Professional Documents
Culture Documents
Anatomia este stiinta care studiaza alcatuirea corpului omenesc, structura aparatelor,
sistemelor si organelor.
Anatomie = morfologie
Fiziologia este stiinta care studiaza functionarea aparatelor si sistemelor.
Niveluri de organizare a materiei vii:
1. Atomic
2. Molecular
3. Celular
4. Nivelul tesuturilor
5. Nivelul organelor
6. Nivelul aparatelor si sistemelor
7. Nivelul individual
Axele si planurile de simetrie:
1. Axele sunt drepte imaginare care strabat corpul pentru a descrie cele 3 caracteristici esentiale ale
unui organism si anume: inaltimea, latimea si grosimea
a) Axul longitudinal: pleaca din varful capului (crestet), trece prin centrul corpului si se termina in
talpa. Este axul inaltimii
b) Axul transversal taie organismul dintr-o lateral in cealalta si descrie latimea.
c) Axul sagital strapunge corpul din fata in spate sau invers si descrie grosime.
2. Planurile de simetrie se formeaza prin unirea capetelor axelor si au rolul de a imparti
organismul in regiuni de referinta.
- Planul frontal este paralel cu fruntea si imparte organismul in doua jumatati diferite, una
anterioara, cealalta posterioara.
- Planul transversal imparte organismul in doua jumatati diferite, una superioara si una
inferioara.
- Planul sagital imparte organismul in doua jumatati asemanatoare, cel putin la exterior. Este
planul simetriei bilateral, simetrie caracteristica organismelor superioare.
Alcatuirea generala a corpului omenesc:
1) Capul
2) Gatul
3) Trunchiul
4) Membrele
1. Capul este impartit in doua zone in functie de organelle pe care le protejeaza si adaposteste, si
anume:
- Neurocraniul
- Viscerocraniul (craniul cu organe)
Neurocraniul sau cutia craniana protejeaza encefalul.
Viscerocraniul (oasele fetei) este locul in care se gasesc majoritatea organelor de simt
(ochi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, urechile) si segmentele initiale ale aparatelor digestive si
respirator (cavitatea bucala, nasul).
Viscer = organ
2. Regiunea gatului
La nivelul gatului se pot observa urmatoarele organe (din partea anterioara catre cea
posterioara): tiroida, laringele, esofagul, regiunea cervicala a coloanei. In partea superioara se
afla faringele.
3. Trunchiul este impartit in trei subregiuni sau subcomponente: toracele, abdomenul, pelvisul
a) Pe suprafata toracelui exista mai multe zone:
- Pe partea anterioara: zona supraclaviculara, subclaviculara, sternala, zonele mamare.
- Pe partea posterioara: zona suprascapulara, subscapulara, latero-vertebrala
Cutia toracica prezinta urmatoarele organe:
- Inima
- Plamanii
- Mediastinul = spatial dintre cei 2 plamani in care se pot observa capatul terminal al traheei,
bronhiile, vase de sange, esofagul – portiunea toracica.
b) Cutia toracica este delimitata in partea superioara de santul subclavicular si in partea inferioara
de muschiul diafrag care o separa de cavitatea abdominala.
Abdomenul este impartit in mai multe subregiuni, astfel:
- Epigastru
- Hipocondrul drept
- Hipocondrul stang
- Hipogastru
Epigastrul se afla in partea superior central a cavitatii abdominale. Hipocondrul drept se
afla in partea dreapta superioara. Hipocondrul stang se afla in partea stanga superioara.
Hipogastrul se afla in partea inferioara a ombilicului.
Bila reprezinta secretia acumulata in colecist.
c) Pelvisul sau bazinul este localizat in partea inferioara a cavitatii abdominal si contine ca organe
de interes:
- Uterul
- Vezica urinara
- Rectul
- Ovarele
- Ureterele
- Trompele uterine
- Uretra
- Prostata
Pe laturile pelvisului catre cavitatea abdominal ca localizare externa se delimiteaza fosa
iliaca dreapta si fosa iliaca stanga.
Ca localizare, rinichii sunt in partea superioara a cavitatii abdominal de o parte si de
cealalta a coloanei vertebrale in zona lombara.
4. Membrele
Membrul superior are trei regiuni: bratul, antebratul si mana (palma).
Membrul inferior are 3 regiuni: coapsa, gamba si talpa piciorului (planta).
CELULA
Primele cercetari asupra structurii celulare au fost facute de catre Robert Hooke. Acesta a
experimentat pe material din pluta pe care l-a sectionat si la examinat microscopic observand ca
este alcatuit din camarute dreptunghiulare, strans lipite intre ele pe care le-a
denumit cella (tradus din limba latina = camaruta).
Ulterior cercetarile asupra celulelor au continuat atat la plante cat si la animale pana la
aparitia teoriei celulare care defineste celula ca fiind unitatea de baza structurala, functionala
si genetica a tuturor organismelor vii.
Dimensiunea celulelor
Majoritatea celulelor sunt microscopic avand dimensiune medie, cuprinse intre 10 - 100µ
(micron). Exista exceptii de cellule care au dimensiuni macroscopice (ex: ovulele, fibrele
musculare) si cellule cu dimensiuni extrem de mici (hematiile adulte – globulele rosii) care au 7
µ.
