1.

Defintia criminalisticii
Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un
ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice
destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în
săvârşirea infracţiunilor şi prevenirii faptelor antisociale.

Criminalistica este împărţită în trei ramuri :

• 1) Tehnica criminalistică
• 2) Tactica criminalistică
• 3) Metodologia criminalistică

2.Obiectul de studiu
- ob. De studiu al criminalisticii este constituit din doua parti componente: cea a
legitatilor proceselor de creare si administrare a materialelor probante si cea a metodelor
si mijloacelor de investigare criminalistica.
3.Legatura crim. cu alte stiinte
Legătura criminalisticii cu:
 dreptul penal
 dreptul civil şi dreptul comercial
 dreptul procesual penal
 medicina legală
 criminologia
 psihologia şi psihiatria
 logica.
 fizica
 chimia
4.Identificarea criminalistica- def.
Se apreciază că identificarea reprezintă “problema centrală a investigaţiilor
criminalistice”, fiind în acelaşi timp “piatra unghiulară a acestei ştiinţe”. Raportându-
se la necesităţile practice, în literatura de specialitate se învederează că acest gen de
activitate este “indisolubil legat de actul de justiţie”.

Identificarea criminalistică presupune recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea

elemente sau însuşiri de natură să-l apropie de alte obiecte asemănătoare, de acelaşi gen
sau specie, dar care se deosebeşte de toate acestea prin trăsături care îl fac să fie identic
numai cu sine însuşi.
Prin identitate se înţelege însuşirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-şi manifesta
individualitatea în timp şi spaţiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare, ce le
deosebesc de toate celelalte şi le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a
existenţei lor.

Obiectul identificarii criminalistice:

Obiectul identificării criminalistice este un obiect material prin natura sa, concret, fie el
fiinţă sau lucru, precum şi fenomenul care a generat o anumită stare de fapt
Identificarea criminalistică presupune existenţa obligatorie a două categorii de obiecte
• obiectele de identificat sau obiecte scop sau obiecte căutate
• obiectele identificatoare sau obiecte mijloc sau obiecte verificate

4. Principiile identificarii criminalistice

1. Principiul legalitatii -Avand ca fundament legalitatea, criminalistica alaturi de

alte ramuri de drept urmareste sustinerea principiului potrivit caruia nici o
persoana sa nu se sustraga raspunderii pentru faptele sale, nimeni sa nu fie
pedepsit pe nedrept.
2. Principiul aflarii adevarului. Prin mijloacele sale specifice tehnice si tactice
criminalistica asigura descoperirea autorului faptei penale si permite
administrarea probatoriului necesar stabilirii adevarului.
Aflarea adevarului este deci consecinta unei activitati complexe de investigare a
faptelor si imprejurarilor concrete, obiective, privind o anumita cauza.
3.Principiul prezumtiei de nevinovatie. Aceasta prezumtie guverneaza intreaga
desfasurare a procesului penal, dovedirea vinovatiei cazand in sarcina organului
judiciar. Pe acest fond, administrarea probelor cu sprijinul criminalisticii va
cuprinde atat probele care dovedesc vinovatia cat si pe cele privind nevinovatia.
4. Savarsirea unei infractiuni determina in mod necesar modificari materiale
in mediul inconjurator. Toate faptele omului, activitatile si actiunile sale se
reflecta in mediu ca interactiuni cauzale. Ceccaldi spunea in " Criminalistica" sa
ca "nu poate exista infractiune fara urme". Asa numitele crime perfecte sunt
rezultat al insuficientei calificari profesionale, lipsei dotarii tehnice
corespunzatoare, greselilor de lucru, scurgerii unui timp prea mare intre fapta si
descoperirea ei, etc.
5. Principiul identitatii. -Acest principiu permite stabilirea anumitor trasaturi
specifice si stabilirea exacta a faptelor si imprejurarilor intr o cauza penala data.
6. Principiul operativitatii in investigare si in solutionare. O regula cu caracter
practic in consonanta cu principiul celeritatii in solutionarea cauzelor. " Timpul
lucreaza in favoarea infractorului . "
De la prima clipa a sesizarii despre savarsirea unei fapte si pana la definitiva solutie a
cauzei, activitatea celor chemati sa o cerceteze si solutioneze este guvernata de acest
principiu. Sensul sau nu inseamna "graba", ci doar operativitate nu "pripeala" ci doar
neintrerupta preocupare pentru aflarea adevarului.
.

5. Tehnica criminalistica.Fotografia judiciara

Fotografia serveşte la:

• documentare, prin fixarea locului faptei şi a urmelor;
• demonstrare, prin prezentarea vizuală a rezultatelor examinărilor optice;
• identificare, prin compararea, juxtapunerea sau suprapunerea imaginilor;
• semnalare, prin reproducerea trăsăturilor persoanei (recunoaştere sau căutare în
fişierul de înregistrare a recidiviştilor);
 • măsurare, prin introducerea în fotografia judiciară a unui reper etalonat
(centimetru);
• observarea şi fixarea rezultatelor observaţiilor facute prin intermediul unor tehnici
particulare de iluminare (reflexie, transmisie, incidenţă, filtrare, polarizare,
luminiscenţă); de asemenea în zonele spectrale invizibile (infraroşu, ultraviolet,
raze X şi gama).
Fotografia judiciara este o ramura a tehnicii criminalisticii care adapteaza si
elaboreaza metodele de fixare prin fotografiere a rezultatelor si modului de
desfasurare a unei activitati de urmarire, precum si metodele corespunzatoare
cercetarii de laborator a probelor materiale.

6. Clasificarea fotografiei judicare(trusa crimi ce contine)

Fotografia judiciara de teren
1.Fotografia judiciara la locul faptei

Prin aceste fotografii se fixeaza locul faptei si imprejurimile acestuia precum si

modificarile produse in campul infractiunii si probele materiale existente in perimetrul
sau.
fotografia de orientare – cuprinde intregul tablou al locului faptei cu toate imprejurimile
sale si ajuta la orientarea in teren. In functie de natura si intinderea locului ea poate fi:
• unitara, cand se realizeazadintr-o singura pozitie,
• panoramica in cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv.
La randul sau fotografia panoramica poate fi:
circulara cand locul faptei este foarte intins si nu poate fi cuprins intr-o singura imagine
(exemplu: o zona impadurita)
liniara cand obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea nu poate fi
cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil de dimensiuni mari situat pe o
strada).

fotografia schita oglindeste locul savarsirii faptei, cu toate particularitatile sale, fara
imprejurimi si are in prim plan obiectul principal, central al cercetarii criminalistice,
adica obiectul asupra caruia s-a indreptat nemijlocit actiunea infractorului.
In functie de forma locului faptei, de gradul in care este acoperit cu diverse obiecte,
fotografia schita poate fi :
• panoramica,
• pe sectoare,
• contrara
• incrucisata.

• fotografia obiectelor principale cuprinde numai o parte din locul faptei in care
se afla obiectele care au legatura directa cu fapta, ca de exemplu : obiectele corp
delict, obiecte care au suferit modificari de pozitie ori deteriorari si toate
categoriile de urme.
• fotografia de detaliu se realizeaza astfel incat sa redea detaliile obiectelor si
urmelor fotografiate.
2.Fotografia de reconstituire

Realizarea acestei fotografii parcurge doua etape :

• fotografierea locului reconstituirii care oglindeste intregul loc in care se
desfasoara procesul reproducerii savarsirii faptei.
• fotografierea momentelor reconstituite care are ca scop redarea fidela a
celor mai importante secvente din procesul savarsiri faptei, reproduse
artificial in vederea verificarii unor probe sau pentru descoperirea de probe
noi.

