MANAGEMENTUL PROIECTELOR

Cursul Managementul Proiectelor are drept obiectiv fundamental dezvoltarea

abilităţilor de a elabora, planifica, implementa şi evalua proiecte de succes în calitate de
manager de proiect. Având în vedere contextul socio- economic actual, prezentul curs se
doreşte a fi un curs cu mare aplicabilitate practică, în special în scopul de a pregăti studenţii
de la Facultatea de Management Financiar Contabil, specializarea Management, în direcţia
dezvoltării de competenţe privind redactarea şi gestionarea proiectelor finanţate prin fondurile
Uniunii Europene.
În mod concret, la finalul cursului studenţii vor dobândi şi dezvolta competenţe cu
privire la:
1. Stabilirea scopului proiectului şi a obiectivelor operaţionale ale proiectului;
2. Planificarea activităţilor proiectului;
3. Gestiunea utilizării costurilor şi a resurselor operaţionale pentru proiect;
4. Managementul riscurilor;
5. Managementul echipei de proiect si comunicarea in cadrul echipei de proiect;
6. Managementul calităţii şi controlul proiectului.
Cuprinsul cursului este următorul:

Capitolul I. Aspecte generale privind managementul proiectelor

I.1. Caracterizarea proiectelor
I.2. Managementul proiectelor – concept, componente, tipologie
I.3. Etapele implementării managementului proiectelor
I.4. Rolul şi responsabilităţile managerului de proiect
I.5. Fonduri structurale în România 2007 - 2013

Capitolul II. Tehnici de identificare a oportunităţii şi scopului implementării proiectului

II.1. Identificarea problemelor pe care implementarea proiectului le poate soluţiona
II.2. Definirea scopului şi obiectivelor proiectului
II.3. Analiza strategiei proiectului
Capitolul III. Planificarea activităţilor proiectului

III.1. Identificarea activităţilor – cheie ale proiectului

III.2. Estimarea timpului total de implementare a proiectului
III.3. Estimarea resurselor şi a bugetului proiectului
III.4. Elaborarea metodologiei proiectului

Capitolul IV. Asigurarea resurselor operaţionale ale proiectului

IV.1. Elaborarea planului de achiziţionare a resurselor necesare proiectului
IV.2. Derularea procedurilor de achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii necesare
proiectelor
IV.3. Managementul financiar al proiectului

Capitolul V. Identificarea şi analizarea riscurilor proiectului şi precizarea acţiunilor de

control a acestora
V.1. Identificarea riscurilor ce pot afecta derularea proiectului
V.2. Implementarea măsurilor de control al riscurilor

Capitolul VI. Managementul echipei de proiect şi comunicarea în cadrul proiectului

VI.1. Recrutarea şi angajarea membrilor echipei de proiect
VI.2. Organizarea echipei de proiect
VI.3. Monitorizarea şi evaluarea performanţelor echipei de proiect
VI.4. Elaborarea şi implementarea planului de comunicare în cadrul proiectului

Capitolul VII. Managementul calităţii proiectului

VII.1. Planificarea calităţii proiectului
VII.2. Controlul şi asigurarea calităţii proiectului
VII.3. Evaluarea calităţii proiectului
 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND MANAGEMENTUL
PROIECTELOR

1.1. Caracterizarea proiectelor

1.2. Managementul proiectelor – concept, componente, tipologie
1.3. Etapele implementării managementului proiectelor
1.4. Rolul şi responsabilităţile managerului de proiect
1.5. Gestionarea fondurilor structurale în România 2007 – 2013

1.1. Caracterizarea proiectelor

Înainte de a învăţa cum trebuie desfăşurată şi condusă munca în cadrul unui proiect
este esenţial a înţelege ce este acela un proiect, respectiv a fi sigur că acţiunile ce urmează a fi
întreprinse se pot înscrie în ceea ce se numeşte un proiect.
Istoric, conceptul de proiect a fost folosit în arhitectură, de către Filippo Bruneleschi,
în secolul XV, când a conceput domul catedralei din Florenţa și mult timp proiectele s-au
referit la activitatea desfășurată în domeniul construcțiilor.
Însă, în prezent, vorbim despre proiecte în legătură chiar și cu cele mai banale
evenimente cotidiene. Acest fapt demonstrează că nu numai specialiștii derulează proiecte ci
oricine, la un moment dat. De aceea un curs de managementul proiectelor este intotdeauna
binevenit!
Pentru noţiunea de de proiect au fost enunţate mai multe definiţii, printre care şi
următoarele:

Un set de activităţi specifice, corelate între ele, care să contribuie la atingerea
obiectivelor propuse şi la obţinerea unor rezultate concrete, măsurabile, într-un timp
bine delimitat şi cu resursele necesare.

Succesiune logică de activităţi coordonate şi controlate, de natură diferită, realizată
într-o manieră organizată metodic şi progresiv, având constrângeri de timp, resurse şi
cost, destinat obţinerii de noi rezultate, necesare pentru îndeplinirea unor obiective clar
definite.

Efort temporar pentru a crea un produs sau serviciu unic.
Dar, mai presus de aceste definiţii orice viitor manager de proiect trebuie să înţeleagă
în principal faptul că:
 Proiectele nu presupun muncă de rutină, nu se desfăşoară continuu deci sunt
limitate în timp având, prin definiţie, un moment de start şi unul de final strict identificate.

Acestea sunt aspectele determinante în a decide daca munca ce urmează a se desfăşura

este sau nu un proiect.

Alte caracteristici ale proiectului includ:

• Toate proiectele sunt unice. Ele pot fi similare unor proiecte anterioare însă sunt unice
datorită intervalului temporal distinct în care desfăşoară, resurselor, mediului de
business etc.
• Orice proiect are obiective.
• Proiectelor le sunt alocate resurse. Aceasta se reflecta intr-un buget real sau implicit
construit în funcţie de resursele alocate.
• Proiectele sunt implementate de către o echipă condusă de un manager.
• Proiectele se desfăşoară într-un mediu de risc.

Prin comparație, putem preciza și ce anume nu este un proiect:

• Activitatea repetitivă, de zi cu zi care se desfășoară într-o organizație;

Teoretic, proiectele pot dura o ora, o zi, 100 de ore sau 100.000 de ore. Deci, trebuie
admis că deşi este un proiect, crearea unui livrabil (unui rezultat final) de mici dimensiuni nu
necesită structura şi disciplina unui proiect amplu. Este vorba despre faptul că un proiect de o
ora se execută pur şi simplu deoarece planificarea, analiza şi proiectarea sunt făcute mental.
Pentru un proiect a cărui derulare durează o zi este posibil să fie necesare puţină planificare şi
puţină comunicare şi chiar rezolvarea unor probleme. În ceea ce priveşte un proiect de 100 de
ore presupune un volum de muncă mult prea mare pentru a fi planificat şi condus mental. Iar
în ceea ce priveşte un proiect de 5.000 de ore necesită asimilarea unor principii tehnice şi
ştiinţifice aşa cum le oferă disciplina Managementul proiectelor. La cealaltă extremă, probabil
ca un proiect de 100.000 de ore presupune un volum de muncă mult prea mare pentru a putea
fi condus chiar sub forma unui singur proiect coerent. Acesta necesită descompunerea
proiectului mai mare în proiecte mai mici, dar relaţionate, pentru a executa întregul volum de
muncă. Lucrarea de faţă urmăreşte transmiterea informaţiilor necesare pentru a dezvolta
competenţele necesare managementului unui proiect de dimensiuni medii şi mari, potrivit
următoarelor domenii de referinţă:

Dimensiunea Efortul exprimat în ore

Mic 1 – 100 ore
Mediu 101 – 2000 ore
Mare Peste 2000 ore

REPREZENTAREA GRAFICĂ A PROIECTULUI

Un viitor mai bun:

Unde dorim să ajungem?
Ce dorim să realizăm?
Ce dorim să schimbăm?

Situaţia actuală:
Ne convine situaţia Situaţia viitoare:
actuală? Nu ne convine.
Dorim o schimbare? Nu s-a schimbat nimic.

Figură 1
În mod clasic, un proiect parcurge un "ciclu de viață" format din patru etape, respectiv :
1. Definirea proiectului – etapa în care se stabilesc scopul și obiectivele proiectului, în
care se formează echipa proiectului și sunt repartizate responsabilitățile majore.
2. Planificarea – etapa în care se stabilesc programele de activitate, bugetele, resur-
sele, riscurile proiectului, indicatorii proiectului.
3. Implementarea – este etapa în care proiectul se derulează efectiv. Livrabilele
proiectului sunt produse iar resursele sun consumate.
 4. Livrarea rezultatelor – Rezultatele proiectului sunt livrate beneficiarilor iar proiec-
tul se finalizează prin încheierea raporturilor de muncă cu personalul implicat în implemen-
tarea proiectului și sunt sintetizate concluziile privind buna derulare a proiectului.

1.2. Managementul proiectelor – concept, componente, tipologie

Literatura de specialitate oferă multiple definiţii managementului proiectului,

asemănătoare în mare măsură, dintre care le prezentăm pe următoarele:

un set de instrumente care are avantajul de a deţine toate informaţiile disponibile
pentru planificarea şi managementul muncii de elaborare, astfel încât să se atingă
obiectivele, calendarul, costurile şi scopul proiectului;

un proces dinamic de planificare şi management care integrează sarcini şi resurse
disponibile pentru atingerea obiectivelor, cu responsabilităţi clare şi transparente;

un sistem de management cu o durată de utilizare limitată, ce facilitează rezolvarea
unor probleme complexe, cu caracter inovaţional, de către specialişti cu pregătire
eterogenă, constituiţi temporar într-o reţea organizatorică paralelă cu structura
organizatorică formală.

planificarea, coordonarea, conducerea şi controlul proiectului pe durata ciclului de
viaţă al acestuia astfel încât să se realizeze obiectivele proiectului în termenele, cu
costurile şi de calitatea stabilite.

Implementarea managementului proiectelor necesită o gamă largă de competenţe

manageriale şi profesionale, pentru a putea aborda cu succes principalele domenii ale
managementului proiectelor:
• Managementul scopului proiectului – stabilirea scopului proiectului, a obiectivelor
acestuia precum şi redefinirea şi actualizarea acestora ori de câte ori este nevoie pe parcursul
ciclului proiectului etc.
• Managementul timpului – planificarea utilizării în timp a resurselor, finalizarea
proiectului la termenul stabilit, reprogramarea unor activităţi ale proiectului etc.
• Managementul resurselor umane – asigurarea disponibilităţii resurselor umane în timp
util, asigurarea de faptul că angajaţii îşi cunosc rolul, obiectivele, sarcinile şi îşi pot îndeplini
corect funcţiile, soluţionarea conflictelor între angajaţi, înţelegerea aşteptărilor angajaţilor etc.
• Managementul altor resurse – urmărirea distribuirii corecte şi la timp a resurselor
necesare, realocarea resurselor, proiectarea activităţilor în funcţie de resursele limitate etc.
 • Managementul riscului – identificarea riscurilor semnificative asociate proiectului,
analiza riscurilor, planificarea şi aplicarea reacţiei la risc pentru diminuarea, eliminarea sau
repartizarea riscurilor etc.
• Managementul informaţiilor – elaborarea diferitelor tipuri de rapoarte adaptate
diferiţilor stake-holderi în cadrul proiectului şi stabilirea frecvenţei întocmirii lor, planificarea
circuitelor informaţionale, planificarea şedinţelor echipei de proiect etc.
• Managementul calităţii – planificarea calităţii, asigurarea şi controlul calităţii,
managementul calităţii totale.
Practic, procesul de management al proiectelor implică două mari dimensiuni, respectiv:

Dimensiunea tehnică – se referă la aspectele logice, formale ale proiectuluii
reprezentate de: stabilirea obiectivelor, elaborarea diagramei de activități, a programelor,
alocarea resurselor, elaborarea rapoartelor de evoluție a proiectului.

Dimensiunea socio-culturală – se referă la calitățile de leader ale managerului,
capacitatea echipei de a funcționa bine, capacitatea managerului de a negocia, cultura pe care
managerul reușește să o construiască în interiorul echipei.
Altfel spus, dimensiunea tehnică reprezintă știința conducerii unui proiect, iar
dimensiunea socio-culturală, arta conducerii unui proiect. Pentru a fi eficient un manager
trebuie să stăpânească ambele dimensiuni.

Observație:
Implementarea proiectelor se face în contextul creat o organizație-mamă, fapt care
are implicații asupra: manifestării autorității în cadrul proiectului, alocării resurselor,
distribuirea veniturilor obținute în urma implementării proiectului.

Teoria managementului proiectelor propune următoarele variante organizatorice:

A. Implementarea proiectului respectând ierarhia funcțională a organizației

Este cea mai simplificată formulă organizatorică a managementului prin proiecte. Este
situaţia în care cei care sunt implicaţi nemijlocit în realizarea proiectului nu sunt detaşaţi din
compartimentele organizaţiei – aceștia preluând, pe lângă sarcinile ce le revin în mod curent și
sarcini specifice proiectului.
Coordonarea proiectului se face de către cei care coordonează în mod curent
activitatea în cadrul organizației.
 Exemplu: O firmă de confecții care produce pantaloni pentru bărbați decide
diversificarea gamei de produse prin adăugarea în gamă a pantalonilor pentru femei.
Departamentul design este responsabil pentru modificarea specificațiilor și tiparelor conform
noilor cerințe; departamentul croitorie pentru a croi și astfel de produse; departamentul
marketing pentru studierea pieței, stabilirea volumului de producție, a prețului și a punctelor
de desfacere. Întregul proiect de implementare a unui nou produs va fi coordonat de către
top-managementul firmei.