Forma celulelor
Dupa fecundatie in primele zile de formare a embrionului toate celulele sunt sferice. Pe
masura ce se formeaza tesuturile, celulele pot avea forma de stea (ex. neuronii), forma de fus
(cele muscular), forme de cub (celulele din caile respiratorii), de cilindru (ex. Din intestinal
subtire), etc.
Alcatuirea celulei
1. Compozitia chimica a celulei
Materia vie este alcatuita din 6 elemente chimice fundamentale si un nr. de elemente
auxiliare sau secundare.
Elementele fundamentale sunt: carbon, oxigen, hidrogen, azot, sulf si fosfor.
Elementele auxiliare sunt: magneziu, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier, zinc si seleniu.
Aceste elemente chimice formeaza peste 600 tipuri de combinatii chimice organice si
anorganice.
Substantele organice: protein, glucide si lipide.
Nucleul se afla de obicei in central celulei, majoritatea celulelor avand un singur nucleu.
Exista si celule cu 2 nuclei – celulele ficatului, cu foarte multi nuclei – celulele muscular, dar si
fara nucleu – globulele rosii ale sangelui. Nucleu este delimitate printr-o membrane nuclear
dubla, starabatuta de pori, de la care pronesc tuburile RE. In interior se afla plasma nuclear
bogata in ADN.
Intr-o celula in repaus AND-ul se prezinta sub forma filamentelor de cromatina intens
colorata. Din cromatina in timpul diviziunii celulare se formeaza cromozomi.
Printre filamentele de cromatina se gasesc si unul sau doi nuclei.
Rolul nucleului este acela de a realiza diviziunea celulara sau inmultirea celulelor.
TESUTURILE
Tesutul reprezinta o grupare de celule care au acceasi origine, forma, structura si functie.
Toate celulele tesuturilor se formeaza prin diviziunea mitotic a celulei ou (sau zigot).
In corpul omului exista 4 tipuri principale de tesuturi:
1. Tesutul epitelial
2. Tesutul conjunctiv
3. Tesutul muscular
4. Tesutul nervos
Tesutul epitelial
Este format din celule strans lipite intre ele, asezate pe o membrana bazala (membrane de
sprijin).
Caracteristic este faptul ca nu au sursa proprie de hrana pentru ca nu sunt strabatute de
vase de sange. Se hranesc prin difuziune, din tesuturile conjunctive, deasupra carora se afla.
Exista 3 tipuri de epitelii:
1. Epitelii de acoperire
2. Epitelii glandular
3. Epitelii senzoriale.
1. Epiteliile de acoperire se gasesc la suprafata corpului – epiderma sau pot sa captuseasca peretii
interni ai unor organe cavitare unde formeza mucoase sauendotelii.
Celulele tesutului pot fi pavimentoase, cubice, cilindrice, asezate pe unul sau mai multe
straturi.
In sacul epidermei, celulele pavimentoase sunt asezate pe mai multe straturi, straturile de
la suprafata avand pereti puternic ingrosati, cu keratina si celule moarte care se cojesc
(deshuameaza periodic).
Un tip special de epitelii de acoperirre este uroteliul caracteristic cailor de excretii
(uretere, vezica si uretra) care favorizeaza eliminarea urinii.
2. Epiteliile glandulare sunt formate din celule care au proprietatea de a produce si elimina anumite
substante.
Atunci cand aceste celule se asociaza cu vase de sange si nervi se formeaza glande.
Glandele pot fi endocrine, exocrine si mixte.
Glandele endocrine sunt cele care produc hormoni pe care ii elibereaza direct in sange.
Glanda tiroida, hipofiza, suprarenalele, pancreasul endocrine, glandele sexuale (ovare si
testicolele), timusul, epifiza.
Glandele exocrine sunt cele care isi elimina produsul de secretie la suprafata corpului sau
un anumite cavitati printr-un canal de secretie. Glandele lacrimare, salivare, sudoripare, sebacee,
mamare, gastrice, pancreasul exocrine – suc pancreatic, glandele sexual (ovulele si
spermatozoizii).
Glandele mixte au si productie endocrina si exocrina.
3. Epiteliile senzoriale sunt alcatuite din celule care au proprietatea de a receptiona actiunea unor
stimuli din mediul intern sau extern
Intra in alcatuirea organelor de simt: ochi, urechi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, piele,
etc.
Tesutul conjunctiv
Tesutul muscular
Exista 3 tipuri de tesut muscular:
1. Tesut muscular striat
2. Tesut muscular neted
3. Tesut muscular cardiac
1. Tesutul muscular striat intra in alcatuirea muschilor scheletici, limbii, faringelui si primei
portiuni a esofagului.
Celulele (fibrele) musculare striate au urmatoarele caracteristici:
- Au forma de fus sau de cilindru
- Prezinta foarte multi nuclei, localizati la periferie
- In citoplasma, in afara organitelor commune tuturor celulelor se gasesc organite specific
denumite miofibrile.
Miofibrilele sunt formate din proteine contractile. Unele au filament mai groase de
miozina, altele au mai subtiri de actina.
Miozina formeaza discuri intunecate, iar actina discuri clare. Discurile clare sunt
strabatute de fasii numite membrane “Z”.