3.Fotografia de perchezitie

Se efectueaza in conditiile de loc si timp in care organul de urmarire penala desfasoara

aceasta activitate tactica. Si aceasta fotografie se realizeaza in trei etape :
• fotografia locului perchezitionat care oglindeste ansamblul locului cu
imprejurimile sale intrunind astfel elementele fotografiei de orientare.
• fotografia ascunzatorii obiectelor cautate si descoperite care reda locul in
care au fost gasite acestea fara imprejurimi.
• fotografia obiectelor descoperite care cuprinde fiecare obiect fixat izolat,
astfel incat sa redea particularitatile de identificare a acestora.

4.Fotografia prezentarii pentru recunoastere

Aceasta activitate parcurge doua momente:

• fotografierea grupului de personae sau obiecte in cadrul caruia se afla persoana

sau obiectul ce urmeaza a fi recunoscut;
fotografierea momentului in care persoana care face recunoasterea indica
persoana sau obiectul identificate ca au legatura cu fapta cercetata.

5.Fotografia semnalmentelor

Fotografia de identificare a persoanelor se realizeaza prin redarea imaginii bust (fata si

profil) a persoanei.Fotografia de identificare a cadavrelor se realizeaza ca si ftografia de
identificare a persoanelor

6.Fotografia de urmarire
Fotografia de urmarire se efectueaza in cadrul activitatilor operative a persoanelor
suspecte care pregatesc savarsirea unei infractiuni ori intreprind actiuni de inlaturare ori
de ascundere a urmelor infractiunii.
II. Fotografia de examinare
Fotografia de examinare elaboreaza metodele si mijloacele de studiere a probelor
materiale precum si de fixare a rezultatelor obtinute, in conditii de laborator. In functie de
scopul urmarit, de metodele si mijloacele aplicate, fotografia de examinare se realizeaza
in radiatii vizibile si radiatii invizibile.
1.Fotografia în radiaţii vizibile.

• Fotografia de ilustrare constă în redarea urmei sau a obiectului aşa cum se

prezintă la examinarea vizuală.
• Fotografia color redă cromatica obiectului (pată de sânge, trăsături de cerneală,
bancnote, pelicule de vopsea, straturile vopselei).
• Fotografia de comparaţie serveşte la demonstrarea identităţii sau neidentitatii a
două obiecte (de ex. impresiune digitală relevată la locul faptei şi cea a
persoanei suspecte).
• Fotografia de umbre se foloseşte la evidenţierea profilurilor slab vizibile.
• Fotografia de reflexie se bazează pe capacitatea suprafeţei unui obiect de a
reflecta lumina în mod diferit, fie datorită profilurilor, fie datorită substanţelor de
natură diferită din care este compus
• Fotografia de contrast se bazează pe deosebirile de culoare sau de strălucire /
opacitate ale diferitelor elemente de pe suportul fotografiat.
• Fotografia separatoare de culori se efectuează cu ajutorul filtrelor colorate
urmând regula culorilor complementare.

FOTOGRAFIA IN RADIATII INVIZIBILE

Fotografia in radiatii U.V
Fotografia în radiaţii infraroşii (IR).
Fotografiile în radiaţii Roentgen. Gamma si Beta

7. Cerecet crimi a urmelor.Def,Clasif. urmelor.Microurma

Urmele criminalistice
2.1.Definiţia urmei
Aşadar, sub aspect criminalistic, se poate considera cã prin urmã se înţelege orice
modificare produsã la locul faptei, ca rezultat material al activitãţii persoanelor
implicate în comiterea acesteia şi este utilã cercetãrii criminalistice.

2.2.Clasificarea urmelor
Urme de contact
In funcţie de modul de formare se disting:
• Urmele de suprafaţă care pot fi:
urme de stratificare atunci cand substanta de pe suprafata obiectului creator adera pe
suprafata obiectului primitor
urme de destratificare cand procesul este invers.
Urmele de adâncime
Urmele statice
Urmele dinamice
Urmele vizibile
Urmele latente
Intre "originar (obiectul creator) şi "copie" (urmă), în realitate apar diferenţe, respectiv
modificări ale configuraţiei suprafeţei obiectului redat în urmă, datorită unor factori, cum
ar fi1:
• imprimare defectuoasă sau / şi incompletă (presiunea redusă, alunecare pe
suport);
• deformări (proiectile ricoşate, tamponări în accidentele de circulaţie);
• plasticitate şi aderenţă insuficientă a suportului urmei (pământ
zgrumţuros, suprafaţă ruguroasă sau cu denivelări);
• îmbâcsirea urmei cu substanţe de stratificare (sânge, noroi);
• caracteristici "false" ( pietricele încastrate între profilul tălpii de cauciuc sau ale
anvelopei).

In funcţie de natura obiectului creator urmele de contact (formă) se împart în :

• urmele lăsate de persoană (urme de maini,(digitale, palmare), de picioare, de
dinti, de buze, de urechi, de unghii, de alte elemente anatomice, proieminente ale
corpului uman (nas, barbie, genunchi,etc);

• urme lăsate de obiecte (instrumente de lovire: contondente (ciocan, bata, ranga,

muchia toporului, box, etc.), taietoare – intepatoare (cutit, briceag, foarfece,
bisturiu, etc.), taietoare – despicatoare (topor, tarnacop, satar), intepatoare (sula,
furca, ac, andrea, etc); instrumente de spargere (cleste, patent, levier, surubelnita,
etc.); instrumente de deschidere a incuietorilor (speraclu, cheie falsa, cheie
potrivita, dispozitive artizanale : pontoarca, ruptor, etc.);

• urme lasate de imbracaminte (haine, încălţăminte, ciorapi, mănuşi).

• urme lasate de mijloacele de transport ( auto (anvelope, faruri, bara de protectie,

etc.), cu tractiune animala (rotile, lada si oistea carutei), propulsate de forta
omului (rotile, ghidonul, pedalele bicicletei, etc.);

• urme lasate de armele de foc (interiorul tevii, mecanismul de dare a focului,

incarcatorul);

• urme lasate de instrumente de scriere (caracterele maşinii de scris, matriţe, fax,

imprimantă de computer, peniţă, creion, pix, ştampilă, sigiliu, parafă, şablon,
poansoane, imprimator de timbru sec).
Urme de substanţă

• Vopselele
• Sticla
• Solul
• Fibrele
• Rezidurile de tragere
• Urmele gazoase
• Urmele biologice
In prezent, folosirea tehnologiei ADN a revoluţionat ştiinţele forensic, oferind
posibilitatea exploatarii eficiente a urmelor biologice si identificarii infractorilor pe baza
acestora.
Urme deprinderi
• scrierea
• identificarea persoanei după voce
Alte genuri de urme
• urme negative sau periferice
• urme poziţionale
• urmele de animale
• urmele de picioare
• urmele de dinţi

MICROURMELE

1.Definitie
Cuvântul „microurmă" este o expresie din două componente cuprinzând conţinutul
ambelor noţiuni, adică a noţiunilor de micro şi urmă.
- Cuvântul „micro" provine de la cuvântul din limba greacă „MIKROS" şi are două
semnificaţii: „micro" poate însemna mic, foarte mic sau mărunt, iar în a doua
accepţiune „micro" înseamnã a milioana parte a unei unitãţi de bază.
Microurmele pot fi definite ca fiind acele particule de materie sau caracteristici
mecanice invizibile sau slab vizibile cu ochiul liber, putând fi cercetate numai prin
folosirea metodelor microanalitice.

