100 de ani de la Marele Razboi, Episodul 2.

O tradare de onoare: Ferdinand si

Maria nu au implinit testamentul lui Carol I
Alexandra Serban,

Ferdinand I suferea de o timiditate aproape patologica. Era un introvertit. Aflat pe tronul Romaniei, a facut
totusi acest mare act de curaj: a plecat capul in fata dorintei poporului roman, a ridicat sabia impotriva tarii
natale, a calcat pe testamentul politic al regelui Carol I. A fost, probabil, cel mai greu moment al vietii sale
regesti si s-a dovedit a fi si cea mai fericita alegere.

28 septembrie/10 octombrie 1914. Romania il primeste pe noul sau rege, Ferdinand I, succesorul lui Carol I,
care a decedat cu o zi in urma. ,,Dumnezeu, care dupa atatea grele incercari, a binecuvantat munca acelora care
s-au devotat binelui acestui neam, nu va lasa sa cada ceea ce cu atata truda s-a cladit si va ocroti, cu dragoste
pentru acest popor, munca fara preget ce sunt hotarat ca bun roman si rege sa inchin iubitei mele tari", a spus
Ferdinand I in fata Parlamentului, a Consiliului de ministri, a membrilor Casei Regale si a Mitropolitului.
Emotia depunerii juramantului l-a coplesit pe noul monarh, incat la un moment dat, pe obraji i s-au prelins
lacrimi. La final, sala a izbucnit in ovatiuni si aplauze. Formula ,,bun roman", introdusa la sugestia lui Victor
Antonescu, care a ajutat la scrierea discursului, alaturi de Ionel Bratianu si de Barbu Stirbey, era semnalul pe
care toti il asteptau, pentru un viitor luminos.

,,In sala a fost un adevarat delir. Cuvantul era fericit, ridica piatra ce apasa toate constiintele, asta voia sa stie
tara si asta astepta ea de la noul ei suveran. Dupa <<non possumus>> [n.r. - nu putem] al regelui Carol, obtinu
fagaduinta ca regele Ferdinand se va supune de va fi nevoie vointii tarii", scrie in ,,Amintiri politice" I.G. Duca,
ministru al educatiei din partea PNL in anii razboiului. I.G. Duca gaseste de cuviinta sa mentioneze si ca
discursul nu fusese unul stralucit, cum aveau sa fie cele scrise de atunci inainte de insusi regele Ferdinand. Era,
totusi, un inceput de domnie onorabil si promitator.

Cecul in alb al istoriei

Foto: Regele Ferdinand, la biroul sau

Era pentru prima data cand romanii strigau: ,,Regele a murit. Traiasca regele!". Lunga domnie a lui Carol I era
laudata cum se cuvenea, insa poporul rasufla oarecum usurat: moartea batranului rege insemna o descatusare de
legaturile cu Germania, cu Puterile Centrale. Mai ales intr-o vreme in care inca se puteau face schimbarile care
sa duca Romania in ceea ce se spera a fi tabara invingatorilor. Razboiul mondial abia se instala in Europa, iar
Romania hotarase in vara lui 1914 sa adopte neutralitatea expectativa. Cand Ferdinand s-a urcat pe tron, frontul
de vest intra in era razboiului de transee, dupa victoria de la Marna, iar pe frontul oriental, Rusia iesea
invingatoare in Galitia, dar germanii inaintau in Polonia aproape nestingheriti. Anglia abia incepea sa isi
consolideze o forta armata de uscat si nici pe mare nu statea prea bine: submarinele germane reusisera sa
doboare cateva cuirasate britanice in Marea Nordului. Puterile Centrale pareau sa fie in avantaj.

Situatia de pe fronturi avea ecouri si in tara. Partizanii razboiului alaturi de Germania inca aveau mari sperante,
iar negocierile purtate de guvernul lui Ionel Bratianu cu Antanta erau inca in faza incipienta, mergeau greu, nu
se facusera niciun fel de promisiuni. Totul era o pagina alba pe care trebuia sa inceapa sa scrie Ferdinand I.

