Professional Documents
Culture Documents
ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU
CISTITĂ ACUTĂ
HENRI. T.M.NOWEN
2
CUPRINS
I. NOŢIUNI DE NURSING
1. Definiţie
2. Prevalenţă
3. Etiologie
4. Anatomie patologică
5. Clasificare
6. Simptomatologie
7. Diagnostic
8. Examen clinic şi examen fizic
9. Evoluţie şi prognostic, complicaţii
10.Tratament
IV. CAZURI
Cazul I
Cazul II
Cazul III
VI. CONCLUZII
I.NOŢIUNI DE NURSING
1. Definiţie:
2.Rolul nursei
3. Funcţiile nursei
Sunt de natură:
- independentă
- dependentă
- interdependentă
Alte funcţii ale nursei sunt: profesionale, educative, de
cercetare economice, gestionare
Funcţia de natură independentă se referă la îngrijirea
bolnavului, stabilirea unei relaţii de încredere între asistentă-
bolnav-familie, precum şi de transmitere a informaţilor, toate
făcându-se din proprie iniţiativă, fie temporar, fie definitiv.
Funcţia de natură dependentă are în vedere asistenta-medicală,
asistenta observă modificări în comportamentul bolnavului, evoluţia
bolii, le transmite medicului, aplică tratamentul recomandat întocmai
de spusele medicului pentru toţi bolnavii în mod egal.
Funcţia de natură independentă se referă la colaborarea cu alţi
profesionişti din domeniul sanitar, schimb de experienţă, participarea
la activităţi interdisciplinare.
Funcţia specială a nursei este de a asista individul
bolnav/sănătos în a fii capabil de activităţii ce contribuie la sănătate
sau însănătoşire pe care le-ar face fără ajutor dacă ar avea puterea
necesară, voinţa sau cunoştinţele.
Atribuţiile asistentei:
5.Procesul de îngrijire.
Nevoia de securitate:
Nevoia de apartenenţă:
Nevoile de depăşire:
• Rinichi
CĂILE URINARE.
FORMAREA URINII.
CISTITA ACUTĂ
Definiţie: Cistita acută este un sindrom clinic determinat de inflamaţia
microbiană a mucoasei vezicii urinare.
• FACTORI DE RISC care influenţează un potenţial ridicat pentru
cistita acută infecţioasă complicată sunt:
- sexul feminin
- vârsta înaintată
- infecţiile intraspitaliceşti
- sarcina
- purtători de cateter urinar
- anomalii anatomice şi funcţionale ale tractului urinar
- utilizarea recentă de antibiotice
- simptomatologie care durează mai mult de şapte zile
- diabetul zaharat
În cadrul infecţiilor tractului urinar este considerată relevanta
bacteriuria.
Mai ≥ 103 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu în cistita acută necomplicată la femei.
Mai ≥ 104 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu în prelonefrita acută necomplicată la femei.
Mai ≥ 105 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu la femeie, sau mai mult de 104 germeni / ml dintr-o probă de
urină din jetul mijlociu la un bărbat sau în cazul unei femei care este
sondată vezical pentru o infecţie acută de tractul urinar complicat.
Bacteriuria asimptomatică este considerată decelarea mai mult
5
de 10 germeni / ml în două culturi recoltate la mai mult sau egal de
24h.
PREVALENŢA
ETIOLOGIE
ANATOMIE PATOLOGICĂ:
CLASIFICARE
CLINIC
PARACLINIC
D. Diagnostic pozitiv
Se bazează pe :
-trepiedul-polakiurie
-disiurie
-piurie
-sumar de urină cu densitate normală,leucociturie,hematurie,bacteriurie
- uroculturi pozitive
Diagnostic pozitiv-negativ
Se face cu:
a)Sindrom uretral-ce este prezent in uretrite,tumori uretrale,stricturi
uretrale ,litiează uretrală.
b)Tulburări endrocrine-asa-zisa „ cistita cu urini limpezi” ce apar la
menopauză(cistopatie endocrină).
c)Sindroame genitale.
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC.
Complicaţii:
- Pielonefrita ascendentă de obicei prin reflux vezico ureteral.
