Professional Documents
Culture Documents
1
August 2018 CRONICA LITERARĂ
Talentat, stilist și stilat, dar mai ales, documentat, scriitorul zile” – împiedicați să-și exercite dreptul
Vasile S. Popa se instalează meritat și hotărât în flancul drept al suveran de a-și conduce trupele, ofițerii
prozatorilor români, îndeosebi cu ultimele două romane publicate români au fost împinși spre sacrificiu
recent. alături de soldații din subordine, albind
După ce a surprins și impresionat, atât cititorii, cât și critica pământul cu oasele lor. (Așa vor fi și
literară, cu romanul „Ultima noapte la Tanais”, autorul relațiile cu generalii sovietici – n.n.).
recidivează, în sensul cel mai frumos al cuvântului, venind la Personajele lui Vasile S. Popa,
întâlnirea cu publicul cu un nou volum intitulat: „Stepa cu oase”. generali și colonei, profesori de strategie și
Având ca numitor comun tematica participării Armatei tactică sau jurnaliști, fac analize post –
Române în cel de-Al Doilea Război Mondial, împletită cu factum, cu calm și luciditate, întorcând pe
freamătul nostalgic al existenței celei mai îndelungate publicații toate fețele deciziile politice și militare.
militare – „Observatorul Militar”, cele două romane sunt la fel de Autorul, el însuși având o bogată
tulburătoare despre viața celor aflați în tranșeele datoriei și ale activitate de cercetător al istoriei militare,
profesiei militare. devoalează sensurile și consecințele
dramatice ale actului de la 23 august 1944, tragedia retragerii
Eugen BURGHELEA Armatei Române fără armistițiu, din care au rezultat circa 150.000
de militari români prizonieri, luați fără fair – play și fără onoare de
PLÂNS FĂRĂ LACRIMI către noii aliați sovietici.
„Stepa cu oase” – titlul sugestiv simbolic și dramatic,
Dacă în primul roman ni se dezvăluiau scene inedite din cuprinde, ca într-un film de lung – metraj de mare și profundă
tragedia de la Cotul Donului, în „Stepa cu oase”, cititorul retrăiește emoție, secvențe antologice de viață reală, descrise cu măiestrie,
drama și haosul spargerii frontului de la Iași. Înscriindu-se în realist și tulburător. Astfel, pe lângă coșmarurile veteranilor de
perimetrul romanului istoric, susținut de adevărurile incontestabile război, rămân de neuitat scenele cu întoarcerea de pe front a
ale documentelor autentice, „Stepa cu oase” relevă cel puțin o soldatului fără un picior și cea cu descoperirea dealului albit de
concluzie care dă de gândit, deopotrivă militarilor și civililor. oasele răscolite de pluguri și nu în ultimul rând, crâmpeiele de
Astfel, se poate afirma că marile dezastre ale Armatei Române s-au devotament fără limite pe care Lelia, soția jurnalistului general
datorat, în mare parte, participării sale la războaie de coaliție, în care Naparu, le trăiește calm, matur, duios, fermecător și vindecător.
cooperarea cu aliații nu a funcționat. Împletind tablourile de eroism individual și colectiv,
Pilduitoare în acest sens sunt subordonarea ilegitimă și disecând cu profunzime trăirile sufletești ale celor aflați în clipe
brutală a unităților militare românești unor generali nemți, aroganți dramatice, romanul „Stepa cu oase”, apărut la Editura Societății
și disprețuitori care n-au ținut cont de propunerile comandanților Scriitorilor Militari, este un cutremurător plâns fără lacrimi, un
români, impunându-le decizii nerealiste și absurde, urmate de recviem pentru cei căzuți în bătăliile istoriei și pe care Vasile S.
eșecuri catastrofale. Privați de cea mai elementară asigurare Popa le transfigurează sublim într-un volum demn de istoria
logistică – generalul Sion raporta că: „hrană nu s-a primit de patru literaturii.
2
UN POET, O POEZIE August 2018
3
August 2018 ESEU
L-am descoperit pe Nicolae Cabel în momentul în Înainte de a fi pasive, revelațiile lui Nicolae Cabel
care și-a ales calea trecerii spre sonet ca o modalitate de a au și proprietatea de a fi naturale, în sensul celor descrise
învinge traumele produse de experimentul optzecist, de Nechifor Crainic (vezi „Sociologia noologică”),
aspect concretizat printr-un volum așezat pe triada prezent fiind cosmosul în relație cu poetul ca om dotat cu
nume-acțiune-formă în „alfasonete și alte poeme” rațiune, cu conștiință și libertate. Ca să dea un sens
(2014). Va adopta definitiv sonetul ca o tentativă reușită revelației naturale, Nicolae Cabel și-a luat ca aliat
de reinventare, ca o demonstrație de gestionare a dilemelor conceptul de arheu cu scopul de a ajunge la cunoașterea
în „Corabia cu plete” (2015). Se supune raționalității unor adevăruri și, mai ales, la esența și rolul unor
axiologice prin medierea cu oglinda, înnobilând sonetul fenomene: „un psalm cu păsări, unul cu lăcuste, / un altul
prin diade excepționale (vezi „oglindă-rouă”) în „Cititor doar cu clopote și îngeri, / cu oseminte-n visele înguste, /
în rouă” (2015). cu dorurile pentru care sângeri…// cu tine-i cerul, când
mai stai pe spate, / tot în trifoiul răsfățat de lună, / regatul
Georgică MANOLE mâinii șlefuie carate, / iar pelerini valsează în furtună… //
astral, pe cruce s-a urcat arheul, / o aripă s-ascută pentru
O FILOZOFIE A noi; / acolo-n zare plânge curcubeul // și asfințește ora
între doi, / incendiind chiar florile privirii, / din crivățul
REVELAȚIEI tăcerii…și-al iubirii…” („din crivățul tăcerii”).
