You are on page 1of 71

Lucrare de diplomă

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU
CISTITĂ ACUTĂ

Coordonator asistentă: Absolventă:


MOTTO:

,, În fiecare dintre noi,


Se ascunde tainic
Un har nebănuit
Să poţi,
De grija cuiva să porţi,
Inima la fel să- ţi bată
Pentru toţi.
Să fi acolo pentru ceilalţi,
Zâmbind,
Să şti să asculţi, să auzi,
Şi să primeşti, doar
Dăruind.
De-ar vecui în libertate
Acest har,
Miracolul pe pământ
N-ar mai fi atât de rar”

HENRI. T.M.NOWEN

2
CUPRINS

I. NOŢIUNI DE NURSING

1. Definiţie: nursingului; nursei.


2. Rolul nursei.
3. Funcţiile nursei
4. Cadrul conceptual al îngrijirilor
5. Procesul de îngrijire
6. Noţiuni de Nursing
7. Principii de bază a îngrijirii
8. Teoria lui Maslow
9. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor.

II. ANATOMIA ŞI FILOZOFIA APARATULUI RENAL


1. Căile urinare
2. Vezica urinară
3. Caracteristicile şi compoziţia urinii
4. Formarea urinii
5. Micţiunea

III. CISTITA ACUTĂ

1. Definiţie
2. Prevalenţă
3. Etiologie
4. Anatomie patologică
5. Clasificare
6. Simptomatologie
7. Diagnostic
8. Examen clinic şi examen fizic
9. Evoluţie şi prognostic, complicaţii
10.Tratament

IV. CAZURI

Cazul I
Cazul II
Cazul III

V. CÂTEVA TEHNICI ŞI METODE FOLOSITE PENTRU DIAGNOSTIC


ŞI TRATAMENT ÎN CISTITA ACUTĂ

VI. CONCLUZII
I.NOŢIUNI DE NURSING

1. Definiţie:

Nursing-ul (după O.M.S.) este o parte importantă a sistemului


de îngrijire a sănătăţii care cuprinde:
a. Promovarea sănătăţii
b. Prevenirea îmbolnăvirilor
c. Îngrijirea persoanelor bolnave ( fizic, psihic, mental) de toate
vârstele, în toate unităţile sanitare, în comunităţi şi în toate formele
de asistenţe sociale.
Nursing-ul (după Virginia Henderson):
„ Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos să-şi afle
calea spre recuperare sau sănătate, să-şi folosească fiecare acţiune
pentru a promova sănătatea sau recuperarea cu condiţia ca acesta să
aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesare pentru a o face şi să
acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte de grijă singur cât mai
curând posibil.”
Nursa este o persoană care a parcurs un program complet de
formare profesională, capabilă să practice cu profesionalism
nursingul, care acceptă responsabilităţile şi exercită autoritatea
necesară în acordarea directă a îngrijirilor, având răspunderea
îngrijirilor pe care le acordă şi nu execută nici o altă procedură
pentru care nu este calificată.
Asistenta este „ cheia” echipei, responsabilităţile asistentei
medicale sunt:
a. Promovarea sănătăţii
b. Prevenirea îmbolnăvirilor
c. Restaurarea sănătăţii
d. Înlăturarea suferinţei
NURSING-UL este o artă, dar şi o ştiinţă ce necesită
înţelegerea şi aplicarea cunoştinţelor specifice disciplinei. Este o
acţiune a omului pentru om de acea presupune o mare
responsabilitate a aceluia care o practică, deoarece acţionează pentru
o persoană care este afectată nu numai fizic ci şi psihic şi social.
„ Unde există dreptul de-a vorbi există şi responsabilitatea de-a
asculta.”
„ Unde există probleme, există posibilitatea de-a avea sau a
găsi soluţii.”
„ Unde sunt persoane care plâng, există oameni care le pot
şterge lacrimile.”
Nursingul este un serviciu care ajută oamenii ca indivizi,
familii sau colectivităţi să obţină o stare de sănătate, susţine oameni
când se află într-o perioadă de boală sau când sănătatea le este
precară, sporeşte abilitatea individului pentru a învinge efectele de
boală şi neputinţei.
Practica nursingului include:
- sesizarea sănătăţii oamenilor, problemele lor de sănătate şi
resursele ce le au pentru a le învinge.
- deciderea; se decide ce fel de ajutor este necesar precum şi referirea
acestuia la alte surse de specialitate la nevoie.
- planificarea; prevede acordarea şi evaluarea programelor nursing.
- învăţarea tuturor despre sănătate şi stilul de viaţă pentru a câştiga
experienţa şi îndemnarea în păstrarea propriei sănătăţi.

2.Rolul nursei

Rolul esenţial (după V.H) constă în ajutorarea persoanelor


bolnave sau sănătoase să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea sau
să-l asiste în ultimele sale clipe prin îndeplinirea sarcinilor pe care
le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele
necesare.
Ea trebuie să-şi îndeplinească aceste sarcini astfel încât
pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai curând posibil.
Rolul nursei (după O.M:S) este să asiste indivizi, familii,
grupuri să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, mentale şi
sociale afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.

3. Funcţiile nursei

Sunt de natură:
- independentă
- dependentă
- interdependentă
Alte funcţii ale nursei sunt: profesionale, educative, de
cercetare economice, gestionare
Funcţia de natură independentă se referă la îngrijirea
bolnavului, stabilirea unei relaţii de încredere între asistentă-
bolnav-familie, precum şi de transmitere a informaţilor, toate
făcându-se din proprie iniţiativă, fie temporar, fie definitiv.
Funcţia de natură dependentă are în vedere asistenta-medicală,
asistenta observă modificări în comportamentul bolnavului, evoluţia
bolii, le transmite medicului, aplică tratamentul recomandat întocmai
de spusele medicului pentru toţi bolnavii în mod egal.
Funcţia de natură independentă se referă la colaborarea cu alţi
profesionişti din domeniul sanitar, schimb de experienţă, participarea
la activităţi interdisciplinare.
Funcţia specială a nursei este de a asista individul
bolnav/sănătos în a fii capabil de activităţii ce contribuie la sănătate
sau însănătoşire pe care le-ar face fără ajutor dacă ar avea puterea
necesară, voinţa sau cunoştinţele.
Atribuţiile asistentei:

1.Asigurarea şi organizarea nursingului în practică include:


- identificarea nevoilor
- stabilirea nevoilor
- planificarea şi acordarea îngrijirilor de nursing
- documentare
- aplicare

2.Educarea pacienţilor şi a personalului de îngrijire:


- evaluarea cunoştinţelor
- furnizarea informaţiilor la nivel corespunzător
- participarea la campanii privind educaţia pentru sănătate şi evaluarea
rezultatelor
- acţionarea ca un conducător în cadrul echipei
- colaborator
- să se implice activ în planificarea problemelor şi stabilirea
priorităţilor
- aplicarea standardelor culturale, etice şi profesionale.

3.Calităţile unei bune nurse sunt:


- bună profesionistă, hotărâtă să acţioneze cu promtitudine răbdare
calm, înţelegere în orice situaţie, să ia decizii rapide, să păstreze
secretele profesionale, să aibă rezistenţă fizică şi psihică,
conştiincioasă, curată, ordonată.

4. Cadrul conceptual al îngrijirilor.

1. Conceptul despre om (după V.H.)


a. Cunoaşterea fiinţei umane în globalitatea sa
b. Cunoaşterea fundamentală a omului
c. Se bazează pe: - înţelegerea fiinţei umane
- alcătuirea strategiei practice.
,,Individul este o entitate bio-psiho- socială formând un tot unitar.”
El are necesităţi fundamentale cu manifestări specifice pe care
si le satisface dacă se simte bine, el tinde spre autonomie in
satisfacerea necesităţilor sale.
2. Conceptul privind sănătatea (după O.M.S.):
„Sănătatea este o stare de bine fizic, mintal şi social ce nu constă
numai în absenţa bolii sau infirmităţii.”
3. Conceptul despre boală:
„Boala este ruperea echilibrului armoniei, un semnal tras prin
suferinţa fizică, psihică, o dificultate, o inadaptare la o situaţie nouă,
provizorie sau definitivă.”
Modelul conceptului al Virginiei Henderson se bazează pe definirea
celor 14 nevoi fundamentale ale omului.
Enumerarea celor 14 nevoi:
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
2. Nevoia de a se alimenta şi hidrata.
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
7. Nevoia de a păstra temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
9. Nevoia de a evita pericolele
10.Nevoia de a comunica
11.Nevoia de a practica religia
12.Nevoia de a se recreea
13.Nevoia de a se realiza
14.Nevoia de a învăţa

4.Elementele pozitive în practica medicală


1.Optimizarea îngrijirilor
2. Fixarea motivaţiei actului medical.
3. Formarea continuă.
4. Aplicarea planului de îngrijire.
5. Crearea profesionalismului în sistemul de valori.

5.Procesul de îngrijire.

Este o metodă organizată si sistematică care permite acordarea


îngrijirilor individualizat. Aplicarea conceptului V.H. în procesul de
îngrijire uşurează identificarea nevoilor pacientului şi găsirea
surselor de dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. Permite
satisfacerea intervenţiilor capabile să reducă sursele de dificultate în
scopul de a ajuta persoana de a-şi recăpăta autonomia.
Procesul de îngrijire cuprinde următoarele etape:
- culegerea datelor
- analiza şi interpretarea datelor-diagnosticului de îngrijire.
- planificarea îngrijirilor- obiective.
- realizarea intervenţiilor-aplicarea în practică
- evaluarea
1.Culegerea datelor este un proces care ne permite o inventariere a
datelor privind pacientul în globalitatea sa, date despre suferinţa lui,
neputinţele lui, obiceiurile lui, starea de sănătate.
Tipuri de date culese:
- date personale
- date sociale
- date medicale
Modalităţi de culegere a datelor:
- prin dialog direct cu pacientul
- prin dialog direct cu aparţinătorii
- prin consultarea documentelor ce însoţesc pacientul
- observarea pacientului
2.Analiza şi interpretarea datelor presupune un examen al datelor şi
clasificarea lor şi conduce asistenta la stabilirea diagnosticului de
îngrijire precum şi nevoia nesatisfăcută, dar şi sursa de dificultate.
Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă dar precisă care
descrie răspunsul persoanei la o problemă de sănătate.
Componente:
a. Problema de dependenţă
b. Cauza sau sursa de dificultate
c. Semne şi simptome
Există trei tipuri de diagnostic:
- actual – manifestările de dependenţă sunt prezente
- potenţial - când problema poate surveni
- posibil – când prezenţa problemei nu este certă.
3.Planificarea îngrijirilor constă în stabilirea unui plan de intervenţie,
prevederea etapelor de intervenţie şi a mijloacelor de desfăşurare,
precum şi precauţiile ce trebuie luate.
Planul cuprinde două componente:
a. obiectivele de îngrijire
b. intervenţiile
Obiectivele formulate trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
1. Cine face acţiunea?
2. Ce se poate face pentru pacient?
3.Cum se face acţiunea?
4. Când se face acţiunea?
6. În ce măsură se face acţiunea?
Intervenţia permite asistentei să determine modul de a acţiona
pentru1 a corecta problema de dependenţă a pacientului.
Intervenţiile trebuie să fie: novatoare, personalizate,
observabile, măsurabile.
4.Aplicarea în practică se efectuează prin intervenţii autonome şi
intervenţii delegate. Scopul este de a ajuta pacientul să-şi menţină
sau să-şi recapete independenţa, aici fiind implicaţii pacientul,
asistenta, echipa şi familia. Pacientul execută acţiunile planificate
pentru el în funcţie de resursele proprii. Asistenta supraveghează
acţiunile planificate, încurajează pacientul, îl informează, îl ajută şi
manifestă empatie faţă de el. Echipa de îngrijire asigură
complectarea şi eficacitatea îngrijirilor profesionale. Fiecare plan de
îngrijire se va complecta cu intervenţii, elemente de supravegheat,
reacţia la medicamente, funcţiile vitale, intervenţiile cu rol delegat ce
decurg din prescripţiile medicale.
5.Evaluarea îngrijirilor constă în a aduce o apreciere asupra
progresului participantului în raport cu intervenţiile asistente, este
condiţia absolută a calităţilor îngrijirilor, evaluarea făcându-se cu
regularitate şi la diverse intervale.
Se evaluează rezultatul obţinut sau schimbarea, satisfacerea
pacientului însuşi, autoevaluarea.
Evaluarea se face pornind de la un punct de referinţă care este
de fapt punctul de îngrijire. Persoanele care evaluează trebuie să
înregistreze observaţii, să indice data şi să se semneze. Procesul de
îngrijire este un proces clinic şi permanent înnoit.

Importanţa procesului de îngrijire:


