You are on page 1of 4

Ce efecte au euristicile și distorsiunile

cognitive în practica clinică?


Articol redactat de Ana Cosmoiu

Rolul important pe care îl joacă euristicile (engl. heuristics) și distorsiunile cognitive (engl.
cognitive biases) în deciziile noastre cotidiene este amplu documentat în literatura de
specialitate (Fiedler & Von Sydow, 2015; Tversky & Kahneman, 1974). Mai puțin cunoscut
este faptul că, în ciuda unor preconcepții populare, astfel de distorsiuni apar în mod frecvent și
la experți și specialiști din anumite domenii, nu doar la publicul larg.

Înainte de a trece în revistă modurile în care euristicile și distorsiunile pot avea un efect
asupra practicii clinice, subliniem o distincție importantă dintre aceste concepte. Euristicile se
referă la „scurtături mentale”, reguli simple și în general eficiente de a rezolva probleme sau a
lua decizii. Deși acestea se pot dovedi utile în anumite contexte, ele tind să devieze de la o
perspectivă rațională și analitică, dând, utilizate sistematic sau în contexte improprii, naștere
distorsiunilor cognitive (Tversky & Kahneman, 1974).

Dincolo de domeniul economic, unde euristicile și distorsiuni cognitive au fost studiate în


mod preferențial, literatura de specialitate recunoaște tot mai frecvent rolul pe care acestea îl
au în decizii clinice ce țin de sănătate (Croskerry, 2013), inclusiv sănătate mentală (Lilienfeld
& Lynn, 2014). Astfel, unii autori afirmă faptul că orice domeniu care presupune în ultimă
instanță decizia subiectivă a unei persoane (e.g., diagnosticul clinic), prezintă o predispoziție
spre a fi contaminat de distorsiuni cognitive (Balogh, Miller, & Ball, 2015).

Exemple de euristici și distorsiuni cognitive în practica clinică

Una dintre euristicile întâlnite în practica clinică și care, deși poate avea o utilitate
remarcabilă în decizii cotidiene, este dăunătoare deciziilor cu miză mare, este euristica
afectului (engl. affect heutistic; tendința de a evalua informațiile în baza stărilor afective pe
care le trezesc; Slovic, Finucaine, Peters, & MacGregor, 2007). Spre exemplu, în baza unor
interviuri structurate, un procent semnificativ de clinicieni au admis că pot pune diagnosticul
de tulburare de personalitate borderline unor clienți pe care îi percep ca fiind dificili în
terapie, în baza sentimentelor negative pe care le provoacă (Sulzer, 2015). Cu toate acestea,
prevalența tulburării de personalitate borderline este redusă (maximum 5-6% din populație;
Grant et al., 2008), multe dintre diagnostice riscând, astfel, să fie eronate și potențial
dăunătoare.

O euristica bine documentată și cu potențial de a manifesta efecte în decizii diagnostice este și


euristica ancorării (engl. anchoring; tendința de a fi puternic influențați de informații inițiale și
de a ajusta insuficient opiniile în lumina unor noi dovezi; Tversky & Kahneman, 1974). Deși
această strategie se poate dovedi utilă în absența informațiilor adiționale, ea poate avea
consecințe severe în practica clinică. În mod îngrijorător, o serie de studii clasice subliniază
faptul că un număr semnificativ de clinicieni își formează o impresie cu privire la diagnosticul
unui pacient doar privind filmulețe de 30-60 secunde în care acesta vorbește (Gauron &
Dickinson, 1969). Mai mult decât atât, distorsiunea de confirmare (engl. confirmation bias;
tendința de a căuta dovezi care ne confirmă propriile opinii și ipoteze și de a ignora, discredita
sau distorsiona dovezile contrare; Nickerson, 1998), o consecință a euristicii ancorării, ridică
provocări semnificative atât cercetării cât și practicii clinice. Dacă în cercetare există
proceduri metodologice care pot minimiza impactul acestei distorsiuni, problema distorsiunii
de confirmare în practica clinică rămâne una relevantă, cu atât mai mult cu cât demersuri
meta-analitice au arătat că încrederea clinicianului într-un anumit diagnostic nu este
semnificativ corelată cu acuratețea judecății sale (Miller, Spengler, & Spengler, 2015).