Avantaje ale acestui sistem de organizare:

- Nu se fac schimbări. Proiectul se implementează prin intermediul acelorași structuri
organizatorice care funcționează în mod curent în cadrul firmei.
- Flexibilitate în utilizarea personalului. Personalul poate lucra cu ușurință atât pentru proiect,
cât și pentru activitățile curente;
- Câștig de experiență. Personalul câștigă experiență;
- Tranziție ușoară post-proiect – Activitățile pe care trebuie să le desfășoare personalul în
cadrul proiectului sunt foarte asemănătoare cu activitățile derulate în mod curent, ceea ce
înseamnă că o dată implementat proiectulnu este nevoie de o perioadă de reacomodare.
Dezavantaje ale acestui sistem de organizare:
-Dificultăți de coordonare. Fiecare departament are rutina sa de muncă și, de la caz la caz,
sarcinile proiectului pot fi considerate prioritare sau, din contră, sarcinile curente pot fi
apreciate ca prioritare. Astfel pot apărea neconcordanțe între compartimentele firmei;
- Integrare slabă. Cei implicați în proiect se concentrează exclusiv asupra părții din proiect
care le revine, fără a avea o viziune integratoare asupra acestuia;
- Ritm lent de implementare a proiectului.Această situație este cauzată de faptul că deciziile în
cadrul proiectului circulă prin intermediul canalelor clasice în care intervin și persoane care
nu sunt implicate în proiect;
-Lipsă de responsabilitate. Nivelul de motivație al personalului implicat în proiect este unul
redus. Angajații pot interpreta proiectul ca pe o sarcină suplimentară ce nu are legătură cu
dezvoltarea lor profesională sau cu posibilitatea de avansare. Deoarece se concentrează pe o
parte din proiect, angajații nu se identifică cu proiectul.
 B. Implementarea proiectului prin intermediul unor echipe de proiect distincte
Presupune existenţa managerului de proiect şi a echipei de proiect care are o viaţă
egală cu perioada de derulare a proiectului. În această situație managerul de proiect și echipa
de implementare sunt implicați full-time în activitățile proiectului.
Managerul de proiect poate recruta personal atât din interiorul cât și din exteriorul
organizației.
Intensitatea contactului între echipa de proiect și organizația – mamă poate varia.
Astfel, există situații în care organizația – mamă deține controlul asupra procedurilor
administrative și financiare ale proiectului și cazuri în care managerul de proiect are toată
libertatea în utilizarea resurselor financiare destinate proiectului.

Exemplu: În situațiile în care derularea de proiecte constituie principala afacere a

firmei ca de exemplu în cazul firmelor de consultanță sau a firmelor de construcții,
organizarea firmei este făcută pentru a susține implementarea proiectelor, personalul fiind
organizat în echipe quasi-independente care lucrează la diferite proiecte. Astfel,
departamentul de marketing are ca obiectiv idenitificarea de noi proiecte, departamentul de
resusrse umane recrutează, selectează și angajează personal necesar pentru perioade
determinate de timp, în cadrul proiectelor etc.

Avantaje ale acestui sistem de organizare:

-Formulă organizatorică simplă. Există echipe de proiect bine structurate, în care fiecare
membru își cunoaște sarcinile și responsabilitățile, obiectivele, resursele, termenele sunt clar
precizate;
-Rapiditate. De regulă, proiectele implementate prin intermediul unor astfel de structuri
organizatorice se derulează rapid pentru că participanții își dedică întregul timp de muncă
proiectului și pentru că circuitul decizional respectă numai ierarhia echipei de proiect;
-Coeziune. Participanții sunt motivați, lucreză bine împreună, au obiective comune și
responsabilități individuale în raport cu obiectivele proiectului.
-Formarea echipelor multi-disciplinare.Echipele de proiect sunt formate din specialiști
aparținând diferitelor domenii de specialitate și, corect coordonați participă la optimizarea
rezultatelor proiectului.

Dezavantaje ale acestui sistem de organizare:

-Costuri ridicate. Se multiplică același tip de posturi (ex: responsabil financiar în proiectul 1,
responsabil financiar în proiectul 2 etc.) și pentru fiecare proiect sunt destinate resurse
specifice ceea ce duce la pierderea avantajelor economiilor de scară;
-Conflicte interne. Pot apărea conflicte între echipele de proiect, disensiuni între angajații
firmei, chiar posibilitatea ca echipele să se blocheze într ele.
-Tranziție dificilă post-proiect. Într-un astfel de sistem se pune problema asupra a ceea ce se
întâmplă cu participanții la proiect, după ce acesta s-a finalizat. Dacă nu sunt disponibile alte
proiecte atunci tranziția și integrarea în departamentele ale firmei poate fi dificilă deoarece
participanții la proiect au fost deconectați de la problemele curente ale firmei.

B. Implementarea proiectului prin formule organizatorice mixte

Despre formulele organizatorice mixte se poate discuta atunci când structura
organizatorică orizontală a proiectului este suprapusă peste ierarhia organizatorică existentă în
mod curent. Într-un astfel de sistemexistă, de regulă, o dublă subordonare – una față de
ierarhia organizatorică a firmei, alta față de ierarhia proiectului.
Aceasta este varianta organizatorică cea mai complexă şi cea mai des utilizată. Între
managerul de proiect şi conducătorii compartimentelor desemnate să participe la realizarea
proiectului se construieşte o reţea organizatorică şi informaţională specifică, iar o altă reţea
organizatorică se manifestă între componenţii colectivului de proiect şi specialiştii din
compartimentele organizaţionale care susţin realizarea proiectului.
În practică există diverse formule organizatorice mixte, împărțite în trei mari categorii:
a. Cu slabă autoritate a managementului de proiect – formulele organizatorice în
care managementul curent are un nivel de autoritate mult mai ridicat decât managementul de
proiect. Această formulă este asemănătoare variantei în care implementarea proiectului se
face respectând ierarhia funcțională a organizației, cu excepția faptului că este desemnat un
manager pentru proiectul în cauză.
b. Cu nivel echilibrat de autoritate între managementul de proiect și
managementul ierahic. În această situație managerul de proiect elaborează planul proiectului,
decide ce anume trebuie făcut pentru realizarea obiectivelor proiectului, iar managerul firmei
decide assupra modului de distribuire a resurselor.
c. Cu autoritate puternică a managementului de proiect – în această situație
managerul de proiect este amplasat, din punct de vedere ierarhic, în imediata vecinătate a
managerului general.
 Avantaje ale acestui sistem de organizare:
-Eficiență. Resursele pot fi împărțite între activitățile proiectului și activitățile curente ale
firmei. Personalul își împarte efortul în funcție de necesități;
-Concentrare puternică asupra proiectului. Existând un manager de proiect desemnat, acesta
va asigura coordonarea și integrarea eforturilor participanților la proiect oferind o abordare
holistică asupra proiectului;
- Tranziție ușoară post-proiect . Deoarece structura organizatorică a proiectului se suprapune
celei a firmei, participanții nu pierd contactul cu problemele curente ale organizației, ceea ce
face ca aceștia să revină la problemele curente după finalizarea proiectului.
-Flexibilitate. Se asigură o utilizare flexibilă a resurselor și a experienței în cadrul firmei.

Dezavantaje ale acestui sistem de organizare:

-Conflicte interne. Structurile organizaționale mixte predispun la tensiuni între
managementul de proiect și managementul firmei, fiecare dintre aceștia având alete priorități.
Din această cauză poate apărea o competiție pentru resursele deficitare, pentru disponibilitatea
personalului etc.;
-Sterss. Această formulă organizatorică face imposibilă respectarea principiului managerial al
unității de comandă. Participanții în proiect au cel puțin doi șefi: cel ierarhic și managerul de
proiect, fapt care poate deveni foarte stresant;
-Ritm lent. Implementarea proiectului poate dura mult timp, mai ales în cazul formulelor
organizatorice cu nivel echilibrat de autoritate, ca urmare a nesincronizării componentelor
organizatorice formale şi componentelor organizatorice specifice managementului prin
proiecte.

1.3. Rolul şi responsabilităţile managerului de proiect

Manageri de proiect sunt toţi cei care au responsabilitatea de a realiza un proiect la

nivel operaţional în scopul asigurării succesului general al proiectului. În cadrul
organizaţiilor, atunci când se stabileşte managerul de proiect, acreditarea oficială nu este
necesară, însă este foarte important ca respectiva persoană să aibă experienţă şi să gândească
în spiritul managementului de proiect, iar în 90% din cazuri aceasta se întâmpla in urma unei
activităţi de training, potrivit opiniei specialiştilor. Este foarte important ca managerul de
proiect să fie în acelaşi timp şi un leader, respectiv o persoană care poate influenţa un grup de
indivizi în realizarea unui obiectiv comun.
Pentru a se manifesta ca leaderi şi manageri, pentru a corela toate cerinţele proiectului
cu timpul avut la dispoziţie, cu bugetul şi nivelul de calitate acceptat de sponsorii şi acţionarii
proiectului respectiv şi pentru a motiva echipa pe care o coordonează, managerul de proiect
trebuie să aibă:
• Puterea de referent – puterea asociată cu persoana care poate constitui un model de
gândire
• Puterea de expert – puterea asociată cu persoana care demonstrează cunoştinţe
profunde într-un anumit domeniu
• Puterea legitimă – puterea asociată cu o anumită poziţie instituţională;
• Puterea de a recompensa – puterea asociată cu o poziţie managerială, care permite
recompensarea unor eforturi
• Puterea de a penaliza – puterea asociată cu o poziţie managerială, care permite
penalizarea unor greşeli.
De asemenea, managerul de proiect trebuie să fie un bun comunicator, un bun negociator
şi o persoană care îşi asumă luarea deciziilor.
În ceea ce priveşte responsabilităţile managerului de proiect, acestea pot fi grupate după
cum urmează:

A. Responsabilităţi de proces
Responsabilităţile managerului de proiect încep o dată cu definirea proiectului şi cu
elaborarea planului proiectului. Definirea proiectului înseamnă înţelegerea şi obţinerea
acordului asupra obiectivelor generale, conţinutului, riscurilor, abordării, bugetului etc.
Include, de asemenea, definirea sau adoptarea unor proceduri specifice de management de
proiect care vor fi utilizate in managementul operațiomal al proiectului. Managerul de proiect
nu trebuie să facă singur toată munca. Poate exista o întreagă echipă care ajuta la crearea
documentului de definire a Proiectului şi a planului de proiect dar, dacă ceva nu merge bine,
managerul de proiect este răspunzător.
Odată cu începerea proiectului, managerul de proiect trebuie sa aplice cu succes
managementul şi controlul muncii, incluzând:
• Managementul planului general al proiectului pentru a asigura desemnarea si
finalizarea activităţilor la timp şi încadrându-se în buget;
• Identificarea, urmărirea, managementul şi rezolvarea situaţiilor dificile;
 • Managementul proactiv al conţinutului pentru a se asigura că proiectul va livra doar ce
s-a convenit, doar dacă nu s-au aprobat schimbări prin intermediul managementului
schimbării conţinutului;
• Diseminarea proactivă a informaţiilor despre proiect către toate părţile interesate;
• Identificarea, managementul si atenuarea riscurilor proiectului;
• Asigurarea unui nivel acceptabil de calitate a soluţiei;
• Definirea şi colectarea metricilor pentru a obţine o măsură a evoluţiei proiectului si a
vedea daca livrabilele produse sunt acceptabile;
Aceasta nu înseamnă că managerul de proiect face efectiv toate acestea, dar el trebuie
să se asigure ca aceste activităţi se executa. Managerul de proiect este răspunzător daca
proiectul întâmpină situaţii dificile, dilatări ale conţinutului, riscuri, sau dacă aşteptările nu
sunt stabilite corect.
În concluzie, pentru a derula procesele de management de proiect, o persoană trebuie
să fie bine organizată, tenace, orientată către procese, capabilă să facă faţă simultan mai
multor activităţi, să aibă o gândire logică, să poată identifica sursa problemelor, să aibă
abilităţi de gândire analitică, să fie un bun estimator şi manager de buget si sa aibă o bună
auto-disciplina.

B. Responsabilităţi asupra oamenilor

In completarea abilitaţilor de management al proceselor, managerul de proiect trebuie sa
aibă abilităţi în managementul oamenilor. Acestea includ:
• Impunerea disciplinei pentru a se asigura ca oamenii respecta procesele şi procedurile
standard.
• Abilitatea de a conduce oamenii astfel încât echipa să vrea să urmeze direcţia stabilită.
Arta de a conduce si inspira oamenii (leadershipul) se referă la comunicarea viziunii şi
la convingerea echipei să o accepte şi să se străduiască să o pună în practică.
• Stabilirea unor aşteptări obiective, dar provocatoare şi clare de la oameni şi
responsabilizarea lor pentru îndeplinirea aşteptărilor. Aceasta include şi acordarea
unui feedback pozitiv către membrii echipei.
• Abilităţi de dezvoltare a echipei (team-building) pentru ca oamenii sa lucreze
performant împreună şi să fie motivaţi să depună eforturi pentru proiect şi echipa.
Abilităţile de dezvoltare a echipei devin cu atât mai importante cu cât echipa este mai
numeroasă şi cu cât proiectul durează mai mult.
 • Abilităţi de comunicare proactiva, verbală şi scrisă, inclusiv abilităţi de ascultare
activa.
Dacă moralul echipei este scăzut şi nu sunt respectate termenele, dacă membrii echipei nu
înţeleg exact ce au de făcut şi când, atunci managerul de proiect este responsabil.

