1.

RAMSES al II-lea (1282-1215)

Numele de naştere: Ra-mesi-su „Re l-a născut pe el“, cu epitetele meriImen „îndrăgit al Amon sau
netjer heqaIunu „un zeu, stăpânul Heliopolis-ului“. Formele grecizate: Rapsakes (Manethon, Fr.
55), Rampses(Idem, Fr. 56 a-b) etc. La Pliniu şi Tacitus apar formele Rhamsesis şi Rhamses.
Numele de domnie: User-Maat-Re „Puternic prin Maat, un Re“, urmat de mai multe epitete, dintre
care le amintim pe setepen-Re „alesul lui Re“, tit-Re „imaginea lui Re“ sau iua-Re „moştenitorul lui
Re“. Diodor l-a identificat pe Ramses al II-lea prin forma grecizată a numelui de domnie:
Ozymandias. 278 Ramses al II-lea, fiul lui *Sethi I şi al reginei Tui, este al 3-lea faraon al dinastiei
a XIX-a, unul dintre cei mai cunoscuţi suverani ai Egiptului. Figură emblematică a istoriei
faraonilor, Ramses al II-lea a rămas în conştiinţa posterităţii nu numai datorită monumentelor şi a
documentelor egiptene antice ci şi a unor creaţii literare moderne (vezi poemul lui Percy Bysshe
Shelley intitulat „Ozymandias“, 1817) şi prin cinematografia secolului al XX-lea( vezi celebra
ecranizare a lui Cecil B. DeMille „Ramesses“ cu Yul Brynner în rolul principal, din anul 1956).
Domnia lui Ramses al II-lea, probabil faraonul „Exodului“, este foarte bine caracterizată prin
numele-nebti: mek-Kemet waf-khasut „Protector al Egiptului, cel care subjugă ţările străine“. Din
timpul domniei sale provin numeroase inscripţii însă pe baza acestora nu se poate stabili începutul
domniei. Data în cauză depinde de cronologia lungă, medie sau scurtă adoptată pentru istoria
faraonică de către savanţi. Mai mult, în rândul egiptologilor există o controversă şi în legătură cu
numărul inscripţiilor lui Ramses al II-lea care pot fi datate cu exactitate. Ramses al II-lea a avut cel
puţin şapte consoarte care purtatu titulatura de „marea soţie regală“. Prima şi cea mai cunoscută
soţie a fost Nefertari care purta epitetul „îndrăgita Mut“. În cinstea ei Ramses al II-lea a ridicat cel
de-al doilea templu de la Abu Simbel şi un impresionant mormânt în Valea Reginelor (QV 66).
Interesant de remarcat este faptul că în nici o scenă sau text din locul de veci al reginei nu apare fi-
gura sau numele lui Ramses al II-lea. A doua mare soţie a fost Isetneferet care probabil a îndeplinit
această calitate după anul al 21-lea al domniei lui Ramses al II-lea. La treispreceze ani după
încheieierea tratatului de alianţă cu hittiţii, în anul al 34-lea al domniei sale Ramses al II-lea se va
căsători cu fiica 279 regelui hittit Hattusilis al III-lea, numele prinţesei fiind păstrat numai de
documentele egiptene: Maathorneferure. Calitatea de „marea soţie regală“ a mai fost îndeplinită
ulterior şi de patru dintre fiicele sale: Bentanath, Meritamon, Nebettaui şi Henutmire. După
investigaţiile egiptologului F. Gomoaà , Ramses al II-lea a avut cel puţin cincizeci de fii şi patruzeci
de fiice. Aceştia apar pe o serie de monumente ale domniei sale cum ar fi: templele de la Abu
Simbel, Derr, Luxor, Ramesseum, Wadi es-Sebua, Abydos etc. În conformitate cu acestea se cunosc
cu certitudine numele a douăzecişinouă de fii ai lui Ramses al II-lea. Primul născut de regina
Nefertari a fost Amonherkhepseshef, multă vreme prinţul moştenitor al tronului şi care a decedat
între anii 40-52 ai domniei lui Ramses al II-lea. Al doilea fiu a fost Ramses şi provenea de la regina
Isetneferet. Unul dintre cei mai cunoscuţi fii ai lui Ramses al II-lea a fost Khaemuaset ( al patrulea
fiu, născut de regina Isetneferet), mare preot al zeului Ptah din Memphis. Multe din monumentele
epocii faraonice au fost restaurate din ordinul acestuia, iar datorită cunoştinţelor sale, în epoca
greco-romană, a fost considerat un vrăjitor celebru(vezi Romanul lui Setna şi Siusire). Urmşul lui
Ramses al II-lea a fost cel de-al treisprezecelea fiu al său, născut de aceeaşi Isetneferet, *Merenptah.
În marea lor majoritate fiii lui Ramses al II-lea au fost înmormântaţi în Valea Regilor într-un
mormânt unic cuprinzând în jur de 150 de încăperi(KV 5). Această sepultură este investigată şi în
prezent de către egiptologul american Kent Weeks. După moartea tatălui său, Ramses al II-lea a
însoţit cortegiul funerar cu mumia lui *Sethi I la Theba, unde după funeralii participă la
„Sărbătoarea Opet“ şi numeşte în funcţia de mare preot al zeului Amon din Karnak pe Nebenenef.
Tot atunci şi-a anunţat intenţiile edilitare: mă- 280 rirea templului din Luxor, fondarea Ramesseum-
ului, terminarea templului lui *Sethi I de la Gurna şi a marii săli hipostile din Karnak, fondarea
templului de la Beith el-Wali din Nubia şi a unei capele la Silsileh. În drumul spre capitala sa, Pi-
Ramses, se opreşte la Abydos unde a decis terminarea templului lui *Sethi I şi fondarea propriului
edificiu. Este important de precizat faptul că acestea sunt numai decizii iar în majoritatea cazurilor
1
construirea monumentelor se va concretiza în a doua jumătate a domniei sale. Ramses al II-lea şi-a
schimbat de mai multe ori numele. Iniţial numele de domnie era numai User-Maat-Re , urmat de
mai multe epitete cum ar fi: „Imaginea lui Re“, „urmaş al lui Re“ etc. Probabil, numai din anul al 2-
lea al domniei sale adoptă epitetul „ales al Re“ (setepen-Re), nelipsit ulterior din cartuşul regal. O
analiză atentă a schimbărilor de nume şi a adoptării unor epitete noi a determinat pe cercetători să le
folosească drept criterii de datare a domniei. Dacă am ţine cont de numărul reliefurilor şi al textelor
care se referă la activităţi militare, Ramses al II-lea ar putea fi calificat drept cel mai războinic
faraon al întregii istorii egiptene. Multe dintre acestea, deşi uneori sunt datate, nu reprezintă fapte
istorice, ci cum a stabilit britanicul K. A. Kitchen sunt texte „retorice“, adică inscripţii care nu
conţin detalii concrete şi sunt expresii ale grandomaniei faraonului. Încă din anii tinereţii sale
Ramses al II-lea dorea să extindă hotarele Egiptului şi prin urmare să controleze un vast imperiu.
Înainte de anul al 5-lea al domniei sale faraonul era în contact permanent cu popoarele nubiene, iar
raporturile cu aceştia erau şi de natură războinică. Scenele templului de la Beith el-Wali dovedesc
această stare de lucruri, iar ulterior pereţii altor temple, cum ar fi Abu Simbel, Derr sau Aksha, au
fost decorate cu scene de luptă dintre egipteni şi popoarele sudice. Foarte probabil că în primii doi
ani de domnie Ramses al II-lea a purtat războaie 281 împotriva tjehemu(o populaţie libiană) şi a
asiaticilor. În orice caz, conflictele cu Nubia s-au desfăşurat în partea ei sudică, adică în Kush. Cea
mai grea încercare militară din viaţa lui Ramses al II-lea a avut loc în anul al 5-lea al domnie sale
când a fost nevoit să se confrunte cu o puternică coaliţie a statelor din Orientul Apropiat. Cu o
armată formată din patru corpuri, denumite după zeii Amon, Re, Ptah şi Seth, faraonul a înaintat
spre teritoriul sirian. Coaliţia antiegipteană a fost condusă de regele hittit Muwatallis. În tabăra lui
Ramses al II-lea, situată în apropierea localităţii Qadesh, au fost trimişi de hittiţi doi „emisari“ care
au reuşit să-l dezinformeze pe faraon, convingându-l că trupele hittite sunt departe. Ramses al II-
lea, care beneficia numai de aportul corpului Amon al armatei sale, restul oştirii sale aflându-se
eşalonată pe coasta levantină, a ajuns în apropierea platoului de la Qadesh. Atunci a avut ocazia să
constate realitatea: se afla faţă în faţă cu întreaga armată a coaliţiei condusă de către hittiţi. Aceştia
din urmă beneficiau de o superioritate numerică dar şi de una tehnico-militară. Carele lor de
luptă(probabil 37.000 la număr) erau mai mari, având doi luptători(faţă de unul singur la egipteni) şi
o persoană care conducea carul în sine. Numai curajul şi probabil geniul militar al lui Ramses al II-
lea l-a salvat de la un dezastru, reuşind în cele din urmă să iasă din încercuirea armatei hittite.
Textele egiptene(de la Abu Simbel, Karnak şi Ramesseum) au redat această manevră ca o victorie
strălucitoare a faraonului, însă lupta s-a încheiat cu un rezultat nedecis. Cu timpul au sosit şi
celelalte corpuri ale armatei egiptene, dar Ramses al II-lea, ţinând cont de sfatul generalilor săi, s-a
retras. În anii care au urmat, situaţia din zona siriană era incendiară. Ramses al II-lea a adoptat o
tactică militară mult mai prudentă, reuşind treptat să înnăbuşe revolta oraşelor şi statelor aliate cu
hittiţii, ocupând Askalon-ul şi Dapur-ul. După acestea au intervenit şi forţele hittite, dar 282 chiar şi
ajutorul acestora nu l-au împiedicat pe faraonul egiptean să cucerească oraşul Tunip. Se poate
afirma că la graniţa nordică a imperiului său, după anul al 10-lea al domniei sale, Ramses al II-lea
n-a mai purtat lupte. Aceste succese au condus la restabilirea stăpânirii egiptene asupra unei părţi
din Orientul Apropiat, ceea ce a fost favorizată şi de luptele interne din cadrul Imperiului hittit. În
timpul vieţii lui Ramses al II-lea cel mai renumit azilant politic a fost hittitul Urhiteshup, cel care
sub numele de Mursilis al III-lea a reuşit să-şi urmeze la tron tatăl(pe Muwatallis). După o scurtă
domnie al acestuia, Hattusilis al III-lea s-a răzvrătit şi l-a alungat pe Urhiteshup care a primit azil
politic la curtea lui Ramses al IIlea. Între timp, Assiria lui Adad-Nirari I, prin cucerirea Mitani-ului,
a reuşit să dezechilibreze raportul de forţe din Orientul Apropiat. Într-o atare situaţie, în anul al 21-
lea al domniei sale, Ramses al II-lea a încheiat un tratat de alianţă cu regele hittit Hatusilis al III-lea,
care asigura ajutor reciproc şi un schimb de prizonieri politici. Tratatul nu menţiona şi delimitarea
hotarelor dintre cele două imperii, probabil că ambele părţi s-au mulţumit cu statu quo-ul existent,
adică Egiptul îşi păstra posesiunile sale din Palestina, iar hittiţii controlau Amurru. Tratatul a fost
redactat în akkadiană, descoperit ulterior în arhivele de la Boghazköy, dar şi în limba egipteană
fiind gravat pe pereţii templelor de la Karnak şi Ramesseum. Bunele raporturi care s-au stabilit între
cele două imperii sunt dovedite de numeroasele „scrisori“ trimise de către Ramses al II-lea, de
2
membrii familiei sale şi de către vizirul Paser regelui hittit Hattusilis al III-lea şi soţiei sale
Pudukhepa. Există mărturii scrise cu privire la prezenţa unor medici egipteni la curtea regelui hittit.
Dovadă a bunelor relaţii dintre cei doi suverani este şi trimiterea în Egipt, în anul al 34-lea al
domniei faraonului, a unei prinţese care sub numele de Maathorneferure va 283 deveni „marea soţie
regală“ a lui Ramses al II-lea. Se pare că la curtea faraonului a mai fost trimisă şi o a doua prinţesă
hittită al cărei nume nu s-a păstrat, dar nici data sosirii ei în Egipt, foarte probabil înainte de moartea
lui Hattusilis al III-lea, survenită în anul al 42-lea al domniei lui Ramses al II-lea. Nubia a
reprezentat un teritoriu important pentru Ramses al II-lea. Încă de la începutul domnie sale,
suveranul egiptean a iniţiat construirea mai multor temple, marea lor majoritate terminate ulterior.
Nubia a fost administrată de un „vice-rege“ însărcinat cu ducerea la bun sfârşit a construcţiilor şi a
extragerii aurului. Documentele amintesc mai mulţi „vice-regi“ ai Nubiei din timpul domniei lui
Ramses al II-lea: Amenemopet, Heqanakht, Huy, Setau etc. Ultimul a lăsat în urma sa numeroase
monumente atât în Egiptul propriu-zis cât şi în Nubia. Anumiţi egiptologi sunt de părere că spre
sfârşitul domniei lui Ramses al II-lea, din cauza vârstei sale înaintate, aceşti „vice-regi“ s-au bucurat
de cvasi-independenţă în cadrul imperiului faraonic. În afară de asiatici şi nubieni despre relaţiile cu
alte popoare ale bazinului mediteraneean informaţiile noastre sunt reduse. Deşi existau la curtea
faraonului produse de lux miceniene, acestea n-au ajuns la PiRamses datorită unor relaţii directe, ci
prin intermediul comerţului levantin. Se pare că Wadi Hammamat-ul nu l-a interesat pe faraon, iar
despre oazele vestice avem informaţii numai datorită produselor pe care le furnizau. După
restabilirea păcii Ramses al II-lea s-a preocupat de întărirea ordinii interne a Egiptului. În general a
încercat şi a reuşit să întreţină relaţii normale cu clerul din Karnak. Acesta a recunoscut caracterul
divin al suveranului, cel care era însuşi zeul Amon, în schimb Ramses al II-lea nu s-a amestecat în
succesiunea marilor preoţi. Se ştie că imediat după ocuparea tronului, faraonul a numit un nou
„prim-profet al 284 Amon din Karnak“ în persoana lui Nebunenef, cel care până atunci a fost
preotul zeilor Onuris şi Hathor, aflându-se la Abydos. Însuşi Ramses al II-lea i-a adus la cunoştinţă
că a fost numit în înalta funcţie: „Ai devenit preotul principal al Amon, trezoreria şi hambarele sale
vor fi sub supravegherea ta…Cum trăieşte pentru mine şi mă iubeşte Re şi mă laudă Amon, i-am
prezentat(lui Amon) pe conducătorii armatei, apoi la fel preoţii zeilor…Când aceştia se aflau în faţa
lui(adică a lui Amon), nu era mulţumit de nici unul dintre ei, până când nu am rostit înaintea lui
numele tău…“. Din text reiese că decizia i-a revenit oracolului zeului Amon din Karnak. Din
numeroasele documente ale domniei lui Ramses al II-lea cunoaştem şi numele celorlalţi „prim-
preoţi“ de la Karnak: Wenenneferu, Minmesu, Paser, apoi Bakenkhonsu, cel care a deţinut această
funcţie timp de douăzecişişapte de ani. În conformitate cu genealogia acestora se poate deduce că
funcţia în cauză a fost moştenită de familiile de preoţi, ca atare Ramses al II-lea n-a încercat să-şi
impună un fiu de-al său. Se pare că din punct de vedere religios suveranul s-a sprijint mai mult pe
preoţii zeului Ptah din Memphis, al cărui prim-preot a fost fiul său Khaemuaset, şi pe clerul zeului
Re din Heliopolis. Militarii au reprezentat un sprijin important al domniei lui Ramses al II-lea,
însuşi cultul personal al faraonului s-a răspândit în rândurile acestora. În primul rând din
considerente strategice, noua capitală era la PiRamses, în partea estică a Deltei, în apropiere de
localitatea modernă Qantir. Textele amintesc de existenţa mai multor temple ale metropolei. În
centrul oraşului se afla un templu dedicat zeilor Aton, Harakhti şi Atum, în partea ei sudică se situa
templul zeului Seth, iar la est şi nord erau mici temple construite în onoarea zeilor Ashtarte şi
Uadjet. Ramses al II-lea a construit şi o curte de dimensiuni mai mari destinată celebrării propriului
jubileu sed, iar capitala beneficia de numeroase obeliscuri, 285 statui şi coloane. Descoperile
arheologice recente au scos la lumina zilei ateliere de confecţionare a carelor de luptă şi a armelor,
precum şi un grajd care la nevoie putea să adăpostească 450 de cai. În conformitate cu un pasaj din
P. Anastasi III, pe teritoriul capitalei existau lacuri artificiale cu o faună şi floră luxuriantă. Din
păcate astăzi puţine din vestigiile capitalei sunt vizibile, dar multe din resturile acestora au fost
redescoperite la Tanis, ceea ce confirmă faptul că Pi-Ramses a devenit ulterior o „carieră“ pentru
piatră de construcţii. Ramses al II-lea şi-a celebrat treisprezece sărbători sed, primele cinci fiind
anunţate de către fii săi. Avem cunoştinţe şi despre existenţa unui cult al statuilor colosale ale
faraonului. Pe baza textului unei stele, din anul al 9-lea al domniei sale, un colos al lui Ramses al II-
3
lea era denumit „Ramses-meriamon, zeul“, în timp ce o statuie de dimensiuni mari, reprezentându-l
pe faraon stând pe tronul său, purta apelativul „Re al suveranilor“. Potrivit textului a 57 de stele
descoperite la Qantir, o altă statuie a lui Ramses al II-lea, purtând numele „Monthu în cele două
ţări“, a fost obiectul unui cult destul de răspândit. În special prin intermediul templelor din Nubia,
Ramses al II-lea a scos în evidenţă caracterul său divin. Exemplul cel mai elocvent îl reprezintă
marele templu săpat în stâncă de la Abu Simbel. Practic, până în anul 1813, când Johan Ludwig
Burckhardt a vizitat aşezarea, templul era necunoscut lumii ştiinţifice. În anul 1817, italianul
Giovanni Battista Belzoni a reuşit să degajeze intrarea de nisip şi să pătrundă în interiorul templului.
În anii ' 60 ai secolului trecut, la iniţiativa UNESCO, au demarat lucrările de mutare a templului în
urma construirii marelui baraj de la Assuan. Faţada monumentului este dominată de patru statui de
20 m înălţime ale lui Ramses al II-lea, iar edificiul în sine a fost dedicat divinităţilor Re-Harakhti,
Amon, Ptah şi Ramses(=faraonul în viaţă). 286 Alte temple nubiene, de dimensiuni mai reduse, cum
sunt cele de la Beith el-Wali, Gerf Husein, Wadi es-Sebua, Derr şi Aksha sunt la fel mărturii ale
divinizării faraonului. Numele lui Ramses al II-lea apare practic în majoritatea aşezărilor din
Egiptul antic, suveranul fiind considerat cel mai mare constructor de edificii din istoria faraonică.
Nu este mai puţin adevărat faptul că pentru a duce la bun sfârşit ridicarea monumentelor sale,
Ramses al II-lea deseori a utilizat ca materiale pentru construcţie părţile unor edificii ale înaintaşilor
săi. Cele mai vestite construcţii ale lui Ramses al II-lea, pe lângă templele nubiene care-i serveau
cultului personal, erau templul său funerar de la Gurna, numit de către J.-Fr. Champollion
„Ramesseum“, templul de la Abydos sau lucrările întreprinse la templul de la Luxor. Locul de veci
al lui Ramses al II-lea se găseşte în Valea Regilor (KV 7), care deşi în timpul Antichităţii era încă
accesibil, ulterior a necesitat eforturi serioase din partea egiptologului Harry Burton(1913- 1914)
pentru a-l penetra parţial. Se pare că sepultura a fost inundată, motiv pentru care o mare parte a
inventarului său a fost distrus. La aceasta ar fi con-tribuit şi jefuitorii de morminte din epoca
faraonică. Mumia suveranului a fost transferată succesiv în mai multe morminte: în anul al 15-lea al
domniei lui *Smendes I a fost reînhumat în mormântul lui *Sethi I(KV 17), apoi, în anul al 10-lea al
domniei lui *Siamon a fost mutată în mormântul demnitarului Inhapi şi, în cele din urmă, în anul al
11-lea al domniei lui *Sheshonq I a fost mutată în vestita ascunzătoare de la Deir el-Bahari(DB
320). Dacă mormântul lui Ramses al II-lea, care după opinia unor egiptologi nici măcar n-a fost
terminat, i-a adus mai puţină faimă memoriei suveranului, în schimb mumia sa a devenit celebră,
mai ales după ce în 1976 a fost examinată şi tratată la Paris, utilizându-se toate cunoştinţele
medicale ale epocii contemporane. 287 Bibl.: M. Eaton-Krauss, în: LdÄ V, coll. 108-114; C.
Desroches- Noblecourt, Ramsès II, Paris, 1996; K. A. Kitchen, Ramsses II. Pharaoh Triumphant,
Cairo, 1990; J. D. Schmidt, Ramesses II. A Chronological Structure for his Reign, Baltimore, 1973;
C. N. Reeves, Valley of the Kings, London, 1990, pp. 94-95; 247.

