You are on page 1of 6

Ana este stiinta desp str si forma exterioara si dezv org.

met princip de studio este disectia cadavrelor Primele date despre str org om si animalului le numim in lucrarile lui hipocrate .ARISTOTEL
.Anat studiaza forma si str corpului uman si org lui.Anat are cieva laturi:anat. didcriptiva-cind ea se considera inima ca org princip.care pune single in miscare ,dar wera gresit.MED CLAUDIUS Galet
limieaza la descrierea org prin disectie.anat. sistematica.studierea org uman reesind din functiile considera org un aparat prin intermediul careia sufetul isi realizeaza caile sale ,o imp a avut teoria
,str.,si dezv comuna.anat.topografica-studierea org ,lucrul fiecarei prin interventiile chirurgicale.anat circul sangvina fondata de el.Leonardo Dawnci in rezultatul disectiei cadavrelor a facut sute de
plastic-studierea formatiunilor si proportiile corpului.Anat.Functionala-sinteza generalizata a datelor desene anatomice pretioase.Andre desalius a scris prima carte de anatomie ,,7 carti desp str
obtinute prin studierea organelor reesind din funtiile lor.Anat.Virstei(care are o imp corpuilui,,serbet a descries prima oara circulatia mica iar servet cir mare.Histologia studiaza
deosebita)METODE DE STUDIERE .actualmente anat dispunde de multe metode variate de structurile organsmului animal si umanreesind din funct lor .Hist se divide in Citologia-stiinta
cercetare:utilizarea optice modern,razele renghen ,material clasice ,radio telemetrie,microscoape despre cellule,Histol general-stiinta despre tesurui ,uneori se evidentiaza hist speciala care studiaza
optice cu luminiscenta.Primele date despre str org om si animalului le numim in lucrarile lui hipocrate component tisulara si celulara la nivel microscopic.Harbei a comparat ptprima data lucrul inimii cu
. o pompa care pune in miscare .
Paralel cu aceasta alt cercetator Aeliul 1620 descopera pt prima data vasele limfatice.Swhant 1810
1882 a elaborate pt prima oara teoria celulara a structurii organismelor.In Russia Pentru Inti pt
prima oara a fondat scoala de medicina si a adus din alte tari medici pt a inv oamenii anatomia si
medicina .
Fiziologia studiaza funct vitale ale org sau organelor sau tesuturilor structurale ale celulelor(nucleu Toti muschii scheletului reprez. Tesutul muscular streat /partea care se contracta a muschiului este
,citoplasma,apart ribozom)Fiz se divide in fiz generala si speciala .Cea speciala include fiz digestiei formata din fibre musculare,la extremitati ea trece la tendoane,musc sunt inconjurati de membre
,circulatiei sangvine,fiz excretiei)Metodele fiziologice sunt foarte variate :metoda de excitre,m de conjuctive care se numesc faschi ,cea mai simpla forma a mus este cea fuziforma.Muschi se impart
expertare,m de transplantare a org ,m denervatie,una dintre cele mai considerabile realizari la in m lungi lati ,scurti.m lungi se afla la membre iar cei scurti in straturile profunde :m lati se afla in
moment est utilizarea radio telemetriei inf fiziologice la distanta. regiunea triunchiului torace,abdomen,spate.deasemenea muschii se clasificA IN SIMPLI(au un
singur capat SI COMPLECȘI (au mai multe capete2-3)mus de asemenea pot fi m flexori si extensori
care provoaca extensia in anumite articulatii ,musc care indeparteaza membrele de la corp se
numesc abductori .mus care realizeaz rotatia unei parti ai copui se numesc rotatori.in coordonarea
miscarilor rolul principAL apartine sis nervos.
Mus abdomenului,musca oblic extern org pe fata externa a ultimelor 8 coaste prin 8 dinti,se ins pe Mus trunchiului
creasta osului ileac ,roteste riunchiul in partea opusa,mus oblic intern-se afla sub mus exern morg de Mus superficiali:mus trapez ea originea de la osul occipital apofizele spinoase ale vertrebrelor
la creasta osului ileac merge de jos in sus s se insera pe marg inferioara ale ultimelor 3 coaste ,roteste cervicale ,se insera pe ecstremitatea laterala a claviculei si pe spina scapulei.la contractie musc
toraciile in aceeasi parte,coboara coastele.mus transversal abdominal org pe ultimele 6 cartilaje scapula este adusa spre linia mediala .
costale si pe creasta ileaca,insec de la creasta ileaca se indreapta transversal si trece anterior in Mus dorsal mare-are orig de la apofizele spinoase ale ultimelor vertebre toracalei si ale tuturor
aponervoza. vertebrelor lombare si la creasta osului ileac se ridica in sus si se insera pe tuberculul mic ale
mus drept abdominal-incepe de la apofiza xifoida a sternului si cartilajele costale 5-6 si se insera pe humerusului.
osul pubis.act:cind ia punct fix pubis flexeaza toracele,iar cind pe torace flecseaza bazinul.mus patrat Mus romboizi –orig pe procesele spinoase ale vertebr cerv si se insera pe marg mediala a
lombar-are orig pe creasta osului ileac se insera pe scapulei.MUS LONGOID mare si mic sunt situat sub mus trapez au orig de la apofizel spinoase si se
creasta a 2 si pe apofizele transversale ale vertebrelor lombare de la 1-4participa la formarea insera pe marginea mediala a scapulei .
peretelui abdominal posterior. Musdintat poserior si superior –org pe procesele spinoase,insectie:pe coastele 2-5,ridica coastele
fiind inspirator
Mus dintat poserios si inf –[e proc spin,pe ultimele 4 coaste

mus cutiei toracice:mus pectoral mare ,org pe clavicula (1/2 mediala a marginii anterioare) stern si Fibrele musculare ale fetei si capului;mus mimici ,mastigatori
coaste (cartilajele costale 1-6),se insera pe tuberculul mare al humerusului.actiunea: cand ia punct fix muşchilor mimici suntorientate în diferite direcţiişi la contracţia lor pielease mişcă împreună
pe torace: coboara umarul si il proiecteaza inainte, realizand si bascularea scapulei. Muschiul mic cu ei. Muşchii mimici mai sunt numiţi şi muşchi pieloşi datorită conexiunilor intime cu
pectoral este un muschi mai mic, triunghiular si plat, care se prinde pe perechile a 3-a, a 4-a pielea.
si a 5-a de coaste, pe de o parte, si pe apofiza coracoida a omoplatului, pe de alta parte. Se Prin contracţie modificăorificiile naturale ale feţei.Participă la vorbire şirespiraţie
inser pe procesl corocoid al scapulei ,act deplaseaza scapula inaite dar o trage putin jos. Mus occipitofrontal-este fromat dintr-o aponervoza epricraniazna .la contractia venterului
mus subcalvicular este un mus ft mic se intinde intre clavicula si prima coasta,org la nivelul frontal ridica sprincenele,si aduna pielea fruntii .mus sprincenor-este situat sub mus frontal
primei coaste ,ins la nivell claviculei ,ac coborirea claviculei.mus dintat anterior ocupa ,incepe de la portiunea nazala a osului frontal si se insera pe pielea mai sus de mij
regiunea laterala a cutiei toracice , org pe primele 10 coaste,ins pe marginea interna a sprincenei.ac apropie sprincenel .mus orbicular-este alt din fascicule musc ,la contractie
scapulei,act duce scapula inainte si lateral.musc proprii cutiei toracice”: are loc inchiderea pleoapelor.mus orbicular al gurii-fasciculele circulare care se afla in
musc intercostali interni ,org pe buza interna a marginilor superioare ale coastelor.inserc pe pielea buzelor s in jurul buzelor,la contractia lui se inchide orificiul bucal.mus depresor al
buza externa a santului subcostal.musc intercostali externi tot asa ,ins pe marginea unghiul gurii –are forma triunghiulara ea org de la mandibula si se implanteaza cu virful in
superioara ale coastelor. pielea unghiului gurii ,act trage pielea gurii in jos.mus ridicator incepe de la maxila si se
insera pe pielea unghiului gurii si a buzei superioare ,trage unghiul gurii in susu si ridica
buza superioara.mus buccinator-incepe de portiunea posterioara mandibulei,merge in
directie transversala se insera pe pielea obrazului si a buzei.
Muşchiul zigomatic mic,pleacă de pe osul zigomatic, de unde fasciculele sale cu direcţie infero-
medială se întreţese în pielea colţului gurii şi a buzei superioare. Acţiune. Contribuie la ridicarea
buzei superioare, formarea şanţului nazolabial şi la exprimarea dispreţului. Muşchiul zigomatic
mare, are aceeaşi origine şi inserţie ca şi precedentul, contribuind prin contracţia sa la provocarea
râsului, dând feţei expresia veseliei. Împreună cu zigomaticul mic ridică buza superioară.