Dilema cu sabia unui Hohenzollern

Foto: Portretul regelui, cu sabia in teaca

Intelectualii vremii nu conteneau sa deplanga situatia

ingrata in care se afla noul rege: sa ajunga la conducerea
unei tari in timpul razboiului mondial, fara experienta in
domnie si cu o piatra de moara atarnand de picior - sa fie
nevoit sa ceara razboi contra tarii sale natale. Insa, in
anii neutralitatii, ziarele se foloseau de numele regelui ca
instrument de propaganda pentru propria agenda
politica. Cel mai adesea s-a pus problema originii sale.
Se publicau opinii oarecum alarmiste ca Ferdinand I nu
va intra in razboi dupa nevoile tarii, ci conform
propriilor sentimente. Mai ales tabara antantofila punea
presiune pe guvern printr-un ocol la rege.

,,Se spune ca suveranul vorbeste astfel incat apare un

contrast izbitor intre ceea ce doreste regele si ceea ce
cere astazi tara. Spre a scuza oarecum limbagiul regelui,
acei oameni politici cari cred ca vor sfarsi prin a...
convinge pe suveran, explica astfel atitudinea regelui:
<<Ce voitiţ Nu uitati ca regele este un Hohenzollern!
E greu, e penibil, unui Hohenzollern, sa traga sabia
contra altui Hohenzollern!>>", scria ,,Adevarul" din
4/17 iulie 1916. Existau si opinii mai drastice.
Constantin Mille, de exemplu, era mult mai direct in
exprimarea sentimentelor sale. ,,Daca noi nu aveam pe tronul tarei, timp de 50 de ani, un Hohenzollern, care a
adus in Romania politica germana, care ne-a prefacut intr-un adevarat hinterland al Germaniei,- n-am fi ajuns in
halul in care suntem", scria intelectualul roman pe 9/22 august in ,,Adevarul".

Toate acestea ii erau cunoscute regelui. N-avea cum sa opreasca bulgarele de zapada al insinuarilor, al
zvonurilor alarmiste, al neadevarurilor. Nu ii ramanea decat sa caute in continuare solutia cea mai buna. Gasea,
totusi, un sprijin in sotia sa, regina Maria. ,,Zi dupa zi l-am vazut cum sufera, cum se chinuieste, cum se indoaie
si cum spera; n-a fost crutat de nimic, nici de amenintari, nici de rugi, nici de apelurile la onoarea lui de
Hohenzollern, de ofiter german, la vechile tratate mostenite de la batranul lui unchi, la toate actele politice din
trecut. Iar de partea cealalta era privit ca dusman, cu banuiala - propria lui tara se indoia de el, era numit
tradator, las. Era insultat in ziare, nu au avut nicio mila de el", nota Regina in ,,Jurnal de razboi: 1916-1917".

,,Am esit biruitor asupra mea"

In cercurile puterii se instalase totusi impresia ca Ferdinand I era mai deschis la compromis personal decat
fusese Carol I. ,,Fara a fi ca unchiul sau hotarat sa nu declare razboi patriei sale de origine, nu putea cu inima
usoara sa ia o hotarare", il descria I.G. Duca pe rege. De altfel, suveranul chiar i-a asigurat pe liderii politici ca
el nu se va opune implinirii visului unirii. ,,Eu sunt un Rege constitutional, prin urmare daca tara crede ca
interesele ei ii dicteaza sa mearga impotriva Puterilor Centrale, nu in mine va gasi o piedica la realizarea
idealului ei national", ii spunea regele aceluiasi I.G. Duca, in octombrie 1914, la prima lor intalnire de lucru.

Hohenzollernul Romaniei nu se simte numai suveranul tarei ci si capul romanilor de pretutindeni si ca atare
trage sabia cand vede ca sangele singur poate inchega intr-unul singur neamul romanesc.

,,Adevarul", 16 august 1916

Cu Ferdinand se putea sta de vorba, era o certitudine. Prim-ministrul Ionel Bratianu a inteles situatia si a
incercat sa lucreze indeaproape cu suveranul, sa fie sigur ca impartasesc aceleasi simtaminte. Ceea ce s-a
intamplat. La Consiliul de Coroana din 14/27 august 1916, regele a anuntat decizia de a intra in actiune de
partea Antantei: ,,Eu, dupa matura reflectiune si dupa lupte interne pe care le veti intelege si din cari am esit
biruitor asupra mea, inclin mai mult pentru opinia guvernului meu", noteaza Alexandru Marghiloman in ,,Note
politice", jurnalul sau zilnic.