Unitatea functionala cuprinsa intre 2 membrane “Z” successive se numestesarcomer.
Asezarea ordonata a miofibrilelor la acelasi nivel in toate celulele invecinate face ca muschii
striate sa aiba contractii rapide, puternice si voluntare sau constiente.
2. Tesutul muscular neted intra in alcatuirea peretilor organelor interne, iar fibrele muscular
prezinta urmatoarele caracteristici:
- Au forma de fus
- Au un singur nucleu
- miofibrilele sunt asezate dezordonat, ceea ce face ca si contractile sa fie slabe, lente, difuze si
involuntare
3. Tesutul muscular cardiac intra in alcatuirea peretelui inimii. Se mai numeste si miocard. Dpdv
structural seamana cu muschiul strait, dar dpdv functional seaman cu muschiul neted.
O proprietate deosebita este automatismul, adica proprietatea de a se contracta sub
influenta impulsurilor autopropagata fara declansare nervoasa.
Tesutul nervos
SANGELE
Sangele reprezinta cea mai importanta componenta a mediului intern (mediul intern
reprezinta totalitatea lichidelor care circula printr-un organism, adica in afara de sange, intra
limfa si lichidul intracelular).
Ca tip de tesut, sangele este un tesut conjunctiv de tip particular pentru ca este format din
substanta fundamentala si celule sanguine, dar nu are fibre conjunctive.
Volumul de sange din corpul unei persoane reprezinta volemia persoanei respective. La o
persoana de 70 kg volemia este de aproximativ 5 l de sange (circa 7 -8 % din greutatea corpului).
Din cei 5 l de sange 3 l reprezinta volumul circulant (sangele care circula prin vase) si 2 l
reprezinta sangele stagnat sau sangele de rezerva (cel care se gaseste in anumite organe ca splina
si ficatul, din aceste depozite sangele este imobilizat in timpul efortului prelungit sau in cazul in
care oamenii traiesc la altitudine de peste 2000 m).
Temperatura sangelui normal este intre 36,5 0C si 370C. In interiorul corpului temperatura
este de 400C, iar la suprafata este de 35 – 35,50C, deci rolul sangelui este de a uniformiza
temperaura corpului.
Sangele este alcatuit din :
I. Plasma sanguina
II. Celule sanguine
Raportul dintre volumul de elemente figurate si volumul de plasma se numeste
HEMATOCRIT si este de aproximativ 46/54 (46% aprox. Sunt celulele, iar 54% etse plasma).
I. Plasma
- Este un lichid galbui, semitransparent, indoor
- Contine aproximativ 90% apa si 10% reziduu uscat, acesta este reprezentat de 1% saruri de
fosfor, calciu, sodiu, potasiu, etc. si 9% substante organice de tipul proteinelor, glucidelor
(glucoza in special) si lipidelor. Dintre proteine, cele mai importante sunt: albuminele, gama
globulinele ( cu rol in imunitate), si fibrinogenul (cu rol in coagularea sangelui).
Functiile plasmei:
- Transportul de O2 si CO2
- Transportul nutrientilor rezultati in urma digestiei
- Transportul vitaminelor si hormonilor
- Transportul unor substante toxice care trebuie eliminate (exemplu: uree si acid uric).
II. Celulele sangelui
1. Globulele rosii
2. Globulele albe
3. Trombocitele
1. Globulele rosii pot avea doua denumiri in functie de varsta si rol:
- Eritrocite: sunt celulele foarte tinere, imediat dup ace se formeaza din maduva rosie a oaselor.
Sunt celulele cu nucleu care patrund in circulatie. Maduva rosie se mai numeste si maduva
hematogena si se poate transforma in maduva galbena atunci cand necesitatile in oxigen scad.
Maduva galbena poate redeveni maduva rosie. La batrani, maduva galbena ramane inactiva si se
transforma in maduva cenusie. Procesul prin care se formeaza eritrocitele se numeste
ERITROPOIEZA. Nu sunt celule functionale.
- Hematiile sau celulele mature, cu forma de disc biconcave (seamana cu gogoasa turtita la
mijloc), fara nucleu. Contin o substanta proteica numita hemoglobina, foarte bogata in fier.
Fierul se combina foarte usor cu O2 si CO2 formand combinatii labile (se leaga si se desfac usor)
si anume: OXIHEMOGLOBINA (prescurtare Hb O2) cand se combina cu
O2 si CARBOHEMAOGLOBINA (prescurtare Hb CO2) cand se combina cu CO2.
Hemoglobina combinata cu O2 are culoare rosie pentru ca fierul oxidat are culoare rosie.
Cantitatea de fier din hemoglobin se numeste sideremie. Daca sideremia este mica sau daca
numarul de hematii este mai mica pare anemia feripriva.
Numarul normal al hematiilor este de 4,5 mil/mm3 de sange la femei si 5mil/mm3la
barbati.
Scaderea numarului de hematii poate sa apara in diferite forme de leucemie, iar cresterea
denumita poliglobuluie, apare in cazul efortului fizic sau in cazul persoanelor care traiesc la
altitudini mari sau in boli grave pulmonare.
Hematiile traiesc 120 zile dupa care sunt distruse in splina si ficat.
