You are on page 1of 13

19.00.

07 – Programa examenului de doctorat

Recomandări metodice generale


Programa examenului de doctorat la Psihologia pedagogică, psihologia dezvoltării,
psihologia personalităţii reprezintă un domeniu normativ şi reglator privind organizarea
şi desfăşurarea evaluării a gradului de pregătire psihologică a doctoranzilor care
realizează cercetări ştiinţifice în domeniul dat.

Programa structurează subiectele după cum urmează:

 I. Obiectul psihologiei dezvoltării.


 II.Strategiile şi metodele folosite în psihologia dezvoltării.
 III. Premisele, condiţiile, forţele motrice ale dezvoltării psihice în cadrul diferitor
concepţii.
 IV.Istoria apariţiei psihologiei dezvoltării.
 V.Concepţiiile dezvoltării psihice şi formării personalităţii de pînă la L.Vâgotsky.
 VI.Şcolile psihologiei genetice.
 VII. Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii în primul an de viaţă
 VIII.Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii în copilăria precoce.
 IX.Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii la vârsta preşcolară.
 X.Elevul mic.
 XI.Perioada preadolescentă.
 XII.Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii adolescentului.
 XIII.Introducere în psihologia pedagogică.
 XIV.Teoriile clasice şi moderne ale învăţării.
 XV.Motivaţia învăţării.
 XVI. Factorii activităţii de învăţare.
 XVII. Obiectul şi obiectivele de cercetare a psihologiei personalităţii
 XVIII.Problemele şi strategiile psihologiei personalităţii
 XIX.Abordarea caracterologică a personalităţii.
 XX.Perspectiva behavioristă de abordare a personalităţii.
 XXI.Abordarea psihanalitică a personalităţii.
 Freudismul.
 XXII. Diverse aspecte ale tratării personalităţii în teoriile postfreudiene.
 XXIII. Abordarea fenomenologică a personalităţii.
 XXIV. Strategia cognitivă de abordare a personalităţii.
 XXV.Teoria personalităţii în şcoala psihologică rusă.
 XXVI. Evoluţia concepţiilor despre “EU” în psihologie.
 Conştiinţa de sine – element central al personalităţii.
 XXVII. Psihologie însuşirilor de însuşiri de personalitate

Obiectivele generale ale examenului de doctorat la psihologia pedagogică, psihologia


dezvoltării, psihologia personalităţii:

 Evaluarea cunoştinţelor cu privire la domeniul psihologiei pedagogice, psihologiei


dezvoltării, psihologiei personalităţii.
 Evaluarea competenţelor investigaţionale în domeniul dat

Programa dată orientează doctoranzii la cunoaşterea conceptelor teoretice,


experimental-teoretice, fundamentelor psihologiei pedagogice, psihologiei dezvoltării,
psihologiei personalităţii. Programa include şi o bibliografie selectivă care va servi drept
referinţă pentru pregătirea doctoranzilor.

I. Obiectul psihologiei dezvoltării.

Psihologia dezvoltării – ramură a ştiinţei psihologice.Obiectul de studiu a psihologiei


dezvoltării: noţiuni, definiţii.Delimitarea obiectului de alte ramuri ale ştiinţei psihologice.

Schimbarea istorică a obiectului de studiu. Analiza istorică a noţiunii de copilărie.


Copilăria la diferite etape ale dezvoltării societăţii. Apariţia perioadelor de vârstă noi
( preadolescenţa, adolescenţa, ş.a.).

Obiectivele teoretice ale psihologiei dezvoltării. Apariţii teoretice noi la etapa actuală a
dezvoltării societăţii.

Psihologia dezvoltării ca ştiinţă cu aspect aplicativ.Obiectivele practice ale psihologiei


dezvoltării.

II. Strategiile şi metodele folosite în psihologia dezvoltării.

Coraportul metodelor folosite în psihologia deezvoltării şi psihologia generală.


Clasificarea metodelor.

Metodele de bază:

1. Observarea – strategia observării în psihologia dezvoltării. Formele de bază:


observarea selectivă, observarea camuflată, observarea în activitate. Specificul
aplicării metodei date determinată de obiectul de studiu al psihologiei
deezvoltării. Zilnicile de observare ( Muhina, Darvin, Piaget ş.a.) – produs al
metodei în cauză.
2. Experimentul – strategia experimentului în psihologia dedzvoltării. Organizarea şi
realizarea investigaţiilor experimentale în dependenţă de obiectul de studiu al
psihologiei dezvoltării.Formele de bază ale experimentului : experimentul de
constatare, experimentul longitudinal, experimentul formativ. Limitele şi
posibilităţile de aplicare a experimentului la diferite etape de vârstă. Cerinţele şi
parametrii experimentului în dependenţă de obectul de studiu.
3. Testele – strategia folosirii testelor în psihologia dezvoltării. Testele şi vârsta
subiecţilor. Grupele de bază ale testelor folosite în psihologia vârstelor: de
inteligenţă; de personalitate; de aptitudini; de reuşită.
4. Studierea produselor activităţii copilului – produsele activităţii de modelare,
desenul, construirea,activitatea de învăţare etc.
5. Convorbirea – posibilităţile de folosire în psihologia dezvoltării; cerinţele faţă de
această metodă, determinate de obiectul de studiu; limitele de aplicare.
6. Cercetarea adecvată – administrarea complexului de metode şi tehnici în
procesul diagnosticului dezvoltării psihice şi formării personalităţii.
III. Premisele, condiţiile, forţele motrice ale dezvoltării psihice în cadrul
diferitor concepţii.

