MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

SISTEM DE INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

ROMÂNESC ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII
EUROPENE

Bucureşti
1997

1
 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

SISTEM DE INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

ROMÂNESC ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII
EUROPENE

Autori:

Dr. Cezar Bîrzea

Dr. Mihaela Jigău
Alexandru Modrescu

Bucureşti
1997

2
 Cuprins

INTRODUCERE..................................................................................................................... 4
INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PE PLAN EUROPEAN ŞI ÎN ROMÂNIA.
ANALIZĂ COMPARATIVĂ................................................................................................. 5

Indicatori privind contextul în care se desfăşoară procesul educaţional ................................... 7

Indicatori care descriu structura sistemului de învăţământ ..................................................... 13
Indicatori ai învăţământului preşcolar...................................................................................... 16
Indicatori ai învăţământului primar ......................................................................................... 19
Indicatori ai învăţământul secundar ....................................................................................... 25
Indicatori ai învăţământului superior ...................................................................................... 33
Indicatori privind personalul didactic .................................................................................... -43

DATE ACTUALE PRIVIND SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA, ÎN

CONTEXT DEMOGRAFIC ŞI AL PIEŢEI FORŢEI DE MUNCĂ ............................... 50

Populaţia şcolară în context demografic ................................................................................. 50

Date şi indicatori privind piaţa muncii .................................................................................... 61
Indicatori ai sistemului de învăţământ .................................................................................... 70
Finanţarea învăţământului public ............................................................................................. 72
Indicatori referitori la învăţământul preşcolar ......................................................................... 75
Indicatori referitori la învăţământul general obligatoriu ......................................................... 78
Indicatori referitori la învăţământul liceal ............................................................................... 85
Indicatori referitori la învăţământul profesional ...................................................................... 89
Indicatori referitori la învăţământul secundar superior
(licee, şcoli profesionale şi de ucenici). .................................................................................. 92
Indicatori referitori la învăţământul postliceal ........................................................................ 95
Indicatori referitori la învăţământul superior .......................................................................... 99
Indicatori referitori la personalul didactic ............................................................................. 106

SURSE BIBLIOGRAFICE ................................................................................................ 110

3
Introducere

Opţiunea de integrare europeană are consecinţe directe privind armonizarea structurilor

şi programelor, mobilitatea profesională şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi
certificatelor de studii, accesul reciproc la informaţiile privind organizarea şi dezvoltarea
sistemelor de învăţământ din ţările membre şi din ţările asociate etc.
Din ce în ce mai frecvent s-a constatat că sistemul de analiză folosit de instituţiile
româneşti nu corespunde indicatorilor utilizaţi de Uniunea Europeană. Modul de raportare
sau de corelare a indicatorilor, corelarea lor cu alţi indicatori sectoriali sau intersectoriali sunt
uneori incomplete, lacunare sau incompatibile cu exigenţele Uniunii Europene. Acest lucru a
ieşit în evidenţă îndeosebi în ultimii doi ani, când diversele unităţi sau instituţii specializate
ale Uniunii Europene (Eurydice, Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională etc.) au
solicitat partenerilor români date după un sistem de evaluare şi raportare pentru care aceştia
nu erau pregătiţi.
Pe de altă parte, a devenit din ce în ce mai clar faptul că integrarea europeană nu
înseamnă doar accesul partenerilor români la bazele de date şi a documentelor de politică
educaţională din statele membre ale Uniunii Europene, ci şi accesul autorităţilor europene
interesate (instituţii centrale sau organismele specializate, experţi sau persoane de decizie
etc.) la băncile de date şi la orice sursă de informaţie privind învăţământul din România.
Această relaţie bilaterală, stabilită între parteneri cu drepturi egale, presupune formarea unui
limbaj comun reprezentat de un mod comun de analiză şi interpretare a datelor, un sistem
reciproc compatibil de colectare şi folosire a datelor statistice.
În această perspectivă, folosirea unor indicatori standard, în concordanţă cu
metodologia Uniunii Europene, este deosebit de necesară. Acest demers comportă nu un
simplu transfer sau o traducere automată a indicatorilor Uniunii Europene, ci un efort de
experimentare, schimbare şi formare.
Obiectivele studiului vizează:
T identificarea sistemului de indicatori ai învăţământului utilizaţi în ţările Uniunii
europene şi analiza compatibilităţii lor cu indicatorii actuali ai învăţământului
românesc;
T armonizarea indicatorilor de evaluare a sistemului de învăţământ din România în
conformitate cu metodologia Uniunii Europene;
T prezentarea noilor indicatori şi informaţiilor primare utile pentru determinarea
acestora şi înaintarea instituţiilor interesate în preluarea lor (Ministerul Învăţământului,
Comisia Naţională pentru Statistică, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale).

Studiul cuprinde două părţi:

T prima parte cuprinde o analiză comparativă a indicatorilor învăţământului pe plan
european şi în România, utilizând ca sistem de referinţă raportul “Date de bază asupra
educaţiei în Statele Membre ale Uniunii Europene” (document realizat cu sprijinul
Comisiei Europene);
T cea de-a doua parte prezintă date actuale privind sistemul de învăţământ din

4
 România, (prima parte se opreşte la nivelul anului 1995, pentru a se putea realiza
compararea datelor referitoare la sistemul de învăţământ românesc cu datele prezentate
în raportul menţionat), în context demografic şi al pieţei muncii, prin intermediul unei
serii de indicatori utilizaţi de ţările Uniunii Europene, în general, de Fundaţia
Europeană pentru Formare Profesională, în special, şi de ţara noastră.

Indicatori ai învăţământului pe plan european şi în România

Analiză comparativă
Scopul prezentării datelor despre învăţământul românesc prin prisma indicatorilor europeni
este de a realiza o analiză comparativă între sistemul de indicatori românesc cu privire la
educaţie, accesibil prin intermediul publicaţiilor oficiale şi cel existent pe plan european.
Pentru atingerea scopului propus, s-a făcut apel la sistemul de indicatori analizaţi în raportul
"Date de bază asupra educaţiei în Statele Membre ale Uniunii Europene", document realizat
cu sprijinul Comisiei Europene.

Originalitatea documentului "Date de bază asupra educaţiei în Statele Membre ale U.E"
constă în prezentarea datelor statistice împreună cu informaţiile descriptive privind
organizarea şi funcţionarea sistemelor educaţionale. Trebuie remarcată extinderea
informaţiilor pe un spaţiu geografic lărgit. Începând cu ediţia 1997, alături de ţările din
Uniunea Europeană, raportul include ţările din Spaţiul Economic European (Norvegia,
Islanda Liechtenstein) şi primele şase ţări asociate din Europa Centrală şi de Est (Bulgaria,
Cehia, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria). Ţările din Europa Centrală şi de Est participă
în mod progresiv la activităţile reţelei Eurydice începând din 1996.

Raportul este la a treia ediţie şi a fost îmbunătăţit continuu. Printre altele ediţia din 1997
conţine informaţii privind opinia tinerilor cu privire la instruirea pe tot parcursul vieţii
precum şi o analiză asupra puterii de decizie a instituţiilor de învăţământ, modalităţile
principale de formare a grupurilor de copii atât la nivel preşcolar cât şi primar, diagrame
privind filierele de studiu în învăţământul superior, principalele atribuţii şi modurile de
recrutare a conducătorilor instituţiilor de învăţământ etc.

Existenţa seriilor temporale au scopul de a reliefa tendinţele şi schimbările importante care au

marcat accesul şi frecventarea diferitelor instituţii educaţionale la toate nivelurile. Aceste
prezentări permit măsurarea efortului întreprins de către Statele Membre cu privire la
educaţie, plasând informaţiile într-o perspectivă istorică, surprinzând dinamica schimbării.

În prezentarea datelor referitoare la educaţie, pe plan european se utilizează următoarea

Clasificare Internaţională Tip a Educaţiei (CITE), în funcţie de nivelul de instruire:
CITE 0 - învăţământul preşcolar;
CITE 1 - învăţământul primar;
CITE 2 - învăţământul secundar inferior;
CITE 3 - învăţământul secundar superior;
CITE 5 - învăţământul superior fără diplomă universitară sau titlu echivalent, care
presupune absolvirea unei forme de instruire din învăţământul secundar
superior;

5
CITE 6 - învăţământul superior ce oferă o primă diplomă universitară sau titlu
echivalent;
CITE 7 - învăţământul superior ce oferă o diplomă post-universitară.

În limba engleză CITE corespunde termenului ISCED.

Datele care se referă la repartizarea teritorială a diferiţilor indicatori fac apel la
Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice (NUTS), care identifică zone teritoriale
distincte din cadrul Statelor Membre ale U.E., ce prezintă relevanţă în analizele statistice.

O primă remarcă este aceea că sistemul românesc de indicatori ai educaţiei, accesibil

persoanelor care lucrează în domeniu, cuprinde un număr relativ redus de indicatori,
comparativ cu numărul indicatorilor cuprinşi în publicaţiile internaţionale.

Se constată menţinerea reticenţei (moştenite) cu privire la informarea publicului larg asupra

situaţiei diferitelor sectoare ale vieţii economico-sociale, în care este inclus şi învăţământul.
Informaţiile referitoare la educaţie, având un grad mai mare de detaliere, care în ţările Uniunii
Europene se pot obţine prin simpla achiziţionare a unor documente oficiale, în România se
pot obţine numai prin una sau mai multe aprobări, care oferă posibilitatea consultării unor
documente de "uz intern".

Nu de puţine ori se întâlneşte situaţia paradoxală în care documentele internaţionale pot oferi
mai multe informaţii cu privire la anumite aspecte ale vieţii economico-sociale decât cele
publicate oficial în ţară. Această situaţie poate fi explicată fie prin menţinerea monopolului
asupra informaţiilor în ţară, deşi acestea sunt furnizate organismelor internaţionale, fie
datorită inexistenţei unor mijloace financiare interne, necesare diseminării acestor informaţii.

Procesul de descentralizare a deciziilor referitoare la sistemul educaţional este incompatibil

cu menţinerea monopolului asupra informaţiilor. Practic, este imposibil a lua decizii corecte,
fără ca acestea să fie rezultatul unor analize complexe, bazate pe o structură informaţională
adecvată.

Aceasta presupune existenţa unui sistem "on line" care să furnizeze informaţii suficiente,
corecte, continuu actualizate şi de un grad de detaliere care să corespundă unui anumit nivel
de decizie.

Algoritmul prin care întâi se iau deciziile şi apoi se caută argumentarea acestora prin
selectarea informaţiilor care pot susţine deciziile, poate fi considerat neproductiv şi ducând
spre o direcţie total greşită, care nu poate avea ca destinaţie decât excluderea şi izolarea.

6
A. INDICATORI PRIVIND CONTEXTUL ÎN CARE SE DESFĂŞOARĂ
PROCESUL EDUCAŢIONAL

A1. Evoluţia numărului de tineri pe următoarele grupe de vârstă: 0-9, 10-19, 20-29
ani, în perioada 1975 - 1995.

Această evoluţie a fost determinată luând ca an de referinţă 1975, calculându-se indicii care
corespund acestei baze fixe. În raport, acest indicator a cuprins numai ţările U.E. Se constată
o scădere continuă a natalităţii pe plan european.

În România s-a înregistrat aceeaşi tendinţă de scădere a natalităţii. Astfel, au fost identificate
următoarele date pentru anii 1990 - 1995:

Grupa de 1990 1991 1992 1993 1994 1995

vârstă

0 - 9 ani 3 502 915 3 388 266 3 224 764 3 160 181 3 093 011 2 975 705

10-19 ani 3 845 181 3 826 170 3 817 909 3 771 091 3 699 052 3 632 267

20-29 ani 3 368 451 3 433 310 3 335 363 3 417 660 3 534 211 3 682 652

Indicii cu bază fixă în anul 1990 au cunoscut următoarea evoluţie:

Grupa de vârstă 1990 1991 1992 1993 1994 1995

0 - 9 ani 1 0.97 0.92 0.9 0.88 0.85
10-19 ani 1 0.99 0.99 0.98 0.96 0.94
20-29 ani 1 1.01 0.99 1.01 1.04 1.09

A2. Structura populaţiei aparţinând următoarelor grupe de vârstă: 0-9 ani, 10-19 ani
şi 20-29 ani în 1995.

Procentele au fost calculate făcând raportul între numărul de tineri din fiecare categorie de
vârstă şi populaţia totală.
Grupa de 0 - 9 ani 10 - 19 ani 20 - 29 ani Populaţia
vârstă totală
Populaţia 2 975 705 3 632 267 3 682 652 22 680 951
(număr)
Populaţia 13.11 % 16.01 % 16.23 % 100 %
(procente)

Analiza datelor de mai sus arată că cea mai numeroasă categorie o reprezintă grupa de vârstă
de 20 - 29 ani, iar cea mai puţin numeroasă grupa de 0 - 9 ani. Acest lucru se datorează

7
scăderii natalităţii înregistrată în ultimii ani în ţara noastră.

A3. Repartizarea teritorială a densităţii tinerilor cuprinşi în categoria de vârstă 0-29

ani în fiecare din regiunile specificate în Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale
Statistice (NUTS).

Acest nomenclator este utilizat în ţările Uniunii Europene în scopul prezentării statisticilor
regionale într-o schemă unică şi coerentă. Deoarece pentru România nu există încă, o
împărţire pe regiuni, conform standardelor NUTS, datele ce pot fi furnizate se referă la
întreaga ţară.

Populaţia totală Populaţia între 0 - 29 ani Populaţia între 0-29 ani (%)
22 680 951 10 290 624 45 %

În România, grupa de vârstă 0 - 29 ani reprezintă 45 % din populaţia totală fiind relativ mare
comparativ cu statele Uniunii Europene unde proporţia cu greu depăşeşte 40% (cu excepţia
câtorva zone din Franţa, Italia şi Spania).

A4. Procentul persoanelor care nu au obţinut o diplomă de absolvire a unei forme de

învăţământ secundar superior pe următoarele grupe de vârstă: 20-29, 30-39, 40-
49, 50-59 ani în anul 1995.

Se constată că pe plan european procentul populaţiei care părăseşte instituţiile de învăţământ

fără obţinerea unei diplome de absolvire a unei forme de învăţământ secundar superior se
micşorează progresiv, iar nivelul de instruire al populaţiei creşte.

În România, din sursele oficiale existente nu se pot obţine informaţiile necesare pentru anul
1995.

A5. Evoluţia procentului de tineri în vârstă de 15-24 ani cuprinşi în învăţământ, între
anii 1987-1995.

Atât acest indicator cât şi cel precedent s-au determinat pe baza unei anchete realizate de
către reţeaua Eurostat asupra forţei de muncă şi include tinerii care au participat în cursul
ultimelor patru săptămâni la o formă de şcolarizare generală, profesională, universitară sau la
o formă de învăţământ alternativ.

România nu a participat la această anchetă şi nici din sursele oficiale de informare nu pot fi
obţinute informaţiile necesare.

Pe plan european se constată o creştere a procentului tinerilor cuprinşi într-o formă de

învăţământ de la 49% în anul 1987 la 58% în anul 1995.

8
A6. Numărul elevilor şi studenţilor în anul şcolar 1994/1995.

Numărul elevilor şi studenţilor în anul şcolar 1994/1995 a fost de 4 594 513 persoane.
Trebuie precizat faptul că acest număr reprezintă numai populaţia şcolară din sectorul public.

A7. Populaţia şcolară din grupa de 0 - 29 ani faţă de populaţia totală din aceeaşi
grupă de vârstă în anul şcolar 1994/1995.

Dintre toţi elevii şi studenţii care au fost recenzaţi, a fost separată grupa de vârstă de 0 - 29
ani, pentru a calcula ponderea pe care aceştia o reprezintă în cadrul populaţiei din această
grupă de vârstă.

Procentul a fost calculat prin stabilirea raportului dintre numărul de elevi şi studenţi de 0 - 29
ani care frecventează diverse niveluri de învăţământ şi numărul total de tineri din aceeaşi
categorie de vârstă.

Rata de şcolarizare pentru categoria de vârstă de 0 - 29 ani este de 45 % şi este cea mai
scăzută dintre ţările Central şi Est Europene. La calcularea procentului a fost luată în
considerare numai populaţia şcolară din sectorul public. Ratele de şcolarizare cele mai
ridicate se înregistrează în Belgia, Franţa şi Islanda (peste 60%).

A8. Populaţia şcolară în vârstă de şcolarizare obligatorie, raportată la populaţia

şcolară totală în anul 1994/1995.

Datele referitoare la ţara noastră pe perioada 1975- 1995 se prezintă în tabelul următor:
Anul şcolar Populaţia şcolară tot. Pop.şc. în vârstă de Procentul (%)
şcolariz.obligatorie
1975/1976 5 087 917 3 019 776 59.4%
1980/1981 5 584 821 3 308 462 59.2%
1985/1986 5 592 344 3 030 66 54.2%
1990/1991 5 060 031 2 730 306 53.9%
1995/1996 4 703 277 2 541 945 54.0%

Din analiza datelor rezultă că atât populaţia şcolară totală cât şi populaţia şcolară în vârstă de
şcolarizare obligatorie sunt în continuă scădere. Procentul care prezintă ponderea populaţiei
în vârstă de şcolarizare obligatorie în cadrul populaţiei şcolare totale este de asemenea în
scădere, ceea ce înseamnă că tot mai multe persoane îşi continuă studiile după terminarea
studiilor obligatorii. Această situaţie se confirmă, însă, pentru învăţământul superior; în cazul
învăţământului secundar rata de participare se reduce începând cu anii 1990-1991.

9
Procentul de şcolarizare pe grupe de vârstă în anul şcolar 1994/1995:
Grupa de vârstă Procentul de şcolarizare
3 - 6 ani 55.2 %
7 - 10 ani 99.4 %
11 - 14 ani 84.6 %
15 - 18 ani 68.9 %
19 - 29 ani 14.0 %
Media pentru grupa de vârstă 3 - 29 ani 61.6 %

Procentul de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară şi populaţia totală care
corespunde unei anumite grupe de vârstă. Din analiza datelor se constată că procentul de
şcolarizare este ridicat pentru vârsta ce corespunde obligativităţii şcolare şi scade brusc
pentru grupa de vârstă care corespunde terminării nivelului secundar superior.

A9. Rata şomajului corespunzătoare tinerilor din grupa de vârstă de 15 - 24 ani şi

rata şomajului corespunzătoare populaţiei active din grupa de vârstă 15 - 59 ani,
în anul 1995.

Şomajul este definit conform directivelor Biroului Internaţional al Muncii. Rata şomajului
reprezintă raportul dintre persoanele aflate în şomaj şi populaţia activă de aceeaşi vârstă.
Populaţia activă este constituită din totalul persoanelor aflate în şomaj şi al celor care deţin un
loc de muncă.

Pentru România au fost identificate următoarele date:

Grupa de vârstă Procentul şomajului
15 - 59 ani 9.5 %
15 - 24 ani 26.5 %

Se constată faptul că şomajul afectează mult mai mult tinerii, rata şomajului fiind aproape de
trei ori mai mare pentru populaţia din grupa de vârstă de 15 - 24 ani.

Trebuie remarcat faptul că datele nu au fost preluate direct din publicaţiile oficiale, ci au fost
estimate. Astfel, rata oficială a şomajului a fost considerată ca fiind reprezentativă pentru
grupa de vârstă de 15-59 ani. Pentru determinarea ratei şomajului populaţiei din grupa de
vârstă de 15-24 ani s-au făcut următoarele ipoteze: structura populaţiei active este aceeaşi cu
cea a populaţiei ocupate iar structura populaţiei în şomaj care primeşte ajutor financiar este
aceeaşi cu structura populaţiei care nu mai primeşte nici un ajutor financiar.

10
A10. Rata şomajului corespunzătoare populaţiei în vârstă de 25 - 59 ani, pe niveluri
de instruire, în anul 1995.

Nivelul de instruire Procentul şomajului

CITE 0 - 2 15.6 %
CITE 3 1.1 %
CITE 5 - 7 1.1 %

Din datele prezentate se constată faptul că persoanele care nu îşi continuă studiile după
terminarea învăţământului obligatoriu sunt mult mai expuse şomajului.

Rata şomajului repartizată în funcţie de nivelul de instruire şi de sex în anul 1995.

Sexul
Nivelul de instruire
Masculin Feminin
CITE 0 - 3 8.22 % 12.96 %
CITE 5 - 7 1.14 % 2.15 %

Se remarcă faptul că persoanele de sex feminin sunt mai afectate de şomaj indiferent dacă
posedă sau nu o diplomă universitară. Datele se referă la întreaga populaţie activă, nu numai
la categoria de vârstă 25-29 ani.

A11. Rata şomajului celor care deţin o diplomă de învăţământ superior, pe grupe de
vârstă, 1995.

Nivelul de instruire Grupa de vârstă Rata şomajului

25 - 34 ani 2%
CITE 5 - 7 35 - 44 ani 1%
45 - 54 ani 1%
25 - 54 ani 1,3%

Din datele acestui tabel se constată că persoanele din grupa de vârstă de 25-34 ani sunt mai
afectate de şomaj decât cele din categoriile superioare de vârstă.

Raportul "Date de bază asupra educaţiei din Statele Membre U.E." include o serie de
informaţii obţinute pe baza unei anchete privind forţa de muncă şi pentru care nu există
corespondenţe referitoare la ţările din Centrul şi Estul Europei. Dintre acestea se pot
enumera:

11
Evoluţia ratei şomajului pentru persoanele din grupele de vârstă de 15-24 ani, 25-34 ani
şi a şomajului global, în perioada 1987-1995.

Activitatea profesională a persoanelor din grupele de vârstă 25-34 ani şi 34-39 ani care
posedă o diplomă de învăţământ superior.

Activitatea profesională este urmărită pe categoriile:

1. cadre superioare, conducători, profesiuni intelectuale şi ştiinţifice
2. profesiuni intermediare
3. funcţionari administrativi, personal de întreţinere, vânzători,
4. artizani, muncitori, personal de manevră şi necalificat
5. alţii, precum agricultori, pescari, forţe armate.

Un alt indicator important, pentru care nu se pot furniza date referitoare la ţara noastră este
legat de dorinţa persoanelor de a-şi continua studiile pe tot parcursul vieţii, analizată în raport
cu vârsta la care acestea au părăsit şcoala (înainte de 15 ani şi după 20 ani). Pe plan european
se remarcă faptul că persoanele care au un nivel de instruire mai ridicat sunt mai dispuse să
participe la diferitele forme de instruire pe tot parcursul vieţii. Aceste informaţii au fost
obţinute pe baza unei anchete speciale realizate de Eurobarometru, care mai furnizează şi
informaţii referitoare la procentul persoanelor care au urmat cursuri de formare în ultimele 12
luni în funcţie de vârsta la care au terminat studiile (înainte de 15 ani şi după 20 ani).

12
B. INDICATORI CARE DESCRIU STRUCTURA SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

B1. Descrierea structurii sistemului de învăţământ existent în anul şcolar 1995/1996.

ÎNVĂŢĂMÂNT
HIGHER ÎNVĂŢĂMÂNT
POST-SECONDARY
SUPERIOR POSTLICEAL Instruire la
EDUCATION
COLEGII
COLLEGES EDUCATION locul de
muncă
20
19
18 ŞCOALĂ
17 HIGH
VOCATIONAL DE UCENICI
APPRENTICESHIP
LICEUL
16 SCHOOL PROFESIONALĂ
SCHOOL SCHOOL
15
14
13 ÎNVĂŢĂMÂMÂNT
MIDDLE GIMNAZIAL
- SCHOOL EDUCATION

12
11
10
9 ÎNVĂŢĂMÂNT
PRIMARY PRIMAR
EDUCATION
8
7
School preparatory group
6 GRUPĂ PREGĂTITOARE
5 ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR
PRE-SCHOOL EDUCATION
4
3

B2. Repartizarea instituţiilor şi elevilor din învăţământul primar şi secundar pe

forme de proprietate în anul şcolar 1994/1995.

Tip învăţământ Şcoli Elevi

Număr Procent Număr Procent
Înv. Public 16 003 99.8% 3 578516 99.6%
Înv. Privat 28 0.2% 13 069 0.4%
Total 16 031 100% 3 591585 100%

Se remarcă existenţa unui sector privat foarte slab la nivelul învăţământului primar şi
secundar pentru anul şcolar 1994/1995.
În categoria instituţiilor de învăţământ privat pot exista atât instituţii care sunt subvenţionate
de autorităţile publice cât şi instituţii care nu sunt subvenţionate. O instituţie privată se

13
consideră ca fiind subvenţionată atunci când aceasta primeşte mai mult de 50% din subvenţii
din partea autorităţilor publice. O instituţie privată este considerată nesubvenţionată dacă
primeşte mai puţin de 50% din subvenţii din partea autorităţilor publice.

B3. Puterea de decizie la nivel instituţional în învăţământul primar şi secundar în

anul şcolar 1995/1996.

Analiza puterii de decizie a instituţiilor publice din învăţământul primar şi secundar se

realizează pe patru direcţii: organizarea orarului şcolar, gestionarea resurselor umane,
utilizarea resurselor financiare şi aspectele pedagogice.

Fiecărei direcţii de analiză i s-au asociat o serie de parametri specifici prin care se evaluează
gradul de libertate de care dispun unităţile de învăţământ în luarea deciziilor. Astfel
organizarea orarului şcolar poate fi caracterizată prin:
- numărul de zile de studiu pe an;
- numărul de ore de studiu pe an;
- numărul de ore de studiu pe săptămână;
- numărul de ore alocat pe materii;
- data de începere şi de terminare a cursurilor;
- durata unei lecţii;
- repartizarea materiilor în cursul unei săptămâni.

Deciziile cu privire la resursele umane sunt apreciate luând în considerare:

- desemnarea directorilor de instituţii de învăţământ;
- planificarea numărul de posturi;
- recrutarea personalului didactic;
- atribuirea posturilor.

Deciziile referitoare la resursele financiare sunt analizate în funcţie de următoarele:

- resurse imobiliare;
- resurse mobiliare;
- aspecte funcţionale.

Deciziile care se referă la aspectele pedagogice iau în considerare pe de o parte manualele

şcolare, iar pe de altă parte metodele de predare/învăţare.

Au fost identificate trei posibilităţi de decizie:

- instituţia are putere deplină şi este complet autonomă;
- instituţia ia decizii în colaborare cu o autoritate competentă în limitele pe care aceasta
i le-a definit, în acest caz autonomia sa fiind limitată;
- instituţia nu intervine în luarea deciziilor, deci nu are autonomie.
Pentru unităţile din învăţământul primar şi secundar s-a constatat că nu există autonomie
privind stabilirea numărului de zile destinate studiului pe an şi pe săptămână sau alocarea
numărului de ore pe materii, toate acestea fiind precizate de către Ministerul Educaţiei
Naţionale sau în planurile de învăţământ.
Se remarcă o autonomie limitată în ceea ce priveşte începerea şi terminarea cursurilor şi în
stabilirea duratei unei lecţii şi o autonomie totală în ceea ce priveşte repartizarea materiilor în
cursul unei săptămâni. Nu există autonomie de decizie privind resursele financiare, acestea

14
fiind alocate şi gestionate de către autorităţile educaţionale locale sau centrale. De asemenea,
nu există autonomie în desemnarea directorului instituţiei sau în deciziile referitoare la
numărul şi atribuirea posturilor; există totuşi o autonomie limitată în recrutarea personalului.
Se constată o autonomie limitată în alegerea manualelor şi o autonomie totală în alegerea
metodelor de predare/învăţăre.

Instituţia de învăţământ este considerată ca o entitate, reprezentată fie prin conducătorul ei,
fie printr-un organism de conducere. Împărţirea responsabilităţilor privind deciziile interne în
cadrul instituţiei nu este luată în evidenţă nefiind semnificativă pentru scopul propus.

Printr-o instituţie de învăţământ aparţinând sectorului public, se înţelege instituţia de

învăţământ care este controlată şi organizată direct de către autorităţile publice sau
guvernamentale. Instituţiile controlate de către autorităţile private sau non-guvernamentale,
chiar dacă sunt în întregime subvenţionate de către stat au fost excluse. Autoritatea
competentă aflată la un nivel superior unităţii de învăţământ poate fi, după caz, o autoritate
publică locală, regională sau centrală.

Pentru învăţământul secundar, în măsura în care toate cadrele didactice sunt specializate pe
materii, parametrul "atribuirea posturilor" se referă la determinarea numărului de posturi de
profesori pentru materiile obligatorii sau materiile opţionale. Se constată o autonomie totală
la nivelul instituţiilor de învăţământ, în ceea ce priveşte atribuirea posturilor pentru
învăţământul secundar.

B4. Repartizarea controlului administrativ între inspectorate şi serviciile

administrative, în anul şcolar 1995/1996.

În România inspectorii şi serviciile administrative îşi împart responsabilităţile privind

supervizarea şi controlul din punct de vedere pedagogic şi administrativ. Acest lucru se
constată la majoritatea ţărilor din U.E. precum şi în cele din Centrul şi Estul Europei.

