ERIIE

UNIVERSITATAEA MARITIMA DIN CONSTANTA
EXPLOATAREA, INTRETINEREA SI REPARAREA

INSTALATIILOR ELECTRICE NAVALE (ERIIE)
SUPORT DE CURS
Prefata
• Prezenta lucrare se adreseaza in mod special studentilor din ultimul an de studiu
ai Facultatii de Electrotehnica si se raporteaza in special la instalatiile si echipamentele
elctrice navale. Calitataea energiei electrice si a echipamentelor care o utilizeaza este
impusa de catre Societatile de Clasificare a Navelor (Registre Navale).
Echippamentele electrice de la bord, din punctul de vedere al proiectarii, fabricarii,
instalarii si exploatarii se supun cu strictete regulilor registrelor navale si corespund
unor standarde acceptate de acestea. Organizatia Maritima Internationala (IMO)
impune de asemeni reguli, proceduri si standarde pe care trebuie sa le indeplineasca
navele si echipamentele navale. Astfel, navele si echipamentele acestora se conformeaza
reglementarilor Codului International al Managementului de Siguranta (ISM), fiecare
nava fiind obligata sa detina la bord un Plan al managementului de siguranta. care,
pentru mentinerea unui nivel acceptabil al al sigurantei si fiabilitatii echipamentelor de
la bord, acestea sunt supuse unui program de mentenanta confor unui Sistem de
managemen planificat.
Nu in ultimul rand, echipamentele navale, instalatiile mecanice si electrice sunt
supuse examinaeii periodice si recertificate, de catre o societate de clasificare.
Cunoasterea complexa a echipamentelor electrice de la bord, intretinerea si
repararea acestora, conduc la exploatarea in siguranta a acestora, eliminarea timpilor
de imobilizare si crearea de conditii pentru protectia vietii umane pe mare. Prezenta
lucrare s-a realizat utilizand ca bibliografie de baza lucrarea Prof. Ghiorghiu S, Deliu
F., “Exploatarea si intretinerea instalatiilor electrice navale” Constanta 2009, Reguli
pentru constructia si clasificarea navelor maritime – Registrul Naval Roman, Bucuresti
1995, 1999 si alte materiale conform bibliografiei anexate. Cursul respecta Programa
Analitica a disciplinei “Exploataraea intretinerea si repararea instalatiilor electrice
navale” seria 2013 – 2017, COD: F 09-01-01, Unuversitatea Maritima din Constanta.
Autor : Dima S. Nicolae
1
Obiectivele cursului
• 1. Cunoasterea obiectivelor si criteriilor diagnozei tehnice.

• 2. Intocmirea diagramelor de defectiuni pentru executarea reparatiilor
instalatiilor electrice navale.
• 3. Formarea si dezvoltarea deprinderilor de verificare si intretinere a instalatiilor
electrice navale.
• 4. Formarea si dezvoltarea deprinderilor practice de demontare-montare a
masinilor electrice.
• 5. Stabilirea metodelor de cautare si depistare a defectiunilor din cadrul
sistemelor electroenergetice navale.
• 6. Enuntarea si explicarea normelor de receptie si dare in exploatare a
echipamentelor electrice.
• 7. Masurarea si verificarea rezistentyei de izolatie a echipammentelor electrice.
• 8. Determinarea solicitarilor termice ale echipamentelor electrice.
• 9. Intretinerea si repararea echipamentelor electrice si electronice.
• 10. Interpretarea si intocmirea schemelor electrice.
2
Capitolul I.
Disponibilitatea si Mentenabilitatea sistemelor.
Unitatea de invatare nr. 1.
Curs nr. 1. Disponibilitatea Sistemelor
• 1.1. Notiuni introductive. Definitii.

• 1.2. Factorii de influienta ai disponibilitatii. Diagrama nr.1.
• 1.3. Disponibilitatea operationala a unui echipament. Diagrama nr.2.
1.1. Notiuni introductive. Definitii.
• Disponibilitatea unui produs sau serviciu, se exprima calitativ, ca aptitudinea

unui produs, de a-si indeplini functia globala specifica la un moment dat.
• Disponibilitatea sistemului de productie este determinata de disponibilitatea
fiecarui echipament sau masina din componenta sa.
• Disponibilitatea sistemului de productie este ridicata daca toate componentele au
disponibilitate ridicata.
• Disponibilitatea este conditionata de optimizarea absoluta a numerosi factori.
- Criteriile de optimizare pot fi: costurile executiei, costurile exploatarii, costurile
indisponibilitatii, gabaritul si greutatea produsului.
- Logistica in sfera serviciilor de intretinere.
- Mentenabilitatea cu componentele sale: accesibilitatea,
rezervabilitatea si servi-ceul .
- Fiabilitatea determinata de: misiunea de indeplinit, conexiuni ale elementelor,
costul caderilor si durata de viata .
- Factorii de influienta ai disponibilitatii echipamentului productiv sun prezentati
in Figura 1
3
1.2. Factorii de influienta ai disponibilitatii. Diagrama nr.1.
4
1.2. Disponibilitatea operationala a unui echipament. Diagrama nr.2.
Curs nr. 2. Mentenabilitatea Sistemelor
• 2.1. Mentenabilitatea, Mentenanta. Definitii.

• 2.2. Diagrama mentenantei.
• 2.3. Obiectuvul mentenabilitatii.
• 2.4. Programul de mentenabilitate.
• 2.5. Managementul fiabilitatii si al mentenantei.
• 2.6. Rolurile Fiabilitatii si Mentenantei in ciclul de viata al echipamentului.
• 2.7. Sistemul de asigurare a calitatii
5
• 2.8. Costul ciclului de viata – CCV- pentru un sistem
2.9. Concluzii privitor la optimizarea mentenantei.
2.1. Metenabilitatea, Mentenanta. Definitii.
• Conform standardelor, mentenabilitatea reprezinta proprietatea unui produs

exprimata prin probabilitatea ca acesta sa poata fi supravegheat, intretinut si reparat
intr-o anumuta perioada de timp.
• Mentenanta este ansamblul actiunilor tehnico-organizatorice necesare pentru
mentinerea (intretinerea) sau reabilitarea (repararea) unui produs, in vederea
indeplinirii de catre acesta a functiei globale specificate.
• In functie de momentul aplicarii in raport cu aparitia unei defectari, mentenanta
poate fi preventiva (intretinere preventiv planificata la intervale de timp predeterminate
sau corespunzator unor criterii prestabilite cu scopul reducerii posibilitatii de defectare si
diminuarii performantelor produsului) – sau corectiva (reparare efectuata dupa aparitia
defectarii, in scopul restabilirii bunei functionari a produsului). Prezentan procesul
mentenantei in diagrama urmatoare, Fig. 3.
2.2. Diagrama mentenantei.
Fig. 3
6
In figura este ilustrat rolul si locul pe care il ocupa mentenanta in ansamblul
performantelor unui system.
2.3. Obiectivul mentenabilitatii.
Obiectivul de mentenabilitate se exprima sub forma unui timp minim de imobilizare

Tmi pentru o anumita perioada de obsevatie data.
Tmi = Nc x Tmedc + Np x Tmedp (Min) unde:
- Nc = numarul de operatii de mentenanta corectiva
- Tmedc = media timpilor necesari pentru actiuni de reparare
- Np = numrul de interventii de mentenanta preventiva
- Tmedp = media timpilor necesari pentru interventiile de mentenanta preventiva.
In cazul in care se obtin valori care nu satisfac timpul cumulat maxim acceptat de
imobilizare, proiectantul va efectua modificari in conceptia sistemului in limitele
costurilor prevazute.
• Mentenabilitatea isi propune sa optimizeze conceptia unui echipament sau a unui
sistem astfel ca el sa poata functiona in cadrul prescriptiilor specificate initial de
utilizator. Ea se bazeaza pe numeroase calcule, prelucrari statistice si pe analiza
defectarilor. Toate acestea trebuie avute in vedere in faza de proiectare a sistemului.
2.4. Programul de mentenabilitate.
Proiectantul, trebuie sa prevada urmatoarele:

- Metoda de identificare a posibilelor defectari
- Piesele de schimb necesare si utilajele, sculele, dispozitivele,
verificatoarele(dispozitive si aparate demasura) necesare pentru interventie.
- Conditiile de mediu ale locului de munca.
- Controlul functionarii dupa repunerea in functiune.
- Restabilirea situatiei (refacerea stocului pieselor de schimb, inregistrari,
optimizari.
Acestea, impun un program de mentenabilitate cu urmatoarele faze:
- Dezvoltarea conceptului de mentenabilitate stabilind scopurile urmarite in
conceptie si liniile directoare pentru realizarea nevoilor de mentenabilitate.
- Conceperea si dezvoltarea unor tehnici de previzionare a mentenabilitatii
aplicabile in etapa de conceptie a sistemului, care ar avea efecte economice
semnificative.
- Urmarirea si inbunatatirea continua a mentenabilitatii sistemului, dupa
punerea sa in functiune.
7
Fig. 4 – Relatiile dintre mentenabilitate, celelalte performante
ale sistemului si costul total
Fig. 4
Intre obiectivul privind fiabilitatea unui sistem si mentenabilitate, trebuie gasit

un echilibru, pentru a realize dezideratul privind disponibilitatea sistemului,
exprimat printr-un timp minim de imobilizare Tmi, pentru o prioada de timp
determinata. Interactiunile dintre activitatile de mai sus, sunt prezentate in schema .
unui program de mentenabilitate, Fig. 5.
8
Fig. 5 – Schema unui Program de Mentenabilitate
2.5. Managementul fiabilitatii si al mentenantei
In ciclul de viata, orice echipament parcurge cinci etape: concepere si definirea

mijlocului de productie, proiectarea si organizarea productiei, fabricarea si punerea
in functiune, functionarea si mentenanta si destructurarea si utilizarea partiala a
unor echipamente. Managementul si ingineria au de indeplinit sarcinile din Fig. 6
9
Din punct de vedere al managementului fiabilitatii si mentenantei la realizarea unui
produs, sunt esentiale urmatoarele:
- Conceptele privind managementul fiabilitatii si mentenantei sunt aplicabile
oricarui sistem.
- Elaborarea unui program de implementare efectiva a managementului fiabilitatii
si mentenantei ppentru orice etapa impune nu numai principii privind fiabilitatea si
mentenabilitatea, ci si o cunoastere a produsului si a tehnologiei de realizat.
- Programele de control de calitate sunt esentiale pentru etapa de fabricare si
instalare.
- Rezultate mai eficiente se obtin, daca activitatile privind managementul fiabilitatii
si mentenantei sunt gestionate ca facand parte din programul produsului, si nu ca o
activitate separata.
Calitatea managementului fiabilitatii si mentenantei depinde de rolul particular pe

care il indeplineste echipa de implementare a acestuia in primele patru etape ale ciclului
de viata al echipamentului. Observam rolul echipei si ciclurile de viata ale
echipamentului in Tabelul 1.
10
2.6. Rolurile Fiabilitatii si Mentenantei in ciclul de viata al echipamentului.
Tabelul 1.
2.7. Sistemul de asigurare a calitatii
Asigurarea calitatii este instrumentul de baza al conducerii firmei prin intermediul

caruia se asigura planificarea si realizarea activitatilor care concura la obtinerea
produsului sau a serviciului. Un rol deosebit il au salariatii intreprinderii implicati in
activitatile ce concura la realizarea produsului.
Sistemul de asigurare a calitatii are urmatoarele roluri:
11
A. Prevenirea abaterilor si defectiunilor potentiale – revine conducerii intreprinderii,
care deleaga activitatile specifice asigurarii calitatii unui personal cu functii specifice in
departamentul calitate care indeplineste urmatoarele atributii:
a. Selectarea si conceperea unui sistem de calitate adecvat obiectivului de activitate al
intreprinderii.
b. Aplicarea si supravegherea aplicarii si mentinerii sistemului de calitate adoptat.
c. Controlul periodic privind aplicarea si functionarea sistemului calitatii prin audituri,
inspectii, evaluari.
d. Analiza eficientei economice a sistemului calitatii si modernizarea sa permanenta.
e. Intreprinderea masurilor de certificare a sistemului calitatii si produselor de catre
organisme de certificare agreate de Institutul Roman de Standardizare, care ia in
consideratie si standardele europene de calitate.
B. Depistarea din timp a abterilor si intreprinderea de actiuni corrective
Este o functie de verificare a conformitatii produsului / serviciului realizat cu

specificatiile prevazute in documentatia tehnica si de executie, desfasurata de un personal
de specialitate competent, implicat in elaborarea acestora.
Conceptul de asigurare a calitatii reprezinta totatlitatea actiunilor intreprinse atat
pentru proiectarea, realizarea produselor / serviciilor, cat si pentru verificarea , utilizarea
si intretinerea acestora, care implica intregul personal al firmei, de la conducator pana la
cel ce se ocupa cu activitati post vanzare.
Conceptul managementului calitatii totale este bazat pe urmatoarele precepte:
- Concentrarea pe calitate
- Clientul, cea mai importanta persoana din cadrul unei organizatii
- Perfectionarea continua a angajatilor
- Imbunatatirea proceselor de fabricatie si control
- Metode si tehnici avansate de masurare si control
- Lucrul in echipa
- Implicarea angajatilor
- Schimbarea culturii organizationale.
C. Ciclul celor zece trepte de imbunatatire continua a calitatii consta in:
1. Identificarea proceselor majore care se desfasoara in cadrul organizatiei.

2. Identificarea principalilor bemeficiari interni si externi ai acestor procese si intocmirea
unei scheme de desfasurare pentru fiecare proces.
3. Analiza proceselor in vederea identificarii cauzelor care au generat probleme.
4 Listarea posibilelor solutii lucrand in echipe si utilizand metode de dezv. a creativitatii
5. Evaluarea solutiilor potentiale utilizand metodele analizei multicriteriale.
6. Selectia solutiei optime si verificare aacesteia.
7. Primirea si acceptarea de feed-back cu privire la implementarea solutiei.
8. Implementarea propriu-zisa a solutiei.
9. Masurarea si evaluarea rezultatelor.
10. Repetarea ciclului, incepand cu chestionarea beneficiarilor interni si externi, despre
modificarile realizate.
12
2.8. Costul ciclului de viata – CCV- pentru un sistem
Analizand atitudinile de mai sus, s-a ajuns la necesitatea introducerii in economie, a

conceptului de cost al ciclului de viata (CCV).
Costul ciclului de viata reprezinta totalitate cheltuielilor necesare pentru
procurarea, punerea in functiune, mentinerea instare de functionare si
destructurarea unui sistem.
La achizitionarea unui echipament, este necesar sa se tina cont si de costurile lui cu
intretinerea, deoarece este important sa se prevada cat mai bine necesarul de fonduri
financiare consumate intimpul utilizarii sistemului.
O problema importanta este managementul mentenantei, fiabilitatii si disponibilitatii
echipamentelor cu ciclu lung de viata, conditionat de relatia dintre gestiunea la nivelul
service-ului si optimizarea costurilor mentenantei.
Pentru a contracara slabiciunile sistemului din punct de vedere al fiabilitatii exista
tendinta de a avea la dispozitie mai multe echipamente sau de a stoca o serie de piese de
schimb la care rata caderilor este ridicata.
In acest caz se va stabili o ierarhie optima a nivelului consumabilelor.
2.9. Concluzii privitor la optimizarea mentenantei
La nivelul mentenantei unui echipament din faza de conceptie, avem la dispozitie

trei posibilitati de optimizare:
1. Reducerea mijloacelor necesare mentenantei prin conceperea unor solutii optime

de realizare a sistemului.
2. Micsorarea timpilor de imobolizare pentru asigurarea mentenantei.
3. Prevenirea caderilor majore sau a pagubelor importante susceptibile sa conduca

la o durata lunga de repunere in functiune.
13
Capitolul II.
Tehnologia montarii si punerii in functiune a echipamentelor electrice la

bordul navelor.
Unitatatea de invatare nr. 3.

Curs nr.3. Verificari ale echipamentelor electrice.
3.1. Notiuni introductive. Reguli de exploatare a instalatiilor electrice navale.

3.2. Verificari ale instalatiilor si echipamentelor electrice.
3.2.1. Rezistenta de izolatie.
3.2.2. Rigiditatea dielectrica.
3.2.3. Masurarea temperaturii de incalzire a echippamentelor electrice la functionarea in
regim normal.
3.1. Reguli de exploatare a instalatiilor electrice navale.
Prin instalaţie electrică se înţelege ansamblul unitar de aparate, maşini,

instrumente şi accesorii, destinat producerii, transportului, transformării, distribuirii sau
utilizării energiei electrice. Furnizarea şi distribuirea energiei electrice se face cu ajutorul
generatoarelor electrice, tablourilor principale de distribuţie şi reţelelor de bord.
În general navele au un sistem electroenergetic independent având o mare
complexitate şi diversitate de echipamente electromecanice.
Pe lângă faptul că echipamentele navale sunt diversificate atât ca destinaţie cât şi
ca principiu de funcţionare, au şi un anumit grad de complexitate în funcţie de nivelul de
automatizare al navei. Diversitatea echipamentelor navale impune anumite particularităţi
tehnologice de montaj şi punere în funcţiune.
Din punctul de vedere al tehnologiei proiectării, executării si exploatării energiei
electrice I.E.N. se împart în:
a) Instalaţii electrice de forţă, care cuprind coloanele de alimentare a tablourilor
de distribuţie, tablourile de distribuţie (T.D.), circuitele de alimentare a
receptoarelor de energie electrică şi receptoarele (consumatorii) de energie
electrică;
b) Instalaţii electrice de automatizare, măsură şi control (A.M.C.), care sunt
constituite din circuitele secundare ale instalaţiilor de conexiuni şi transformare şi ale
instalaţiilor de forţă;
c) Instalaţiile electrice de iluminat;
14
d) Instalaţii interioare de telecomunicaţii;
La stabilirea tehnologiei trebuie să se ţină seama şi de clasificarea navelor,
compartimentelor şi locurilor de muncă, în care se montează instalaţii electrice, din
următoarele puncte de vedere:
a) pericolul de incendiu şi de explozie;
b) gradul de rezistenţă la foc;
c) caracteristicile mediului (umezeală, praf, combustibil, medii corozive,
temperaturi ridicate etc.);
d) pericolul de electrocutare;
e) numărul de persoane existent la un moment dat.
Categoria consumatorilor evidenţiază măsura în care se impune asigurarea
continuităţii alimentării lor cu energie electrică. Din acest punct de vedere consumatorii
se împart în două categorii:
1) consumatori esenţiali, la care întreruperea alimentării cu energie electrică
reprezintă un pericol pentru navă şi viţa oamenilor;
2) consumatori neesenţiali, la care întreruperea alimentării cu energie electrică
conduce la nesatisfacerea unor nevoi pe termen limitat (încălzire, ventilaţie, agregate de
bucătărie etc.)
La proiectarea, executarea, verificarea, recepţionarea şi exploatarea I.E.N. trebuie
să se respecte condiţiile generale şi regulile de detaliu cuprinse în normative (caiet de
sarcini) şi instrucţiuni departamentale, standarde şi alte reglementări.
Verificările, încercările şi probele premergătoare dării în exploatare a I.E.N. se fac
după cum urmează:
a) la începutul, în timpul şi la terminarea montajului se fac, după caz, probe
mecanice şi electrice, inclusiv rodajul subansamblurilor;
b) în timpul perioadelor de punere în funcţiune şi de exploatare de probă se face
rodajul în ansamblu şi se execută probele tehnologice;
c) la începutul perioadei de exploatare continuă (după trecerea instalaţiilor în
exploatare planificată) se verifică principalii indicatori tehnici la nivelul proiectului, prin
probe de garanţie.
După terminarea de către executant a lucrărilor la bord, inclusiv a încercărilor şi
probelor aferente perioadei de execuţie şi a rodajului, se face recepţia provizorie a
lucrărilor. Sarcina tehnică de bază a comisiei de recepţie şi de punere în funcţiune,
convocată de beneficiar, este de a stabili dacă instalaţia poate trece la perioada următoare
de punere în funcţiune şi de exploatare de probă în condiţii de deplină securitate, atât
pentru instalaţia respectivă cât şi cea la care se racordeză. Dacă instalaţiile au fost admise
şi lucrările sunt terminate, se încheie un proces verbal de recepţie provizorie a lucrărilor.
Verificarea, încercările şi probele prevăzute în perioada de punere în funcţiune şi
de exploatare de probă se execută de către beneficiar, cu asistenţa tehnică a
proiectantului, executantului şi furnizorului şi au drept scop să stabilească dacă se poate
trece cu rezultate bune la proba tehnologică completă de 72 ore. În urma efectuării
probei finale se încheie procesul verbal de punere în funcţiune (proces verbal de
recepţie contractuală), care se semnează de membrii comisiei.
Probele de garanţie se fac obişnuit la un interval de 2-3 luni de la trecerea
instalaţiei în exploatare. Dacă la sfârşitul perioadei de garanţie nu există litigii se încheie
de către beneficiar împreună cu reprezentanţii (delegaţii) executantului şi furnizorului un
15
proces verbal de recepţie definitivă, în care se trec rezultatele probelor de garanţie şi se
confirmă că deficienţele consemnate în procesul verbal de recepţie provizorie şi în cel de
punere în funcţiune, precum şi cele consemnate în cursul perioadei de garanţie, au fost
remediate.
Ca regulă generală, exploatarea I.E. trebuie să urmărească controlul, verificarea şi
întreţinerea lor de către un personal bine calificat, respectându-se cu stricteţe regulile de
protecţie a muncii. Sarcinile principale ale personalului de deservire a I.E.N. sunt :
- exploatarea, întreţinerea şi repararea I.E.;
- utilizarea economică a energiei electrice;
- amelioararea factorului de putere;
- întocmirea şi ţinerea la zi a evidenţei energetice;
- reglarea curbei de sarcină;
- avizarea lucrărilor de exploatare, reparaţii şi întreţinere.
Exploatarea I.E. se face în conformitate cu prescripţiile fiecărui agregat. De
asemenea se ţine seama de prevederile de detaliu de exploatare specifice fiecărei categorii
de instalaţii.
3.2. Verificari ale echipamentelor si instalatiilor electrice.
Tehnologia probării şi punerii în funcţiune a echipamentelor electromecanice

constă dintr-o serie de verificări ce se execută asupra echipamentelor electrice. Ele sunt
de două categorii:
1 – generale
2 – speciale
Îna cadrul vericărilor generale se verifică:
a) rezistenţa de izolaţie;
b) rigiditatea dielectrică;
c) temperatura normală de funcţionare.
Verificările speciale constau în funcţionarea corectă a echipamentelor şi a unor
verificări impuse atât de registru cât şi de client.
3.2.1. Rezistenta de izolatie a unui aparat electric, este o rezistenţă fictivă a

căilor sale conducătoare de curent faţă de masă (corpul navei). Deoarece sistemele de
distribuţie navale sunt aproape în exclusivitate cu nulul sau neutrul izolat faţă de corpul
navei, măsurarea rezistenţei de izolaţie, atât pe sistemul principal de bare de 380 V cât şi
pe cele de 220 V, se poate face continuu prin intermediul unor aparate de control al
izolaţiei (ACI).
Rezistenţa de izolaţie constituie punctul vulnerabil al echipamentelor navale,
în sensul că cele mai multe defecte apar datorită scăderii rezistenţei de izolaţie. Din
aceste motive este obligatoriu ca înainte de punerea în funcţiune a unui echipament să i se
verifice rezistenţa de izolaţie.
Rezistenţa de izolaţie depinde de următorii factori:

1 – temperatura de lucru a izolaţiei (căii de curent);
2 – umiditate;
3 – mecanici (vibraţii etc.)
16
1. Dacă temperatura izolaţiei este mai mare decât cea stabilită prin clasa de
izolaţie atunci are loc un proces de îmbătrânire, de degradare a izolaţiei.
2. Umiditatea influenţează temporar rezistenţa de izolaţie. Ea scade odată cu
creşterea umidităţii din compartimentul unde este amplasat echipamentul şi creşte printr-
un proces de încălzire şi uscare cu aer.
Pentru micşorarea influenţei umidităţii în tablourile auxiliare de distribuţie pentru
diverşi consumatori (vinciuri de încărcare – descărcare, vinciuri de ancoră) sunt dispuse
rezistenţe de încălzire care sunt alimentate în perioada în care tabloul respectiv nu este
pus sub tensiune. Prin menținerea în interiorul tabloului a unei anumite temperaturi este
împiedicată formarea condensului care se poate depune pe bornele metalice şi căile de
curent. La unele generatoare sincrone există rezistenţe de 500 - 1000 W montate în stator
care menţin în stare caldă atât înfășurarea cât şi spaţiul de aer din interior.
3. Factorii mecanici (vibraţiile şi trepidaţiile) influenţează indirect scăderea
rezistenţei de izolație prin deteriorarea contactului electric realizat între căile de curent şi
încălzirea excesivă a acestuia. Micşorarea rezistenţei de izolaţie are ca efect străpungerea
izolaţie (între faze sau faţă de carcasă) şi apariţia unor curenţi de scurtcircuit, respectiv a
unui pericol de electrocutare. Măsurarea rezistenţei de izolaţiei se face cu megohmmetrul
(MΩ) de 125 V; 250 V; 500 V; 1000 V şi 2000 V. Valoarea tensiunii megohmetrului - M Ω,
depinde de tensiunea reţelei, valorile recomandate fiind prezentate în tabelul 4.1.
Tabelul 4.1.
Conform RNR echipamentele electrice în stare “caldă” – după ce au funcţionat

un anumit număr de constante de timp, la o umiditate de (60-70)% - trebuie să aibă
rezistenţa de izolaţie mai mare decât următoarele valori:
1 – înfăşurări electrice – 2MΩ
2 – înfăşurări de excitaţie cu tensiuni < 100 V – 0,5 MΩ
3 – înfăşurări de excitaţie cu tensiuni > 100 V – 1 MΩ
4 – înfăşurările transformatoarelor de forţă – 2 MΩ
5 – aparate de comutaţie – pornitoare – 5 MΩ
– contactoare – 10 MΩ
– aparate de comandă manuală – 20 MΩ
6 – corpuri de iluminat – 20 MΩ
7 – lumini de navigaţie – 20 MΩ
8 – aparate de curenţi slabi – 20 MΩ
Aceste valori (care depind de societăţile de clasificare) sunt recomandate pentru
aparatele luate izolat între ele. De regulă aparatele şi echipamentele electrice se
17
intercondiţionează între ele. Aceste măsurări ale rezistenţei de izolaţie se fac de către
şantierul naval constructor înaintea montării lor.
La bordul navei în condiţiile în care aparatele sunt legate între ele prin reţele
de cabluri de diverse secţiuni, pe aceste reţele se impun anumite valori ale rezistenţei de
izolaţie, conform tabelului 4.2.
Tabelul 4.2.
Asupra rezistenţei de izolaţie a reţelelor influenţează nu numai rezistenţa

cablurilor ci şi rezistenţa legăturilor sau conexiunilor bornelor dintre cablu şi
echipament.
Normele rezistenţelor de izolaţie reprezintă valori prin care se apreciază starea de
izolaţie a reţelei şi a elementelor separate. Aceste valori constituie valori considerate
limite minime pentru funcţionarea aparatului automat de măsură, semnalizare şi prevenire
în cazul scăderii rezistenţelor de izolaţie sub aceste valori considerate minime
admisibile.
Normele pentru rezistenţele de izolaţie în cazul reţelelor electrice se stabilesc
în funcţie de ramificarea reţelelor şi numărul de consumatori conectaţi la aceeaşi
reţea. Aceste norme se calculează cu ajutorul unor formule empirice sau a
nomogramelor. Relaţiile empirice (determinate experimental) de calcul a rezistenţelor de
izolaţie, pentru reţelele scoase de sub tensiune sunt:
1. Reţeaua cablurilor de distribuţie a energiei electrice, deci a circuitelor
principale sau de forţă (tablouri de distribuţie, aparate de comutare, cu întrerupătoarele
automate de pe tablourile de distribuţie conectate şi aparatura de comutaţie a
consumatorilor (pornitoare) deconectată:
3
Riz = [MΩ] (4.1)
n1  0,05n 2  0,02n3  1
în care:
n1 – numărul tablourilor legate direct la sursele de alimentare (generatoare

electrice). n1 poate lipsi;
n2 – numărul tablourilor de distribuţie, cutiilor de distrbuţie şi transformatoarelor,
ce primesc alimentarea din TPD.
n3 – numărul întreruptoarelor şi altor elemente de comutaţie instalate direct în
circuitele de alimentare a consumatorilor de energie electrică (numărul conexiunilor
existente în reţeaua respectivă).
18
2. Reţeaua de iluminat sau părţi din reţeaua de iluminat (împreună cu
consumatorii):
40
Riz= [MΩ] (4.2)
n5
în care:
n – numărul corpurilor de iluminat din reţeaua (circuitul) respectivă
3. Reţeaua felinarelor de navigaţie şi iluminatul exterior (împreună cu

consumatorii):
30
Riz= [MΩ] (4.3)
n  10
în care n – numărul corpurilor de iluminat.
4. Reţeaua aparatelor de încălzit electric (împreună cu consumatorii):

5k
Riz= [MΩ] (4.4)
n
în care:
n – numărul aparatelor de încălzit din reţea,

k = 1,0 – pentru calorifere electrice, plite, cuptoare ş.a.,
k = 0,5 – pentru aparate de încălzire a aerului,
k = 0,2 – pentru aparate de încălzirea lichidelor.
5. Reţeaua de semnalizări acustice (împreună cu consumatorii):

30
Riz= [MΩ] (4.5)
n1  n 2
în care:
n1 – numărul soneriilor, sirenelor, hupelor, corpuri de iluminat şi contactoare din

reţeaua respectivă;
n2 – numărul transformatoarelor.
6. Aparate de curenţi slabi pentru semnalizări specifice (telegrafe, axiometre,

tahometre ş.a.):
10
Riz= [MΩ] (4.6)
n1  n 2
în care:
n1 – numărul aparatelor receptoare – emiţătoare,

n2 – numărul emiţătoarelor şi receptoarelor.
7. Rezistenţa de izolaţie a maşinilor electrice (a înfăşurărilor între ele şi faţă de

miez) exprimată în MΩ, nu trebuie să fie sub valoarea determinată cu relaţia:
19
UN
Riz= PN [MΩ] (4.7)
1000 
100
în care:
- UN [V] – tensiunea nominală a maşinii;

- PN [V] – puterea nominală a maşinii, în KW, la maşinile de c.c. şi în KVA la
maşinile de c.a. Rezistenţa de izolaţie se măsoară cu megohmetrul de 1000 V, la
înfăşurări cu UN ≤ 1000 V, şi de 2500 V, la înfăşurări cu UN > 1000 V
În urma calculelor efectuate rezultatele obţinute se rotunjesc pentru următoarele

trepte de valori considerate norme pentru rezistenţele de izolaţie ale reţelelor: 5; 2,5; 1,5;
0,8; 0,7; 0,6; 0,5; 0,4; 0,25; 0,2; 0,15; 0,10; 0,09; 0,08; 0,07; 0,06; 0,05; 0,04; 0,03; 0,025;
0,02; 0,015; 0,01 MΩ.
Rezultă că pentru o reţea cu multe ramificaţii, mulţi consumatori şi aparate de
comutare, norma rezistenţei de izolaţie poate ajunge la valoarea minimă 10 KΩ. În cazul
acestor reţele, mărirea normei de izolaţie se poate obţine prin introducerea în configuraţia
reţelei a unor transformatoare de separare, care permit împăţirea reţelei în subramuri.
Calculul rezisteţei de izolaţie se poate face în acest caz pe fiecare subramură şi întrucât pe
o porţiune mai mică de reţea se reduce numărul consumatorilor şi a aparatelor de
conectare rezultă valori mai mari pentru norma rezistenţei de izolaţie.
3.2.2. Rigiditatea dielectrica. Verificarea rigiditaţii dielectrice se efectuează

asupra fiecarui echipament înainte de a se monta pe navă. Ea reprezintă proprietatea
unui mediu rặu conducator de electricitate (dielectric), de a nu fi strapuns sub
actiunea unui cậmp electric.
Această probă se efectuează prin supunerea izolaţiilor căilor de curent ale
aparatelor electrice pe durată limitată la tensiuni mari de încercare. Dacă în urma acestei
probe izolaţia nu este străpunsă verificarea este încheiată şi considerată corespunzătoare.
Valorile tensiunii la care se supun echipamentele electrice sunt specificate de
RNR:
- rigiditatea dielectrică a izolaţiei echipamentelor electrice se va verifica timp de
un minut prin aplicarea unei tensiuni alternative sinusoidale w frecvenţa de 50 Hz şi
valoarea efectivă de:
- 2 U N +500 [ V ] pentru tensiuni U �50V
- 1500 [ V ] pentru tensiuni 50 < U �250V
- 2000 [ V ] pentru tensiuni 250 < U �660V
- în cazul înfăşurărilor maşinilor electrice, pentru tensiunea de încercare se
recomandă valorile:
20
- U = 2U N  500 [ V ] în cazul maşinilor cu puteri �1Kw şi care au tensiunea de
36V sau mai mică;
- U = 2U N  1000 [ V ] în cazul maşinilor cu puteri în gama 1 �3Kw si U > 36V ,
dar nu mai mult de 1500 V
- pentru maşinile cu puterea >3kw, tensiunea de încercare U = 2U N  1000 [ V ] ,
dar nu mai mult de 2000 V .
Încercarea rigidităţii dielectrice se face conform graficului din figura 4.1
La inceputul probei se aplică 1/3 din tensiunea de încercare U î şi se măreşte lent

pînă la ½ U î .
În acest moment se creşte brusc tensiunea pînă la valoarea tensiunii de încercare
şi se menţine această valoare aproximativ 10 secunde. După aplicarea tensiunii de
încercare timp de 10 secunde, se scade lent tensiunea pînă la 1/3 U î , după care urmează
deconectarea. Creşterea lentă a tensiunii de încercare este necesară pentru încălzirea
izolaţiei.
3.2.3. Masurarea temperaturii de incalzire a echipamentelor la

functionarea in regim normal. Această măsurare se face cu scopul de a compara
temperatura reală de încălzire a unui echipament cu temperatura maxim admisă de clasa
de izolaţie a echipamentului respectiv. În situaţia în care temperatura măsurată
(determinată) este mai mică decît cea admisibilă, funcţionarea echipamentului s-a
desfăşurat în condiţii bune. Verificarea încălzirii unui echipament se face după ce acesta a
funcţionat un timp suficient t> ( 3 �4 ) T , unde T reprezintă constantă de timp termică
la încălzire, adică după atingerea echilibrului termic la încălzire.
Solicitarea termică limitează sarcina cu care poate fi încărcat un echipament în
condiţii de exploatare date, caracterizate în primul rînd de tipul serviciului de funcţionare
(lungă durată, intermitent, scurtă durată etc) şi de condiţiile de răcire. Condiţiile de
răcire sunt determinate de intensitatea ventilaţiei şi de temperatura mediului de
răcire t a .
Valoarea nominală standard a temperaturii mediului de răcire este:
21
- t aN = 40 C , în cazul unui fluid de răcire gazos(aer, hidrogen) si t aN = 25 C , în cazul
o o
unui fluid de răcire lichid (apă).