a. Ajută la asigurarea calităţii în îngrijirea pacientului.
b. Ajută la îmbunătăţirea calităţii în îngrijirea pacientului
c. Aduce avantaje asistentei medicale în posibilitatea de încredere în
satisfacţiile muncii, în dezvoltarea în plan profesional şi atingerea
unor standarde pe plan profesional şi atingerea unor standarde în
practica de nursing.
d. Aduce avantaje pacientului prin faptul că îi dă posibilitatea de-a
participa la propria îngrijire.
6.Noţiuni generale despre boală.
„ A vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a fost din totdeauna scopul
practicilor medicale. De aceea în etapa actuală prevenirea bolilor este
idealul spre care tinde medicina.”
Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi
sisteme în echilibru dinamic. Toate componentele acestui sistem
complex sunt în activitate echilibrată, în sensul că uneori domină
funcţia unuia dintre sisteme, alteori a alteia.
Coordonarea funcţiilor si adaptarea organismului la mediu sunt
asigurate de sistemul nervos .Nivelul funcţiilor organismului se
modifică în urma reacţiilor de adaptare,
Echilibrul biologic dintre organism şi mediu, cu posibilitatea
manifestării reacţiilor de adaptare a organismului se numeşte stare
de sănătate.
Modificările acestui echilibru biologic sub influenţa unor
factori interni sau externi cu limitarea capacităţii de adaptare a
organismului la mediu se numeşte stare de boală.
Boala este un proces complex , dinamic la care i-a parte
întregul organism, ca rezultat al corelaţilor care se stabilesc între
mediul intern şi mediul extern, pe de o parte şi dintre organism ( ca
un tot unitar) şi diferitele sale componente pe de altă parte.
Factorii care strică echilibrul dintre organism şi mediu se
numeşte cauză patogenă, iar efectul său se numeşte stare patologică.
Boala este deci o stare patologică.
7.Princiiple de bază a îngrijirii persoanei sănătoase / bolnave de
Virginia Henderson sunt:
a. Să ajuţi bolnavul să respire.
b. Să ajuţi bolnavul să mănânce şi să bea.
c. Să ajuţi bolnavul să elimine.
d. Să ajuţi bolnavul să păstreze o bună postură când se plimbă, să-l
ajuţi să-şi schimbe poziţia.
e. Să ajuţi bolnavul să se odihnească şi să doarmă.
f. Să ajuţi bolnavul să-şi aleagă îmbrăcămintea, să se îmbrace şi să se
dezbrace.
g. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze temperatura în limite normale.
h. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze corpul curat, îngrijit, să aibe protejate
tegumentele.
i. Să ajuţi bolnavul să evite pericolele din mediul înconjurător, să fie
protejaţi ceilalţi de orice pericol din partea pacientului, cum ar fi
infecţia sau violenţa.
j. Să ajuţi bolnavul să comunice cu alţii, să-şi exprime nevoile şi să-şi
exteriorizeze sentimentele.
k. Să ajuţi bolnavul să-şi practice religia conform conceptului propriu
privind ceea ce este drept şi nedrept.
l. Să ajuţi bolnavul în muncă sau operaţii productive.
m. Să ajuţi bolnavul în activităţi recreative.
n. Să ajuţi bolnavul să înveţe.
Componentele de bază ale îngrijirii sunt:
I. Să ajuţi bolnavul să respire: viaţa depinde de schimbul de
gaze, calitatea sănătăţii fiind afectată de caracterul respiraţiei,
observaţia directă şi exactă a respiraţiei de către o asistentă fiind
importantă.
Asistenta trebuie să sesizeze rapid orice semn de obstrucţie a căilor
respiratorii şi să intervină rapid în unele circumstanţe, să introducă
canule, să folosească aparatele de aspiraţie sau drenajul postural.
Ca stop respirator trebuie învăţat care sunt cauzele acestuia, cum pot fi
depăşite şi dacă este posibil, cum îl poate preveni. Asistenta
pregăteşte împreună cu medicul un program al educării bolnavilor.
Orice asistentă trebuie să fie capabilă să facă respiraţie artificială si
resuscitarea funcţiei cardiace pentru salvarea vieţii, să manipuleze
respiratorul, să explice bolnavului construcţia aparatului şi principiile
de funcţionare.
Poluarea atmosferei este o problemă majoră a ţărilor industriale.
Asistente şi restul personalului de sănătate trebuie să acţioneze în
cadrul sau măcar să iniţieze programe pentru controlul poluării, să fie
preocupate de temperatura şi umiditatea relativă a mediului
înconjurător, de prezenţa factorilor iritanţi sau a mirosurilor neplăcute.
Dacă aerul condiţionat nu este posibil, se poate asigura un mediu
sănătos şi plăcut prin ventilaţie şi curăţenie.
II. Să ajuţi bolnavul să mănânce şi să bea: o asistentă care se află
alături de pacient ziua şi noaptea îl poate încuraja cel mai bine să
mănânce şi să bea, notând ce îi place, observând dacă nu se
alimentează cum se cuvine, dând sfaturi privind nevoile alimentare.
Educaţia în domeniul sănătăţii nu are succes decât dacă ţine
cont de nivelul social şi cultural al familiei. Ca educaţia să fie eficace,
asistenta trebuie să cunoască obiceiurile alimentare ale bolnavilor,
gusturile lor, alimentele prescrise în unele afecţiuni, să aibă
cunoştinţele de psihologie alimentară, să înţeleagă importanţa lor.
Majoritatea asistentelor competente pot fi în măsură să asigure
bolnavilor alimente bine preparate spre a reduce administrarea
alimentelor pe altă cale decât cea orală.
Dacă bolnavul este pregătit pentru a mânca aşa cum
obişnuieşte, dacă fizic se simte combatabil, dacă nu este stăpânit de
stresul emoţional şi dacă preparatele au un aspect estetic, va mânca
mai bine decât în cazurile când nu sunt îndeplinite aceste condiţii. A
asigura aceste condiţii reprezintă o parte din nursing. Se ţine cont de
faptul că psihic este dificil să fi alimentat sau să alimentezi pe cel
bolnav sau handicapat. Acest lucru nu trebuie făcut fără plăcere şi mai
ales bolnavul să nu permită această neplăcere, caz în care va înghiţi
mâncarea pentru a termina cât mai repede, mâncând mai puţin decât
are nevoie sau doreşte. Bolnavul trebuie să stea confortabil, trebuie
încurajat să-şi câştige cât mai repede independenţa.
Indiferent de modul de alimentare, asistenta trebuie să ţină
cont de apetitul sau prescripţiile medicale necesare pentru modificarea
dietei, pentru alimentare pe o altă cale decât cea orală sau pentru
renunţarea la acest tip de alimentaţie, se bazează pe observaţiile şi
informaţiile date de asistentă. Ea trebuie să ştie să pregătească lichide
nutritive care să satisfacă nevoile bolnavului de orice vârstă şi nu să
găsească aceste alimente. Înainte ca bolnavul să părăsească spitalul,
personalul trebuie să afle dacă condiţiile sale de acasă îi permit să se
alimenteze adecvat.
III Să ajuţi bolnavul să elimine: asistenta trebuie să cunoască toate
căile de eliminare, varietăţile normale ale frecvenţei şi cantităţii
eliminării renale sau digestive, să ştie ceea ce este normal în ce
priveşte transpiraţia, să fie capabilă să judece funcţia de eliminare prin
caracterele produselor de secreţie, să judece după miros ţi aspect
produsele de secreţie pentru a înştiinţa medicul. Îngrijirile de bază
cuprind şi recoltarea şi pregătirea eşantioanelor de dejecţii, dacă este
prescris un examen de laborator de către medic.
Intimitatea şi confortul fizic în timpul defecării şi micţionării trebuie
asigurat conform vârstei şi tradiţiei. Bolnavul va fi încurajat să aibă
poziţie fiziologică pentru a favoriza o eliminare normală. Scaunele
rurale transformate pot fi folosite în locul bazinetului în pat, când este
posibil. Cel mai bine este dacă starea bolnavului permite ducerea la
toaletă.
La bolnavii care transpiră abundent, se are în vedere îngrijirea
tegumentelor pentru a li se asigura confortul, prevenirea mirosului
neplăcut şi pericolul de frison. Înlăturarea promptă a dejecţiilor şi
curăţirea recipientelor ce le-au conţinut, sunt importante la fel aerul
condiţionat, dezinfectarea şi deodorantele. Asistenta poate fi agentul
principal în efectuarea unui program de educaţie în legătură cu
aceasta.
IV. Să ajuţi bolnavul să păstreze o bună postură: Când se plimbă, când
stă sau este culcat, sa-l ajuţi să-şi schimbe poziţia: mecanica capului
în nursing este importantă.
Asistenta specializată, ortopedul, fizioterapeutul au accentul
important protejării poziţiei prin utilizarea metodelor propice de lucrul
pentru schimbarea sau ridicarea pacientului ca şi prevenirea
deformărilor la bolnav şi proasta funcţionare a organelor în timpul
bolii.
Comportamentul şi atitudinea unei persoane privind viaţa se
reflectă în alura sa. Asistenta de psihiatrie sesizează prompt orice
modificare care indică dacă bolnavul este pe cale să se vindece sau nu.
Asistenta trebuie să cunoască cum trebuie aşezat corpul omenesc
pentru a asigura o repartiţie corectă a greutăţii şi o aliniere corectă,
indiferent de poziţia utilizată să fie capabil să înveţe pe alţii cum să o
ajute pentru a schimba poziţia bolnavilor, să ajute bolnavul să-şi obţină
independenţa neuromotorie, atunci când acesta este posibil.
Este responsabilitatea asistentei să supravegheze dacă un
pacient nu rămâne mult timp în aceeaşi poziţie, să prevină escarele la
bolnavii imobilizaţi prin modificarea frecventă a poziţiei şi curăţeniei.
Când asistenta beneficiază de colaborarea unui fizioterapeut în
problemele de biomecanică, sarcina este uşurată, putând iniţia un
program pe care asistenta îl urmăreşte. La ieşirea din spital asistenta se
convinge dacă bolnavul se poare mobiliza în măsura necesară la
domiciliu.
V. Să ajuţi bolnavul să se odihnească şi să doarmă: repausul şi somnul
depind de relaxarea musculară. Asistenta cu cunoştinţele de
biomecanică are competenţa să ajute bolnavul să se odihnească.
Recurgerea exagerată la somnifere denotă incapacitatea
individului de a-şi stăpâni şi domina stresul sau tensiunea. Asistenta va
trebui să-şi înveţe bolnavii cum să-şi rezolve o problemă. Utilizarea
hipnoticelor sau narcoticelor în timpul îmbolnăvirilor poate reprezenta
cauza dependenţei la medicamente
Asistenta poate din proprie iniţiativă să ajute bolnavul să-şi
reducă nevoia de droguri. Muzica produce somn, lectura bine aleasă,
contactul cu o altă persoană poate fi confortabilă. Prezenţa asistentei în
cameră în momentul culcării, căldura unui contact uman, poate
contribui la diminuarea tensiunii nervoase, după plecarea vizitatorilor.
VI. Să ajuţi bolnavul să-şi aleagă îmbrăcămintea, să se îmbrace şi să se
dezbrace:
Sociologii şi psihologii au studiat efectele psihologice şi
caracteristicile care determină ca îmbrăcămintea să ne protejeze de frig
sau căldură. Îngrijirile de bază cuprind ajutorul dat pacientului a-şi
alege îmbrăcămintea care i se oferă, să-l ajute să o folosească.
Psihiatrii consideră ca un semn de sănătate interesul bolnavilor pentru
îmbrăcăminte.
Îmbrăcămintea poate influenţa sentimentul de demnitate şi
autorespect al bolnavului. Asistenta poate lăsa o anumită libertate
bolnavului în a se îmbrăca, chiar încurajându-l în puterea
îmbrăcăminţii care îl stimulează şi învăţându-l să-şi câştige
independenţa, îmbrăcarea şi dezbrăcarea făcând parte din programul
de recuperare.
VII. Să ajuţi bolnavul să-şi menţină temperatura în limite normale:
temperatura corpului omenesc este menţinută în limitele normale prin
climatizarea aerului ambiant şi portul îmbrăcăminţii adecvate.
Bolnavul se află la buna dispoziţie a acelui ce asigură
condiţiile mediului înconjurător şi poate suferii pe plan psihologic sau
fiziologic dacă o cameră este friguroasă, umedă, prea încălzită sau
prezintă curenţi de aer. Îngrijirile de bază includ păstrarea unei
temperaturi normale în cameră conform termometrului. Asistenta
trebuie să cunoască principiile fiziologice ale producerii şi pierderii de
căldură şi să fie capabilă să recurgă la unul dintre acestea, prin
modificarea temperaturii, gradului de umiditate, circulaţia aerului.
Asistenta trebui să fie capabilă să sugereze sau să recurgă la diferite
sisteme de îmbăiere, împachetarea sau alte aplicaţii pentru creşterea
sau reducerea temperaturii corpului.
VIII. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze corpul curat, îngrijit, să aibă
protejate tegumentele: curăţenia ca şi îmbrăcămintea, poate fi discutată
din punct de vedere psihologic şi fiziologic. Când imobilizarea la pat
este prescrisă după naştere, toaletă la pat este punctul cheie în
îngrijirile de bază. Asistenta poate îmbăia o persoană bolnavă, să o
spele pe dinţi, să-i perie părul, să-i cureţe unghiile.
Fiecare pacient trebuie să beneficieze de condiţiile şi articolele
necesare pentru îngrijirea părului, unghiilor, nasului, gurii şi dinţilor.
Nu toţi indivizii au aceeaşi concepţie privind curăţenia. Frecvenţa
toaletei generale este stabilită în funcţie de nevoile somatice şi
dorinţele bolnavului. Toaleta va fi efectuată atât de frecvent încât să-i
asigure bolnavului o înfăţişare curată, să prevină orice mirosuri
dezagreabile sau orice formă de iritare a pielii. Cei mai mulţi bolnavi
pot beneficia de o baie cu apă curentă în cadă sau duş.
Când toaleta se efectuează în pat, se vor înmuia mâinile şi
picioarele şi se vor limpezi bine pentru a îndepărta săpunul sau
şamponul. Părul trebuie bine periat cel puţin o dată pe zi şi aranjat
conform gustului bolnavului. Dacă boala, lipsa de putere sau starea
mentală sunt cauzele neglijenţei, asistenta va trebui să-şi dubleze
eforturile pentru ai veni în ajutor. Este esenţial că toate asistentele să
fie capabile să spele eficient gura şi dinţii bolnavului, indiferent de
starea lui de conştiinţă. Crustele formate în nas vor trebui îndepărtate
de asistentă cu tamponul de vată înmuiat în apă sau unguent. Asistenta
trebuie să fie în măsură de a da sfaturi privind alegerea cosmeticelor,
efectuarea unor proceduri de acest gen, să aprecieze înfăţişarea din
punct de vedere psihologic.
IX. Să ajuţi bolnavul să evite pericolele din mediul înconjurător: să fie
protejaţi ceilalţi de orice pericol din partea pacientului, cum ar fi
infecţia sau violenţa, o persoană sănătoasă are liberul control asupra
mediului înconjurător şi se poate îndepărta dacă socoteşte că devine
periculos, boala îl poate priva de această libertate. Sunt persoane
delicate ce trăiesc într-un mediu protector, ce nu vor accepta cu
bucurie orice formă de coabitare în comun. Cu cât asistenta va
cunoaşte mai bine pericolele reale şi cele care se cred că există
conform unor tradiţii sau credinţe, cu atât va fi în măsură se le prevină
şi să le controleze iar în caz de nevoie să dea explicaţii care să
liniştească bolnavul.
La persoanele cu delir sau psihopate problema protecţiei
devine majoră: prevenirea suicidului, protejarea bolnavului, prevenirea
lezării celor din jur.
Asistenta vede în aprovizionare: păstrarea medicamentelor şi
cooperarea cu alţi membri a echipei modul de a controla infecţiile. În
multe ţări, asistenta iniţiază punerea în aplicare şi stabileşte măsurile
de sănătate şi procesul de sterilizare, cea ce asigură tuturor celor ce
înconjoară bolnavul şi îl servesc, înlăturarea pericolului de infectare.
Îngrijirile de bază trebuie să ofere fiecărui pacient o protecţie
optimă. Spălarea pe mâini a asistentei, utilizarea măştii, mănuşilor,
halatului, material dezinfectant, steril sunt aspecte ale protecţiei
pacientului. Materialul steril de unică folosinţă oferă o mai mare
siguranţă.
X. Să ajuţi bolnavul să comunice cu alţii, să-şi exprime nevoile şi să-şi
exteriorizeze sentimentele: un rol mai dificil de interpretat pentru
asistentă este acela de-a ajuta bolnavul să înţeleagă, să modifice
condiţiile care l-au făcut să se îmbolnăvească şi să a accepte pe cele
care nu pot fi schimbate.
Separarea de prieteni, de familie, frica de modificare a
relaţiilor interpersonale, fac să crească suferinţa bolnavului. Cu cât
asistenta înţelege acesta, ia atrage pacientul şi familia sa, să aibă
încredere în ea şi e capabilă să-l ajute să depăşească unele efecte
psihologice ale îmbolnăviri.
În evaluarea stării bolnavului, medicul se bazează pe descrierea
stării lui de către asistentă. Când aceasta acţionează ca un intermediar
pentru comunicare între bolnavi şi medic, acest aspect este important
în cadrul îngrijirilor de bază.
XI. Să ajuţi bolnavul să-şi practice religia conform conceptului propriu
privind cea ce este drept şi nedrept: de secole, îngrijirea bolnavului,
fără diferenţă de rasă, credinţa sau culoare face parte din codul de etică
medicală. Obiectivitatea şi caracterul confidenţial al documentelor
medicale este în beneficiul celor interesaţi.
Marile instituţii beneficiază de servicii aduse de preoţi pentru a
răspunde nevoile spirituale ale bolnavilor. Dacă practica religioasă este
importantă pentru starea de bine a unei persoane sănătoase, este şi mai
importantă când acesta se îmbolnăveşte. Trebuie ajutat să aibă un
spaţiu unde să-şi efectueze practicile religioase, să i se asigure
primirea împărtăşaniei, dacă religia i-o impune.
XII. Să ajuţi bolnavul în muncă sau ocupaţi productive: o zi normală
pentru cei mai mulţi presupune să facă ceva cu un rezultat productiv.
Asistenta care ajută bolnavul să-şi facă un plan pentru fiecare zi,
poate încuraja orice activitate ce îl interesează şi să-l ajute în
efectuarea lui. Judecata în interpretarea nevoilor bolnavului este
esenţială. Asistenta trebuie să recunoască semnele de interes
manifestate de bolnav pentru o activitate şi dacă ea posedă interes,
experienţă şi deprinderile necesare, va şti să ofere bolnavului ocazia de
a se face util.
Recuperarea cuprinde reîntoarcerea la o slujbă productivă şi cu
cât perioada de inactivitate va fi mai scurtă, cu atât recuperarea va fi
mai facilă. Asistenta nu trebuie să piardă din vedere importanţa de a
ajuta bolnavul să-şi păstreze sau să-şi recâştige independenţa tuturor
funcţiilor corporale
XIII. Să ajuţi pacientul în activităţi recreative: recreerea sau jocul sunt
activităţi întreprinse pentru plăcere. Adesea îmbolnăvirea nu permite
victimei sale o varietate de ocazii de a se recreea. A se plimba, a citi,
reprezintă o îndeletnicire uşor de realizat. Ziarele cotidiene şi
săptămânale îl ajută sa tina legătura cu lumea. Muzica şi teatrul sunt
din ce în ce mai des oferite bolnavului şi reţeaua TV şi radioul.
Camerele speciale pentru şedere, pentru recreerea atrag pacienţii si i
favorizează viaţa socială a acestuia.
Puţine asistente sunt pregătite pentru a organiza programe
recreative. Ele pot colabora cu specialişti în terapie ocupaţională,
Dacă aceştia fac parte din personalul permanent.
XIV. Să ajuţi bolnavul să înveţe: boala şi infirmitatea pot fi congenitale,
dar adesea sunt rezultatul unui regim nesănătos ce poate fi datorat unor
cauze individuale, economice. Boala apare datorită necunoaşterii unor
mijloace de prevenire şi tratament şi de aceea nu le respectă. În aceste
situaţii, prevenirea şi tratarea bolii de care suferă depinde de
reeducarea acestora. Reeducarea şi recuperarea reprezintă dovada
abilităţii experţilor.
Funcţia asistentei este de a ajuta bolnavii să înveţe căile de
promovare a sănătăţii şi vindecării . Ea poate face ca experienţa
bolnavului în ceea ce priveşte boala şi oportunitatea de a învăţa să fie
maximă. Scopul este restaurarea independenţei bolnavului, dacă este
posibil, să-l ajute să trăiască cât se poate de eficient, să accepte
sfârşitul inevitabil pentru a putea spune că: „a murit uşor”
8.Teoria lui Maslow
Afirmă că motivaţia umană corespunde unei clasificări care cuprinde
cinci clase de nevoi fundamentale comune tuturor indivizilor , definite
astfel:
a. nevoi fiziologice
b. nevoi de securitate (siguranţa)
c. nevoi de apartenenţă
d. nevoia de stimă
e. nevoia de depăşire.
Aceste nevoi se ierarhizează proporţional cu preponderenţă în
sânul persoanei. Nevoile situate la baza piramidei reprezintă motivaţia
dinaintea unui minim de satisfacţie. Fiind satisfăcute nevoile primare,
a apărut condiţia pentru a-şi satisface nevoile secundare.
Intensitatea nevoilor variază după individ şi contextul care
influenţează satisfacerea nevoilor, fiecare antrenând o eliberare de
energie obligatorie pentru realizarea celorlalte. O persoană care a
utilizat toată energia pentru a încerca să răspundă unei nevoi
nesatisfăcute nu mai găseşte cadrul în care celelalte tind să devină
secundare. Dacă una dintre nevoi nu poate fi satisfăcută, toate celelalte
tind să devină secundare. Fiecare individ exprimă şi răspunde diferit
nevoilor sale pentru obţinerea unui echilibru de viaţă satisfăcut
urmărind personalitatea şi cultura sa.
Nevoi fiziologice:

La baza unui minim de satisfacţie stau nevoile fiziologice.


