Professional Documents
Culture Documents
1. Generalitati
Calitatea mediului in care oamenii isi desfasoara activitatea are o influenta
complexa asupra lor, atat sub aspect igienico-sanitar cat si sub aspectul
productivitatii muncii.
Calitatea mediului ambiant se apreciaza prin valoarea parametrilor
confortului termic, prin compozitie chimica si puritatea aerului, precum si prin
alti factori ca: nivelul de iluminare, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a
aerului, elemente de estetica etc.
Daca instalatiile de incalzire asigura pentru o categorie relativ restransa de
incinte in anotimpul rece, mentinerea temperaturii aerului interior la o anumita
valoare, datorita unor masuri suplimentare in general constructive sau de
conceptie se pot mentine si ceilalti parametrii ai confortului termic ca umiditate
relativa, temperatura medie de radiatie, in limite acceptabile. Printr-o ventilare
naturala, de regula intermitenta (deschiderea usilor sau ferestrelor) se poate
asigura si o primenire a aerului interior.
Dar pentru marea majoritate a incintelor, ca de exemplu incaperi
aglomerate, incaperi de productie, laboratoare, hale pentru cresterea industriala a
animalelor etc., nu se mai pot asigura cerintele de mai sus numai cu o instalatie
de incalzire. Pentru indepartarea mirosurilor si degajarilor nocive sau chiar
toxice, apare necesitatea introducerii “controlate” a unui debit de aer, un prim
argument care solicita prezenta instalatiei de ventilare. Natura si cantitatea de
degajari nocive, modul lor de propagare, sistemul constructiv al incintelor,
valoarea la care sunt prescrisi parametrii aerului interior pe considerente de
confort sau tehnologice, limitele admisibile la care trebuie reduse concentratiile
diverselor substante nocive degajate, la care se adauga de multe ori cu o pondere
importanta consideratii economice, au condus la folosirea unei game foarte
variate de instalatii de ventilare si climatizare.
Daca in cazul unei incinte industriale cu pereti exteriori, la care au loc
numai degajari de caldura, este suficient pentru indepartarea acestora a se
prevede o ventilare naturala-organizata, adica sa se practice la partea superioara
orificii de evacuare iar la partea inferioara orificii pentru patrunderea aerului
exterior, in cazul incaperilor aglomerate datorita degajarilor mari de caldura si
umiditate cat si a valorilor la care trebuie mentinuti parametrii de confort, este
necesara racirea aerului introdus pentru a mari capacitatea de preluare a caldurii,
iar pentru a asigura si limite mai stranse ale umiditatii relative, deci preluarea
1
surplusului de umiditate este necesara si uscarea aerului. Prin aceste masuri se
realizeaza una din formele sub care se intalnesc instalatiile de climatizare.
Unele procese tehnologice (industria textila, optica, prelucrari de mare
precizie, laboratoare metrologice etc.) impun uneori cerinte si mai stricte in
privinta unuia sau mai multora dintre parametrii microclimatului interior, ceea
ce influenteaza nu numai complexitatea agregatului de climatizare, ci insusi
sistemul constructiv al incintei respective.
Preocuparea pentru asigurarea conditiilor de microclimat corespunzatoare
specificului muncii desfasurate de oameni sau naturii procesului tehnologic,
reprezinta o cerinta primordiala in dezvoltarea tehnicii ventilarii si climatizarii
pe plan mondial.
In tara noastra grija pentru om, pentru conditiile lui de munca si viata,
pentru ridicarea nivelului de trai se reflecta si in prevederile Normelor
Republicane de Protectie a Muncii (N.R.P.M) sau a altor norme departamentale,
in programele prioritare adoptate in domeniul ventilatiilor ca si in cel al luptei
impotriva poluarii mediului inconjurator.
3
incinta asupra ventilarii spre deosebire de ventilarea locala la care evacuarea
aerului (sau introducerea) se refera la anumite puncte din incapere unde este
concentrata producerea nocivitatilor. Pentru a nu se raspandi in intregul spatiu,
nocivitatile sunt evacuate chiar la locul de degajare prin asa numitele absorbtii
locale.
Ventilarea generala sau de schimb este caracteristica incaperilor social-
culturale sau a celor industriale fara degajari importante de nocivitati.
Ventilarea aerului apare ca necesara cand avem surse concentrate de
nocivitati sau cand acestea sunt dispuse in anumite zone ale incintelor. In aceste
cazuri ventilarea de schimb general este neeconomica si chiar ineficienta
aparand necesitatea captarii nocivitatilor chiar la locul unde ele se produc. In
aceasta categorie intra carcasele, nisele, hotele si aspiratiile marginale.
In unele cazuri ventilarea de schimb general fiind ineficace este necesara
prevederea unor instalatii de refulare locala a aerului. De exemplu, pentru
locurile de munca din apropierea unor suprafete foarte calde oricat s-ar mari
debitul de aer nu pot fi asigurate conditii pentru mentinerea bilantului termic al
omului din cauza cantitatii mari de caldura primita prin radiatie de la aceste
suprafete. In aceasta situatie pentru a ajuta organismul sa elimine surplusul de
caldura, se poate interveni prin crearea locala a unor jeturi de aer, pentru fiecare
muncitor in parte, care sunt denumite dusuri de aer rece. De asemenea, pentru a
impiedica patrunderea aerului rece in incaperi la deschiderea frecventa a usilor
spre exterior se folosesc cu destul succes perdelele de aer.
Sunt si cazuri pentru impiedicarea raspandirii nocivitatilor in toata
incaparea, in special in cazul unor degajari toxice, se poate actiona eficace prin
folosirea simultana a unui sistem de refulare, in general de tip perdea de aer a
unui sistem de absorbtie pentru fiecare utilaj in parte. Exemplul, la cabine de
vopsire, de uscare, de electroliza, etc.
Existenta unui sistem de ventilare locala nu exclude prezenta unei
instalatii de ventilare de schimb general, careia ii revine rolul de a dilua
nocivitatile scapate de la dispozitivele de absorbtie locala la valori sub limitele
admisibile si a asigura aerul de compensatie. Se ajunge astfel la sistemul de
ventilare combinata.
c. dupa diferenta de presiune dintre interiorul si exteriorul incintei
ventilate :
1. ventilare echilibrata
2. ventilare in suprapresiune
3. ventilare in subpresiune
Ventilare echilibrata se obtine cand debitele de aer de introducere si
evacuare sunt egale. La ventilarea in suprapresiune, debitul de aer introdus este
mai mare decat cel evacuat astfel ca in interior apare o suprapresiune, debitul in
exces evacuandu-se pe cale naturala. La ventilarea in subpresiune lucrurile se
intampla invers.
4
Aceste sisteme se folosesc pentru a impune un anumit sens al trecerii
aerului dintr-o incapere in alta. Astfel, realizand subpresiune intr-o incapere cu
degajari importante de nocivitati si suprapresiune in incaperea vecina „curata”,
prin sensul de circulatie a aerului obtinut intre cele doua incaperi se impiedica
raspandirea nocivitatilor in intreg spatiul.
In cladirile cu mai multe incaperi ventilate se recomanda ca pe ansamblu
suma debitelor evacuate sa fie egala cu a celor introduse pentru a impiedica
subracirea anumitor incinte.
6
Fig. IB – 3. Variatia
anuala a umiditatii relative a
aerului exterior
Fig. IB – 4. Variatia diurna a umiditatii
relative a aerului exterior
O atentie mai mare trebuia acordata alegerii umiditatii relative a aerului
exterior in conditii de vara caz in care abateri ale acetora de ordinul a 10%
atrage dupa sine abateri importante ale entalpiei, lucru care se repercuteaza
asupra capacitatii bateriilor de racire ale instalatiilor de climatizare.
3º Radiatia solara
Cantitatea de energie radianta primita de o suprafata de control de pe glob
depinde de unghiul sub care cad pe pamant razele soarelui si de durata de
expunere. Inclinatia Pamantului da nastere unor diferente sezoniere in ceea ce
priveste intensitatea radiatiei solare. Paralel cu schimbarea unghiului de cadere a
razelor solare actioneaza si un alt factor, rotatia Pamantului in jurul axei proprii.
Cei doi factori conduc la o variatie diurna si sezoniera a intensitatii radiatiei
solare. La acestea trebuie sa asociem latitudinea geografica, altitudinea, gradul
de nebulozitate al atmosferei precum si orientarea suprafetei la care ne referim.
Radiatia solara primita de suprafata
pamantului difera de cea care ajunge la
limita exterioara a atmosferei. In figura IB
– 5 a fost indicata variatia radiatiei solare
cu latitudinea geografica pentru o
suprafata orizontala, la limita exterioara a
atmosferei terestre, in emisfera nordica.
Pamantul primeste circa doua
miliardimi din energia totala emisa de
doare. Spectrul radiatiei solare se
compune din radiatii de unda scurta si
radiatii de unda lunga asa cum se poate
vedea in tabelul alaturat.