Noţiunea de dezvoltare psihică şi formare a personalităţii. Evoluţia noţiunilor în procesul


constituirii şi dezvoltării psihologiei vârstelor.

Premisele dezvoltării psihice – concepţii, teorii, păreri. Delimitarea premiselor naturale


pentru dezvoltarea psihică ţi formarea personalităţii de alte procese, fenomene.
Condiţiile dezvoltării psihice şi formării personalităţii:

 condiţia biologică – esenţa, conţinutul. Delemitări conceptuale. Argumentări şi


demonstrări în favoarea condiţiei biologice. Studii experimentale realizate cu
maimuţele-antropoide ( Xobss, Ladîghina-Kots ş.a.).
 condiţia socială – esenţa, conţinutul. Teorii, concepţii.Argumentări şi demonstrări.
Folosirea investigaţiilor psihologice în determinarea necesităţii recunoaşterii
condiţiilor sociale în procesul dezvoltării psihice. Argumentele ce sunt propuse de
„ Copiiii – Maugly” şi copiii educaţi în instituţiile colective de tip închis.
Forţele motrice ale dezvoltării psihice şi formarii personalităţii. Înţelegerea acestei
categorii în funcţie de poziţia metodologică şi teoretică a savanţilor – autori. Concepţii
biologice. Concepţii socio – genetice. Psihologia rusă şi problema forţelor motrice
(A.N.Leontiev, D.B.Elconin ş.a.). Finalităţi metodologico – teoretice.
IV.Istoria apariţiei psihologiei dezvoltării.

Corelaţia obiectelor de studiu a psihologiei dezvoltării şi psihologiei generale. Apariţia


interesului ştiinţific faţă de dezvoltarea psihică în istoria ştiinţei ( filosofia, studiile
psihologice etc.). Apariţia psihologiei ca ştiinţă independentă. Divizarea obiectului şi
apariţia deferitor ramuri. Primele lucrări în perioada de constituire a psihologiei
dezvoltării.

Prima lucrare ştiinţifică în domeniu ( 1881-1882) a lui Preier. Concepţiile iniţiale, teoriile
şi aportul în dezvoltarea psihologiei vârstelor ( Peret, Hull, Gross, K.Buhler ş.a.).

Concepţiile iniţiale referitor la ontogeneza personalităţii. Aportul marilor psihologi


V.Ştern, S.Freud ş.a.

Apariţia şi dezvoltarea iniţială a diferitor curente, şcoli psihologice, teorii în jumătatea a


doua a sec. XIX – începutul sec. XX.

V.Concepţiiile dezvoltării psihice şi formării personalităţii de pînă la L.Vâgotsky.

L.Vâgotsky şi psihologia dezvoltării.

Analiza concepţiilor referitor la periodizarea psihică şi formarea personalităţii.


Evidenţierea de către Vâgotsky a trei grupe de scheme. Caracteristica grupelor de
bază. Principiile de periodizare.Corelaţia principiului cu procesul dezvoltării. Esenţa
schemelor şi neajunsurile de bază.

Analiza critică propusă de Vâgotsky.

L.Vâgotsky şi psihologia dezvoltării. Caracteristica generală a activităţii ştiinţifice în


domeniul psihologiei dezvoltării.

Structura şi dinamica de vârstă. Direcţii de bază şi secundare în procesul dezvoltării.


Situaţia socială de dezvoltare. Neoformaţiunile centrale psihologice de vârstă.
Perioadele stabile şi crizele în dezvoltare. Periodizarea de vârstă propusă de Vâgotsky.

Problema vârstei şi dinamica dezvoltării. Nivelul actual.Zona dezvoltării


proxime.Instruirea şi zona proximei dezvoltări.

VI.Şcolile psihologiei genetice.

Caracteristica de bază a concepţiilor :


 Teoria epigenetică a lui E.G.Erikson
 Teoria biosocială a lui J.Piaget şi şcoala din Geneva.
 H.Wallon şi şcoala din Paris
 Buhler şi şcoala din Viena
 Concepţia lui J.Bruner
 Concepţia lui P.Galperin ş.a.
VII. Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii în primul an de viaţă

Caracteristica psihologică a nou-născutului. Grupele de reflexe necondiţionate şi


importanţa lor în viaţa copilului.