2. Globulele albe sau leucocitele
- Se formeaza in mare parte tot in maduva rosie, dar unele se pot forma si maturiza in ganglionii
limfatici, splina si timus.
- Formeaza sistemul imunitar al organismului
- Numarul normal al leucocitelor este de aproximativ 5 mii/mm3
- Cresterea numarului de leucocite apare in infectii microbiene (15 mii – 30 mii).
- Celulele sunt mari, au nucleu permanent si pot prezenta in citoplasma mici granulatii care sunt
de fapt lizozomi producatori de substante antimicrobiene.
In functie de forma nucleilor si prezenta granulatiilor in citoplasma deosebim 2 tipuri de
globule albe.
a) Polimorfonucleare (PMN) (granulare)
b) Mononucleare (agranulare)
a) PMN-urile pot fi:
- Neutrofile
- Acidofile
- Bazofile
Neutrofilele reprezinta 65% din masa leucocitara si sunt primele celule care ajung la
locul unei infectii.
Au proprietatea de diapedeza (pot sa emita picioruse false cu ajutorul carora strabat
peretii vaselor de sange pentru a ajunge mai repede la locul unei infectii. O data ajunse
fagociteaza microbii, adica inglobeaza microbii si ii digera.
Acidofilele se mai numesc si eozinofile si reprezinta aprox. 2% din masa leucocitara. Ele
intervin in apararea organismului in procese alergice si parazitare.
Bazofilele reprezinta in jur de 1% din masa leucocitara si au rolul de a reduce
inflamatiile. Ele produc heparina.
b) Mononuclearele sunt reprezentate de monocite (macrofage) si limfocite.
Monocitele sunt celule foarte mari care ajung ultimele la locul unei infectii cu rolul de a
ingloba si digera resturile celulare moarte (puroiul) rezultat in urma “luptei” dintre neutrofile si
microbi.
Reprezinta aproximativ 7% din masa leucocitara.
Limfocitele reprezinta 25% din masa leucocitara si sunt celule care apartin sistemului
limfatic. Sunt celule care se maturizeaza in timus si ganglionii limfatici. Produc anticorpi si au
rol in realizarea imunitatii de lunga durata. Sunt celule care pot trai mai multi ani.
Imunitatea reprezinta capacitatea de aparare a organismului fata de agresorii externi
(virusuri, bacteria, ciuperci sau toxinele acestora), dar si apararea fata de moleculele sau celulele
proprii care si-au modificat structura. Imunitatea poate fi innascuta sau ereditara si dobandita pe
timpul vietii.
3. Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice al caror numar variaza intre 150 mii si 300 mii
/mm3. Se formeaza tot in maduva rosie, traiesc 1 saptamana si au rol important in procesul de
hemostaza, adica oprirea sangerarii sau coagularea sangelui.
Grupele de sange
1. Sistemul A, B, O
2. Sistemul Rh
1. Sistemul A, B, O este determinat de existenta pe globulele rosii a unor antigene (aglutinogene),
notate cu A si B, si de existent in plasma a unor aglutinine notate cu α si β. Pentru ca o transfuzie
sau un transplant sa fie considerat reusit, fara risc este important ca antigenele de un tip sa nu
vina in contact cu aglutininele de acelasi tip.
APARATUL LOCOMOTOR
I. Sistemul osos – scheletul corpului este format din aproximativ 204 oase legate intre ele prin
articulatii (fara codita si oasele urechii)
Scheletul este impartit in mai multe regiuni:
1. Scheletul capului
2. Scheletul trunchiului
3. Scheletul membrelor
1. Scheletul capului este reprezentat de:
a) Neurocraniu
b) Viscerocraniu
a) Neurocraniul este format din oase perechi si neperechi
Oasele perechi sunt: temporalele si paretalele
Oasele neperechi sunt: frontalul, occippitalul, sfenoidul (arcadele ) si etmoidul (saua de la
nas).
b) Oasele viscerocraniului sunt mandibula, care este singurul os mobil al craniului, maxilarul,
oasele zigomatice (oasele pometilor), osul palatin (formeaza palatul dur – cerul gurii), nazalul,
cornetele nazale, lacrimal si osul vomer.
2. Scheletul trunchiului este format din:
a) Coloana vertebrala
b) Coaste
c) Stern
a) Coloana vertebrala numara 33 – 34 vertebre impartite in urmatoarele regiuni:
1. Regiunea cervicala cu 7 vertebre. Primele 2 avand denumiri particulare si anume atlas si axis.
2. Regiunea toracica numara 12 vertebre si inchide in partea posterioara cutia toracica.
3. Regiunea lombara in care se gasesc 5 vertebre
4. Regiunea sacrala in care se gasesc 5 vertebre modificate in sensul ca s-au redus ca dimensiune,
s-au aplatizat pentru a forma un singur os numitsacrum sau sacral. Acesta contribuie impreuna
cu ileococsalele la formarea centurii pelviene sau bazinul. Sunt oase late, puternice pentru ca au
rolul de a sustine greutatea din partea superioara a corpului in statiune bipeda.
5. Zona coccigiana formata din 4-5 vetrebre modificate, mult mai mici, unite intr-un singur os
numit coccis.
Alcatuirea unei vertebre: corp vertebral si arc vertebral. Intre corp si arc se afla cananul
medular care adaposteste maduva spinarii.