B5. Gruparea instituţiilor din învăţământul secundar în funcţie de organizarea

separată sau combinată a nivelurilor inferior şi superior, 1994/1995.

Instituţiile din învăţământul secundar au fost împărţite în două categorii:

- cele care organizează separat doar cursuri pentru nivelul secundar inferior (CITE 2)
sau pentru nivelul secundar superior (CITE 3);
- cele care organizează cursuri pentru ambele niveluri (CITE 2 şi CITE 3).
În clasificarea realizată nu s-a luat în considerare faptul că unele instituţii de nivel secundar
organizează şi cursuri pentru nivelul primar.
Informaţiile prezentate în raport sunt obţinute prin anchetele Eurostat. Din documentele
oficiale existente în România nu se poate determina cu exactitate procentul pentru fiecare
categorie în parte.
C. INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR

C1. Învăţământul preşcolar în anul şcolar 1995/1996.

În învăţământul preşcolar din România există următoarele instituţii:

- creşele, care primesc copii de la trei luni la trei ani

15
 - grădiniţele, care primesc copii din grupa de vârstă 3-6 ani

Trebuie remarcat faptul că grădiniţele sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea conform
instituţiilor şcolare.

C2. Evoluţia ratei de frecventare a instituţiilor din învăţământul preşcolar cu

finalitate educativă la vârsta de 4 ani, în perioada 1950 - 1995.

Pentru ţara noastră rata de frecventare a grădiniţelor a fost urmărită pentru copiii din grupa de
vârstă de 3 - 6 ani, neexistând o statistică pentru fiecare categorie de vârstă, pentru toată
perioada respectivă.

Datele referitoare la perioada 1950 - 1996 prezintă următoarea evoluţie:

Anul şcolar Nr. copii în grupa de Nr. copii cuprinşi în Rata de frecventare
vârstă 3-6 ani grădiniţe (%)
1950/1951 1 072 403 199 096 18.6%
1960/1961 1 461 636 354 677 24.3%
1970/1971 1 104 198 448 244 40.6%
1980/1981 1 207 146 935 711 77.5%
1990/1991 1 047 061 752 141 71.8%
1995/1996 1 197 772 697 888 58.3%

C3. Rata de frecventare a instituţiilor preşcolare cu finalitate educativă în funcţie de

vârstă, în anul şcolar 1994/1995.
Vârsta Nr. copii în grădiniţe Nr. de copii Rata de frecventare a
(populaţia totală) grădiniţelor (%)
3 ani 96 267 258 333 37%
4 ani 168 259 284 444 59%
5 ani 223 258 352 988 63%
6 ani 227 730 350 579 65%
Deşi se constată o evoluţie progresivă pe măsura înaintării în vârstă, ratele de frecventare a
grădiniţelor sunt în general inferioare celor din ţările Uniunii Europene.

C4. Rata de frecventare a unei instituţii preşcolare cu finalitate educativă la vârsta

de trei ani pe regiunile determinate prin clasificarea NUTS, în anul 1994/1995.

Procentul de 37% corespunde ratei de frecventare pe întreaga ţară, neexistând posibilitatea

identificării unor procente pe diferite regiuni.

16
C5. Procentul mamelor cu copii în vârstă de 3 ani, care sunt angajate şi frecventarea
instituţiilor preşcolare de către copiii acestora, în anul şcolar 1994/1995.

Raportul face apel la sursele Eurostat şi la anchetele U.E.O. România nu a participat la aceste
anchete, iar din sursele oficiale nu se pot obţine informaţii de acest gen.

C6. Durata medie de frecventare a instituţiilor din învăţământul preşcolar cu

finalitate educativă, comparată cu durata ofertei teoretice în anul şcolar
1994/1995.

Vârsta Nr. Copii din Număr total Copiii din înv. Durata medie Durata
înv. Preşcolar copii Preşcolar (%) de frecventare teoretică de
frecventare
- -
3 ani 96 267 258 333 37%
4 ani 168 259 284 444 59%
5 ani 223 258 352 988 63%
6 ani 227 730 350 579 65%
Total - - 225% 2.25 3

Durata medie de frecventare de 2.25 a fost obţinută prin adunarea ratelor de frecventare
înregistrate la diferite vârste plecând de la 3 ani: (0.37 + 0.59 + 0.63 + 0.65) * 1 an = 2.25
ani. Durata teoretică de frecventare corespunde numărului de ani (plecând de la vârsta de 3
ani) în care grădiniţa poate primi copiii înaintea intrării lor în şcoală primară.

C7. Principalele modalităţi de grupare a copiilor din instituţiile preşcolare cu

finalitate educativă în anul şcolar 1995/1996.

În instituţiile preşcolare cu finalitate educativă au fost identificate două modalităţi de grupare

a copiilor:
- prima prefigurează organizarea clasei adoptată în şcoala primară: copiii sunt grupaţi
după vârste; acest model a fost numit "model şcolar";
- a doua se apropie de organizarea familială: copii de vârste diferite se regăsesc în
aceeaşi grupă; modelul a fost numit "modelul familial".
Modelul adoptat pentru gruparea copiilor din învăţământul preşcolar din România este
"modelul şcolar", model răspândit în toate celelalte ţări PECO dar şi în Franţa, Marea
Britanie, Irlanda.

C8. Reglementările legate de numărul maxim şi minim de copii care pot compune o
clasă sau grupă, în instituţiile preşcolare, în anul şcolar 1995/1996.

Legea Învăţământului din România stabileşte că numărul de copii ce compun o grupă să fie
maxim de 20 iar numărul minim de 10. În unele ţări există reglementări privind numărul de
adulţi cărora li se încredinţează o grupă de copii.

17
C9. Principalele modalităţi de repartizare a grupelor de copii între educatori în
instituţiile preşcolare, în anul şcolar 1995/1996.

Au fost identificate următoarele modalităţi de repartizare:

- un educator pe toată durata unei săptămâni sau mai mulţi educatori consecutiv;
- un educator şi un asistent sau mai mulţi educatori simultan;
- existenţa unei combinaţii a celor două modalităţi de repartizare de mai sus.

În România un singur educator este responsabil de un grup de copii toată săptămâna şi uneori
este înlocuit de alţi educatori pentru activităţi specifice.

C10. Accesul la instituţiile de învăţământ preşcolar cu finalitate educativă, în anul

şcolar 1995/1996.

Accesul este analizat din punct de vedere al gratuităţii sau necesităţii unei contribuţii
financiare. Plata se referă la contribuţia suportată de părinţi pentru înscrierea copiilor în
instituţia respectivă şi nu la plata hranei sau a unor activităţi facultative, specifice sau
complementare.

În România, ca şi în majoritatea ţărilor europene, accesul în instituţiile preşcolare publice este

gratuit. Din contră, pentru accesul în instituţiile preşcolare private, este necesară o contribuţie
financiară.

18
D. INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR

D1. Descrierea învăţământului de la nivel primar, în anul şcolar 1995/1996.

Învăţământul primar în ţara noastră este de 4 ani, fiind prima treaptă de şcolarizare
obligatorie. Acesta cuprinde copii cu vârsta între 7 şi 11 ani, iar instituţia corespunzătoare se
numeşte şcoală primară. Vârstele de 7 şi 11 ani reprezintă vârstele "teoretice", adică normele
curente, de început şi de sfârşit al acestui nivel şcolar. În anumite condiţii şi cu acordul
părinţilor copiii pot începe învăţământul primar şi înainte de a atinge vârsta de şcolarizare
obligatorie.

D2. Principalele criterii de constituire a claselor primare, altele decât gruparea pe

vârste în anul şcolar 1995/1996.

Deşi modelul dominant pentru constituirea claselor în învăţământul primar este gruparea
copiilor pe vârste, pe plan european există şi alte criterii precum gruparea în funcţie de
aptitudini sau gruparea pe sexe. În analiza modalităţilor de constituire a claselor de elevi nu
s-au luat în considerare crearea de subgrupe în cadrul unei clase pentru anumite activităţi.
În ţara noastră clasele sunt constituite în funcţie de vârstă.

D3. Reglementările cu privire la numărul maxim şi minim de copii care compun o

clasă, în anul şcolar 1995/1996.

Majoritatea statelor au norme definite în legătură cu numărul maxim/minim de copii care pot
compune o clasă. Legea învăţământului din România prevede ca numărul maxim de copii ce
intră în componenţa unei clase să fie de 30 iar numărul minim de 10.

D4. Principalele modalităţi de repartizare a personalului didactic pe clase în

învăţământul primar, în anul şcolar 1995/1996.

În învăţământul primar un cadru didactic, în general, are în responsabilitate o clasă. El predă

cea mai mare parte a materiilor şi este uneori înlocuit de alte cadre didactice pentru anumite
activităţi specifice precum educaţia religioasă sau educaţia muzicală. În unele cazuri, mai
multe cadre didactice îşi împart în mod sistematic materiile şi preiau pe rând clasa.

În ţara noastră, în general, un singur cadru didactic (învăţător) are în responsabilitate o clasă
şi este înlocuit pentru anumite materii, cum ar fi educaţia religioasă.

D5. Numărul anual de ore de studiu pentru vârsta de 7 ani, în anul şcolar 1995/1996.

Analiza numărului anual de ore de studiu nu se referă la încărcarea cadrelor didactice ci la

încărcarea elevilor. Încărcarea anuală este calculată în funcţie de media încărcării zilnice şi de
numărul de zile de studiu din cursul anului şcolar.

19
 Încărcarea Numărul de Încărcarea Numărul de Încărcarea anuală
săptămânală zile/săptămână zilnică (ore/zi) zile/an (ore/an)
(ore/săptămână)
Minim Minim Minim
20 * 50'= 1000' 5 200' 170 34000'= 567 h
Maxim Maxim Maxim
24 * 50'= 1200' 240' 40800'= 680 h

Pauzele, precum şi timpul facultativ dedicat diferitelor materii sunt excluse din calcul. Elevii
frecventează şcoala primară 5 zile pe săptămână. Numărul orelor se măreşte în cazul în care
elevii sunt înscrişi la o clasă cu profil artistic (muzică, pictură). Numărul maxim de ore
corespunde unei astfel de clase, iar numărul minim - unei clase obişnuite din ciclul primar.
Trebuie remarcat faptul că în România numărul zilelor de studiu pe an în învăţământul primar
(170 zile) este printre cele mai scăzute din Europa.

D6. Numărul anual al orelor de studiu pentru vârsta de 10 ani, în anul şcolar
1995/1996.

Ca şi în cazul precedent, numărul anual de ore de studiu nu se referă la încărcarea cadrelor

didactice ci la încărcarea elevilor. Numărul anual al orelor de studiu este calculat pe baza
mediei încărcării zilnice şi a numărului de zile de studiu din cursul anului şcolar.

Încărcarea Numărul de Încărcarea Numărul de Încărcarea anuală

săptămânală zile/săptămână zilnică zile/an (ore/an)
(ore/săptămână) (ore/zi)
Minim Minim Minim
23 * 50'= 1150' 5 230' 170 39100'= 652 h
Maxim Maxim Maxim
32 * 50'= 1600' 320' 54400'= 907 h

Numărul anual de ore destinate procesului de învăţare variază între un minim obligatoriu şi
un maxim înregistrat la clasele cu profil artistic (muzică, pictură).

D7. Numărul minim anual de ore în învăţământul primar corespunzător vârstelor de

7 şi 10 ani, în anul şcolar 1995/1996.

Acest indicator scoate în evidenţă preocuparea spre un orar uşor mai redus pentru începutul
şcolarizării.

Pentru ţara noastră au fost identificate următoarele informaţii.

20
 Vârsta Numărul minim de ore
- 7 ani 567 h
- 10 ani 652 h

Diferenţa este de aproximativ 100 de ore.

D8. Repartizarea timpului anual de studiu pe materii obligatorii la vârsta de 7 ani, în

anul şcolar 1995/1996.

Pentru a avea o privire de ansamblu, materiile au fost grupate pe câteva categorii: limba
maternă, matematică, ştiinţe, limbi străine, sport, activităţi artistice, religie, morală, orar
flexibil.

În unele ţări precum Olanda, Marea Britanie, Portugalia, programele şi directivele oficiale
lasă la latitudinea profesorului sau a instituţiei şcolare stabilirea modului în care se
repartizează timpul acordat diferitelor materii sau a momentului în care se poate introduce o
disciplină.

Limba Matem. Ştiinţe Limbi Sport Act. Religie, Orar Total

română străine artistice etică flexibil
225 h 114 h - - 85 h 85 h 28 h - 567 h
45 % 20 % - - 15 % 15 % 4% - 100 %

În învăţământul primar românesc, pentru vârsta de 7 ani se remarcă importanţa deosebită

acordată studiului limbii române (45%).

D9. Repartizarea timpului anual de studiu pe materii obligatorii la vârsta de 10 ani,

în anul şcolar 1995/1996.

Pentru acest indicator s-a utilizat aceeaşi grupare a materiilor ca pentru vârsta de 7 ani.
Limba Matem. Ştiinţe Limbi Sport Act. Religie, Orar Total
română străine Artistice etică flexibil
198 h 113 h 113 h 57 h 57 h 85 h 28 h - 652 h
31 % 17 % 17 % 9% 9% 13 % 4% - 100 %
Spre vârsta de 10 ani în învăţământul primar asistăm la o diversificare a obiectelor de studiu
în detrimentul mai ales al limbii române. Totuşi, în România ponderea limbii materne
(române) în cadrul obiectelor de studiu se menţine printre cele mai ridicate din Europa (31%).
În diferitele state ale Uniunii Europene procentul rezervat învăţării limbii materne se
încadrează între 18% şi 25%.

La vârsta de 10 ani se remarcă un procent de 9% rezervat învăţării unei limbi străine.

21
D10. Studiul limbilor străine pe perioada învăţământului primar, în anul şcolar
1995/1996.

Studiul limbilor străine începe în majoritatea ţărilor în învăţământul primar. Învăţarea precoce
a unei limbi străine se manifestă în unele ţări sub forma unor programe experimentale sau
facultative.

În România studiul limbilor străine debutează în învăţământul primar la vârsta de 8 ani (în
clasa a doua) şi are un regim obligatoriu.

D11. Procentul elevilor care au studiat limba engleză în învăţământul primar, în anul
şcolar 1994/1995.

Informaţiile referitoare la procentul elevilor din învăţământul primar care au studiat limba
engleză au fost furnizate de Eurostat.

În România evidenţele privind studiul limbilor străine se referă la tot învăţământul obligatoriu
neexistând evidenţe separate pentru învăţământul primar şi pentru cel gimnazial. Numărul
elevilor care au studiat limba engleza în învăţământul obligatoriu în anul şcolar 1994/1995 a
fost de 876.436 persoane. Numărul total al elevilor înscrişi în învăţământul obligatoriu a fost
de 2.532.169 persoane. Aceste cifre reliefează faptul că în proporţie de 35% elevii din
învăţământul obligatoriu studiau în anul şcolar 1994/1995 limba engleză ca limba străină.

Datele se referă la limba străină studiată de fiecare elev la un anumit moment în anul şcolar
1994/1995 şi nu la studierea limbilor străine de-a lungul şcolarizării obligatorii.

D12. Procentul elevilor care au studiat limba franceză în învăţământul primar, în

anul şcolar 1994/1995.

Informaţiile referitoare la procentul elevilor din învăţământul primar care au studiat limba
franceză au fost furnizate de Eurostat.

În ţara noastră, numărul elevilor care au studiat limba franceză în învăţământul obligatoriu
(nivel primar şi gimnazial) în anul şcolar 1994/1995 a fost de 1.509.576 persoane, iar
numărul total al elevilor înscrişi în învăţământul obligatoriu a fost de 2.532.169 persoane.

În comparaţie cu multe ţări ale Uniunii Europene dar şi cu ţările din Centrul şi Estul Europei,
România se remarcă prin procentul ridicat de elevi care studiază limba franceză (60 %).

D13. Repartizarea elevilor din învăţământul primar în funcţie de numărul limbilor

străine studiate, în cursul anului şcolar 1994/1995.

Sursele de informare oficiale prezintă repartizarea elevilor în funcţie de numărul de limbi

străine studiate pentru tot învăţământul obligatoriu (cuprinzând atât învăţământul primar cât
şi învăţământul gimnazial).

22
 Numărul limbilor străine Numărul elevilor Procentul (%)
studiate
- Nici o limbă străină 470 936 18 %
- O singură limbă străină 1 206 178 48 %
- Două limbi străine 855 055 34 %
Total 2 532 169 100 %

Procentele sunt calculate pe ansamblul populaţiei şcolare din învăţământul obligatoriu. Elevii
care nu studiază nici o limbă străină reprezintă un procent este de 18 % şi se referă în
principal la elevii din clasa I-a a învăţământului primar.

D14. Absolvirea clasei în învăţământul primar, în anul şcolar 1995/1996.

În România elevii care nu dobândesc cunoştinţele necesare la sfârşitul anului şcolar sunt
declaraţi repetenţi şi obligaţi să repete clasa. Repetarea clasei se regăseşte în toate ţările din
Centrul şi Estul Europei dar şi în ţări ca Italia, Germania şi Belgia.

Maniera în care se tratează dificultăţile de învăţare ale elevilor variază de la o ţară la alta.
Astfel, aproape jumătate din ţări apelează la repetarea clasei, dar din ce în ce mai multe
optează pentru promovarea automată dintr-o clasă în alta, pe parcursul şcolarizării obligatorii,
oferind sprijinul pedagogic necesar elevilor în dificultate.

D15. Modelele principale de organizare a studiilor la debutul nivelului secundar

inferior, în anul şcolar 1995/1996.

Orientarea către filiere sau tipuri diferenţiate de învăţământ corespunde fie distincţiei dintre
învăţământul secundar general şi învăţământul secundar tehnic sau profesional, fie unei
ierarhizări academice în cadrul învăţământului general.

În ţările Uniunii Europene, orientarea către filiere distincte la începutul nivelului secundar
inferior nu este o formă de organizare foarte răspândită. Chiar în ţările în care există această
formă de organizare a învăţământului, există un prim an sau un ciclu comun tuturor elevilor
în scopul de a întârzia orientarea. Acest mod de organizare este caracteristic unor ţări precum
Belgia, Germania, Austria, Luxemburg, Olanda.

În alte ţări, cum este cazul Danemarcei, Finlandei, Portugaliei şi Suediei, orientarea se
realizează la sfârşitul şcolarizării obligatorii, către vârsta de 16 ani, trecerea de la nivelul
primar la cel secundar inferior având loc fără schimbări bruşte.

Între cele două extreme se distinge un al treilea model de tranziţie către nivelul secundar şi
anume existenţa unei pregătiri generale comune pe o perioadă de trei sau patru ani. Acest
model se bazează pe un "trunchi comun" şi tinde să amâne orientarea în cadrul nivelului
secundar, fiind caracteristic pentru ţări ca Franţa, Marea Britanie, Grecia, Spania.

În România este caracteristic modelul "trunchi comun" pentru o perioadă de patru ani, cât

23
durează gimnaziul, orientarea către filiere distincte realizându-se după terminarea acestui
nivel.

24
E. INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR

E1. Vârsta la care este finalizat învăţământul obligatoriu şi învăţământul secundar

inferior, în anul şcolar 1995/1996.

Organizarea învăţământului secundar diferă de la o ţară la alta, dar în general cuprinde două
stadii de lungimi diferite. Există cazuri în care învăţământul secundar este împărţit în trei
perioade (stadii). Sfârşitul primului stadiu, precum şi sfârşitul corespunzător sistemelor de
învăţământ cu structură unică, este asociat vârstei minime la care este finalizată şcolarizarea.

În Uniunea Europeană, vârsta de începere a învăţământului secundar este în general fixată la

11 sau 12 ani, dar există şi ţări (Austria, Germania) în care aceasta este de 10 ani. Primul
stadiu cuprinde în cele mai multe cazuri trei sau patru ani. Excepţie face Germania, unde
primul stadiu durează 5-6 ani precum şi Belgia unde primul stadiu durează 2 ani.

În România, învăţământul secundar inferior (gimnazial) începe la vârsta de 11 ani şi este

finalizat la 15 ani, vârstă ce corespunde vârstei minime de finalizare a şcolarizării obligatorii.
Acest nivel de învăţământ corespunde nivelului CITE 2.

E2. Organizarea structurii învăţământului secundar, 1995/1996.

Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au "integrat" structurile din cadrul învăţământului
secundar inferior, toţi elevii urmând un curriculum comun de educaţie generală. Există puţine
cazuri în care se constată diferenţierea tipurilor de cursuri la nivelul secundar inferior.

Pentru nivelul secundar superior în toate ţările există cursuri diferenţiate care pot fi împărţite
în două mari categorii:

- învăţământ general, care oferă o pregătire de tranziţie către învăţământul

superior
- învăţământ profesional, care oferă o pregătire atât pentru piaţa muncii cât şi
pentru continuarea studiilor.

În România, învăţământul secundar debutează la vârsta de 11 ani, cu gimnaziul care durează

patru ani. În cadrul acestuia se oferă o pregătire generală conform unui curriculum comun. La
vârsta de 15 ani, elevii absolvă gimnaziul, care corespunde ultimului nivel din cadrul
învăţământului obligatoriu şi pot continua cu învăţământul secundar superior general (liceul)
sau cu una din filierele învăţământului profesional (şcoală complementară şi de ucenici,
şcoală profesională sau liceu de profil).

25
E3. Repartizarea elevilor din învăţământul secundar superior pe cele două filiere:
învăţământ general şi învăţământ vocaţional, în anul şcolar 1994/1995.

Pentru România au fost identificate următoarele informaţii:

Tipul de învăţământ secundar Numărul elevilor (mii) Procentul (%)
superior
- General (liceu teoretic) 307.2 29 %
- Vocaţional (licee de profil 749.1 71 %
şi şcoli profesionale)
Total 1056.3 100 %

În ţara noastră se remarcă o pondere importantă a numărului elevilor din învăţământul

secundar superior vocaţional, regăsită şi în cele mai multe state din cadrul Uniunii Europene.

E4. Proporţia elevilor din învăţământul secundar superior (CITE 3) care urmează
filiera învăţământului general, pe regiuni NUTS 1 şi NUTS 2, în anul şcolar
1994/1995.

Foarte multe ţări din cadrul Uniunii Europene au regiuni în care dispersia elevilor între
învăţământul general şi cel vocaţional sunt complet diferite de aceea care corespunde
nivelului naţional.

Pentru România nu există încă o împărţire pe regiuni după criteriile NUTS. În consecinţă
proporţia de 29% a elevilor din învăţământul secundar superior general se referă la întrega
ţară.

E5. Evoluţia raportului dintre numărul de fete şi numărul de băieţi în învăţământul

secundar superior general şi vocaţional (ISCED 3), în perioada 1990 - 1995.

Numărul de fete ce corespunde unui număr de 100 băieţi s-a calculat prin divizarea numărului
total de fete la numărul total de băieţi şi înmulţirea rezultatului cu 100.

Pe plan european se constată, pe de o parte că numărul fetelor îl depăşeşte pe cel al băieţilor

în învăţământul general, iar pe de altă parte că băieţii predomină în cadrul învăţământului
vocaţional.

Evoluţia numărului de fete ce corespunde unui număr de 100 băieţi, în învăţământul secundar
superior general şi vocaţional, în România, în perioada 1990 -1995 se prezintă în următorul
tabel:

26
 Anul şcolar Numărul de fete ce corespunde unui număr de 100 băieţi în
învăţământul secundar superior
General Vocaţional
1990/1991 174 86
1991/1992 194 80
1992/1993 207 76
1993/1994 211 75
1994/1995 209 74

Remarca privind raportul dintre numărul fetelor şi cel al băieţilor este valabilă şi pentru ţara
noastră, ajungându-se astfel ca numărul fetelor din învăţământul general să fie dublu faţă de
cel al băieţilor.

E6. Numărul minim şi maxim de ore de studiu pe parcursul unui an în învăţământul

secundar inferior, în anul şcolar 1995/1996.

Există o mare varietate de organizare a orarului şcolar în ţările Uniunii Europene, numărul
orelor de studiu pe an variind, pentru nivelul secundar inferior, între un număr minim
obligatoriu aplicabil tuturor elevilor şi un maxim în care sunt incluse în general cursurile
opţionale.

În unele ţări precum Finlanda, Suedia şi Marea Britanie există o mare libertate în organizarea
orarului şcolar. Din acest motiv numărul maxim de ore diferă de la o şcoală la alta.

Numărul anual al orelor de studiu se determină în funcţie de încărcarea zilnică şi de numărul

zilelor de studiu din cursul anului.

În ţara noastră, în anul şcolar 1995/1996 a existat următoarea situaţie pentru gimnaziu:
Număr Număr de Număr Număr Număr ore/an
ore/săpt zile/săpt mediu zile/an
ore/zi
Minim 31*50'=1550' 5 310' 170 52 700'= 878h
Maxim 40*50'=2000' 400' 68 000'= 1 133h

Diferenţa între numărul minim şi cel maxim de ore se explică prin existenţa claselor cu profil
artistic.

Trebuie remarcat faptul că, deşi numărul anual de ore (atât cel minim cât şi cel maxim) este
asemănător cu al altor ţări, numărul zilelor de studiu pe an este relativ mic. Menţinerea
numărului anual de ore la nivelurile prezentate în tabel se realizează printr-o încărcare zilnică

27
ridicată.

E7. Numărul minim şi maxim de ore de studiu pe parcursul unui an în învăţământul

secundar superior, în anul şcolar 1995/1996.

Şi în cazul învăţământului secundar superior există o mare diversitate în distribuirea orelor de

studiu. Diferenţele pot fi în principal explicate prin numeroasele opţiuni pe care le au la
dispoziţie elevii (limbi străine, matematică, ştiinţe exacte, literatură, etc) pe diferitele filiere,
precum şi prin marea libertate în organizare a orarului şcolar la nivelul instituţiei de
învăţământ.

În tabelul următor se prezintă numărul maxim şi minim anual de ore de studiu, valabil pentru
nivelul secundar superior:
Număr Număr Număr mediu Număr Numărul de
ore/săptămână zile/săpt. ore/zi zile/an ore/an
Minim 30*50'= 1500' 5 300' 170 51 000'= 850h
Maxim 34*50' =1700' 340' 57 800'= 963h

E8. Numărul minim de ore anual din învăţământul secundar inferior şi superior, în
anul şcolar 1995/1996.

Nivelul de învăţământ Numărul minim de ore/an

- Secundar inferior 878 h
- Secundar superior (general) 850 h

Se constată că în România încărcarea minimă anuală din învăţământul secundar inferior este
mai ridicată decât cea înregistrată în învăţământul secundar superior general (liceul teoretic).
Acest lucru se constată şi în ţări ca Finlanda, Irlanda, Italia, Olanda.

E9. Repartizarea timpului minim de studiu alocat materiilor obligatorii în jurul

vârstei de 13 ani, în învăţământul secundar inferior, în anul şcolar 1995/1996.

În unele ţări există libertatea ca şcolile să decidă asupra timpului alocat diferitelor materii în
cadrul orarului şcolar. Pentru astfel de ţări cum este cazul Marii Britanii şi Irlandei se
asociază sintagma "orar flexibil".

În majoritatea ţărilor Uniunii Europene, la vârsta de 13 ani, educaţiei generale îi corespund

aceleaşi materii obligatorii, diferenţele fiind legate de timpul alocat fiecărei materii. La acest
nivel de educaţie cele mai importante materii sunt considerate limba maternă, matematică şi o
limbă străină.

În unele ţări, elevii de 13 ani trebuie să includă în orarul lor o serie de materii la alegere.
Procentul de timp alocat fiecărei materii este calculat pe baza raportului dintre numărul
minim de ore alocat fiecărei materii obligatorii şi a numărului minim total de ore la vârsta de

28
13 ani. Unele materii au fost grupate după cum urmează: ştiinţe umaniste; ştiinţe naturale;
categoria "altele" include educaţia religioasă, limba latina, tehnologia.

Materia de studiu Numărul de ore/an Procentul alocat (%)

Limba română 113 h 13 %
Matematica 113 h 13 %
Ştiinţe naturale 227 h 26 %
Ştiinţe umaniste 85 h 10 %
Limbi străine 113 h 13 %
Sport 57 h 6%
Activităţi artistice 57 h 6%
Materii opţionale 28 h 3%
Altele 85 h 10 %
Total 878 h 100 %

Trebuie precizat că în România procentul dedicat ştiinţelor naturale este cel mai mare din
Europa, 26%. Procente însemnate mai sunt alocate limbii române, matematicii şi limbilor
străine.

E10. Repartizarea timpului minim de studiu alocat materiilor obligatorii în jurul

vârstei de 16 ani în învăţământul secundar superior general, secţia reală, în anul
şcolar 1995/1996.

La vârsta de 16 ani se constată diferenţe considerabile privind orarul şcolar la secţia reală a
învăţământului secundar superior. La acest nivel nu toţi elevii au aceleaşi materii obligatorii.

