Spre surprinderea, disperarea și tristețea mea, un cercetător de vârf în opera

lui Shakespearea a făcut recent trimitere la „neo-marxiștii” din facultățile de

engleză ale universităților noastre. Nu i-a criticat. Dimpotrivă. I-a numit
„bărbați și femei cu cea mai mare independență a gândirii.”

Amuzant cum te absolvi de crimele marxismului adăugând prefixul neo. Un

neo-nazist nu este de regulă privit ca o formă de viață superioară față de un
vechi nazisst obișnuit, dar un neo-marxist se presupune că nu are legătură cu
tipii care au oferit lumii gulagul, lagărele de reeducare și imensele cimitire din
Siberia, China și Cambodgia.

Mai mult, Marx cel original are onoarea de a avea o nouă ediție dichisită din
Manifestul Partidului Comunisst, o lucrare veche de 150 de ani.

Așadar, Marx este bun, și neo-marxiștii sunt buni. Doar oamenii care au condus
țări în numele lui Marx au fost răi, înțelegeți? Ei „l-au trădat” pe Marx – Lenin,
Stalin, Mao, Castro, Pol Pot și restul brutelor.

Era cumva ceva în ideile lui Marx care le făcea susceptibile de a fi „trădate”?
Aceasta este întrebarea pe care nu trebuie să o puneți, pentru că răspunsul
este evident. Când o idee este „trădată” de fiecare dată când este pusă în
practică, vina nu aparție doar celor care o aplică.

Nu a existat nicăieri un regim comunist uman. Marxismul este inerent totalitar.

Nu admite niciun fel de limite morale ale statului. Este cea mai convenabilă
ideologie pentru tiranii aspiranți. Are și o atracție pentru intelectuali, care s-au
dovedit la fel de abili în a raționaliza abuzurile puterii și a se scuza pe ei.

Dacă dictatorii chiar „l-au trădat” pe Marx, te-ai aștepta ca marxiștii adevărați
să fie foarte atenția la despoții pseudo-marxiști. Dar ei nu sunt niciodată astfel.
De fiecare dată sunt gata să aibă încredere în orice conducător nou care
acționează în numele sfânt al marxismului.

Cea mai de succes ideologie a secolului XX a negat orice element divin în om

sau în univers, autorizând puterea statului. Aceasta a însemnat sfârșitul vieții
private. Oamenii erau condamnați pentru gândurile lor – chiar și pentru
gânduri pe care nu le aveau încă dar pe care conducătorii marxiști putea
anticipa că le vor avea din cauza apartenenței de clasă. (Socialismul „științific”
nu avea nevoie să aștepta până când vor comite cu adevărat infracțiuni, nici
măcar infracțiuni de gândire.)

Au mai rămas puțini marxiști dedicați, și nu foarte mulți „neo-marxiști”. Dar

stilul marxist și-a pus amprenta pe cultura politică liberală din Vest, în special în
domeniul „drepturilor civile”. Specificul „drepturilor civile” și a legislației
asociatate (hate crimes, de pildă) este că ele penalizează motivele, și nu
acțiunile.

Ciudățenie acestor legi este următoarea. Ai drepturile tradiționale de

proprietate și asociere, dar cu condiția să nu le folosești pentru motive interzie.
Poți angaja sau refuza să angajezi pe cine vrei, de pildă, cât timp rasa sau sexul
persoanei nu reprezintă principalul tău motiv.

Dar din moment ce aceia care „discriminează” ilegal cel mai probabil nu vor
recunoaște asta, statul poate judecata motivele lor doar prin rezultate, ceea ce
înseamnă modele statistice. Prin același raționament, singura cale de a preveni
acuzațiile de „discriminare” este de a te asigura că vei angaja un număr
confortabil de „femei și minorități”, chiar dacă va trebui să treci cu vederea pe
unii bărbați albi pe care îi consideri mai potriviți datorită calităților lor.

Cu alte cuvinte, singura cale de a evita acuzația de discriminare este de a

discrimina.

Conservatorii se amăgesc când cred că pot exista „drepturi civile” fără „cote”.
Aceste „drepturi civile” sunt în esență diferite de drepturile civile în sensul
vechi prin aceea că în loc de a fi limitări ale statului, ele legitimează noi puteri
invazive ale statului. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să se bazeze pe cote
ca dovezi și să le recomande ca „soluții”

Trebuie să-i mulțumim lui Marx pentru presupoziția general acceptată astăzi că
orice lucru privește statul și că până și intimitatea este ceva care poate exista
doar grație statului rather suspicious permission.

O idee se impune cu adevărat atunci când oamenii nu mai sunt conștienți că

există alternative la ea. La fel ca personajul lui Moliere care descoperă că a
făcut proză timp de 40 de ani fără să știe, mulți dintre politicienii noștri au
practicat marxismul toată viața lor fără să-și dea seama.