- Încrustaţii şi calculi vezicali datorită precipitării fosfaţilor şi
carbonaţilor de calciu, consecinţă a alcalinizării urinii prin scindarea
ureei de către unele bacterii. Abcese în peretele vezical şi necroze
localizate. Pericistita apare în cazul fistulizării abcesului. Peritonita
apare tot în cazul în care abcesul este fistulizat.
- Infecţia peretelui vezical în cazul unei cistite grave şi de durată
- Scleroza şi retracţia peretelui vezical. Vezica urinară redusă, de
dimensiuni mici care nu îşi mai poate îndeplini funcţia de rezervor.
-Stenozarea orificiilor ureterale reprezintă un grav pericol pentru
rinichi.
Semnele de gravitate ale cistitei sunt:
- intensitatea durerilor
- frecvenţa micţiunilor
- eliminarea de grunji purulenţi şi sfacele
- alterarea stării generale.
-
TRATAMENTUL CISTITELOR ACUTE
Curativ – regim igienico-dietic, repaus la pat, regim alimentar uşor:
lichide în cantitate mare precum şi lapte, fructe şi zarzavaturi
- controlul tranzitului intestinal asigură: de multe ori vindecarea
procesului acut, băi calde de şezut
- spălături vaginale calde
- comprese calde care uneori atenuează durerile
Când urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat
de sodiu în doză de 20 g/zi. Dacă există un reziduu vezical, sonda,
vezicală ameliorează la rândul ei durerea.
În general cu acest tratament medical simplu fenomenele
vezicale se liniştesc în 2-3 zile. În acest timp se execută urocultura şi
explorările radiologice pe baza cărora se va putea indica apoi un
tratament corect ţinându-se seama de faptul că tratamentul cauzal este
obligatoriu în orice formă de cistită.
Medicamentos
Se utilizează după urocultura cu antibiogramă.
Dacă germenii sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol vor fi
preferate acestea, antibioticele rămânând medicaţia de rezervă.
Neoxazolul se va prescrie în doză de 0,10 g/kilocorp la adult şi 0,10-
0,30 g/kilocorp la copil. În general unui adult i se prescriu în primele
două zile la 4 ore două tablete (6 g/24h) apoi la trei ore o tabletă
(4g/24h).
Dacă urina începe să se limpezească se continuă tratamentul
până la sterilizarea (10-12 zile) în prezenţa unor calculi radioscopici,
după ameliorarea cistitei se va proceda la îndepărtarea acestora. O
cistită apărută la o femeie la care urograma este normală trebuie
considerată de origine genitală. Când fenomenele acute ale cistitei nu
cedează la tratamentul medical este indicată asocierea tratamentului
urologic. Dacă urina cu tot tratamentul aplicat se menţine tulbure se
pot face spălături vezicale cu soluţii antiseptice slabe nitrat de Argint 2
grame/ 00, Acid Boric 40 grade / 00.
Dacă urina este prea acidă şi are mult mucus se poate folosi
pentru spălături soluţie de bicarbonat de sodiu 40 grade/ 00 sau chiar:
- apă distilată
- soluţie clorurosodică izotonică.
Spălăturile au scopul să detaşeze falsele membrane şi depozitele
purulente de pe mucoasa vezicală. În acelaşi scop se pot utiliza şi
instalaţiile cu:
- chemotripsină
- streptokinaza
- streptodornaza
În cistitele încrustate se fac spălături cu soluţie G ( Subi şi
Albright) care are un pH acid:
- Acid citric monohidrat 32,3 gr.
- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr.
- Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr.
- Apă distilată 1000 ml.
- 2linguri la un litru de apă sterilă.
Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de fosfor ca fosfat de
calciu, dând citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o
soluţie suprasaturată de fosfat de calciu previne precipitarea. Efectul
iritant al citratului este micşorat de prezenţa oxidului de magneziu,
care menţine intactă puterea solventă. Prin aceste spălături se obţin
rezultate bune în cistitele rebele întreţinute de piogeni banali.
În cistitele cu fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se
administrează penicilină, novarsenobenzol ( neosalvarsan) în două
injecţii intravenoase la o zi interval (0,15-10,30 gr).
