100 de ani de la Marele Razboi, Episodul 7.

O datorie de-un veac: tezaurul

Romaniei ia drumul Moscovei
Alexandra Serban,

In 1916, Romania a avut doua mari cumpene: ocupatia germana si transferarea tezaurului la Moscova. Decizia a
fost luata cu inima stransa si optiunea pentru Imperiul Rus nu era cea favorabila, dar era singura posibila.
Tezaurul, trimis in doua transe, a ajuns la Kremlin in numai o saptamana, insa nu a mai facut niciodata drumul
inapoi. Intre relatiile romano-ruse a ramas acest ghimpe: zeci de tone de aur, o datorie de o suta de ani

14/27 decembrie 1916, in gara din Iasi, usile vagoanelor unui tren de marfa sunt incuiate cu lacate si sigilate de
doua ori. Trenul se pune in miscare. Destinatia: Moscova, Imperiul Rus. Romania isi trimite tezaurul spre buna
pastrare, departe de front si de inamic. In ciuda razboiului, a iernii, a pericolelor de tot felul, trenul a ajuns la
Kremlin in stare buna, dupa exact o saptamana, pe 21 decembrie 1916/3 ianuarie 1917. Cand totul a fost
descarcat in Sala Armelor, la palatul de la Kremlin s-a facut inventarul: 1.738 de lazi, cu o valoare de
321.580.456,84 lei aur, dintre care 7.000.000 lei aur erau reprezentati de bijuteriile reginei Maria - restul era
stocul metalic al Bancii Nationale, care garanta circulatia biletelor de banca.

Perspectivele Romaniei

Romania era ocupata de armatele Puterilor Centrale, intreaga administratie se retrasese la Iasi si sperantele
romanilor pentru refacere erau mici, foarte mici. In octombrie 1916, cand se hotarase retragerea guvernului,
Banca Nationala a Romaniei a decis sa isi mute si ea sediul la Iasi. S-a oficializat decizia prin decretul din 17
noiembrie 1916. Disperarea era insa mult mai mare, caci se instalase un gand negru in mintea tuturor, anume ca
Iasiul nu este decat o vama catre evacuarea completa spre Rusia, scria Constantin Kiritescu in ,,Istoria
razboiului pentru intregirea Romaniei: 1916-1919". Teama ca frontul nu va rezista era mare, exilul era cel mai
urat scenariu. In aceasta atmosfera, in care tensiunile ajunsesera aproape palpabile, s-a luat in vedere
posibilitatea de a evacua tezaurul romanesc. Prima optiune a autoritatilor romane a fost Londra. A fost respinsa
de teama submarinelor germane din Marea Nordului, cale care nu putea fi evitata. A ramas pe masa cealalta
varianta, mai usor realizabila: Imperiul Rus, aliatul vecin cu Romania.

Bratianu ar fi amanat transferul

Foto: Trenul care a dus la Moscova

primul transport din tezaurul romanesc

Guvernul roman contempla aceasta

posibilitate ca pe un episod ce ar putea sa
fie inserat in marele film al razboiului
romanesc, dar scenariul tot era amanat.
Premierul Ionel Bratianu nu era catusi de
putin convins. Pe de alta parte, ministrul
rus in Romania Aleksandr Mosolov -
care abia ce il inlocuise temporar pe
Koziel Poklewski - socotea ca era o
necesitate scoaterea aurului din tara si
era mai mult decat insistent pe langa
premierul roman. ,,Bratianu, desi in
principiu de acord, socotea totusi aceasta
masura ca fiind inoportuna. Or, eu eram
de parere ca, dat fiind dezastrul in care se afla Romania, se impunea, fara intarziere, transferarea aurului
romanesc in Rusia. Fara a se opune propunerii mele, Bratianu considera totusi transferarea aurului intempestiva
si cerea sa se mai astepte, sa nu se dea dovada de prea multa graba", scria generalul Mosolov in memoriile sale.
A insistat si pe langa alti oficiali romani, pana ce a avut castig de cauza, a cedat si Bratianu. Fusese dat si
exemplul Frantei, care tot din cauza nemtilor isi trimisese tezaurul in Statele Unite ale Americii.

S-a luat hotararea ca aurul romanesc sa fie trimis in Rusia in cel mai scurt timp posibil, cu garantia clara ca
guvernul rus se facea responsabil de integritatea tezaurului in timpul transportului, cat si pe perioada pastrarii lui
la Moscova. In trei zile a fost strans totul si incepand cu 12/25 decembrie 1916 a inceput sa fie incarcat in
vagoane. S-a semnat protocolul romano-rus, intre generalul Mosolov si Victor Antonescu, recent numit ministru
de Finante. Au fost impartite trei exemplare originale: unul pentru reprezentantul rus, unul pentru guvernul
roman si unul pentru delegatii Bancii Nationale a Romaniei, directorul Theodor Capitanovici, cenzorul Anghel
Saligny si casierul central M.Z. Demetrescu. Cei trei reprezentanti ai BNR au si insotit tezaurul pana la
Moscova, pentru a asista la inventar, pentru a semna procesul verbal de predare-primire si pentru a pastra una
dintre cheile camerei in care avea sa fie depozitat.