Opinia guvernului era cunoscuta, insa luptele interne ale regelui - mai putin. Titu Maiorescu, Teodor Rosetti,
Alexandru Marghiloman si P.P. Carp s-au opus vehement. ,,A merge cu Rusia este a izbi in interesele tarei si in
continuitatea dinastiei. Doresc sa fiti invinsi, pentru ca victoria voastra ar fi ruina tarei!", reda Marghiloman
reactia dura a batranului conservator Carp. La finalul sedintei, Ferdinand ,,ii reproseaza cu dulceata cuvintele ce
a spus". Carp ramane de neclintit in tristetea lui disperata. Regina Maria a surprins in jurnalul sau si culisele
emotiilor regelui: ,,Bietul Nando le-a tinut piept oamenilor acestora, la care tine cel mai mult, si i-a sustinut pe
ceilalti fiindca a considerat ca e de datoria lui sa decida astfel... un moment covarsitor de sacrificiu suprem
pentru tara lui".
Foto: Ferdinand si Maria au stat alaturi de soldati, pe front

Si a fost razboi

Gestul de curaj si jertfa al regelui a declansat imediat o serie de actiuni: Romania intra in razboi cu Puterile
Centrale, iar regele Romaniei era renegat de Casa Regala de Hohenzollern. Ostasii romani au pornit la lupta cu
entuziasm, in uralele populatiei. Insa esecul a venit rapid. Au urmat retragerea la Iasi si epidemia de tifos. Mii
de morti, saracie, teama. In armata incepuse sa se instaleze deznadejdea. Soldatii vorbeau despre retragere.
Ferdinand I le-a cerut sa continue lupta si a promis ca dupa incheierea conflictului va implini reforma agrara si
electorala: ,,Vi se va da pamant! Eu, regele vostru, voi fi intaiul a da pilda, vi se va da si o larga participare la
treburile statului", a declarat Ferdinand in martie 1917. Acestor promisiuni menite sa insufleteasca oricat de
putin ostasul roman li s-a adaugat si participarea directa pe front, in cele mai grele conditii, a cuplului regal.
Dupa razboi, Ferdinand I - devenit ,,Intregitorul", regele Romaniei Mari - a indeplinit promisiunile facute: in
1918 a fost introdus votul universal, reforma agrara din 1921 a improprietarit taranii, iar Constitutia din 1923 a
fost considerata la vremea ei una dintre cele mai moderne si democratice acte fondatoare din Europa si ultima
Constitutie democratica a Romaniei pana in 1990.

Ultimul gentleman de pe tot cuprinsul Romaniei

Foto: Principele de Coroana Ferdinand, in 1892

Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-

Sigmaringen a fost al doilea fiu al printului Leopold si al
infantei Antonia a Portugaliei, nascut in palatul din
Sigmaringen, pe 12/24 august 1865. A urmat Scoala de
ofiteri din Kassel, Universitatea din Leipzig si Scoala
Superioara de Stiinte Politice si Economice din
Tubingen. A devenit Principe de Coroana al Romaniei in
1889, cand tatal si fratele sau mai mare, Wilhelm, au
renuntat la drepturile de succesiune.

Pe 19 aprilie/1 mai 1889 s-a stabilit in Romania, cu

scopul declarat de a cunoaste indeaproape politica tarii
pe care avea sa o conduca. Ruptura de casa nu a fost
tocmai usoara, dupa cum arata si regina Maria in
jurnalul sau: ,,A ajuns dintr-o-data intr-o tara cu totul
diferita, in care a fost primit cu oarecare caldura, dar
primit de un popor care nu-i semana ca rasa, un popor
critic, ironic, latin in gusturi ca si in origine. A cazut
imediat sub stapanirea severa si exigenta a regelui Carol.
Ferdinand a fost constrans sa duca un trai aproape
monastic, din care fusesera inlaturate cu grija orice
placeri si libertati".

Marea frumusete a lui Ferdinand

A incercat sa se adapteze noilor conditii si si-a urmat cariera militara - de la sublocotenent, a ajuns general de
corp de armata. I.G. Duca subliniaza in ,,Amintiri politice" apropierea sa de armata: ,,Nu se ocupase decat de
chestiunile militare, destul insa ca toti din jurul sau sa se incredinteze ca le cunostea de minune, in orice caz ca
le stapanea cu mult mai bine decat regele Carol". Ferdinand a invatat limba romana, istoria si geografia
Romaniei, a petrecut mult timp incercand sa cunoasca poporul roman. Acelasi I.G. Duca ii schiteaza un portret
complex, cu bune si cu rele si, mai ales, cu un simt rafinat pentru detaliu: ,,Chipul lui era frumos, trasaturile
fetei de o deosebita fineta. Si avea cele mai minunate maini aristocratice, maini barbatesti, ce nu mi-a fost dat sa
vad vreodata". Bineinteles ca sunt enumerate si multele calitati ale mintii: avid de cultura, cunoscator fin al
limbilor latina, greaca, engleza, rusa si franceza, pasionat pana la manie de botanica. Totusi, batranul liberal
staruie asupra catorva aspecte ale caracterului sau care-l deosebeau in societatea romaneasca: ,,Avea viziunea
limpede a realitatilor, cunostea oamenii tot atat de bine, daca nu si mai bine decat regele Carol, si in orice caz, ii
era mult superior prin insusirile sale morale, prin curatenia si nobletea sufletului sau".