Fig. IB-5. Variatia radiatiei solare cu
latitudinea geografica pentru o suprafata orizontala
7
Spectrul radiatiei solare Lungimea de Energia totala
unda (microni) (%)
Unde scurte Raze x 1/2000...1/100
Raze gamma 9
Raze ultraviolete 0,2...0,4
Raze luminoase 0,4...0,7 41
vizibile
Unde lungi Raze infrarosii 0,7...3000 50
9
2. Parametrii de calcul vara
In tara noastra problema alegerii parametrilor climatici exteriori pentru
dimensionarea instalatiilor de ventilare si climatizare este reglementata prin
STAS 6648/2-70, care inlocuieste vechiul STAS 4836-55 aplicat de 15 ani.
Chiar de la inceputul aplicarii sale si apoi pe parcurs a aparut necesitatea
precizarii si interpretarii juste a unor notiuni si date insuficient de lamurite in
noul standard. Ca urmare acest STAS este in curs de revizuire in vederea
imbunatatirii lui in continuare.
11
Din relatia IB – 5 rezulta ca pentru a pastra sensul fizic al lui t e , ar fi fost
util (ca in tabelul 2, din noul standard) sa fie indicate valorile Δt – Δt m si t em ,
adica abaterea fata de temperatura exterioara medie t em si nu fata de temperatura
de referinta t z .
Cu observatiile de mai sus si cu valorile din STAS 6648/2-70 se pot defini
urmatoarele temperaturi care intervin in calculul instalatiilor de ventilare si
climatizare:
- temperatura exterioara, t e care influenteaza aporturile de caldura
patrunse in incaperi:
t e = t z + Δt (IB – 6)
unde: t z - ... a se citi temperatura de referinta, in funcite de localitatea si luna
pentru care se calculeaza valoarea lui t e , conform STAS 6648/2-70.
Δt - ... abaterea orara a temperaturii aerului exterior, caracteristica unei
anumite zone climatice din care face parte localitatea respectiva si ale carei
valori sunt indicate in STAS 6648/2-70.
- temperatura medie a aerului exterior, t em
t em = t z + Δt m (IB – 7)
unde:
Δt m – abaterea medie a oscilatiilor de temperaturi fata de temperatura
de referinta
- temperatura exterioara de calcul vara, t ev , care serveste la reprezentarea
punctului de stare a aerului exterior si care influenteaza dimensionarea unor
elemente componente ale agregatului de climatizare (camera de pulverizare,
bateria de racire) se stabileste astfel:
- se va reprezenta in diagrama i-x curba temperatura exterioara _ umiditate
relativa, spre exemplu, pentru Bucuresti – oras corespunde zona a IX –a de
umiditate, iar curba corelata temperatura – umiditate este retranspusa in
diagrama i-x, ca in fig. IB – 7.
Curba C, are intr-un punct M, i = i max , in functie de care se poate stabili
starea aerului exterior, pentru diverse localitati incadrate in aceeasi zona de
umiditate, si anume:
- daca, t emax = t z + Δt pentru localitatea respectiva este mai mare decat t M , atunci
se va lua t ev = t M
- daca t emax calculeaza ca mai sus este mai mica decat t M atunci t ev se ia egala
cu t emax , punctul de stare al aerului vara considerandu-se la intersectia acestei
temperaturi cu curba
12
Fig. IB – 7. Stabilirea punctului
de stare a aerului exterior vara
pentru instalatiile de climatizare
c. Radiatia solara
Depinde de latitudinea geografica, de altitudine, de gradul de nebulozitate
al atmosferei, de orientarea elementului de constructie luat in consideratie si de
ora zilei.
Dupa cum se poate vedea si din fig. IB – 8, gradul de nebulozitate al
atmosferei de deasupra localitatii respective joaca un rol important in reducerea
intensitatii radiatiei solare.
13
a.
b.
Fig. IB – 8. Radiatia solara totala (directa+difuza) pentru diferite orientari,
in luna iulie la 50o latitudine nordica
14
Pentru marile orase sau centre puternic industrializate, deasupra carora
exista un smog permanent, se poate folosi pentru factorul de nebulozitate
valoarea T = 4 (cu exceptia centrului localitatii unde valoarea este mult depasita)
iar pentru restul localitatilor valoarea 3 (fig. IB – 8 a, respectiv b). In cazul
catorva localitati, pentru care exista masuratori sistematice, se indica in
continuare factorul de nebulozitate, T:
Gdansk ....... T = 3,5
Potsdam........... 3,9
Varsovia........ 4,1
Londra............ 5,1
Aachen........... 4,0
Paris............... 4,7
Viena............. 4,1
Florenta.......... 4,3
Prin STAS 6648/2-70 sunt adoptate aceleasi valori pentru toate localitatile
tarii, nediferentiate dupa gradul de nebulozitate.
d. Viteza vantului
In situatia de vara viteza vantului nu prezinta importanta deosebita
deoarece zilele cu insolatie puternica, care hotarasc sarcina termica de vantilare
sunt linistite din punct de vedere al miscarii aerului exterior. Totusi, cunoasterea
directiei predominante de bataie a vantului este bine a fi cunoscuta pentru a se
putea amplasa judicios priza de aer si gura de evacuare a aerului viciat din
interior.
15
d. Viteza vantului iarna
In afara de influenta asupra calculului pierderilor de caldura si asupra
pozitiei relative priza la aer – cos de evacuare a aerului viciat in exterior, viteza
vantului poate inrautati senzatia de confort interior prin marirea infiltratiei de aer
rece. Pentru a contracara acest ultim efect se recomanda pe langa alte mijloace
constructive adoptate, ca instalatia de ventilare in perioada de iarna sa
functioneze in suprapresiune.
Pentru intocmirea corecta a bilantului termic de iarna (sarcina de
incalzire), respectiv pentru a putea determina in mod corespunzator infiltratia de
aer in cazul cladirilor inalte, se indica in fig. IB – 9 variatia vitezei vantului cu
inaltimea, in raport cu viteza vantului la o inaltime de 10 m fata de sol. Graficul
a fost intocmit pe baza relatiei:
0,13
⎛H⎞
v H = v10 ⎜ ⎟ [m/s] (IB – 8)
⎝ 10 ⎠
in care:
v 10 – viteza vantului la o inaltime de 10 m de sol
v H – viteza vantului la inaltimea H fata de sol
H – inaltimea incaperii fata de sol pentru care urmeaza sa se
determine infiltratia de aer.
16
Concentratiile nominale de gaze, vapori si praf din aerul atmosferic,
exprimate in l/m3 sau mg/m3 sunt indicate in tabelul IB – 1.
Tabelul IB – 1
Concentratia nocivitatilor in aerul exterior
Nocivitatea din aerul Concentratia nocivitatilor, in
atmosferic mg/m3 l/m3 buc/m3
A. In orase si mediu rural
1. Bioxid de carbon
- mediu rural 500 0,33 -
- oras mic 600 0,40 -
- oras mare 750 0,50 -
2. Bioxid de sulf 0,5...1,0 - -
3. Vapori de plumb 0,10 - -
4. Praf
- mediu rural (ploaie) 0,05 - -
- mediu rural (seceta) 0,15 - -
- orase mari:
- zona de locuit 0,40 - -
- zona industriala 0,75 - -
5. Microorganisme,
microbi, bacterii
- mare, munte - - 0
- parcuri - - 750
- strazi - - 4000
B. In incintele zootehnice
1. Bioxid de sulf - 0,50 -
2. Hidrogen sulfurat - 0 -
3. Amoniac - 0 -
4. Praf 50 - -
17
C. Parametrii de calcul ai aerului exterior
18
Tabelul IC – 1
Metabolismul la diferite feluri de activitate
Felul muncii Activitatea Metabolism kcal/h,
pers.
Somn linistit 63
Asezat linistit 100
Munca - asezat, miscari moderate a bratelor
usoara si trunchiului, lucru la birou, scris la
masina 114 – 138
- asezat, miscari moderate ale bratelor
si picioarelor (ex. Conducerea
autovehiculelor) 138 – 164
- munca usoara in picioare la masina
sau banc in special miscari ale
bratelor 138 - 164
Munca - asezat, miscari puternice ale bratelor
moderata si picioarelor 164 – 204
- munca usoara la masina sau banc,
cu deplasari scurte 164 – 189
- munca moderata la masina sau banc,
insotite de deplasari scurte 189 – 252
- deplasari de la un loc la altul cu
ridicari sau impingeri scurte 252 - 352
Munca grea - munca grea de ridicare, tragere,
impingere
- intermitenta 374 – 504
- munca grea continua 504 - 605
19
evaporarii transpiratiei si in buna parte datorita procesului de respiratie. Relatia
de bilant care asigura confortul termic se poate scrie sub forma:
Q M = Q cv + Q r + Q cd + Q l = const [kcal/h] (IC – 1)
Trebuie sa se tina seama ca pentru aceeasi persoana, la o anumita
intensitate a activitatii fizice, caldura interna produsa este sensibil constanta si
ca, in raport cu celelalte marimi, caldura pierduta prin conductie este foarte mica
si deci poate fi neglijata. De asemeni, daca se considera ca Q l = const, ecuatia de
bilant termic devine:
Q M – Q l = Q cv + Q r = const [kcal/h] (IC – 2)
Rezulta deci ca in principal schimbul de caldura prin convectie si radiatie
determina senzatia de confort termic.
Este de mentionat ca senzatiile de inconfort apar cand pierderile de
caldura nu echivaleaza caldura interna produsa de organism. Astfel senzatia de
“prea cald” apare cand Q pierderi < Q M iar senzatia de “prea rece” cand Q pierderi
>Q M . Nu trebuie sa se uite faptul ca omul dispune de un sistem propriu de
autoreglare a echilibrului termic care la diferente relativ reduse intre Q M si
Q pierderi intervine rapid.