Muşchii masticatori au originea pe oasele craniului şi se fixează pe mandibulă, constituind astfel un 1Mus gitului platisma este un muşchi pielos, situat nemijlocit sub piele. Se întinde de la fascia
complex muscular, care realizează mişcările unicului os mobil al craniului pectorală şi deltoidă, Acţiune. Prin contracţiile sale muşchiul întinde pielea gâtului evitând
1Mus mastigatori: mus maseter Prima parte îşi are originea pe marginea inferioară a osului comprimarea venelor gâtului.mus sternocleidomastoidean are originea prin două capete: unul
zigomatic şi 2/3 anterioare ale arcului zigomatic, cu inserţia pe tuberozitatea maseterică a sternal, de pe faţa anterioară a manubriului sternal, şi celălalt clavicular de la extremitatea sternală
mandibulei,ridica mandibula si apropie dintii de sus si de jos. a claviculei. Între claviculă şi cele două capete de origine ale muşchiului se delimitează fosa
2Mus temporal-prin originea sa ocupă fosa temporală şi printr-un tendon puternic se inseră pe supraclaviculară mică, act Prin contracţia bilaterală, când ambii muşchi iau punctul fix pe stern,
procesul coronoidian al mandibulei.3mus teridian medial incepe de la apofizele teridoide si se capul se flectează pe gât şi gâtul pe torace. Muşchii suprahioidieni sunt muşchii care unesc osul
insera pe fata interna a unghiului mandibulei. 4Muşchiul terigoidian medial, m. are originea în fosa hioid cu baza craniului, cu mandibula, cu limba şi cu faringele. Ei contribuie la formarea planşeului
terigoidiană a apofizei a osului sfenoid şi se inseră pe tuberozitatea terigoidiană a unghiului cavităţii bucale şi, fiind coborâtori ai mandibulei, participă la masticaţie, deglutiţie, vorbire.
mandibulei, unde fiind unit cu muşchiul maseter printr-o fâşie aponevrotică. 5Muşchiul terigoidian Mus digastric are originea pe incisura mastoidiană a temporalului, se orientează infero-anterior şi
lateral are originea de pe faţa maxilară a aripilor mari ale sfenoidului şi de pe apofiza terigoidiană a medial până deasupra osului hioid, de unde se continuă cu tendonul intermediar, care perforează
aceluiaşi os şi se inseră pe colul mandibulei, pe discul intraarticular, pe capsula articulaţiei muşchiul stilohioid.Venterul anterior, , are originea în fosa digastrică a mandibulei, se îndreaptă
temporomandibulare postero-inferior şi lateral, până deasupra osului hioid. Muşchiul stilohioidian, începe de la apofiza
stiloidă şi se fixează pe corpul osului hioid. Muşchiul milohioidian, m. mylohyoideus, are originea pe
linia milohioidiană a mandibulei, de unde fasciculele anterioare şi medii se îndreaptă spre linia
mediană, unde fibrele celor doi muşchi încrucişându-se formează un rafeu tendinos, Acest muşchi
formează planşeul cavităţii bucale.musc geniohioid este situat superior de muşchiul milohioidian;
faţa sa medială este în contact cu cea a muşchiului opus şi se întinde între spina mintală şi corpul
osului hioid. Acţiunea muşchilor suprahioidieni. Toţi cei patru muşchi, menţionaţi mai sus, prin
contracţiile sale ridică osul hioid.
Metodele senzoriale mediate (fig. 1) 1) Somatometria sau viscerometria permite determinarea
parametrilor cantitativi ai corpului sau ale unor segmente de corp şi ale diferitor organe în diverse
perioade ale ontogenezei postnatale. 2) Radioscopia şi radiografia simplă sau computerizată. 3)
Endoscopia exploratorie sau terapeutică, care se pot realiza folosind orificiile naturale ale corpului
(rinoscopia, otoscopia, oroscopia, laringoscopia, anoscopia, colposcopia, esofagoscopia,
oftalmoscopia etc.), sau pe cale chirurgicală (pleuroscopia, laparoscopia etc.). 4) Rezonanţa
magnetică nucleară (R.M.N.). 5) Explorarea radioizotopică. 6) Ecografia ultrasonică. 7) Tomografia.
Aceste metode de cercetare ne permit să privim fiecare formaţiune a corpului ca o parte din
ansamblul unui întreg aflat în permanentă dezvoltare şi modificare, în strânsă legătură cu funcţia şi
cu mediul ambiant în toate perioadele vieţii. Prin utilizarea lor, anatomia devine o ştiinţă a formei vii
(
(3)Muschii profunzi ai gitului: Grupul lateral este alcătuit din trei muşchi scaleni: anterior, mediu şi (2)1Muşchiul sternohioidian, m. sternohyoideus, se întinde între suprafaţa posterioară a
posterior (fig. 108). Muşchiul scalen anterior, m. scalenus anterior, ia naştere pe tuberculii anteriori manubriului sternal şi corpul osului hioid.2Muşchiul omohioidian, este un muşchi lung şi subţire,
ai apofizelor transverse ale vertebrelor III – VI cervicale şi se inseră pe tuberculul muşchiului scalen constituit din două ventere – superior şi inferior, unite printr-un tendon intermediar. Venterul
anterior de pe coasta I. Muşchiul scalen mediu, , pleacă de pe apofizele transverse ale vertebrelor inferior are originea de pe marginea superioară a omoplatului, medial de incisura scapulei şi
cervicale II – VII şi se inseră pe coasta I, posterior de şanţul arterei subclaviculare. Muşchiul scalen ligamentul transvers superior, de unde se orientează antero-superior şi medial, iar la nivelul
posterior, ia naştere de la tuberculii posteriori ai apofizelor transverse IV – VI cervicale şi se inseră marginii posterioare a muşchiului sternocleidomastoidian trece în tendonul intermedian. Venterul
pe coasta a II-a, uneori şi pe a III-ea. Acţiunea muşchilor scaleni. Contracţia muşchilor scaleni de superior se inseră pe marginea inferioară a corpului osului hioid. 3Muşchiul sternotiroidian, ,
aceeaşi parte, cu punctul fix pe torace, înclină coloana cervicală de partea lor. Al 2 grup de muschi prezintă o lamă musculară situată profund de m. sternohioidian cu originea pe faţa posterioară a
Muşchii prevertebrali Aceşti muşchi aderă nemijlocit la faţa antero-laterală a coloanei vertebrale manubriului şi cartilajul coastei I cu inserţia pe linia oblică a cartilajului tiroid. 4Muşchiul
cervicale de la osul occipital şi până la vertebra a III-a toracală. Muşchiul lung al gâtului, m. longus tirohioidian, m. thyrohyoideus, continuă muşchiul precedent de la cartilajul tiroid până la corpul
colli, de formă triunghiulară, situat pe partea antero-laterală a coloanei vertebrale, de-a lungul osului hioid. Acţiunea muşchilor infrahioidieni. Toţi muşchii infrahioidieni sunt coborâtori ai osului
tuturor vertebrelor cervicale şi a primelor trei toracale. Muşchiul lung al capului, m. longus capitis, hioid.
porneşte de la apofizele transverse ale vertebrelor cervicale 3 – 6 şi se inseră pe partea bazilară a
osului occipital. Muşchii drepţi anteriori şi laterali ai capului, mm. recti capitis anterior et lateralis,
se întind de la masele laterale ale atlantului (cei anteriori) şi apofizele laterale (cei laterali) şi se
inseră corespunzător pe partea bazilară şi laterală a occipitalului. Acţiunea muşchilor prevertebrali.
Muşchii prevertebrali sunt flexori ai capului, lungul gâtului fiind şi flexor al coloanei cervicale.