- a respira reprezintă asigurarea schimburilor gazoase, esenţialul
funcţionării organismului fiind influenţată de poziţia corpului, vârsta,
mediul înconjurător, emoţie, frică, cultură, sport.
- a bea şi a mânca: asigură necesităţile plastice şi energetice ale
organismului, bolnavul satisfăcând parţial această nevoie.
- a elimina: scaunul, urina, transpiraţia asigură eliminarea dejecţiilor
din organism, frecvenţa, calitatea şi cantitatea fiind influenţate de
alimentaţie, lichide, activitate, vârstă, obiceiuri, bolnavul satisface
această nevoie
- a se mişca: asigură independenţa fizică, e un bun mijloc de
comunicare cu ceilalţi factori. Reprezintă o necesitate psihică şi este
refluxul educaţiei şi poziţiei sociale, fiind influenţată de constituţia
fizică, activitatea individului. Bolnavul satisface această nevoie.
- a se odihni, a dormi: toată activitatea fizică sau mentală antrenează
o oboseală fizică, o tensiune variată în funcţie de perioadele de
repaus, activitate şi somn. Este necesară găsirea unui echilibru intre
timpul de activitate şi somn. Calitatea somnului depinde de stadiul
fizic şi mental al individului, emoţii, muncă.
- a se îmbrăca şi a se simţi bine fiziologic: îmbrăcămintea este
protectoare aleasă în funcţie de condiţiile climaterice şi menţine
temperatura corpului, având semnificaţie socială şi depinzând de
personalitate, religie, modă. Bolnavul satisface această nevoie.
- nevoie de igienă: răspunde nevoii de a fii curat, pentru sentimentul
de a te simţi bine, o bună apariţie, o bună inserţie socială, evitarea
mirosurilor dezagreabile, prevenirea infecţiilor şi cariilor dentare,
păstrarea integrităţii corpului.

Nevoia de securitate:

Este importantă satisfacerea nevoilor de securitate şi încredere în


sine. Sunt cuprinse nevoile de a se proteja, a menţine integritatea
fizică, fiziologică şi psihologică, a trăi într-o lume sigură, în care
regulile de interacţiune între persoane sunt cunoscute. Nevoile de
securitate devin dominante în cadrul unor situaţii critice: boli, pericol
iminent, anxietate. Aceste nevoi sunt parţial satisfăcute.

Nevoia de apartenenţă:

Oricare individ când nu este dominat de nevoi fiziologice sau de


securitate simte nevoia de a se simţi iubit şi acceptat de alţii, de-a fi
participant şi membru dorit de un grup. Această participare dă senzaţia
de a fi activ şi necesar.
Nevoia de stimă

Nu este satisfăcută datorită dominantei nevoilor de securitate. Sunt


cuprinse; realizarea, recunoştinţa, independenţa, speranţa, stima de
sine, nevoia de a se simţi util şi valoros.
Nesatisfacerea acestor nevoi antrenează un grad de
decompensare fizică, compensată de individ prin diferite mecanisme,
care se traduc prin comportamente de agresivitate excesivă, de
retragere în sine refuz de comunicare, apatie, moleşeală, lipsă de
dorinţă, depresie, de protecţie a propriilor reacţii asupra altuia.

Nevoile de depăşire:

Sunt condiţionate de credinţă şi maturitate, intelectualitate a lua


cunoştinţa de potenţialul sau de a şi-l dezvolta, îmbunătăţirea
cunoştinţelor, creativitatea, capacitatea de a percepe realitatea,
diminuarea rigidităţii, deschiderea spiritului spre tot ce este nou,
îmbunătăţirea valorilor, satisfacţie pe plan spiritual şi fiziologic.
9. Rolul asistente medicale în îngrijirea bolnavilor.
Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor infirmiere în
toate serviciile de sănătate. Analiza îngrijirilor pe care cu competenţă
le realizează asistenta medicală, trebuie să se bazeze pe definirea
rolului acesteia, definiţie acceptată de toţi cei interesaţi. În fiecare ţară
această definiţie trebuie să fie conformă legislaţiei care vizează
practicarea nursingului.
Asistenta medicală a fost denumită mamă profesională, ea ca o mamă
acţionează conform nevoilor copilului, trebuie adeseori să
îndeplinească sarcini mai diverse uneori insolite.
Pregătirea de bază a surorilor medicale nivelul lor ridicat de
cultură generală, le permite, de o parte însuşirea mai profundă şi mai
rapidă a unor cunoştinţe şi practici de specialitate şi mai multă
receptivitate faţă de ştiinţă şi faţă de nou , iar pe de altă parte un
orizont mai larg, o orientare mai rapidă la patul bolnavului. Asistenta
medicală a cărei sarcini de bază este asigurarea condiţiilor optime de
îngrijire a bolnavilor are atribuţia de îngrijire medicală propriu-zisă
igienico-sanitară, organizatorice, educative şi gospodăreşti. Locul său
de muncă poate fi spitalul, policlinica sau circumscripţia medico-
sanitară.
Este lesne de înţeles că pentru a-şi aduce activitatea în bune
condiţii, trebuie să-şi cunoască bine instituţia în care lucrează, sub
toate raporturile. În cadrul policlinicii sau circumscripţiei medicale,
asistenta medicală are sarcina de a aplica toate cunoştinţele dobândite
în anii de studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatoriu, de a executa
toate tehnicile şi actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în
unitatea sanitară respectivă sau la domiciliul bolnavului, de a contribui
la acţiunile de depistare a bolilor la acţiunile profilactice şi de educaţie
sanitară, pe scurt, de a contribui cu toate posibilităţile sale la
vindecarea bolnavilor.
Spitalul rămâne locul unde toate talentele asistentelor
medicale pot fi valorificate pe deplin, unde aportul şi rolul său sunt de
neînlocuit. Aici sunt în permanenţă în serviciul bolnavului de la
internarea acestuia şi până la externare. Ele asigură toate îngrijirile
prescrise, participă la examinarea bolnavului, la supravegherea lui,
prelevează produsele biologice şi patologice, pregătirea bolnavului
pentru examinare: radiologii, endoscopie, asigură tratamentul,
păstrează şi întreţine mobilierul, aparatura; instrumente de igienă şi de
confort. Are obligaţia de a supraveghea bolnavul şi de a urmării toate
complicaţiile şi accidentele afecţiunilor şi tratamentelor aplicate
trebuie să le ştie bine şi să le recunoască aplicându-le la nevoie. Iată de
ce trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de patologie şi terapie să
cunoască semnele şi simptomele bolilor, contraindicaţiile şi
incompatibilitatea medicamentelor,
Bolnavul care solicită asistenţă medicală îşi încredinţează
sănătatea şi uneori viaţa în mâinile celor care îl îngrijesc. Această
încredere presupune mai multe responsabilităţi, multe calităţi. Este
momentul să prezentăm aptitudinile, trăsăturile morale, obligaţiile şi
răspunderile unei bune asistente medicale.
Mai presus de toate, asistenta medicală trebuie să fie devotată,
să aibă curaj şi tărie. Devotamentul trebuie să se manifeste egal faţă de
toţi bolnavii. Grijile personale, necazurile vieţii sale particulare nu
trebuie să-i influenţeze atitudinea. Când ne referim la atitudine, prin
aceasta înţelegem comportamentul asistentei medicale faţă de bolnav
şi faţă de celelalte categorii de personal sau vizitatori şi bineînţeles,
comportamentul său etic general.
Se ştie că bolnavul are pe toată durata bolii un moral şi o
psihologie deformată. Unii bolnavi apreciază îngrijirile , sunt
binevoitori, cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi,
preocupaţi de problemele afective, familiale, neliniştiţi de boală.
Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav cu tact,
înţelegere, delicateţe, atenţie. Ea trebuie să manifeste solicitudine faţă
de toţi bolnavii în îndeplinirea prescripţiilor în respectarea disciplinei
în spital. Întreaga sa activitate trebuie să urmărească perseverent
asigurarea celor mai bune condiţii de confort bolnavului, să creeze
acestuia sentimentul de securitate. Dar asistenta medicală trebuie să fie
animată de spiritul în echipă în interesul bolnavului şi pentru bunul
mers al instituţiei în care lucrează.
Ţinuta asistentei medicale face parte din condiţiile de confort
ale bolnavilor şi nu trebuie să uite că ea este un permanent exemplu
pentru bolnav. Este dezagreabilă şi chiar uneori demoralizantă pentru
un bolnav prezenţa unui cadru medical cu ţinuta neglijentă. Aceasta
este şi o dovadă de lipsă de respect de bolnav, o nepoliteţe şi o
greşeală
Secretul profesional constituie o altă obligaţie fundamentală a
asistentei medicale. Tot ceea ce se află despre bolnav sau despre boala
sa constituie secretul profesional care nu trebuie discutat cu nimeni.
Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a răspunde de actele
săvârşite în faţa autorităţilor componente. Responsabilitatea este în
primul rând morală, cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai întâi
faţă de ea însăşi.
• CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI


EXCRETOR

A. Aparatul excretor este alcătuit din:

• Că i urinare : -intrarenale-calice renale mici


-calice renale mari
-bazinet
-extrarenale-ureter
-vezica urinară
-uretra

• Rinichi

CĂILE URINARE.

Căile de eliminare a urinii încep în sinusul renal, cu calicele


mici şi mari şi pelvisul renal.

Calicele renale mici ( calyces renales minores) continuă de altfel


tubii drepţi şi colectori ai piramidelor renale. Ele se înserează în
profunzimea sinusului renal, pe papilele renale, cărora le corespund ca
număr. Papila cu area cribrosa proemină în interiorul calicei, ca într-o
cupă, şi spaţiul dintre ea şi peretele calicei se numeşte fornix caliceal.

Calicele renale mari (calyces renales majores) i-au naştere prin


confluenţa calicelor mici şi sunt în număr de 2-3 prin unirea lor se
formează pelvisul renal (bazinetul).
Pelvisul renal (pelvis renalis) este un prim rezervor de colectare a
urinii, cu o capacitate de aproximativ 10 ml. În funcţie de lungimea
calicelor mari care îl formează şi de modul în care acestea se unesc,
pelvisul renal poate avea forme diferite. El este de tip ampular,
asemănându-se cu o pâlnie, când calicele sunt scurte de tip dendritic,
când acestea sunt lungi, sau prezintă forme intermediare. Ca situaţie
anatomică, pelvisul renal are o porţiune intrarenală şi alta extrarenală.
Partea intrarenală se află în sinusul renal, fiind situată pe un plan
posterior faţă de vasele sanguine, poziţie pe care o menţine şi la
nivelul hilului, unde constituie elementul cel mai posterior al
pelvisului renal. Partea extrarenală se întinde de la hil la locul de
continuare cu ureterul.

RINICHII sunt aşezaţi în cavitatea abdominală de o parte şi de alta


a coloanei vertebrale în regiunea lombară, au formă asemănătoare cu
cea a unui bob de fasole (reniformă), culoarea brun-roşcată, lungimea
de aproximativ 2 cm, lăţime 6 cm şi grosimea 3 cm .
Greutatea fiecărui rinichi este 120 gr, rinichiului i se descriu
două feţe :-anterioară şi posterioară, două margini una lateral-convexă
şi una medial concavă, prezentă hilul şi doi poli superior şi inferior,
prin hilul venal intră artera renală şi nervii renali, ieşind vena renală,
căile urinare şi vasele limfatice. Polul superior vine în raport cu glanda
suprarenală.
Rinichiul este alcătuit din două părţi: capsula renală şi ţesutul
sau parenchimul renal.

VASCULARIZAŢIA RINICHIULUI este asigurată de artera renală,


ramură din aorta abdominală care pătrunde în rinichi prin hil, din ea se
desprind arterele interlobale care merg printre piramidele Malpidi,
ajunse la baza piramidei Malpidi, arterele interlobare devin artere
acute şi merg la limita dintre medulară şi corticală.
Din arterele arcuate pornesc în corticală arterele interlobulare
din care se desprind arteriolele aferente care ajung la glomerulul renal,
din acesta iese arteriola eferentă, venele au un traiect invers arterelor şi
se varsă în venele renale iar apoi în vena cavă inferioară două părţi
fuziforme de calibru mai mare.

Ureterul este un conduct lung de 30 cm care se întinde de la pelvisul


renal la vezica urinară. Este un organ retroperitoneal şi după regiunile
pe care le străbate, i se descriu o parte abdominală şi alta pelviană. În
lungul său ureterul prezintă trei porţiuni strâmtate, între care sunt
cuprinse două părţii fuziforme de calibru mai mare.
O strâmtoare se află la origine, alta la intrare în bazin, unde îşi
schimbă direcţia formând flexura marginală, şi ultima la capătul
terminal, în peretele vezicii urinare. Porţiunea terminală a acestuia se
numeşte joncţiune uretero vezicală.
Anterior ureterul este încrucişat de vasele spermatice sau
ovariene, de rădăcina mezenterului, la dreapta, şi de rădăcina
mezosigmoidului, la stânga fiind situat în fundul recesului
intersigmoiderat în partea pelviană, la bărbat, ureterul , situat iniţial
anterior de a iliacă internă , este încrucişat anterior, aproape în unghi
drept, de canalul deferent, după care trece anterior de vezicule
seminale şi pătrunde în peretele vezical. La femeie, are de asemenea,
raporturi cu artera iliacă internă, intră în baza ligamentului lat al
uterului şi este încrucişat anterior de o uterină cam la 2 cm distanţă de
colul uterin, după care trece anterior de vagin şi pătrunde în peretele
vezicii urinare.

STRUCTURA URETERULUI peretele ureteral este alcătuit


din trei straturi: adventice, tunica musculară şi tunica mucoasă.
Adventicea, stratul exterior, este formată din ţesut conjunctiv ce aderă
de ţesutul subperitoneal. Tunica musculară se continuă la origine cu
cea a pelvisului renal, iar la capătul terminal, cu musculatura
trigonului vezical. În partea abdominală, ea este formată dintr-un strat
de fibre circulare, la exterior, şi altul longitudinal spre mucoasă.
Tunica mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu prismatic stratificat,
care când ureterul este plin sau destins, îşi pierde această stratificare şi
devine plat . Mucoasa nu are membrană bazală şi nici musculară a
mucoasei şi când ureterul este gol, formează cute longitudinale
structural, se aseamănă cu mucoasa vezicală şi formează împreună aşa
numitul epiteliu de tranziţie sau uroteliu.

VASCULARIZAŢIE ŞI INERVAŢIE ureterul este


vascularizat de sus în jos, de ramuri din artera renală din artera
testiculară sau ovariană, de artera iliacă comună, din arteră rectală
medie, din artera uterină, şi din artera vezicală inferioară. Venele sunt
afluenţi ai venei testiculare sau ovariene, în partea abdominală şi
hipogastrice, în partea pelviană.
Limfaticele transportă limfa la ganglionii lombari şi iliaci
interni. Inervaţia este dată de fibre SIMPATICE , provenite din plexul
hipogastric şi parasimpatice, din plexul pelvic.
VEZICA URINARĂ.

Vezica urinară este un organ cavitar cu o capacitate de 250-300 ml,


situat în pelvis, posterior de simfiza pubiană. Prin structura sa, vezica
urinară are câteva caracteristici care o deosebesc de alte rezervoare din
organism. Acestea constau în marea ei plasticitate, în puterea de a
menţine urina, fără resorbţie şi secreţie, şi totodată în puterea de
expulzie până la ultima picătură de urină.

FORMA VEZICII URINARE diferă după cum este ea goală


sau plină. Când este goală are forma semilunară, partea ei superioară
formând o concavitate cu deschidere în sus, care aproape atinge partea
inferioară sau fundul vezicii. Când este plină, vezica devine ovoidală
şi depăşeşte superior simfiza pubiană, venind în contact cu peretele
anterior al abdomenului. Vezica urinară prezintă un fund situat
inferior, un corp şi un vârf. Fundul vezicii are o porţiune anterioară
cuprinsă între orificiile de deschidere a ureterelor şi orificiul intern al
uretrei, denumită trigonul vezical. Porţiunea corespunzătoare
orificiului intern al uretrei poartă denumirea de colul (gâtul) vezicii
urinare, noţiune mult folosită în clinică. Vârful este legat de ombilic
prin ligamentul ombilical median (urachus), ce ridică o plică
peritoneală pe faţa posterioară a peretelui anterior al abdomenului şi
care rezultă din obliterarea unei formaţiuni embrionare numită canal
alantoidian. Vezicii i se disting o faţă anterioară, două feţe laterale şi o
faţă posterioară.

RAPORTURILE VEZICII URINARE faţa anterioară a vezicii vine


în raport cu simfiza pubiană, faţa posterioară în partea de sus, prin
intermediul peritoneului vine în raport cu ansele intestinului subţire şi
colonului sigmoid, iar în peritoneu la bărbat cu rectul, la femeia vine
în raport cu muşchii ridicător anali care determină pereţii musculari ai
pelvisului. Fundul vezicii (trigonul) la bărbat este in raport cu canalele
deferente, veziculele seminale şi cu baza prostate de care aderă, iar la
femei vine în raport cu ligamentele.

STRUCTURA VEZICII URINARE peretele vezicii urinare este


contractil şi elastic ceea ce îi dă posibilitatea să-şi mărească volumul
care variază între 200-400 ml (la femei volumul vezicii este mai mare
decât la bărbat), în cazuri patologice poate ajunge până la 5-6 l. Aceste
însuşiri ale peretelui vezical sunt determinate de structura acesteia.
Peretele vezicii este format din patru tunici:
- mucoasă
- submucoasă
- musculară
- seroasă

VASCULARIZAŢIA VEZICII URINARE vezica urinară este


vascularizată de ramurile arterelor ombilicală, hipogastrică,
hemoroidală, ruşinoasă şi obturatoare.
Venele se grupează în plexurile vezico-prostatice, vezico-
seminale care confluează în vena hipogastrică. Limfaticele merg spre
ganglionii laterali-vezicali si prevezicali iar de la aceştia formează
trunchiuri care sunt tributare ganglionilor hipogastrici, ganglionilor
presacraţi, până in ganglioni iliaci.