Daca factorii de mediu supun corpul omenesc la un schimb mai mare de
caldura, corpul reactioneaza mai intai prin sistemul sau termoregulator,
inchizand porii, contractand pielea sau chiar prin diminuarea circulatiei sanguine
care face sa scada temperatura pielii, reducand in felul acesta diferenta dintre
temperatura pielii si cea a mediului inconjurator. Daca si pentru aceasta, noua
diferenta de temperatura corpul este obligat sa cedeze mai multa caldura decat ii
este necesar fiziologic, pentru a nu fi afectata caldura sa interna, si reactioneaza
pentru perioade relativ scurte de timp prin intensificarea activitatii musculare,
cunoscuta sub numele de tremurat, adica incercand sa produca o cantitate de
caldura suplimentara.
Peste aceasta limita, temperatura interna a organismului incepe sa scada,
ceea ce produce tulburari fiziologice inclusiv moartea.
Invers, daca temperatura mediului inconjurator creste si impiedica corpul
uman sa-si realizeze schimbul necesar de caldura cu mediul, atunci organismul
reactioneaza la inceput prin dilatarea porilor si marirea deci, a suprafetei de
schimb. Daca in acest fel echilibrul termic nu este refacut, intra in functiune
glandele sudoripare, care reactioneaza impotriva supraincalzirii interne sa
cedeze mediului caldura acumulata, odata cu evaporarea apei de pe suprafata
pielii. Daca nici acest procedeu nu reuseste sa refaca echilibrul termic, atunci
organismul uman este supus pericolului supraincalzirii care atrage dupa sine
tulburari fiziologice la fel de grave ca si in cazul subracirii organismului.
Se subliniaza ca, tabloul infatisat mai sus privind reactia organismului
uman in cazul cand nu sunt create conditiile normale pentru asigurarea
echilibrului sau termic este deosebit de simplist, ca in realitate senzatia de
confort depinde in afara factorilor mentionati – temperatura, umiditate, viteza de
20
miscare a aerului interior si de temperatura medie de radiatie a suprafetelor
inconjuratoare – si de o serie de alti factori cum ar fi temperatura si natura
pardoselilor, gradientul de temperatura pe verticala, volumul construit ce revine
unui ocupant, prospetimea aerului, varsta, sexul, constitutia fizica generala, felul
nutritiei si activitatea musculara depusa, felul imbracamintii, capacitatea de
aclimatizare etc.
Schimbul de caldura prin convectie al corpului omenesc de temperatura
t M , cu aerul inconjurator de temperatura t i , se poate scrie sub forma:
C cv = α cv S M (t M – t i ) [kcal/h] (IC – 3)
Asupra valorii coeficientului de schimb superficial prin convectie, α cv ,
este determinanta viteza de miscare a aerului v i . Intrucat pentru acelasi individ
S M = const (S M – suprafata corpului omenesc) si t M = const, rezulta ca pierderea
de caldura prin convectie este dependenta de t i si v i , care constituie doi din
factorii principali ai confortului termic.
Schimbul de caldura prin radiatie intre corpul omenesc si suprafetele ce
delimiteaza incaperea se poate scrie sub forma uzuala:
Q r = α r φ S*M (t M – Q mr ) [kcal/h] (IC – 4)
α r – coeficientul de schimb superficial prin radiatie
φ – coeficient de iradiere
S*M - suprafata corpului omenesc pentru schimbul radiant.
Din aceasta relatie se desprinde dependenta lui Q r de marimea
temperaturii medii de radiatie a incaperii θ mr , care poate fi determinata cu
formula:
θ mr = ∑ n n
S e
[ºC] (IC – 5)
∑ Sn
in care S n se refera la aria fircarei suprafete a elementelor de constructie ce
delimiteaza incaperea (ferestre, pereti interiori, pereti exteriori, plafon,
pardoseala, suprafete incalzitoare, etc.) iar θ mr fiind temperatura fiecareia din
aceste suprafete.
In relatia (IC -4) coeficientul de schimb superficial prin radiatia α r este
influentata, in afara de temperatura θ mr , de coeficientii de radiatie C care pot fi
considerati constanti in cazul de fata ( pentru elementele de constructie si corpul
omenesc).
De asemenea in aceeasi relatie (IC – 4) coeficientul de iradiere poate fi
considerat φ = 1, intrucat se face ipoteza ca schimbul de caldura prin radiatie se
poate produce intre om si elementele de constructie ale incaperii care il
inconjoara complet.
Datorita numarului mare de factori care influenteaza starea de confort si
mai ales datorita sensibilitatii diferite a oamenilor de conditiile de mediu,
diagramele complexe care stabilesc domeniul de variatie in ansamblu a
parametrilor confortului termic au inca o valoare mai mult teoretica. Pentru
21
mentinerea senzatiei de confort este necesara variatia corelata a factorilor
principali, astfel ca la scaderea unui parametru trebuie sa creasca in mod
corespunzator un altul in asa fel incat Q r + Q cv = const.
Practic asigurarea tuturor acestor parametrii la valorile prescrise
reprezinta un lucru destul de costisitor, motiv pentru care in functie de destinatia
incaperii si specificul activitatii desfasurate de oameni se indica in literatura de
specialitate valori prescrise pentru unul sau doi dintre acesti factori, pentru
ceilalti aplicandu-se limite mai largi de variatie. Pe acest motiv in cele ce
urmeaza se va prezenta influenta fiecarui factor asupra senzatiei de confort, ca
si actiunea corelata a cate doi si trei din acesti factori.
a. Temperatura aerului interior, t i
Este factorul principal asupra caruia putem actiona direct o instalatie de
incalzire, dar si de ventilare si climatizare. Variatii relativ reduse ale
temperaturii aerului interior sunt sesizate imediat in organismul uman, care
trebuie sa faca fata rapid noilor modificari pentru a mentine constanta schimbul
de caldura cu mediul ambiant.
Calitativ, temperatura aerului interior trebuie sa fie mai ridicata cand omul
este in stare de repaos si mai lejer imbracat si cu atat mai coborata cu cat omul
depune un efort fizic mai insemnat tocmai pentru a permite organismului
cedarea caldurii interne produse, mult mai mare in acest caz. Foarte importanta
este insa si uniformitatea temperaturii aerului in incaperi.
b. Temperatura medie de radiatie, θ mr
Se defineste ca medie ponderata a temperaturilor superficiale
interioare a elementelor care delimiteaza incaperea (pereti, plafon, pardoseala)
studiata si a temperaturii superficiale a corpurilor de incalzire (vezi, relatia IC –
5). Valoarea temperaturii medii de radiatie determina marimea schimbului de
caldura radiant al omului cu mediul ambiant. Temperatura medie de radiatie
trebuie intotdeauna corelata cu temperatura aerului interior. Cresterea
temperaturii medii de radiatie trebuie sa fie insotita de scaderea temperaturii
aerului interior si invers.
Sunt cunoscute de exemplu din literatura de specialitate ca la incaperile
puternic vitrate imbunatatirea senzatiei de confort se obtine prin ridicarea
temperaturii aerului interior cu 2-3ºC fata de temperatura prevazuta in STAS
1907-68 sau invers in cazul incintelor incalzite prin radiatie, scaderea
temperaturii aerului interior cu 1-2ºC aduce o senzatie de prospetime si
vioiciune asupra ocupantilor.
c. Temperatura rezultanta (resimtita), t R
Hotaratoare asupra confortului sunt atat temperatura aerului interior cat si
temperatura medie de radiatie. Corpul omenesc sesizeaza insa influenta
combinata, simultana a acestor doua temperaturi, astfel ca a fost necesara
introducerea unei notiuni noi – temperatura rezultanta sau temperatura resimtita.
22
De obicei pentru medii linistite si cu umiditate relativ normala se calculeaza ca
medie aritmetica a temperaturilor aerului interior si medie de radiatie:
t + θ mr
tR = i [ºC]
2
d. Umiditatea relativa a aerului interior
Schimbul de caldura al omului cu mediul ambiant se face si prin
evaporarea apei la suprafata pielii, evaporare care depinde de diferenta
tensiunilor vaporilor de apa corespunzatoare temperaturii medii a corpului
imbracat (circa +26...+27ºC) si temperaturii aerului interior (circa +20...22ºC).
La temperaturi obisnuite ale incaperilor (+20...22ºC) cedarea de caldura prin
evaporare este redusa. Din acest motiv si umiditatea relativa a aerului joaca un
rol redus. In mod normal un om cu greu poate deosebi umiditati relative
cuprinse in domeniul 30...70%, fapt pentru care limitele admisibile in incaperi s-
au adoptat chiar acestea. La umiditati relative mici formarea si circulatia prafului
este mutl usurata. Acesta la stingerea corpurilor de incalzire se calcineaza
producand amoniac si alte gaze care sunt sesizate de om. Limita inferioara a
umiditatii relative a aerului interior se recomanda sa fie 30..35%. Limita
superioara, de 70%, se recomanda pentru a impiedica condensarea vaporilor de
apa din aerul incaperii la atingerea suprafetelor mai reci, condensari ce
favorizeaza de asemenea aparitia unor mirosuri neplacute. La temperaturi ale
aerului interior mai ridicate, cresterea umiditatii relative incepe sa joace direct
un rol negativ asupra organismului deoarece pe langa reducerea cedarii de
caldura pe cale uscata, este franata si cea de-a doua posibilitate de evacuare a
caldurii interne a organismului, cea pe cale umeda.
