Alfabetizarea digitală și amintirea lui Moisil

Tribuna învățământului, iunie 2013

S-au împlinit, în luna mai 2013, 40 de ani de la moartea lui Grigore C. Moisil, cel care în
perioada de emergență a informaticii și calculatoarelor electronice, la mijlocul secolului trecut, a
fost mintea clarvăzătoare a ceea ce trebuia făcut în acest domeniu în România. Nu s-a mulțumit să
pună bazele învățământului informatic la Universitatea din București. Nu s-a mulțumit să
constituie, în a doua jumătate a anilor cincizeci, prima echipă de matematicieni români care au
colaborat cu inginerul Victor Toma, constructorul primului calculator electronic românesc, în
vederea dezvoltării programării noului calculator.
Chiar în aceste zile, la Universitatea din București, concomitent cu evocarea mentorului
lor Moisil, informaticienii matematicieni români îl sărbătoresc pe unul dintre membrii de bază ai
echipei constituite atunci; este vorba de profesorul Dragoș Vaida, primit cu onoare în clubul
octogenarilor. Moisil a vrut mai mult. În ianuarie 1973 adresa un Memoriu Decanatului Facultății
de Matematică, prin care atrăgea atenția asupra răspunderii pe care o au matematicienii români de
a se situa în fruntea procesului de educare informatică a populației României. Conștient că prin
emergența paradigmei informației, comunicării și calculatoarelor electronice omenirea intră într-o
nouă etapă, care cere o educație a întregii populații, Moisil și-a dat seama că noul pariu în fața
căruia ne aflăm impunea matematicienilor o răspundere nouă, pe baza căreia educația matematică
trebuia să se solidarizeze cu educația informatică. Acum, ne dăm seama că proiectul maratonic
propus de Moisil era ceva comparabil cu proiectul inițiat la sfârșit de secol XIX de Spiru Haret:
marele său proiect de alfabetizare prin reforma învățământului românesc. Dar dacă Haret avea în
vedere alfabetizarea tradițională, adică deprinderea citirii, vorbirii și scrierii în limba română,
Moisil preconiza ceea ce azi am putea numi alfabetizarea computațională. Dar mesajul lui Moisil
nu a fost înțeles, nu a fost receptat și nici azi nu este pus în aplicare. Îl sărbătorim pe Moisil, cum
s-a întâmplat și în aceste zile, dar nu acordăm moștenirii sale culturale și educaționale atenția pe
care o merită. Numai că istoria nu iartă. La scurt timp după schimbarea politică din decembrie
1989, o nouă revoluție științifică și tehnologică s-a produs, prin apariția internetului, care ne
schimbă viața, dar în primul rând schimbă viața copiilor și adolescenților, o face complet diferită
de aceea a generațiilor anterioare. Istoria nu mai are răbdare. Educația digitală, educația
frecventării inteligente a internetului nu mai pot fi amânate. Am pierdut un timp enorm. Zeci de
miniștri ai învățământului s-au succedat ignorând avertismentul lui Moisil. Acum se lansează
strigătul de chemare la realizarea manualelor digitale. Trebuie să fie clar că ne aflăm în etapa de
tranziție de la cultura tipărită pe hârtie la cultura pe suport electronic; se impune o articulare
echilibrată a celor două tipuri de cultură; toți educatorii, independent de specialitatea lor,
independent de nivelul la care își desfășoară acțiunea educațională (grădiniță, școală primară,
gimnaziu, liceu, universitate), trebuie să fie în stare să articuleze îndrumarea folosirii manualelor
tradiționale, pe suport hârtie, cu tot ce este mai de preț pe internet. Prima urgență este aceea a
realizării acestui deziderat la copiii care se află la început de drum și poate că ar trebui stimulat
acest proces printr-un concurs care să trezească energiile latente de care dispunem. Avem în
România numeroase asociații, fundații, organizații care își propun să reformeze educația. Iată că
ne aflăm într-un moment în care își pot arăta capacitatea inovatoare, prin participarea la această
provocare pe care o constituie nevoia de manuale digitale, în spiritul pe care tocmai l-am evocat.