Cartea “O idee genială”

Moshe F. Rubinstein, specialist în rezolvarea problemelor la University of California, spune că

există 4 stadii distincete în rezolvarea unei probleme.

1. Pregătirea. Parcurgi elementele problemei şi studeizi relaţiile dintre ele.

2. Incubaţia. Dacă nu ai rezolvat problema rapid, noaptea e un sfetnic bun. Acum te poţi
simţi frustrat, deoarece nu ai fost în stare să găseşti răspunsul şi nu vezi cum o să
reuşeşti.
3. Inspiraţia. Simţi o licărire de emoţie şi iată că deodată apare o soluţie sau o posibilă cale
spre ea.
4. Verificarea. Testezi soluţia ca să vezi dacă merge.

James Webb Young: „O idee nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o nouă asociere de
elemente vechi.” Tot ce ai de făcut este să găseşti câteva ingrediente pe care le ştii şi să le
asociezi într-un mod nou. Contează asocierea unor lucruri diferite.

Hadamard: „Inovaţia sau descoperirea are loc prin asocierea ideilor... verbul latin cogito, are,
care înseamnă a gândi, are sensul etimologic a amesteca. Sf. Augustin observase deja acest
lucru şi notase că intelligo, ere înseamnă a selecta dintre...”

J. Bronowski: „Un om devine creativ, fie că e artist sau om de ştiinţă, atunci când găseşte o
nouă unitate în diversitatea din natură. O face prin identificarea unei asemănări între lucruri
care nu erau considerate la fel înainte. Mintea creatoare este mintea care caută asemănări
neaşteptate.”

Arthur Koestler: „Originalitatea creativă nu înseamnă crearea sau producerea unui sistem de
idei din nimic, ci mai degrabă din asocierea unor tipare de gândire gata formate – printr-un
proces de fertilizare încrucişată, adică bisociaţie. Actul creator selectează, amestecă, mixează,
sintetizează fapte, idei, facultăţi, îndemânări deja existente.” (Cartea Actul creator)

Prima sugestie de condiţionare a minţii pentru producerea ideilor este distracţia. Oamenii
serioşi au puţine idei, oamenii cu idei nu sunt niciodată serioşi. Umorul face casă bună cu toate
tipurile de creativitate. Koesler spune că fondul umorului reprezintă şi baza creativităţii.

Mintea se axează pe o direcţie când deodată este obligată să schimbe traiectoria şi aceasta,
imprevizibilă, este perfect logică. Ceva nou se naşte, ceva care după ce a avut loc, pare destul
de evident. Asta este şi cu ideea. Alăturarea neaşteptată a celor două elemente „vechi” ce
creează un nou întreg care are sens, „două tipare de gândire” (cum le-a numit Koestler) care se
întâlnesc la strâmtoare.
Există idei

Pentru fiecare problemă nu există o singură soluţie, un răspuns, o idee ci sute de soluţii, sute de
răspunsuri, sute de idei.

Lincoln Steffers, un ziarist american scria pe la 1931: „ Nu s-a realizat nimic. Tot ce e de făcut pe
lume mai trebuie încă să fie făcut sau refăcut. Cel mai frumos tablou nu a fost încă pictat, cea
mai frumoasă poezie nu e fost rostită. Nu există în toată lumea o cale ferată perfectă, un guvern
bun sau o lege sănătoasă. Fizica, matematica şi mai ales, ştiinţa cea mai avansată şi exactă
trebuie revizuite fundamental. Chimia abia începe să fie o ştiinţă. Psihologia, economia şi
sociologia îl aşteaptă încă pe un Darwin al lor, a cărui muncă aşteaptă la rându-i un Einstein.
Dacă li s-ar spune aceste lucruri băieţilor noştri zăpăciţi din universităţi, poate că n-ar deveni cu
toţii mari specilişti în fotbal, chefuri şi facultăţi întrerupte. Lor nu li se spun aceste lucruri, lor li
se spune să înveţe ceea ce se cunoaşte. Ceee ce e egal cu zero.”