Ponderea acordată studiului limbii materne, matematicii şi limbilor străine se menţine destul
de ridicată în majoritatea statelor Uniunii Europene. Cu toate acestea ponderea acordată
materiilor ştiinţifice creşte considerabil faţă de cea de la vârsta de 13 ani, această categorie
devenind cea mai importantă. De asemenea se remarcă creşterea numărului de ţări care au
adoptat orar flexibil pentru vârsta de 16 ani în învăţământul secundar superior general (este
cazul Finlandei, Germaniei, Marii Britanii, Suediei).

În România au fost identificate următoarele date:

Materia de studiu Numărul de ore/an Procentul alocat (%)
Limba română 85 h 10 %

29
 Matematica 142 h 17 %
Ştiinţe naturale 255 h 30 %
Ştiinţe umaniste 113 h 13 %
Limbi străine 113 h 13 %
Sport 57 h 7%
Activităţi artistice - -
Materii opţionale 57 h 7%
Altele 28 h 3%
Total 850 h 100 %
La acest nivel se observă creşterea importanţei acordate ştiinţelor naturale, ţara noastră având
unul din cele mai ridicate procente. Creşte ponderea acordată matematicii şi ştiinţelor
umaniste, păstrându-se procentul alocat limbilor străine.

E11. Organizarea studiului limbilor străine în învăţământul secundar general, în anul

şcolar 1995/1996.

Posibilitatea studierii uneia sau mai multor limbi străine la nivelul secundar inferior există în
majoritatea statelor din U.E., pe bază de opţiune. În învăţământul secundar superior se
continuă studiul a cel puţin unei limbi străine obligatorii, indiferent de filieră.

În ţara noastră în gimnaziu se continuă studiul unei limbi străine şi din anul al doilea se
începe studiul unei a doua limbi străine. În învăţământul secundar superior numărul limbilor
străine studiate (una sau două) depinde de filiera aleasă.

E12. Numărul mediu de limbi străine studiate de un elev în învăţământul secundar

general, în cursul anului şcolar 1994/1995.

Datele necesare acestui indicator provin din anchetele Eurostat, la care România nu a
participat. Ele se referă la limbile străine studiate la un anumit moment, spre deosebire de
cele studiate de-a lungul şcolarizării.

În curriculum-ul învăţământului secundar general, sunt incluse adesea, printre materiile

obligatorii, una sau mai multe limbi străine. În plus la aceste cursuri, care sunt obligatorii
pentru toţi elevii, se adaugă uneori cursuri de limbi străine opţionale.
În România numărul elevilor care studiază una sau mai multe limbi străine este de 1 224 916,
iar numărul elevilor înscrişi în liceu este de 757 673. Din aceste date rezultă că numărul
mediu de limbi străine studiate este de 1.62.

La calcularea acestui indicator au fost luate în considerare numai datele referitoare la elevii
din liceu, deoarece nu există o centralizare corespunzătoare pe niveluri de învăţământ.

E13. Procentul elevilor care au studiat limba engleză în învăţământul secundar (CITE

30
 2 şi 3), în cursul anului şcolar 1994/1995.

Datele necesare acestui indicator provin din anchetele Eurostat.

În anul şcolar 1994/1995, pe ansamblul Uniunii Europene, 89% dintre elevii înscrişi în
învăţământul secundar studiau limba engleza ca limbă străină.

În ţara noastră, pentru nivelul liceal, numărul elevilor care studiau limba engleză în anul
şcolar 1994/1995 a fost de 424 901 în timp ce numărul total al elevilor a fost de 757 673.
Datele relevă faptul că 56% dintre elevii din învăţământul liceal au studiat limba engleză în
anul şcolar 1994/1995.

Acest procent a fost calculat luându-se în considerare numai datele referitoare la elevii din
liceu.

E14. Procentul elevilor care au studiat limba franceză în învăţământul secundar

(CITE 2 şi 3), în cursul anului şcolar 1994/1995.

Datele necesare acestui indicator provin din anchetele Eurostat, la care România nu a
participat. Ele se referă la limbile străine studiate, la un anumit moment, spre deosebire de
cele studiate de-a lungul şcolarizării.

În România dintr-un număr total de 757 673 de elevi din liceu, un număr de 573 956 persoane
au studiat limba franceză în anul şcolar 1994/1995.

Limba franceză este a doua limbă străină studiată pe ansamblul Uniunii Europene (32%) dar
cu mari variaţii între Statele Membre. Cu un procent de 76% România este una din ţările în
care limba franceză ocupă un prim loc în cadrul limbilor străine studiate. La calcularea
acestui indicator au fost luate în considerare numai datele referitoare la elevii din liceu
deoarece nu există o centralizare corespunzătoare pe niveluri de învăţământ.

E15. Procentul elevilor care au studiat limba germană în învăţământul secundar

(CITE 2 şi 3), în cursul anului şcolar 1994/1995.

Datele necesare acestui indicator provin din anchetele Eurostat.

În ţara noastră elevii din învăţământul secundar superior care au studiat limba germană ca
limbă străină în anul şcolar 1994/1995 a reprezentat un procent de numai 10% (un număr de
73 872 persoane dintr-un număr total de 757 673). La calcularea acestui indicator au fost
luate în considerare numai datele referitoare la elevii din liceu deoarece nu există o
centralizare corespunzătoare pe niveluri de învăţământ.

Pe ansamblul Uniunii Europene limba germană în anul şcolar 1994/1995 a fost studiată de un
procent de 18% dintre elevii din învăţământul secundar.

E16. Procentul de elevi care au studiat limba spaniolă în învăţământul secundar

(CITE 2 şi 3), în cursul anului şcolar 1994/1995.

31
În România procentul elevilor care au studiat limba spaniolă în anul şcolar 1994/1995 a fost
de numai 0.2%. Procente mici s-au înregistrat şi în Statele Membre ale U.E., nedepăşind 5%.

E17. Procentul tinerilor în vârstă de 22 ani care au atins cel puţin nivelul de
învăţământ secundar superior (CITE 3), în anul 1995.

Datele avute în vedere provin din ancheta forţei de muncă desfăşurată de Eurostat. În această
anchetă, Eurostat a integrat nivelului CITE 3 toate formele de instruire vocaţională. Aceasta
poate explica o relativă supraestimare a numărului de persoane care au atins nivelul CITE 3
în unele ţări.

Din datele statistice disponibile în România nu se poate realiza o estimare corectă a tinerilor
care în anul 1995 aveau vârsta de 22 ani şi care atinseseră cel puţin nivelul CITE 3.

Pe ansamblul Uniunii Europene, 71% dintre tinerii în vârstă de 22 ani atinseseră cel puţin
nivelul de învăţământ secundar superior.

E18. Numărul de fete raportat la 100 de băieţi care au obţinut o diplomă de absolvire
a învăţământului secundar superior general (liceu teoretic), în anul 1994/1995.

Numărul fetelor raportat la 100 de băieţi este calculat prin împărţirea numărului total de fete
la numărul total de băieţi şi multiplicarea acestuia cu 100. Datele provin din surse Eurostat.

În România dintr-un număr total de absolvenţi de 68 311, un număr de 48 416 au fost fete şi
numai 19 895 au fost băieţi. Aceasta înseamnă că la 100 de băieţi absolvenţi ai
învăţământului secundar superior general corespund 243 de fete absolvente ale aceluiaşi nivel
de învăţământ.

Şi pe plan european se constată că numărul fetelor care au absolvit nivelul de învăţământ

secundar superior general l-a depăşit pe cel al băieţilor, dar diferenţa este mai mică: 124 fete
la 100 de băieţi.

32
F. INDICATORI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR

F1. Structura învăţământului superior, în anul 1995/1996.

Învăţământul superior din Europa este în mod tradiţional divizat în învăţământ universitar şi
învăţământ neuniversitar. Această împărţire organizatorică devine din ce în ce mai estompată.
În ultimii ani se remarcă o apropiere tot mai accentuată a învăţământului neuniversitar de cel
universitar.

În unele ţări, distincţia între cursurile universitare şi cele neuniversitare se referă numai la
instituţii şi nu la nivelul calificării. Există cazuri în care instituţiile de învăţământ superior
oferă cursuri pentru diferite niveluri, distincţia dintre cele două tipuri de cursuri dispărând.

Dispariţia graniţelor dintre cele două tipuri de învăţământ superior se constată şi din faptul că
există posibilitatea continuării cu studii de tip doctoral după terminarea cursurilor
neuniversitare (Belgia, comunitatea flamandă, Grecia, Franţa, Islanda, Austria). Pot fi
remarcate interferenţe chiar între învăţământul superior neuniversitar şi învăţământul
secundar superior. Unele calificări corespunzătoare învăţământului superior neuniversitar,
cum ar fi şi cel pentru obţinerea Brevetului de Tehnician Superior în Franţa şi Luxemburg, se
pot obţine în instituţii de nivel secundar. Formarea profesională, care se realiza numai la nivel
secundar, apare în prezent şi la nivelul învăţământului superior neuniversitar.

În ţările din Centrul şi Estul Europei, distincţia între cursurile universitare şi cele
neuniversitare rămâne. Instituţiile neuniversitare oferă calificări prin cursurile de scurtă
durată sau cursuri post-secundare. Totuşi, există uneori şi posibilitatea continuării cursurilor
din învăţământul neuniversitar cu cursuri complementare care au nivel universitar.

De asemenea, se constată existenţa unor forme variate de organizare a studiilor, de la stagii

relativ scurte finalizate cu o diplomă de absolvire sau o anumită calificare, la perioade mai
lungi de studii universitare, fără subdiviziuni sau calificări intermediare, dar care duc direct la
studii doctorale.

Pe plan european durata studiilor variază între doi şi şase ani, depinzând de cursul ales şi de
modalitatea în care se studiază, mulţi studenţi fiind acum capabili să aleagă dintr-o gamă mai
largă şi mai flexibilă de opţiuni. Cursurile modulare sau bazate pe credite permit realizarea
studiilor într-o perioadă mai lungă, dacă se doreşte acest lucru. Există, de asemenea, cazuri în
care studiile trebuie terminate într-o perioadă bine precizată în timp.

În structura învăţământului superior sunt incluse toate formele de învăţământ care solicită la
înscriere o diplomă de absolvire a învăţământului secundar superior. Vârsta teoretică de debut
în învăţământul superior este de 18 ani în unele ţări şi de 19 ani în altele. Înscrierea în
învăţământul superior, în majoritatea cazurilor, este posibilă la orice vârstă, atâta timp cât
sunt îndeplinite condiţiile de înscriere.

Învăţământul superior include următoarelor niveluri, conform Clasificării Internaţionale Tip a

Educaţiei (CITE):
CITE 5 - învăţământul superior fără diplomă universitară sau titlu echivalent, care
presupune absolvirea unei forme de instruire din învăţământul secundar

33
 superior;
CITE 6 - învăţământul superior ce oferă o primă diplomă universitară sau titlu
echivalent;
CITE 7 - învăţământul superior ce oferă o diplomă post-universitară.

În România învăţământul superior cuprinde:

- învăţământul post-secundar (post-liceal) cu durata de 2-3 ani, finalizat cu o diplomă
de absolvire;
- învăţământul superior neuniversitar de scurtă durată (3 ani), finalizat cu diplomă de
absolvire şi care permite continuarea studiilor în învăţământul universitar pe o
perioada de 1-3 ani;
- învăţământul superior universitar care se poate desfăşura pe o perioadă cuprinsă între
4 şi 6 ani;
- studiile post-universitare de 1-2 ani;

F2. Accesul la cursurile din învăţământul superior, în anul 1995/1996.

În toate Statele Membre ale Uniunii Europene, cerinţa minimă pentru obţinerea accesului la
învăţământul superior este, în general, existenţa unui certificat de absolvire a învăţământului
secundar. La aceasta, se pot adăuga alte proceduri de admitere, precum examene de intrare
sau prezentarea aprecierii activităţii realizate în precedenta formă de învăţământ absolvită.
Astfel de proceduri au de obicei rolul de a limita numărul celor admişi, fie din cauza
numărului de candidaţi mai mare decât capacitatea cursului, fie din cauza sistemului naţional
bazat pe "numerus clausus".

În România, ca dealtfel în toate statele din Centrul şi Estul Europei numărul locurilor
disponibile în învăţământul superior a fost limitat. De regulă, capacitatea instituţiilor de
învăţământ superior este mai scăzută decât cerinţa de locuri, fiind necesar un examen de
departajare a candidaţilor. Deciziile privind numărul de locuri ale instituţiilor de învăţământ
superior din sectorul public se iau la nivel naţional.

În Marea Britanie, pentru cele mai multe cursuri, instituţia determină numărul de locuri şi
condiţiile de admitere în funcţie de solicitări. În ultimul an de învăţământ secundar, elevii au
posibilitatea de a preciza până la şase opţiuni (instituţii şi cursuri) într-o singură cerere.
Solicitarea se realizează pe un formular care include detalii despre rezultatele la învăţătură.
Acesta este trimis apoi fiecărei instituţii vizate prin intermediul Serviciului de Admitere în
Universităţi şi Colegii, care prelucrează solicitările elevilor pentru toate universităţile şi
colegiile din Marea Britanie. Fiecare instituţie ia propria sa decizie de ofertă a locurilor.
Această ofertă este de obicei condiţionată. Decizia finală este luată în luna august, odată cu
primirea rezultatelor solicitanţilor la examinarea finală din învăţământul secundar superior.
Solicitanţii care nu şi-au asigurat un loc pot solicita de această dată înscrierea la o altă
instituţie care mai are locuri libere.

F3. Numărul studenţilor din învăţământul superior, în valoare absolută şi procentul

acestora în totalul populaţiei şcolare, în anul universitar 1994/1995.

Diferitele forme de învăţământ superior corespund nivelurilor CITE 5, 6 şi 7. În prezent

acestea sunt tratate global în statisticile disponibile prin Eurostat, învăţământul superior

34
universitar şi neuniversitar fiind văzut ca un întreg.

Proporţia studenţilor din învăţământul superior ca procent din totalul populaţiei din
învăţământ este calculată prin divizarea numărului de studenţi din învăţământul superior la
numărul total de elevi şi studenţi. Populaţia şcolară totală (nivelurile CITE 0 - 7) include şi
copiii din instituţiile preşcolare.

În România, numărul studenţilor în anul universitar 1994/1995 a fost de 300 483 iar populaţia
şcolară a fost de 4 594 513. Procentul studenţilor a reprezentat 6% din totalul populaţiei
şcolare.

În Uniunea Europeană procentul studenţilor din învăţământul superior în cadrul populaţiei

şcolare variază între 12% -18%. Aceste variaţii depind de: modelul de organizare, durata
cursurilor, numărul de locuri disponibile şi numărul de candidaţi.

F4. Distribuţia procentului de studenţi în populaţia şcolară totală pe regiuni NUTS,

în anul 1994/1995.

Proporţia studenţilor în totalul populaţiei şcolare variază de la o regiune la alta. Datele din
raport au fost preluate din anchetele Eurostat şi UOE. Ţara noastră nu a participat la aceste
anchete, iar evidenţele privind studenţii şi populaţia şcolară nu se ţin pe regiuni,
corespunzător Nomenclatorului Unităţii Teritoriale Statistice, ci la nivelul întregii ţări.

F5. Evoluţia numărului de studenţi din învăţământul superior (nivelurile CITE 5-7)
între anii 1975/1976 şi 1994/1995.

Acest indicator ilustrează tendinţa privind numărului studenţilor din învăţământul superior.
Tendinţa este reprezentată printr-un indice având ca bază de referinţă anul 1975/1976.
Indicele de evoluţie este obţinut prin divizarea numărului de studenţi din fiecare an la
numărul celor din anul de referinţă 1975/1976.

Anul universitar Numărul studenţilor nivel. Indicele de evoluţie

CITE 5 - 7
1975/1976 199 758 -
1980/1981 221 149 1.1
1985/1986 182 561 0.8
1990/1991 222 035 1.1
1994/1995 300 483 1.5

Datele prezentate în acest tabel se referă numai la studenţii învăţământului superior din
sectorul public.

Pe plan european se remarcă o creştere continuă a numărului de studenţi în perioada

analizată. Pe ansamblul Uniunii Europene numărul studenţilor a fost aproape dublat în ultimii

35
20 de ani.

F6. Ratele de participare în învăţământul superior după vârstă şi sex, în anul

1994/1995.

Ratele de participare după vârstă în învăţământul superior sunt calculate prin divizarea
numărului de tineri de o anumită vârstă înscrişi în învăţământul superior la numărul total de
tineri de aceeaşi vârstă. Ratele sunt calculate separat pentru femei şi bărbaţi.

Pentru ţara noastră există următoarele date:

Vârsta Studenţi 1994/1995 Populaţia la 1 iulie 1995 Rate particip.
F B Total F B Total % % %
F B Tot
18 9208 9999 19207 197552 207548 405100 4.7 4.8 4.7
19 15557 16656 32213 194681 205021 399702 8.0 8.1 8.1
20 19233 18891 38124 196563 208941 405504 9.8 9.0 9.4
21 18008 17158 35166 181703 194839 376542 9.9 8.8 9.3
22 15875 16511 32386 167706 177260 344966 9.5 9.3 9.4
23 13549 14865 28414 171977 171120 343097 7.9 8.7 8.3
24 10822 11769 22591 177342 174292 351634 6.1 6.8 6.4
25 7142 8611 15753 193240 198185 391425 3.7 4.3 4.0
26 4310 5511 9821 208073 215990 424063 2.1 2.6 2.3
27 2422 3404 5826 260264 266562 526826 0.9 1.3 1.1
28 1050 1887 2937 136677 142976 279653 0.8 1.3 1.1
29 845 1449 2294 117054 121888 238942 0.7 1.2 1.0

Datele prezentate se referă numai la studenţii din universităţile sectorului public. Din analiza
datelor se observă că rata de participare este maximă în jurul vârstei de 21 ani pentru ambele
sexe scăzând puternic după vârsta de 25 ani. Ratele de participare în învăţământul superior
atât a femeilor cât şi a bărbaţilor pentru diferite vârste urmează un traseu similar.

36
F7. Evoluţia numărului de fete raportat la 100 băieţi înscrişi în învăţământul
superior (nivelurile CITE 5-7) între anii universitari 1975/76 şi 1994/95.

Acest indicator a fost calculat prin divizarea numărului studentelor la numărul studenţilor şi
apoi rezultatul a fost multiplicat cu 100.

Pentru România au fost identificate următoarele date:

An univ. Fete Băieţi Total F/M *100
1975/1976 89 704 110 054 199 758 81.5
1980/1981 83 873 137 276 221 149 61.1
1985/1986 73 059 109 542 182 601 66.7
1990/1991 102 077 119 958 222 035 85.1
1994/1995 142 611 157 872 300 483 90.3

Odată cu creşterea numărului total de studenţi, se remarcă o creştere a numărului persoanelor

de sex feminin din învăţământul superior. Deşi în anul 1980/1981 se constată o micşorare a
raportului între numărul studentelor şi numărul studenţilor, explicabil prin mărirea numărului
de locuri la facultăţile cu profil tehnic, se observă o redresare în anii următori, astfel încât în
anul universitar 1994/1995 diferenţa să se diminueze considerabil.

Şi pe plan european raportul dintre persoanele de sex feminin şi cele de sex masculin a
cunoscut o creştere continuă în ultimii 20 de ani, astfel încât în multe ţări raportul este net
favorabil persoanelor de sex feminin.

F8. Numărul persoanelor de sex feminin raportat la 100 persoane de sex masculin
înscrise în învăţământul superior (nivelurile CITE 5-7), în anul 1994/1995.

În România în anul universitar 1994/1995, numărul persoanelor de sex feminin înscrise în

învăţământul superior a fost de 145376 iar numărul persoanelor de sex masculin a fost de
157872. Rezultă că în învăţământul superior unui număr de 100 studenţi îi corespunde un
număr de 90 studente.

Pe ansamblul Uniunii Europene proporţia de studente este uşor mai ridicată decât aceea a
studenţilor. Media este de 103 studente pentru fiecare 100 studenţi înscrişi în învăţământul
superior.

F9. Tendinţe privind numărul studenţilor din Uniunea Europeană selectaţi pentru a
lua parte la un program de schimburi ERASMUS sau LINGUA (acţiunea II),
1988/1995.
Încă din anul 1976, Comunitatea Europeană a încurajat studenţii să participe la programe de
studiu organizate în alte ţări. În acest scop a fost introdus programul ERASMUS, de
mobilitate a studenţilor din învăţământul superior. El a fost urmat de acţiunea II a
programului LINGUA, pentru mobilitatea profesorilor care predau limbi moderne în
învăţământul superior. Începând din anul 1995, aceste activităţi au fost incluse ca parte

37
integrantă a programului SOCRATES.

Indicatorul prezintă evoluţia numărului de participanţi la aceste programe de schimb, pe

ansamblul Uniunii Europene, pe parcursul celor şase ani de când au fost iniţiate.

România participă la programul SOCRATES ca partener egal din luna septembrie 1997. Ca
urmare nu se pot furniza informaţii cu privire la mobilitatea persoanelor bazată pe acest
program.

F10. Participarea studenţilor la programul de schimburi ERASMUS în anii 1988,

1992, 1995.

Indicatorul scoate în evidenţă tendinţa de creştere a numărului participanţilor la acest

program de schimburi pentru fiecare Stat Membru al U.E.

Toate datele furnizate pentru acest indicator se referă numai la numărul studenţilor incluşi în
Programele de Cooperare Interuniversitară eligibili pentru burse ERASMUS.

F11. Procentele, de studenţi din învăţământul superior selectaţi pentru a fi trimişi sau
primiţi prin programele comunitare, în anul universitar 1994/1995.

Procentele sunt calculate luând în considerare, pe de o parte ponderea studenţilor originari

dintr-o anumită ţară selectaţi să meargă în străinătate printr-un program comunitar în totalul
de studenţi din acea ţară, iar pe de altă parte ponderea studenţilor străini selectaţi pentru a fi
primiţi într-una din ţările membre UE.

Indicatorul prezintă pentru fiecare Stat Membru al U.E. procentul studenţilor care au fost
selectaţi a fi trimişi în afara ţării de origine precum şi procentul studenţilor străini selectaţi
pentru a fi primiţi să participe la unul din cursurile organizate în acel stat.

F12. Procentul studenţilor din învăţământul superior care studiază într-un alt Stat
Membru al U.E., în anul 1994/1995.

Trebuie remarcat faptul că, în general, nici Statele Membre U.E. nu au detalii privind
numărul propriilor studenţi care studiază în alte ţări. Pentru a determina numărul studenţilor
de o anumită naţionalitate care studiază în străinătate s-au însumat studenţii care studiază în
ţările gazdă ale U.E. şi care au declarat o anumită naţionalitate. Suma astfel obţinută este apoi
împărţită la numărul studenţilor de acea naţionalitate.

Pentru România în anul 1994/1995 dintr-un număr total de 255162 studenţi, un număr de
12920 au fost studenţi străini. Procentul studenţilor străini care au urmat cursurile uneia
dintre facultăţile din ţara noastră este global şi reprezintă 5% din totalul de studenţi. Datele se
referă numai la persoanele care au urmat cursuri universitare.

38
F13. Repartizarea studenţilor din învăţământul superior pe domenii de studiu, în anul
universitar 1994/1995.

Eurosat distinge opt domenii de studiu:

- ştiinţe umaniste, artă aplicată şi teologie;
- ştiinţe sociale (incluzând administrare economică şi documentare);
- drept;
- ştiinţe naturale;
- matematică şi informatică;
- medicină;
- inginerie şi arhitectură (incluzând transport, comerţ);
- alte domenii (incluzând formarea profesorilor, agricultură, şi economia
gospodăriei şi altele nespecificate).

Repartizarea studenţilor în anul universitar 1994/1995 pe domenii de studiu pentru ţara

noastră se prezintă în următorul tabel:
Domeniul de studiu Numărul Procentul
Ştiinţe umaniste, artă, teologie 35 195 12 %
Ştiinţe sociale 54 794 18 %
Drept 15 424 5%
Ştiinţe naturale 11 894 4%
Matematică, informatică 15 309 5%
Medicină 36 424 12 %
Inginerie, arhitectură 113 623 38 %
Altele 17 820 6%
Total 300 483 100 %

România se încadrează în tendinţa de supradimensionare a numărului de studenţi din

domeniul ingineriei şi arhitecturii, existentă în toate ţările foste comuniste.

F14. Ponderea studentelor în totalul studenţilor din învăţământul superior pe domenii

de studiu, în anul universitar 1994/1995.

Cele opt domenii identificate mai sus sunt valabile şi în cazul acestui indicator. Trebuie
remarcat faptul că există domenii care sunt mai des alese de către persoanele de sex feminin
cum ar fi ştiinţele umaniste, ştiinţele naturale, medicina, în timp ce alte domenii cum ar fi
ingineria, arhitectura sau dreptul sunt domenii preponderent masculine.

39
Pentru România au fost identificate următoarele date:
Domeniul de studiu Total studenţi Număr studente Procent
Ştiinţe umaniste, artă, teologie 35 195 25 000 71 %
62 %
Ştiinţe sociale 54 794 33 734
33 %
Drept 15 424 5 036
Ştiinţe naturale 11 894 8 455 71 %
55 %
Matematică, informatică 15 309 8 389
Medicină 36 424 25 402 70 %
Inginerie, arhitectură 113 623 29 580 26 %
Altele 17 820 9 780 55 %
Total 300 483 145 376 49 %

În România, procentul persoanelor de sex feminin înscrise în învăţământul superior,

reprezintă 49% din numărul totalul al studenţilor.

F15. Proporţia persoanelor cu vârsta între 35 şi 60 ani cu studii superioare pe grupe

de vârstă, în anul 1995.

Acest indicator a fost determinat pe baza anchetelor Eurostat la care ţara noastră nu a luat
parte. Ponderea persoanelor cu studii superioare este calculată prin împărţirea numărului
celor care au studii superioare la numărul celor care fac parte din acea grupă de vârstă (o
grupă cuprinzând 5 ani).

Datele disponibile referitoare la populaţia activă cu studii superioare, pe grupe de vârstă, în

primul trimestru al anului 1996, sunt prezentate în tabelul următor:
Grupa de vârstă Procentul CITE 5 - 7
< 24 ani 3.7 %
25 - 34 ani 13.2 %
35 - 49 ani 19.9 %
50 - 64 ani 14.5 %

F16. Proporţia persoanelor cu vârsta între 25 - 34 ani cu studii superioare, în anul

1995.

Indicatorul se bazează pe datele obţinute în urma anchetelor Eurostat, la care ţara noastră nu a
luat parte. Procentul persoanelor cu studii superioare din grupa de vârstă 25-34 ani a fost
calculat prin divizarea numărului celor care au studii superioare din această grupă de vârstă la

40
numărul total al celor care fac parte din aceeaşi grupa de vârstă.

În România, în primul trimestru al anului 1996, procentul tinerilor cu studii superioare

cuprinşi în grupa de vârstă 25-34 ani a fost de 13%.

F17. Numărul absolventelor învăţământului superior raportat la 100 de absolvenţi de

sex masculin, în anul universitar 1994/1995.

Indicatorul a fost determinat pentru absolvenţii învăţământului superior ca raport procentual

între persoanele de sex feminin şi cele de sex masculin.

În România, în anul universitar 1994/1995, numărul persoanelor de sex feminin care au

absolvit învăţământul superior a fost de 35296, iar cel al persoanelor de sex masculin a fost
de 35116. Din aceste date rezultă că la 100 absolvenţi de sex masculin corespund 101
absolvente.

Un raport asemănător se remarcă şi la nivelul Uniunii Europene.

F18. Repartizarea pe domenii de studiu a absolvenţilor din învăţământul superior, în

anul universitar 1994/1995.

Informaţiile au fost preluate din anchetele Eurostat şi au avut în vedere aceleaşi opt domenii,
luate în considerare şi în cazul indicatorilor precedenţi.

Datele referitoare la ţara noastră cuprind absolvenţi ai învăţământului universitar în anul

1994/1995:
Domeniul de studiu Numărul absolvenţilor Procentul (%)
Ştiinţe umaniste, artă, teologie 7 186 10 %
Ştiinţe sociale 8 463 12 %
Drept 3 172 5%
Ştiinţe naturale 3 021 4%
Matematică, informatică 2 753 4%
Medicină 8 057 11 %
Inginerie, arhitectură 31 566 45 %
Altele 6 194 9%
Total 70 412 100 %

41
F19. Relaţia dintre rata de participare a tinerilor, din grupa de vârstă 19-24 ani, în
învăţământul superior şi nivelul de instruire al părinţilor, în anul 1995.

Studiul Eurostat a cuprins tinerii din grupa de vârstă de 19 - 24 ani care au fost asociaţi, în
funcţie de nivelul de pregătire al capului de familie, uneia din următoarele categorii:

- nivel primar sau secundar inferior (CITE 1, 2);

- nivel secundar superior (CITE 3);
- nivel corespunzător învăţământului superior (CITE 5 - 7).