Caracteristicile microurmelor
- posibilitatea observării lor numai sub microscop;
- o stare determinată de aglomerare (coeziune) a materiei;
- necesitatea folosirii unor metode specifice în cursul cercetărilor.

Nu sunt microurme: -- -
-- urme care, cu toate că sunt invizibile, nu necesită însă după detectarea lor mijloacele
speciale de amplificare a organului văzului pentru observarea lor (de exemplu
reproduceri ale liniilor papilare pe hârtie sau pe ţesături, un scris efectuat cu un mijloc
care îl face invizibil, etc.);
- cantităţi de substanţe sau de anumiţi agenţi care împreună constituie o problemă de
materie şi care pot fi stabilite numai prin cercetări microanalitice, ca de exemplu grupa,
subgrupa şi anumiţi agenţi în sângele uman, elemente chimice care apar în moleculele
materiei, etc.;
- corpuri volatile şi mirosurile; acestea nu pot fi observate cu ajutorul unor instrumente
care amplifică văzul, putând fi cercetate şi comparate numai cu ajutorul aparatelor.
Clasificarea microurmelor

După mecanismului producerii:

- particule secundare ale unor macrourme;
- particule mici ale unui obiect care iniţial a fost mare;
-microobiecte naturale.

După modalitatea de transmitere:

- microurme de contact care i-au naştere în toate situaţiile în care două obiecte intră în
contact, indiferent dacă acestea au un caracter stabil sau dinamic.
- microurme transmise unilateral, din categormicrourme de contact care i-au naştere în
toate situaţiile în care două obiecte intră în contact, indiferent dacă acestea au un
caracter stabil sau dinamic.

În funcţie de clasificarea criminalistică a urmelor:

microurme ale omului: particule de fire de păr, pete de sânge, de spută, spermă;
fragmente de piele; cantităţi mici de secreţie organică, particule de grăsime, etc.
microurme animale: în categoria acestora intră atât cele enumerate mai sus (însă de
provenienţã animală), cât şi particule de pene, solzi de peşte şi de reptile,
microorganisme animale făcând parte din microfaună, etc.
microurme vegetale: particule de alge, licheni, ciuperci, muşchi, ferigi, flori, fructe,
seminţe, microorganisme vegetale făcând parte din microfaună, etc.
microurme ale obiectelor: particule de sticlă, vopsea, lac sau coloranţi; particule de
pământ, tencuială, resturi de lubrifianţi, particule de materiale plastice şi sintetice,
pulbere arsă şi nearsă provenind de la o tragere cu o armă de foc, etc.

Metode de căutare şi descoperire a microurmelor

- pe care drum a ajuns infractorul la locul infracţiunii;
- ce obstacole a trebuit să învingă, ce ar trebui să atingă şi unde trebuie căutate urme,
respectiv ce fel de urme;
- ce unelte a folosit probabil;
- cum s-a mişcat/deplasat făptuitorul în perimetrul locului faptei;
- dacă a participat un singur infractor sau mai mulţi;
- cât timp a trecut informativ de la eveniment/faptă şi cum s-a putut modifica locul
faptei şi implicit urmele.

Concepţia investigării criminalistice la locul faptei depinde de următorii factori:

natura faptei;
locul comiterii;
urmările produse şi amplasarea acestora;
Respectarea obligatorie a anumitor principii de maximă importanţă:
a)prioritatea care trebuie acordatã microurmelor, adicã căutării, descoperirii şi
ridicării microurmelor;
b) trebuie cercetatã în primul rând suprafaţa orizontală, ţinând seama de locurile în care
în mod probabil şi ipotetic s-a găsit sau a trecut făptaşul;
c) începerea cercetării din locul sosirii făptaşului şi terminarea acesteia pe drumul lui de
plecare (iter criminis).

Descoperirea microurmelor necesită folosirea diferitelor instrumente şi materiale

auxiliare ca:
dispozitive de mărire;
lupa, dispozitivul tip binoclu cu putere de mărire de circa zece ori şi microscopul
stereoscopic portabil;
diferite surse de luminã
surse reglabile de iluminare, lămpi cu halogen transportabile cu o putere de 30-50 W,
surse de radiaţii ultraviolete, infraroşii;
luminofore
- lusinol, lucigenina sau siloxen

În unele cazuri, poate fi de utilitate mare folosirea radiaţiilor infraroşii în combinaţie cu

un set de televiziune industrială, la care camera de luat vederi este echipată cu o optică
corespunzătoare şi cu un tub vidicon sensibil la radiaţii infraroşii. Rezultatele
cercetărilor pot fi înregistrate în acest caz pe o bandã magnetică video.
Descoperirea microurmei înseamnă deja foarte mult, însă constituie abia o parte din
succes. Mai trebuie documentată existenţa ei la locul evenimetului/faptei, iar
urma/microurma trebuie ridicată/conservată pentru cercetări.

Procedee si mijloace de ridicare a microurmelor

Ridicarea microurmelor descoperite se face cu ajutorul:
- aspiratorului de praf, prevăzut cu un sistem de recolectare a microurmelor pe hârtia de
filtru;
- benzi adezive incolore;
- recipientelor de sticlă;
- magneţilor pentru pulberile metalice.

La ridicarea microurmelor, trebuie ţinut seama şi de necesitatea culegerii de material

comparativ care este absolut necesar pentru eliminarea elementelor componente ale
suportului.

Conservarea microurmelor
Conservarea microurmelor se face în coli de hârtie curate sau, atunci când la ridicare se
foloseşte banda adezivă aceasta se va aplica peste o altă bandă adezivă, folie de plastic
ori lamelă de sticlă curată.
Este interzis cu desăvârşire, pentru o cât mai bună conservare a microurmelor, ca
obiectele sau celelalte categorii de urme să fie ambalate în vată.

Probleme ce pot fi rezolvate prin examinarea microurmelor

Probleme de ordin tehnic ce pot fi rezolvate de expertiză:
- care este natura microurmei;
- caracteristicile microurmei;
- dacă este sau nu asemănătoare cu probele care se pun la dispoziţie pentru examinare.
Probleme de interes operativ care pot fi soluţionate în baza rezolvărilor tehnice:
- stabilirea aproximativă a locului unde s-a comis fapta în raport de
microorganisme specifice microflorei şi microfaunei terenului;
Probleme de interes operativ care pot fi soluţionate în baza rezolvărilor tehnice:
 - stabilirea legăturii dintre făptuitori şi locul faptei, de exemplu pe baza urmelor
de sol, de pe tălpile făptuitorului sau a noxelor determinate pe îmbrăcămintea
acestuia;
- stabilirea legăturii între instrumentele folosite de făptuitor şi locul faptei (particule de
vopsea descoperite pe falca cleştelui folosit la tăierea unui grilaj metalic);
- stabilirea aproximativă a timpului când s-a comis fapta (de exemplu, pe baza evoluţiei
unor microorganisme de sub cadavru);
- stabilirea modului de operare a infracţiunii (de exemplu dereglarea contoarelor care
măsoarã cantitatea de benzină introdusă în rezervor cu croşeta);
- stabilirea faptului dacă este vorba de o infracţiune sau o înscenare (de exemplu pe
baza piliturii de fier descoperită în manşeta de la pantalonii gestionarului care a
înscenat furtul);
- determinarea profesiunii făptuitorului (pe baza prafului profesional lăsat la locul faptei
de către acesta);
- tipul şi culoarea îmbrăcăminţii făptuitorului (pe baza fibrelor textile găsite la fata
locului);
- stabilirea faptului dacã este vorba de omor sau de înec (pe baza determinării prezenţei
planctonului în rinichi).