Atunci când se află în faţa unei probleme, mai toţi caută soluţia corectă deoarece aşa au fost
educaţi. În tot timpul şcolii au trebuit să răspundă la întrebări cu răspunsuri alternative, la
întrebări la care se răspunde cu „adevărat” sau „fals”, la întrebări care aveau un singur răspuns
corect. În consecinţă ei presupun că toate întrebările şi problemele sunt la fel: când nu găsesc
răspunsul care li se pare perfect, renunţă. Majoritatea problemelor însă nu sunt ca întrebările
din testele şcolare. Majoritatea problemelor au mai multe soluţii. Imediat ce îţi dai seama ca
există mai multe soluţii, le găseşti.

„Gândeşte-te mereu cum poţi face un lucru mai uşor şi îl vei face mai uşor.” (Emile Coue-
farmacist şi psihoterapeut francez)

Norbert Wiener, matematician, copil minune, fondatorul ciberneticii a observat acelaşi lucru:
„Dacă savantul atacă o problemă şi e sigur că are o soluţie, întreaga sa atitudine se schimbă: a
parcurs deja 50% din drumul către răspuns.”

Koestler este de acord: „Simpla cunoaştere a faptului că problema se poate rezolva înseamnă că
jocul a şi fost câştigat pe jumătate.”

Propria viziune despre sine determină cine este şi cum se descurcă. Dacă vrei să devii un om
predispus la idei trebuie sa accepţi faptul că lucrul pe care îl crezi despre tine este cel mai
important factor al succesului. Personalitatea ta, acţiunile tale, felul în care te înţelegi cu alţii,
sentimentele, concepţiile, dăruirea de care deai dovadă, aspiraţiile, chiar şi talentul sau
aptitudinile sunt influenţate- ba mai mult, determinate- de propria ta viziune despre tine insuţi.
Dacă te consideri un om de succes, vei deveni, probabil, un om de succes.

„Reuşesc în toate fiindcă ştiu că sunt în stare.” (Virgiliu)

Henry Ford: „Fie că te gândeşsti că eşti în stare sau nu, ai dreptate în amble cazuri.” Pe scurt,
atitudinea este mai importantă decât faptele. Cei care cred că au idei pot, cei care nu cred nu
pot.

William James: „Fiinţele umane îşi pot schimba viaţa dacă-şi schimbă atitudinea.”

Jean-Paul Sartre: „Omul este ceea ce-şi imaginează el că este.”

Cehov: „Omul este ceea ce crede.”

Mintea noastră poate schimba felul în care ne acţionează corpul.

Computerele, internetul, tehnologia erau menite să ne facă viaţa mai simplă şi mai uşoară,
trebuia să avem mai mult timp ca înainte pentru a produce idei, dar s-a întîmplat cu totul
altceva. Viteza tehnologică ne-a furat timpul oferit de electronică. Producerea de idei nu
depinde timp şi nici de volumul de muncă.

Dacă îţi stabileşti scopuri – să-şi vină idei, de exemplu – mintea ta va reuşi să le găsească. Dacă
mintea poate controla felul în care reacţionează corpul pentru atingerea scopului, dacă vrei să-
ţi vină idei, imaginează-ţi că le ai deja.

Jean Piaget: „Dacă vrei să devii mai creativ încearcă să rămâi copil într-o oarecare măsură,
păstrează-ţi creativitatea şi spiritul inovator caracteristic copilăriei aşa cum sunt ele înainte să
fie deformate de societatea adulţilor.”

Scriitorul american de fizică cuantică Gary Zukav a scris: „Oamenii care au simţit din plin
explozia de bucurie a procesului creativ sunt cei care au transgregat limitele cunoaşterii şi s-au
aventurat departe, în teritorii neexplorate care se află dincolo de bariera unde sfârşeşte
tărâmul celor evidente. Această categorie de persoane are două caracteristici: prima este
definită de o abilitate copilărească de a vedea lumea aşa cum este, nu cum pare a fi pe baza
cunoştinţelor noastre despre ea. A doua caracteristică este încrederea nestrămutată pe care o
au şi unii şi alţii în ei înşişi.”

J. Robert Oppenheimer este de acord: „Copiii care se joacă pe stradă mi-ar putea rezolva unele
dintre cele mai importante probleme de fizică pe care le studiez, deoarece ei posedă o
percepţie senzorială pe care eu am pierdut-o demult.”

Thomas Edison confirmă şi el: „Cea mai grozavă invenţie din lume este mintea unui copil.”