Un alt exemplu de distorsiune cognitivă întâlnită frecvent inclusiv în discursul public


este distorsiunea retrospectivă (engl. hindsight bias; tendința de a supraestima predictibilitatea
evenimentelor după ce acestea au avut loc; Fischoff, 1975). Dincolo de numeroasele
consecințe sociale ale distorsiunii retrospective, aceasta a fost documentată și în practica
psihologică. Într-unul dintre cele mai importante studii din acest domeniu, o listă de simptome
ale unui pacient fictiv a fost prezentată clinicienilor împărțiți în două grupuri echivalente
diagnostic. Important, simptomele au fost special alese pentru a fi vagi și a se potrivi cu mai
multe diagnostice. În timp ce un grup a fost rugat să aleagă diagnosticul cel mai probabil,
celui de-al doilea grup i s-a comunicat diagnosticul, fiind rugați să estimeze cât de probabil li
s-ar fi părut diagnosticul respectiv dacă nu l-ar fi cunoscut. În acord cu studiile ce vizează
distorsiunea retrospectivă, clinicienii care cunoșteau deja diagnosticul au supraestimat
probabilitatea de a îl fi ales. Astfel, peste 40% dintre ei au afirmat că acela era diagnosticul
evident, în timp ce doar aproximativ 25-30% din participanții din primul grup au reușit să
aleagă diagnosticul corect (Dawson et al., 1988).

Poate cea mai insidioasă formă de distorsiune cognitivă se referă la o meta-distorsiune, sau
„punctul orb” (engl. blind spot; Woolf & Kamerow, 1990). Cu alte cuvinte, mulți specialiști
manifestă dificultăți în a-și recunoaște propriile distorsiuni cognitive, deși le pot recunoaște pe
cele ale altor persoane (Pronin, Lin, & Ross, 2002). Confruntate cu propriile lor distorsiuni,
majoritatea persoanelor încearcă să le găsească justificări post factum. Spre exemplu, deși
există o literatură vastă cu privire la faptul că predicțiile derivate empiric în baza unor formule
sunt mai eficiente decât predicțiile clinice standard (Hilton, Harris, & Rice, 2006), unii
clinicieni vor considera că acest aspect nu se aplică în cazul practicii lor (Lilienfeld & Lynn,
2014).

Concluzii și recomandări

Este esențial de menționat faptul că apariția unor astfel de distorsiuni în decizia clinică nu
reflectă slaba pregătire sau relele intenții ale specialistului, ci doar funcționarea firească a
arhitecturii cognitive umane. Pentru o practică responsabilă, în acord cu paradigma cercetător-
practician (engl. scientist-practitioner), recomandăm câteva strategii documentate de
contracarare a distorsiunilor cognitive în practica clinică:

 Consultarea riguroasă a datelor cu privire la incidența și prevalența tulburărilor


mentale;
 Evitarea luării de decizii pe loc și reconsiderarea constantă a ipotezelor alternative;
 Căutarea de dovezi relevante și cât mai variate, nu doar a acelora care confirmă
credințele noastre pre-existente, fiind de dorit chiar căutarea de dovezi care ar putea să
infirme, nu să confirme, intuițiile noastre (Lilienfeld & Lynn, 2014);
 Nu în ultimul rând, utilizarea atentă și responsabilă a instrumentelor consacrate și
îndelung studiate precum a interviurilor structurate, testelor standardizate sau a
algoritmilor actuariali de decizie poate proteja clinicianul de a cădea pradă
distorsiunilor cognitive, optimizând și îmbogățind practica clinică (Youngstrom et al.,
2017).