Articulaţiile craniului Deosebim articulaţiile oaselor craniului şi articulaţia craniului cu Aparatul locomotor
coloana vertebrală. Majoritatea oaselor craniului sunt unite între ele prin articulaţii Deplasarea organismului în spaţiu şi modificarea poziţiei corpului se realizează datorită
neîntrerupte, sinartroze. Este prezentă doar o singură diartroză – articulaţia aparatului locomotor, alcătuit dintr-un complex de organe cu structuri şi funcţii diferite:
temporomandibulară. Sinartrozele craniului sunt, la rândul lor, de două tipuri: sinfibroze segmente osoase, articulaţii şi muşchi striaţi, reţele nervoase, neuroreceptori cu căile lor
(suturi la adulţi şi membrane, fontanele, la nou-născuţi) şi sincondroze fibroase, localizate aferente şi eferente, reţele vasculare. Morfofuncţional aparatul locomotor este constituit
la baza craniului din diferite tipuri de ţesut conjunctiv şi ţesut muscular striat. Toate formaţiunile aparatului
locomotor, formate din ţesut fibros, sunt structurate conform forţelor de tracţiune directă
sau indirectă la care sunt supuse funcţional. Scheletul moale constituie o totalitate de
formaţiuni conjunctivale, care asigură funcţia de sprijin, de integrare mecanică şi biologică
a tuturor organelor si sistemelor de organe, prin intermediul cărora are loc distribuirea
vaselor sangvine şi a nervilor. În scheletul moale sunt localizate zonele de compensare
vasculară şi nervoasă (anastomoze, reţele nervoase şi vasculare, zone reflexogene,
ganglioni vegetativi şi limfatici). Acest schelet este constituit din ligamente, tendoane,
fascii, aponevroze, din ligamente şi ţesut celular lax din componenţa organelor

Coloana vertebrală este o parte componentă a scheletului axial al corpului. Prezintă o Funcţiile osului ca organ: sistemul osos îndeplineşte numai funcţii mecanice, ce asigură
structură heterogenă complexă rezultată din succesiunea alternantă a vertebrelor şi deplasarea, de unde şi a provenit termenul de aparat locomotor, care nu corespunde
discurilor intervertebrale. coloana vertebrală reprezintă un segment complex de o mare specificului morfofuncţional al acestuia.
importanţă funcţională, constituit din 33 – 34 piese osoase, Funcţiile mecanice ale sistemului osos: de sprijin, realizată prin fixaţia viscerelor şi
Vertebrele sunt dispuse în patru regiuni topografice: cervicală, toracală, lombară şi ţesuturilor moi (muşchi, fascii); de aparat antigravitar, ce contribuie la respingerea forţelor
sacrococcigiană, constituite din vertebre regionale cu anumite proprietăţi morfologice, gravitaţionale, care apasă asupra corpului; de locomoţie ce se manifestă prin formarea
corespunzătoare fiecărei regiuni. pârghiilor lungi şi scurte, puse în acţiune de muşchi; de protecţie ce se realizează datorită
Vertebrele aflate între două regiuni întrunesc în structura lor caracterele ambelor regiuni formării canalelor osoase (canalul vertebral), cutiei osoase (craniul), cavităţilor osoase
între care se găsesc, fiind numite vertebre de tranziţie. Suprafeţele de sprijin ale corpurilor (cutia toracică, cavitatea bazinului); oasele protejază de asemenea şi măduva osoasă,
vertebrale cresc de la o vertebră A B C Fig. 15. Coloana vertebrală. A – aspect anterior; B – situată în interiorul lor. Funcţiile biologice: - ţesutul osos reprezintă organul principal al
aspect posterior; C – aspect lateral. Segmentele: I – cervical; II – toracal; III – lombar; IV – metabolismului sărurilor minerale din organism, contribuind la menţinerea la un nivel
sacral; V – coccigian. 1,3 – lordozele cervicală şi lombară; 2,4 – cifozele toracală şi sacrală; constant – homeostatic – a componenţei ionice a lichidelor din organism datorită
5 – promontorium. la alta, în funcţie de solicitarea la care sunt supuse. În regiunea procesului neîntrerupt de histogeneză; - ţesutul osos este un depozit al sărurilor minerale
cervicală şi lombară diametrul transversal al corpurilor vertebrale este mai mare decât cel din organism, necesare procesului de hematopoieză; - funcţia hematopoietică; - măduva
antero-posterior, ceea ce explică posibilităţile mai mari ale acestor regiuni de a realiza osoasă reprezintă unicul izvor de celule imunocompetente din organism; - depozit de
mişcări de flexie şi extensie. În regiunea toracală predomină diametrul antero-posterior. sânge, în care se află 50% din cantitatea de sânge circulant; - posedă capacitatea de
La vertebrele adevărate deosebim: - caractere morfologice generale – constituite după un creştere şi regenerare, aflându-se într-o permanentă modelare, adaptare, reorganizare,
tip comun; - caractere regionale – determinate de diferenţe funcţionale şi raporturi îmbătrânire;
anatomice specifice; - caractere speciale – vertebrele aceleiaşi regiuni posedă
particularităţi anatomice distinctive. Caracterele generale. Vertebra (vertebra) este
constituită din două părţi principalea) anterioară, numită corp (corpus vertebrae), de
formă cilindrică cu două feţe – superioară şi inferioară, prin care vertebrele vin în contact
una cu alta prin intermediul unui disc intervertebral. Cele două suprafeţe prezintă central
o zonă spongioasă, punctul slab al vertebrei, unde se poate produce hernierea
intraspongioasă a nucleului pulpos; b) posterioară, reprezentată de arcul vertebrei (arcus
vertebrae), de pe care se desprind apofizele articulare superioare şi inferioare pare
(processus articulares superiores et inferiores) şi apofiza spinoasă (processus spinosus).
Legătura arcului cu corpul vertebral are loc prin intermediul a doi pediculi (pedunculi arcus
vertebrae), care delimitează orificiul vertebral (foramen vertebrale). Prin însumarea
tuturor orificiilor vertebrale se constituie canalul vertebral (canalis vertebralis) ce
