolescenţilor
este însoţită și de alte avantaje. Potrivit cercetărilor de etologie umană, copiii de vârstă preşcolară care demonstrează mai multă
iniţiativă, câştigă atenţia celor din jur, iar dacă se manifestă mai agresiv decât media (fără a fi totuşi exagerat de agresivi), vor fi
percepuţi ca lideri, preluând controlul asupra unor procese din grup. Etologul austriac Eibl-Eibesfeldt a monitorizat viaţa şi
comportamentul diferitelor triburi indigene, făcându-şi o impresie clară în privinţa universalităţii actelor de agresiune, inclusiv în
rândul copiilor. Iată un pasaj mai amplu în care celebrul etolog îşi descrie observaţiile: „În grupurile de copii boşimani, relaţiile
agonistice pot fi observate frecvent. Astfel, într-o grupă de joc constând din 7 fete şi 2 băieţi am înregistrat în 191 de minute nu mai
puţin de 166 de acte agresive: 96 de lovituri cu palma deschisă, pumnul sau un alt obiect, 23 de lovituri cu piciorul, de 8 ori s-a
aruncat cu nisip. Pe lângă acestea, am mai înregistrat lupte, scuipare reciprocă etc. (…) Certurile sunt provocate adesea de posesia
obiectelor. (…) Există şi o agresivitate cu scop educativ. Astfel, fetiţa cea mai mare dintr-un grup de joc, care era liderul grupului,
iniţiind şi dirijând activitatea de joc, avea şi misiunea de a aplana certurile şi alte conflicte. Actele ei agresive aveau un caracter
educativ, deoarece îi pedepsea pe agresori. Uneori apela la acte agresive cu caracter demonstrativ, care aveau rolul de a-i confirma
rangul. Dimineaţa, când ajungea la copii, care deja se jucau, mai întâi le arunca pepenii şi-i certa cu o expresie ameninţătoare a
figurii. De-abia apoi începea şi ea să se joace. Era vorba evident de o demonstrare a rangului care-i conferea autoritate”. Studiile de
psihosociologie confirmă că adolescenţii care au un comportament agresiv sunt percepuţi de către colegii lor ca fiind mai duri, mai
populari şi mai abili fizic. Caracterul mai tupeist şi agresiv le ajută să-şi asigure o poziţie privilegiată în lanţul relaţiilor sociale. Există o
corelaţie pozitivă demonstrată statistic între gradul de agresivitate pe care îl manifestă un adolescent şi succesul acestuia în rândul
fetelor. Aici trebuie de adăugat că fetele totuşi apreciază la băieţi mai curând agresiunea verbală și indirectă, care nu presupune
încăierări fizice, ci se manifestă psihologic şi competiţional; este un gen de agresiune soft, destinată să creeze impresie, şi care
contribuie la obţinerea unui rang în scara ierarhică adolescentină. La modul practic, adeseori e suficient ca un adolescent să fie
agresiv, atractiv și abil fizic, și totodată să manifeste anumite trăsături prosociale, de comunicare și creare a relațiilor, pentru a se
bucura de cea mai înaltă popularitate în rândul semenilor săi. Cercetătorii au mai identificat un factor foarte interesant care
contribuie la popularitatea unor adolescenți. Se știe că nu toți cei care au calități atractive devin și populari. Ce-i deosebește pe cei
puțini, care reușesc să se afirme printre colegi? Se pare că la mijloc este factorul genetic. S-a descoperit că adolescenții simpatizați
de colegi posedă un poliformism al genei receptoare de serotonină, numită 5HT2A. Acestor adolescenți le este propriu un
comportament de ”încălcare a regulilor” (”rule-breaking behavior”). Gena în cauză este interesantă prin faptul că îl predispune pe
individ nu doar pentru un anumit gen de comportament, ci și pentru răspunsuri specifice la consecințele sociale ale acelui
comportament. Deocamdată nu e prea clar care este mecanismul biochimic și neurologic prin care gena respectivă contribuie la
popularitatea individului în rândul semenilor. Însă a fost stabilit că această genă conține un anumit ”ingredient secret” care îi
avantajează pe acei adolescenți (de sex masculin), care sunt mai agresivi și totodată se bucură de simpatie din partea fetelor. Deși nu
putem vorbi despre existența unei ”gene a popularității”, este evident că avem de-a face cu un efect amplificator la nivel de gene.
Iată că avem o nouă explicație, genetică, de ce unii tineri merg împotriva regulilor, distrug stabilitatea, au un comportament
recalcitrant; ca efect, spritul lor rebel și alura de erou atrag admirația fetelor și popularitatea în rândul semenilor. Gradul de
manifestare a agresivităţii ierarhice este într-o anumită măsură influenţat și de modelele sociale: colectivism vs individualism. În
şcolile din societăţile cu valori individualiste se înregistrează mai multe cazuri de agresiune verbală şi fizică; iar individualismul poate
fi considerat un predictor al comportamentelor agresive. Probabil în culturile individualiste copiilor de mici li se inoculează valorile
luptei pentru întâietate, ale competiţiei şi afirmării cu orice preţ, iar în interpretarea minorilor afirmarea presupune combativitate şi
agresivitate. Pe de altă parte, în societăţile tradiţionaliste, cu un sistem social patriarhal şi de clan, se impune aşa-numita „cultură a
onoarei”. În aceste societăţi, indivizii de timpuriu sunt educaţi să-şi revendice reputaţia şi statutul, potrivit unui „cod al onoarei”;
corespunzător există o predispoziţie mai mare spre comportamente de protejare a propriei reputaţii şi o incidenţă sporită a
violenţelor. Diferenţa între incidenţa actelor violente săvârşite de albii din sudul şi nordul SUA (sudicii fiind mai violenţi) este
atribuită în mare parte şi faptului că la sudici încă se mai păstrează reminiscenţe ale „culturii onoarei” (inclusiv moştenită de la
tradiţiile scoţienilor, urmaşii cărora populează astăzi sudul SUA). La rândul ei, „cultura onoarei” a apărut mai ales la populaţiile care
au suferit perioade îndelungate de timp de o privare a resurselor necesare (cum a fost în cazul scoţienilor secole la rând); oamenii
erau foarte sensibili faţă de orice atentat la averea lor şi au format deprinderi ale răzbunării cu sânge pentru actele de sfidare
personală sau a grupului. © Dorian Furtună, etolog (Fragment din cartea ”Homo aggressivus”) Updated: 15/03/2017 at 19:47
Tags: agresivitate, agresivitatea adolescenţilor, competiție ierarhică, cultura onoarei, etologie umană, rang social, reputație
Vezi mai mult: http://dorianfurtuna.com/instincte/agresivitatea-ierarhica-la-adolescenti
Copyright © Dorian Furtuna