Indicatorul stabileşte rata de participare în învăţământul superior, prin împărţirea numărului

studenţilor din fiecare categorie la numărul total al tinerilor asociaţi celor trei categorii.

Ancheta forţei de muncă întreprinsă la nivel european permite analiza legăturii dintre părinţi
şi copii, pentru cei care locuiesc împreună. Acest indicator poate fi irelevant în cazul în care
studenţii trăiesc separat de familiile din care provin şi pot fi ei înşişi capi de familie.

42
G. INDICATORI PRIVIND PERSONALUL DIDACTIC

În Uniunea Europeană formarea profesorilor care predau în învăţământul primar şi secundar

este în general realizată la nivelul învăţământului superior, în universităţi sau instituţii de
învăţământ superior neuniversitar.

Pregătirea didactică şi practică a profesorilor este realizată fie în acelaşi timp cu pregătirea
profesională generală (modelul concurent), fie după pregătirea profesională generală
(modelul consecutiv). Admiterea în cazul modelului concurent se realizează pe baza
certificatului de absolvire a nivelului secundar superior şi, în unele cazuri, a unui certificat de
aptitudini. În cazul modelului consecutiv, studenţii care au obţinut o primă diplomă de
absolvire a învăţământului superior (universitar sau neuniversitar) într-o anumită disciplină,
pot urma cursuri de formare pedagogică post-graduale, universitare sau neuniversitare.

În general modelul concurent este mai răspândit pentru formarea personalului didactic care
predă în învăţământul primar, în timp ce modelul consecutiv este mai întâlnit în cazul
profesorilor care predau în învăţământul secundar.

G1. Durata şi nivelul de formare iniţială a personalului didactic pentru învăţământul

preşcolar, în anul şcolar 1995/1996

Pe plan european formarea personalului didactic pentru învăţământul preşcolar are loc
conform celor două modele (concurent sau consecutiv), pe perioade care diferă de la o ţară la
alta. Cel mai întâlnit rămâne totuşi modelul concurent, aplicat fie în învăţământul secundar
superior pe perioade ce variază între 3 şi 5 ani, fie în învăţământul superior (universitar sau
neuniversitar), pe perioade care variază între 2 şi 4 ani.

În ţara noastră pregătirea personalul didactic pentru învăţământul preşcolar are loc, conform
modelului concurent, fie în licee pedagogice, pe o perioadă de cinci ani (pentru educatoare),
fie în cadrul colegiilor, pe o perioadă care variază între 2 şi 3 ani (pentru institutori).

G2. Durata şi nivelul de formare iniţială a personalului didactic pentru învăţământul

primar, în anul şcolar 1995/1996

Ca şi în cazul învăţământului preşcolar, formarea personalului didactic pentru învăţământul

primar are loc conform celor două modele (concurent sau consecutiv), pe perioade care diferă
de la o ţară la alta. Cel mai întâlnit rămâne modelul concurent, aplicat la învăţământul
superior (universitar sau neuniversitar) pe perioade care variază între 2 şi 5 ani.

În România pregătirea personalul didactic pentru învăţământul primar are loc, conform
modelului concurent, în cadrul colegiilor, pe o perioadă care variază între 2 şi 3 ani (pentru
institutori şi învăţători).

G3. Durata şi nivelul de formare iniţială a personalului didactic pentru învăţământul

secundar inferior, în anul şcolar 1995/1996

Formarea personalului didactic pentru învăţământul secundar inferior are loc, în special, în

43
învăţământul superior universitar (deşi, în unele ţări, personalul care predă la acest nivel este
încă pregătit în instituţii de învăţământ superior neuniversitar), fie conform modelului
concurent, fie conform modelului consecutiv, pe perioade care variază între 3 şi 6 ani.

În ţara noastră pregătirea personalul didactic pentru învăţământul secundar inferior

(gimnaziu) are loc, conform modelului concurent, în universităţi, pe o perioadă care variază
între 4 şi 5 ani.

G4. Durata şi nivelul de formare iniţială a personalului didactic pentru învăţământul

secundar superior, în anul şcolar 1995/1996

Formarea personalului didactic pentru învăţământul secundar superior are loc, în

exclusivitate, în învăţământul superior universitar, fie conform modelului concurent, fie
conform modelului consecutiv, ultimul fiind mai răspândit pe plan european. Perioada de
pregătire variază între 4 şi 6 ani.

În România pregătirea personalul didactic pentru învăţământul secundar superior are loc,
conform modelului concurent, în universităţi, pe o perioadă care variază între 4 şi 5 ani.

G5. Ponderea personalului didactic din învăţământul public şi privat în totalul

populaţiei active, în anul şcolar 1994/1995.

Ponderea profesorilor în cadrul populaţiei active a fost calculată pe baza numărului de

profesori angajaţi cu normă întreagă sau parţială. Informaţiile privind cadrele didactice
trebuie analizate în relaţie cu o serie de variabile cum ar fi:
- durata învăţământului obligatoriu
- ponderea populaţiei active în cadrul populaţiei totale,
- ponderea elevilor din învăţământul primar şi secundar (CITE 1, 2, 3) în
populaţia totală.

Numărul echivalent de profesori cu normă întreagă a fost calculat pe baza criteriilor stabilite
de către Eurostat şi prin chestionarul UOE.

Pentru România au fost identificate din sursele oficiale de informare următoarele date pentru
anul şcolar 1994/1995:
Populaţia activă: 9 493 000 persoane
Procentul populaţiei active în totalul populaţiei: 42%
Numărul profesorilor din învăţământul primar şi secundar: 236 572 persoane
(cu normă întreagă sau parţială)
Numărul echivalent de norme întregi: nu poate fi determinat din surse oficiale
Procentul personalului didactic în totalul populaţiei active: 2.5%
Procentul copiilor în populaţia totală: 19.1%

44
G6. Obligaţiile contractuale ale personalului didactic ce definesc norma întreagă şi
norma parţială, pe niveluri de învăţământ (CITE 1, 2, 3), în anul şcolar
1995/1996.

Trebuie menţionat faptul ţările din U.E. au accepţiuni diferite privind noţiunile de normă
întreagă şi normă parţială. În majoritatea ţărilor există reglementări referitoare la contractul
de muncă, în care se specifică timpul de predare ce reprezintă obligaţia profesorului. În unele
state, în contracte se fac chiar referiri la obligaţiile profesorilor în afara orelor de predare la
clasă.

Analiza definirii normei, ca număr de lecţii necesar pentru a constitui o normă întreagă sau
parţială, a scos în evidenţă faptul că numărul lecţiilor considerat ca normă întreagă sau
parţială diferă de la un nivel la altul şi de la o ţară la alta.

În ţările membre ale U.E. există trei accepţiuni legate de definirea normelor de predare:
- norma întreagă poate fi definită ca număr săptămânal de ore; acesta poate varia în
funcţie de nivelul de educaţie şi de ţară între 15 şi 27;
- norma întreagă şi norma parţială pot fi definite ca număr săptămânal de lecţii predate
(durata unei lecţii putând fi de câteva ore). Acest număr aparţine unui interval, putând
exista diferenţe considerabile între minim şi maxim, respectiv de la 2-3 lecţii pe
săptămână până la 6-8 lecţii;
- există o definire numai pentru norma întreagă referitor la numărul de lecţii, care
trebuie să se încadreze într-un interval, norma parţială nefiind definită.

În ţara noastră atât pentru învăţământul primar (CITE 1) cât şi pentru învăţământul secundar
(CITE 2 şi 3) norma întreagă este încadrată într-un interval al cărui medie este de 20 de ore,
iar norma parţială reprezintă jumătate din norma întreagă.

G7. Procentul profesorilor care lucrează cu normă parţială în învăţământul primar

şi secundar (CITE 1, 2, 3), în anul şcolar 1994/1995.

Proporţia profesorilor care lucrează cu normă parţială diferă de la o ţară la alta şi de la un

nivel la altul. Informaţiile au fost preluate de la anchetele Eurostat şi de la celelalte studii
U.O.E.

Pentru România au fost obţinute următoarele date referitoare la profesorii care lucrează cu
normă întreagă şi cu normă parţială în cele două niveluri de învăţământ (primar şi secundar).
Nivel de Normă întreagă Normă parţială Total
învăţământ
Nr. Prof. % Nr. Prof. % Nr. prof. %
Primar 60986 98.43 974 1.57 61960 100
Sec. inferior 95024 88.99 11758 11.01 106782 100
Sec. superior 67870 87.59 9618 12.41 77488 100

45
G8. Repartizarea pe sexe a profesorilor care lucrează cu normă parţială în
învăţământul primar (CITE 1), în anul şcolar 1994/1995.

Procentul femeilor care lucrează cu normă parţială în învăţământul primar a fost calculat pe
baza raportului între femeile profesor care lucrează cu normă parţială în învăţământul primar
şi numărul total de femei profesor din învăţământul primar. Procentul pentru bărbaţi a fost
calculat într-un mod asemănător.

Informaţiile au fost preluate de la anchetele Eurostat şi de la celelalte studii U.O.E. Pe plan

European, pentru acest nivel de învăţământ, în cadrul profesorilor care lucrează cu normă
parţială, predomină femeile.

Ţara noastră nu a luat parte la anchetele realizate de Eurostat, iar sursele oficiale, nu oferă
informaţii legate de repartizarea pe sexe a profesorilor care lucrează cu normă parţială în
învăţământul primar.

G9. Repartizarea pe sexe a profesorilor care lucrează cu normă parţială în

învăţământul secundar (CITE 2 şi 3), în anul şcolar 1994/1995.

Procentul femeilor care lucrează cu normă parţială în învăţământul secundar a fost calculat pe
baza raportului între femeile profesor care lucrează cu normă parţială în învăţământul
secundar şi numărul total de femei profesor din învăţământul secundar. Pentru bărbaţi s-a
aplicat acelaşi mod de calcul.

Informaţiile au fost preluate din anchetele Eurostat şi alte studii U.O.E. Se constată că şi în
învăţământul secundar femeile predomină în cadrul profesorilor care lucrează cu normă
parţială.

Pentru România nu se pot furniza informaţii cu privire la repartizarea pe sexe a profesorilor

care lucrează cu normă parţială în învăţământul secundar.

G10. Procentul femeilor profesor care predau în învăţământul primar şi secundar,

public şi privat, în anul şcolar 1994/1995.

Pe plan european, ponderea femeilor profesor din învăţământul primar este net superioară
celei a bărbaţilor. În învăţământul secundar, deşi numărul femeilor profesor este mai mare
decât cel al bărbaţilor, decalajul se diminuează.

În ţara noastră pentru anul şcolar 1994/1995 s-a identificat următoarea situaţie:

Nivel de învăţământ Total profesori Femei profesor Procent (%)

Primar (CITE 1) 61958 52004 83.9
Secundar CITE 2 106782 64909 60.8
CITE 3 67970 38964 57.3

46
 Total 174752 103973 59.5

Se observă că şi în România ponderea femeilor în rândul profesorilor din învăţământul primar

respectă tendinţa manifestată în ţările U.E., în timp ce diferenţa dintre numărul femeilor şi cel
al bărbaţilor se micşorează în învăţământul secundar.

G11. Procentul femeilor director în învăţământul primar şi secundar, public şi privat,

în anul şcolar 1994/1995.

Informaţiile au fost extrase din statisticile Eurostat, precum şi din alte anchete realizate la
nivel naţional, în ţările U.E. Acestea relevă faptul că, în ţările pentru care există informaţii, la
nivelul primar, mai mult de jumătate din personalul de conducere este feminin, în timp ce la
nivelul secundar personalul de conducere de sex feminin reprezintă, în general, mai puţin de
o treime.

Din sursele oficiale, pentru ţara noastră, nu pot fi extrase informaţii referitoare la repartizarea
pe sexe a cadrelor de conducere din unităţile de învăţământ primar şi secundar.

Sarcinile cadrelor de conducere şi domeniul asupra căruia se răsfrâng deciziile diferă de la o

ţară la alta, ele depinzând de nivelul de autonomie acordat fiecărei şcoli şi de modul de
organizare internă a acesteia.

În România directorii de şcoli împart responsabilităţile cu Consiliul profesoral şi cu Consiliul

de conducere.

G12. Formarea iniţială şi experienţa profesională necesare pentru a deveni cadru de

conducere, în învăţământul primar şi secundar, în anul şcolar 1994/1995.

În toate ţările membre ale U.E. este necesară, în general, o experienţă profesorală cuprinsă
între cinci şi zece ani, pentru a aspira la un post de conducere. Pe lângă această experienţă
profesorală, în unele ţări se cere absolvirea unor cursuri de management.

În ţara noastră, ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est ocuparea unui post se face
pe baza experienţei didactice, nefiind necesară absolvirea unor forme de pregătire specifică în
domeniul conducerii.

G13. Media europeană privind repartizarea pe grupe de vârste a profesorilor din

învăţământul primar şi secundar, public sau privat, în anul şcolar 1994/1995

Datele culese prin anchetele Eurostat au scos în evidenţă faptul că majoritatea profesorilor
din ţările U.E. au peste 40 ani. Ponderea profesorilor de peste 40 ani este mai mare în
învăţământul secundar (mai mult de două treimi).

În România nu există o prezentare oficială a structurii pe grupe de vârstă a personalului

didactic.

G14. Repartizarea pe grupe de vârste a profesorilor din învăţământul primar, public

47
 sau privat, în anul şcolar 1994/1995

În unele ţări din U.E. repartizarea pe grupe de vârstă a personalului didactic din învăţământul
primar diferă de media europeană.

Din datele oficiale existente în ţara noastră, nu se poate prezenta o structură pe grupe de
vârstă a personalului didactic din învăţământul primar.

G15. Repartizarea pe grupe de vârste a profesorilor din învăţământul secundar,

public sau privat, în anul şcolar 1994/1995

Ponderea însemnată a profesorilor în vârstă de peste 40 ani din învăţământul secundar se

poate explica, în parte, prin creşterea însemnată a numărului de naşteri în majoritatea ţărilor
europene în anii '60. Această rată a condus la recrutarea unui număr mare de profesori care să
asigure educarea copiilor.

În anii 1980 s-a constatat o scădere a numărului de copii şi o reducere a nevoii de recrutare a
unui personal nou. Ca rezultat numărul tinerilor profesori recrutaţi a fost restricţionat,
determinând o schimbare a raportului dintre diferitele categorii de vârstă. Deoarece cohorta
reprezentată de profesorii recrutaţi în anii '60 vor atinge vârsta pensionării în anii care
urmează, se remarcă preocuparea privind asigurarea viitoarelor generaţii de profesori.

Pentru România nu se poate prezenta o structură pe grupe de vârstă a personalului didactic

din învăţământul secundar. Prin analogie cu evoluţia demografică din ţările U.E., creşterea
numărului de naşteri înregistrată în România în anii '70 şi diminuarea naşterilor, începând cu
anii '80, ar fi putut avea acelaşi efect de îmbătrânire a personalului didactic.

G16. Plasarea salariului minim şi maxim al profesorilor din învăţământul primar în

raport cu Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, în anul şcolar 1994/1995.

Scopul raportării salariului minim şi maxim la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor
este de a prezenta plasarea din punct de vedere financiar a profesorilor faţă de media
standardului de viaţă din ţara respectivă. Prin stabilirea corectă a raportului dintre salariul
profesorilor şi PIB pe cap de locuitor (în preţuri comparabile ale monedei naţionale)sunt
posibile comparaţii privind nivelul salariilor atât în interiorul ţărilor cât şi între ţări. Această
analiză permite formarea unei viziuni de ansamblu asupra nivelului de salarizare a
profesorilor.
Pe plan european, deşi se constată o variaţie de la o ţară la alta în ceea ce priveşte raportul
între salariile minime sau maxime ale profesorilor şi PIB pe cap de locuitor, se poate spune că
în majoritatea ţărilor U.E., în învăţământul primar, salariul minim variază foarte puţin în jurul
PIB pe cap de locuitor, iar salariul maxim este cuprins în general între 150% şi 200% faţă de
PIB pe cap de locuitor.

În România PIB în lei exprimat în preţuri curente a fost în anul 1995 de 72559.7 miliarde lei
iar populaţia totală a fost de 22680951 persoane. Aceasta înseamnă ca PIB pe cap de locuitor
în anul 1995 a fost de aproximativ 3200000 lei.

În învăţământul primar salariul minim anual a fost în anul 1995 de 1297200 lei ceea ce

48
reprezintă 40.5% din PIB pe cap de locuitor, iar salariul maxim anual a fost de 2298000, ceea
ce reprezintă 71.8% din PIB pe cap de locuitor.

G17. Plasarea salariului minim şi maxim al profesorilor din învăţământul secundar

inferior în raport cu Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, în anul şcolar
1994/1995.

În ţările U.E. pentru învăţământul secundar inferior se înregistrează aceleaşi variaţii atât
pentru salariul minim cât şi pentru salariul maxim ca în cazul învăţământului primar, cu o
uşoară tendinţă de creştere.

În învăţământul gimnazial din România salariul minim anual a fost în anul 1995 de 1482000
lei ceea ce reprezintă 46.3% din PIB pe cap de locuitor, iar salariul maxim anual a fost de
3038400, ceea ce reprezintă 94.9% din PIB pe cap de locuitor.

G18. Plasarea salariului minim şi maxim al profesorilor din învăţământul secundar

superior în raport cu Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în anul şcolar
1994/1995.

Pentru nivelul secundar superior În statele membre ale U.E. salariul minim al profesorilor
prezintă variaţii mai mari de la o ţară la alta, fiind în cele mai multe cazuri asemănător sau
superior PIB pe cap de locuitor. Plafonul superior al salariului maxim înregistrează o creştere
pe plan european, acesta fiind cuprins între 150% şi 250% faţă de PIB pe cap de locuitor.

În ţara noastră în învăţământul secundar superior s-au înregistrat în anul 1995 următoarele
date privind salariile: salariul minim anual a fost de 1519000 lei ceea ce reprezintă 47.5% din
PIB pe cap de locuitor, iar salariul maxim anual a fost de 3038400, ceea ce reprezintă 94.9%
din PIB pe cap de locuitor.

Date actuale privind sistemul de învăţământ din România, în

context demografic şi al pieţei muncii
În cele ce urmează, vom oferi date actuale referitoare la sistemul de educaţie, la contextul
demografic şi piaţa muncii, disponibile în principalele surse statistice oficiale, conform
indicatorilor utilizaţi în ţara noastră, în ţările europene şi de Fundaţia pentru Formare
Profesională.

1. POPULAŢIA ŞCOLARĂ ÎN CONTEXT DEMOGRAFIC

1.1. Populaţia României în perioada 1945-1995
în mii
1945 1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995
15760 16311 17325 18409 19027 20253 21245 22201 22724 23207 22681

1.2. Populaţia României în perioada 1990-1996

în mii
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

49
 23152 23207 23185 22789 22755 22731 22681 22608

Din datele prezentate mai sus, se constată că faţă de anul 1990 (1 iulie), când populaţia a
înregistrat cel mai mare număr de locuitori (23206720), aceasta a cunoscut o continuă
scădere, cu un ritm mediu anual de -0,2% (între 1992-1995). Fenomenul se datorează
sporului natural negativ (rata natalităţii - 10,4‰, iar rata mortalităţii - 12,0‰ în 1995), cât şi
migraţiei externe. Numărul copiilor născuţi în anul 1996 reprezintă numai 62,5% comparativ
cu cei născuţi în 1989.

1.3. Numărul de copii născuţi în perioada 1989-1996

în mii
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996
370 315 275 260 247 247 237 231

Evoluţia copiilor născuţi în perioada 1989-1996

400
350
300
250
200 Copii nascuti
150
100
50
0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

1.3. Populaţia şcolară în perioada 1945-1995

în mii
1945 1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995
1872 2319 2208 3195 4103 4365 5088 5585 5592 5066 4703

Ponderea populaţiei şcolare în cadrul populaţiei totale a ţării în perioada 1945-1995

11,8 14,2 12,7 17,4 21,6 21,6 23,9 25,2 24,6 20,6 20,7

100

80

60
pop.totala
40 pop.sc

20

0
1945 1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995

50
1.4. Populaţia şcolară în perioada 1989-1996
în mii
1989-90 1990-91 1991-92 1992-93 1993-94 1994-95 1995-96 1996-97
5545 5066 4805 4665 4569 4595 4703 4672

Obs. Din anul şcolar 1993-1994 datele cuprind şi studenţii din învăţământul particular.

Evoluţia populaţiei totale şi populaţiei şcolare în perioada 1945-1995

25000

20000

15000 Populatia totala

Populatia scolara
10000

5000

0
1945 1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995

În perioada 1945-1995 populaţia şcolară înregistrează, în general, o dinamică asemănătoare

cu cea a populaţiei totale. Începând însă cu anul 1985, deşi populaţia totală continuă să
crească până în 1990, populaţia şcolară începe să scadă; după acest an, se menţine, însă, la un
nivel relativ constant.

Evoluţia populaţiei totale şi populaţiei şcolare în perioada 1989- 1996

25000

20000

15000 Populatia totala

Populatia scolara
10000

5000

0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

1.5. Populaţia şcolară raportată la populaţia totală în perioada 1989-1996

în mii
Anul şcolar Populaţia totală Populaţia şcolară %
1989-90 23152 5545 24,0

51
 1990-91 23207 5066 21,8
1991-92 23185 4805 20,7
1992-93 22789 4665 20,5
1993-94 22755 4569 20,1
1994-95 22731 4595 20,2
1995-96 22681 4703 20,7
1996-97 22608 4672 20,7

Ponderea populaţiei şcolare în cadrul populaţiei totale relevă acelaşi fenomen: scăderea
efectivelor şcolare în anul 1990 şi menţinerea la un nivel constant în perioada 1991-1996.
Faptul se datorează modificării duratei învăţământului obligatoriu, schimbărilor intervenite în
structura demografică, cât şi condiţiilor socio-economice imprimate de perioada de tranziţie,
care influenţează participarea la educaţie.

Explicaţiile tendinţei de reducere a ratei de participare la şcolarizare sau de menţinere numai

aparentă a acesteia la o valoare ridicată (în ultimii ani), îndeosebi la nivelul învăţământului
obligatoriu sunt multiple. Pot fi amintite, în acest sens, absenţa unui control mai riguros al
obligativităţii participării şcolare, la care se adaugă scăderea exigenţelor faţă de corpul
profesoral de a asigura o participare ridicată. Pierderea interesului copiilor şi părinţilor pentru
instruire (care se concretizează fie în situaţii extreme - abandon, neşcolarizare, absenteism
ridicat, fie în rezultate şcolare reduse), ca urmare a erodării relevanţei educaţiei pentru
succesul social, poate reprezenta o altă explicaţie.
Diminuarea rolului şcolii în percepţia unor copii şi părinţi, în contextul perioadei de tranziţie,
se datorează, pe de o parte, condiţiilor facile de câştig, chiar de îmbogăţire, care nu implică
un nivel educaţional înalt, iar pe de altă parte, creşterii ratei şomajului şi în rândul
persoanelor care deţin o calificare obţinută prin şcolile vocaţionale sau care au absolvit chiar
studii superioare. Şi este de reţinut că cei mai afectaţi de fenomenul şomajului sunt tinerii.

O serie de alte schimbări intervenite în trecerea de la economia planificată la economia de

piaţă, printre care privatizarea agriculturii, extinderea micilor afaceri şi activităţi economice
familiale reclamă participarea copiilor la diversele activităţi în detrimentul participării la
şcolarizare. Contribuţia copiilor la realizarea unor câştiguri care să completeze un buget
familial minimal se impune şi în cazul unor familii extrem de sărace, care altfel şi-ar risca
şansa de supravieţuire.

Una dintre cele mai importante cauze ale reducerii ratei de participare la educaţie o
reprezintă, probabil, creşterea costurilor educaţiei care, conform studiilor realizate (România
'89-'93. Dinamica bunăstării şi protecţia socială, 1994), în România sunt cele mai ridicate faţă
de unele ţări din Estul şi Centrul Europei. Considerate ca procent din cheltuielile familiilor

52
active, în ţara noastră aceste costuri erau la nivelul anului 1992 de 20 de ori mai mari decât în
Slovacia, de 10 ori faţă de Cehia, de 6 ori faţă de Ungaria şi de peste 4 ori faţă de Polonia.

Costurile presupuse de şcolarizarea copiilor (rechizite, îmbrăcăminte, unele contribuţii

solicitate de şcoală) sunt prohibitive pentru multe dintre familiile sărace. Cu alte cuvinte,
sărăcia devine o formă majoră de discriminare educaţională.

Reducerea ponderii populaţiei şcolare în cadrul populaţiei totale este cauzată şi de scăderea
procentului de copii care frecventează grădiniţa (de la 83% în 1989, la 55% în 1994, cu o
uşoară creştere în 1995 - aproximativ 56%, datorită prevederilor Legii învăţământului cu
referire la generalizarea treptată a anului pregătitor pentru şcoală).

Cauzele reducerii ratei de cuprindere în nivelul preşcolar sunt mai complexe, printre acestea
însă un rol esenţial îl are scăderea veniturilor populaţiei, concomitent cu creşterea taxei de
participare în grădiniţele cu program prelungit, costul grădiniţei în România fiind printre cele
mai ridicate din zonă. La aceasta se adaugă şi creşterea fenomenului şomajului care face
disponibil unul dintre părinţi (uneori amândoi) pentru îngrijirea şi educaţia copilului.

1.6. Structura populaţiei pe medii în anul 1995

Total Urban Rural

număr % număr %
22680951 12457195 54,9 10223756 45,1
Acest indicator se utilizează frecvent în demografie, dar trebuie luat în considerare şi în
plasarea sistemului de învăţământ în context demografic. În acest sens, interesează atât
structura populaţiei în funcţie de acest criteriu, în evoluţie sau la un moment dat, cât şi
mobilitatea populaţiei dintr-un mediu în altul.

Tradiţional, fluxul migraţiei interne a fost de la sat spre oraş. În unele localităţi rurale
populaţia rămasă este în majoritate vârstnică, echilibrele demografice sunt afectate şi
perpetuarea comunităţii locale ameninţată. totuşi, procesul de scădere a numărului de
locuitori nu a atins, încă, pragul critic care să ducă la abandonarea a unor spaţii rurale.

Modificări semnificative s-au înregistrat între 1990-1994 în evoluţia fluxurilor determinate de

schimbarea domiciliului din rural în urban (în scădere continuă) şi din urban în rural (în
creştere). Cu toate că fluxul migratoriu din rural în urban a constituit principala direcţie a
migraţiei pe întreaga perioadă, începând cu anul 1992 se observă o creştere a fluxurilor
schimbărilor de domiciliu din municipii şi oraşe spre sate, favorizate de măsurile legislative
privind retrocedarea terenurilor agricole, dar şi de şomajul populaţiei, de provenienţă rurală,
din oraşe. În luna mai 1997 acest flux l-a devansat pe cel tradiţional, dinspre rural spre urban.

1.7. Structura pe sexe a populaţiei în anul 1995

53
 Total Bărbaţi Femei
număr % număr %
22680951 11123977 49,0 11556974 51,0

Şi acest indicator trebuie să constituie o bază de referinţă pentru sistemul de învăţământ

(populaţia şcolară), concomitent cu structura pe vârste. Este de reţinut că până la 40 de ani
există un “excedent” de bărbaţi, după această vârstă numărul femeilor devansând pe cel al
bărbaţilor.

Aceste fenomene trebuie avute în vedere în eventualitatea restructurării reţelei şcolare, în

alocarea de personal didactic etc.

1.8. Structura populaţiei pe principalele grupe de vârstă, în perioada 1990 - 1995

Gr. de vârstă 1990 1991 1992 1993 1994 1995

Total 23206720 23185084 22788969 22755260 22730622 22680951
0-4 1804577 1726850 1561738 1447442 1344603 1230111
5-9 1698338 1661376 1663026 1712739 1748408 1745594
10-14 1965761 1940607 1877489 1787286 1709752 1668736
15-19 1879413 1885563 1940420 1983805 1989300 1963531
20-24 1974066 2089307 2053179 1863964 1811743 1821743
25-29 1394385 1344003 1282184 1553696 1722468 1860909
30-34 1708351 1642261 1509773 1423335 1358098 1304670
35-39 1719973 1741026 1716565 1713885 1703523 1629455
40-44 1437067 1518075 1557971 1621979 1616824 1641338
45-49 1197389 1196851 1184360 1208119 1280013 1379540
50-54 1440824 1376473 1311373 1243868 1191961 1127631
55-59 1353610 1353912 1352738 1352624 1352572 1346724
60-64 1219343 1229794 1245067 1247514 1244970 1240340
65 şi + 2413623 2478986 2533086 2595004 2656387 2720629

Structura populaţiei pe aceste grupe de vârstă reprezintă indicatorul cel mai utilizat, atât în
statisticile româneşti, cât şi străine. Procentele reprezintă raportul între numărul de persoane
din fiecare grupă de vârstă şi populaţia totală.