Ciho, Miron, Lexiconul faraonilor, București, pp. 277-287

2. Ramses al II-lea
Faraon al Egiptului
Predecesor : Dinastia Succesor:
Seti I a XIX-a Dinastie Merenptah

Ramses al II-lea

4
Statuia lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel

Domnie 1279 î.Hr. - 1213 î.Hr.

Praenomen

User-Maat-Ra Setep-en-Ra
Puternic în adevăr și în Ra, alesul lui Ra

Nomen

Ramses Meri-Amon
Fiul lui Ra, iubit de Amon

Nume Horus

Kanakht Meri-Maat
Taur puternic, adept al adevărului

Nume Nebty

Mekkemetwafkhasut
Apărătorul pământului, învingătorul cotropitorilor

Golden
Horus

User-renputs Aa-nakhtu
Puternic și longeviv, mare învingător

Consort Nefertari
5
 Mormânt KV7

Ramses al II-lea (cunoscut ca Ramses cel Mare; Ozymandias[1], în greacă) a fost al treilea faraon al celei de-a
XIX-a Dinastii a Egiptului, Noul Regat. Este considerat cel mai cunoscut și cel mai mare faraon al Egiptului antic.
[2]
Succesorii săi și poporul egiptean l-au supranumit „Marele predecesor” și-l numesc, și astăzi, cu afecțiune
„Sese”. Data încoronării lui Ramses al II-lea, III Shemu ziua 27 (31 mai 1279 î.Hr.),[3][4] a fost declarată sărbătoare
în timpul Dinastiei XX. Se presupune că a urcat pe tron în jurul vârstei de 24 - 25 de ani și a condus Egiptul
din 1279 î.Hr până în 1213 î.Hr..[5], domnia sa durând 66 de ani și 2 luni, conform scrierilor lui Manetho. Conform
anumitor legende ar fi trăit 99 de ani, dar de fapt a trăit până la vârsta de 90 - 91 de ani. Oricum în timpul domniei
sale a celebrat 14 festivaluri Sed,[6] mai mult decât oricare alt faraon egiptean.
Fiind Prinț Regent a condus expediții în sud în Nubia, comemorate în inscripțiile de la Beit el-Wali și Gerf
Hussein. În timpul domniei sale a condus câteva campanii militare în nord, în estul Mării Mediteraneene, pe actual
amplasament al Israelului, Libanului și Siriei.
În prima parte a domniei sale s-a axat pe construcția de orașe, temple și monumente și a stabilit capitala în noul
oraș Pi-Ramses în Delta Nilului, pe ruinele orașului Avaris, fostă capitală a hiksoșilor. În acest oraș se afla
principalul templu a lui Seth.
A fost înmormântat în Valea Regilor în mormântul KV 7.[7], apoi mumia sa a fost mutată într-un loc secret la Deir
el-Bahari, fiind descoperită în 1881, iar acum mumia sa se află la Muzeul din Cairo.[8]

Cuprins

 1Copilăria
 2Prinț Regent
o 2.1Campanii militare
o 2.2Construcții
 2.2.1Abu Simbel
 2.2.2Ramesseum
 2.2.3Pi-Ramses
o 2.3Rolul său religios
 2.3.1Festivalurile Sed
 3Sfârșitul
 4Istoria mumiei
 5Ramses al II-lea, faraonul Exodului?
 6Vezi și
 7Referințe
 8Legături externe

Copilăria[modificare | modificare sursă]

6
Ramses al II-lea, copil

Ramses-print regent
S-a născut în anul 1303 î.Hr., iar la vârsta de 14 ani Ramses a fost numit Prinț Regent de către tatăl său Seti I.
[2]
.Ramses al II-lea a fost fiul faraonului Seti I și al marii Soții Regale Tuya. El a avut doi frați. Fratele mai mare
Nebchasetnebet, succesorul direct al lui Seti I, dar acesta a decedat la o vârstă fragedă, și sora Tia. Primul
eveniment mare al vieții viitorului faraon a fost, fără îndoială, ascensiunea la tron a bunicului său, Ramses I,
Ramses având atunci doar cinci ani. Doi ani mai târziu, în 1290 î.Hr., după moartea lui Ramses I, Seti I, tatăl său,
a devenit faraon.
Seti I, pentru a-i oferi o bună educație, a numit cei mai buni oameni de la curte să-i fie mentori. Astfel, Paser
Vizirul s-a ocupat de educația sa în tehnica militară, diplomație, finanțe și astrologie. Al doilea profesor menționat
este Imenemipet, prieten al lui Ramses din copilărie și vicerege al Nubiei. Dar nu se cunoaște cu ce anume a
contribuit acesta la educația viitorului faraon. Tia, a fost un alt mentor al lui Ramses. Acesta a devenit unul dintre
cei mai buni prieteni ai faraonului și un om foarte influent când discipolul său devine faraon, merge atât de
departe încât îi devine acestuia cumnat, căsătorindu-se cu sora sa omonimă Tia.
Ramses a primit responsabilități de la o vârstă fragedă, la 10 ani fiind numit Comandant al armatei și Supervizor
al construcțiilor. O inscripție găsită la Quban, glorifică noile titulaturi ale tânărului Ramses, astfel: Nici un
monument nu a fost ridicat fără supravegherea ta, nici o misiune nu a avut loc fără binecuvântarea ta. [9]
Izvoarele indică că Ramses a fost instruit în utilizarea armelor de la o vârstă fragedă, arătând aptitudini naturale în
mânuirea acestora și conducea carul de luptă cu îndemânarea unui soldat de carieră. La vârsta de 14 ani, i-a fost
permis să ia parte la prima bătălie, însoțind armata egipteană la înâbușirea unei revolte în Libia.

Prinț Regent[modificare | modificare sursă]

7
Nefertari

Fresca de la templul Beit el-Wali in care Ramses este calauzit de zei

La întoarcerea din campania din Libia, tatăl său l-a numit Prinț regent. Seti I a luat această decizie în cel de-al
șaptelea an al domniei sale, datorită pericolului pe care-l reprezentau preoții zeului Amon, care deveniseră foarte
puternici după perioada Amarna. Atât de puternici încât erau în postura să pună în pericol autoritatea faraonului și
a succesorului acestuia. Acest fapt s-a datorat faptului că Seti I, ca și tatăl său, Ramses I, nu erau de viță
regală. Ramses I a fost un general de armată numit Pramses, care a succedat la tron după moartea altui
general, Horemheb. Prin această manevră politică Seti I a pus capăt posibilității ca preoțimea Amonsă succeadă la
tron după moartea sa.
Ramses era acum cunoscut ca User-Maat-Ra Ramses, adică Puternic în Adevăr(Maàt) și în Ra, Fiul lui Ra.
Se spune că Ramses a trăit cu complexul rădăcinilor lui mai puțin nobile. Într-o înscripție de
la Abydoscomemorând drepturile sale divine date prin naștere, consemnează:
Men-Maat-Ra (Seti) m-a crescut, iar Zeul Zeilor m-a avansat la conducere deși am fost doar un copil. Încă de
pe vremea când eram în Ou, el mi-a dat pământul. Curtenii au sărutat pământul în urma mea, cînd am fost
numit Primul Fiu ... și cînd m-am ocupat de afacerile celor Două Țări fiind comandant al infanteriei și al
cavaleriei. Când tatăl meu s-a ridicat în fața poporului (cu mine în brațele lui) le-a spus așa: “ Să-l creșteți ca
pe un rege, să pot să-i văd frumusețea cât timp voi trăi.” [9]
Ramses sugerează în acest text că s-ar fi născut din Oul divin, deși, era conștient de faptul că s-a născut ca un om
de rând, din viță de oameni simpli.
După numirea sa ca Prinț Regent a fost instalat în propriul său palat în orașul Smyrna împreună cu cele două soții
ale sale, Nefertar
Anii Domniei :

8
Bustul colos al lui Ramses II

Inelul lui Ramses al II-lea, cu caii săi favoriți (Muzeul Louvre)

Seti I a murit în jurul 1279 î.Hr., la vârsta de aproximativ 50 de ani. Funeraliile lui Seti conform tradiției au durat
70 de zile.
Încoronarea lui Ramses al II-lea a avut loc la festivalul Shemu (31 mai 1279 î.Hr.), având vârsta de aproximativ
24 - 25 de ani. Deși încoronat, Ramses era bântuit de faptul că nu este de sânge regal. Pentru a depăși această
condiție, s-a străduit să dovedească faptul că este demn de titlul regal. Astfel, în timpul domniei sale a încercat să
exceleze în campanii militare, construcții, religie și nu în ultimul rând, în scrieri care să-i pomenească numele.
Campanii militare[modificare | modificare sursă]

9
Ramses al II-lea în Bătălia de la Kadesh
În al doilea an, Ramses al II-lea i-a învins în mod decisiv pe pirații Shardana, care au provocat ravagii de-a lungul
coastei mediteraneene din Egipt, prin atacarea navelor de marfă. În al patrulea an al domniei, a inițiat prima
campanie în Siria, și a comemorat-o prin ridicarea unei stele în apropiere de Beirut. Multe căpetenii caananite au
fost luate în captivitate în Egipt. Ramses le-a jefuit apoi pe cǎpeteniile asiatice în propriile lor țări, întorcându-se
în fiecare an, la sediul său, la Ribla, cu tribut. În vara celui de-al patrulea an al domniei începe o campanie pentru
a prelua puterea în Levant. Străbate Canaanul, preluând controlul tuturor porturilor feniciene, apoi cucerește
orașul hitit Amurru. Lăsându-și o parte dintre cei mai buni soldați să-l apere, Ramses se întoarce triumfător
în Egipt. Tratatul de pace dintre Egipt și Imperiul Hitit se năruie, iar întreaga regiune devine un vulcan gata să
erupă în orice moment. Fiind un bun strateg, Ramses a început șă-și întărească sistemul defensiv la granițele
regatului, astfel încât și-a întărit granița din nord-vest în zona Deltei Nilului, pentru a putea preîntâmpina orice
atac din partea nomazilor libieni. Același lucru l-a făcut și la granița nord estică pentru a preveni atacurile din
partea canaaniților. Având granițele consolidate, Ramses, a reușit să se relaxeze din punct de vedere militar și să-și
pregătească în liniște armata pentru viitoarele campanii. Prin această campanie, Ramses a reușit să-și asigure o
mare parte din țărmul estic al Mediteranei, prin cucerirea porturilor feniciene, capturând și flota acestora. În acest
fel, devine capabil să lanseze oricând o ofensivă asupra hitiților, atât pe mare cât și pe uscat prin cucerirea
orașului Amurru și implicit a unei bune părți din Siria.
Hitiții conștientizând acest lucru recuceresc orașul Amurru, dar campania lor spre Egipt se oprește datorită
pericolului pe care-l reprezentau asirienii la granița estică. Astfel, dominația puterilor în Levant era sub semnul
întrebării.

Tratatul de pace de la Kadesh, cel mai vechi tratat de pace cunoscut (Muzeul de Arheologie din Istanbul)

10
Campania lui Ramses in Nubia
În primăvara lui 1274 î.Hr, anul al cincilea al domniei lui Ramses, Imperiul Hitit aliat cu Anatolia și Siria,
hotărăsc să atace teritoriul nordic al Egiptului. Regele hitit, Muwatallis al II-lea conducea forțele aliate formate
din două contingente a câte 18.000 de soldați fiecare și 2.500 care de luptă. Ramses avea să riposteze cu o armată
formată din 20.000 de soldați și care de luptă. Numărul de efective al celor două tabere, nu sunt susținute de
dovezi exacte, dar confruntarea finală rămâne în istorie cunoscută drept una dintre cele mai mari bătălii ale
antichitații, Bătălia de la Kadesh. Deznodământul bătăliei a fost incert, fiecare parte declarându-se victorioasă.
După bătălie, Muwatallis al II-lea îi propune lui Ramses al II-lea un tratat de pace, dar acesta îl refuză. La vârsta
de 22 de ani, Ramses a inițiat o altǎ campanie în Nubia, însoțit de doi dintre fiii sǎi, printre care Amun-her-
khepeshef și Khaemwaset. Deși, în timpul domniei lui Ramses, Nubia era colonie de 200 de ani, cucerirea ei a fost
consemnatǎ pe frescele templelor de la Beit el-Wali, ridicate de acesta. Următorii șaisprezece ani ai domniei sunt
dominați de o serie de revolte în zona Canaanului și a fenicienilor care, sprijiniți și de hitiți, nu mai doreau să
accepte autoritatea egipteană. Astfel, Ramses, a fost nevoit să conducă repetate intervenții armate pentru
înăbușirea revoltelor. Conflictele egipteano - hitite iau capăt în anul 1258 î.Hr. când Ramses al II-lea încheie un
tratat de pace cu regele hitit Hattușil al III-lea. Ramses a fost de acord să semneze tratatul cu condiția să se
specifice că hitiții au fost responsabili pentru încălcarea tratatului anterior agreat de Akhenaten și Suppiluliumas.
De asemenea tratatul prevedea un pact de neagresiune și alianță în cazul în care cele două părți sunt atacate de o a
treia parte, sprijin reciproc în înăbușirea revoltelor interne, extrădarea oponenților politici și delimitarea
frontierelor. Copii inscripționate ale tratatului s-au găsit la Ramesseum și pe pereții Templului din Karnak.
Construcții[modificare | modificare sursă]
Anii de domnie ai lui Ramses nu au fost caracterizați doar de campaniile militare, de asemenea, domnia sa a rămas
în istorie și pentru construcțiile grandioase ridicate în timpul său, și mai ales datorită acestora, având în vedere că
istoria domniei sale s-a putut scrie datorită mărturiilor inscripționate pe coloanele sau pe pereții edificilor sale.
Printre cele mai importante monumente care s-au construit în anii săi de domnie se pot aminti: Abu Simbel și
Ramesseum.
Pentru realizarea edificilor sale, nu a ezitat să treacă la demolarea clădirilor și a monumentelor ridicate de
către Akhenaton sau alți predecesori, pentru refolosirea materialelor de construcții și pentru discreditarea acestora.
Abu Simbel[modificare | modificare sursă]

Fațada templului principal din Abu Simbel

Cea mai cunoscută construcție a lui Ramses al II-lea este, fără îndoială, templul din Abu Simbel, ansamblu
arhitectural localizat în sudul Egiptului, în lunca Nilului, la sud de orașul Assuan.
Construit în stânca muntelui, ansamblul este format din două temple, unul mai mare dedicat lui Ramses și unul de
dimensiuni mai mici dedicat soției sale Nefertari.
Templul dedicat lui Ramses este săpat în stâncă pe o lungime de aproximativ 55 de metri, fațada este împodobită
cu patru statui colosale ale lui Ramses având fiecare o înălțime de peste 20 de metri. Între picioarele statuii lui
Ramses sunt sculptate statui mai mici reprezentând pe Tuya (mama sa), Nefertari și unii dintre copiii săi.
11
Sala mare, care se deschide imediat după antreu, este sprijinită de opt coloanele masive, aranjate în două rânduri
de câte patru. Fiecare dintre acestea fiind o statuie a lui Ramses, întruchipat cu atributele lui Osiris. Pe pereții sălii
sunt pictate episoade din Bătălia de la Kadesh.
Templul de dimensiuni mai mici construit în aceeași perioadă, este dedicat soției Nefertari și zeiței Hathor. Acesta
chiar dacă este mai redus în dimensiuni decât templul dedicat lui Ramses este impresionant, de asemenea. Fațada
constând în șase statui, patru reprezentându-l pe Ramses și două pe Nefertari, având fiecare o înălțime de cel puțin
nouă metri.
Ramesseum[modificare | modificare sursă]

Ramesseum
Au durat două decenii pentru finalizarea acestui vast complex arhitectural având drept scop celebrarea cultului lui
Ramses. Misiunea de a construi acest ansamblu i-a revenit lui Penra, arhitectul său, care, cu siguranță, nu i-a
înșelat așteptările. Ramesseum a fost construit pe malul stâng al Nilului, în zona orașului Teba. Având 300 de
metri lungime și 195 metri lățime. A fost dotat chiar și cu un port pentru acostarea vasele în timpul ceremoniilor.
Clădirea principală, cu o structură foarte asemănătoare altor temple din timpul Noului Regat, era formată din două
curți, cu coloane imense, o sală principală pentru oficierea festivităților, alte trei săli și un sanctuar. Coloanele sunt
decorate cu scene din Bătălia de la Kadesh. În interiorul sălii principale este reprezentată bătălia care a dus la
cucerirea orașului Dapur.
Complexul arhitectural a inclus, de asemenea, un palat, hambare și două temple mai mici, dedicate mamei sale
Tuya și soției Nefertari. Ramesseum, prin urmare, ar putea fi definit ca un fel de oraș al religiei, pentru că a inclus,
pe lângă templu principal, un număr vast de clădiri, unele dintre acestea având funcții rezidențiale. Au fost
construite, de asemenea, ateliere, antrepozite și chiar și o școală pentru cărturari, "Casa Vieții", un loc unde scribii
își elogiau suveranul. Întreg complexul a fost inconjurat de ziduri asemeni unei cetăți. Pentru ridicarea
complexului Ramesseum s-au folosit și materiale de construcții rezultate din demolarea altor edificii ridicate de
predecesorii săi. În fața ruinelor, se află o sculptură gigant reprezentându-l pe Ramses, care inițial avea o înălțime
de 17 metri și o greutate de 1000 de tone, în prezent din aceasta rămânând doar baza și capul, alte părți
componente aflându-se în diferite muzee ale lumii.
Pi-Ramses[modificare | modificare sursă]
Construcția orașului Pi-Ramses Aa-nakhtu (tradus: Casa lui Ramses - Mare Învingător) a început în cel de-al
cincilea an al domniei, devenind apoi, reședință regală. Orașul a fost construit în partea de est a Deltei Nilului, în
apropierea ruinelor orașului Avaris, fostă capitală a suveranilor hiksoși. Avaris a fost, de asemenea, și reședința de
vară a tatălui său, Seti I.
Noua reședință se afla într-o zonă foarte bogată. Pământurile roditoare și apele saturate de pește asigurând
aprovizionarea cu hrană a rezidenților. Populația orașului a fost compusă, atât din egipteni, cât și din emigranți
din Libia, Nubia, Canaan și Amurru. Amplasamentul reședinței la granița de est, a avut și rol militar, deoarece
această zonă era expusă în continuu pericolului invaziilor din Asia Mică. Iar politic, această mutare, a redus
considerabil puterea, în ascensiune, a clerului din Teba. Istoria orașului Pi-Ramses, a fost de scurtă durată,
deoarece suveranii dinastiei a XXI-a, la doar un secol după moartea lui Ramses, au decis să mute capitala la Tanis.
Părăsit, Pi-Ramses a rămas pradă jefuitorilor.