adăposteşte măduva spinării acoperită de meninge
Particularităţile morfologice ale vertebrelor regionale Vertebrele cervicale (vertebrae Clasificarea oaselor Prin forma şi dimensiunile lor, oasele determină forma, dimensiunile
cervicales) (fig. 17) susţin şi asigură mobilitatea capului, contribuind la formarea canalului şi proporţiile organismului uman şi ale diferitor segmente. Conform formei, structurii şi
arterei vertebrale (sursa principală în vascularizarea encefalului). În comparaţie cu dimensiunilor oasele se împart în 5 grupe. - Oasele tubulare, care constituie scheletul
vertebrele altor regiuni, corpul lor este de dimensiuni mai mici, are formă prismatic- membrelor şi execută funcţii de pârghii. La ele deosebim (fig. 10): corpul sau diafiză în
patrulateră, cu diametrul transversal mai mare decât cel sagital. interiorul cărora se află canalul medular; două epifize - proximală şi distală, înzestrate cu
O particularitate caracteristică pentru toate vertebrele cervicale este prezenţa unui orificiu feţe articulare, tapetate cu cartilaj articular; între diafiză şi epifize până la vârsta de 22 – 25
la baza apofizelor transversale (foramen processus transversus), formate datorită ani deosebim o porţiune a osului numită metafiză ce corespunde zonei de creştere a
concreşterii apofizelor transversale cu rudimentele coastelor cervicale. osului în lungime. Distingem oase tubulare lungi, ce formează scheletul braţului,
Vertebra a II-a cervicală (fig. 19), axis (axis), prezintă pe faţa superioară a corpului apofiza antebraţului, coapsei şi gambei, şi oase tubulare scurte – falangele degetelor, oasele
odontoidă sau dintele axisului (dens axis). metacarpiene şi metatarsiene. Oasele spongioase în structura cărora predomină ţesutul
Vertebra a VII-a cervicală, fiind vertebră de tranziţie, se caracterizează prin lungimea osos spongios, acoperit cu o lamelă subţire de ţesut osos compact. Distingem oase
apofizei spinoase, îngroşate la capăt. Această vertebră se numeşte proeminentă spongioase lungi (coastele şi sternul) şi oase spongioase scurte (vertebrele, oasele
Vertebrele toracale, vertebrae toracicae, prezintă unele particularităţi determinate de carpiene, tarsiene şi cele sesamoide). Oasele plate participă la formarea cavităţilor
participarea lor la formarea toracelui şi asigurarea corpului şi a centurilor (oasele bolţii craniene, coxalul şi omoplatul). Oasele mixte au o
Sacrul, os sacrum (fig. 21), este un os rezultat din osificarea cartilajelor de articulaţie dintre structură complicată. Ele constau din părţi ce diferă după formă şi structură (oasele bazei
cele cinci vertebre sacrale (vertebrae sacrales). Are o formă piramidală, la care distingem craniului, vertebrele). Oasele aerofore sau pneumatice au în corpul lor cavităţi tapetate cu
următoarele părţi: baza sacrului (basis ossis sacri), orientată în sus; apexul sacrului (apex mucoasă şi pline cu aer (oasele craniului: frontalul, sfenoidul, etmoidul, maxila,
sacri), orientat în jos şi anterior; faţa anterioară pelviană (facies pelvica); faţa dorsală temporalul).
(facies dorsalis); 2 părţi 6
11Scheletul toracelui este format de 12 vertebre toracale, de 12 perechi de coaste şi de 22Caracterele particulare ale unor coaste Coasta I-a este scurtă, are o poziţie orizontală, două
stern, situat ventral pe linia mediană. Sternul (sternum) este un os spongios lung constituit feţe – superioară şi inferioară; două margini – medială şi laterală. Pe faţa superioară se află
din trei părţi: superioară – manubriul; medie – corpul; inferioară – apendicele xifoid (fig. tuberculul muşchiului scalen anterior (tuberculum musculi scaleni anterioris). Anterior de
22). Manubriul sternului (manubrium sterni) pe marginea sa superioară prezintă incizura tubercul trece şanţul venei subclaviculare (sulcus venae subclaviae), iar posterior se observă
jugulară (incisura jugularis), lateral de care se află incizura claviculară (incisura clavicularis), şanţul arterei subclaviculare (sulcus arteriae subclaviae). Tuberculul costal se află la nivelul
pentru articulaţia cu clavicula. Sub ea se găseşte incizura costală (incisura costalis), pentru unghiului costal, lipseşte creasta capului coastei. Coasta a doua, de asemenea, este scurtă. Pe
cartilajul primei coaste şi jumătate de incizură pentru cartilajul coastei a doua. La unirea faţa supero-laterală se află tuberozitatea muşchiului dinţat anterior (tuberositas musculi serati
manubriului cu corpul se formează unghiul sternului (angulus sterni). Corpul sternului ( anterioris). Nu are şanţ costal. Coastele XI şi XII nu au tuberculi costali, iar capul nu are creastă,
corpus sterni) pe faţa anterioară prezintă 3 – 4 linii transversale (locul de unire al deoarece se articulează cu o fosă deplină pe corpul vertebrelor omonime.
sternebrelor); pe marginile corpului se observă incizuri costale (incisurae costales) pentru
articularea cu cartilajul coastelor 2 – 7. Coastele (costae) sunt oase spongioase lungi, în
număr de 12 perechi, la care deosebim: partea posterioară osoasă şi anterioară mai scurtă
– cartilaginoasă (fig. 23). După modul de unire cu sternul, coastele se împart în: adevărate
(costae verae), care prin părţile lor cartilaginoase se unesc nemijlocit cu sternul – primele
şapte perechi (I – VII); coaste false (costae spuriae), perechile VIII – X, care se unesc cu
cartilajul coastei a VII prin intermediul unei lamele cartilaginoase comune; coaste flotante
Corpul (corpus costae) prezintă două feţe – internă şi externă, şi două margini –
superioară şi inferioară. De-a lungul marginii inferioare trece şanţul costal (sulcus costae)
pentru fasciculul vasculonervos intercostal. Pe extremitatea posterioară distingem: capul
coastei (caput costae) prevăzut cu două suprafeţe articulare.