Mărimea proportională cu pierderile sub forma de căldură nu este temperatura t ,
ci supratemperatura:
J = t -t a (4.7)
În cazul maşinilor electrice supratemperatura nominală JN se stabileşte în funcţie
de temperatura maxim admisă pentru clasa de izolaţie a maşinii, înscrisă pe plăcuţa
indicatoare.
În funcţie de stabilitatea lor termică, materialele electroizolante se împart în şapte
clase de izolaţie pentru care temperaturile maxim admisibile t ad şi supratemperaturile
admisibile Jad sunt conform tabelului 4.3(pentru cazul înfăşurărilor maşinilor electrice
răcite cu aer).
Tabelul 4.3.
CLASA DE Y A E B F H C
IZOLATIE
t ad �o 90 105 120 130 155 180 >180
�C �
�
Nu se fac m.e Nu se
Jad cu cl.de iz.Y 60 75 80 100 125 impune o
limitare
Deoarece în interiorul maşinilor electrice (M.E) există puncte în care temperatura

are o valoare mai mare decît cea medie, valorile Jad din tabelul 4.3.sunt determinate cu
relaţia:
Jad = t ad - t aN - Dt , (4.8)
adică limitele admise pentru supratemperatura medie a bobinajelor M.E sunt mai mici
decît cele la care pot funcţiona materialele electroizolante, în medie cu Dt =5grd pentru
clasele A şi E, 10 grd pentru clasa B si 15 grd pentru clasele F, H si C.
Măsurarea temperaturii se poate face prin următoarele metode:
1.Direct prin termometre sau pirometre amplasate pe corpul respectiv;

2.Indirect prin traductoare de temperatură:
a)Termorezistente, pentru temperaturi pînă la 100 oC .Se confecţionează din fire
metalice:Pt, Cu, Ni, W a căror rezistenţă creşte cu creşterea temperaturii;
b)Termocupluri care măsoară diferenţa între temperatura locului de
măsurare (punctul cald) şi temperatura de referintă (punctul rece) t ref . De aceea,
t
t ref trebuie să fie cunoscută şi menţinută constantă.
La etalonarea termocuplurilor nu este suficient un singur punct, deoarece
tensiunea termoelectromotoare nu variază riguros liniar cu temperatura.
22
Tensiunea termoelectromotoare U te se măsoară fie cu ajutorul unui milivoltmetru
magnetoelectric, fie cu ajutorul unor procedee de compensare (când se cere o precizie
mai mare).
Schema electrică de măsurare poate fi concepută în principiu după cele 2 variante
de conectare a milivoltmetrului pirometric mV cu termocuplul T prezentate în figura 4.2 a
şi b.
Fig. 4.2
În figura 4.2. a) se prezintă folosirea unui termocuplu de referinţă Tref şi
conectarea milivoltmetrului pirometric prin întreruperea unui electrod; iar în figura 4.2.
b) milivoltmetrul pirometric s-a conectat în locul sudurii reci.
În figura 4.2. s-a notat cu:
C-cutie (cleme) de conexiuni la temperatura t c ; de obicei t > t c > t ref
Cref -cutie (cleme) de conexiuni în punctul cu temperatura de referinţă t ref ;
CP-cablu (conductoare) de prelungire.
CL-cablu (conductoare) de legătură.
c) Termistoare care se confecţionează din materiale semiconductoare, a căror
rezistentă se micşoarează cu creşterea temperaturii. Termistoarele se mai
caracterizează printr-o rezistenţă şi o sensibilitate la variaţia temperaturii mai mare decît
termorezistentele metalice (figura 4.3.), fapt pentru care se poate neglija rezistenţa
conductoarelor de legătură.
Termorezistenţele se fabrică pentru o anumită valoare a rezistenţei la 0o , Rt 0

şi pentru un anumit raport Rt100 / Rt 0 care depinde de felul materialului şi puritatea
acestuia; Rt100 este rezistenţa la 100oC.
23
Valoarea rezistentei Rt şi prin aceasta a temperaturii t , se măsoară cu
logometre, cu punţi (wheatstone echilibrată sau neechilibrată, electronică automată)
sau cu procedee de compensare, schemele de măsurare fiind, după caz, cu două
conductoare de legătură CL. cînd 2 RL �5W şi t a =ct, adică 2RL=ct (fig.4.4.) sau cu trei
conductoare de legătură, cînd la CL lungi, 2 RL > 5W si t a �ct, adică 2 RL �ct (fig.4.5).
Fig.4.4
Fig. 4.5
În figurile 4.4.a) şi 4.5 a) măsurarea temperaturii se face cu logometre iar în

figurile 4.4. b) şi 4.5.b) cu puntea neechilibrată, în care s-au facut următoarele notaţii:
- RA -rezistenţă de adaptare
- Ra -rezistenţă adiţională variabilă
-U �6V de la o sursa de c.c.
-G- galvanometru etalonat în oC ; R1 , R2 , R3 = ct
Schema de măsurare în cazul utilizării unei punti echilibrate este prezentată în
figura 4.6 a) în cazul a 2 conductoare de legătură, respectiv 4.6 b) în cazul utilizării a 3
conductoare de legătură.
Fig. 4.6
24
În schemele din figura 4.6 s-a notat cu:
- G0 -galvanometru de nul
- Rm -rezistenţa de măsurare cu poziţia cursorului etalonată în oC
Dacă t > t c > t ref , este necesară prelungirea termoelectrozilor în zone cu
temperatură joasă şi uşor de menţinut constantă. Cablurile (conductoarele) de
prelungire CP folosite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie din acelaşi material ca termoelectrozii (din metale obişnuite) pe care le
prelungesc, sau din alte metale sau aliaje, care în intervalul 0..... 100oC dezvoltă o
tensiune termoelectromotoare egală cu cea a termocuplurilor (din metale nobile)
prelungite;
b) să aibă o secţiune de cel putin 1,5mm 2 , pentru a nu introduce erori prin variaţia
rezistenţei lor cu temperatura t a ;
c) să fie bine izolate electric.
Trebuie să se acorde o atenţie deosebită racordării corecte a cablurilor de
prelungire, respectîndu-se polaritatea marcată prin culoarea izolaţiei (la noi în ţară
izolaţia conductorului pozitiv trebuie să aibă culoare rosie). În caz contrar eroarea este de
două ori mai mare decît cea care trebuie eliminată prin folosirea cablului de prelungire.
Temperatura t ref trebuie menţinută constantă la valoarea considerată la etalonarea
ansamblului termoelectric.
La realizarea schemei de măsurare trebuie să se ţină seama de faptul că în
domeniul de variaţie a temperaturii maşinilor electrice, tensiunea termoelectromotoare
are valori foarte mici ( 0 �10mV ) şi că precizia de măsurare depinde şi de valoarea şi de
variaţia cu temperatura a rezistenţei circuitului exterior (care trebuie să fie egală cu cea
luată în considerare la etalonare şi înscrisă pe cadranul aparatului). La nevoie se folosesc
rezistoare de adaptare RA (Fig 4.4;4.5;4.6). Pentru ca valoarea şi variaţia cu temperatura a
rezistenţei circuitului de măsurare să nu influenţeze precizia măsurării se folosesc
compensatoare sau amplificatoare de măsurare cu rezistenţă mare de intrare ( 10 �10 W )
3 8
.
Termorezistentele se aleg cu valoarea Rt 0 cît mai mare, pentru a micşora influenţa
variaţiei cu temperatura a rezistenţei circuitului de măsurare.
3. Metoda culorilor termoscopice. O serie de substanţe, atît organice cât şi
anorganice, au proprietatea de a-şi schimba culoarea iniţială ca o consecinţă a variaţiei
temperaturii, fenomen numit termocromie. Aceste substanţe oferă posibilitatea
determinării rapide a temperaturii suprafeţei unui corp. Ele se utilizează în practică sub
formă de creioane şi vopsele.
Vopselele termoscopice se aplică cu ajutorul unei pensule sau a unui pistol de
vopsit. Soluţia respectivă este pe bază de alcool care se evaporă în cîteva minute,
rămînînd stratul de vopsea cu o grosime de 0,03…0,07mm.
Creionele termoscopice se livrează în seturi pentru un anumit domeniu de
temperatură, cum este de exemplu setul THERMOCROM pentru domeniul 65……200
o
C . Pentru utilizarea lor se trage o linie pe suprafaţa piesei a cărei temperatură trebuie
controlată. Dacă piesa are temperatura marcată pe creion, atunci schimbarea
25
culorii(VIRAREA) se face într-un interval de timp bine precizat(de exemplu în două
secunde după tragerea liniei). Utilizată în exploatarea maşinilor electrice, metoda
culorilor termoscopice permite semnalizarea unor supraîncălziri periculoase.
Eroarea determinării temperaturii cu ajutorul substanţelor termoscopice, în cazul
timpului de actiune indicat, se apreciază la �5grd .
4.Metoda variaţiei rezistenţei (măsurarea rezistenţei părţilor parcurse de
curent înainte şi după efectuarea probei)
Ceea ce interesează în practică şi de altfel se măsoară aproape totdeauna este
supratemperatura medie a înfăşurărilor maşinilor electrice, în funcţie de care se apreciază
sarcina admisibilă.
În conformitate cu prevederile standardelor în vigoare, metoda normală pentru
determinarea supratemperaturii înfăşurărilor maşinilor electrice este metoda variaţiei
rezistenţei. Excepţie de la această regulă se poate face în cazul maşinilor sincrone sau
asincrone cu o putere �5MVA sau avînd lungimea pachetului statoric �1m , cînd drept
metodă normală se prescrie metoda indicatoarelor interne de temperatura (prin
traductoare de temperatură).
Această metodă se bazează pe fenomenul creşterii rezistenţei electrice a
înfăşurărilor în funcţie de temperatură.
Dacă se notează cu:
a -coeficientul de temperatură al rezistenţei la temperatura de 0oC ;
Ri -rezistenţa înfăşurarii la temperatura iniţiala t i (de obicei la maşina în stare rece, pentru
a putea măsura t i cu termometrul;
R-rezistenţa înfăşurării la temperatura oarecare t �t i si cu t a -temperatura mediului de
răcire în momentul măsurării rezistenţei R (la cald) atunci din raportul:
1
t
R 1  at a
= = (4.9)
Ri 1  at i 1  t
a i
se poate exprima supratemperatura medie a înfăşurarii sub forma:
R - Ri �1 �
J = t -t a = �  t i � t i - t a (4.10)
Ri � a �
În care:
1
=235-pentru înfăşurări cu conductor din cupru;
a
1
=245-pentru înfăşurări cu conductor din aluminiu.
a
Valorile Ri şi R ale rezistenţei înfăşurării se determină prin măsurări în curent
continuu, aplicînd fie metoda căderii de tensiune(figura 4.7), fie metoda punţii(în cazul
înfăşurărilor de sarcină cu rezistenţă mică, de ordinul zecimilor şi sutimiilor de ohmi, se
impune folosirea punţii duble).
26
Fig. 4.7
În figura 4.7 s-au prezentat schemele de măsurare corespunzatoare în cazul

măsurării:
a) rezistentelor mici (înfăşurări serie D1 - D2 )
b) rezistenţelor mari (înfăşurări derivaţie E1 - E2 şi separaţie)
La efectuarea măsurătorilor se impune respectarea următoarelor condiţii:
voltmetrul V se conectează după ce curentul s-a stabilizat şi se deconectează înainte de
întreruperea curentului, pentru a evita deteriorarea voltmetrului datorită supratensiunilor
di
de comutaţie (- L ) mari în cazul înfăşurărilor cu inductivitate mare, cum sunt spre
dt
exemplu înfăşurările de excitaţie derivaţie.
Trebuie să se acorde o atenţie deosebită reducerii erorilor datorită rezistentei
conductoarelor de legătură şi a rezistenţelor de contact.
Curs nr.4. Probarea si predarea instalatiilor electrice ale navei.

Probe de cheu si probe de mare.
4.1. Notiuni introductive.

4.2. Probe de cheu.
4.3. Probe de mare.
4.3.1. Probarea generatoarelor.
4.3.2. Probarea echipamentului de actionare, comanda si semnalizare.
4.3.3. Probarea instalatiei de guvernare.
4.3.4. Probarea instalatiei de iluminat.
4.3.5. Probarea instalatiei de semnalizare si automatizare a masinii.
4.3.6. Probarea instalatiei caldarinei.
27
4.3.7. Probarea instalatiei de comunicatii interioare, radiocomunicatii,
semnalizare si alarmare.
După montarea completă a instalaţiilor electrice la bordul navei, atunci când nava a
fost complet echipată, şantierul naval care a construit nava trece la efectuarea probelor.
Aceste probe se efectuează după un program de probe. Rezultatele probelor se
inregistreaza intr-o serie de documente numite protocoale, care se pastreazape toata
dutrata de viata a agregatului. Scopul probării instalaţiilor electrice ca şi a tuturor
instalaţiilor de la bordul navei, este de a demonstra eficienţa şi de a confirma că toate
specificaţiile şi cerinţele sunt îndeplinite.
Probele care se efectuează la bordul navei sunt de două tipuri :
I. Probe pe loc (la cheu)
II. Probe de marş(de mare).
Ele se efectuează în prezenţa armatorilor şi sub supravegherea Registrului
(pentru acele instalaţii care interesează societăţile de clasificare).
Comisia de recepţie care asistă la probe se convoacă cu 30 zile înainte de începerea
acestora.
Rezultatele probelor se remit armatorului pentru verificare. Armatorul poate face
obiecţii dacă rezultatele probelor nu corespund celor contractuale. Obiecţiile armatorului
trebuie să fie operative pentru a nu îngreuia activitatea şantierului în vederea realizării
remedierilor. Aceste obiecţii trebuie să ajungă la şantier în cel mult două zile de la
executarea probei.
Dacă observaţiile armatorului privesc modificarea unor instalaţii sau înlocuirea
unor piese în vederea obţinerii unei mai bune navigabilităţi a navei, a creşterii siguranţei
în funcţionare, sau a îmbunătăţirii serviciilor, în spiritul şi limita specificaţiei
contractuale, şantierul va executa aceste modificări pe contul său.
Toate rezultatele probelor, sub forma unor tabele se predau armatorului.
Înaintea ieşirii în marş se efectuează. probele pe loc (la cheu). În funcţie de
rezultatele pe loc, la aprecierea comisiei de recepţie şi a reprezentantului Registrului, se
procedează la verificarea instalaţiilor, pentru constatarea eventualelor defecte. Instalaţiile
şi aparatele electrice care nu sunt în legătură directă cu funcţionarea motorului principal
se vor recepţiona definitiv în timpul probelor de cheu.
Predarea de către comisia de recepţie a instalaţiilor pentru probe la cheu se face
numai după ce acestea au fost probate şi recepţionate de către comisia de supraveghere a
beneficiarului şi inspectate de reprezentantul Registrului.
Înaintea începerii probelor şantierul naval prezintă comisiei de recepţie
următoarele documente:
- specificaţia contractuală pentru toate părţile ; contractul şi specificaţia anexă la
contract;
28
- un rând de planuri şi proiectul conform specificaţiei de predare ;
jurnalul de construcţie a navei şi certificatele de calitate ale serviciului de control tehnic;
- lista pieselor de rezervă şi a pieselor de inventar, avizate de Registru şi
beneficiar;
- certificatele de calitate şi actele probelor de uzină;
- programul de probe aprobat de Registru şi de beneficiar;
- instrucţiunile de exploatare a instalaţiilor;
- scrisoarea şantierului către comisia de recepţie prin care anunţă că s-au executat
probe de casă şi că probele de recepţie pot începe;
- rezultatele probelor de casă;
- un jurnal de probe pe instalaţii în care se vor consemna datele asupra probelor ca
şi observaţiile beneficiarului şi Registrului.
Pentru efectuarea probelor şantierul întocmeşte un plan de lucru şi un grafic de
predare. Probele de predare a echipamentului către comisia de recepţie necesită o serie de
aparate pe care le procură şantierul naval, dacă nu există în dotarea navei. Principalele
aparate utilizate sunt:
1. Megohmmetru pentru măsurarea rezistenţei de izolaţie;
2. Trusă pentru măsurarea puterii absorbite de consumatori;
3. Aparat universal de măsură pentru măsurarea diferiţilor parametri ai aparatelor
de navigaţie şi radiocomunicaţie
4. Luxmetru pentru măsurarea iluminării în diverse puncte specificate de registru
5. Cleşte voltampermetric pentru măsurarea curenţilor absorbiţi de motoarele
electrice în timpul funcţionării în cazul în care acest lucru nu se poate face cu
aparatele montate la bord.
Operaţii executate înaintea începerii probelor. Înaintea începerii probelor la
instalaţiile electrice de pe nave se execută unele operaţii pregătitoare ca:
- agregatele electrice se prevăd cu protecţiile electrice reglate;
- se fac reglaje şi verificări preliminare la instalaţiile care nu pot fi probate decât în
condiţii de marş;
- se măsoară rezistenţa de izolaţie la rece a circuitelor de forţă şi de semnalizare.
Valoarea acestei izolaţii trebuie să fie mai mare de 5 MΩ;
- se măsoară curenţii absorbiţi în sarcină, încălzirea motoarelor electrice şi a
lagărelor, în regim de lucru a agregatelor;
-se măsoară rezistenţa de izolaţie la cald (în regim de lucru a agregatelor). Valoarea
acestei rezistenţe trebuie să fie de minim 5 MΩ.
4.2. Probe de cheu
1. Probarea grupurilor diesel-generatoare(DG) (protecţiile de pe motoarele

primare de antrenare a generatoarelor).
2. Probarea generatoarelor principale, a generatorului de avarie şi probe comune
între generatoarele principale şi cel de avarie.
3. Probarea regulatoarelor automate de tensiune (RAT) pentru generatoarele
principale şi cel de avarie.
4. Verificarea căderii de tensiune la barele TPD în cazul pornirii directe a
motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit de putere maximă instalat pe navă.
29
5. Verificarea interblocării cu sursa de alimentare de la mal.
6. Verificarea bateriilor de acumulatoare.
7. Probarea transformatoarelor de iluminat, principale şi de avarie.
8. Probarea TAD.
9. Probarea TPD.
10. Verificarea aparatelor de încălzire.
11. Verificarea instalaţiei de iluminat (normal, de avarie şi a luminilor de
navigaţie).
4.3. Probe de mars
1. Verificarea funcţionării generatoarelor în regimurile principale ale navei.

2. Verificarea acţionărilor electrice din compartimentul maşini.
3. Probarea instalaţiei de guvernare.
4. Verificarea acţionărilor electrice ale mecanismelor de punte.
5. Măsurarea rezistenţei de izolaţie a echipamentelor electrice.
6. Verificarea instalaţiei de iluminat.
7. Verificarea instalaţiilor de: radiocomunicaţie, semnalizare, aparate de navigaţie
etc.
8. Compensarea compaselor magnetice (nava si barci salvare)
4.3.1. Probarea generatoarelor. Pentru probarea generatoarelor centralei
electrice de la bordul navei se pornesc acestea şi se încarcă treptat până la sarcina
nominală. Încărcarea se face la turaţie nominală. În timpul încărcării se verifică dacă
turaţia motorului Diesel se menţine constantă. Funcţionare la sarcină nominală se face
timp de 20 ~ 30 minute. Operaţia de încărcare este urmată de o descărcare progresivă de
la sarcina nominală la mers în gol. La aceste operaţii se verifică eficacitatea regulatorului
de tensiune, care pentru generatoarele cu tensiunea nominală de 400 V trebuie să asigure
o stabilitate a tensiunii în limitele: 400V  2,5 % din UN.
Tabelul de probe ale generatoarelor trebuie completat cu rezultatele obţinute la
următoarele probe:
1. proba de sarcină a generatorului până la obţinerea temperaturii de regim,
care trebuie să dureze mai mult de 2 ore. În timpul acestei probe se măsoară tensiunea şi
curentul generatorului probat. La sfârşitul acestei probe (când se atinge temperatura de
regim) se verifică încălzirea conexiunilor, a contactelor întreruptoarelor automate şi
îmbinării barelor din tabloul principal de distribuţie TPD;
2. proba de măsurare a rezistenţei de izolaţie. Se măsoară rezistenţa de
izolaţie a înfăşurărilor statorului şi rotorului generatorului la rece şi la cald. La rece
această rezistenţă trebuie să fie de cel puţin 3 MΩ, iar la cald de cel puţin 1 MΩ;
3. proba regulatorului de turaţie. Variaţia de turaţie nu trebuie să fie mai mare
de 10 % din turaţia nominală, între 45  55 Hz, atunci când sarcina variază instantaneu
cu 100%. Turaţia stabilizată într-un nou regim de funcţionare nu trebuie să difere cu mai
mult de 5% din turaţia nominală. Timpul de stabilizare a turaţiei, conform normelor
este de maximum 5 s;
4. proba releului de suprasarcină, de putere inversă şi de tensiune minimă.
Deconectarea generatorului de la tabloul principal de distribuţie trebuie să se facă, în
cazul apariţiei suprasarcinii de 110% I n , cu o temporizare de 20 s. Decuplarea releului
30
la putere inversă trebuie să se facă la 10% Pn cu o temporizare de 5 s. Protecţia
împotriva tensiunii minime exclude posibilitatea recuplării generatorului la bare până la
atingerea tensiunii de 80% Un.
4.3.2. Probarea echipamentului de acţionare, comandă şi semnalizare.
Probele pentru echipamentul electric de acţionare a mecanismelor se fac odată cu
probele pentru partea mecanică. Pentru instalaţiile principale ale navelor se fac
următoarele probe:
Instalaţia de combustibil şi ungere:
- - se verifica functionarea separatoarelor de combustibil si ulei.
- se verifică pornirea locală a pompelor de transfer combustibil a pompei filtrului
automat de ulei şi a pompelor duble de combustibil şi ulei;
-se verifică funcţionarea automată a pompei filtru de ulei care constă în pornirea
automată la nivel minim de ulei şi oprirea automată la nivel maxim de ulei;
- se verifică funcţionarea automată a pompelor duble de combustibil şi ulei care
constă în verificarea intrării automate în funcţionare a pompei de rezervă pentru
presiunile prescrise;
- se verifică pornirea de la distanţă a pompelor de combustibil şi ulei;
- se verifică semnalizarea de funcţionare la posturile de comandă pompe din sala
maşinilor.
Instalaţia de răcire:
- se verifică pornirea locală a pompelor de răcire;
- se verifică pornirea de la distanţă a pompelor de răcire;
- se verifică funcţionarea automată a pompelor duble de răcire(intrarea automată în
funcţiune a pompei de rezervă).
Instalaţia de aer comprimat:
- se verifică pornirea locală a compresoarelor;
- se verifică semnalizarea de funcţionare (decuplarea de avarie, comandă de la
distanţă, presiune minimă în buteliile de aer comprimat);
- se verifică funcţionarea automată a compresoarelor care constă în pornirea
automată la presiune minimă în butelia de aer comprimat şi oprirea automată când se
atinge presiunea normală în butelie;
- se verifică protecţiile la: temperatură ridicata apa racire, presiune minimă ulei de
ungere şi apă de răcire;
- se măsoară curentul absorbit de compresor în timpul încărcării buteliei de aer
comprimat.
- se verifica purjarea automata temporizata pentru eliminarea reziduurilor de apa
si ulei din cilindri, si usurarea pornirii.
Instalaţia de alimentare cu apă potabilă(hidroforul):
- se verifică pornirea locală a pompelor de apă potabilă ;
- se verifică funcţionarea automată a pompelor (pornirea şi oprirea automată în
funcţie de presiunea indicata de manometru, functionarea corecta a presostatului de
comanda a pornirii pompelor
la 2 bari şi oprirea la 4,5  5 bari);
- se măsoară curentul absorbit de electromotoarele care
actioneaza pompele.
31
4.3.3. Probarea instalaţiei de guvernare:
- se verifică funcţionarea corectă a instalaţiei de telecomandă şi semnalizare a
pompelor de ulei pentru maşina cârmei ;
- se verifica actionarea locala (de avarie a cvarmei)
- se verifică pornirea locală a motoarelor electrice;
- se verifica functionarea carmei controlata din timonerie, pentru modurile
„manual(non follow up”. „urmarire (follow up) si pilot automat.
- se verifica intrarea automata in functiune a carmei de rezerva in cazul defectarii
carmei in functiune.
- se verifică protecţiile instalaţiei de cârmă şi semnalizarea la suprasarcină ;
instalatia de guvernare nu are protectii ale echipamentelor de forta la suprasarcina
(conform regulilor de registru).
- se verifică temperatura lagărelor electromotoarelor pompelor hidraulice de ulei
ale cârmei (nu trebuie să depăşească 50°C) ;
- se verifică si se regleaza funcţionarea corectă a limitatorilor de cursă pentru
obţinerea unghiului de bandare prescris.
- se verifica timpul de deplasare a penei carmei din pozitia zero intr-un bord sau altul, de
la banda Tb. la banda Bb., si invers.
- se verifica corespondenta indicatoruluji unghi carma din compartimentrul
carmei(axiometrul mecanic ) cu indicatoarele unghi carma de la distanta(axiometre) –
din timonerie si din borduri.
Instalaţia de aer condiţionat:
- se fac verificari ale instalatiei compresorului frigorific de aer conditionat similare
cu ale unui compresor de aer.
- se verifică pornirea şi oprirea automată a compresorului în funcţie de
tempperatura aerului di n incaperile controlate si mentinerea in functiune a ventilatorului
centralei de ventilaţie;
- se verifica controlul automat al temperaturii uleiului din carterul compresorului
inaintea pornirii si in timpul functionarii.
- se măsoară curentul absorbit de compresor;
- se verifică semnalizarea de funcţionare.
4.3.4. Probarea instalaţiei de iluminat.