In funcţie de dimensiunea şi complexitatea proiectului, managerul de proiect îşi poate

asuma şi alte responsabilităţi în completarea celor legate de managementul proiectului. De
exemplu, managerul de proiect poate furniza asistenta pentru colectarea cerinţelor de
business, poate ajuta la proiectarea bazei de date pentru un sistem de management al bazelor
de date sau poate redacta o parte din documentaţia proiectului.
In funcţie de dimensiunea proiectelor şi structura organizatorică a unei companii,
timpul managerului de proiect poate fi alocat intr-unul din următoarele trei moduri.
• Program întreg intr-un proiect de mare anvergura.
• Responsabilităţi de management de proiect in mai multe proiecte. In fiecare proiect
timpul este mai scurt decât cel din programul întreg dar adunate formează un rol cu
program întreg.
• Roluri multiple in cadrul aceluiaşi proiect, fiecare presupunând un anumit nivel de
abilităţi şi responsabilităţi. De exemplu, intr-un proiect, el poate fi simultan manager
de proiect si analist.

Înainte de a accepta funcţia de manager de proiect este important ca managerul de

proiect să se asigure că va deţine un nivel de responsabilitate adecvat. O cale de a rezolva
această cerinţă este definirea rolurilor şi responsabilităţilor în cadrul Documentului de
Definire a Proiectului. Aceasta ajuta la stabilirea si managementul aşteptărilor. De exemplu,
daca nu există autoritatea de a aproba bugetul sau cheltuielile, trebuie precizat acest lucru de
la început, alături de procesul necesar aprobării cheltuielilor. Astfel, daca problema apare,
toata lumea va şti cine are autoritatea potrivita pentru a o rezolva. Pentru majoritatea
managerilor de proiect, nivelul de frustrare nu este cauzat atât de mult de lipsa de putere cât
de ambiguitate. Dacă managerul de proiect nu are autoritate, este important sa ştie cine o are
şi ce procese sunt necesare pentru a demara acţiunile.

I.4. Gestionarea instrumentelor structurale în România în perioada 2007 – 2013

O dată cu dobândirea calității de stat membru al Uniunii Europene, România a obținut

acces la fonduri europene nerambursabile menite a contribui la reducerea decalajelor dintre
nivelul de dezvoltare al României și cel al celorlalte state membre perecum și la dezvoltarea
echilibrată a celor opt regiuni de dezvoltare ale țării.
Fondurile structurale (Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul
Social European) și de Coeziune sau Instrumentele Structurale sunt stabilite prin
Regulamentul Consiliului Uniunii Europena nr. 1083/2006 din iulie 2006, care definește
regulile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social
European și Fondul de Coeziune. Sintetic, aceste fonduri, au următoarele destinații:
1. Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) – este un fond
structural care sprijină regiunile mai puțin dezvoltate, prin finanțarea de investiții în sectorul
productiv, infrastructură, educație, sănătate, dezvoltare locală și IMM-uri.
2. Fondul Social European (FSE) - este un fond structural destinat politicii
sociale a Uniunii Europena, care sprijină măsuri de ocupare a forței de muncă.
3. Fondul de Coeziune (FC) – este un instrument financiar care sprijină
investiții în domeniul infrastructurii de transport și de mediu.
Complementar acțiunilor susținute din Instrumentele Structurale, sunt susținute și
investiții din domeniul dezvoltării rurale și pescuitului, prin instrumente precum:
4. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – finanțează
investiții pentru creșterea competitivității în agricultură și silvicultură, protecția mediului,
ameliorarea calității vieții și diversificarea activităților economice în spațiul rural.
5. Fondul European pentru Pescuit (FEP) – susține dezvoltarea durabilă a
sectorului de pescuit și a zonelor de coastă unde acest sector este preponderent.

Suma totală a Fondurilor Structurale și de Coeziune alocate României este de 19,668

miliarde euro, din care:

12,661 miliarde euro reprezintă Fondurile Structurale în cadrul Obiectivului
Convergență;

6,552 miliarde euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune;

0,445 miliarde euro sunt alocate Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană

Fondurile structurale și de Coeziune contribuie la realizarea obiectivelor Politicii de

Coeziune a UE prin implementarea Programelor Operaționale elaborate la nivel național. În
România se derulează, în prezent opt programe operaționale:

Programe operaționale derulate în România în perioada 2007 - 2013

 Program Operațional (PO) % din total Fondul European Autoritatea de Management
sursă de care finanțează (AM) a PO
finanțare
PO Asistență Tehnică (POAT) 1% FEDR Ministerul Finanțelor Publice
PO Cooperare Teritorială 2% FEDR Ministerul Dezvoltării
Regionale
PO Dezvoltarea Capacității 1% FSE Ministerul Administrației și
Administrative (PODCA) Internelor
PO Regional (POR) 19% FEDR Ministerul Dezvoltării
Regionale
PO Sectorial Creșterea 13% FEDR Ministerul Economiei
Competitivității Economice
(POSCCE)
PO Sectorial Dezvoltarea 18% FSE Ministerul Muncii, Famililiei
Resurselor Umane (POSDRU) și Protecției Sociale
PO Sectorial Mediu (POS Mediu) 23% FEDR + FC Ministerul Mediului
PO Sectorial Transport (POS 23% FEDR + FC Ministerul Transporturilor și
Transport) Infrastucturii

Investițiile în domeniul agriculturii și pescuitului sunt susținute prin următoarele

programe operaționale:

Programe operaționale în domeniul agriculturii și pescuitului derulate în România în

perioada 2007 - 2013

Program Operațional (PO) Fondul European Autoritatea de Management

care finanțează (AM) a PO
PO pentru Pescuit (POP) FEP Direcția Generală Pescuit din
cadrul Ministerului
Agriculturii și Dezvoltării
Rurale
Programul Național pentru Dezvoltarea Rurală FEADR Ministerul Agriculturii și
(PNDR) Dezvoltării Rurale

Beneficiarii fondurilor europene destinate României pot fi persoane fizice sau juridice
care aplică pentru finanțare și implementează proiecte în concordanță cu criteriile de
eligibilitate ale unuia sau altuia dintre programele operaționale. Criteriile de eligibiliate
reprezintă condițiile minime pe care trebuie să le respecte un proiect pentru a putea fi selectat
la finanțare. Aceste criterii se referă, de regulă la: organizațiile cărora li se acordă finanțarea;
obiectivele asumate ale proiectelor , în acord cu obiectivele genereale și specifice ale
programelor operaționale; activitățile ce se admit la finanțare în acord cu axele prioriare ale
programului operațional; grupurile țintă (beneficiarii efectelor implementării proiectului);
tipurile de cheltuieli care se acceptă la finanțare; cunatumul acestor cheltuieli; cunatumul
contribuției financiare a solicitantului finanțării.
Descrierea sintetică a fiecăruia dintre programele operaționale menționate este
prezentată în continuare:
1. Programul Operațional ASISTENȚĂ TEHNICĂ – PO AT

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General Asigurarea sprijinului necesar procesului de aproximativ 48,560 mil. euro
coordonare si implementare sanatoasa, eficienta,
eficace si transparenta a instrumentelor Finanțare UE Fonduri publice

structurale în Romania. naționale

Specifice • Asigurarea sprijinului şi a

instrumentelor adecvate în vederea unei
coordonări şi implementări eficiente şi eficace a
instrumentelor structurale pentru perioada 2007-
2013 şi pregătirea pentru următorea perioadă de
programare a instrumentele structurale.
38,848 mil. euro 9,712 mil. euro
• Asigurarea unei diseminări coordonate
la nivel naţional a mesajelor generale cu privire
la instrumentele structurale şi implementarea
Planului de Acţiuni al ACIS pentru comunicare
în linie cu cu Strategia Naţională de Comunicare
pentru Instrumentele Structurale.

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Sprijin în implementarea instrumentelor structurale si coordonarea

programelor
AXA PRIORITARĂ 2: Dezvoltari viitoare si sprijin în functionarea Sistemului Unic
Informatic de Management
AXA PRIORITARĂ 3: Diseminarea informatiei si promovarea instrumentelor structurale

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: Autoriatatea pentru

Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), Autoritatea de Certificare și Plată,
Autoritatea de Audit, Autoritățile de Management (AM), Organismele Intermediare (OI).

2. Programe Cooperare Teritorială

Sunt grupate pe trei niveluri:

1. Programe Operaționale de Cooperare Transfrontalieră ( România –
Bulgaria, Ungaria – România, Romania-Ucraina-Republica Moldova, Romania-Serbia,
Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera in bazinul Marii Negre) - Programele
de cooperare transfrontalieră sunt acele programe care finanţează proiecte de accesibilitate,
mediu şi prevenirea riscurilor, dezvoltarea economică şi socială şi acţiuni „people to people la
granitele interne si externe ale UE”;
2. Programe Operaționale de Cooperare Transnațională Sud Estul României (PO
SEE) - Programele de cooperarea transnaţională au ca obiectiv principal finanţarea de acţiuni
şi dezvoltarea de reţele care să ducă la dezvoltare teritorială integrată în domenii precum:
mediu, dezvoltare urbană, inovaţie şi accesibilitate.;
3. Programe Operaționale de Cooperare Interregională (Programul de Cooperare
Teritoriala INTERREG IVC, Programul de Cooperare Interregionala ESPON 2013,
Programul de Cooperare Teritoriala INTERACT II, Programul de Cooperare Interregionala
URBACT II) - Programele de cooperarea interregionala sprijina cooperarea intre autoritaţile
publice pe probleme de interes comun, prin transferul de experienta si bune practici intre
regiunile Uniunii Europene, prin constituirea de retele intre orasele UE, precum si intre
cercetatorii UE.

3. Programul Operațional REGIONAL – POR

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General Sprijinirea unei dezvoltari economice, sociale, aproximativ 4,436 mil. euro
echilibrate teritorial si durabile a Regiunilor
Romaniei, corespunzator nevoilor lor si Finanțare UE Fonduri publice

resurselor specifice, prin concentrarea asupra naționale

 polilor urbani de crestere, prin imbunatatirea
conditiilor infrastructurale si ale mediului de
afaceri pentru a face din regiunile Romaniei, in
special cele ramase in urma, locuri mai atractive
pentru a locui, a le vizita, a investi si a munci.
Specifice • Cresterea rolului economic si social al
centrelor urbane, prin adoptarea unei abordari
policentrice, in vederea stimularii unei
dezvoltari mai echilibrate a Regiunilor
• Imbunatatirea accesibilitatii Regiunilor
si in particular a accesibilitatii centrelor urbane
si a legaturilor cu zonele inconjuratoare 3,726 mil. euro 0,710 mil. euro
• Cresterea calitatii infrastructurii sociale
a Regiunilor
• Cresterea competitivitatii Regiunilor ca
locatii pentru afaceri
• Cresterea contributiei turismului la
dezvoltarea Regiunilor

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - potentiali poli de crestere

AXA PRIORITARĂ 2: Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale
AXA PRIORITARĂ 3: Imbunatatirea infrastructurii sociale
AXA PRIORITARĂ 4: Sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional si local
AXA PRIORITARĂ 5: Dezvoltarea durabila si promovarea turismului
AXA PRIORITARĂ 6: Asistenta tehnică

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: Autorități ale

administrației publice locale și centrale; Asociații de Dezvoltare Intercomunitară; Furnizori de
servicii sociale; Universități; Furnizori de formare profesională continuă (FPC) autorizați;
Asociații care reprezintă mediul de afaceri; Camere de comerț; IMM-uri; Direcția Generală
Promovare Turistică din cadrul Ministerului Turismului; ONG-uri; Unități de cult; Autoriatea
de Management POR; Organismele Intermediare POR.
 4. Programul Operațional Sectorial CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII
ECONOMICE – POS CCE

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General Cresterea productivitatii intreprinderilor aproximativ 3.001,1 mil. euro
romanesti pentru reducerea decalajelor fata de
productivitatea medie la nivelul Uniunii. Finanțare UE Fonduri publice

Masurile intreprinse vor genera pana in 2015 o naționale

crestere medie a productivitatii de cca. 5,5%

anual si vor permite Romaniei sa atinga un nivel
de aproximativ 55% din media UE.
Specifice • Consolidarea si dezvoltarea durabila a
sectorului productiv;
• Crearea unui mediu favorabil
dezvoltarii durabile a intreprinderilor;
• Cresterea capacitatii de cercetare
dezvoltare (C&D), stimularea cooperarii intre
institutii de cercetare dezvoltare si inovare
(CDI) si intreprinderi, precum si cresterea
2.554,2 mil. euro 456,9 mil. euro
accesului intreprinderilor la CDI;
• Valorificarea potentialului tehnologiei
informatiei si comunicatiilor si aplicarea
acestuia in sectorul public (administratie) si cel
privat (intreprinderi, cetateni);
• Cresterea eficientei energetice si
dezvoltarea durabila a sistemului energetic, prin
promovarea surselor regenerabile de energie

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Un sistem inovativ si eco-eficient de productie

AXA PRIORITARĂ 2: Cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare pentru competitivitate
AXA PRIORITARĂ 3: Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si
public
AXA PRIORITARĂ 4: Cresterea eficientei energetice si a sigurantei in aprovizionare, in
contextul combaterii schimbarilor climatice
AXA PRIORITARĂ 5: Asistenta tehnică
 Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: IMM-uri; ONG-uri;
Autorități ale administrației publice locale și centrale; Universități; Instituții de CD; Instituții
publice sanitare; Autoriatea de Management POSCCE; Organismele Intermediare POSCCE.