12
Obeliscul de la Luxor
Rolul său religios[modificare | modificare sursă]

Fresca de pe templul Wadi es-Sebua in care Ramses aduce omagiu zeilor

Ce l-a împins pe Ramses să construiască atâtea monumente în onoarea lui, mai multe decât oricare alt predecesor
al său? Pentru a înțelege această întrebare, în primul rând, trebuie să înțelegem conceptul de monumente egiptene.
Ele nu au fost concepute ca monumente arhitecturale, ci ca o legătură directă între semizeu și divinitate. Prin
ridicarea templelor, faraonul satisfăcea nevoile zeilor, făcându-le astfel un serviciu. Iar dacă zeii erau fericiți și
poporul Egiptului era fericit, iar meritele pentru această fericire îi revenea faraonului, în calitatea sa de persoană
semi-divină, faraonul constituia legătura între popor și divinitate. Ramses, deși era considerat a fi o ființă semi-
divină, afișa nesiguranță și vanități omenești. El a dorit să arate poporului său și zeilor că este demn de statutul său
divin și că este mai bun decât predecesorii săi. În acest scop a umplut Egiptul de inscripții cu titlurile, victorile și
meritele sale ca suveran și ca semizeu. De altfel, pe o inscripție din perioada sa sunt menționate următoarele: Fă
cunoscute faptele tale în întreaga lume, astfel încât toți să te gratuleze.[10] Ramses a fost responsabil pentru
ștergerea perioadei Amarna din istorie. Mai mult decât atât, a început să distrugă sistematic monumentele Amarna
și a făcut presiuni să schimbe structura preoțimii și ritualurile religioase, încercând să le aducă la forma în care
erau înainte de domnia lui Akhenaton.
Festivalurile Sed[modificare | modificare sursă]
După ce a domnit timp de 30 de ani, Ramses s-au alăturat grupului select format doar dintr-o mână de faraoni ai
Egiptului, care au fost atât de longevivi. Prin tradiție, în anul 30 al domniei, s-a sărbătorit festivalul Sed, iar
Ramses a fost transformat în cadrul festivalului în zeu [11]. Acest festival se celebrează, apoi, la fiecare trei ani până
la moartea faraonului.

Sfârșitul[modificare | modificare sursă]

13
Colosul lui Ramses din Memphis
Înainte să moară Ramses suferea de grave probleme dentare și de asemenea, avea probleme cu circulația sângelui,
din pricina arteritei. Ramses a murit la Pi-Ramses pe data de 1 septembrie 1213 î.Hr., domnind
peste Egipt aproape șaizeci și șapte de ani. Răspândirea știrii morții faraonului a umplut Egiptul de lacrimi și
durere. Cei mai mulți dintre contemporanii săi nu cunoscuseră un alt suveran și credeau că lumea se va sfârși
odată cu moartea acestuia.
Ceremonia de mumificare a durat șaptezeci de zile, conform tradiției. Procesul de mumificare presupune, printre
altele, înlăturarea organelor din corp, în timpul acestei operații dintr-o eroare lui Ramses i-a fost îndepartată și
inima, aceasta a fost repusă în corpul faraonului, dar într-o poziție greșită.
După finalizarea ceremoniilor de mumificare, mumia lui Ramses a fost condusă pe ultimul drum de un cortegiu
funerar naval pe Nil, până la Teba, în fruntea cortegiului fiind nava succesorului său Merenptah. Mumia a fost
depusă în mormântul săpat în stâncile din Valea Regilor. După depunerea mumiei și a comorilor în mormânt,
intrarea mormîntului a fost sigilată.
După moartea lui Ramses al II-lea, nouă succesori ai săi, suverani ai Egiptului antic i-au purtat numele, dar nici
unul nu a reușit să-l egaleze în măreție.

Istoria mumiei[modificare | modificare sursă]

14
Mumia

Mumia faraonului Ramses II expusă în Muzeul din Cairo

La câteva decenii după moartea lui Ramses, în timpul Dinastiei XXI, mormântul său a fost jefuit și multe din
comorile depuse au dispărut. Astfel, începe istoria, plină de peripeții, a mumiei lui Ramses.
Aceasta a fost mutată de mai multe ori de către preoții egipteni în diferite alte morminte, cum ar fi: mormântul
tatălui său (KV17) sau al reginei Inhapy, pentru a o feri de alte jafuri.
În jurul anului 1000 î.Hr., mumia lui Ramses al II-lea, împreună cu alte mumii, inclusiv a bunicului său Ramses
I și a tatălui său Seti I, au fost depuse într-o grotă secretă de lângă templul lui Hatșepsut din Deir el-Bahari,
lângă Teba. Au rămas aici până în anul 1881, când a fost decoperită de un jefuitor de morminte Muhammad Abd
Al-Rasul. Muhammad a fost arestat, iar în timpul procesului a dezvăluit autorităților locul unde se aflau mumiile.
Acestea fiind, ulterior, transportate, de către egiptologul Gaston Maspero, la Muzeul din Cairo.

15
În anul 1974, s-a observat că datorită condițiilor nu tocmai optime în care era depozitată, mumia a început să se
degradeze. Pentru stoparea degradării, s-a decis să fie transportată la Paris, la Muzeul Luvru, pentru depistarea
cauzei. În acest scop, pentru acest transport, i s-a întocmit pașaport.
La Paris, mumia lui Ramses a fost întâmpinată pe aeroport, cu onoruri militare, de către
președintele Franței, Valery Giscard d'Estaing și de ministrului francez al educației și cercetării .
Oamenii de știință au constatat că degradarea mumiei se datora unei banale ciuperci, care a fost îndepartată. De
asemenea, i s-a întocmit o necropsie, stabilindu-se ca și cauză probabilă a decesului, infecțiile provocate de
abcesele dentare.
După aceste teste, mumia a fost transportată înapoi în Egipt, revenind la Muzeul din Cairo. După revenirea
în Egipt, a fost vizitată de președintele egiptean Anwar Sadat și soția acestuia.
Desi si-a exagerat realizarile, Ramses a fost totusi cel mai mare faraon egiptean - ca inaltime (196 cm), ca
durata a domniei (67 de ani), dar mai ales ca realizari. Pe timpul domniei sale, imperiul egiptean a atins
apogeul, incorporand Libia, Egiptul, Sudanul, Iordania, o mare parte din Arabia Saudita, Irakul, Siria si o
buna parte a Turciei din zilele noastre. Acest imens teritoriu a fost guvernat de Ramses in traditia vechilor
faraoni. "Alesul si egalul lui Ra" nu statea niciodata prea mult timp intr-un loc. Se plimba neincetat pe pamanturile
sale, facandu-si aparitia pe nepusa masa la evenimente marunte (ca de pilda nunta unui muncitor) sau importante
(ca ridicarea unui templu) de pe intregul teritoriu al imperiului si reamintind supusilor sai ca, indiferent cat de
departe traiesc de capitala, nimic nu se intampla in tara Egiptului fara stirea si voia lui.
Prosperitatea indiscutabila a populatiei, victoriile care au facut din Egipt cel mai mare imperiu al momentului,
monumentalele constructii ridicate - toate acestea, dublate de propaganda, au facut ca spre sfarsitul vietii Ramses
cel Mare sa fie privit ca un zeu.

Ramses al II-lea, faraonul Exodului?[modificare | modificare sursă]

Încă de pe vremea lui Eusebiu din Cezareea, Ramses al II-lea a fost identificat ca fiind faraonul căruia Moise i-ar
fi cerut să elibereze din sclavie poporul lui Israel.
Această teorie este adesea disputată și controversată, criticii menționând că nu există nicio dovadă arheologică,
care să demonstreze că Ramses s-ar fi înecat în Marea Roșie. De altfel, Exodul nu face nici o mențiune în sensul
că faraonul s-ar fi înecat împreună cu trupele sale,[12] însă Psalmul 136 al lui David menționează acest fapt.[13]
De asemenea, criticii acestei teorii susțin că nu există dovezi, care să indice că, în timpul domniei lui Ramses al II-
lea, ar fi existat plăgile, care s-au abătut asupra Egiptului, menționate în Biblie.
În conformitate cu tradiția musulmană, fiul lui Ramses, Merenptah, este creditat ca fiind faraonul Exodului, dar
nici pentru această teorie nu există nici o dovadă.
Exodul
Pana nu demult, Ramses cel Mare era identificat cu faraonul biblic care i-a persecutat pe evrei. Ipoteza se baza pe
faptul ca in Biblie este mentionat episodul construirii capitalei lui Ramses II cu robi proveniti din aceasta
semintie. Totusi, cercetatorii contemporani au stabilit ca domnia lui Ramses II a acoperit doar perioada
captivitatii evreilor.
Unii autori moderni il identifica pe faraonul din timpul exodului cu fiul si succesorul lui Ramses II, Meneptah, iar
altii cu Ahmose (Amosis) I, intemeietorul celei de-a 18-a dinastii. Fuga evreilor din Egipt nu este confirmata insa
de nici o sursa egipteana; in plus, nici un faraon nu a murit inecat impreuna cu armata sa.

16
_______________________________________________________________________________

3. Soțiile Faraonului
Ramses cel Mare a avut 200 de neveste si concubine, femei care i-au zamislit 96 de fii si 60 de fiice. Dintre
numeroasele sale consoarte, patru au jucat roluri importante in viata lui.
Nefertari
A fost prima sotie a faraonului, favorita acestuia si regina. Ramses a luat-o de soata (desi ii era sora vitrega) pe
vremea cand aveau amandoi 15 ani, iar Nefertari l-a adus pe lume pe Amun-her-khepseshef, primul lor nascut,
caruia i-au urmat trei baieti si doua fete. Frumusetea lui Nefertari era renumita, faraonul notand intr-un papirus:
"Pentru ea rasare Soarele. Este cea mai frumoasa femeie de pe Pamant." Se pare ca Nefertari a guvernat imperiul
alaturi de sotul ei. In cinstea sa, Ramses a ridicat marele templu Hathor de la Abu Simbel. In plus, mormantul lui
Nefertari este cel mai frumos din Valea Reginelor.

17
Istnofret
Dupa moartea lui Nefertari, survenita in cel de-al 25-lea an de domnie a lui Ramses, Istnofret a fost incoronata
regina - pozitie din care a jucat un rol crucial la curtea faraonului, administrand practic nordul imperiului. Istnofret
(sau Isisnofret) i-a nascut lui Ramses cei mai importanti fii: Meneptah, succesorul faraonului, si Khamwese,
Marele Preot al templului Ptah de la Memphis. Mormantul ei nu a fost descoperit pana astazi.

18
Bent'anta
A devenit concubina si apoi nevasta a tatalui ei dupa moartea mamei sale, Istnofret. Foarte curios, numele ei nu
este egiptean, ci sirian, si se talmaceste prin Fiica a lui Anath (o zeitate pagana pentru egipteni). Cea mai
cunoscuta reprezentare a Bent'antei este statuia din curtea principala a templului Karnak. Bent'anta fost
inmormantata in Valea Reginelor, cu toate onorurile cuvenite unei suverane.

19
Merit-Amun
Dupa moartea lui Nefertari, Ramses a luat-o de nevasta si pe cea mai in varsta dintre fiicele sale, Merit-amun, care
se spune ca ii semana la infatisare lui Nefertari. Aparent, unicul merit al printesei a fost aceasta asemanare cu
mama sa (prin urmare, era de-o frumusete uimitoare). A detinut titlurile de Superioara si Maestra Haremului lui
Amun-Ra, Fiica cu Fata Splendida si Fragezimea Curtii.

20
___________________________________________________________________

4. Constructiile Faraonului
Pe parcursul lungii sale domnii, Ramses II a ridicat numeroase edificii - temple, palate, statui gigantice,
gradini. O parte dintre acestea s-au pierdut, insa cele mai importante sunt si astazi in picioare.

Templele de la Abu Simbel

Cele doua temple inrudite de la Abu Simbel, descoperite intamplator de J.L. Burckhardt in 1813, sunt considerate
nu doar niste monumente magnifice ale Egiptului Antic, ci si adevarate comori ale patrimoniului mondial. Re-
Harakhte a fost dedicat principalilor trei zei din panteonul egiptean, iar Hathor - sotiei favorite a lui Ramses,
Nefertari. Primul templu are 32 de metri inaltime si 38 latime, iar fatada ii este decorata cu patru statui inalte de 20
de metri, care ii reprezinta pe Ptah, Re-Harakhte, Amun-Ra si pe Ramses II insusi. Templul Hathor are aceleasi
coordonate, numai ca cele patru statui ii infatiseaza pe Amon-Ra, pe soata sa Hathor, pe Ramses II si pe Nefertari.
Atat in statuile din acest templu, cat si in celelalte reprezentari (statui sau picturi) ale cuplului faraonic, Ramses II
si Nefertari au aceeasi inaltime - fapt unic in toata arta egipteana antica (faraonii obisnuiau sa-si infatiseze sotiile
cu doua-trei capete mai scunde decat ei). Aceasta este o dovada in plus a iubirii patimase pe care Ramses i-a
purtat-o primei sale sotii.

21
Sala Coloanelor de la Karnak
Karnak este cel mai mare complex religios construit vreodata si reprezinta chintesenta geniului a 13 generatii de
arhitecti egipteni. Compus din 3 temple uriase, 10 temple de dimensiuni mai modeste, numeroase asezaminte si
gradini, Ipet-isut (numele antic al complexului, insemnand Cel mai sacru loc din lume) se intindea pe o suprafata
de 100 de hectare. Contributia lui Ramses II la Ipet-isut (in mare parte construit dupa ce faraonul a ajuns la tron)
este semnificativa: al doilea pilon al Marelui Templu al lui Ra, hala templului lui Abydos si celebra Sala a
Coloanelor.

22
Colosul lui Ramses
Este o enorma statuie de calcar, inalta de 10 metri. In 1820, cand a fost descoperit de catre italianul Giovanni
Caviglia, colosul era deja deteliorat, nemaiavand maini si picioare, dar se crede ca in momentul in care a fost
construit, avea cel putin 30 de metri inaltime. Cel mai probabil, statuia era amplasata langa templul Ptah.

Ramesseum
Ramses II si-a construit fabulosul templu mortuar langa mormantul tatalui sau, Seti I. Din nefericire, arhitectii nu
au luat prea bine in calcul locatia asezamantului: aflat prea aproape de Nil, templul a platit tribut apelor, doar
cateva colonade pastrandu-se pana astazi din ceea ce se banuieste a fi fost cel mai mare si mai fastuos mausoleu al
tuturor timpurilor.

23
1881: Mumiile regale de la Deir El-Bahri
"Membrii familiei Abd el-Rassoul au trait la vest de Theba, in apropiere de Valea Regilor, din cele mai vechi
timpuri. Se spune ca, in vechime, stramosii lor au fost muncitori, preoti si hoti - oameni care au sapat, au pictat si
au jefuit mormintele regale. Potrivit legendei, intr-o zi de vara a anului 1871, Ahmed el-Rassoul isi pastorea
caprele pe pietroasele dealurile thebane, cand unul dintre animalele sale a luat-o la fuga.

Urmarindu-l, Ahmed a dat peste o crapatura ingusta in pamant, care ducea spre o catacomba. Barbatul a coborat
cei treizeci de metri ai haului cu ajutorul unei funii si a gasit un coridor ticsit cu sicrie si comori. Scotocind prin
cripte, Ahmed a realizat ca tocmai descoperise locul de veci al mai multor faraoni importanti din Noul
Regat, ale caror mumii fusesera deshumate din mormintele lor originale situate in Valea Regilor de catre
preotii celei de'a 21-a dinastii si reingropate in aceast loc indepartat din ratiuni de securitate.

Foarte precauti, Ahmed si ai sai au intrat in catacomba de numai trei ori in urmatorii zece ani. Totusi, de fiecare
data, ei au scos de acolo artefacte fabuloase, pe care le-au varsat pe piata internationala de antichitati. Insa, odata
ajunse pe piata, diversele obiecte cu inscrisuri regale nu le puteau ramane necunoscute egiptologilor de buna-
credinta pentru prea mult timp.

24
In 1881, douasprezece sculpturi in lemn, vandute la Paris, au atras atentia lui Gascon Maspero, directorul de
atunci al Serviciului de Antichitati din Egipt. In acelasi an, Maspero a inceput o ampla investigatie pentru a afla
originea lor. Astfel a ajuns la Theba si a dat peste familia el-Rassoul. Ahmed a fost prins si bagat pentru cateva
luni la inchisoare, insa, in ciuda faptului ca a fost interogat (si probabil torturat), el a refuzat sa dezvaluie locatia
mormantului. In lipsa de probe, barbatul a fost eliberat si, odata ajuns acasa, a cerut familiei 70% din comoara
drept recompensa pentru tacerea sa. Familia i-a refuzat cererea, iar fratele sau, Mahommed, temandu-se ca Ahmed
ii va trada, s-a dus la politie si a dezvaluit unde se afla catacomba secreta.