Probele care se aplică instalaţiei de iluminat sunt:
Pentru instalaţia de iluminat normal:
- se verifică funcţionarea tuturor întreruptoarelor şi lămpilor, aprinderea şi
stingerea iluminatului exterior din comutatorul general;
- se verifică – valoarea iluminării în locurile cerute de Registru. Valorile obţinute
trebuie să fie în conformitate cu regulile registrului RNR;
- se verifică căderea de tensiune pentru consumatorii cei mai îndepărtaţi ai fiecărei
linii ;
- se verifică rezistenţa de izolaţie a reţelei de cabluri pentru iluminat, care nu
trebuie să fie mai mică de 1 MΩ.
32
Pentru instalaţia, de iluminat de avarie:
- se verifică dacă iluminatul de avarie intră în funcţiune la întreruperea
iluminatului normal ;
- se verifică iluminarea conform prescripţiilor registrului (cel puţin 10% din
valoarea iluminatului normal. Această verificare se face în special la locurile de trecere ;
- se verifică rezistenţa de izolaţie a reţelei care nu trebuie să fie mai mică de 3
MΩ;
- se verifică căderea de tensiune pe cel mai îndepărtat consumator;
- se măsoară rezistenţa de izolaţie a redresorului, faţă de masă. Această rezistenţă
trebuie să fie mai mare de 1 MΩ;
- se va măsura temperatura redresorului la sfârşitul perioadei de încărcare;
- se va măsura tensiunea la bateria de acumulatori după 3 ore de descărcare în
regim de avarie. Această tensiune nu trebuie să fie mai mică de 0,9 Un;
- se verifică valoarea curentului absorbit de reţeaua de avarie.
Pentru instalaţia de iluminat de navigaţie:
- se verifică luminile de navigaţie;
- se alimentează şi se verifică circuitele;
- se măsoară tensiunea la bornele felinarelor de navigaţie. Pentru reţeaua de 24 V,
această tensiune nu trebuie să fie mai mică de 19,5 V la sfârşitul descărcării bateriei.
4.3.5. Probarea instalaţiei de semnalizare şi automatizare a maşinii.
Se fac următoarele probe:
- se verifică funcţionarea instalaţiilor de măsură şi a instalaţiilor de alarmă;
- se verifică semnalizarea de avarie a motorului principal;
- se verifică funcţionarea fiecărui traductor prin simularea condiţiilor de avarie;
- se verifică funcţionarea instalaţiei de telecomandă a motorului principal;
- se verifică funcţionarea semnalizării de presiune minimă a uleiului la diesel-
generator ;
- se verifică funcţionarea semnalizării temperaturii apei de răcire la diesel-
generatoare (la o temperatură de peste 79 oC şi la temperatură de peste 85°C care duce la
reducerea sarcinii generatorului).
4.3.6. Probarea instalaţiei caldarinei.
Se fac probele:
- se verifică funcţionarea motoarelor pompelor de alimentare cu apa ale caldarii;
- se verifică instalaţia de semnalizare prin simulare;
- se verifică protecţia la nivel minim si maxim a apei in caldare, protectia la
presiune maximă a aburului şi la lipsa flăcării;
- se face proba regulatorului de nivel apa in caldare, care constă în semnalizare de
nivel minim cu pornirea pompei de alimentare cu apa, semnalizarea nivelului
maxim şi oprirea pompei;
- se verifica prin simulare (actionand asupra senzorului de nivel apa in caldare)
protectia la lipsa apa in caldare prin scoaterea din functiune a arzatorului
caldarii.
- se verifică funcţionarea presostatului de protectie prin oprirea caldarii la
presiunea maxim admisibila a aburului;
- se verifică deschiderea supapelor de siguranta la presiune maxima abur in
caldare (si se sigileaza).
33
4.3.7. Probarea instalaţiei de comunicaţii interioare, radiocomunicatii,
semnalizare si alarmare.
Instalaţia telefoanelor fără baterie. Se verifică legăturile bilaterale între
comutator şi telefoanele de capăt.
Instalaţia telefoanelor de serviciu. Se realizează toate 1egăturile posibile între
abonaţi.
Instalaţia de difuzoare manevră. Se verifică legăturile între postul central de
comandă şi posturile auxiliare.
Instalaţia de radioamplificare şi interfon. Se verifică audiţia în difuzoare la
transmiterea programelor prin radio, magnetofon, pick-up sau prin vorbire.
Instalaţia de tahometre. Se verifică dacă repetitoarele urmăresc semnalele
emiţătorului şi indică numărul rotaţiilor axului port-elice ca şi sensul acestuia.
Instalaţia soneriilor de alarmă. Se verifică dacă toate soneriile şi lămpile de
alarmă funcţionează normal prin acţionarea din timonerie. Verificarea se face în timpul
funcţionării motorului principal şi a diesel-generatoarelor, în regim de manevră. Se va
verifica acţionarea soneriilor de alarmă de la staţia de avertizare incendiu.
Instalaţia de avertizare incendiu. Se va proba intrarea în funcţiune a alarmei de
incendiu la acţionarea avertizoarelor. Probele se efectuează pentru fiecare circuit în parte.
De asemenea se fac probe la conductor întrerupt, conductor la masă, lipsă de tensiune de
alimentare şi siguranţă fuzibilă topită.
Instalaţia de semnalizare de cart, chemare medic şi ospătar. Se verifică
funcţionarea soneriilor când sunt acţionate butoanele respective.
Instalaţia de sirenă tifon. Se verifică funcţionarea tifonului din toate posturile
unde sunt montate butoane, ca şi funcţionarea automată pentru toate temporizările.
Instalaţia avertizare lansare C02. Se verifică dacă timpul dintre cuplarea
semnalizării şi lansarea C02 este suficient pentru evacuarea echipajului din sala maşinilor.
Probarea instalaţiei aparatelor electrice de navigaţie. Această instalaţie cuprinde
aparate ca girocompasul, sonda ultrason, lochul şi radarul, radiogoniometrul. Probarea
acestor aparate se face conform indicaţiilor firmelor furnizoare.
Probarea instalaţiei de radiocomunicaţii. Verificarea şi probarea acestei instalaţii
se face în conformitate cu documentaţia firmei furnizoare, în afară de acestea se mai fac
probele :
- se vor completa tabele de acordare a radioemiţătoarelor ;
- se verifică semnalizarea luminoasă a comutatorului de antene ;
- se verifică capacitatea acumulatorilor ;
- se măsoară rezistenţa de izolaţie pentru fiecare plecare din tabloul de alimentare
radiocomunicaţii. Această rezistenţă faţă de masă trebuie să fie de cel puţin 1 MΩ;
- se măsoară rezistenţa de izolaţie a intrărilor de antene care în. stare uscată nu
trebuie să fie mai mică de 20 MΩ, iar în stare umedă mai mică de 10 MΩ. În timpul
măsurătorilor antenele se deconectează de la aparate. Măsurătorile se fac cu un
megohmetru de curent continuu de 500 V ;
- se verifică punerea la masă a aparatelor de radiocomunicaţii. Rezistenţele de
punere la masă trebuie să fie sub 0,02 Ω.
34
Curs nr. 5. Instalarea, cuplarea si punerea in functiune a masinilor electrice.

5.2. Operatiuni pregatitoare.
5.3. Verificarea intrefierului.
5.4.Identificarea infasurarilor si a bornelor.
5.5. Verificarea rezistentei de izolatie.
5.6. Uscarea masinilor electrice.
5.7. Instalarea masinilor electrice.
5.8. Cuplarea masinilor electrice.
5.9. Racordarea la retea si punerea in functiune a masinilor electrice.
Instalaţiile electromecanice se compun din două părţi principale: maşina de lucru,

reprezentată prin mecanismul executor şi instalaţia de acţionare electrică, alcătuită la
rândul său din maşina electrică de acţionare, sistemul de transmisie dintre maşina de
acţionare şi mecanismul executor şi aparatajul de comandă, reglare, protecţie,
semnalizare şi măsurare.
Acţionarea electrică are destinaţia de a pune şi menţine în mişcare mecanismul
executor, de a-i modifica sau regla viteza şi de a-l opri sau frâna conform necesităţilor
impuse de procesele tehnologice sau operaţiile executate.
În practică trebuie să se acorde o atenţie corespunzatoare stării, montării şi
funcţionării corecte, precum şi solicitării sub limita admisă a următoarelor elemente
componente din instalaţia electrică de acţionare: maşini electrice, cuplaje, transmisii(prin
curele, lanţuri, roţi dinţate etc.), aparate de conectare, comandă şi reglare(întrerupătoare,
comutatoare, controlere, contactoare, reostate de pornire, frânare, modificare a vitezei,
dispozitive electronice de comandă şi reglare etc.), aparate de protecţie(siguranţe fuzibile,
relee termice, relee electromagnetice etc.), aparate de semnalizare şi măsurare, legături
electrice din circuite primare şi secundare, inclusiv cele de protecţie prin legare la pământ
sau la nul.
Elementele principale ale unei instalaţii de acţionare electrică sunt maşinile
electrice, motiv din care preocupările din cadrul acestui capitol se referă în primul rând la
acestea.
35
5.2. Operatiuni pregatitoare.
- Curăţirea atentă a exteriorului şi interiorului maşinii, îndepărtându-se praful şi

stratul protector(de unsoare consistentă) împotriva ruginii. Pentru îndepărtarea prafului se
suflă maşina cu aer comprimat, uscat, cu o presiune de cel mult 2 atmosfere (o presiune
mai mare poate deteriora părţile interioare ale maşinii). Pentru îndepărtarea unsorii, se
folosesc cârpe îmbibate în petrol. Petele de rugină de pe piesele metalice se îndepărtează
cu hârtie abrazivă cu granulaţie fină, îmbibate în ulei (pentru ca praful metalic să nu se
depună pe părţile active ale maşinii).
- Verificarea corespondenţei între datele nominale ale maşinii şi cele prescrise prin
proiectul instalaţiei şi prin condiţiile locului de montare. În mod special se urmăresc: tipul
funcţional şi constructiv al maşinii, puterea, turaţia, tensiunea, clasa de izolaţie, datele
privind serviciul nominal tip şi gradul de protecţie.
- Verificarea maşinii din punctul de vedere mecanic. Se urmăresc în mod special:
existenţa şi integritatea tuturor pieselor componente (în special în urma unui transport),
strângerea tuturor pieselor de fixare, lipsa corpurilor străine în interiorul maşinii,
învârtirea uşoară şi fără frecări a rotorului, starea şi calitatea ungerii lagărelor (cele de
rostogolire trebuie să coţină unsoare consistentă, maximum 2/3 din volumul casetei de
ungere, iar cele de alunecare să fie umplute cu ulei şi inelul de ungere trebuie să se poată
mişca liber), starea şi apăsarea pe colector, respectiv pe inelele de contact, a periilor care
totodată trebuie să se poată mişca liber în suportul lor, fără ca jocul să fie prea mare.
- Verificarea maşinii din punct de vedere electric. În mod special urmăresc:
schema de conexiune, începutul şi sfârşitul bobinelor, rezistenţa de izolaţie a înfăşurărilor ,
a termorezistenţelor sau termocuplelor montate în interiorul maşinilor mari şi a lagărelor
(acolo unde aceasta se prevede), rezistenţa electrică în c.c. a înfăşurărilor, comparând
valorile obţinute cu cele indicate de fabrica constructoare şi poziţia periilor şi a colierelor
portperiilor, care trebuie să corespundă cu semnul fabricii (trasat cu vopsea roşie pe colier
şi în continuare pe suprafaţa care-l susţine).
- Consultarea intrucţiunilor de montare şi de întreţinere elaborate de fabrica
constructoare. Ele trebuie respectate cu stricteţe şi păstrate la loc ferit de deteriorări.
5.3. Verificarea intrefierului.
În cazul maşinilor electrice asamblate la locul de instalare se verifică întrefierul în

diferite puncte decalate sub poli, folosind în acest scop spioni alcătuiţi într-o trusă de
lamele calibrate, cu lungimea de 250 mm. Pentru acelaşi punct al statorului se fac trei
măsurători în 3 poziţii ale rotorului, decalate la 120o. Acest grup de 3 măsurători se repetă
pentru alte două puncte decalate faţă de primele, cum şi pentru orice alte puncte în care se
36
observă o variaţie vizibilă a întrefierului. Se defineşte asimetria procentuală a întrefierului
prin relaţia:
 -  min
a = max  100 [%] (5.1.)
 med
în care  max şi  min sunt valorile maximă respectiv minimă ale întrefierului rezultate din
cele 9 măsurători, iar  med este întrefierul mediu, definit ca media aritmetică a
rezultatelor măsurătorilor. Se verifică condiţia a  10% . Nerespectarea acestei condiţii are
ca urmare o nesimetrie puternică a câmpului magnetic al maşinii cu apariţia unor curenţi
atât în arbore, cât şi în lagăre (care pot fi deteriorate în timpul funcţionării). În acelaşi
timp, întrefierul neuniform determină solicitări mecanice suplimentare ale rotorului în
ansamblu.
5.4. Identificarea infasurarilor si a bornelor.
În cazul maşinilor electrice la care, dintr-un motiv oarecare, nu sunt marcate

bornele respectiv extremităţile libere ale înfăşurărilor, sau la care marcarea nu este certă,
se impune stabilirea felului, începutului şi sfârşitului diferitelor înfăşurări, precum şi
succesiunii fazelor, în cazul maşinilor de curent alternativ polifazate, respectiv polarităţii
bornelor sau periilor, în cazul maşinilor de curent continuu.
În cazul maşinilor de curent alternativ, pentru stabilirea corespondenţei între
începuturile şi sfârşiturile înfăşurărilor se pot aplica următoarele metode:
1)metoda polarităţii în curent continuu, care se poate aplica în două variante: a) cu
conectare separată (figura 5.1.a.) b) cu conectare pereche (figura 5.1.b.)
2)metoda inducţiei, cu tensiune alternativă redusă (figura 5.2), care ca principiu
este similară cu metoda polarităţii în curent continuu cu conectare pereche.
Figura 5.1.a) Figura 5.1.b)
37
Figura 5.2.
Situaţiile posibile conform schemelor din figura 5.1 sunt prezentate în tabelul 5.1:
Tabelul 5.1.
Schema Marcarea bornelor Deviaţia instrumentului
La conectare La deconectare
a) Corectă + -
Greşită - +
b) Corectă 0 0
Greşită 0 0
La aplicarea metodei inducţiei în cazul motoarelor asincrone cu rotorul în

scurtcircuit, tensiunea alternativă de alimentare trebuie redusă la valoarea de
(0,16...0,20) U N , iar în cazul motoarelor asincrone cu motor bobinat, înfăşurarea
trebuie să fie deschisă. După stabilirea începuturilor şi sfârşitului înfăşurărilor statorice,
uneori trebuie să se stabilească succesiunea fazelor, pentru a putea stabili sensul de
rotaţie. În acest scop se alimentează înfăşurarea statorică cu o tensiune alternativă mult
redusă (la care cuplul dezvoltat este insuficient pentru pornirea motorului) şi se roteşte
rotorul din exterior în sensul de rotaţie admis. Dacă succesiunea fazelor este
corespunzătoare, atunci indicaţia unui ampermetru intercalat în circuitul statoric va
scădea; în caz contrar indicaţia ampermetrului creşte şi trebuie să se inverseze două faze
între ele.
În cazul maşinilor de curent continuu, pentru stabilirea corespondenţei între
începuturile şi sfârşiturile înfăşurărilor indisului şi de excitaţie, se alimentează înfăşurarea
de excitaţie separat de la o sursă de curent continuu cu polaritate cunoscută, se
conectează a bornele indusului (la perii) un voltmetru cu scala 30-0-30V şi se roteşte
rotorul din exterior în sensul de rotaţie dorit. După sensul deviaţiei acului indicator al
voltmetrului şi după modul lui de legare rezultă polaritatea periilor. Bornele
corespondente ale înfăşurărilor indusului şi excitaţiei au aceeaşi polaritate, atât în regim
de motor, cât şi în regim de generator.
5.5. Verificarea rezistentei de izolatie.
38
Înaintea primei puneri în funcţiune şi după o perioadă mai lungă de nefolosire a maşinilor
electrice, trebuie să se verifice rezistenţa de izolaţie a înfăşurărilor între ele şi faţă de
miez, a termorezistenţelor şi a lagărelor, deoarece o rezistenţă de izolaţie prea mică poate
periclita viaţa maşinii.
Conform prevederii STAS 1893-72 valorile rezistenţelor de izolaţie a înfăşurărilor
faţă de masa maşinii şi între înfăşurări, exprimate în MW , nu trebuie să fie sub valoarea
care se obţine cu formula:
U N[V ]
Riz[ MW ] =
PN[ kWsaukVA ] (5.2)
1000 
100
în care: U N este tensiunea nominală a maşinii, în V şi PN este puterea nominală a
maşinii, în kW, la maşinile de curent continuu şi în kVA la maşinile de curent alternativ.

R IZ depinde foarte mult de temperatură ( t ) vezi talelul 5.2.
Tabelul 5.2. Date orientative privind variaţia rezistenţei de izolaţie a maşinilor

electrice în funcţie de supratemperatura  a înfăşurărilor.
Tabelul 5.2.
J = t - t a [ grd 20 40 60 80 100
R IZ (t a ) / R IZ (t ) 3 10 30 100 300
În cazul maşinilor de tensiune înaltă, din cauza izolaţiei puternice, înfăşurările

statorice au o capacitate mare între ele şi faţă de masă, fapt pentru care, în timpul
măsurării, indicaţiile megohmmetrului variază până la încărcarea capacităţii. De această
particularitate trebuie să se ţină seama la măsurarea R IZ . Rezultatele obţinute sunt
considerate corespunzătoare dacă se citesc la 60s după aplicarea tensiunii de măsurare,
care trebuie să fie constantă. Se citesc indicaţiile aparatului după 15s şi după 60s de la
aplicarea tensiunii şi se defineşte un coeficient de absorbţie prin raportul:
60 R IZ
Ka = (5.3)
15 RIZ
care reprezintă un criteriu de apreciere al umidităţii izolaţiei înfăşurării şi a cărei
valoare minimă admisă este de 1,3 la temperaturi cuprinse între 15 şi 30grade C. Cu cât
raportul K a este mai mare, cu atât gradul de umiditate al izolaţiei este mai mic. K a
variază în funcţie de temperatura înfăşurării. În orice caz, K a se determină pentru
maşina în stare rece ( t a ); dacă este posibil şi în special la masinile de putere mare, K a
se determină şi la câteva valori diferite ale temperaturii înfăşurării.
Dacă se constată că R IZ 60 şi K a au o valoare mai mică decât cea prescrisă,
atunci maşina electrică respectivă trebuie supusă unei operaţii de “uscare”.
Pentru a asigura compararea datelor, este necesar ca toate măsurătorile de izolaţie
să fie făcute practic la acceaşi temperatură.
Modificarea valorilor rezistenţei de izolaţie şi a coeficientului de absorbţie poate
fi provocată de diferite cauze: umiditate pe suprafaţa înfăşurării, umiditate în grosimea
izolaţiei, depuneri de praf conductor la ieşiri,pe înfăşurări, pe colector sau pe inele,
39
deteriorarea izolaţiei, etc. În asemenea situaţii trebuiesc luate măsuri pentru stabilirea
cauzei ce a dus la scăderea izolaţiei şi apoii pentru uscarea şi curăşirea maşinii, respectiv
repararea izolaţiei deteriorate.
Rezistenţa de izolaţie a termorezistenţelor se măsoară cu megohmmetrul de
250V, ea nu trebuie să aibă o valoare mai mică decât 1MW .
Fusurile şi cuzineţii maşinilor electrice de curent alternativ(sau ale agregatelor
constituite dintr-o serie de maşini) trebuie protejate faţă de curenţii paraziţi ce străbat
lagărele. Această protecţie, foarte importantă, se realizează prin izolarea unui lagăr faţă
de placa de fundaţie. Măsurarea rezistenţei de izolaţie a lagărului, având asamblate toate
conductele de ulei, se face înaintea montării arborelui, folosind un meghommetru de
1000V. Valoarea rezistenţei de izolaţie obţinută se compară cu indicaţiile din cartea
maşinii sau cu rezultatele măsurătorilor anterioare, deoarece nu se normează. În orice caz,
pentru maşinile noi, valoarea minimă a rezistenţei de izolaţie a lagărului este de 1MW .
5.6. Uscarea masinilor electrice.
Prezenţa umidităţii pe suprafaţa sau în interiorul izolaţiei maşinilor electrice are o

influenţă deosebit de dăunătoare.Îndepărtarea ei este o operaţie de importanţă primordială
pentru siguranţa funcţionării maşinilor electrice, care depinde în primul rând de calitatea
izolaţiei. Este de reţinut, că valorile necesare rezistenţei de izolaţie şi procesul tehnologic
de uscare depind de tipul şi de mărimea maşinii electrice; trebuie să se consulte
instrucţiunile fabricii constructoare.
Umiditatea maximă admisibilă a fost definită fizic ca fiind acea limită a
umidităţii începînd de la care curentul electric ce trece prin izolaţie devine atît de
mare, încât prin încălzirea locală provocată, urmată de o nouă scădere a rezistenţei
de izolaţie, se poate ajunge în scurt timp la o străpungere sau la o conturnare a
izolaţiei. Stabilirea practică a umidităţii admisibile este legată de dificultăţi mari.
Depăşirea ei se apreciază în exploatare prin scăderea rezistenţei de izolaţie şi a
coeficientului de absorbţie sub valorile prescrise. Umiditatea are o influenţă mai mare
asupra rezistenţei de izolaţie în curent continuu decît asupra rezistenţei de izolaţie în
curent alternativ (aproximativ de 20 ori). Rezistenţa de izolaţie în curent continuu este
indicele cel mai sensibil la umiditate. Măsurările în acest scop trebuie să fie efectuate la
aceeaşi temperatură, din cauza dependenţei Riz = f(τ).
În principiu, tehnologia uscării maşinilor electrice cuprinde următoarele operaţii
de bază: încălzirea controlată a maşinii, evacuarea umidităţii din maşină cu ajutorul
aerului de răcire şi verificarea stării de uscare a izolaţiei.
Încălzirea în vederea uscării maşinilor electrice se poate face, după caz, prin una din
metodele prezentate în continuare.
a. Încălzirea cu aer cald si uscat, suflat din exterior peste carcasă şi în special
în interiorul maşinii. Aerul de uscare nu trebuie să depăşească 90°C. Uscarea se poate
face şi cu maşina nedemontată. Metoda se recomandă pentru înlăturarea umidităţii de
suprafaţă; ea este puţin eficientă în cazul umidităţii pătrunse în interiorul izolaţiei. În
40
cadrul acestei metode, maşinile mici, demontate, se pot usca şi în cuptoare ventilate (în
vederea evacuării aerului umed).
b. Încălzirea din exterior, de exemplu cu radiaţii infraroşii. Se recomandă
pentru uscarea bobinelor.
c. Încălzirea cu curent continuu, care se aplică în felul următor:
-în cazul maşinilor de curent continuu: se pune maşina să funcţioneze ca generator
în scurtcircuit(peste un întreruptor automat de protecţie şi un ampermetru de control) şi se
reglează curentul prin intermediul excitaţiei (separate) sau turaţiei; uneori nici nu este
necesară excitarea maşinii, câmpul magnetic remanent fiind suficient pentru asigurarea
curentului dorit în indus şi în aceste cazuri, bobinele de excitaţie se usucă prin căldura
radiată de indus sau, la nevoie, separat;
-în cazul maşinilor asincrone: se alimentează înfăşurarea statorică şi
rotorică (dacă rotorul este bobinat) cu curent continuu, de exemplu de la un redresor
pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare, legând fazele fie în serie fie în paralel
(figura 5.3);
- în cazul maşinilor sincrone: vezi figura 5.3;
Fig 5.3
d. Încălzirea cu curent alternativ, care se aplică în felul următor

-în cazul maşinilor asincrone: se alimentează înfăşurarea statorică cu
tensiune alternativă trifazată, redusă la o valoare cel mult egală cu tensiunea de
scurtcircuit, se scurtcircuitează înfăşurarea rotorică (la rotoarele bobinate), se frâneză
rotorul şi se supraveghează temperatura bandajelor rotorice (care se pot supraîncălzi din
cauza curenţilor turbionari, motiv pentru care metoda nu se aplică în cazul motoarelor de
turaţie mare, prevăzute cu bandaje rotorice late); conectând bobinele fazelor în felul
arătat în figura 5.3, se poate folosi şi curentul monofazat de tensiune redusă, obţinută de
exemplu de la un transformator de sudare;
-în cazul maşinilor sincrone: se pune maşina să funcţioneze ca generator în
scurtcircuit, reglând curentul prin intermediul excitaţiei; se interzice alimentarea
maşinii sincrone din exterior cu curent alternativ trifazat dacă rotorul este în repaus,
deoarece s-ar periclita înfăşurarea de amortizare şi bandajele de consolidare (din cauza
curenţilor turbionari)
e. Încălzirea prin inducţie. Cu ajutorul unui bobinaj auxiliar, înfăşurat pe fierul
activ al maşinii (figura 5.4) se crează un câmp magnetic alternativ care produce încălzirea
maşinii din cauza pierderilor în fier. Metoda se aplică în cazul maşinilor asincrone şi
sincrone.
41
Fig 5.4
Problemele care se pun la aplicarea acestei metode se referă la alegerea tensiunii

şi puterii sursei de alimentare; dimensionarea bobinajului auxiliar; aplicarea bobinajului
auxiliar pe statorul maşinii.
În general, bobinajul auxiliar inductor se alimentează cu o tensiune U=60..220 V
şi de aceea, în multe cazuri, este raţională folosirea unui transformator de sudare ca sursă
de alimentare. Dimensionarea bobinajului auxiliar se refera la:
- calculul numărului de spire Na şi al curentului Ia pentru producerea inducţiei
B=µH în jurul statorului, caracterizat prin secţiunea reală Sj şi lungimea medie a fluxului
magnetic Lm, folosind relaţiile:
U
Na 
4.44 BS j f
(5.4)
Lm H
Ia =
Na (5.5)
unde B=0,7..0,9 Wb/m2 - la începutul încălzirii şi B=0,4...0,6 Wb/m 2 - după stabilizarea
regimului termic, iar H se determină din curba de magnetizare în funcţie de B;
- alegerea secţiunii conductorului, ţinând seama de faptul, că din cauza
temperaturii ridicate din interiorul maşinii supuse uscării, densitatea de curent trebuie
redusă la 50..70 % din cea admisibilă în condiţii normale.
Pentru realizarea bobinajului auxiliar de uscare se poate folosi orice conductor
izolat avînd secţiunea corespunzătoare conform calculului. Dacă conductorul nu intră în
întrefierul dintre stator şi rotor, atunci se demontează scuturile şi lagărele şi se aşază
rotorul pe partea inferioară a statorului, asigurînd izolaţia necesară (de exemplu cu o foaie
de preşpan subţire) între fierul statoric şi rotoric. Dacă nici în aceasta situaţie nu se poate
executa bobinarea, atunci rotorul trebuie scos în afară şi uscat separat.
În cazul maşinilor mici se recomandă ca bobinajul auxiliar să cuprindă toată
periferia maşinii. În cazul maşinilor mici, dificultăţile constau în necesitatea bobinării
unui număr relativ mare de spire pe stator.
Supravegherea regimului termic. Încălzirea pentru uscare trebuie efectuată cu
prudenţă şi viteză de creştere a temperaturii limitată la 5...8 grd/h, pentru a asigura timpul
necesar scurgerii vaporilor de apă prin porii fini ai izolaţiei. Temperatura maximă pînă la
care se poate merge cu încălzirea depinde de clasa de izolaţie a maşinii. Practica a arătat
42
că uscarea se face în condiţii bune la temperaturi cuprinse între 60 şi 90°C. Procesul de
încălzire trebuie supravegheat foarte atent şi metoda de măsurare a temperaturii aleasă în
funcţie de tipul şi mărimea maşinii. La determinarea temperaturii infăşurărilor prin
metoda variaţiei rezistenţei sau cu un termometru de dilataţie trebuie să se ţină seama de
faptul, că temperatura astfel determinată poate fi cu 20...25 grd. mai mică decât cea
maximă existentă în locul cel mai cald.
Tendinţei generale de reducere a timpului de uscare i se opun următoarele
considerente:
- o viteza prea mare de evacuare a apei poate cauza deteriorarea mecanica a
izolaţiei stratificate, prin formarea de cavităţi respectiv incluziuni (goluri) de aer care
uşurează străpungerea izolaţiei;
- o temperatură prea ridicată reduce durata de viaţă a maşinii prin accelerarea
procesului de îmbătrîâire a izolaţiei.
La aplicarea metodelor de încălzire cu curent continuu(c) sau cu curent
alternativ(d) temperatura sa creşte lent prin mărirea treptată a intensităţii curentului. De
regulă uscarea începe cu 0,5 IN; la sfârşitul operaţiei de încălzire se ajunge la IN. Trebuie
să se ţină seama de faptul că, la acelaşi curent, o maşină imobilă se încălzeşte mai repede
şi mai puternic decît o maşină în rotaţie.
Evacuarea umidităţii din maşină se poate face cu aerul de răcire în circuit
deschis şi în circuit închis. În ultimul caz, separarea umidităţii are loc într-un răcitor în
care sunt introduşi reactivi higroscopici. La uscarea maşinilor capsulate este necesar să se
deschidă orificiile de vizitare, pentru ca aerul umed să poată fi evacuat.
Verificarea stării de uscare a izolaţiei se face prin măsurarea rezistenţei de izolaţie
în curent continuu la intervale de 2...5 ore. La început Riz se măsoară cu un megohmmetru
de 500 V. Se recomandă trasarea diagramei de variaţie în funcţie de timp a
supratamperaturii θ şi a rezistenţei de izolaţie Riz (figura 5.5).
Fig 5.5
Dacă după 10...12 h de încălzire Riz nu se mai măreşte se recomandă intercalarea