5. Programul Operațional Sectorial DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE –

POS DRU

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General Dezvoltarea capitalului uman si cresterea aproximativ 4.089,358 mil. euro
competitivitatii, prin corelarea educatiei si
invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii si Finanțare UE Fonduri publice

asigurarea de oportunitati sporite pentru naționale

participarea viitoare pe o piata a muncii

moderna, flexibila si inclusiva a 1.650.000 de
persoane.
Specifice • Promovarea calitatii sistemului de
educatie si formare profesionala initială si
continua, inclusiv a invatamantului superior si a
cercetarii;
• Promovarea culturii antreprenoriale si
imbunatatirea calitatii si productivitatii muncii;
• Facilitarea insertiei tinerilor si a
somerilor de lunga durata pe piata muncii;
• Dezvoltarea unei piete a muncii 3.476,145 mil. euro 613,213 mil. euro
moderne, flexibile si incluzive;
• Promovarea (re)insertiei pe piata
muncii a persoanelor inactive, inclusiv in zonele
rurale;
• Imbunatatirea serviciilor publice de
ocupare;
• Facilitarea accesului la educatie si pe
piata muncii a grupurilor vulnerabile

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Educatia si formarea profesionala in sprijinul cresterii economice si
dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere
AXA PRIORITARĂ 2: Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii
AXA PRIORITARĂ 3: Cresterea adaptabilitatii lucratorilor si a intreprinderilor
AXA PRIORITARĂ 4: Modernizarea Serviciului Public de Ocupare
AXA PRIORITARĂ 5: Promovarea masurilor active de ocupare
AXA PRIORITARĂ 6: Promovarea incluziunii sociale
AXA PRIORITARĂ 7: Asistenta tehnica

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: Ministerul Educației;

IMM-uri; ONG-uri care acționează în domeniul educației și formării profesionale inițiale sau
conexe; Universități publice și private; Inspectorate școlare; Unități de învățământ; Furnizori
autorizați de FPC; Agenții de Ocupare a Forței de Muncă; Autoriatea de Management
POSDRU; Organismele Intermediare POSDRU etc.

6. Programul Operațional Sectorial DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII

ADMINISTRATIVE – POS DCA

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General De a contribui la crearea unei administratii aproximativ 246,014 mil. euro
publice mai eficiente si mai eficace in beneficiul
socio-economic al societatii romanesti. Finanțare UE Fonduri publice
naționale
Specifice • Obtinerea unor imbunatatiri structurale
si de proces ale managementului ciclului de
politici publice.
• Imbunatatirea calitatii si eficientei 208,003 mil. euro 38,011 mil. euro
furnizarii serviciilor publice, cu accentul pus pe
procesul de descentralizare

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Imbunatatiri de structura si proces ale managementului ciclului de

politici publice
AXA PRIORITARĂ 2: Imbunatatirea calitatii si eficientei furnizarii serviciilor publice, cu
accentul pus pe procesul de descentralizare
AXA PRIORITARĂ 3: Asistenta tehnica

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: Autorități Publice;

ONG-uri relevante în domeniul administrației publice; Universități; Autoriatea de
Management POS DCA.

7. Programul Operațional Sectorial MEDIU – POS - M

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General Reducerea decalajului existent intre Uniunea aproximativ 5.610,7 mil. euro
Europeana si Romania cu privire la
infrastructura de mediu atat din punct de vedere Finanțare UE Fonduri publice

cantitativ, cat si calitativ. Aceasta ar trebui sa se naționale

concretizeze in servicii publice eficiente, cu

luarea in considerare a principiului dezvoltarii
durabile si a principiului „poluatorul plateste”.
Specifice • Imbunatarirea calitatii si a accesului la
infrastructura de apa si apa uzata, prin
asigurarea serviciilor de alimentare cu apa si
canalizare in majoritatea zonelor urbane pana in
2015.
• Dezvoltarea sistemelor durabile de
management al deseurilor , prin imbunatatirea
managementului deseurilor si reducerea
4.512,3 mil. euro 1.098,4 mil. euro
numarului de zone poluate istoric in minimum
30 de judete pana in 2015.
• Reducerea impactului negativ cauzat de
sistemele de incalzire urbana in cele mai poluate
localitati pana in 2015.
• Protectia si imbunatatirea
biodiversitatii si a patrimoniului natural prin
sprijinirea managementului ariilor protejate,
 inclusiv prin implementarea retelei Natura 2000.
• Reducerea riscului de producere a
dezastrelor naturale cu efect asupra populatiei,
prin implementarea masurilor preventive in cele
mai vulnerabile zone pana in 2015.

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata

AXA PRIORITARĂ 2: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si
reabilitarea siturilor contaminate istoric
AXA PRIORITARĂ 3: Reducerea poluarii si diminuarea efectelor schimbarilor climatice prin
restructurarea si reabilitarea sistemelor de incalzire urbana pentru atingerea tintelor de
eficienta energetica in localitatile cele mai poluate
AXA PRIORITARĂ 4: Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea
naturii
AXA PRIORITARĂ 5: Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor
naturale in zonele cele mai expuse la risc
AXA PRIORITARĂ 6: Asistenta tehnică.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: Consiliile Județene;

Autorități Publice; Asociații de Dezvoltare Intercomunitară; Agenții pentru protecția
mediului; Administrația Națională Apele Române; Ministerul Mediului; Universități; Muzee
etc.

8. Programul Operațional Sectorial TRANSPORT – POS - T

OBIECTIVE BUGET 2007 -2013

General Promovarea, in Romania, a unui sistem de aproximativ 5,7 mld. euro
transport durabil, care sa permita deplasarea
rapida, eficienta si in conditii de siguranta a Finanțare UE Fonduri publice

persoanelor si bunurilor, la servicii de un nivel naționale

corespunzator standardelor europene, la nivel

national, in cadrul Europei, intre si in cadrul
 regiunilor Romaniei.

Specifice • Modernizarea si dezvoltarea axelor

prioritare TEN-T, cu aplicarea masurilor
necesare pentru protectia mediului inconjurator
• Modernizarea si dezvoltarea retelelor
nationale de transport, in conformitate cu
principiile dezvoltarii durabile
4,57 mld. euro 1,09 mld. euro
• Promovarea transportului feroviar,
naval si intermodal
• Sprijinirea dezvoltarii transportului
durabil, prin minimizarea efectelor adverse ale
transportului asupra mediului si imbunatatirea
sigurantei traficului si a sanatatii umane.

Axele prioritare în cadrul acestui program operațional sunt:

AXA PRIORITARĂ 1: Modernizarea si dezvoltarea axelor prioritare TEN-T in scopul

dezvoltarii unui sistem de transport durabil si integrarii acestuia cu retelele de transport ale
UE
AXA PRIORITARĂ 2: Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii nationale de transport in
afara axelor prioritare TEN-T in scopul crearii unui sistem national de transport durabil
AXA PRIORITARĂ 3: Modernizarea sectorului de transport in scopul cresterii protectiei
mediului si a sanatatii publice si sigurantei pasagerilor
AXA PRIORITARĂ 4: Asistenta tehnică.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestui program operațional sunt: Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; Administrația Fluvială a Dunării de Jos;
Comapania Națională de Căi Ferate CFR; Ministerul Transporturilor etc.

2. TEHNICI DE IDENTIFICARE A OPORTUNITĂŢII ŞI

SCOPULUI IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI
 2.1. Identificarea problemelor pe care implementarea proiectului le
poate soluţiona
2.2. Definirea scopului şi obiectivelor proiectului
2.3. Analiza strategiei proiectului

2.1. Identificarea problemelor pe care implementarea proiectului le poate soluţiona

Aşa cum s-a precizat în capitolul anterior, implementarea unui proiect se justifică în
măsura în care aceasta va determina o schimbare în bine a unei stări de fapt actuale. Din acest
motiv etapa iniţială a oricărui proiect constă în analiza situaţiei existente, identificarea
problemelor/nevoilor, prioritizarea problemelor şi luarea deciziei privind necesitatea
proiectului. Este vorba despre justificarea necesităţii proiectului. Toate aceste activităţi se
derulează într-o relaţie de colaborare între managerul de proiect şi finanţatorul proiectului.
Concret, în procesul de identificare a proiectelor potenţiale, ideile pot veni din diverse
surse, ca de exemplu:

finanţatorii proiectului, managementul organizației care este beneficiara proiectului;

organele administraţiei centrale şi locale;

consultanţi externi;

analiza nevoilor unui anumit sector (realizarea analizei poate constitui ea însăşi
obiectul unui proiect).

Sursele problemelor
- neconordanţă structural – organzatorică între organizaţie şi direcţia strategică în
care aceasta vrea să evolueze;
- neconcordanță între competenţa angajaţilor în raport cu perspectivele de evoluţie
ale organizaţiei;
- dificultăţi ale organizaţiei în a-şi atinge obiectivele;
- ineficienţa proceselor derulate în cadrul organizaţiei;
- o piaţă necorespunzătoare;
- tehnologie învechită sau inexistentă etc.

În această etapă este foarte important ca managerul de proiect şi echipa sa, să înţeleagă
în mod real nevoile clientului, respectiv ale finanţatorului proiectului. Precizarea este utilă
deoarece, de multe ori, clientul nu îşi înţelege propriile nevoi înainte de a începe proiectul,
alteori clientul poate avea o viziune clară asupra nevoilor sale însă are dificultăţi în a le
exprima într-un limbaj inteligibil pentru echipa de proiect. Din acest motiv managerul de
proiect şi echipa de proiect nu trebuie să demareze activitatea atât timp cât cerinţele clientului
nu sunt total clarificate. Pentru aceasta este nevoie să fie adresate întrebări potrivite,
colectarea a cât mai multor opinii din partea principalelor părţi interesate în proiect, adresarea
de întrebări suplimentare când cerinţele nu par a fi logice etc. Cu această ocazie managerul de
proiect va identifica şi cauzele care generează problema respectivă şi se va orienta spre
îndepărtarea acestora.
Tot în urma acestor discuţii managerul de proiect va şti care este suma de bani pe care
finanţatorul este dispus să o aloce pentru derularea proiectului precum şi durata de timpul în
care finanțatorul aşteaptă finalizarea acestuia.

Ca o situaţie specifică, în cazul proiectelor cu finanţare prin fondurile europene,

cadrul general al problemelor ce urmează a fi rezolvate sunt deja stabilite de către
organismele finanţatoare, sunt identificate cauzele care le generează, la fel ca şi sumele
alocate şi timpul acordat pentru implementarea proiectelor într-o anumită direcție de acțiun,
urmând ca cei care doresc să se implice în derularea unor astfel de proiect să decidă dacă prin
competenţa şi experienţa lor pot contribui la rezolvarea respectivelor probleme.
În cazul în care se urmăreşte încadrarea viitorului proiect într-un program cu finanţare
din fondurile europene, situaţie în care finanţatorul prezintă o gamă variată de probleme,
managerul de proiect va prioritiza propunerile de proiect în funcţie de:

criteriile de eligibilitate ale proiectelor pentru finanţare (sunt precizate în
Ghidul Solicitantului şi se referă la calitatea unui proiect de a îndeplini criteriile stabilite de
finanţator în ceea ce priveşte solicitanţii care pot depune cereri de finanţare, activităţile ce pot
fi finanţate, tipurile de cheltuieli ce se finanţează);

problemele considerate de program ca prioritare în funcţie de obiectivele pe
termen lung la nivel naţional/regional;

gradul de adaptare al dimensiunii bugetului proiectului la resursele disponibile
de la organismele finanţatoare.