Negura bolsevica peste Rusia

Situatia sociala si politica din Rusia era tulbure inca din 1916. Totusi, romanii nu erau foarte ingrijorati, oricum
nu aveau la inima regimul autocratic tarist. Duca-se! La inceputul lui 1917, criza politica s-a acutizat - cu
revolutia din februarie 1917 - si a escaladat rapid, pana ce a dus la abdicarea tarului Nicolae al II-lea, in martie.
Se prabusea tarismul, iar Rusia era greu de tinut in frau de autoritati. Intr-o clipita, s-au format zeci de soviete si
comitete ale claselor muncitoare care au cerut la unison: ,,Pace fara anexiuni si despagubiri". In intampinarea
lor, a venit Vladimir Ilici Lenin (nascut Ulianov), intors din Elvetia cu un tren plumbuit, pe 17 aprilie 1917. A
vorbit limba maselor - ,,Jos razboiul! Jos guvernul provizoriu! Toata puterea sovietelor!" - si in noiembrie 1917
a fost ales presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului, adica echivalentului functiei de prim-ministru in
lumea burghezo-mosiereasca decadenta.

Ultimul drum

Asa se prezenta Rusia in perioada in care

Romania a decis ca este nevoie de un al
doilea transport al tezaurului la
Moscova, impinsa de dezorganizarea
creata de bolsevicii din armata pe frontul
din Moldova. In iulie 1917, ministrul de
Finante Nicolae Titulescu ia decizia ca
Banca Nationala sa-si mute sediul in
Rusia, precum si intreg avutul. In acest
al doilea transport, au fost incluse si
numeroase valori apartinand
particularilor - altor institutii bancare,
societati comerciale, manastiri si biserici,
persoane fizice etc. Pe 27 iulie 1917,
ministrul rus la Iasi, Poklewsky, care
revenise la post intre timp, a anuntat guvernul roman ca fusese imputernicit sa semneze actele pe baza carora se
realiza transportul. Deja incepuse procesul de adunare a tuturor bunurilor in vagoane: tablouri de Nicolae
Grigorescu, Theodor Amann, Stefan Luchian, manuscrise si carti rare ale Academiei Romane, diverse colectii
publice sau particulare, bijuterii, vesmintele si obiectele din metal scump apartinand manastirilor din Oltenia,
Muntenia si Moldova, titluri de credit, obligatiuni, actiuni, arhive, depozite si multe alte obiecte pe care fiecare
gasise de cuviinta ca e bine sa le tina la adapost. ,,Trenul bancilor", cum fusese supranumit, era compus din 24
de vagoane care au fost pline-ochi pana pe 27 iulie. Numai trei vagoane contineau bunurile Bancii Nationale,
anume 188 de lazi, cu o valoare declarata de 1.594.336.721,09 lei. Tot peste o saptamana a ajuns si acest
transport la Moscova, fiind depozitat tot in Sala Armelor. In total, Romania trimisese in Rusia 93,36202 tone de
aur fin, care in 1990, valorau 1.200.663.081,56 dolari americani.

Bolsevicii si faptele lor

Miscarile interne din Rusia aveau ecouri si in armata: multi soldati si ofiteri rusi se bolsevizasera, nu mai
recunosteau autoritatea guvernului provizoriu si cereau iesirea tarii din razboi. In plus, si in Basarabia s-au
infiintat soviete, care actionau in paralel cu miscarea nationala romaneasca. La fel, existau romani care
imbratisasera ideea revolutionara a bolsevizarii Romaniei. Iar pentru aceasta, calea sigura era inlaturarea
monarhiei.

S-a construit, asadar, un complot pentru asasinarea regelui Ferdinand la Iasi - stilul clasic bolsevic. Pe scurt: in
decembrie 1917, Lenin ii ordona lui Simion Rosal sa atenteze criminal la viata regelui roman, pentru ca,
ulterior, regimul bolsevic sa fie instaurat prin concursul lui Cristian Rakovski,Mihail Gheorghiu Bujor, Ion
Dissescu. Rosal a esuat, a fost prins de autoritatile romane, judecat si condamnat la moarte. Momentul a asprit si
mai mult relatiile ruso-romane. Situatia avea sa se inrautateasca.
Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana. Puterea sovietica
isi asuma raspunderea de a pastra acest tezaur, pe care il va preda in mainile poporului roman.