în programul de uscare a unei pauze în care maşina este lăsată să se racească şi numai
după aceea se continuă uscarea printr-o noua încălzire.
5.7. Instalarea masinilor electrice.
După destinaţie, maşinile electrice se monteaza fie pe fundaţii fie pe suporturi fixate pe
batiul maşinilor unelte, pe utilaje tehnologice, pe perete sau tavan, fie pe postamente me-
43
talice sau de lemn (numai provizoriu şi pentru puteri sub 14 kw). La montare trebuie să se
respecte următoarele condiţii generale:
- modul şi mijloacele de fixare trebuie să asigure combaterea vibraţiilor şi
zgomotului în funcţionare, precum şi centrarea perfectă a arborilor cuplaţi;
- orificiile de ventilaţie trebuie să ramână libere;
- spaţiul liber din jurul maşinii trebuie să asigure accesul uşor la cutia de borne şi
la colector sau inele colectoare, respectiv să permită manipularea, verificarea,
întreţinerea şi repararea maşinii în condiţii bune;
-postamentele şi fundaţiile trebuie să depăşească cu minimum 50 mm fiecare
latură a suprafeţei ocupate de plăcile sau glisierele de fixare a maşinilor şi să aibă
înălţimea de la pardoseala de minimum 150 mm;
- o mare atenţie trebuie acordată orizontalităţii maşinilor de putere medie şi mare,
deoarece deviaţiile faţă de poziţia orizontală conduc la solicitări axiale suplimentare în
rulmenţi şi la scurtarea vieţii acestora (orizontalitatea se verifică cu nivela de apă şi se
realizează cu pene de oţel).
Fundaţiile maşinilor electrice, care pot fi betonate sau zidite,se prevăd cu şuruburi
de prindere, încastrate în fundaţie.
La instalare, maşinile se aşează şi se fixează cu şuruburi pe plăci de fundaţia sau
pe glisiere (în special maşinile de putere mică), care la rîndul lor sînt fixate de fundaţie cu
ajutorul şuruburilor de fundaţie. Avantajul glisierelor şi al şinelor de montare constă în
aceea, că se asigură schimbarea poziţiei de montare a maşinii pe fundaţie; de asemenea,
pe una şi aceeaşi fundaţie se pot monta maşini de diferite mărimi. Dacă o maşină trebuie
deplasată în plan orizontal în două direcţii perpendiculare, atunci se folosesc două rînduri
de glisiere suprapuse, aşezate în cruce.
Pentru combaterea transmiterii vibraţiilor şi zgomotelor, maşinile electrice se
montează pe fundaţie sau pe suport prin intermediul unor dispozitive amortizoare.
Se deosebesc:
- amortizoare arcuite la care elasticitatea necesară se realizează printr-o formă
corespunzătoare a piselor de fixare sau prin utilizarea unor arcuri;
- amortizoare masice, la care se utilizează proprietăţiile elastice ale unor
materiale, ca pîsla, plută expandată, cauciuc, cauciuc cu inserţii metalice etc.
Amortizoarele arcuite dau rezultatele cele mai bune la combaterea vibraţiilor de
frecvenţă joasă, pe când amortizoarele masice corespund în special pentru combaterea
vibraţiilor din domeniul frecvenţelor mai înalte.
În procesul fixării maşinilor pe placa de fundaţie pot apărea deformaţii elastice şi
de contact la piesele de fixare şi fixate. Aceste deformaţii datorită "strângerilor" duc la
abateri de la dimensiunile sau forma geometrică impuse, Deformaţiile elastice se datoresc
atât insuficientei rigidităţi a materialelor cât şi aplicării neraţionale a forţelor de strîagere
ca valoare şi direcţie. Deformaţiile de contact se datoresc rugozităţii feţelor active ale
elementelor asamblate. Având în vedere această situaţie, se impune ca fixarea maşinilor
pe fundaţie să se facă cu deosebită atenţie.
44
5.8. Cuplarea masinilor electrice.
5.8.1. Consideraţii generale
Cuplarea motoarelor electrice cu maşina de lucru, cu mecanismul executor, sau

cu o altă maşină electrică se face fie direct, folosind cuple rigide, elastice,
electromagnetice (cu fricţiune, de inducţie etc.) sau de altă natură, fie prin intermediul
unor organe de transmisie cum sunt: curele de transmisie, angrenaje cu roţi dinţate, an-
grenaje melcate, lanţuri de transmisie etc.
O importanţă deosebită pentru solicitarea si uzura lagărelor o are modul de
cuplare care trebuie adoptat, în afară de altele, şi în funcţie de tipul lagărelor
arborilor cuplaţi.
În cazul maşinilor electrice cu lagăre radiale se va urmări In mod deosebit, ca
solicitarea axială (din exterior) a arborelui să nu depăşească valoarea admisibilă, în
special în cazul transmisiilor cu şurub melc. La realizarea cuplării trebuie să se acorde o
atenţie deosebită operaţiei de aliniere şi de stabilire a poziţiei relative a arborilor cuplaţi.
La montarea şi demontarea cuplelor, şaibelor de curea, roţilor de lanţ şi
pinioanelor trebuie să se folosească dispozitive de tragere speciale, pentru a evita
solicitarea axiala inadmisibilă a lagărelor. Este interzisă baterea cu ciocanul de oţel.
5.8.2. Cuplarea directă
Condiţii generale. In cazul unui cuplaj direct trebuie să se asigure o centrare,

adică o coaxialitate, cît mai perfectă a arborilor cuplaţi. Prin operaţia de "centrare" se
urmăreşte reducerea la minimum posibil a abaterilor unghiulare (γ, figura 5.6.a) şi a
deplasărilor laterale (Δ, figura 5.6.b) existente de la coliniaritatea arborilor cuplaţi.
Fig. 5.6 Expilcativă privind scopul “centrării” la cuplarea arborilor maşinilor

electrice: A1,A2 -arborii cuplaţi,γ -abaterea unghiulară,Δ -deplasarea laterală.
Alegerea tipului cuplei (rigidă sau elastică) pentru cuplarea directă a doi arbori
este determinată în mare măsură şi de felul lagărelor(de alunecare sau de rostogolire).
Trebuie să se ţină seama de faptul că lagărele de alunecare se uzează mai pronunţat şi
necesită un joc în lagăr mult mai mare decât lagărele de rostogolire . La acestea se adaugă
faptul că o centrare absolut perfectă nu este practic posibilă. Din această causă, utilizarea
cuplelor rigide este limitată (v.figura 5.7).
45
De regulă, cuplele rigide pot fi folosite numai la cazul cuplării a două maşini cu
lagăre de alunecare şi atunci numai cu condiţia realizării unei centrări atente. În toate
celelalte cazuri sunt admise numai cuple elastice, care pot prelua micile abateri
(unghiulare şi laterale) inevitabile de la coaxialitatea arborilor cuplaţi. Dar şi în aceste
cazuri trebuie să se acorde o atenţie deosebită centrării cît mai bune, precum şi jocului
axial al arborilor, ca urmare a dilataţiei termice.
Utilizarea cuplelor elastice este avantajoasă si prin faptul că asigură amortizarea
şocurilor din timpul funcţionării cu sarcină variabilă. Dimensiunile şi formele cuplajelor
sunt nominalizate în STAS 769-73, 870-73 şi 5982-56.
Fig.5.7 Diferite situaţii de cuplare directă a doi arbori.
Realizarea centrării. Se procedează în felul următor: se instalează una din

maşini (de obicei maşina de lucru, respectiv arborele antrenat) definitiv pe placa de
fundaţie şi apoi, prin deplasarea celeilaltei maşini (de obicei motorul de acţionare,
respectiv arborele de antrenare) în planurile orizontal şi vertical, se acţionează
în sensul reducerii abaterilor unghiulare şi a deplasărilor laterale existente de la
coliniaritatea arborilor cuplaţi.
Poziţia corectă pe verticală se asigură, în general, cu ajutorul unor plăcuţe
din tablă de diferite grosimi aşezate sub tălpile de prindere ale maşinii. Se
recomandă ca numărul plăcuţelor să fie cât se poate de mic. Un număr mare de plăcuţe nu
asigură o fixare precisă, poate să ducă la descentrare în timpul exploatării şi îngreunează
recentrările în urma unor reparaţii şi revizii.
Operaţia de centrare se efectuează în două etape, în funcţie de felul şi precizia
mijloacelor aplicate pentru verificarea centrării . În prima etapă se realizează o centrare
46
preliminară, aproximativă, cu ajutorul unor mijloace simple sau "din ochi", iar în etapa
a doua se realizează centrarea finală, cu ajutorul unor dispozitive speciale.
Verificarea centrării
Principiul metodelor de verificare.
Toate metodele aplicate pentru verificarea centrării arborilor cuplaţi direct se bazează, pe
măsurarea jocurilor axiale "a" şi radiale "b" (v.figura 5.8a) în patru poziţii

distanţate cu cîte 90 una faţă de alta ale arborilor rotiţi împreună (v.figura 5.8b).
Coliniaritatea arborilor celor două maşini M şi L este asigurată dacă în timpul unei
rotaţii complete a arborilor este îndeplinită condiţia: a=const, şi b=const.
Toate consideraţiile şi formulele de calcul prezentate în continuare se bazează
pe rmătoarea convenţie: ordinea de măsurare şi de înregistrare a jocurilor axiale
(a1,a2,a3,a4) si radiale (b1,b2,b3,b4)corespunde pentru cazul în care rotirea arborilor se
face spre dreapta (v.figura 5.8.b), privind dinspre maşina instalată definitiv (L)
înspre maşina asupra căreia se acţionează la centrare (M) (v.figura 5.8.a);
indicaţiile a1şi b1se găsesc în partea superioară.
Fig.5.8.
Explicativă la principiul metodelor de verificare a centrării arborilor cuplaţi

direct:
a) - modul de măsurare a jocurilor axiale "a" şi radiale "b";
b) - poziţiile de citire a jocurilor "a" şi "b" şi modul de înregistrare a
rezultatelor măsurate.
Drept criteriu de măsurare corectă a jocurilor axiale şi radiale se consideră

respectarea următoarelor egalităţi:
a1  a 3 = a 2  a 4
b1  b3 = b2  b4 (5.6)
5.9. Racordarea la retea si punerea in functiune

a masinilor electrice.
Maşinile electrice montate se conectează la reţea cu ajutorul unor conductoare sau

cabluri de secţiune şi izolaţie corespunzătoare curenţilor respectiv tensiunilor de lucru,
prin intermediul aparatelor de conectare şi protecţie. Conductele electrice se leagă la
47
bornele de ieşire sau la şuruburile din cutia de borne, ţinând seama de tipul funcţional,
constructiv şi de protecţie al masinii electrice si respectând tehnologia stabilită pentru
astfel de lucrări.
Maşnile electrice nu vor fi puse în funcţiune decît după ce s-au aşezat toate
capacele si toate apărătorile la cutia de borne, la cuplaje, la transmisii etc, s-au executat şi
verificat legăturile carcaselor metalice ale maşinilor şi aparatelor de pornire şi reglare
aferente la instalaţiile de protecţie contra electrocutarii şi s-au verificat existenţa şi
funcţionarea corectă a tuturor protecţiilor prevăzute prin proiectul instalaţiei.
Prima pornirea motoarelor electrice este o pornire de probă, care se face în gol şi
are drept scop verificarea sensului de rotaţie şi a comportării din punctul de vedere
mecanic, electric şi termic. În mod special se urmăresc lipsa frecărilor rotorului şi
ventilatorului, lipsa vibraţiilor şi zgomotelor anormale, încălzirea lagărelor şi a părţilor
active ale maşinii. Dacă la prima pornire nu există posibilitatea creşterii treptate a turaţiei,
atunci maşina se porneşte printr-un şoc şi se deconectează înainte de a atinge turaţia
nominală. Se recomandă ca funcţionarea de probă în gol să dureze cel puţin trei ore. La
darea în exploatare se verifică dacă solicitările mecanice, electrice şi termice nu depăşesc
valorile pentru care a fost construită maşina.
Curs nr. 6. Defectele si repararea masinilor electrice.
6.1. Notiuni introductive. Defecte electrice ale nasinilor de curent cintunuu.

6.2. Defecte electrice ale masinilor sincrone.
6.3. Defecte electrice ale masinilor asincrone.
6.4. Defecte mecanice ale masinilor electrice de curent continuu si alternativ.
6.5. Demontarea motoarelor electrice.
6.6. Recalcularea motoarelor sincrone cu rotorul in scurtcircuit.
6.1. Notiuni introductive. Defecte electrice ale masinilor de curent continuu.
În vederea exploatării în bune condiţii, a întreţinerii corecte şi a reparării

corespunzătoare a maşinilor electrice, trebuie cunoscute defectele ce pot apărea în
funcţionarea acestora.
Pentru o cunoaştere mai clară, în tabelul 5.4 sunt prezentate principalele defecte
electrice şi mecanice ce pot să apară în funcţionarea maşinilor electrice, cauzele care le-
au determinat şi măsurile ce trebuie luate pentru remedierea acestor defecte.
Tabelul 5.4
Defecte electrice obişnuite ale maşinilor de curent continuu
Cauza posibilă Remedierea defectului
I. FORMAREA DE SCÂNTEI LA COLECTOR
Montarea greşită a periilor Montarea corectă, reglarea sau schimbarea
periilor
48
Periile nu sunt pe axa neutră Calarea corectă a periilor
Periile nu sunt şlefuite Şlefuirea periilor
Periile sunt aşezate incorect Aşezarea corectă a periilor
Apăsarea periilor pe colector este Reglarea apăsării prin întinderea sau
neuniformă destinderea resoartelor de apăsare
Periile sunt uzate Schimbarea periilor
Periile sunt necorespunzătoare: prea Schimbarea periilor
mari, prea tari, prea mici , prea tari
Colector rugos, ovalizat, murdar, etc.
Lamelele de colector au joc Şlefuirea colectorului sau strângerea si
şlefuirea lui
Lamele izolante de micanită ies în afara Încălzirea colectorului, urmată de strângere,
lamelelor de colector strunjire si şlefuire
Bobinajul polilor auxiliari are polaritate Canelarea colectorului
greşită
Verificarea sensului curentului în polii
auxiliari şi în cazul legăturilor greşite se refac
Scurtcircuit în bobinele polilor auxiliari legăturile bobinelor polare
Maşina este supraîncărcata sau viteza Repararea sau înlocuirea bobinelor defecte
de rotaţie este prea mare Eliminarea suprasarcinii sau reducerea
Contact slab intre înfăşurarea indusului vitezei , după caz
şi colector Controlarea legăturilor şi lipirea celor slăbite
Poziţia excentrică a indusului din cauza Verificarea întrefierului, centrarea indusului şi
uzurii lagărelor înlocuirea lagărelor sau rulmenţilor uzaţi
Verificarea legăturilor echipotenţiale şi
Legăturile echipotenţiale sunt dezlipite sudarea celor desfăcute sau slăbite
sau contactele sunt slabe Verificarea rezistenţei de izolaţie şi repararea
Atingerea între bobinele polilor şi bobinelor defecte
corpul maşinii Strângerea şuruburilor de fundaţie
Fixarea slabă a fundaţiei Echilibrarea şaibei de transmisie sau a
Vibraţia maşinii la o fundaţie solidă rotorului maşinii
Bătaia curelei de transmisie Întinderea curelei prin deplasarea maşinii
II. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A COLECTORULUI
Perii necorespunzătoare faţă de Se înlocuiesc periile
densitatea de curent ce le străbate
Periile sunt aşezate greşit Se corectează poziţia periilor
Ventilaţia colectorului este insuficientă Îmbunătăţirea ventilaţiei colectorului
III. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A INDUSULUI (ROTORULUI)
Supraîncărcarea maşinii Se elimină supraîncărcarea sau se intensifică
ventilarea maşinii
Scurcircuit în bobinajul indusului Verificarea bobinajului şi eliminarea
scurtcircuitului
Tensiunea aplicată este prea mare Verificarea tensiunii aplicate rotorului şi
reducerea ei
Viteză redusă la o excitaţie puternică Mărirea vitezei prin introducerea unui reostat
Periile sunt prea late în excitaţie
49
Bobinajul indusului este prea umed Schimbarea periilor
Temperatură ridicată a încăperii în care Se usucă rotorul
lucrează maşina
Îmbunătăţirea ventilaţiei încăperii sau
rotorului
IV. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A POLILOR PRINCIPALI
Curent puternic în înfăşurarea polilor Verificarea conexiunilor şi remedierea celor
principali care se poate datora greşite
conexiunii greşite a bobinelor de
excitaţie
Lipsa reostatului de reglaj Montarea reostatului
Tensiunea de alimentare este prea mare Verificarea tensiunii de alimentare şi
Scurtcircuit între spinele bobinelor de reducerea ei
excitaţie Verificarea bobinelor, repararea sau înlocuirea
lor dacă nu este posibilă repararea
Bobinele de excitaţie sunt umezite Uscarea bobinelor
Ventilaţie insuficientă
Îmbunătăţirea ventilaţiei
V. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A POLILOR AUXILIARI
Supraîncărcarea maşinii Eliminarea supraîncărcării
Conectarea greşită a polilor auxiliari Verificarea conexiunilor şi corectarea lor
Bobinele polilor auxiliari sunt umezite Uscarea bobinelor
Ventilaţie insuficientă
Îmbunătăţirea ventilaţiei
VI. GENERATORUL NU SE EXCITĂ SAU DĂ O TENSIUNE PREA MICĂ
Pierderea magnetismului remanent Remagnetizarea inductorului prin alimentarea
excitaţiei de la o sursă exterioară de curent
(baterie de acumulatoare)
Sensul de rotaţie al maşinii sau legătura Se schimbă sensul de rotaţie al maşinii sau se
bobinajului de excitaţie în paralel cu inversează legăturile la bobinajul de excitaţie
indusul sunt greşite, din care cauză
autoexcitaţia maşinii este contrară
acţiunii magnetismului remanent
Poziţia periilor pe colector este greşită, Fixarea periilor în axa neutră a maşinii
în sens invers sau departe de axa neutră
Bobinajul de excitaţie este în Verificarea bobinelor repararea sau înlocuirea
scurtcircuit lor
Scurtcircuit în bobinajul rotorului Verificarea indusului, repararea înlocuirea
bobinelor defecte, sau schimbarea completă a
rotorului
Bobinajul de excitaţie este întrerupt sau Verificarea bobinajului de excitaţie şi
are contacte necorespunzătoare remedierea defectului constatat
Viteza de rotaţie este mai mică decât
cea nominală Verificarea turaţiei motorului de antrenare şi
alegerea unor roţi de transmisie de diametre
corespunzătoare
50
VII. GENERATORUL DĂ O TENSIUNE PREA MARE
Reostatul de reglaj al excitaţiei are o În serie cu reostatul de reglaj se leagă o
rezistenţă prea mică rezistenţă
Bobinele de excitaţie sunt conectate Se verifică conexiunile şi se corectează
greşit (derivaţie în loc de serie)
Viteza de rotaţie este mai mare decât Reducerea vitezei de rotaţie prin alegerea
cea nominală unor roţi de transmisie de diametre
corespunzătoare
VIII. MOTORUL NU PORNEŞTE
Întreruperea circuitului de alimentare Verificarea liniei de alimentare (siguranţe
fuzibile, întreruptorul sau contactorul)
Bobinajul rotorului este întrerupt Verificarea bobinajului rotorului şi repararea
lui
Bobinajul de excitaţie este întrerupt Verificarea bobinajului de excitaţie şi
Aşezarea greşită a periilor repararea lui
Verificarea si corectarea aşezării periilor
Contact slab la perii Verificarea şi şlefuirea periilor
Racordarea greşită la reostat Verificarea si racordarea corespunzătoare a
reostatului
Una sau mai multe bobine din indus Se rebobinează indusul
sunt arse
Defectarea izolaţiei înfăşurărilor Repararea înfăşurărilor sau înlocuirea acestora
(rotorul se roteşte neuniform cu şocuri)
Sarcină excesivă la pornire Micşorarea corespunzătoare a sarcinii
IX. MOTORUL SE ROTEŞTE CU VITEZĂ REDUSĂ
Schemă de conectare greşită Verificarea şi corectarea schemei de conectare
Verificarea şi inversarea polarităţii
Polaritatea polilor este greşită Verificarea şi punerea manetei pe poziţia
Poziţia manetei reostatului este greşită corectă
Tensiunea de alimentare este redusă Verificarea tensiunii de alimentare şi
Sarcină excesivă corectarea ei
Verificarea şi reducerea sarcinii
X. MOTORUL SE ROTEŞTE CU VITEZĂ EXCESIVĂ
La motoarele cu excitaţie derivaţie sau Verificarea legăturilor bobinajului de
independentă se produce ambalarea din excitaţie, a tensiunii de alimentare a excitaţiei
cauza curentului de excitaţie prea mic sau a poziţiei cursorului reostatului de
excitaţie şi se corectează pentru a avea
curentul de excitaţie la valoarea corectă
La motoarele cu excitaţie serie se Verificarea sarcinii motorului şi mărirea ei
produce ambalarea din cauza sarcinii până la valorile prescrise
prea reduse
La motoarele cu excitaţie mixtă se Verificarea sensului curentului de excitaţie în
produce ambalarea dacă bobinajele de bobinajul derivaţiei şi serie, legându-se
excitaţie derivaţie şi serie sunt legate adiţional şi se încarcă motorul cu o sarcină
diferenţial sau dacă este prea mică corespunzătoare puterii motorului
sarcina
51
XI. ALTE DEFECŢIUNI ALE MAŞINILOR DE CURENT CONTINUU
Supraîncălzirea fierului din cauza Se desface pachetul de tole rotoric se
scurtcircuitelor locale dintre tole îndepărtează punţile şi se izolează tolele cu
lac sau hârtie
Colectoarele se uzează intens şi Se curăţă şi şlefuiesc colectoarele, se
neuniform deoarece: periile sunt prea controlează, contactele şi presiunea periilor,
tari, presiunea periilor pe colector este se montează numai perii de calitate
prea mare sau periile montate sunt de corespunzătoare maşinii respective
mărimi diferite
Producerea străpungerii izolaţiilor Se curăţă maşina cu ajutorul unui aspirator de
maşinii din cauza funcţionării în praf, a praf sau în cel mai rău caz se suflă praful cu
punţilor conducătoare formate din un jet puternic de aer comprimat; se usucă
pulbere de cărbune şi cupru rezultate bobinajele şi se înlătură cauzele care au
din uzura excesivă a periilor şi a produs umezirea lor măsurându-se periodic
colectorului; a bobinajelor care s-au rezistenţa de izolaţie şi se remediază defectele
umezit din diverse motive, sau a constatate din timp pentru a se prelungi durata
izolaţiei care a suferit o îmbătrânire de utilizare a izolaţiei înfăşurărilor
naturală
Tabelul 5.5.
6.2. Defectele electrice ale maşinilor sincrone
I. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A BOBINAJULUI STATORIC
Scurtcircuit între spinele sau bobinele Identificarea locurilor unde s-a produs
aceleaşi faze din stator scurtcircuitul, se repară bobinele defecte sau
se rebobinează statorul
Identificarea locurilor unde s-a produs
Scurtcircuit între fazele bobinajului scurtcircuitul, se repară bobinele defecte sau
statoric se rebobinează statorul
Se reduce sarcina maşinii
Verificarea conexiunii şi refacerea corectă a
Supraîncărcarea maşinii acesteia
Conexiune greşită a bobinajului statoric
(în loc de conexiunea stea, s-a executat
conexiunea triunghi) Se verifică rezistenţa de izolaţie, se curăţă
Bobinajul statoric este umed din care bobinele şi se usucă statorul
cauză rezistenţa de izolaţie este redusă
Ventilaţia maşinii este Îmbunătăţirea ventilaţiei sau se iau măsuri de
necorespunzătoare sau temperatura scădere a temperaturii ambiante
ambiantă este prea mare
II. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A BOBINAJULUI DE EXCITAŢIE DIN ROTOR
Scurtcircuit în bobinajul de excitaţie Identificarea locurilor unde s-a produs
scurtcircuitul, repararea bobinelor defecte sau
se rebobinează rotorul
Curentul de excitaţie este prea mare Se reglează reostatul de excitaţie în sensul
52
reducerii curentului de excitaţie
Generatorul sicron funcţionează cu Se iau măsuri corespunzătoare pentru
factor de putere prea mic din care cauză ameliorarea factorului de putere
curentul de excitaţie a crescut foarte
mult
Bobinajul rotoric este umed, din care Se verifică rezistenţa de izolaţie, se curăţă
cauză rezistenţa de izolaţie este redusă bobinele şi se usucă rotorul
Ventilaţia maşinii este
necorespunzătoare sau temperatura Se îmbunătăţeşte ventilaţia sau se iau măsuri
ambiantă este prea mare de reducere a temperaturii mediului ambiant
III. SCÂNTEIE PUTERNICĂ LA INELE COLECTOARE
Inelele colectoare sunt uzate: murdare, Inelele colectoare se strunjesc şi se şlefuiesc
prezintă asperităţi sau lovituri
Periile colectoare nu se mişcă liber în Se şlefuiesc periile colectoare pentru a se
portperii sau sunt prost şlefuite mişca liber în portperii şi pentru a avea o bună
Periile colectoare nu apasă suficient suprafaţă de contact
asupra inelelor colectoare Se reglează presiunea periilor asupra inelelor
Periile colectoare nu sunt cu ajutorul resoartelor portperii
corespunzătoare calitativ Se aleg perii de marcă corespunzătoare
maşinii
IV. SUPRAÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A MIEZURILOR MAGNETICE
Tensiunea de alimentare este mai mare Se reduce tensiunea reţelei dacă este posibil se
decât cea nominală intensifică ventilaţia
Tolele circuitelor magnetice sunt Se înlătura bavurile, se pilesc locurile unde s-
scurtcircuitate (produc încălziri locale) au produs scurtcircuite, se dezlipesc tolele şi
din cauza unor execuţii neîngrijite se izolează cu lac sau hârtie
(bavuri de la ştanţare sau crestături
pilite) Se repară sau se înlocuieşte izolaţia
Între buloanele de strângere şi pachetul buloanelor
de tole este contact direct
V. MOTORUL SINCRON NU PORNEŞTE
În una din fazele bobinajului statorului Se înlocuieşte siguranţa fuzibilă arsă, se refac
nu circulă curent (siguranţe arse sau legăturile sau se rebobinează parţial sau total
bobinaj întrerupt) maşina
În cazul pornirii în asincron sunt
întreruperi în bobinajul de pornire Se controlează bobinajul de pornire şi se refac
Scurtcircuit între spirele bobinajului de contactele slăbite sau întrerupte
excitaţie Se controlează bobinajul de excitaţie şi se
repară sau se înlocuiesc bobinele defecte
Tensiunea de alimentare la pornire este Se măreşte tensiunea reţelei de alimentare
prea mică Se repară sau se rebobinează parţial sau total
Scurtcircuit în fazele statorului statorul
Se reduce sarcina la care este supusă maşina.
Suprasarcină excesivă la pornirea
maşinii
VI. GENERATORUL SINCRON NU DĂ TENSIUNE LA MERSUL ÎN GOL
53
Excitatoarea nu dă tensiunea Se verifică şi se remediază excitatoarea
corespunzătoare Se verifică bobinele, legăturile la inele
Întreruperi sau contacte imperfecte în colectoare, suprafeţele de contact între periile
circuitul de excitaţie al generatorului şi inelele colectoare
Se verifică existenţa scurtcircuitului şi se
Scurtcircuit între conductoarele care remediază
merg la inele colectoare
VII. GENERATORUL SINCRON DĂ O TENSIUNE REDUSĂ LA MERS ÎN GOL
Tensiunea excitatoarei este prea redusă Se măreşte tensiunea dată de excitatoare
Turaţia la care este antrenat generatorul Mărirea turaţiei de antrenare
este mai mică decât turaţia nominală
Una sau mai multe bobine din fiecare
fază sunt legate greşit şi lucrează Se verifică legăturile şi se execută corect
diferenţial
Legături greşite în bobinajul de Se verifică polaritatea bobinelor şi se refac
excitaţie legăturile
Scurtcircuit între spire sau punerea la Se identifică locul defectelor şi se remediază
masă în două puncte în bobinajul de izolaţia
excitaţie
VIII. GENERATORUL SINCRON DĂ TENSIUNE INEGALĂ PE FAZE
Scurtcircuit în bobinajul statoric Se verifică şi se repară defectul sau se
rebobinează parţial sau total bobinajul statoric
Se verifică legăturile şi se refac corect
Una sau mai multe bobine din stator
sunt legate invers
IX. GENERATORUL SINCRON DĂ TENSIUNE NUMAI PE DOUĂ FAZE
În cazul conexiunii stea a bobinajului Se caută locul întreruperii şi se repară
statoric, o fază este întreruptă, iar în bobinele defecte
cazul conexiunii triunghi sunt
întrerupte două faze
X. GENERATORUL SINCRON LA TURAŢIE CONSTANTĂ DĂ TENSIUNI VARIABILE
ATÂT LA MERSUL ÎN GOL CÂT ŞI ÎN SARCINĂ
Contact imperfect în circuitul de Se verifică circuitul de excitaţie şi se repară
excitaţie (contact imperfect între periile locul defect
colectoare şi inele, legătură slabă la
conexiuni)
Tabelul 5.6
6.3. Defectele electrice obişnuite ale maşinilor asincrone
I. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A BOBINAJULUI STATORIC
Scurtcircuit între spirele sau bobinele Identificarea locurilor unde s-a produs
statorului scurtcircuitul, se repară bobinele defecte sau
se rebobinează statorul
Scurtcircuit între fazele bobinajului scurtcircuitul, se repară bobinele defecte sau
54
statoric se rebobinează statorul
Se reduce sarcina maşinii
Verificarea conexiunii şi refacerea corectă a
Supraîncărcarea maşinii conexiunii
Conexiunea greşită a bobinajului
statoric (în loc de conexiunea stea s-a
executat conexiunea triunghi) Se usucă bobinajul statorului
Bobinajul statoric este umed Îmbunătăţirea ventilaţiei sau se iau măsuri de
Ventilaţie necorespunzătoare sau scădere a temperaturii ambiante
temperatura ambiantă prea ridicată
II. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A BOBINAJULUI ROTORIC
Scurtcircuit între spirele sau bobinele Identificarea locurilor unde s-a produs
rotorului scurtcircuitul, se repară bobinele defecte sau
Scurtcircuit între fazele rotorului scurtcircuitul, se repară bobinele defecte sau
Se reduce sarcina
Se usucă bobinajul rotoric
Supraîncărcarea maşinii Se verifică legăturile şi se refac cele slăbite
Bobinajul rotorului este umed
Contact imperfect în locul de conectare Se controlează întrefierul şi eventual se
a bobinelor înlocuiesc lagărele
Îmbunătăţirea ventilaţiei sau se iau măsuri
Rotorul freacă statorul pentru scăderea temperaturii ambiante
Ventilaţie necorespunzătoare sau

temperatură ambiantă prea ridicată
III. SCÂNTEIE LA INELELE COLECTOARE
Inelele colectoare sunt murdare, au Inelele colectoare se strunjesc şi se şlefuiesc
asperităţi sau lovituri Se şlefuiesc periile pentru a se mişca liber în
Periile nu se mişcă liber în port perii port perie şi pentru a avea o bună suprafaţă de
sau sunt prost şlefuite contact
Se reglează presiunea periilor asupra inelelor
Periile nu apasă suficient asupra cu ajutorul resoartelor portperiei
inelelor colectoare Se aleg perii de marcă corespunzătoare
Periile nu sunt corespunzătoare calitativ