Defectul capital

Ferdinand avea doua mari defecte: urechile clapauge si timiditatea dusa la extrem. Pentru problema urechilor,
care il complexa destul de mult, s-a gasit solutia, fotografiile din profil. Insa cealalta slabiciune a uimit pe toata
lumea, desi unii gaseau de cuviinta sa fie delicati in judecarea suveranului. Altii, nu. ,,Principele Ferdinand era
de o timiditate bolnavicioasa. In public, nu spunea un cuvant. Incerca sa vorbeasca si, pe urma, cuprins de
fireasca lui sfiala, abia ingaima cateva cuvinte fara rost sau fara interes. Spectacolul era penibil", il descrie,
transant, Duca. Istoricul de arta Alexandru Tzigara-Samurcas, fire mai gingasa decat politicianul liberal, creiona
altfel portretul suveranului, in ,,Memorii", pastrand totusi ideea timiditatii sale proverbiale: ,,Cu totul opus
unchiului era nepotul, in fata caruia uitai pe suveran, descoperim pe omul bland, afabil, multumit sa lase pe altii
sa vorbeasca, repetandu-le chiar ultimele cuvinte, pare-se spre o tragere aminte asupra celor spuse". Regina
Maria, femeie ambitioasa si cu verva, se arata de-a dreptul revoltata in jurnal de situatia lui Ferdinand. Il acuza
pe Carol ca nu a incercat nicicum sa-l incurajeze sa-si depaseasca ezitarea fireasca, si chiar ,,s-a obisnuit sa-l
trateze ca pe un sclav supus care asculta intotdeauna si nu se impotrivea niciodata - fierbea sub apasarea tiraniei,
dar nu era indeajuns de puternic si de indraznet incat sa se scuture de ea".

Admiratia pentru persoana sa monarhica depasea, la rigoare, aceste chestiuni. Asa cum observa Duca in
incheierea portretului, importanta era suma tuturor calitatilor sale: ,,Ferdinand era un gentleman in cel mai inalt
inteles al cuvantului, singurul si ultimul gentleman din tot cuprinsul Romaniei Mari".

,,Carol a murit de razboiu"

Foto: Regele Carol I, alaturi de nepotul Ferdinand

(stanga) si de stranepotul Carol al II-lea (dreapta)

21 iulie/3 august 1914, ora 17.00, Sinaia. Regele Carol I

a convocat un Consiliu de Coroana in care sa fie
consultati toti liderii politici cu privire la actiunea
Romaniei in razboiul mondial. Era si ziua in care Italia
isi declarase neutralitatea, desi legata de Austro-Un-
garia si Germania de acelasi tratat ca si Romania.
Fireste, acest eveniment nu putea sa nu aiba un efect
asupra dezbaterilor de la Peles. Inainte de inceperea
discutiilor propriu-zi-se, se retin cateva detalii, redate de
I.G. Duca in ,,Amintiri politice": regele Carol I a intrat
in sala alaturi de principele Ferdinand, s-au asezat la
masa fata-n fata, iar suveranul l-a luat la dreapta sa pe
Teodor Rosetti - cel mai vechi dintre presedintii sai de
consiliu - si la stanga, pe Petre P. Carp. La dreapta
principelui s-a asezat premierul Ionel Bratianu si la
stanga, Alexandru Marghiloman. Ceilalti participanti s-
au asezat la masa la intamplare.