Bibliografie

Arkes, H. R. (2013). The Consequences of the Hindsight Bias in Medical Decision Making.
Current Directions in Psychological Science, 22(5), 356–360.
doi:10.1177/0963721413489988

Balogh, E. P., Miller, B. T., & Ball, J. R. (2015). Improving Diagnosis in Health Care.
Committee on Diagnostic Error in Health Care; Board on Health Care Services; Institute of
Medicine; The National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine.

Croskerry, P. (2013). From Mindless to Mindful Practice — Cognitive Bias and Clinical
Decision Making. New England Journal of Medicine, 368(26), 2445–2448.
doi:10.1056/nejmp1303712

Dawson, N. V., Arkes, H. R., Siciliano, C., Blinkhorn, R., Lakshmanan, M., & Petrelli, M.
(1988). Hindsight bias: An impediment to accurate probability estimation in clinicopathologic
conferences. Medical Decision Making, 8, 259–264. doi:10.1177/0272989X8800800406

Fiedler, K., & von Sydow, M. (2015). Heuristics and biases: Beyond Tversky and
Kahneman’s (1974) judgment under uncertainty. Cognitive psychology: Revisiting the
classical studies, 146-161.

Fischoff, B. (1975). Hindsight is not equal to foresight: The effect of outcome knowledge on
judgment under uncertainty. Journal of Experimental Psychology: Human Perception and
Performance, 1, 288–299.

Gauron, E. F., & Dickinson, J. K. (1969). The influence of seeing the patient first on
diagnostic decision making in psychiatry. American Journal of Psychiatry, 126(2), 199-205.

Grant, B. F., Chou, S. P., Goldstein, R. B., Huang, B., Stinson, F. S., Saha, T. D., … & Ruan,
W. J. (2008). Prevalence, correlates, disability, and comorbidity of DSM-IV borderline
personality disorder: results from the Wave 2 National Epidemiologic Survey on Alcohol and
Related Conditions. The Journal of clinical psychiatry, 69(4), 533.

Hilton, N. Z., Harris, G. T., & Rice, M. E. (2006). Sixty-Six Years of Research on the Clinical
Versus Actuarial Prediction of Violence. The Counseling Psychologist, 34(3), 400–409.
doi:10.1177/0011000005285877

Lilienfeld, S. O., & Lynn, S. J. (2014). Errors/Biases in Clinical Decision Making. The
Encyclopedia of Clinical Psychology, 1–9. doi:10.1002/9781118625392.wbecp567
Miller, D. J., Spengler, E. S., & Spengler, P. M. (2015). A meta-analysis of confidence and
judgment accuracy in clinical decision making. Journal of Counseling Psychology, 62, 553–
567. https://doi.org/10.1037/cou0000105

Nickerson, R. S. (1998). Confirmation bias: A ubiquitous phenomenon in many guises.


Review of General Psychology, 2, 175–220.

Pronin, E., Lin, D. Y., & Ross, L. (2002). The bias blind spot: Perceptions of bias in self
versus others. Personality and Social Psychology Bulletin, 28, 369–381

Slovic, P., Finucane, M. L., Peters, E., & MacGregor, D. G. (2007). The affect heuristic.
European Journal of Operational Research, 177, 1333–1352.

Sulzer, S. H. (2015). Does “difficult patient” status contribute to de facto demedicalization?


The case of borderline personality disorder. Social Science & Medicine, 142, 82-89.

Tversky, A., & Kahneman, D. (1974). Judgment under uncertainty: Heuristics and
biases. science, 185(4157), 1124-1131.

Woolf, S. H., & Kamerow, D. B. (1990). Testing for uncommon conditions: the heroic search
for positive test results. Archives of internal medicine, 150(12), 2451-2458.

Youngstrom, E. A., Van Meter, A., Frazier, T. W., Hunsley, J., Prinstein, M. J., Ong, M.-L.,
& Youngstrom, J. K. (2017). Evidence-Based Assessment as an Integrative Model for
Applying Psychological Science to Guide the Voyage of Treatment. Clinical Psychology:
Science and Practice, 24(4), 331–363. doi:10.1111/cpsp.12207

You might also like