NATURALE Deși nu sunt puține referirile la arheii echivalați cu
„lumânările cele mari” – Soarele, Luna, „sămânța de
Dacă există credința că întreaga artă e o revelație lumină”(Eminescu) – accentul e pus pe arheii pământești
(Michelangelo, de exemplu), modalitățile de exprimare (ai viețuitoarelor, ai plantelor etc.), inventând și arhei
însă n-ar fi la fel. Emil Cioran vede în religie o „revelație personali, precum „arheul-aripă”, ca mister al vieții și ca
atenuată a tăcerii”, pe când Ilarie Voronca era convins că esență a neamului, sau „sâmburele de humă” („ai fost și
poeții, spre deosebire de prozatori, „sunt într-o perpetuă tu un sâmbure de humă / suavă ghindă pe a vieții
revelație”. O filozofie a revelației este și volumul „În spumă…”). Nu lipsesc nici revelațiile supranaturale aflate
fracul de mălai” (Editura „Tipografia Intact”, București, la nivelul creației și date în grija unui arhiereu (mălaiul)
2016, 206 p., prefață de Titus Vîjeu), autor același Nicolae care, într-o tratare antropologică, a vegheat și hrănit
Cabel. Experiența acumulată de poet ca o „ducere” timp precum un cleric acest popor, înnobilând toposul cu
de o viață nu poate fi echivalată sferei revelației, fiind în puterea lui de regenerare: „izvor, ca roua-n iarbă, azi ni-i
realitate o perpetuă „acumulare de date” (Petre Țuțea). graiul, / prin holdele stelare, unic Domn; / polen în slove,
Intensitatea trăirilor i-a produs, la un moment dat, o arhireu-mălaiul / ce fâlfâie în trâmbe mari de somn… //
„in-ducere” de reverii asumate, transformate cu ajutorul fecioarele pe-aici ațâță munții, / blazoanele se culcă
sonetului în revelații: „singurătatea – ochiul meu, întâiul, de-a-npicioare, / sub liturghii surâde raza frunții, /
/ într-un amurg de lucruri trecătoare, / pe-atâția ani am Luceafărul adastă-n fiecare… // și tot aici iubirea-i
apăsat călcâiul, / pe reverii ce vrut-au să însoare // curcubeu / și tot o rană sfântă e chiar vântul, / semințele
ambrozia și spicele de dor, / nervurile din toamne siluite / din Logos curg mereu // și credincios îmi este, el,
și vântul surd, smeritul meu cocor / pe treapta renunțărilor Cuvântul… / un acrobat pe Lună?...ce poveste!... /
cernite… // hotarul lumii e la mine-n spate, / sub cerul candoarea ta, în mine, astăzi crește”.
vechi abia de-l mai ridic; / aș mai vâna iluziile roșcate, // Percep volumul „În fracul de mălai” ca o carte a
revelațiilor naturale, Nicolae Cabel găsind fiecărui
cât frumusețea-i lucru de nimic / și-n orologiu-i pură
fenomen un cod ce-l apropie, prin sonet, de Divinitate.
dușmănia…/ Fata Morgana-și vinde fecioria…”(„pe
treapta renunțărilor”).
Din această perspectivă, revelațiile lui Nicolae
Cabel au un sens pasiv, unul al simplelor constatări venite
dinspre experiențele acumulate, meritul poetului fiind
acela de a generaliza, și se poate constata, până la a treia zi
a Genezei, când intră în acțiune arheii: „luna mai spală
vechea lutărie / cu basm de rouă fraged, din molizi; / bat
clopote în toamna-sindrofie / și greierii din verbe-s tot
placizi…// la roata, îniernată veșnicie, / olar astral
trudește, fără vin; / un lutier se-mbată-n…armonie / și
amândoi sunt frați întru divin… // e-n EI și clipa ce adună
toate / credințele și vise, deopotrivă, / o cheie-a
fascinantelor lăcate, // pentru idei și suflet, o arhivă, / cu
voluptate caldă și sprințară…/ azi, lutieru-i lut și lutul
blând-vioară” („greierii din verbe”).
4
STAREA DE GRAȚIE A POEZIEI August 2018
prin prispa amintirii o vioară mai ții, tu, minte dangătul de lut,
în abur înfășoară-și melopeea; copaia cu iubiri nebotezate?
e gongul geamăn clipelor de seară, durerea lumii e un început
pe-un cer cu remușcări și cu agate;
când Dumnezeu a desenat femeia
cu trup de smirnă și păcat de-albină – plângea râzând, ne ridicam loviți
durere sublimată în lumină. de fulgerul sărman, cel fără zestre;
ne alinta o umbră, istoviți
*
din brațele lui Venus, cucuveaua și ne lipeam de soare, prin ferestre...
s-a fost cioplit, ca pasăre hai – hui, aveam un suflet – timpul ce-a umplut
pe scena cu infern și lângă steaua uimirea noastră, dorul absolut...
ce dăruitu-s-a oriunde și oricui... *
înțelepciunea sunetelor pure ...eu vin acum dintr-o singurătate
a luat-o umbra, frunza de uitare, Și, vreau – nu – vreau, acolo mă întorc,
măcelul blând de rouă pe secure, Voi face din tristețe noi carate
când din lumină un ecou răsare; Și din uimire versuri am să torc;
Autorul, poet și eseist-filozof al timpurilor noastre, nesimțire grandioasă/ promit a țării reclădire,/ de parcă nu
George Petrovai este născut și trăiește în Maramureșul țării ei și ai lor/ au stors-o pân’ la istovire…// Răbdarea la
noastre, una din cele mai frumoase zone ale lumii, locul în români fiind/ o seculară însușire,/ ei prin tunel vedeau cum
care oamenii au o puternică credință, obiceiurile și tradițiile scade/ a luminiței pâlpâire/ […] Lăsând așa, an după an,/
se păstrează cu sfințenie din generație in generație, iar portul divinul drept concret să fie,/ au constatat că-n România/
popular este un gest de bun simț la sărbătorile religioase progrese-s doar în mișelie…//
importante. Ținutul Maramureșului este vecinul ținutului
nașterii mele – Hotinul. Poate și din acest motiv, scriu cu Vavila POPOVICI, SUA
plăcere aceste câteva rânduri, la invitația prietenească a
autorului. SE MAI SCRIU BALADE...
Apariția acestui volum de balade ce redau realitatea
imediată a vremurilor pe care le trăim, nu poate fi decât Neiertător, poetul atenționează: La drept vorbind nu-i
îmbucurătoare sufletelor noastre, întrucât exprimă clar, cu o de mirare/ că furtu-i la români veche poveste;/ mirarea vine
observație și analiză adâncă, ceea ce simte omul, de acolo/ că încă ce fura mai este.//
determinându-l a-și cânta uneori cu tristețe neputința, alteori În altă baladă autorul explică: Când țara-i mult prea
a prinde curajul de a intra în hora celor mulți năpăstuiți care, vlăguită ca fiii toți să și-i hrănească,/ este normal ca unii
vor și trebuie să facă ceva să schimbe lucrurile. rostul/ printre străini să și-l găsească…// Și, în încheierea
Iubirea de țară, grija pentru viitorul ei sunt sentimente volumului aflăm o „Odă României”: Nimic pe lume nu-i mai
puternice exprimate de autor în versurile în care rima îl sfânt/ decât iubirea gliei strămoșești,/ ce sufletul ni-l plămă-
încântă pe cititor. Poetul de cele mai multe ori se revoltă, dește/ din lacrimi, jertfe, doine și povești…//
uneori însă, nu-i lipsește hazul discret, caracteristic acelor Să ne bucurăm de apariția acestei cărți și să „cântăm”
locuri, dacă ne amintim de Cimitirul vesel din Săpânța, unic împreună cu autorul, strofele acestor „Balade pentru neapa-
în lume și emblematic pentru țara Maramureșului: C-o tici”!
