Fenomenul VALENTINA

“Nu vor trece decat doi ani si multora dintre

noi o sa le trebuiasca felinar aprins ca sa
mearga pe strada”

S-a nascut acum 51 de ani, intr-o casa taraneasca de primprejurul Iasului. In

urma unui accident, ramane fara vederea lucrurilor fizice. Dupa copilarie, ii rodeste,
printr-o minune, o alta vedere. Vederea nevazutului, a lucrurilor pe care ochiul obisnuit
nu le poate distinge: aura, straturile de culori care ne inconjoara si-n care Valentina
poate vedea betesugul si faptele oamenilor lumii acesteia. Mai mult, Valentina
intrezareste, ca orice clarvazator veritabil, viitorul, unul nu tocmai fericit pentru specia
noastra.

“Imi plac doar oamenii care mai au culori fumoase in jur”

- Pe cartea dvs. de vizita scrie Valentina Girlea - clarvazator. Vreau sa va intreb,

d-na Valentina, ce poate si ce nu poate vedea un clarvazator?
- Noi suntem facuti de la Dumnezeu la fel. Noi toti avem la fel, sapte straturi de
culori, sapte “becuri”, toate in rand incolonate. Darul Domnului este pentru toata lumea
egal. Din pacate, din cata lume am vazut si vad, raman foarte putini oameni adevarati.
Noi ne pierdem omenia, legandu-ne de trei lucruri: putere, avere si placere. Imi plac
doar oamenii care inca mai au culori frumoase in jur.
- Haideti sa ne intoarcem cu gandul acolo unde ati vazut lumina zilei, in casa
parinteasca din Dobrovat.
- Noi am fost 14 copii, iar mama si tata ne iubeau la fel pe toti. Sa i se fi intamplat
ceva unuia dintre noi, pe mama si pe tata ii durea la fel.
- Si ce fel de copil erati?
- Eram ca toti copiii. Dupa mine au mai fost inca doi copii: o sora si un frate.
Daca tata ar fi fost un om sanatos, daca ar fi putut si el sa munceasca, pentru casa
noastra, ar fi fost mult mai bine. Dar tata nu putea, ca era un om batut de militieni, din
cauza ca se chema legionar. Dar n-avea saracul nici un fel de rautate in el. In ultima
vreme, pana sa plec de acasa, dupa ce am orbit, eu ii prevesteam tatei cand sa se duca
in zalnic sau cand sa se ascunda in pod ca vine Militia sa-l ia. L-am ocrotit foarte mult
din clipa in care n-am mai vazut. Incolo, eram un copil obisnuit. Nu as avea sa spun o
intamplare anume, in afara de una pe care nici acum nu mi-o pot explica: in ziua de 7
noiembrie 1958, cand mama m-o trimis la scoala, mie mi-o fost foarte frica sa ma duc.
- Asta se intampla in clasa intai?
- Intr-a doua. Pe intaia o terminasem si am inceput-o pe a doua, pe care am facut-
o pana la 7 noiembrie 1958. Am implinit in aprilie 51 de ani si nici acum nu-mi pot
explica de ce mi-o fost frica atunci sa merg la scoala. Poate presimteam ce urma sa se-
ntample.
- Acel accident care v-a schimbat intreaga viata. Cum s-a intamplat?
- Pai, ma jucam prin curte, cand o venit tractorul cu lemne. M-am temut ca vine
roata peste mine, atata mai stiu. Cand m-am trezit, m-am trezit la spital. M-o luat de
acasa toamna, pe 13 noiembrie, cand am avut accidentul, si m-o adus inapoi anul viitor
inainte de Pasti. Dar asta nu este o amintire pe care s-o pot povesti ca sa ma
compatimeasca cei ce aud. Toate incercarile pe care ni le da Dumnezeu, tot El ne ajuta
sa le depasim cu vointa din noi. Si tot ce-I cer lui Dumnezeu, daca merit, mai devreme
sau mai tarziu, imi da.
- Cand a inceput sa se inchege lumea culorilor, cand ati inceput sa-i vedeti altfel
pe oameni?
- Mama si fratii mei se duceau care la treaba, care la scoala, si eu ramaneam cu
tata, care ma aseza fie in lemnar langa dansul, fie in gradina, fie pe prispa si, ramanand
mereu cu dansul, primul lucru pe care i l-am spus a fost cand o luat Badea (fratele meu
mai mare) gainile si cucosul din poiata sa le duca in Slobozia, intr-un sat vecin, sa le
manance. Si-i zic tatei: “Du-te la poiata, ca Badea o luat gainile sa le manance cu
Sandina, la Slobozia”.
- Cine era Sandina?
- Cumnata mea, din partea fratelui cel mare. Prieteneau pe atunci. Dupa aceea, ii
spuneam tatei unde-i dusa mama, in ce dugheana intra, fie ca la Vaslui, fie ca la Iasi, ce
cumpara si ce ne aduce acasa: pestisori de bomboane, zahar pe ata sau alte lucruri.
Altadata, i-am spus ce-o sa ne aduca in traista de la Iasi, cu cine vine pe drum, spuneam
cand incepe sfada in casa. Cand misuna mama prin ograda ii spuneam: “Nu mai pune
mere in traista, ca n-ai sa le vinzi”. Si multe lucruri din astea. Tata s-a dus in sat la
parintele Isaila sa-ntrebe ce-o fi cu mine dar, desi era om dezghetat la minte, nu stia ce
sa spuna.
- Cum va apareau informatiile astea despre mama, despre tata, despre Badea?
- Stiam. Si acum, mai la indemana imi e sa zic ca stiu, decat ca vad. Vederea e cu
totul alta. Apare lumina, si-n lumina se vede faptura lucrului pe care-l spun si apoi il
descriu.
- Se vede asa, ca intr-o miniatura?
- Nu. Mare, ca o poza. Si cu cat ma uit mai atent, cu atat se vede mai clar.