Serviciul de Antichitati a descins imediat acolo, excavarile fiind conduse de doi egiptologi de renume
mondial, Emile Brugsch si Ahmed Kamal. Mumiile si comorile care se mai aflau in mormant au fost
inregistrate, extrase si incarcate pe un vapor cu directia Cairo. Cand vasul a ajuns in capitala egipteana, ofiterul
vamal, nestiind cum sa clasifice mumiile regale, le-a trecut in registru ca "peste uscat si sarat". Printre mumiile
respective, se aflau si cele a doi dintre marii faraoni pe care i-a avut Egiptul: Seti I si fiul sau, Ramses II (foto,
jos). In prezent, cei doi se odihnesc intr-o camera speciala a Muzeului de Antichitati din Cairo."

Referințe
1. ^ „Ozymandias”. Accesat în 30 martie 2008.
2. ^ a b Putnan (1990)
3. ^ von Beckerath (1997), pp.108 and 190
4. ^ Brand (2000), pp.302-305
5. ^ Rice (1999) p.165
6. ^ O'Connor & Cline (1998) p.16
7. ^ Christian Leblanc. „http://ourworld.compuserve.com/homepages/Gerard_Flament/ramstomb.htm”.
Accesat în 23 aprilie 2008. Legătură externa în |title= (ajutor)
8. ^ Rice (1999) p.166
9. ^ a b Tony High. „The Life of Ramessess the Great”.
10. ^ Tony High. „The Life of Ramessess the Great”.
11. ^ „Sed festival”. The Global Egyptian Museum. Accesat în 7 aprilie 2008.
12. ^ Biblia, Exodul 14

25
 5. Bătălia de la Kadesh dintre egipteni și hittiți
În anul al 5-lea al domniei lui Ramses al II-lea (1279-1213 î.e.n.), respectiv în mai 1274 î.e.n., s-a dat bătălia de
la Kadesh, Bătălia de la Kadesh (de asemenea, Qadesh ) a avut loc între forțele Imperiului egiptean sub Ramses
al II-lea și Imperiul Hitit condus de Muwatalli al II-lea în orașul de Kadesh pe raul Orontes , pe teritoriul actual al
Siriei . Lupta este, în general, datata la 1274 î.Hr., și este prima, din punct de vedere istoric, căreia i se cunoaște
desfășurarea tactică. Acesta a fost, probabil, batalia cu cele mai multe care de lupta, implicând probabil 5.000-
6.000 de care.

Mariile puteri din secolul XIII i.Hr.

Predecesorii lui Ramses II, faraonii: Tutmes III,Ramses I si Seti I au incercat sa cucereasca Amurru pentru a
obtine suprematie comerciala in regiunea "Semilunii Fertile".. În al patrulea an al domniei sale, Ramses II a
mărșăluit spre nord in Siria, ca să recupereze Amurru in onoarea tatalui sau,faraonul Seti I. Amurru si orasul
Kadesh era un teritoriu-tampon dintre Egipt si Imperiul Hitit.Asa cum si Regatul Mittani era un stat-tampon dintre
Imperiul Hitit si Imperiul Asirian la aceea vreme.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

[1]
. Plecând din capitala sa, Pi-Ramses (la est de Delta Nilului), pentru a recuceri cetatea siriană Kadesh, Ramses al
II-lea și-a condus armata de cca. 20.000 de infanteriști și 2.500 care de luptă, în 4 divizii (Amon, Ra, Ptah, Seth) și
o trupă de luptători Néarini (Na’arn) care au plecat din țara « Amourrou » (cucerită de puțin timp) și au mers
separat spre Kadesh, pe drumul de coastă, prin Palestina și Liban.A anexat Amourrou si l-a transformat in stat
vasal,regele respectiv jurandu-i loialitate.
Muwatalli, șeful hittit, în fruntea unei mari coaliții, și-a condus armata de cca. 30.000 infanteriști și 3.000 de care
de luptă grele, la ieșirea din oraș. A adunat mai multi dintre aliații săi (printre ele Rimisharrinaa, regele de Alep )
si s-a poziționat în spatele trupelor sale.
Ramses si-a condus armata prin Gaza si Canaan,prin vadul raului Orontes.Pe dealurile de deasupra
Kadeshului,diviziile Amon si Ra au instalat tabara intr-un loc usor de aparat.
Muwatalli a trimis cercetasi hititi imbracati asemeni beduinilor ca sa-l induca in eroare pe Ramses,capturand doi
cercetași hittiți care au spus cum stăteau lucrurile.S-au dat drept dezertori si ca Muwatalli nu avea curaj sa-l
infrunte ,acesta ar fi fugit spre Alep.Ramses, păcălit, a crezut că forțele hitite erau încă departe, la Alep , și a
ordonat forțelor sale pentru a aseza tabara cu primul corp (Amon) peste raul Orontes pentru a captura orasul
Kadesh si si-a imprastiat celelalte 3 divizii pe 30 de kilometri . Diviza Ra era in urma cu 2 kilometri in spate,iar
celelalte doua divizii au rămas in partea de sud a raului

26
Spionii Shasu sunt capturati si interogati de soldatii egipteni
In realitate,Muwatalli nu era la Alep,ci isi adunase uriasa armata in vegetatia densa din jurul Kadeshului.Cand
soldatii egipteni au capturat un razboinic hitit,acestea le-a dezvaluit planul hititilor.Pozitia faraonului Ramses era
in periculoasa,singur cu un sfert din armata,care avea sa fie inconjurat de armata hitita.A trimis in aceea noapte
soli care sa cheme diviziile din spate,Ptah si Ra. In dimineata urmatoare,2500 de care de luptă hittite, cu câte 3
luptători în fiecare, au traversat fluviul, s-au înfipt în a doua divizie egipteană (Ra) care se deplasa și au rupt-o în
două , iar carele egiptene fugare au panicat soldații diviziei I (Amon). Carele de luptă hittite au luat cu asalt tabăra
egipteană, au surprins apărătorii și s-au grăbit s-o jefuiască.
Carele de lupta erau echipate cu soldati din Arzawa,Masa si Pidasa,teritorii din extremitatea vestica a Imperiului
Hitit. Cele 1000 de care l-au incercuit rapid pe faraon si pe cele 2 divizii ale sale.Ramses isi aducea aminte: Nu
exista niciun ofiter de rang inalt langa mine,niciun conducator de car,niciun purtator de scut,infanteria si trupele
mele ce care se raspandisera,niciunul dintre ei nu stateau sa lupte.
Ramses a avut noroc ca nu a fost ucis si armata sa,masacrata,pentru ca hititii erau tentati sa intre in corturile
egiptenilor pentru a cauta prada si comori si ii jefuiau pe soldatii morti,nefiind platiti de regele lor.Ei aveau doar o
obligatie feudala fata de rege. Ei au pierdut ocazia de-al ucide pe faraon si de-a distruge carele egiptene neocupate
pentru a-i impiedica pe egipteni sa contraatace.
Profitand de ragaz,Ramses a trimis un ofițer să grăbească sosirea întăririlor si i-a izgonit pe jefuitori cu ajutorul
intaririlor din est,trupele locale Amurru loiale Egiptului. A lansat imediat un contraatac cu carele din garda sa și cu
cele din divizia Amon. Din relatarile sale aflam ca :„a incalecat catre victorie pe Teba,calul sau,si a pornit
rapid,neinsotit de nimeni,Maiestatea sa fiind puternic,cu inima viteaza De șase ori a condus ofensiva și a stopat
hitiții. Sosirea la timp a carelor Nearinilor , simțul tactic și curajul lui Ramses au permis egiptenilor să « răstoarne
situația ». Întăririle egiptene, diviziile a III-a (Ptah) și a IV-a (Seth), au permis respingerea carelor hitite, favorizate
și de faptul că infanteria hitită nici măcar nu s-a mișcat. Egiptenii au atacat fortăreața Kadesh, dar cetatea a
rezistat. Ramses a obținut o victorie tactică cu multe pierderi, dar hittiții au păstrat Siria.

Ramesses II in car
Nu se stie nici acum de ce regele Muwatalli nu si-a trimis uriasa sa infanterie cu care ar fi pus pe fuga armata
Egiptului.Se zvoneste ca fratele sau,Hattusilis ar fi conspirat impotriva fratelui sau impreuna cu regele
Amourrului.
La caderea noptii,s-a repliat in orasul Kadesh, acceptand o situatie indecisa.
27
Urmari[modificare | modificare sursă]

Asediul orasului Dapur

Următorii șaisprezece ani ai domniei lui Ramses sunt dominați de o serie de revolte în zona Canaanului și a
fenicienilor care, sprijiniți și de hitiți, nu mai doreau să accepte autoritatea egipteană. Astfel, Ramses, a fost nevoit
să conducă repetate intervenții armate pentru înăbușirea revoltelor,cucerind si orasul Dapur. Au fost mari fapte de
arme care au permis hittiților să trateze cu puternicul Egipt și să încheie vestitul Tratat de pace de la Kadesh,
recunoscut astăzi ca fiind primul tratat internațional: regele hittit Hatusilis al III-lea (fiul lui Muwatalli) și faraonul
Ramses al II-lea au semnat un pact de pace, neagresiune și asistență mutuală, « pentru eternitate », întărit cu un
mariaj dinastic (Ramses al II-lea a luat în căsătorie două surori ale regelui hittit, participante și ele, probabil, la
zămislirea celor cca. 200 de urmași prezumtivi ai regelui egiptean).
_________________________________________________________________________

6. Tratatul de la Kadesh (Quadesh)

După bătălia de la Kadesh, a început elaborarea unui tratat de pace care a fost definitivat abia în 1.259 î.e.n. (anul
21 al domniei lui Ramses al II-lea). Acest pact mutual, primul mare tratat internațional cunoscut astăzi din istorie,
a fost gravat pe o mare tăbliță de argint, statuând „fraternitatea frumoasă și pacea frumoasă pentru eternitate”, cu
clauze de neagresiune, de asistență mutuală (alianță defensivă) și privind extrădarea refugiaților politici. Ramses a
ordonat ca textul tratatului să fie gravat în hieroglife și pe pereții templului din Karnak.
Astăzi sunt atestate două versiuni: una în limba akkadiană (tăblițele de la Hatussa / Bogaz-Köy) și cealaltă în
limba egipteană (stela gravată de la Karnak). La începutul textului de pe stela de la Karnak s-a menționat primirea
la Pi-Ramses (capitala Egiptului) a tăbliței de argint trimise de Hattusilis al III-lea. După aceea s-a transcris
traducerea egipteană a textului akkadian, la care s-a adăugat o clauză privind tratamentul umanitar aplicabil
fugarilor repatriați și familiilor acestora.

Tratatul de pace de la Kadesh, cel mai vechi tratat de pace cunoscut (Muzeul de Arheologie din Istanbul)

Car hitit

Tactici[modificare | modificare sursă]

28
 

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Rodney Castleden ,Conflicte care au schimbat Lumea , Ed.Meteor Press, 2008

În antichitate, în anii 1200 i.en., un car de război era echivalentul unui avion
supersonic modern. 20 000 de soldaţi egipteni aveau să se înfrunte cu peste 20 000 de
soldaţi hitiţi. La Kadesh avea să aibă loc ciocnirea dintre civilizaţii. Ambele imperii
doreau să lupte pentru supremaţia asupra regiunii-tampon Amarru din Siria de azi, o
zona comercială vitală.

Neînţelegeri

Hitiţii erau conduşi de regele tânăr Muwatalli al II-lea, imperiul lor fiind extins în Turcia de
azi. Egiptenii erau conduşi de Faraonul Ramses al II-lea, fiul faraonului Seti I, înscăunat pe
tron de tânăr. Avea datoria de a extinde frontierele imperiului şi de a-i asigura prosperitatea
şi continuitatea. Imperiul Egiptean sau Noul Regat Egiptean întreţinea de obicei relaţii
paşnice cu vecinii săi, fiind mai preocupat de religie, artă, arhitectură, meşteşuguri şi
agricultură. Dar ascensiunea hititilor avea să ameninţe prosperitatea. Egiptului trebuia să-şi
protejeze rutele comerciale ce-l aprovizionau cu produse de lux din orient:mirodenii şi
cupru.

29
Efective şi armament

Egiptenii foloseau pentru transport şi în războaie carul de război din lemn acoperit cu piele
de animal, fiind manevrabil şi destul de încăpător pentru căruţaş şi pentru un lăncier sau
arcaş . Carele de război au fost moştenite de la invadatorii hicsoşi ce au ocupat anterior
Egiptul.

Infanteriştii egipteni luptau cu săbii din bronz sau cu suliţe, fiind foarte agili.

Arcaşii egipteni produceau haos şi teroare când lansau nori de săgeţi asupra inamicilor.

Hitiţii foloseau şi ei care de război trase de cai care erau mai largi, dar mai lente, în care
încăpeau căruţaşul, arcaşul şi lăncierul. La rândul lor, foloseau infanterişti lăncieri şi arcaşi.

Ani la rândul, egiptenii şi hitiţii au avut mici încăierări în zona (1457 i.en.-Bătălia de la
Meggido în care victoria a dobândit-o faraonul Tutmose al III-lea).

Ramses înţelese că pentru a proteja şi extinde imperiul, trebuia să ocupe zona tampon şi să-i
învingă pe hitiţi şi să demonstreze că era reprezentantul zeilor pe pământ.

Cu 20 000 de soldaţi, dintre care 2000 de care de război, împărţite în patru divizii:Ra, Ptah,
Amun şi Set, a înaintat spre Siria.

Hitiţii au realizat că egiptenii se apropiau şi şi-au mobilizat forţele în număr de peste 20 000.

Cei doi aveau să-şi încheie neînţelegerile purtate de taţii lor în ultimele secole. Bătălia finală
s-a desfăşurat lângă cetatea Kadesh în anul 1274 i.en.

30
Bătălia finală

Ramses şi-a amplasat tabăra în apropierea cetăţii cu diviza Amun. Divizia Ra venea în urmă
să. Seară, soldaţii egipteni au găsit doi spioni hitiţi deghizaţi în beduini şi i-au chestionat.
Acestea l-au păcălit pe faraon. I-au spus că forţele hitite erau încă în Aleppo şi că oraşul
Kadesh e nepăzit. Ramses decise că era momentul oportun să atace. Iar planul lui Muwatalli
funcţionase căci Ramses îi făcuse jocul căci forţele hitite erau chiar în apropiere de Kadesh.

A doua zi, forţele hitite alcătuite din care de război au traversat râul Orontes dinspre est şi au
atacat prin ambuscadă diviza Ra, aceasta fiind dispersată. Soldaţii, panicaţi şi nepregătiţi,
începeau să se retragă. Apoi, forţele hitite s-au năpustit peste tabăra faraonului şi a diviziei
Amun. Divizia Ptah era cu mult în urma sa, iar divizia Seth era pe coastă.

Ramses, văzând că era în pericol, i-a mobilizat pe soldaţi şi a iniţiat el însuşi un contra-atac
împotriva forţelor hitite. După lupte îndelungate, forţele hitite s-au retras cu mici pierderi.

Muwatalli a lansat un nou atac dus de rezervele sale de infanterişti. Dar Ramses şi forţele
sale, primind întăriri de la divizia Ptah, au respins atacul hitit.

Tactic, Ramses câştigase, dar strategic, rezultatul bătăliei a fost indecis. A avut mari pierderi
care şi acum sunt necunoscute.

31
Deşi a scăpat cu viaţă şi nu a reuşit să captureze cetatea Kadesh, întors în Egipt, Ramses a
proclamat victoria asupra hitiţilor. Victoria falsă a fost consemnată pe monumente, stele,
statui, obeliscuri, fresce. Propagandă sa a ţinut căci mulţi oameni au crezut şi încă mai cred
că Ramses a obţinut victoria supremă.

Un tratat de pace a fost încheiat între Ramses şi noul rege hitit Hattusili al III-lea în 1258
i.en., fiind primul cunoscut din istorie, găsindu-se în prezent la Muzeul din Istanbul.

Ramses a avut 100 de copii şi a domnit până la moartea sa, la vârstă de 90 de ani.

Bătălia de la Kadesh este cea mai cunoscută luptă a faraonului egiptean și deși acesta a
prezentat-o ca pe o victorie, de fapt rezultatul ei este incert.

După ce hitiți iau înapoi orașul Amurru cucerit de Ramses al II-lea în trecut, conducătorul
egiptean simte că granița nu mai este consolidată în aceea parte a imperiului. De aceea
pornește o campanie pentru a recăpăta Amurru.

Amurru și Kadeș erau două orașe hitite la granița dintre imperiul cu același nume și Egipt.

În 1274 î.Hr. Ramses își ia armata formată din aproximativ 20.000 de infanteriști și 2.500 de
care de luptă împărțită în 4 divizii (Amon, Ra, Ptah, Seth) și pornește spre Kadeș. Acesta se
afla pe râul Orontes, în spațiul actual al Siriei. În apropiere de Kadesh trupelor egiptene li se
mai adaugă luptători Néarini din țara Amourrou, care era credincioasă faraonului, deși
fusese cucerită de puțin timp.

Conducătorul hitiților, regele Muwatalli a adus pentru luptă aproximativ 30.000 de

infanteriști și 3.000 de care de luptă grele, plus alte forțe aliate pe care îi grupează la ieșirea
din oraș.

Ajuns lângă Kadesh, Ramses și-a așezat tabăra pe niște dealuri pentru a fi ușor de apărat.

Muwatalli a trimis cercetași hitiți îmbrăcați în beduini pentru al păcăli pe Ramses. Capturați
de egipteni, ei au spus că regele hitit nu avea curaj să-i înfrunte și că fugise în Alep, unde se
afla un aliat de al său.

Ramses s-a lăsat înșelat și a ordonat diviziei Amon să se mute peste râul Orontes pentru a
putea asedia orașul. Restul de trupe le-a împrăștiat pe un perimetru de 30 de km.

Dar Muwatalli îl aștepta ascuns cu armata în vegetația luxuriantă din jurul orașului. Acest
fapt l-au aflat egiptenii numai după ce au capturat un soldat hitit. Realizând pericolul la care
era expus, Ramses a trimis soli ca să cheme divizile Ptah și Ra.

32
În dimineața următoare 2.500 de care hitite au atacat divizia Ra care se deplasa spre locul
unde se afla faraonul. Carele de luptă egiptene, care au scăpat din învălmășeală, au creat
panică în rândul soldaților din divizia Amon.

Astfel hitiții au putut să intre în tabăra egipteană și să-l încercuiască cu 100 de care pe
faraon și cele două divizii pe care le avea. Ramses a reușit să trimită un ofițer care să aducă
întăriri mai repede. Cu ajutorul trupelor locale Amurru loiale Egiptului, Ramses i-a izgonit
pe hitiți.

A pornit un contraatac cu ajutorul carelor din garda sa și cu divizia Amon și i-a oprit pe
hitiți. Faraonul a atacat și cetatea Kadesh, dar ea a rezistat împotriva atacului și nu a căzut.