Caracteristica primei luni de viaţă: apariţia primelor reflexe condiţionate ( concentrarea


vizuală, concentrarea auditivă, reflexul de orientare).Stimularea activităţii analizatorilor
superiori ca condiţie pentru dezvoltarea de mai departe a copilului.Noţiunea de „ foame
sensorială”.

„Complexul de înviorare” – hotarul între nou-nîscut şi pruncie. Dezvoltarea acţiunilor de


apucare pe parcursul primului an de viaţă. Dezvoltarea proceselor cognitive . Felul
dominant de activitate

Criza la un an. Caracteristica generală.

VIII.Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii în copilăria precoce.

Trei direcţii de bază în dezvoltare:

 stăpânirea mersului vertical


 însuşirea activităţii practice cu obiectele
 însuşirea limbajului
Dezvoltarea iniţială a activităţii productive:
 etapele dezvoltării desenului
 dezvoltarea activităţii de modelare
 dezvoltarea activităţii de construire etc.
Dezvoltarea proceselor cognitive în perioada dată:
 percepţia ( forma, culoarea, mărimea etc.)
 memoria ( involuntară; caracteristica generală, etc.)
 atenţia ( distribuţia, volumul, stabilitatea , etc.)
 gândirea ( forma intuitiv-plastică; caracteristica însuşirilor)
 imaginaţia ( jocul , substituirea iniţială a obiectelor )
Formarea personalităţii în copilăria precoce: formaţiunile de bază; conştiinţa de sine,
etc.
IX.Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii la vârsta preşcolară.

Caracteristica generală a perioadei preşcolare: situaţia socială de dezvoltare.

Felul dominant de activitate – jocul cu roluri. Esenţa şi conţinutul jocului cu roluri. Natura
socială a jocului. Concepţiile psihologilor K.Gross, S. Freud, J. Piaget, D.Elconin ş.a.
privind jocul cu roluri. Subiectul jocului şi dezvoltarea lui. Clasificarea tipurilor de bază a
jocului pe roluri. Jocul cu roluri şi dezvoltarea psihică.

Dezvoltarea activităţilor productive şi semnificaţia lor pentru dezvoltarea psihică şi


formarea personalităţii. Dezvoltarea vorbirii pasive şi active .
Dezvoltarea psihică a preşcolarului: atenţia, percepţia, memoria, gândirea, imaginaţia –
caracteristica generală.

Formarea personalităţii: sfera motivaţională, sfera emoţional-volitivă, conştiinţa de sine ,


etc.

Apariţia premiselor şi dezvoltarea activităţii de învăţare la preşcolari.

Gradul maturităţii şcolare. Caracteristicile de bază.

Criza la 7 ani.

X. Elevul mic.

Caracteristica generală a vârstei: situaţia socială de dezvoltare. Poziţia nouă – elev.


Caracteristica psihologică a perioadei începătoare de instruire în şcoală – adaptarea la
şcoală.

Felul domimânant de activitate – învăţarea. Specificul acestei activităţi. Concepţii


diferite privind structura activităţii de învăţare.

Dezvoltarea psihică a elevului mic: caracteristica generală a sferei cognitive.

Formarea personalităţii: noile structuri de personalitate, etc.

Neoformaţiunile psihologice la elevul mic:

 voluntaritatea proceselor psihice


 planul interior de acţiune
 reflexia.
XI.Perioada preadolescentă.

Caracteristica generală a vârstei preadolescente. Situaţia socială de dezvoltare.

Criza preadolescenţei. Tempoul rapid al dezvoltării fizice şi intelectuale. Nivelul nou al


conştiinţei de sine. Poziţia interioară a preadolescentului.”Sentimentul maturităţii” – ca
neoformaţiune centarală psihologică de vârstă.

Activitatea de învăţare şi dezvoltarea intelectuală a preadolescentului.Interesele


cognitive şi orientarea profesională.

Sfera motivaţională a preadolescentului. Nivelul nou de organizare a activităţii


intelectuale: percepţia analitico-sintetică; atenţia şi memoria; gândirea activă, creativă.

Formarea personalităţii preadolescentului. Interacţiunea preadolescentului cu maturii;


Comunicarea cu semenii – fel dominant de activitate.

Formarea sferei morale a preadolescentului. Dezvoltarea conştiinţei de sine la


preadolescenţi.

Preadolescentul „dificil” în clasă, grup.

XII. Dezvoltarea psihică şi formarea personalităţii adolescentului.


Caracteristica generală a vârstei adolescente. Situaţia socială de dezvoltare.Abordarea
biogenetică, sociogenetică, psihogenetică. Neoformaţiunile psihologice în psihicul şi
personalitatea adolescentului.