“Sa nu spui ce stii, ca te vor duce la nebuni”

 - Cand v-ati dat seama ca ceea ce vedeti dvs. poate fi folositor oamenilor?
- Cand am plecat de acasa, mama si tata mi-au spus sa nu spun nimanui ce stiu, ca
de-or fi oameni ascunsi, ma vor bate cum il bateau pe tata si o sa ajung rau in viata. Iar
mama a strigat asa: “Sa nu spui nimanui, ca te vor duce la nebuni si n-or sa creada asa
ceva”. In ‘93, dupa ce doctorii au zis ca nu au ce-mi face, ca am atrofie optica, am
ajuns sa descriu pana la urma ceea ce altadata tata, mama si cu popa m-au oprit. Sa
descriu cand vedeam un om ca are culori in jurul lui. Mai clar, aveam sa fac lucrul
acesta din ‘94, 28 iunie. Atunci, m-a cuprins o lumina atat de puternica, incat vedeam
in ea orice despre om: de unde vine, ce hiba are, unde o fost, ce-o facut, de ce-i beteag.
- Si-apoi, ati realizat ca puterile astea va vor ajuta sa-i vindecati pe oameni?
- Gresiti, stati putin, de data asta gresiti. Nu eu vindec. Nu noi cei de pe pamant
vindecam. Nici macar doctorii nu vindeca. Ei trateaza. Pe cati oameni i-ai vazut
dumneata vindecati de doctori? In sase ani, eu inca n-am intalnit asa ceva. Doctorul
trateaza. Pe pamantul asta nu este om sa vindece. Eu pot sa spun cu usurinta
betesugurile. Domnii doctori care-mi stiu vorbaria si o pricep, scriu cum se cheama
doctoreste si tot dansii (care-s pe bucatele, ca-i de inima, ca-i de stelute, ca-i de toate)
trateaza. Dar nu vindeca. Cel de Sus vindeca. Daca de Sus, pe culori ii trecut sa nu fie
vindecat, nu ii. Poate sa fie o suta de doctori in jurul unui om, nu-l vindeca.
- Deci, nici dvs. nu puteti vindeca.
- Nu. Nu exista om pe pamant sa vindece.
- Si totusi, foarte multa lume spune: Valentina m-a vindecat, Valentina mi-a vazut
ce betesug am...
- Da, eu vad ce betesug are fiecare, dar eu nu vindec, domnii doctori trateaza si,
daca omul are dat de la Dumnezeu sa se vindece, se vindeca.
- Si boala de unde vine?
- Ne imbolnavim sufleteste intai. A fi rau inseamna boala, a fi hapsan e iarasi o
boala. Si se intuneca culorile. Nu trebuie sa te duci in biserica, sa-l strigi pe Dumnezeu.
Il strigi pe Dumnezeu de aici, din suflet. Daca omul nu-L are in suflet, sa nu-L caute.
Iar cine are chemare, sa intre in Sfanta Biserica, iar cand intra sa aiba ochi sa vada si
urechi sa auda. Dar din ce mi-e dat sa vad, la biserica se merge cum ai merge sa cersesti
bani sau ramasite de paine. Multi merg la biserica doar cand o dat un necaz peste ei,
gandind ca prin banutii platiti preotului o sa fie rascumparat pacatul pe care l-or facut.
Multi dintre noi in biserica intram bou si iesim vaca. Nu se merge la cersit in Sfanta
Biserica. Si la spovedanie, cand ne ducem, n-avem ce cauta la parintele decat atunci
cand ne facem acasa spovedania mai intai, in taina, ca mai bine ca mine si ca
Dumnezeu nu ma stie preotul. Dar omul se duce la spovedanie nepregatit, si raman
multe lucruri nespuse si ascunse, care se vad pe culori.