In noiembrie 1917, se proclamase Republica Democratica Autonoma Moldoveneasca. In decembrie, a fost

semnat armistitiul de la Brest-Litovsk si Rusia iesea din razboi. Frontul de est a cazut, iar soldatii rusi produceau
mari necazuri pe unde treceau, fapt pentru care Sfatul Tarii de la Chisinau a decis sa ceara ajutor Romaniei care
sa ajute la mentinerea ordinii. Pe 13 ianuarie 1918, armata Romana se afla la Chisinau, iar comisarul pentru
Afaceri Externe, Lev Trotki, anunta ruperea relatiilor diplomatice cu Romania. Comunicatul oficial spunea ca
misiunea diplomatica romana avea sa fie scoasa de pe teritoriul rus in cel mai scurt timp posibil si ca ,,tezaurul
Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana. Puterea sovietica isi
asuma raspunderea de a pastra acest tezaur, pe care il va preda in mainile poporului roman". In schimb,
Constantin Diamandy, ministrul roman la Petrograd, a fost arestat timp de trei zile, impotriva tuturor normelor
de drept international. ,,Trotki declara razboiu contra burgheziei romane si generalilor. Iar referitor la arestarea
ministrului nostru Diamandy, care acum e expulzat, se exprima <<ca nu se ingrijeste de soarta catorva
vagabonzi>>!", isi amintea Virgiliu N. Draghiceanu in ,,707 zile subt cultura pumnului german". Era abia
inceputul politicii pumnului in gura.

Rusii dau cu taraita, negocierile continua

Problema tezaurului romanesc de la
Moscova a ramas de-a curmezisul
relatiilor bilaterale romano-ruse.
Romanii doreau sa li se inapoieze ce era
al lor, conform protocoalelor incheiate,
rusii bolsevici sustineau ca aurul va fi
inapoiat numai atunci cand Romania va
fi condusa de proletariat, democratic
ziceau ei. Discutia despre tezaur a
inceput inca din 1919, din timpul
conferintelor de pace de la incheierea
Primului Razboi Mondial. Nu s-a ajuns
niciunde. Mai mult, rusii au sustinut ca
tezaurul ar trebui sa intre in cuantumul
despagubirilor pentru unirea Basarabiei
cu Romania de pe 27 martie 1918.

Un gest simbolic

Abia in 1935 a avut loc prima restituire.

Un succes minor. ,,Moscova, 31 mai.
Astazi a fost terminata la Arhivele
Centrale remiterea catre guvernul roman
a arhivelor statului roman, evacuate la
Moscova in timpului razboiului 1914-
1918. Dupa terminarea operatiunilor de
remitere, d-nii Stern, seful sectiei a II-a
occidentale a comisariatului Afacerilor
Straine, si Ciuntu, ministrul Romaniei la
Moscova, au semnat un protocol prin
care se consemneaza actul remiterii",
scria ziarul ,,Adevarul" din 2 iunie 1935.
Gestul binevoitor al Uniunii Sovietice nu
era, totusi, dezinteresat. Era o miscare de imagine internationala, caci abia ce aderase la Liga Natiunilor, in
1934 - eforturi in zadar, caci, cinci ani mai tarziu, avea sa fie singurul stat expulzat din organizatie vreodata -, an
in care reluase oficial si relatiile diplomatice cu Romania. O colaborare nefasta intre Titulescu si Litvinov, dar
aceea este o alta istorie.

Pe 11 iunie 1935, vaporul ,,Principesa Maria" pleca din Odessa, incarcat cu lazile de tezaur trimise de la
Moscova. Trei zile mai tarziu, ajungea la Constanta, la ora 9.00 dimineata. Odata cu tezaurul, erau aduse si
osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir - la eforturile istoricului Nicolae Iorga. Vaporul a fost intampinat de
capitanul portului, Stefan Popescu, prefectul Bellu, chestorul si seful politiei portului. Au fost descarcate 1.445
de lazi, care nu contineau decat piese de arhiva si documente de stat, precum si bancnote ale Bancii Nationale,
deja devalorizate. ,,Se pare ca, desi lazile au stat atatia ani depozitate in Rusia, n-au fost cercetate sau, in tot
cazul, superficial. Lucrurile de valoare istorica sau materiale pretioase nu se gasesc in acest transport", relata
,,Adevarul".

Intr-o simetrie induiosatoare, produsa prin voia hazardului, situatia tezaurului romanesc era aceeasi cu a unui
veteran de razboi care ramasese in Rusia inca din perioada razboiului si se intorsese cu acelasi vas ,,Principesa
Maria". Il chema Toma Cazacu si era din Turnu Magurele. ,,E invalid. E un ins marunt, pipernicit aproape,
imbracat cu o bluza alba ruseasca sub un surtuc vechiu negru. Ne spune ca i s-a facut dor de tara, de ai lui si
staruintele i-au fost realizate. Si-a adus cu sine un samovar, un radio, o pendula lunga de doi metri, un pat de fier
nichelat si o valiza. E toata averea lui", scriau reporterii ,,Adevarul". Acesta a fost norocul lui Toma Cazacu, sa
revina in tara cu prima transa a tezaurului romanesc.

O problema interesanta, in legatura cu aurul, cu tezaurul romanesc. Aceasta problema are o vechime de 50 de
ani si se refera la socotelile dintre Rusia tarista si Romania regala.