Doua taceri si o dezamagire

,,O tacere mormantala", noteaza Duca primele reactii de

la Consiliu. Tacerea a fost rupta de insusi Carol I:
,,Neutralitatea este o solutie rea, care va face ca Romania sa piarda inalta situatie pe care a castigat-o. Sa ne
pronuntam numaidecat in favoarea Germaniei si Austriei, cu care ne leaga un tratat, este ceea ce ne dicteaza
interesele viitorului. Va urma onoare si profit". Sala a ramas incremenita. Primul care a vorbit a fost batranul
Rosetti - a propus neutralitatea si a motivat ca razboiul nu e dorit de popor. Declaratia conservatorului, unul
dintre germanofilii pe care se baza regele, l-a descumpanit. ,,Cuvintele lui au impresionat puternic pe Rege. El
nu se astepta ca si Teodor Rosetti sa-l paraseasca la sfarsitul vietii lui", descria Duca reactia regelui. Carp a fost
singurul vehement in favoarea unei aliante cu Puterile Centrale - pentru victoria germanismului in fata
slavismului.

Toti ceilalti participanti la Consiliu au militat pentru neutralitate, au subliniat ca nu exista ,,casus foederis", ca e
bine sa asteptam din moment ce nu ne obliga tratatul cu Austro-Ungaria. Petre Carp a avut o ultima luare de
pozitie: i-a apostrofat ca il abandoneaza pe rege, ca-l silesc sa-si calce cuvantul. Degeaba. A ramas hotarat:
Romania se declara neutra. Viitorul avea sa decida ce e de facut. ,,Regele facea impresia unui om care nu poate
crede ce aude si ca pleaca cu supunere capul in fata loviturilor nedrepte ale unei inexorabile fatalitati", incheia
Duca descrierea evenimentelor.

Cand regii plang

Regele Carol I a iesit din Consiliu ca intaiul invins al patriei. In saptamanile ce au urmat, presiunile asupra sa au
fost mari si constante. In final, au fost fatale. ,,Regele Carol a murit de razboiu. Ultimele saptamani au fost o
tortura pentru batranul domnitor, caci el primea comunicarile pe care eu i le adresam ca niste lovituri de biciu.
Mi-aduc aminte de o scena literalmente emotionanta, cand batranul rege, plangand tare, se prabusi pe biroul sau
si incerca, cu maini tremuratoare, sa-si smulga dela gat ordinul <<Pour le merit>> pe care il purta in
permanenta", reda Constantin Kiritescu, in ,,Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei", marturia ministrului
austro-ungar Ottokar Czernin. Carol I a lasat in urma sa un testament politic clar, cu speranta ca nepotul sau il
va duce la indeplinire. Nici nu putea altfel, spiritul sau german fiind convins de justetea optiunilor sale.

Regina Maria: ,,Vai, de ce nu sunt eu regeu"

,,M-am trezit azi-dimineata stiind ce va veni -

stiu de multe saptamani - sunt printre putinii care
stiu -, am purtat secretul groaznic in mine. Ce
dimineata frumoasa, cat de tacut si de linistit e
totul, dar eu stiu ca va fi razboi. Razboi! Soarele
straluceste si va fi razboi!", nota regina Maria in
jurnalul sau in duminica fatidica de 14/27 august
1916. Suverana nu a stat deoparte de treburile
spinoase de stat. Nu, in anii neutralitatii a
discutat cu liderii politici, l-a sfatuit pe rege si a
fost in permanenta la curent cu stadiul
negocierilor. A sustinut cu frenezie intrarea in
razboi de partea Antantei, realizarea unirii cu
Ardealul. A avut si un mare atu: descendenta
anglo-rusa care a apropiat-o de oficialii aliatilor
si le-a sporit increderea in puterea ei de
persuasiune pentru cauza lor in Romania.

Foto: Maria a purtat mandra uniforma

Regimentului 4 Rosiori
Ferdinand I si premierul Bratianu au dorit sa foloseasca relatiile sale cu casele domnitoare din Anglia si Rusia,
iar Maria nu a ezitat sa le trimita regelui George al V-lea si tarului Nicolae al II-lea epistole in care prezenta
amanuntit revendicarile Romaniei si justificarea lor. ,,Fiind amandoi verii mei primari, era usor pentru mine sa
am legaturi neoficiale cu ei si bineinteles ca eram dispusa sa-mi servesc tara pe orice cale. Atat regele, cat si
prim-ministrul sau aveau incredere deplina in mine, astfel ca eram mai initiata in problemele si secretele de stat
decat se obisnuieste in ce priveste reginele", scrie Maria in ,,Povestea vietii mele".

Regina noastra este sortita de catre puteri misterioase si in veci neexplicabile ca sa fie legatura cea mai durabila
dintre Tron si tara, Regina Maria este predestinata sa consolideze, sa cimenteze puternic Dinastia in aceasta tara.