23
a. Dependenta dintre temperatura aerului interior t i si umiditatea relativa
φ i , este indicata in figura IC -1 dupa Lancaster-Castens (modificata de Ruge).
Se poate observa ca odata cu cresterea temperaturii aerului se mareste caldura
eliminata de corpul uman prin transpiratie. Pe masura ce umiditatea relativa
creste, evaporarea la suprafata pielii este franata si apare zaduful. Se va cauta
deci sa se evite ridicarea temperaturii aerului interior cand umiditatea relativa
este necesara din anumite considerente sa fie mare.
Fig. IC – 3. Dependenta
dintre temperatura si viteza Fig. IC – 4. Dependenta dintre temperatura
de miscare a aerului umiditate relativa si entalpie
25
temperatura a termometrului sferic. Pentru fiecare caz in parte s-au intocmit si
diagrame cu ajutorul carora se poate aprecia starea de confort.
Apreciindu-se ca cercetarile destul de vaste asupra primei probleme au
inca o valoare mai mult teoretica, ca nu a fost fixata o metodologie privind
aprecierea confortului cu aplicare universala, se vor indica in paragraful
urmator anumite criterii si valori pentru principalii parametri care contribuie la
realizarea starii de echilibru termic a corpului omenesc, valori necesare la
stabilirea conditiilor de microclimat in incintele ventilate sau climatizate.
In privinta celui de-al doilea aspect al problemei rezultatele par mai
spectaculoase si cu aplicabilitate imediata in sensul ca unele cercetari au aratat
ca asigurarea conditiilor optime de microclimat la locul de munca in afara de
efectele fiziologice pozitive pe care le are asupra ocupantului, contribuie si la
reducerea numarului de rebuturi, limiteaza defectarea masinilor provocate de
lipsa de atentie, ducand in general la cresterea productivitatii muncii.
ti 22 23 25 26 (ºC)
φi 70 67 60 56 (%)
Se mentioneaza ca in cazul unor incaperi de productie climatizate
(industria usoara, alimentara, constructoare de masini – prelucrari de mare
precizie, unele laboratoare) umiditatea relativa a aerului interior este prescrisa la
anumite valori, justificate din punct de vedere tehnologic.
Dintre toti factorii care conditioneaza confortul interior, temperatura
prezinta importanta cea mai mare, motiv pentru care si prescriptiile cele mai
amanuntite sunt date pentru acest parametru.
Cercetarile fiziologice si tehnologice tind insa din ce in ce mai mult sa
indice valori pentru perechi de factori de confort, cum ar fi spre exemplu in
cazul urmatoarelor procese tehnologice:
t[ºC] φ[%]
- prelucrarea pieselor de precizie 24 45 – 50
- fabricarea si ajustarea instrumentelor de
precizie 20 – 24 45 – 50
- etalonarea si controlul aparaturii si
instrumentelor de precizie 20 45 – 50
27
- asamblarea aparatelor de masura si control 20 45 – 50
Unele cercetari ridica problema limitarii diferentei de temperatura intre
cap si picioare la maxim 2.5 grd, ceea ce poate avea implicatii serioase asupra
modului de distribuire a aerului.
c. Viteza de miscare a aerului
Dupa cum s-a aratat, viteza aerului in zona de lucru (de sedere) este
cuprinsa intre 0.15 – 0.30 m/s, fiind dependenta de temperatura interioara
adoptata.
2. Institutii culturale
- Sali de adunare, conferinte, concerte 18...20
- Expozitii 16...20
- Muzee 16...20
- Sali de sah, biliard, tenis de masa 20
- Garderobe, holuri, vestibuluri 15...18
3. Scoli, facultati
- Sali de clasa 18...20
- Laboratoare 18...20
- Amfiteatre, sali de conferinte 18...20
- Camere de lectura, sali de desen 20
- Ateliere 18
28
- Sali de gimnastica 15...18
4. Crese, gradinite
- Camere de joc in crese, gradinite 22...20
- Dormitoare, sali de mese 20
- Bai si dusuri 24
- Cabinete medicale 24
- Camere pentru rufe curate 16...18
- Camere pentru rufe murdare 16...18
- Bucatarii 8...10
5. Holuri, camine
- Camere 20...22
- Holuri, vestibuluri, garderobe 18
- Bai si dusuri 22
- Birouri 20...22
- Sali de lectura, sah, biliard, tenis de masa 20
- Restaurante, cofetarii, frizerii 18...20
- Magazii, depozite 10...15
- Ateliere 18
- Spalatorii, calcatorii 15...20
7. Teatre, cinematografe
- Sali de cinematograf, teatru 20
- Garderobe, foaiere, vestibuluri 18
- Depozite de decoruri, costume 18...12
- Cabinete de proiectie 18
- Camera de acumulatori 10
29
8. Bai publice
- Bai, dusuri 22
- Bai de abur 40
- Bai de aer cald 50
- Bai de aer fierbinte 60
- Camere de dezbracare - imbracare, odihna
dupa baie 22
- Hale de inot 22...24
- Cabinete medicale, sali de masaje 22
- Depozit de rufe curate 16...18
- Depozit de rufe murdare 8...10
11.Garaje
- Garaje pentru parcare 5
- Garaje pentru parcare si reparatii 15
b. Umiditate relativa
Se alege tot in functie de temperatura interioara sau in functie de procesul
tehnologic.
c. Viteza de miscare a aerului
Pastreaza aceleasi domenii ca si vara in functie de specificul instalatiei de
ventilare. Se mentioneaza insa ca in cazul instalatiilor de ventilare mecanica la
temperaturi ale aerului refulat sub 25ºC pot aparea senzatii de curent, fapt care a
30
impus ca solutie in multe cazuri micsorarea debitului ventilat in perioada de
iarna care atrage dupa sine nu numai micsorarea vitezei de miscare a aerului dar
si cresterea temperaturii de refulare.
D. Aerul umed
a. Presiunea aerului
Conform legii lui Dalton presiunea totala (p) a amestecului rezulta din
insumarea presiunilor partiale ale componentilor acestuia: in cazul aerului umed
deci, presiunea totala rezulta din insumarea presiunii aerului uscat (p a ) si a
vaporilor de apa (p v )
p = pa + pv (IF – 1)
In instalatiile de ventilare si climatizare presiunea aerului nu este
uniforma, unele portiuni fiind in suprapresiune iar altele in subpresiune fata de
32
presiunea atmosferica. Totusi pentru calculele practice in majoritatea cazurilor,
se considera in intreaga instalatie aceeasi presiune egala cu presiunea
barometrica B, eroarea fiind in general sub 1%.
Presiunea atmosferica descreste cu altitudinea asa cum se observa si din
datele cuprinse in tabelul IF – 1.
Tabelul IF – 1
Variatia presiunii barometrice (B) cu altitudinea (h)
h 0 200 400 600 800 1000 1500 2000 2500 3000
(m)
B 760 74214 72463 70745 69060 67408 63417 59620 56010 52577
(mm
Hg)
b. Temperatura aerului
Deosebim urmatoarele temperaturi ale aerului:
- temperatura dupa termometrul uscat, t, este temperatura masurata
cu un termometru de o anumita clasa de precizie, protejat
impotriva radiatiilor.
- Temperatura dupa termometrul umed, t’, este temperatura
indicata de un termometru obisnuit, de o anumita clasa de
precizie, al carui bulb este infasurat intr-un tifon imbibat cu apa.
Mai este definita ca fiind temperatura de saturatie adiabatica a
aerului umed.
- Temperatura punctului de roua, t τ , este temperatura pentru care
presiunea partiala a vaporilor de apa din aerul umed de o anumita
temperatura si continut de umiditate, racit izobar, devine egala cu
presiunea lor de saturatie sau reprezinta temperatura la care
incepe condensarea vaporilor de apa la racirea izobara a aerului
umed.
Pentru aer nesaturat t > t’ > t τ , iar pentru aer saturat t = t’ = t τ .
c. Umiditatea aerului
Marimile care exprima umiditatea aerului sunt: continutul de umiditate,
umiditatea specifica, umiditatea absoluta si umiditatea relativa.
Continutul de umiditate (x) este masa vaporilor de apa continuti intr-un
kilogram de aer uscat:
G ⎡ kg vapori ⎤
x= v ⎢ (IF – 2)
G a ⎣ kg aer uscat ⎥⎦
sau
G ⎡g⎤
d = 1000 v ⎢ ⎥
G a ⎣ kg ⎦
33
Se observa ca masa vaporilor de apa este raportata la kilogramul de aer
uscat si nu de aer umed. Aceasta usureaza calculele deoarece majoritatea
transformarilor de stare ale aerului sunt insotite de variatii ale umiditatii, astfel
incat masa amestecului se schimba, in timp ce masa aerului uscat ramane
constanta.