La fel zice şi istoricul american Will Durant: „Copilul ştie despre adevărul cosmic tot atâta cât
Einstein extaziat de formula lui finală.”
Ceea ce, în mod curios, e foarte aproape de ce a spus Einstein însuşi: „Unoeri mă întreb cum de
mi-a fost dat tocmai mie să descopăr teoria relativităţii. Cred că motivul ar fi că un adult normal
nu se apucă să se gândească la problemele timpului şi spaţiului, astea sunt lucruri la care se
gândea pe vremea când era mic. Dezvoltarea mea intelectuală însă a fost întârziată, aşa că am
început să mă gândesc la timp şi spaţiu numai atunci când m-am făcut mare.”

Adulţii au tendinţa să facă ceea ce ei sau alţii au mai făcut înainte. Pentru copii nu există
„înainte”. De fiecare dată se întâmplă pentru prima oară. Fiindcă atunci când explorează idei,
copiii explorează un tărâm primar, un tărâm fără reguli sau graniţe, un tărâm al tuturor
posibilităţilor.” Atunci când copiii caută soluţia unei probleme, privesc şi văd nealterat, cu
proprii lor ochi. De fiecare dată. Ei sparg barierele deoarece nu ştiu că există reguli. Ei fac lucruri
ciudate care-i stânjenesc pe adulţi. Găsesc mereu legături între lucruri ce par a nu avea nici o
legătură între ele. Cercetează cu atenţie lucruri banale – un fir de iarbă, un chip- şi se
minunează în legătură cu mai toate lucrurile pe care noi le considerăm de la sine înţelese. Pun
întrebări iar şi iar.

Carl Sagan: „Copiii sunt oameni de ştiinţă înnăscuţi. La început îţi pun întrebările profund
ştiinţifice: De ce e luna rotundă? De ce este cerul albastru? Ce este un vis? Când s-a născut
lumea? Când ajung pe la vârsta liceului nu mai pun de mult asemenea întrebări.”

„Când intră la şcoală copiii sunt ca semnele de întrebare, când ies devin ca virgulele.” (Neil
Postman)

„Dacă vrei să fii creativ, du-te acolo unde te poartă întrebările tale. Fă tot felul de lucruri.
Încearcă să ai numeroase şi variate experienţe de viaţă.” (Louis L´Amour)

„Nu putem avea noi intenţii fără să punem în pericol siguranţa presupunerilor anterioare. Nu
putem să ne propunem să avem idei noi fără să ne asumăm riscul dezaprobării şi al
desconsiderării.” (Robert Grudin)

Gândirea vizuală este mai bună decât gândirea cu ajutorul cuvintelor, cum am fost educaţi să
facem. E important sa vedem imagini, analogii, să gândim în metafore pentru a ne veni idei.
Alfred Wegener a observat că partea de vest a Africii se potrivea perfect cu partea de est a
Americii de Sud şi brusc şi-a dat seama că odată, toate continentele făceau parte dintr-un
singur continent. Einstein se întreba cum ar arăta lumea văzută de cineva care aleargă prin
spaţiu cu viteza luminii.

Încercând sa lămurească conceptul de infinit, matematicianul David Hilbert şi-a imaginat un

hotel cu un număr infinit de camere care erau toate ocupate. Apoi şi-a imaginat un nou client
care cere o cameră. Recepţionerul îl mută pe oaspete din camera numărul unu în camera cu
numărul doi, pe oaspetele din camera cu numărul doi în camera cu numărul trei şi tot aşa la
infinit, eliberând astfel o cameră pentru noul oaspete.

Când ai problemă încearcă să o vizualizezi în loc să încerci să o exprimi în cuvinte.

Gândirea laterală

Am fost obişnuiţi ă gândim liniar sau vertical, să gândim logic de la început până la sfârşit,
aşezând cărămidă peste cărămidă, până ajungem la o concluzie sănătoasă.

Un asemenea mod de gândire este analitic, secvenţial, intenţional. Dacă ceva pare a nu avea un
rost în timp ce acţionăm, ne oprim şi o luăm în altă direcţie, făcând paşi logici unul după altul
până când ajungem la o concluzie.

