You are on page 1of 2

Părintele Zenovie Moșoiu a fost înmormântat | Mitropolia Ardealului http://www.mitropolia-ardealului.ro/parintele-zenovie-mosoiu-a-fost-in...

Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Joi 28 iunie,


slujba Sfintei Liturghii precum și slujba înmormântării pentru părintele Zenovie Moșoiu, fost
protopo de Brașov. Slujba a avut loc la Biserica „Sfânta Treime” – Barițiu din Brașov, alături de
protopopul de Brașov, Dănuț Gheorghe Benga, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu,
pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, prodecanul instituției, pr. prof.univ. dr. Aurel Pavel, pr. lect. univ.
pr. Vasile Sorin Dobre, pr. lect. univ. dr. Stelian Manolache, protopopul de Săcele, Sorin Șerban,
pr. Raul Valer Șerban, pr. Sicoe Tudor și un sobor impresionant de preoți.

Într-o atmosferă plină de durere, un prim cuvânt l-a ținut părintele Stelian Manolache, care a
prezentat viața părintelui Zenovie Moșoiu, care s-a născut pe 4 martie 1932, în satul Peștera-
Bran, județul Brașov și a fost protopop al Brașovului timp de 34 de ani.

A fost hirotonit întru diacon la 1 octombrie 1954 și preot în ianuarie 1955, a început viața
pastorală în parohia Șirnea-Bran (1955), a continuat la Peștera-Bran, între anii 1955-1961, apoi
a fost transferat la Holbav, pentru anii 1961-1966, Tărlungeni (1966-1970) și Hărman
(1970-1972). Din 1972 a păstorit în Parohia „Sfânta Treime”-Barițiu din Brașov. Din aprilie 1971
a fost numit protopop al Brașovului, prin plecarea protopopului Vasile Coman ca episcop al
Oradiei. După instalare, continuă construirea sediului Protopopiatului (C-tin Lacea nr.37),
amenajând birourile, sala de ședințe, dotându-le cu toate utilitățile. Din 1984 a fost nevoit să
demisioneze din funcția de protopop și a rămas preot în Parohia „Sfânta Treime” din Cetate. În
ianuarie 1990, când au avut loc noi alegeri, părintele Zenovie Moșoiu a fost reales protopop cu
majoritate de voturi, fiind reales și în 2004.

Ca protopop a participat la numeroase sfințiri de biserici, a mediatizat construirea de noi biserici


și a organizat în cadrul protopopiatului un Centru Medical, cu medici, asistente și infirmiere,
pentru protecția bolnavilor de boli cronice. Tot în cadrul protopopiatului funcționează din 2007 un
birou de asistență juridică. Părintele Zenovie Moșoiu a fost protopop al Brașovului până în 1
ianuarie 2011.

Părinte Zenovie Moșoiu a fost sprijin și mângâiere pentru credincioșii care l-au respectat și iubit a
fost un om blând, înțelept și avea un suflet cald.

La sfârșitul slujbei de înmormântare, PS Ilarion a citit cuvântul de mângâiere către familia


îndoliată al Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,
care a primit cu durere și întristare vestea trecerii la cele veșnice a părintelui protopop Zenovie
Moșoiu, fratele nostru. „Prin plecarea sa a rămas un gol în familia sa, în rândul Bisericii noastre, a
credincioșilor, pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu mari daruri: darul dragostei, al iubirii și al
iertării. Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Înviat din morți să-i răsplătească jertfelnicia și
credincioșia anilor vieții, iar pe cei rămași, familiei și credincioșilor să vă binecuvinteze, să vă
mângâie pe toți. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească, veșnică să-i fie pomenirea. Cu arhierești

1 of 2 8/10/2018, 2:43 PM
Părintele Zenovie Moșoiu a fost înmormântat | Mitropolia Ardealului http://www.mitropolia-ardealului.ro/parintele-zenovie-mosoiu-a-fost-in...

binecuvântări și părintești condoleanțe pentru familia îndoliată, Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și


Mitropolitul Ardelului”. Cuvântul scris al părintelui Mitropolit a fost transmis fiului părintelui
Zenovie, preot profesor Nicolae Moșoiu.

Despre părintele protopop Zenovie Moșoiu au mai vorbit părintele protopop de Brașov Dănuț Gh.
Benga, pr. decan Chifăr Nicolae, și alți preoți care i-au fost aproape în viață.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică

2 of 2 8/10/2018, 2:43 PM

You might also like