- Cum trebuie sa se poarte crestinul ca acum, la 2000 de ani de la Invierea lui
Hristos, sa mai poata spera la mantuire?
- Daca faci rau, intuneci culorile din jur. Dumnezeu ne-a dat tuturor o baie de
lumina colorata, dar noi, prin faptele noastre, nu lasam lumina sa intre si sa ne lumineze
mintea si sufletul. Noi avem tot ce ne trebuie spre a fi multumiti, dar ne lipseste cu
desavarsire lumina din minte si suflet. Noi avem mintile intunecate. Si sufletul. Cand
vom da drumul la lumina sa intre in suflet, vom fi din nou o turma si un pastor. Si o sa
lasam lumina sa ne curga in minte si-n suflet.
- Spuneati candva ca o sa vina un timp cand multi dintre oameni or sa aiba acces
la puteri de felul acestora, pe care dvs. vi le-a dat Dumnezeu. Cand credeti ca se va
intampla asta?
 - Cand? Peste ani. Cand vom merita cu totii. Noi venim pe lume inzestrati cu de
toate, insa un dar mai deosebit vom primi doar atunci cand vom merita fiecare la randul
nostru. Nu vor trece decat doi ani, doi ani si ceva, cand multora dintre noi, cu scoala
sau fara scoala, cu invatatura sau fara, o sa ne trebuiasca felinar aprins ca sa mergem pe
strada. Si sa nu va prinda mirarea cand veti vedea ziua in amiaza mare si insorita
oameni umbland cu lampionul aprins pe drum. Sa nu intrebati ce cauta. Asa de mare
intunecime vine peste noi. Si de aceea, sa fim mai buni, sa stiu sa ma iert eu pe mine,
sa-mi iert aproapele, semenii, si dupa aceea sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ierte, daca
merit si cat merit.

O medicina a viitorului?

Din 1994, Valentina Garlea isi gaseste un nou si adevarat rost in viata: ceea ce
vedea ea avea sa fie speranta si folos oamenilor. In anul 2000, o gasim pe Valentina in
cabinetul MEDIASAN din cartierul Tatarasi al orasului Iasi, formand, alaturi de
doctorul Adrian Vasilca si bioenergeticianul Sorin Balan, o treime interesanta,
preocupata de zorile unei noi medicini.
Boala se vede in destin. Valentina poate spune ce predispozitie are un om pentru
o anumita boala, daca “pata” respectiva este prezenta in aura sau daca aceasta apare in
destin pe stratul violet. Asta ar fi si principiul de baza al medicinii viitorului: echipe de
specialisti formate, pe de-o parte, din oameni care au capacitatea sa vada aceste pete, si
altii, care sa poata corecta respectivele pete, sa le redea stralucirea luminii initiale.
Cum s-ar explica aceasta extraordinara revolutie in domeniul medicinii? Boala
vine intai pe culori, deci energetic, apoi in suflete, si abia dupa aceea la nivel fizic.
Inainte de a aparea o disfunctie organica, apare, mai intai, un dezechilibru energetic de
sistem, care este tradus pe aura, prin aparitia unei pete, pata ce poate fi corectata prin
transfer energetic, acupunctura, presopunctura, homeopatie sau chiar de un terapeut
care sa refaca acea culoare initiala. Astfel, unele boli, care apar cu sase luni sau chiar cu
ani inainte, ar putea fi prevenite si vindecate prin corectii dintr-acestea energetice.