8.BALISTICA JUDICIARA

balistica interioară studiază transformarea energiei chimice a pulberii în energia

mecanică (cinetică) servind la propulsarea proiectilului, precum şi urmele create pe
proiectil şi tubul de cartuş de către diversele piese ale armei;
balistica exterioară studiază comportamentul şi traiectoria proiectilului. Ea vizează
măsurarea vitezei proiectilului de la ieşirea din ţeavă până la lovirea ţintei, precum şi
studiul traiectoriei descrisă de proiectil, în practică (omor, suicid) distanţele sunt scurte,
de la câţiva centimetri la câţiva zeci de metri, astfel că de fapt traiectoria se reduce la o
linie dreaptă;
balistica terminală studiază comportamentul proiectilului care a atins ţinta, precum şi
reacţiile fiziologice şi biologice pe care le provoacă în corpul victimei (probleme de
medicină legală şi criminalistică);

9. Identificarea pers. dupa semnlamente.foto. de identificare

Imaginea făptuitorului, fotografia unei persoane, vocea, pot constitui, prin ele însele,
urme ale infracţiunii, după cum sunt urmele de mâini, de picioare, de dinţi ş.a.
Perceperea de către un martor ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în
care acesta săvârşeşte fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepţiune foarte largă, cu o
urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având
un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoarţei
cerebrale. Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit
făcut de martor, ori recunoaşterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane.
Bineînţeles că cele percepute de martor sau victimă sunt redate, sub aspect procedural, în
forma declaraţiilor, pe baza cărora se va recurge la o metodologie adecvata, de
identificare sau de recunoaştere, potrivit regulilor tacticii criminalistice.
Metoda "Portretului vorbit
Portretul vorbit este o metodă aplicată frecvent şi perfecţionată pe parcursul timpului,
care serveşte la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare
ale acestora, de către o altă persoană. În descrierea făcută de cel care a perceput
caracteristicile somatice ale individului căutat sunt vizate, pe de o parte, trasaturi statice,
iar pe de altă parte, trasaturi dinamice.
Trăsăturile statice (anatomice) se referă la particularităţile stabile, indiferent dacă corpul
este în mişcare sau în repaus. Ele privesc în principal talia, constituţia fizică, forma feţei
şi a componentelor sale. Pentru o mai mare precizie persoana se descrie din faţă şi din
profil; la fel se realizează şi fotografia de identificare.
Semnele particulare cuprind elemente cum ar fi: a) mărul lui Adam pronunţat, o gropiţă
în lobul urechii; b) anomalii anatomice (de ex. deformarea coloanei vertebrale); c)
defecte funcţionale.
Aprecierile dimensionale se realizează de preferinţă după o gradaţie triplă: mare,
mijlocie şi mică,
Talia: mică (până la 1,60 m) mijlocie (1,60 - 1,75 m), mare (peste 1,75 m). Pentru
femei aceste limite se reduc cu 5 cm.
Constituţia fizica (corpolenţa): robustă (grasă), mijlocie şi slabă.
Forma generală a feţei se determină prin proporţiile lăţimii feţei în trei segmente
orizontale: zona frontală (a oaselor parietale); zona nazală; (a oaselor zigomatice); zona
bucală (dintre extremităţile mandibulei).

Forma feţei poate fi: ovală, rotundă, pătrată, triunghiulară etc.

Din profil capul poate avea un contur normal, alungit etc.
Diferite forme ale conturului capului vazut din fata

Fruntea
1. Inălţime: scundă, mijlocie , înaltă,
Lăţimea: îngustă, medie, lată .
Poziţie sau înclinare: teşită, verticală, proeminentă.
Contur: bombată, plană.

Sprâncene
Lungimea: scurte, medii, lungi
Lăţimea: înguste, medii, late
Desimea: rare, medii, stufoase
Direcţie: orizontale, convexe, concave
Contur : arcuite, drepte, trânte, şerpuite, împreunate.

Ochii
Culoarea: căprui închis, căprui deschis, verzi, albaştrii. Particularităţi: ochi de
culori diferite, prezenţa unor pete de altă culoare pe iris.
Poziţia orbitei: orizontală, oblică spre interior sau exterior. Particularităţi: strabism
(convergent sau divergent, la un ochi sau la ambii), albeaţă, proteză oculară.

Nasul :
 1. Inălţimea: scurt, mijlociu, înalt
2. Lăţimea (distanţa dintre fosele nazale): îngust, mijlociu, lat.
3. Proeminenţa vârfului nasului:mică,mijlocie,mare
4. Conturul: drept, convex, concav, şerpuit.
5. Poziţie: orizontal, ridicat, coborât.
6. Particularităţi: foarte mic sau foarte mare, teşit, rotund, cârn, bilobarea
vârfului

Buzele:
1. Grosimea: subţiri, groase
2. Proeminenţă (din profil): la ambele buze sau numai la una .
3. Particularităţi: retracţia buzelor datorită lipsei dinţilor din faţă, buza de iepure.

Gura :
1. Mărimea: mică, mijlocie, mare
2. Unghiurile: orizontale, ridicate, coborâte

Bărbia :
1. Inălţimea: joasă, mijlocie, înalta
2. Lăţimea: îngustă, mijlocie, lată
3. Poziţie (înclinare): retrasă înapoi, verticală, proeminentă.
4. Contur : plană, mijlocie, bombată
5. Particularităţi: şanţul transversal, gropiţa, bărbie bilobată ("dublă")

Urechea :
Mărimea: mică, medie, mare
Forma: ovală, triunghiulară, dreptunghiulară, rotundă
Poziţie: lipit, îndepărtat.
Antetragusul: scobit; drept, bombat, înclinat orizontal
Lobul: după contur: rotund, triunghiular, liniar-orizontal şi liniar-
înclinat; dupa fixare: detaşat, semidetaşat, lipit; după grosime: subţire,
mijlociu, plin

Pielea:
Culoarea (tenul); albă, roză, roşie, gălbuie, smeadă
Dilataţia porilor: mare, mijlocie, mică
Particularităţi: eczeme negi, aluniţe, tatuaje, (piept, spate, braţe), cicatrici, încreţiturile
(ridurile): pe faţă, în special pe frunte şi între sprâncene.

Părul capilar :
Forma: drept, ondulat, buclat, creţ.
Culoarea: negru, castaniu, blond, roşcat, alb (se are în vedere şi posibilitatea colorării
cosmetice).
Incărunţirea şi situarea (tâmple, partea parietală, occipitală, totală ).
Desimea: des , rar, gradul de chelire (calviţie) şi forma cheliei.
Mustăţi, barbă, favoriţi:
Lungimea
Forma
Diferenţa de culoare faţă de parul capului.