Tot în această etapă în care se discută oportunitatea implementării unui anumit proiect
este necesară și analiza factorilor interesaţi în proiect (stake-holderi). Factorii interesaţi sunt
reprezentaţi de orice persoană, grupuri de persoane, instituţii care sunt sau ar putea deveni
implicate în proiect sub orice formă, direct sau indirect, pozitiv sau negativ. Această analiză
este utilă deoarece managerul de proiect identifică direcţiile dinspre care, pe parcursul
derulării proiectului, pot apărea blocaje sau de unde poate veni susţinerea, astfel încât să poată
elabora o strategie de succes pentru proiect. Un model de structură a analizei stake-holderilor
este prezentat în continuare:

Factor Interese şi aşteptări (maniera Motivaţia şi capacitatea Strategia

interesat în care poate fi influenţat de de a susţine proiectul echipei de
proiect) proiect

În urma acestei analize managerul de proiect va şti care sunt entităţile pe care se poate
baza în derularea proiectului, ce acţiuni trebuie întreprinse pentru ca acestea să fie implicate în
proiect şi ce acţiuni vor trebui evitate.
Un alt element comun tuturor tipurilor de proiecte, dar care apare cu precădere în
cazul proiectelor cu finanţare europeană este luarea deciziei referitoare la măsura în care
proiectul se va desfăşura în parteneriat. În anumite cazuri, organizarea unui parteneriat este
solicitată în mod expres celor care doresc să acceadă la finanţarea nerambursabilă oferită. În
toate situaţiile însă, calitatea parteneriatului este determinantă în obţinerea unor punctaje
maxime. Partenerii ce se vor implica în proiect trebuie specificaţi clar, inclusiv cu precizarea
zonelor de activitate, a gradului de implicare şi a modului de colaborare cu organizaţia care
realizează proiectul.
Pentru a construi o relaţie de parteneriat viabilă ar trebui avute în vedere următoarele
aspecte:
a) repartizarea între partenri a acelor activităţi pentru care fiecare dintre ei are
experiența necesară ;
b) acordarea intervalului de timp suficient analizei activităţilor pentru care se doreşte
organizarea parteneriatului. Partenerul/partenerii trebuie să compenseze punctele slabe şi
dezavantajele solicitantului.
c) Selectarea cu atenţie a organizaţiilor care răspund criteriilor de eligibilitate din
ghidul programului, alegând, în măsura posibilului, parteneri cu care au mai existat colaborări
anterioare reuşite (care vor fi prezentate pe scurt în proiect). Partenerii participanţi în proiect
trebuie să participe inclusiv la scrierea proiectului.
 În finalul acestei etape, ca un element comun pentru toate tipurile de proiecte este
formularea problemei ce se doreşte a fi rezolvată prin implementarea proiectului. O problemă
bine formulată are următoarele caracteristici:

Se referă la o situaţie existentă;

Este enunţată clar, la modul negativ (Ex: lipsa unor
competenţe/servicii/abilităţi, incapacitatea de… etc.);

Indică efectele negative pe care le generează situaţia existentă (aceste efecte
negative pot fi demonstrate cu date oficiale, studii, rapoarte, date generate de
către echipa de proiect etc.);

Este raportată la unul sau mai multe grupuri sau categorii bine determinate
de persoane fizice sau juridice, a căror situaţie este afectată de existenţa sa.
În cazul proiectelor cu finanţare europeană în această etapă se defineşte precis
grupul – ţintă a cărui problemă se dorește a fi rezolvată prin proiect. Grupul-ţintă trebuie
determinat și descris cu maximă precizie, în funcţie de natura proiectului, prin aspecte
precum: arie geografică, enumerare numerică, specificarea structurii (grupe de vârstă,
categorii sociale, nivel de pregătire, sex, ocupaţie şi orice alte informaţii relevante pentru
caracterizarea unui grup social) – atunci când este vorba despre grupe de persoane,
specificarea caracteristicilor comune atunci când este vorba despre elemente ale sistemului
instituţional (de exemplu: copii din familii monoparentale).

Aşadar, la sfârşitul acestei faze managerul şi echipa de proiect vor fi conştienţi de

existenţa unei probleme și de oportunitatea implementării unui proiect, în concordanţă
perfectă cu nevoile/aşteptările clientului/finanţatorului, vor cunoaşte marjele între care
finanţatorul este dispus să aloce resurse financiare pentru rezolvarea respectivei probleme
precum şi timpul în care clientul/finanţatorul aşteaptă rezolvarea problemei respective, vor
hotărî dacă proiectul se va derula în parteneriat.

2.2. Definirea proiectului

Următoarea etapă în planificarea și implementarea unui proiect de succes este

definirea proiectului. Aceasta înseamnă identificarea următoarelor aspecte:

Definirea proiectului
 1.Scopul proiectului
2.Obiectivele proiectului
3.Livrabilele poiectului
4.Momentele-cheie ale proiectului
5.Specificații tehnice
6.Limite și excepții

1. Scopul proiectului
Scopul proiectului exprimă printr-o propoziţie / frază generică imaginea unui viitor
posibil pe care proiectul încearcă să-l determine. Altfel spus, este schimbarea aşteptată a stării
actuale. Scopul NU trebuie să menţioneze date concrete sau activităţi ce vor duce la atingerea
lui şi NU trebuie schimbat pe parcursul derulării proiectului. În formularea scopului
proiectului managerul de proiect trebuie să pornească de la problema identificată anterior şi să
răspundă la întrebarea : Ce încercăm să realizăm prin acest proiect ?

Exemple de scopuri :
Dacă problema în cadrul unei organizaţii este un nivel redus de satisfacţie al clienţilor,
rezultat din studiile de marketing, scopul va fi : „creşterea gradului general de satisfacţie al
clienţilor ce apelează la serviciile companiei".
Dacă problema este gradul redus de informare privind prevenirea îmbolnăvirii a
persoanelor din comuna X, aşa cum rezultă din chestionarele aplicate, scopul va fi: „creşterea
nivelului de informare a persoanelor din comuna X privind metodele de prevenţie a
îmbolnăvirii”

Practic, scopurile reprezintă reformulări pozitive ale problemei principale.

2. Obiectivele proiectului
Obiectivele proiectului sunt enunţuri specifice şi măsurabile a ceea ce se doreşte a se
realiza (schimba, îndeplini, face) într-un anumit interval de timp, în vederea atingerii scopului
proiectului. Ele descriu produsele şi livrabilele tangibile furnizate de proiect. Spre deosebire
de scopuri care sunt formulate vag, obiectivele trebuie exprimate specific astfel încât să poată
fi evaluate la sfârşitul proiectului. Un obiectiv bine formulat, valid se consideră acela care este
formulat integral potrivit tehnicii S.M.A.R.T. , respectiv:
Specific – este clar, precizând ce trebuie făcut în avantajul cui trebuie atins;
 Măsurabil – poate fi măsurat;
Accesibil (Abordabil, de Atins) – este un obiectiv care poate fi atins şi duce la
realizarea scopului;
Realist – poate fi atins cu resursele/mijloacele avute la dispoziţie;
Temporal determinat – se raportează la un anumit termen, la o perioadă de realizare.
Altfel spus, un obiectiv corect exprimat trebuie să spună CE se va face, în avantajul
CUI, în CÂT TIMP şi CUM SE VA MĂSURA. În formularea obiectivelor se va ţine cont
că trebuie să fie inteligibile pentru toţi stake-holder-ii proiectului nu numai pentru manager şi
pentru client/finanţator.

Între scop şi obiective trebuie să existe o legătură directă. Practic, proiectul are un
scop, ce urmează a fi atins prin 2 – 3 obiective (acestea corespund cauzelor problemei
identificate în faza anterioară). Este posibil ca printr-un singur proiect să nu poată fi eliminate
toate cauzele identificate. În această situaţie, managerul de proiect, intuitiv şi pe baza analizei
strategice va stabili acele obiective ce pot fi atinse.
Dacă se urmăreşte înscrierea proiectului într-un program cu finanţare europeană, în
afară de consideraţiile anterioare managerul de proiect va urmări ca obiectivele stabilite să se
încadreze în domeniile eligibile pentru finanţare în cadrul programului, să nu se suprapună cu
iniţiative aflate deja în derulare şi să respecte politicile/strategiile naţionale şi europene în
domeniu.

Exemplu :

Scopul : Creşterea nivelului de informare a persoanelor din comuna X privind

metodele de prevenţie a îmbolnăvirii.
Acesta se va atinge prin următoarele
Obiective:
1. Implementarea unui sistem de Management al Relației cu Clienții (CRM) într-o
perioadă de 6 luni;
2. Derularea unui studiu de măsurare a statisfacției clienților companiei într-o perioadă
de 4 luni;
 3. Elaborarea profilului cumpărătorului companiei și a necesităților acestuia, într-o
perioadă de 6 luni;
4. Lansarea de 3 noi servicii în acord cu așteptările consumatorilor, într-o perioadă de 1
an.

Obiectivele sunt deosebit de importante pentru că indică, în ultimă instanţă, acordul

comun al managerului de proiect şi al finanţatorului proiectului.

3. Livrabilele proiectului

In baza obiectivelor vor fi exprimate rezultatele (livrabilele) proiectului. Exemple de

astfel de rezultate, potrivit obiectivelor prezentate anterior sunt următoarele:

- Compania X va avea implementat un sistem de CRM;

- 60 de angajați vor ști să utilizeze sistemul CRM;
- 10 angajați vor ști să interpreteze rezultatele implementării CRM;
- 450 dintre clienții companiei vor răspunde unui chestionar de apreciere a nivelului de
satisfacție;
- Va fi înființat un serviciu de help-desk uşor de accesat, specializat în informare şi con-
sultanţă, destinat clienților care au nevoie să obţină rapid informaţii asupra celor mai im-
portante aspecte ce vizează utilizarea serviciilor companiei;
- Vor fi identificate și carcaterizate segmentele de clienți pentru produsele companiei;
- Vor fi identificate 3 tipuri de noi servicii pentru a răspunde așteptările clienților;
- Va fi conceput un plan de lansare a noilor produse pe piață.
- Va fi creată o pagină web pentru promovarea şi extinderea noilor servicii ale companiei.

4. Momentele-cheie ale proiectului

Moment-cheie în cadrul unui proiect reprezintă un eveniment ce trebuie să se deruleze
în cadrul proiectului, în mod obligatoriu, până la o anumită dată. Evenimentul respectiv poate
condiționa costurile proiectului, durata sau obiectivele proiectului. Momentele-cheie
reprezintă, de asemenea, puncte de control în ceea ce privește bunul mers al proiectului.

Exemple:
- Achiziționarea sistemului CRM până la 1 iulie 2011;
- Instruirea angajaților în utlizarea și interpretarea informațiilor din cadrul CRM până la 30
septembrie 2011;
- Distribuirea chestionarului de măsurare a satisfacției clienților până la 1 august 2011;
- Raportul final privind segmentele de consumatori, satisfacția și așteptările acestora până la
1 martie 2012;
- Identificarea a 3 tipuri de servicii noi și a planurilor de lansare până la 1 octombrie 2012;
- Auditul final al proiectului până la 20 decembrie 2012.
5.Specificații tehnice
De regulă, pentru atingerea obiectivelor unui proiect cu performanțele așteptate este
necesar ca produsele și serviciile utilizate în cadrul proiectului să respecte anumite condiții
tehnice. Acestea trebuie cunoscute încă din faza definirii proiectului întrucât pot influența
bugetul proiectului.

Exemplu:
- Pentru implementarea CRM sunt necesare computere cu anumite caracteristici și, de
asemenea, de un server;
- Pentru a organiza un sistem help-desk trebuie un sistem de telefonie cu anumite
caracteristici tehnice;
- Pentru a instrui personalul în utilizarea CRM este necesară un anumit tip de instruire
anterioară și cunoașterea, la nivel mediu, a limbii engleze;

6.Limite și excepții
În etapa definirii proiectului limitele în care pot fi atinse atinse obiectivele trebuie, de
asemenea, clar specificate pentru a nu avea așteptări false și pentru a nu cheltui resurse și timp
într-o direcție greșită.

Exemple:
- Baza de date a clienților cărora le vor fi transmise chestionare va fi pusă la dispoziție de
client, potrivit criteriilor transmise de echipa de management;
- Asimilarea cunoștințelor privind utilizarea CRM este influențată de pariticiparea activă a
personalului la cursuri;
- Beneficiarul proiectului este responsabil pentru promovarea implementării acestuia;

Cercetările în domeniul managementului proiectului au demonstrat faptul că definirea

confuză a proiectului reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de eșec.

Un studiu amplu care a implicat aproximativ 1400 de manageri de proiect din Statele
Unite și Canada a demonstrat faptul că 50% dintre problemele de planificare a proiectelor
sunt cauzate de formularea neclară a scopului și obiectivelor.
Un alt aspect important în faza definirii proiectului este stabilirea priorităților.
Calitatea și succesului unui proiect sunt determinate de respectarea cerințelor și
așteptărilor în ceea ce privește:

Bugetul proiectului;

Graficul de timp;

Performanțele (obiectivele) proiectului.

Relațiile dintre cele trei criterii pot varia. De exemplu: uneori este necesar să fie
compromisă performanța obiectivelor pentru ca proiectul să fie finalizat rapid sau cu costuri
mai mici. O altă observație este aceea că, de regulă, atunci când proiectul se prelungește
costurile cresc, dar există și situația în care proiectul se prelungește pentru că se utilizează
resurse mai ieftine sau în cantități mai reduse.
Având în vedere aceste aspecte, managerul de proiect pe baza discuțiilor cu finanțatorul
proiectului trebuie să stabilească prioritățile proiectului, respectiv să înțeleagă perspectiva
finanțatorului asupra importanței fiecărui criteriu.O tehnică ce poate fi utilizată în acest sens
este utilizarea Matricei de priorități în cadrul căreia pot fi vizualizate:
Constrângerile – valoarea inițial stabilită a parametrului este fixă. Exemplu: proiectul nu
poate depăși bugetul stabilit inițial.
Aspecte ce ar fi bine să fie îmbunătățite – se referă la aspectele ce ar putea fi
îmbunătățite față de valorile stabilite inițial. Dacă este vorba despre cost sau despre timp,
aceasta înseamnă a reduce costurile sau timpul. Dacă este vorba despre obiective, aceasta
înseamnă a obține performanțe superioare decât cele stabilite inițial. Exemplu: se pot elabora
propuneri de lansare a 5 noi servicii față de 3 cât se stabilise inițial.
 Aspecte ce ar putea fi accepate dacă nu se
respectă valorile inițiale – se referă la criteriile
pentru care pot fi acceptate, în anumite limite,

Cost Timp performanțe mai slabe decât cele stabilite inițial.