6
STAREA POEZIEI August 2018
Decorul: O grădină, o bancă, un cer înstelat. Adam: Pentagrama lui Leonardo da Vinci încadrează perfect omul. Capul
Personajele: Adam ș i Lioara.(Adam și Lioara stau pe bancă și privesc omului e vârful pentagramei orientat spre răsărit și este simbolul literei
cerul înstelat.) A. Mâinile sunt întinse, astfel încât punctul din mijloc, O, să fie vizibil,
Lioara: Mi-e teamă. Niciodată cerul n-a fost mai întunecat. și totuși sunt iar picioarele formează punctele de la baza pentagramei. „Eu sunt Alfa
stele. E atât de negru de parcă s-ar fi înecat într-un cazan cu smoală. și Omega, Începutul și Sfârșitul.” – Apocalipsa 22:13
Adam: N-a răsărit luna încă! Lioara: În pentagramă se poate încadra perfect o cruce.
Lioara: Dar e târziu. A trecut de miezul nopții. De ce nu răsare luna? Adam: Nu doar o cruce, orice figură geometrică: romb, pătrat, cerc etc.
Adam: E o noapte fără lună. Pentagrama e crucea universală, pentru că în mijlocul ei poți pune
(Lioara se ridică de pe bancă și face câțiva pași.) orice formă geometrică.
Lioara: Adam! Lioara: Omul în pentagramă e simbolul crucii, iar această formațiune de
Adam (mergând spre Lioara): Da, Lioara! cinci stele ivită pe cer într-o noapte fără lună la apusul sărbătorii
Lioara: Privește! (Arată lui Adam o formațiune de cinci stele ce alcătuiau „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” sunt semn mare.
împreună, așa cum erau poziționate, o pentagramă. Adam: Și omul doarme refuzând să privească semnul.
Adam: O pentagramă. Lioara: Dacă i-ai spune să-l privească, ar râde. Nimeni nu ar crede.
Lioara: Nicio constelație nu e în formă de pentagramă. Adam: Sunt timpuri în care omul se închină la idoli.
Adam: Ciudat! Lioara: Idoli?
Lioara: Trebuie să fie un semn! Adam: E plin de idoli în jur: bani, palate, fetișuri.
Adam: E un semn! Doar ce a fost un mare cutremur într-o țară vecină și Lioara: Ar putea să fie prezentat acest semn ca ceva fantastic într-o operă
oamenii nu s-au depărtat de idolii lor. literară.
Lioara: Nu înțeleg. Adam: O să fie privit ca ceva ireal.
Adam: Nu e greu de înțeles. Iona! Lioara: Tu nu vezi nicio îndreptare a omului?
Lioara: Ce este cu Iona?
Adam: Ai citit și tu Cartea lui Iona? Adam: Sunt vremurile din urmă când trebuie să priveghem asemenea
Lioara: Da, am citit. fecioarelor înțelepte, iar candelele să fie mereu pline cu untdelemn, să
Adam (O ia de mână pe Lioara, se așază pe bancă și privesc stelele.) nu credem oricui spune că soarele este la dreapta sau la stânga, ci să
Imaginează- ți că cerul acesta negru e o mare învolburată ce înghite călcăm drept. Sunt vremurile în care iubirea dintre oameni s-a pierdut
stelele. și a lăsat loc egoismului și urii. Omul amețit de libertate a devenit in-
Lioara: A înghițit luna. dividualist.
Lioara: Au fost multe, multe semne, iar omul nu le-a văzut.
Adam: Pecețile romanești erau în formă de pentagramă. Sigiliul lui Dum-
Ana-Cristina POPESCU nezeu de pe inelul lui Solomon primit pe când se ruga în templu de la
Arhanghelul Mihail era în formă de pentagramă. Cu el avea stăpânire
LIMBAJUL STELELOR asupra demonilor. Pentagrama lui David.
– piesă într-un act – Lioara: Iisus e din neamul lui David, prin urmare semnul Fiului Omului
este o pentagramă în care se încadrează perfect o cruce.
Adam: Pe Iona. Adam: Sunt multe simboluri ale vremurilor de pe urmă ca și a celor dintâi.
Lioara: Înseamnă că peste trei ore o să răsară luna?
Adam: Spre dimineață, ca o regină albă, trecută în lumea celor ce nu mai Plânsul Rahelei, soția lui Iacov ce și-a văzut urmașii, copiii, omorâți
au glas. din ordinul lui Irod se va mai auzi o dată la finalul veacurilor „Vai de
Lioara: Și Iona a fost eliberat de acel monstru marin după trei zile. cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!” (Matei 24, 19)
Adam: Și cei din cetatea Ninive au auzit de Dumnezeul lui Iona și s-au Lioara: Trist, foarte trist.
îndepărtat de calea cea rea. Adam: Toate se vor împlini, dar omul poate să amâne vremea de pe urmă
Lioara: Și Dumnezeu s-a milostivit de ei, dar Iona nu a înțeles milostivirea prin îndreptare și dragoste, precum cei din cetatea Ninive. Semne sunt,
lui Dumnezeu până ce viermele nu a înțepat vrejul ce-i ținea umbră. dar el nu le vede.
Adam: A, ne umbrim și noi pentru orice cărămidă care ne scapă printre Lioara: O pentagramă de foc de stele.
degete. Cum să nu se milostivească Dumnezeu de cei care au început Adam (privind cerul): E ora 3, ceasul al nouălea!
să vadă adevărul și să înfăptuiască dreptatea? Lioara: Luna! A răsărit luna!
Lioara: Dar în timpul lui Noe când s-au deschis toate izvoarele apelor, Adam: E semn greu! Fiecare stea e o pecete ce o să fie deschisă.
omul a fost orb? Lioara: Deschiderea peceților?
Adam: Ca și acum. Adam: E greu de priceput ce se află dincolo de puterea omenească. Vino!
Lioara: (tristă) Ca acum. (O ia pe Lioara de mână, se ridică de pe bancă și încep să se plimbe.)
Adam: Doar ce a trecut ziua în care ne-am amintit de „Tăierea capului Lioara: Adam!