Anatomia miracolului

Valentina si-a capatat imaginea de ultima speranta - un tamaduitor absolut despre

care s-a auzit ca face minuni. Urmarea: aici vin oameni cu boli de cancer, paralizati, cu
boli congenitale, carora din pacate Valentina nu le poate da nici un leac. “Un hidrocefal
e un hidrocefal”, cauta sa puna ordine in lucruri dr. Vasilca, colaboratorul de suflet al
Valentinei, “asta nu trece nici cu ceai de musetel, nici cu tei, nici cu cucuta. Si va rog sa
specificati: Valentina are calitati deosebite, dar nu de vindecare. Si daca vreti s-o spun
pe aia buna, nu exista boala sa se vindece. Nici dragostea nu se vindeca, o uiti,
domnule, si atata tot.”
De altfel, asta spune si Valentina: “Pe culori se pot vedea planta de leac si desenul
(modul de folosire al respectivei plante - n.r.), atata vreme cat straturile dimprejurul
omului sunt curate. Dar daca ele sunt incalcite de la faptele cele rele, ce leac sa mai vad
eu?”.
Si totusi, cum se explica unele cazuri miraculoase: Valentina poate preciza cand o
persoana are cancer, chiar si in metastaza, daca aura din jurul corpului mai mentine
contactul cu trupul prin primul strat. Daca acesta este departat, e putin probabil ca se va
mai gasi un leac la boala respectiva insa, daca aura isi mentine contactul, facand doar o
miscare de du-te-vino, atunci mai sunt sanse si - cu leac, cu pastile, cu operatie - acel
om poate sa fie salvat.

Pacientii vorbesc
Vindecare prin telefon

Mariana Pintilie din Iasi suferea de o boala cumplita, de piele. Unguentele

recomandate de medici si chiar anumite tratamente bioenergetice la care apelase se
dovedisera nefolositoare. Spre sfarsitul verii anului 1996, numarul petelor rosietice se
inmultisera. Disperata, Mariana Pintilie apeleaza la Valentina, de care auzise de la o
cunostinta. Cum femeia nu-si putea permite sa achite taxa pentru consultatie medicala,
si-a luat inima in dinti si-a cautat-o pe Valentina la telefonul ei de acasa. Nici nu a
apucat sa se recomande, ca Valetina si vazuse baiul pentru care Mariana Pintilie o
sunase. “Da, vad. Ai mai multe pete rosii pe corp, care te mananca foarte tare... Da, le
vad, dar sa stii ca nu le ai numai pe astea... Mai sunt si alte hibe pentru care trebuie sa
mergi pe la doctori.” Asadar, Valentina a putut “vedea” prin telefon boala de care
respectiva femeie suferea. Mai mult, ea a depistat cauza bolii (o boala de ficat) si leacul
ei: “Petele care te supara au insa un alt leac. Vad ca trebuie sa le ungi cu zama de huma.
Sa te duci la fabrica de caramizi si sa te rogi sa-ti dea un bot de lut neinceput... Il pui in
apa si cobaltai bine borcanul sau vasul pana se face o apa tulbure. Dupa aceea,
tamponezi mereu fiecare loc rosu”. In mai putin de trei luni, boala de piele a femeii s-a
vindecat complet.

Ceai pentru tumora

Un alt caz miraculos care a fost rezolvat de Valentina este cel al unui copil de
cinci ani din satul Ruseni, judetul Iasi. Copilul suferea de dureri groaznice de cap, in
urma carora avea repetate crize. Parintii, dupa ce au strabatut toate spitalele tarii pentru
investigatii care nu-i dadeau de capat bolii fiului lor, au decis sa mearga la Valentina.
Clarvazatoarea a sesizat un chist pe creierul bolnavului, si i-a recomandat un tratament
cu ceai de spanz. In ultima vreme, copilul se simte bine, iar crizele sale s-au rarit.

CATALIN CHIRILA