În cistitele colului vezical frecvente la femei, care nu au cedat la
tratamentul medical se pot prescrie instilaţii vezicale cu 10-15 ml oleu
gomenolat 5% introdus cu un instilator fără sodă, zilnic sau la două
zile, în total 10 instilaţii. Dacă totuşi nu se obţine o ameliorare
evidentă şi urocultura este pozitivă, iar germenul este sensibil la un
antibiotic se vor prescrie creioane ureterale cu antibioticul respectiv(în
general 50-1000 mg/ creion, cantitatea se micşorează dacă antibioticul
este iritat), care se vor introduce pe uretră zilnic sau la două zile, după
trecerea unui Beniguee drept numărul 38-40.
În concluzie tratamentul unei cinstite poate fi foarte simplu sau,
dimpotrivă foarte complicat. Rezultatele sunt fie bune de la început,
fie mediocre. De multe ori boli se vindecă datorită corticalizării
simptomatologice sau persistenţei unei mici spine iniţiative la nivelul
colului sau uretrei, dar cu răsunet mare asupra psihicului unor bolnavi.
CAZUL I.
NUME: Ionescu.
PRENUME: Sefora – Medeea.
DATA NAŞTERII: 25 mai 1955.
DOMICILIU: str. TELEGRAFULUI nr. 2 Timişoara.
STAREA CIVILĂ: căsătorită.
DIAGNOSTIC: de trimitere: Cistita acută.
DIAGNOSTIC DE INTERNARE : Cistita acută.
MOTIVUL INTERNĂRII: Pacienta se prezintă la secţia Urologie a
spitalului Judeţean Timişoara, pentru tulburări micţionale de tip
polakiurie, usturimi micţionale. Acestea au apărut în urmă cu 6 luni şi
s-au accentuat în ultimul timp ceea ce a determinat bolnava să se
prezinte la medicul specialist pentru internare. Pe baza
simptomatologiei şi a examenului clinic i se pune diagnosticul de
cistita acută.
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE PERSONALE:
- prima menstruaţie la 13 ani.
- A avut toate bolile infecto-contagioase ale copilăriei.
- A prezentat infecţii urinare repetate cu Escherichia Colli
ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE:
- tatăl HTA.
- Mama operată de chist hepatic hidatic.
DATE SOCIALE: căsătorită, nu fumează, nu consumă alcool,
consumă cafea, locuinţe corespunzătoare, româncă,ortodoxa.
ISTORICUL BOLII: Bolnava este cunoscută cu infecţii urinare
repetate, cu 4 internări.
Episodul actual a debutat un urmă cu 6 luni şi s-a accentuat în urmă cu
o săptămână, când a început să prezinte usturime la micţiune, micţiuni
frecvente şi reduse ca volum. Pofta de mâncare este uşor scăzută, şi de
asemenea urina are un aspect tulbure. Pacienta lucrează într-un mediu
umed.
- băi calde
de şezut
- administrarea
de lichide, ceai,
suc natural,
zeamă de compot
- alimentaţie
săracă în proteine
- am măsurat
Ziua III tensiunea
arterială, pulsul şi
le-am notat în - pacienta are un
foaia de somn liniştit
- disconfort dat temperatură
de sonda
uretrovezicală
aplicată în urma
efectuării - educarea
cistoscopiei pacientei pentru
prevenirea
recidivelor:
lenjerie curată,
igienă riguroasă a
regiuni perianală
şi genitală
- hidratarea
corespunzătoare
- asigurarea unor
- dificultate în condiţii adecvate
nevoia de a - diminuarea fără poluare
dormi şi a se disconfortului fonică, chimică
odihni cauzată sau microbiană
de stare - temperatura
depresivă, stres cuprinsă între 18-
manifestată prin 20°C
ore insuficiente - luminozitate
de odihnă, - moderată
epuizare, plasarea pacientei
descurajare, într-un salon
iritabilitate, ochi suferind de
încercănaţi aceeaşi afecţiune
pentru a evita
contactarea - este asigurat
bolilor aportul caloric
- pacienta să infecţioase necesar
beneficieze de organismului
odihnă
corespunzătoare
vârstei
- am purtat
discuţii pe tema
problemelor sale
- am încurajat-o
să facă faţă
stresului creat de
boală
ZIUA IV - am încurajat
pacienta să - pacienta are o
discute liber stare generală
- alterarea nevoii despre grijile sale staţionară
de a bea şi a - i-am oferit
mânca în urma posibilitatea de a
intervenţiei pune întrebări
- am încercat să-i
ofer răspunsuri
cât mai precise
- am informat-o
asupra
manevrelor med.