Sfântului Ioan Adam: Da, Lioara!
Botezătorul” și acum se arată pe cer o pentagramă. Lioara: Eu sunt individualistă. De fapt, mult timp am fost individualistă.
Lioara: Nici atunci oamenii n-au înțeles că Ioan Botezătorul a venit pe Nu am avut încredere decât în mine.
pământ cu duhul și puterea lui Ilie ca să deschidă calea Mântuitorului. Adam: E bine că ai avut încredere în tine. O plantă nu poate să se înalțe,
Adam: După cădere multe nu au mai înțeles oamenii. dacă nu are încredere în ea. Omul nu poate să plece din zorii zilei spre
Lioara: Înțeleg! soarele de amiază, dacă nu are încredere în el însuși.
Adam: Ce? Lioara: Nu înțeleg.
Lioara: Nașterea lui Iisus Hristos a fost vestită de o stea. Adam: Trebuie să te cunoști pe tine, ca să poți înțelege mai târziu limbajul
Adam: Da? stelelor.
Lioara: Venirea lui la finalul veacurilor nu poate să fie vestită decât de o Lioara: Bunica mea avea un brâu din șapte împletituri. Le-am numărat.
altă stea sau un grup de stele ce formează o pentagramă. Pentagrama Erau șapte ca zilele săptămânii, zilele creației. Am întrebat-o ce
acesta e semnul Fiului Omului. A apărut pe cer acest semn despre care simbolizează brâul ei și mi-a răspuns că fiecare împletitură e un drum,
se credea că este o cruce. Totul e un simbol ca și venirea lui Ioan în total șapte drumuri ale omului în viață.
Botezătorul cu duhul lui Ilie. Adam: La șapte luni se poate naște om din pântecele mamei, nu e nevoie
Adam: Se credea bine că este o cruce. În pentagramă se poate încadra să aștepte până la ceasul al nouălea.
perfect o cruce. Observi? (Arată spre formațiunea celor cinci stele.) Lioara: Pe catrințele ce cădeau pe sub brâul cu șapte drumuri erau cusute
Vârful pentagramei este spre răsărit, iar steaua din vârf lucește cel mai flori de castan, frunze de castan și castane, semn că toamna, bătrânețea,
puternic. Acea stea ar putea fi matematic simbolul orei 12. Cele două vestul a venit și fructele castanului devin hrană pentru iarnă.
stele ce sunt mai puțin luminoase pot simboliza orele 7 și 5 și să Adam: Toate vorbesc de iarnă.
alcătuiască împreună cu cea din vârf un triunghi echilateral, iar stelele Lioara: Și stelele?
ce luminează aproape la fel de puternic ca steaua din vârf sunt orele 9 Adam: Mai cu seamă stelele.
și 3, mediana ce taie triunghiul echilateral și formează pentagrama (Se așeză pe bancă. Adam se întinde pe spate și își așază capul în poala
perfectă. (se uită cu atenție) Vârful pentagramei este spre est, iar baza Lioarei. Lioara îl mângâie pe cap.)
este spre vest. Lioara: Acum e lumină.
Lioara: De unde cunoști toate acestea? Adam: Până când?
Adam: Sunt câteva calcule matematice, nimic mai mult. Lioara: Atâta timp cât omul va cunoaște limbajul stelelor, lumina o să-l
Lioara: Simboluri. însoțească.
Adam: O pentagramă.
8
FOCUS August 2018
Cristian Gabriel MORARU un zid,/ n-au lăsat nici uși nici ferestre/ prin care să intre sugestiile
celorlalți.// Dacă spargi zidul cu argumente ascuțite/ mai tari decât
GEOMETRIILE SINELUI pietrele cu fețe șlefuite,/ prin fanta creată se va năpusti lumina din-
colo.” (p. 111). Limbajul deosebit de expresiv, cultivarea metaforei
revelatorii, a ingambamentului, drama omului înstrăinat de „taina
Structurată tripartit, cartea Geometriile spațiului (Baia
divină”, aspirația spre lumină, adică spre ordinea primordială, sunt
Mare, Ed. Ceconi, 2017, colecția „eCreator”, nr. 10), postfațată de
tot atâtea argumente care demonstrează că lirica lui Nicolae
criticul Ioan Romeo Roșiianu, constituie un súmmum al creației
Vălăreanu Sârbu stă sub apanajul esteticii moderne. Starea de an-
poetului sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu, care locuiește „în miezul
goasă, tipic modernă, este surprinsă cel mai bine în poemul
din amiaza cuvintelor/ și-n ochii cutezători să vadă adâncul”. (p. 8).
Căutătorii de lumină: „(...) Razele soarelui firave abia răzbat prin
În primul ciclu de versuri, intitulat sugestiv Căutătorii de lumină,
norii de plumb/ căutătorii de lumină își găsesc cu greu liniștea.//
surprindem, rând pe rând, diferite stări ale ființei: starea de liniștire
(...) Căutătorii de lumină se tem, îndoiala pătrunde-n oase/ se lasă
odată cu acceptarea lui Dumnezeu: „Nimic n-am lăsat pe dinafară/
cu greu în voia înghețului...” (p. 122).
și pe Dumnezeu l-am poftit înăuntru,/ întreaga ființă s-a umplut de
Al doilea ciclu de versuri, Geometriile spațiului, care conferă
liniște.” (p. 18), starea de singurătate: „Singurătatea/ oarbă de
și titlul volumului, adună laolaltă poeme cu o respirație mai amplă,
orgolii și plină de ifose/ se-nchide între pereții îngălbeniți de uitare/
care descriu geometriile sinelui poetic. Poetul ipostaziat într-un astru,
și nu se lasă ruptă din trupul stingher/ ce nu are putere să se
menit să reverse lumină în lume chiar și după ce nu mai este, este
depășească pe sine.// Singurătatea se întreține și regenerează ca și
reperat în versurile următoare: „Se încearcă întotdeauna ceva ine-
rutina/ cu propriile mijloace fără niciun efort...” (p. 25), starea de
dit,/ lumina aruncă din pieptu-i așchii ascuțite,/ cerul se desprinde
fericire: „S-a topit în tine tot ce se uită,/ a înflorit de fericire
din unghiuri, stelele și le împart lacom,/ sclipesc de la distanțe
piersicul soarelui,/ clipele fragede se răcoresc în trup.” (p. 47),
enorme și când nu mai sunt./ Fiecare știe geometriile spațiului său,/
starea de uitare: „Mai mare uitare nu știu/ decât să te uiți pe tine
poartă tainele mirajului prin ele/ se privesc în oglindă, regine.” (p.