Ambele tabere au înregistrat pierderi importante. Rezultatul luptei este incert, pentru că nici
o tabară nu a câștigat ceva, dar ambele și-au revendicat victoria.

Ramses deși a câștigat multe alte campanii și bătălii a ales să elogieze o luptă unde nu a ieșit
învingător.

Tratatul de pace între hitiți și egipteni s-a încheiat abia în 1259 i.Hr. între fiul lui Muwatalli,
Hatusilis al III-lea și Ramses. În acest document se stipulau printre altele, clauzele de
neagresiune și ajutorul în caz de invazii. Tratatul a fost consolidat prin căsătoria lui Ramses
cu două dintre surorile regelui.

Bătălia de la Kadesh este prima bătălie din istorie căreia i se cunoște desfășurarea tactică, iar
Tratul de pace de la Kadesh este primul tratat internațional.

Dar toate acestea nu explică de ce Ramses a ales să accentueze bătălia de la Kadesh și să fie
amintit pentru ea.
__________________________________________-

7. Tratatul de pace dintre faraonul egiptean Ramses al II-lea şi

regele hittit Hattusilis al III-lea
I. Consideraţii introductive
Încă din cele mai vechi timpuri statele s-au înţeles între ele asupra unui tratat.

Din punct de vedere istoric angajamentele unilaterale şi tratatele bilaterale au existat înaintea apariţiei
multilateralismului[1]. Pâna la apariţia scrierii, tratatele se încheiau oral, printr-o înţelegere verbală. Ordinea
politică[2] în Mesopotamia era garantată de jurămintele date în faţa zeilor care duceau la respectarea obligaţiilor
luate. Violarea[3] tratatului era asimilată violării jurământului dat zeilor, care era cea mai bună justificare pentru
începerea războiului.

33
În epoca antică tratatul se încheia sub două forme: orală (martori erau chemaţi zei sau fiinţe umane ) şi scrisă.

Care este cel mai vechi tratat nu se poate spune cu exactitate, dar elemetele de bază ale unui tratat găsim încă din
perioade foarte vechi, cum este cazul oraşelor-state, Lagaş şi Umma în perioada Dinastiei III.

Tratatul dintre Eanatum din Lagaş şi Enakale din Umma este un tratat încheiat între conducătorii celor două oraşe-
state atestat în mod indirect.[4] Tratatul[5] priveşte graniţa în districtul Gu ́edena. Aici Eanatum a ridicat o stelă în
care îi mulţumeşte regelui Mesalim, cel care a arbitrat conflictul.
Text[6]:
„Enlil, regele tuturor ţărilor, tatăl tuturor zeilor, prin porunca sa autoritară a delimitat
graniţa dintre Ningirsu (zeul-patron din Lagaş) şi Şara (zeul-patron din Umma).
Mesalim, regele Kiş-ului, la porunca (zeului) Iştaran, a măsurat-o şi a ridicat un
monument acolo. Uş, domnul din Umma, a acţionat cu aroganţă: a distrus monumentul
şi a mers pe câmpia Lagaş-ului, Ningirsu, războinicul lui Enlil, la porunca lui dreaptă, s-
a bătut cu Umma. La porunca lui Enlil, a aruncat plasa mare de luptă asupra ei şi a
ridicat o movilă de înmormântare pentru ea pe câmpie. Eanatum, domnul din Lagaş,
unchiul lui Enmetena, domnul Lagaş-ului, a delimitat cu Enakale, domnul din Umma. A
extins graniţa-canal de la canalul Nun până la Gu ́edena, lăsând o fâşie de 2,
105 nindan[7] din pământul lui Ningirsu sub controlul Ummei şi a stabilit o ţară a
nimănui acolo. A inscripţionat şi a înălţat un monument la acel canal şi a restaurat
monumentul lui Mesalim, dar nu a trecut în câmpia Ummei la graniţa lui Ningirsu în
punctul (numit) Namnundakigara, a construit o capelă lui Enlil, o capelă lui Ninhursag,
o capelă lui Ningirsu şi o capelă lui Utu. Conducătorul Ummei putea exploata
1 guru[8] de orz din orzul lui Nanse şi al lui Ningirsu ca împrumut cu dobândă. A luat cu
împrumut şi au crescut 8 640 000 guru. Întrucât nu a fost capabil să plătească acel orz,
Urluma, domnul din Umma, a deviat apa din canalul-graniţă al lui Ningirsu şi din
canalul-graniţă al lui Nanşe. A dat foc monumentului lor şi le-a zdrobit şi distrus
capelele zeilor lor, care erau construite pe punctul de frontieră Namnundakigara. A
recrutat străini şi a traversat şanţul de graniţă al lui Ningirsu. Enanatum, domnul Lagaş-
ului, s-a luptat cu el în câmpul Ugiga, câmpul care aparţine lui Ningirsu. Enmetena, fiul
cel iubit al lui Eanatum, l-a învins. Urluma a scăpat, dar a fost ucis chiar în Umma… La
acea vreme Il a luat domnia Ummei pentru el însuşi. El a deviat apa în canalul-graniţă al
lui Ningirsu şi în canalul-graniţă al lui Nanse… El a plătit (numai) 3600 guru din orzul
Lagaş-ului. Din cauza celor două canale, Enmetena, domnul Lagaş-ului, a trimis soli lui
Il, domnul Ummei, hoţul de câmp. Vorbind cu duşmănie, a spus: „Canalul-frontieră al
lui Ningirsu şi canalul-frontieră al lui Nanse sunt ale mele. Eu voi muta graniţa de la
Antasura la Edimgalabzu”. Dar Enlil şi Ninhursag nu i-au îngăduit asta… (lacună)
Acest tratat recunoscut astăzi indirect este rezultatul unui arbitraj internaţional, inscripţionat în anul 2450 î.e.n. de
Enmetena, conducătorul oraşului Lagaş. Elementul esenţial al arbitrajului, terţa persoană, care să judece
diferendul dintre părţi , în textul prezentat, este Mesalim – regele din Kiş. Expresia „o ţară a nimănui”, regăsită în
textul de mai sus, se confirmă în definiţa zonei neutre, din păcate textul nu mai face nicio altă referire. În general
interacţiunile dintre state nu erau ostile, casele regale comunicau pe picior de egalitate având relaţii diplomatice.
[9] Astăzi, se păstrează la Muzeul Luvru, Stela Vulturilor a lui Eanatum din Lagaş (c. 2400 î.e.n.)[10], care
simbolizează victoria asupra Ummei reprezentând soldaţi în luptă şi vulturi care adună oasele celor morţi.[11]
Versiunea elamită[12] dintre regele Naram-Sin[13] (2260-2223 î.e.n.) şi un rege încă necunoscut, presupus a fi
regele din Awan, Elam[14], găsită la Susa (Iran) , datată în jurul anului 2250 î.e.n. dovedeşte o înţelegere:

34
„Prietenul meu este prietenul tău, duşmanul meu este duşmanul tău”.
Naram-Sin este primul rege care şi-a luat titulatura de zeu – în faţa numelui său apărând de fiecare dată semnul
DINGIR, care simbolizează zeul în sine – şi care s-a autointitulat „Regele celor patru părţi ale lumii”, datorită
cuceririlor făcute în toate cele patru puncte cardinale. Este mai ales cunoscut după Stela Victoriei pe care a
ridicat-o, în semn de izbândă asupra regelui Satuni din Munţii Zagros. Stela, reprezintă armata akkadiană urcând
pe munte şi pe regele său în frunte; a fost descoperită la Susa (Iran) în 1898, este lucrată în calcar şi a fost luată ca
pradă de război de către regele Şutruk-Nahhunte I[15]. Astăzi, stela se află la Muzeul Luvru din Paris. O data cu
dezvoltarea şi trecerea la epoca fierului tratatul se micşorează, el fiind compus din titlu, stipulaţii, blesteme şi
martori.
Cele mai multe informaţii despre diplomaţie le găsim în Arhivele de la Mari (Siria) şi Scrisorile de la Tell el-
Amarna (Egipt) astfel, Tratatul dintre Hattusilis III (c. 1275-1245 î.e.n.) şi Ramses II (1290-1224 î.e.n.), Tratatul
dintre Mursilis şi Duppi-Teşub, Tratatul dintre Suppiluliumas şi Şattiwaza, Tratatul dintre Niqmepa din Alalakh şi
Ir-Im din Tunip, Tratatul dintre Idrimi şi Pilliya (sec. XV î.e.n.), Tratatul dintre Esarhaddon (660-669 î.e.n.) din
Asiria şi Baal (sec. VII î.e.n.) din Tyr; aceste sunt numai câteva din tratatele descoperite. Tratatele acestea sunt
prima fază a diplomaţiei lumii.

În dreptul roman, spre exemplu, tratatele internaţionale erau de două feluri, foedera aequa (tratate încheiate pe
picior de egalitate, de obicei se încheiau după războaiele când rezultatul rămânea indecis, acestea de obicei
prevedeau o alianţă defensivă, fiecare având dreptul să ceară ajutor celeilalte părţi în caz de atac extern) şi foedera
iniqua (tratate de subordonare, de obicei se încheiau după războaiele în care Roma ieşea victorioasă, astfel statele
învinse erau obligate să plătească sume de bani, să aibă aceeaşi duşmani, aceeaşi prieteni, ca şi romanii)

Toate aceste elemente se regăsesc şi în tratatele pe care le voi prezenta mai jos.

Elemente de bază ale unui tratat le regăsim în tratatul dintre Hammurapi şi Zimri-Lim, acesta nefiind păstrat în
condiţii foarte bune astăzi, în sensul că se păstrează doar o parte din tăbliţă, şi deci, nu este complet, este dat
oarecum uitării, primând tratatul dintre Ramses II şi Hattusilis III, complet şi în mai multe exemplare, păstrat
foarte bine.

În continuare prezentăm partea de tratat care s-a mai păstrat astăzi din documentul scris de regele Hammurapi în
1756 î.e.n. către regele Zimri-Lim (c. 1775-1761 î.e.n.):

Text:

Pe (zeul) Şamaş al cerului, stăpânul pământului şi (zeul) Adab al cerului, stăpânul

deciziilor, Hammurapi, fiul lui Sin-muballit, regele Babilonului a jurat: „De azi înainte,
atât cât voi trăi, voi fi în război cu Siwe-palar-huhpak[16]. Nu voi primi servitori sau
soli de la el şi nu îi voi trimite pe aceia lui. Nu voi face pace cu Siwe-palar-huhpak fără
aprobarea lui Zimri-Lim, regele de la Mari şi al ţărilor tribale (grupuri nomade). Dacă
iau în considerare să fac pace cu Siwe-palar-huhpak voi conveni cu Zimri-Lim, regele
de la Mari şi al ţărilor tribale. Să aud că nu ar trebui să fac pace.Vom face pace cu Siwe-
palar-huhpak numai împreună.Cu onestitate şi sinceritate, jur acest jurământ zeilor mei,
Şamaş şi Adab, înaintea lui Zimri-Lim, fiul lui Yahdun-Lim, regele de le Mari şi al
ţărilor tribale.”

35
La prima vedere pare un act unilateral de voinţă, raportat la ceea ce înţelegem astăzi prin tratat. Dar, având în
vedere faptul că în perioada respectivă trimiterea acordului printr-un mesager şi acceptarea verbală (jurământ) a
propunerii în faţa acestuia însemna încheierea unui acord, care crea, modifica sau stingea obligaţii este recunoscut
ca tratat.

Caracteristicile tratatului sunt funcţie de următoarele criterii: după numărul participanţilor, tratat bilateral; după
termenul de validitate, tratat fără termen; după criteriul posibilităţii de aderare, tratat închis; după criteriul
obiectului tratat politic şi de alianţă[17]; după forma în care se încheie, forma scrisă. Elemente esenţiale ale
tratatului sunt: părţile – subiecte de drept internaţional: regele Hammurapi şi regele Zimri-Lim; voinţa părţilor –
exprimată în mod liber, tratatul este încheiat de comun acord cu respectarea voinţei părţilor; obiectul – raporturile
juridice create prin normele stabilite în tratat, relaţiile de alianţă. Efectele tratatului sunt res inter alios acta.
Încălcarea tratatului duce la ruperea relaţiilor de cooperare şi conflict. În particular, pentru perioada respectivă este
esenţial elementul jurământ, acesta atesta valabilitatea tratatului, poate fi considerat astăzi echivalentul unei
semnături; cu toate că orice act de acest fel se ştanţa cu sigiliul regal, jurământul nu intervine ca o completare, ci
sigiliul regal se află în plan secundar. De aici, reiese importanţa rostirii acestui cuvânt „jur”, având caracter
solemn şi sacru în acelaşi timp. Jurământul înseamnă participarea la tratat.
Negocierea unui tratat reiese din următoarea scrisoare trimisă de Hammurapi lui Zimri-Lim care este în sine o
negociere a orăşelului Hit, bogat în bitum. Ruperea relaţiilor diplomatice dintre cei doi, lunga prietenie şi alianţa
(bazată totuşi pe interese) se năruieşte datorită acestui orăşel, atunci când Hammurapi se hotărăşte să spulbere
frumoasa Mari; de atunci Mari nu va mai fi niciodată ce a fost în cei 700 de ani ai existenţei sale precedente,
devenind o mică aşezare. Hit era aşezat la graniţa celor două regate, Babilon şi Mari. Dacă pentru Hammurapi
acesta avea mai mult importanţă economică, pentru Zimri-Lim acesta avea importanţă spirituală, deoarece
aşezarea orăşelului pe malul Eufratului a făcut din el centrul justiţiar şi religios, deoarece ordalia, se manifesta
aici; Hit, în acest sens, mai era denumit „Oraşul Râului-Ordalie”.

Scrisoare oficială[18]:
Misiunea stăpânului meu merge bine. Am sosit la Babilon şi i-am relatat lui Hammurapi
mesajul pe care stăpânul meu mi l-a dat. Era fericit şi a afirmat:”Tratatul să fi fost la
porunca vreunui zeu ca Zimri-Lim mi-a trimis aceste cuvinte. Acum că eu, Zimri-Lim şi
Yarim-Lim[19] am încheiat o alianţă şi ne-am alăturat forţele, nici un inamic sau
duşman nu poate să facă nimic şi vom înlătura cu mâna duşmanul din această ţară.”
Hammurapi a spus asta şi alte lucruri şi era într-o dispoziţie bună. I-am spus orice ca să-l
fac să se simtă bine şi i-am plăcut cu vorbele mele.A doua zi, i-am adus tăbliţa cu
tratatul pe care stăpânul meu îl schiţase. L-a ascultat, însă când Hammurapi a auzit ce
era în tratat despre Yumahammu, Hit şi Yabliya, el a spus:
„De ce face Zimri-Lim greutăţi în ciuda cuvintelor lui bune? De ce a scris pe tăbliţă
Yumahammu şi Hit?”. Am răspuns:

„Niciodată stăpânul meu nu a pretins ceva care nu-i aparţine”(lacună)

Hammurapi spune:

„Scoate Hit din textul tratatului ca să pot jura pe el, apoi mergi la trupele tale şi porneşte

36
campania. După ce scopul nostru a fost atins, regii noştri vor veni împreună şi vor
judeca acest lucru. Voi accepta verdictul lor.”

Mi-a spus asta şi am replicat:

„Stăpânul meu a adunat pentru tine sprijinul întregii ţări şi a mers împotriva duşmanului
cel rău care te-a încercuit, ca să-l înfrângă şi să înlăture apucarea lui de pe ţara
Akkadului. În schimbul tuturor lucrurilor bune pe care le-a făcut stăpânul meu, retrage-ţi
pretenţia asupra oraşelor care aparţine stăpânului meu şi jură pe zeul Râu, fă-i o favoare
şi când totul e bine şi încheiat nu adu acest subiect de neînţelegere din nou şi stărui
necazul.”

A răspuns:

„Ţi-am spus grijile mele… De ce vrem Hit? Întrebare. Puterea ţării tale stă în măgari şi
care, puterea ţării mele stă în corăbii (vase), tocmai pentru asta vreau bitumul şi smoala
din acel oraş. De ce pentru altceva aş vrea oraşul de la el? În schimbul Hit-ului voi
asculta la orice cere Zimri-Lim.”

Prin urmare, regele din Mari refuză negocierea şi astfel Hammurapi începe o campanie militară în urma căreia
cucereşte Mari şi în subsidiar, Hit. Se pare că Zimiri-Lim a fost adus la Babilon în privaţiune de libertate dar
Hammurapi i-a acordat un tratament regal. Toate pietrele de hotar[20] sunt schimbate pentru a demarca noul
teritoriu cu noile obligaţii. Aceste delimitări le regăsim nu numai pe pietrele de hotar dar şi pe codurile
timpurii[21]: Codul lui Ur-Nammu/-a, Legile de la Eşnunna, Codul lui Hammurapi; din nefericire Codul lui Lipit-
Iştar nu se păstrează în totalitate şi nu avem cunoştinţe că ar fi inscripţii privind teritoriul.
Diplomaţia[22] este prin urmare o intrigă complicată care, ducând la o victorie între reprezentanţii oficiali,
pregăteşte de fapt o victorie militară. În concluzie diplomaţia se bazează pe vasalitate, alianţe şi tratate de
pace[23].
„Marea strategie” a Egiptului este un concept evaziv[24], astăzi strategia este considerată foarte simplă.
Diplomatul, consilierul economic şi militarul se regăseau în aceeaşi persoană inclusiv pe câmpul de luptă. Ramses
II în calitate de comandant şef conducea marile campanii, ocazional avea un adjunct, sau în campaniile mici putea
fi convocat la război.
Polemologia[25] este ştiinţa care are ca obiect de studiu cauzele şi factorii care favorizează apariţia războiului.
Câteva aspecte ale bătăliei de la Qadeş[26] (1285 î.e.n.), în urma căreia Hattusilis III şi Ramses II mai târziu aveau
să semneze tratatul de pace.
Mai întâi trebuie menţionat că localitatea Qadeş a fost sub control hitit, dar în anul 1458 î.e.n. în bătălia de la
Megiddo, regele hittit pierde controlul şi cade sub ocupaţie egipteană. Peste două sute de ani va avea loc o altă
bătălie, aceasta:

Scopul războiului întreprins de Ramses II a fost să pună capăt amestecului hittit în sfera de influenţă din Siria ce
aparţinea Egiptului, lovindu-l pe regele hittit departe de baza sa din Egipt.

37
Bătălia de la Qadeş

Comandant Ramses II – Egipt Comandant Muwatallis II[27] – Hatti

Deplasarea de forţe din sudul spre nordul
Egiptului, spre localitatea Qadeş (Siria)c.
2.000 care de luptă[28]c. 16.000-20.000
infanterie
Aliaţi:
Deplasarea de forţe din Asia Mică spre
localitatea Qadeş (Siria)c. 3.000 care de
luptăc. 20.000 infanterie (neangajată în
luptă)
Aliaţi: regi/guvernatori:

mercenari din Amurru 1) Pidasa (la Sud de Troia),

*Pierderi considerabil mai mari 2) Dardanya (dardanii Troiei),

3) Masa (Anatolia de SV),

4) Ruka (Lycia),

5) Rimişarrina, regele Alepului,

6) Arzawa (Anatolia de Vest),

7) Qar(a)qisa (Caria).