Dinţii :
Important pentru identificarea cadavrelor necunoscute sunt : lipsa sau defecte,
particularităţi privind mărimea şi forma, anomalii de aliniere, plombe şi proteze dentare.
In afară de cap, respectiv faţă, se pot face aprecieri cu privire la gât, bust şi membre (braţ,
mână, gambă, laba piciorului). Ca anomalii se notează lipsurile (amputări) si deformările
(malformaţii).

Trăsăturile dinamice sau funcţionale sunt cele care se evidenţiază cu ocazia efectuării
mişcărilor sau cu prilejul adoptării diferitelor poziţii.

Ţinuta :
l. Bust: încordat, reţinut, liber
2. Mâini: lipite de corp, ţinând reverul, în buzunare etc.
3. Cap: drept, întins înainte, aplecat spre spate, înclinat într-o parte.

Mersul: încet, iute, uşor, greoi, apăsat, împleticit, păşit, săltat; paşi mari, mici;
unghi de deschidere: mic, mare .
Particularităţi: şchiopătat, folosirea bastonului.

Gesticulaţia şi mimica: încruntarea sprâncenelor, închiderea unui ochi, strâmbarea gurii,

strângerea buzelor, scărpinatul etc ("ticuri") etc.

Obiceiuri : (modul de manifestare): aprinderea şi stingerea ţigării, ţinerea instrumentului

de scriere,mâna în buzunar sau la reverul hainei etc.

Vocea şi vorbirea :
Timbrul: jos, mijlociu, înalt
Intensitate: slabă, mijlocie, puternică, stridentă, guturală
Claritate: clara (dicţie), neclară, liniştită, repezită.

4. Particularităţi: defecte de vorbire, de pronunţare (anumite cuvinte), bâlbâială.

De observat că unele deprinderi pot fi deghizate într-o măsură mai mare sau mai mică:
vocea, simularea schiopătarii etc.

Metoda portretului vorbit este folosita in practica judiciara pentru :

Stabilirea semnalmentelor
Recunoaşterea

Expertiza fotografiei de portret

Identificarea persoanei (în viaţă sau decedată) se poate face în două feluri:
prin compararea mai multor fotografii între ele;
prin compararea persoanei cu fotografia
Studiul, analiza şi compararea trăsăturilor exterioare reproduse în fotografii
permit specialistului să stabilească dacă două sau mai multe fotografii reprezintă
imaginea uneia şi aceleiaşi persoane ori a două persoane diferite sau daca o
fotografie (de ex. din cartotecă sau albumul cu recidivişti) se referă la o anumită
persoană (suspectă, care îşi ascunde identitatea sau amnezică).
Procedeele de identificare după fotografii constau in:
-examinarea trăsăturilor pe fiecare fotografie şi compararea lor.
-folosirea caroiajului (grilă).
-suprapunerea fotografiilor, una fiind copiată pe o hârtie transparentă.
-juxtapunerea şi îmbinarea unor porţiuni din fotografii.
-măsurarea distanţelor şi a valorilor unghiulare dintre reperele identice

10. Tactica cercetarii la fata locului-speta

Percheziţia
Percheziţia constă în activitatea tactică de căutare de noi dovezi, prin descoperirea şi
ridicarea de obiecte şi /sau de înscrisuri care au legătură cu comiterea faptei ilicite.
Din practica judiciară rezultă că obiectele căutate în locurile unde există bănuieli că ar fi
ascunse sau depozitate sunt următoarele :
-obiectele produs al infracţiunii (bunurile sustrase, bancnote falsificate);
-obiectele utilizate la comiterea faptei (instrumente de spargere, arme albe
sau de foc, aparatură şi materiale de contrafacere, dischete în cazul
infracţiunilor cibernetice);
-obiectele deţinute ilegal (arme, explozive, substanţe toxice, stupefiante);
-obiectele care au creat urme la locul faptei (încălţăminte, dispozitive de
violare a încuietorilor, instrumente de forţare şi efracţie, obiecte
vulnerante, contondente tăietoare sau despicătoare, autoturismul care a
părăsit locul accidentului).
Pentru o deplină reuşită percheziţia trebuie bine organizată, stabilindu-se în prealabil o
serie de obiective cum ar fi :
- precizarea scopului în funcţie de natura infracţiunii

- delimitarea şi cunoaşterea locului unde se va efectuat percheziţia.

- date cu privire la persoanele supuse percheziţiei, trăsături de personalitate şi relaţiile
cu anturajul.
- alegerea momentului optim, în care elementul „surpriză" joacă un rol esenţial
- stabilirea persoanelor participante: organele de urmărire penală, personalul de paza şi de
căutare, specialiştii în. anumite domenii tehnice (dacă este cazul), martorii asistenţi şi, nu
în ultimul rând, persoana sau persoanele percheziţionate, în lipsa acestora se va asigura
prezenţa unui reprezentant (apărător, membru al familiei, vecin sau persoană apropiată).
-mijloacele tehnico materiale: truse criminalistice, detectoare şi sonde, chei şi instrumente
de tăiere, forţare şi săpare, surse de iluminare, aparatură foto şi de înregistrare video,
materiale pentru ambalare şi sigilare.

Metodologia efectuării percheziţiei

Percheziţia persoanei
Cazul tipic îl reprezintă surprinderea în flagrant delict sau executarea unui mandat
de arestare, înainte de percheziţia propriu zisă persoana va fi imobilizată prin întoarcerea
cu spatele, mâinile deasupra capului şi picioarele desfăcute. Cu prioritate se va verifica
dacă are asupra sa armament sau obiecte periculoase ce ar putea servi la un atac.
Percheziţia corporală ( anatomică) se efectuează numai de către o persoană de acelaşi
sex, eventual asistată de către un medic. Se au în vedere zonele corpului care ar fi putut
servi drept ascunzătoare pentru obiectele mici: orificiile naturale (rect, vagin, gură,
urechii, nării) şi organele interne prin examinări radiologice (esofag, stomac, intestine).
Cercetarea se poate extinde şi la proteze, cum ar fi aparat dentar, auditiv sau gipsat.
Percheziţia îmbrăcămintei.
De obicei căutarea se efectuează de sus în jos, adică de la cap spre picioare.
Fiecare obiect de îmbrăcăminte va fi examinat minuţios cu deosebire locurile ascunse
privirii: buzunare, căptuşeli, cusături, mâneci, manşete, revere, gulere, tocul şi talpa
încălţămintei. La fel şi pentru obiectele accesorii: portmoneu, pachet ţigări, tocul
ochelarilor, ceasul de mână, umbrela, geantă, bagaje. Dacă există suspiciuni că obiectele
căutate au fost disimulate prin înfăşurare sau fixate direct pe corp se va cere persoanei
percheziţionate să se dezbrace.
Percheziţia locurilor închise.
Prin locuri închise se înţeleg spaţiile construite, respectiv locuinţele, sediile
instituţiilor sau întreprinderilor, localurile publice etc.
Un prim deziderat îl constituie caracterul inopinat al percheziţiei, de unde
necesitatea luării unor măsuri preventive, cum ar fi parcarea mijloacelor de transport a
echipei la o oarecare distanţă.
Se vor lua măsuri de pază şi de blocare a căilor de acces pentru a se împiedica
dispariţia persoanei şi evacuarea obiectelor căutate.
Pătrunderea în locuinţă se va face în aşa fel încât să se evite pe cât posibil
incidentele violente. Se va recurge la intrarea forţată numai în extremis, cu respectarea
dispoziţiilor procesuale.
Percheziţionarea mijloacelor de transport în general şi a autovehiculelor în special
prezintă anumite particularităţi impuse de locurile ce pot servi drept ascunzători:
portiere, bord, banchete, tapiserie, motor, rezervor de benzină, acumulator, roată de
rezervă, faruri, mască etc.
Percheziţia locurilor deschise.
Locurile deschise sunt extrem de diverse, fie în jurul casei(curte, grădină, teren
cultivat), fie extravilan ( câmp, pădure, spaţii de agrement).
Indicii importante vor putea fi furnizate de elemente frapante ale suprafeţei, cum ar fi
cele datorate îngropării obiectelor sau cadavrelor( afanarea pământului, pietre suprapuse,
tăierea şi ofilirea vegetaţiei). Atenţia va fi dirijată spre posibilele mijloacele de camuflare
(stoguri, stive de lemne, grămezi de deşeuri sau gunoi) şi spre potenţialele locuri de
ascundere (fântâni, toalete, coteţe, cuşti).
După efectuarea percheziţiei se încheie un proces verbal în care se consemnează:
- data şi locul percheziţiei;
- numele şi calitatea celui care îl încheie;
- datele de identificare ale martorilor asistenţi şi ale altor persoane prezente
- constatările efectuate;
- obiectele şi înscrisurile găsite, cu descrierea exactă a caracteristicilor
individualizatoare, şi condiţiile în care au fost descoperite;
- măsurile luate: ridicare, lăsare în custodie etc;
- >Procesul verbal va fi semnat de către toate părţile participante şi se vor anexa
fotografiile, înregistrările video şi schiţele întocmite cu această ocazie.