Aplicand ecuatia de stare rezulta:
G p V R T R p
x= v = v = a = a v
G a R vT pa V R v pa
in care luand pentru constanta caracteristica a aerului uscat (in S.I. respectiv in
M K f S)
R a = 287 [J/kg K] sau R a = 29,27 [kg m/kg grd]
R
rezulta
p
x = 0,622 v (IF – 3)
pa
Tinand seama de presiunea barometrica B = p a +p v relatia (IF – 3) devine:
pv
x = 0,622 (IF – 4)
B − pv
Umiditatea specifica a aerului umed. Continutul de umiditate x nu este o
marime specifica a amestecului intrucat raportarea se face la kilogramul de aer
uscat, nu la kilogramul de amestec. Umiditatea specifica (ξ) a aerului umed
exprima continutul de vapori de apa dintr-un kilogram de amestec:
Gv x
ξ= = (IF – 5)
Ga + G v 1 + x
Umiditatea absoluta (a) reprezinta greutatea vaporilor de apa continuti
intr-un metru cub de aer umed, deci se masoara prin greutatea specifica (γ) a
vaporilor de apa din amestec:
p
a = γv = v (IF – 6)
R vT
34
p v R vT p v
φ= ⋅ = (IF – 8)
R v T pS pS
exprimand procentual
pv
φ = 100 (%) (IF – 9)
pS
Cu aceasta, expresia (IF – 4) a continutului de umiditate devine:
ϕ pS
x = 0.622 (IF – 10)
B − ϕ pS
d. Greutatea specifica a aerului umed (γ)
Tinand seama ca
G + Gv
γ= S = γa + γ v (IF – 11)
V
se ajunge la expresia greutatii specifice a aerului umed sub forma
p p 1 ⎛ B − pv pv ⎞
γ = v + v = ⎜⎜ + ⎟
R a T R vT T ⎝ R a R v ⎟⎠
de unde:
B p ⎛ 1 1 ⎞
γ= − v ⎜⎜ − ⎟ (IF – 12)
R a T T ⎝ R a R v ⎟⎠
Folosind valorile si relatiile de mai sus:
p
γ = γ a – 0,0129 v (IF – 13)
Rv
de unde rezulta ca greutatea specifica a aerului umed γ este mai mica decat cea a
aerului uscat, pentru aceeasi presiune barometrica si temperatura.
Pentru temperatura de 0ºC si presiunea barometrica B = 760 mm Hg,
greutatea specifica a aerului uscat este
γ a = 1,293 kgf/m3 sau
γ a = 1.293 · 9,81 = 12,68 N/m3
37
Figura IF – 1. Constructia
diagramei i-x
Fig. IF – 4. Reprezentarea
unei stari A in diagrama i-x
39
Fig. IF – 5. Reprezentarea.
in diagrama i-x a schimba-
rii de stare a aerului dupa
directia ε.
c. Diagrama i-t
Aceasta diagrama este trasata in coordonate rectangulare, avand in
ordonata entalpiile i iar in abscisa temperaturile t ale aerului umed. Este
construita pentru o anumita presiune barometrica folosind aceleasi relatii de
baza ca si pentru diagrama i-x.
In fig, IF – 9 este reprezentata diagrama i-t. Dreptele de entalpie constanta
sunt paralele cu axa absciselor, iar izotermele sunt paralele cu axa ordonatelor.
Dreptele de continut de umiditate constant sunt inclinate fata de axa absciselor si
pot fi considerata ca paralele pentru domeniul de folosire al diagramei. Dreapta
φ = 0 se suprapune peste dreapta x = 0.
41
Diagrama mai cuprinde curbele φ = 1 si φ<1, dreptele γ = constant (sau ρ
= constant) precum si dreptele t’=constant putin inclinate fata de dreptele i =
constant.
Ca si in cazul diagramei i-x, in diagrama i-t, izotermele, care sunt
verticale in zona de nesaturatie, se frang in dreptul curbei de saturatie φ = 1 si
devin aproape orizontale (dupa t’ = const.) in zona de suprasaturatie.
d. Diagrama x-t
Aceasta diagrama (fig. IF – 10) a fost conceputa initial de Carrier (1911),
ulterior a fost modificata si imbunatatita astfel incat in prezent exista o serie de
variante ale acesteia.
Diagrama lui Carrier, sau variantele sale mai recente, se traseaza in
coordonate rectangulare avand in abscisa temperaturile t iar in ordonata
continutul de umiditate x al aerului umed.
In acest mod, pe baza relatiilor folosite si la intocmirea diagramelor i-x si
i-t, se pot trasa dreptele x = const. si t = const., paralel cu axa absciselor
respectiv cu axa ordonatelor.
Dreptele de temperatura dupa termometrul umed t’ = const. sunt acceptate
ca paralele cu dreptele de entalpie i= constant, care sunt mult mai inclinate fata
de axele de coordonate. In campul diagramei, in zona de nesaturatie sunt trasate
de asemenea curbele de umiditate relativa constanta, curba φ = 0 suprapunandu-
se cu axa absciselor.
42
Teoria pulverizatorului centrifugal, pentru lichidul ideal, a fost elaborata
de G. N. Abramovici si apoi dezvoltata pentru lichide reale (apa, combustibili
lichizi, etc.) de alti cercetatori.
Neglijand fortele de frecare cu notatiile
din fig. IG – 5, intrucat momentul cantitatii
de miscare, fata de axa ajutajului, se
pastreaza constant, se poate scrie
egalitatea:
w ti r i = w t r = const. (IG – 1)
Pe de alta parte, neglijand diferenta
de inaltime geodezica, pentru lichidul real,
ecuatia lui Bernoulli se scrie sub forma:
ρ ρ
pi + w12 = p + w 2 = p t (IG – 2)
2 2
44
- pentru diametre d 0 relativ mari (d 0 >2mm) curbele de densitati au doua
maxime, evidentiind existenta turbionului de la tronconic din spatiul central al
jetului, iar pe masura ce grosimea scade, curbele se aplatizeaza:
Fig. IG – 7 (a si b) a – variatia g m = f(l) pentru d 0 = 4 mm si p a = 3 at
45
b – idem, pentru d 0 = 1,5 mm si p a = 2at
2 fig.
- pentru diametre relativ mici (d ≤ 2mm), la presiuni reduse, curbele au un
singur maximum (axial), nu se evidentiaza conul central de aer, pulverizatorul
lucrand ca injectoarele fara camera de rotire; pe masura ce presiunea creste,
incep sa apara cele doua maxime, iar curbele se aplatizeaza
- in toate situatiile curbele de densitate se aplatizeaza pe masura ce
sectiunile transversale cercetate sunt mai departate de pulverizator.
Din cercetarile facute, distributia lichidului in jetul pulverizatoarelor
centrifugale in conditii normale de functionare (curbe cu densitati avand doua
maxime) nu urmeaza legea normala de repartitie (Gauss) ci asculta de legea de
repartitie exprimata prin:
x
y = 1 − e−a r (IG – 11)
in care: y este densitatea medie relativa insumata a fluxului de lihid
⎛ xi ∞ ⎞
⎜ y = ∑ gi / ∑ gi ⎟
⎜ ⎟
⎝ 0 0 ⎠
46
ri
r= - coordonata adimensionala exprimata prin raportul dintre raza
rm
curenta si raza medie pentru care 50% din debit trece in interior si 50% in
exterior;
a = 0,693 – exponent constant;
x = constanta de distributie.
Finetea de pulverizare se studiaza ca si distribuita lichidului in jet prin
metode statistice, avandu-se la baza studierea la microscop a unui numar limitat
de picaturi captate pe un strat uleios aplicat pe un suport de sticla.
Prin numaratoarea picaturilor si impartirea lor pe clase de dimensiuni se
studiaza legea de reapartitie a picaturilor dupa dimensiuni, care este similara
celei aratate anterior referitoare la distributia lichidului in jet.
Intrucat jetul este format din picaturi avand dimensiuni diferite, se
obisnuieste sa se ia in consideratie „diametrul mediu” si picaturilor dupa numar,
suprafata, volum, greutate, etc. Dintre acestea potrivit pentru studiul functiei de
pulverizare la camerele de tratare a aerului este diametrul mediu Sauter:
d m.S = ∑ i i2
n d3
(IG – 12)
∑ i in d
in care d i este diametrul mediu al unei clase de picaturi, iar n i – numarul de
picaturi din aceasta clasa.
Diametrul mediu Sauter se poate deci defini ca diametrul unei picaturi
ipotetice al carui raport dintre volum si suprafata este egal cu raportul dintre
volumul si suprafata (insumate) tuturor piaturilor din jetul real.