*Pierderi considerabil mai mici

Bătălia de la Qadeş este probabil bătălia cu cele mai multe care de luptă din istorie, c. 5000 la număr. Armata lui
Ramses II înaintează uimitor de rapid, durata tranzitului fiind de numai o lună până la destinaţie. Armata egipteană
era împărţită în 4 divizii, de 4-5.000 oameni fiecare divizie care purta numele zeilor Sutekh[29], Ptah, Ra şi
Amon; era compusă din care, arcaşi, suliţaşi şi luptători cu securea. Doi „dezertori” hittiţi i-au spus lui Ramses II
că regele lor este departe şi că nu a ajuns la Qadeş. În fond aceştia doi erau spioni trimişi să culeagă informaţii.
Sub tortură ei mărturisesc că trupele lor sunt foarte aproape. Comunicarea făcându-se destul de greu între trupe,
hittiţii lovesc flancul expus al Diviziei lui Ra; egiptenii din această divizie neştiind ce au mărturisit spionii, astfel
Divizia lui Ra a fugit şi s-a împrăştiat chiar împotriva Diviziei lui Amon, care prin urmare a intrat şi ea în derută şi
fugă incipientă. Conform relatării egiptene, în acest moment Ramses II personal în carul său s-a năpustit asupra
celor câteva mii de care hitite şi i-ar fi învins singur pe hitiţi.
Momentul aceste este prezentat de varianta egipteană exagerat, dar este posibil ca regele egiptean printr-un act de
curaj pe câmpul de luptă să îşi fi adunat trupele, aşa cum a făcut şi Caesar mai târziu, în mai multe ocazii. Carele
egiptene, mai uşoare decât celelalte au reuşit să se regrupeze mai repede şi să evite atacul devastator al hitiţilor.
Unele trupe hitite au început să jefuiască tabăra egipteană, timp în acer au intervenit mercenarii din Amurru
luându-i prin surprindere. Acest fapt i-a permis lui Ramses II să îşi regrupeze diviziile Lui Amon şi Ra şi să îi
împingă pe hitiţi la nord de Qadeş. La căderea nopţii a venit Divizia lui Ptah din Sud şi hitiţii s-au mutat în oraş
pentru protecţie. Divizia lui Sutekh nu a apărut în timp util ca să participe la luptă. Ramses II nu a fost atât de
puternic ca să asedieze o forţă aşa mare care se afla dincolo de zidurile oraşului şi şi-a retras armata, acceptând o
înfrângere strategică sau o remiză.

38
După moartea lui Muwatallis II, conducător la Hattusa revine tânărul prinţ Urhi-Teşup[30], dar fiind într-un
conflict direct cu unchiul său, Hattusilis III, după câţiva ani, acesta din urmă reuşeşte împreună cu soţia lui,
Puduhepa, să îl alunge de la domnie să îl exileze.
Ramses II a ordonat ca bătălia de la Qadeş[31] să fie inscripţionată şi desenată pe zidurile mai multor temple.
[32]La şaisprezece ani de la bătălia de la Qadeş regii celor două naţiuni aveau să negocieze o alianţă şi un pact de
neagresiune – tratatul de pace -.
II. Tratatul de pace dintre regele hitit Hattusilis[33]al III-lea
(c. 1275-1245 î.e.n.) şi faraonul egiptean Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.)

Tratatul de pace (THR) dintre regele hitit Hattusilis III şi faraonul egiptean Ramses II este un prim izvor al
reglementărilor de drept internaţional public şi în particular reglementărilor privind pacea[34]. Tratatul de faţă
este cel mai cunoscut tratat de pace, el îmbracă două versiuni şi este scris în trei limbi. Datorită faptului că tratatul
a fost scris nu numai pe tăbliţe ci şi pe zidurile templului Karnak din Egipt şi redactat în trei limbi prezintă o
importanţă deosebită. Tratatul a fost iniţiat de regele hittit care a dat dovadă de diplomaţie[35] şi a trimis prin
mesageri[36]textul în Egipt pentru a reglementa clar situaţia dintre cele două puteri.
Cunoscute şi sub numele „Scrisorile de la Amarna”[37], Scrisorile de la Tell el-Amarna este numele dat unei
colecţii de 350 de tăbliţe scrise în caractere cuneiforme, găsită în 1887 de către o femeie dintr-un sat,[38] la c. 280
km sud de Cairo, Egipt. Printre ele se numără şi tratatul pe care îl vom prezenta mai jos. Tell el-Amarna a fost o
aşezare fondată, în 1362 î.e.n., de către faraonul Akhenaten (sau Ahnaton, Amenofis IV, c. 1352-1336 î.e.n.), drept
capitală a sa, închinată cultului zeului Aton, în prima încercare de impunere a monoteismului atestată în istorie..
Oraşul era format din trei palate, câteva temple, reşedinţe, un cartier pentru muncitori, ateliere pentru sculptori şi
„Ministerul de externe” – al cărui depozit de tăbliţe a reînviat pentru noi diplomaţia timpului. Arhiva de scrisori
conţine în majoritatea sa scrisori primite şi 11 scrisori în egipteana care sunt copii sau chiar nu au fost trimise. 43
de tăbliţe cu conţinut diplomatic sunt scrise în akkadiană, care era limba oficială de corespondenţă între Egipt şi
Asiria, Babilon, Mitanni[39], Hatti şi Alaşiya; dar şi o serie de scrisori de la prinţi din Canaan. Tăbliţele cuprind
scrisori de vasalitate[40], scrisori ce tratează probleme politice, acorduri comerciale, aranjamente diplomatice,
căsătorii, schimburi de cadouri. Scrisorile canaaneene se deosebesc de toate datorită stilului poetic: „Aripile
vulturului Baal se frâng”sau „Şi tu vei suge laptele naţiunii”[41]. Pe când scrisorile egiptene sunt mult mai exacte:
„Dacă regele, stăpânul tău, iubeşte servitorul tău, atunci să elibereze 3 oameni şi să-i lase în viaţă.” [42]
Tratatul original a fost descoperit la Tell el-Amarna şi este scris pe o tăbliţă de argint ce numără 18 paragrafe.
După descifrarea hieroglifelor s-a putut citi textul de pe zidurile templului Karnak, dar un secol mai târziu când
cuneiformele hittite au fost şi ele descifrate s-a ajuns la concluzia că ceea ce scriseseră scribii egiptenii era inexact.
Varianta egipteană este poetică, prezentându-l pe Ramses plecând singur la luptă[43].
Tratatul a fost încheiat în 1259 î.e.n.[44], au existat două date deoarece cercetătorii nu au ajuns la o concluzie
exactă. Încheierea tratatului şi uniunea matrimonială dintre fiica regelui hittit şi Ramses II marchează apogeul
Imperiului hittit. Părţile la tratat sunt Hattusilis III şi Ramses II. Regele, aşadar, desemna statul, cu rol de lider
naţional, el lua toate deciziile pe cont propriu, era capul organizării palatului, era ceea ce desemnează termenul
de pater familias[45].

39
Hattusilis III (c.1275-1245 î.e.n.) este regele hittit care a dus multe campanii războinice (a cucerit Mitanni[46])
dar mai întâi pentru a-şi redobândi capitala ţării sale. El este iniţiatorul tratatului. Hittiţii sunt un popor indo-
european, care au intrat în Anatolia cel mai probabil în jurul anului 2300 î.e.n. şi câteva secole mai târziu au creat
un imperiu foarte puternic în Orientul Apropiat. Numele de hitiţi derivă de la aria geografică centrală din Anatolia,
Hatti, capitala la Hattusas[47]. Hittiţii, prin Muwatallis II, au dus câteva lupte cu egiptenii, dar niciodată nu s-a dat
vreun verdict ca unul din ei să fie câştigător. După bătălia de la Qadeş (mai 1285 î.e.n.) dintre Ramses II şi fratele
lui Hattusilis III, Muwatallis II, pentru dominaţia asupra Siriei nu iese nimeni învingător, în schimb mai târziu are
loc înţelegerea dintre cele două mari puteri prin acest tratat. Astfel, se pune capăt unei lungi rivalităţi.
Imperiul hittit intră în colaps atunci când Hattusas este distrusă în c. 1200 î.e.n. de Popoarele mării. O parte din
populaţie supravieţuieşte formând dinastii neo-hittite, bazate pe oraşe-state, individuale.

Ramses II (1290-1224 î.e.n.) este al treilea rege al Dinastiei a XIX-a, domnind 66 de ani, încă de la vârsta de 24
de ani; este fiul lui Set I şi al reginei Tuya, una din cunoscutele sale soţii este Nefertari, el, ca orice rege din acea
perioadă, fiind poligam. În urma tratatului cu Hattusilis, acesta din urmă îi dă de soţie pe una din fiicele sale.

Tăbliţa pe care este scris tratatul este din argint şi pe partea din faţă are ştanţe ale sigiliilor lui Seth, zeul cerurilor
şi sigiliul regelui Hattusilis III. Mai sunt, de asemenea, gravate, pe cealaltă parte, figurile lui Seth şi Ra împreună
cu sigiliile lor (versiunea egipteană).

Limba de circulaţie internaţională la vremea respectivă în toate oraşele din Mesopotamia, până în Siria şi inclusiv
Egipt, era limba akkadiană[48]; limba anticului Babilon şi Asiriei s-a răspândit foarte repede mai ales în
comunicarea oficială (care include şi cea religioasă), este considerată lingua franca[49]. Ceea ce este atipic pentru
acest tratat este faptul că este scris în 3 limbi:hittită (tăbliţe), egipteană (templul din Karnak), akkadiană(tăbliţe);
deoarece la vremea respectivă astfel de documente se scriau numai în limba akkadiană. De aici, importanţa
tratatului. Textele economice[50] apar din perioada Dinastiei Ur III, cunoscute în asiriologie sub numele de
„inscripţiile Dinastiei Ur III” sau „inscripţii pre-sargonice”, iar cele juridice mai târziu, odată cu dezvoltarea
propriu-zisă a oraşului, când s-a simţit nevoia reglementării unor norme de conduită. Limba akkadiana este cea
mai veche limbă semitică atestată[51], alături de eblaită, pe care unii autori o consideră un braţ al limbii akkadiene
şi este tratată separat. Akkadiana este atestată începând cu circa 2350 î.e.n. şi este influenţată de limba
sumeriană[52] în ceea ce priveşte numele de zei şi oraşe, cele două limbi nefiind înrudite.
Sistemul de scriere[53] pe care limba akkadiană îl folosea era cuneiform[54], la care de obicei se folosea un stilet
fin de trestie pentru a ştanţa (ciopli) tăbliţa de lut (ceară, metal sau argint foarte rar, pentru scrieri regale). Semnele
imprimate pe lut erau de trei tipuri: logograme, silabograme (semne fonetice) şi determinative.
Transliterarea[55]textului, apoi transcrierea şi traducerea-interpretarea lasă loc de comentarii lingvistice care apoi
se vor regăsi în mod inevitabil în comentariile legale.
Mai jos prezentăm versiunea egipteană. Textul tratatului cuprinde: Preambul ( textul este inserat la început,
precizează părţile), Invocaţia lineară (conţine o listă cu zei-martori la acest tratat, dar pe care nu o cităm deoarece
nu prezintă interes juridic), Norme dispozitive (paragrafele), Clauze finale (paragraful 17 şi 18). Menţionăm că
textul nu cuprinde anexe.
1. III. Text[56]:
40
Titlul: – Tratat dintre regele Hattusilis III şi Ramses II –

Preambul: „Tratatul dintre Ramses, iubitul lui Amon, marele rege, regele Egiptului, eroul, cu Hattusilis, marele
rege, regele Hatti, fratele lui, stabilesc o pace mare şi o mare frăţie[57] între ei pentru totdeauna.”
Invocaţia lineară (conţine o listă cu zei-martori la acest tratat, dar pe care nu o cităm deoarece nu prezintă interes
juridic)

Norme dispozitive: Renunţarea mutuală la agresiune prin invazie:

THR Paragraf 1:

„Ramses, marele rege, regele ţării Egiptului, nu va ataca niciodată ţara Hatti, ca să ia în stăpânire o parte (a ei); iar
Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, nu va ataca niciodată ţara Egiptului, ca să ia în stăpânire o parte (a ei).”

Alianţa defensivă:

THR 2:

„Dacă un duşman străin merge împotriva ţării Hatti şi dacă Hattusilis, regele ţării Hatti, trimite acest mesaj: «Vino
în ajutorul meu împotriva lui»; Ramses, marele rege, regele ţării Egiptului, trebuie să îi trimită trupele şi carele să
ucidă acest inamic şi să dea satisfacţie ţării Hatti.”

THR 3:

„Dacă un străin merge împotriva ţării Egiptului şi dacă Ramses, marele rege, regele ţării Egiptului, fratele tău, îi
trimite lui Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, fratele său, mesajul: «Vino în ajutorul meu împotriva lui»,
atunci Hattusilis, regele ţării Hatti îşi va trimite trupele şi carele să ucidă duşmanul meu.”

– Reglementări interne şi ajutor reciproc:

THR 4:

„Dacă Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, se ridică mânios împotriva cetăţenilor săi, după ce aceştia au
comis o crimă (infracţiune) împotriva lui şi dacă din acest motiv îi trimite lui Ramses, marele rege, regele ţării
Egiptului, atunci Ramses trebuie să trimită trupele şi carele, iar ele să extermine pe toţi aceia împotriva cărora s-a
ridicat mânios.”

THR 5:

„Dacă Ramses, regele ţării Egiptului, se ridică furios, împotriva cetăţenilor săi, după ce au comis ceva rău (i-au
greşit) împotriva lui, şi el trimite un mesaj către Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, fratele meu, trebuie să-şi
trimită trupele şi carele şi trebuie să extermine pe toţi împotriva cărora eu m-am ridicat mânios.”

– Reglementare privind succesiunea la tron:

THR 6:

41
„Uite, fiul lui Hattusilis, regele ţării Hatti, trebuie să asigure suveranitatea ţării Hatti în locul lui Hattusilis, tatăl
său, după numeroşii ani ai lui Hattusilis, regele ţării Hatti. Dacă copiii regelui se ridică împotriva lui, atunci
Ramses trebuie să trimită în ajutorul său trupe şi care să-l sprijine.”

– Reglementare prind regimul juridic al fugarilor:

THR 7:

„Dacă o persoană de vază fuge din ţara Hatti şi vine la Ramses, marele rege, regele ţării Egiptului, atunci Ramses,
marele rege, regele ţării Egipt să pună mâna pe el şi să-l predea lui Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti.”

THR 8:

„Dacă o persoană de vază fuge din ţara Egiptului şi scapă în ţara Amurru[58] sau într-un oraş şi vine la regele din
Amurru, atunci Benteşina, regele ţării Amurru, trebuie să-l prindă şi să-l ducă regelui ţării Hatti. Iar Hattusilis,
marele rege, regele ţării Hatti, trebuie să-l facă să fie dus lui Ramses, marele rege, regele ţării Egipt.”
THR 9:

„Dacă un nobil fuge din ţara Hatti sau doi (oameni) şi dacă ei nu vor să slujească ţara Hatti şi fug din ţara marelui
rege ca să nu slujească, atunci Ramses trebuie să-i prindă şi să poruncească să fie duşi lui Hattusilis, marele rege,
regele ţării Hatti, fratele său, şi nu le va permite să locuiască în ţara Egiptului.”

THR 10:

„Dacă un nobil fuge din ţara Egiptului sau doi şi se duc în ţara Hatti, atunci Hattusilis, marele rege, regele ţării
Hatti, trebuie să pună mâna pe ei şi să facă să fie duşi lui Ramses, marele rege, regele ţării Egipt, fratele său.”

THR 11:

„Dacă un om sau doi oameni necunoscuţi fug şi dacă ajung la Ramses să-l slujească atunci Ramses trebuie să-i
prindă şi să-i predea lui Hattusilis, regele ţării Hatti.”

THR 12:

„Dacă un om sau doi oameni necunoscuţi fug şi scapă din ţara Egiptului şi dacă nu mai vor să-l slujească pe
Ramses, atunci Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, trebuie să-i predea fratelui său şi nu le va permite să
locuiască în ţara Hatti.”

THR 13:

„Dacă un om fuge din ţara Hatti sau doi oameni fug din ţara Hatti şi dacă ajung în ţara Egiptului; şi dacă un nobil
fuge din ţara Hatti sau dint-un oraş să meargă în ţara Egiptului, atunci Ramses trebuie să ordone să fie duşi fratelui
său. Iată, fiii ţării lui Hatti şi fiii ţării Egiptului sunt în pace.”

THR 14:

42
„Dacă unii fug din ţara Egiptului să meargă în ţara Hatti, atunci Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, trebuie
să poruncească să fie duşi fratelui său. Uite, Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti şi Ramses, marele rege,
regele ţării Egipt, fratele său, sunt în pace.”

– Azil politic şi lex talionis:

THR 15:

„Dacă un om fuge din ţara Hatti sau doi oameni sau trei oameni şi dacă ajung la Ramses, marele rege, regele ţării
Egipt, fratele său; atunci Ramses, marele rege, regele ţării Egipt, trebuie să-i prindă şi să poruncească să fie duşi
lui Hattusilis, fratele său, întru-cât sunt fraţi. Cât despre crima (infracţiunea) lor nu va trebui imputată. Limba şi
ochii lor nu trebuie să fie scoase. Urechile şi picioarele lor nu trebuie retezate. Casele lor cu nevestele şi copiii nu
trebuie să fie distruse.”

THR 16:

„Dacă un bărbat fuge din ţara lui Ramses, marele rege, regele ţării Egipt sau doi bărbaţi sau trei bărbaţi şi dacă
ajung la Hattusilis, marele rege, regele ţării Hatti, fratele meu, trebuie să-i prindă şi să poruncească să fie aduşi lui
Ramses, marele rege, regele ţării Egipt, pentru că Ramses, marele rege, regele ţării Egipt, şi Hattusilis sunt fraţi.
Cât despre crima (infracţiunea) lor nu va trebui imputată. Limba şi ochii lor nu trebuie să fie scoase. Urechile şi
picioarele lor nu trebuie retezate. Casele lor cu nevestele şi copiii nu trebuie să fie distruse.”

Clauze finale ( stingerea tratatului):

THR 17:

„Dacă Ramses şi copiii ţării Egiptului nu respectă acest tratat, atunci zeii şi zeiţele ţării Egiptului şi zeii şi zeiţele
ţării Hatti, îi vor extermina pe descendenţii lui Ramses, marele rege, regele ţării Egipt. Dacă Ramses şi copiii ţării
Egiptului respectă acest tratat, atunci zeii pământului îi va proteja pe ei şi pe …. (lacună).”

THR 18:

„Aceia care respectă cuvintele care sunt pe tăbliţa de argint, marii zei ai ţării Egiptului şi marii zei ai ţării Hatti, le
vor permite să trăiască şi să prospere în casele lor, în ţara lor şi cu slujitorii lor.”