Arcul este format din prelungiri numite apofize si anumite:
- Apofiza spinoasa
- Apofize laterale
Intre apofize se gasesc muschii latero-vertebrali.
Coloana vertebrala prezinta mai multe tipuri de curburi fiziologice (normale) care ii
dau forma de arc sau de “S”.
Curburile fiziologice sunt numite cifoze si lordoze (vazute din plan sagital) si scolioze
vazute din plan frontal (modificate dreapta sau stanga). Prin accentuarea acestor curburi se
formeaza curburile patologice.
b) Coastele sunt 12 perechi de arcuri osoase care impreuna cu sternul si regiunea toracica a
coloanei formeaza cutia toracica.
Primele 7 perechi de coaste sunt coaste fixe pentru ca se articuleaza relativ fix pe stern.
Urmatoarele 3 perechi sunt coaste false pentru ca se articuleaza pe stern prin cartilaje lungi care
le ofera mobilitate in timpul inspiratiei pentru a mari volumul cutiei toracice. Urmatoarele 2
perechi sunt coaste flotante pentru ca nu se mai articuleaza deloc pe stern, permitand o marire
accentuate a cutiei toracice.
c) Sternul este osul lat din partea anterioara a cutiei toracice.
3. Scheletul membrului superior se prinde de scheletul trunchiului prin oasele centurii scapulare
reprezentate de clavicula si omoplat.
Membrul propriu-zis este format din:
- Humerus
- Radius
- Ulna (sau cubitus)
- Carpiene
- Metacarpiene
- Falange
Denumirile degetelor: police, index, median, inelar si auricular (degetul mic sau
minimus).
4. Scheletul membrului inferior se leaga de scheletul trunchiului prin oasele centurii pelviene
(bazinului):
- Ileococcsalele articulate anterior la nivelul simfizei pelviene
- sacrumul posterior articulate posterior
Membrul propriu zis este format din:
- femur
- tibie
- peroneu (sau fibula)
- tarsiene
- metatarsiene
- falange
- rotula (sau patela la nivelul articulatiei genunchiului)
Degetul mare se numeste si haluce.
Articulatiile sunt legaturile dintre oase clasificate in:
- articulatii fixe sau immobile: articulatiile dintre oasele cutiei craniene (suture), articulatii
simfizei pubiene
- articulatiile semimobile contin capete cartilaginoase de articulare si ofera o mobilitate redusa
- articulatiie mobile contin capete cartilaginoase acoperite intr-o capsula fibroasa care contine si
un lichid sinovial (articulatia genunchiului)
II. Sistemul muscular reprezinta componenta activa a aparatului locmotor, reprezentata de muschii
scheletici.
Grupele musculare sunt:
1. Muschii capului
2. Muschii gatului
3. Muschii pieptului
4. Muschii spatelui
5. Muschii abdomenului
6. Muschii membrelor
FUNCTIA RESPIRATORIE
Respiratia reprezinta procesul prin care organismele ard elementele nutritive in scopul
eliberarii energiei necesare cresterii si dezvoltarii, si activitatilor zilnice.
In functie de modul in care se realizeaza arderile, deosebim doua tipuri de respiratie:
a) Respiratie aeroba
b) Respiratie anaeroba
Respiratia aeroba este caracteristica celulelor organismelor superioare si consta in arderea
complete a elementelor nutritive cu ajutorul oxigenului pana la dioxid de carbon, apa, cu
eliberarea unei mari cantitati de energie.
Respiratia aeroba se petrece in toate celulele organismului in mitocondrii.
Respiratia anaeroba este caracteristica organismelor primitive unicelulare si consta in
transformarea substantelor organice incomplete pana la formarea unui produs intermediar a
dioxidului de carbon si unei mici cantitati de energie. In celulele superioare acest tip de respiratie
poate sa apara in celulele musculare striate, cand functioneaza pe datorie de oxigen (febra
muscular).
APARATUL RESPIRATOR
a) Cavitatea nazala este separat de septul nazal in doua fose nazale. Acestea comunica in partea
anterioara prin nari cu mediul exterior si in partea posterioara prin cornetele nazale inferioare cu
faringele. In cavitatea nazala aerul este filtrat, incalzit si umezit.
b) Faringele prezinta trei etaje:
Nazofaringele aflat in zona cornetelor nazale inferioare la limita dintre cavitatea nazala si
cavitatea bucala. In jurul lui se gasesc portiuni de tesut limfatic cu rolul de a distruge microbii
care pot patrunde o data cu aerul. In cazul in care in acest tesut se acumuleaza mucozitati, se pot
forma vegetatii adenoide sau polipi.