Scheletul bratului Oasele antebraţului Antebraţul este constituit din două oase tubulare lungi: ulna situat
Humerusul (humerus) este un os tubular lung, care prezintă o diafiză şi două epifize, medial şi radius de partea laterală (fig. 58). Fiecare os este constituit din corp şi două
proximală şi distală (fig.57). Epifiza proximală este formată din: cap (caput humeri), de extremităţi. Diafizele celor două oase sunt prismatic triunghiulare fiecare prezentând trei
formă sferică, orientat medial şi puţin posterior. Axul său formează cu axul diafizei un feţe şi trei margini: faţa posterioară (facies posterior), faţa anterioară (facies anterior) şi
unghi de 130º. Capul humerusului articulează cu cavitatea glenoidală a scapulei; pe faţa laterală a radiusului (facies lateralis), iar la ulnă faţa medială (facies medialis
marginea lui trece un şanţ circular, numit colul anatomic (collum anatomicum); doi Ulna (ulna). Epifiza proximală este formată din 2 apofize: una posterioară, proces
tuberculi – tuberculul mare (tuberculum majus), situat pe partea laterală a capului, şi olecranian (olecranon) şi alta anterioară, numită proces coronoidian (processus
tuberculul mic (tuberculum minus), situat pe partea anterioară a epifizei. Între tuberculi se coronoideus) (fig. 58). Între aceste apofize se află incizura trohleară (incisura trochlearis)
află şanţul intertubercular (sulcus intertubercularis), delimitat de creasta tuberculului ce se articulează cu trohleea humerusului. Faţa laterală a apofizei coronoide prezintă o
mare (crista tuberculi majoris) şi creasta tuberculului mic (crista tuberculi minoris). Prin suprafaţa articulară, numită incizura radială (incisura radialis), care se va articula cu capul
şanţ trece tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial. Porţiunea de os mai jos de radiusului.
tuberculi este mai îngustă şi constituie colul chirurgical (collum chirurgicum) Radiusul (radius) (fig. 58). Epifiza superioară este compusă din trei elemente: capul (caput
radium) cu o depresiune pe faţa lui superioară, numită foseta capului radial (fovea
articularis), care corespunde capitulului humerusului, şi circumferinţa capului
(circumferentia articularis) ce corespunde incizurii radiale de pe ulnă; colul (collum radii),
porţiunea îngustă dintre cap şi corp; tuberozitatea radiusului (tuberositas radii) situată mai
jos de col, locul de inserţie al muşchiului biceps brahial. Pe partea medială a epifizei distale
se află incizura ulnară (incisura ulnaris), cu care articulează capul ulnei. Faţa laterală se
prelungeşte cu o proeminenţă osoasă, numită apofiza stiloidă (processus stiloideus).
Oaselel membrului inferior se divid in 2 grupe : Scheletul mâinii Denumirea de mână provine de la latinescul manus, derivat din
Centura peliviana sau bazinul manipulus. Mâna este cel mai perfecţionat segment al aparatului locomotor al omului şi
oasele bazinului:centura pelviana este formata din 2 oase coxale unite posterior cu osul reprezintă un organ complex alcătuit din 27 oase.
sacru iar anterior sunt unite intre ele . Oasele mâinii (ossa manus). Scheletul mâinii este format din 27 oase (fig. 59) subdivizate
pina la virsta de 14 -16 ani osul oxal era format din 3 oase separate :ileonul, în oasele carpului (ossa carpi), oasele metacarpului (ossa metacarpi) şi oasele degetelor
eschionul,pubis.corpurile acestor oase formeaza cavitatea acetabulara care constituie o mâinii (ossa digitorum manus). Carpul (carpus) este format din opt oase dispuse în două
fosa articulara pentru corpul femurului. rânduri, câte patru în fiecare rând. Începând de la police, în rândul proximal se află
Ileonul este fosrmat din corp si aripa următoarele oase: scafoidul (os scaphoideum), semilunarul (os lunatum), tricvetrul (os
Creasta ileaca in partea inter si post formeaza niste excrescente osoase care se numesc triquetrum) şi pisiformul (os pisiforme); în rândul distal, în aceeaşi ordine se găsesc:
spine ileace ,2 spine sup si 2 inf trapezul (os trapezium), trapezoidul (os trapezoideum), capitatul (os capitatum) şi osul cu
pe fata interna a aripei se afla o dipresiune care se numste fosa ileaca cârlig (os hamatum). Toate oasele sunt înzestrate cu feţe articulare pentru articularea cu
Limita inerioara a fostei ileace formeaza linia arcuata oasele vecine. În ansamblul lor ele formează un masiv osos carpian de formă semicilindrică
Ischionul cuprinde porţiunea postero-inferioară a osului. El este format din corp şi o prezentând patru feţe. Faţa anterioară este concavă formând şanţul carpian. Metacarpul
ramură . La limita dintre corp şi ramură se găseşte tuberozitatea ischiadică . Superior de (metacarpus) este format din cinci oase tubulare scurte, numite metacarpiene (ossa
această tuberozitate se află spina ischiadică ce desparte două incisuri: inferioară – incisura metacarpalia), cu o singură epifiză (oase monoepifizare). Enumerarea lor se face latero-
ischiadică mică şi incisura ischiadică mare (. Ramura ischionului unindu-se cu ramura medial de la police (I) spre degetul mic (V). Fiecare os metacarpian prezintă un corp
inferioară a pubisului, delimitează gaura obturată (corpus), o bază (basis) şi un cap (caput).
Pubisul reprezintă porţiunea antero-inferioară a coxalului. În alcătuirea lui distingem un Oasele degetelor mâinii (ossa digitorum manus). Mâna posedă cinci degete numerotate
corp şi două ramuri – ramura superioară care coteşte sub un unghi ascuţit (unghiul latero-medial de la I la V: degetul mare sau policele (pollex), indicele (index), mijlociul
pubisului) şi se continuă cu ramura inferioară .La acest nivel de trecere a ramurii (digitus medius), cel mai lung, inelarul (digitis annularis) şi degetul mic (digitus minimus
superioare în cea inferioară, imediat sub unghiul pubian, se află o suprafaţă ovală, faţa sau auricularis). Oasele, care formează degetele, se numesc falange (phalanges digitorum).
pubiană sau simfizară care se articulează cu suprafaţa similară a pubisului de partea Sunt oase tubulare scurte, câte trei pentru degetele II – IV: proximală, phalanx proximalis,
opusă, formând simfiza pubiană. medie, phalanx media, şi distală,
Fiecare falangă prezintă o bază (basis phalangis), care se articulează cu capul
metacarpianului corespunzător, un corp (corpus phalangis) şi un cap.
5SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR 6Epifiza superioară este voluminoasă, fiind constituită din doi condili: condilul medial
SINT ALC DIN 3 SEGMENTE :COAPSA-ESTE FORMata din 2 oase :femur ,patela (condylus medialis) şi condilul lateral. Fiecare condil prezintă o faţă superioară articulară .
gamba:tibia si fibia;picior propriu zis :tars,metatars ,falangele degetelor . Epifiza inferioară este mai puţin dezvoltată ca cea superioară şi prezintă următoarele
Femurul-este cel mai lung si cel mai mare os tubular.Corpul are o suprf neteda cu exceptia elemente: - faţa articulară inferioară ce joncţionează cu astragalul; - maleola medială
partii posterioare unde se afla o suprafata rugoasa care se numeste linia aspra .Lin aspra la (malleolus medialis), care deviază pe partea medială a tibiei în sens inferior; posterior de
capatul inferior se difera delimitind fata poplitee .La epifiza proximala se afla capul ea se află şanţul maleola prin care trece tendonul muşchiului tibial posterior. Lateral
femurului cu fosa acetabul;ara prezintă o faţă articulară pentru talus - incisura fibulară ce se află pe marginea laterală,
ColUL femurului are 2 trohandere (mare si mic)intra aceste troh trece anterior linia serveşte pentru joncţiunea cu fibula
intertrohaderiana iar posterior creasta Fibula este un os tubular lung care, la fel, prezintă un corp şi două epifize Corpul este
Epifiza inferioară este mai voluminoasă, fiind formată din două proeminenţe articulare, prismatic triunghiular şi prezintă trei feţe şi trei margini: faţa laterală), faţa medială şi faţa
numite condili: condilul medial) şi condilul lateral Anterior cei doi condili converg spre o posterioară delimitate prin trei margini – marginea anterioară marginea posterioară şi
suprafaţă articulară, numită faţa patelară), iar posterior condilii sunt separaţi prin fosa marginea medială, numită interosoasă.
intercondilară. Mai sus de feţele articulare ale condililor se află câte o proeminenţă, Pe epifiza superioară se află capul fibulei.
numite epicondilul medial) şi respectiv epicondilul lateral pe care se inseră ligamentele Capul se prelungeşte superior cu un vârf (apex capitis fibulae), unit cu corpul printr-un col.
colaterale ale articulaţiei genunchiului. Epifiza inferioară este formată de o proeminenţă vizibilă sub piele, numită maleola
laterală.
oasele tarsiene este alc din 7 oase sponjioase situate in 2 rinduri
Primul rind este altc din osul navicular 3 oase cuniforme si osul cuboid
Oasele metatarsului -5 oase tubulare scurte altc din corp ,cap si baza/
7oasele falangelui /degetelor 1Articulatiile coloanei vertebrale
cheletul degetelor de la picior se aseamănă cu falangele degetelor de la mână numai că coloana vertebrală este unită nemijlocit cu craniul, cu coastele şi cu oasele coxale.
sunt mai scurte. Degetul I se numeşte haluce iar degetul V – deget mic Cu excepţia Vertebrele se unesc între ele prin articulaţii cu mobilitate redusă, iar din sumaţia mişcărilor
halucelui, care are numai două falange – una proximală şi una distală, fiecare deget are posibile, în acestea se realizează mişcările ample ale coloanei ca întreg. Fiecare vertebră
câte trei falange – proximală. Falangele sunt oase tubulare scurte şi prezintă un corp un adevărată articulează cu vertebra adiacentă în trei puncte: două, situate posterior,