Structura pe vârste a populaţiei României relevă un proces lent, dar constant, de îmbătrânire
demografică. Piramida vârstelor are un aspect neregulat ca urmare a evoluţiei diferite, în
unele perioade, a fenomenelor demografice, în special a natalităţii. În anul 1995, populaţia
tânără de 0-14 ani a deţinut o pondere de 20,5% în totalul populaţiei, fiind cu 457,8 mii

54
persoane mai mică decât în anul 1992; populaţia vârstnică (peste 65 ani) a crescut în aceeaşi
perioadă cu 188 mii persoane, ajungând la o pondere de peste 12% din totalul populaţiei.

Schimbările intervenite în structura pe vârste a populaţiei au determinat astfel, evoluţii

diferite ale unor subgrupe ale populaţiei, inclusiv a celei şcolare. Populaţia preşcolară (copii
în vârstă de 3-6 ani), aflată în continuă scădere, a ajuns la 1,2 milioane, ponderea acesteia în
totalul populaţiei reducându-se, în perioada 1990-1995, de la 6% la 5,3%. Populaţia de vârstă
şcolară (7-14 ani) a scăzut, de asemenea, cu 270 mii. A crescut, însă, populaţia de 15-29 ani,
care include tineretul şcolar cuprins în învăţământul secundar şi superior, dar, în acelaşi timp,
şi populaţia vârstnică de 65 ani şi peste - de la 2,4 la 2,7 milioane persoane, proporţia acesteia
în totalul populaţiei ajungând la peste 1/8.

Datele prezentate în tabelul de mai sus ilustrează schimbările produse în structura

demografică a populaţiei, la care ne refeream ceva mai sus.

1.9. Structura pe grupe de vârstă a populaţiei şcolarizabile în anul 1995

Un alt indicator este reprezentat de structura populaţiei pe grupe de vârstă (teoretice)

corespunzătoare diferitelor niveluri de şcolarizare: preşcolar (3-6 ani), învăţământ primar (7-
10 ani), gimnazial (11-14 ani), învăţământ secundar superior (15-18 ani), învăţământ post-
secundar şi superior (19-29 ani). Vârsta teoretică de finalizare a învăţământului post secundar
este de 24 ani, dar pentru acest nivel de educaţie nu există o restricţie de vârstă. Indicatorul
respectiv poate fi analizat fie la nivelul unui an şcolar, fie în evoluţie, pe o anumită perioadă.

Grupa de 1995
vârstă Număr %
3-6 ani 1195337 5,3
7-10 ani 1399649 6,2
11-14 ani 1325861 5,8
15-18 ani 1563829 6,9
19-29 ani 4082354 18,0
3-29 ani 9567030 42,2
Populaţia totală 22680951 100,0

1.10. Rata (netă) de şcolarizare pe grupe de vârstă în anul şcolar 1995-1996.

Grupa de vârstă Populaţia şcolară Rata de şcolarizare

3-6 ani 760139 63,5
7-10 ani 1356017 96,9
11-14 ani 1230994 92,8
15-18 ani 933166 59,7
19-29 ani 409279 10,0
3-29 ani 4689595 49,0
Rata de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară şi populaţia totală din fiecare
grupă de vârstă. Cea mai ridicată rată se constată în cazul grupelor de vârstă corespunzătoare

55
 învăţământului obligatoriu. Elevii din învăţământul de bază (îndeosebi în ciclul primar) au o
participare mai ridicată decât se poate constata din datele prezentate, deoarece o parte dintre
copiii de 6 ani frecventează deja şcoala (nu mai sunt cuprinşi în grădiniţe). De asemenea, în
gimnaziu există elevi care au vârsta de 9 ani (în cazul lor debutul şcolar s-a produs la 6 ani),
precum şi elevi care au depăşit vârsta de 14 ani. O rată redusă de participare la educaţie şi
formare (mult diminuată după 1990) se constată, însă, la populaţia de 15-18 ani, vârstă
corespunzătoare învăţământului secundar, şi la grupa de 19-29 ani (una din cele mai scăzute
rate din ţările Europei).

1.11. Evoluţia numărului de copii şi tineri pe grupele de vârstă 0-9, 10-19, 20-29 ani, în
perioada 1975 - 1995.

Evoluţia pe grupele de vârstă menţionate, este urmărită în ţările Uniunii Europene şi se

utilizează pentru calcularea indicilor care redau dinamica natalităţii, luându-se ca bază de
calcul anul 1975.
Pentru România evoluţia respectivă a fost analizată pe perioada 1990-1995, baza de calcul
pentru stabilirea indicilor considerându-se anul 1990 (datele respective au fost deja prezentate
în capitolul anterior).

1.12. Structura populaţiei aparţinând grupelor de vârstă 0-9, 10-19, 20-29 ani, în
perioada 1990 - 1995.
în mii
Grupa de 1990 1991 1992 1993 1994 1995
vârstă Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
0-9 ani 3503 15,1 3388 14,6 3225 14,2 3160 13,9 3093 13,6 2976 13,1
10-19 ani 3845 16,6 3826 16,5 3818 16,8 3771 16,6 3699 16,3 3632 16,0
20-29 ani 3368 14,5 3433 14,8 3335 14,6 3418 15,0 3534 15,5 3683 16,2
0-29 ani 10716 46,2 10467 45,9 10378 45,6 10349 45,5 10326 45,4 10291 45,3
Pop. totală 23207 - 23185 - 22789 - 22755 - 22731 - 22681 -

Datele prezentate relevă o evoluţie ascendentă a populaţiei cuprinsă în grupa de vârstă 20-29
ani, ca efect al politicii pronataliste forţate declanşată în anii 70 de vechiul regim, şi o scădere
a celei cuprinse în grupa 0-9 ani ca urmare a scăderii natalităţii, determinată, la rândul său, de
renunţarea la o astfel de politică, pe de o parte, şi de sporirea dificultăţilor economice, a
gradului de sărăcie a populaţiei, pe de altă parte. Populaţia de 0-29 ani, în perioada analizată
deţine o pondere de aprox. 45% în cadrul populaţiei totale, România aflându-se într-o situaţie
avantajată, din acest punct de vedere, faţă de toate ţările membre ale Uniunii Europene.

1.13. Populaţia şcolară din grupa 0-29 ani faţă de populaţia totală din aceeaşi grupă de
vârstă, în anul şcolar 1995-1996.

Rata de participare la şcolarizare a populaţiei de 0-29 ani (calculată ca raport între copiii şi
tinerii din această grupă de vârstă care frecventează un anumit nivel de şcolarizare şi numărul
total al populaţiei din aceeaşi grupă de vârstă), în anul şcolar 1995-1996 a fost de 45,7%,
inferioară ţărilor membre ale UE.

1.14. Populaţia de 14-19 ani, pe vârste şi sexe, în anii 1989, 1993, 1994, 1995 şi 1996

în mii

56
 Ani 1989 1993 1994 1995 1996
Vârsta M F T M F T M F T M F T M F T
14 ani 202 193 395 196 189 385 196 187 383 189 181 370 175 168 343
15 ani 193 184 377 200 193 393 196 189 385 195 187 382 188 181 369
16 ani 185 176 361 208 198 406 200 192 392 196 189 385 195 187 382
17 ani 190 183 373 206 195 401 208 198 406 200 192 392 195 189 384
18 ani 194 186 380 210 197 407 205 195 400 207 198 405 200 191 391
19 ani 212 204 416 196 182 378 209 197 406 205 195 400 208 197 405
Total 1176 1126 2302 1216 11542370 1214 1158 2372 1192 11422334 1161 1113 2274

Indicatorul este utilizat de Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională în scopul

stabilirii ratei de participare la educaţie şi formare profesională a acestei grupe de populaţie
(vezi 1.14. şi 1.15.).
Grupa de vârstă avută în vedere coincide, în general, perioadei în care se realizează formarea
profesională a tinerilor (prin şcoli profesionale şi de ucenici şi licee de specialitate), aceasta
constituind obiectul de interes al Fundaţiei Europene pentru Formare Profesională.

1.15. Participarea la educaţie şi formare profesională a tinerilor de 14-19 ani, pe vârste

şi sexe, în anii şcolari 1995-1996 şi 1996-1997

Rata de participare se determină ca raport între numărul elevilor şi studenţilor din grupa de
vârstă 14-19 ani care frecventează un anumit nivel de învăţământ şi populaţia totală din grupa
de vârstă corespunzătoare. Indicii respectivi se pot calcula atât pentru fiecare vârstă, cât şi
pentru întreaga grupă.

Anul şcolar 1995-1996

în mii
Nivel Educ. gen. Lic. de Şc. prof. şi de Şc. post- Înv. superior Total
educ. (lic. teoretice) specialitate ucenici liceale
Vârstă M F T M F T M F T M F T M F T M F T
14 ani 107 114 221 25 26 51 31 18 49 - - - - - - 163 158 321
15 ani 39 61 100 51 49 100 59 34 93 - - - - - - 149 144 293
16 ani 29 56 85 50 49 99 59 29 88 - - - - - - 138 134 272
17 ani 27 54 81 53 51 104 31 12 43 - - - - - - 111 117 228
18 ani 16 24 40 30 27 57 7 3 10 2 4 6 14 14 28 69 72 141
19 ani 6 4 10 11 9 20 1 1 2 4 7 11 21 21 42 43 42 85
Total 224 313 537 220 211 431 188 97 285 6 11 17 35 35 70 673 667 1340

Anul şcolar 1996-1997

în mii
Nivel Educ. gen. Lic. de Şc. prof. şi de Şc. post- Înv. superior Total
(lic. teoretice) specialitate ucenici liceale
Vârstă M F T M F T M F T M F T M F T M F T
14 ani 105 109 214 23 23 46 26 15 41 - - - - - - 154 147 301
15 ani 38 60 98 51 48 99 53 30 83 - - - - - - 142 138 280
16 ani 30 56 86 53 50 103 55 26 81 - - - - - - 138 132 270
17 ani 28 56 84 54 51 105 31 13 44 - - - - - - 113 120 233
18 ani 17 25 42 31 27 58 8 3 11 2 4 6 16 17 33 74 76 150
19 ani 6 5 11 11 9 20 1 1 2 4 9 13 23 25 48 45 49 94
Total 224 311 535 223 208 431 174 88 262 6 13 19 39 42 81 666 662 1328

57
Obs. 1. Deoarece până în anul şcolar 1995-1996 sursele oficiale nu oferă informaţii privind
structura pe vârste a efectivelor şcolare pentru toate nivelurile de învăţământ, sunt prezentate
date numai pentru anii şcolari 1995-96 şi 1996-97.
2. În cadrul “educaţiei generale” sunt cuprinşi atât elevii care frecventează licee teoretice, cât
şi cei din ultimul an de gimnaziu sau care au depăşit vârsta teoretică de absolvire.
3. Liceele teoretice includ profilele real şi umanist, sportiv, de artă, coregrafie şi muzică.

Ratele de participare a populaţiei de 14-19 ani la nivelurile de educaţie corespunzătoare

vârstei sunt prezentate în tabelul următor.
Analiza datelor permite, în primul rând, constatarea că în cei doi ani de referinţă, rata de
participare la educaţie este de 57,4% şi 58,4%, cu o diferenţă de aprox. 2% în favoarea fetelor
- 58,4% faţă de 56,5% şi, respectiv 59,5% faţă de 57,4% - în fiecare dintre cei doi ani şcolari,
o rată relativ redusă faţă de alte ţări europene.
în %
Niveluri Educ. gen. Lic. de Şc. Prof. şi de Şc. post- Înv. superior Total
de educ. (lic. teoretice) specialitate ucenici liceale
Ani şc. M F T M F T M F T M F T M F T M F T
1995/96 18,8 27,4 23,0 18,5 18,5 18,5 15,8 8,5 12,2 0,5 1,0 0,7 2,9 3,1 3,0 56,5 58,4 7,4
1996/97 19,3 27,9 23,5 19,2 18,7 19,0 15,0 7,9 11,5 0,5 1,2 0,8 3,4 3,8 3,6 57,4 59,5 8,4

Rata de participare înregistrează o evoluţie uşor ascendentă la toate nivelurile de educaţie, cu

excepţia învăţământului profesional şi de ucenici. Pentru această formă de educaţie reducerea
efectivelor de elevi apare şi mai evidentă, în ultimii ani, atunci când este considerată întreaga
populaţie şcolară care frecventează învăţământul profesional şi de ucenici, şi nu numai cea în
vârstă de 14-19 ani.

Dintre tinerii cuprinşi în grupa de vârstă la care ne referim, cea mai mare proporţie
frecventează nivelul de educaţie generală (licee teoretice, dar şi gimnaziu), cu o diferenţă de
aprox. 9% între fete şi băieţi, şi liceele de specialitate - ponderi foarte apropiate între cele
două categorii de populaţie.

Învăţământul profesional şi de ucenici cuprinde o proporţie mai redusă dintre tinerii de 14-19
ani, cu diferenţe de aproape două ori mai mari în favoarea băieţilor.

Celelalte niveluri de educaţie sunt puţin reprezentate (rate reduse de participare), vârsta
teoretică de debut pentru acestea fiind 18-19 ani.

Structura populaţiei şcolare de 14-19 ani, pe niveluri de educaţie şi sexe, în anul şcolar
1996/97

58
 30

25

20
Masculin
15 Feminin
10 Total

0
EducGen LicSpec ScProf ScPostlic InvSuper

1.16. Participarea la educaţie şi formare profesională în învăţământul profesional, de

ucenici şi postliceal a tinerilor de 14-19 ani, pe vârste şi sexe, în anii şcolari 1995-
1996 şi 1996-1997.

În anul şcolar 1995-1996 rata de participare la nivelurile de învăţământ menţionate a tinerilor

din grupa de vârstă 14-19 ani a fost de 31,4% (34,7% băieţi şi 27,9% fete), iar în 1996-1997
de 31,3% (34,7% băieţi şi 27,8% fete). În cei doi ani ratele se menţin constante atât pe totalul
populaţiei din grupa respectivă de vârstă, cât şi pe sexe.

Participarea la formare profesională şi alte forme de educaţie a tinerilor de 14-19 ani, în

anul şcolar 1996/97
Total
41,60%

Formare Prof

31,30% Alte forme

Neparticipare

27,10%

Masculin Feminin

59
 Formare Prof 39,50%
42,60% Formare Prof
Alte Forme Alte Forme
Neparticipare
Neparticipare

27,80%
34,70%

22,70%
31,70%

Obs. În “Formare Profesională” sunt incluse: liceele de specialitate, şcolile profesionale şi de

ucenici şi şcolile postliceale.
În “Alte Forme” sunt incluse: Liceele teoretice (inclusiv elevi din gimnaziu de 14 ani şi
peste) şi Învăţământul superior.

1.17. Populaţia şcolară în vârstă de şcolarizare obligatorie, raportată la populaţia

şcolară totală în anul 1995-1996.

Datele respective sunt prezentate în capitolul anterior.

2. DATE ŞI INDICATORI PRIVIND PIAŢA MUNCII
Indicatorii 2.1. - 2.4, 2.8 şi 2.9., prezentaţi în continuare, sunt utilizaţi de Fundaţia Europeană
pentru Formare Profesională şi sunt urmăriţi în evoluţie, începând cu anul 1989, fiind
permanent actualizaţi. În România, aceşti indicatori au început să fie urmăriţi din anul 1994,
odată cu declanşarea Anchetei asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO), desfăşurată
trimestrial, în ultimii ani.

Indicatorii utilizaţi de Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională au în vedere

evoluţiile de pe piaţa muncii, în general, şi în special cei referitori la populaţia în vârstă de
până la 25 de ani. De asemenea, urmăresc relaţia între cererea de forţă de muncă şi oferta
sistemului educativ, îndeosebi a nivelului secundar superior: licee de specialitate, şcoli
profesionale şi de ucenici.

2.1. Piaţa muncii, educaţia şi formarea profesională a populaţiei de 16-25 ani, pe sexe şi
vârste, în anii 1994, 1995, 1996

în %
Ani 1994 1995 1996
Sexe, Vârste În şc Ocup. Şomer Alte În şc Ocup. Şomer Alte În şc Ocup. Şomer Alte
Masculin
16-20 ani 45,4 32,6 12,8 9,2 44,7 34,9 12,2 8,2 41,3 37,2 9,9 11,6
21-25 ani 11,4 67,6 13,4 7,6 11,1 68,5 12,6 7,8 10,0 70,7 10,9 8,4
16-25 ani 27,3 51,2 13,1 8,4 26,9 52,7 12,4 8,0 26,3 53,2 10,4 10,7
Feminin
16-20 ani 54,5 19,4 10,9 15,2 51,8 23,3 10,9 14,0 47,6 23,7 11,9 16,9
21-25 ani 12,3 51,4 14,7 21,6 14,0 51,5 12,3 22,2 11,9 54,8 10,3 23,1
16-25 ani 32,2 36,3 12,9 18,6 31,6 38,4 11,6 18,4 30,4 38,7 11,1 19,9

60
 Total
16-20 ani 49,9 26,1 11,9 12,1 48,2 29,2 11,6 11,0 44,4 30,6 10,9 14,2
21-25 ani 11,8 59,8 14,0 14,4 12,5 60,2 12,4 14,9 10,9 62,9 10,6 15,6
16-25 ani 29,7 43,9 13,0 13,4 29,2 45,7 12,0 13,1 28,3 46,1 10,7 14,9

Obs. Datorită rotunjirii părţii zecimale finale a coeficienţilor de extindere la 5 zecimale,

există uneori mici diferenţe între unele totaluri estimate la nivelul diferitelor tipuri de tabele şi
ceea ce rezultă din însumare.

Datele prezentate mai sus evidenţiază o evoluţie uşor ascendentă a populaţiei ocupate de 16-
25 ani, în perioada de referinţă, concomitent cu o reducere nesemnificativă a celei cuprinse
într-o anumită formă de educaţie şi a celei aflată în situaţie de şomaj (mai accentuată la
nivelul anului 1996).

Diferenţe accentuate se manifestă între populaţia ocupată feminină şi cea masculină, pe

întreaga perioadă analizată, diferenţa respectivă fiind de 14-15 puncte procentuale în favoarea
celei din urmă. Deosebiri, de mai mică amploare însă, există şi în ceea ce priveşte categoria
de populaţie cuprinsă într-o anumită formă de educaţie, în acest caz proporţia populaţiei
feminine depăşind cu 4-5% populaţia masculină. În ceea ce priveşte fenomenul şomajului,
diferenţele sunt reduse între cele două categorii de populaţie la aceste grupe de vârstă.
2.2. Nivelul de educaţie al populaţiei de 25-59 ani, pe sexe, în anii 1992, 1995 şi 1996

în %
Ani 1992 1995 1996
Sexe şi Vârste ISCED ISCED 3 ISCED ISCED ISCED ISCED ISCED ISCED ISCED
0-2 5-7 0-2 3 5-7 0-2 3 5-7
Masculin
25-29 ani 28,3 63,6 8,1 11,8 76,9 11,3 10,3 80,2 9,5
30-39 ani 26,7 62,4 10,9 16 66,4 17,6 15,2 70,8 14,0
40-49 ani 39,4 50,2 10,4 24,5 51,1 24,4 24,7 53,6 21,7
50-59 ani 64,7 28,5 6,8 52,4 28 19,6 52,7 29,5 17,8
25-59 ani 40,5 50,2 9,3 26,4 54,7 18,9 25,6 58,1 16,3
Feminin
25-29 ani 33,9 57,7 8,4 13,5 76,6 9,9 11,8 77,9 10,3
30-39 ani 43,9 47,5 8,6 25,4 62,6 12 21,5 66,8 11,7
40-49 ani 63,1 29,3 7,6 48,4 34,6 17 44,9 39,9 15,2
50-59 ani 80,4 16,2 3,4 73 16,9 10,1 69,7 19,5 10,8
25-59 ani 58,1 35,1 6,8 42,0 45,4 12,6 38,4 49,3 12,3
Total
25-29 ani 31,1 60,7 8,2 12,7 76,7 10,6 11,1 79,0 9,9
30-39 ani 35,2 55,0 9,8 20,6 64,6 14,8 18,3 68,8 12,9
40-49 ani 51,3 39,7 9,0 36,5 42,9 20,6 34,9 46,7 18,4
50-59 ani 72,8 22,2 5,0 63,1 22,2 14,7 61,5 24,3 14,2
25-59 ani 49,3 42,6 8,1 34,3 50.0 15,7 32,1 53,6 14,3

Obs. Datorită rotunjirii părţii zecimale finale a coeficienţilor de extindere la 5 zecimale,

există uneori mici diferenţe între unele totaluri estimate la nivelul diferitelor tipuri de tabele şi
ceea ce rezultă din însumare.

Datele din tabel prezintă evoluţia nivelului de educaţie a populaţiei de 25-59 ani, în perioada
1992-1996. Datele pentru anul 1992 sunt furnizate de recensământul populaţiei din ianuarie

61
1992, iar pentru ceilalţi ani, de ancheta asupra forţei de muncă.

Se poate observa o evoluţie pozitivă a nivelului general de educaţie a populaţiei în perioada

de referinţă: s-a mărit proporţia persoanelor cu educaţie corespunzătoare nivelului ISCED 3
de la 42,6% la 53,6%, iar a celei din nivelele ISCED 5-7, de la 8,1% la 14,3%; concomitent s-
a redus numărul persoanelor cu instruire de nivel inferior - ISCED 0-2 - de la 49,3% la
32,1%. Totuşi, faptul că aproape o treime din populaţia în vârstă de 25-59 ani a finalizat cel
mult învăţământul de bază ne plasează într-o poziţie dezavantajată faţă de ţările europene
dezvoltate; iar reducerea duratei învăţământului obligatoriu la 8 ani adânceşte acest
dezavantaj.

Aceeaşi evoluţie se înregistrează atât în ceea ce priveşte populaţia feminină, cât şi masculină,
dar decalajul între cele două sexe, deşi diminuat, continuă să se menţină.

2.3. Statutul ocupaţional al absolvenţilor şcolilor profesionale şi de ucenici, pe grupe de

vârste şi sexe, în 1995 şi 1996
în %
Ani 1995 1996
Sexe, Vârste Pop. Şomeri Inact. în Inact. şi nu Pop. Şomeri Inact. în Inact. şi nu
ocupată formare în formare ocupată formare în formare
Masculin
25-29 ani 87,8 8,7 0.0 3,5 87,3 7,4 0,0 5,3
30-39 ani 89,2 7,4 0,0 3,4 90,0 5,0 0,0 4,9
40-49 ani 89,4 5,2 0,0 5,4 89,5 3,9 0,0 6,6
50-59 ani 65,9 3,2 0,0 30,9 66,2 2,5 0,0 31,2
25-59 ani 85,4 6,3 0,0 8,3 85,9 4,8 0,0 9,3
Feminin
25-29 ani 70,1 13,2 0,0 16,6 71,3 8,7 0,0 20,0
30-39 ani 76,0 9,8 0,0 14,3 77,1 7,3 0,0 15,6
40-49 ani 77,5 4,5 0,0 18,1 75,1 4,5 0,0 20,5
50-59 ani 45,1 5,2 0,0 49,7 35,9 2,4 0,0 61,8
25-59 ani 71,8 8,6 0,0 19,6 71,0 6,2 0,0 22,7
Total
25-29 ani 81,9 10,2 0,0 7,9 82,3 7,8 0,0 9,9
30-39 ani 84,7 8,2 0,0 7,1 85,3 5,9 0,0 8,8
40-49 ani 86,3 5,0 0,0 8,7 85,4 4,1 0,0 10,5
50-59 ani 61,1 3,7 0,0 35,2 58,7 2,5 0,0 38,8
25-59 ani 81,3 7,0 0,0 11,7 81,3 5,2 0,0 13,5

Obs. 1. Persoanele inactive în formare sunt persoanele care au urmat o formă de instruire în
ultimele 4 săptămâni.
Persoane inactive şi care nu sunt în formare sunt persoanele care nu au urmat o formă
de instruire în ultimele 4 săptămâni.
2. Datorită rotunjirii părţii zecimale finale a coeficienţilor de extindere la 5 zecimale,
există uneori mici diferenţe între unele totaluri estimate la nivelul diferitelor tipuri de tabele şi
ceea ce rezultă din însumare.

62
Din totalul absolvenţilor învăţământului profesional (şcoli profesionale, complementare şi de
ucenici), peste 80% constituie populaţie ocupată, 7 respectiv 5,2% (în cei doi ani de referinţă)
sunt şomeri, iar 11,7% respectiv 13,5% sunt persoane inactive şi care nu urmează nici o
formă de pregătire în ultima perioadă. La nivelul anului 1997 situaţia a cunoscut modificări,
crescând numărul persoanelor aflate în situaţie de şomaj.

Distribuţia este diferită în funcţie de grupa de vârstă: proporţia cea mai redusă a persoanelor
ocupate şi, ca urmare, numărul cel mai mare al şomerilor se înregistrează la nivelul populaţiei
de 25-29 ani; în cadrul grupei de 50-59 ani ponderea populaţiei ocupate este şi mai redusă,
dar o parte dintre persoanele de această vârstă sunt pensionate.

Situaţia dezavantajată a femeilor se manifestă şi la acest segment de populaţie (absolvenţi ai

învăţământului profesional, complementar şi de ucenici), la toate grupele de vârstă luate în
consideraţie.

2.4. Populaţia ocupată pe ramuri ale economiei şi sexe, în anii 1994, 1995, 1996

Ramuri ale 1994 1995 1996

economiei M F T M F T M F T
Agric. şi silvic. 2041080 2220011 4261091 2128881 2368751 4497632 2048574 2102242 4150817
Ind. Extractivă 222420 38668 261088 241588 39954 281542 207116 33759 240874
Ind. Prelucrătoare 1497951 1188977 2686929 1404581 1093473 2498055 1399625 1112322 2511947
Energ. el., term., gaze, 142327 43145 185472 162959 41392 204351 173782 50597 224378
apă
Construcţii 390974 61275 452249 398185 69952 468137 401806 68361 470167
Comerţ, hot. - rest., 359021 449966 808988 386288 468870 855158 444857 535614 980472
servicii
Transp. şi telecom. 407373 144892 552266 415777 140858 556636 447400 128655 576056
Activ. financ.-banc. Şi 29212 47514 76726 33118 53966 87084 30049 56597 86645
asig.
Sănătate şi educaţie 223266 585516 808782 219131 562420 781551 200587 578371 778959
Administr. Publică 376143 75321 451464 456265 106506 562770 406523 111266 517789
Alte activităţi 182732 186269 368999 179829 179529 359357 219034 178396 397430
TOTAL 5872499 5041554 10914054 6026602 2125671 11152273 5979353 4956180 10935534

Obs. Datorită rotunjirii părţii zecimale finale a coeficienţilor de extindere la 5 zecimale,

există uneori mici diferenţe între unele totaluri estimate la nivelul diferitelor tipuri de tabele şi
ceea ce rezultă din însumare.

Dinamica forţei de muncă pe sectoare economice prezintă următoarele tendinţe:

• a sporit, în general, populaţia ocupată în agricultură, concomitent cu feminizarea şi
îmbătrânirea acesteia;
• a scăzut semnificativ numărul populaţiei ocupate în industrie şi construcţii ca urmare a
restructurării economice şi disponibilizării unor masive contingente de angajaţi din aceste
sectoare (de exemplu, 34000 de mineri din Valea Jiului - zona huilei - şi din Târgu Jiu -
zona lignitului - au devenit şomeri numai în două luni - august-septembrie - ca urmare a
Ordonanţei nr. 22/1997, iar până în decembrie, numărul persoanelor disponibilizate din
acelaşi sector a ajuns la 74 mii;
• a crescut lent, dar relativ constant, numărul populaţiei ocupate în sfera comerţului,
serviciilor, administraţiei etc.

63
Indicatorii 2.5. - 2.7., 2.10. şi 2.11., utilizaţi şi în statisticile din România, prezintă unele
aspecte privind piaţa muncii la nivelul anului 1997.

Involuţia economică, caracteristică perioadei de tranziţie şi manifestată pe toate planurile, s-a soldat cu
scăderea drastică a populaţiei ocupate, îndeosebi a celei salariate. Astfel, în trimestrul II al anului
1997, populaţia activă a României era de 12001 mii persoane (53,4% din populaţia totală),
din care 53,6% bărbaţi şi 49,2% persoane cu domiciliul în mediul urban. Populaţia ocupată
era de 11339 mii persoane, ceea ce reprezintă 50,5% din populaţia totală. În cadrul acesteia,
ponderea bărbaţilor era de 53,8%, iar a populaţiei urbane de 47,8%.

Situaţia cea mai alarmantă privind evoluţia pieţei forţei de muncă se referă la scăderea
populaţiei ocupate, fenomen care se manifestă la nivel naţional, sectorial, teritorial,
profesional şi de întreprindere. Astfel, între 1990-1995, populaţia ocupată s-a redus cu peste
1346 mii persoane, iar rata de înlocuire a forţei de muncă, în aceeaşi perioadă,
înregistrează o scădere cu 17 procente, fapt care semnifică o diminuare a capacităţii de
reînnoire a potenţialului uman şi, în consecinţă, îmbătrânirea populaţiei şi a forţei de muncă.
Este de menţionat, totodată, în acelaşi context, că spre sfârşitul anului 1997 numărul
persoanelor pensionate a depăşit totalul populaţiei ocupate.