Leonid Brejnev

Nici comunistii nu prea au succes

Au continuat negocierile pentru restituirea tezaurului, a obiectelor de valoare, a aurului. Desi Trotki spusese ca
aurul va fi inapoiat cand va fi infranta burghezia romaneasca, autoritatile de la Moscova n-au mai tinut cont nici
de aceasta. In 1956, s-a realizat, totusi, o restituire partiala mai cumsecade decat precedenta - 33 de kilograme
de aur -, care continea si tezaurul de la Pietroasele, monezi si medalii de aur. Ulterior, in 1965, Nicolae
Ceausescu a purtat discutii tete-a-tete cu Leonid Brejnev. Romanii expuneau pe larg situatia delicata care a dus
la sechestrarea tezaurului, Brejnev, comunist batran si viclean, se facea ca nu stie ce sa faca cu pisica moarta
aruncata in ograda sa: ,,O problema interesanta, in legatura cu aurul, cu tezaurul romanesc. Aceasta problema
are o vechime de 50 de ani si se refera la socotelile dintre Rusia tarista si Romania regala. Acum insa discutiile
au loc intre doua state socialiste, care in acest timp au incheiat diferite acorduri, au stabilit relatii fratesti,
prietenesti. Dupa 50 de ani, deodata, doua state socialiste incep sa-si aminteasca de relatiile dintre guvernul
tarist si guvernul regal. Pe noi ne-a uimit insasi punerea acestei probleme", spunea liderul rus, evitand cat putea
subiectul. Carevasazica, nu voia sa aiba nicio mostenire a trecutului capitalist. Nu s-a mai ajuns la nicio
intelegere.

12 galbeni intarziati

Chestiunea a revenit in atentia autoritatilor si dupa prabusirea sistemului comunist in cele doua state. In 1994,
presedintele Ion Iliescu efectua o vizita oficiala la Moscova si a redeschis discutiile. Federatia Rusa, ca si
URSS, tergiversa si nu prea voia sa coopereze, ba chiar a impus conditii, anume intensificarea schimburilor
economice si comerciale bilaterale, dar fara sa dea vreo garantie. Rezultatul vizitei primului presedinte
democratic ales al Romaniei a fost nici mai mult, nici mai putin de 77 de grame de aur, sub forma a 12 monezi.
Si acestea au fost inregistrate abia in 2008 - 14 ani mai tarziu! Totusi, s-au facut cativa pasi inainte: in 2003, a
fost infiintata o comisie mixta care analizeaza istoria tezaurului si poarta o parte din responsabilitatea
negocierilor care continua inca.

In casa cu inamicul. Romanii fata cu ocupatia germana

Foto: Piata Sarindar sub ocupatie straina: romanii au ramas pietoni

23 noiembrie/6 decembrie 1916, Bucuresti. Pe Calea Victoriei sunt insirati sergentii de oras, imbracati la patru
ace, alesi pe spranceana - mai voinici, mai inalti, mai imbietori la chip. Il intampina pe maresalul Anton Ludwig
August von Mackensen. Bucurestiul intra sub ocupatia germana pentru urmatorii doi ani. Timp de trei zile,
armatele Puterilor Centrale au tot intrat in Capitala tarii, parasita de autoritati, care se refugiasera la Iasi.
Populatia Bucurestiului, indeosebi strainii si germanofilii, dar si curiosii, i-au intampinat cu flori pe ocupanti.
Nefiresc, dar asa merg lucrurile.

Majoritatea romanilor ramasi in regat nu se bucurau catusi de putin de situatie. Capitularea Bucurestiului a venit
ca un trasnet peste populatia orasului. Primele reactii, intre patru pereti, departe de ochii spionilor straini, au fost
de mare amaraciune. ,,Pe refugiul din fata Palatului regal intalnesc pe un cunoscut comercian elvetian care
scobora de la automobil-Club. Acolo era instalat un spital militar. Omul era agitat si cu lacrimi parca in ochi.
<<Sunt in spital foarte multi soldati raniti. Cand a venit sus stirea ca dusmanul a intrat in Capitala, toti s-au
sculat in paturile lor si au izbucnit in hohote de plans>>", relata Constantin Bacalbasa in ,,Capitala sub ocupatia
dusmanului". Bacalbasa, ziarist si om politic roman, a trait sub germani cei doi ani ai ocupatiei, a fost arestat, a
invatat sa se descurce in noile conditii. Si a scris despre toate acestea.

Totul pentru mancare

Foto: Politia Capitalei asigurata de doi
nemti si un roman

Ce aveau sa afle romanii despre nemti

intai de toate e ca erau foarte preocupati
de alimente, de hrana, de provizii. Prima
lor grija a fost sa asigure aprovizionarea
trupelor. S-au dus direct la primar cu un
ultimatum: in 24 de ore sa li se predea
cantitatile cutare de alimente (cartofi,
orez, ceapa, varza, zahar, ceai, vin etc.).
Primarul, cam sovaitor, le spune ca se
poate acoperi cererea in mare parte, in
afara de cea de orez. Nu se gasea orez. A
doua zi, ofiterii germani au plasat
amenintarile acolo unde a trebuit si
angrosistii care ascunsesera orezul
pentru a practica fara rusine specula, au
predat rezervele.