Ziarul ,,Actiunea", 12 octombrie 1914

I.G. Duca nuanteaza totusi rolul pe care Maria l-ar fi avut in intrarea in razboi si in general: ,,Parerea obisnuita
este ca [Ferdinand] era sub influenta Reginei Maria, ca ei i se datoreaza hotararile care l-au dus la gloria
intregirii neamului. Desigur ca in unele probleme Regina Maria a exercitat o inraurire asupra lui intr-o oarecare
masura", scrie ministrul in ,,Amintiri politice". Indiferent de cat de multa influenta reala a avut in fata regelui,
cert este ca Maria s-a simtit mereu implicata. Intrigata de neputinta statului in fata razboiului, de firea prea
blajina si ezitanta a lui Ferdinand, de greselile lui Bratianu, chiar isi striga disperarea pe paginile albe, fara ecou,
ale jurnalului: ,,Vai, de ce nu sunt eu regeo". Era plina de initiativa, fara teama de moarte, de bombe, fara
dezgust in fata bolilor. Nu a fost ea rege, insa a lucrat cu toate fortele care i-au stat la dispozitie.

Toti oamenii generosi ai reginei

Foto: Regina Maria, in mijlocul familiei Chrissoveloni

(sursa: arhiva personala Jean Chrissoveloni)

Razboiul nu s-a desfasurat doar pe front. Cei ramasi

acasa au sustinut cum au putut eforturile soldatilor.
Chiar in primele zile dupa intrarea Romaniei in Marele
Razboi, Maria s-a ocupat frenetic de colaborarea cu
Crucea Rosie, de organizarea spitalelor care aveau sa
primeasca ranitii pe front si de strangerea de fonduri
pentru imbunatatirea serviciului de ambulanta. Si-a
construit o adevarata brigada de doamne din inalta
societate care au ajutat-o cu supravegherea bunului mers
al spitalelor - pana a ajuns chiar sa se planga ca lista se
lungeste prea mult si nu poate primi tot orasul! -, la care
s-au alaturat domni ramasi acasa, ce au constituit
comitetul pentru ambulante: Alexandru Constantinescu ,,Porcu", fost ministru liberal al agriculturii, Constantin
Angelescu, fost ministru liberal al lucrarilor publice, Constantin Basarab-Brancoveanu, politician conservator,
printul Misu Cantacuzino, Barbu Stirbey, Henri Catargi, maresal al Palatului, Jean Chrissoveloni si printul
Carol. Fiecare a fost generos in donatiile pentru ambulantele reginei: ,,Eu am dat 50.000 de franci. Carol 50.000.
Misu 20.000, Brancoveanu 20.000, Jean Chrissoveloni 500.000! Ambulantele le-a comandat deja Jean Chrisso.,
care e, in fond, initiatorul intregului proiect", tinea contabilitatea Maria in jurnal.

Am mers la gara sa intampin unul din trenurile militare - mare entuziasm.Toti imi inalta urale asurzitoare si
multi ma striga deja Imperatiasa Maria, Imperatiasa tutulor romanilor. Mi se face teama cand ii aud atat de
convinsi.
Regina Maria, in ,,Jurnal", 23 august/5 septembrie 1916

,,Ma doare, Mama Regina. Sa traiesti Domnia Ta!"

Atat la Bucuresti, cat si la Iasi, dupa retragerea in Moldova din decembrie 1916, a vizitat spitalele cu
regularitate. Le ducea bolnavilor cadouri, flori, dulciuri si tigari sa le aline catusi de putin suferinta. Statea mai
mult la capataiul celor mai grav raniti, ii consola cum putea. Nu de putine ori era coplesita de emotie cand
vorbea cu ostasii cazuti la datorie. ,,Unul, groaznic ranit de un glont dum-dum, era intins pe burta, fiindca nu
putea sta in nicio alta pozitie. <<Rau m-au lovit, Mama Regina, rau m-a lovit dusmanul!>> Cu lacrimi in ochi,
m-am aplecat peste el ca sa-l intreb daca-l doare. <<Ma doare, Mama Regina>>, iar apoi refrenul etern: <<dar
sa traiesti Domnia Ta si sa ajungi imparateasa tuturor romanilor>>. N-am putut indura asemenea vorbe, pe
urmatorul om asupra caruia m-am aplecat l-am vazut ca prin ceata din cauza lacrimilor", scria in jurnal despre
doar una dintre secventele care s-au tot repetat pe parcursul celor doi ani de razboi. Asa cum fusese alaturi de
oamenii bolnavi de molima in timpul celui de-Al Doilea Razboi Balcanic, a ramas in spitalele de razboi intesate
de cei afectati de tifos in anul 1917 - cea mai mare calamitate epidemica din Romania - mai ales pentru ca
printul Mircea murise in toamna lui 1916 de febra tifoida la numai 3 ani.