11. Tactica audierii pers. (audierea martoriilor minori,asc. inculpatului)

Procedee tactice utilizate în ascultarea învinuitului sau inculpatului

Audierea progresivă este o modalitate care se bazează pe prezentarea gradată a
probatoriului. Mai întâi vor fi prezentate probele de mai mică importanţă(aspecte
secundare ale faptei), apoi cele mai importante (care privesc faptul principal), Această
gradare poate determina pe cel ascultat să renunţe la eventualele declaraţii mincinoase
făcute anterior.
Audierea frontală se realizează prin prezentarea neaşteptată a celor mai puternice probe.
Această abordare directă, frontală, este menită să spargă verigile fragile ale apărării
învinuitului, obligându-l la declaraţii sincere.
Din punctul de vedere al relaţiei psihologice anchetator-anchetat, aceasta trebuie să
evidenţieze contactul cu o autoritate. Se va adopta o atitudine sobră, politicoasă, dar
rezervată, profesionistă prin ţinuta şi vocabularul anchetatorului. Acesta va solicita
lămuriri şi va pune întrebări creându-se astfel un climat de natură să atragă încrederea şi
respectul celui audiat.

Ascultarea martorilor
Conform art.78 C.P.Pen martor este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau
vreo împrejurare de natură a servi la aflarea adevărului în procesul penal.
La ascultarea martorilor vor trebui avute în vedere câteva elemente ce pot influenţa atât
obiectivitatea relatărilor cât şi acurateţea lor. Pentru a putea aprecia obiectivitatea
declaraţiilor martorilor, pe lângă respectarea regulilor tactice de ascultare, este necesar ca
anchetatorul să cunoască şi sa înţeleagă şi postulatele psihice pe care se fundamentează
procesele de cunoaştere ale realităţii obiective: percepţia şi memorizarea.

Reguli tactice de ascultare a martorilor

Ascultarea martorului parcurge trei etape:

1. identificarea persoanei martorului, dupa care va fi întrebat dacă este rudă cu

vreuna din părţi şi în ce relaţii se află cu acestea. Se va stabili dacă a suferit vreo
pagubă în urma infracţiunii. Este indicat să se poarIte unele discuţii prealabile, de
natură să câştige încrederea martorului. Tot în această primă etapă se va cere
martorului să depună jurământul.

2. Relatarea liberă a împrejurărilor cunoscute cu privire la cauză. Ca şi în cazul

inculpatului este recomandabil ca martorul să nu fie întrerupt decât atunci când se
observă o îndepărtare de la subiect. Prin relatarea liberă există posibilitatea ca martorul să
releve aspecte noi, necunoscute de anchetator, şi care poate au scăpat martorului într-c
primă fază. Rememorând evenimentele pe parcursul discuţiei, acesta şi le reaminteşte, de
unde apariţia unor noi aspecte. Datele noi vor trebui considerate cu prudenţă şi verificate
cu ajutorul celor deja existente .

3. Etapa adresării întrebărilor, care vor fi clare, precise, într-o succesiune graduală. Ele
nu trebuie puse cu intenţia de a intimida martorul şi, cu atât mai mult, să sugereze
anumite răspunsuri. Odată cu întrebările se pot prezenta martorilor anumite obiecte,
probe în scopul unei corecte rememorări sau a demascării declaraţiilor, nesincere.

Ascultarea părţii vătămate

Partea vătămată este purtătorul unui bagaj de informaţii deosebit de preţioase cu privire la
autorul şi împrejurările faptei, întinderea pagubelor, traumele fizice şi psihice etc.
Victimele infracţiunilor datorită componentei subiective, pot să denatureze intenţionat
relatările despre starea de fapt, fie pentru a ascunde contribuţia lor la geneza conflictului,
fie pentru a obţine despăgubiri mai mari. Această posibilitate nu trebuie însă să dea
naştere la o atitudine de neîncredere cu privire la declaraţiile victimei.
Partea vătămată este în măsură să identifice autorul faptei, bunurile sustrase,
instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori.
Relatările libere vor fi urmate de întrebări privind:
- raporturile anterioare cu infractorul, dacă era sau nu cunoscut, conduita înainte de
comiterea faptei.
- momentele efective ale desfăşurării evenimentelor. Aceste întrebări vin să completeze
datele din relatarea liberă privind locul, timpul şi modul comiterii, numărul de
participanţi, loviturile aplicate, ordinea acestora, discuţiile surprinse şi în general orice
alte elemente semnificative care ar fi putut fi scăpate în prima relatare. Se vor cere detalii
de identificare a bunurilor furate.
- elementele ulterioare comiterii faptei: atitudinea infractorului faţă de consecinţele
faptei, alte persoane apărute la locul faptei, ce s-a întreprins după transportarea victimei
la spital, urmărirea autorului încercarea limitării pagubelor.
Ascultarea minorilor
Dată fiind situaţia particulară a dezvoltării psihice şi fizice a minorilor, cu o personalitate
în curs de formare, ascultarea comportă unele elemente specifice.
Audierea minorilor presupune o şi mai atentă pregătire, adecvată sau în concordanţă cu
particularităţile psihologice specifice fiecărei vârste .
Se vor obţine date privind mediul familial, şcolar, locul de muncă dacă este cazul,
precum şi cu privire la preocupările, cercul de prieteni, preferinţe etc. Prin discuţii cu
rudele, părinţii, profesorii şi anturajul minorului se va contura portretul psiho-afectiv şi
intelectual al acestuia, de natură să permită planificarea strategiei de ascultare, stabilirea
persoanelor care comunică mai uşor, care îl pot influenţa, în care are mai multă încredere,
din rândul cărora se pot alege cei ce vor asista la audiere.
Confruntarea
Confruntarea reprezintă un procedeu la care se poate recurge în situaţiile în care între
declaraţiile diferitelor persoane există contradicţii, cerându-li-se clarificarea si
completarea anumitor probe sau depoziţii. Confruntarea, ca o soluţie de excepţie, trebuie
să fi bine pregătită, mai ales sub aspectul stăpânirii perfecte a datelor ce urmează a fi
clarificate.