cap şi o bază). Capul şi baza sunt înzestrate cu feţe articulare pentru unirea cu oasele joncţionează cu apofizele articulare, al treilea punct, situat anterior, uneşte corpurile
metatarsiene şi a falangelor între ele. Fiecare falangă distală se termină cu o tuberozitate). vertebrelor prin discurile intervertebrale. Vertebrele adevărate articulează între ele prin
În regiunea articulaţiilor metatarsofalangiene I şi V şi în articulaţia interfalangiană a corpurile lor şi procesele articulare (fig. 66). Corpurile vertebrelor adiacente sunt unite
halucelui constant se determină oase sesamoide. prin intermediul a 24 de discuri fibro-cartilaginoase intervertebrale şi al ligamentelor
vertebrale longitudinale anterior şi posterior. Primul disc se află între axis şi cea de-a 3-a
vertebră cervicală, iar ultimul între corpul celei de-a 5-a vertebre lombare şi baza sacrului.
orma şi funcţionalitatea discului intervertebral influenţează perfomanţele funcţionale ale
coloanei vertebrale. Discul intervertebral, (discus intervertebralis) este compus din patru
părţi (fig. 67): porţiunea centrală (nucleul pulpos); inelul fibros sau lamelar; două plăci
terminale cartilaginoase.
Nucleul pulpos (nucleus pulposus), de o consistenţă gelatinoasă, amortizează şi distribuie
presiunea în timpul mişcărilor şi diminuează presiunea verticală suportată de corpurile
vertebrelor.
Inelul fibros (anulus fibrosus) este format din lamele de fibre de colagen dispuse
concentric şi încrucişat în jurul nucleului pulpos
2Articulaţiile craniului Deosebim articulaţiile oaselor craniului şi articulaţia craniului cu Articulaţiile oaselor antebraţului Epifizele ulnei şi radiusului se unesc între ele prin două
coloana vertebrală. Majoritatea oaselor craniului sunt unite între ele prin articulaţii diartroze (fig. 81): articulaţia radioulnară proximală (articulatio radioulnaris proximalis) şi
neîntrerupte, sinartroze. Este prezentă doar o singură diartroză – articulaţia articulaţia radioulnară distală (articulatio radioulnaris distalis). Diafizele oaselor
temporomandibulară. Sinartrozele craniului sunt, la rândul lor, de două tipuri: sinfibroze antebraţului sunt unite prin sinartroză sinfibroză – membrana interosoasă a antebraţului
(suturi la adulţi şi membrane, fontanele, la nou-născuţi) şi sincondroze fibroase, localizate (membrana interossea antebrachi), care completează spaţiul dintre marginile interosoase
la baza craniului. Printre acestea se numără synchondrosis spheno-occipitalis dintre corpul ale acestora. Marginea superioară este subţire şi delimitează cu epifizele proximale ale
sfenoidului şi partea bazilară a occipitalului, synchondrosis petro-occipitalis între piramida oaselor antebraţului un orificiu, prin care trece artera interosoasă posterioară. Superior de
temporalului şi partea bazilară a occipitalului. Odată cu vârsta are loc osificarea marginea de sus a membranei interosoase, între oasele antebraţului, se întinde un fascial
cartilajului, acestea devenind sinostoze. fibros, numit coardă oblică (chorda obliqua); superior se inseră pe apofiza coronoidă,
încrucişează tendonul bicepsului şi se termină pe radius, puţin inferior de tuberozitatem.
articulaţiile trunchiului articulaţiile coloanei vertebrale Constituind segmentul axial al Articulaţiile coloanei vertebrale cu craniul (fig. 69). Legătura capului cu coloana vertebrală
corpului, coloana vertebrală este unită nemijlocit cu craniul, cu coastele şi cu oasele este complexă. Ea se realizează prin două articulaţii – una între condilii occipitali şi atlas, şi
coxale. Vertebrele se unesc între ele prin articulaţii cu mobilitate redusă, iar din sumaţia alta între atlas şi axis. Ele sunt mobile şi permit mişcări în jurul a trei axe, ca şi în
mişcărilor posibile, în acestea se realizează mişcările ample ale coloanei ca întreg. Fiecare articulaţiile sferoide. Articulaţia atlantooccipitală, articulatio atlantooccipitalis, are loc
vertebră adevărată articulează cu vertebra adiacentă în trei puncte: două, situate între condilii occipitali şi fosetele articulare superioare ale maselor laterale ale atlasului.
posterior, joncţionează cu apofizele articulare, al treilea punct, situat anterior, uneşte Ambele oase sunt unite şi prin membranele: atlantooccipitală anterioară (membrana
corpurile vertebrelor prin discurile intervertebrale. Prin această unire se formează doi atlantooccipitalis anterior), dintre arcul anterior al atlasului şi marginea anterioară a
piloni – unul anterior, constituit din corpurile vertebrelor şi discurile intervertebrale, şi orificiului occipital, şi membrana atlantooccipitală posterioară (membrana
unul posterior, format din arcurile vertebrelor şi articulaţiile intervertebrale. Datorită atlantooccipitalis posterior) dintre arcul posterior al atlasului şi marginea posterioară a
funcţiilor şi numărului mare de muşchi ce se inseră, în structura coloanei vertebrale orificiului occipital mare. Prin ultima se trece cu acul când se fac puncţiile suboccipitale.
deosebim câteva tipuri de uniri (fig. 66): 1) sindesmoze – ligamentele lungi şi scurte; 2) Este o articulaţie combinată de tip elipsoidal cu două grade de libertate. Mişcările se
sinelastoze – ligamentele galbene; 3) sincondroze – discurile intervertebrale; 4) sinostoze realizează în jurul axului frontal – flexia şi extensia, şi în jurul axului sagital – lateroflexia
– dintre vertebrele sacrale; 5) simfize – dintre sacru şi coccis; 6) diartroze – dintre (înclinarea laterală a capului).
apofizele articulare. Coloana vertebrală, formând un complex osteo-ligamentar, prezintă o
formaţiune elastică şi flexibilă, datorită alternării elementelor rigide osoase – vertebrele –
cu elemente elastice – discuri intervertebrale.
Articulaţia oaselor antebraţului cu oasele mâinii Această unire se efectuează prin Articulaţia calcaneocuboidiană, articulatio calcaneocuboidea, este formată de faţa
articulaţia radiocarpiană (articulatio radiocarpea). Ea se numeşte radiocarpiană deoarece articulară cuboidală a calcaneului şi faţa articulară posterioară a cuboidului. Articulaţia e
din cele două oase ale antebraţului numai radiusul se articulează direct cu carpul, ulna siliformă, feţele articulare sunt maximal congruente, mişcările sunt limitate. Capsula
fiind separată de carp prin discul articular al articulaţiei radioulnare distale. Este o articulară se inseră la periferia cartilajului hialin, fiind mai laxă lateral decât medial. Partea
diartroză compusă, elipsoidală, formată de faţa articulară carpiană a radiusului, discul plantară a capsulei e fortificată de ligamentul calcaneocuboid plantar, lig.
articular şi de feţele articulare superioare ale scafoidului, semilunarului şi tricvetrului (fig. calcaneocuboideum plantare, şi ligamentul plantar lung, lig. plantare longum, cel mai
82, 83, 84). Acesta din urmă se va articula cu discul articular. puternic din ligamentele piciorului. Acest ligament începe pe faţa inferioară a calcaneului
şi se inseră pe bazele oaselor II – V metatarsiene.
Articulaţia transversă a tarsului, articulatio tarsi transversa sau articulaţia lui Chopart (fig. Art cubitala sau cotului este o articulatie compusa deoarece ea formeaza
93), este formată din articulaţia talonaviculară şi articulaţia calcaneocuboidiană. Interliniul Art radio carpiene este formata extremitatea distala a radiusului si oasele carpiene si in
articular este dispus transversal, având forma literei “S” culcat. Pentru această articulaţie primul rind al corpului. Ea se numeşte radiocarpiană deoarece din cele două oase ale
este specific prezenţa unui ligament comun pentru ambele articulaţii, numit bifurcat, antebraţului numai radiusul se articulează direct cu carpul, ulna fiind separată de carp prin
lig.bifurcatum, denumit “cheia articulaţiei”. Această denumire este justificată deoarece discul articular al articulaţiei radioulnare distale. Este o diartroză compusă, elipsoidală,
pentru dezarticulare este absolut necesară secţionarea sa. Posterior se inseră pe marginea formată de faţa articulară carpiană a radiusului, discul articular şi de feţele articulare
superioară a calcaneului şi se împarte în două fascicule: unul medial, ligamentul superioare ale scafoidului, semilunarului şi tricvetrului (fig. 82, 83, 84). Acesta din urmă se
calcaneonavicular, lig. calcaneonaviculare, care este mai gros şi se inseră pe toată va articula cu discul articular
lungimea marginii posterolaterale a navicularului; celălalt fascicul, lateral, ligamentul Articulaţia radioulnară distală (articulatio radioulnaris distalis) este o articulaţie trohoidă,
calcaneocuboidian, lig. calcaneocuboideum, se inseră pe faţa dorsală a osului cuboid. uniaxială, alcătuită de incizura ulnară a radiusului şi capul ulnei, completate de discul
articular (discus articularis) fibrocartilaginos triunghiular. Acest disc separă articulaţia
radioulnară distală de articulaţia radiocarpiană
. art oaselor mainii –art medio carpiana care uneste rindul proximal cu rindul distal al
carpului
art intercarpiene unesc oasele carpiene intre ele
Articulaţia radioulnară proximală (articulatio radioulnaris proximalis) constituie o
articulaţie trohoidă formată de unirea circumferinţei articulare a radiusului şi incizura
radială a ulnei. Este o articulaţie trohoidă, care anatomic face parte din articulaţia cotului.
Între marginea inferioară a incizurii radiale a ulnei şi partea medială a colului radial se află
ligamentul pătrat (lig. quadratum). Contribuie la limitarea mişcării de supinaţie

