Mâine, după ce panarama de Congres PSD se va fi terminat, eu văd așa: Liviu Dragnea se va pupa

în Piața Endependenți cu toți așa-zișii disidenti din Partid: Codrin Ștefănescu, Nicu Bănicioiu,
Ecaterina Andronescu, Adrian Țuțuianu, Marian Oprișan, Mihai Tudose, Liviu Pleșoianu și câți or
mai fi.
Ăștia n-au fost disidenți. Au fost niște actori care și-au jucat bine rolul. Dovada este că niciunul
dintre ei, în disidența lor, nu a pus în discuție lucrurile cu adevărat grave pe care le-au generat
politicile promovate de Liviu Dragnea: catastrofa fiscală, șarlatania salarială, izolarea României față
de UE, izolarea partidului față de socialiștii europeni, agenda pro-infractori, catastrofala prăbușire a
partidului în ultimele două sondaje de opinie.
Niciunul nu a clamat revenirea partidului în limitele valorilor europene, toți s-au axat pe chestiuni
strict organizatorice: admisibilitatea candidaturilor, norma de reprezentare, egalitatea de gen,
numărul de observatori. Adică fleacuri interne, irelevante - cărora Liviu Dragnea le-a dat parțial
satisfacție, ca să-și autoconfirme conduita cu totul și cu totul democratică.
Partidul avea nevoie de această simulare de disidență, ca să dovedească tuturor că e „un organism
viu”, nu un monolit de tip PCR. Și dacă ne uităm la disidenți, îi regăsim pe toți cei care s-au pretat
să facă lucrurile cele mai murdare ale partidului, oameni care țin prea puțin la propria lor
onorabilitate.
Din păcate, atunci când nu a fost parte a planului, presa a picat în capcană și a alocat ample spații
acestor fleacuri interne și acestor „disidenți”. Nimeni nu acordat atenție documentelor care vor fi
adoptate la Congres. Or mie mi se pare că acolo este cheia organizării acestui Congres. Câtă vreme
„disidentul” Adrian Țuțuianu este cel care anunță o rezoluție privitoare la Justiție, îmi este destul de
clar că, în realitate, partidul este mai monolit ca oricând și singura sa grijă a fost să evite această
percepție, prin instrumentarea unor disidențe. Ceea ce a și reușit.
Suntem, una peste alta, o nație destul de naivă și uităm mereu că acolo, în Kiseleff, sunt niște
consilieri israelieni incredibil de cinici.
Precizare pentru idioți: Problema mea nu e că sunt israelieni, ci că sunt cinici.
Sursa: liviu avram