IV. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A MIEZURILOR MAGNETICE
Tensiunea de alimentare este mai mare Se reduce tensiunea reţelei, dacă nu este
decât cea nominală posibil se intensifică ventilaţia
Tolele circuitelor magnetice sunt Se înlătură bavurile, se pilesc locurile unde s-
scurtcircuitate (produc încălziri locale) au produs scurtcircuite, se dezlipesc tolele, se
din cauza unor execuţii neîngrijite izolează cu lac, sau se oxidează
(bavuri de ştanţare sau crestături pilite)
Contact între buloanele de strângere şi Se repară sau se înlocuieşte izolaţia
55
pachetul de tole buloanelor
V. MOTORUL ASINCRON NU PORNEŞTE
În una din fazele bobinajului statorului Se înlocuieşte siguranţa arsă, se refac
nu circulă curent (siguranţa arsă sau legăturile sau se rebobinează parţial sau total
bobinajul întrerupt) maşina
Fazele au conexiuni greşite (la montajul
stea o fază este legată cu capetele Se verifică conexiunile, sensurile bobinelor,
schimbate) începuturile şi sfârşiturile fazelor şi se refac
Întrerupere în circuitele rotorului legăturile
(contact necorespunzător la perii, Se verifică circuitele rotorului şi se elimină
întreruperi în circuitul reostatului) întreruperile
La motoarele cu rotorul în scurtcircuit
barele coliviei rotorice s-au dezlipit
Bobinajul statorului este conectat în Barele desfăcute se sudează sau se nituiesc
stea în loc de triunghi şi motorul nu
porneşte în plină sarcină Se schimbă conexiunea din stea în triunghi
Scurtcircuit în bobinajul statorului din
care cauză la pornire ard siguranţele
Sarcină excesivă la pornire Se repară sau se înlocuiesc bobinele defecte şi
dacă nu este posibil se rebobinează statorul
Se reduce sarcina motorului
VI. VITEZA DE ROTAŢIE A MOTORULUI ASCINCRON ESTE ANORMALĂ
Motorul este supraîncărcat Se reduce sarcina motorului
Înfăşurarea statorului este conectată în Se verifică conexiunile şi se conectează corect
stea în loc de triunghi
Tensiunea de alimentare este scăzută Se măreşte tensiunea până la tensiunea
faţă de valoarea nominală nominală a motorului
La rotorul în scurtcircuit există o Se determină barele întrerupte sau dezlipite şi
dezlipire a uneia sau mai multor bare se reface legătura
La rotorul bobinat este contact slab din
cauza funcţionării proaste a Se revizuieşte mecanismul de scurtcircuitare a
mecanismului de scurtcircuitare a periilor colectoare sau a dispozitivului de
periilor sau dispozitivului de ridicare a ridicare a periilor colectoare
periilor
Contacte slabe în circuitul statorului
Bobinajul unei faze a statorului s-a Se verifică legăturile şi se refac cele slabe
întrerupt Verificarea întreruperii şi restabilirea
Scurtcircuit între două perii continuităţii fazei respective
Verificarea circuitelor şi înlăturarea defectului
Contact defectuos în circuitele Se determină defectul şi se remediază după
rotorului, la perii, în rezistenţa la caz
pornire sau scurtcircuit în bobinajul
rotoric
Una din fazele statorului inversate, caz Se verifică conexiunile, sensurile bobinelor,
în care curenţii pe cele trei faze sunt începuturile şi sfârşiturile fazelor şi se refac
inegali legăturile
56
VII. ALTE DEFECTE ALE MAŞINILOR ASINCRONE
Apariţia cercului de foc la inelele Se curăţă inelele colectoare, se verifică
colectoare din cauza îmbâcsirii inelelor legăturile şi se refac cele găsite întrerupte
colectoare a întreruperii unei legături
între rotor şi reostatul de pornire
Inelele colectoare se uzează intens şi Se curăţă inelele colectoare, se controlează
neuniform deoarece: presiunea periilor contactele şi presiunea periilor, se montează
colectoare pe inele este prea mare sau perii de calitate corespunzătoare motorului
periile montate sunt de mărci diferite respectiv
Producerea străpungerii izolaţiilor
motorului din cauza funcţionării în Se curăţă motorul cu ajutorul unui aspirator de
praf, a punţilor conductoare formate din praf sau în cel mai rău caz se suflă praful cu
pulbere de cărbune şi cupru rezultate de un jet puternic de aer comprimat, uscarea
la uzura excesivă a periilor şi a inelelor bobinajelor şi înlăturarea cauzei care a produs
colectoare, a bobinajelor care s-au umezirea lor, se măsoară periodic rezistenţa
umezit din diverse motive, sau a de izolaţie şi se remediază defectele constatate
izolaţiei care a suferit o îmbătrânire în timp pentru a se prelungi durata de utilizare
naturală a izolaţiei înfăşurărilor
Tabelul 5.7
6.4. Defectele mecanice ale maşinilor electrice de curent continuu şi curent alternativ
I. ÎNCĂLZIREA EXCESIVĂ A LAGĂRELOR
Ungere insuficientă Se verifică dacă inelele de ungere corespund
(să nu fie prea mici, prea grele sau să nu fie
gripate din cauza unei posibile magnetizări)
Se completează cu ulei până la nivelul
Lipsă ulei prescris
Se schimbă uleiul cu uleiul recomandat de
Se utilizează ulei necorespunză-tor producători
Jocul între fusul arborelui si cuzinet Se cromează fusul arborelui, după care se face
este prea mare rectificarea fusului şi alezarea cuzinetului
pentru a obţine jocul minim
Se realezează cuzineţii
Cuzineţii alezaţi necorespunzător Se spală lagărele paliere şi se schimbă uleiul
Lagărele de alunecare sunt murdare Se verifică perioada de pornire a motorului şi
Perioada de pornire a motorului cu se iau măsuri de îmbunătăţire a pornirii
cuzineţi este prea mică Se spală rulmentul şi se schimbă unsoarea
Se spală rulmentul şi se schimbă unsoarea
Rulmentul este murdar de praf sau alte Se schimbă rulmentul
particule Se verifică rulmentul şi se montează corect
Unsoarea este murdară sau veche Se slăbeşte cureaua prin deplasarea motorului
pe sanie sau prin deplasarea rolei de întindere
Rulmentul este uzat a curelei
Rulmentul nu este bine montat Se înlocuieşte şaiba de transmisie cu una cu
57
diametru mai mare
Cureaua de transmisie este prea întinsă Se îndreaptă arborele
şi creează presiunea mare pe lagăre
Şaiba de transmisie este prea mică
Arborele maşinii este curbat
II. ÎMPRĂŞTIEREA ŞI PĂTRUNDEREA AERULUI ÎN INTERIORUL MAŞINII
Inelul de ungere aduce prea mult ulei Se verifică şi se montează un inel mai greu
pe fusul arborelui deoarece este prea
uşor şi se roteşte prea repede
Aerul de răcire antrenează uleiul pe Eliminarea ventilaţiei puternice din aceste
arbore din cauza ventilaţiei prea zone
puternice a părţilor aflate în rotaţie
III. MAŞINA VIBREAZĂ ÎN TIMPUL FUNCŢIONĂRII
Rotorul maşinii, cuplajul sau şaiba de Echilibrarea tuturor părţilor aflate în rotaţie
transmisie sunt dezechilibrate
Bobinajul rotorului s-a deplasat din Se consolidează corespunzător bandajele
cauza unei consolidări înfăşurării rotorice şi se echilibrează rotorul
necorespunzătoare Înlocuirea curelelor deformate sau montarea
Curelele de transmisie s-au deformat corectă a celor montate greşit
sau sunt montate greşit Se centrează cuplajul
Cuplajul maşinii cu mecanismele Se strunjeşte sau se rectifică arborele

antrenate s-au descentrat Se strâng şuruburile de fundaţie, se iau măsuri
Fusul arborelui s-a ovalizat de consolidare a fundaţiei
Fundaţie necorespunzătoare Verificarea înfăşurărilor şi îndepărtarea
scurtcircuitelor prin reparare sau rebobinare
Scurtcircuit între spirele înfăşurărilor
IV. MAŞINA PRODUCE ZGOMOT ANORMAL
Miezul magnetic al maşinii nu este Se strânge pachetul de tole şi se împănează
strâns suficient
6.5 Demontarea motoarelor electrice.
În vederea reparării oricărui motor electric, acesta trebuie demontat, operaţie care se
recomandă a fi executată în încăperi uscate încălzite, fără suspensii de praf şi pulberi
metalice şi echipate cu toate instalaţiile necesare, ca macarale, vinciuri etc.
6.5.1. Demontarea motorului electric asincron cu rotorul in scurtcircuit: se

recomandă să aibă următoarea ordine (fig. 5.9):
- demontarea penei 1 din nutul de pană de la capătul axului;
- scoaterea căpăcelului exterior 2 prin deşurubarea şuruburilor 3;
- scoaterea scutului 4 (prin deşurubarea şuruburilor 5) de la capătul de acţionare,
împreună cu cămaşa rulmentului şi rolele sale dacă este un rulment cu role, sau singur
dacă este un rulment cu bile;
58
- scoatere inelului exterior al rulmentului cu role, bătându-se uşor cu ciocanul de jur
împrejur prin intermediul unei piese de cupru sau bronz, pe suprafaţa laterală;
- scoaterea inelului interior al rulmentului cu role sau scoaterea rulmentului cu bile,
separat sau împreună cu căpăcelul interior 6;
- demontarea capotei ventilatorului exterior 8 prin deşurubarea şuruburilor 7;
- demontarea scutului 10 prin deşurubarea şuruburilor 9 şi prin batere cu ciocanul
de jur împrejur prin intermediul unei piese de cupru sau bronz;
- scoaterea din stator a rotorului 11 împreună cu scutul, ventilatorul exterior şi
ventilatorul interior;
20 21
Fig. 5.9. Secţiune prîntr-un motor asincron cu rotorul în scurtcircuit
- aşezarea rotorului pe o capră sau banc de lemn;

- demontarea ventilatorului exterior 12 prin demontarea şurubului 13;
- demontarea căpăcelului exterior prin demontarea şuruburilor 14;
- se scoate de pe rulmentul cu bile scutul 10 prin batere de jur împrejur cu un
ciocan, prin intermediul unei piese de cupru, bronz sau aluminiu;
- demontarea rulmentului cu bile, singur sau împreună cu căpăcelul interior 17 cu
ajutorul unei piese pentru extragerea rulmentului de pe arbore, după ce s-a scos inelul de
siguranţa 16;
- demontarea ventilatorului interior 19 prin deşurubarea şurubului 18.
6.5.2. Demontarea motorului asincron cu inele colectoare (fig. 5.10),

cuprinde o serie de operaţii care se succed în ordinea următoare:
- primele cinci operaţii decurg ca la demontarea motorului asincron cu rotorul în
scurtcircuit;
- demontarea cutiei terminale 7 prin desfacerea şuruburilor de prindere;
- scoaterea capotei ventilatorului exterior 9 prin desfacerea şuruburilor 8;
- demontarea capacului cutiei inelelor colectoare 10 prin desfacerea clamelor 11;
59
- se scoate blocul portperii 13 prin deşurubarea şuruburilor 12;
- se desfac şuruburile 14 şi se scoate crucea suport 15 şi cutia inelelor colectoare 16;
- se scoate scutul 17 de pe scaunul sau, prin baterea cu ciocanul de jur împrejur;
- se scoate rotorul 18 din stator, împreună cu scutul 17, inelele colectoare 19 şi
ventilatorul exterior 20;
- rotorul demontat se aşează pe o capră sau masă de lemn;
- se desfac legăturile terminale 21 ale bobinajului rotorului la inelele colectoare;
- se depresează inelele colectoare 19 folosindu-se filetul interior al bucşei inelelor;
- se scoate inelul de siguranţa 22 şi se trage afară bucşa montată pe axul 23;
Fig. 5.10. Secţiune prîntr-un motor asincron cu rotorul bobinat
- se demontează ventilatorul exterior 20, prin deşurubarea şurubului 24;

- se deşurubează şuruburile 25 şi se scoate afară căpăcelulu exterior 26;
- se scoate scutul 17 prin batere cu ciocanul;
- se demontează inelul de siguranţă 27 şi apoi bucşa 28;
- se demontează rulmentul cu bile, singur sau împreună cu căpăcelul 29, cu ajutorul
unei piese de extragere prin intermediu unei piese din metal moale, găurită pentru a
proteja cablurile de iesire ale rotorului;
- se desface şurubul 30 şi se demontează cu ajutorul unei piese de extragere
ventilatorul interior 31.
6.5.3. Demontarea motorului de curent continuu (figura 5.11) cuprinde următoarele

operaţii:
- demontarea ventilatorului independent prin desfacerea şuruburilor 2 (această
operaţie se face numai la motoarele mari, pentru care trebuie un ventilator exterior destul
de puternic care să-i asigure răcirea);
- demontarea apărătorilor colectorului 3 , prin deşurubarea şuruburilor 4;
- desfacerea legăturilor electrice care vin din stator la portperii;
60
- scoaterea căpăcelului exterior 5 prin demontarea şuruburilor 6;
- demontarea scutului 7, prin deşurubarea şuruburilor 8 şi lovirea cu un ciocan prin
intermediul unei piese din metal moale de jur împrejur;
- demontarea crucii portperii 9 prin deşurubarea şuruburilor 10 şi apoi a suporturilor
portperiilor 11 prin desfacerea şuruburilor 12, subansamble care în acest moment se află
pe scutul demontat anterior;
- scoaterea penei 13 din nutul de pană de la capătul axului;
- scoaterea apărătorilor 14 prin deşurubarea şuruburilor 15;
- demontarea căpăcelului exterior 16 prin desfacerea şurubului 17;
- scoaterea scutului 18 de la capătul de acţionare prin desfacerea şurubului 19,
împreună cu cămaşa rulmentului şi a rolelor dacă este un rulment cu rolă, sau singur, dacă
este un rulment cu bile;
- scoaterea inelului exterior al rulmentului cu role din alezajul scutului bătându-se
uşor cu ciocanul de jur împrejur, prin intermediul unei piese de cupru sau bronz, pe
suprafaţa laterală;
- scoaterea din stator a rotorului 20, împreună cu rulmenţii de la capetele axelor,
căpăcelele interioare, ventilatorul interior, colectorul şi aşezarea rotorului pe capră;
- demontarea rulmentului 22, după ce a fost scoasă siguranţa 21, cu ajutorul unei
prese de extras rulmenţi, demontare ce poate fi însoţită şi de extragerea căpăcelului
interior 23;
- demontarea inelului de siguranţă 24, şi extragerea inelului interior sau rulmentului
cu bile 25 separat sau împreună cu căpăcelul 26;
- scoaterea inelului de siguranţă 27, şi demontarea ventilatorului 28 prin
deşurubarea şurubului 29;
- extragerea colectorului 30 de pe axul rotorului, după operaţia de dezlipire a
bobinajului rotoric de la steguleţe, cu ajutorul unei prese, care se prinde de găurile filetate
ale butucului colectorului;
- desfacerea legăturilor statorului;
- demontarea polilor principali 31 şi a polilor auxiliari 32;
De multe ori demontarea completă aşa cum este prezentată aceasta operaţie, nu este
necesară, în care caz se merge cu demontarea numai până unde se consideră necesar că
este suficient pentru a putea repara motorul.
După remedierea defectelor motorului, montarea să se facă în ordinea inversă a
operaţiilor de demontare.
Demontarea şi montarea motoarelor electrice, au o influenţă foarte mare, asupra
calităţilor funcţionale ale motoarelor. O demontare şi un montaj incorect pot distruge
diferite piese ale motorului şi în special bobinajul, pachetul de tole, rulmenţii, fusurile
arborilor. Din această cauză demontarea şi montarea trebuie să se realizeze după un
proces tehnologic bine stabilit, utilizându-se dispozitive corespunzătoare, pentru fiecare
operaţie în parte.
61
Fig. 5.11. Secţiune longitudinală prîntr-un motor de curent continuu
6.6. Recalcularea motoarelor asincrone cu rotorul in scurtcircuit.
La repararea sau modificarea parametrilor(tensiune de alimentare,turaţie)se pune

problema recalculării simplificate a înfăşurării statorice a motoarelor asincrone cu rotorul
în scurtcircuit.
6.6.1. Recalcularea motoarelor asincrone cu rotorul in scurtcircuit pentru

parametrii initiali.
6.6.1.1. Determinarea numărului de conductoare pe crestătură.
Conform celor arătate,tensiunea electromotoare indusă de către un flux pulsatoriu

(alternativ)este dată de relaţia:
U e = 4, 44 �f �W �F (5.7 )
unde:
f-frecvenţa de pulsaţie în [Hz];
W-numărul de spire înseriate;
F -amplitudinea fluxului magnetic în [Wb].
Pentru o maşină asincronă,deci pentru o înfăşurare repartizată în crestături,valoarea
efectivă a t.e.m. induse într-o fază este:
U e = 4, 44 �f �kb �W �a i �t p �l �B (5.8)
unde:
62
kb -este factorul de bobinaj a cărui valoare variază în funcţie de numărul de
crestături pe pol şi fază,q şi se dă în tabelul 5.8;
a i -un coeficient ce depinde de saturaţia pachetului de tole;în cazurile cele mai
frecvente se ia a i = 0, 68 ;
t p -pasul polar, în [m];
l-lungimea miezului statoric,în [m];
B-inducţia în întrefier,în [T];valoarea ei funcţie de t p şi numărul de perechi de poli se dă
în tabelul 5.9.
La rebobinare interesează numărul de conductoare în crestătură pentru a executa
bobinele.Acesta este dependent de numărul de spire înseriate prin releţia:
2 �m �W = Z �N (5.9)
unde:
m-este numărul de faze;
Z-numărul de crestături;
N-numărul de conductoare pe crestătură.
Pasul polar t p se determină cu relaţia:
p �D
tp = (5.10)
2p
unde:
D-diametrul interior al statorului,în [m];
p-numărul perechilor de poli.
Între tensiunea de alimentare a motorului şi t.e.m. indusă în înfăşurarea statorică există
relaţia:
U e = C �U (5.11)
coeficientul C având valorile date în tabelul 5.10 în funcţie de numărul perechilor de
poli,valori ce se folosesc la calculul numărului de conductoare pe crestătură.
Din (5.8),(5.9),(5.10) şi(5.11) se obţine prin înlocuire numărul de conductoare pe
crestătură:
m �C �p �U
N= (5.12)
1,11�f �kb �a i �p �D �l �B �Z
Tabelul 5.8.
q 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Şi bobi-
naje uni-
form re-
partiza-
te
kb 1 0,966 0,960 0,958 0,957 0,957 0,957 0,955 0,955 0,955
Tabelul 5.9.
63
Numărul de Pasul polar,m
Perechi de 0,10 0,20 0,40 0,80
poli Inducţia în întrefier,T
1 0,5650 0,6000 0,6350 0,6700
2 0,6250 0,6500 0,6750 0,7000
3 0,6750 0,7000 0,7250 0,7500
4 0,7600 0,7800 0,8000 0,8200
Tabelul 5.10.
2p 2 4 8 12 16 32
C 0,98 0,97 0,952 0,938 0,923 0,921
6.6.1.2. Determinarea diametrului conductorului
Pentru a determina diametrul conductorului este necesară cunoaşterea secţiunii

totale a cuprului în crestătură.Această secţiune depinde de secţiunea crestăturii şi de
coeficientul de umplere b ,al crestăturii:
SCU = b �Scr (5.13)
Iniţial se poate lua b =0,25-0,5
Astfel ,cunoscând numărul de conductoare pe crestătură se deduce secţiunea unui
conductor:
S
s = CU (5.14)
N
după care se alege tipul de conductor.
Valoarea coeficientului de umplere se calculează cu relaţia:

N �diz2
b= � 0, 75 (5.15)
Scr
unde:
Scr -secţiunea crestăturii mai puţin aria penei şi a izolaţiei crestăturii,în [ mm 2 ];
diz -diametrul conductorului izolat,în [mm].
În cazul în care coeficientul de umplere ales este mult diferit se reface calculul
pentru un coeficient de umplere apropiat de cel dat de relaţia (5.15).După determinarea
definitivă a diametrului conductorului se poate evalua puterea obţinută.Pentru aceasta se
determină curentul:
I = s �j (5.16)
unde:
j[A/ mm 2 ]-densitatea de current;j=5….7 A/ mm 2 ;iar puterea utilă
P=3h UIcosj (5.17)
în care h şi cos j se estimează pe bază de date obţinute pe baza experienţei.
5.5.1.3. Alegerea schemei de bobinaj
64
Factorii de care se ţine seama la alegerea schemei de bobinaj sunt:
- numărul de crestături;
- numărul de poli;
- numărul de faze.
De fapt găsirea soluţiei privind alegerea unui număr de crestături pe pol şi fază
întreg sau fracţionar este condiţionată de doi factori,unul fiind numărul de crestături(nu se
poate modifica),celălalt fiind necesitatea de a se obţine o anumită turaţie.
În tabelul 5.11 sunt date o serie de numere mai des folosite de crestături statorice
la care se indică ce fel de schemă de bobinaj (cu q întreg sau fracţionar)corespunde la
diverse turaţii.
Tabelul 5.11.
Numărul Turaţia sincronă,rot/min
de cres- 3000 1500 1000 750 600 500
tături Tipul schemei de bobinaj posibil,cu q întreg (î) sau q fracţionar (f)
12 Î Î - - - -
18 Î f Î - - -
24 Î Î f Î - -
30 Î f f f Î -
36 Î Î Î f f Î
42 Î f f f f f
48 Î Î f Î f f
54 Î f Î f f f
60 Î Î f f Î f
66 Î f f f f f
72 Î Î Î Î f Î
78 Î f f f f f
84 Î Î f f f f
90 Î f Î f Î f
96 Î Î f Î f f
6.6.2. Recalcularea motoarelor asincrone pentru alti parametri.
Adesea trebuie soluţionată problema schimbării unuia sau mai multor

parametri,păstrând totuşi motorului caracteristici de funcţionare corespunzătoare.În cazul
motoarelor asincrone această problemă se pune mai frecvent în două cazuri:la schimbarea
tensiunii de alimentare şi la schimbarea turaţiei.
6.6.2.1.Schimbarea tensiunii de alimentare.
La rezolvarea acestui caz se pleacă de la ipoteza simplificatoare a neglijării

căderii de tensiune pe impedanţa unei faze statorice,situaţie în care t.e.m. indusă într-o
fază este egală cu valoare efectivă a tensiunii de alimentare de fază:
U  Ue (5.18)
65
Dacă se cere ca motorul să funcţioneze la o altă tensiune pe fază U ' ,deoarece
frecvenţa,coeficientul de bobinaj şi fluxul rămân constante ,trebuie bobinate un număr
corespunzător W ' de spire astfel ca:
U e = 4.44  f  kb  W '  a i  t p  l  B  U ' (5.19)
Din relaţiile (5.8)şi (5.19),ţinând cont de (5.18) rezultă:
U'
W' =W (5.20)
U
Pentru a găsi noua secţiune a conductorului(sârmei) de bobinaj se scrie condiţia
evidentă ca puterea motorului sa fie aceeaşi indiferent de tensiune (în limitele aceleiaşi
clase de izolaţie ), adică:
P = 3hUI cos j = 3hU ' I ' cos j = const (5.21)
presupunând factorul de putere şi randamentul neschimbate
Din (5.21) rezultă:
U' I
= (5.22)
U I'
Condiţia de randament constant presupune şi aceleaşi densităţi de curent (să nu se
modifice pierderile în cupru) de unde:
s I U'
= = (5.23)
s' I ' U
şi în final:
U
s' = s ' (5.24)
U
Conform (5.24) rezultă că secţiunile conductoarelor sunt invers proporţionale cu
tensiunile. Cu alte cuvinte,dacă tensiunea de alimentare este mai mare,creşte şi numărul
de spire dar se micşorează secţiunea conductorului.
La schimbarea tensiunii este bine să se aibe în vedere faptul că creşterea tensiunii
păstrând puterea constantă trebuie să se facă limitat,întrucât la tensiuni mari izolaţia va
trebui îmbunătăţită cu repercursiuni asupra micşorării puterii motorului datorită scăderii
spaţiului util al crestăturii.
6.6.2.2. Schimbarea turaţiei motorului.
Acest caz apare atunci când într-o acţionare s-a utilizat un motor mai vechi care
are prin construcţie o turaţie diferită de cea necesară.
În prealabil este necesar să se verifice dacă numărul de crestături statorice Z,
convine pentru noua turaţie.
Este bine să se aibă în vedere că la modificarea turaţiei unui motor se mai
schimbă şi condiţiile de răcire(ventilţie) şi ca o consecinţă se modifică puterea motorului.
Se consideră că încărcările (solicitările) magnetice se păstrează aproximativ
neschimbate.
Fluxul magnetic se modifică datorită pasului polar,dar cum tensiunea de
alimentare este neschimbată,la creşterea fluxului F se micşorează numărul de spire
conform relaţiei:
66
W' tp
= (5.25)
W t 'p
unde:
W ' -numărul de spire în serie pe o fază,modificat;
t 'p -pasul polar corespunzător turaţiei noi.
Deoarece pasul polar este invers proporţional cu numărul de poli rezultă că
numărul de spire se va modifica în raport direct cu numărul de poli,adică:
p'
W' =W (5.26)
p
Dacă numărul de spire în cazul concret urmărit se micşorează,se poate mări
secţiunea conductorului pentru a ocupa acelaşi spaţiu disponibil în crestătură şi astfel
puterea va creşte.Invers,dacă se micşorează turaţia,deci numărul de spire se măreşte,se va
reduce secţiunea conductorului şi puterea maşinii se va micşora.
Aceste consideraţii se fac admiţind aceeaşi densitate de curent în cuprul statoric.
67
Capitolul III
Tehnologia stabilirii defectelor in instalatiile electrice
Unitataea de invatare nr. 7.
Curs nr. 7. Tehnologia stabilirii defectelor in cablurile electrice.
71. Notiuni introductive. Defecte in instalatii, retele si cabluri electrice.

7.2. Consideratii privind cablurile electrice navale.
7.3. Montarea cablurilor.
7.1. Notiuni introductive
Pentru stabilirea defectelor în instalaţiile electrice este necesară cunoşterea punctelor

slabe ale instalaţiei, a locurilor în care pot apare defectele, a măsurii în care ele contribuie
la nefuncţionarea instalaţiei.
Cauzele care duc la producerea defectului pot fi: deteriorări mecanice, umezirea
instalaţiei, îmbătrînirea izolaţiei, supratensiuni, supraîncărcări, înrăutaţirea contactelor
electrice etc.
Defectele curente ale liniilor electrice aeriene sunt: ruperea conductoarelor,
scurcircuite provocate prin obiecte căzute conductoare, spargerea izolatoarelor sau
ruperea stîlpilor.
Defectele cablurilor pot fi: întreruperea continuităţii unuia sau mai multor
conductoare ale cablului pe traseu, în manşoanele de legătură sau în cutiile terminale,
scurtcircuite între faze etc. De menţionat că în mangoanele de legătură şi cutiile
terminale se produc defecte în mod curent din cauza nerespectării tehnologiei de execuţie
a acestora.
În ceea ce priveşte receptoarele electrice există numeroase surse de defecte şi deci
o mare varietate de defecte probabile. Trebuie reţinut că legăturile electrice (contactele
metalice între două conductoare) constituie puncte slabe unde apar frecvent defecte.
Aceste contacte, imperfecte, datorite încălzirii mari produse local, pot deteriora izolaţia şi
duc chiar la topirea conductoarelor în contact.
Defecte de contact apar şi în locurile de racord sau de derivaţie a coloanelor
electrice ca urmare a lipirii papucilor sau a înnădirii conductelor în mod necorespunzator.
7.2. Consideratii privind cablurile electrice navale.
• La nave trebuie sa se utilizeze cabluri rezistente la foc si cabluri care nu propaga

flacarile ( cu intarziere sau intarziere marita la propagare), cu conductori din
cupru, executate in conformitate cu cerintele SCN, sau cu standardele acceptate.
Folosirea altor tipuri de cabluri sau materiale constituie pentru fiecare caz
obiectul unei examinari a SCN.
68
• Conductoarele cablurilor destinate alimentarii consumatorilor esentiali trebuie sa
fie formate din mai multe fire conform tabel nr. 1.
• Distantele intre imbinarile firelor de-a lungul conductorului (cand trebuie
innadite) , nu trebuie sa fie mai mici de 500 mm.Firele separate ale
conductoarelor multifilare trebuie sa fie bine imbinate intre ele printr-un procedeu
ce nu reduce proprietatile electrice si mecanice ale firului si nu modifica sectiunea
lui si a conductorului in ansamblu.
• Firele separate ale ale conductoarelor de cupru care au o izolatie de cauciuc,
trebuie sa fie acoperite cu un strat de cositor sau alte aliaje corespunzatoare.
7.2.1. Materiale izolante, invelisuri, mantale.
• Tipurile de invelis care se pot utiliza pentru izolarea firelor in cabluri si
conductoare, sunt mentionate in tabelul nr.2.
• Invelisurile cabnlurilor si conductoarelor se pot face din urmatoarele:
• 1. Materiale nemetalice mentionate in tabelul nr. 3; 2. Plumb; 3. Cupru.
Folosirea unor mantale(invelisuri) din alte materiale, face obiectul unei examinari
a SCN. Invelisurile trebuie sa fie de aceeasi grosime in limitele abaterilor
admisibile, pe intreaga lungime de exploatare a cablului si trebuie sa acopere
concentric conductorii cablului. Invelisurile trebuie sa formeze o acoperirfe
etansa, care adera strans la conductorii protejati.
• Invelisurile de plumb ale cablurilor vor fi executate din aliaje corespunzatoare
conform standardelor acceptate in vigoare. Invelisurile din Pb nealiat, se
utilizeaza numai cu o acoperire metalica suplimentara.
7.2.2. Acoperiri de protectie
Ecranul cablului trebuie sa se execute din sarma de cupru cositorita. Dca se foloseste
sarma de Cu d]necositorita, ea trebuie sa fie protejata cu o manta corespunzatoare.
Invelisurile care nu au rol de ecran, se pot proteja cu sarma de otel galvanizata.
Impletitura trebuie sa fie uniforma si cu o grosime a peretelui, egala cu diametrul sarmei
impletiturii. Armatura metalica se executa din sarma de otel sau banda recoapta , zincata,
infasurata elicoidal cu un pas corespunzator, aplicata pe invelisul cablului sau pe o perna
suplimentara de invelis, astfel ca sa se formeze un strat cilindric continuu care sa asigure
o protectie corespunzatoare si flexibilitatea cablului finit. In cazuri speciale armatura
poate fi confectionata prin metoda de mai sus din materiale nemagnetice. Armatura sau
tresa cablurilor confectionate din benzi sau sarma de otel, trebuie sa fie vopsita cu o
substanta de protectie contra coraziunii. Perna de sub armatura se va confectiona din
materiale rezistente la umiditate.
7.2.3.Reteaua de cabluri.
• La nave trebuie sa se utilizeze cabluri rezistente la foc si cabluri care nu propaga
flacarile ( cu intarziere sau intarziere marita la propagare), cu conductori din
cupru, executate in conformitate cu cerintele SCN(societati de clasificare nave),
sau cu standardele acceptate. Nu se utilizeaza cabluri cu conductori din aluminiu.
• Trebuie sa se utilizeze cabluri si conductoare multifilare avand suprafata sectiunii
transversale astfel:
• 1. -1,0 mm² in circuitele de alimentare, comanda si semnalizare ale instalatiilor
esentiale si in circuitele de alimentare ale celorlalte instalatii.
• 2.- 0,75 mm² in circuitele de comanda si semnalizare.
69
• 3.- 0,5 mm² cu numarul conductoarelor in cablu nu mai mic de 4, in circuitele de
control, masura si semnaliozari interioare.
• In circuitele de alimentare a consumatorilor mai putin importanti se admite
folosirea cablurilor cu conductori unifilari cu suprafata sectiunii de 1,5 mm², sau
mai putin.
• In retelele cu sarcini inductive si capacitive mari, trebuie sa se foloseasca cabluri
calculate pentru o tensiune de regim aproximativ egala cu dublul tensiunii
nominale a retelei(o izolatie mai buna a cablurilor).
• Temperatura maxima admisibila pentru izolatia conductorului cablului instalat
trebuie sa fie cu cel putin 10ºC mai mare decat temperatura previzibila a mediului
ambiant.
• In locurile supuse produselor petriliere sau altor medii agresive, trebuie sa se
utilizeze cabluri cu invelis rezistent la actiunea mediului respectiv. Se admite si
folosirea cablurilor care nu satisfac cerinta de mai sus, daca sunt protejate cu
mantale de protectie corespunzatoare.
• In locurile in care cablurile pot suferi deteriorari mecanice, trebuie montate
cabluri cu o armatura corespunzatoare. Cablurile fara astfel de armatura se
protejeaza cu incinte metalice corespunzatoare, sau se monteaza in tevi.
• Cablurile carte alimenteaza dispozitivele de actionare electrica a mecanismelor
sprinkler si ale electropompei de incendiu de avarie de la o sursa de energie de
avarie si care sunt montate in puturile compartimentelor de masini, in
bucatarii,uscatorii sau alte incaperi de aces gen care prezinta pericol de incendiu,
trebuie sa fie necombustibie sau protejate corespunzator impotriva actiunii
flacarilor.
• Pe navele de pasageri cablurile de alimentare a pompelor de apa de mare, a
compresoarelor de aer si a valvulelor de control a sistemului automat sprinkler,
trebuie sa se monteze pe trasee care nu trec prin incaperile indicate mai sus.
• Cabllurile pentru: comunicatii interioare, semnalizarea detectarii
incendiului,semnalizarea preventiva asupra punerii in functiune a sistemelor de
stigere volumetrica a incendiilor, semnalizarea de alarma si semnalizarea de
inchidere a usilor etanse, iluminatul precum si cablurile de alimentare a
instalatiilor esentiale si consumatorilor de avarie nu trebuie sa treca prin incaperi
cu risc de incendiu crescut, incaperile caldarilor, bucatarii sau sahturile masinilor
in afara cazurilor cand aparatele si mecanismele mentionate sunt montate in
aceste incaperi.
7.2.4. Alegerea cablurilor functie de caderea de tensiune.
• Sarcinile admisibile de lunga durata de curent pentru cablurile si conductoarele

cu un conductor cu diferite materiale de izolatie, trebuie sa corespunda datelor din
tabelul nr.4. Valorile sarcinilor pentru curent mentionate in tabelul nr.4, se refera
la urmatoarele cazuri de montare a cablurilor:
• 1. montarea a maximum 6 cabluri intr-un manunchi sau intr-un rand asezate
compact unul langa altul;
• 2. montarea cablurilor in doua randuri indiferent de numarul cablurilor pe rand,
cu conditia ca intre grupuri sau manunchiuri de 6 cabluri sa existe un spatiu liber
70
pentru circulatia aerului de racire. In cazul montarii intr-un manunchi a mai mult
de 6 cabluri care pot fi incarcate simultan cu curentul nominal sau in cazul lipsei
spatiului liber pentru circulatia aerului, sarcinile admisibile din tabel ale
curentului pentru sectiunea respectiva trebuie sa fie micsorate cu 15% (coeficient
85) .
7.3. Montarea cablurilor.
• Cablurile trebuie sa fie montate pe cat posibil, pe trasee drepte si accesibile.