Caracteristica sferei emoţional-volitive. Conştiinţa de sine.Relaţiile adolescenţilor cu


semenii şi adulţii. Orientarea socială şi autodeterminarea adolescenţilor. Planurile
pentru viitor.Autodeterminarea socială şi profesională. Concepţia despre lume.Valorile
morale.

XIII.Introducere în psihologia pedagogică.

Obiectul de studiu, metodele şi sarcinile psihologiei pedagogice. Locul psihologiei


pedagogice în sistemul ştiinţelor psihologice. Bazele metodologice ale psihologiei
pedagogice.

Conceptele de bază a psihologiei pedagogice: învăţarea, educaţia, dezvoltarea,


instruire, activitatea de învăţare productivă şi reproductivă.Cunoştinţe, priceperi,
deprinderi.Situaţia socială de dezvoltare a personalităţii în procesul învăţării.Criteriile
învăţării eficiente.

Caracteristica metodelor psihologiei pedagogice.Schimbarea istorică a metodelor de


studiere a dezvoltării psihice în procesul însuşirii expeienţei sociale. Metodele
diagnostice şi terapeutice în psihologia pedagogică.

XIV.Teoriile clasice şi moderne ale învăţării.

Prezentarea generală a teoriilor învăţării. Teoria condiţionării clasice ( I.Pavlov,


N.Miller).Învăţarea ca proces de formare a reflexelor condiţionate.Fundamentarea
fiziologică. Teoria gestaltistă a învăţării ( Kohler, Koffka). Procesul învăţării ca o
structuralizare a câmpului perceptiv în anumite configuraţii. Teoria behavioristă a
învăţării ( Watson, Thorndike). Legea efectului. Suportul experimental a acestor teorii.

R, înlănţuire, asociaţie verbală, învăţare prin descriminare, însuşirea de noţiuni,


învăţarea de reguli, rezolvarea de probleme. Transferul pozitiv vertical. Teoria învăţării
depline( Carrol, Bloom, Block). Timpul acordat învăţării. Timpul folosit, timpul necesar.
Condiţiile interne şi externe ale reuşitei şcolare. Evaluarea formativă. Teoria genetic –
cognitivă şi structurală a învăţării ( J.Bruner).Modalitatea activă, iconică şi simbolică în
însuşirea cunoştinţelor.Teoria psihogenezei operaţiilor intelectuale (J. Piaget).
Asimilarea şi acomodarea. Fazele evoluţiei intelegenţei. Teoria instruirii şi dezvoltării
(L.Vâgotsky). Strategia de organizare a procesului învăţării şi etapele formării acţiunilor
mintale (P.Galperin).Conceptul tipurilor de instruire.Criteriile de clasificare. Teoria
învăţării cumulativ – ierarhice (R.Gagne).Tipurile de învaţare: învăţarea semnalelor,
învăţarea S

Aportul concepţiilor lui J.Piaget, B.Schiner, J.Bruner, S.Peipert, P.Galperin, N.Talâzina,


V.Davâdov, D.Elconin ş.a. în rezolvarea problemelor interrelaţiei : învăţare – dezvoltare.

XV.Motivaţia învăţării.

Conceptul de motivaţie şcolară. Motivele de bază ale învăţării: interesul cognitiv, motivul
autoactualizării, motivul afilierii, sentimentul datoriei, motivul notei, motivul autoafirmării
etc.

Formele de manifestare a motivelor. Funcţiile motivelor. Motive intriseci şi extriseci.


Demotivare şcolară. Căile şi strategiile de motivare a elevului ( A.Markova, L.Mitina,
I.Orlov ş.a.).Dezvoltarea motivelor activităţii şcolare. Modalităţile de diagnosticare a
motivaţiei şcolare.Satelizarea / nonsatelizarea elevului şi motivaţia învăţării (E.Fromm).

Clasificarea obiectivelor învăţării. Taxonomia obiectivelor învăţării ( J.Bloom).

Proiectarea activităţii de învăţare, faza de realizare a activităţii de învăţare, evaluarea


activităţii de învăţare şi a rezultatelor ei.

Strategia deductivă şi inductivă de formare a noţiunilor.

XVI. Factorii activităţii de învăţare.

Factorii cognitivi. Senzaţiile şi percepţile ca factori ai învăţării. Observarea ca acţiune


perceptivă de bază care realizează învăţarea perceptivă.Condiţiile unei observări
eficiente.Spiritul de observaţie, dezvoltarea lui prin învăţarea perceptivă.

Gândirea şi învăţarea. Rolul înţelegerii în procesul învăţării( N. Mencinskaia).

Aportul imaginaţiei în activitatea de învăţare.Funcţiile cognitive ale imaginaţiei (A.


Roşca).

Memoria şi învăţarea. Legităţile de bază ale memoriei ce favorizează învăţarea.

Factorii noncognitivi. Învăţarea şi anxietatea. Impactul ei asupra pesonalităţii elevului.