Orofaringele este faringele din dreptul cavitatii bucale unde se afla epiglota si amigdalele (tesut
linfoid) cu rol de aparare antimicrobian. In orofaringe se intretaie calea digestiva cu calea
respiratorie
Laringofaringele este un compartiment redus, slab repzerentat, la intrarea in laringe unde se afla
glota (glota si epiglota deschid si inched intrarea in laringe).
c) Laringele este un organ cu forma unui trunchi de con aflat in regiunea gatului. Este format din
mai multe tipuri de cartilaje, cal mai bine reprezentat fiind cartilajul anteriorpe care se sprijina
tiroida (cartilaj tiroidian). La barbati, partea superioara a acestuia este mai proeminenta, se
numeste “marul lui Adam” si este character sexual secundar. Mucoasa laringelui prezinta
numeroase pliuri numite corzi vocale. Deci, laringele este organul fonatiei.
d) Traheea porneste de la baza laringelui si are aspectul unui tub de aprox. 7 – 9 cm care patrunde
in cavitatea toracica si in dreptul hilului plamanilor se bifurca pentru a forma cele doua bronhii
extrapulmonare. Traheea se formeaza prin suprapunerea mai multor inele cartilaginoase
incomplete in partea posterioara unde se continua cu o pielita conjunctiva elastica.
e) Hilul plamanilor reprezinta orificul prin care patrund in plamani bronhiile, vasele de sange, nervi
si vasele limfatice. Dupa patrunderea in plamani, bronhiilr incep sa se ramifice in bronhii de
ordinul I, II, III, samd pentur a forma “arboreal bronsic”.
Ultimele ramificatii se numesc bronchiole terminale, se continua cu canalele alveolare
care isi dilate peretii si formeaza alevolele pulmonare. Mai multe alveole formeaza un acin
pulmonar.
Alveolele reprezinta unitatile structurale si functionale ale plamanilor mamiferelor.
Fiecare plaman prezinta cateva milioane de alveole pulmonare. Fiecare alveola este infasurata cu
cate un capilar nervos si unul arterial. Atat peretele alveolei cat si peretele capilarului prezinta un
singur strat de celule. Impreuna formeaza membrana alveo-capilara pe care o strabat gazele
respiratorii.
Ventilatia pulmonara reprezinta succesiunea celor doua procese respiratorii, inspiratia si
expiratia.
Inspiratia reprezinta un process active declansat de centrii respiratiei din trunchiul
cerebral. Acestia pot reception cresterea concentratiei dioxidului de carbon din sange si automat
decsarca impulsuri care determina contractia muscilor inspiratori (intercostali si diafragm).
Acestia ridica rebordul costal, maresc volumul cutiei toracice, iar cutia trage dupa ea prin cele
doua pleure si plamanii.
Plamanii isi maresc volumul in timp ce presiunea aerului din interiorul lor scade.
Conform legilor difuziunii aerul patrunde din atmosfera, adica la presiune mai mare, in
plaman la presiune mai mica, pana cand cele doua presiuni se egaleaza. In acest moment centrii
nu mai trimit impulsuri de contractie, muschii se relaxeaza, cutia revine la normal, apasa pe
plamani si aerul este eliminat, astfelt expiratia este un proces pasiv.
Plamanii ocupa aproape in totalitate cutia toracica, sunt acoperiti de doua foite subtiri
numite pleure. O pleura parietala, care adera pe cutia toracica si o pleura viscerala care adera pe
plaman.
Intre cele doua pleure se afla o camera virtual, cu o pelicula fina de lichid pleural cu rol
important in inspiratie.
Plamanul drept este mai mare, format din 3 lobi, iar plamanul stang are douar 2 lobi.
Pleura viscerala patrunde sin in santurile dintre lobi.
Volume si capacitati respiratorii
1. Volum current: reprezinta volumul de aer inspirit si expirat in mod normal cu o valoare de 500
ml. Se prescurteaza VC.
2. Volumul inspirator de rezerva reprezinta volumul introdus in plaman printr-o inspiratie fortata,
poate ajunge pana la 3000 ml aer. Se prescurteaza VIR.
3. Volumul expirator de rezerva reprezinta volumul de aer eliminat printr-o expiratie fortata, este
de aprox. 1500 ml si se noteaza VER.
4. Volumul rezidual reprezinta volumul de aer care poate sa ramana in plaman si dupa o expiratie
fortata si este de aprox. 1500 ml. Se prescurteaza VR.
Capacitatea vitala (CV) reprezinta suma dintre VC, VIR si VER. Capacitatea pulmonara
totala (CPT) reprezinta suma tuturor volumelor respiratorii (VC+VIR+VER+VR sau CV+VR).
Etapele respiratiei:
a) Etapa pulmonara
b) Etapa de transport
c) Etapa tisulara
APARATUL CARDIO-VASCULAR
1. Inima este localizati in cavitatea toracica, intre cei 2 plamani, in centru, cu varful
orientat si sprijinit pe plamanul stang si muschiul diaphragm.
Are marimea pumnului drept si o greutate de aproximativ 300gr.
Peretele inimii este alcatuit din 3 straturi:
1. Pericard
2. Miocard
3. Endocard
1. Pericardul este capsula fibro-conjunctiva care acopera si protejeaza inima. Stratul intern al
pericardului = epicardul adera pe suprafata inimii.
2. Miocardul este un tesut muscular cu proprietati particulare care realizeaza prin contractie functia
de “pompa” a inimii. Miocardul/muschiul inimii este mai gros in dreptul ventriculului (varful
inimii) pentru ca de acolo sangele este pompat prin artere in organism.
3. Endocardul imbraca peretii celor 4 camarute si este un tesut epitelial de acoperire.
Structura interna a inimii
- Inima este un organ tetracameral format din 2 atrii la baza si 2 ventricule in varf
- Cele 2 atrii, ca si cele 2 ventricule sunt complet separate prin cate un perete interatrial,
respective interventricular.