Foto: Regina Maria mergea aproape zilnic in vizita in spitalele militare

Mandra peste Rosiori

In noiembrie 1916 a fost aleasa comandant onorific al Regimentului 4 Rosiori, legatura dintre regina si armata
fiind deja bine infiripata. Ei vedeau in ea un simbol al luptei pentru unitate nationala, ea era un calaret excelent.
Desi Marele Cartier General nu ii permitea sa mearga pe front, Maria a ramas aproape de regimentele de
Vanatori de Munte, atat in batalia pentru Bucuresti, cat si in campaniile din 1917, la Oituz si Marasesti. Ii vizita
in transee, le pregatea mese calde ofiterilor si incerca sa le ridice moralul. ,,Dragii si vitejii mei soldati, cu
castile lor, cu fetele lor parlite de soare, sunt o priveliste ce-ti desfata ochii! Ei sunt o parte din marele vis pentru
care luptam", scria regina in jurnal.
,,Razboiul ramane pagina ei"

Semnarea armistitiului de la Focsani cu Puterile Centrale, pe 26 noiembrie 1917, a fost momentul in care regina
s-a opus cu vehementa in fata lui Ferdinand si a guvernantilor. Pentru ea, gestul era unul fatal. Istoria i-a
confirmat punctul de vedere, caci la scurt timp a fost semnata pacea rusinoasa de la Bucuresti. Numai datorita
insistentelor ei, Ferdinand nu a ratificat pacea. In final, a ajuns regina tuturor romanilor, asa cum ii urau soldatii
din spitale. ,,Oricate greseli va fi comis regina Maria, inainte si dupa razboi, razboiul ramane pagina ei, pagina
cu care se poate fali, pagina care se va aseza in istorie la loc de cinste. Nu a cunoscut frica de gloante si de
bombe, cum nu a cunoscut teama si scarba de molima sau nerabdarea fata de eforturile asa de des inutile,
provocate de dorinta ei de mai bine", scria Constantin Argetoianu in ,,Pentru cei de maine. Amintiri din vremea
celor de ieri". Dincolo de orice polemici, Maria a iesit victorioasa din Marele Razboi, a pus o piatra la temelia
Romaniei unite.

Toate nefericirile unei regine

Vox populi a invins monarhia in postcomunsim
Cel mai mare roman din toate timpurile a fost
desemnat Stefan cel Mare. Pe locul secund a
fost Regele Carol I. Se intampla in 2006, intr-
un exerciu mediatic, mai degraba facil,
organizat de Televiziunea nationala, dupa
model britanic: un show in care romanii erau
chemati sa voteze dupa voia inimii
personalitatea pe care o apreciaza cel mai
mult. 100 de locuri deschise, niciun criteriu de
clasificare. Dincolo de dezbaterile aprinse si
de polemicile pe marginea credibilitatii show-
ului, rezultatul este, totusi, edificator, da
suma gandurilor poporului. Stefan cel Mare a
avut o domnie de 47 de ani si a devenit un
simbol istoric al spatiului romanesc, asadar e
lesne de inteles de ce a ajuns pe primul loc -
pe scurt: a invins invadatorii, a tinut departe
Semiluna pagana, a construit manastiri si
biserici, iar in anii national-comunismului a
fost glorificat. Situatia regelui Carol I, pe de
alta parte, este surprinzatoare. Enumerarea
meritelor primului rege al romanilor este,
probabil, de prisos: a avut cea mai lunga
domnie din istoria romaneasca, de 48 de ani,
in timpul careia a construit statul national
romanesc, independent si suveran. A asezat
Romania pe harta europeana, cu alte cuvinte.
Insa istoriografia comunista nu a fost blanda
cu monarhia. Dimpotriva, a discreditat-o
complet, cu cateva retusuri si nuantari in anii
'80. Imaginea lui Carol I a fost reabilitata in
mentalul colectiv romanesc abia in
postdecembrism. Conceptul de monarhie, in
schimb, a fost mai putin in prim-planul
discutiilor. Poate de aceea succesorii lui Carol
I, regele Ferdinand si regina Maria, au ajuns
pe locul 24, respectiv 37, in topul 100 al
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg si Gotha, nepoata
reginei Victoria a Angliei si a tarului Alexandru al II-lea, s-a nascut pe 29 octombrie 1875, in palatul de la
Eastwell Park, Kent. La doar 17 ani a fost aleasa consoarta a principelui Ferdinand, viitor rege al Romaniei. Se
intalnisera de doua ori inainte de logodna, care a fost oficiata la Potsdam, pe 22 mai 1892, in prezenta
imparatului Wilhelm al II-lea. In decembrie s-au casatorit. Erau doi tineri care nu aveau prea multe sa-si spuna,
dar erau doi tineri care se credeau indragostiti.