Exemplu: timpul poate fi mai lung cu jumătate de
an față de programarea inițială.
În cazul exemplelor prezentate, matricea
priorităților se prezintă astfel:

Obiective

Matricea priorităților

Timp Obiective Cost

Constrângeri

Îmbunătățiri

Acceptabil

Practica demonstrează faptul că, de regulă, există tendința de a fixa unul dintre criterii
drept constrângere, iar celelalte două de a le include în categoria acceptabil. Totuși, tot
practica demonstrează faptul că atunci când se utilizează cele trei niveluri sunt mai bine
fundamentate.

2.3. Elaborarea strategiei proiectului

Înainte de a demara efectiv proiectul este, de asemenea, recomandabil a se diagnostica

mediul intern şi extern în care se va implementa proiectul. Astfel se vor identifica punctele
slabe şi cele forte de care cei care implementează proiectul trebuie să ţină cont, oportunităţile
şi ameninţările mediului în care proiectul va fi implementat. Numai aşa se poate elabora o
strategie fundamentată ştiinţific a proiectului. Această analiză este efectuată fie pentru a
determina dacă un anumit curs al acţiunii, stabilit inițial este posibi, fie în scopul evaluării
opţiunilor diverse pentru a o alege pe cea mai eficientă.
Un instrument des utilizat în acest scop este Analiza SWOT. Această denumire derivă
din iniţialele cuvintelor englezeşti care evidenţiază esenţa concluziilor folosite ca fundament
pentru formularea unei strategii economice. Astfel, S provine de la „strenght” = forţă, tărie,
punct forte; W de la „weakness” = slăbiciune, punct slab; O de la „opportunity” =
oportunitate, ocazie; T de la „threat” = ameninţare.
Punctul forte, apreciat într-un context concurenţial, reprezintă un atribut sau aspect
funcţional al organizaţiei care implementează proiectul şi care îi conferă acesteia o anumită
superioritate în competiţia economică. Identificate prin prisma poziţiei relative a organizaţiei
analizate faţă de competitorii săi, punctele forte se manifestă ca avantaje (atuuri) competitive
în raporturile ei cu concurenţa.
Punctul slab, stabilit într-un context concurenţial, reprezintă un atribut sau un aspect
funcţional al organizaţiei care implementează proiectul şi care îi determină o poziţie mai puţin
avantajoasă, de inferioritate, în raporturile sale cu concurenţa.
Oportunitatea mediului poate fi definită printr-o împrejurare specifică acestuia, care
atunci când este combinată cu o anumită reacţie din partea organizaţiei care implementează
proiectul, provoacă rezultate favorabile în activitatea ei.
Ameninţarea mediului reprezintă o primejdie ce poate apărea ca urmare a unei
tendinţe sau evoluţii nefavorabile a acestuia, care, în lipsa unei reacţii de contraatac sau
apărare din partea organizaţiei care implementează proiectul, va provoca o efecte negative în
buna derulare a proiectului.
Astfel, analiza – diagnostic este orientată pe două direcţii de acţiune:
I. Diagnosticarea potenţialului organizaţiei care implementează proiectul;
II. Diagnosticarea mediului în care firma îşi desfăşoară activitatea.

I. Diagnosticarea potenţialului organizaţiei care implementează proiectul

Analiza mediului intern al organizaţiei care implementează proiectul se desfăşoară, de

regulă, pe patru planuri având fiecare la rândul său componente specifice. Acestea sunt:
1. Capacitatea productivă a organizaţiei
Presupune ca echipa managerială a proiectului să obţină informaţii referitoare la:
- dotarea materială a organizaţiei care va implementa proiectul;
- mărimea capacităţilor de producţie;
 - gradul de modernizare;
- nivelul de calificare al resursei umane.
2. Capacitatea comercială a organizaţiei
Echipa managerială va obţine informaţii referitoare la:
- calitatea serviciilor oferite de organizaţia care va implementa proiectul;
- cota de piaţă deţinută de organizaţie;
- politica de promovare a organizaţiei;
- reţeaua de distribuţie utilizată;
- politica de preţ a organizaţiei;
- relaţiile contractuale ale organizaţiei.
3. Capacitatea financiară a organizaţiei
Informaţiile obţinute în această fază se referă la:
- solvabilitatea organizaţiei care implementează proiectul;
- rentabilitatea organizaţiei care implementează proiectul;
- gradul de îndatorare;
- echilibrul financiar al organizaţiei care implementează proiectul;
- lichiditatea organizaţiei care implementează proiectul.
4. Capacitatea managerială
Se vor obţine informaţii referitoare la:
- organizarea structurală şi procesuală;
- sistemul decizional;
- sistemul informaţional.

II. Diagnosticarea mediului în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea

Diagnosticarea mediului în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea, are ca obiect

investigarea tuturor factorilor din afara firmei, care acţionează direct sau indirect asupra
activităţii ei. Prin această analiză se urmăreşte determinarea condiţiilor externe în care
funcţionează organizaţia şi a tendinţelor mediului ambiant în scopul identificării ocaziilor şi
ameninţărilor cu care se va confrunta aceasta pe parcursul implementării proiectului.
Dacă privim sub raportul tendinţei de evoluţie a mediului, în special a celui
concurenţial, factorii respectivi se manifestă ca oportunităţi şi ameninţări ale acestuia.
Oportunităţile se apreciază, de regulă, din două puncte de vedere:
- gradul de atractivitate al acestora;
 - probabilitatea succesului proiectului în cazul valorificării lor.
Gradul de atractivitate al unei ocazii poate fi măsurat în funcţie de efectele favorabile
pe care le va genera punerea în valoare a acesteia printr-o anumită alternativă strategică a
organizaţiei care implementează proiectul.
Probabilitatea de succes a proiectului ca urmare a valorificării unei ocazii a mediului
concurenţial depinde de două aspecte esenţiale:
- măsura în care se asigură o concordanţă între factorii interni care caracterizează
potenţialul organizaţiei şi criteriile de succes specifice domeniului în care se manifestă
oportunitatea respectivă;
- raportul de superioritate/inferioritate în care se află factorii ce caracterizează potenţialul
organizaţiei faţă de cei care definesc potenţialul firmelor concurente din cadrul aceluiaşi
sector de activitate.
Exemple de oportunităţi: creşterea cererii pe piaţa internă pentru livrabilele
proiectului; modificări legislative de natura celor favorabile proiectului etc.
Ameninţările mediului concurenţial pot fi evaluate pe baza a două criterii: gradul de
seriozitate al acestora şi probabilitatea de apariţie în cadrul sectorului de operare al
organizaţiei.
Exemple de ameninţări: scăderea puterii de cumpărare; apariţia unor produse de
substituţie pentru livrabilele proiectul; apariţia unor noi competitori etc.
Concluziile rezultate în urma diagnosticării potenţialului organizaţiei - puncte forte şi
slabe - şi a mediului ambiant - oportunităţi şi ameninţări - vor fi utilizate pentru elaborarea
strategiei ce va fi adoptată în implementarea proiectului. Pentru formularea strategiei se poate
folosi o matrice prin care se combină concluziile evaluării potenţialului organizaţiei cu cele
ale analizei mediului, matrice cunoscută în lucrările de specialitate sub denumirea matricea
punctelor forte – punctelor slabe – ocazii – ameninţări – SWOT sau în versiunea
românească FSOA. Aceasta este prezentată în continuare.

Factori interni
Puncte forte Puncte slabe
Fact
ori
 Oportunităţi
ale mediului
Combinaţia puncte forte ale Combinaţia puncte slabe ale
potenţialului organizaţiei care potenţialului organizaţiei care
implementează proiectul - implementează proiectul -
oportunităţi ale mediului în care oportunităţi ale mediului în care
operează organizaţia. operează organizaţia.

Strategie activă Strategie activă

Ameninţări
ale
Combinaţia puncte forte ale Combinaţia puncte slabe ale
mediului potenţialului organizaţiei care potenţialului organizaţiei care
implementează proiectul - implementează proiectul -
ameninţări ale mediului în care ameninţări ale mediului în care
operează organizaţia. operează organizaţia.

Strategie pasivă Strategie pasivă

După cum se observă, în interiorul matricei se individualizează patru cadrane de

combinare a concluziilor celor două etape ale diagnosticării strategice.
Cadranul 1 cuprinde combinaţia puncte forte ale potenţialului organizaţiei – ocazii ale
mediului în care operează firma. În aceste condiţii organizaţia se va limita la acele ocazii ale
mediului pentru a căror valorificare beneficiază de forţele necesare în potenţialul său intern.
Este o alternativă strategică activă, orientată spre folosirea unor oportunităţi ale mediului
concurenţial, bazată pe o stabilitate internă.
Cadranul 2 reprezintă combinaţia puncte slabe ale potenţialului organizaţiei– ocazii
ale mediului acesteia. Prin strategia adoptată în astfel de situaţii, organizaţia se va concentra
asupra oportunităţilor pentru a căror valorificare trebuie să-şi îmbunătăţească punctele slabe.
Această alternativă strategică are un caracter activ şi este bazată pe o dezvoltare în interiorul
potenţialului organizaţiei, concretizată în măsuri de perfecţionare a diferitelor laturi de
activitate pentru atenuarea sau eliminarea slăbiciunilor.
Combinaţia puncte forte ale potenţialului firmei – ameninţări ale mediului se
întâlneşte în cadranul 3 al matricei. În cadrul strategiei adoptate pentru o astfel de situaţie,
firma analizată se va concentra pe contracararea ameninţărilor posibile ale mediului de
competiţie prin aplicarea unor măsuri orientate spre valorificarea forţelor de care dispune în
potenţialul său. Ca urmare, firma trebuie să-şi fundamenteze o strategie pasivă, de ocolire a
pericolelor cu care se confruntă în cadrul mediului, bazată pe o stabilitate a posibilităţilor sale
interne.
Cadranul 4 cuprinde combinaţia puncte slabe ale potenţialului firmei – ameninţări ale
mediului. Strategia ce urmează a fi adoptată în astfel de cazuri presupune concentrarea firmei
pe contracararea ameninţărilor posibile ale mediului prin folosirea unor acţiuni de eliminare
sau atenuare a punctelor slabe din potenţialul său. Este vorba astfel despre o strategie pasivă,
bazată pe o dezvoltare internă a activităţii firmei în scopul îmbunătăţirii diferitelor laturi ale
acesteia.
O abordare strategică performantă este aceea în care firma dispune de capacităţile şi
abilităţile necesare pentru adaptarea continuă şi activă a acesteia la exigenţele unui mediu
imprevizibil, aflat într-o permanentă schimbare.
În urma acestei analize, echipa managerială va identifica, în afară de strategia cea mai
indicată şi resursele pe care organizaţia le poate pune la dispoziţia proiectului ca şi
eventualele riscuri ce pot afecta succesul proiectului.
 3. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR PROIECTULUI

3.1. Identificarea activităţilor proiectului

3.2. Estimarea timpului total de implementare a proiectului
3.3. Estimarea resurselor şi a bugetului proiectului
3.4. Elaborarea metodologiei proiectului

3.1. Identificarea activităţilor proiectului

Odată încheiată etapa anterioară, respectiv definirea proiectului și a strategiei de

abordat, echipa managerială trece la planificarea proiectului. Aceasta constă în identificarea
activităţilor principale ale proiectului, a dependenţelor dintre ele, a resurselor şi a timpului
necesar realizării lor complete. În cadrul acestui subcapitol se va prezenta modul în care
echipa managerială poate identifica activităţile necesare proiectului.
Activităţile proiectului reprezintă acţiunile ce trebuie întreprinse de către echipa de
proiect pentru atingerea obiectivelor şi obţinerea rezultatelor stabilite.
Programul de activităţi este un instrument vital pentru ca echipa de proiect să ştie ce
trebuie să facă. Pentru a determina acest program echipa managerială a proiectului poate apela
la multiple tehnici începând de la evidenţa mentală a activităţlor ce trebuie executate, folosi-
rea unui program de activităţi deja existent într-un program anterior până la instrumente soft-
ware create în acest scop.
 Însă, atunci când echipa proiectului nu poate apela la asemenea metode fie pentru că
nu a mai implementat proiecte asemănătoare, fie pentru că dimensiunile proiectului nu permit
o evidenţă mentală a activităţilor sau pentru că investiţia într-un program software nu se justi-
fică, o tehnică indicată este Work Breakdown Structure (WBS) sau Structura de Descompu-
nere a Proiectului pe Activităţi.
Work Breakdown Structure este tehnica de a privi proiectul în ansamblul său şi apoi
de a-l descompune în părţi din ce în ce mai mici până când sunt identificate toate activităţile
ce trebuie efectuate, realizând grafic o hartă a activităților.
Aplicarea acestei tehnici nu va avea ca efect numai schiţarea programului de activităţi
a proiectului ci va oferi informaţii deosebit de utile pentru determinarea duratei de implemen-
tare a proiectului, a resurselor necesare şi a bugetului acestuia.