- potenţial de
complicaţii - reluarea
(riscul extinderii alimentaţiei per
infecţiei spre os
rinichi)
- diminuarea
- pacienta să apatiei, a
beneficieze de un neîncrederii în
mediu de personalul
siguranţă fără medical
accidente şi
infecţii
ZIUA V
- alterarea nevoii
de a comunica
manifestată prin
apatie,
neîncredere,
deficit de a se
adresa cauzat de
depresie fizică,
tristeţe
- stabilirea unei
relaţii pozitive cu
pacienta care să
îmi permită
atingerea
obiectivelor de
îngrijire
CONCLUZII :
Sub un tratament cu Neoxazol două tablete la 4 ore ( 6g/24 h)
apoi la 3 ore o tabletă (4g/24h) urina a început să se limpezească şi sa
continuat tratamentul încă 10 zile până la sterilizarea ei.
Simptomele sau ameliorat încă din încă din primele zile de spitalizare.
În ziua a 5- a de spitalizare la vizita efectuată împreună cu medicul de
salon, acesta a hotărât externarea pacientei urmând a reveni la control
după 14 zile, timp în care va continua un tratament cu:
- Biseptol 2 tablete dimineaţa, 2 seara
. se va feri de expunere la frig şi umezeală
- regim hidric 2-3 l pe zi .
CAZUL II
NUME: Anastasiu
PRENUME: Silvia
DATA NAŞTERII: 15 septembrie 1958
DOMICILIU: str. eternităţii nr. 45 Timişoara
STAREA CIVILĂ: căsătorită
PROFESIA: contabilă
DATA INTERNĂRI: 10-15.06.2011
DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistita acută
DIAGNOSTIC CLINIC LA INTERNARE: pe baza simptomatologiei
şi a examenului clinic pe aparate i-a fost pus diagnosticul de cistită
acută.
MOTIVUL INTERNĂRII: pacienta s-a prezentat la secţia urologie a
spitalului judeţean Timişoara cu: disurie, febră moderată, stare
generală moderată. Bolnava se internează prin serviciul de policlinică.
Am condus pacienta pe secţie în salonul indicat de medic, am ajutat-o
să se instaleze şi să facă cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi din salon.
Conform procesului de îngrijire ce are ca primă etapă culegerea de
date de la pacientă, am explicat necesitatea şi scopul unui interviu şi
de asemenea importanţa răspunsurilor sale care îmi vor permite să-i
cunosc mai bine problemele şi ca atare să-i pot asigura o bună
îngrijire.
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:
- tatăl – decedat cu neoplasm gastric în urmă cu 5 ani
- mama - HTA
ANTECEDENTE PERSONALE:
- bolnava a prezentat infecţii urinare repetate cu colibacili în urmă cu
trei luni
- nu a fost supusă nici unei intervenţii chirurgicale, naşteri = 0
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ: locuinţă corespunzătoare, nu
consumă alcool, nu fumează, consumă 2-3 cafele pe zi.
COMPORTARE FAŢĂ DE MEDIU: bună
ISTORICUL BOLII: pacienta s-a prezentat la internare cu o stare
generală alterată, acuză de aproximativ o săptămână disurie, febră
moderată însoţită de dureri în regiunea lombară, pacienta a fost plecată
într-o excursie la munte unde a făcut baie intr-un lac cu apă foarte
rece. În momentul actual pacienta prezintă dureri vii la micţiune,
transpiraţii reci şi o stare de disconfort general.