INERVAŢIA VEZICII vezica are o inervaţie motorie şi o inervaţie


senzitivă. Inervaţia motorie este dată de fibrele simpatice cu originea
în cordoanele laterale din măduva lombară (L2-L4), fibrele
parasimpatice cu originea în măduva sacrată (S1-S3) şi formează nervii
pelvieni, fibrele somatice cu originea în coordonatele anterioare ale
măduvei sacrale (S1-S3) formând nervul ruşinos.
Fibrele simpatice au rolul să inhibe tonusul tunicii musculare
şi să mărească tonusul sfincterului interni rezultatul fiind reţinerea
urinii în vezică.
Fibrele parasimpatice au rolul să contracte muşchii tunicii
musculare şi să relaxeze sfincterul intern, rezultatul este eliminarea
urinii din vezică.
Fibrele somatice inervează sfincterul extern vezical care este
voluntar. Inervaţia senzitivă este dată numai de fibrele parasimpatice,
senzitive care se află în nervii pelvieni.
CARACTERISTICILE ŞI COMPOZIŢIA URINII.

Volumul urinar la adultul normal variază între 600-2500


ml./pe zi, fiind condiţionat de starea de hidratare a organismului, de
condiţiile mediului ambiant, alimentaţie.

Densitatea urinii variază între 1003-1035, în funcţie de


cantitatea de substanţe dizolvate. Scăzută după ingestii mari de
lichide sau la bolnavii cu diabet insipid, densitatea urinară este
crescută în toate stările de deshidratare. Valoarea funcţională
renală este considerată cu atât mai bună, cu cât rinichiul poate
elimina urini cu variaţii cât mai mari ale densităţii.

Reacţia urinii este în general acidă, cu un pH mediu de 6 şi cu


limite extreme între 4,5-8. Regimul bogat în proteine măreşte
aciditatea urinară prin creşterea eliminărilor de acizi sulfuric şi
fosfatic, iar regimurile vegetariene alcalinezează urina.

Culoarea urinii este galbenă, datorită prezenţei unui pigment


(urocrom) şi variază ca densitate în funcţie de concentraţie. Prezenţa
în plasmă a unor substanţe colorate determină modificări
corespunzătoare ale culorii urinii.

Mirosul urinii este uşor aromatic, dar poate fi modificat prin


prezenţa unor substanţe mirositoare anormale. De asemenea,
conservarea urinii îi conferă un miros amoniacal. Urina normală
conţine 90% apă şi 10% substanţe dizolvate.
Constituenţii chimici dizolvaţi în urina normală sunt organici şi
anorganici. Dintre cei organici mai importanţi sunt:
- ureea, produs final al catabolismului profidic exogen şi endogen,
cantitatea de uree eliminată prin urină este condiţionată direct de
intensitatea catabolismului protidic din organism, fiind crescută în
febră, diabet, excesul de hormoni, hipofizo corticosuprarenalieni şi
diminuată în stadiile finale ale bolilor hepatice şi în acidoze.
- amoniacul, prezent în cantităţi foarte mici în urina proaspătă, creşte
în acidozele metabolice, cu excepţia celor renale, în care scade.
-creatinina şi produsul său de degradare , indici ai catabolismului
protidic endogen, se elimină în concentraţia ne modificată din
alimentaţie. Creatinina prezentă în cantităţi mici în urina copiilor,
lipseşte la adulţi, fiind prezentă numai în caz de graviditate, inaniţie,
hipertiroidism, anumite infecţii, miopatii.
- acidul uric, produs final de oxidare a purinelor din nucleoproteinele
endogene şi exogene, este crescut în afecţiunile caracterizate prin
distrugeri celulare importante.
- aminoacizi, 150-200 mg/zi la adulţi. Eliminarea lor urinară este
crescută în afecţiuni care măresc concentraţia lor sanguină, precum şi
în anumite afecţiuni genetice renale, caracterizate prin alterarea
mecanismelor de resorbţie tubulară a aminoacizilor.
Dintre constituenţii urinari anorganici mai importanţi sunt:
- clorurile în special de Na, reprezintă ¼ din totalul substanţelor solide
urinare.
- sulfaţii , variază în funcţie de aparatul protidic alimentar. Se elimină
prin urină sub trei forme: sulfat anorganic, sulfoconjugaţi şi sulf
neutru.
- fosfaţii de Na, K ,Ca şi Mg se elimină în cantităţi variabile în funcţie
de dietă, dar şi de catabolismul celular. Sunt crescuţi în afecţiunile
osoase, diabetul renal, hiperparatiroidism şi bolile renale.
- oxalaţi se elimină obişnuit în cantităţi mici, dar în anumite afecţiuni
genetice, se excretă în cantităţi crescute.
În anumite afecţiuni renale sau extrarenale apar în urmă
constituenţi anormali, dintre care mai importanţi sunt:
- proteinele plasmatice, care se elimină în mod normal sub 200 ml/ zi,
dar în anumite boli renale se poate ajunge la pierderi de 100 gr/ zi.
Proteinuria constă în eliminarea renală nu numai de albumine,
dar şi de globuline, de aceea denumirea obişnuită de albuminurie nu
este corectă. În anumite afecţiuni se elimină prin urină proteine
anormale, ca de exemplu proteinele Bence-Jones în mielomul
multiplu, leucemie, boala Hodgkin, limfosarcom.
Glucoza, apare în urină fie ca urmare a hiperglicemiei, deci prin
depăşirea capacităţii maxime de reabsorbţie tubulară. Corpii cetonici,
3-15 mg / zi , cresc în caz de inaniţie, diabet grav. Bilirubina apare în
caz de ictere şi conferă urinii o culoare brună asemănătoare ceaiului.
Sângele colorează urina şi apare ca urmare a leziunilor glomerulare
sau ale căilor urinare. Alteori, în urină se elimină cantităţi crescute de
hemoglobină (hemolize accentuate, arsuri severe).

FORMAREA URINII.

Reprezintă principala activitate renală şi se realizează prin trei procese


fundamentale: filtrarea plasmei la nivel glomerural, reasorbţia şi
secreţia anumitor constituenţi în tubi.
Filtrarea glomerurală este un proces dirijat de forţe fizice, graţie cărora
o parte din sânge trece prin membrana extrem de subţire reprezentată
de endoteliu capilar, membrana bazală şi epiteliu visceral al capsulei.
Această membrană, care în condiţii fiziologice se comportă ca o
membrană inertă, în anumite stări patologice poate exercita
importante influente cantitative şi calitative asupra procesului
filtrării .
Filtrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de filtrare
care se exercită la nivelul membranei capilaroglomerulare şi care
reprezintă suma algebrică a unor presiuni de sens opus.
MICŢIUNEA.

Urina elaborată de rinichi se acumulează în calice şi bazinet, de


unde va fi apoi transportată prin uretere, în vezica urinară, unde se
acumulează şi de unde este eliminată de 5-6 ori pe zi prin actul
micţiunii. Ureterele transportă urina prin unde peristaltice care apar la
nivelul deschiderii lor în bazinet, au o frecvenţă de 2-3-5-6/min, în
funcţie de intensitatea diurezei şi se propagă cu 2-3 c/sec. Urina ajunge
în vezică sub formă de jeturi intermitente şi nu refulează din nou în
uretere, din cauză că deschiderea acestora în vezică este oblică.
Urina se acumulează progresiv în vezică, prin destinderea
detrusorului vezical, care îşi adaptează tonusul la conţinut, astfel încât
presiunea întravezicală nu se modifică, ci se menţine „ în platou” la
10- 15 cm H2O. Când însă presiunea tinde să depăşească 18 cm H2O
se produce creşterea bruscă la presiuni intravezicale şi la o anumită
valoare apare reflexul micţiunii, caracterizat prin contracţia
detrusorului, cu relaxarea concomitentă a sfincterului uretral intern,
muşchii perineali şi sfincterul extern se relaxează voluntar şi ca urmare
a acestor modificări dinamice complexe, vezica se goleşte complet,
urina fiind eliminată prin uretră. Micţiunea poate fi ajutată şi de
contracţia musculaturii abdominale, care comprimă vezica, promovând
eliminarea urinii, chiar atunci când acesta nu se găseşte în cantităţi
suficiente în vezică pentru a provoca reflexul micţiunii. Dacă din
anumite condiţii de mediu, actul micţiunii nu este posibil, muşchii
perineali şi sfincterul extern se contractă voluntar puternic şi
concomitent, scade tonusul detrusorului, vezica putând acumula o
nouă cantitate de urină. Controlul voluntar poate fi menţinut până ce
presiunea întravezicală ajunge la 100 cm H2O,când se declanşează
involuntar micţiunea.
Micţiunea este un act reflex coordonat voluntar şi autonom
declanşat de creşterea presiunii intra vezicale urmată, la un anumit
nivel, de apariţia unor unde de contracţie.
Tulburările micţiunii pot fi determinate de trei tipuri de leziuni
nervoase:
a. întreruperea nervilor aferenţi vezicali prin leziuni de tabes dorsalis
leziuni sifilitice ale rădăcinilor posterioare.
b. lezarea nervilor aferenţi şi eferenţi ai vezicii în urma unor intervenţii
chirurgicale pelviene sau de către tumori ale cozii de cal.
c. întreruperea căilor nervoase facilitate sau inhibitoare care vin de la
centrii superiori, ca de pildă după secţionare medulară.
În toate aceste condiţii, vezica urinară destinsă sau hipertonică
va continua să se contracte, dar în general nu va mai izbuti să se
golească complet.
Reflexul de mictiune este un reflex controlat în întregime de
măduva spinării dar poate fi stimulat sau inhibat de centrii nervosi
superiori din trunchiul cerebral din cortexul cerebral.
• CAPITOLUL II

CISTITA ACUTĂ
Definiţie: Cistita acută este un sindrom clinic determinat de inflamaţia
microbiană a mucoasei vezicii urinare.
• FACTORI DE RISC care influenţează un potenţial ridicat pentru
cistita acută infecţioasă complicată sunt:
- sexul feminin
- vârsta înaintată
- infecţiile intraspitaliceşti
- sarcina
- purtători de cateter urinar
- anomalii anatomice şi funcţionale ale tractului urinar
- utilizarea recentă de antibiotice
- simptomatologie care durează mai mult de şapte zile
- diabetul zaharat
În cadrul infecţiilor tractului urinar este considerată relevanta
bacteriuria.
Mai ≥ 103 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu în cistita acută necomplicată la femei.
Mai ≥ 104 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu în prelonefrita acută necomplicată la femei.
Mai ≥ 105 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu la femeie, sau mai mult de 104 germeni / ml dintr-o probă de
urină din jetul mijlociu la un bărbat sau în cazul unei femei care este
sondată vezical pentru o infecţie acută de tractul urinar complicat.
Bacteriuria asimptomatică este considerată decelarea mai mult
5
de 10 germeni / ml în două culturi recoltate la mai mult sau egal de
24h.
PREVALENŢA

Aproximativ 57,8% din populaţie, femei cuprinse între 20-40 de ani


25-35%, femei gravide 4-7%.
Boala apare la orice vârstă şi este mai frecventă la femei.
Repartiţia bolii pe grupe de vârstă este diferită în raport cu originea sa.

ETIOLOGIE

Originea cistitei poate fi:


- uretropielorenală de aceea în orice cistită trebuie explorate şi căile
urinare superioare care sunt calicele, bazinetul şi ureterele.
- vezicală (traumatism produs cu ocazia sondajului vezical, staza
vezicală, tumori, corpi străini, radionecroză vezicală, boli parazitale,
ulceraţii).
- În sfera genitală în special la femeie (uretrite, metrite, bartolinite,
vulvovaginite, traumatisme vulvare, anexite).
- la bărbat (uretrita posterioară, prostatită)
- procese inflamatorii abdominale pelviene (abces apendicular,
perisignoidită supurată).
Cauzele generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită, artrită
virotică sau alergică)
Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar
necomplicate înalte sau joase. E.Colli este agentul patogen în
aproximativ în 70-90% din cazuri, stafilococul saprofiticus 5% în
cazuri şi mai rar poate fi determinat de enterobacteriacee, proteus
miravilis şi Klebsiella.
În cazul infecţiilor complicate ale tractului urinar cel mai
frecvent se decelează: stafilococi şi mult mai rar: Proteus specii;
Pseudomonas, Klebsiella, E.Colli, enterococi.

B. În functie de etiologie cistita poate fi:


-primitiva(colibacilară în 80 -90 % din cazuri)
-secundară:neoplazică ,litiazică,chimică,tuberculoasă,imunologică,de
menopauză,posttraum,postmaritală,(honey moon cystitus),parazitară,
fungică,virală.

ANATOMIE PATOLOGICĂ:

Cistita acută poate fi:


- catarală
- fibrinopurulentă
- purulentă
- difteroidă
- hemoragică
- gangrenoasă

CLASIFICARE

- cistite acute necomplicate la femei înainte de menopauză


- cistita acută recurentă la femei
- cistita acută la femei gravide
- cistita acută la femei la menopauză
- cistita acută la bărbaţi tineri
- cistită acută la copii
- cistita acută complicată – cauzată de boli urologice.

CLINIC

Cistita se manifestă prin trei semne clinice caracteristice:


1. polakiuria (urini mici şi dese)
2. piuria (puroi)
3. durerea (alguria)la mictiune

POLAKIURIA reprezintă simptomul cel mai des întâlnit în patologia


urinară şi se caracterizează prin micţiuni frecvente şi reduse ca volum.
În cistitele datorate germenilor banali polakiuria se amendează
în cursul nopţii spre deosebire de cistită, datorită bacilului tuberculos
în care polakiuria este mai intensă în timpul nopţi.

PIURIA este semnul major al infecţiei căilor urinare. Piuria


reprezintă prezenţa puroiului în urină, urina este tulbure, aspectul
tulbure poate avea diferite grade în funcţie de cantitatea şi felul
puroiului care se amestecă în urină, urina fără luciu, urina care şi-a
pierdut transparenţa, urina mată sau intens tulbure, uneori cu filamente
care cad pe fundul borcanului.
Piuria poate fi manifestată sau discretă, uneori este intensă cu
sfacela şi miros putred ( în cancerele vezicale), piuria poate fi afirmată
prin examenul microscopic ce arată prezenţa unor leucocite
polinucleare alterate, alteori la sfârşitul micţiunii apare hematuria
terminală, care în general nu este abundentă, este foarte frecventă în
cazul infecţiei cu Neisseria gonoreea şi chlamidia trachomatis.

DUREREA în cazul cistitei acute apare de obicei o durere terminală


la care se adaugă de obicei tenesme vezicale dureroase. Localizarea
durerii are de asemenea o importanţă deosebită, durerea hipogastrică
iradiată pe uretră sau în gland, are localizare vezicală. De asemenea o
deosebită importanţă îl prezintă examenul urinii la emisie. Când urina
este tulbure şi asociată cu durere şi polakiuria se confirmă diagnosticul
de cistită.
Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi
este prezentă pe tot parcursul micţiunii, exagerându-se spre sfârşitul
acesteia. Cu excepţia cistitei gangrenoase, cistita este epiretică. O
cistită febrilă reprezintă de fapt o pielocistită, febra fiind datorită
infecţiei căilor urinare superioare sau a parenchimului renal. În funcţie
de etiologia cistitei, la triada simptomatică enunţată se mai poate
adăuga hematuria, disuria şi durerea lombară.

HEMATURIA reprezintă prezenţa sângelui în urină. Examenul


obiectiv în cazul când se suspectează şi prezenţa unei hematurii începe
cu examenul urinii emisie. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin
proba celor trei pahare. Bolnavul urinează succesiv în trei pahare
conice, câteva picături în primul pahar, partea cea mai abundentă a
micţiunii în al doilea pahar, iar ultimele picături în al treilea pahar.
Dacă hematuria apare numai în primul pahar = iniţială
înseamnă că este de origine uretrală.
Dacă apare numai în ultimul pahar = terminală este de origine
vezicală.
Dacă apare în toate cele trei pahare = totală este de origine
renală.
În cazurile în care examenul clinic dă indicaţii asupra originii
hematuriei, se poate prescrie un tratament hemostatic, urmând a
continua investigaţiile după ameliorarea hematuriei.
În cazul în care explorarea clinică nu oferă nici o indicaţie
asupra locului de plecare al hematuriei, cistoscopia devine un examen
de urgenţă, ea trebuie făcută la prezentarea bolnavului în plina
hematurie. Uretrocistoscopia în plină hematurie arată originea vezicală
a hemoragiei.

DISURIA reprezintă greutatea la micţiune, golirea cu efort a vezicii,


este un simptom frecvent în cistita acută.

C. În cistită febra lipseste, aparitia ei fiind dovada denclasări unui


episod de pielocistită sau pielonefrită datorat refluxului vezico-uretro-
renal.

PARACLINIC

EXAMENUL REGIUNII LOMBARE poate pune în evidenţă un rinichi


mare, palpabil. În regiunea hipogastrică se descoperă staza vezicală
sau o tumoare pelviană.
La examenul scrotului şi al uretrei se poate palpa o leziune
inflamatorie epididimară sau o periuretrită. Tactul vaginal la femei şi
tactul rectal la bărbaţi examinează starea organelor pelviperineale şi în
ansamblu, examenul clinic poate orienta dese ori deasupra originii
cistitei. Prezenţa de secreţie la nivelul meatului uretral impune
recoltarea acesteia şi examinarea ei, atât pe frotiu direct cât şi pe
însămânţări.
Prin examenul bacteriologic al urinii se identifică germenul şi
sensibilitatea lui la antibiotice. Prezenţa germenilor banali nu arată
însă şi cauza cistitei, aşa cum prezenţa bacilului Koch arată sigur o
tuberculoză.
Un alt examen deosebit de important pentru stabilirea
diagnosticului este urocultura. Aceasta reprezintă însămânţarea
germenilor pe un mediu de cultură, dacă urocultura efectuată pe medii
obişnuite este negativă această piurie „ amicrobiană” poate fi o
tuberculoză urinară, infecţie fuzospirilară, infecţie virotică sau
parazitară care va necesita examene de laborator complementare. În
orice cistită examenul radiologic este absolut necesar.