Satelizarea, nonsatelizarea elevilor şi efectele lor asupra învăţării.

Cerinţe psihoigienice şi ergonomice ale învăţării eficiente. Curba zilnică a învăţării.


Curba oboselii. Legi, principii şi reguli ale învăţării eficiente.

XVII. Obiectul şi obiectivele de cercetare a psihologiei personalităţii

Personalitatea ca obiect de cercetare ştiinţifică. Diversitate şi unitate în studiul


personalităţii. Evoluţia studiilor despre personalitate în psihologie. Obiectivele
psihologiei personalităţii. Definirea conceptului de personalitate. Precizări terminologice
în teoria personalităţii: distincţie între termenii “om”, “individ”, “individualitate”,
“personalitate”. Continuitate şi unitate dintre ereditatea umană şi factorii socio-culturali
în formarea personalităţii umane. Personalitatea ca subiect activ în cîmpul social-istoric.

XVIII.Problemele şi strategiile psihologiei personalităţii

Multitudinea principiilor în baza cărora este înţeleasă, studiată şi interpretată


personalitatea. Principalele strategii de abordare a personalităţii existente în psihologia
contemporană: psihodinamică, caracterologică, behavioristă, fenomenologică,
cognitivă, ex-sovietică.

Teoriile personalităţii şi criteriile de apreciere a acestora (comprehensivitate, utilitate,


coerenţă, economie, testabilitate, acceptabilitate, validitate empirică etc.). Metodele de
studiere a personalităţii (observarea, metoda anamnezei, experimentul, testarea,
interviul). Noţiuni generale despre schimbarea personalităţii: dezvoltarea personalităţii,
formarea şi educarea personalităţii, psihoterapia.

XIX.Abordarea caracterologică a personalităţii.


Reperele teoretice şi obiectivele majore ale strategiei caracterologice. Stabilitatea,
constanţa, consecvenţa şi generalitatea trăsăturilor de personalitate. Metodele de
studiere a personalităţii în strategia caracterologică. Esenţa metodei analizei factoriale.

Teoriile însuşirilor de personalitate. Specificul studierii diferenţelor interpersonale în


acest tip de teorii. Teoria trăsăturilor (G. Allport). Trăsături comune şi dispoziţii
personale(cardinale, centrale, secundare). Dimensiunile personalităţii în teoria lui H. J.
Eysenck: extraversiunea-introversiunea, nevrotismul, psihoza. Factorii de personalitate
în teoria sistemelor organizate a lui B.R. Cattell.

Tipologiile personalităţii. Analiza complexă a personalităţii ca bază a elaborării


tipologiilor de personalitate. Criteriul constituţional-antropometric în teoriile lui E.
Kretschmer şi W. Sheldon. Introvertiţii şi extravertiţii în teoria lui C.G. Yung. Variaţia
tipurilor de personalitate în dependenţăde funcţiile conştiinţei în teoria junghiană.
Tipurile ideale de bază ale personalităţii în teoria lui E. Spranger.

XX.Perspectiva behavioristă de abordare a personalităţii.

Premizele apariţiei abordării behavioriste a personalităţii. Comportamentul ca punct de


temelie în studierea, înţelegerea şi interpretarea personalităţii. Behaviorismul clasic- o
schimbare radicală în psihologie(J. B. Watson). Metodele de studiere a personalităţii în
orientarea behavioristă. Noţiunile de “stimul” şi “reacţie”.

Neobehaviorismul. Factorii ce influienţează comportamentul în teoria lui E. Tolman.


Condiţionarea operantă a comportamentului ca bază în formarea personalităţii în teoria
lui B. F. Skinner.

Sociobehaviorismul(A. Bandura). Observarea şi imitarea comportamentului. Modelul


determinismului reciproc. Teoriile cognitiv- comportamentale – accente noi în strategia
behavioristă(W. Michel).

Învăţarea comportamentului în teoriile strategiei behavioriste.

XXI. Abordarea psihanalitică a personalităţii.

Freudismul.

Originile psihanalizei (Charcot, Breuer, Bernheim). Fondatorul psihanalizei – S. Freud.


Accepţiunile principale a termenului de psihanaliză: metodă psihoterapeutică, metodă
de investigaţie, teorie a personalităţii, orientare în filosofie.

Teme majore în teoria psihanalitică. Natura deterministă a comportamentului uman.


Inconştientul şi determinismul intrapsihic. Comportamente ilustrative ale determinării
inconştiente a personalităţii: acte ratate la nivel senzorial, la nivelul limbajului oral şi
scris (lapsus), la nivelul acţiunilor, pseudoamneziile, visurile etc. Dinamica personalităţii.
Energia psihică – sursa motivaţiei umane. Refocalizarea energiei. Catexis. Cele două
segvenţe a teoriei pulsiunilor (pulsiuni sexuale şi pulsiunile eu-lui; pulsiunile Eros şi
Thanatos). Libido ca manifestare dinamică în viaţa psihică a pulsiunii sexuale.