ZIUA II
ZIUA III
CAZUL III
NUME: Cristea
PRENUME: Adriana
DATA NAŞTERII: 5.04.1973
DOMICILIU: str. revoluţiei nr. 7 loc. Ionel
DATA INTERNĂRII:21-23.09.2010
PROFESIA: profesoară
STAREA CIVILĂ: necăsătorită
DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistită acută
DIAGNOSTIC DE INTERNARE: cistită acută
MOTIVUL INTERNĂRII: usturimi micţionale, urină tulbure, dureri
hipogastrice, tenesme vezicale, anorexie
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE PERSONALE:
- a avut toate bolile infecto contagioase
- Infecţii urinare repetate
ANTECEDENTE HOREDO-COLATERALE:
- mama neoplasm cutanat
- tata diabet zaharat
DATE SOCIALE:
- pacienta locuieşte cu părinţii în condiţii favorabile
- este de naţionalitate română religia penticostală
- nu este consumatoare de alcool nici de tutun şi nici de cafea
ISTORICUL BOLII:
- bolnava prezintă această simptomatologie de aproximativ 2 luni fără
a consulta un medic specialist şi fără a urma nici un tratament
medicamentos. Pacientei în urmă cu 2 zile i sau accentuat următoarele
simptome: tenesme vezicale, usturimi micţionale, dureri hipogastrice.
ZIUA III
ZIUA IV
Concluzii
Temperatura
Temperatura omului se menţine constantă între 36-37°C prin
procesul de termoreglare. Termoreglarea chimică priveşte termogeneza
care este rezultatul proceselor oxidative din organism. Prin scăderea
temperaturii aerului se intensifică arderile din organism şi
termogeneza creşte şi invers.
Reglarea fizică intervine în mecanismul de pierdere a căldurii
şi se face prin convecţie, radiaţie, evaporarea apei prin piele,
eliminarea căldurii cu aerul expirat şi prin consumul de căldură pentru
încălzirea urinei şi a fecalelor eliminate.
Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei,
de la 0,5°-1°C. Oscilaţiile fiziologice variază cu vârsta seara fiind mai
ridicată la tineri decât la bătrâni. În condiţii patologice temperatura
poate să scadă sub 36°C hipotermia sau să crească peste37°C
hipertermie.
Măsurarea temperaturii se face cu termometrul maximal,
gradat după scara Celsius, de la 34,5-42°, gradele fiind divizarea în
zecimi grade. Cuprinde un tub capilar din sticlă lărgit la un capăt
pentru rezervorul cu mercur. Coloana de Hg este subţire , iar secţiunea
capilarului are formă de lentilă convergentă ce lăţeşte imaginea
coloanei de Hg şi favorizează citirea nivelului.
Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante-
bromocet sau cloramină 2% care se schimbă din 5 în 5 zile. Măsurarea
temperaturi se face în cavităţile închise sau semiînchis. Cel mai
frecvent se determină la nivelul axilei şi indică o temperatură
periferică, cu 4-5 zecimi de grad mai joasă decât temperatura centrală.
Tehnica: se şterge axila cu un prosop, se ridică braţul şi se
aşează rezervorul termometrului în vârful axilei; se apropie braţul
pacientului de trunchi, iar antebraţul flectat se plasează pe suprafaţa
anterioară a toracelui, fiind ţinut 10 minute. După citirea temperaturi,
termometrul se şterge şi se introduce din nou în soluţia dezinfectantă.
După gradul de hipertermie măsurată în axilă, reacţia febrilă
se împarte în:
- temperatură normală: 36-37°C
- temperatură subfebrilă: 37-38°C
- febră moderată: 38-39°C
- febră ridicată: 39-41°C
- hiperpirexie: 41-42°C
Pulsul: în sistola ventriculară sângele este împins de ventricule în
arterele mari, unde întâlneşte o altă masă de sânge de care se loveşte
prin contracţia muşchiului cardiac. Conflictul dintre cele două volume
de sânge se propagă sub formă de undă vibratoare sincronă cu sistolele
ventriculare putând fi palpată sub formă de zvâcnituri ritmice,
pulsabile.
Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpării, ce poate
fi comprimată pe un plan osos: rarhidială, temporală, carotidă,
humerală, femurală, pedioasă. Curent se ia la artera radială. La luarea
pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 10
minute, se recuperează şanţul radial pe extremitatea distală a
antebraţului.
Palparea pulsului se face cu vârful degetelor: index, mijlociu şi
inelar de la mâna dreaptă. După recuperarea şanţului se exercită o
uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare ,
până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Pulsul se va lua
dimineaţa şi seara iar frecvenţa lui va fi notată în foia de temperatură.
La luarea pulsului se va ţine seama de: frecvenţa lentă sau rapidă, se
stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut.