1. Ce se intelege prin urma?- prin urmã se înţelege orice modificare produsã la

locul faptei, ca rezultat material al activitãţii persoanelor implicate în
comiterea acesteia şi este utilã cercetãrii criminalistice
2. Ce sunt urmele de memorie?-Biodetentia comportamentala.
3. Care sunt metodele de asc de martoriilor?- La ascultarea martorilor vor trebui
avute în vedere câteva elemente ce pot influenţa atât obiectivitatea relatărilor cât
şi acurateţea lor. Pentru a putea aprecia obiectivitatea declaraţiilor martorilor, pe
lângă respectarea regulilor tactice de ascultare, este necesar ca anchetatorul să
cunoască şi sa înţeleagă şi postulatele psihice pe care se fundamentează procesele
de cunoaştere ale realităţii obiective: percepţia şi memorizarea.
Ascultarea martorului parcurge trei etape:
1. Identificarea persoanei martorului, dupa care va fi întrebat dacă este rudă cu
vreuna din părţi şi în ce relaţii se află cu acestea. Se va stabili dacă a suferit vreo
pagubă în urma infracţiunii. Este indicat să se poarte unele discuţii prealabile, de
natură să câştige încrederea martorului. Tot în această primă etapă se va cere
martorului să depună jurământul.

2. Relatarea liberă a împrejurărilor cunoscute cu privire la cauză. Ca şi în cazul

inculpatului este recomandabil ca martorul să nu fie întrerupt decât atunci când se
observă o îndepărtare de la subiect. Prin relatarea liberă există posibilitatea ca
martorul să releve aspecte noi, necunoscute de anchetator, şi care poate au scăpat
martorului într-c primă fază. Rememorând evenimentele pe parcursul discuţiei, acesta
şi le reaminteşte, de unde apariţia unor noi aspecte. Datele noi vor trebui considerate
cu prudenţă şi verificate cu ajutorul celor deja existente .

3. Etapa adresării întrebărilor, care vor fi clare, precise, într-o succesiune graduală.
Ele nu trebuie puse cu intenţia de a intimida martorul şi, cu atât mai mult, să sugereze
anumite răspunsuri. Odată cu întrebările se pot prezenta martorilor anumite obiecte,
probe în scopul unei corecte rememorări sau a demascării declaraţiilor, nesincere.
4. Ce cuprinde fototgrafia de orientare?- cuprinde intregul tablou al locului
faptei cu toate imprejurimile sale si ajuta la orientarea in teren. In functie de natura si
intinderea locului ea poate fi:
• unitara, cand se realizeazadintr-o singura pozitie,
• panoramica in cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv.
La randul sau fotografia panoramica poate fi:
circulara cand locul faptei este foarte intins si nu poate fi cuprins intr-o singura imagine
(exemplu: o zona impadurita)
liniara cand obiectul de fotografiat are dimensiuni mari si de asemenea nu poate fi
cuprins intr-o singura imagine (exemplu: un imobil de dimensiuni mari situat pe o
strada).

5.Ce cuprinde fotografia de detaliu?-Detaliile obiectelor si a urmelor

fotografiate.
6.Ce sunt microurmele?- Microurmele pot fi definite ca fiind acele particule de
materie sau caracteristici mecanice invizibile sau slab vizibile cu ochiul liber, putând fi
cercetate numai prin folosirea metodelor microanalitice
7.Ce studiaza traseologia?- este o ramurã a tehnicii criminalistice care
studiazã urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a
obiectelor, ca resturi detaşate din obiect, ori ca modificãri
produse de fenomene, în vederea identificãrii persoanei sau a
obiectului creator, a lãmuririi împrejurãrilor legate de
formularea acestor urme şi aflarea adevãrului
8.Cum se realiz cercetarea la fata locului?- La sosirea echipei de
cercetare la locul faptei se pot afla diferite persoane: victima,
părţi vătămate, martori, membrii familiei sau simpli
curioşi (englezii îi numesc chiar "hoarde" - "hordes of people ")
Persoanele străine trebuie să părăsească locul faptei după
ce au
fost identificate
Printre ele s-ar putea să se afle chiar făptuitorul!!
Prioritate pentru persoanele rănite
Cadavrele nu trebuie să fie mutate până la venirea
medicului
legist, deoarece există pericolul de a se muta lividităţile
cadaverice,
de a se produce scurgeri de sânge. De asemenea se pot
schimba
poziţia membrelor, a capului, a obiectelor ţinute în mână,

-situaţia de la locul faptei este dinamică

-măsuri de protejare a urmelor existente şi împiedicarea creări de noi
urme
-urmele sunt fragile, cea mai mică frecare putând să le altereze
-protejarea urmelor vulnerabile prin înconjurarea cu benzi de plastic
sau hârtie
-cadavrul nu se va acoperi cu pătură (se pot crea noi urme prin
transfer)
Ce nu tb facut la locul faptei:
-călcarea pe covoare şi mochete, care pot fi purtătoare de urme
- evitată orice acţiune care nu este utilă cercetării:
-mâncatul
-folosirea apei de la robinet
a toaletei
NOTAREA PRIMELOR OBSERVAŢII:
-timpul (ora exactă);
- iluminatul şi vizibilitatea;
-mirosul particular: ţigară, gaz, parfum, pulberi, produse petroliere;
-semne de activitate: prepararea sau consumarea de alimente, starea de
curăţenie etc;
-daca luminile sunt aprinse;

Fazele investigarii locului faptei

Faza statică:

-Primul contact cu locul faptei

-Cercetarea se rezumă doar la observare
-Într-o încăpere observarea se începe dintr-un loc fix şi se continuă de-a lungul
pereţilor , de regulă în sensul mişcării acelor de ceasornic
-În loc deschis (curte, câmp, livadă, pădure) cercetarea se realizează prin deplasare în
spirală de la centru spre margini (excentric) sau invers (concentric)
-Prin centru se înţelege zona de interes

Faza dinamică:
-Implică deplasarea obiectelor, privirea şi examinarea lor pe toate părţile, cu
precauţiile de rigoare
-Urmele latente (impresiuni digitale) se caută şi se pun în evidenţă prin iluminări cu
surse speciale echipate cu filtre având diverse lungimi de undă, în spectrul vizibil şi
invizibil ("polilight")
-Urmele latente se relevă cu substanţe pulverulente şi reactivi. Amprentele papilare se
ridică cu pelicule (folio) adezive. Pentru urmele de adâncime se executa mulaje
-Faza dinamică se încheie cu ambalarea urmelor şi obiectelor
Fixarea rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a locului faptei :
-procesul verbal (art. 131 şi 91 C. Proc p.parte introductivă ,parte descriptivă)
-schiţa (este destinată fixării şi prezentării în ansamblu a locului faptei)-desenul schita
-fotografia judiciară (Mijloc de fixare a rezultatelor cercetării)- fotografie de
orientare;

-fotografie schiţă;
-fot
ografia obiectelor principale;
 -fotografia
de detaliu;filmul şi videograma
-filmul judiciar .
9.Ce fac martorii asistentii?-FAC OBSERVATII.
10. Cum se realiz fotog semnalmentelor?-Fotografia de identificare a
persoanelor se realizeaza prin redarea imaginii bust (fata si
profil) a persoanei
11.Ce studiaza balistica judiciara?-balistica interioară
-bal exterioara
- bal terminala.
12.Propr desen papilare?- Unicitatea
- Fixitatea
- inalterabilitatea
13.Identif genetica?- Identificarea genetică constă în determinarea
codului genetic al fiecărui individ, descoperire de dată relativ recentă,
care prefigurează o adevărată revoluţie în domeniul identificării
criminalistice: amprenta genetică.
14.Sistemul tripartid al criminalistici?-TEHNICA CRIMI
-TACTICA CRIMI
-METODOLOGIE CRIMI
15.Defectele sau uzuriile de anvelopa?-sunt caracteristici individuale
16.Grafologia?- determinarea caracterului unei personae dupa
scris.
17.Grafoscopia?- studiaza legitatile scrisului si elaboreaza
metodele examinarii acestuia in vederea identificarii
persoanei, pe cale de expertiza.
18.Relevarea urmelor cu ajutorul subs chimice?-Iod si ninhidrina.