Distanta dintre traseele de cabluri si sursele de caldura trebuie sa fie de minimum
100 mm.
• Niciun fel de cabluri nu trebuie sa fie montate la o distanta mai mica de 50 mm
de dublul fund si de tancurile de combustibil si ulei.
• Distanta cablurilor fata de bordajul exterior, peretii si puntile etanse la apa si gaze
si protejate contra incendiilor, trebuie sa fie de minimum 20 mm.
• Cablurile cu invelis metalic exterior pot fi montate pe constructii din metale
usoare numai daca sunt protejate anticoroziv.
• In magaziile inchise ale navelor care transporta marfuri periculoase, nu se permite
de regula montarea cablurilor de trecere.
• Se recomanda sa nu se monteze cabluri sub paiolul compartimentului masini al
navei. Daca o astfel de montare este necesara, cablurile se vor monta in tuburi
metalice sau canale inchise.
• La cablurile care se monteaza pe imbinarile de dilatatie ale corpului navei, trebuie
sa se prevada bucle(lire) de dilatatie cu diametrul interior de cel putrin 12
diametre ale cablului. Cablurile cu invelisuri de protectie diferite, dintre care cele
mai putin rezistente pot fi supuse deteriorarii, nu trebuie sa fie montate intr-o
teava sau un jgheab comun, fara a fi fixate.
• Cablurile pentru curentul principal al instalatiilor de propulsie, trebuie sa fie
montate separat de cablurile cu o tensiune mai joasa sau alte cabluri.
• In cazul alimentarii instalatiilor prin doua circuite diferite, acestea se vor monta
pe trasee diferite, pe cat posibil mai departate pe orizontala si verticala.
• Cablurile montate nu trebuie sa fie ingropate in izolatie fonica sau termica, daca
aceasta este facuta din materiale inflamabile.. Cablurile montate in compartimente
frigorifice, trebuie sa aiba un invelis protector, rezisten la actiunea agentului
frigorific.
7.4. Tehnologia stabilirii defectelor in cabluri, prin metoda Murray.
Problema stabilirii defectelor în instalaţiile electrice de alimentare se pune în mod special

la cablurile de energie. Importanţa găsirii precise a locului defect este evidentă şi din
considerente economice.
Majoritatea defectelor cablurilor se caracterizează prin rezistenţe mari de trecere la
locul defect, ceea ce reprezintă un inconvenient pentru electrician, metodele de stabilire a
locului defect avînd precizia corespunzatoare în cazul în care rezistenţa de trecere la locul
defectului este apropiată de zero.
71
Cazul ideal ar fi cel al sudării conductoarelor la locul defect sau de manta, cînd
rezistenţa de trecere ar fi zero şi locul defectului s-ar determina cu mare precizie. Pentru
aceasta, înainte de a începe măsuratorile se face o prelucrare a cablului care reduce la
minimum rezistenţa defectului. Aceasta prelucrare numită şi “ardere“ se poate realiza cu
un transformator de ardere cu creşterea treptată a tensiunii ( figura 6.1. )
Fig 6.1
Pentru cablurile scurte (pînă la 3 km) se poate utiliza un transformator de
dimensiuni reduse, cu o putere de circa 2kVA şi cu prize de 0,5; 1 şi 5 kV. Construcţia
transformatorului de ardere este destul de simplă, singurele condiţii care se pun fiind
asigurarea unui nivel întărit al izolaţiei şi o supradimensionare la solicitările termice.
Ansamblul este foarte compact, în interior aflîndu-se şi un releu de protecţie reglat la
10A, care deconectează imediat instalaţia de ardere.
Conectarea alimentării se face cu un comutator cu pedală K, iar conductorul
defect din cablu, a cărui izolaţie trebuie arsă, se conectează prin intermediul unei tije
izolante T la bornele speciale ale transformatorului Tr.
Procesul de ardere se începe de la tensiunea cea mai ridicată şi se continuă treptat
pînă la tensiunea normală a reţelei, urmărirea variaţiei curentului de ardere de la valoarea
minimă la cea maximă corespunzătoare tensiunii din retea făcîndu-se cu ampermetrul.
Precizarea poziţiei defectului se face cu o metoda de localizare a defectului
cunoscînd exact traseul şi lungimea cablului .
Folosind metoda punţii lui Murray se pot detecta defectele izolaţiei fazelor dacă
cel puţin una este intactă ( figura 6.2 ).
72
Fig 6.2
Puntea este alimentată în curent continuu 10-100 V.

Se observă că:
r
R = ( 2 L - Lx )
S
r
Rx = Lx
S
La echilibrarea punţii se determină lungimea pînă la locul defect cu relaţia:
Rb
Lx = 2 L
Ra  Rb
Metoda are o eroare de indicare a locului defect de 0,5 – 3 % dacă rezistenţa
locului defect nu este mai mare de 2 - 3 kW . Metoda nu dă rezultate precise la cablurile
cu derivaţii.
73
Curs nr.8. Tehnologia stabilirii defectelor in schemele electrice.

8.2. Semne conventionale utilizate in schemele electrice.
8.3. Principii generale de stabilire a defectiunilor in instalatiile electrice.

Pentru stabilirea defectelor in instalatiile electrice, este necesar ca specialistul sa
inteleaga si sa interpreteze scmele electrice ale respectivelor instalatii sau actionari
electrice.
Receptoarele electrice care funcţionează pe baza efectului termic al curentului au mult
mai puţine defecte în exploatare decît motoarele electrice, care au piese în mişcare şi deci
posibiltăţi suplimentare de defecte mecanice. La receptoarele pe baza efectului termic
defectele apar datorită întreruperii sau arderii rezistoarelor, cum şi datorită contactelor
imperfecte.
În exploatarea maşinilor electrice apar atît defecte electrice cît şi mecanice.
Defectele bobinajelor sunt cele mai numeroase. În general ele se datoresc conexiunilor
greşite, lipiturilor necorespunzatoare, scurtcircuitelor, punerilor la masă şi întreruperii
bobinajului.
La maşinile cu colector apar defecte în plus cauzate de suprasolicitări şi de
proasta întreţinere.
8.2. Semne conventionale utilizate in schemele electrice.
In alcatuirea schemelor electrice sunt utilizate semne conventionale sau simboluri

grafice, care sunt conforme unor standarde internationale , acceptate de Conventia
Internationala pentru Electrotehnica.
Prezentam o parte a acestor simboluri in paginile ce urmeaza.
74
75
76
77
78
79
80
8.3. Principii generale de stabilire a defectelor in instalatiile electrice.
81
Metodica generală de stabilire a defectelor în instalaţiile electrice cuprinde
aplicarea succesivă a următoarelor două metode de investigaţie:
- Metoda inductivă, pentru a explica simptomele prin care se manifestă defectul.
În cadrul acestei metode se trece de la efect la cauză. De exemplu, la neacţionarea
bobinei de comandă a unui aparat de conectare se stabileşte locul unde s-a produs
întreruperea circuitului: la siguranţă, la un contact al unui aparat de conectare intermediar,
sau chiar în interiorul bobinei .
- Metoda deductivă, pentru a stabili fenomenele care au determinat apariţia
defectului. În cadrul acestei metode se procedează prin excludere, analizînd pe rînd
fenomenele care pot duce la apariţia defectului cercetat. În cadrul acestei analize se vor
folosi toate datele puse la dispoziţie de personalul care exploatează instalaţia cît şi
indicaţiile instrumentelor de măsură şi semnalizare. Pentru acelaşi exemplu, aplicarea
metodei deductive are drept scop stabilirea fenomenului care a determinat întreruperea
circuitului bobinei în locul identificat prin metoda inductivă. Tot în cadrul acestei metode
se deduc concluziile privind posibilităţile de evitare în viitor a defectului cercetat.
În actiunea de localizare a defectelor este foarte important că, în primul rînd, să se
separe porţiunea defectă a instalaţiei, pentru a da posibilitatea restului instalaţiei să
funcţioneze normal şi pentru a se evita extinderea defectului. Acest lucru se impune mai
ales daca porţiunea defectă nu dispune de o protecţie proprie sau dacă aceasta nu a
actionat .
Pentru a stabili locul defect se recomandă respectarea următoarelor etape:
- Se cercetează cu atenţie schema electrică a instalaţiei, urmărind funcţionarea
părţilor componente.
- Se secţionează schema în circuite care se urmăresc mai uşor şi se parcurge
traseul de alimentare de la consumator spre sursă. De exemplu, dacă nu funcţionează un
motor, prima dată se găseşte circuitul lui de alimentare şi se urmăresc contactele
aparatelor de conectare în circuit. Apoi se urmăresc circuitele de comandă ale aparatelor
de conectare etc.
- Se controlează mai întîi prezenţa tensiunii la bornele de alimentare ale
receptorului şi apoi la ieşirea primului tablou în amonte. În continuare, dacă mai este
necesar, se verifică prezenţa tensiunii sau continuitatea circuitelor în alte puncte.
- Se întrerupe alimentarea în proţiunea de instalaţie defectă.
- Se trece la remedierea defectului.
- Se vor consemna pe scheme modificările efectuate în instalaţie.
- La repunerea în funcţiune a instalaţiei se vor face probe şi măsurători pentru a
vedea funcţionarea corectă a acesteia.
Mijloacele folosite uzual pentru stabilirea defectelor în instalaţiile electrice sunt la
îndemîna oricui şi nu pun probleme deosebite. Pentru a urmări prezenţa tensiunii în
circuit se folosesc indicatorul de tensiune, lampa de control si voltmetrul. Pentru a urmări
dacă circuitul se închide se foloseşte ohmmetrul cu inductor. Trebuie acordată o atenţie
deosebită analizei care se face, deoarece aceste mijloace simple nu sunt altfel de nici un
folos.
82
8.3.1. Exemplificare.
Exemplul 1
La rotirea întrerupătorului de lumină într-o încăpere nu se aprinde lumina.

Succesiunea logică de urmat este controlarea stării becului, apoi prinderea
conductoarelor în dulie, doza de derivaţie şi întrerupătorul. Astfel eliminănd rînd pe rînd
cauzele se obţine în final soluţia.
Exemplul 2
Întreruptorul automat dintr-o instalaţie de alimentare de înaltă tensiune nu

anclanşează. Se exemplifică modul cum prin citirea schemei electrice (figura 8.3) se
poate stabili locul defectului.
Fig. 8.3
Schema electrică de comandă a unui întreruptor.
Faza 1. Se identifică elementele componente ale schemei. În acest scop se începe

cu schema circuitelor primare (fig8.3a) şi se continuă cu schema circuitelor secundare de
comandă, protecţie şi blocare (fig.8.3 b).
83
Din analiza schemei circuitelor primare rezultă că întreruptorul în cauza este
marcat cu a3. Această observaţie ajută la identificarea elementelor componente ale
întreruptorului în schema din fig 8.3.
Se cunoaşte că întrerupătorul are doi electromagneţi de acţionare: unul pentru
anclanşare şi celălalt pentru declanşare.
Deorece simptomul defectului în instalaţie se manifestă la comandă de anclanşare
rezultă că locul defectului trebuie căutat în circuitul bobinei de anclanşare.
La identificarea circuitului bobinei de anclanşare ajută următoarele observaţii:
- Electromagnetul de anclanşare absoarbe un curent mare, iar cel de declanşare
absoarbe un curent mic. Ca urmare, bobina electromagnetului de anclanşare se
alimentează prin contactele unui contactor intermediar, marcat în schema din figura 8.3.b
cu c3 iar bobina electromagnetului de declanşare se alimentează direct, fară elemente
intermediare.
- Bobina electromagnetului de anclanşare este dimensionată pentru o durată de
funcţionare scurtă, egală cu cea necesară pentru anclanşarea întreruptorului. Ca urmare,
bobina de anclanşare se găseşte într-un circuit de “transformare” a unui impuls de scurtă
durată (sau de durată) într-un impuls de durată limitată în funcţie de cursă.
- Bobina electromagnetului de declanşare primeşte impulsul de comandă şi prin
elementele protecţiei maximale de curent temporizate, realizate prin transformatoarele de
curent f1 şi f2 şi releele de curent d1, d2. Ca urmare ea este alimentată şi prin contactele
releului de timp d3.
- Electromagnetul de anclanşare intră în funcţiune la comanda manuală
“conectat”, iar bobina de declanşare intră în funcţiune la comanda manuală “deconectat”,
date prin intermediul cheii de comandă b3.
Analizînd schema din figura 8.3.b rezultă că întreruptorul a3 are bobine de
acţionare în circuitele 2 si 8.
Pe baza observaţiilor prezentate mai sus rezultă că bobina de anclanşare se găseşte
în circuitul 8, iar bobina de declanşare se găseşte în circuitul 2.
Faza2. Se separă din schema circuitele în care poate fi deranjamentul (figura 8.3.c).
Fazele 1 şi 2 sunt legate direct de citirea schemei.
Faza3. Se stabileşte cauza şi locul defectului în instalaţie, urmărind, pe instalaţia
realizată, circuitele care conţin defectul (circuitele 2 si 8). Cauzele de nefuncţionare a
circuitelor de comandă la anclanşare sunt multiple şi de obicei se procedează prin
excludere.
În primul rînd se verifică existenţa alimentării. În acest scop se folosesc
mijloacele prezentate în cadrul punctului 8.3. Şi în acest caz se impune citirea schemei,
atît pentru stabilirea locului unde trebuie aplicat aparatul de măsură cît şi pentru stabilirea
caracteristicilor necesare acestuia. Dacă mai este necesar se verifică siguranţele şi
contactele aparatelor de conectare din circuit. Dacă nici după aceste verificări nu s-a
stabilit defectul, atunci trebuie să se verifice continuitatea circuitului prin bobinele
aparatelor de conectare (c3 si a3).
Faza4. Se stabileşte cauza (cauzele) care au generat defectul pentru a evita reapariţia lui.
84
CAPITOLUL IV
Tehnologia intocmirii si urmaririi schemelor electrice.
Unitatea de invatare nr. 9
Curs nr. 9. Intocmirea schemelor electrice

9.2. Scheme electrice clasificare si definitii.
9.3. Intocmirea schemelor electrice.
Prin schemă electrică se înţelege o reprezentare grafică schematică, cu ajutorul

unor semne convenţionale sau simboluri grafice, a unui circuit electric, a unei reţele
electrice sau a unei instalaţii electrice.
Sunt cazuri în care, pentru înţelegerea mai bună a structurii şi funcţionării unei
instalaţii, trebuie să se folosească combinat mai multe tipuri de scheme, cum este spre
exemplu cazul unor instalaţii electrice de acţionare, când împreună cu schemele electrice
se foloseşte şi schema cinematică.
În funcţie de scopul urmărit sau de destinaţia lor, schemele electrice se pot
clasifica în: scheme funcţionale, scheme de montare, scheme generale, scheme de
calcul, scheme echivalente şi scheme didactice.
Elementele reprezentate în schemele electrice se împart în două grupe principale:
a. grupa elementelor primare sau echipamentul primar, cu ajutorul căruia se
produce, se transportă, se distribuie şi se consumă energie electrică şi care formează
„circuitele primare”. În această grupă intră: generatoarele, transformatoarele, barele,
întreruptoarele, cablurile şi conductele electrice pentru transport şi distribuţie şi
receptoarele de energie electrică;
b. grupa elementelor secundare sau echipamentul secundar, cu ajutorul căruia
se face comanda şi controlul funcţionării elementelor primare şi care formează „circuitele
secundare”. Din această grupă fac parte: aparatele automate de conectare, aparatele de
comandă, măsurare, control, protecţie şi semnalizare, precum şi cablurile şi conductele
electrice aferente acestora.
85
9.2. Scheme electrice, clasificare si definitii.
9.2.1. Scheme functionale.
Schemele funcţionale sunt acele scheme prin care se reprezintă structura şi

principiul de funcţionare, precum şi principiul de interacţiune între elementele
componente ale unei instalaţii electrice. Reprezentând maşinile, aparatele şi
instrumentele care alcătuiesc o instalaţie electrica, împreună cu legăturile lor electrice,
schemele funcţionale permit înţelegerea funcţionării instalaţiei în ansamblu şi a rolului
fiecărui element component în parte.
Schemele funcţionale se clasifică în: scheme tehnologice, scheme bloc, scheme
de distribuţie, scheme desfăşurate şi scheme nedesfăşurate.
Schemele funcţionale pot reprezenta toate elementele unei instalaţii, cu toate
legăturile dintre ele, când se numesc „scheme complete”, sau pot reprezenta numai o
anumită parte din instalaţie, când se numesc „scheme parţiale”.
Schemele funcţionale pot fi desenate în reprezentare „unifilară” sau în
reprezentare „multifilară”. Schemele multifilare permit o reprezentare detaliată a
elementelor componente ale instalaţiei, dar îngreuiază urmărirea circuitelor şi stabilirea
succesiunii în funcţionare a aparatelor şi prin aceasta, înţelegerea principiului de
funcţionare a instalaţiei.
Schemele funcţionale pot reprezenta instalaţiile electrice sub forma
principială, când se numesc „scheme de principiu”, sau sub formă detaliată, când se
numesc „scheme detaliate”. În primul caz se pune accent pe redarea principiului
structural şi funcţional al instalaţiei reprezentate, iar în cel de-al doilea caz se redau toate
detaliile funcţionale ale elementelor instalaţiei, inclusiv marcarea bornelor şi clemelor de
legătură.
Prin schemă tehnologică se înţelege acea schemă funcţională care reprezintă
elementele unei instalaţii automatizate şi legăturile funcţionale dintre ele. În caz de
necesitate, pe schema tehnologică se pot reprezenta şi elementele instalaţiei de
automatizare.
Prin schemă bloc (numită uneori şi schemă structurală) se înţelege acea schemă
funcţională care reprezintă ansamblurile funcţionale ale unei instalaţii de automatizare şi
legăturile funcţionale dintre ele. Caracteristic pentru schemele bloc este faptul, că
ansamblurile funcţionale ale instalaţiei se reprezintă prin figuri geometrice simple
(dreptunghiuri, cercuri, triunghiuri), marcate corespunzător, iar legăturile funcţionale
dintre acestea se trasează prin linii drepte, pe care se marchează prin săgeţi, sensul de
circulaţie al diverselor mărimi.
Prin schemă de distribuţie se înţelege acea schemă funcţională care cuprinde
elementele primare ale unei instalaţii de automatizare şi legăturile dintre ele în
reprezentare unifilară. Elementele secundare, care deservesc elementele primare, pot fi
trecute pe schemă prin simboluri generale, însă fără legăturile dintre acestea.
Prin schemă desfăşurată se înţelege o schemă funcţională în reprezentare
multifilară, caracterizată prin aceea, ca maşinile, aparatele şi dispozitivele instalaţiei se
reprezintă desfăcute în elementele componente (bobine, contacte, etc.), care se leagă între
ele în ordinea trecerii curentului de la pol la pol, formând circuite separate, aşezate în
86
ordinea lor de funcţionare, astfel încât citirea schemei să se facă de la stânga la dreapta şi
de sus în jos, analog cu citirea unui text. Aşezarea elementelor în schemă este determinată
de uşurinţa urmăririi legăturilor electrice între ele şi nu de poziţia lor reală în instalaţie.
Într-o schemă desfăşurată, circuitele primare se reprezintă, de obicei, separat de
circuitele secundare.
Schemele desfăşurate pot fi însoţite de o manşetă, în care este înscrisă funcţiunea
fiecărui circuit sau grup de circuite. (v. Figura 7.10).
Prin schemă nedesfăşurată se înţelege acea schemă funcţională în care
elementele componente (bobine, contacte, etc.) ale fiecărui ansamblu funcţional (maşină,
aparat, dispozitiv, etc.) din instalaţie sunt reprezentate grupate împreună, aşa cum sunt în
realitate. De exemplu, bobina, contactele principale şi contactele auxiliare ale unui
contactor sunt reprezentate în schema nedesfăşurată grupate la un loc, cu toate că fac
parte din circuite diferite, astfel încât se poate urmări modul în care la trecerea curentului
prin bobină şi atragerea armăturii mobile a contactorului se schimbă starea contactelor
acestuia. În schemele nedesfăşurate, circuitele primare şi circuitele secundare sunt
reprezentate împreună.
Avantajul unei astfel de reprezentări constă în faptul că dă indicaţii directe asupra
structurii de ansamblu şi modului de lucru al ansamblurilor funcţionale ale instalaţiei.
Schemele nedesfăşurate au însă dezavantajul, că conexiunile sunt foarte încâlcite, ceea ce
face ca descifrarea schemei să fie dificilă, mai ales în cazul instalaţiilor complexe. De
aceea, în prezent, se utilizează de regulă schemele desfăşurate.
9.2.2. Scheme de montare
Schemele de montare sunt desene de execuţie după care se realizează

montarea circuitelor în instalaţie şi care, după natura lucrării de executat, se împart
în scheme de conexiuni şi scheme de cablare. Reprezentarea în schemele de montare a
maşinilor, aparatelor, instrumentelor, dispozitivelor, clemelor şi bornelor, precum şi a
cablurilor şi conductoarelor pentru conexiuni, se face potrivit amplasării şi formei reale a
acestora.
Prin schemă de conexiuni se înţelege acea schemă de montare care cuprinde toate
elementele necesare pentru realizarea conexiunilor instalaţiei (v. Figura 7.11).
Prin schemă de cablare se înţelege acea schemă de montare care serveşte pentru
montarea cablurilor şi conductoarelor de legătură dintre ansamblurile şi elementele
instalaţiei; acestea din urmă sunt reprezentate în schemă sub formă de blocuri.
9.3. Intocmirea schemelor electrice.
Tehnologia întocmirii schemelor electrice impune cunoaşterea semnelor

convenţionale prin care se reprezintă diferitele elemente care formează echipamentul
primar şi secundar al instalaţiilor electrice, regulile generale şi speciale stabilite pentru
alcătuirea schemelor electrice cu ajutorul semnelor convenţionale, principiile de marcare
a diferitelor elemente reprezentate prin semne convenţionale şi modul de înscriere a
datelor caracteristice necesare completării informaţiilor comunicate prin semnele
convenţionale folosite.
87
9.3.1. Reprezentari grafice.
Reprezentările grafice sub formă de scheme a instalaţiilor electrice se realizează,

la fel ca şi în alte categorii de desen tehnic, cu ajutorul unor simboluri grafice cu caracter
convenţional, numite „semne convenţionale”.
Un semn convenţional este un desen simbolic cu dimensiuni reduse (fără scară),
alcătuit din figuri geometrice elementare: pătrate, dreptunghiuri, cercuri, linii continue
sau întrerupte şi puncte, combinate pe baza unui anumit sistem.
Având în vedere, că un cerc tot mai larg de electrotehnicieni întocmesc scheme de
instalaţii electrice şi lucrează cu acestea, se impune ca aceste scheme să fie întocmite pe
baza unor semne convenţionale cu caracter general obligatoriu, bine cunoscute şi folosite
după anumite reguli.
9.3.2. Etapele si fazele de intocmire a schemelor electrice.
Pentru a preciza locul pe care îl ocupă întocmirea schemelor electrice în

ansamblul lucrărilor executate pentru întocmirea documentaţiei tehnice desenate la
proiectarea instalaţiilor electrice se arată că, în general, este valabilă următoarea ordine:
schemele funcţionale (în ordine: schema tehnologică – schema bloc – schema de
distribuţie – schema desfăşurată) - lista echipamentului – schemele de montare (în
ordine: schema de conexiuni – schema de cablare) – specificaţia echipamentului –
planurile de montare – jurnalul de cabluri şi conductoare.
La întocmirea schemelor electrice funcţionale se întâlnesc, în general, fazele
prezentate în continuare:
a) Se stabileşte tipul instalaţiei electrice de reprezentat, destinaţia şi scopul
acesteia. Pe baza acestora se stabileşte ce fel de scheme funcţionale
trebuie întocmite.
b) Se stabilesc elementele care compun instalaţia, rolul şi principiul de
construcţie şi de funcţionare al acestora.
c) Se stabilesc interacţiunile între elementele componente ale instalaţiei şi pe
baza aceasta, conexiunile necesare.
d) Se aleg semnele convenţionale standardizate pentru reprezentarea
elementelor instalaţiei.
88
Curs nr. 10. Marcarea elementelor in schemele electrice.

10.2. Marcarea aparatelor si masinilor.
10.3. Marcarea bornelor aparatelor electrice.
10.4. Marcarea bornelor masinilor electrice.