„Cei care nu respectă cuvintele care sunt scrise pe această tăbliţă de argint, marii zei ai ţării Egiptului şi marii zei
ai ţării lui Hatti le vor extermina casele, ţara şi slujitorii lor”.

Două articole importante prevede soarta refugiaţilor politici THR 15 şi 16, articole scrise în cea mai exactă
reciprocitate. Azilul politic[59] nu se pedepseşte cu lex talionis; simpla reîntoarcere este suficientă.
Caracteristicile tratatului sunt următoarele: după numărul participanţilor, tratat bilateral; după termenul de
validitate, tratat fără termen; după criteriul posibilităţii de aderare, tratat închis; după criteriul obiectului,tratat
politic, de pace şi de alianţă, deoarece statele îşi asumă obligaţia reciprocă de a acţiona în comun, se stabilesc
relaţii normale, de pace; după forma în care se încheie, forma scrisă. Elemente esenţiale ale tratatuluisunt: părţile –
subiecte de drept internaţional: regele Ramses II şi Hattusilis III; voinţa părţilor – exprimată în mod liber: tratatul

43
este încheiat de comun acord cu respectarea voinţei părţilor; obiectul – raporturile juridice create prin normele
stabilite în tratat: relaţiile de alianţă şi prietenie. Efectele tratatului sunt res inter alios acta. Încălcarea tratatului
duce la ruperea relaţiilor de cooperare şi conflict.

Deci, tratatul este bilateral, politic, de prietenie, pace, alianţă, neagresiune şi extrădare, fiind cel mai vechi acord
internaţional al cărui text s-a păstrat[60] integral..
Caracteristic pentru antichitate este identificarea[61] celor doi regi cu ţările lor, ca subiecte dominante şi unice de
drept internaţional, anticipând formula de peste secole a lui Ludovic al XIV-lea: „L´état c´est moi”.
Principiile care se regăsesc în acest tratat pentru asigurarea păcii şi securităţii între cele două părţi semnatare sunt:
Principiul egalităţii în drepturi – care are în vedere suveranitatea şi independenţa statelor (decurge din aproape
toate paragrafele THR), principiul nerecurgerii la forţă – care are în vedere evitarea războiului (THR 1), principiul
cooperării – menţinerea păcii şi securităţii (obligaţii in non faciendo, THR1), principiul bunei vecinătăţi – care
favorizează soluţionarea paşnică a diferendelor ( în tratat găsim expresia „fratele meu, fratele tău”),
principiul pacta sunt servanda – care duce la respectarea obligaţiilor din tratat ( THR 17,18). În urma tratatului
sunt negociate teritorii şi sunt aşezate pietre de hotar, spre exemplu, controlul politic asupra Feniciei a fost
delimitat printr-o stelă ridicată la graniţă (Nahr el-Kelb[62]– „Râul câinelui”, în limba arabă) de Ramses II,
delimitând astfel Beirut şi Byblos.
După moartea lui Ramses II relaţiile dintre egipteni şi hittiţi îşi pierd intensitatea, dar după moartea lui Hattusilis
III, soţia acestuia, Puduhepa, joacă un rol foarte important în menţinerea relaţiilor de prietenie dintre cele două
state. Reglementări asemănătoare[63] ale acestui tratat întâlnim în Deuteronom 23: 15 „Să nu dai înapoi
stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit”; Deuteronom 23:16 „Să rămână la tine, în
mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asupreşti; Regi 2,
9:16-26 care vorbeşte despre solie; Regi 2, 9:25 „Iehu i-a zis căpeteniei sale Bidcar: «Ia-l şi aruncă-l în ogorul lui
Nabot din Israel; căci adu-ţi aminte că atunci când stăteam împreună, eu şi tu, călări pe cai înapoia tatălui său
Ahab…»”
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

CĂRŢI DE DREPT

CHAVALAS W. MARK, editor, The Ancient Near East. Historical Sources in Translation, Blackwell Publishing,
2006

V.H. MATTHEWS & D.C. BENJAMIN, Old testament parallels – laws and stories from Ancient Near East,
Paulist Press, New York, 1997

VERSTEG, Russ, Early Mesopotamian Law, Carolina Academic Press, 2000

ROTH, Martha, Law Collection from Mesopotamia and Asia Minor, second edition, Scholars Press, Atlanta,
Georgia, 1997

WILCKE, Claus, Early Ancient Near Eastern Law – A history of its Beginnings-The Early Dynastic and Sargonic
Periods, München, 2003

44
CHARPIN, Dominique, Hammu-rabi de Babylone, Press Universitaires de France, 2003

TETLOW, Elisabeth Meier, Women, Crime, and Punishment in Ancient Law and Society, Continuum, London &
NY, 2004

MIEROOP van de, Marc, King Hamurapi of Babylon, Blackwell Publishing, 2005

PRITCHARD, James, B., The Ancient Near East, vol.II, A new Anthology of Texts And Pictures, Princeton
University Press, 1992
WISEMAN, D.J., The Vassal-Treaties of Esarhadoon, Iraq, vol. XX, 1958

BIROT, Maurice, Archives Royales de Mari, Lettres de Yaqqim-Addu-gouverneur de Sagaratum, Paris, 1974

YARON, Reuven, The Laws of Eshnunna, Jerusalem, 1969

DRIVER, G.R. & MILES J.C, The Assyrian Laws, Oxford, 1935

DRIVER, G.R. & MILES J.C, The Babylonian Laws, vol. I, Legal Commentary, vol.II, Oxford, 1955
DRIVER, G.R. & MILES J.C, The Babylonian Laws, vol. II, -Transliterated Text, Translation, Philological Notes,
Glossary-, Oxford, 1955

FINET, André, L´ accadien des Lettres de Mari, Brussel, 1956

GOETZE, Albrecht, The Laws of Eshnunna, New Haven, 1956

LUBURICI, MOMCILO, Teoria generală a dreptului, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2000

DICŢIONARE

Manfred Lurker, Divinităţi şi simboluri vechi egiptene, Dicţionar, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1997

A Concise Dictionary of Akkadian, SANTAG 5, Harrassowitz Verlag, 2000

Black Jeremy/ Green Anthony, GOD, DEMONS AND SYMBOLS OF ANCIENT MESOPOTAMIA, an
illustrated dictionary, Published BY BRITISH

MUSEUM PRESS for the Trustees of the British Museum, 1992.

Dictionnaire de la Civilisation Mésopotamienne, sosus la direction de Francis Joannès, Ed. Robert Laffont, Paris,
2001

OLTEANU, Antoaneta, Dicţionar de mitologie, Editura Paideia, 2004

Hârlăoanu Alfred, Dicţionar explicativ ebraic-român, Editura Nemira, 2000

Dicţionar enciclopedic al Bibliei, traducere din franceză Dan Sluşanschi, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992

GRIMES, John, Dicţionar de filozofie indiană, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999

OTTO, Hans-Dieter, Lexiconul erorilor militare, Editura Paralela 45, 2005

45
ŞTEF, Felicia, Dicţionar de expresii juridice latine, Editura Oscar Print, 1995

LEICK, Gwendolyn, Who’s Who in the Ancient Near East, Routledge, London& NY, 1999

BIENKOWSKI, Piotr& MILLARD, Alan, Dictionary of the Ancient Near East, Penn, University of Pennsylvania
Press, 2000

ATTIAS, Jean-Christophe & Benbasa Esther, LAROUSE -Dicţionar de civilizaţie iudaică- , Editura Univers
Enciclopedic, 1997

RACHET, Guy, LAROUSE -Dicţionar de civilizaţie egipteană- , Editura Univers Enciclopedic, 1997

RACHET, Guy, LAROUSE -Dicţionar de civilizaţie greacă- , Editura Univers Enciclopedic, 1998

FREDOUILE, Jean-Claude, LAROUSE -Dicţionar de civilizaţie romană- , Editura Univers Enciclopedic, 2000

THORAVAL, Yves, LAROUSE -Dicţionar de civilizaţie musulmană- , Editura Univers Enciclopedic, 1997

COTTERELL, Arthur, OXFORD -Dicţionar de mitologie- , Editura Univers Enciclopedic, 2002

MANFRED, Clauss, Dicţionar de împăraţi romani, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001

CIVILIZAŢII şi ISTORII

HALLAQ, B.Wael, The origin and the evolution of Islamic Law, Cambridge University Press, 2005.

ANGHELESCU, Nadia, Introducere în islam, Editura enciclopedică, Bucureşti, 1993

PRÉMARE, de Alfred-Louis, Originile islamului, traducere Mircea Anghelesu, Editura Cartier, ediţia I, 2004

INALCIK, Halil, Imperiul otoman. Epoca clasică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.

STILES, Andrina, Imperiul Otoman 1450-1700, Editura All, 1998

HALLAQ, B. Wael, The origins and evolution of islamic Law, Cambridge University Press, 2005

WAFI Ali Abdel-Wahid, Human rights in islam, Riyadh, 1998 (Naif Arab Academy For Security Science)

SULIEMAN Abdulrahman Al-Hageel, Human rights in islam and refutation of the ived allegations associeted
with these rights, 1999 (professor of education- Imam Muhammad Bin Saud Islmic University)

YUSUF AL-QARADAWI, The lawful and the prohibition in islam, 1994, International Islamic Federation Of
Student Organisation

ABDULHAMID A. AbuSulayman, The islamic theory of international relations: new directions for islamic
methodology and thought, Ph.D., 1981, The International Institute Of Islamic Thought

FREU Jacques, Šuppiluliuma et la veuve du pharaon – Histoire d´ un mariage manqué, essai sur la relations
égypto-hittites, L´Harmattan, Paris, 2004

46
CONSTATNTIN DANIEL, Gândirea Egipteană antică în texte, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974

CONSTANTIN DANIEL, Civilizaţia asiro-babiloniană, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981

CONSTANTIN DANIEL, Civilizaţia Egiptului antic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976

GLANSSNER, Jean-Jacques, La Mesopotamie , Société d´édition Les Belles Lettres, Paris, 2002

KRAMER, Samuel Noah, Istoria începe la Sumer, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1962

CRAWFORD, Harriet, Sumer and the Sumerians, second edition, Cambridge Universitiy Press, 2004

CONSTANTIN, Daniel, Civilizaţia sumeriană, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983

KNAPPERT, Jan, Enciclopedie – Mitologia şi religia Orientului Mijlociu, Editura Nemira, 2003

SASSON, Jack.M., Civilization of the Ancient Near East, vol. 1, 2, 3, 4, Hendrickson Publishers, 2000

HERODOT, Istorii, vol. 1, 2, 3, 4, ediţii bilingve, Editua Universitas, 1998

GRANET, Marcel, Civilizaţia chineză – viaţa publică şi viaţa particulară-, Editura Nemira, Bucureşti, 2000

BUTTIN, Anne-Marie, Colecţia „Mari civilizaţii” -Grecia clasică- , Editura Bic All, Bucureşti, 2002

ROBERT, Jean-Noël, Colecţia „Mari civilizaţii” -Roma- , Editura Bic All, Bucureşti, 2002

ANGOT, Michel, Colecţia „Mari civilizaţii” -India clasică- , Editura Bic All, Bucureşti, 2002

KAMENAROVIĆ, Ivan. P, Colecţia „Mari civilizaţii” -China clasică- , Editura Bic All, Bucureşti, 2002

MIEROOP van de, Marc, A History of the Ancient Near East ca. 3000-323 BC, Blackwell Publishing, 2005

MIEROOP van de, Marc, The Ancient Mesopotamia city, Oxford University Press, 1999

VICARI, Jacques, Turnul Babel, Colecţia Microsinteze nr. 22, Editura Corint, 2001

AMIET, Pierre, Antichitatea orientală, Colecţia Microsinteze nr. 38, Editura Corint, 2002

ANDRÉ-SALVINI, Béatrice, Babilonul, Colecţia Microsinteze nr. 71, Editura Corint, 2005

MIEROOP van de, Marc, A History of the Ancient Near East ca. 3000-323 BC, Blackwell Publishing, 2005

MIEROOP van de, Marc, The Ancient Mesopotamia city, Oxford University Press, 1999

PANAITE VIOREL, Pace, război şi comerţ în islam. Ţările române şi dreptul otoman al popoarelor (secolele XV-
XVII), Editura All, 1997

CRAIG J.A., Assyrian and Babylonian religious texts, Leipzig, 1895

HEIDELBERG, Priests and officials in the ancient near east, 1996,*the congress

OPPENHEIM A.L., Ancient Mesopotamia, dead civilization, University of Chicago Press, 2000

J.N. POSTGATE, Early Mesopotamia, Routledge, New York/London, 1994

47
NEMET-NEJAT K.R., Daily Life in Ancient Mesopotamia, Greenwood Press, London, 1998

KURHT A., The Ancient Near East, Routledge, 1998

SAGGS H.W.F., Old Babilonians, Routledge, 1999

LINGVISTICĂ

HUEHNERGARD John, A grammar of akkadian, Harvard, 1997

HUEHNERGARD John, Key to the grammar of akkadian, Harvard, 1997

BUCELLATI Sergio, A structural grammar of babylonian, Harrasowitz,

GELB I.J., A old akkadian writing and grammer, University of Chicago Press, 1961

GELB I.J., Glossary of old akkadian, Chicago, 1957

MARCUS D., A manual of akkadian, University Press of America, 1998

HEIDEL A., The system of the quadrileteral verb in akkadian, University of Chicago Press, 1940

SNELL Daniel, A workbook of cuneiform sign, Malibu, SUA, 1979

R. LABAT, Manual d’epigraphie akkadienne, I, II, Paris, 1963, second editon1994

THE MODAL SYSTEM OF OLD BAYBILONIAN, E. COHEN, HARVARD, 2005

NISSEN H., The Eary History of Ancient Near East 9000-2000 b.c., The University. of Chicago Press, 1990

LEICK G., Mesopotamia, The invention of the city, Penguin Book, London, 2001

Black Jeremy/ Green Anthony, GOD, DEMONS AND SYMBOLS OF ANCIENT MESOPOTAMIA, an
illustrated dictionary, Published BY BRITISH

MUSEUM PRESS for the Trustees of the British Museum, 1992.

[1]Journal of the History of International Law nr .6: Relativities in Unilateralism and Bilateralism of the
International Law in Antiquity, by Péter Kovács, 2004, pag. 173.
[2] „Peace Treaties” in „Warfare in the Ancient Near East to 1600 BC”, by William J. Hamblin, Roudledge, 2006,
pag. 213.
[3] Op. cit. pag. 214.
[4] „Treaty” în „Early ancient Near Eastern Law: A History of Its Beginnings, the Early Dynastic and Sargonic
Periods”, by Claus Wilcke, München, 2003, pag. 73.
[5] Ibidem
[6] Journal of the History of International Law nr .6 ,”Tracing the Earlist Recorded Concepts of International
Law. The Early Dynastic Period in Southern Mesopotamia”, A. Altman, 2004, pag. 159, 160.

48
[7] Aprox. 1263 m; „The Umma-Lagash Border Conflict” în „A History of the Ancient Near East ca. 3000-323
BC”, Marc van de Mieroop, Blackwell Publishing, 2005, pag. 46.
[8] Aprox. 5184 hl.
[9] Op.cit. pag. 47.
[10]Mai era cunoscut şi sub numele „Lumma”, este fratele şi succesorul lui Enanatum I.
[11] „War” în „The Ancient Near East c. 3000-330 BC”, vol I, Amelie Kuhrt, Routledge, 1998, pag. 37
[12] „Treaty” în „Early ancient Near Eastern Law: A History of Its Beginnings, the Early Dynastic and Sargonic
Periods”, by Claus Wilcke, München, 2003, pag. 75: Versiunea elamită se păstrează.
[13] Naram-Sin = rege akkadian, fiul lui Maniştusu, nepotul lui Sargon marele rege al Akkadului (2155-2199
î.e.n.), după cronologia scurtă; Sin = zeul Lunii, mai era scris şi simplu:30, adică numărul de zile în calendarul
lunar; „Who is Who in Ancient Near East”, G. Leick, Roudledge, 1999, pag.117.
[14] Elam = (lit.) ” muntele mare, înalt”, menţionat prima oară în textele arhaice din Uruk, Mesopotamia, c. 3000
î.e.n.
[15] Şutruk-Nahhunte I = rege elamit, 1185-1155 î.e.n. A atacat Babilonul şi a luat, pe lângă Stela Victoriei, şi
Stela Codului lui Hammurapi, descoperit tot la Susa.
[16] Conducător elamit, a jucat un rol important în coaliţia făcută cu conducătorii statului Mari, Malgium şi
guteii împotriva lui Hammurapi în 1764 î.e.n.
[17] „Alliances” în „”Warfare in the Ancient Near East to 1600 BC”, by Wiliam J. Hamblin, Roudledge, 2006,
pag. 212.
[18]„King Hammurabi of Babylon”, de Marc van de Mieroop, Blackwell Publishing, 2005, pag..70.
[19] Socrul lui Zimri-Lim, regele din Yamhad
[20] „Early Mesopotamian Law”, Russ VerSteeg, Carolina Academic Press, 2000, pag. 158.
Pietrele de hotar (akk. Kudurrus) delimita graniţa teritoriului sau a unei parcele agricole, pe ea era inscrpţionat
numele proprietarului, dimensiunile terenului, o scurtă istorie a locului respectiv, martori etc. Un exemplar era
aşezat în templu iar alt exemplar era amplasat pe terenul respectiv la cel mai accesibil drum, astfel încât toţii
călătorii să cunoască regulile care se aplică în acel loc şi să aibă cunoştinţă de pedepasa care se aplica pentru orice
abatere prevăzută pe piatra de hotar. Nu însă la toate aceste delimitări exista pază, numai la principalele rute care
erau de obicei negociate între cei ce le foloseau şi acolo unde era delimitarea finală a spaţiului terestru sau acvatic
erau şi soldaţi care se îngrijeau de frontieră. Kuddurus înseamnă: piatră de hotar, monument, stelă.

[21] „Law collection from Mesopotamia and Asia Minor”, Martha T.Roth, Scholars Press, Atlanta, 1997, pagina
77-79.
[22] Warfare in the Ancient Near East to 1600 BC, by William J. Hamblin, Roudledge, pag. 210
[23] Op.cit., pag. 213
[24] The Origins of war-from the Stone Age to Alexander the Great , Arther Ferrill, Westview Press, 1997, pag.
44.
[25] Pólemos (gr.) = tumult, agitaţie, război.
[26] Qadeş = astăzi localitate identificată „Tell Nebi Mend” pe râul Oronte, la 24 Km SV de Homs, în Siria.