Radiografia renovezicală poate descoperi uneori cauza cistitei


într-o litiază vezicală sau pielouretrală, un corp străin intravezical, un
rinichi mare, metastazele osoase ale unui cancer al prostatei.

Urografia poate evidenţia cauza cistitei şi unele leziuni ale


aparatului urinar care nu au fost bănuite clinic:
- leziuni renale tuberculoase
- hipotonia pielocaliceală dintr-o pielonefrită
- absenţa imaginii pielocaliceală datorită unei pionefraze.
- răsunetul ureteropielorenal datorit unui obstacol vezical sau
subvezical (tumoare malignă vezicală în vecinătatea orificiului uretral,
refluxul vezicouretral, uretre, în cârlig de undiţă, datorită unui adenom al
prostatei cu evoluţie intravezicală tumoare a prostatei, stricturi uretrale).
-
Cistografia urografică dă indicaţii asupra gradului hipertoniei
vezicale (vezică rotundă ) sau asupra apariţiei ţesutului de scleroză
(vezică asimetrică), şi uneori arată şi cauza cistitei:
- imaginea lacunară a unei tumori vezicale
- proeminenţa unei tumori a postatei
- prezenţa calculilor de acid uric
- proeminenţa datorită unei dilataţi chistice ureterale
- răsunetul vezical al unui obstacol subvezical
- diverticuli.
Cu ocazia urografiei se poate face şi o uretrografie micţională,
care poate arăta modificările uretrei prostatice datorite unui adenom
sau unui cancer al prostratei, stricturi uretrale. O radiografie vezicală
făcută după micţiune poate pune în evidenţă un rezidiu vezical.
Cistoscopia sau uretrocistoscopia este ultimul examen în cazul
când celelalte investigaţi sunt neconcludente. Cistoscopia poate arăta
unele cauze ale cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte
examene şi de asemenea, aspectul leziunilor mucoase şi localizarea
lor. Astfel se pot identifica leziuni difuze, greu de interpretat şi care
necesită repetarea cistoscopiei după un tratament intens cu antibiotice
şi instilaţii cu soluţie de nitrat de argint 1%, leziuni localizate în trigon
sau calotă (cistită de origine renală sau sigmoidiană) localizate la col
(cistită de origine uretrogenitală localizate pe feţele laterale sau pe faţa
posterioară (cistită de origine pelviană, anexială apendiculară,
sigmoidiană sau rectală).

D. Diagnostic pozitiv
Se bazează pe :
-trepiedul-polakiurie
-disiurie
-piurie
-sumar de urină cu densitate normală,leucociturie,hematurie,bacteriurie
- uroculturi pozitive
Diagnostic pozitiv-negativ
Se face cu:
a)Sindrom uretral-ce este prezent in uretrite,tumori uretrale,stricturi
uretrale ,litiează uretrală.
b)Tulburări endrocrine-asa-zisa „ cistita cu urini limpezi” ce apar la
menopauză(cistopatie endocrină).
c)Sindroame genitale.
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC.

Evoluţia unei cistite depinde de cauzele predispozante şi de


posibilitatea tratării lor. Natura germenilor nu joacă decât un rol
secundar, se afirmă că leziunile datorate colibacilului sunt mai puţin
periculoase, dar de durată mai lungă decât cele determinate de
stafilococ sau streptococ care sunt mai grave, dar curabile într-un timp
mai scurt. Formele acute simple se pot vindeca şi spontan cauzele fiind
trecătoare. Simptomele se amendează în câteva zile, urina devine clară
iar în 10-12 zile evoluţia se termină prin „ restituţio ad integrum”.
Formele acute simple recidivante se observă mai ales la femei,
necesită explorări complete pentru a li se descoperi originea şi a se
putea aplica un tratament cauzal eficient.
În forma cangrenoasă sau exfoliantă, care este destul de rară şi apare
în anumite condiţii ca:
- uter încarcerat
- infecţia puerperală
–la stricturaţi şi p
–rostatici după explorări instrumentale traumatizante.
În toate aceste cazuri starea generală se agravează repede şi
mortalitatea este destul de ridicată. După câteva zile de boală mucoasa
vezicală începe să fie eliminată uneori în totalitate, la femei expulzia
este posibilă, la bărbat trebuie făcută o cistotomie şi extrasă mucoasa
gangrenoasă exfoliată. Mucoasa se poate regenera complet şi rapid,
dar uneori rămân sechele grave ca:
- vezică mică scleroasă
–scleroza orificiilor ureterale.

Complicaţii:
- Pielonefrita ascendentă de obicei prin reflux vezico ureteral.
- Încrustaţii şi calculi vezicali datorită precipitării fosfaţilor şi
carbonaţilor de calciu, consecinţă a alcalinizării urinii prin scindarea
ureei de către unele bacterii. Abcese în peretele vezical şi necroze
localizate. Pericistita apare în cazul fistulizării abcesului. Peritonita
apare tot în cazul în care abcesul este fistulizat.
- Infecţia peretelui vezical în cazul unei cistite grave şi de durată
- Scleroza şi retracţia peretelui vezical. Vezica urinară redusă, de
dimensiuni mici care nu îşi mai poate îndeplini funcţia de rezervor.
-Stenozarea orificiilor ureterale reprezintă un grav pericol pentru
rinichi.
Semnele de gravitate ale cistitei sunt:
- intensitatea durerilor
- frecvenţa micţiunilor
- eliminarea de grunji purulenţi şi sfacele
- alterarea stării generale.
-
TRATAMENTUL CISTITELOR ACUTE
Curativ – regim igienico-dietic, repaus la pat, regim alimentar uşor:
lichide în cantitate mare precum şi lapte, fructe şi zarzavaturi
- controlul tranzitului intestinal asigură: de multe ori vindecarea
procesului acut, băi calde de şezut
- spălături vaginale calde
- comprese calde care uneori atenuează durerile
Când urina este prea acidă – pH sub 5,5 se administrează bicarbonat
de sodiu în doză de 20 g/zi. Dacă există un reziduu vezical, sonda,
vezicală ameliorează la rândul ei durerea.
În general cu acest tratament medical simplu fenomenele
vezicale se liniştesc în 2-3 zile. În acest timp se execută urocultura şi
explorările radiologice pe baza cărora se va putea indica apoi un
tratament corect ţinându-se seama de faptul că tratamentul cauzal este
obligatoriu în orice formă de cistită.

Medicamentos
Se utilizează după urocultura cu antibiogramă.
Dacă germenii sunt sensibili la Sulfatiazol sau Neoxazol vor fi
preferate acestea, antibioticele rămânând medicaţia de rezervă.
Neoxazolul se va prescrie în doză de 0,10 g/kilocorp la adult şi 0,10-
0,30 g/kilocorp la copil. În general unui adult i se prescriu în primele
două zile la 4 ore două tablete (6 g/24h) apoi la trei ore o tabletă
(4g/24h).
Dacă urina începe să se limpezească se continuă tratamentul
până la sterilizarea (10-12 zile) în prezenţa unor calculi radioscopici,
după ameliorarea cistitei se va proceda la îndepărtarea acestora. O
cistită apărută la o femeie la care urograma este normală trebuie
considerată de origine genitală. Când fenomenele acute ale cistitei nu
cedează la tratamentul medical este indicată asocierea tratamentului
urologic. Dacă urina cu tot tratamentul aplicat se menţine tulbure se
pot face spălături vezicale cu soluţii antiseptice slabe nitrat de Argint 2
grame/ 00, Acid Boric 40 grade / 00.
Dacă urina este prea acidă şi are mult mucus se poate folosi
pentru spălături soluţie de bicarbonat de sodiu 40 grade/ 00 sau chiar:
- apă distilată
- soluţie clorurosodică izotonică.
Spălăturile au scopul să detaşeze falsele membrane şi depozitele
purulente de pe mucoasa vezicală. În acelaşi scop se pot utiliza şi
instalaţiile cu:
- chemotripsină
- streptokinaza
- streptodornaza
În cistitele încrustate se fac spălături cu soluţie G ( Subi şi
Albright) care are un pH acid:
- Acid citric monohidrat 32,3 gr.
- Oxid de magneziu anhidru 3,8 gr.
- Carbonat de sodiu anhidru 4,4 gr.
- Apă distilată 1000 ml.
- 2linguri la un litru de apă sterilă.
Acidul citric tinde să fixeze calciul ionic legat de fosfor ca fosfat de
calciu, dând citrat de calciu uşor solubil. Acţiunea citratului într-o
soluţie suprasaturată de fosfat de calciu previne precipitarea. Efectul
iritant al citratului este micşorat de prezenţa oxidului de magneziu,
care menţine intactă puterea solventă. Prin aceste spălături se obţin
rezultate bune în cistitele rebele întreţinute de piogeni banali.
În cistitele cu fuzospirili se obţin rezultate bune dacă se
administrează penicilină, novarsenobenzol ( neosalvarsan) în două
injecţii intravenoase la o zi interval (0,15-10,30 gr).
În cistitele colului vezical frecvente la femei, care nu au cedat la
tratamentul medical se pot prescrie instilaţii vezicale cu 10-15 ml oleu
gomenolat 5% introdus cu un instilator fără sodă, zilnic sau la două
zile, în total 10 instilaţii. Dacă totuşi nu se obţine o ameliorare
evidentă şi urocultura este pozitivă, iar germenul este sensibil la un
antibiotic se vor prescrie creioane ureterale cu antibioticul respectiv(în
general 50-1000 mg/ creion, cantitatea se micşorează dacă antibioticul
este iritat), care se vor introduce pe uretră zilnic sau la două zile, după
trecerea unui Beniguee drept numărul 38-40.
În concluzie tratamentul unei cinstite poate fi foarte simplu sau,
dimpotrivă foarte complicat. Rezultatele sunt fie bune de la început,
fie mediocre. De multe ori boli se vindecă datorită corticalizării
simptomatologice sau persistenţei unei mici spine iniţiative la nivelul
colului sau uretrei, dar cu răsunet mare asupra psihicului unor bolnavi.

Antibioticele şi chimioterapicele constituie medicaţia comună


a tuturor infecţiilor urinare, aplicându-se după cum s-a prezentat
anterior si în cazul cistitei acute. Pentru ca antibioterapia şi
chimioterapia să fie eficiente sunt necesare următoarele condiţii:
- germenii să fie sensibili la antibioticul utilizat.
- Să nu existe malformaţii congenitale sau alte cauze de stază urinară
- Dacă există condiţii care să favorizeze staza urinară acestea să fie
îndepărtate la începutul tratamentului.
- Dozele de antibiotice să asigure o concentraţie eficientă în sânge
- În formele acute, grave să se asocieze mai multe antibiotice.
- Tratamentul să fie continuat până la sterilizarea urinii.
Antibioticele şi chimioterapicele sunt substanţe antimicrobiene
care în multe cazuri pot omorî germenii( acţiune bactericidă) sau le pot
opri multiplicarea (acţiune bacteriostatică).
Cu condiţia ca în sânge să existe o concentraţie medicamentoasă
destul de mare (concentraţie inhibantă) şi să aibă un tip de contact cu
germenii suficient de lung, în aceste condiţii infecţia poate fi jugulată
dar sindromul postinfecţios ( sclerozele şi alte sechele) trebuie urmărit
şi tratat.
În infecţiile localizate germenii care se află în ţesuturi necrozate,
în depozite fibrinoase sau în colecţii purulente nu sunt influenţaţi de
antibiotice. Acestea fie că nu pot ajunge la ei sau chiar dacă ajung,
doza este prea mică şi nu poate avea influenţă asupra lor datorită
existenţei unor inhibitori sau inactivatori ai antibioticelor.
De asemenea pH-ul mediului poate fi neprielnic medicamentelor.
Astfel Cefalosporinele,Cloramfenicolul Rifampicina, Neoxazolul,
Sulfametinul sunt active la un pH neutru. Pentru alcanizarea urinii se
foloseşte bicarbonat de sodiu 4-10 gr / zi şi citrat de sodiu 2-4 gr/ zi.
Când germenul este bine cunoscut tratamentul va începe cu un
singur antibiotic, de preferinţă cel mai activ cu efect bactericid şi cu
sfera de acţiune cea mai îngustă, cu acţiune directă asupra agentului
patogen cauzal. În infecţia urinară există posibilitatea de infecţii
succesive şi de suprainfectări cu diverşi germeni, dacă în cursul
tratamentului cu antibiotice sau cu chimioterapice, cauzele favorizante
nu au fost suprimate.
La bolnavii cu sonde vezicale sau ureterale, nefrostomii, căile
excretoare fiind în legătură cu exteriorul se produc schimbări ale
germenilor patogeni se întâlnesc la aceşti bolnavi succesiv infecţia
colibacilară, apoi infecţie cu proteus, pioceanic, Klebsiella. De aceea,
infecţiile urinare prezintă greutăţi mari pentru sterilizarea focarelor şi
frecvent aceste infecţii au o evoluţie prelungită, cronică cu perioade de
ameliorări şi agravare devenind până la sfârşit rezistente la antibiotice
şi chimioterapie. Este necesar ca în cursul tratamentului să se repete
uroculturile, să se testeze sensibilitatea germenilor şi să se utilizeze
antibioticele cu sferă îngustă de acţiune. Tratamentul cu antibiotice şi
chimioterapie în cistita acută până la cunoaşterea rezultatului
uroculturii. În asemenea cazuri, tratamentul medicamentos
antimicrobian nu poate fi decât empiric, în practică există situaţii în
care urgenţa şi gravitatea cazului pot justifica iniţierea unui tratament
empiric până la primirea rezultatelor de laborator.
Hiperleucocitoza cu polinucleoză indică, de multe ori infecţii
cu germeni piogeni care pot fi eventual sensibili la penicilină,
eritromicină şi oleandomicină.
Leucopeniile cu formule leucocitare normale pot indica o
infecţie cu germeni gram- negativi, care ar putea fi sensibili la
streptomicină, tetraciclină, cloramfenicol, negram, nitrofurantoin.
Tratamentul va fi început cu antibiotice cu sferă largă de
acţiune sau cu asocieri de antibiotice, sperând ca unul dintre ele să
aibă acţiune asupra germenului, se vor prefera antibiotice neutilizate
încă de bolnav până la acea dată. Dozele vor fi mari sau maxime de la
început şi urmărind bolnavul 24-36 ore se poate trage o concluzie
asupra eficacităţii tratamentului.
Tratamentul profilactic constă în asanarea tuturor focarelor de
infecţie ,intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea obstacolelor care
provoacă staza urinară, tratamentul bolii cauzale.
IV.CAZURI

CAZUL I.

NUME: Ionescu.
PRENUME: Sefora – Medeea.
DATA NAŞTERII: 25 mai 1955.
DOMICILIU: str. TELEGRAFULUI nr. 2 Timişoara.
STAREA CIVILĂ: căsătorită.
DIAGNOSTIC: de trimitere: Cistita acută.
DIAGNOSTIC DE INTERNARE : Cistita acută.
MOTIVUL INTERNĂRII: Pacienta se prezintă la secţia Urologie a
spitalului Judeţean Timişoara, pentru tulburări micţionale de tip
polakiurie, usturimi micţionale. Acestea au apărut în urmă cu 6 luni şi
s-au accentuat în ultimul timp ceea ce a determinat bolnava să se
prezinte la medicul specialist pentru internare. Pe baza
simptomatologiei şi a examenului clinic i se pune diagnosticul de
cistita acută.
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE PERSONALE:
- prima menstruaţie la 13 ani.
- A avut toate bolile infecto-contagioase ale copilăriei.
- A prezentat infecţii urinare repetate cu Escherichia Colli
ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE:
- tatăl HTA.
- Mama operată de chist hepatic hidatic.
DATE SOCIALE: căsătorită, nu fumează, nu consumă alcool,
consumă cafea, locuinţe corespunzătoare, româncă,ortodoxa.
ISTORICUL BOLII: Bolnava este cunoscută cu infecţii urinare
repetate, cu 4 internări.
Episodul actual a debutat un urmă cu 6 luni şi s-a accentuat în urmă cu
o săptămână, când a început să prezinte usturime la micţiune, micţiuni
frecvente şi reduse ca volum. Pofta de mâncare este uşor scăzută, şi de
asemenea urina are un aspect tulbure. Pacienta lucrează într-un mediu
umed.