afară din trup/ ori să treci cu vederea orice suferință/ care te sapă
173). Ultimul ciclu al cărții, Sub semnul fericirii, redă, în versuri cla-
prin memorie și face șanțuri/ pe unde trec apele Acheronului.” (p.
sice, imanența și/ sau iminența morții: „Sfârșitul vieții, Doamne,
38) sau de înstrăinare de sine: „M-am înstrăinat de mine anoni-
când va fi să vină/ lasă-mă să-mi termin tot vinul din carafă,/
mul...” (p. 50), respectiv starea de inițiere: „Adormit într-un pat de
scrise-n cartea vieții, poeme de lumină,/ pe pagini îmi poartă sufletul
umbre,/ într-o încăpere din scorbura vremii/ m-am supus unui ri-
parafă.”(p. 205). Așadar, cartea Geometriile spațiului îl surprinde
tual necunoscut/ unde odihnesc solemn numai inițiații.” (p. 85).
pe poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu plecat să-și cartografieze sinele,
Prejudecățile oamenilor sunt percepute drept închisoare a minții ca
până-n cele mai întunecate unghere.
în poemul Dacă spargi zidul: „Mulți și-au făcut din propriile păreri
Nimic nu anunța că Mircea Dumitrescu, autorul cărții „Alo! (interval în care substituise proba). Conducându-l acasă cu Opel-ul
Sunt eu…” (ed. Agora, Călărași, 2014) a scris de fapt un roman luxos, făcuse un ocol pe la un debitor, căruia, în prezența autorității
polițist. O familie trecută ușor de prima tinerețe, care trăiește bucu- publice (prietenul ajutat, Grigore) solicitase, în calitate de cămătar,
ria apariției unui copil, Silviu, nu se ajunge cu banii prea puțini. ca bietul debitor să-i dea tot „gălbenușul” (ceea ce în argou însemna
Și din senin, neașteptat primește un telefon de la un fost co- aurăria din casă).
leg de liceu, Nicu Damaschin. Se întâlnesc la restaurantul „Buda-
pesta”, prilej de aduceri aminte despre năzbâtiile adolescentine, dar
și pentru o ofertă neașteptată din partea lui Nicu: un serviciu cu câș-
Constantin ARDELEANU
tiguri mai mari, ca subofițer de poliție la IPG București. Grigore
n-avea nici o îndoială că pe fostul coleg de liceu i-l trimisese Dum-
UN ROMAN ALL INCLUSIVE
nezeu, iar dorința lui de a face bine cunoscuților era o vocație creș-
tină, nedemnă de a fi suspicionată. Grigore, prin seriozitate și meti- Lui Grigore îi era clar că fusese șantajat de aparent
culozitate, se descurca de minune la noul loc de muncă, procop- galantonul Nicu și-i propuse întreruperea acestui gen de colaborare.
sindu-se și cu gestiunea camerei de probe și corpuri delicte. Dar lu- Atunci răufăcătorul îi amintit cât l-a costat promovarea sa, dar mai
crul miraculos se dovedise vindecarea treptată a băiatului, acest ales îl amenințase că boala lui Silviu se poate…întoarce?! Într-o
Nicu capacitând un doctor diagnostician renumit. Natural, Nicu de- situație fără ieșire, Grigore își va retracta cuvintele și-l va invita pe
venise un prieten ales de familie. Șase luni, Luxita și Grigore deve- Nicu să ia liftul (tocmai se reparase!?). Ghinion, liftul se prăbușise
niseră beneficiarii absoluți ai gesturilor mărinimiei prietenului din în gol și totul s-a considerat a fi un act suicidar. Manopera crimei
liceu, astfel că la rarele telefoane schimbate între ei Grigore aproape aparținuse disperatului Grigore. Un act de justiție în nume propriu,
că-l soma să-i solicite, compensatoriu, vreun sprijin. Și prilejul nu despre care nu se va afla vreodată. Câteva zile mai târziu, Grigore
s-a lăsat mult așteptat: lui Grigore i s-au recoltat trei probe de sânge, se întorcea de la piață și luase același lift…justițiar, care iarăși se
el beneficiind de o grupă rară de sânge AB4, cu RH pozitiv, la ce- prăbușise în gol de la etajul V. Fapta asasinului fusese pedepsită de
rerea disperată a lui Nicu. A doua zi, un camarad îi povesti o altcineva. E transparent și polemic faptul că în lipsa unei justiții
întâmplare: un fiu de bani gata, beat, omorâse un bătrânel, echitabile, oamenii încearcă să-și facă singuri dreptate. Această
conducându-și bolidul în viteză. La recoltarea probelor de sânge (o acțiune „Liftul”, cu un ultim autor necunoscut pentru moartea lui
grupă rară AB4, RH pozitiv), testele nu prezentau vreo urmă de Grigore, aș fi încheiat-o într-o cheie optimistă (e un clișeu acel ada-
alcool, Tatăl infractorului aranjase cu familia sărăcăcioasă a gio: „viața merge mai departe”): cele două văduve ar fi mers la un
defunctului, dându-i o sumă de bani și dosarul s-a închis. „Pesemne salon de cosmetică pentru a executa două „liftinguri”, care să le facă
e o coincidență”, îl luase cu frisoane pe Grigore, dar lui i se ceruse mai atrăgătoare pentru viitoarele mariaje…
doar sânge și se conformă. A doua întâmplare se rezumă la prezența Un lucru este cert: Mircea Dumitrescu are stofă de roman-
în camera cu corpuri delicte a lui Nicu, purtând mănuși (chipurile cier. Cărțile lui pot fi lesne transpuse în scenarii cinematografice de
de șofat), când fusese înlocuit un pliculeț-martor cu drog cu un succes.
banal bicarbonat de sodiu. Îl trimise pe subofițer să-i aducă apă
10
STAREA POEZIEI August 2018
Fiind creierul uman partea cea mai misterioasă a Și astfel, prin limbaj (limba constituie „învelișul
vieții, nu mai puțin uimitoare și inexplicabile din punct de material” al gândirii) ajungem la miezul existenței umane:
vedere științific sunt toate acele procese cerebrale care-i orice act al gândirii se înfăptuiește cu ajutorul cuvintelor,
asigură omului unicitatea și supremația între viețuitoare: mai exact se derulează în cuvinte rostite (limbajul
gândurile, limbajul articulat, planurile de viitor, verbalizat), în cuvinte scrise sau în limbajul interior. Cu
conștiința, trebuința de artă, de principii moral-spirituale mențiunea că limba nu doar că a condiționat dezvoltarea
și de Transcendent. gândirii, ci are și un rol fundamental la fixarea și
Vasăzică, din faptul că nu există limbi primitive transmiterea ideilor: o idee clară, vertebrată pe noțiuni și
sau „un «leagăn” al vorbirii, un loc de unde aceasta s-a concepte precise, are parte de o exprimare clară, pe când
răspândit la grupurile care înainte nu aveau o limbă” o idee confuză are parte de o exprimare pe măsură! De
(Steven Pinker în cartea Instinctul vorbirii), precum și din unde necesitatea permanentei șlefuiri a limbajului prin
faptul că la maimuțe nu s-a descoperit centrul vorbirii sau studiu, claritatea și precizia noțiunilor întrebuințate de noi
zona lui Broca (regiunea din lobul frontal unde se fiind garanțiile unei gândiri corecte și elegante.