Organizarea personalităţii. Inconştient, preconştient, conştient. Id, Ego, Superego:


natura, originea, nivelul, principiul, scopul. Interacţiunea dintre Id, Ego, Superego.
Conflictele posibile dintre aspectele personalităţii.
Dezvoltarea personalităţii. Stadiile dezvoltării psihosexuale a individului uman.
Complexele Oedip şi Electra.

Metodele de investigaţie folosite în psihanaliză: analiza asociaţiilor libere, interpretarea


viselor, analiza actelor ratate.

Noţiuni generale despre angoasă. Tipurile angoasei. Mecanismele de apărare ale Ego:
represia, negarea, regresia, proiecţia, replasarea, raţionalizarea, identificarea,
sublimarea.

XXII. Diverse aspecte ale tratării personalităţii în teoriile postfreudiene.

Psihologia analitică – excrescenţă a ideilor lui S. Freud (C.G.Yung). Organizarea


personalităţii: Ego-conştient, Inconştientul personal, Inconştientul colectiv. Componentul
structural major al inconştientului colectiv- arhetipul. Procesul de individuaţie.

Psihologia individuală – orientare a psihanalizei clasice (A. Adler). Tendinţa spre


superioritaten ca dominantă în dezvoltarea personalităţii. Condiţiile ce favorizează
cultivarea sentimentului inferiorităţii în copilărie.Tipurile şi modurile de obţinere a
compensării.

Teoria psihanalitică a lui Karen Horney. Problema condiţionării sociale a formării


personalităţii şi a apariţiei nevrozelor. Sentimentul înnăscut al neliniştii. Tendinţele de
bază ale personalităţii.

Trebuinţa de securitate în teoria lui Harry Sullivan. Rolul relaţiilor interpersonale în


formarea şi manifestarea personalităţii. Problema libertăţii în psihanaliza radical –
umanistă a lui Erich Fromm.

XXIII. Abordarea fenomenologică a personalităţii.

Ideile de bază a psihologiei umaniste: libertatea, starea existenţială a omului,


integritatea Eu-lui, realizarea potenţialului personal.

Teoria autoactualizării (C. Rogers). Noţiunile de actualizare şi autoactualizare. Eul real


şi Eul ideal. Omul funcţional perfect, caracteristicile lui. Condiţiile pentru autoactualizare:
acceptarea, autoacceptarea, congruenţa persoanelor de referinţă, înţelegerea
empatică.

Ierarhia trebuinţelor în teoria lui A. Maslow.Tendinţa spre autoactualizare şi


autorealizare ca motiv al dezvoltării personalităţii. Caracteristica psihologică a
autoactualizanţilor. Valorile existenţiale. Tendinţa spre căutarea sensului vieţii în teoria
lui V.Francl.

XXIV. Strategia cognitivă de abordare a personalităţii.

Cogniţia umană ca factor determinant al dezvoltării personalităţii. Abordarea proceselor


cognitive prin analogia cu procesările de informaţie la calculator. Arhitectonica
sistemului cognitiv uman: reprezentările cognitive, schemele cognitive, operaţiile
cognitive(U. Neisser).

Teoria constructelor personale(Kelly). Modelarea comportamentului uman. Relaţia


sistemului cognitiv uman cu afectivitatea şi motivaţia.
Categoria “Eu” din perspectiva cognitivistă.

XXV.Teoria personalităţii în şcoala psihologică rusă.

Învăţătura despre unitatea personalităţii şi activităţii în lucrările savanţilor sovietici.


Unităţile de analiză a teoriei personalităţii: individ, personalitate, individualitate, activism,
activitate, comunicare, grup, colectiv, conştiinţă, dezvoltare.

Etapele de bază în studiul personalităţii. Elaborarea abordării de pe poziţiile categoriei


de activitate(Rubinştein). Modelul integral în studiul individualităţii (Ananiev). Studierea
problemei deosebirilor individuale (Teplov, Merlin). Abordarea sistemică a personalităţii.
Concepţia structurii dinamice funcţionale a personalităţii (Platonov C.C). Structura
personalităţii în teoriile lui A.V.Petrovschii şi Covaliov A.G.

XXVI. Evoluţia concepţiilor despre “EU” în psihologie.

Conştiinţa de sine – element central al personalităţii.

Diversitatea viziunilor referitor la înţelegerea şi interpretarea categoriei de “Eu”.


Perioada psihofilosofică în cercetarea Eu-lui. Eu-l fundamental şi Eu-l social în teoria lui
H. Bergson. Eu – obiect şi subiect al cunoaşterii în lucrările lui W.James. Etapa
psihanalitică şi interacţionistă. Concepţiile contradictorii şi totodată complementare a lui
S.Freud şi G.H.Mead. Studierea Eu-lui în periaoda autonomistă şi psihoumanistă(H.
Hartman, R. Loewenstein, C.Rogers). Etapa psihosocială. Redescoperirea Eu-lui de
către psihologia socială.