2.5. Repartizarea populaţiei ocupate pe grupe de vârstă, sexe şi medii în trimestrul II

1997 (în %).

Total populaţie ocupată 15-24 ani 25-34 35-49 ani 50-64 ani 65 ani şi
ani +
TOTAL 100.0 13,4 22,6 35,3 19,7 9,0
Masculin 100,0 14,6 23,0 34,9 19,5 8,0
Feminin 100,0 11,9 22,2 35,8 19,9 10,2
Urban 100,0 10,4 28,0 47,6 12,7 1,3
Rural 100,0 16,2 17,7 24,0 26,0 16,1

Repartizarea populaţiei ocupate relevă diferenţieri mai puţin semnificative pe sexe şi mai
accentuate între mediul urban şi mediul rural. Dacă în mediul urban, persoanele vârstnice (de
50 ani şi peste) reprezentau 14,0% din populaţia ocupată, în mediul rural procentul acestora
este de 42,1%.

2.6. Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste, pe grupe de vârstă, sexe şi medii, în
trim. II 1997

Total populaţie 15-24 25-34 ani 35-49 ani 50-64 ani 65 ani şi
de 15 ani şi peste ani peste
Total 66,3 48,1 85,6 88,6 62,4 36,6
Masculin 73,3 53,6 92,2 94,4 70,7 41,8
Feminin 59,7 42,3 78,8 82,8 54,9 32,8
Urban 59,7 36,0 85,6 88,6 42,0 6,6
Rural 74,3 63,3 85,6 88,6 80,5 56,6

64
Rata de activitate este redusă la tineri (15-24 ani), atinge un maxim la vârsta adultă (25-49
ani) şi scade la populaţia vârstnică (de 50 ani şi peste).

2.7. Structura populaţiei ocupate pe grupe de vârstă şi niveluri de instruire în trim. II

1997 (în %)

Niveluri de învăţământ TOTAL Grupe de vârstă

15-24 ani 25-34 ani 35-49 50-64 ani 65 ani şi peste
ani
TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Superior 8,3 1,5 9,8 11,7 8,4 0,9
Postliceal şi de maiştri 4,5 2,2 3,1 7,1 5,0 0,4
Liceal 29,2 43,1 52,3 28,0 8,3 1,7
Profesional şi de 20,4 21,4 24,9 27,7 9,8 2,2
ucenici
Gimnazial 21,2 26,1 8,4 20,5 30,3 28,4
Primar sau fără şcoală 16,4 5,7 1,5 5,0 38,2 66,4
absolvită

Structura populaţiei ocupate pe grupe de vârstă şi niveluri de instruire (în trimestrul II

1997) relevă că în rândul tinerilor (grupele 15-24 ani şi 25-29 ani) ponderea o deţin
absolvenţii de liceu (43,1%, respectiv 52,3%) şi ai şcolilor profesionale şi de ucenici (21,4%,
respectiv 24,9%), în timp ce, la nivelul populaţiei vârstnice ocupate, cea mai mare pondere o
înregistrează absolvenţii de gimnaziu (30%), ai şcolii primare sau cei fără şcoală (38,2%,
respectiv 66,4%).

2.8. Rata şomajului la populaţia în vârstă de sub şi peste 25 ani, pe sexe, în anii 1994,
1995, 1996

Ani 1994 1995 1996

Sexe şi Vârste M F T M F T M F T
Număr şomeri
Sub 25 ani 230035 214495 444530 221553 202430 423984 190264 192284 382548
Peste 25 ani 258146 268347 526493 266045 277897 543940 208855 199465 408321
Total 488181 482842 971023 487598 480327 967924 399119 391749 790869
Rata
şomajului
Sub 25 ani 20,2 25,7 22,5 18,8 23,1 20,6 17,5 23,9 20,2
Peste 25 ani 4,9 5,7 5,3 5,0 5,9 5,4 3,9 4,4 4,2
Total 7,7 8,7 8,2 7,5 8,6 8,0 6,3 7,3 6,7

În ceea ce priveşte şomajul, nivelul maxim s-a înregistrat în martie 1994 (11,4%), după care
se constată o tendinţă de diminuare a ratei acestuia, ajungând în 1996 la 6,7% (cu oscilaţii
între 9,4% în februarie şi 5,9% în septembrie). Anul 1997 marchează, ca tendinţă generală, o
nouă creştere a ratei şomajului, care ajunge de la 6,7% în trimestrul I, la 8,1% în luna
decembrie a aceluiaşi an. În expresie numerică, în trimestrul I 1997 se înregistrau 753 mii
persoane, în trimestrul II - 662 mii persoane, iar în decembrie - 816 mii persoane.

65
În rândul femeilor, rata şomajului a fost, în 1996 şi trimestrul I 1997, de 7,3%, iar în
decembrie, de 8,5%.

Tinerii continuă să reprezinte categoria cea mai expusă la şomaj, după cum se poate constata
din datele prezentate mai sus. În general, din totalul şomerilor BIM, peste 40% sunt tineri. În
trimestrul II al anului 1997, în cadrul categoriei de vârstă 15-24 ani, 16,2% erau şomeri
(14,0% bărbaţi şi 19,3% femei), iar în grupa 25-34 ani rata ajungea la 6,4% (5,9% bărbaţi şi
7,1% femei). Pentru celelalte categorii de vârstă amploarea fenomenului este mult mai
redusă: 3,7% în grupa 35-49 ani şi 1,1% în grupa 50 ani şi peste.

2.9. Rata şomajului, după nivelul de instruire, a populaţiei de 25-59 ani, pe grupe de
vârste şi sexe, în anii 1994, 1995, 1996

Ani Masculin Feminin Total

Sexe şi Vârste ISCED ISCED 3 ISCED ISCED ISCED ISCED ISCED ISCED ISCED
0-2 5-7 0-2 3 5-7 0-2 3 5-7
1994
25-29 ani 11,7 8,6 8,5 16,0 10,3 5,7 13,7 9,4 7,2
30-39 ani 12,0 6,1 2,9 12,5 9,0 4,6 12,3 7,4 3,6
40-49 ani 7,2 4,5 2,8 5,4 6,0 3,4 6,0 5,1 3,1
50-59 ani 3,2 3,9 1,2 2,2 1,9 2,1 2,7 3,3 1,5
25-59 ani 6,9 6,0 3,1 6,5 8,1 3,9 6,7 6,9 3,4
1995
25-29 ani 13,7 7,9 3,7 17,9 14,2 6,5 15,5 10,7 5,0
30-39 ani 6,5 7,2 3,2 9,3 10,2 2,3 8,1 8,5 2,9
40-49 ani 7,4 5,7 1,8 5,9 5,1 1,7 6,5 5,5 1,8
50-59 ani 3,9 5,3 1,7 1,1 6,1 1,7 2,4 5,5 1,7
25-59 ani 6,3 6,8 2,4 5,2 9,9 2,6 5,7 8,1 2,5
1996
25-29 ani 12,2 6,8 3,8 12,7 8,6 7,0 12,4 7,6 5,4
30-39 ani 8,8 4,8 2,0 6,2 7,6 2,3 7,4 6,1 2,1
40-49 ani 6,0 4,1 1,3 4,6 4,1 1,4 5,2 4,1 1,3
50-59 ani 2,6 3,1 0,3 1,3 2,6 1,5 1,9 3,0 0,7
25-59 ani 5,5 5,0 1,6 3,9 6,7 2,6 4,7 5,7 2,0

Obs. Datorită rotunjirii părţii zecimale finale a coeficienţilor de extindere la 5 zecimale,

există uneori mici diferenţe între unele totaluri estimate la nivelul diferitelor tipuri de tabele şi
ceea ce rezultă din însumare.

Nivelul de pregătire constituie unul dintre factorii în funcţie de care populaţia este mai mult
sau mai puţin expusă la şomaj. În tabelul de mai este prezentată evoluţia şomajului în
perioada 1994-1996 în funcţie de acest criteriu, pe grupe de vârstă şi sexe.

În anul 1997 (trimestrul II), structura populaţiei (totale) aflată în situaţie de şomaj, după
nivelul de pregătire, era următoarea: şomeri cu studii superioare 21,6 mii (3,3%), şomeri cu
studii postliceale şi tehnice de maiştri 13,4 mii (2,0%), liceu 277,1 mii (41,9%), şcoală
profesională şi de ucenici 178,0 mii (26,9%), gimnaziu 133,1 (20,1%), şcoală primară 30,3
(4,6%) şi fără şcoală 8,3 mii (1,2%).

66
2.10. Ponderea şomerilor sub 25 de ani în numărul total al şomerilor, pe principalele
profesii, în 1996.

Principalele profesii Şomeri de 25 ani în totalul categoriei profesionale

Număr %
constructori şi montatori de structuri metalice 47555 51,4
lucrători la maşini de polizat, rectificat şi ascuţit 26444 51,4
mecanici, montări şi reparaţii de maşini agricole şi 20482 51,5
industriale
vânzători în magazine şi pieţe 16746 51,4
ţesători şi tricotori 15248 50,9
electricieni, montatori şi reparatori de linii electrice 14706 50,9
tâmplari şi lucrători asimilaţi 10407 51,7
şoferi de autoturisme şi camioane 8158 52,5
filatori 8128 50,2
sudori şi debitori autogeni 8110 51,1
magazineri 6362 51,8
brutari, patiseri, cofetari 4780 51,0
zidari 4419 52,7
zugravi, tapiţeri, lăcuitori, vopsitori 3945 51,3
tinichigii-cazangii 3525 50,9
ospătari şi barmani 4089 51,1
contabili 6736 51,1
funcţionari administrativi 2769 50,8
tehnicieni agronomi, zootehnişti şi silvici 2051 50,7
tehnicieni şi maiştri mecanici 1860 53,1
tehnicieni în fizică şi chimie 1174 50,2
ingineri mecanici 2040 39,3
ingineri electronişti în transporturi, poştă şi 740 52,6
telecomunicaţii
învăţători 696 51,3
economişti 641 52,9
profesori în învăţământul gimnazial 344 50,6

Structura şomajului pe principalele profesiuni la tinerii în vârstă de până la 25 de ani este

sugestivă pentru ilustrarea insuficientei corelări a cererii privind forţa de muncă, pe de o
parte, şi oferta de formare a sistemului de învăţământ, pe de altă parte. Cu excepţia inginerilor
mecanici, în toate categoriile profesionale, indiferent de nivelul şi tipul de studii absolvite,
pentru această categorie de vârstă nivelul cererii nu depăşeşte 50% din oferta potenţială de
forţă de muncă.

Din cele prezentate se poate constata că, în pofida cadrului legal curent, există categorii de
populaţii şi grupuri de persoane defavorizate pe piaţa muncii. Acestea sunt: femeile,
tinerii, vârstnicii de 50 ani şi peste, cei cu nivel de instruire mai redus. În situaţii de
dezavantaj şi risc pentru şomaj sunt şi persoanele handicapate (chiar dacă au terminat forme
speciale de pregătire profesională întâmpină greutăţi în a fi încadraţi în muncă, cu excepţia
unor asociaţii de tip cooperatist specializate) şi ţiganii (mai ales datorită slabei calificări, dar
şi motivaţiei reduse în favoarea inserţiei social-profesionale).

67
2.11. Rata şomajului în plan teritorial în anul 1997

Şomajul tinde să se concentreze la niveluri semnificativ mai mari în anumite zone

industriale şi regiuni; cele mai ridicate rate ale şomajului se înregistrează în partea estică a
ţării (Moldova), în Muntenia, o parte a Transilvaniei, precum şi în unele judeţe cu probleme
social-economice deosebite. La nivel de judeţ, cele mai scăzute rate ale şomajului se
înregistrau la sfârşitul anului 1997 în Bihor (3,0%), Timiş (3,5%), Satu Mare (3,9%), Argeş
(4,4%), Arad (4,4%) şi Municipiul Bucureşti (4,8%), iar cele mai ridicate în Neamţ (14,1%),
Vâlcea (14,0%), Hunedoara (12,7%), Brăila (12,5%), Botoşani (12,1%), Vaslui (11,9%),
Suceava (11,6%), Bistriţa-Năsăud (10,9%), Galaţi (10,8%) şi Caraş-Severin (10,8%).

68
3. INDICATORI AI SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

3.1. Descrierea sistemului de învăţământ la nivelul anului şcolar 1996-1997

În anul şcolar 1996-1997 sistemul de învăţământ românesc prezintă aceeaşi structură ca şi în

anul 1995-1996. Aceasta a fost descrisă în capitolul anterior.

Învăţământul preşcolar şi învăţământul obligatoriu este organizat în localităţile de domiciliu

ale copiilor. Pentru localităţile izolate, pentru zonele cu indice demografic scăzut şi cele greu
accesibile Legea învăţământului permite funcţionarea unor unităţi cu clase cu efective reduse
de elevi.

Pentru toate nivelurile de învăţământ preuniversitar există unităţi de învăţământ pentru copiii
şi tinerii deficienţi.

Reţeaua învăţământului liceal, profesional şi postliceal este distribuită preponderent în mediul

urban.

Toate nivelurile de învăţământ cuprind şi unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale

(maghiară, germană, sârbă, slovacă, ucraineană etc.).

La toate nivelurile de învăţământ sunt organizate şcoli/clase/grupe cu predare în limbi străine

(engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană).

În toate unităţile de învăţământ sunt studiate limbi de circulaţie internaţională, prima limbă
străină fiind introdusă începând cu clasa a II-a, iar cea de-a doua din clasa a V-a.

3.2. Criterii de acces

Criteriile de acces în nivelurile învăţământului post-secundar sunt următoarele:

• învăţământ liceal - concurs de admitere pentru:
- absolvenţii învăţământului gimnazial cu examen de capacitate;
- cursanţii sau absolvenţii şcolii profesionale şi de ucenici, cu examen de capacitate.
• învăţământ profesional - concurs de admitere pentru absolvenţii învăţământului gimnazial
cu examen de capacitate.
• învăţământ de ucenici - testarea cunoştinţelor prin probe specifice pentru absolvenţii
învăţământului gimnazial cu sau fără examen de capacitate.
• învăţământ postliceal şi de maiştri - concurs de admitere pentru absolvenţii învăţământului
liceal cu sau fără examen de bacalaureat (fac excepţie şcolile sanitare postliceale la care se
pot înscrie numai absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat).
Învăţământul postliceal şi de maiştri este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, din
proprie iniţiativă sau la cererea agenţilor economici sau a altor persoane interesate.
• învăţământul superior:
- învăţământ universitar de scurtă durată - concurs organizat pentru absolvenţii de liceu cu
examen de bacalaureat.

69
- învăţământ universitar de lungă durată:
- concurs organizat pentru absolvenţii de liceu cu examen de bacalaureat;
- concurs de înscriere în anul III pentru absolvenţii învăţământului de scurtă durată (cu
susţinerea unor examene de diferenţă).
• învăţământ postuniversitar:
- studii aprofundate, doctorat şi studii academice aprofundate: concurs organizat pentru
absolvenţi ai învăţământului superior cu examen de licenţă;
- studii de specializare şi cursuri de perfecţionare: la cerere.

3.3. Finalizarea studiilor

• învăţământ general obligatoriu: examen de capacitate;

• învăţământ liceal: examen de bacalaureat cu obţinerea “Diplomei de bacalaureat”;
• învăţământ profesional şi de ucenici: examen de absolvire cu “Diplomă de absolvire”;
• învăţământ postliceal şi de maiştri: examen de absolvire cu “Certificat de absolvire”;
• învăţământ universitar de scurtă durată: examen de absolvire cu “Diplomă de absolvire”;
• învăţământ universitar de lungă durată:
- lucrare de diplomă cu “Certificat de studii”;
- lucrare de diplomă şi examene de licenţă cu “Diplomă de licenţă”;
• învăţământ postuniversitar:
- pentru absolvenţii de studii aprofundate: examen cu “Diplomă de studii aprofundate”;
- pentru absolvenţii de doctorat: “Diplomă de doctor în ştiinţe”;
- pentru absolvenţii studiilor academice postuniversitare: examen cu “Diplomă de absolvire”.

3.4. Repartizarea instituţiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar (primar şi

secundar) pe forme de proprietate, în anul şcolar 1996-1997

Tip învăţământ Unităţi de învăţământ Elevi

Număr % Număr %
Înv. public 16041 99,85 3585494 99,58
Înv. privat 3 0,02 284 0,01
Înv. cooperatist 21 0,13 14879 0,41
Total 16065 100,00 3600657 100,00

Obs. 1. Este cuprins şi învăţământul special (şcoli speciale, centre logopedice, cămine şcoală
pentru deficienţii incapabili de inserţie socială.
2. Două şcoli pentru copii deficienţi sunt cuprinse în alte unităţi şcolare.

Se poate constata că pentru învăţământul preuniversitar, sectorul privat, apărut după anul
1989, este încă foarte puţin reprezentat.

70
4. FINANŢAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PUBLIC

4.1. Cheltuieli publice pentru educaţie în anii 1996 şi 1997

În ultimii doi ani valoarea cheltuielilor pentru educaţie se situează în jurul a 4% din Produsul
Intern Brut.

4.2. Gestiunea resurselor bugetare destinate finanţării învăţământului preuniversitar

Gestiunea resurselor bugetare destinate învăţământului preuniversitar revine:

• la nivel naţional: Ministerului Educaţiei Naţionale (cheltuieli salariale, investiţii);
• la nivel local: inspectoratelor Şcolare Judeţene şi primăriilor (cheltuieli de întreţinere,
reparaţii curente şi capitale, subvenţii pentru internate şi cămine).

În anul şcolar 1997-1998 s-a alocat de la Bugetul de stat suma de 608 miliarde lei pentru
protecţia socială a elevilor şi studenţilor cu condiţii materiale precare, măsură prin care se
urmăreşte, totodată, reducerea abandonului şcolar.

4.3. Cheltuielile la nivel naţional şi local destinate educaţiei în anii 1995 şi 1996

miliarde
Anii Cheltuieli pentru educaţie
Nivel naţional Nivel local
1995 2321,8 280,4
1996 3180,0 590,3

4.4. Structura pe niveluri de învăţământ a cheltuielilor bugetare în anul 1996

în mii
Niv. de învăţământ. Cheltuieli Beneficiari Cost mediu/elev
Total 3770000,3 4641.1 737,0
preşcolar 313903,3 659.2 476,2
primar şi gimnazial 1344556,2 2546.2 528,1
liceal 768608,2 792.8 969,5
profesional 104900,6 261.6 401,0
înv. Special 191336,1 36.6 5227,8
case de copii 131759,4 26.2 5029,0
postlic. şi de maiştri 12220,4 57.4 212,9
superior 553371,9 261.1 2119,4
alte cheltuieli 349344,2 - -

4.5. Cheltuieli publice/elev, pe niveluri de învăţământ în anul 1996

71
 476,2 528,1 969,5 401,0 5227,8 5029,0 212,9 2119,4

6000
5000
4000
3000
2000
1000
0
presc. inv.obl. lic profes. inv.sp. case postlic. inv.sup
cop.
inv.obl profes case cop. inv.sup.
ii

4.6. Cheltuieli publice pentru formare profesională în perioada 1993 - 1996

Anii Cheltuieli publice Produsul intern Brut % din PIB destinat

pentru formare formării profesionale
1993 93,3 20035,7 0,47
1994 224,8 49767,6 0,45
1995 375,3 72559,7 0,52
1996 558,4 109515,0 0,51

Obs. Produsul intern brut pentru anul 1996 este estimat de Comisia Naţională pentru
Statistică.

Indicatorul este utilizat de fundaţia Europeană pentru Formare Profesională. Acesta se referă
la cheltuielile destinate învăţământului profesional şi de ucenici, liceele de specialitate (fiind,
deci, excluse liceele teoretice, sportive, de artă, muzică şi coregrafie) şi învăţământul
postliceal. Se calculează ca raport între cheltuielile destinate acestor forme de educaţie şi
totalul cheltuielilor pentru învăţământ. Pentru învăţământul liceal datele sunt estimate
deoarece nu se dispune de informaţii referitoare numai la liceele de specialitate. Estimarea s-a
realizat pe baza costului mediu/elev la nivelul învăţământului liceal şi înmulţirea acestuia cu
numărul elevilor din liceele de specialitate.

4.7. Destinaţiile efortului financiar suportat de Bugetul de stat

• Salarizarea personalului didactic

• Cheltuieli materiale: manuale şi rechizite, contribuţii la hrana copiilor în grădiniţe şi
costul hranei copiilor din Casele de copii, medicamente, cheltuieli de întreţinere, bunuri şi
servicii, reparaţii curente şi capitale
• Subvenţii şi burse
• Cheltuieli de capital: investiţii, construcţii, dotări.

Structura principalelor cheltuieli bugetare în anul 1995

72
 2%
23%
4%
Cheltuieli
salariale
Cheltuieli
materiale
Burse si
subventii
Alte cheltuieli

71%

Diversele subvenţii şi burse, precum şi asigurarea de locuri în cămine reprezintă forme de

protecţie socială pentru elevi şi studenţi.

În anul şcolar/universitar 1996-1997 au beneficiat de burse 99,7 mii de studenţi (38% din
total) şi 134,9 mii elevi din învăţământul preuniversitar, inclusiv elevi din republica Moldova.
În acelaşi an, numărul beneficiarilor de locuri în cămine a fost de 101,6 mii studenţi (28,7%
din totalul acestora) şi 99,6 mii elevi (2,7%).

73
5. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

5.1. Organizarea învăţământului preşcolar

Învăţământul preşcolar se organizează în grădiniţe cu program normal, program prelungit sau

săptămânal. Ultimele două forme implică anumite costuri din partea familiei, care sunt
suplimentate de la bugetul de stat.

5.2. Numărul unităţilor de învăţământ preşcolar şi al copiilor înscrişi, pe medii, în anul

1996-1997.

Reţeaua unităţilor de învăţământ preşcolar este distribuită la nivelul întregii ţări, atât în
mediul urban, cât şi în rural. Numărul acestora a însumat, în anul de referinţă, 12951 unităţi,
dintre care 25,8% erau situate în mediul urban, iar 74,2% în rural.

Din totalul de 659226 copii înscrişi, 49,9 % frecventau grădiniţe situate în mediul urban şi
50,1% unităţi din mediul rural.

5.3. Structura unităţilor de învăţământ preşcolar, după limba de predare, în anul şcolar
1996-1997

În anul şcolar menţionat, din totalul unităţilor de învăţământ preşcolar 91,9% aveau ca limbă
de predare româna, 6,9% - maghiara, 0,9% - germana, iar în 0,3% dintre unităţi procesul de
educaţie se desfăşura în limba altor minorităţi.

5.4. Distribuţia efectivelor de copii din învăţământul preşcolar, după limba de predare,
în anul şcolar 1996-1997

Română Maghiară Germană Alte minorităţi

Copii 605601 45839 5769 2017

5.5. Rata de frecventare a instituţiilor de învăţământ preşcolar în anul şcolar 1996-1997.

Rata de frecventare a grădiniţei a fost de peste 58%, depăşind cu puţin anii 1994-1995 şi
1995-1996, dar situându-se mult sub nivelul anului 1989-1990, când a reprezentat aprox.
80% (cauzele reducerii acesteia au fost deja enunţate). Reducerea considerabilă a ratei de
participare a copiilor la acest nivel de educaţie (mai accentuată în mediul rural, decât în
urban) reprezintă un semnal de alarmă deoarece participarea la programele de pregătire
preşcolară poate constitui o soluţie la problema eşecului şcolar, adecvată, îndeosebi, pentru
copiii proveniţi din medii defavorizate, prin formarea competenţelor de bază, prin asimilarea
de experienţe noi de socializare, de comunicare şi dezvoltare cognitivă. Astfel, aceştia ar
putea ajunge într-o poziţie de relativă egalitate la începerea şcolarităţii, cu cei proveniţi din
medii favorizate (există cercetări care atestă că peste 50% din diferenţele de randament şcolar
îşi au originea în diferenţele de la debutul şcolarităţii).

74
5.6. Rata de frecventare a unităţilor de învăţământ preşcolar, pe vârste, în anul şcolar
1995-1996 (rata netă).

Vârsta Număr copii în Populaţia la 1 iulie Rata de frecventare,

grădiniţe 1995 pe vârste
3 ani 91664 256950 35,7
4 ani 146395 249567 58,7
5 ani 205423 342615 60,0
6 ani 254406 346205 73,5

Obs. Rata de participare a copiilor de 6 ani este uşor distorsionată, deoarece datele
disponibile nu oferă informaţii numai despre copiii de 6 ani cuprinşi în grădiniţe, ci pentru cei
de “6 ani şi peste”.

Rata de participare la educaţia preşcolară creşte odată cu vârsta, tendinţa respectivă

accentuându-se în perspectiva generalizării anului pregătitor pentru şcoală.

5.7. Raportul număr de copii / educatoare în învăţământul preşcolar, în anul şcolar

1995-1996.

Evoluţiile care s-au înregistrat după 1989 în ceea ce priveşte numărul de unităţi, al copiilor
înscrişi şi al personalului didactic relevă ameliorări în ceea ce priveşte calitatea actului
educativ, concretizate, îndeosebi, în scăderea raportului număr de copii/educatoare de la 28,
în anul amintit, la 17,9 în anul şcolar 1995-1996. Acest raport este 15 în mediul urban şi 21 în
rural, ceea ce înseamnă că, în ultimul caz, se depăşeşte încă numărul maxim de copii care
trebuie să constituie o grupă (20) prevăzut prin lege. Totuşi, în realitate, aceste valori sunt
mai mari în marile oraşe şi mai mici în unele zone rurale, cu populaţie şcolară redusă, unde
grupele, care în mod normal sunt constituite pe vârste, reunesc copii de 3-6 ani.

Unităţi, copii înscrişi şi personal didactic în învăţământul preşcolar în perioada 1990-

1997

An şcolar 1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

Unităţi 12529 12600 12603 12715 12665 12772 12951
Copii înscrişi 752141 742232 752063 712136 715514 697888 659226
Educatoare 37007 36326 36447 37303 37603 38915 39166

Unităţi, copii înscrişi şi personal didactic în învăţământul preşcolar în perioada 1990-

1997

75
800000

700000

600000

500000

Unitati
400000
Copii
Educatoare

300000

200000

100000

0
1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

76
6. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL GENERAL OBLIGATORIU

6.1. Descrierea învăţământului general obligatoriu

Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar - clasele I-IV - şi gimnaziul

sau învăţământul secundar inferior - clasele V-VIII. Este organizat, în principal, ca
învăţământ de zi. În mod excepţional, învăţământul gimnazial se poate organiza şi ca
învăţământ seral sau fără frecvenţă, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 2 ani
vârsta corespunzătoare clasei.

6.2. Numărul de unităţi şcolare în învăţământul general obligatoriu şi al copiilor

înscrişi, pe medii, în anul şcolar 1996-1997

Reţeaua unităţilor de învăţământ general obligatoriu este distribuită la nivelul întregii ţări,
atât în mediul urban, cât şi în rural. Numărul acestora a însumat, în anul de referinţă, 13811
unităţi, (dintre care 6188 numai cu clasele I-IV), cu 6 unităţi şcolare mai puţin decât în anul
şcolar precedent. Din numărul total al şcolilor, 2481 (18,0%) funcţionau în mediul urban şi
11330 (82,0%) în mediul rural.

Din totalul de 2509527 copii înscrişi, 59 % frecventau unităţi şcolare situate în mediul urban
şi 41% unităţi din mediul rural.

6.3. Populaţia şcolară din învăţământul general obligatoriu în anul şcolar 1996-1997

În anul şcolar 1996-1997 în învăţământul general obligatoriu au fost înscrişi 2509527 elevi,
din care 1388226 în învăţământul primar (în creştere cu 12716 elevi faţă de anul şcolar
precedent) şi 1121301 în cel gimnazial (în scădere cu 9672 elevi). Din numărul total,
1482882 elevi provin din mediul urban şi 1026645 din mediul rural. În învăţământul primar
şi gimnazial numărul elevilor care revin la 10000 locuitori a fost de 1110, faţă de 1105 în
anul şcolar anterior.

6.4. Structura unităţilor de învăţământ general obligatoriu, după limba de predare, în

anul şcolar 1996-1997

În anul şcolar menţionat, din totalul unităţilor de învăţământ general obligatoriu 94,7% aveau
ca limbă de predare româna, 4,8% - maghiara, 0,4% - germana, iar în 0,1% dintre şcoli
procesul de instruire se desfăşura în limba altor minorităţi.