stochează informațiile trebuincioase acestui proces), tot Domeniile lor sunt identice, respectiv că au aceeași
mai mulți specialiști din diverse domenii s-au văzut structură și aceeași funcție în anevoiosul proces al
nevoiți să admită că „originea limbajului rămâne unul cunoașterii umane. Da, pentru că dacă ele s-ar confunda,
dintre cele mai deconcertante mistere ale creierului”, iar atunci logica sau știința formelor gândirii ar fi totuna cu
dezvoltarea creierului uman drept „unul dintre aspectele gramatica (știința formelor limbii). Deoarece a gândi
cele mai inexplicabile ale evoluției”! Dar mai poate fi înseamnă a cunoaște, iar a vorbi se cheamă a comunica,
vorba de evoluție (teologul elvețian Ludwig Koehler nici funcțiile lor nu coincid: funcția gândirii este
numește vorbirea umană „o taină, un dar divin, un cunoașterea realității, pe când funcția limbajului este
miracol”), atunci când cimpanzeii nu sunt în stare să comunicarea.
învețe nici măcar cele mai elementare forme ale ...Cât privește limba română și specificul
limbajului uman, pe când creierul unui copil a fost dinamismului ei, constatăm că foarte multe verbe de uz
conceput de Dumnezeu ca să poată rapid asimila cea mai general se formează prin așezarea prepoziției „în” înaintea
complicată limbă?... unui substantiv: a încolona (în+ coloană), a întrona
(în+tron), cu varianta eminamente religioasă „a
întroniza”, a încorona (în+coroană), a întemnița
George PETROVAI (în+temniță), a însărcina (în+sarcină), a înnobila
TAINA LIMBAJULUI ȘI (în+nobil), a înnoda (în+nod), a înnegri (în+negru), a
îndobitoci (în+dobitoc) etc. Gama substantivelor
DINAMISMUL LIMBII corelative (încolonare, întronare, întronizare, încoronare,
întemnițare, însărcinare, înnobilare, înnodare, înnegrire,
ROMÂNE îndobitocire), la care trebuie adăugate îndumnezeire și
îndivinare, concepte cu conținut sacru, nu numai că nu
Cu certitudine că foarte mulți dintre noi se întreabă este mai prejos, ci este chiar mai amplă, dacă avem în
de ce inteligența umană este pe ansamblu mult superioară vedere faptul că verbului „a încălța”, de pildă, i se
inteligenței animalelor. Neurofiziologul William H. asociază atât substantivul „încălțăminte”, cât și
Calvin dă următoarea explicație: „Cimpanzeii sălbatici „încălțare”.
folosesc circa 36 de sunete diferite pentru a transmite circa Tot în această regulă generală (în+rădăcină) întru
36 de mesaje diferite. Ei pot repeta un sunet pentru a-l edificarea unor noi noțiuni, intră acele verbe, substantive
accentua, însă ei nu îmbină trei sunete pentru a adăuga un și adjective a căror întrupare necesită înlocuirea consoanei
nou cuvânt la vocabularul lor”. „Noi, oamenii”, continuă „n” cu „m” și care în acest chip întăresc specificul și, de
doctorul american, „folosim tot cam 36 de sunete, numite ce nu, savoarea limbii noastre: împământenire
foneme. Totuși, numai îmbinările lor au înțeles: noi (în/îm+pământ), îmbrăcăminte, împachetare
îmbinăm sunete care nu au nici un înțeles pentru a obține (franțuzescul empaqueter a impus această formă cu „îm”,
cuvinte cu înțeles”. Dar, ne avertizează Calvin, „încă deși neaoșă pentru principiul nostru lexical-constitutiv
nimeni nu a explicat” trecerea de la modul de semnalizare era/este varianta în+pachet), îmbrobodire sau
al animalelor, cu un sunet pentru fiecare mesaj, „la îmbrobodeală (îm+broboadă, termen care, contrar celor
capacitatea unică a omului de a folosi regulile sintaxei”, afirmate în toate dicționarele explicative, este cu
adică saltul de la fonem (cea mai mică unitate sonoră a certitudine anterior așezării bulgarilor în coasta
limbii), la morfem (elementul morfologic cu ajutorul strămoșilor noștri și apoi a adoptării de către urmașii lor a
căruia, pornind de la o rădăcină, se formează cuvinte și acestei limbi din familia slavonilor sudici), împărțire
forme flexionare noi, respectiv – ne înștiințează (după științifici, cică provine din latinescul impartire, deși
Dicționarul de neologisme – „cea mai mică unitate cu mai corect este să presupunem că lucrurile stau taman pe
sens determinat din structura morfologică a cuvântului”). dos, singularul parte și pluralul părți fiind împrumutate de
latini de la traco-geți) etc.
12
STAREA DE GRAȚIE August 2018
Ursitoare
Casa stătea clădită
cu patru colțurile sale
pe patru bolovani –
Eu sunt acela...
Mă-ntorc la tine ca-ntr-o gară
talpa ei
În care tu îmi cânți și la refren
din gorun cioplit Să fugi cu mine-n altă primăvară,
nu putea să răspundă Cu șinele legate după tren.
la niciun număr
de ani – Să ne iubim prin ploaie și prin vânt
mi s-a spus că Și să zburăm cu îngeri la fereastră,
de aceea Dispensă de vor cere pe pământ,
ursitoarele m-au ocolit... Vor crește aripi florilor din glastră.
Mă tot afund în Valea mea natală, Am nevoie de lumină, fie-n noapte, fie-n zi,
cu hrean istoric răscolit de sape Ce de stele curg șiroaie Cerului când îi vorbesc!
și nu găsesc izvorul din vocală, Toate versurile mele, unde-apari de parcă ai fi,
aleanul greu să mi-l adape... Au prins viață de emoții, învățând să te iubesc.