- adult sănătos: 60-80 pulsaţii/minut
- nou născut: 130-140 pulsaţii/minut
- copil mic: 100-120 pulsaţii/ minut
Pulsul se accelerează în efort fizic sau psihic şi poate fi:
-tahicardic: până la 150-200pulsaţii/minut
-bradicardic: sub 50 pulsaţii/minut
-ritmicitate: ritmic sau aritmic
-volum şi amplitudine: mare sau mic
Respiraţia aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului
se asigură prin respiraţie, având mai multe etape: pulmonară, sangvină,
tisulară, circulatorie. Asistenta va putea ţine sub observaţie fazele
respiraţiei ansamblul respiraţiei în ansamblul lor prin observarea şi
înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură.
Dilatarea cutiei toracice ( inspiraţia) este asigurată de muşchii
inspiratori şi accesori, iar revenirea ei (expiraţia) se face pasiv datorită
elasticităţi plămânilor şi toracelui. Respiraţia în stare normală se face
liniştit fără nici un efort, cu o frecvenţă de 16-18 resp/minut.
Numărarea mişcărilor respiratori se face pe minut, urmând tipul
respirator, simetria mişcărilor, amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor,
fără ştirea bolnavului în acelaşi timp când se numără şi pulsaţiile prin
amplasarea mâinii pe toracele bolnavului.
Tensiunea arterială reprezintă tensiunea exercitată de sângele
circulant asupra pereţilor arteriali. Tensiunea arterială prezintă
valoarea cea mai înaltă în cursul sistolei, reprezentând maxima şi cea
mai mică valoare în cursul diastolei, reprezintă minima. În practica
curentă, măsurarea tensiunii arteriale se face după metoda indirectă
prin determinarea forţei necesare pentru comprimarea completă a unei
artere, care practic echivalează cu valoarea tensiunii la arteră.
Tehnica: bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau şezând
rezemându-şi braţele. Se aplică manşeta tensiometrului pe braţul
bolnavului, se pompează aer în lumenul manşetei, se aplică un
stetoscop imediat sub marginea inferioară a manşetei, deasupra arterei
humerale. Cât timp presiunea din manşetă este superioară tensiunii
sistolice, nu se va auzi nici un fenomen acustic deasupra arterei
cercetate. Prin deschiderea supapei pneumatice aceasta se decomprimă
lent şi progresiv până ce presiunea ei scade imediat sub valoarea
presiunii intraarteriale. În acest moment, sângele de deasupra
comprimării destinse cu forţa şi pătrunde în partea distală a aortei.
Presiunea arătată de manometru în care se percepe primul zgomot
arterial reprezintă valoarea tensiunii maxime. La un moment dat
presiunea scade brusc apoi dispare tensiunea minimă.
Nivelul tensiunii arteriale normale variază în raport cu vârsta:
- primii a de viaţă: 75-90/50-60 mm Hg
- copilărie: 90-110/65-75 mm Hg
- adult: 115-140/75-90 mm Hg
- peste 60 de ani: 150/90 mm Hg
Valoarea minimă reprezintă 1 din valoarea maximă + 10 mm Hg.
Scăderea sub valorile normale = hipotensiune, iar creşterea =
hipertensiune.
Diureza: are scopul de a elimina din organism substanţele
inutile provenite din metabolismul intermediar protidic, care
acumulate în sânge devin toxice pentru organism, eliminare care se
face în soluţia apoasă. Pentru a putea furniza datele necesare stabilirea
diagnosticului şi conducerii tratamentului asistenta va urmări
tulburările de emisie urinară şi cantitatea de urină emisă în 24 h.
Normal numărul emisiilor pe 24 h este de 5-6 ori la bărbaţi şi de 4-5
ori la femei. Cantitatea de urină eliminată în 24 h este aproximativ
1500 ml. Asistenta va urmări variaţiile patologice ale diurezei:
poliurie, oligurie, anurie, precum şi caracterele calitative ale urinii,
culoare, miros, densitate.
Scaunul: urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea
sistematică a scaunelor sunt importante pentru stabilirea
diagnosticului. Asistenta trebuie să cunoască caracterele scaunului
normal, modificările patologice, tulburările defecaţiei. Scaunul păstrat
pentru vizită va fi recoltat într-un bazinet (ploscă) curat, după ce
bolnavul a urinat în alt vas. Plosca se acoperă bine şi se păstrează într-
o boxă anexată grupului sanitar. Omul sănătos are zilnic u scaun
(emisia făcându-se uşor, este de culoare brună, cu miros caracteristic
de putrefacţie, fără gaze, alcătuit din rezidurile rămase în urma
digestiei).
Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge sistematic,
ţinându-se seama de frecvenţă, orarul emisiilor, cantitatea, forma,
consistenţa, culoarea, mirosul eventual substanţele străine.
Puncţia venoasă: reprezintă recoltarea de sânge din lumenul
unei vene cu ajutorul unui ac. Scopul ei poate fi explorator sau
terapeutic. Materialele necesare:
- ace de puncţie venoasă cu mandren
- garou de cauciuc, muşama
- substanţe dezinfectante, tinctură de iod
- tifon steril, leucoplast
- seringi, eprubete, bilete de analize
Tehnica: locul clasic de execuţie a puncţiilor venoase este la nivelul
plicii cotului unde venele braţului se anastomozează. Bolnavul va sta
în decubit dorsal; se va descoperi braţul ales, ţinându-l în abducţie şi
extensie maximă. Plica cotului va fi dezinfectată iar la unirea 1/3
inferioară a braţului cu cea mijlocie se va aplica garoul, cerând
bolnavului să strângă pumnul. Asistenta faţă în faţă cu bolnavul, va fi
fixa vena în aşa fel încât policele mâinii stângi să fie la 4-5 cm sub
locul injecţiei exercitând cu aceasta o compresiune şi o tracţiune a
ţesuturilor vecine. Seringa şi acul se ţin în mâna dreaptă, fixate între
police şi restul degetelor, acul introducându-se în direcţia curentului
sanguin. Perforarea tegumentului se face în direcţia oblică perforându-
se cu acul rezistenţa peretelui venos, în direcţia axului longitudinal a
venei. Traversarea peretelui venos dă senzaţia de pătrundere în gol,
direcţia acului schimbându-se în direcţia axului venei şi înaintându-se
în interiorul ei 1-2 cm. După terminarea puncţiei se scoate acul şi se
tamponează locul înţepăturii.
Injecţia intravenoasă
Perfuzia: calea intravenoasă este singura cale judicioasă de
reechilibrare hidroelectrolitică a organismului. Materiale necesare
sunt:
- trusa de perfuzat ambalată original
- două ace, leucoplast, muşama, tăviţă renală
- lichid de perfuzat
Se alege de obicei una din venele proeminente ale membrelor
superioare. Aparatul montat şi încercat se evacuează de aer şi lichidul
rece din tub. Introducerea acului se face ca la puncţia venoasă.
La indicaţia medicului se stabileşte ritmul de administrare al
substanţei. Ca accidente pot interveni:
- hiperhidratare
- embolie gazoasă
- frisoane
- perforarea venei.
Injecţia intramusculară: pentru efectuarea injecţiei
intramusculare se utilizează seringi Record sterile de unică folosinţă şi
ace de 6-8 cm. Locurile de elecţie ale injecţiei intramusculare sunt:
regiunea supero-externă a fesei şi muşchii externi sau anteriori ai
coapsei. Poziţia bolnavului poate fi în decubit ventral şi lateral sau în
poziţie şezând. Se dezinfectează locul fixat pentru injecţie, cerând
bolnavului să nu-şi contracte musculatura. Cu degetele mâinii drepte
se fixează regiunea, apoi printr-o mişcare bruscă se înfige acul ataşat
seringii în musculatura fesieră, perpendicular pe suprafaţa pielii 4-6
cm. Se aspiră verificând dacă vasul nu a perforat un vas de sânge, apoi
se introduce lent substanţa medicamentoasă. După terminarea injecţiei
se dezinfectează locul înţepăturii şi se masează legiunea. Accidente:
- atingerea nervului sciatic
- pătrunderea acului într-un vas de sânge
- embolie
- ruperea acului
- abcese locale, flegmoane.
Clisma evacuatoare: este o formă specială a tubajului, prin
care se introduc diferite lichide în intestinul gros, prin anus în rect şi
colon.
Scopul clismelor şi efectul urmărit:
1. Evacuatorii: evacuarea conţinutului intestinului gros. Pot fi înalte,
simple, uleioase şi purgative.