6.5. Distribuţia efectivelor de elevi din învăţământul general obligatoriu, după limba de
predare, în anul şcolar 1996-1997

Română Maghiară Germană Alte minorităţi

Elevi 2376956 119887 11013 1671

77
6.6. Participare la educaţia de bază (rata brută de şcolarizare) în învăţământul
obligatoriu

Rata brută de şcolarizare se calculează ca raport între populaţia şcolară totală care
frecventează învăţământul de bază şi populaţia de 7-14 ani (vârsta teoretică corespunzătoare
învăţământului general obligatoriu).

Rata de cuprindere în învăţământul general obligatoriu a cunoscut o evoluţie descendentă

după anul 1989, de la 97,3% la 93,5% în 1993. Procentul creşte în 1994 ca urmare a
condiţionării obţinerii alocaţiei pentru copii de frecventarea şcolii, ajungând în ultimii ani la
aprox 99%.

6.7. Rata netă de şcolarizare în învăţământul primar şi gimnazial, în anul şcolar 1995-
1996

Rata netă de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară de 7-14 ani care
frecventează învăţământul de bază şi populaţia totală de 7-14 ani (vârsta teoretică
corespunzătoare învăţământului general obligatoriu).

În anul şcolar 1995-1996 rata netă de şcolarizare este de 94,9% pentru întreg învăţământul
general obligatoriu, 96,9% pentru învăţământul primar şi 92,8% pentru cel gimnazial.

6.8. Abandonul şcolar şi neşcolarizarea în învăţământul primar şi gimnazial, în

perioada 1993 - 1997

Anul şcolar 1993-1994

Niv. înv. Abandon Neşcolarizare

Mediu Număr % Număr %
Înv. oblig.
Total 25290 1,0 9617 0,4
Urban 17741 1,2 2472 0,2
Rural 7549 0,8 7145 0,7
Înv. primar
Total 8709 0,7 2539 0,2
Urban 7273 1,0 758 0,1
Rural 1436 0,3 1781 0,4
Înv.gimn.
Total 16581 1,3 7078 0,6
Urban 10468 1,3 1714 0,2
Rural 6113 1,3 5364 1,1

78
 Anul şcolar 1994-1995

Niv. înv. Abandon Neşcolarizare

Mediu Număr % Număr %
Înv. oblig.
Total 20765 0,8 7588 0,3
Urban 16457 1,1 2105 0,1
Rural 4308 0,4 5483 0,5
Înv. primar
Total 9025 0,7 2254 0,2
Urban 7979 1,0 775 0,1
Rural 1046 0,2 1479 0,3
Înv.gimn.
Total 11740 1,0 5334 0,5
Urban 8478 1,2 1330 0,2
Rural 3262 0,7 4004 0,9

Anul şcolar 1995-1996

Niv. înv. Abandon Neşcolarizare

Mediu Număr % Număr %
Înv. oblig.
Total 16091 0,6 14120 0,6
Urban 13951 0,9 4924 0,3
Rural 2140 0,2 9696 1,0
Înv. primar
Total 7537 0,5 4496 0,4
Urban 7480 0,9 1855 0,2
Rural 57 0,0 3141 0,5
Înv.gimn.
Total 8554 0,8 9624 0,9
Urban 6471 0,9 3069 0,4
Rural 2083 0,5 6555 1,5

Anul şcolar 1996-1997

Niv. înv. Abandon Neşcolarizare

79
 Mediu Număr % Număr %
Înv. oblig.
Total 19949 0,8 14617 0,6
Urban 13327 0,9 4518 0,3
Rural 6622 0,6 10099 1,0
Înv. primar
Total 8855 0,6 5352 0,4
Urban 7072 0,9 1810 0,2
Rural 1783 0,3 3542 0,6
Înv.gimn.
Total 11094 1,0 9265 0,8
Urban 6255 0,9 2708 0,4
Rural 4839 1,1 6557 1,5

Obs. Numărul elevilor în situaţie de abandon şcolar a fost stabilit prin diferenţa dintre
numărul de elevi înscrişi la începutul fiecărui an şcolar şi a “celor rămaşi la sfârşitul anului”.

Din datele prezentate se poate constata că rata elevilor în situaţie de abandon şcolar şi a
copiilor neşcolarizaţi la nivelul învăţământului obligatoriu variază, în perioada analizată, între
1,1% şi 1,4%.

Rata respectivă este mai mică în învăţământul primar (aprox. 1%) şi mai mare în gimnaziu
(până la 1,9%), atât în mediul rural, cât şi urban.

Pe întreaga perioadă analizată se observă că în mediul urban sunt mai frecvente cazurile de
abandon şcolar, iar în mediul rural este mai accentuat fenomenul neşcolarizării.

Abandonul şi neşcolarizarea sunt fenomene care afectează profund evoluţia copiilor în cauză.
Aceştia nu participă deloc sau nu finalizează nivelul minim de educaţie, ceea ce-i condamnă
la perpetuarea situaţiei de dezavantajare economică, socială şi educaţională a propriilor
familii.

Fenomenelor menţionate li se poate adăuga, într-o oarecare măsură, absenteismul ridicat

prezent în multe şcoli. Pentru aceşti copii prezenţi "din când în când" la şcoală problema care
se pune este aceea a calităţii educaţiei, a volumului de informaţii, deprinderi, atitudini
asimilate pe parcursul şcolarizării. În cazul lor este puţin probabilă accederea la nivele
superioare de educaţie, atât timp cât mulţi dintre ei nu ating standardele minime specifice
nivelului general obligatoriu.

6.9. Abandonul şcolar şi neşcolarizarea în învăţământul primar şi gimnazial, în plan

teritorial

Rata abandonului şi neşcolarizării în învăţământul primar, în ultimul an şcolar, este mai

80
ridicată în judeţele Constanţa (3,32”), Călăraşi (2,14%), Covasna (1,79%), Maramureş
(1,58%), Sibiu (1,59%) şi Municipiul Bucureşti (1,51%) şi mai redusă în judeţele Bacău
(0,04%), Teleorman (0,04%), Buzău (0,19%), Botoşani (0,24%), Vaslui (0,27%), Galaţi
(0,34%), Olt (0,31%), Sălaj (0,33%), Satu Mare (0,36%) şi Argeş (0,38%).

La nivelul gimnaziului, cele mai ridicate rate sunt în judeţele Vrancea (4,61%), Călăraşi
(4,52%), Constanţa (3,77%), Covasna (3,66%), Ialomiţa (3,63%), Giurgiu (3,05%), Caraş-
Severin (2,74%), Braşov (2,68%), Brăila (2,27%) şi Mureş (2,27%), iar cele mai reduse în
Teleorman (0,16%), Suceava (0,45%), Gorj (0,55%), Buzău (0,65%), Botoşani (0,83%),
Bacău (0,88%), Galaţi (0,90%), Argeş (0,95%) şi Arad (0,97%).

6.10. Raportul număr de elevi / cadru didactic în învăţământul primar şi gimnazial.

După 1989 se înregistrează, în general, o creştere continuă a numărului de unităţi şcolare şi,
îndeosebi, a personalului didactic (cu 6% în 1996 faţă de 1990). Concomitent, s-au diminuat
considerabil efectivele de elevi la acest nivel de învăţământ (cu peste 190000 în aceeaşi
perioadă), fapt care a permis ameliorarea raportului număr de elevi/profesor - de la 16,9 la 15
în aceeaşi etapă.

În anul şcolar 1996/97 la un cadru didactic din învăţământul primar revin 20,5 elevi, iar în
gimnaziu 11,3. În acelaşi an şcolar, la nivelul învăţământului general obligatoriu, raportul
respectiv este de 17,1 elevi / profesor în mediul urban şi de 12,7 elevi în rural.

Reducerea numărului de elevi care revin la un profesor ar trebui să conducă implicit la

îmbunătăţirea actului didactic. În realitate, unele măsuri luate după 1989 privind reducerea
normei didactice şi a efectivelor de elevi pe clasă au condus la încadrarea de personal didactic
necalificat, care reprezenta în 1995 peste 15% din întregul corp profesoral, cu diferenţe
notabile între mediul rural şi urban (aprox. 30% faţă de aprox. 12%, conform datelor
furnizate de Ministerul Învăţământului). În ultimul an s-a pus un mai mare accent pe
recrutarea de personal didactic calificat, situaţia cunoscând o relativă ameliorare.

6.11. Numărul şi rata absolvenţilor învăţământului general obligatoriu, pe sexe, în anul

şcolar 1995-1996

Indicatorul referitor la rata absolvenţilor învăţământului postliceal se calculează prin

raportarea numărului de absolvenţi la populaţia totală în vârstă teoretică de absolvire - 14 ani.
(Se consideră vârsta teoretică de absolvire 14 ani, deoarece vârsta debutului şcolar, până în
1995, a fost 6 ani, ceea ce înseamnă că, deocamdată, cei mai mulţi elevi finalizează studiile
gimnaziale la 14 ani) . Populaţia la care se raportează numărul absolvenţilor este cea din anul
în care aceştia finalizează

studiile (ex.: numărul absolvenţilor anului şcolar 1995-1996 se raportează la populaţia în

vârstă de 14 ani la 1 iulie 1996). Trebuie să fie consideraţi absolvenţi numai elevii care au
obţinut diploma de absolvire.

Masculin Feminin Total

Nr. % Nr. % Nr. %
142506 81,5 141191 84,2 283697 82,8

81
Obs. Sunt oferite date pentru absolvenţii anului şcolar 1995-1996, deoarece ultimele
informaţii de care dispunem privind populaţia totală în vârstă de 14 ani sunt pentru anul 1996
(1 iulie). Aceste date sunt estimate de Comisia Naţională pentru Statistică.

Procentul redus al elevilor care finalizează învăţământul general obligatoriu la 14 ani este
determinat de pierderile şcolare prin repetenţie sau abandon, de neşcolarizare sau de
încheierea studiilor după vârsta teoretică convenită. Procentul este, de asemenea, diminuat
deoarece nu au fost luaţi în calcul elevii din învăţământul special, precum şi cei care la
această vârstă sunt deja cuprinşi în învăţământul secundar superior.

6.12. Numărul de fete raportat la 100 de băieţi care au absolvit învăţământul general
obligatoriu în anul şcolar 1995-1996.

În anul şcolar 1995-1996, numărul fetelor care au absolvit învăţământul postliceal raportat la
100 de băieţi a fost de 99.

Unităţi şcolare, elevi înscrişi şi personal didactic în învăţământul general obligatoriu în

perioada 1990-1997

Anul 1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

şcolar
Unităţi 13375 13847 13779 13799 13799 13817 13811
Elevi 2700654 2608914 2540784 2500406 2496811 2505583 2509527
Profesori 157994 153187 157835 158072 161387 164375 167397

Obs. Datele nu includ învăţământul special.

Unităţi şcolare, elevi înscrişi şi personal didactic în învăţământul general obligatoriu în

perioada 1990-1997

82
3000000

2500000

2000000

Unitãti
1500000 Elevi
Profesori

1000000

500000

0
1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

83
7. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL

7.1. Descrierea învăţământului liceal

Învăţământul liceal se organizează prin cursuri de zi, cu durata de patru ani (clasele IX-XII) şi
seral sau fără frecvenţă, cu durata de cinci ani (clasele IX-XIII). La unele licee de specialitate
durata studiilor la zi, poate fi şi de 5 ani.

Învăţământul liceal funcţionează cu următoarele profile: teoretic - real şi umanist; de artă;

sportiv; informatic; pedagogic; tehnic; economic şi administrativ; agricol, silvic şi agro-
montan; metrologie; militar; teologic.

Liceele de specialitate (tehnic, economic, agricol, silvic, de informatică, de metrologie)

eliberează, pe lângă diploma de bacalaureat, şi un atestat profesional, care permite integrarea
în muncă a absolvenţilor ca tehnicieni. Şi elevii liceelor teoretice pot obţine atestat
profesional în domenii conforme cu disciplinele opţionale în care s-au pregătit
(stenodactilografie, biblioteconomie, traducător, operator calculatoare). Obţinerea atestatului
profesional presupune susţinerea unui examen la disciplina de profil, o probă practică şi o
lucrare de specialitate. Dobândirea atestatului profesional nu este condiţionată de promovarea
examenului de bacalaureat.

7.2. Evoluţia structurii pe profile la nivelul învăţământului liceal

După 1989, s-au produs schimbări radicale la nivelul reţelei unităţilor liceale, în ceea ce
priveşte structura pe profile, mai ales prin reducerea considerabilă a celor industriale şi
agricole. Astfel, dacă la nivelul anului şcolar 1989/90 acestea reprezentau 90,2% din total
(care cuprindeau o proporţie asemănătoare din elevii înscrişi în învăţământul liceal), în
1996/97 ponderea lor este de 53,9%. În aceiaşi ani de referinţă, procentul liceelor teoretice a
crescut de la 3,9% (95 unităţi) la 34% (444 unităţi). A crescut, de asemenea, numărul liceelor
de artă, economice, de informatică etc. care în prezent deţin o pondere de 19,5% faţă de 2%
în 1989/90.

Concomitent cu modificarea structurii reţelei de unităţi liceale s-au produs, în mod firesc,
schimbări importante şi în ceea ce priveşte distribuţia efectivelor de elevi la nivelul diferitelor
profile, astfel că la nivelul anului şcolar 1996-1997 aceasta a fost următoarea: licee teoretice
(real şi uman) - 40,0%, industriale - 30,2%, agricole şi silvice - 6,6%, economice şi
administrative - 8,5%, licee de informatică - 7,4%, şcoli normale - 2,3%, alte profile
(metrologie, artă, sport, militar, teologic, licee speciale pentru deficienţi) - 5%.

7.3. Numărul de unităţi şcolare, elevi înscrişi şi personal didactic în învăţământul liceal,
pe profile, în anii şcolari 1989/90 şi 1996/97

Ani şcolari 1989/90 1996/97

84
Profile Unităţi Elevi Profesori5 Unităţi Elevi Profesori5
TOTAL 981 1346315 42519 1295 792788 64485
Teoretice1 95 57380 4586 444 316685 19882
Industriale 642 956691 28868 467 239761 26935
Agr. Şi silvice 150 258121 5836 132 52083 5041
Econ. şi adm. 38 52213 1545 58 67682 3726
Informatică* - - - 10 59002 1092
Metrologie* - - - 1 1873 78
Sport* - - - 30 11805 1336
Artă2 6 1683 365 41 8907 2834
Pedagogic 23 5485 730 40 17928 2231
Sanitare3 27 14742 589 - - -
Militare4 - - - 8 3444 252
Teologice4 - - - 58 12846 955
Pt. Deficienţi4 - - - 6 772 123
1
În cadrul acestui profil au fost incluse, pentru anul 1989/90, licee de matematică-fizică,
ştiinţe ale naturii şi filologie-istorie.
2
În cadrul acestui profil au fost incluse, pentru anul 1996/97, licee de artă plastică, muzică şi
coregrafie.
3
Pregătirea la acest profil se realizează, din 1994/95, în cadrul colegiilor.
4
Date nedisponibile pentru anul 1989/90.
5
Profesorii includ şi maiştrii instructori.
*
La nivelul anului 1989/90 existau numai clase cu acest profil în cadrul altor tipuri de licee.

Datele prezentate în tabel relevă o creştere a numărului de licee cu 32% în anul şcolar 1996-
1997 faţă de anul 1989-1990. În aceeaşi perioadă, numărul elevilor care îşi continuă studiile
în învăţământul liceal a scăzut cu peste 40%, atât ca urmare a evoluţiilor demografice, cât
mai ales datorită încetării reglementării privind generalizarea treptei I de liceu (evoluţia
efectivelor de elevi în cei 8 ani şcolari poate fi observată în tabelul de mai jos), iar numărul
personalului didactic (profesori şi maiştri instructori) a crescut cu peste 51%.

Efectivele de elevi din învăţământul liceal în perioada 1989-1996

Anii 1989-90 1990-91 1991-92 1992-93 1993-94 1994-95 1995-96 1996-97

Elevi 1346,3 995,7 778,4 714,0 722,4 757,7 787,2 792,8

7.4. Raportul număr de elevi / cadru didactic în învăţământul liceal.

Reglementările legale admit un număr mediu de 25 de elevi pe clasă, limita minimă fiind de
15, iar cea maximă de 30; în mod concret, există, însă, abateri de la aceste norme, în unele
cazuri depăşindu-se limita maximă. Totuşi, după 1989, raportul număr elevi/profesor s-a
ameliorat
substanţial şi la nivelul învăţământului liceal, în 1996-1997 acesta fiind de 12,3 faţă de 31,7
în anul şcolar 1989-1990 (la calcularea raportului sunt luaţi în consideraţie atât profesorii, cât
şi maiştri instructori).

85
7.5. Distribuţia unităţilor de învăţământ liceal, a personalului didactic şi a elevilor, pe
medii, în anul şcolar 1996-1997

Din numărul total de 1295 licee, 1110 (86%) funcţionează în mediul urban; în acestea se
instruiesc 741290 dintre elevi (93%) şi îşi desfăşoară activitatea 60155 cadrele didactice
(93%) - procente egale.

7.6. Distribuţia efectivelor de elevi din învăţământul liceal, după limba de predare, în
anul şcolar 1996-1997

Română Maghiară Germană Alte minorităţi

Elevi 760377 29604 2364 443

Din numărul total al elevilor înscrişi în învăţământul liceal, 95,9% învaţă în limba română,
3,7% în limba maghiară, 0,3 % în limba germană şi 0,1 în alte limbi ale minorităţilor
naţionale. Învăţământul liceal în limba minorităţilor se desfăşoară în unităţi separate sau în
clase care funcţionează în cadrul liceelor în care limba de predare este preponderent româna.

7.7. Participare la educaţie (rata brută de şcolarizare în învăţământul liceal) în anul

şcolar 1995-1996

Rata brută de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară totală care frecventează
învăţământul liceal şi populaţia de 15-18 ani (vârsta teoretică corespunzătoare învăţământului
liceal).

Participarea la educaţia de nivel secundar (liceu) a scăzut brusc după 1989, ca urmare a
reducerii duratei învăţământului obligatoriu, în ultimii ani valoarea ratei brute de şcolarizare
stabilizându-se, relativ. În anul şcolar 1995-1996 aceasta a fost de 50,3%.

7.8. Rata netă de şcolarizare în învăţământul liceal în anul şcolar 1995-1996

Rata netă de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară de 15-18 ani care
frecventează învăţământul liceal şi populaţia totală de 15-18 ani (vârsta teoretică
corespunzătoare învăţământului liceal).

În anul şcolar 1995-1996 rata netă de şcolarizare în învăţământul liceal a fost de 40,6%.

7.9. Abandonul şcolar în învăţământul liceal, în perioada 1993 - 1997

Anul şcolar Abandon şcolar

Număr %
1993-1994 35992 5,0
1994-1995 33867 4,4
1995-1996 31044 3,9
1996-1997 31375 4,0

86
Rata abandonului şcolar înregistrează o evoluţie pozitivă în perioada analizată, dar, în sine,
coeficientul respectiv se menţine la o valoare ridicată.

87
8. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL

8.1. Descrierea învăţământului profesional şi de ucenici

Şcolile profesionale organizează cursuri de zi şi serale şi funcţionează fie independent, fie în

cadrul Grupurilor şcolare. Durata studiilor este de 2-4 ani, în funcţie de profilul şi
complexitatea pregătirii. Şcolile profesionale organizează la cerea agenţilor economici şi a
instituţiilor publice sau particulare, pe bază de contract, cursuri de (re)calificare profesională.

Şcolile de ucenici funcţionează în cadrul şcolilor profesionale. Durata studiilor (preponderent

practice) este de 1-3 ani, în funcţie de complexitatea meseriei. Admiterea se face prin testări
specifice meseriei

Reţeaua şcolilor profesionale şi de ucenici este organizată de Ministerul Învăţământului cu

consultarea instituţiilor interesate de pregătirea forţei de muncă şi cuprinde domeniile: mine
şi petrol, energie electrică şi electrotehnică, metalurgie şi construcţii de maşini, chimie
industrială, construcţii şi materiale de construcţii, industria lemnului, transporturi şi
telecomunicaţii, industrie alimentară, industrie uşoară, poligrafie, gospodărirea apelor,
agricultură şi silvicultură, comerţ, alimentaţie publică, industrie mică, prestări servicii ş.a.

8.2. Unităţi şcolare, elevi înscrişi şi personal didactic în învăţământul profesional şi de

ucenici între 1990-1997

Datele prezentate în tabelul de mai jos evidenţiază o creştere a numărului unităţilor de

învăţământ profesional şi de ucenici cu aproape 12% în anul şcolar 1996-1997 faţă de anul
1990-1991. În aceeaşi perioadă, numărul elevilor care îşi continuă studiile în învăţământul
profesional a cunoscut o evoluţie fluctuantă - ascendentă până în 1991-1992 şi constant
descrescătoare până în anul şcolar care s-a încheiat (1996-1997). În această ultimă perioadă
efectivele şcolare au scăzut cu peste 30%. Numărul personalului didactic (profesori şi maiştri
instructori) a crescut în mod continuu, fiind cu 81% mai mare în 1996-1997 faţă de 1990-
1991.

Scăderea numărului de elevi care frecventează învăţământul profesional poate avea drept
cauze scăderea atractivităţii acestei forme de pregătire ca urmare a creşterii numărului de
şomeri, a relaţiei insuficiente între oferta de educaţie a sistemului de învăţământ, cu referire la
domeniile în care se realizează formarea, şi cererea pieţei forţei de muncă etc.

Anul şcolar 1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

Unităţi 707 717 717 740 764 776 796
Elevi 365860 375303 333624 300443 288674 285450 262057
Profesori 4209 5319 5193 6253 7356 7892 7627

88
 Unităţi şcolare, elevi înscrişi şi personal didactic în învăţământul profesional şi de
ucenici între 1990-1997

400000

350000

300000

250000
Unitati
200000 Elevi
Profesori
150000

100000

50000

0
1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

8.3. Raportul număr de elevi / cadru didactic în învăţământul profesional şi de ucenici.

Ca urmare a evoluţiilor menţionate în ceea ce priveşte atât efectivele de elevi, cât şi numărul
de cadre didactice, începând cu anul 1990-1991, raportul număr elevi/profesor s-a ameliorat
substanţial, astfel că în 1996-1997 acesta a fost de 34 faţă de 87 la începutul perioadei
analizate (1990-1991) - la calcularea raportului sunt luaţi în consideraţie atât profesorii, cât şi
maiştri instructori.

8.4. Distribuţia unităţilor de învăţământ profesional şi a elevilor, pe medii, în anul

şcolar 1996-1997

Din numărul total de 796 şcoli profesionale şi de ucenici, 676 (85%) funcţionează în mediul
urban, în cadrul acestora fiind formaţi 224010 dintre elevi (85%).

8.5. Distribuţia efectivelor de elevi din învăţământul profesional, după limba de

predare, în anul şcolar 1996-1997

Română Maghiară Germană Alte minorităţi

Elevi 256785 5272 - -

Din numărul total al elevilor înscrişi în învăţământul profesional, 98,2% învaţă în limba
română şi 2,0% în limba maghiară. Învăţământul în limba minorităţilor se desfăşoară în
unităţi separate sau în clase care funcţionează în şcoli în care limba de predare este
preponderent româna.

8.6. Participare la educaţie (rata brută de şcolarizare în învăţământul profesional)

89
Rata brută de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară totală care frecventează
învăţământul profesional şi populaţia de 15-18 ani (vârsta teoretică corespunzătoare
învăţământului profesional).

Rata brută de şcolarizare în învăţământul profesional la nivelul anului şcolar 1989-1990 a fost
de 20,4%, iar în 1995-1996 de 18,2%.

Procentele respective sunt calculate pe baza unei convenţii, şi anume că vârsta teoretică de
frecventare a învăţământului profesional este 15-18 ani, deşi cursurile au durate diferite. De
asemenea, încă mulţi elevi încep această formă de pregătire la vârsta de 14 ani, deoarece
debutul şcolar s-a produs la 6 ani. În consecinţă, dacă se consideră vârsta teoretică grupa de
14-17 ani, ratele brute de şcolarizare pentru cei 2 ani sunt 20,2% şi 18,6%.

8.7. Rata netă de şcolarizare în învăţământul profesional în anul şcolar 1995-1996

Rata netă de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară de 15-18 ani care
frecventează învăţământul profesional şi populaţia totală de 15-18 ani (vârsta teoretică
corespunzătoare învăţământului profesional).

În anul şcolar 1995-1996 rata netă de şcolarizare în învăţământul profesional, considerând

vârsta de 15-18 ani, a fost de 15%, iar la vârsta de 14-17 ani - 17,9%.

8.8. Abandonul şcolar în învăţământul profesional şi de ucenici, în perioada 1993 - 1997

Anul şcolar Abandon şcolar

Număr %
1993-1994 15211 5,2
1994-1995 14199 5,0
1995-1996 14888 5,2
1996-1997 15606 6,0

Pe întreaga perioadă analizată, rata abandonului şcolar în învăţământul profesional se menţine

la o valoare ridicată; fenomenul este mai accentuat în şcolile de ucenici - peste 6% în ultimul
an, faţă de peste 4% în şcolile profesionale.

90
9. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR SUPERIOR
(LICEE, ŞCOLI PROFESIONALE ŞI DE UCENICI).

Indicatorii analizaţi în continuare sunt utilizaţi de Fundaţia Europeană pentru Formare

Profesională.

9.1. Numărul de elevi care frecventează învăţământul secundar (nivelul 3 ISCED), pe

sexe, în perioada 1993-1996

în mii
Ani Licee teoretice Licee de Şc. prof. şi de Total lic. de Total învăţământ
specialitate ucenici spec., şc. prof. şi secundar
de ucen.
M F T M F T M F T M F T M F T
93/94 107 211 318 204 201 405 199 101 300 402 303 705 509 514 1023
94/95 110 218 328 221 208 429 190 98 288 411 307 718 521 525 1046
95/96 113 220 333 236 219 455 188 97 285 424 316 740 537 536 1073
96/97 118 219 337 238 217 455 174 88 262 412 305 717 530 524 1055

Indicatorul evidenţiază importanţa acordată formării profesionale (prin licee de specialitate şi

şcoli profesionale şi de ucenici), implicit cererea pentru aceste forme de educaţie, în termeni
de elevi înscrişi în aceste niveluri de învăţământ.

9.2. Repartizarea elevilor din învăţământul secundar pe filierele învăţământ general şi

învăţământ vocaţional, în perioada 1993-1996

Indicatorii se calculează prin raportarea numărului de elevi înscrişi în licee de specialitate şi

şcoli profesionale şi de ucenici (separat şi împreună) la numărul total de elevi înscrişi în
învăţământul secundar.

în %
Ani Licee teoretice Licee de Şc. prof. şi de Total lic. de
specialitate ucenici spec., şc. Prof. şi
de ucen.
93/94 31,1 39,6 29,3 68,9
94/95 31,4 41,0 27,6 68,6
95/96 31,0 42,4 26,6 69,0
96/97 32,0 43,2 24,8 68,0

Datele evidenţiază menţinerea la un nivel relativ constant al interesului pentru formare

profesională prin frecventarea liceelor de specialitate şi a şcolilor profesionale şi de ucenici
(considerate împreună) şi, în acelaşi timp, creşterea cererii de educaţie pentru un nivel
superior de pregătire (liceu de specialitate), concomitent cu scăderea interesului pentru şcolile
profesionale şi de ucenici.

9.3. Ponderea elevilor de sex masculin şi feminin în învăţământul secundar general şi

91
 vocaţional, în perioada 1993-1996

în%
Ani Licee teoretice Licee de Şc. prof. şi de Total lic. de spec.,
specialitate ucenici şc. prof. şi de ucen.

M F T M F T M F T M F T
93/94 33,6 66,4 100 50,4 49,6 100 66,3 33,7 100 57,0 43,0 100
94/95 33,5 66,5 100 51,5 48,5 100 66,0 34,0 100 57,2 42,8 100
95/96 33,9 66,1 100 51,9 48,1 100 66,0 34,0 100 57,3 42,7 100
96/97 35,0 65,0 100 52,3 47,7 100 66,4 33,6 100 57,5 42,5 100

Structura pe sexe a efectivelor de elevi se menţine constantă pe toată perioada considerată: în

cadrul liceelor teoretice pondera o deţin fetele (o treime din efectivele şcolare), iar în
învăţământul vocaţional - băieţii.

9.4 Raportul dintre numărul de fete şi numărul de băieţi în învăţământul secundar

general şi vocaţional, în perioada 1993-1996.

Numărul de fete care corespunde unui număr de 100 de băieţi în învăţământul secundar
general (licee teoretice) a fost, în anii şcolari 1993-1994, 1994-1995, 1995-1996 şi 1996-
1997, de197, 198, 194 şi, respectiv, 185, iar în învăţământul secundar vocaţional de 75 în
primii 2 ani şi 74 în următorii 2 ani.

9.5. Abandonul şcolar în învăţământul secundar general şi vocaţional, în anii şcolari

1995-1996 şi 1996-1997

În cadrul acestui indicator, Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională include atât
abandonul şcolar propriu-zis, cât şi cazurile de elevi care finalizează studiile, dar nu reuşesc
la examenul final (de bacalaureat sau de absolvire). În cele ce urmează sunt oferite date cu
privire numai la abandonul şcolar, lipsind informaţiile cu privire la elevii şcolilor
profesionale şi de ucenici care nu reuşesc să obţină diploma de absolvire.