Operaţia de înscriere a unor simboluri literale sau a unor combinaţii de litere şi
cifre lângă semnele convenţionale prin care se reprezintă în scheme elementele de
instalaţii electrice, poartă denumirea de „marcare”.
Scopul marcării este:
- asigurarea identificării elementelor de acelaşi tip, reprezentate în schemele
electrice prin aceleaşi semne convenţionale;
- uşurarea stabilirii apartenenţei diferitelor piese componente (bobine,
contacte, etc.) ale maşinilor şi aparatelor electrice;
- asigurarea executării corecte a conexiunilor la montarea conductoarelor;
- uşurarea stabilirii destinaţiei conductoarelor la executarea reparaţiilor şi
încercărilor de exploatare.
Problema marcării elementelor prezintă o importanţă deosebită şi în practica de

montare, de exploatare şi de reparare a instalaţiilor electrice. În primul rând, fără
marcarea cu simboluri distincte a elementelor reprezentate prin aceleaşi semne
convenţionale este imposibilă înţelegerea desenelor electrotehnice. În al doilea rând, o
marcare greşit executată sau greşit înţeleasă, poate duce la acţiuni inadmisibile sau chiar
periculoase pentru instalaţie şi personal.
Este important de subliniat, că marcarea nu este necesară, numai pe desene, ci şi
în instalaţie, adică pe panouri, pupitre şi dulapuri cu aparate, pe maşini, aparate şi
instrumente, pe şiruri de cleme, pe clemele din şir şi la o serie de alte borne etc. Fără o
astfel de marcare, elementele instalaţiei nu pot fi nici determinate şi nici corelate cu
schemele. Se recomandă ca marcarea în instalaţie să fie astfel realizată, încât să se poată
urmări orice circuit şi fără ajutorul desenului. În orice caz, marcajul trebuie să permită
descoperirea ambelor capete ale unui conductor sau ale unui fir de cablu, fără să fie
necesară utilizarea unor mijloace tehnice în acest scop. De asemenea, marcajul trebuie să
permită stabilirea clemei la care urmează să fie legat un conductor, în cazul în care
legătura este desfăcută.
Pentru marcarea circuitelor unei instalaţii realizate se folosesc diferite mijloace,
după felul circuitului şi al instalaţiei. Astfel, de exemplu, simbolurile de marcare a
circuitelor secundare se scriu frecvent pe etichete montate pe tile trase pe conductorul
respectiv.
Marcarea elementelor în instalaţiile electrice trebuie să se facă după un anumit
sistem convenţional, respectând anumite reguli şi principii de marcare.
89
Deoarece marcajul trebuie să dea informaţii în legătură cu tipul şi destinaţia
elementelor reprezentate, este necesar ca un sistem de marcare să se refere la:
a. tipul elementului, în conformitate cu o anumită clasificare (de exemplu:
întreruptor, contactor, releu, buton de comandă, maşină electrică etc.;
b. funcţiunea principală a elementului în schemă (de exemplu: releu de protecţie
sau de semnalizare, motor sau generator etc.);
c. alte date, dacă sunt necesare pentru citirea schemei.
Un sistem de marcare trebuie să fie elastic, astfel ca orice element funcţional nou
să poată fi uşor de înscris.
10.2. Marcarea aparatelor si masinilor.
Aparatele şi maşinile din instalaţiile de automatizare se marchează printr-un

simbol literal indicând grupa din care acestea fac parte, conform sistemului stabilit în
STAS 7070-64 (v. Tabelul 10.1)
Tabelul 10.1
Nr. Grupa de aparate sau maşini Simbol Exemple
Crt.
1 Întreruptoare: aparate de a Separatoare, întreruptoare de putere,
conectare din circuitele întreruptoare automate, demaroare
primare (în afară de automate, controlere
contactoare)
2 Întreruptoare auxiliare: aparate b Întreruptoare de comandă, butoane de
de comandă manuală din comandă, chei de comandă şi separaţie,
circuitele secundare fişe
3 Contactoare din circuitele c Contactoare de putere
primare
4 Contactoare auxiliare şi relee d Contactoare auxiliare, relee diverse
de comandă din circuitele (altele decât cele de protecţie şi de
secundare semnalizare)
5 Dispozitive şi aparate de e Siguranţe, declanşatoare primare, relee
protecţie de protecţie, relee de gaze (Bucholtz),
supraveghetoare de flacără,
întreruptoare centrifuge
6 Transformatoare de măsurat şi f Transformatoare de măsurat, şunturi şi
traductoare traductoare
7 Aparate de măsurat g Ampermetre, voltmetre, debitmetre,
indicatoare, înregistratoare şi termometre
de contorizare
8 Avertizoare luminoase şi h Avertizoare optice, relee cu clapetă,
acustice sonerii, hupe
9 Condensatoare şi bobine k Condensatoare şi bobine diverse
10 Maşini şi transformatoare l Generatoare, motoare, convertizoare şi
90
electrice transformatoare
11 Elemente redresoare sau p Tuburi cu vid sau cu gaz,
amplificatoare electronice, semiconductoare, redresoare cu mercur,
ionice sau semiconductoare amplificatoare
12 Rezistoare şi reostate r Reostate de pornire, de câmp, de
frânare etc.
13 Alte aparate mecanice de s Robinete electromagnetice, robinete cu
acţionare cu servomotor servomotor, cuplaje magnetice,
electromagneţi de ridicare
14 Dispozitive complexe u Dispozitive complexe formate din
aparatele specificate de la 1 la 16. De
exemplu: instalaţii de încercare, aparate
de încărcat acumulatoare, instalaţii de
comandă sau de apel, precum şi toate
părţile instalaţiilor care nu sunt
cuprinse în aparatele specificate de la 1
la 16.
15 Armături mecanice diverse v Diverse robinete, vase de condensaţie
sau separaţie, filtre de aer, etc.
16 Elemente logice y Elemente fundamentale ale sistemelor
de comutaţie statică („TIMP”, „NICI”)
În aceeaşi schemă se folosesc de regulă, mai multe aparate sau maşini de acelaşi
tip şi pentru a le distinge se completează simbolul literal cu numărul de ordine al
aparatului sau al maşinii din grupa respectivă. Acest număr se scrie după simbolul literal.
De exemplu: a2 – separatorul nr. 2
Pentru stabilirea ansamblului de care aparţine un anumit aparat sau o anumită
maşină, înaintea simbolului literal se scrie o cifră. În caz de necesitate, în faţa cifrei de
marcare a ansamblului şi separat de aceasta printr-o liniuţă, se scrie şi o literă mare,
indicând ansamblul de ordin superior din care face parte aparatul sau maşina marcată.
De exemplu: 9a2 – separatorul nr.2 din dulapul nr. 9
T-Da5 – separatorul nr. 5 din dulapul D din tabloul de comanda T.
Pentru a se asigura recunoaşterea tuturor părţilor componente ale unui anumit
aparat, acestea, toate, se marchează cu acelaşi simbol.
De exemplu, daca s-a marcat cu c5 bobina contactorului nr. 5 din schemă, atunci
toate contactele principale şi auxiliare ale acestui contactor trebuie să fie marcate tot cu
c5.
În ceea ce priveşte locul de amplasare a simbolurilor de marcare a aparatelor şi
maşinilor electrice se recomandă respectarea următoarei reguli generale: simbolurile de
marcare se scriu în dreapta semnului convenţional în cazul circuitelor verticale şi
deasupra semnului convenţional în cazul circuitelor orizontale.
10.3. Marcarea bornelor aparatelor electrice.
Pentru a putea folosi „marcarea de adresă” în cadrul sistemului de marcare adoptat

şi a asigura executarea corectă a conexiunilor, este necesară marcarea bornelor maşinilor,
91
transformatoarelor şi aparatelor electrice pe schemele desfăşurate detaliate, pe schemele
de montare şi în instalaţia realizată.
Se marchează atât bornele bobinelor cât şi bornele contactelor principale şi
auxiliare.
În toate cazurile, simbolurile de marcare (numerice sau literale) folosite în desene
trebuie să corespundă cu cele de pe aparat.
De exemplu, pentru aparatele de conectare se indică următoarea regulă generală
(STAS 553-68):
- bornele bobinei de acţionare se marchează cu numerele 1 (intrare) şi 0 (ieşire);
- bornele de intrare (de racordare la reţea) ale contactelor principale se marchează
cu literele R, S, T şi O (în cazul folosirii conductorului de nul) la aparatele de
curent alternativ şi cu semnele + şi – la aparatele de curent continuu;
- bornele de ieşire ale contactelor principale se marchează cu literele A, B, C si O la
aparatele de curent alternativ;
- bornele contactelor auxiliare normal deschise se marchează cu numere pare (2-4,
6-8, l0-12,...);
- bornele contactelor auxiliare normal închise se marchează cu numere impare (3-
5, 7-9, 11-13,...).
Bornele bobinelor şi contactelor se reprezintă prin cerculeţe trase cu balustrul sau
sub formă de cercuri în care se scrie numărul sau simbolul bornei respective aşa cum se
arată în figura 10.1.
Fig 10.1. Exemplificarea modului de marcare a bornelor bobinelor şi contactelor

aparatelor de conectare.
În cazurile în care bornele sunt reprezentate prin cerculeţe trase cu balustrul,
marca (numărul) bornei se amplasează astfel:
- deasupra bornei, în cazul circuitelor orizontale;
– în dreapta bornei, în cazul circuitelor verticale.
10.3. Marcarea bornelor masinilor electrice.
Pentru conectarea maşinilor electrice la reţeaua de alimentare, la sarcină sau la

aparatele auxiliare, se folosesc fie direct capetele înfăşurărilor scoase libere prin
conducte, fie bornele unei plăci cu borne la care sunt legate extremităţile înfăşurărilor de
către uzina producătoare.
În toate cazurile, capetele libere ale înfăşurărilor maşinilor electrice sînt marcate
în conformitate cu prevederile standardelor în vigoare (STAS 3530 – 71).
La întocmirea schemelor electrice trebuie să se respecte principiile, simbolurile şi
regulile stabilite privind marcarea extremităţilor libere ale înfăşurărilor maşinilor elec-
trice rotative. Cunoaşterea tuturor acestor principii, simboluri şi reguli prezintă
92
importanţă deosebită şi în cadrul lucrărilor de punere în funcţiune şi de exploatare a
maşinilor electrice.
Sistemul de marcare a bornelor respectiv a extremităţilor libere ale înfăşurărilor
maşinilor electrice ţine seama şi de dependenţa dintre sensul curenţilor prin diferitele
înfăşurări şi sensul de rotaţie.
10.4.1. Principii de marcare
a. Pentru a indica funcţia şi caracterul înfăşurării ale cărei extremităţi trebuie

marcate, se foloseşte o combinaţie de litere majuscule şi cifre arabe, de aceeaşi mărime.
b. Fiecare înfăşurare este desemnată printr-o literă (de exemplu: U, V, W, A, B, C,
D, E, F, H, I, J, P, Z, X).
c. Extremităţile şi punctele intermediare ale unei înfăşurări sunt desemnate printr-
un sufix numeric, adăugat literei care desemnează înfăşurarea (v. Figura 10.2).
Fig. 10.2.
d. Dacă o înfăşurare este executată din secţiuni, pentru a se crea posibilitatea

cuplării lor în serie sau în paralel, atunci numărul care se dă începutului celei
de a doua secţiuni trebuie să fie primul număr impar care urmează la distanţă
de cel puţin două numere după cel mai mare nr. al secţiunii precedente
e.
f.
Fig. 10.3. Fig. 10.4
Fig. 10.3. Exemplificarea principiului d.
93
e. Dacă există mai multe înfăşurări de acelaşi fel, cărora li se acordă deci aceeaşi
literă, dar care nu sînt destinate cuplării serie – paralel atunci acestea se deosebesc printr-
un prefix numeric adăugat literei.
f. Tot cu un prefix numeric se indică ordinea vitezelor în cazul motoarelor
destinate pentru a funcţiona la două sau mai multe turaţii, indiferent dacă diferitele turaţii
se obţin prin înfăşurări separate sau în cadrul aceleiaşi înfăşurări cu prize judicios
dispuse.
g. Literele desemnând înfăşurările parcurse de curent continuu sunt alese din
prima jumătate a alfabetului, iar cele pentru înfăşurările parcurse de curent alternativ sunt
alese din cea de a doua jumătate a alfabetului, indiferent de tipul maşinii rotative.
Litera P se foloseşte pentru marcarea bornelor circuitului de protecţie termică.
Pentru marcarea bornelor circuitului de alimentare a frânei electromagnetice
montate pe un motor de curent continuu se foloseşte litera Z; dacă frâna este montată pe
un motor de curent alternativ se foloseşte litera F.
10.4.2. Marcarea bornelor maşinilor cu colector de curent continuu
În cazul maşinilor cu colector de curent continuu marcarea bornelor se face în

felul arătat în tabelul 10.2.
Tabelul 10.2
Felul Si Exemplificare
înfăşurării mb
ol
- Înfăşurarea A
indusului
- Înfăşurarea B
polilor
auxiliari
- Înfăşurarea C
de
compensaţie
94
- Înfăşurarea
de excitaţie
serie
- Înfăşurarea E
de excitaţie
derivaţie
- Înfăşurarea F
de excitaţie
separată
- Înfăşurări H
ajutătoare
(corectoare
ale polilor
auxiliari, de
captare a
variaţiilor de
flux etc.)
situate pe
axa directă
(axa
electrică a
periilor)
- Înfăşurări J
ajutătoare
situate pe
axa
transversală
(perpendicul
ară pe axa
electrică a
periilor)
Se mai indică următoarele reguli:

- Solenaţiile înfăşurărilor polilor auxiliari şi ale celor de compensaţie au o
polaritate corectă unele în raport cu celelalte şi în raport cu câmpul magnetic al indusului,
dacă în toate înfăşurările curentul intră prin capătul având sufixul numeric cel mai mic şi
iese prin capătul avînd sufixul numeric mai mare (sau vice – versa).
- Solenaţiile a două înfăşurări de excitaţie au acelaşi sens dacă în ambele
înfăşurări curentul circulă în acelaşi sens stabilit în raport cu ordinea sufixelor numerice.
95
- În cazul legării în serie a mai multor tipuri de înfăşurări, marcarea bornelor
accesibile se face prin literele corespunzătoare extremităţilor rămase libere sau legate la
bornele accesibile ale respectivelor înfăşurări (v. Figura 10.5).
Fig. 10.5
Exemplificarea modului de marcare a bornelor înfăşurărilor înseriate: a. Înfăşurarea

indusului înseriată cu înfăşurarea polilor auxiliari; b. Cîte o jumătate din înfăşurarea
polilor auxiliari înseriată de fiecare parte a indusului; c. Înfăşurarea indusului înseriată cu
înfăşurările polilor auxiliari şi de compensaţie; d. Cîte o jumătate din înfăşurările polilor
auxiliari şi de compensaţie înseriate de fiecare parte a indusului.
- Dacă înfăşurarea polilor auxiliari şi cea de compensaţie sunt executate întreţesut,
atunci litera care se foloseşte este C.
10.4.3. Marcarea bornelor maşinilor fără colector de curent alternativ
Pentru marcarea bornelor maşinilor fără colector de curent alternativ, cum sunt
maşinile asincrone şi sincrone, sunt stabilite regulile prezentate în continuare şi
exemplificate în tabelul 10.3.
- Extremităţile libere scoase ale înfăşurărilor statorice (dacă înfăşurarea primară,
adică inductoare, se găseşte pe stator) ale maşinilor trifazate fără colector de curent al-
ternativ, se marchează cu literele U, V, W pentru cele trei faze şi cu litera N pentru neutru.
- Extremităţile libere scoase ale înfăşurărilor rotorice (dacă înfăşurarea secundară,
adică indusă, se găseşte pe rotor) ale maşinilor trifazate cu rotor bobinat se marchează cu
literele K, L, M pentru cele trei faze şi cu litera Q pentru neutru, având următoarea
corespondenţă cu literele de marcare ale bornelor înfăşurărilor statorice: U→K, V→L,
W→M şi N→Q.
- Extremităţile libere ale înfăşurărilor statorice şi rotorice ale maşinilor bifazate se
marchează după un sistem derivat din sistemul utilizat la maşinile trifazate, eliminând
literele W şi M.
-Extremităţile libere ale înfăşurărilor statorice ale motoarelor monofazate se
marchează astfel:
- cu litera U, înfăşurarea principală;
- cu litera Z, înfăşurarea auxiliară;
- Extremităţile libere scoase ale înfăşurării de excitaţie în curent continuu a
maşinilor sincrone se marchează cu litera F, ca în cazul înfăşurărilor de excitaţie separată
a maşinilor de curent continuu.
96
Tabelul 10.3
Felul înfăşurării Marcarea bornelor
- Înfăşurare trifazată cu
cele 6 extremităţi libere
scoase (de exemplu ptr.
Conectarea stea-
triunghi)
conexiunea triunghi în
interior si 3 extremităţi
libere scoase.
conexiunea stea în in-
terior şi 4 extremităţi li-
bere scoase (3 faze şi
nulul);
-Înfăşurare trifazată
având scoase libere
cele 6 extremităţi şi
câte 2 prize in-
termediare la fiecare
fază.
- Înfășurare trifazată
secţionată în două
jumătăţi, cu 12
extremităţi libere
scoase, ptr. Cuplare
serie-paralel
- Două înfăşurări
trifazate independente,
care nu se pretează
cuplării serie-paralel,
fiecare cu 6 extremităţi
libere scoase
97
- Înfăşurare
trifazată cu câte
o priză
intermediară pe
fiecare fază,
având 6 ex-
tremităţi libere
scoase, pentru
comutarea
numărului de
poli.
Viteza mică: legătura
fiecărei faze în serie şi
a fazelor în triunghi, cu
conexiunea în interior;
alimentare în 1W – 1V
– 1U.
Viteza mare: legătura
fiecărei faze în paralel
şi a fazelor în stea,
printr-o punte
exterioară 1W – 1V –
1U; alimentare în 2U –
2V - 2W.
-Înfăşurare principală,
motor monofazat, cu
două extremită şi libere
scoase
înfăşurare principală,
motor monofazat, din
două jumătăţi cu 4
scoase, ptr. Cuplare
serie-paralel, în vederea
funcţionării la două
tensiuni diferite.
- înfăşurare auxiliară,
motor monofazat cu 2
scoase
Corelaţia dintre marcajul extremităţilor libere ale înfăşurărilor şi sensul de rotaţie
Sensul de rotaţie al maşinilor electrice se stabileşte privind dinspre capătul de

arbore. Dacă o maşină are două capete de arbore scoase, atunci sensul de rotaţie se
stabileşte privind dinspre capătul de arbore principal.
98
- La maşina de curent continuu cu colector sensul de rotaţie este orar, adică
spre dreapta, atunci cînd extremităţile libere ale înfăşurărilor sînt legate
după cum se arată în figura 10.6.
maşină derivaţie (motor sau generator) motor serie

Fig. 10.6.
Polaritatea tensiunii aplicate la borne în cazul schemelor din figura 10.6 nu are
influenţă asupra sensului de rotaţie.
- La maşinile polifazate fără colector de curent alternativ, sensul de rotaţie este
orar atunci cînd ordinea alfabetică a literelor corespunde cu ordinea de succesiune a
fazelor în timp.
- La motoarele monofazate fără colector de curent alternativ, sensul de rotaţie este
orar atunci când bornele sunt legate după cum se arată în figura 10.7.
Fig. 10.7
10.4.4. Marcarea bornelor transformatoarelor de putere
Marcarea bornelor transformatoarelor de putere se face folosind

(v. Şi tabelul 10.4):
- litera mare pentru înfăşurarea cu tensiunea cea mai mare;
- litera mare cu indicele m pentru înfăşurarea de tensiune medie;
- litera mică pentru înfăşurarea cu tensiunea cea mai mică.
Pentru începuturile înfăşurărilor se folosesc literele A, B, C sau A m, Bm, Cm, sau a,
b, c.
Pentru sfîrşiturile înfăşurărilor se folosesc literele X, Y, Z, sau X m, Ym, Zm sau x,
y, z. Pentru neutrul care este scos pe capac se folosesc literele N, respectiv n.
99
Aşezarea bornelor pe capac se face astfel ca succesiunea literelor să fie de la
stânga spre dreapta în ordinea N, A, B, C sau N m, Am, Bm, Cm sau n, a, b, c, privind
dinspre partea de înaltă tensiune, aşa cum se arată în figura 10.8.
Tabelul 10.4
Felul bornei Simboluri de marcare pentru bornele
înfăşurării de tensiune:
înaltă medie Joasă
Începutul bobinajului A, B, C Am, Bm, Cm a, b, c
Sfârşitul bobinajului X, Y, Z Xm, Ym, Zm x, y, z
Punctul neutru scos N Nm N
a) b)
c)
Fig. 10.8
Exemple de marcare a bornelor transformatoarelor de putere: a. Transformator monofazat
cu 2 înfăşurări; b. Transformator trifazat cu 2 înfăşurări, cu neutrul scos în secundar; c.
Transformator trifazat cu 3 înfăşurări, cu neutrele pe partea de înaltă şi medie tensiune
scoase.
100
Unitataea de invatare nr. 11
Curs nr. 11. Principii de alcatuire a schemelor electrice.

Metoda clemelor.

11.2. Marcarea circuitelor.
11.3. Marcarea conductoarelor si clemelor.
11.4. Principiul clemelor.
11.5.Marcarea cablurilor.
Pentru a uşura descrierea schemelor electrice şi a concretiza inscripţiile de pe desene,

fiecare circuit se marchează cu un număr de ordine.
Circuitele polifazate se marchează cu acelaşi număr pentru toate fazele.
Înscrierea numărului de ordine al circuitului pe schemele de distribuţie şi pe
schemele desfăşurate se face la marginea schemei, în dreptul circuitului resectiv.
Pentru instalaţiile la care se întocmesc mai multe scheme desfăşurate, circuitele se
numerotează în continuare. Se admite rezervarea pentru fiecare schemă a unui număr de
circuite libere, pentru eventuale completări.
11.2. Marcarea circuitelor.
În dreptul fiecărui circuit care conţine bobine de comandă sau de execuţie (adică
de relee, respectiv contactoare) se reprezintă simbolic sistemul de contacte (principale şi
auxiliare) comandate de bobina respectivă, iar în dreptul fiecărui contact al sistemului de
contacte reprezentat se scrie numărul de ordine al circuitului în care lucrează contactul
respectiv.
Prin schemele din figurile 11.9 şi 11.10 se exemplifică cele prezentate mai sus.
101
Fig. 11.9 Schema de distribuţie INSTALAŢIA DE AUTOMATIZARE
CUPTOR ELECTRIC 20 kW
LISTA ECHIPAMENTULUI:
a1 Întreruptor cu pârghie tripolar
c1 Contactor tripolar pentru conectarea cuptorului
c2, c3 Contactoare tripolare pentru conectarea în ambele sensuri
a motorului de acţionare a vetrei
e1-e3 Siguranţe fuzibile pentru protecţia cuptorului
e4-e6 Siguranţe fuzibile pentru protecţia motorului
e8 Bloc relee termice pentru protecţia motorului
m1 Motor asincron 2,8 kW pentru acţionarea vetrei
s1 Electromagnet de frână pentru oprirea vetrei
C Cuptor cu rezistoare de 20 kW
102
Fig. 11.10
103
Fig. 11.10 (7.10) Schema desfăşurată
INSTALAŢIA DE AUTOMATIZARE
CUPTOR ELECTRIC 20kW
Lista echipamentului:
a1 Întreruptor cu pârghie tripolar
b1 Întreruptor pachet
b2...b4 Limitator de cursă
b5...b8 Buton de comandă
c1...c3 Contactor tripolar
e1...e7 Siguranţă fuzibilă
e8 Bloc relee termice
f1 Termocuplu
h1 Lampă de semnalizare
104
m1 Motor asincron 2,8 kW
r1 Rezistor de linie
s1 Electromagnet de frână
u1 Regulator de temperatură
B Casă de borne
C Cuptor cu rezistoare 20kW
Pentru a uşura descoperirea bobinei prin care se acţionează anumite contacte, se
poate înscrie în dreptul contactelor respective, între paranteze, numărul de ordine al
circuitului în care este conectată bobina. Acest procedeu este exemplificat în circuitele nr.
5, 9 şi 11 din figura 11.10.
Pe baza unui astfel de sistem de marcare se poate citi cu uşurinţă o schemă
desfăşurată, deoarece se permite ca în apropierea bobinei unui aparat să se indice în ce
circuite intră contactele acestuia, respectiv în apropierea contactelor unui aparat să se
indice circuitul în care este introdusă bobina. De exemplu, din schema desfăşurată
reprezentată în figura 11.10 se poate citi uşor, că contactorul c2, cu bobina în circuitul 9,
are trei contacte principale normal deschise în circuitul 3, un contact auxiliar normal
deschis în circuitul 10 şi un contact auxiliar normal închis în circuitul 11. De asemenea
rezultă direct, fără alte căutări, că bobina de acţionare a contactului normal închis c3 din
circuitul 9, se află în circuitul 11.
11.3. Marcarea conductorilor si clemelor.
Marcarea conductoarelor şi clemelor se poate face după unul din următoarele

principii:
a. principiul clemelor (fig. 11.10 şi 11.11)
b. pricipiul nodurilor
c. principiul mixt
Sunt stabilite reguli pentru aplicarea acestor principii atât în schemele desfăşurate
cât şi în schemele de conexiuni.
Potrivit tuturor acestor principii se foloseşte “marcarea de adresă”, ceea ce
înseamnă, că marcarea conductoarelor pe schema de conexiuni şi în instalaţia realizată se
face la ambele capete cu adresa la care se leagă capătul opus. “Adresa capătului opus”,
precum şi modul de marcare a clemelor diferă după principiul de marcare adoptat în
schema desfăşurată.
După toate principiile de marcare, şirurile de cleme se marchează prin simbolul L,
care la nevoie se completează cu numărul de ordine al şirului de cleme din schemă şi cu
numărul de ordine al ansamblului din care face parte şirul de cleme, respectiv şi cu
simbolul ansamblului de ordin superior, procedând la fel ca la marcarea aparatelor şi
maşinilor (vezi punctul 10.2).
De exemplu: L4 = şirul de cleme nr. 4;
DL1 = şirul de cleme nr. 1 din dulapul D;
T-8L4 = şirul de cleme nr. 4 din dulapul nr. 8 din tabloul de
comandă T.
Marcarea clemelor de conexiuni din şirurile de cleme se face prin cifre sau
combinaţii de litere mari şi cifre, în funcţie de principiul de marcare adoptat.
105
Pe schemele de conexiuni, marca clemelor se înscrie în dreptunghiul prin care se
reprezintă clema respectivă.
Pentru a putea efectua marcarea conductoarelor şi clemelor trebuie să se
cunoască:
- schemele electrice desfăşurate şi de conexiuni;
- specificaţia echipamentului;
- locul de montare al fiecărui aparat, pentru a putea stabili care sunt conductoarele
de legătură care trec prin cleme de şir.
Regulă generală:
- conductoarele circuitelor primare nu se trec prin şiruri de cleme;
- se trec prin cleme de şir acele conductoare de circuite secundare care leagă
aparate montate în locuri (tablouri, panouri, pupitre sau dulapuri) diferite; toate
conductoarele de circuite secundare al căror traseu părăseşte un tablou, un panou, un
pupitru sau un dulap cu aparate se leagă la câte o clemă de conexiuni din şirurile de
cleme ale tabloului, panoului, pupitrului sau dulapului cu aparatul respectiv.
În cazul instalaţiei de automatizare luate ca exemplu (vezi fig. 7.9 şi 7.10),
elementele componente sunt repartizate într-un dulap cu aparate D, într-un pupitru de
comandă P, şi pe cuptorul C, după cum urmează:
- în dulapul cu aparate D se găsesc: întreruptorul cu pârghie tripolar a1,
siguranţele fuzibile e1...e7, blocul de relee termice e8, contactoarele tripolare c1, c2, c3 şi
un şir de cleme L1, conţinând 15 cleme de conexiuni;
- în pupitrul de comandă P se găsesc: întreruptorul pachet b1, regulatorul de
temperatură u1, lampa de semnalizare h1, butoanele de comandă b5...b8, şi un şir de
cleme L2;
- pe cuptorul C se găsesc: limitatorele de cursă b2,...,b4, şi termocuplul f1.
Conductoarele de legătură la b2,..., b4 trec prin şirul de cleme L2 din pupitrul P.
Alimentarea cu energie electrică a instalaţiei se face de la tabloul de distribuţie T.
106
11.4. Principiul clemelor.
În sistemul de marcare după principiul clemelor, pe shemele desfăşurate se

marchează numai conductoarele care trec prin cleme. Marcarea se face prin marca şirului
de cleme şi numărul clemei din şirul respectiv, având în vedere că în fiecare şir clemele se
montează în ordinea crescândă a numerelor. Numărul clemei se scrie, separat printr-o
liniuţă, după marca şirului.
De exemplu: L4-12 = Clema nr.12 din şirul de cleme nr.4
107
T-8L4-12 = clema nr. 12 din şirul de cleme nr.4 din dulapul nr.8
din tabloul de comandă T.
Modul de aplicare a sistemului de marcare după pricipiul clemelor este
exemplificat în fig11.10, în cazul schemelor desfăşurate, şi în fig. 11.11, în cazul
schemelor de conexiuni.
“Adresa capătului opus”, prin care se marchează conductoarele pe schema de
conexiuni, este formată din simbolul aparatului, maşinii sau şirului de cleme şi numărul
bornei, respectiv clemei la care se leagă capătul opus al conductorului respectiv.
De exemplu, conductorul care leagă borna 5 a contactului normal închis e8 la
clema nr.14 din şirul de cleme L1 (vezi fig. 11.10, circuitul 9), este marcat astfel (vezi
fig.11.11):
- la capătul dinspre şirul de cleme L1, cu adresa: e8-5 = pleacă la borna nr.5 a
blocului de relee termice e8;
- la capătul dinspre blocul de relee termice e8, cu adresa: L1-14 = pleacă la clema
nr.14 din şirul de cleme L1.
Se constată, că fiecare conductor este marcat cu adresa “directă” şi ”inversă”.
Deoarece o schemă desfăşurată nu arată întotdeauna locul exact în care se
realizează practic o legătură electrică între două sau mai multe conductoare, (pentru a nu
complica reprezentarea schemei), în figura 11.12 se exemplifică, pentru câteva detalii din
fig. 11.10, modul de trecere de la schema desfăşurată la schema de conexiuni şi, legat de
aceasta, modul de aplicare a principiului clemelor pentru marcarea conductoarelor şi
clemelor.
Fig. 11.12
În figura 11.12 se exemplifică modul de trecere de la schema desfăşurată 11.10 la

schema de conexiuni 11.11 şi de aplicare a pricipiului clemelor pentru următoarele
detalii: a) – legătura de alimentare de la bornele “0” ale bobinelor c1, c2, c3; b) – legarea
bornelor c1-2 şi e8-3 la bareta R; c) – legătura dintre bornele e8-5, b3-3 şi b4-3 prin
şirurile de cleme L1 şi L2.
Cu privire la locul de amplasare a simbolurilor de marcare a conductoarelor şi
clemelor după principiul clemelor există următoarea regulă:
- pe schemele desfăşurate, simbolurile se scriu în dreapta respectiv deasupra
conductorului, după cum circuitele sunt reprezentate vertical sau orizontal;
- pe schemele de conexiuni, simbolurile se scriu totdeauna deasupra
conductorului.
108
11.3. Marcarea cablurilor.
Marcarea cablurilor pe schemele şi planurile de montare, precum şi în instalaţia

realizată se face la ambele capete prin numărul de ordine al cablului şi simbolul
elementului la care se racordează capătul opus, separate printr-o linie oblică.
De exemplu:
6/T-8L4 = Cablul nr.6 pleacă de la tabloul T dulapul nr.8, şirul de cleme nr.4
3/m1 = Cablul nr.3 pleacă de la motorul m1 (vezi figura 11.11)
4/PL2 = Cablul nr.4 pleacă de la pupitrul de comandă P, şirul de cleme L2 (vezi
figura 7.11)
Jurnalul de cabluri se întocmeşte ca o anexă pentru fiecare ansamblu al instalaţiei
de automatizare sau automatizate şi cuprinde caracteristicile cablurilor şi conductoarelor
care fac parte din instalaţia respectivă.
Prin Anexa 2 se exemplifică modul de completare a jurnalului de cabluri şi
conductoare pentru cazul ansamblului instalaţiei de automatizare considerat în figurile 11.
9, 11.10 şi 11.11.
109
Unitatea de invatare nr. 12
Curs nr. 12. Principii de alcatuire a unor circuite functionale.

Metode de transmitere a impulsurilor.