Nr. Crt. DENUMIREA COMPONENTELOR U/M CANT.

1. Banda alama (80-100) cm x (5-6) cm pentru ridicat mulaje buc 1
urme
2. BandaPVC 10m x (5-10) cm marcata alb si negru din 10 in 10 buc 1
cm
3. Busola buc 1
4. Casoleta PVC pentru ridicat mulaje urme ipsos buc 1
5. Flacoane pentru pulberi relevante buc 6
6. Cleste patent buc 1
7. Creioane colorate set 1
8. Creta cerata diferite culori set 1
9. Ceara pentru sigilii buc 2
10. Eprubete pentru colectat urme biologice buc 4
11. Briceag buc 1
12. Foarfeca croitorie buc 1
13. Hartie milimetrica coli 10
14. Instrumentar pentru realizarea schitei locului faptei (rigla, set 1
echer, raportor, compas, guma, creion negru)
15. Lingura pentru mulaje urme buc 1
16. Lupa cu maner buc 1
17. Lanterna buc 1
18. Manusi chirurgicale per 1
19. Penseta anatomica buc 1
20. Penseta KOKER buc 1
21. Pensula din par de porc pentru curatat mulaj urme buc 1
22. Pensula magnetica buc 1
23. Pensule diferite pentru relevant urme papilare (par camila, par buc 4
veverita, fibra de sticla, puf de strut)
24. Pulbere magnetica (neagra, alba, fluorescenta galben-verzuie, cutii a 30 cc 6 (cate una din
fluorescenta magnetica rosie, florescenta verde) fiecare)
25. Plastelina diferite culori set 1
26. Placute numerotate 0-9 pentru marcarea locului faptei set 1
27. Pelicule adezive folio albe, negre si transparente pentru ridicat buc 10/tip
urme papilare
28. Rigla lemn 30-40 cm buc 1
29. Ruleta metalica 2-5 m buc 1
30. Ruleta fibra 20-50 m buc 1
31. Surubelnita cu 4 tije interschimbabile buc 1
32. Tub tus+ rulou intins tus+ placa amprentare set 1
33. Lampa cu raze UV-365mm (2x4W) pentru relevarea urmelor buc 1
papilare, alim 220 Vca
34. Valiza din aluminiu pentru trusa
not valid.

BAM
 2006 – Formular elaborat conform art. 122(1)c din Normele Metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, aprobate prin Hotarârea MMSSF nr. 1.425/
2006
NOTA DE CONSTATARE LA FATA LOCULUI,
Incheiata azi ……………… de ……………………………, cu ocazia cercetarii
evenimentului suferit în data de …………………………. de: numele, prenumele,
…………………………… CNP ………………………….. cetatenia,
……………………….. varsta, …………… stareacivila, …………………. numarul de
copii minori,………………. domiciliul,
…………………………………………………………….… locul de munca la care este
încadrat………………………………………………. profesia de baza,
…………………….. ocupatia în momentul accidentarii, ……………………………….
vechimea în munca, ………………… în functie sau în meserie ………… la locul de
munca, …………….. data efectuarii ultimului instructaj în domeniul securitatii si
sanatatii în munca, …………… desfasura o activitate pentru care este necesara
autorizare, ………………..
Constatarea s-a facut in prezenta:
……………………………………………………………
Locului producerii evenimentului:
Pozitia victimei:
Existenta sau inexistenta echipamentului individual de protectie:
Echipamentul de munca si starea acestuia:
Modul în care functionau dispozitivele de protectie:
Inchiderea fisei individuale de instructaj prin barare si semnatura:
Prelevarea de probe:
Documente ridicate / solicitate:
o schite si fotografii referitoare la eveniment;
o declaratiile accidentatilor,
o declaratiile martorilor si ale oricaror persoane care pot contribui la elucidarea
împrejurarilor si a cauzelor
reale ale producerii evenimentului;
o acte si documente necesare elucidarii împrejurarilor si a cauzelor;
o copii ale certificatului constatator sau oricaror alte autorizatii în baza carora angajatorul
isi desfasoara
activitatea;
o copie a fisei de expunere la riscuri profesionale
o copie a fisei de aptitudine;
o copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor;
o fisa de instruire individuala în domeniul securitatii si sanatatii în munca;
o copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de
invaliditate;
o copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile politiei
rutiere, în cazul
accidentelor de circulatie pe drumurile publice.
o copie a autorizatiei victimei, în cazul în care victima desfasura o activitate care necesita
autorizare;
o copie a diplomei, adeverintei sau certificatului de calificare a victimei;
o acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care sa se poata stabili locul, data si
ora producerii
evenimentului sau sa se poata justifica prezenta victimei la locul, ora si data producerii
evenimentului;
o documente din care sa rezulte ca accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
o acte de expertiza tehnica
o acte doveditoare emise de organe autorizate, pentru stabilirea locului, datei si orei
producerii
evenimentului;
o actul emis de unitatea sanitara care a acordat asistenta medicala de urgenta, din care sa
rezulte data,
ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie si diagnosticul, în cazul
accidentelor de traseu;
o actul medical emis de unitatea sanitara care a acordat asistenta medicala de urgenta, din
care sa
rezulte diagnosticul la internare si/sau externare;
o copii a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate
temporara de
munca;
o procesul-verbal încheiat dupa producerea evenimentului, în conditiile prevazute la art.
111;
o corespondenta cu alte institutii/unitati în vederea obtinerii actelor solicitate
o adresele de prelungire a termenelor de cercetare;
o formularul FIAM;
o (acte din care sa reiasa traseul medical al accidentatului);
o (dovada a platii contributiei pentru accidente de munca si boli profesionale eliberata de
ministerul
Finantelor Publice, de la data constituirii fondului, pana la zi in temeiul art. 14 din Legea
346/2002).
Datele angajatorilor la care au fost angajate victimele / la care s-a produs evenimentul
Denumire
Adresa
Cod unic de inregistrare:
Nr. Registrul Comertului:
Activitate principala CAEN
Tel / fax:
Forma de proprietate:
Nr. mediu scriptic angajati:
Numele reprezentantilor
legali ai angajatorilor,
Documentul prin care s-a
certificat autorizarea de
functionare din punct de
vedere al securitatii si
sanatatii în munca,
Adresa punctului de lucru.
Angajator /
Reprezentantul sau
legal
Martori asistenti Inspector de munca /
lucratorul desemnat /
servicii de prevenire si protectie