Ani Licee teoretice Licee de specialitate Şc. prof. şi de ucenici Total lic. de spec., şc.
prof. şi de ucen.

M F T M F T M F T M F T
95/96
Nr. 3446 6626 10072 14053 6919 20972 11266 3622 14888 25319 10541 35860
% 3,0 3,0 3,0 6,0 3,2 4,6 6,0 3,7 5,2 6,0 3,3 4,8
96/97
Nr. 5995 4535 10530 12753 8092 20845 10203 5403 15606 22956 13495 36451
% 5,1 2,1 3,1 5,4 3,7 4,6 5,9 6,2 6,0 5,6 4,4 5,1

9.6. Numărul şi rata absolvenţilor învăţământului secundar general şi vocaţional, pe

sexe, în anul şcolar 1995-1996.

Indicatorul referitor la rata absolvenţilor învăţământului secundar general şi vocaţional,

92
folosit de Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională, se calculează prin raportarea
numărului de absolvenţi ai fiecărei forme de învăţământ la populaţia totală în vârstă teoretică
de absolvire, care este considerată 18 ani. Populaţia la care se raportează numărul
absolvenţilor este cea din anul în care aceştia finalizează o formă sau alta de învăţământ (ex.:
numărul absolvenţilor anului şcolar 1995-1996 se raportează la populaţia în vârstă de 18 ani
la 1 iulie 1996). Sunt consideraţi absolvenţi numai elevii care au obţinut o diplomă sau
certificat de absolvire. Deoarece nu există informaţii cu privire la elevii şcolilor profesionale
şi de ucenici care nu reuşesc să obţină diploma de absolvire, indicatorul a fost calculat pe
baza numărului total de absolvenţi, cu sau fără diplomă de absolvire.

Niv. Licee teoretice Licee de specialitate Şc. prof. şi de ucenici Total lic. de spec., şc. prof.
înv. şi de ucen.

Elevi M F T M F T M F T M F T
Nr. 26095 51945 78040 50681 47350 98031 63276 35826 99102 113957 83176 197133
% 13,1 27,1 20,0 25,4 24,7 25,1 31,7 18,7 25,3 57,1 43,4 50,4

Obs. Sunt oferite date pentru absolvenţii anului şcolar 1995-1996, deoarece ultimele
informaţii de care dispunem privind populaţia totală în vârstă de 18 ani sunt pentru anul 1996
(1 iulie).

9.7. Numărul de fete raportat la 100 de băieţi care au obţinut o diplomă de absolvire a
învăţământului secundar general şi vocaţional, în anul şcolar 1995-1996.

Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională include în acest indicator numai absolvenţii
care au obţinut o diplomă sau certificat de absolvire. Deoarece nu există informaţii cu privire
la elevii şcolilor profesionale şi de ucenici care nu reuşesc să obţină diploma de absolvire,
indicatorul a fost calculat pe baza numărului total de absolvenţi, cu sau fără diplomă de
absolvire.

În anul şcolar 1995-1996, numărul fetelor care au absolvit învăţământul secundar general
raportat la 100 de băieţi a fost de 199, iar cel vocaţional de 73.

93
10. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL POSTLICEAL

10.1. Descrierea învăţământului postliceal

Învăţământul post-liceal este organizat de Ministerul Învăţământului, din proprie iniţiativă

sau la cerea agenţilor economici. Durata pregătirii este de 1 - 3 ani, în funcţie de
complexitatea profesiei. Nomenclatorul specializărilor se stabileşte de Ministerul
Învăţământului împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Persoanele care solicită
organizarea unei şcoli post-liceale sau şcolarizarea în cadrul acestui tip de învăţământ asigură
finanţarea prin contract cu Ministerul Învăţământului. Fac excepţie şcolile sanitare post-
liceale de stat care sunt finanţate de Ministerul Învăţământului. Şcolile de maiştri sunt şcoli
post-liceale.

Admiterea în învăţământul post-liceal se face prin concurs, la care au dreptul să se înscrie

absolvenţi de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, aceasta fiind solicitată, însă, în cazul
şcolilor sanitare post-liceale. Principalele profile în care se specializează cursanţii
învăţământului post-liceal sunt: tehnic, agricol, transporturi şi telecomunicaţii, comerţ,
sanitar.

Învăţământul postliceal este considerat a face parte din nivelul 5 ISCED, deşi admiterea în
cadrul acestuia nu presupune, în mod necesar, ca elevii care îl frecventează să deţină diplomă
de bacalaureat.

10.2. Unităţi, elevi înscrişi şi personal didactic în învăţământul postliceal în perioada

1990-1997

Învăţământul postliceal a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă după 1989. Datele prezentate

în tabelul de mai jos evidenţiază sporirea numărului unităţilor de învăţământ postliceal şi de
maiştri cu 123% în anul şcolar 1996-1997 faţă de anul 1990-1991. În aceeaşi perioadă,
numărul elevilor care îşi continuă studiile în acest nivel de învăţământ a înregistrat o creştere
cu 151%. Comparativ cu anul şcolar 1989-1990, când acest nivel de învăţământ era, practic,
desfiinţat (aprox. 1600 de elevi înscrişi) evoluţia este şi mai evidentă. Numărul personalului
didactic (profesori şi maiştri instructori) a crescut, de asemenea, în mod continuu, fiind cu
aprox. 214% mai mare în 1996-1997 faţă de 1990-1991.

Unele fluctuaţii încep să apară la nivelul anului 1993-1994, odată cu accentuarea şomajului, a
schimbărilor apărute pe piaţa forţei de muncă. Acestea se înregistrează, însă, numai în ceea ce
priveşte şcolile de maiştri.

În anul şcolar 1996-1997, la 10000 locuitori (populaţia la 1 iulie 1996) 33 de tineri

frecventează cursurile unei şcoli postliceale sau de maiştri.

Anul şcolar 1990/91 1991/92 1992/93 1993/94 1994/95 1995/96 1996/97

Unităţi 310 384 589 636 596 624 693
Elevi 29225 54907 57037 50707 45321 54642 73521

94
Profesori 980 1300 1627 1698 1728 2192 3074

10.3. Raportul număr de elevi / cadru didactic în învăţământul postliceal.

După 1989, raportul număr elevi/profesor s-a ameliorat şi la nivelul învăţământului

postliceal, în 1996-1997 acesta fiind de 24 faţă de 30 în anul şcolar 1990-1991 (la calcularea
raportului sunt luaţi în consideraţie atât profesorii, cât şi maiştri instructori).

10.4. Distribuţia unităţilor de învăţământ postliceal, a personalului didactic şi a elevilor,

pe medii, în anul şcolar 1996-1997

Din numărul total de 693 şcoli postliceale şi de maiştri, 657 (95%) funcţionează în mediul
urban; în cadrul acestora se instruiesc 71007 elevi, ceea ce reprezintă 97% din totalul
cursanţilor.

10.5. Distribuţia efectivelor de elevi din învăţământul postliceal, după limba de predare,
în anul şcolar 1996-1997

Română Maghiară Germană Alte minorităţi

Elevi 72662 753 106 -

Din numărul total al elevilor înscrişi în învăţământul postliceal, 98,9% învaţă în limba
română, 1,0% în limba maghiară şi 0,1 % în limba germană.

10.6. Participare la educaţie (rata brută de şcolarizare în învăţământul postliceal în

anul şcolar 1995-1996)

Rata brută de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară totală care frecventează
învăţământul postliceal şi populaţia de 19-21 ani (vârsta teoretică corespunzătoare
învăţământului postliceal).

Procentele respective sunt calculate considerându-se vârsta teoretică de frecventare a

învăţământului postliceal grupa de 19-21 ani, deşi cursurile au durate diferite.

În anul şcolar 1995-1996 rata brută de şcolarizare pentru învăţământul postliceal a fost de
4,6%.

10.7. Rata netă de şcolarizare în învăţământul postliceal în anul şcolar 1995-1996

Rata netă de şcolarizare s-a calculat ca raport între populaţia şcolară de 19-21 ani care
frecventează învăţământul postliceal şi populaţia totală de 19-21 ani (vârsta teoretică
corespunzătoare învăţământului postliceal).

În anul şcolar 1995-1996 rata netă de şcolarizare în învăţământul postliceal a fost de 4,1%.

95
10.8. Abandonul şcolar în învăţământul postliceal, în perioada 1993 - 1997

Anul şcolar Abandon şcolar

Număr %
1993-1994 1979 3,9
1994-1995 3082 6,8
1995-1996 2856 5,2
1996-1997 4329 5,9

Rata abandonului şcolar se menţine la o valoare ridicată, îndeosebi în ultimii 3 ani.

10.9. Ponderea elevilor de sex masculin şi feminin în învăţământul postliceal, în

perioada 1993-1996

Ani Masculin Feminin Total

93/94 26700 52,7 24007 47,3 50707 100
94/95 22962 50,7 22359 49,3 45321 100
95/96 26862 49,2 27780 50,8 54642 100
96/97 31668 43,1 41853 56,9 73521 100

Structura pe sexe a efectivelor de elevi se modifică în perioada 1993-1996, ponderea fetelor

devansând-o pe cea a băieţilor cu aproape 10%

10.10. Raportul dintre numărul de fete şi numărul de băieţi în învăţământul postliceal,

în perioada 1993-1996.

Odată cu creşterea numărului de eleve în învăţământul postliceal s-a modificat continuu şi

raportul număr de fete care corespunde unui număr de 100 de băieţi; acesta a fost, în anii
şcolari 1993-1994, 1994-1995, 1995-1996 şi 1996-1997, de 90, 97, 103 şi, respectiv, 132.

10.11. Numărul şi rata absolvenţilor învăţământului postliceal, pe sexe, în anul şcolar

1994-1995

Indicatorul referitor la rata absolvenţilor învăţământului postliceal se calculează prin

raportarea numărului de absolvenţi la populaţia totală în vârstă teoretică de absolvire, care
este considerată 21 ani. Populaţia la care se raportează numărul absolvenţilor este cea din
anul în care aceştia finalizează studiile (ex.: numărul absolvenţilor anului şcolar 1994-1995 se
raportează la populaţia în vârstă de 21 ani la 1 iulie 1995). Trebuie să fie consideraţi
absolvenţi numai elevii care au obţinut diploma de absolvire. Deoarece nu există informaţii
cu privire la elevii şcolilor postliceale şi de maiştri care nu au reuşit să obţină diploma de
absolvire, indicatorul a fost calculat pe baza numărului total de absolvenţi, cu sau fără
diplomă.

Masculin Feminin Total

Nr. % Nr. % Nr. %

96
 8391 4,1 8765 4,5 4,3 17156

Sunt oferite date pentru absolvenţii anului şcolar 1994-1995, deoarece ultimele informaţii de
care dispunem privind populaţia totală în vârstă de 21 ani sunt pentru anul 1995 (1 iulie).

10.12. Numărul de fete raportat la 100 de băieţi care au obţinut o diplomă de absolvire
a învăţământului postliceal în anul şcolar 1994-1995.

Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională include în acest indicator numai absolvenţii
care au obţinut diploma de absolvire. Deoarece nu există informaţii cu privire la elevii
şcolilor postliceale care nu reuşesc să obţină diploma de absolvire, indicatorul a fost calculat
pe baza numărului total de absolvenţi, cu sau fără diplomă de absolvire.

În anul şcolar 1994-1995, numărul fetelor care au absolvit învăţământul postliceal raportat la
100 de băieţi a fost de 104.

97
11. INDICATORI REFERITORI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

11.1 Evoluţia numărului de studenţi şi a ponderii acestora în cadrul populaţiei şcolare

totale în perioada 1989-1996

în mii
Ani universitari Pop. şcolară totală Studenţi
Număr % Indice de
evoluţie
1989-1990 5545 165 3,0 -
1990-1991 5066 193 3,8 1,2
1991-1992 4805 215 4,5 1,3
1992-1993 4665 236 5,1 1,4
1993-1994 4569 361 7,9 2,2
1994-1995 4595 369 8,0 2,2
1995-1996 4703 336 7,1 2,0
1996-1997 4672 354 7,6 2,1

Obs. Începând cu anul universitar 1993-1994 sunt cuprinşi şi studenţii din învăţământul
particular

Faţă de perioada anterioară anilor ’90, numărul studenţilor a crescut spectaculos, ajungând de
la 164 507 în anul universitar 1989/90, la 354 488 în 1996/97 (ultima cifră include atât
învăţământul de stat cât şi particular). Considerând ca bază de referinţă anul 1989-1990
(justificat, de altfel, de faptul că în ultimii ani înainte de ’89 numărul de studenţi s-a menţinut
la o valoare relativ constantă), indicii calculaţi reflectă aceeaşi evoluţie pozitivă remarcabilă,
îndeosebi după apariţia alternativei particulare.

Dacă la numărul studenţilor se adaugă numărul tinerilor care frecventează învăţământul

postliceal (corespunzător nivelului 5 ISCED), care în ultimii 2 ani (1995-1996 şi 1996-1997)
a fost de 54642 (1,1% din populaţia şcolară) şi 73521 (1,6%), ponderea în cadrul populaţiei
şcolare totale este de 8,2% şi respectiv 9,2%.

Cu toată evoluţia pozitivă înregistrată în ultimii ani, România se plasează încă pe un loc
inferior, în cadrul ţărilor europene, în ceea ce priveşte ponderea studenţilor în cadrul
populaţiei şcolare totale.

11.2. Evoluţia reţelei institutelor de învăţământ superior public în perioada 1989-1996

43 48 56 62 63 63 59 58

98
 70
60
50
40
30
20
10
0
89-90 90-91 91-92 92-93 93-94 94-95 95-96 96-97

11.3. Evoluţia reţelei de facultăţi şi colegii în învăţământul superior public în perioada

1989-1996

101 186 257 261 262 262 318 324

350
300
250
200
150
100
50
0
89-90 90-91 91-92 92-93 93-94 94-95 95-96 96-97

11.4. Evoluţia efectivelor de studenţi în învăţământul superior public în perioada 1989-

1996

1989-90 1990-91 1991-92 1992-93 1993-94 1994-95 1995-96 1996-97

164507 192810 215226 235669 250087 255162 250836 261054

Faţă de anul universitar 1989-1990 numărul institutelor de învăţământ superior public a

crescut cu 34,8%, al facultăţilor şi colegilor de peste 3 ori, iar al studenţilor cu peste 35% (de
la 164507 la 261054).

În anul universitar 1996-1997 învăţământul superior public este organizat în 29 municipii şi

oraşe. Cuprinde 58 de institute de învăţământ (universităţi) şi 324 facultăţi, în care sunt
înscrişi 261,1 mii studenţi; dintre aceştia 14,5 mii frecventează învăţământul de scurtă durată
(colegii).

Distribuţia institutelor de învăţământ superior public pe principalele centre universitare este

următoarea:

Oraşul Nr. univ. Nr. facultăţi % studenţi

99
Bucureşti 12 78 32,1
Iaşi 5 41 12,2
Cluj-Napoca 6 40 11,6
Timişoara 4 32 8,7
Craiova 1 15 6,1
Braşov 2 13 4,0
Sibiu 3 12 3,4
Oradea 1 13 4,4
Constanţa 3 12 3,2
Galaţi 1 8 2,6
Tg. Mureş 3 8 1,3
Piteşti 2 5 1,3
Suceava 1 5 1,1
Ploieşti 1 5 1,5
Petroşani 1 4 1,1
Târgovişte 1 6 1,3

Există un număr de încă 13 municipii şi oraşe în care numărul de studenţi nu depăşeşte (în
fiecare) 1% din numărul total, pe ţară, al acestora.

11.5. Evoluţia efectivelor de studenţi în învăţământul superior particular în perioada

1993-1996

1993-94 1994-95 1995-96 1996-97

110880 114500 85305 93434

Alternativa particulară în domeniul educaţiei în România este cel mai bine reprezentată la
nivelul învăţământului superior. Apărut după 1990, acesta a înregistrat o evoluţie
spectaculoasă, dar fluctuantă. Dacă înainte de 1995 funcţionau 58 institute în peste 40 de
localităţi, în anul universitar 1995-1996 numărul institutelor s-a redus la 36 - în 15 localităţi.
În 1996-1997 numărul institutelor creşte din nou, ajungând la 44. Această evoluţie fluctuantă
este determinată, printre altele, de procesul de acreditare căruia i-au fost supuse toate
instituţiile de învăţământ, atât cele particulare, cât şi cele publice.

În anul universitar 1996-1997 învăţământul superior particular a fost organizat în 23

municipii şi oraşe. Cuprinde 44 de institute de învăţământ (universităţi) şi 161 facultăţi în
care studiază 93,4 mii studenţi, din care 2,7 mii în învăţământul de scurtă durată (colegii).

Distribuţia institutelor de învăţământ superior particular pe principalele centre universitare

este următoarea:

Oraşul Nr. univ. Nr. facultăţi % studenţi

Bucureşti 22 80 56,9
Iaşi 5 8 7,5
Cluj-Napoca 3 9 6,8
Timişoara 3 32 5,1
Arad 1 6 3,9

100
Lugoj 1 2 2,1
Alba Iulia - 1 2,1
Piteşti - 1 1,9
Brăila 1 1 1,8
Tg. Mureş - 5 1,8
Rm. Vâlcea - 1 1,4
Sibiu - 1 1,3
Constanţa 1 5 1,3
Braşov - 3 1,1
Galaţi 1 1 1,1
Există un număr de încă 8 municipii şi oraşe în care numărul de studenţi nu depăşeşte (în
fiecare) 1% din numărul total, pe ţară, al acestora.

11.6. Rata de participare în învăţământul superior public şi particular, după vârstă şi

sex, în 1995-1996

Vârsta Studenţi 1995/1996 Populaţia la 1 iulie 1995 Rata de participare (%)

F B Total F B Total F B Total
18 13808 13784 27592 197552 207548 405100 7,0 6,6 6,8
19 21277 21327 42604 194681 205021 399702 10,9 10,4 10,7
20 25191 22696 47887 196563 208941 405504 12,8 10,9 11,8
21 24480 17248 41728 181703 194839 376542 13,5 8,9 11,1
22 21642 20012 41654 167706 177260 344966 12,9 11,3 12,1
23 18761 17219 35980 171977 171120 343097 10,9 10,1 10,5
24 13837 14327 28164 177342 174292 351634 7,8 8,2 8,0
25 8823 10339 19162 193240 198185 391425 4,6 5,2 4,9
26 6713 6558 13271 208073 215990 424063 3,2 3,0 3,1
27 4387 4736 9123 260264 266562 526826 1,7 1,8 1,7
28 3174 3744 6918 136677 142976 279653 2,3 2,6 2,5
29 1837 2039 3876 117054 121888 238942 1,6 1,7, 1,6

Rata de participare la educaţie de nivel superior, pe vârste, este calculată prin raportarea
numărului de tineri de o anumită vârstă înscrişi în învăţământul superior (public şi particular)
la numărul total de tineri de aceeaşi vârstă.

Din analiza datelor se observă că rata de participare este maximă la vârstele de 19-23 ani
pentru ambele sexe (grupa teoretică de vârstă corespunzătoare învăţământului superior),
scăzând puternic după vârsta de 25 ani. Ratele de participare în învăţământul superior atât a
femeilor, cât şi a bărbaţilor pentru diferite vârste urmează, urmează, în general, o evoluţie
asemănătoare.

101
11.7. Evoluţia numărului de fete raportat la 100 băieţi înscrişi în învăţământul superior
public şi particular între anii 1994-1996.

Indicatorul se calculează prin raportarea numărului studentelor la numărul studenţilor,

rezultatul înmulţindu-se cu 100.

Anul univ. Fete Băieţi Total F/M *100

1994/1995 178653 191009 369662 93,5
1995/1996 169064 167077 336141 101,1
1996/1997 176811 177677 354488 99,5

În ultimii ani, odată cu creşterea numărului total de studenţi, la care a contribuit substanţial şi
alternativa particulară, a crescut şi numărului persoanelor de sex feminin din învăţământul
superior, astfel încât, practic, nu mai există diferenţe.

11.8. Procentul studenţilor străini care studiază în anul universitar 1996/1997.

În România, alături de studenţii români studiază şi studenţi străini, numărul acestora fiind în
anul universitar 1996-1997 de 14009 în învăţământul public şi 172 în cel particular, ceea ce
reprezintă 4% din total; procentul respectiv numai pentru învăţământul public este de 5,4%.

11.9. Repartizarea studenţilor din învăţământul superior public şi particular, pe

domenii de studiu, în anul universitar 1996/1997.

Studenţi înscrişi
Domeniul de studiu Învăţământ public Învăţământ particular
Număr % Număr %
TOTAL 261 054 100,0 93 434 100,0
Tehnic 84 668 32,4 218 0,2
Agricol 10 598 4,1 264 0,3
Economic 54 496 20,9 32 976 35,3
Juridic 11 635 4,5 36 633 39,2
Medico-farmaceutic 28 570 10,9 4 144 4,5
Universitar-pedagogic 65 508 25,1 17 966 19,2
Artistic 5 579 2,1 1 233 1,3

102
Învăţământul particular răspunde cu mai multă promptitudine cerinţelor actuale ale pieţei
forţei de muncă, domeniile sale prioritare - diferite faţă de cele ale învăţământului de stat -
fiind cel economic, juridic şi universitar. Prezenţa domeniului tehnic este nesemnificativă în
cadrul acestuia - 0,2%, în timp ce în învăţământul public continuă să domine - 32,4%.

11.10. Ponderea studentelor în totalul participanţilor la educaţia de nivel superior pe

domenii de studiu (învăţământ public şi particular), în anul universitar
1996/1997.

Domeniul de studiu Învăţământ public Învăţământ particular

Total st. Femini % Total st. Femini %
n n
TOTAL 261 054 124089 47,5 93 434 52772 56,5
Tehnic 84 668 18966 22,4 218 59 27,1
Agricol 10 598 4382 41,3 264 88 33,3
Economic 54 496 32418 59,5 32 976 17617 53,4
Juridic 11 635 5591 48,1 36 633 19758 53,9
Medico-farmaceutic 28 570 17411 60,9 4 144 2718 65,6
Universitar-pedagogic 65 508 42445 64,8 17 966 11817 65,8
Artistic 5 579 2876 51,6 1 233 665 53,9

Se poate remarca faptul că atât în învăţământul public, cât şi în cel particular domeniile în
care predomină persoanele de sex feminin sunt: universitar, medico-farmaceutic, economic,
artistic, celelalte fiind preferate de populaţia masculină.

Populaţia feminină deţine o pondere mai mare în învăţământul superior particular decât în cel
public - 56,5% faţă de 47,5%; pe ansamblul învăţământului superior proporţia
corespunzătoare este de 49,9%.
11.11. Evoluţia numărului de absolvenţi din învăţământul superior public şi particular
în anii universitari 1989/1990 - 1995/1996.

în mii
1989-90 1990-91 1991-92 1992-93 1993-94 1994-95 1995-96
Public 26,9 25,1 29,1 32,4 32,8 45,4 43,6
Partic. - - - - - 5,4 11,9
Obs. Sunt prezentate date referitoare numai la studenţii români.

11.12. Repartizarea pe domenii de studiu a absolvenţilor din învăţământul superior

public şi particular, în anul universitar 1995/1996.

Domeniul de studiu Învăţământ public Învăţământ particular

Nr. absolv. % Nr. absolv. %
TOTAL 45450 100 11910 100
Tehnic 17701 38,9 50 0,4
Agricol 1444 3,2 18 0,2

103
 Economic 6584 14,5 3088 25,9
Juridic 2842 6,3 4988 41,9
Medico-farmaceutic 4036 8,9 1059 8,9
Universitar-pedagogic 11877 26,1 2570 21,6
Artistic 966 2,1 137 1,2

Cel mai mare număr de absolvenţi ai învăţământului superior public provin de la profilul
tehnic, urmat de cel universitar şi economic, iar în învăţământul particular ponderea o deţin
absolvenţii domeniului juridic şi, de asemenea, economic şi universitar.

11.13. Numărul absolventelor învăţământului superior raportat la 100 de absolvenţi de

sex masculin, în anul universitar 1995/1996.

Absolvenţi
Învăţământ public Învăţământ part. Total înv. public şi part.
Masculin Feminin Masculin Feminin Masculin Feminin
23151 22299 4726 7184 27877 29483

În anul universitar 1995/1996, numărul persoanelor de sex feminin care au absolvit

învăţământul superior raportat la 100 absolvenţi de sex masculin este de 106. Raportul
respectiv este de 96 în învăţământul public şi de 152 în cel particular. Rezultă că alternativa
particulară este adoptată, prioritar, de populaţia feminină.

11.14. Numărul de studenţi care revin la 10000 locuitori.

În anul universitar 1996-1997, la 10 000 locuitori revin 156 de studenţi (115 din învăţământul
public şi 41 din cel particular).

104
12. INDICATORI REFERITORI LA PERSONALUL DIDACTIC

12.1. Personalul didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 1996-1997.

180 175.4

160

140

120

100

80 64.5
60
39.2
40

20 10.7
0
prescolar prim.+ liceal prof.,
gimnaz. postsec

Obs. Pentru învăţământul primar şi gimnazial este cuprins şi personalul didactic din
învăţământul special.

12.2. Structura personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar

1996-1997

5% educatoare

invatatori

14% profesori
59%
maistri
instructori

22%

105
12.3. Personalul didactic din învăţământul primar şi gimnazial în anul şcolar 1996-1997

120 107.8
100

80
63.7
60

40

20
3.8
0
invatatori profesori maistrii
instructor
i

12.4. Personalul didactic din învăţământul liceal în anul şcolar 1996-1997

57.5
60

50

40

30

20

10 7

0
profesori maistrii
instructor
i

106
12.5. Personalul didactic din învăţământul superior public în perioada 1989-1997

11.7 13.9 17.3 18.1 19.1 20.5 20.0 19.9

25

20

15

10

0
89-90 90-91 91-92 92-93 93-94 94-95 95-96 96-97

12.6. Structura personalului din învăţământul superior public, pe grade didactice

universitare, în anul şcolar 1996-1997

10%
24% profesori
conferentiari
lectori
19% asistenti
preparatori

33% 14%

107
12.7. Personalul didactic din învăţământul superior particular în anii şcolari 1995-1996
şi 1996-1997

2617 3580

4000

3000

2000

1000

0
95-96 96-97

12.8. Structura personalului din învăţământul superior, particular pe grade didactice

universitare, în anul şcolar 1996-1997

19%
8% profesori
conferentiari
lectori
asistenti
preparatori

28%
29%

16%

SURSE BIBLIOGRAFICE

108
1. Anuarul Statistic al României, Comisia Naţională pentru Statistică, Bucureşti, 1996.
Documentar Statistic privind evoluţia învăţământului în România, Ministerul Învăţământului,
1995, 1996.
2. Învăţământul în România, date statistice, Comisia Naţională pentru Statistică, Bucureşti,
1994,1996.
3. Învăţământul primar şi gimnazial la începutul anului şcolar 1989/1990, 1990/1991,
1991/1992, 1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, CNS, Bucureşti, 1990
- 1997.
4. Învăţământul primar şi gimnazial la sfârşitul anului şcolar 1989/1990, 1990/1991,
1991/1992, 1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, CNS, Bucureşti, 1991
- 1998.
5. Învăţământul liceal la începutul anului şcolar 1989/1990, 1990/1991, 1991/1992,
1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, CNS, Bucureşti, 1990 - 1997.
6. Învăţământul liceal la sfârşitul anului şcolar 1989/1990, 1990/1991, 1991/1992,
1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, CNS, Bucureşti, 1991 - 1998.
7. Învăţământul profesional şi de ucenici, postliceal şi de maiştri la începutul anului şcolar
1989/1990, 1990/1991, 1991/1992, 1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996,
1996/1997, CNS, Bucureşti, 1990 - 1997.
8. Învăţământul profesional şi de ucenici, postliceal şi de maiştri la sfârşitul anului şcolar
1989/1990, 1990/1991, 1991/1992, 1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996,
1996/1997, CNS, Bucureşti, 1991 - 1998.
9. Învăţământul superior la începutul anului şcolar 1989/1990, 1990/1991, 1991/1992,
1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, CNS, Bucureşti, 1990 - 1997.
10. Învăţământul superior la sfârşitul anului şcolar 1989/1990, 1990/1991, 1991/1992,
1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, CNS, Bucureşti, 1991 - 1997.
11. Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO), CNS, Bucureşti, 1996, 1997.
12. Date nepublicate privind sistemul de învăţământ din România, Ministerul Educaţiei
Naţionale, 1996 - 1998.
13. Date nepublicate privind sistemul de învăţământ din România, Comisia Naţională pentru
Statistică, 1996 - 1998.
14. Date de bază asupra educaţiei în Statele Membre ale Uniunii Europene, Comisia
Europeană,1996.

109