Tehnica WBS corect implementată va oferi o imagine completă a tuturor activtăţilor

proiectului. Pentru aceasta, echipa managerială a proiectului va împărţi, într-o primă etapă,
obiectivele proiectului în grupuri mari de activităţi. În această fază cel mai important aspect
nu este modul în care sunt definite aceste activităţi, ci ca toate activităţile să fie determinate.
Grupurile mari de activităţi sunt împărţite, în continuare, în activităţi de dimensiuni reduse, iar
acestea, la rândul lor din nou divizate în activităţi mai mici. Astfel, obiectivele proiectului vor
reprezenta nivelul 0, celelate niveluri fiind numerotate de la 1 în continuare.
O întrebare oportună este cea referitoare la nivelul până la care se face această
divizare, sau, tehnic exprimat, „care este pragul estimat al proiectului?” Nu există un răspuns
unic la această întrebare, pragul estimat depinzând în mare măsură de concepţia echipei
manageriale, de modul în care aceasta apreciază că echipa de proiect va înţelege şi va putea
realiza, fără explicaţii suplimentare, activităţile pe care trebuie să le realizeze. Totuşi,
principiul este acela ca divizarea activităţilor să se facă în funcţie de timpul necesar realizării
lor, astfel încât, în cazul în care ele nu sunt realizate corespunzător, reluarea activităţilor să nu
afecteze în mod esenţial toată durata proiectului. Dacă acţiunile detaliate necesare pentru
finalizarea activităţii sunt înţelese nu mai este necesară descompunerea. Practica
demonstrează faptul că, de regulă, nu se depăşeşte nivelul 5 de divizare a activităţilor.
În situaţia în care proiectul este unul de mari dimensiuni iar în faza planificării nu
există informaţii suficiente pentru a detalia suficient de mult activităţile, nu este nicio
problemă în măsura în care aceste activităţi nu intervin în faza incipientă a proiectului. Ele pot
rămâne nedescopuse până când se obţin informaţiile necesare.
 În final, se va obţine o structură arborescentă a activităţilor proiectului, iar activităţile
din WBS vor fi mutate în programul de activităţi. Grafic descompunerea activităţilor se poate
reprezenta astfel:

Obiectivul proiectului

Activitatea 1.1. Activitatea 1.2. Etc.

Subactvitate 1.2.1. Subactivitate 1.2.2. Etc.

În elaborarea WBS trebuie avute în vedere şi următoarele cerinţe:

- fiecare activitate trebuie să conţină sub-activităţi interdependente şi continue iar acestea să
poată fi realizate de către acelaşi salariat sau grupuri de salariaţi;
- dimensiunea structurii de descompunere a activităţilor nu trebuie să fie foarte extinsă
(dimensiunea medie este de 3 niveluri);
- activităţile trebuie scrise ca activităţi orientate spre acţiune. Exemplu: Nu se va scrie ca şi
activitate: Conferinţă internaţională, ci Organizarea unei Conferinţe Internaţionale. În
acest fel activităţile detaliate pot fi mutate în programul de activităţi cu minimum de
schimbări.

Exemplu:
 Creșterea
nivelului general
de satisfacție a
clientului

1.1.Implementare 1.2.Analiza 1.3.Elaborarea 1.4. Lansarea pe

a unui sistem nivelului de profilului piață a 3 noi
CRM satisfacție a cumpărătorului servicii
clienților companiei și a
necesităților
acestuia

După ce managerul de proiect are evidența tuturor activităților pe care trebuie să le

implementeze va trebui să realizeze Matricea de alocare a responsabilităților prin
intermediul căreia să se identifice persoanele cu responsabilități în cazul diverselor activități
ale proiectului, respectiv:

• A – Aprobă rezultatele activității

• R – Răspunde pentru implementarea activității;
• S – Acordă suport în implementarea activității;
• C – Acordă consultanță;
• N - Este notificat la finalizarea livrabilului.

Exemplu:

Obiectivul proiectului: Creșterea nivelului general de satisfacție a clientului

implică următoarele subactivități:
1.1. Implementarea unui sistem CRM:
1.1.1. Achiziționarea soft-ului;
1.1.2. Asigurarea suportului informatic;
1.1.3. Instruirea personalului în utilizarea soft-ului şi încărcarea datelor în
soft-ul CRM;
 1.2. Analiza nivelului de satisfacție a clienților:
1.2.1. Identificarea bazei de date a clienților;
1.2.2. Elaborarea chestionarului;
1.2.3. Distribuirea și colectarea chestionarelor;
1.3. Elaborarea profilului cumpărătorului companiei și a necesităților acestuia
1.3.1. Segmentarea pieţei pe care acţionează compania;
1.3.2. Identificarea segmentului/segmentelor de piaţă cărora se adresează
compania şi analiza caracteristicilor acestor segmente;
1.3.3. Corelarea datelor colectate prin sistemul CRM, a datelor privind nivelul
de satisfacţie al consumatorului şi a celor privind profilul consumatorului şi raportarea
rezultatelor.
1.4. Lansarea pe piață a 3 noi servicii
1.4.3. Elaborarea planului managerial de realizare a serviciilor;
1.4.4. Elaborarea planului de marketing pentru lansarea produselor pe piaţă.
 Matricea de alocare a responsabilităților

Echipa de proiect
Manager Responsabil Expert Expert Expert Asistent Expert
Sarcini proiect financiar IT Resurse marketing marketing sociolog
umane

Achiziționarea soft-ului (A1= A, N R S

Asigurarea suportului informatics şi instalarea soft-ului N R
Instruirea personalului în utilizarea soft-ului şi încărcarea datelor în soft-ul CRM A, N C, S R
Identificarea bazei de date a clienților A, N S R
Elaborarea chestionarului N S R
Distribuirea și colectarea chestionarelor N R S
Segmentarea pieţei pe care acţionează compania N C R S
Identificarea segmentului/segmentelor de piaţă cărora se adresează compania şi N R S C
analiza caracteristicilor acestor segmente
Corelarea datelor colectate prin sistemul CRM, a datelor privind nivelul de satis- N S R S C
facţie al consumatorului şi a celor privind profilul consumatorului şi raportarea
rezultatelor.
Elaborarea planului managerial de realizare a serviciilor A, C C S S R S
Elaborarea planului de marketing pentru lansarea produselor pe piaţă A, C C S S R S C
 În cazul proiectelor cu finanţare comunitară, managerul de proiect şi echipa
acestuia trebuie să prevadă şi activităţi de:
A) audit al proiectului;
B) promovare şi publicitatea proiectului.
A) Auditul întregului proiect (al activităţilor, al înregistrărilor şi al conturilor) trebuie
realizat de un auditor autorizat.
B) De asemenea, solicitantul are obligaţia să asigure o vizibilitate potrivită şi o
promovare adecvată a proiectului, incluzând obiectivele, rezultatele obţinute, în conformitate
cu instrucţiunile cuprinse în Manualul de identitate vizuală pentru instrumentele structurale
2007-2013 în România (obiectivul convergenţă).
În plus, vor trebui descrise în cadrul rapoartelor de progres toate activităţile de
informare şi publicitate desfăşurate, aferente proiectului şi se vor ataşa la raport copii după
articolele de presă, fotografii ale evenimentelor organizate în cadrul proiectului din care să
reiasă respectarea cerinţelor de informare şi publicitate, copii după publicaţii etc.
Proiectul propus trebuie să conţină cel puţin următoarele măsuri de publicitate,
reflectate în buget:
- comunicat de presă într-un ziar regional şi/sau local privind începerea proiectului şi
comunicat de presă la închiderea proiectului cu menţionarea rezultatelor obţinute;
- bannere sau afişe la locul de desfăşurare a proiectului;
- includerea pe materialele-suport pentru activităţile de training, inclusiv a certificatelor
de orice tip, a elementelor obligatorii de identitate vizuală;
- etichete pentru mijloacele fixe si obiectele de inventar achiziţionate în timpul
desfășurării proiectului;
- cel puţin un eveniment de promovare a proiectului.

Totodată, în elaborarea activităţilor proiectului se va urmări şi asigurarea sustenabi-

lităţii proiectului adică asigurarea continuităţii proiectului (dacă este cazul) şi după ce fi-
nanţarea se finalizează precum şi posibilitatea de transferare a rezultatelor proiectului şi la alte
niveluri.
De asemenea, trebuie luate în considerare următoarele aspecte în planificarea
activităţilor:
a) asigurarea egalităţii de şanse;
b) asigurarea dezvoltării durabile;

a) Asigurarea egalităţii de şanse

Egalitatea de şanse reprezintă un drept fundamental, o valoare comună şi un obiectiv –
cheie al Uniunii Europene, fiind in acelasi timp o piesă centrală a strategiei nediscriminatorii
și o condiție absolut necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creștere, ocupare a forței de
muncă și coeziune socială la nivelul UE.
Egalitatea de şanse (equal opportunities) este conceptul conform căruia toate fiinţele
umane sunt libere să-și dezvolte capăcităţile personale şi să aleagă fără limitări impuse de ro-
luri stricte. Egalitatea de șanse are la bază asigurarea participării depline a fiecarei persoane la
viața economică și socială, fără deosebire de origine etnica, sex, religie, varsta, dizabilitati si
orienare sexuala.
În calitate de solicitant al unor fonduri structurale trebuie respectate prevederile
legislaţiei în vigoare cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în
domeniul muncii, egalitatea de gen şi nediscriminare şi să luaţi în considerare în
implementarea proiectului toate politicile şi practicile prin care să nu se realizeze nicio
deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, indiferent de: rasă, naţionalitate, etnie, limbă,
religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt
criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau
exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice
alte domenii ale vieţii publice. În plus, se solicită să includeţi în cadrul proiectului, în funcţie
de specificul acestuia, a unui modul/ curs/ seminar sau a unei conferinţe, care să urmărească
conştientizarea importanţei conceptului de egalitate de şanse.
Pentru a demonstra faptul ca problema egalității de șanse este abordată în cadrul
proiectului este recomandat ca solicitantul să raspundă la urmatoarele întrebări :
• Care este grupul ţintă (direct şi indirect) al proiectului propus?
• Cine va beneficia în urma proiectului?
• Cine va avea de pierdut în urma proiectului?
• Cum vor fi femeile implicate în elaborarea şi implementare?
• Desfăşurarea proiectului pune în vreun fel în discuţie diviziunea de gen a muncii exis-
tente, sarcinile, responsabilităţile şi oportunităţile?
 • Care este impactul pe termen lung în ceea ce priveşte creşterea capacităţii femeilor de
a se implica?

De asemenea, trebuie să ia masuri de genul :

 Să aiba o înţelegere asupra relaţiilor de gen, a diviziunii muncii între femei şi bărbaţi (cine
ce muncă prestează), precum şi cine are acces şi control asupra resurselor.
 Să folosească procesele participatorii şi să includă un număr cât mai mare de femei şi
bărbaţi care fac parte dintre actorii cu impact social de la nivel guvernamental şi din socie-
tatea civilă, inclusiv organizaţii de femei şi experţi în egalitatea de gen.
 Să identifice barierele în calea participării femeilor (sociale, economice, juridice, politice,
culturale, etc.).
 Să aiba o înţelegere a nevoilor practice şi a intereselor strategice ale femeilor şi să identi-
ficaţi oportunităţile de a le susţine pe amândouă.
 Să ia în considerare impactul diferit al iniţiativei asupra bărbaţilor şi femeilor.
 Sa defineasca problema şi grupul ţintă astfel încât experienţele diferite ale femeilor şi
bărbaţilor să fie luate în consideraţie;
 Proiectul să nu întărească stereotipurile de gen şi discriminările de gen;
 Sa ia în consideraţie impactul atât asupra femeilor, cât şi asupra bărbaţilor;
 Femeile şi bărbaţii sa fie implicaţi, în egală măsură în identificarea temei.