13
August 2018 VARIA
14
FOCUS August 2018
15
August 2018 STAREA DE GRAȚIE
Cornel UDREA
Poeme de MARIANA MOGA
Poemul reinventării Eu sunt un fulg de zăpadă
Dulcea povară a Chiar dacă sunt o clipă Îmi ninge în suflet iubite,
la poarta veșniciei, privește zăpada pe ramuri,
POESIEI chiar dacă țin pe umeri
o viață trecătoare, se pierde în viscol tăcerea
Recidiva Marianei Moga, în și-ngheață lumina la geamuri.
am gânduri nerostite
parametri poeziei de confesiune, în sângele din vene,
lirică prin excelență și evocativă, Prin noapte trec ca o umbră,
condimentat cu vise
este o altă dovadă a harului din ce notate-n calendare. eu sunt vânzătoarea de vânt,
în ce ai exersat, mai maturizat, cu
Cu mâna tremurândă în seara furtunii cu stele
unelte specifice liricii la purtător. „Iubite, mai știi cine sunt?”
împart pe drum speranțe,
Este o poezie liniștită, coloc- născute azi din gânduri
vială, care nu trebuie rostită în pi- ce mi-au supus ființa Ascultă colindul din zare,
ețe, ci se adresează unui cerc de pe stradă iar trece-un tramvai,
prieteni, ocrotitor atât pentru au- și rătăcesc pe stradă
tor, cât și pentru cei ce o ascultă. reinventând trăirea, întind o mână spre tine
purtând sub pași în noapte „Iubite, te-aștept la un ceai!”
Lumina pe care o emană iubirea, ori dorința.
această poezie aparține celui care
știe ce are de spus și când anume: În mine se-ascund zăpezi numărate
Mă strânge-n brațe vântul
zburând pe nevăzute, și ninge iar stelele vin să mă vadă,
pentru fiecare dintre cititori există
un ceas al său, un moment de re- hoinară sunt pe calea
ce duce la ruine, în noaptea aceasta te rog să m-aștepți
ferință, prin care aduce la supra- „Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!”
față întrebări ce nu și-au aflat răs- în pacea se-ntinde
punsul. Pe de altă parte, există răs- chiar dincolo de ziduri, Salutările infinitului
punsuri fără întrebări, și aici este mai poposesc pe-o urmă Se ridică voci din munte,
chemat cititorul să le formuleze, să mă-mpac cu mine.
curgând înspre dealuri lude,
să le adauge în panoplia de vână- printre cetini râul saltă
toare existențială. Anotimpul cu trifoi mirosind a conuri crude.
Ieri căutam dorințe prin trifoi,
Poezia Marianei Moga se hoinari copii în labirintul verde,
poate așeza pe cântec, pe muzică, Cântau greieri în surdină
versul este îngrijit în cadențe și ar- mai ascundeam la sân un firicel de prin văi cu-apusuri nude,
monii plăcute și, de aceea, reco- cu patru frunze, pentru a nu-l pierde. stropii poartă peste câmpuri
gânduri mute, stele ude.
mand cu toată căldura sinceră și
Ne amintim ades copilăria,
sinceritatea caldă ca să citiți când alergam prin lanul cu trifoi Zac ruine pe colină,
această carte, să vi-o însușiți ce pe vorbesc brazi cu asfințitul,
un bun de care ați fost văduviți și-i căutam pe tata sau pe mama, noaptea trece pe cărare,
până acum. pe frați, vecini în liniștea din noi. mă salut cu infinitul.
Pentru argumentație, am ales
Dar i-am pierdut pe străzile oculte
unul dintre poeme: „Aleargă-n și printre ani în spatele privirii,
Iar în volumul meu de ieri,
mine versuri la-ntâmplare,/ cap- mai trec povestea unei seri.
tive-n sânge precum un blestem,/ sperăm ca răsfoind acum imagini,
neiertătoare gânduri, îndrăznețe,/ să-i vedem pe strada amintirii.
negociind cuvintele-n poem.// În-
Soarta ieri părea că ne surâde,
torc privirea prin amurgul serii,/ azi hoinărim prin viață fără noi,
ce-mi picură în suflet amintiri,/
imagini stau înscripționate-n no- dorind să regăsim din nou speranța,
rii,/ ce au vegheat prin ani peste pierdută-n anotimpul cu trifoi.
iubiri.// și-mi trec prin iriși toată
tinerețea,/ trec scene cu apusu-
rile-n doi,/ trăiri de-atunci fac as-
tăzi legătura,/ între trecut, prezent
și între noi.”
16
STAREA POEZIEI August 2018
Muzei mele
Din zări cu orizonturi infinite
Tu ai venit la ora matinală,
Umplându-mi inima cu doruri tăinuite
De o sensibilă substanță ancestrală.
Cartea lui Al. Florin Țene „Aventura ideilor” critică li- „Aventura ideilor”, volum ce adună doar o mică parte din
terară și eseuri adună, în cele peste 200 de pagini, o parte infimă opera gazetarului ce-și exprimă cu prestanță și demnitate
din volumul imens de muncă dedicat puterii „cuvântului”, este opiniile sale, ale omului ce și-a dedicat întreaga viață
o carte „aventură a cunoașterii” diverselor, multiplelor și inci- cunoașterii, militând pentru adevăr, valoare, înalt și autentic
tantelor pagini ale înțelepciunii, setei de cunoaștere și adevăr, sentiment al iubirii de țară.
închise în puterea „ cuvântului”.
Personalitate recunoscută și prin numeroasele premii Lucia-Elena LOCUSTEANU
interne și internaționale, Al. Florin Țene ne invită, de la primele
pagini ale cărții, la o lectură participativă, trăită emoțional, dar O AVENTURĂ A IDEILOR
și polemic, la definirea rostului / menirii bibliotecii, a cărții, a
responsabilității actului de creație, a formării unei judecăți de Titlurile articolelor sale sunt adevărate sinteze ale ideilor
valoare autentice, a stabilirii locului operei și a creatorului ei în ce apoi sunt dezvoltate cu puterea dată de o documentare și o
planul literaturii și culturii universale, fără a uita importanța pe cunoaștere profundă a operelor marilor filozofi și creatori de
care o are fiecare critic, eseist în ierarhizarea corectă a unei frumos din lume, dar și a celor din literatura română.
opere în cadrul literaturii române. Comentariile critice, eseurile cuprinse în cartea sugestiv
Al. Florin Țene își structurează cartea așezând într-o intitulată „Aventura ideilor” e rodul muncii, gândirii și efortu-
ordine aleatorie articolele – eseuri, dar și de critică literară, apoi lui/ jertfei creatoare a unui om înzestrat de Dumnezeu cu harul
câteva date biografice, de activitate profesională și literară, divin al cuvântului ce mângâie, biciuie și doare…, a unui om
urmate: de aprecieri recente asupra „omului și operei”; de ce iubește adevărul exprimat de semeni, e rodul gândirii gaze-
pagini în care apar „Premii naționale” și „Premii tarului, criticului, eseistului, romancierului, ce-și pune – pe ta-
internaționale”; de tabelul cu titlurile celor peste 77 de „Opere” bla vieții literare – sufletul unui om – cetățean al cetății nemu-
ale autorului, apoi, în ce publicații „Este prezent”; și „Referințe ritoare a cuvântului, e omul – Alexandru Florin Țene.
critice (selectiv). Câteva fotografii edificatoare încheie volumul
22
FOCUS August 2018
*
Raiul meu
Am să durez un rai din cuvinte.