Mai există un mod de gândire popularizat de medicul psiholog Edward de Bono numit gândirea
laterală. În gândirea laterală faci salturi, nu trebuie să urmezi calea logică: poţi s-o apuci pe
poteci laterale care par să nu ducă nicăieri. E imposibil să explici cum ai rezolvat problema, asta
pentru că toate soluţiile bune sunt pline de sens şi de aceea la ele ajungi mergând pe cărări
logice.

Punerea unor limite în a fi creativ

Rollo May, cel mai cunoscut gînditor existenţialist american în cartea „Curajul de a crea”, spune:
„Creativitatea în sine necesită limite, deoarece actul creativ se naşte din lupta fiinţelor umane
cu şi împotriva a ceea ce îi limitează.”

Leonardo da Vinci: „Încăperile mici disciplinează mintea, cele mari îţi distrag atenţia.”

Limitarea cea mai stimulativă este timpul. Termenele fixe te obligă să obţii un lucru finit.

„Nimic nu va produce mai multă stagnare într-un domeniu decât respingerea ideilor din alte
domenii.” (Roger von Oech, lider în cercetarea stimulării creativităţii şi a invenţiilor)

Presa monetară şi teascul de struguri se foloseau din plin şi înainte de perioada când a trăit
Guttenberg, dar el a văzut legătura dintre ele şi a inventat presa tipografică.

Lui George Westinghouse i-a venit ideea frânelor cu aer comprimat pe când citea despre un
perforator de roci tari cu aer comprimat pe care l-au folosit cei care au făcut tuneluri prin
munţii Alpi.

În timpurile dinaintea lui Descartes nu exista geometria analitică. Aritmetica şi geometria se

studiau separat. La fel şi electricitatea şi magnetismul înainte de Oersted, Richardson, Faraday,
etc care au creeat domeniul electromagnetismului. La fel şi astronomia şi fizica înainte de
Kepler care a împrumutat câte ceva de la fiecare pentru a da naştere astronomiei moderne.
Fiecare lucru care se întâmplă într-un domeniu, din afara preocupărilor noastre, ne pot furniza
o perspectivă nouă ce ne poate orienta gândirea într-o nouă direcţie.

A avea o idee înseamnă a-ţi asuma un risc pentru că faci asocieri pe care nu le-ai mai făcut.
„Singurii muzicieni valoroşi”, a spus filozoful şi pianistul Thelonious Monk, „sunt muzicienii care
îşi asumă riscuri. Uneori interpretez lucruri pe care nu le-am mai auzit nici eu vreodată.”

„Noi nu ştim nici o milionime dintr-un procent din orice.” (Thomas Edison)

Este necesar să acumulezi cât mai multe informaţii despre un subiect înainte să-ţi vină idei
despre acesta.

Hal Riney, un şef de agenţie de publicitate: „Procesul creativ nu reprezintă nimic altceva decît
metoda experimentării prin încercare şi eroare, pe baza faptelor, experienţei şi orientării
personale.”

Ralph Price: „Nu ştii dacă ai reuşit, până nu greşeşti.” El vrea să spună că de multe ori nu ştii
dacă o idee e bună la ceva până când nu ai la dispoziţie şi alte idei cu care s-o compari.

Linus Pauling a spus: „Cel mai bun mod de a avea o idee bună este să ai o mulţime de idei.” Dar
toţi spun: „Fă ceva, nu sta acolo toată ziua să vezi dacă nu-ţi vine vreo idee. Scoală-te şi du-te s-
o cauţi. Trudeşte la ea, Explorează. Acţionează acum”.

Se întâmplă ca ideile să vină în timpul unei perioade de relaxare care urmează unei perioade de
gândire intensă, în care se adună cât mai multe fapte. Lui Einstein cele mai bune idei i-au venit
în timp ce se bărbierea. Rollo May crede că insporaţia vine din surse aflate în inconştientul
nostru şi care sunt stimulate de „munca grea” şi apoi eliberate de „odihna” care-i urmează.

Emerson: „Nimic măreţ nu se împlineşte fără entuziasm.” Asumă-ţi obligaţii şi obligaţia duce la
acţiune. Impune-ţi un termen limită. E uimitor ce eşti ăn stare să faci dacă ştii că trebuie să
termini un lucru.

„Aproape de fiecare dată, oamenii nu ratează, ci se hotărăsc să nu mai încerce din nou.”