2. Terapeutice: introducerea unor substanţe medicamentoase cu efect
local, anestezice.
3. Clisme baritate: (cu substanţe de contrast) pentru examinări
radiologice.
4. Alimentarea sau hidratarea bolnavului.
Cel mai frecvent folosită este clisma evacuatoare simplă care se face
cu apă caldă la 22-30°C folosind 0.75-1,5 l apă ce acţionează asupra
meselor solidificate de fecale care s-au acumulat în ampula rectală sau
deasupra acesteia şi destinde colonul provocând senzaţia de scaun.
Pentru a întări efectul clismelor se pot adăuga în apă: 1-2 linguriţe de
săpun, 2-3 linguri glicerină, 1 linguriţă sare de bucătărie, 1 lingură ulei
de măsline care se amestecă bine cu apa până la dizolvarea
substanţelor solubile. Materiale necesare:
- un irigator tub de cauciuc de 1,5-2 cm cu robinet racordat la irigator
- canulă rectală
- ploscă, mănuşi de cauciuc
- muşama, aleză
- soluţie medicamentoasă
- substanţă medicamentoasă
- substanţă lubrefiantă şi tifon pentru ungerea canulei.
Se umple irigatorul cu apă şi se suspendă pe un stativ. Pe tubul
irigatorului se fixează canula cu robinetul închis. Clisma se execută în
decubit lateral stând cu membrul inferior stâng întins iar dreptul în
flexiune forţată a coapsei pe abdomen şi a gambei pe coapsă, fiind
adus la orizontală cu perna sub cap.
Patul se izolează de restul salonului cu un paravan iar patul se
protejează cu muşama şi aleză. Înainte de introducerea canulei rectale,
asistenta va pregăti bolnavul psihic explicându-i în ce constă clisma şi
cerându-i să reţină lichidul introdus în colon cel puţin 10-15 minute.
Se unge canula cu lubrifiant, se deschide robinetul se lasă să se
evacueze aerul din tub şi prima coloană de apă din porţiunea
superioară a tubului, se varsă în tăviţă renală şi se consolează
permeabilitatea canulei. Asistenta îndepărtează fesele bolnavului cu
mâna stângă iar cu cea dreaptă introduce canula prin anus in rect,
perpendicular pe suprafaţa subiacentă cu vârful înspre vezica urinară,
apoi se ridică vârful şi se introduce 10-12 cm. Irigatorul va fi fixat la o
înălţime de 0,5-1,5 m de la care lichidul pătrunde în rect timp de 5
minute. Se are grijă a nu pătrunde aer în rect, motiv pentru care
lichidul din irigator nu se va goli niciodată, ci se va închide când
nivelul apei se apropie de nivelul tubului de scurgere.
După îndepărtarea canulei, bolnavul este aşezat în decubit dorsal apoi
decubit lateral drept, facilitând pătrunderea lichidului la o adâncime
cât mai mare a colonului, asistenta solicitând din nou bolnavul să
reţină soluţia 10-15 minute. Imediat ce bolnavul semnalează senzaţia
de defecare, se aşează plosca şi se aşteaptă expulzarea colonului după
care se face toaleta regiunii anale. Se îndepărtează pe rând plosca,
muşamaua şi aleza şi se aşează bolnavul în pat. După acoperirea
bolnavului se deschid geamurile pentru aerisire. Asistenta controlează
scaunul şi la nevoie îl păstrează pentru al arăta medicului. Actul
clismei se notează în foaia de temperatură a bolnavului.
Urocultura: însămânţarea urinii pe un mediu de cultură
stabileşte prezenţa bacteriilor în urină. Se recoltează urina de
dimineaţă deoarece are o concentraţie mai mare de germeni, în absenţa
unui tratament cu perfuzii deoarece produce un efect de diluţie
înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. Asistenta instruieşte
bolnavul să-şi facă toaleta organelor genitale după care prima cantitate
de urină emisă 50 ml se elimină în toaletă sau bazin, apoi fără să se
întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml într-o eprubetă
sterilă. Se flambează apoi gura eprubetei înainte şi după recoltare şi se
astupă repede cu dopul de vată sterilă. Se transportă la laborator sau se
însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce în termostat.
VI. CONCLUZII