Dar problema mancarii a ramas. Bacalbasa descria comportamentul armatelor germane ca o haita de lupi
flamanzi. ,,Germanii sunt cei mai mancaciosi si cei mai nesaturati oameni ce am cunoscut. La ferestrele tuturor
bacaniilor, birturilor, bodegilor, unde sunt expuse fructe, mezeluri, carnuri soldatii germani stationeaza in
grupuri, privesc, comenteaza, isi ling buzele", scria gazetarul in volumul de memorii. Denunturile privind
alimentele ascunse au scos la iveala cantitati de nebanuit de zahar, orez, macaroane si de toate cele. Germanii au
ridicat toate marfurile si au dat in schimb bonuri de rechizitie. In cateva saptamani de la instalarea lor in
Bucuresti, magazinele s-au golit.

Mai tarziu, au introdus ratiile si cartelele. Carnea devenise o delicatesa pentru romani. Proviziile erau impartite
ierarhic: ce era mai bun pentru ofiteri, restul pentru soldati si resturile - pentru populatia romana. Dar romanii au
gasit cale sa pacaleasca vigilenta germana: ,,Tertipurile prin care locuitorii din jurul Bucurestilor incercau sa
aduca carne in capitala: o puneau intr-un cosciug in caruta pe care o urmau, bocindu-se, pana treceau de centura
supravegheata. Alte femei aduceau purcei purtandu-i in brate ca pe copii", isi amintea Alexandru Tzigara-
Samurcas in ,,Memorii". Se descurca fiecare cum putea.

Willkommen in Bukarest

Administratia germana a impus, de la bun inceput, schimbarea numelor stabilimentelor publice ori private. Au
ocupat intai institutiile esentiale pentru controlul unui oras: posta, telegraful, politia. Comandatura s-a asezat in
cladirea Ministerului Lucrarilor Publice. Palatul Cercului Militar din Piata Sarindar este inaugurat - caci
constructia nu era inca finalizata - ca inchisoare pentru prizonierii rusi si romani. Apoi, au fost desfiintate o
parte dintre birturi, iar altele care erau mai acatarii au fost ocupate exclusiv de nemti si aliatii lor. Acelasi lucru s-
a intamplat cu toate cluburile din Bucuresti - au aparut in loc zeci de cazinouri pentru ofiteri si soldati.

Romanii merg pe jos si mananca pe apucate

Foto: Soldatilor le placea sa se plimbe cu
tramvaiul tras de cai

Din cele dintai zile de ocupatie, germanii

au emis ausveisurile - ,,ausweiss" in
germana inseamna act de identitate - care
au devenit obligatorii tuturor cetatenilor.
Nu era voie sa iesi din casa in lipsa lor.
Apoi, au urmat cartelele la paine,
cartelele la carne, cartelele la petrol si
combustibil. Cozile se tot lungeau in
Bucuresti, dar publicul se supunea fara
sa cracneasca. Ce sa facao Cartelelor le-a
urmat sezonul lung al ordonantelor. Daca
la inceput erau in limita bunului simt,
curand au atins absurdul: la inceput a
fost ordonanta pentru declararea
cantitatilor de zahar, apoi a sticlelor goale, a animalelor domestice, a obiectelor din cauciuc, interdictia de a se
fabrica sapun, de a se prepara prajituri, cozonaci si bomboane, interdictia de a se folosi fete de masa in birturi,
oprirea consumarii cartofilor prea tineri. Apropierea iernii i-a determinat pe nemti sa colecteze toate hainele de
blana ale bucurestenilor. Cand blanurile nu au fost de ajuns, s-a trecut la confiscarea plapumilor si saltelelor de
lana. Ocupatia a dat jos bucurestenii si din trasuri si birje. Caii au fost toti rechizitionati. Dupa aceea au fost
confiscate trasurile si pana la urma si bicicletele. Initial, a fost interzisa si circulatia tramvaielor, dar s-a revenit
asupra deciziei si a fost infiintat un program special pentru tramvaie si trenuri.

