You are on page 1of 1

Opera literară …..

de…… este o fabulă - specie a genului epic, în versuri (sau în proză) ce


conține o scurtă povestire alegorică (…pilde…), în care sunt satirizate (criticate) defecte omenești,
cu scopul de a le îndrepta, prin intermediul unor animale, plante sau lucruri personificate.

În primul rând, este o operă epică, întrucât autorul își exprimă sentimentele și atitudinea în
mod indirect, prin intermediul acțiunii si al personajelor. Întregul text are caracterul unei alegorii
constituite dintr-o suită de personificări, având X personaje, iar naratorul povestește la persoana a
III-a evenimentele.
De asemenea, opera are o structura specifică, compunându-se dintr-un text narativ scurt și
o morală, formulată de obicei în finalul fabulei sau care se deduce din text.
Astfel, prima parte prezintă o scurtă întâmplare
 la care iau parte personaje din lumea animalelor: câinele Samson ține un discurs
despre emancipare în fața unui bou
 care poate fi concentrată astfel: văzând că pe spinarea unui bivol se plimba o
coțofană, un cățel sare și el, dar este aruncat brutal și apostrofat de bivol, întrucât
cățelul nu-i aducea niciun folos.
Narațiunii, ca mod de expunere predominant, i se adaugă și dialogul, care imprimă o
anumită vioiciune și naturalețe întregii acțiuni. Totodată, acest mod de expunere, precum și unele
scurte secvențe descriptive au menirea de a evidenția trăsăturile specifice ale personajelor.
 sau Ca mod de expunere predomină narațiunea, iar dialogul devine un monolog prin
care personaje ca (- bivolul si cățelul )- își exprima atitudinea.
 sau Narațiunea se îmbină cu monologul, al cățelului, căruia îi trece prin minte să sară
în spinarea bivolului, și al acestuia, când îl apostrofează pe intrus
În al doilea rând, opera prezintă defecte omenești puse pe seama animalelor prin intermediul
alegoriei. X reprezintă omul puternic, dur, care știe să profite de alții, Y este omul naiv, lipsit de
discernământ, iar Z întruchipează omul umil, în stare să-i slujească pe alții. Prin personificare,
animalelor li se atribuie, astfel, însușiri omenești.

Autorul urmărește ca, printr-o atitudine critică, să îndrepte trăsături de caracter negative -
prostia, mândria, trufia, lăcomia (sau să îndrepte anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau
greșeli) și să transmită unele învățăminte. Astfel, se realizează și o altă trăsătură a fabulei -
caracterul ei satiric (…critic…) și moralizator (…educativ…).
Începând cu titlul găsim o opoziție între personaje ale căror poziții subiective sunt dezaxate,
unul se situează pe o poziție superioară și îl domină pe cel inferior. Grație evenimentului narativ
neprevăzut poziția celor două personaje se va răsturna, făcând loc moralei.
Opera conține și o a doua parte, mult mai redusă decât cea narativă, numită morală, care este
așezată, la sfârșit și conține o concluzie formulată concis și clar.
 sau Operei îi lipsește a doua parte, morala, dar în această situație, ea se desprinde cu
ușurință din narațiune. (Morala este implicită, cititorului revenindu-i sarcina de a o
deduce din text.)
Toate argumentele prezentate conduc la concluzia că opera citată este o fabulă.

You might also like