- Acesti pereti impart inima in doua jumatati si anume jumatatea drepata prin care curge sangele
cu CO2 si jumatatea stanga prin care curge O2 (sangele).
- Prin nima mamiferelor sangele circula intr-un singr sens, din atria (care primesc sangele) in
ventricule care il trimit in corp.
- Sangele nu se poate intoarce din ventricule in atria pentru ca la nivelul orificiilor atrio-
ventriculare se gasesc niste valve. In partea drepata se afla valva tricuspida, iar in partea stanga
valve bicuspida (mitrala).
- Valvele sunt inchise si deschise cu ajutorul unor cordaje care le leaga de muschii papilari ai
miocardului ventricular.
Activitatea electrica a inimii
- Miocardul este singurul tip de tesut muscular cu proprietatea de automatism
- Acesta contine un tip de celule care pot sa-si modifice incarcarea electrica a membranelor
celulare si sa declanseze unde electrice de contractie care se propaga in tot miocardul
- Tesutul care genereaza aceste unde se numeste TESUT EXCITOCONDUCTOR NODAL. El
este alcatuit din urmatoarele formatiuni:
I. – nodulul sinoatrial
II. – nodulul atrioventricular
III. – fascicolul HISS
IV. – reteaua PURKINJE
I. Nodulul sinoatrial se afla in peretele atriului drept si contine celulele care genereaza undele
de contractii. Frecventa cardiaca pe care o imprima acest nodul este de 70 – 75 batai/minut
II. Nodulul atriventricular se afla tot in peretele atriului, dar in apropierea peretelui
atrioventrular. El preia unda de contractie si o trimite catre miocard.
III. Fascicolul HISS se afla in peretele interventricular si se ramifica in reteaua PURKINJE, in
miocard unde distribuie unda de contractie.
- Afectarea nodului sinoatrial duce la preluarea activitatii de catre nodulul atrioventricular, dar cu
reducerea frecventei cardiac la 40 contractii/minut
- Daca activitatea este generate doar de fascicolul HISS frecventa scade la 25 contractii/minut
- Ciclul cardiac reprezinta alternanta dintre contractii si relaxari, adica dintre sistole si diastole
(sistola = contractie; diastola = relaxare)
- In mod normal un ciclu cardiac dureaza 0,8 sec (sistola atriului drept – 0,1 sec, sistola
ventriculului drept – 0,8 sec; sistola atriului stang – 0,3 sec; sistola ventriculului stang – 0,5 sec)
- Dupa fiecare ciclu cardiac urmeaza o perioada de diastole generala de 0,3 – 0,4 sec.
- Vascularizatia inimii este realizata de arterele si venele coronariene care se desprind de la baza
arterei aorte si se ramifica in tot miocardul pe care il aprovizioneaza cu O2, elemente nutritive si
glucoza. Infundarea arterelor cu colesterol duca la perturbarea activitatii cardiac, preinfarct si
infarct.
Circulatia arteriala se desfasoara relativ usor pentru ca peretii arterelor sunt elastici, air
sangele are presiunea imprimata de sistola ventriculara
Presiunea pe care fluxul sanguin o exercita asupra peretilor arterelor se numeste TA
(tensiune arteriala)
Valoarea normala a TA este cuprinsa intre 120mmHg – maxima, sau valoarea sistolica,
cu 70 mmHg minima – valoare diastolica.
Valorile TA pot varia in functie de varsta, sex, stare patologica sau activitate fizica.
Circulatia venoasa se desfasoara mai greu decat circulatia arteriala pentru ca peretii
venelor sunt mai putin elastici, iar pe venele din partea inferioara a corpului intervine atractia
gravitationala care se opune ascensiunii fluxului sanguin.
Pentru ca circulatia sa se desfasoare normal exista mai multi factori favorizanti:
1. Aspiratia toracica exercitata de golirea atriilor in ventricule, golire care creaza un vid atrial ce
functioneaza ca o pompa aspiratoare pentru sangele din vene;
2. Presiunea exercitata de catre muschi in contractie;
3. Presine exercitata de catre arterele care pulseaza;
4. Prezenta in interiorul venelor de la picioare a unor valve care nu lasa sangele sa se intoarca o
data ce a urcat.
Saliva este un suc digestiv care contine 90% apa, ioni minerali, mucus, o substanta
antibacteriana numita LIZOZIM care are rolul de a distruge microorganismele patrunse odata cu
alimentele si de a activa o serie de produsi digestivi.
Saliva contine o singura enzima numita AMILAZA sau PTIALINA salivara care incepe
descompunerea amidonului inca din cavitatea bucala.
b) Ficatul este cea mai mare glanda anexa cu o greutate de aproximativ 1,5 kg la 70 kg
greutate.
- se afla in partea dreapta superioara a cavitatii abdominale sub muschiul diafragm (hipocondrul
drept)
- celulele ficatului produc bila (fierea) colectata prin canalicule biliare in 2 canale hepatice ( drept
si stang) care ies din cei 2 lobi ai ficatului.