Articulaţiile metatarsofalangiene, articulationes metatarsophalangeae, sunt formate de Articulaţia cotului (articulatio cubiti) uneşte oasele antebraţului - radiusul şi ulna – cu
capetele oaselor metatarsiene şi bazele falangelor proximale ale degetelor. Capsula este humerusul. Articulaţia cotului este formată din trei articulaţii: humeroulnară,
fină şi laxă, fortificată din partea laterală şi medială de ligamentele colaterale, ligg. humeroradială şi radioulnară proximală (fig. 79, 80). Toate aceste trei articulaţii au o
collateralia; inferior de ligamentele plantare, ligg. plantaria; ligamentul metatarsian capsulă şi o cavitate comună, anatomic şi chirurgical se descriu ca o singură articulaţie.
Articulaţia scapulohumerală sau articulaţia umărului (articulatio humeri) este o articulaţie
sferoidă, care uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidă a scapulei (fig.77, 78). Deoarece
capul humerusului este mai mare decât cavitatea glenoidală, articulaţia prezintă o
formaţiune acomodatoare, care măreşte cavitatea de recepţie, numită labrum glenoidian.

Articulaţiile centurii membrului inferior (articulationes cinguli membri inferioris) se


formează la unirea oaselor bazinului între ele în două planuri: anterior, prin simfiza
pubiană, şi posterior cu osul sacrum prin articulaţiile sacroiliace (fig. 85). Din unirile
acestor oase rezultă bazinul, unit cu coloana vertebrală prin articulaţia lombosacrală, iar
de părţile laterale – cu partea liberă a membrului inferior
Tesutul epitelial 2.Epiteliile glandulare produc substante de secretie. Celulele lor sunt de
Acopera suprafata externa a corpului intrand in alcatuirea tegumentului. De obicei, ovale sau sfericesi au numeroase mitocondrii si un aparat Golgi
asemenea, el captuseste suprafata interna a organelor cavitare (tub digestiv si la foarte dezvoltat. Ele alcatuiesc parenchimul glandular care se asociaza
nivelul cailor respiratorii) si de asemenea, mai participa si la formarea glandelor cu tesut conjunctiv, vase de sange, limfatice si nervi si formeaza
secretorii. O parte din tesuturile epiteliale receptioneaza stimuli din mediul extern, glandele secretoare. Acestea pot fi:
adica prezinta terminatii nervoase si va intra in structura retinei, al epiteliului -exocrine - produsul de secretie este eliminat la exterior printr-un canal
olfactiv (mucoasa narina) precum si in structura pielii (participa la transmiterea (glandele sudoripare si sebacee) sau in cavitati (glandele salivare si
sensibilitatiii tactile). Tesutul epitelial nu prezinta vascularizatii si se hraneste pe
gastrice)
baza tesutului conjunctiv.
-endocrine - produsul de secretie - hormonii - este eliminat direct in
Celulele epiteliale sunt strans unite intre ele, printre celule aflandu-se o
sange; nu au canal excretor (tiroida, paratiroida, glandele suprarenale
substanta numita ciment, daca se gaseste in cantitati mici, si
etc.)
fundamentala, daca se gaseste in cantitati mari. Legatura dintre celule
-mixte au dubla secretie (hormoni si alti produsi) (pancreasul, testiculul,
se realizeaza cu ajutorul tonofibrilelor sau desmozomilor (se considera a
ovarul). Unele glande exocrine sunt unicelulare (exemplu, glandele din
fi prelungiri ale reticulului endoplasmatic). In zona de legatura cu tesutul
mucoasa bucala, din epiteliul intestinal, din epiteliul arborelui respirator
conjunctiv, celulele epiteliale sunt asezate pe o membrana bazala, care
etc.). Acestea au, in general, forma unui caliciu (de unde si numele de
are rol de suport si de schimb nutritiv cu acest tesut.
glande caliciforme) si secreta mucus.
Epiteliile de acoperire sunt localizate in piele si mucoasele organelor
3.Epiteliile senzoriale sunt specializate in receptionarea diferitilor stimuli
cavitare.Dupa numarul straturilor de celule pot fi: unistratificate,
din mediu. Ele sunt formate din celule senzoriale si celule de sustinere.
pluristratificate sau pseudostratificate.
Celulele senzoriale au fie 2 prelungiri (una apicala si alta bazala), fie
a) Tesuturile epiteliale de acoperire unistratificate cu celule:
numai una apicala cu rol in receptionarea excitatiilor din mediu. Aceste
-pavimentoase se gasesc in tunica interna a capilarelor sangvine si
excitatii sunt trransformate in influx nervos si transmise terminatiilor
limfatice, peritoneu (sustine organele abdominale), pericardul inimii,
nevoase ale neuronilor senzitivi cu care vin in contact prin polul bazal.
foitele pleurale (plamani), alveolele pulmonare.
-cubice se gasesc la nivelul bronhiolelor si in canalele unor glande
secretorii
-cilindrice se gasesc in organele tubului digestiv in regiunea situata intre
stomac si rect, mucoasa nazala si trompei uterine.

Tesutul conjunctiv b).Tesutul conjunctiv semidur este un tesut elastic dar si


Este tesutul care asigura rezistenta organismului. Leaga diferite organe interne intre rezistent. Exista trei feluri: - hialin: fibrele sunt elastice si foarte dense.
ele, are rol trofic (de hranire) - depozitand grasimi, intervine in apararea organismului,
in fagocitoza etc.
Ex.: cartilajele costale;- elastic: fibre elastice mai putin dense. Ex.:
Tesutul conjunctiv este alcatui- celule;- fibre: de colagen, reticulina, elastina ;- pavilionul urechii;- fibros: predomina fibrele de colagen, dar sunt si fibre
substanta fundamentala, care poate fi: moale, semidura, dura. elastice. Ex.:discurile intervertebrale.
a).Tesutul conjunctiv moale poate fi :- lax: contine in proportii relativ egale celule, Tesutul cartilaginos nu este vascularizat, nutritia (hranirea) lui
substanta fundamentala si fibre; realizandu-se prin difuziune de la
- reticulat: format din fibre de reticulina dispuse sub forma de retea, in ochiurile careia
se afla substanta fundamentala si celulele de origine ale elementelor figurate ale
nivelul capilarelor pericondrului (o membrana ce imbraca
sangelui. Se gaseste de ex. in maduva hematogena din oase. cartilajul).
- adipos: contine celule globuloase care au acumulat central grasime ce impinge c).Tesutul conjunctiv dur intra in alcatuirea oaselor.Este format din:-
nucleul la periferie. Se gaseste in hipoderm (stratul profund al pielii). celule (osteoblaste, osteocite, osteoplaste);- fibre
- fibros: contine predominant fibre colagene si elastice, putine celule si substanta - substanta fundamentala (oseina)
funda-mentala. Intra in constitutia fasiilor care invelesc muschii.- elastic: contine
numeroase fibre de elastina, anastomozate in retele, cu putine celule si substanta
Tesutul osos este:- compact, aflat in diafiza oaselor lungi si la exteriorul
fundamentala. Se gasesc in tunica mijlocie a vaselor de sange. oaselor scute si late;- spongios, formeaza epifizele oaselor lungi.
d).Tesutul conjunctiv fluid -> sangele este un lichid vital existent în
corpul oamenilor precum si în cel al animalelor, care hraneste toate
organele si tesuturile corpului si elimina substantele nefolositoare sau
reziduale din organism.