Probleme fundamentale în cadrul studiului conştiinţei de sine: geneza imaginii de sine,


dactorii determinanţi şi structura acestei formaţiuni psihice (component cognitiv,
apreciativ, emotiv). Realaţia conştiinţei de sine cu alte aspecte ale vieţii psihice a
personalităţii (activitate, comunicare, etc.)

XXVII. Psihologie însuşirilor de însuşiri de personalitate


Modelul trăsăturilor.
Identitatea şi unitatea personalităţii. Noţiunea de trăsătură psihică şi de personalitate.
Constelaţia de trăsături (P.Guilfort). Tipul psihologic - cadru de clasificare a grupajelor
de trăsături. Trăsăturile cardinale, trăsăturile principale, trăsătruri secundare şi de fond
(G. Allport).
Modelul factorial.
Noţiunea de factor, strategia factorială. Noţiunea de corelaţie, factorul comun. Analiza
factorială. Proximitatea teoriei factoriale.Demersurile tipice în abordarea personalităţii
(modelul trăsăturilor, modelul factorial ).

Conceptul de personalitate.

Omul ca sistem biopsihosocial. Cadrele social, biologic şi psihologic ca mijloace ale


formării personalităţii. Personalitatea în contextul relaţiilor interpersonale şi sociale.
Condiţiile interne de dezvoltare a personalităţii.

Temperamentul. Definiţie şi clasificare. Definirea temperamentului prin nivel energetic al


acţiunii şi prin dinamica acţiunii. Cadrul de clasificare a temperamentelor după
Hippocrate (temperamentul coleric, sangvin, flegmatic, melancolic ). Caracterizarea.

Tipologia activităţii nervoase superioare.


Corespondenţa între tipurile de activitate nervoasă şi clasificările temperamentelor după
I. Pavlov. Forţa, echilibru şi mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi
inhibiţia).

Determinarea temperamentului şi a tipului de sistem nervos.


Corespondenţa între tip nervos şi temperament. Determinantele tipurilor
temperamentale: forţa proceselor nervoase (tip puternic şi tip slab); balanţa proceselor
nervoase (tip echilibrat şi tip neechilibrat); mobilizarea proceselor nervoase (mobil,
inert).
Descendenţa neupavloviană.
Dimensiunile Psihofiziologice bipolare ale temperamentului. Dinamismul proceselor
nervoase. Dissocierea între forţa proceselor nervoase şi pragul senzitivităţii. Teoria
temperamentului pe cuplu reactivitate – activitate (J. Strelau). Corelaţia cu alte tipologii.
Caracterul. Definiţia.
Caracterul ca valoare etică. Conceptele de orientări axiologice a persoanei. Reflectarea
caracterului în conduită şi comportament.
Structura caracterului.
Structura caracterului lui N. Levitov: segmentul direcţional şi segmentul director.
Atitudini. Sistem de atitudini şi trăsături. Cuplul atitudini – valori. Valorile ca valenţă a
obiectelor. Importanţa tipului de temperament şi sistem nervos în formarea caracterului.
Trăsături pozitive şi negative în caracter.

Aptitudinile.