Predilectie pentru arestari si femei

Nemtii s-au instalat imediat in casele oamenilor refugiati in Moldova. Dar nu era aceasta regula. Daca vreunui
ofiter se intampla sa-i placa vreo casa mare si confortabila, dar ocupata, atunci familia era mutata fortat intr-una
sau doua camere si ofiterul se instala dupa voie. Se putea si ca, daca circumstantele o cereau, proprietarul casei
sa fie arestat o perioada. Multi au avut aceasta nesansa. Din case se fura fara nicio remuscare, iar daca se
intampla ca vreo femeie sa stea singura, era imediat invitata sa petreaca alaturi de ofiteri. Femeile - si romance,
si straine - si-au gasit astfel protectie in timpul ocupatiei. Dame singure si fara ajutor s-au descurcat cum au
putut, in ciuda oprobiului public la care erau supuse. Mai ales servitoarele straine care aveau grija de casele
celor plecati in Moldova acceptau invitatiile ocupantului. ,,Cateva luni dupa intrarea germanilor, a inceput sa se
resimta lipsa de servitoare", scria Bacalbasa amarat de gradul de degradare morala al societatii. Servitoarele
poate ca aveau, totusi, vreo scuza, dar acelasi lucru se intampla si cu alte doamne romance, cu blazon. ,,O
cunoscuta artista de opereta a fost impartiala cu invaziunea, a avut patru amanti: un german, un austriac, un turc
si un bulgar", continua Bacalbasa. Nu era un desfrau general, totusi statisticile au aratat ca plecarea germanilor
din Bucuresti a lasat in urma cam 4.000 de cereri de divort.

Razbunarea Sfantului Dumitru

Foto:Soldati bulgari in curtea
Comandaturii germane din Bucuresti
(sursa: george-damian.ro)

Cand au intrat in Bucuresti armatele

bulgare si au defilat prin fata
restaurantului Capsa, ofiterii se simteau
mai mandri decat oricand. ,,Generalul
bulgar Drandarewski a spus o data mai
demult ca intr-o zi va bea cafeaua cu
lapte la cofetaria Capsa. De atunci
cofetaria Capsa a ramas pentru bulgari
un simbol", scria C. Bacalbasa. De
aceea, bulgarii au cerut ca restaurantul sa
le fie predat lor. L-au jefuit bine si apoi s-
a inchis. De altfel, jaful a fost
comportamentul normal al bulgarilor
inca de cand au trecut Dunarea.
Violurile, bataile, devastarile erau la ordinea zilei. Unii dintre contemporani au zis ca aceasta era ura, ura
nestavilita, razbunarea pentru infrangerile din trecut, nicidecum comportamentul deviat de anii de razboi.
Uneori, interveneau germanii pentru a mai potoli pornirile barbare. Un eveniment de acest fel, in care
Mackensen si-a prins urechile din cauza bulgarilor a fost rapirea moastelor Sfantului Dumitru. In dimineata zilei
de 17 februarie 1918, s-a anuntat ca au disparut moastele sfantului de la Mitropolie. Printr-o diversiune, bulgarii
le furasera si fugisera cu ele. Voiau sa le duca in tara, ziceau ca sfantul fusese bulgar. Au fost opriti la
Calugareni si intorsi din drum din ordinul lui Mackensen care nu era prea entuziasmat la gandul unei revolte in
Bucuresti pentru moastele bulgarilor. Femeile romane, mai evlavioase din fire, au fost convinse, la finalul
razboiului, ca acesta a fost motivul pentru care au pierdut Puterile Centrale: germanii au furat clopotele
bisericilor, iar bulgarii l-au rapit pe Sfantul Dumitru. I-a batut Dumnezeu pe pacatosi.

,,Ce dracu, aici toti sunt milionariv!"

Germanii au avut sedere relaxanta in Romania. Au facut in asa fel incat sa nu duca lipsa de nimic. Banii ii
adunau din amenzile usturatoare si dese pe care le aplicau cetatenilor. Cele mai multe au fost date proprietarilor
de caini. S-a intamplat ca germanii sa declare razboi deschis cainilor din oras: s-a impus o taxa pe caine,
obligatia de a pune tuturor cainilor botnita, chiar daca stateau inchisi in curti - pentru ca oricum nu aveau voie sa
iasa pe strada. Daca un ofiter al Kaiserului era latrat de vreun caine, era impuscat. Fara discutii. Stapanul era
amendat, ca sa tina minte. Apoi, era si chestiunea preturilor. Statul major economic german era cel care fixa
preturile si s-a ingrijit ca acestea sa creasca dupa nevoile razboiului. ,,Scumpetea alimentelor a ajuns strigatoare.
La bacania Ciobanu preturile sunt fantastice. Kilogramul de unt costa 16 lei (Astazi 50). Kilogramul de cascaval
grecesc 16 lei (Astazi 40-50). Sunca 16 lei kilogramul (Astazi 60). Curcanul 30 lei (Astazi 120-150)",
exemplifica Bacalbasa in memoriile sale. Pretul carbunilor s-a dublat: s-a ajuns ca transportul sa fie jumatate din
pretul marfii.

Dar cel mai mult le-a placut nemtilor frumusetea Bucurestilor. Le-au placut si casele, si carciumile, si
magazinele. ,,Un soldat saxon vazand in vitrina croitoriei Pangl (n.r. - Furnizorul Casei Regale, cu sediul pe
Calea Victoriei 98) un costum cu 500 lei, a exclamat: <<Ce dracu, aici toti sunt milionari/!>>", scria Bacalbasa
in memorii.