12.2.Principii de alcatuire a unor circuite functionale.
12.3. Moduri de transmitere a impulsurilor.
12.4. Transformarea impulsurilor.
12.5. Blocarea impulsurilor.
12.6. Principii generale privind alcatuirea circuitelor functionale.
12.1. Notiuni introductive
Pentru a asigura funcţionarea instalaţiilor electrice corespunzătoare cu scopul

urmărit şi a nu complica inutil realizarea acestora, este necesar ca la întocmirea
schemelor electrice să se respecte şi să se aplice principiile care stau la baza alcătuirii
diferitelor circuite funcţionale din instalaţia proiectată. Cunoaşterea acestor principii este
necesară şi pentru citirea schemelor, respectiv pentru înţelegerea funcţionarii instalaţiilor
electrice reprezentate.
12.2. Principii de alcatuire a unor circuite functionale.
Circuitele instalaţiilor electrice se împart în:

- circuite primare (de forţă), alcătuite din elemente primare, cu ajutorul cărora
se produce, se transportă, se distribuie şi se consumă energie electrică;
- circuite secundare (de comandă, reglare, protecţie, blocare, semnalizare şi
măsurare), alcătuite din elemente secundare, cu ajutorul cărora se face comanda şi
controlul funcţionarii elementelor primare.
Din punctul de vedere al scopului urmărit este raţional să se clasifice elementele
circuitelor secundare în:
a. elemente pasive, cum sunt: dispozitivele de măsurare, control şi semnalizare,
care nu influenţează alte elemente din instalaţie;
b. elemente de comandă cum sunt: întrerupătoarele, butoanele şi cheile de
comanda, dispozitivele şi aparatele de măsurare cu contact, aparatele automate de
conectare, releele de protecţie şi automatizare, care influenţează alte elemente din
instalaţie, prin trimiterea de impulsuri electrice;
c. elemente de execuţie, cum sunt: dispozitivele de acţionare ale
întrerupătoarelor, contactoarele de putere, servomotoarele de putere, care efectuează
anumite operaţii necesare sub acţiunea elementelor de comandă;
d. elemente de transmisie sau intermediare, cum sunt releele intermediare,
releele de timp, contactoarele auxiliare, contactele auxiliare ale elementelor de execuţie,
care transmit impulsurile de la elementele de comanda la elementele de execuţie; ele au
scopul de a organiza transmiterea impulsurilor într-o ordine şi succesiune determinate.
110
În raport cu ordinea şi modul de transmitere de la elementele de comandă şi de
măsurare la elementele de execuţie, impulsurile se pot clasifica din mai multe puncte de
vedere:
a. din punctul de vedere al numărului elementelor de execuţie asupra cărora
acţionează impulsul, se deosebesc:
- impulsuri monopolare, care acţionează numai asupra unui singur element da
execuţie;
- impulsuri multipolare, care acţioneasă simultan (acţionare paralelă) sau într-o
succesiune determinată (acţionare serie) asupra câtorva elemente de execuţie;
b. din punctul de vedere al vitezei de transmitere a impulsului, se deosebesc:
impulsuri instantanee şi impulsuri temporizate;
c. din punctul de vedere al duratei de acţionare asupra elementului de execuţie, se
deosebesc: impulsuri de scurtă durată, impulsuri de durată limitată, impulsuri de durată şi
impulsuri intermitente;
d. din punctul de vedere al modului de acţionare asupra elementului de execuţie,
se deosebesc:
- impulsuri cu acţiune directă, adică nemijlocit de la elementul de comandă asupra
elementului de execuţie;
- impulsuri cu acţiune indirectă, adică cu ajutorul unui element intermediar;
e. din punctul de vedere al modului de întrerupere a impulsului, se deosebesc:
impulsuri cu revenire automată şi impulsuri cu revenire manuală.
12.3. Moduri de transmitere a impulsurilor.
Pentru ca un element intermediar sau de execuţie să-şi poată îndeplini funcţiunea,

este necesar ca la bornele bobinei sale să se aplice o tensiune corespunzătoare ca valoare,
durată de aplicare şi formă de variaţie în timp. Acest lucru se poate realiza prin una din
metodele prezentate în continuare şi exemplificate în figura 12.13
a. Transmiterea impulsului prin închiderea unui contact normal deschis (“n.d.”) al
unui buton de comandă (bl) sau al unui releu sau contactor auxiliar (d1), legat în serie cu
bobina elementuiui intermediar (d1) sau de execuţie (c1) comandat. Acest mod de
transmitere a impulsurilor este cel mai des utilizat (fig. 12.13. a).
a) b) c)
Fig 12.13
b. Transmiterea impulsului prin deschiderea unui contact normal închis (“n.î.”) al

unui buton de comandă (b2) sau al unui releu sau contactor auxiliar (d2), legat în paralel
cu bobina elementului intermediar (d2) sau de execuţie (c2) comandat. Pentru a evita un
scurtcircuit în timpul funcţionării bobinei, este necesar să se intercaleze un rezistor
suplimentar (r1, respectiv r2), în serie cu bobina elementului comandat. Această metodă
111
se aplică de obicei atunci când nu se mai dispune de un conatct “n.d.” pentru aplicarea
metodei de sub punctul a). O variantă a acestei metode este aceea, când contactul b2 sau
d2 este un contact “n.d.” (fig. 12.13 .b).
c. Transmiterea impulsului prin închiderea unui contact “n.d.” al unui buton de
comanda (b3) sau al unui releu sau contactor auxiliar (d3), legat în paralel cu un rezistor
suplimentar (r3, respectiv r4) înseriat în circuitul bobinei elementului intermediar (d3)
sau de execuţie (c3) comandat. Rezistenţa suplimentară trebuie să fie dimensionată astfel
încât, în lipsa comenzii, tensiunea aplicată bobinei elementului de comandat să fie
insuficientă pentru acţionarea acestuia. Această metodă se aplică deseori atunci când se
impune, controlul continuităţii circuitului bobinei. În astfel de cazuri, rezistoarele
suplimentare se înlocuiesc cu lămpile sau bobinele releelor de control. O variantă a
acestei metode aste aceea, când contactul b3 sau d3 este un contact “n.î.” (fig. 12.13. c).
12.4. Transformarea impulsurilor.
În practica proiectării este deseori necesar să se transforme un impuls de un fel

într-un alt impuls de alt fel, aşa cum se arată în continuare.
12.4.1..Transformarea impulsurilor de scurtă darată în impulsuri de durată
Modurile cele mai simple utilizate în practică pentru transformarea impulsurilor

de scurtă durată în impulsuri de durată, adică pentru ”fixarea” impulsurilor, sunt
exemplificate în figura 12.14 pentru cazul general al impulsurilor cu acţiune indirectă.
a. Fixarea impulsurilor prin automenţinerea elementului comandat direct, adică
prin şuntarea contactului “n.d.” al elementului 12.14.a). Elementul de comandă poate fi
un buton de comandă, un releu de protecţie sau de altă natură, un limitator de cursă etc.
Elementul comandat direct poate fi şi un element de execuţie (în cazul impulsurilor cu
acţiune directă). Pentru întreruperea impulsului de durată este necesar să se întrerupă
circuitul bobinei elementului comandat direct prin intervenţia manuală asupra unui buton
de comandă “n.î.” (b2).
Fig 12.14.a
Contactul “n.d.” al elementului comandat direct, prin care se şuntează contactul

elementului de comandă, poartă denumirea de “contact de automenţinere”, datorită
funcţiei pe care o îndeplineşte în circuit.
Drept exemple tipice de aplicare a metodei descrise se pot indica: schemele de
comandă prin contactoare a motoarelor electrice de acţionare şi schema de funcţionare a
protecţiei de gaze a transformatoarelor.
112
b. Fixarea impulsurilor cu ajutorul unui releu polarizat (figura 12.14.b). În cadrul
acestei metode se foloseşte faptul, că poziţia releelor polarizate depinde de sensul
curentului care trece, sau a trecut, prin bobina lor de acţionare.
b`) b``)
Fig 12.14. b
Poziţia în care a trecut un releu polarizat prin aplicarea unui impuls de comandă
într-un sens se păstrează şi după dispariţia impulsului. Pentru revenirea în poziţia iniţială
este necesar să se transmită prin bobina releului polarizat un impuls de sens contrar.
Releele polarizate se fabrică atât cu o singură bobină de acţionare (pentru utilizarea în
circuit de curent alternativ) cât şi cu două bobine (pentru utilizare în circuite de curent
continuu).
Având în vedere principiul de funcţionare al releelor polarizate, rezultă, că la
folosirea bobinelor lor de acţionare în circuite de curent alternativ (figura 12.14.b``), este
necesar să se intercaleze în circuitele de comandă şi câte o diodă redrasoare
(p1, respectiv p2).
c. Fixarea impulsurilor cu ajutorul unui releu cu zăvorâre mecanică (figura
12.14.c). În acest caz, elementul comandat direct este un releu cu zăvorâre mecanică (d4),
ale cărui contacte “n.d.” rămân închise şi după dispariţia impulsului de scurtă durată.
Revenirea în poziţia sau starea iniţială, adică întreruperea impulsului de durată, se face
prin intervenţia manuală asupra releului cu zăvorâre mecanică.
Figura 12.14.c
12. 4. 2. Transformarea impulsurilor de scurtă durată în impulsuri, de durată
limitată.
Limitarea duratei impulsului se realizează în mod automat cu ajutorul anor

contacte auxiliare care întrerup alimentarea bobinei elementului de execuţie după
executarea de către acesta a operaţiei date. Drept exemple tipice de elemente de execuţie,
a căror funcţionare impune aplicarea unor impulsuri de durată limitată, se pot cita
113
dispozitivele solenoidale pentru acţionarea întreruptoarelor cu blocare mecanică şi
macanismele cu servomotor pentru executarea unor deplasări limitate.
a. Limitarea duratei impulsurilor în funcţie de cursă (fig. 12.15.a). În acest scop,
în circuitul bobinei elementului intermediar (d1), (figura 12.15.a`) sau al bobinei
elementului (elementelor) de execuţie (sl, s2 ....), (figurile 12.15.a`` si 12.15.a```), se
intercalează un contact auxiliar “n.î.” al elementului de execuţie, sau al unui limitator de
cursă (b2, b3....), care, în momentul terminării operaţiei de către elementul de execuţie,
întrerupe automat circuitul în care este intercalat şi comandă prin aceasta scoaterea din
funcţiune a elementului de execuţie respectiv.
Figura 12.15.a`
Dacă acest contact auxiliar este intercalat în circuitul bobinei elementului de

execuţie, atunci întreruperea impulsului la elementul intermediar (dl) trebuia comandată
manual cu ajutorul unui buton de comandă “n.î.” (b4), (figura 12.15.a``). Aceasta variantă
se foloseşte spre exemplu atunci când prin contactele elementului intermediar se
transmite comanda la mai multe elemente de execuţie (sl, s2 .....).
Figura 12.15.a``
Intervenţia manuală pentru scoaterea din funcţiune a elementului intermediar (d1)

poate fi evitată prin folosirea unui releu intermediar cu bobină serie (d2), în felul arătat în
figura 12.15.a```. În cazul acestei variante, întreruperea impulsului la elementul
intermediar (dl) se realizează în mod automat, în momentul întreruperii circuitului
bobinei elementului de execuţie (s1) .
114
Figura 12.15.a
b. Limitarea duratei impulsurilor în funcţie de timp (figura 12.15.b).

În acest scop, impulsul da comandă da scurtă durată se aplică asupra bobinei unui
releu de timp cu eliberare întârziata (d3), al cărui contact "n.d." (d3) se intercalează în
circuitul bobinei elementului de execuţie (s3), sau în circuitul bobinei unui releu
intermediar (dacă acesta este necesar). Durata impulsului de comandă transmis
elementului de execuţie este determinată de temporizarea la deschidere a contactelor
releului de timp. Această temporizare se stabileşte egală cu timpul necesar şi suficient
pentru ca operaţia dată să se execute în mod sigur.
Figura 12.15.b
12.5. Blocarea impulsurilor.
De multe ori, pentru funcţionarea corectă a instalaţiilor electrice, se impune ca

executarea comenzilor, respectiv transmiterea impulsului de la elementul de comandă la
elementul de execuţie să fie permisă numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. În
acest scop se realizează aşa numitele "circuite de blocare", prin care se controlează
îndeplinirea condiţiilor impuse, respectiv se "blochează" transmiterea impulsurilor de la
elementele de comandă, dacă aceste condiţii nu sînt îndeplinite.
Blocarea impulsurilor se realizează prin intermediul unor contacte intercalate în
circuitele secundare de transmitere a impulsurilor. Aceste contacte, numite "contacte de
blocare", pot fi, în funcţie de scopul urmărit, fie contacte ale unor relee sau dispozitive de
protecţie (marcate cu "e"), fie contacte auxiliare ale aparatelor de conectare din circuitele
primare (marcate cu "a" respectiv "c"), fie contacte ele unor relee speciale sau ale unor
contactoare auxiliare de blocare (marcate cu „d”), fie contacte ale unor întrerupătoare
auxiliare, ca de exemplu limitatoare de cursă,sau ale unor comutatoare sau controlere de
comandă (marcate cu “b”).
115
Circuitele de blocare se realizează fie după principiul corespunderii, fie după
principiul necorespunderii.
Fig.12.16
Principiul corespunderii (figura 12.16.a). În cazul blocării după principiul

corespunderii, transmiterea impulsului de comandă este împiedicată atunci când starea
elementului de comandă (b1 sau d1 ) corespunde cu starea elementului de blocare (c2,
sau a2, sau d2, sau e2, sau b2), adică atunci când ambele elemente intră în funcţiune,
respectiv sunt acţionate în acelaşi timp. Schema blocării după principiul corespunderii se
caracterizează prin aceea, că în circuitul elementului de execuţie, respectiv în circuitul de
comandă al acestuia, în serie cu contactul "n.d." al elementului de comandă se leagă un
contact "n.î." al elementului de blocare.
Drept exemplu tipic de schemă electrică unde se folosesc circuite de blocare după
principiul orespunderii se indică schema de comandă prin contactoare a motoarelor
electrice de acţionare reversibile.
Principiul necorespunderii (figura 12.16.b). În cazul blocării după principiul
necorespunderii, transmiterea impulsului de comandă este împiedicată atunci când
starea elementului de comandă (b3 sau d3) nu corespunde cu starea elementului de blo-
care (c4, sau a4, sau d4, sau e4 sau b4), adică atunci când funcţionează, respectiv este
acţionat numai unul din cele două elemente. Schema blocării după principiul
necorespunderii se caracterizează prin aceea, că în circuitul elementului de execuţie,
respectiv în circuitul de comandă al acestuia, în serie cu contactul “n.d" al elementului
de comandă se leagă un contact "n.d." al elementului de blocare.
Drept exemplu de schemă electrică unde să folosesc circuite de blocare după
principiul necorespunderii se indică schema de comandă centralizată a motoarelor de
acţionare a mai multor transportoare cu bandă înseriate. În această schemă, circuitele de
blocare asigură pornirea motoarelor în succesiunea impusă, adică de la punctul de
descărcare către cel de încărcare.
12.6. Principii generale privind alcatuirea circuitelor functionale.
a) Contactele diferitelor aparate se conectează în derivaţie, dacă este necesar ca un

circuit să fie inchis separat de către oricare din ele; circuitul se deschide numai prin
deschiderea simultană a tuturor contactelor.
116
b) Contactele diferitelor aparate se conectează în serie, dacă este necesar ca un
circuit să fie deschis separat de către fiecare din ele; circuitul se închide numai prin
închiderea simultană a tuturor contactelor.
c) Contactele unuia şi aceluiaşi aparat se conectează în derivaţie, dacă curentul de
durată din circuit este mai mare decît curentul de durată admisibil al fiecărui contact.
d) Contactele unuia şi aceluiaşi aparat se conectează în serie pentru a uşura
deschiderea circuitului.
e) Comenzile se transmit indirect, prin elemente intermediare, în următoarele
cazuri:
-capacitatea de comutare a contactelor elementului de comandă este insuficientă
pentru închiderea sau deschiderea circuitului elementelor de execuţie. Ca element
intermediar se foloseşte un releu intermediar sau un contactor cu contacte mai puternice;
-elementul de comandă (b) are un număr insuficient de contacte pentru
transmiterea impulsului de comandă în mai multe circuite, respectiv la mai multe
elemente de execuţie (c1, c2, c3,...). Pentru (c1, c2, c3). mărirea numărului de contacte,
adică pentru "multiplicarea contactelor", se intercalează un releu intermediar (d) cu mai
multe contacte (figura 12.17.a). La nevoie se pot folosi două relee intermediare
(d1,d2),conectând bobinele lor fie în derivaţie (figura12.17.b), fie în serie (figura
12.17.c), fie în cascadă (figura 12.17.d). Transmiterea impulsului printr-un singur contact
al elementului de comandă la bobinele mai multor elemente de execuţie legate în paralel
nu este indicată, deoarece duce, mai ales în cazul unor elemente de execuţie cu
sensibilitaţi diferite, la acţionari false;
Fig.12.17
-impulsul de comandă trebuie transmis cu întârziere. Ca element intermediar se

foloseşte un releu de timp (d4, figura 12.18).
f) Adaptarea tensiunii aparatelor la tensiunea reţelei şi micşorarea constantei de
timp electromagnetice a bobinei a-paratelor de conectare de curent continuu, pentru a
mări viteza de acţionare a acestora, se face cu ajutorul unor rezistenţe adiţionale.
117
Fig.12.18
g) Atenuarea supratensiunilor de comutare şi mărirea timpului de eliberare a

aparatelor de conectare se face cu ajutorul unor rezistenţe legate în paralel cu bobina
aparatului.
h) Pentru separarea circuitelor se pot folosi diode (pentru o separare unisens)
(figura12.19),transformatoare de separare şi aparate cu mai multe bobine.
Scopul urmarit prin schema din figura 12.19 este următorul: prin unul din cele
două butoane de comandă (b1) să se comande numai un singur releu (d1), iar prin celălalt
buton (b2) să se comande concomitent ambele relee(d1 şi d2).
Fig.12.19
i) La proiectare, stabilirea poziţiei relative a diferitelor elemente în circuitele

funcţionale trebuie să se facă şi cu respectarea condiţiei, ca numărul necesar de conducte
de legătură lungi să fie minim. Pentru exemplificare se consideră cazul circuitului pentru
comanda de la distanţă a unui contactor (c), elementul de comandă fiind un buton dublu
de comandă, cu un contact "n.d.(bl) şi un contact "n.î." (b2),(figura 12.20). La exemplul
din figura 12.20, sursa de alimentare se consideră în acelaşi loc cu butonul de comandă.
Pentru această situaţie, conductele de legătură lungi sunt reprezentate cu linie întreruptă.
j) La alcătuirea circuitelor funcţionale trebuie să se verifice totdeauna posibilitatea
apariţiei unor "circuite false", atât în situaţia normală, cât si în cazul unui defect în
schemă. Sub denumirea de "circuit fals" se înţelege un circuit care n-a fost prevazut la
conceperea schemei şi care poate duce la acţionarea intempestivă a unor elemente din
schemă şi deci la funcţionarea greşită a instalaţiei. Circuitele false pot fi împarţite in două
grupe:
-circuite false care se manifestă în situaţia “normală” (figura 12.21.a);
-circuite false care se manifestă la apariţia unor defecte în schemă
(figura 12.21.b).
118
Fig.12.20 Comanda de la distanţă a unui contactor. Amplasarea relativă a
elementelor:
a – greşit;
b – corect.
Dacă în cazul schemei din figura 12.21.a nu se leagă contactul pasager (d) în serie
cu contactul elementului de comandă (b), atunci rezultă un circuit fals, deoarece la
deschiderea contactului de comandă (b) contactul pasager (d), revenind în poziţia iniţială,
închide din nou circuitul elementului de execuţie (c) care, primind un nou impuls de
scurtă durată, va acţiona fals.
Dacă în cazul schemei de comandă a unui motor asincron (m), (figura 12.21.b),
se conectează bobina contactorului (c) la fază (R), atunci rezultă un circuit fals, deoarece
la apariţia unui defect de izolaţie faţă de masă, în punctele 1 sau 2, funcţionarea corectă a
circuitului de comandă este compromisă şi anume:
- 1a deteriorarea izolaţiei faţă de masă în punctul 1 apare un fenomen foarte
periculos: "autopornirea" motorului şi motorul odată pornit este imposibil de oprit prin
butonul de comandă (b3); bobina contactorului se alimentează prin locul defectului prin
care se şuntează butonul de comandă;
la deteriorarea izolaţiei faţă de masă în punctul 2, de asemenea nu se poate folosi butonul
de comandă (b3) pentru oprirea motorului;
- la apariţia defectelor de mai sus, siguranţa fuzibilă de protecţie (e4) nu
acţionează.
Circuitul fals poate fi evitat prin conectarea bobinei contactorului la nul. În acest
caz, apariţia unui defect de izolaţie faţă de masă, în orice punct al circuitului de comandă,
provoacă acţionarea protecţiei (e4) şi scoaterea din funcţiune a motorului (m); circuitul de
comandă funcţionează corect.
119
Fig.12.21
120
BIBLIOGRAFIE:
• ION HOHAN , “Tehnologia si fiabilitatea sistemelor“ , Ed.Did. si

Ped. , Bucuresti 1982;
• C. CRUCEANU s.a,“Tehnologia repararii si intretinerii utilajelor
electromecanice“Ed.Did. si Ped. , Bucuresti 1982;
• EFTIMIE si SOARE, V.I.NITU ,“Fiabilitatea instalatiilor
electroenergetice “;
• ION FELEP , “Ingineria fiabilitatilor in electroenergetica “;
• ST. BARTZER, “Tehnologia utilajului electric “ Vol.I, II
I.P.Timisoara 1974;
• ST. BARTZER ,“Lucrari de tehnologia utilajului electric “
I.P.Timisoara 1973;
• NANU D.,“Sisteme electroenergetice navale “ Ed. Muntenia
Constanta 2004;
• GHEORGHIU S, DELIU F.,“Exploatrea si intretinerea
instalatiilor electrice
• navale “ Constanta 2009;
• Reguli pentru Constructia si Clasificarea Navelor maritime –
Registrul Naval Roman, Bucuresti 1999.
• Documentatie tehnica nave , 2000 – 2015.
121
19. Teste ERIIE.
Subiecte pentru nota 5, Curs de zi şi IFR
1. Disponibilitatea sistemelor de producţie şi a echipamentelor din dotare.

a. Definiţie, comentarii.
b. Factorii de influienta ai disponibilitatii. Enumerare şi prezentare diagrama.
2. Mentenabilitate şi Mentenanţặ.
a. Definitia mentenabilitaţii. Timpul minim de imobilizare Tmi.
b. Ce este mentenanţa ? Tipuri de mentenanţặ.
c. Diagrama procesului mentenanţei.
3. Rezistenţa de izolaţie a I.E.N. Definiţie şi comentarii.

a. Factorii de influienţa a rezistentei de izolaţie. Masuri de reducere a
influienţei acestora.
b. Valori minime admisibile a rezistenţei de izolatie a echipamentelor
electrice navale conform regulilor de registru.
4. Verificarea rigiditaţii electrice a echipamentelor.
a. Modul de verificare; tensiuni utilizate.
b. Graficul încercarii rigiditặţii electrice.
5. Masurarea temperaturii de incalzire a echipamentelor la funcţionarea în regim

normal.
a. Clase de izolatie şi temperaturi maxime de încalzire a maşinilor electrice.
b. Masurarea rezistentei de izolaţie a unui generator sincron cu megohmetrul
portabil. Ordinea operaţiunilor.
c. Masurarea temperaturii maşinilor electrice cu termorezistenţe. Schema de
masurare.
6. Probarea si predarea instalaţiilor electrice la bordul navei.

a. Probe de cheu
b. Probe de mare.
c. Probarea generatoarelor.
7. Cresterea rezistentei de izolaţie a maşinilor electrice.

a. Uscarea maşinilor electrice.
b. Evacuarea umiditaţii din maşinile electrice.
8. Defecte şi reparaţii ale maşinilor electrice.

a. Enumerati 5 defecte posibile şi modul de remediere la o maşina el. de c.c.
b. Enumeraţi 5 defecte posibile şi modul de remediere la un generator
sincron trifazat.
9. Defecte obişnuite la maşinile electrice asincron.

Enumeraţi 7 defecte mai des întậlnite şi modul de remediere.
122
10. Demontarea motoarelor electrice în vederea repararii.
a. Demontarea motorului electric asincron cu rotorul în scurt circuit.
Inlocuirea rulmenţilor.
b. Demontarea motorului asincron cu rotor bobinat şi inele colectoare.
Operaţiunea de schimbare a periilor.
11. Detectarea locului defectului izolaţiei în cabluri prin metoda Murray.

Schema utilizata, desen şi descriere.
12 Principii generale de stabilire a defectelor în instalaţiile electrice. Metode şi

proceduri utilizate
13. Scheme electrice.

c. Definiţii şi clasificare.
d. Scheme funcţionale (de principiu).
e. Scheme de montatre.
14. Intocmirea schemelor electrice.

a. Semne convenţionale. Prezentati 10 exemple.
b. Etapele şi fazele de întocmire a schemelor electrice.
c. Marcarea elementelor în instalaţiile electrice. Consideraţii generale.
15. Marcarea componentelor echipamentelor electrice.

a. Marcarea bornelor aparatelor electrice.
b. Marcarea bornelor maşinilor electrice de c.c. şi c.a.
16. Intocmiţi schema electrica a unei acţionari cu motor asincron cu rotorul în scurt
circuit a unui vinci de scara de bord, cu schimbare sens de rotaţie şi limitare
poziţie “sus” şi “jos”. Electromotorul dispune de o frậnặ electromagnetica.
17. Marcarea componentelor.

a. Marcarea conductoarelor si clemelor, conform principiilor de marcare.
b. Marcarea cablurilor.
18. Transformarea impulsurilor.

a. Transformarea impulsurilor de scurta durata in impulsuri de durata.
b. Transformarea impulsurilor de scurta durata in impulsuri
de durata limitata.
123
CUPRINS
1. Prefata…………………………………………………………………..pag. 1
2. Obiectivele cursului……………………………………….…………..pag. 2
3. Capitolul I.
Disponibilitatea si mentenabilitatea sistemelor……...pag. 3
4. Unitatea de invatare nr.1
Curs nr. 1. Disponibilitatea sistemelor……………………………pag. 3
5. Unitatea de invatare nr. 2

Curs. Nr. 2. Mentenabilitatea sistemelor……………………. …..pag. 5
6. Capitolul II.
Tehnologia montarii si punerii in functiune a
echipamentelor electrice la bordul navelor……… .. pag. 14
7. Unitatea de invatare nr. 3.

Curs nr. 3. Verificari ale echipammentelor electrice…………..pag. 14
8. Unitataea de invatare nr. 4.

Curs nr. 4. Probarea si predarea instalatiilor electrice ale navei.
Probe de cheu si probe de mare………………………pag. 27.
9. Unitatea de invatare nr. 5

Curs nr. 5. Instalarea, cuplarea si punerea in functiune
a masinilor electrice…………………………………..pag. 35

Curs nr. 6. Defectele si repararea masinilor electrice………..pag. 48
11. Capitolul III.

Tehnologia stabilirii defectelor in
instalatiile electrice…………………………………....pag.68

Curs nr. 7. Tehnologia stabilirii defectelor in cabluri……….pag. 68

Curs nr. 8. Tehnologia stabilirii defectelor
in schemele electrice……………………………….pag. 74
124
14. Capitolul IV.
Tehnologia intocmirii si urmaririi schemelor electrice……....pag. 85

Curs nr. 9. Intocmirea schemelor electrice…………………………………...…pag. 85

Curs nr. 10. Marcarea elementelor in schemele electrice……………………pag. 89

Curs nr. 11. Principii de alcatuire a schemelor electrice.
Metoda clemelor………………………………………………..pag. 101

Curs nr. 12. Principii de alcatuire a unor circuite functionale. Metode
de transmitere a impulsurilor in schemele electrice………….pag. 110
19. Bibliografie………………………………………………………………………pag.121
20. Teste ERIIE ……………………………………………………………………..pag.122
125

ERIIE

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

ERIIE

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATAEA MARITIMA DIN CONSTANTA

EXPLOATAREA, INTRETINEREA SI REPARAREA

Autor : Dima S. Nicolae

• 1. Cunoasterea obiectivelor si criteriilor diagnozei tehnice.

Disponibilitatea si Mentenabilitatea sistemelor.

Unitatea de invatare nr. 1.

Curs nr. 1. Disponibilitatea Sistemelor

• 1.1. Notiuni introductive. Definitii.

1.1. Notiuni introductive. Definitii.

• Disponibilitatea unui produs sau serviciu, se exprima calitativ, ca aptitudinea

Unitatea de invatare nr. 2.

Curs nr. 2. Mentenabilitatea Sistemelor

• 2.1. Mentenabilitatea, Mentenanta. Definitii.

2.1. Metenabilitatea, Mentenanta. Definitii.

• Conform standardelor, mentenabilitatea reprezinta proprietatea unui produs

2.2. Diagrama mentenantei.

2.3. Obiectivul mentenabilitatii.

Obiectivul de mentenabilitate se exprima sub forma unui timp minim de imobilizare

2.4. Programul de mentenabilitate.

Proiectantul, trebuie sa prevada urmatoarele:

Intre obiectivul privind fiabilitatea unui sistem si mentenabilitate, trebuie gasit

2.5. Managementul fiabilitatii si al mentenantei

In ciclul de viata, orice echipament parcurge cinci etape: concepere si definirea

Calitatea managementului fiabilitatii si mentenantei depinde de rolul particular pe

2.7. Sistemul de asigurare a calitatii

Asigurarea calitatii este instrumentul de baza al conducerii firmei prin intermediul

B. Depistarea din timp a abterilor si intreprinderea de actiuni corrective

Este o functie de verificare a conformitatii produsului / serviciului realizat cu

C. Ciclul celor zece trepte de imbunatatire continua a calitatii consta in:

1. Identificarea proceselor majore care se desfasoara in cadrul organizatiei.

Analizand atitudinile de mai sus, s-a ajuns la necesitatea introducerii in economie, a

2.9. Concluzii privitor la optimizarea mentenantei

La nivelul mentenantei unui echipament din faza de conceptie, avem la dispozitie

1. Reducerea mijloacelor necesare mentenantei prin conceperea unor solutii optime

2. Micsorarea timpilor de imobolizare pentru asigurarea mentenantei.

3. Prevenirea caderilor majore sau a pagubelor importante susceptibile sa conduca

Tehnologia montarii si punerii in functiune a echipamentelor electrice la

Unitatatea de invatare nr. 3.

3.1. Notiuni introductive. Reguli de exploatare a instalatiilor electrice navale.

3.1. Reguli de exploatare a instalatiilor electrice navale.

Prin instalaţie electrică se înţelege ansamblul unitar de aparate, maşini,

3.2. Verificari ale echipamentelor si instalatiilor electrice.

Tehnologia probării şi punerii în funcţiune a echipamentelor electromecanice

3.2.1. Rezistenta de izolatie a unui aparat electric, este o rezistenţă fictivă a

Rezistenţa de izolaţie depinde de următorii factori:

Conform RNR echipamentele electrice în stare “caldă” – după ce au funcţionat

Asupra rezistenţei de izolaţie a reţelelor influenţează nu numai rezistenţa

n1 – numărul tablourilor legate direct la sursele de alimentare (generatoare

n – numărul corpurilor de iluminat din reţeaua (circuitul) respectivă

3. Reţeaua felinarelor de navigaţie şi iluminatul exterior (împreună cu

4. Reţeaua aparatelor de încălzit electric (împreună cu consumatorii):

n – numărul aparatelor de încălzit din reţea,

5. Reţeaua de semnalizări acustice (împreună cu consumatorii):

n1 – numărul soneriilor, sirenelor, hupelor, corpuri de iluminat şi contactoare din

6. Aparate de curenţi slabi pentru semnalizări specifice (telegrafe, axiometre,

n1 – numărul aparatelor receptoare – emiţătoare,

7. Rezistenţa de izolaţie a maşinilor electrice (a înfăşurărilor între ele şi faţă de

- UN [V] – tensiunea nominală a maşinii;

În urma calculelor efectuate rezultatele obţinute se rotunjesc pentru următoarele

3.2.2. Rigiditatea dielectrica. Verificarea rigiditaţii dielectrice se efectuează

La inceputul probei se aplică 1/3 din tensiunea de încercare U î şi se măreşte lent

3.2.3. Masurarea temperaturii de incalzire a echipamentelor la

unui fluid de răcire lichid (apă).

Deoarece în interiorul maşinilor electrice (M.E) există puncte în care temperatura