Analiza şi interpretarea datelor obţinute în funcţie de cele 14 nevoi


fiziologice.
Nevoia de a respira este uşor influenţată de emoţia şi teama generate
de necunoaşterea bolii.
Nevoia de a bea şi a mânca este afectată de oarece bolnava trebuie să
urmeze o alimentaţie săracă în proteine, glucide, lipide şi trebuie să
bea foarte puţine lichide.
Nevoia de a elimina nu este satisfăcută în mod corespunzător, sursa
de dificultate o constituie prezenţa usturimii la micţiune, hematurie şi
piurie, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă durere hipogastrică
iradiată pe uretră, dureri lombare.
Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură : adinamia şi
astenia provocate de boală limitează mult posibilitatea de a se mişca
şi a avea o bună postură, dar fără a se constitui într-o problemă de
dependenţă, deoarece repausul la pat este de scurtă durată fiind
cauzat în principal de durere şi recomandat de medic ca măsură
terapeutică. După combaterea durerii şi ameliorarea stării generale
am planificat împreună cu pacienta un program de exerciţii,
moderate, adaptate capacităţii sale fizice: plimbări scurte în salon,
mişcări active ale mâinilor şi picioarelor.
Nevoia de a dormi şi odihni este alterată manifestată prin somn
perturbat datorită nicturiei, somn întrerupt şi superficial.
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca. Pacienta este capabilă ca să-şi
aleagă singură îmbrăcămintea adecvată circumstanţelor şi
necesităţilor organismului, ne fiind necesară decât pregătirea lenjeriei
la îndemâna sa. Nu prezintă dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca şi
nici dezinteres faţă de ţinută.
Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale este
uşor perturbată de temperatura mediului ambiant care este crescută şi
provoacă pacientei o transpiraţie abundentă.
Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele este pe deplin
satisfăcută. Pacienta îşi menţine igiena corporală prin baie zilnică pe
regiuni.
Nevoia de a evita pericolele: pacienta beneficiază de un mediu de
siguranţă fără accidente şi infecţii.
Nevoia de a comunica este perturbată datorită neîncrederii în cei din
jur.
Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori: pacienta
este de religie ortodoxa, credinţa sa influenţând în mare măsură
modul de viaţă, atitudinea şi sentimentele de boală. Nu au existat
conflicte între recomandările terapeutice şi credinţa religioasă.
Nevoia de realizare: imaginea de sine a păcii nu este perturbată, este
mulţumită de poziţia sa atât pe plan social cât şi familial. Este
capabilă să i-a decizii potrivite în timp util şi nu prezintă lipsă de
interes faţă de activitatea cotidiană.
Nevoia de a se recreea: pentru a menţine independenţa în satisfacerea
acestei nevoi am ales mijloace de:
- am asigurat condiţii optime pentru desfăşurarea acestei activităţii.
- Am pus la dispoziţia pacientei cărţi, reviste
- Am încercat să-i creez o stare de bună dispoziţie şi să înlătur
plictiseala.
Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea: odată cu
ameliorarea bolii am urmărit ca:
- pacienta să dobândească cunoştinţele necesare pentru menţinerea
stării de sănătate.
- Să fie capabilă de-a folosi aceste cunoştinţe pentru obţinerea unei
stări de bine fizic şi psihic.
- repaus la pat temperaturii în salon între 18-22°C
menţinerea
- Diagnosticul de Nursing actual:
- verific prezenţa
asigurarea globului
uneimicţionale,
bune vezical
ventilaţi
- tulburări urinăprin deschiderea geamului pentru a evita
tulbure.
-căldura
am încercat
excesivă de Nursing potenţial: introducerea bazinetului cald sub
stimularea evacuării prin
Diagnosticul
bolnavă
- măsurarea
- riscul funcţiilor vitaleprin
complicaţiilor şi notarea în FT infecţiei prin ureter spre rinichi
ascensiunea
- am aplicat comprese calde pe regiunea pubiană
educarea pacientei pentru folosirea tehnicilor de relaxare
- notarea rezultatului examenului sumar de urină recoltat în dimineaţa zilei

- am însoţit bolnava la radiologie pentru efectuarea unei radioscopii


pulmonare

PLANUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVEI CU CISTITĂ ACUTĂ pe


perioada 2.05-6.05.2011

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE


ZIUA I
- alterarea nevoii - pacienta să - administrarea - am recoltat
de a respira respire cu minim medicaţiei bolnavei sânge
manifestat prin de dificultate prescrise de şi urină pentru
dispnee de tip medic în urma următoarele
tahipneic a rezultatului analize: Vsh,
tunicii cauzată uroculturii a ex. uree sangvină,
de relatarea echo. creatinină
despre debutul şi sangvină, ex
evoluţia bolii - menţinerea unei sumar de urină,
actuale poziţii care să urocultură
favorizeze - bolnava este
respiraţia anxioasă
- aerisirea salonului
- repaus la pat
- recoltarea urini pentru examene chimice şi bacteriologice
- am administrat medicaţia prescrisă de medic: antiseptice urinară,
antibiotice, antialgice
- schimbarea lenjeriei de pat şi de corp
- asigurarea unei atmosfere calde

- băi calde
de şezut

- anxietate - pacienta să fie - menţinerea


manifestată prin echilibrată psihic condiţiilor - pacienta a avut
iritabilitate, şi să fie necesare insomnii din
depresie psihică, informată despre somnului prin: cauza nicturiei,
emotivitate boală reducerea doua ,trei
cauzată de lipsa zgomotului din micţiuni pe
de cunoaştere a mediul noapte
boli a modului ei spitalicesc
de evoluţie a - diminuarea
manifestărilor intervenţiilor de
care o însoţesc, a îngrijire în timpul
tratamentului somnului
prescris - asigurarea unei
temperaturi
adecvate în salon
- planificarea împreună cu pacienta a unui program de exerciţii moderate
adap-

- adm. medicaţiei prescrise de medic


- planificare unui program de exerciţii moderate
- plimbări scurte în salon
- mişcări active a membrelor
- alterarea nevoii - pacienta să - pacienta are un
de a elimina prezinte micţiuni somn perturbat
manifestată prin spontane, - reducerea din
usturime la nedureroase, să alimentaţie a
micţiune, nu prezinte alimentelor cu
prezenţa complicaţii valoare calorică
hematuriei şi cutanate, mare
piuriei, micţiuni respiratorii, - consumul
frecvente şi în urinare, să
cantitate redusă, evacueze o urină
lichidelor şi
durere limpede fără alimentelor reci
hipogastrică sânge şi puroi să - îmbrăcăminte
iradiată pe fie echilibrată lejeră de culoare
uretră, cauzat de psihic albă
inflamaţia - aplicarea
vezicii urinare compreselor reci
pe frunte
- aerisirea
salonului
- hidratarea şi
mineralizarea
bolnavului pentru
ZIUA II a prevenii
- reducerea din
- alterarea - pacienta să alimentaţie a
nevoii de a beneficieze de un alimentelor cu
dormi si a se somn valoare calorică - pacienta
odihni corespunzător mare prezintă
manifestata prin cantitativ şi - consumul dependenţă în
somn perturbat calitativ lichidelor şi continuare
întrerupt si
superficial
alimentelor reci
cauzat de - îmbrăcăminte
nicturie lejeră de culoare
albă
- aplicarea
compreselor reci
pe frunte
- aerisirea
salonului
- hidratarea şi - temperatura
mineralizarea corpului a
bolnavului pentru revenit în limite
a prevenii normale
acidoza
metabolică
pregătirea
bolnavei pentru
cistoscopie

- alterarea nevoii de a se mişca şi de a avea o bună postură manifestată prin


adinamie şi astenie cauzat în principal de durere
- am urmărit
evoluţia bolii
- am monitorizat
funcţiile vitale şi
le-a notat în FT.
- alterarea nevoii
de a menţine - am explicat
temperatura pacientei rolul
corpului în
- satisfacerea acestei nevoi sondajului
limite normale, vezical
manifestată prin - am efectuat
transpiraţii toaleta bolnavei
abundente şi am prevenit
cauzată de escarele
creşterea
temperaturii
mediului - comunicarea cu
ambiant pacienta
- notarea
funcţiilor vitale
în foaia de
- menţinerea temperatură
temperaturii - restabilirea
corpului în limite tranzitului
normale digestiv pentru
gaze
- menţinerea
sondei vezicale
permeabile
- a golit şi am
spălat punga de
colectare a urinii
- am mobilizat
bolnava la
marginea patului
- am masat
membrele
inferioare pentru
prevenirea
tromboflebitei
- am administrat - disconfortul
tratamentul este diminuat
prescris de medic

- administrarea
de lichide, ceai,
suc natural,
zeamă de compot
- alimentaţie
săracă în proteine
- am măsurat
Ziua III tensiunea
arterială, pulsul şi
le-am notat în - pacienta are un
foaia de somn liniştit
- disconfort dat temperatură
de sonda
uretrovezicală
aplicată în urma
efectuării - educarea
cistoscopiei pacientei pentru
prevenirea
recidivelor:
lenjerie curată,
igienă riguroasă a
regiuni perianală
şi genitală
- hidratarea
corespunzătoare
- asigurarea unor
- dificultate în condiţii adecvate
nevoia de a - diminuarea fără poluare
dormi şi a se disconfortului fonică, chimică
odihni cauzată sau microbiană
de stare - temperatura
depresivă, stres cuprinsă între 18-
manifestată prin 20°C
ore insuficiente - luminozitate
de odihnă, - moderată
epuizare, plasarea pacientei
descurajare, într-un salon
iritabilitate, ochi suferind de
încercănaţi aceeaşi afecţiune
pentru a evita
contactarea - este asigurat
bolilor aportul caloric
- pacienta să infecţioase necesar
beneficieze de organismului
odihnă
corespunzătoare
vârstei
- am purtat
discuţii pe tema
problemelor sale
- am încurajat-o
să facă faţă
stresului creat de
boală
ZIUA IV - am încurajat
pacienta să - pacienta are o
discute liber stare generală
- alterarea nevoii despre grijile sale staţionară
de a bea şi a - i-am oferit
mânca în urma posibilitatea de a
intervenţiei pune întrebări
- am încercat să-i
ofer răspunsuri
cât mai precise
- am informat-o
asupra
manevrelor med.

- potenţial de
complicaţii - reluarea
(riscul extinderii alimentaţiei per
infecţiei spre os
rinichi)

- diminuarea
- pacienta să apatiei, a
beneficieze de un neîncrederii în
mediu de personalul
siguranţă fără medical
accidente şi
infecţii

ZIUA V
- alterarea nevoii
de a comunica
manifestată prin
apatie,
neîncredere,
deficit de a se
adresa cauzat de
depresie fizică,
tristeţe

- stabilirea unei
relaţii pozitive cu
pacienta care să
îmi permită
atingerea
obiectivelor de
îngrijire
CONCLUZII :
Sub un tratament cu Neoxazol două tablete la 4 ore ( 6g/24 h)
apoi la 3 ore o tabletă (4g/24h) urina a început să se limpezească şi sa
continuat tratamentul încă 10 zile până la sterilizarea ei.
Simptomele sau ameliorat încă din încă din primele zile de spitalizare.
În ziua a 5- a de spitalizare la vizita efectuată împreună cu medicul de
salon, acesta a hotărât externarea pacientei urmând a reveni la control
după 14 zile, timp în care va continua un tratament cu:
- Biseptol 2 tablete dimineaţa, 2 seara
. se va feri de expunere la frig şi umezeală
- regim hidric 2-3 l pe zi .
CAZUL II

NUME: Anastasiu
PRENUME: Silvia
DATA NAŞTERII: 15 septembrie 1958
DOMICILIU: str. eternităţii nr. 45 Timişoara
STAREA CIVILĂ: căsătorită
PROFESIA: contabilă
DATA INTERNĂRI: 10-15.06.2011
DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistita acută
DIAGNOSTIC CLINIC LA INTERNARE: pe baza simptomatologiei
şi a examenului clinic pe aparate i-a fost pus diagnosticul de cistită
acută.
MOTIVUL INTERNĂRII: pacienta s-a prezentat la secţia urologie a
spitalului judeţean Timişoara cu: disurie, febră moderată, stare
generală moderată. Bolnava se internează prin serviciul de policlinică.
Am condus pacienta pe secţie în salonul indicat de medic, am ajutat-o
să se instaleze şi să facă cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi din salon.
Conform procesului de îngrijire ce are ca primă etapă culegerea de
date de la pacientă, am explicat necesitatea şi scopul unui interviu şi
de asemenea importanţa răspunsurilor sale care îmi vor permite să-i
cunosc mai bine problemele şi ca atare să-i pot asigura o bună
îngrijire.
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:
- tatăl – decedat cu neoplasm gastric în urmă cu 5 ani
- mama - HTA
ANTECEDENTE PERSONALE:
- bolnava a prezentat infecţii urinare repetate cu colibacili în urmă cu
trei luni
- nu a fost supusă nici unei intervenţii chirurgicale, naşteri = 0
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ: locuinţă corespunzătoare, nu
consumă alcool, nu fumează, consumă 2-3 cafele pe zi.
COMPORTARE FAŢĂ DE MEDIU: bună
ISTORICUL BOLII: pacienta s-a prezentat la internare cu o stare
generală alterată, acuză de aproximativ o săptămână disurie, febră
moderată însoţită de dureri în regiunea lombară, pacienta a fost plecată
într-o excursie la munte unde a făcut baie intr-un lac cu apă foarte
rece. În momentul actual pacienta prezintă dureri vii la micţiune,
transpiraţii reci şi o stare de disconfort general.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR OBŢINUTE ÎN


FUNCŢIE DE CELE 14 NEVOI FIZIOLOGICE
1. Nevoia de a respira este uşor afectată datorită frisoanelor şi de
prezenţa tenesmelor vezicale.
2. Nevoia de a bea şi a mânca este nesatisfăcută în întregime
deoarece bolnava refuză să bea lichide pentru că are dureri vii la
micţiune
3. Nevoia de a elimina este nesatisfăcută manifestat prin urini dese şi
în cantitate mică cauzat de disurie
4. Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură este afectată
uşor, pacienta este în repaus la pat din cauza durerilor lombare,
durerilor în regiune pelvină, a frisoanelor
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni este alterată, pacienta nu se
odihneşte corespunzător vârstei sale, se trezeşte de 3-4 ori pe noapte,
urinează des pentru că vezica nu se goleşte în întregime.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca nu prezintă dificultate în
satisfacerea acestei nevoi şi nici dezinteres faţă de vestimentaţia sa.
7. Nevoia de aşi menţine temperatura corpului în limite normale,
este afectată de prezenţa febrei moderată 38,2°C.
8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele nu este afectată
pacienta îşi menţine igiena corporală prin baie zilnică.
9. Nevoia de a evita pericolele pacienta prezintă risc de complicaţii
prin ascensiunea infecţiei prin ureter spre rinichii.
10. Nevoia de a comunica este afectată, pacienta este anxioasă datorită
necunoaşterii evoluţiei bolii şi se gândeşte la familia s-a care se
confruntă cu unele probleme de ordin material.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori pacienta
îşi poate satisface această nevoie şi nu există conflicte între
recomandările terapeutice şi credinţa sa.
12. Nevoia de realizare nu este realizată, pacienta este mulţumită de
poziţia sa atât pe plan familial cât şi social nu prezintă dezinteres faţă
de activităţile zilnice.
13. Nevoia de a se recreea este satisfăcută, am încercat să-i creez
pacientei o stare de bună dispoziţie.
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea am urmărit ca
pacienta să dobândească minimul de cunoştinţe necesare stării de
sănătate.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVEI CU CISTITĂ ACUTĂ


pe perioada 10-15.06.2010

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE


ZIUA I
- alterarea nevoii - să respire cu - repaus la pat - stare generală
de a respira minim de am introdus alterată
manifestată prin dificultate bazinetul cald - TA =140/90
dispnee sub bolnavă mm Hg
expiratorie - am aplicat t =38,2°C
cauzată de comprese calde r = 16 respiraţii
tenesme vezicale pe regiunea pe minut
şi de febră pubiană
moderată - am administrat
antitermice la
indicaţia
medicului
- am măsurat
funcţiile vitale şi
le-am notat în
foaia de
temperatură
- alterarea nevoii - satisfacerea - asistenta - pacienta
de a bea şi de a aceste nevoi administrează la prezintă în
mânca indicaţia continuare
manifestată prin medicului inapetenţă şi o
refuzul pacientei tratamentul uşoară
de a bea lichide - asigură deshidratare
şi de a mânca pacientei o
cauzate de dureri alimentaţie
micţionale săracă în
proteine, lichide

- alterarea nevoi - să aibă o - am recoltat - pacienta


de a elimina diureză normală urina pentru prezintă o urină
manifestată prin şi să prezinte examenul tulbure
urini în cantitate micţiuni bacteriologic - diureza = 300
mică, spontane - am asigurat o ml
transpiraţii, nedureroase atmosferă
deshidratare liniştită şi caldă
cauzată de - băi calde de
disurie, infecţia şezut
tractului urinar - am introdus
localizată la bazinetul cald
nivelul vezicii sub bolnava
urinare - am învăţat
pacient poziţia
corectă pentru
uşurarea
micţiunii şi
golirea
complectă a
vezicii urinare
(şezând aplecat
în faţă)

- alterarea nevoii - recăpătarea - asistenta ajută - pacienta este


de a se mişca şi independenţei la efectuarea dependentă de
de a avea o bună unor mişcări personalul
postură - face plimbări medical
manifestată prin scurte în salon
repaus la pat - măsoară
cauzată de funcţiile vitale şi
prezenţa notarea în foaia
durerilor de temperatură
lombare şi de
dureri în
regiunea pelvină

ZIUA II

- alterarea nevoii - asigurarea unui - asigurarea unui Pacienta este


de a dormi şi a se somn odihnitor mediu epuizata fizic
odihni menifestat confortabil
prin treziri dese - am învăţat
3-4 ori pe noapte pacienta să stea
cauzat de în poziţia
micţiuni corespunzătoare
frecvente pentru golirea
deoarece vezica complectă a
nu se goleşte în vezicii urinare
întregime

- deficit în - restabilirea - repaus la pat - pacienta


nevoia de a-şi temperaturii am aerisit prezintă febra
menţine corpului salonul moderata 38,2°C
temperatura - am administrat
corpului în limite medicaţia
normale prescrisă de
manifestat prin medic
febre moderată
cazată de infecţia
cu Escherichia
Colli la nivelul
vezicii urinare