Masinile maresalului scoase la mezat

Atat de bine se simteau ocupantii, incat i-a cuprins un mare simt al negotului. Desigur, faptul ca totul era
confiscat sau pe cartela juca in favoarea lor. Totul se vindea pe sub mana: benzina, spirt, alimente. La un
moment dat, a fost data o lovitura chiar maresalului Mackensen: i-au furat cele doua masini. Primul automobil a
fost sustras de soldatii bulgari, care l-au trecut imediat Dunarea. Al doilea, sustras de soferii maresalului, a fost
vandut unui comerciant din Bucuresti. Oferta prezentata a fost stralucitoare in conditiile in care niciun roman nu
avea vreun mijloc de transport personal: o masina germana, marca reputata, caroserie eleganta in conditie buna.
A inteles comerciantul ca e vorba de masina de furat, asa ca a raportat la politia germana si s-a realizat un
flagrant delict. Soferii imorali au fost arestati si inchisi imediat.

Ce au lasat in urma

Toata populatia a putut admira un singur lucru la armatele ocupante: spiritul prusac si metoda. ,,Cand dau o
porunca trebuie sa fie executata. Mai mult nu stiu. Sunt robii metodei. Asa se explica de ce, cand au fost siliti sa
evacueze Romania, au facut o retragere exemplara pe care suntem siliti s-o admiram", scria Bacalbasa. Tot el
explica faptul ca romanii nu au putut deprinde nimic din comportamentul si gandirea nemtilor, intrucat acestia
nu aveau deloc acces in posturile de conducere controlate de ocupanti. Romanii priveau de la distanta si poate ca
mai gandeau la stiinta organizatorica extraordinara a ocupantului, dar nu era nimic de facut. Cert e un singur
lucru: ofiterii din administratie se instalasera atat de bine in Romania, incat se rugau sa nu fie delegati in alte
parti. In momentul in care un numar mare de ofiteri a trebuit sa plece sa ajute la ofensiva impotriva Italiei,
atitudinea a fost aceeasi: ,,Atunci a fost o adevarata jelanie, fiindca aproape nici un ofiter nu voia sa plece din
Romania. Belsugul de la noi si celelalte dulceti de traiu ii legase strans de tara noastra", isi amintea Bacalbasa.

,,Cred ca vom avea necazuri cu rusii, nu ma indoiesc"

Serialul ,,100 de ani de la Marele Razboi" va prezinta cele mai importante aspecte ale intrarii Romaniei in
Primul Razboi Mondial. Dar nimeni nu poate vorbi despre un razboi la fel ca oamenii care s-au intors de pe
front sau au vazut focul pe cer. Am rasfoit jurnalele martorilor primei conflagratii mondiale, publicate de editura
Humanitas, si redam fragmente scurte, dar esentiale. Astazi, va prezentam ,,Jurnal de razboi: 1916-1917",
volumul I (ed. Humanitas, 2014), scris de regina Maria pe parcursul celor doi ani in care Romania a participat la
Primul Razboi Mondial.

marti, 22 noiembrie/5 decembrie 1916

In tren

M-am trezit cu inima la fel de grea ca la culcare - ba chiar a trebuit sa ma ridic de la masa la micul dejun fiindca
nu-mi puteam stapani lacrimile.

Am fost la Iasi ca de obicei, m-am intalnit cu primarul Marzescu si sotia lui, apoi cu St. Aulaire (ministrul
francez) si cu amiralul Fournier, care insista amandoi ca nu se mai pot face greseli, ca Rusia si Romania trebuie
sa lucreze mai strans impreuna si ca trebuie sacrificat macar Iliescu, care in randurile lor e considerat un
tradator. Ei par sa dea problemei o importanta disperata, dar nu stiu daca Nando (n.r. - regele Ferdinand) va avea
curajul sa se rupa de ,,clica" aceea pe care inca o sustine.

Deocamdata nu ni s-a confirmat caderea Bucurestiului.

M-am dus la spitalul Crucii Rosii sa-mi vizitez ofiterii raniti.

Dupa-amiaza am facut o scurta plimbare cu Nicky si Mignon, apoi am scris si am citit, in asteptarea vestilor
care sosesc intotdeauna catre seara.

Au sosit si erau cum nu se poate mai proaste - marea batalie care trebuia sa salveze Bucurestiul a fost pierduta -
nu mai exista speranta. Dupa un succes admirabil asupra bulgarilor (armatele lui Prezan), doua zile mai tarziu,
armata lui Socec, care facea parte din trupele lui Prezan, a avut un esec rasunator la sud. La nord, pe linia Pitesti-
Titu-Campulung, presiunea era enorma, nu puteam rezista, asa ca armata lui Averescu a primit ordin sa se
retraga din Predeal; deci totul e pierdut, tot ce ne-a fost casa, tot ce ne-a fost drag. Nu ne mai raman decat
Moldova si o particica din Dobrogea.