O rezolvare completa pe cale analitica, a problemelor proceselor de
pulverizare a lichidelor (apei) prezinta dificultati importante din cauza
complexitatii fenomenelor si mai ales, in cazul finetii de pulverizare, datorita
interactiunii intre picaturi si a influentei caracteristicilor mediului in care se face
pulverizarea. Din aceste cauze cercetarea pulverizarii se face de obicei pe cale
experimentala, pentru generalizarea datelor obtinute apelandu-se la teoria
similitudinii. Astfel spre exemplu, pentru coeficientul de debit in cazul fluidului
real, admitand dependentele functionale:
μr
= f (ri , r0 , R i , w i , η, σ, ρ ) (IG – 13)
μi
se ajunge la ecuatia criteriala de forma:
m n p s
μr ⎛ r ⎞ ⎛ r0 ⎞ ⎛ wi Ri ρ ⎞ ⎛ σ Ri ρ ⎞
= k ⎜⎜ i ⎟⎟ ⎜ ⎟
⎜R ⎟ ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜
⎜ η2 ⎟
⎟ (IG – 14)
μi ⎝ Ri ⎠ ⎝ i⎠ ⎝ η ⎠ ⎝ ⎠
in care se evidentiaza criteriile:
wi Ri ρ
= R e i (criteriul Reynolds raportat la raza R i a canalului de
η
intare)
47
σ Ri ρ
= criteriul vascozitatii (raportul dintre fortele tensiunii
η2
superficiale si fortele vascoase)
iar in simplexurile r i /R i si r 0 /R i sunt cuprinse principalele dimensiuni ale
pulverizatorului, care intra de altfel in expresia caracteristicei geometrice A i a
acestuia.
Pentru unghiul jetului α r , in cazul fluidului real, admitand aceleasi
dependente functionale se obtine o ecuatie criteriala care cuprinde aceleasi
criterii si simplexuri.
Diametrul mediu (sau maxim) al picaturilor formate se poate obtine de
asemenea apelandu-se la legile simplitudinii. In acest caz, in afara marimilor
fizice ale lichidului, introducandu-se si marimile fizice ale aerului care
influenteaza modul de destramare a peliculei de picaturi, se ajunge la o ecuatie
criteriala in care intervine si criteriul Weber:
ρ w 2d 0
We =
σ
care exprima raportul dintre fortele de inertie ale lichidului si fortele de tensiune
superficiala.
Criteriile ce intervin in procesele de pulverizare aratate anterior, sunt
valabile pentru orice lichide avand diferite vascozitati si tensiuni superficiale.
In cazurile intalnite in instalatiile de climatizare unde se pulverizeaza apa
(fara variatii mari e temperatura) in aer la presiunea atmosferica criteriul
vascozitatii este constant deoarece σ si η nu variaza. In acest caz, ecuatia
criteriala (IG – 14) va lua forma:
m' n'
μr ⎛ r ⎞ ⎛r ⎞
= k' ⎜⎜ i ⎟⎟ ⎜⎜ 0 ⎟⎟ R ep' (IG – 15)
μi R
⎝ i⎠ ⎝ i⎠R i
48
Dupa cum pentru transferul de caldura prin conductie se aplice ecuatia lui
∂Q ∂t
Fourrier: q = = −λ = −λ grad t [kcal/m2 h] (IG – 16)
∂F ∂n
(IG – 16)
in mod analog pentru schimbul de substanta se aplica legea lui Fick:
∂c ∂c
g= = − Dc = − Dc grad c [kg/m 2 , h] (IG – 17)
∂p ∂n
care exprima procesul de difuzie moleculara.
Intrucat exista identitate intre concentratia (c) si greutatea specifica (γ),
legea lui Fick se poate scrie si sub forma:
∂p
g = −Dp = −D p grad p (IG – 18)
∂n
cu:
D
Dp = c (IG – 19)
RT
intrucat:
∂c ∂γ 1 ∂p
= =
∂n ∂n R T ∂n
Coeficientul de difuzie moleculara pentru aerl (D p·a ) si respectiv pentru
valori de apa (D p·v ) pot fi exprimati deci prin relatiile:
D D
D p,a = c ; D p, v = c (IG – 20)
Ra T Rv T
pentru procesele de difuzie in amestecurile de vapori de apa si aer, coeficientul
de difuzie D p poate fi calculat cu formula:
0,8
0,0627 ⎛ T ⎞
Dp = ⎜ ⎟ (IG – 21)
p ⎝ 273 ⎠
in care p este presiunea totala a aerului umed si T temperatura absoluta a
acestuia.
Legea lui Fick se poate aplica in cazul difuziei vaporilor de apa in aer sau
a aerului in abur, insa pentru cazul schimbului aer-apa difuzia se produce
multilateral in sensul ca vaporii de apa difuzeaza in aer in timp ce aerul nu
difuzeaza in apa, suprafata acesteia constituind un perete impermeabil pentru
aer.
Dupa cum se stie aceasta duce la necesitatea aplicarii corectiei lui
Stephan, astfel incat expresia fluxului de vapori difuzati este data de relatia:
D p dp
g=− c (IG – 22)
R v T p − p v dn
Separand variabilele:
49
dp g Rv T
=− dn
p − pv Dc p
si integrand intre limitele n=0 si n=s, pentru care respectiv p = p s si p = p v se
obtine:
p − pv g Rv T
ln =− s
p − ps Dc p
de unde:
D p p − pv
g=− c ln (IG – 29)
s R v T p − ps
Comparand relatiile (IG – 28) se observa analogia dintre conductia
caldurii si difuzia moleculara in cazul contactului dintre aer si o suprafata de apa
(perete impermeabil pentru aer) nu este perfecta. Analogia celor 2 fenomene se
obtine cad p/(p-p v ) = 1 adica atunci cand p v →0. In cazul regimurilor de lucru
din camerele de tratare a aerului cu apa, presiune partiala a vaporilor p v fiind
foarte mica in raport cu presiunea totala p amestecului, se poate neglija corectia
lui Stephan si deci se accepta folosirea relatiei (IG – 23) similara cu relatia (IG –
22).
Legea lui Fick (relatia IG – 23) este valabila pentru procese izotermice. In
ceea ce priveste termodifuzia care apare in cazul existentei unor diferente de
temperatura intre moleculele apropiate, aceasta poate fi neglijata in cazul
proceselor din instalatiile de climatizare.
In aceste aparate, circulatia aerului fiind fortata, schimbul convectiv este
determinat pentru transferul de caldura si vapori de apa.
Pentru schimbul convectiv de caldura se foloseste relatia lui Newton:
dQ ⎡ kcal ⎤
q= α (t − t s ) ⎢ 2 ⎥ (IG – 30)
dF ⎣m ,h ⎦
iar pentru schimbul de masa relatia analoaga (Dalton):
dG ⎡ kg ⎤
g= = β p (pa − p v ) ⎢ 2 ⎥ (IG – 31)
dF ⎣m ,h ⎦
Pentru simplificare se considera coeficientul de schimb superficial de
caldura α precum si coeficientul de schimb de substanta ρ p ca sunt constante pe
suprafata de schimb.
In afara relatiei (IG – 31), pentru fluxul unitar de vapori de apa se mai
folosesc si expresiile:
⎡ kg ⎤
g = β c (cs − c) ⎢ 2 ⎥ (IG – 32)
⎣m ,h ⎦
sau notand obisnuit β x = σ
50
⎡ kg ⎤
g = σ (x s – x) ⎢ 2 ⎥ (IG – 33)
⎣ m , h ⎦
Relatiile dintre coeficientii e schimb de substanta se decuc usor din
egalitatea fluxurilor unitare expreimatesub cele trei forme. Astfel din egalitatea:
q = β p (p s – p v ) = β c (c s – c)
p R
tinand seama ca: c s = γ s = s si c = γ v = v
R vT R vT
se obtine:
β
βp = c (IG – 34)
R vT
De asemenea din egalitatea:
q = β p (p s – p v ) = σ (x s – x)
intrucat
R ps R pv
xs = a si x= a
R v B − ps R v B − pv
se obtine
R B
βp = σ a (IG – 35)
R v (B − ps )(B − p v )
In sfarsit din:
Q = σ (x – x s ) = β c (c s – c)
Se obtine
σ = βc
(B − ps )(B − p v ) (IG – 36, a)
B R aT
sau deoarece
B − ps B − pv
=γ si ≈1
R aT B
avem
σ ≅ βc γ (IG – 36, b)
Tinand seama de complexitatea fenomenelor, pentru schimbul de
substanta se foloseste teoria similitudinii, stabilindu-se dependente criteriale
care sunt similare celor pentru transferul de caldura. Se tine seama ca marimile
ce intervin in schimbul de substanta (p v , D p , D c , β p ) le corespund marimi
analoge pentru schimbul de caldura (respectiv t, λ, a, α).
Astfel pentru convectie termica fortata, in care se neglijeaza forta
ascensionala, situatie intalnita in agregate de climatizare, functia de criterii este:
F(Nu, Re, Pr) = 0
in timp ce pentru transferul de substanta in curent fortat se gaseste o functie
similara
f’(Nu D , Re, Pr D ) = 0
51
in care:
αl βl
Nu = (Nusselt) Nu D = (Nusselt – difuzie)
λ fe D
w ⋅l
Re = (Reynolds)
ν
ν ν
Pr= (Prandtl) PrD = Se = (Schmidt)
a D
Pentru schimbul de substanta s-a introdus si criteriul Lewis
S a
Le = c =
Pr D
De asemenea pentru procesele de evaporare, Guhman a folosit criteriul:
T − T'
Gu =
T
in care T si T’ sunt temperaturile absolute ale aerului dupa termometrul uscat,
respectiv dupa cel umed.