49
[27] Muwatallis II – (c. 1295-1282/1271) este fratele lui Hattusilis III; în perioada aceea Hattusilis III (cel care va
iniţia tratatul de pace) guverna o provincie din Nordul Anatoliei cu centrul la Hakpis, frecvent atacată.
[28] Versiunea egipteană descrie existenţa a 2.500 care de luptă, v. „Ramses II et Muwattali II: la bateille de
Qadeš” în „Šuppiluliuma et la veuve du pharaon” – Essai sur les relations égypto-hittites, Jacques Freu, Ed. L´
Harmattan, Paris, 2004, pag. 145 .
[29] Journal of Egyptian Archaeology, 52 (1966), „Considerations on the Battle of Kadesh”, by Hans
Goedicke, pag.71-80: „Credem că divizia Sutekh nu a fost parte a armatei lui Ramses II aproape de Kadesh, ci s-
ar fi aflat separat pe o coastă.”
Numele Diviziei lui Sutekh mai este întâlnit şi sub denumirea de „Divizia lui Seth.”

[30] Ibidem, pag. 149 „născut dintr-o soţie secundară”, cunoscut şi sub numele Mursilis III, a domnit foarte puţin
1282-1275 î.e.n., a fost exilat în provincia Nuhassi din Siria.
[31] „To Kadesh and after” în „War in Ancient Egipt”, by Anthony J. Spalinger, Blackwell Publishing, 2005, pag.
209.
[32] Ibidem: La Karnak sunt 2 versiuni, la Luxor sunt 3 versiuni, pe templele mortuare ale lui Ramses II la vest de
Teba sunt 2 versiuni şi în Nubia la Abu Simbel sunt mai multe versiuni condensate.
[33] În legătură cu scrierea acestui nume, cu siguranţă varianta cea mai corectă este cea în limba hittită, însă în
transliterară numele poate fi redat sub mai multe forme. Transliterarea numelui se poate face şi privind scrierea,
adică: Hattusilis; dar şi privind pronunţia, adică: Hattushilis.. Există prescurtări: Hattusili/ Hattusil sau Hattushili/
Hattushil.
Aşadar:

a) În limba română, dacă optăm la varianta transliterară dupa scriere, care mi se pare mai indicată decât varianta
după pronunţie, numele întreg şi neprescurtat este: Hattusilis, aşa cum apare şi în Dictionary of Near East,
PENN,University of Pennsylvania Press, 2000, pagina 141 .Această variantă o voi folosi şi în lucrarea de faţă.

b) În dicţionarul ” Who is Who in Ancient Near East”, G. Leick, Roudledge, London/NY, 1999, pag. 67, regăsim
tot varinata transiliterară după scriere dar prescurtată, Hattusili.

c) În „Civilization of the Ancient Near East”, J.M. Sasson, vol. I, II,III,IV, Ed. Hendrickson Publishers, S.U.A.,
2000, regăsim, Khattushili. Observăm că aici prima literă a numelui este „Kh” şi nu „H”; autorii acestei lucrări au
optat pentru limba akkadiană, transliterată după pronunţie.

d) În „Dictionnaire de la Civilisation Mésopotamienne”, sosus la direction de Francis Joannès, Ed. Robert Laffont,
Paris, 2001, regăsim varianta transliterară după pronunţie şi prescurtată: Hattushili.

Concluzia este că toate variantele sunt corecte şi fiecare autor apelează la o anumită transliteraţie.

[34] Dumitru Mazilu, „Dreptul păcii”, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, pag. 133
[35] „Systèmes politique et diplomatie” în „Šuppiluliuma et la veuve du pharaon” – Histoire d`un mariage
manqué, essai sur les relations égypto-hittites, Jacques Freu, Ed. L`Harmattan, Paris, 2004, pag. 93.

50
[36] „Preparation” în „The Messengers in the Ancient Semitic World”, Samuel A. Meier, Harvard Semitic
Monographs 45, Atlanta, Georgia, 1989, pag. 171..
[37] „Political interaction: Diplomacy and Trade” în „A History of the Ancient Near East ca. 3000-323 BC”, Marc
van de Mieroop, Blackwell Publishing, 2005, pag. 128.
[38] El Amarna Letter, în „Old Testament Parallels – Laws and Stories from the Ancient Near East”, de V. H.
Matthews şi D. C. Benjamin, Ed. Paulist Press, NY, 1997, pag. 137.
[39] Mitanni = stat puternic care se întindea din Mesopotamia de Nord până în Siria, mai este cunoscuti şi sub
denumirea de Hurri.
[40]Journal of Near Eastern Studies 27(iulie 1968) nr.3, pag. 163-168; „Some Unrecognized Syrian Amarna
Letters”.
[41] Journal of Near Eastern Studies 32 (ian. – apr. 1973) nr. 182, pag. 99; „Evidence of Conjugational Variation
in the Paralleliyation of the Selfsome Verbs in the Amarna Letters”.
[42] Op.cit., pag.101(scrisoare trimisă din Egipt către Vasalul din Canaan).
[43] Magazin Istoric, Anul XL- seria nouă – nr. 8 (437), august 2006: „Tratatul diplomatic de la Kadesh”, Dana
Dolghin, pag. 32.
[44] „Dictionary of Near East”, PENN,University of Pennsylvania Press, 2000, pag. 141.
[45] „Regele – Mituri şi simboluri”, Jean-Paul Roux, Editura Artă şi religie, Bucureşti, 1998, pag. 17.
[46] Mitanni = este menţionat prima oară într-un mormânt egiptean din sec. al XV-lea î.e.n. timpuriu şi ultima
atestare în timpul regelui assirian Tiglath-Pileser (c.1115-1077 î.e.n), ibidem, pag. 200.
[47] Sau Hattuşa – astăzi satul Boğazkőy (Boğazkale), aflat la 115 Km Est de Ankara în Turcia; Dictionnaire de la
Civilisation Mésopotamienne, sous la direction de Francis Joannès, Ed. Robert Laffont, Paris, 2001, pag. 372 .
[48] Etimologia numelui vine de la vechiul oraş Akkad(e), capitala Imperiului akkadian din timpul lui Sargon,
construit în jurul anului 2300 î.e.n.
[49] Israel Orietnal Studies XV, Shlomo Izre’el, „The Amarna Glosses: Who wrote what for whom?”, pag. 101
[50] „Revue d assyiriologie et d archeologie orientale”, no.1, 1956; Articolul: On the recent published
economic Texts from Mari, I. J .Gelb, pag. 1.
[51] „The Semitic Languages”, Robert Hetzron, Routledge, London, 1997, pag. 69.
[52] Nu este înrudită cu nici o limbă cunoscută.
[53] „World Ancient Languages”, R. D. Woodard, Cambridge, Marea Britanie, 2004, pag .24.
[54] Cuneiform = (lit.) latină „cuneus” = pană, ibidem, pag. 220.
[55] „Law Collections from Mesopotamia and Asia Minor”, Martha T.Roth, Scholars Press, Atlanta, 1997, pag. 9.
[56] Historical Sources in Translation. The Ancient Near East, edited by Mark.W.Chavalas, Blackwell Publishing,
2006, pag. 245-248
[57] Frăţia desemnează relaţiile diplomatice.
[58] Amurru = Ţinut ocupat de triburile amorite în Cannanul dinaintea israeliţilor; akkadienii îl denumeau astfel,
deoarece acest ţinut era la vest faţă de ţara lor. În această perioadă Amurru era sub dominaţie hitită.
[59] Op.cit., 112
[60] Magazin Istoric anul I, nr. 6, 1967, „Tratatul sublim”, Edwin Glaser, pag. 24.

51
[61] Op. cit., pag. 25.
[62] Phoenicians, G. E. Markoe, University of California Press, 2000, pag. 20.
[63] „Old Testament Paralells. Laws and Stories from the Ancient Near East”, V. H. Matthews şi D. C. Benjamin,
Paulist Press, 1997, pag. 88.
____________________________________________________________________________________

7. Egiptul în timpul lui Ramses al II-lea

In cea mai mare parte a dinastiei a XVIII-a si primii ani ai celei de-a XIX-a reprezinta o perioada cu
totul deosebita in istoria Egiptului, care ne-a pus la dispozitie o abundenta de materiale ce ne permit
sa cunoastem foarte bine aceasta epoca. Numer 151e41b oase morminte sau sanctuare dateaza de
atunci; iar decoratiunile lor murale ne infatiseaza viata de fiecare zi a locuitorilor de pe malurile
Nilului.

Au fost vremuri de mare lux, de puternica eflorescenta artistica, in general, de o bogata activitate.
Populatia era mai binevoitoare si mult mai omeneasca decat vecinii ei si, in ciuda extinderii
sclaviei, care a dus cu sine si putina cruzime si asprime, putem afirma ca sclavii asiatici si cei negrii
di Egipt erau mai putin nenorociti decat majoritatea acelora din alte tari.

La moartea faraonului Seti I, unul din fiii sai mai mici printul Ramses a luat imediat puterea.
Avea numai 16 ani si, desi nu era mostenitorul, era in schimb fiul sotiei legitime a tatalui sau, regina
Muttuya carea apartinea prin nastere familiei regale. Printul, daca il judecam dupa ce s-a dovedit a
fi mai tarziu, era un tanar intreprinzator, energic, plin de incredere in el si destul de vanitos. I-a
inlaturat din cale pe fratii sai mai mari si, cu sprijinul grupului puternic de la curte s-a proclamat
faraon, sub numele de Usermaatre Ramesu sau Ramses II. Mai tarziu, el a afirmat ca din totdeauna
tatal sau il numise ca succesor, ca fusese facut comandant suprem al armatei inca de la varsta de 10
ani si ca fusese consultat in probleme de stat cu mult inainte de a implini 16.

Dar probabil ca toate astea nu sunt decat laudarosenii care, la el, erau ceva obisnuit.

Inca din perioada coregentei, Ramses isi intemeiaza propriile temple (Abydos, Beit el-Uali) domnia
personala si-o inaugureaza prin sporirea activitatii din minele de aur, cariere si santiere
(construirea orasului Pi-Ramses).

Politica externa - bine cunoscuta prin intermediul marturiilor oferite chiar de monumentele lui
Ramses, confirmate cu ajutorul arhivelor hitite - il va preocupa multa vreme pe acest orgolios
luptator.

Dominatia exercitata de Egipt asupra Siriei la inceputul dinastiei a XVII-a nu afectase prea mult
caracterul poporului egiptean. Sirienii nu erau decat o natiune supusa; faraonul si slujbasii sai
reprezentau o putere conducatoare care nu intretinea cu ei decat relatii impuse de imprejurari. Dar
nu s-a mers tot asa pana la urma.

Ramses considera Siria ca facand, in realitate parte din regatul sau si suita sa cuprindea un mare
numar de printi si de demnitari sirieni a caror influenta a contribuit la orientalizarea curtii. I-a dat
fiicei sale mai mari si preferate numele de Bint-Anath, care este sirian si nu egiptean iar faptul
acesta inseamna mult, daca ne gandim ca fata era mostenitoarea legitima a tronului. Marele sau
52
harem cuprindea atatea printese asiatice, ca faraonul trebuie sa se fi inrudit, prin alianta, cu cea mai
mare parte din suveranii vasali sirieni si cu regii independenti ale caror tari existau dincolo de Siria.

"Indelungata domnie a lui Ramses II (cca. 1304-1237 i. Ch.) marcheaza momentul de apogeu al
Imperiului ramesid"¹.

Ramses al II-lea termina - in numele sau decorul templelor cladite de tatal sau (Abydos, Gurna) sau
de regi mai vechi si restaureaza imaginile sterse sub Akhnaton, dar, mai ales, proiecteaza zeci de
fundatii si cladiri noi. De la Napata in Palestina, sunt putine locuri unde sa nu se fi gasit vreo piatra
purtand numele lui. Printre multe alte opere cele doua temple de la Abu Simbel, templul sau theban
numit Ramesseum, obeliscurile, colosii sai sunt marturii ale unei noi plastici: geometrismul masiv
(coloane monostile, statui lipite de perete etc.) generalizarea reliefului sapat.

Mult timp desconsiderata de istoricii de arta, domnia lui Ramses creaza un stil nou, enorm, dar
respectand armonia proportiilor, ceea ce nu inseamna catusi de putin denaturare.

El nu locuia la Teba decat in lunile de iarna; restul anului traia la rasarit de Delta, foarte aproape de
hotarul sirian. Aici si-a construit un palat nou si a intemeiat un oras intr-un loc pe care l-a botezat
Per Ramesu "casa lui Ramses". Un alt oras pe care el l-a intemeiat tot in aceasta regiune a fost
denumit Per Item "casa lui Atum", Atum fiind o reprezentare a zeului solar de la Heliopolis.

Aceste doua localitati existau si inainte de epoca lui Ramses, inca din timpul dinastiei a XVIII-a;
traditia pretinde ca au fost construite la inceput de catre israeliti, pe vremea cand se aflau in robie in
Egipt. Dar au fost complet refacute si au devenit niste centre de guvernamant. A fost infrumusetat
vechiul oras Zoan (Tanis), aflat la cativa kilometri mai departe, pe malul lacului Menzaleh; acesta a
devenit curand unul din cele mai insemnate centre egiptene. Dar, cu toate ca partea de rasarit a
Deltei a capatat tot mai mare importanta datorita facilitatii relatiilor cu Siria, faraonul a ridicat si in
alte parti atat de multe constructii, incat si azi, pentru cine se duce in Egipt numele lui Ramses II
devine o adevarata obsesie.

El a extins foarte mult templele de la Karnak si Luxor; templul sau funerar din necropola tebana,
cunoscut si azi sub numele de Ramesseum, era unul din cele mai impunatoare edificii ale tarii. In
fata, la intrare, se inalta o uriasa statuie a faraonului, asezat, inalta de aproape optsprezece metri,
taiata dintr-un singur bloc de granit adus de la prima cataracta si care cantareste cu mult peste o mie
de tone.

Templul cel mai frumos al acestei domnii este acela de la Abu-Simbel, in Nubia de Jos. "Aici toata
fata unei faleze ce domina Nilul la apus a fost cioplita in asa fel incat sa formeze fatada
templului, lata de aproximativ treizeci de metri si aproape tot atat de inalta. De ea se sprijineau
patru statui enorme ale faraonului, asezat pe tron, in timp ce printr-o usa sapata in centru se putea
patrunde intr-o vasta sala, flancata de statui monstruoase, printre care ajungeai intr-o alta sala si, in
sfarsit, in sanctuar. Tot templul, cu statuile si decoratiile sale, a fost taiat in stanca propriu-zisa, ca
sa spunem asa, dintr-o singura bucata. Fiecare detaliu al acestei enorme lucrari este cioplit direct in
faleza si nu adus din alta parte"¹.

Acest templu era inchinat soarelui si intreg planul fusese desenat tinand cont de momentul
rasaritului. Cand soarele se iveste de dupa colinele de pe celelalt mal al fluviului, el lumineaza din
plin chipurile celor patru colosi asezati; apoi, patrunzand prin usa, umple imediat de lumina salile
53
din interior, chiar si sanctuarul. Peretii templului sunt pictati cu scene reprezentand batalia de la
Kades si, la fel ca in templul din Teba, il vedem pe faraon napustindu-se, pe carul sau de lupta,
impotriva ostirii hitite.

In sanctuar, alaturi de statuile zeului Amon din Teba, a lui Ptah din Memfis si a zeului Soare din
Heliopolis, se inalta statuia lui Ramses. Si, peste tot in templu, il vedem pe monarh adorandu-se
singur alaturi de ceilalti zei, deoarece el isi socotea fiinta muritoare ca pe o manifestare a divinitatii
pe pamant.

Ca o concluzie logica, trasa dintr-o astfel de convingere, el isi omagia fiinta pamanteana ca pe cea a
unui zeu. Toti faraonii erau de esenta divina, dar Ramses a fost cel dintai care a socotit ca
personalitatea sa umana trebuia sa se incline inaintea propriei sale fiinte ceresti.

El a domnit in Egipt peste saizeci si sapte de ani, adica pana la varsta de optzeci si trei. A avut sute
de copii. In cea mai mare parte a domniei sale, mostenitor prezumtiv i-a fost unul din fiii mai mari,
printul Khaemuast, cunoscut prin intelepciunea si piosenia sa, si care a ajuns mare preot a lui Ptah.
Dar el a murit inainte de cel de al cincizeci si cincilea an al domniei, si un alt fiu, Merenptah, a
devenit mostenitor. Prima sotie a faraonului a fost Nefertari, cu care s-a casatorit la urcarea sa pe
tron. Ea a fost inmormantata in Valea Reginelor, iar mormantul sau se gaseste alaturi de cel al lui
Satre, sotia lui Seti I.

"Catre sfarsitul indelungatei domnii a lui Ramses II, anumite grupuri sociale - clerul si militarii
contribuiau la erodarea autoritatii faraonice"¹.

El acordase domeniilor templelor si privilegiul imunitatii fiscale, iar pentru a recompensa bravura
ofiterilor sai, Ramses II, le daruise pamanturi inalienabile, ai caror posesori si-au insusit repede un
comportament de privilegiati.

"Mumia sa, care se afla azi la Muzeul din Cairo, ne arata ca, in clipa mortii, era un batran plin de
riduri, si chel, cu exceptia catorva urme de par alb la ceafa si tample. Avea sprancenele tot albe si
stufoase, un nas mare, coroiat, pometii proeminenti, buza de sus mai groasa si dintii in stare
perfecta. Corpul sau mare, a ramas drept pana la sfarsit si chiar in moarte obrazul sau si-a pastrat
expresia mandra si maiestuoasa. Mumia i-a fost gasita in Ascunzatoarea de la Deir el-Bahari¹.

Diferitele "sotii principale"- dintre care Nefertari a fost prima, iar Maathor - Neferure, printesa
hitita, una dintre ultimele - ca si celelalte femei ale sale i-au daruit un mare numar de baieti si
fete( vreo suta de copii regali).

El a cinstit de buna voie divinitatile cananeene (fiica sa cea mare si cainele care il insotea la razboi
au primit numele zeitei Anat). Marcandu-si relatiile directe si intime cu toti zeii, a propus chiar
cultul unor idoli particulari, numiti "zeii lui Ramses". Si-a justificat pe deplin, la Karnak si in alte
parti supranumele Meiamun, "fiul cel mare al lui Amon", dar ctitoriile si gesturile sale pioase
favorizau mai degraba cultul heliopolitan al soarelui si al zeului Seth, patronul familiei sale.
Comparat cu Amenophis al IV-lea, cazul lui Ramses al II-lea (care a incheiat opera lui Horemheb si
a lui Sethi I) arata cum o personalitate puternica putea sa se desavarseasca si sa se afirme in rolul
traditional de faraon. Stilul monumental si epigrafic al timpului a fixat un model care a servit ca
referinta pana spre sfarsitul epocii libiene. Desi pusa in umbra de cea a misticului Sesostris, goria
54
lui Ramses, perpetuata de formidabilele sale constructii si de victoriile obtinute, a durat chiar si in
epoca romana.Este singurul faraon al carui nume afost atribuit unei mari artere din Cairo.

BIBLIOGRAFIE:

ARTHUR WEIGALL - Istoria Egiptului Antic, ed. Artemis Bucuresti

VERNUS, PASCAL - Dictionarul faraonilor

ADRIAN HUSAR - Istoria antica universala, partea I, 2001

55