Foto: Maria, fotografiata de Ferdinand la Cotroceni

Deznadejdea

Carol, mereu sobru si preocupat de simtul datoriei, a incheiat toastul sau pentru miri, spunand: ,,Beau in cinstea
zilei voastre de miere!". In acel moment, Ferdinand s-a facut alb ca varul si i-a soptit, contrariat pana la revolta,
sotiei care privea scena cu naivitate: ,,Ai auzito! A zis <<zi de miere>>! Intelegi ce vrea sa spunaa Vrea sa
spuna ca in loc de o luna de miere, ne va permite numai o zi! Asa e el; nu ii pasa si nu intelege sentimentele
celorlalti. Mereu e asa, totul trebuie sacrificat", isi amintea Maria in ,,Povestea vietii mele". Totusi, au avut parte
de o luna de miere, in Bavaria.

Curand, a descoperit tanara Maria austeritatea unei case regale prusace, condusa de un om ,,fara nicio slabiciune
omeneasca (in afara de un strop de vanitate)" - cum il caracteriza pe regele roman. Inainte de toate, a fost
dezamagita chiar de casa in care era nevoita sa traiasca: ,,De la bun inceput nu mi-au placut incaperile in care-
mi era sortit sa traiesc! Erau neconfortabile si de prost-gust, intr-un stil renascentist german greoi, iar iatacul
meu era intr-un rococo si mai urat. Dintotdeauna detestasem stilul rococo, asa ca m-am simtit tare nefericita". In
Romania, a descoperit si cateva bucurii: portul si obiceiurile taranilor, doamnele din inalta societate de o
eleganta sclipitoare, gentiletea exagerata a domnilor.

Era tinuta intr-o oarecare izolare de oamenii politici, de elita intelectuala. Traia cu spaima ca a cazut in cea mai
mare capcana a vietii, ca se va ofili intr-o familie care nu asteapta de la ea decat mostenitori. ,,Nu am cuvinte sa
descriu uniformitatea de-a dreptul infioratoare si goala a zilelor, dupa care venea noaptea, care aducea lucrurile
de care mi-era mai groaza decat de orice, iar cum tanarul sot era foarte indragostit si mai avea, pe deasupra, si
vederi germane in ce priveste casnicia... In fine, despre asemenea lucruri nu se poate vorbi", isi amintea in jurnal
de vremurile sumbre de la inceput.

,,Dragostea lor se stinsese"

Relatia sa cu Ferdinand a fost intr-un declin continuu. I.G. Duca afirma fara niciun dubiu ca in momentul in care
au urcat pe tronul tarii, ,,dragostea lor se stinsese de ani de zile". Adesea, Maria se plangea de firea mult prea
timida si nehotarata a sotului, de tacerile sale prelungi, pe cand ea era plina de viata, de curiozitati. Au reusit
intotdeauna sa tina departe de ochii iscoditori ai opiniei publice disensiunile din familie, au reusit sa-si duca la
bun sfarsit obligatiile de stat, indiferent de cat de mare a fost ruptura din familie. Aparitia copiilor si implicarea
mai mare a reginei in societatea romaneasca au mai atenuat neintelegerile. Cuplul suveran a invatat sa
convietuiasca. Au ramas, totusi, numeroasele zvonuri despre aventurile extraconjugale ale amandurora. Si
totusi, intre ei, au persistat respectul si admiratia pentru munca depusa de fiecare. Si atat.

[<a href="//storify.com/bogdanenacheg/100-de-ani-de-la-marele-razboi" target="_blank">View the story "100

de ani de la Marele Razboi 1916 - 2016" on Storify</a>]