Cand ni s-a confirmat vestea cumplita, mi-am dat seama ca, in ciuda a ceea ce se intampla, inima mea tot se
agata de speranta. Pana acum am trait cu nadejdea de a ma intoarce la micul mormant, acum e in mainile
dusmanului! Cat de greu imi e! O clipa am simtit ca am sa mor de durere. Dupa cina a venit Ballif sa vorbeasca
cu mine, devotamentul lui plin de curaj mi-a facut bine.

Foto: Regina Maria, in fata unui sediu al Crucii Rosii,

alaturi de ofiteri ai Antantei

Duminica, 27 noiembrie/10 decembrie 1916

Iasi

Ninge! Pamantul e alb, dar gandurile mele sunt negre si

chinuite.

M-am intalnit cu Poklevski (ministrul rus), care pleaca si

va fi inlocuit de un general.

Multe lucruri de hotarat, de discutat, de randuit - lucruri

de cea mai mare gravitate, care ameninta sa se inrautateasca pe zi ce trece. Azi, insa, sunt calma. Cred ca ne-ar
fi usor daca ne-ar putea muri inima. Dar cum sa renunti la speranta si totusi sa traiesti, si totusi sa plamadesti
alta speranta de care sa te agatia

Vestile sunt in continuare proaste - nu stiu cum se va sfarsi.

Dupa pranz am avut o intrunire a comitetului pentru ajutorarea refugiatilor. Olga Sturdza si mitropolitul mi-au
adus un ajutor practic.

Traiesc intr-o agonie a nesigurantei fata de ziua de maine.

Totul e durere, gandurile despre viitor, gandurile despre trecut, din trecut n-a mai ramas nimic! Iar mormantul
lui Mircea e in mainile dusmanului.

Cine traieste in casa mea, in camerele mele - iubita mea camaruta cafenie, dormitorul meu mare si celelalte
incaperi pe care le aranjasem cu atata grija si iubireo Ma voi mai intoarce vreodata, va putea oare inima
omeneasca sa-si inceapa viata din nou

Traiesc oare in realitate, sau intr-un vis nefiresca

Nu se poate sti ce se petrece acolo, in partea aceea din tara care, cu atat de putin timp in urma, era inca a
noastra - nu se poate sti nimic, nimic.

Nu a trecut mult de cand mergeam cu automobilul la Sinaia, Campina, Campulung, Pitesti ca sa vizitez
spitalele! Inca era tara mea! Si acumf Vai, ce chin! Si cand ma gandesc ca am fi fericiti fie si daca am putea sa
pastram Moldova si sa nu plecam din Iasi!

Inainte de cina m-am intalnit cu Bratianu si am incercat sa-l conving ca trebuie sa se actioneze cu o mana sigura
si ca lucrurile nu trebuie lasate sa mearga la intamplare, cum se intampla acum - chiar si in cea mai neagra
nenorocire, trebuie sa incercam sa ajutam si sa nu ne lasam prada disperarii si lancezelii. Oamenii nostri sunt
prea plini de vechile lor prejudecati, de vechile lor ranchiune, de vechile lor ambitii. In vremuri atat de
groaznice, de nefiresti, in razboi, puteam avea si atitudini nefiresti, atata timp cat sunt ferme si de folos. De asta
incerc sa-i conving. E vremea pentru actiune, chiar pentru o actiune autocratica, daca este necesar. E nevoie de
un brat puternic si pentru a pedepsi, si pentru a ajuta. Dar oamenii nostri sunt prea moi, de aceea vreau sa incerc
sa-l conving pe Nando, la Cartierul General, ca pana si in treburile ,,civile" trebuie pusa ordine militara. ACUM
E MOMENTUL CAND SE POATE FACE.

Dupa cina l-am primit pe noul ministru rus, generalul Mosolov, un gentilom de curte inteligent, cu un aer
viclean, care e de mult un apropiat al lui Nicky (n.r. - tarul Nicolae al II-lea) si care stie si a vazut multe. Cred ca
vom avea necazuri cu rusii, nu ma indoiesc, acum suntem prea slabiti, cu armata pe jumatate nimicita si tara pe
jumatate furata, lipsiti de toate bogatiile noastre!

Ganduri triste, realitati triste, griji triste - triste, triste, triste...

Barbu a venit din nou sa ma vada, ceea ce mi-a facut bine - apoi am stat multa vreme si am scris scrisori pentru
cei din Rusia. Mosolov mi-a adus scrisori de la Alix (n.r. - Alexandra Feodorovna, sotia tarului), Ducky si
matusa Miechen (n.r. - Marea Ducesa Maria Pavlovna, nascuta Maria de Mecklenburg-Schwerin).

[&lt;a href="//storify.com/bogdanenacheg/100-de-ani-de-la-marele-razboi" target="_blank"&gt;View the story

"100 de ani de la Marele Razboi 1916 - 2016" on Storify&lt;/a&gt;]