- deficit în - profilaxia - am asigurat - pacienta


nevoia de a evita complicaţiilor măsurile igieno- cooperează bine
pericolele dietetice cu personalul
manifestate prin - am efectuat medical
risc de toaleta regiunii G = 78 mg%
complicaţii prin perineală pentru VSH = 17 mm/2
ascensiunea a evita ore
infecţiei prin pătrunderea UREE = 40 mg
ureter spre microbilor în %
rinichi tractul urinar CREATININĂ S
- am administrat = 0,68 mg %
tratamentul cu
antibiotice
conform
antibiogramei la
re recomandarea
medicului
. am asigurat
lenjerie de pat şi
de corp curată
- toaleta regiuni
perineale zilnic
cu apă şi săpun

- alterarea nevoii - pacienta să - asigurarea unui - pacienta îşi


de a comunica poată comunica climat adecvat, revine treptat
manifestată prin confortabil
anxietate cauzată - am explicat
de necunoaşterea pacientei toate
evoluţiei bolii intervenţiile ce i
se vor efectua şi
rolul lor
- am încurajat
pacienta

ZIUA III

- alterarea nevoii - pacienta să aibă - repaus la pat - starea generală


de a respira o respiraţie - aerisirea se ameliorează
manifestat prin normală camerei r = 16 respiraţii/
dispnee - am administrat minut
expiratorie, medicaţia T = 140/90
cauzată de prescrisă P = 60
tenesme vezicale . am aplicat pulsaţii/minut
şi febră moderată căldură locală cu
hidroforul
- băi calde de
şezut în ceai de
muşeţel

- alterarea nevoii - creşterea - asistenta creşte - această nevoie


de a bea şi a aportului caloric progresiv este satisfăcută
mânca cantitatea de pacienta îşi
manifestat prin lichide faţă de recapătă treptat
refuzul pacientei zilele anterioare independenţa
de a bea lichide - am administrat
şi de a mânca medicaţia
cauzate de dureri prescrisă de
micţionale medic

- alterarea nevoii - să fie - am măsurat - pacienta


de a elimina satisfăcută diureza prin urinează la ore
manifestată prin această nevoie bilanţul lichidian fixe
urini în cantitate şi am notat-o în - usturimile
mică cauzat de foaia de micţionale sunt
disurie temperatură diminuate
- am administrat - bolnava
medicaţia urmează în
prescrisă de continuarea
medic: acelaşi tratament
antibiotice, şi
dezinfectante
urinare

ZIUA IV - mobilizarea - repaus la pat - pacienta şi-a


pacientei - am asigurat un recăpătat
- alterarea nevoii climat liniştit, un independenţa
de a se mişca şi mediu
de a avea o bună confortabil
postură - am ajutat
manifestat prin pacienta să facă
repaus la pat plimbări scurte
cauzat de prin salon
prezenţa
durerilor
lombare şi dureri
în regiunea
pelvină
- pacienta să - am administrat - insomnia este
prezinte medicaţia: îndepărtată,
- alterarea nevoi independenţa în sedative, pacienta se
de a dormi şi de satisfacerea antibiotice, odihneşte
a se odihni aceste nevoi dezinfectante corespunzător
manifestat prin urinare,
treziri dese de antialgice
micţiuni - am învăţat
frecvente pacienta să stea
în poziţia şezând
aplecată în faţă
pentru golirea
vezicii urinare
- înlăturarea - am asigurat - temperatura
febrei pacientei o corpului este
- deficit în îmbrăcăminte normală 37°C
nevoia de aşi lejeră
menţine - am redus din
temperatura alimentaţie
corpului în limite alimentele cu
normale valoare valorică
manifestat prin mare
febră moderată - să consume
cauzată de lichide şi
infecţia vezicii alimente reci
urinare - am administrat
medicaţia
prescrisă
- am redus din
alimentaţie
alimentele cu
valoare calorică
mare

ZIUA V - satisfacerea - respectarea - pacienta


acestei nevoi măsurilor igeno- beneficiază de un
- deficit în dietetice mediu de
nevoia de a evita - efectuarea securitate
pericolele toaletei bolnavei
manifestat prin - asigurarea
risc de lenjeriei curate
complicaţii

- pacienta să - am explicat - pacienta este


comunice şi să pacientei rolul liniştită
alterarea nevoii aibă încredere în tuturor echilibrată psihic
de a comunica cei din jurul ei manevrelor care
manifestat prin se efectuează
anxietate cauzat - am administrat
de necunoaşterea medicaţia
evoluţiei boli prescrisă
CONCLUZII
Pe perioada spitalizării în urma tratamentului aplicat cu
Sulfatiazol nu s–au semnalat rezultate, sa administrat pacientei
Novarsenobenzol în 2 injecţii intravenoase la o zi interval, iar urina cu
tot tratamentul aplicat sa menţinut tulbure, am făcut pacientei spălături
cu soluţie slab antiseptică: Nitrat de argint 2 la mie care are rol de
detaşa depozitele purulente de pe mucoasa vezicală.
Starea bolnavei s-a ameliorat şi bolnava a fost externată.
Familia a fost informată de măsurile ce interesează îngrijirea şi
protecţia pacientei:
- regim hidric 2l/zi
- se va ferii de umezeală şi frig.

CAZUL III

NUME: Cristea
PRENUME: Adriana
DATA NAŞTERII: 5.04.1973
DOMICILIU: str. revoluţiei nr. 7 loc. Ionel
DATA INTERNĂRII:21-23.09.2010
PROFESIA: profesoară
STAREA CIVILĂ: necăsătorită
DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistită acută
DIAGNOSTIC DE INTERNARE: cistită acută
MOTIVUL INTERNĂRII: usturimi micţionale, urină tulbure, dureri
hipogastrice, tenesme vezicale, anorexie
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE PERSONALE:
- a avut toate bolile infecto contagioase
- Infecţii urinare repetate
ANTECEDENTE HOREDO-COLATERALE:
- mama neoplasm cutanat
- tata diabet zaharat
DATE SOCIALE:
- pacienta locuieşte cu părinţii în condiţii favorabile
- este de naţionalitate română religia penticostală
- nu este consumatoare de alcool nici de tutun şi nici de cafea
ISTORICUL BOLII:
- bolnava prezintă această simptomatologie de aproximativ 2 luni fără
a consulta un medic specialist şi fără a urma nici un tratament
medicamentos. Pacientei în urmă cu 2 zile i sau accentuat următoarele
simptome: tenesme vezicale, usturimi micţionale, dureri hipogastrice.

ANALIZA ŞI INTERPRETREA DATELOR OBŢINUTE ÎN


FUNCŢIE DE CELE 14 NEVOI FIZIOLOGICE

1. Nevoia de a respira este uşor perturbată datorită emoţiilor şi de


teama generate de necunoaşterea evoluţiei bolii.
2. Nevoia de a bea şi a mânca este afectată prin refuz de lichide
datorită dureri şi prezintă inapetenţă.
3. Nevoia de a elimina este afectată, pacienta prezintă micţiuni dese şi
în cantităţi mici.
4. Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură pacienta este în
repaus la pat deoarece prezintă dureri vi în regiunea pelvină, dureri
lombare.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni pacienta se trezeşte frecvent
noaptea pentru a urina deoarece vezica urinară nu se goleşte în
întregime.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca pacienta nu prezintă dificultate
în satisfacerea acestei nevoi.
7. Nevoia de aşi menţine temperatura corpului în limite normale
este afectată pacienta este febrilă.
8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele pacienta este
independentă în satisfacerea acestei nevoi
9. Nevoia de a evita pericolele pacienta prezintă risc de complicaţii
prin ascensiunea infecţiei prin ureter.
10. Nevoia de a comunica pacienta este comunicativă sociabilă, pune
multe întrebări cu privire la boala sa pacienta este echilibrată psihic.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori pacienta
este de religie penticostală, credinţa sa nu influenţează negativ
atitudinea sa faţă de boală.
12. Nevoia de realizare este preocupată să fie utilă celorlalţi pacienţi.
13. Nevoia de a se recrea pacienta este mai mult în repaus la pat, nu
este suficient de relaxată.
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea, pacienta este
interesată dă acumuleze cât mai multe noţiuni pentru boala.

PLANUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVEI CU CISTITĂ ACUTĂ


pe perioada 21-26.07.2010

Probleme Obiective Intervenţii Evaluare


ZIUA I
-alterarea nevoii -satisfacerea -repaus la pat -pacienta are o
de a respira deplina a nevoii -am măsurat stare generala
manifestata prin de a respira funcţiile vitale si alterata
dispnee le-am notat in
expiratorie foaia de
cauzata de temperatura
tenesmele -am aplicat
vezicale comprese calde
pe regiunea
pubiana
-am introdus
bazinetul cald
sub bolnava
-am administrat
medicaţia
prescrisa de
medic
-am recoltat
sânge pentru
analizele de
laborator
-am
supravegheat
permanent
pacienta

-alterarea nevoii -asigurarea -am administrat -pacienta este


de a bea si a aportului de pacientei o deshidratata
manca lichide si hrana alimentaţie
manifestata prin corespunzătoare săracă in
refuzul pacientei vârstei pacientei proteine, lipide,
de a bea lichide si glucide
si de a manca -am măsurat
cauzate de pulsul, respiraţia
prezenta si tensiunea
durerilor arteriala si le-am
micţionale notat in foaia de
temperatura

-alterarea nevoii - pacienta sa -am introdus -pacienta are o


de a elimina prezinte micţiuni bazinetul cald diureza mica
manifestata prin nedureroase sub bolnava
urini in cantitate -am recoltat
mica, sânge pentru
transpiraţii, analizele de
cauzat de laborator
prezenţa infecţiei -am recoltat
urina pentru
examenul
bacteriologic si
examenul sumar
de urina
ZIUA II

- alterarea nevoii -pacienta sa-si - pacienta a făcut - pacienta are


de a se mişca si poată satisface plimbări scurte starea generala
de a avea o buna aceasta nevoie in salon asemănătoare
postura -am ajutat zilei anterioare
manifestata prin pacienta sa facă
repaus la pat mişcări ale
cauzat de mâinilor si
prezenta picioarelor
durerilor -am administrat
medicaţia
prescrisa de
medic

-alterarea nevoii - pacienta să se - am învăţat -pacienta este


de-a dormi si a odihnească şi să pacienta tehnici mai liniştita se
se odihnii este nu mai aibă de relaxare, poate odihnii
manifestata prin insomnii exerciţii
treziri dese in respiratorii
timpul nopţii -am întocmit un
cauzat de program de
tulburările odihna
micţionale, corespunzător
vezica urinara nu organismului
este golita in -am administrat
totalitate medicaţia
sedativa la
indicaţia
medicului
-am asigurat o
temperatura
adecvata in salon
-am asigurat un
climat
corespunzător

- alterarea nevoii -satisfacerea - identificarea -febra scade in


de aşi menţine acestei nevoi agentului urma
temperatura în patogen administrării
limite normale -am administrat medicaţiei
manifestat prin medicaţia
temperatura prescrisă
corpului crescută :antibiotice,
cauzată de antitermice la
infecţii indicaţia
medicului
- nu am putut
aplica comprese
reci pacientei dar
am asigurat un
climat
corespunzător

ZIUA III

- alterarea nevoii - prevenirea- repaus la pat - pacienta este


de a evita complicaţiilor - am administrat ferită de
pericolele tratamentul ascensiunea
manifestate prin prescris infecţiei spre
risc de - am efectuat ureter
complicaţii toaleta pacientei
cauzat de zilnic cu apă şi
ascensiunea săpun
infecţiei spre - am asigurat
ureter măsurile igeno-
dietetice
- am ajutat
pacienta la
toaleta regiunii
perineale pentru
a evita
pătrunderea
microbilor în
tractul urinar
- alterarea nevoii - satsfacerea - am măsurat - temperatura
de a-şi menţine acestei nevoi temperatura corpului a
temperatura corpului 38,9°C crescut din nou
corpului în limite şi am notat-o în şi se menţine
normale foaia de constantă
manifestat prin: temperatură
febră, frison - am asigurat o
bună ventilaţie a
salonului
- am administrat
lichide reci

ZIUA IV

- alterarea nevoii - pacienta să - repaus la pat în - starea pacientei


de a respira respire normal continuare revine la normal
manifestată prin - am asigurat un
dispnee climat liniştit şi
expiratorie cald
cauzată de am măsurat
prezenţa funcţiile vitale şi
tenesmelor le-am notat în
vezicale foaia de
temperatură
- am aplicat
căldură locală pe
regiunea pubiană
- am introdus
bazinetul cald
sub bolnavă

. alterarea nevoii - hidratarea - repaus la pat în - pacienta se


de a bea şi pacientei continuare hidratează şi se
mânca - am asigurat un alimentează
manifestată prin climat liniştit şi corespunzător
refuzul pacientei cald
de a bea lichide - am urmărit
şi de a se cantitatea şi
alimenta cauzat calitatea de
de prezenţa lichide ingerate
durerilor de pacientă
micţionale - am administrat
pacientei o
alimentaţie
săracă în
proteine, lichide,
ceai, suc natural
ZIUA V

- alterarea nevoii - să prezinte - am măsurat - pacienta are


de a elimina micţiuni diureza micţiuni normale
manifestată prin spontane - am făcut băi cu urină
urini în cantitate nedureroase şi o calde de şezut transparentă şi
mică transpiraţii, diureză normală pacientei cu ceai diureza 1000
deshidratare de muşeţel ml/24 h
cauzat de disurie, - am introdus
infecţia tractului bazinetul cald
urinar localizată sub bolnavă
la nivelul vezicii - am învăţat-o
urinare poziţia
favorabilă pentru
golirea completă
a vezicii

- deficit în - pacienta să aibă - am administrat - pacienta este


nevoia de a un somn liniştit medicaţia liniştită pe tot
dormi şi a se prescrisă timpul nopţii
odihni este - aerisirea
manifestată prin salonului
treziri dese în - plimbări scurte
timpul nopţii prin salon
cauzat de - exerciţii uşoare
tulburări ale mâinilor şi
micţionale picioarelor

Concluzii

La internare după efectuarea analizelor şi identificarea agentului


patogen sa instituit pacientei tratament cu:
- Norfloxacin 2x1/ zi
- Propantelină 2x1/zi
- Piafen supozitor 2x1/ zi
În urma tratamentului ginecologic nu s-au constatat modificări
în sfera genitală. Se instituie următorul tratament:
- Colimicin 3x1000000/zi la 8 ore
- Indometacin supozitoare 2x1/zi
- Extraveral o tabletă seara
Investigaţii de laborator:
- Sânge în limite normale
- Examen de urină: microhematurie
- Urocultură: sterilă
- Examen echo: vezica urinară normală
- Cistoscopia: tablou cistită hemoragică
La externare se recomandă pacientei:
- Tratament conform reţetei prescrise: Meteramină 3x1/zi
- cură de diureză 2-3 l/zi
- Evitarea expunerii la frig ţi umezeală
- Control peste 7-10 zile
Am explicat bolnavei necesitatea respectării recomandărilor
medicale pentru a evita prelungirea perioadei de convalescenţă sau
apariţia recidivelor.
V. TEHNICI Ş I METODE FOLOSITE
PENTRU DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN
CISTITA ACUTĂ.

