Walther Eichrodt, Theology of the Old Testament, vol 2, SCM Press LTD, London

Conceptul de creație, în ce privește omul și cosmosul evidențiază legătura indisolubilă și

dependența acestora de Creator. Pozitivismul științific detașează clar lumea și omul de cauza
divină a existenței lor. Raționalitatea creației în acest sens, nu trebuie văzută ca un proces strict
fizic. Aceasta deoarece dincolo de faptul că explică legile și mecanismele care guvernează viața
omului și a cosmosului, raționalitatea vizează în special telos-ul acestora.1

Raționalitatea creației înseamnă în sensul cel mai adânc al cuvântului orientarea sau
direcționarea întregii făpturi zidite către Creator, a finitului către infinit și a stricăciunii,
perisabilității spre Înviere. Altfel spus, raționalitatea reprezintă telos-ul sau scopul ultim pe care
îl are sădit în ea întreaga creație, culminând cu omul coroana acesteia, cum este numit de către
Sfinții Părinți.2

În cercetările biblice occidentale, există deseori asumpția că domeniul creației (al

cosmologiei) este distinct față de cel al umanității sau al culturii. Aceasta separație sau segregare
consider că este un rezultat al gândirii pozitivismului științific.Tocmai aceasta reprezintă una
dintre premisele prezentei lucrări, anume tendința de a separa creația, cosmosul de om și de
gândire, tendință care în încercarea de a-l exploata și sonda mai mult din punct de vedere
material și științific, ajunge să desacralizeze, să nu mai considere cosmosul ceea ce este, și
anume o parte a creației lui Dumnezeu.3

Secolele al XIX-lea și al XX-lea, sub influența filosofiei idealiste, au generat și apoi

asumat distincția clară dintre umanitate și natură în ce privește creația. Această asumpție este
infirmată însă de însuși canonul Vechiului Testament, care debutează cu cartea Facerii, nu cu cea
a Ieșirii, cu o carte a creației, și nu cu una istorică, menită să contureze arealul și fundalul istoric
al genezei poporului Israel. Această poziționare nu este lipsită de importanță pentru tema noastră
întrucât Vechiul Testament cu adevărat privește creația nu separată de umanitate, cultură și
istorie, ci ca parte integrantă, ca agent activ al istoriei umane.4

1
Walther EICHRODT, Theology of the Old Testament, vol II (London: SCM Press LTD), 151.
2
EICHRODT, Theology of Old Testament, 151.
3
The New Interpreter’s Dictionary of the Bible A-C, vol. I (Nashville: Abingdon Press, 2006),
780.
4
The New Interpreter’s Dictionary of the Bible A-C, 781.