Definiţie.
Noţiune de aptitudine. Taxonomia aptitudinilor umane după E. Fleishman. Clasificarea
aptitudinilor. Prespoziţiile naturale – native. Condiţionarea social – istorică a
aptitudinilor. Aptitudini şi deprinderi.
Inteligenţa ca aptitudine generală.
Definiţie. Componenta genetică şi influenţa mediului. Teoria triarhică a inteligenţei.
Aptitudini speciale.
Noţiuni de aptitudini profesionale, aptitudini didactice. Însuşiri sau combinaţii de însuşiri
cu directivare profesională.
Bibliografie selectivă:
1. Ausubel D.,Robinson F. Învăţarea în şcoală. Bucureşti, 1981.
2. Badea Elena. Caracterizarea dinamică a copilului şi adolescentului.Bucureşti,
1997.
3. Bruner J.Pentru o teorie a instruirii.Bucureşti,1970.
4. Creţu C. Politica promovării talentelor, dreptul la o educaţie diferenţiată.Iaşi,
1995.
5. Creţu C. Psihopedagogia succesului Iaşi, 1997.
6. Cosmovici A., Iacob L. Psihologie şcolară. Iaşi, 1998.
7. Dragan I. Psihologia învăţării. Timişoara, 1997.
8. Druţă F. Psihologie şi educaţie. Bucureşti, 1998.
9. Dumitru G. şi C. Psihologia procesului de învăţământ. Bucureşti, 1997.
10. Gilly M. Elev bun, elev slab. Bucureşti, 1976.
11. Golu P. Învăţare şi dezvoltare. Bucureşti, 1985.
12. Inhelder B.,Sinclair H. Învăţarea şi structura cunoaşterii. Bucureşti, 1974.
13. Jinga I.,ş.a. Învăţarea eficientă. Bucureşti, 1994.
14. Matei N. Învăţarea eficientă . Bucureşti, 1988.
15. Mitrofan N. Testarea psihologică a copilului mic. Bucureşti, 1997.
16. Mureşan P. Învăţarea eficientă şi rapidă. Bucureşti, 1990.
17. Piaget J. Psihologia inteligenţei. Bucureşti, 1998.
18. Psihologia vârstelor şi pedagogică.Chişinău, 1992.
19. Practicum la psihologia vârstelor şi pedagogică./Sub red. Şerbakov A. Chişinău,
1992.
20. Psihopedagogia. Coord. Neculau A.,ş.a. Iaşi, 1994.
21. Schiţe din istoria psihologiei. Chişinău, 1994.
22. Şchiopu U. Psihologia vârstelor, Bucureşti, 1995.
23. Божовичь Л. Личность и ёё формирование в детском возрасте. М., 1968.
24. Валлон А. Психическое развитие ребёнка М.,1967.
25. Выготский Л. Собрание сочинений. Т.2.3,4 М., 1983,1984.
26. Ильясов И. Структура процесса учения. М., 1986.
27. Эльконин Д. Детская психология. М., 1960.
28. Эльконин Д. Психология игры. М., 1978.
29. Хрестоматия по возрастной и педагогической психологии. М., 1980, 1981.
30. Якунин В. Педагогическая психология. М., 1998.
31. Adler A. “Psihologia şcolarului greu educabil”,Bucureşti 95
32. Adler A. “Cunoaşterea omului”, Bucureşti 96
33. Allport G.”Structura şi dezvoltarea personalităţii”, Bucureşti 81
34. Fordham F. ”Introducere în psihologia lui C.G.Jung”,Bucur. 98
35. Freud S. “Autobiografie”,Bucureşti 95
36. Freud S. “Opere”,4volume, Bucureşti 94
37. Fromm E. “ Frica de libertate”, Bucureşti 98
38. Golu M. “Dinamica personalităţii”,Bucureşti 93
39. Hayes N., Orrell S. “Introducere în psihologie”, Bucureşti 97
40. Horney K. “Personalitatea nevrotică a epocii noastre”,Bucureşti 98
41. Horney K. “Autoanaliza”, Bucureşti 95
42. Jung C.G. “Puterea sufletului.Antologie”,4 volume,Bucureşti 94
43. Laplanche, Pontalis I. “Vocabularul psihanalizei”,Bucureşti 94
44. Munteanu A. “Un început care se numeşte Freud”,Iaşi 97
45. Roudinesco E. “De la Sigmund Freud la Jacques Lacan”,Bucureşti 95
46. Schiţe din istoria psihologiei(red. A.Pospai ),Chişinău 94
47. Stoica M. “Psihopedagogia personalităţii”,Bucureşti 96
48. Tieger Paul D., Barron-Tieger B.”Descoperirea propriei personalităţi”,Bucureşti
98
49. Zlate M.”Eul şi Personalitatea”,Bucureşti 97
50. Zlate M.”Introducere în psihologie”,Bucureşti 96
51. R.M. Liebert, M.D. Spiegler “Personality: Strategies and Issues”, Brooks, 90
52. Dan P. McAdams “An introduction to Personality Psychology”, San Diego, 90
53. C.B. Wortman, E.F.Lotus, M.E.Marshall “Psychology”,New York, 89
54. C.R.Rotkay, B.P.Allen “Personality: Theory,Research, and Applications”,Brooks,
86
55. История зарубежной психологии.Тексты.(под ред.
56. П.Я.Гальперина, А.М.Ждан),Москва 86
57. Зейгарник Б.В. “Теории личности в зарубежной психологии”, Москва, 1982
58. Психология личности. Тексты (под ред. Гиппенрейтер), Москва 1982
59. Психология индивидуальных различий. Тексты (под ред. Гиппенрейтер Ю.
Б., Романова В.Я.), Москва 1982
60. Ж. Годфруа ”Что такое психология ”, 2 тома, Москва 1992
61. В.И. Слободчиков, Е.И. Исаев “Психология человека”, Москва 1995
62. В. А. Петровский “Личность в психологии”, Ростов-на –Дону,96.
63. Н. И. Рейнвальд “Психология личности”, Москва 1997
64. А. Г. Асмолов “Психология личности”, Москва 1990
65. Л.Хиелл, Д.Зиглер «Теории личности», Санкт-Петербург,1999
66. К.С.Холл, Г.Линдсеи « Теории личности», Москва, 1999

You might also like