Considerand ecuatiile criteriale pentru miscare fortata sub formele:
Nu = C R em Prn
Nu D = C’ R em' Prn'
si tinand seama ca pentru satisfacerea conditiilor de analogie C = C’, m = m’ si n
= n’ (de ex. pentru Re ≥ 22.000, m ≅ m’ = 0,90 si c = 0,027 respectiv C’ =
0.025, deci C ≅ C’), se poate scrie:
n
Nu ⎛ Pr ⎞
=⎜ ⎟
Nu D ⎜⎝ PrD ⎟⎠
αl n
⎛ν⎞
λ f e ⎜⎝ a ⎟⎠
sau =
βl ⎛ ν ⎞n
D ⎜⎝ D ⎟⎠
de unde
α λfe ⎛ D ⎞
n
λ f e ⎛ D ⎞n −1
= ⋅⎜ ⎟ = ⎜ ⎟
β D ⎝a⎠ a ⎝a⎠
a
Tinand seama ca λ fe = a c'p γ si L e = se ajunge la expresia
D
α
= c p γ Le (1− n )
β
care pentru L e = 1, devine:
52
α
= cp γ
β
La o concluzie asemanatoare se ajunge pe cale analitica daca se considera
cazul obisnuit al miscarii turbulente a aerului in contact cu suprafata apei. In
stratul limita de grosime „s” transferul de caldura producandu-se prin schimbul
de caldura se poate scrie:
λ
q = fl (t − t a ) = α (t − t a ) (IG – 37)
a
de unde α = λ fl /s
iar pentru schimbul de vapori de apa (considerand suprafata apei ca perete
impermeabil pentru aer si deci aplicand corectia Stephan):
D p p − pv
g= c ln = β p (ps − p v ) (IG – 38)
s R v T p − ps
sau deoarece
R p
βp = σ a
R v (p − ps )(p − p v )
se ajunge la forma
D p p − pv R p
g= c ln =σ a
s R v T p − ps R v (p − ps )(p − p v )
Dezvoltand in serie logaritmul natural si luand in considerare numai
primul termen, adica
p − pv ⎛ p −p ⎞ p −p
ln = ln⎜1 + s v⎟≅ s v
p − pa ⎜ ⎟
p − ps ⎠ p − p a
⎝
dupa transformari se ajunge la:
Dc R T σ
=σ a =
s p − p v γa
D
sau σ = c γ a (IG – 39)
s
Impartind (IG – 37) la (IG – 39)
α λ s λ
= ⋅ =
σ s Dc γ a Dc γ a
sau
α a cp γ a cp x a
= = = (0,24 + 0,44x )
β Dc γ a Dc Dc
deci
α
= (0,24 + 0,44x ) Le (IG – 40)
σ
53
Aceasta expresie este importanta deoarece permite calcularea lui σ avand
valoarea lui α cunoscuta.
Pentru L e = 1 rezulta:
α
= c p = 0,24 + 0,44x
σ
sau
α
=1
σ cp
si in aceasta stituatie criteriile pentru schimbul de caldura Nu si Pr pot fi
interpretate drept criterii pentru schimbul de substanta (la acelasi Re).
Din cercetarile facute pe camerele de tratare a aerului cu apa din
instalatiile de climatizare au rezultat urmatoarele concluzii in ceea ce priveste
valoarea raportului α/σ c p , respectiv abaterile de la L e = 1:
- pentru peocese de umidificare adiabatica
α/σ = c p (in conditiile t apa = t’ aer );
- pentru procese de racire si uscare a aerului α/σ≥ c p si anume α/σ
≅ 0,24... 0,30;
- pentru procese de umidificare cu scaderea entalpiei
α/σ ≥ c p si anume α/σ = 0,3...0,55;
- pentru procese de umidificare si racire cu cresterea entalpiei
α/σ ≤ c p , cu valori α/σ = 0,24...0,48;
- pentru procese izotermice si procese de umidificare si incalzire a aerului
α/σ ≤ c p si anume α/σ = 0,24...0,05.
Cauzele abaterii de la L e = 1 sunt legate de faptul ca in anumite conditii
functionale, pentru unele procese de schimbare a starii aerului in contact cu apa
campurile de viteze, de temperaturi si de concentratii (presiuni partiale)
inceteaza de a fi reciproc asemenea, iar conditiile la limita pentru schimbul de
caldura respectiv de substanta nu mai sunt identice.
Acceptand ipoteza lui Lewis referitoare la constanta raportului α/σ,
Merkel situand procesele din turnurile de racire (t a >t’) a ajuns la o forma simpla
a ecuatiei schimbului de caldura intre aer si apa.
Astfel scriind ecuatia fluxului de caldura elementar schimbului intre aer si
apa ca suma a fluxurilor partiale de caldura perceptibila ∂Q p si de caldura ∂Qe
dQ = ∂Q p + ∂Qe
si neglijand caldura perceptibila a vaporilor de apa, se ajunge la forma:
dQ = [α (t a - t) + σ r (x s – x)] dS (IG – 41)
sau
⎡α ⎤
dQ = σ ⎢ (t a − t ) + r (x s − x )⎥ dS
⎣σ ⎦
54
acceptandu-se ca stratul de aer saturat de la suprafata apei are temperatura
acesteia (t s – t a ).
Considerand dupa cum s-a mai spus ca valabila ipoteza lui Lewis
α
= c p = c pa + c pv x = 0,24 + 0,44x
σ
si tinand seama de caldura latenta de vaporizare
r = 597,3 +c pv t a - c a t a
r=597,3 – 0,56 t a
se ajunge la forma:
dQ = σ [(c pa +c pv x) (t a – t) + (x s – x) (597,3 + c pv t a – t a )]dS
55
- incalzirea aerului, daca t < t a atunci ∂Q p <0 (apa cedand caldura perceptibila
aerului).
In mod similar, din termenul ce exprima schimbul elementar de caldura
latenta ∂Ql = σ r(x − x a ) dS , apar datorita acestuia urmatoarele procese posibile:
- uscarea aerului, daca x>x a , ceea ce inseamna ca t a <t τ , atunci ∂Ql >0
(aerul cedand apei caldura latenta odata cu vaporii ce se condenseaza);
- proces dupa x = const, daca x = x a , adica t a = t τ , atunci ∂Ql =0
(neexistand nici condensare nici evaporare schimbul de caldura latenta este
nul);
- umidificarea aerului, daca x<x a , adica t a >t τ , atunci ∂Ql <0 (aerul
primind de la apa caldura latenta odata cu apa evaporata).
Daca se continua cu analiza simultana a ambilor termeni vor rezulta si
celelalte procese posibile de schimbare a starii aerului in contact cu apa (de ex.
racirea cu uscarea aerului, racirea cu umidificarea aerului, etc.).
Trecand la analiza proceselor posibile cu folosirea diagramei i–x si a
scarii sale marginale, se tine seama ca in cazul amestecului dintre aer si apa,
procesele rezultate sunt caracterizate prin raportul de termoumiditate ε. Astfel
din ecuatiile:
dQ = L di = σ (i – i s ) dS
dQ = L dx = σ (x – x s ) dS
rezulta:
di i − is
= =ε
dx x − x s
Dupa cum se vede si in acest caz ε reprezinta coficientul unghiular al
dreptei dupa care se desfasoara procesul de schimbare a starii aerului reprezentat
in diagrama i-x.
Reprezentarea printr-o dreapta a acestor procese este in general admisa in
tehnica ventilarii si climatizarii desi aceasta, in mod corect, are valabilitatea
numai in cazul in care temperatura apei ar ramane constanta.
Aceasta se intampla de fapt numai in cazul umidificarii adiabatice unde
temperatura apei (recirculata) este constant egala cu temperatura aerului dupa
termometrul umed. In cazul celorlalte procese (politropice) temperatura apei
variaza in anumite limite, deci procesul trasat corect ar apare cu starile
intermediare pe o curba.
Posibilitatile de tratare a aerului cu apa sunt dependente de temperatura
(t s ) in stratul limita de la suprafata apei, adica de temperatura apei (t a ) asa cum
s-a admis anterior pentru cazul picaturilor de apa. Reprezentand in diagrama i-x
starea aerului saturat din stratul limita la intersectia curbei de saturatie cu
izoterma t a , se observa (fig. IG – 8) ca, daca punctul 0 reprezinta starea initiala a
aerului, posibilitatile de tratare cu apa a acestuia sunt limitate.
56
Astfel procesele de schimbare a starii aerului de schimbare a starii aerului
in contact cu apa nu se pot desfasura decat
intre tangentele OA si OB la curba de
saturatie. In cazul cand temperatura
corespunzatoare a punctului A este sub 0ºC,
limitele proceselor posibile se restrang intre
OD si OB , temperatura starii B fiind de
minimum 0ºC (apa in stare lichida). Rezulta
deci ca apa de tratare poate avea temperaturi
corespunzatoare punctelor de la D la B de
pe curba de saturatie.
Fig. IG – 8. Posibilitatile de
tratare a aerului cu apa
Analiza proceselor posibile trebuie facuta pentru sectoarele a, b, c si d
determinate din dreptele t = constant, i = constant si x = constant ale caror
directii sunt respectiv ε = i v , ε = 0, ε = ± ∞. Temperaturile apei vor fi luate in
raport cu temperatura t a aerului dupa termometrul uscat, temperatura t’ dupa
termometrul umed si temperatura punctului de roua t τ .
Se admite de asemenea, asa cum s-a aratat anterior, ca in timpul
contactului dintre aer si apa temperatura apei ramane constanta.