tesutul muscularMuschii corpului uman se grupeaza in trei clase: Tesutul nervos este alcatuit din neuroni, celule diferentiate specific care
 Prima clasa este formata din muschi scheletici, adica muschii striati care se fixeaza genereaza si conduc impulsurile nervoase si celule gliale, care formeaza
pe schelet. Acestia sunt controlati de creier si impreuna cu oasele pe care se fixeaza cu
tendoane, sunt responsabili de orice miscare voluntara, constienta de la zambet pana
un tesut de suport sau interstitial al neuronilor.
la urcatul scarilor. A doua clasa este formata din muschi netezi. Numele lor la fel ca Celulele gliale, in numar de peste zece ori mai mare decat cel al
si in cazul muschilor striati, provine de la structura microscopica. Rolul lor este neuronilor, se afla printre acestia. Aceste celule indeplinesc mai multe
realizarea miscarilor involuntare ale organelor interne, de exemplu miscarile din roluri: de sustinere, fagocitoza, aparare si troficitate (hranire). Spre
intestin sau din vezica urinara, care nu pot fi controlate constient, voluntar. Cea de- deosebire de neuroni, celulele gliale se pot divide, ocupand locul
a treia clasa este formata din muschiul care reprezinta cea mai mare parte din masa
inimii, muschiul cardiac. Un muschi se contracta daca filamentele alcatuite din miozina
neuronilor distrusi.Proprietatile neuronului
aluneca pe filamentele subtiri alcatuite din actina. 1.Excitabilitatea - Proprietatea neuronului de a raspunde la actiunea
Filamentele se organizeaza in manunchiuri numite miofibrile. Intre miofibrile se afla unui excitant (lovitura): mecanic, fizic (cald, rece), chimic (otetul),
granule de glicocen - rezervoarele de combustibil ale muschilor - si mitocondrii care au electric (curent electric).
rolul de centrale energetice. In mitocondrii se ard moleculele nutritive, energia 2.Conductabilitatea - Proprietatea neuronului de a conduce informatii
eliberata astfel se inmagazineaza in legaturi chimice utile celulei.
sub forma unui influx nervos (impuls).
-dendritele-corpul neuronului-axon-ramificatiile axonului
-dendritele-corpul neuronului(II)- axon(II)
NeuronulEste o celula de forma stelata cu una sau mai multe
prelungiri. Componentele neuronului sunt: corpul celular si prelungirile
acestuia.1.Corpul celular formeaza substanta cenusie a sistemului
nervos central si din ganglionii nervosi periferici. Este delimitat de o
membrana lipoproteica: neurilema, are citoplasma: neuroplasma, care
contine organite celulare si un nucleu, de obicei central, cu unul sau mai
multi nucleoli. Centrozomul lipseste din celula nervoasa, care nu se
divide. Unele organite celulare (mitocondrii, reticul endoplasmatic) sunt
prezente si in alte celule, iar altele sunt specifice neuronului: corpusculii
Nissl si neurofibrilele.
2. Prelungirile neuronale sunt:Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice
extrem de ramificate, continand neurofibrile si corpi Nissl la baza lor. Ele
conduc influxul nervos centripet (aferent), adica dinspre varfurile
ramificatiilor spre centru - spre corpul celular.

Axonul este o prelungire unica, lunga (poate atinge si


un metru), alcatuita din axoplasma (continuarea neuroplasmei) si
axolema (continuarea neurilemei).

Celula este unitatea de baza morfofunctionala si genetica a organizarii materiei vii. Totalitatea oaselor capului formează craniul. El îndeplineşte două funcţii principale:
Poateexista singura sau in grup, constituind diferite tesuturi. adăposteşte encefalul şi organele de simţ (organul văzului, auzului, mirosului şi al
Forma celulelor este legata de functia lor. Initial toate au forma globuloasa, dar ulterior gustului), precum şi segmentele iniţiale ale aparatului de import al materiei cum sunt:
potdeveni fusiforme, stelate, cubice, cilindrice,etc; unele, cum sunt celulele sangvine, ovulul, cavitatea bucală şi cavitatea nazală
celuleleadipoase sau cartilaginoase, isi pastreaza forma globuloasa. Corespunzător acestor funcţii, craniul este alcătuit dintr-un etaj superior, neurocraniu, şi
Proprietatile celulei Celulele au o serie de proprietati generale si speciale, care le asigura altul inferior numit viscerocraniu. Craniul este structurat din 23 oase din care numai
indeplinirea roluluispecific in ansamblul organismului. Dintre aceste proprietati, sinteza mandibula şi hioidul sunt mobile.
proteica, reproducerea celularasi metabolismul celular au fost deja studiate. Proprietati
Neurocraniul (neurocranium) constituie porţiunea superioară şi posterioară a craniului.
importante ale celulei sunt insa atattransportul transmembranar, cat si potentialul
Din punct de vedere topografic, este împărţit în două porţiuni: bolta craniană sau calvaria
de membrana.
şi baza craniului. Ele sunt separate printr-un plan orizontal care trece prin glabelă şi
Structura celulei In alcatuirea celulei distingem trei parti componente principale: 1. membrana
protuberanţa occipitală externă
celulara;2.citoplasma; 3. nucleul.
Membrana celulară se află la periferia celulei. Membrana este un complex molecular lipoproteic Baza craniului este străbătută de numeroase orificii şi fisuri prin care trec cele 12 perechi
care înconjoară celula și este considerată astăzi „organul care mediază și controlează interacțiunile de nervi cranieni, ramificările lor, precum şi arterele şi nervii craniului şi encefalului.
celulei cu toate componentele mediului, fie ele molecule mici, molecule mari sau alte celule”. Este Osul frontal (os frontale) este un os impar ce contribuie la delimitarea cavităţii nazale, a
alcătuită din: proteine, un dublu strat fosfolipidic, colesterol, carbohidrați, alte lipide. Membrana are
permeabilitate selectivă.
orbitelor, a fosei craniene anterioare şi a fosei temporale. Este alcătuit din scuama
Citoplasma este o substanță de consistență gelatinoasă care ocupă interiorul celulei și în care sunt frontalului (squama frontalis), partea orbitală (pars orbitalis) şi partea nazală (pars nasalis)
scufundate nucleul împreună cu celelalte organite celulare (structuri foarte mici, prezente în (fig. 34). Scuama frontală are forma unei lame cu faţa externă convexă şi cea internă
interiorul celulelor, care îndeplinesc anumite funcții). Are o structură complexă. Organitele celulare concavă. Pe faţa externă (facies externa) deosebim două tuberozităţi frontale (tuber
sunt de două tipuri:comune (pe care le întâlnim la toate tipurile de celule);specifice (care sunt
necesare doar anumitor tipuri de celule).organitele comune sunt:reticulul frontale), sub care se află arcurile sprâncenoase (arcus superciliaris), ce se termină de
endoplasmaticribozomiilizozomiiaparatul Golgimitocondriilecentrozomul (centrul celular).Organitele partea medială cu o proeminenţă, numită glabela (glabella). La limita dintre scuamă şi
specifice sunt: miofibrilele (le găsim doar în fibra musculară), eurofibrilele și corpusculii părţile orbitale ale osului se află marginea supraorbitală (margo supraorbitalis) pe partea
Nissl(specifice celulei nervoase). medială a căreia se observă incizura supraorbitală (incisura supraorbitalis), iar uneori
Nucleul este un corpuscul de dimensiuni mari, aflat în citoplasma celulei, are formă sferică, conține
materialul genetic (ADN) responsabil de funcționarea celulară (rol de centru de control al activității orificiul supraorbital (foramen supraorbitale) prin care trec nervii şi vasele omonime.
celulei) și de a transmite caractere ereditare.La rândul său, nucleul este alcătuit din:membrană Lateral marginea supraorbitală trece în apofiza zigomatică (processus zygomaticus). De la
nucleară dublă, care se numește cariolemă ;citoplasmă nucleară, numită și carioplasmă (un suc acest proces începe o linie cu traiect ascendent – linia temporală (linea temporalis)
nuclear vâscos), care conține o rețea de filamente subțiri numită cromatină; cromatina conține
molecule de ADN, care formează cromozomii. Nucleul conține unul sau doi nucleoli care sunt
Faţa internă (facies interna) prezintă pe linia mediană şanţul sinusului sagital superior
mici corpuri sferice cu rol de a transmite mesaje ribozomilor din citoplasmă pentru a fabrica (sulcus sinus sagittalis superioris), care în partea inferioară a scuamei continuă cu creasta
proteine. frontală (crista frontalis). La baza crestei se află orificiul orb
Osul occipital (os occipitale) este un os impar, aşezat la partea postero-inferioară a
craniului. Prin el trece un orificiu larg, foramen magnum, prin care cavitatea craniului
comunică cu canalul vertebral. Acest orificiu este delimitat de părţile componente ale
osului: scuama occipitală
Osul temporal (os temporale) este un os pereche cu o structură foarte complicată ce
contribuie la formarea bazei craniului. În interior conţine organul acustic şi vestibular şi
este situat între occipital, parietal şi sfenoid. În structura lui deosebim partea scuamoasă,
partea timpanică şi piramida sau partea pietroasă