Temperatura
Temperatura omului se menţine constantă între 36-37°C prin
procesul de termoreglare. Termoreglarea chimică priveşte termogeneza
care este rezultatul proceselor oxidative din organism. Prin scăderea
temperaturii aerului se intensifică arderile din organism şi
termogeneza creşte şi invers.
Reglarea fizică intervine în mecanismul de pierdere a căldurii
şi se face prin convecţie, radiaţie, evaporarea apei prin piele,
eliminarea căldurii cu aerul expirat şi prin consumul de căldură pentru
încălzirea urinei şi a fecalelor eliminate.
Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei,
de la 0,5°-1°C. Oscilaţiile fiziologice variază cu vârsta seara fiind mai
ridicată la tineri decât la bătrâni. În condiţii patologice temperatura
poate să scadă sub 36°C hipotermia sau să crească peste37°C
hipertermie.
Măsurarea temperaturii se face cu termometrul maximal,
gradat după scara Celsius, de la 34,5-42°, gradele fiind divizarea în
zecimi grade. Cuprinde un tub capilar din sticlă lărgit la un capăt
pentru rezervorul cu mercur. Coloana de Hg este subţire , iar secţiunea
capilarului are formă de lentilă convergentă ce lăţeşte imaginea
coloanei de Hg şi favorizează citirea nivelului.
Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante-
bromocet sau cloramină 2% care se schimbă din 5 în 5 zile. Măsurarea
temperaturi se face în cavităţile închise sau semiînchis. Cel mai
frecvent se determină la nivelul axilei şi indică o temperatură
periferică, cu 4-5 zecimi de grad mai joasă decât temperatura centrală.
Tehnica: se şterge axila cu un prosop, se ridică braţul şi se
aşează rezervorul termometrului în vârful axilei; se apropie braţul
pacientului de trunchi, iar antebraţul flectat se plasează pe suprafaţa
anterioară a toracelui, fiind ţinut 10 minute. După citirea temperaturi,
termometrul se şterge şi se introduce din nou în soluţia dezinfectantă.
După gradul de hipertermie măsurată în axilă, reacţia febrilă
se împarte în:
- temperatură normală: 36-37°C
- temperatură subfebrilă: 37-38°C
- febră moderată: 38-39°C
- febră ridicată: 39-41°C
- hiperpirexie: 41-42°C
Pulsul: în sistola ventriculară sângele este împins de ventricule în
arterele mari, unde întâlneşte o altă masă de sânge de care se loveşte
prin contracţia muşchiului cardiac. Conflictul dintre cele două volume
de sânge se propagă sub formă de undă vibratoare sincronă cu sistolele
ventriculare putând fi palpată sub formă de zvâcnituri ritmice,
pulsabile.
Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpării, ce poate
fi comprimată pe un plan osos: rarhidială, temporală, carotidă,
humerală, femurală, pedioasă. Curent se ia la artera radială. La luarea
pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 10
minute, se recuperează şanţul radial pe extremitatea distală a
antebraţului.
Palparea pulsului se face cu vârful degetelor: index, mijlociu şi
inelar de la mâna dreaptă. După recuperarea şanţului se exercită o
uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare ,
până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Pulsul se va lua
dimineaţa şi seara iar frecvenţa lui va fi notată în foia de temperatură.
La luarea pulsului se va ţine seama de: frecvenţa lentă sau rapidă, se
stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut.
- adult sănătos: 60-80 pulsaţii/minut
- nou născut: 130-140 pulsaţii/minut
- copil mic: 100-120 pulsaţii/ minut
Pulsul se accelerează în efort fizic sau psihic şi poate fi:
-tahicardic: până la 150-200pulsaţii/minut
-bradicardic: sub 50 pulsaţii/minut
-ritmicitate: ritmic sau aritmic
-volum şi amplitudine: mare sau mic
Respiraţia aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului
se asigură prin respiraţie, având mai multe etape: pulmonară, sangvină,
tisulară, circulatorie. Asistenta va putea ţine sub observaţie fazele
respiraţiei ansamblul respiraţiei în ansamblul lor prin observarea şi
înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură.
Dilatarea cutiei toracice ( inspiraţia) este asigurată de muşchii
inspiratori şi accesori, iar revenirea ei (expiraţia) se face pasiv datorită
elasticităţi plămânilor şi toracelui. Respiraţia în stare normală se face
liniştit fără nici un efort, cu o frecvenţă de 16-18 resp/minut.
Numărarea mişcărilor respiratori se face pe minut, urmând tipul
respirator, simetria mişcărilor, amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor,
fără ştirea bolnavului în acelaşi timp când se numără şi pulsaţiile prin
amplasarea mâinii pe toracele bolnavului.
Tensiunea arterială reprezintă tensiunea exercitată de sângele
circulant asupra pereţilor arteriali. Tensiunea arterială prezintă
valoarea cea mai înaltă în cursul sistolei, reprezentând maxima şi cea
mai mică valoare în cursul diastolei, reprezintă minima. În practica
curentă, măsurarea tensiunii arteriale se face după metoda indirectă
prin determinarea forţei necesare pentru comprimarea completă a unei
artere, care practic echivalează cu valoarea tensiunii la arteră.
Tehnica: bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau şezând
rezemându-şi braţele. Se aplică manşeta tensiometrului pe braţul
bolnavului, se pompează aer în lumenul manşetei, se aplică un
stetoscop imediat sub marginea inferioară a manşetei, deasupra arterei
humerale. Cât timp presiunea din manşetă este superioară tensiunii
sistolice, nu se va auzi nici un fenomen acustic deasupra arterei
cercetate. Prin deschiderea supapei pneumatice aceasta se decomprimă
lent şi progresiv până ce presiunea ei scade imediat sub valoarea
presiunii intraarteriale. În acest moment, sângele de deasupra
comprimării destinse cu forţa şi pătrunde în partea distală a aortei.
Presiunea arătată de manometru în care se percepe primul zgomot
arterial reprezintă valoarea tensiunii maxime. La un moment dat
presiunea scade brusc apoi dispare tensiunea minimă.
Nivelul tensiunii arteriale normale variază în raport cu vârsta:
- primii a de viaţă: 75-90/50-60 mm Hg
- copilărie: 90-110/65-75 mm Hg
- adult: 115-140/75-90 mm Hg
- peste 60 de ani: 150/90 mm Hg
Valoarea minimă reprezintă 1 din valoarea maximă + 10 mm Hg.
Scăderea sub valorile normale = hipotensiune, iar creşterea =
hipertensiune.
Diureza: are scopul de a elimina din organism substanţele
inutile provenite din metabolismul intermediar protidic, care
acumulate în sânge devin toxice pentru organism, eliminare care se
face în soluţia apoasă. Pentru a putea furniza datele necesare stabilirea
diagnosticului şi conducerii tratamentului asistenta va urmări
tulburările de emisie urinară şi cantitatea de urină emisă în 24 h.
Normal numărul emisiilor pe 24 h este de 5-6 ori la bărbaţi şi de 4-5
ori la femei. Cantitatea de urină eliminată în 24 h este aproximativ
1500 ml. Asistenta va urmări variaţiile patologice ale diurezei:
poliurie, oligurie, anurie, precum şi caracterele calitative ale urinii,
culoare, miros, densitate.
Scaunul: urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea
sistematică a scaunelor sunt importante pentru stabilirea
diagnosticului. Asistenta trebuie să cunoască caracterele scaunului
normal, modificările patologice, tulburările defecaţiei. Scaunul păstrat
pentru vizită va fi recoltat într-un bazinet (ploscă) curat, după ce
bolnavul a urinat în alt vas. Plosca se acoperă bine şi se păstrează într-
o boxă anexată grupului sanitar. Omul sănătos are zilnic u scaun
(emisia făcându-se uşor, este de culoare brună, cu miros caracteristic
de putrefacţie, fără gaze, alcătuit din rezidurile rămase în urma
digestiei).
Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge sistematic,
ţinându-se seama de frecvenţă, orarul emisiilor, cantitatea, forma,
consistenţa, culoarea, mirosul eventual substanţele străine.
Puncţia venoasă: reprezintă recoltarea de sânge din lumenul
unei vene cu ajutorul unui ac. Scopul ei poate fi explorator sau
terapeutic. Materialele necesare:
- ace de puncţie venoasă cu mandren
- garou de cauciuc, muşama
- substanţe dezinfectante, tinctură de iod
- tifon steril, leucoplast
- seringi, eprubete, bilete de analize
Tehnica: locul clasic de execuţie a puncţiilor venoase este la nivelul
plicii cotului unde venele braţului se anastomozează. Bolnavul va sta
în decubit dorsal; se va descoperi braţul ales, ţinându-l în abducţie şi
extensie maximă. Plica cotului va fi dezinfectată iar la unirea 1/3
inferioară a braţului cu cea mijlocie se va aplica garoul, cerând
bolnavului să strângă pumnul. Asistenta faţă în faţă cu bolnavul, va fi
fixa vena în aşa fel încât policele mâinii stângi să fie la 4-5 cm sub
locul injecţiei exercitând cu aceasta o compresiune şi o tracţiune a
ţesuturilor vecine. Seringa şi acul se ţin în mâna dreaptă, fixate între
police şi restul degetelor, acul introducându-se în direcţia curentului
sanguin. Perforarea tegumentului se face în direcţia oblică perforându-
se cu acul rezistenţa peretelui venos, în direcţia axului longitudinal a
venei. Traversarea peretelui venos dă senzaţia de pătrundere în gol,
direcţia acului schimbându-se în direcţia axului venei şi înaintându-se
în interiorul ei 1-2 cm. După terminarea puncţiei se scoate acul şi se
tamponează locul înţepăturii.
Injecţia intravenoasă
Perfuzia: calea intravenoasă este singura cale judicioasă de
reechilibrare hidroelectrolitică a organismului. Materiale necesare
sunt:
- trusa de perfuzat ambalată original
- două ace, leucoplast, muşama, tăviţă renală
- lichid de perfuzat
Se alege de obicei una din venele proeminente ale membrelor
superioare. Aparatul montat şi încercat se evacuează de aer şi lichidul
rece din tub. Introducerea acului se face ca la puncţia venoasă.
La indicaţia medicului se stabileşte ritmul de administrare al
substanţei. Ca accidente pot interveni:
- hiperhidratare
- embolie gazoasă
- frisoane
- perforarea venei.
Injecţia intramusculară: pentru efectuarea injecţiei
intramusculare se utilizează seringi Record sterile de unică folosinţă şi
ace de 6-8 cm. Locurile de elecţie ale injecţiei intramusculare sunt:
regiunea supero-externă a fesei şi muşchii externi sau anteriori ai
coapsei. Poziţia bolnavului poate fi în decubit ventral şi lateral sau în
poziţie şezând. Se dezinfectează locul fixat pentru injecţie, cerând
bolnavului să nu-şi contracte musculatura. Cu degetele mâinii drepte
se fixează regiunea, apoi printr-o mişcare bruscă se înfige acul ataşat
seringii în musculatura fesieră, perpendicular pe suprafaţa pielii 4-6
cm. Se aspiră verificând dacă vasul nu a perforat un vas de sânge, apoi
se introduce lent substanţa medicamentoasă. După terminarea injecţiei
se dezinfectează locul înţepăturii şi se masează legiunea. Accidente:
- atingerea nervului sciatic
- pătrunderea acului într-un vas de sânge
- embolie
- ruperea acului
- abcese locale, flegmoane.
Clisma evacuatoare: este o formă specială a tubajului, prin
care se introduc diferite lichide în intestinul gros, prin anus în rect şi
colon.
Scopul clismelor şi efectul urmărit:
1. Evacuatorii: evacuarea conţinutului intestinului gros. Pot fi înalte,
simple, uleioase şi purgative.
2. Terapeutice: introducerea unor substanţe medicamentoase cu efect
local, anestezice.
3. Clisme baritate: (cu substanţe de contrast) pentru examinări
radiologice.
4. Alimentarea sau hidratarea bolnavului.
Cel mai frecvent folosită este clisma evacuatoare simplă care se face
cu apă caldă la 22-30°C folosind 0.75-1,5 l apă ce acţionează asupra
meselor solidificate de fecale care s-au acumulat în ampula rectală sau
deasupra acesteia şi destinde colonul provocând senzaţia de scaun.
Pentru a întări efectul clismelor se pot adăuga în apă: 1-2 linguriţe de
săpun, 2-3 linguri glicerină, 1 linguriţă sare de bucătărie, 1 lingură ulei
de măsline care se amestecă bine cu apa până la dizolvarea
substanţelor solubile. Materiale necesare:
- un irigator tub de cauciuc de 1,5-2 cm cu robinet racordat la irigator
- canulă rectală
- ploscă, mănuşi de cauciuc
- muşama, aleză
- soluţie medicamentoasă
- substanţă medicamentoasă
- substanţă lubrefiantă şi tifon pentru ungerea canulei.
Se umple irigatorul cu apă şi se suspendă pe un stativ. Pe tubul
irigatorului se fixează canula cu robinetul închis. Clisma se execută în
decubit lateral stând cu membrul inferior stâng întins iar dreptul în
flexiune forţată a coapsei pe abdomen şi a gambei pe coapsă, fiind
adus la orizontală cu perna sub cap.
Patul se izolează de restul salonului cu un paravan iar patul se
protejează cu muşama şi aleză. Înainte de introducerea canulei rectale,
asistenta va pregăti bolnavul psihic explicându-i în ce constă clisma şi
cerându-i să reţină lichidul introdus în colon cel puţin 10-15 minute.
Se unge canula cu lubrifiant, se deschide robinetul se lasă să se
evacueze aerul din tub şi prima coloană de apă din porţiunea
superioară a tubului, se varsă în tăviţă renală şi se consolează
permeabilitatea canulei. Asistenta îndepărtează fesele bolnavului cu
mâna stângă iar cu cea dreaptă introduce canula prin anus in rect,
perpendicular pe suprafaţa subiacentă cu vârful înspre vezica urinară,
apoi se ridică vârful şi se introduce 10-12 cm. Irigatorul va fi fixat la o
înălţime de 0,5-1,5 m de la care lichidul pătrunde în rect timp de 5
minute. Se are grijă a nu pătrunde aer în rect, motiv pentru care
lichidul din irigator nu se va goli niciodată, ci se va închide când
nivelul apei se apropie de nivelul tubului de scurgere.
După îndepărtarea canulei, bolnavul este aşezat în decubit dorsal apoi
decubit lateral drept, facilitând pătrunderea lichidului la o adâncime
cât mai mare a colonului, asistenta solicitând din nou bolnavul să
reţină soluţia 10-15 minute. Imediat ce bolnavul semnalează senzaţia
de defecare, se aşează plosca şi se aşteaptă expulzarea colonului după
care se face toaleta regiunii anale. Se îndepărtează pe rând plosca,
muşamaua şi aleza şi se aşează bolnavul în pat. După acoperirea
bolnavului se deschid geamurile pentru aerisire. Asistenta controlează
scaunul şi la nevoie îl păstrează pentru al arăta medicului. Actul
clismei se notează în foaia de temperatură a bolnavului.
Urocultura: însămânţarea urinii pe un mediu de cultură
stabileşte prezenţa bacteriilor în urină. Se recoltează urina de
dimineaţă deoarece are o concentraţie mai mare de germeni, în absenţa
unui tratament cu perfuzii deoarece produce un efect de diluţie
înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. Asistenta instruieşte
bolnavul să-şi facă toaleta organelor genitale după care prima cantitate
de urină emisă 50 ml se elimină în toaletă sau bazin, apoi fără să se
întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml într-o eprubetă
sterilă. Se flambează apoi gura eprubetei înainte şi după recoltare şi se
astupă repede cu dopul de vată sterilă. Se transportă la laborator sau se
însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce în termostat.
VI. CONCLUZII

Cistita este boala caracteristică prin localizarea infecţiei la nivelul


vezicii urinare. În majoritatea cazurilor cauzele care favorizează
apariţia infecţilor aparatului urinar sunt: litiaza indiferent de localizare,
staza, consecinţa unui obstacol malformaţii, ptoză renală, tumori
uterine, prolaps genital, traumatisme medulare, sarcină, leucoplazii,
tumori.
Microbii patogeni cei mai des întâlniţi sunt: colibacilul,
proteusul, stafilococul, anaerobi şi uneori asociaţii microbiene.
Suferinţele bolilor constau în usturimi micţionale, durere la micţiune,
polakiurie, disurie, nicturie, dureri hipogastrice, hematurie şi piurie.
Cunoaşterea simptomelor bolii, a evoluţiei şi a manifestărilor
ce o însoţesc este necesară pentru a putea planifica o îngrijire
eficientă, o îngrijire care cere multă dăruire, timp şi multă
responsabilitate, Spiritul acestei responsabilităţi cere la rândul său
conştiinţă şi competenţă profesională.
De calitatea măsurilor terapeutice aplicate depind şansele de
vindecare le bolnavului. Practicarea unor îngrijiri de calitate
presupune cunoaşterea unui model conceptual de îngrijire, precum şi
cunoaşterea demersului ştiinţific. De calitatea măsurilor terapeutice
aplicate depind şansele de vindecare a bolnavului. Practicarea unor
îngrijiri de calitate presupune cunoaşterea unui model conceptual de
îngrijire, precum şi cunoaşterea demersului ştiinţific.
Modelul conceptual este o dimensiune esenţială de bază care
permite să aplicăm „filozofia noastră” privind îngrijirile.
Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, de
analiză, de interpretare, de planificare şi de evaluare a îngrijirilor.
Cunoaşterea demersului ştiinţific aplicat în îngrijirea individualizată
a pacienţilor permite asistentei să ajungă la continuitate şi la
planificarea îngrijirilor de calitate. Folosind acest demers în practica
curentă am putut depista care au fost principalele probleme
întâmpinate de pacienţi în satisfacerea nevoilor perturbate ca urmare
a acestei afecţiuni. După culegerea, analizarea şi interpretarea datelor
am elaborat un plan de îngrijire care să influenţeze pozitiv starea
fizică şi mentală a pacienţilor.
Pentru a stabili o ordine a priorităţilor în acordarea îngrijirilor
am avut în vedere mai întâi în ce măsură nevoia satisfăcută ameninţă
homeostazia pacientului sau securitatea sa şi gradul de independenţă
Executarea îngrijirilor constituie un moment potrivit pentru
fiecare asistentă să informeze asupra problemelor sale de sănătate,
asupra tratamentului său ori asupra obiceiurilor de viaţă mai puţin
potrivite pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.
Învăţarea pacientului este un act de îngrijire esenţial şi necesar.
Înainte de a începe învăţarea am evoluat cunoştinţele pacienţilor şi
dorinţa de a învăţa încurajându-i să pună întrebări. Am antrenat
pacienţii să se implice în aplicarea planului de îngrijire.
Pentru a putea face o apreciere justă asupra progresului
pacienţilor în raport cu intervenţiile mele am evaluat la diverse
intervale, pe tot parcursul îngrijirii, dacă obiectivele planificate şi-au
atins scopul şi dacă pacienţii au fost mulţumiţi de rezultate.
În majoritatea ţărilor putem spune că asistenta medicală este
singura care asigură servicii 24 h celor ce au nevoie. Acesta este rolul
asistentei medicale cu particularizări în îngrijirea bolnavilor şi a celor
cu handicap.
Asistenta medicală trebuie să „ intre în pielea bolnavului
„ pentru a înţelege ce vrea aceasta, care sunt nevoile sale pentru a se
menţine în viaţă şi pentru a-şi recâştiga sănătatea.
VII. BIBLIOGRAFIE.

1. VALENTIN NEAGU – UROLOGIE

2. CORNELIU BORUNDEL –Manual de Medicină Internă.

3. LUCREŢIA TITIRCĂ – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate


de asistenţi medicali.

4. VIRGINIA HENDERSON – Principii de bază a îngrijiri


persoanei sănătoase / bolnave, Nursing.

5. VICTOR PAPILIAN- Anatomia omului.

You might also like