Rezultatele ce se obtin di aceasta analiza a proceselor posibile de
schimbare a starii aerului in cintact cu apa sunt sintetizate in tabelul IG – 1, in
care se arata si caracterul fiecarui proces.
Se observa ca in general procesele de schimbare a starii aerului sunt
politropice si se obtin prin pulverizarea apei in circuit deschis, cu exceptia
procesului de umidificare adiabatica, in care t a = t’ si care se obtine prin
recircularea apei.
Tabelul IG – 1
Procese posibile de schimbare a starii aerului in contact cu apa
Proces in ta Directia Caracterul procesului
zona, sau ºC procesului dx di dt (pentru aer)
dupa ε
a t a >t ε>i v >0 >0 >0 Umidificare cu incalzire
t = const t a = t ε=i v >0 >0 =0 Umidificare izotermica
B t>t a >t’ 0<ε<i v >0 >0 <0 Umidificare cu racire si
cresterea entalpiei
t’ =const t a = t’ ε= t a >0 =0 <0 Umidificare adiabatica
(ε≈0)
c t’>t a >t -∞<ε<0 >0 <0 <0 Umidificare cu racirea si
scaderea entalpiei
57
x = const t a = t τ ε = -∞ =0 <0 <0 Racire la x = const
d tτ ε>0 <0 <0 <0 Racire cu uscare
e. Procese politropice
In cazul proceselor politropice de schimbare a starii aerului in contact cu
apa, pe langa variatia starii aerului se produce si variatia temperaturii apei. Se
poate scrie deci urmatoarele ecuatii de bilant de caldura:
Q = L (i i – i f ) = G a c a (t af – t ai ) [kcal/h]
In care:
i i si i f - sunt entalpiile, initiala si finala a apei.
Notand Δi = i i – i f si t a = t af – t ai , iar caldura specifica a apei fiind c a = 1,
relatia de mai sus se poate scrie sub forma:
Δi G a
= =μ (IG – 44)
Δt a L
Din aceasta expresie rezulta ca variatia entalpiei aerului Δi este
proportionala cu coeficientul de stropire μ si ca urmare starea finala a unui
59
proces politropic real este mai apropiata de starea finala a procesului ideal cu cat
μ este mai mare. Se mentioneaza ca marimea lui μ este limitata din punct de
vedere economic (al consumului de apa), iar la procesele de uscare a aerului si
din punctul de vedere al obtinerii uscarii maxime, asa cum se va vedea in
continuare.
Considerand un proces politropic, spre exemplu de racire si uscare a
aerului (fig. IG – 11) realizat in conditiile pulverizarii in echicurent, aerul de
stare initiala A intra in contact cu apa cu temperatura initiala t ai (punctul B).
Pe masura ce starea aerului se deplaseaza de la A spre B, temperatura
apei creste de la t ai la t af (de la D la C). Starea
B’ este starea finala a aerului
si t af temperatura finala a apei, pentru procesul
real corespunzator unui anumit coeficient de
stropire μ.
Marind coeficientul de stropire, starea
finala a aerului poate ajunge in D iar cea a apei
in E, cele duoa puncte gasindu-se pe linia de
entalpie constanta i t . Aceasta este situatia in
care se obtine maximum de uscare a aerului
intrucat apa a ajuns la limita de racire, adica
Fig. IG – 11. Analiza unui temperatura ei t at a egalat temperatura dupa
proces politropic termometrul umed t 'D a aerului de stare finala
D, adica: t at = t 'D
Daca se continua sa se mareasca μ, procesul va urma dupa directia i t =
const., (umidificare adiabatica), de la D la E, ajungand in final, prin marirea in
continuare a debitului de apa ca starea finala a aerului E sa aiba temperatura
finala a apei adica se va ajunge la un proces ideal (A – D – E). Se observa deci,
si pentru uscarea aerului cu apa, este defavorabila cresterea peste o anumita
limita a coeficientului de stropire, intrucat dupa uscare poate urma un proces
nedorit de umidificare a aerului.
Pentru procesele politropice ideala se poate trasa grafic, pe diagrama i-x
din aproape in aproape curba de variatie a starii aerului la trecerea lui printr-o
camera de pulverizare a apei, asa cum este aratat in figura IG – 12, a, b, pentru
pulverizarea in echicurent, respectiv in
contracurent.
60
a. b.
Fig. IG – 12. Constructia grafica a procesului politropic ideal
a – pulverizare in echicurent; b – pulverizare in contracurent
61
Δi = i 2 – i 1 = i va Δx
Δi
Directia procesului va fi: ε= = i va
Δx
63
Fig. IG – 17. Procese de
uscare a aerului folosind
solutii absorbante
(reprezentarea in diagrama i-
x)
Solutiile de clorura
de calciu, clorura de litiu
(sistem Kathabar) sau de
alte saruri se folosesc de
regula pentru uscarea
aerului.
Dupa cum s-a aratat
odata cu acest proces se
produce si o scadere a
concetratiei solutiei fiind
necesara „reconcentrarea”
ei. Aceasta operatie se
poate face prin adaugarea
continua in solutie a unei cantitati de saruri, prin evaporarea apei excendentare
din solutie (egala cu cea provenita din condensarea vaporilor de apa din aer) sau
prin racirea solutiei si indepartarea cristalelor de gheata formate. Procedeul de
reconcentrare prin adaugarea de saruri are dezavantaje importante legate mai
ales de necesitatea indepartarii solutiei excendentare si de problemele ce apar la
evacuarea acesteia in sistemul de canalizare. Procedeul de reconcentrare cel mai
folosit este cel in care surplusul de apa este indepartat prin evaporare. Pentru
64
exemplificare in fig. IG – 19a, se arata o schema de principiu pentru
reconcentrarea (regenerarea) solutiei de clorura de litiu, in care evaporarea apei
suplimentare se realizeaza folosind o camera de pulverizare a solutiei. In fig. IG
– 19b, se arata (calitativ) procesele de uscare a aerului si de regenerare a solutiei,
trasate in diagrama i-x. Pe scurt procesele din instalatie sunt urmatoarele:
- aerul (A) tratat cu o solutie care are in stratul de la suprafata picaturilor
starea S 1 , cu concentratia K 1 este uscat pana la starea ceruta A 1 si poate fi
folosit;
- concentratia solutiei scade de la K 1 la K 2 (de la S 1 la S 2 ),
a.
Fig. IG – 19. Instalatii de uscare a
aerului cu regenerare simultana a
solutiei:
a – schema de principiu a
instalatiei.
b-reprezentarea proceselor in
diagrama i-x
b.
si pentru regenerare este incalzita pana la S'2 , cu temperatura considerabil
aleasa, astfel incat prin pulverizarea ei in camera de regenerare sa piarda prin
evaporare cantitatea de apa necesara reversarii in concentratia initiala K 1
(procesul de la S'2 la S1' );
65
- aerul folosit pentru preluarea vaporilor de apa din camera de regenerare
(in exemplu s-a luat tot aer de stare A) se umidifica pana la starea A 2 si este
evacuat sau poate fi folosit;
- in continuare solutia este racita intr-un schimbator de caldura (racitor)
cuapa rece ajungand la starrea initiala necesara uscarii aerului (de la S1' la S 1 ).
in care:
L – este debitul de aer tratat, in kgf/h;
γ – greutatea specifica a aerului, in kgf/m3;
v – viteza aerului raportata la suprafata frontala a stratului care se ia intre 0,15 si
0,50 m/s.
Daca umiditatea extrasa din aer este L Δx, volumul stratului de adsorbant
va fi:
L Δx
V= z [m3]
a γa
in care:
a – este cantitatea limita de vapori de apa adsorbiti, la saturatia
adsorbantului, in kgf apa/kgf adsorbant;
γ a – greutatea specifica a adsorbantului in kgf/m3;
z – timpul de adsorbtie, in ore.
In aceste conditii grosimea stratului necesar de granule va fi:
V 3600 Δx γ z v
δ= [m]
F a γa
Pierderea de sarcina la trecerea aerului printr-un strat de granule de
adsorbant se determina cu relatia:
P = (3,5....4,0) δ v2 [kgf/m2]
Dupa cum s-a aratat, dupa un timp de functionare care poate fi destul de
mic (de exemplu 10 minute – 8 ore, umiditatea adsorbantului creste peste limita
propusa, iar capacitatea de adsorbtie scade. Este necesar deci ca stratul adsotbant
sa fie „reactivat”, ceea ce se realizeaza prin trecerea unui curent de aer cald sau
67
de gaze arse, filtrate, avand o temperatura de 180° - 240°C, sub actiunea caruia
apa acumulata in capilare se evapora.
Deoarece in procesul reactivarii stratul adsorbant se incalzeste pana la 100
- 110°C este necesar ca inainte de refolosire sa fie racit prin trecerea unui curent
de aer rece.
Timpul necesar reactivarii se poate lua egal cu cel de adsorbtie. Pentru
asigurarea continuitatii procesului de uscare a aerului se prevad de obicei doua
agragate din care unul lucreaza ca adsorbant in timp ce celalalt este supus
procesului de reactivare.
Pentru a obtine in final parametrii ceruti, dupa uscarea aerului cu
adsorbanti lichizi sau adsorbanti solizi este necesar de cele mai multe ori ca
aerul sa fie racit si unudificat prin metodele curent folosite (baterii de racire,
camere de pulverizare).
68