Ce lecție ciudată să-nvăț să cad din
În el să mă adăpostesc zbor
cu mâna stângă sprijinită de tâmplă, Rotirea cheiței în gol Din înălțimea castă a cerurilor
cu dreapta pregătită mereu, tale
voi visa... Cum se observă fumul din mijlocul Pe stâncile rămase cel mai perfid
ramura de pom înflorit pădurii sobor
uneori verde, Și păsările care se-ndepărtează-n A renunțării luptei depline și
alteori albastră. zbor totale
Ai crede că incendiul ca aliat al
Un cântec de dor primenit urii Și când pe răni pui zâmbet și cel mai
ce-și poate alege oricând
vioara, dulce glas
Preface-ntreaga fire în cenușiu Încât din tresărire nu ști de-i rău sau
arcușul îndelung odihnit.
covor bine
Am zidit un rai din cuvinte, Și în zadar îți cauți doar prin Te uită la cadranul crăpat din
zâmbete, fugă plexiglas
plete de aur din soare, Când împrejur pârjolul se-apropie Sub care-ai scris iubirea cu miere de
lacrimi, trosnind albine
raze după ploaie... Când simțurile toate își caută
se îndreaptă spre tine… calugă De o busolă cârmă ori simplu gând
curat
Îți spun „bun găsit”! Precum cel ce se-neacă neașteptatul Te-aduce precum lodea lui noe
grind pe-arat.
Combustie Așa târziu descopăr pe-ntinderea
În zori, tăcută
În clipa aceea dintre noapte și zi
Că nimeni nu mai face o cât de slabă
Când lumina învinge,
cută
Împart în stânga și dreapta
Visele mele, *
Într-o combustie
Cu tulpini de flori și frunze, Să nu mai urci pe scară când este tot
Între cele două lumi. aici
Ca-n ziua ridicării cu visele în
Cuvinte simple și lacrimi
slavă
Brațul, o tulpină subțire,
Sufletul, o frunză ruginie Ori pe podișul lumii nevinovați
Ce cade complici
Dintr-un copac uriaș Când anii dispărură-n privirea-ne
Legănând sentimente, jilavă
25
August 2018 CRONICA LITERARĂ
27
August 2018 CRONICA LITERARĂ
28
STAREA POEZIEI August 2018
Ca un gardian incompetent,
mintea mea refuză să își aducă aminte
unde a pierdut cheia depărtării de lume
și de propriile așteptări
care nu conving pe nimeni, nu mă duc nicăieri.
Condeiul
Ferestrele ochilor mei
Condeiul stă pe masă de multe săptămâni,
Ferestrele ochilor mei
Dar mâna îl privește de-aseară cu uimire
au gene albastre.
Și ciutura se-aude cum cade în fântâni, Le-a vopsit așa un meșter de suflete,
Strivind sub pleoapa verde sărutul cast de mire. le-a atins cu un strop de cer senin.
Chemarea lui o-mbată, o-nvăluie-n lumini Ferestrele ochilor mei
Și aura îi face în palmă un culcuș, satu deschise spre inima ta
Dar talpa lăcrimează să prindă rădăcini, prizonieră în dorul ochilor mei,
Când inima vibrează, o coardă sub arcuș. de unde nu mai poți scăpa.
De unde vii, iubite, din care cer cobori,
De ce mă frângi în mine când nu găsesc cuvinte,
Cu mâna mea de lacrimi ți-am tot trimis scrisori
În cupe de magnolii, îți mai aduci aminte?
ERATĂ: Textul publicat în această pagină în numărul 35 al Iubesc felul în care ele mă schimbă
revistei (din aprilie 2018) nu aparține poetei Viorica Popescu! și rodesc în trupul meu.
29
August 2018 STAREA DE GRAȚIE
Lazăr MAGU
Elena ANGHEL
Ninsoare pe rană S.O.S.
Lupul a ajuns Ieri treceam călare Prutul pân-la Nistru,
să-și fie pradă sieși. Înfruntând dulăii cu puterea mâinii.
Și-a făcut o gaură în stern Azi în România e-un tablou sinistru:
și linge sângele Au murit toți caii și-au rămas doar câinii.
mulțumit că se hrănește.
Bagă botul adânc Tinerii pragmatici pleacă-n Lumea Nouă
și mănâncă o bucată de ficat. Și să se întoarcă nu se mai îndură.
Oricum ficatul se regenerează. Vremurile-s tulburi, parcă-ntr-una plouă,
Trebuie să fie atent Doarme națiunea – Mafia ne fură.
să nu înfulece o bucată de plămân.
Atunci va respira prin rană Ca niște gunoaie suntem duși la vale,
și nu va mai putea adulmeca Iuda ne sfidează numărând talanții.
niciun miros cunoscut. Unii dorm în vile, alții prin canale,
Vântul transformă rana în fluier, Țara-i sfârtecată, orbi sunt guvernanții.
iar lupul vede o turmă de oi
coborând dinspre cer. Coborâți îndată steagurile-n bernă!
Limba Românească dintre munți se stinge!
Spitalul de mângâieri Cum este posibil să dormiți pe pernă,
Ninge duios în parcuri și în piețe Fără să vă pese că Ardealul plânge?
de parcă o asistentă preafrumoasă
pansează răni de dor și de tristețe N-auziți cum câinii urlă-n fața porții
cu voaluri și cu rochii de mireasă. Și ne înconjoară vetrele hăitașii?
Să salvăm Ardealul de infernul morții,
Ninge duios de parcă o mămică Altfel nu ne iartă-n veci urmașii!
ce a născut un țipăt și un nume
în grabă alăptează o rândunică
și laptele împroșcă peste lume.
30
STAREA POEZIEI August 2018
31
August 2018 STAREA DE GRAȚIE