You are on page 1of 3

Rugăciunea care se citește începând de azi, odată cu Lăsatul secului din Postul Sfinților Petru și

Pavel!

Maya Oprescu 04 Jun 2018


Rugăciune lăsatul secului – În ziua de duminică, 3 iunie, Biserca Ortodoxă rânduiește Lăsatul Secului
pentru începutul postului Sfinților Petru și Pavel. Începând cu această zi, orice credincios poate citi
rugăciunea care urmează, întrucât se spune că este de mare ajutor.

Rostită pe perioada postului, care se încheie anul acesta pe data de 29 iunie, rugăciunea dă
limpezime minții, te ajută să treci peste momentele de neliniște sufletească, te curăță de păcate și te
ajută să te vindeci de boli. Se rostește dimineața, având alături o lumânare aprinsă!

Rugăciune lăsatul secului – Iată și rugăciunea:

“Pe Voi, Apostoli slăviți ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiți stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-
o.

PUBLICITATE

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăți nedrepte se abate asupra vieții noastre, să-i îndepărtați
pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva
noastră.

Acolo, în împărăția lui Dumnezeu, va bucurați de vederea Lui în slavă cerească. De Acolo, priviți spre
Biserica lui Hristos care călăuzește popoarele, pentru că ele să vadă lumina Evangheliei și să nu
rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugați pe Mântuitorul nostru să-i lumineze și să-i apere de orice necaz și boală
pe episcopi, pe preoți și întregul popor creștin.
Rugați-L pe Domnul secerișului să trimită lucrători sârguincioși în ogorul Tău, pentru că toți oamenii
de bunăcredință să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserica.

Slăviți Apostoli Petru și Pavel, să ascultați rugăciunea noastră, credincioși încercați de cumplite
necazuri, să fiți milostivi și să îndepărtați din viață noastră furia dușmanilor porniți să ne doboare cu
orice preț.

Amin.”

You might also like