Lucrarea lui Krugman, deja celebra, este un excelent ghid pentru a intelege criza financiar-

economica actuala, pentru a cauta si intui solutii de depasire a ei.

Cel mai recent laureat al premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman, face o analogie
intre actuala criza economica si cea de acum optzeci de ani si arata ce se poate face, in opinia
sa, pentru a evita catastrofa, in lucrarea Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008,
editia a II-a, substantial revizuita, recent aparuta la Editura Publica, Colectia de economie
(colectie remarcabila, ce publica teorii si analize economice fundamentale ce ne-au influentat
vietile, carti clasice de economie), Bucuresti, in traducerea Smarandei Nistor.

El arata ca majoritatea economistilor privesc astazi Marea Depresiune din anii 1929-1933 ca
pe o tragedie gratuita, ce ar fi putut fi evitata, sau inregistrata ca o criza minora, daca Herbert
Hoover n-ar fi incercat cu orice pret sa echilibreze bugetul fata cu criza, daca Sistemul
Federal de Rezerve n-ar fi aparat cu atata strasnicie etalonul aur, in detrimentul economiei
interne, si daca autoritatile ar fi sustinut cu lichiditati bancile amenintate, calmand astfel
panica. Sa speram ca economistii si autoritatile si-au invatat lectia, desi acest lucru inca nu e
pe deplin clar.

Pentru cei care nu stiu, Krugman este profesor de economie si afaceri internationale la
Princeton University si autor a douazeci de carti si a peste doua sute de articole aparute in
publicatii de specialitate. El a devenit celebru mai ales prin rubrica bi-saptamanala de opinie
editoriala pe care o sustine in New York Times, pentru care a si fost desemnat drept
„Publicistul comentator al anului” de catre revista Editor and Publisher.

Lucrarea lui Krugman, deja celebra, este un excelent ghid pentru a intelege criza financiar-
economica actuala, pentru a cauta si intui solutii de depasire a ei. Autorul studiaza pe larg
crizele economice care au afectat Asia si America Latina in ultimii 13 ani, subliniind fapul ca
acestea trebuiau sa constituie un avertisment pentru noi toti, pentru ca maladiile care au
provocat Marea Criza isi faceau din nou aparitia, dovedindu-se rezistente la toate remediile
incercate.

Aceste semnale au disparut insa din memoria colectiva pe masura ce bursa de pe Wall-Street
inflorea, iar „ingineriile financiare” furnizau profituri uriase. Astfel, „economia declinului” a
ajuns in America si de aici s-a raspandit in intreaga lume.

Sistemul financiar a scapat de sub control, reglementarile nu au mai putut tine pasul, ceea ce
a impins lumea in cea mai grava criza economica de dupa 1929-1933. Autorul descrie si
masurile ce s-ar impune pentru limitarea amplitudinii crizei si readucerea economiei
mondiale, ce aluneca intr-o recesiune profunda, pe linia de plutire.

Majoritatea economistilor au vazut in „virusul asiatic” o criza locala; Krugman sustine ca a

vazut „un tulburator semn rau pentru noi toti, un avertisment ca problemele economiei
declinului n-au disparut in lumea moderna” (p.8). Credeam ca am invatat lectia crizei, ca
economisti precum John Maynard Keynes sau Milton Friedman ne-au invatat cum sa o
evitam, sa nu mai fim la cheremul mareelor economice, incapabili sa ne controlam destinul
economic. Am crezut in institutii, gen F.M.I., care acum dezamagesc profund, si realizam,
siderati, ca trebuie sa o luam de la capat.

Cu cel putin un deceniu in urma trebuia sa ne dam seama de pericolele care ne pasc, de faptul
ca „frenezia debordanta” si „exuberanta irationala” (Allan Greenspan) care cuprinsesera
pietele nu puteau sa prevesteasca nimic bun. Nu puteam fi in siguranta intr-o economie
interconectata, cata vreme Japonia, a doua putere economica a lumii, se gasea inca din 1990
intr-o criza prelungita, „capcana economica pe care Keynes si contemporanii sai ar fi
recunoscut-o imediat”.

De asemenea, economiile emergente din Asia de Sud-Est au trecut de la extaz la agonie

practic peste noapte, iar povestea nenorocirii lor arata – crede autorul – de parca ar fi fost
copiata dintr-o carte de istorie din anii 1930. Am fost nesabuiti, iar acum culegem roadele.

Cartea lui Krugman este un eseu analitic care-si propune sa evidentieze nu atat ceea ce s-a
intamplat, cat cauzele care au generat situatia actuala. Pentru autor este important sa
intelegem cum anume s-a putut petrece o asemenea catastrofa, cum ne putem reveni si cum
putem evita pe viitor ca astfel de evenimente nefaste sa mai apara. Plecand de la cazul crizei
actuale, se incearca elaborarea unei noi teorii anti-criza.

Dar Krugman nu este Keynes. Expunerea sa nu este una academica, sobra si rece, ci una
foarte accesibila, ea nu se adreseaza economistilor, ci publicului larg, evitind formalizarile si
jargonul de specialitate. Si asta pentru ca autorul crede ca acum lumea are nevoie de idei
simple si clare, intelese de public, pentru ca actiunea si comportamentul acestuia sa fie
avizate, putand astfel contribui la depasirea impasului.

De aceea si sunt analizate crizele precedente, efectul pervers al politicilor guvernamentale,

comportamentul elitei ce se considera stapina universului, sunt criticate celebrele „baloane
financiar-monetare” incurajate de fostul presedinte al F.E.D, Allan Greenspan, umbra groasa
in care au lucrat bancile, teama ce a cuprins marele public si altele.

Krugman considera ca, actualmente, nici o viziune fundamentalista asupra crizei, nici un
„pontif” grav si solemn nu poate furniza explicatii credibile pentru „bizara coincidenta” ca
atit de multe si atat de diverse economii s-au trezit peste noapte cu spatele la zid.

El considera ca pentru a gasi solutii noi si originale, pentru a intui un sens logic al acestor
fenomene noi si ciudate pur si simplu trebuie sa ne jucam cu ideile. Cei lipsiti de simtul
ludicului, cei prea patrunsi de demnitatea lor nu reusesc decat arareori sa vina cu idei
proaspete, si asta nu numai in stiinta economica. Deci Krugman propune jocul (atentie, nu
joaca!) cu ideile pentru iesirea din criza. Intr-o lume post-postmoderna, haotica, cum e cea de
astazi, e de inteles si s-ar putea sa mearga. Oricum, povestile din carte sunt foarte plastice.

S-ar putea, intr-adevar, ca adevaratele solutii sa nu vina din lumea academica sau din cea a
afacerilor, care se face, in buna masura, vinovata de criza. Apoi, oricum, comportamentul,
anticiparile publicului sunt decisive, de aceea el trebuie sa inteleaga, si pentru asta trebuie sa i
se explice.
S-ar putea sa existe o cale surprinzator de simpla pentru a rezolva macar o parte din
problemele existente. De aceea, se-ntimpla ca nu avem de-a face cu o carte solemna, desi
obiectivele sale sunt cat se poate de serioase. Demersul, insa, este oricum unul care merita
toata atentia, chiar daca nu vine atat din partea unui laureat Nobel, cat din partea unui
publicist, e adevarat – mare.