Din unirea lor rezulta canalul hepatic comun care transporta bile in vezica
biliara = colecist
In vezica biliara aflata pe fata inferioara a ficatului, bila se concentreaza si se transforma
dintr-un lichid de culoare galbena intr-unul de culoare verde. Din vezica biliara prin canalul
coledoc bila este evacuata in duoden unde participa la digestia intestinala.
Bila contine apa, saruri biliare, colesterol, ioni minerali, pigmenti biliari, BILIVERDINA si
BILIRUBINA.
Sarurile biliare sunt cele care se combina cu lipidele din alikmente facandu-le
hidrosolubile (usor de atacat de catre enzimele sucului pancreatic)
APARAT EXCRETOR
SISTEMUL NERVOS
MADUVA SPINARII
1. Reflexele somatice tin de activitatea muschilor si vaselor si receptie prin piele. La randul lor se
clasifica in:
a) Reflexe neurosomatice (cu 1 singura sinapsa (legatura) contin doar 2 neuroni si sunt cele
mai rapide reflexe (ex.: reflexele de aparare; reflexul rotulian)
b) Reflexe polisomatice contin mai multi neuroni si de aceea sunt mai lenti si se intind pe zone
mai mari ale organismului (ex: reflexul creat in urma electrocutarii)
2. Reflexele vegetative tin de activitatea organelor interne (ex: reflexele pilomotorii ridicarea
firelor de par/zbarlitul pielii; reflexele sudoripare; reflexele pupilodilatatorii; reflexele de mictiune;
reflexul de defecatie; reflexele sexuale)
2. Functia de conducere este realizta prin substanta alba formata din axoni care se grupeaza in
fascicole conducatoare si cordoane de substanta alba.
Fascicolele formeaza :
1. Cai ascendente
2. Cai descendente
1. Caile ascendente conduc toate tipurlie de sensibilitate exteroceptiva (temperatura, durere,
vibratii, atingeri fine), interoceptiva (din muschi si articulatii) si visceroceptiva din organele
interne.
Au pe traseul lor 3 neuroni, unul pe radacina posteriara a nervului spinal, al doilea in
maduva sau in trunchi si al treilea in talamus, la baza creierului mare. Aceste cai leaga maduva
de encefal.
2. Caile descendente pleaza din substanta cenusie a emisferelor, cu traseu descendent prin
maduva catre muschi pentru a controla miscarile voluntare
ENCEFALUL
I. Invelisurile sunt:
- Sclerotica
- Coroida
- Retina
Sclerotica se mai numeste si albul ochiului si este o foita friboasa rezistenta cu rol
protector. Pe suprafata scleroticii exista mici vase de sange si muschii globului care il misca in
orbita.
In partea anterioara sclerotica se prelungeste cu corneea transparenta cu multe
terminatii nervoase.
Coroida se afla sub sclerotica si este un tesut conjunctiv care contine foarte multe
capilare si celule incarcate cu pigmenti care asigura o camera intunecata in partea posteriara a
ochiului. In partea anterioara coroida se prelungeste cu procesele ciliare formate din muschi
ciliari si vase de sange care produc lichidele ochiului.
Muschii ciliari modifica prin contractie diametrul si curburile cristalinului.
Tot anterior se afla si irisul, in mijlocul lui se gaseste pupila, orificiul prin care lumina
patrunde in interiorul ochiului.
Irisul contine fibre musculare netede orientate circular si radial, prin contractia lor
diametrul pupilei se modifica in functie de intensitatea luminii si de anumite stari patologice sau
emotionale.
Retina este invelisul intern al globului ocular formata din 10 straturi de celule, cel mai
important fiind stratul celular fotoreceptoare cu conuri si bastonase.
Celulele cu conuri sunt in numar de cateva milioane si contin 3 tipuri de pigmenti (rosii,
albastrii, verzi) care se descompun foarte usor sub influenta radiatiilor din spectrul vizibil,
corespunzatoare lungimii lor de unda pentru culorile respective. De aceea celulele cu conuri
raspund de vederea diurna cromatica (colorata).
Celulele cu bastonase contin un singur tip de pigment care se descompune la variata
intensitatii luminii si de aceea ele raspund de vederea nocturna acromatica (necolorata).
Numarul este tot de ordinul milioanelor. Toate tipurile de pigmenti sunt dependente de prezenta
carotenului (provitamina A).
Tot in retina se gasesc si primii 2 neuroni ai segmentului de conducere al analizatorului
vizual. Axonii acestor neuroni formeazxa nervul optic ce iese din ochi prin pata oarba.
Nervii optici ajung in emisferele cerebrale in aria vizuala din lobul occipital, unde
informatiile sunt transformate in senzatii.
Pe retina imaginile se formeaza in zona cu acuitate vizuala maxima, numita fovea
centralis localizata pe partea galbena (in mijlocul retinei). Imaginile se formeaza mai mici,
rasturnate dar reale si clare.
Aparatul optic este format din totalitatea mediilor transparente pe care le strabate lumina
pana la retina:
1. Corneea (vezi mai sus)
2. Umoarea apoasa
3. Cristalina
4. Umoarea sticloasa (corpul vitros)
TESTOSTERONUL
dezvolta organele genitale masculine
determina aparitia caracterelor primare si sec.
impreuna cu STH are actiune anabolizanta asupra metab protidic
stimuleaza dezvoltarea muschilor