b) Asigurarea dezvoltării durabile

Dezvoltarea durabilă este un concept foarte complex, care a pornit de la preocuparea
faţă de mediu, ideea fiind îmbogăţită în timp cu o dimensiune economică şi una socială. Deşi
iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa
exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută în primul rând
prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii
vieţii în complexitatea sa, atât sub aspect economic cât şi social.
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de
Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",
cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care
urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".
Dezvoltarea durabilă se derulează pe fondul unor principii majore ce o caracterizează:
- preocuparea pentru echitate şi corectitudine între ţări şi între generaţii;
 - viziunea de lungă durată asupra procesului dezvoltării;
- gândirea sistemică, interconexiunea între economie, societate şi mediu.
În acest scop, sunt identificate patru obiective-cheie:
1. Protecţia mediului prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice de impactul
negativ asupra mediului;
2. Echitatea şi coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversităţii cul-
turale, egalităţii de şanse şi prin combaterea discriminării de orice fel;
3. Prosperitatea economică prin promovarea cunoaşterii, inovării, competitivităţii pentru asi-
gurarea unor standarde de viaţă ridicate şi unor locuri de muncă abundente şi bine plătite;
4. Îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale UE prin promovarea instituţiilor demo-
cratice în slujba păcii, securităţii şi libertăţii şi a principiilor şi practicilor dezvoltării dura-
bile pretutindeni în lume.
Pentru a respecta cerinţele legislaţiei comunitare, statele membre ale Uniunii Europene
trebuie să abordeze conceptul dezvoltării durabile în cadrul tuturor proiectelor şi programelor
finanţate din fonduri structurale, pentru a contribui la realizarea unei economii europene echi-
librate, durabile şi inovative. Proiectele care integrează dezvoltarea durabilă din stadii timpurii
de viaţă au valoare adăugată atât pentru organizaţiile promotoare, cât şi pentru grupurile ţintă
vizate şi pot deveni exemple de bună practică în domeniu. Importanţa acestei teme trebuie să
fie recunoscută în dezvoltarea proiectelor, în rândul factorilor de decizie şi pe tot parcursul
implementării proiectelor.
În dezvoltarea proiectelor trebuie abordate toate cele trei dimensiuni ale conceptului
dezvoltării durabile şi anume dimensiunea ecologică, economică şi socială. Dimensiunea eco-
logică priveşte consumul şi producţia durabile, conservarea şi managementul resurselor natu-
rale, schimbările climatice şi energia curată. Dimensiunea economică se referă la dezvoltarea
socio-economică (prosperitate economică) şi transportul durabil, iar dimensiunea socială vi-
zează incluziunea socială, schimbările demografice şi sănătatea publică.
Se aşteaptă ca în urma implementării proiectelor efectele ecologice, economice şi so-
ciale ale activităţilor desfăşurate cu sprijin financiar comunitar să fie sesizabile/vizibile.
Un aspect obligatoriu este includerea în cadrul proiectului, în funcţie de specificul
acestuia, a unui modul/curs/seminar sau a unei conferinţe, care să urmărească conştientizarea
importanţei conceptului de dezvoltare durabilă.
În spiritul celor enunţate, se recomanda solicitanţilor ca, în elaborarea cererilor de fi-
nanţare, să abordeze conceptul dezvoltării durabile având în vedere cel puţin următoarele as-
pecte:
 • măsuri corespunzătoare la nivelul managementului de proiect (ex: utilizarea raţională
a resurselor prin alegerea unei logistici adecvate, utilizarea experienţei anterioare în dezvol-
tarea şi implementarea de proiecte ce promovează tema dezvoltării durabile etc.);
• includerea în proiect a unor măsuri de sensibilizare pe tema dezvoltării durabile (ex:
inserarea unui mesaj special pe materialele de curs şi în corespondenţa electronică, care să
atragă atenţia asupra problemelor de mediu şi să îndemne la protecţia acestuia, logo-
uri/sloganuri pe materialele furnizate, afişe vizibile la locul de desfăşurare a activităţilor din
proiect etc.)

1.2. Estimarea timpului total de implementare a proiectului

Următorul pas în derularea proiectului presupune estimarea duratei proiectului, a re-

surselor şi costurilor necesare proiectului. În acest subcapitol sunt prezentate metodele de es-
timare a duratei proiectului. A estima durata proiectului înseamnă că echipa managerială va
determina numărul de zile necesare implementării proiectului şi data finalizării acestuia.
Pentru programarea în timp a proiectului, managerul de proiect trebuie să parcurgă
următoarele etape :
1. Identificarea activitatilor specifice
Acestea au fost identificate anterior, în cadrul WBS.
2. Determinarea secvenţialităţii activităţilor
Se poate realiza concomitent cu etapa anterioara şi presupune determinarea relaţiilor
de interdependenţă dintre activităţile proiectului. Această etapă are ca scop ordonarea în timp
a activităților proiectului.
În această etapă se poate utiliza Metoda Diagramelor de Precedență care constă în re-
prezentarea vizuală a secvențialității activităților din proiect, a interdepenențelor dintre ele, cu
alte cuvinte se evidenţiază care sunt condițiile impuse momentelor de începere și de finalizare
pentru fiecare activitate din cadrul proiectului. Elaborarea acestei diagrame este necesară în-
trucât ar fi foarte dificil ca membrii echipei de proiect să aibă o vedere de ansamblu a depen-
dențelor dintre activități numai prin simpla listare a acestora. In final se obtine o "hartă" a
proiectului, pe care pot fi identificate mai multe "trasee", reprezentand succesiuni de activități.
Realizarea grafică trebuie să respecte următoarele reguli :
1. Fiecare activitate a proiectului este reprezentată printr-un pătrat/dreptungi ;
2. Relaţiile dintre activităţi sunt reprezentate prin săgeţi ;
 3. Graficul este orientat orizontal, de la stânga la dreapta ;
4. Fiecare activitate se identifică printr-un număr ;
5. Numerele activităţilor se dau în ordinea derulării acestora ;
6. De regulă, trebuie utilizată o singură activitate ca moment de început al proiectului şi
o singură activitate ca moment de final al proiectului.

Pentru determinarea relaţiilor de interdependenţă , managerul de proiect trebuie să ştie,

pentru fiecare activitate în parte, răspunsul la următoarele întrebări :
a. Ce altă/alte activităţi trebuie finalizate înainte de demararea acestei activităţi ?
Aceste activităţi de numesc activităţi precedente.
Exemplu :
- Pentru a achiziţiona soft-ul (A 1) nu este necesar a se finaliza nicio activitate pre-
cedentă.
- Pentru instalarea soft-ului (A2) este necesară achiziţionarea soft-ului ;
- Pentru instruirea personalului (A3) şi încărcarea datelor este necesară instalarea soft-
ului.
Grafic aceste relaţii se reprezintă astfel :

A 1. A2 A3
.

b. Care sunt activităţile independente ?

Exemplu : Achiziţionarea soft-ului şi elaborarea chestionarului de măsurare a sa-

tisfacţiei consumatorilor sunt activităţi care nu depind una de cealaltă.

c. Care sunt activităţile condiţionate de finalizarea mai multor activităţi anterioare,

deşi între acestea nu există dependenţă ?
 Exemplu : Corelarea informaţiilor despre consumatori presupune colectarea
datelor aferente a 3 domenii de analiză, respectiv: sistemul CRM, satisfacţia clienţilor, pro-
filul consumatorului. Dar, colectarea informaţiilor din cele 3 surse se poate realiya independ-
ent.
Grafic această relaţie se reprezintă astfel :

Colectare informaţii
CRM

Colectare informaţii
satisfacţie consumatori Corelarea datelor

Colectare informaţii
profil consumator

Pe baza acestor informaţii se va elabora lista activităţilor, astfel :

Activitate Descriere Activităţi pre-

cedente
A Achiziționarea soft-ului Niciuna
B Asigurarea suportului informatic şi instalarea soft-ului A
C Instruirea personalului în utilizarea soft-ului şi încărcarea datelor în soft-ul B
CRM
D Identificarea bazei de date a clienților C
E Elaborarea chestionarului D
F Distribuirea și colectarea chestionarelor D, E
G Segmentarea pieţei pe care acţionează compania B
H Identificarea segmentului/segmentelor de piaţă cărora se adresează com- G
pania şi analiza caracteristicilor acestor segmente
I Corelarea datelor colectate prin sistemul CRM, a datelor privind nivelul de C, F, H
satisfacţie al consumatorului şi a celor privind profilul consumatorului şi
raportarea rezultatelor.
J Elaborarea planului managerial de realizare a serviciilor I
K Elaborarea planului de marketing pentru lansarea produselor pe piaţă I, J
 3. Construirea diagramei activităților
Prespune desenarea relaţiilor şi a succesiunii tuturor activităților proiectului. Având în
vedere tipurile de relații de precedență dintre activități, urmează a se reprezenta întreaga dia-
gramă a proiectului, într-un model.

K
C E

I J

A B D F

G H

În acest moment, proiectul se prezintă ca o hartă de activităţi aflate într-o anumită

secvenţialitate şi dependenţă. Însă, această hartă nu permite a vizualiza timpul necesar de-
rulării proiectului, când este obligatoriu să înceapă sau să se finalizeze o activitate, care dintre
activităţi pot fi amânate şi care nu etc.

4. Estimarea timpului necesar fiecarei activitati in parte

De regulă se apreciază că o estimare a timpului ce se dovedeşte a corespunde realităţii
în proporţie de 95% este una foarte bună. O estimare foarte bună a timpului este un aspect ce
ţine de experienţa managerului de proiect şi de o serie de alţi factori, precum :

Estimarea orelor productive :
Aceasta trebuie să ţină cont de faptul că, în cadrul unui program de muncă de 8 ore/zi, nu
toate cele 8 ore sunt productive. Spre exemplu, dacă pentru o activitate sunt necesare 16 ore –
muncă şi trebuie realizată de către o singură persoană, este de aşteptat ca aceasta să nu poată
fi realizată în 2 zile de muncă, fără ore suplimentare, deoarece nimeni nu este 100% produc-
tiv. De regulă, perioada productivă medie aşa cum rezultă din observaţii empirice este de 6 la
8 ore. Aşadar, în exemplul de mai sus, activitatea respectvă va fi finalizată în aproape 3 zile
(16/6 = 2,66).

Resursele avute la dispoziţie
 Este evident faptul că volumul resurselor, calitatea acestora, experienţa (în cazul resurse-
lor umane) afectează timpul alocat proiectului.

Măsura în care sunt folosite resurse part-time
Într-un proiect nu este obligatoriu ca resursele (idiferent de natura lor) să fie implicate to-
tal în derularea proiectului. Spre exemplu, anumite persoane, chiar membrii echipei manage-
riale, pot aloca numai 4 ore/zi pentru activităţile proiectului. Această categorie de resurse
trebuie cunoscută şi din perspectiva faptului că este de aşteptat ca pentru o presoană implicată
în mai multe proiecte nivelul productivităţii să scadă – de regulă această scădere este de 10 –
20%. Alt exemplu : computerele utilizate în proiect pot fi disponibile doar 3 ore/zi, restul
timpului fiind destinate celorlalte activităţi necesare firmei.

Introducerea timpului pentru consultanţă
Se poate ca pe parcursul derulării proiectului, deşi acest fapt nu este neapărat evident de la
început, să fie nevoie de timp în care cei implicaţi în derularea proiectului să aibă nevoie de
activităţi de training, de obţinerea de consultanţă de la specilaşti etc.

Atribuirea de ore pentru managementul proiectului
Acestui tip de activităţi li se alocă, de regulă, 15% din timpul total de derulare a proiectu-
lui ;

Adăugarea orelor de rezervă
Sunt necesare în orice proiect întrucât este foarte greu a se realiza o estimare cu un grad de
certitudine de 100% (niciodată nu pot fi prevăzute toate întârzierile, aşteptările, diverse eve-
nimente). Drept urmare, în funcţie de complexitatea proiectului, de gradul său de noutate pen-
tru echipa managerială, timpul de rezervă poate reprezenta 10 – 75% din totalul timpului alo-
cat. Acest timp de rezervă este necesar a acoperi orice consum de timp generat de factori ce
este greu a fi prevăzuţi sau cuantificaţi : echipamente care se defectează, concedii medicale,
readaptarea după o perioadă de vacanţă, sărbători legale etc.

Determinarea constrângerilor legate de resurse
În orice proiect există activităţi care se pot derula în paralel. În cazul acestora, echipa ma-
nagerială trebuie să îşi pună problema dacă, şi în mod practic, această simultaneitate a acti-
vităţilor este posibilă. Această observaţie este necesară, de exemplu, în situaţia în care cele
două activităţi pot fi derulate de o singură persoană şi, drept urmare, ar fi imposibil ca în mod
real să se desfăşoare în acelaşi timp.

Cultura organizaţională
 Există organizaţii în care se obişnuieşte ca termenele să nu fie respectate cu stricteţe, fiind
tolerate întârzierile, fapt ce se va întâmpla şi în cazul proiectului. Alte organizaţii, din contra,
au proceduri de lucru stricte şi angajaţi obişnuiţi să respecte termenele.
Având în vedere considerentele prezentate, pentru fiecare activitate se va determina :
D – durata activității în funcție de specificul acesteia. Pentru a o determina, cei implicați în
acest proces pot ține cont următoarele estimări :
- cel mai optimist timp de finalizare – durata cea mai scurta de finalizare a unei acțiuni
(se apreciază că sunt șanse de 1% pentru a se realiza) ;
- cel mai pesimist timp de finalizare – timpul cel mai lung de finalizare a unei acti-
vități.
- cel mai probabil timp de finalizare – timpul de realizare a unei activități cu cea mai
mare probabilitate. Acesta nu trebuie confundat cu timpul estimat.
Pentru calculul timpului estimat se poate apela la urmatoarele formule de calcul :
Timp estimat = (Timpul optimisit + 4 x Timpul probabil + Timpul pesimist) / 6
sau :
Timp estimat = (Timp pesimist – Timp optimist) / 6
Indiferent de rațiunile care stau la baza acestei determinări, evidența prezentată mai
sus se va completa cu un nou set de date :
Activitate Descriere Activităţi Durata
precedente activității
(zile)

A Achiziționarea soft-ului Niciuna 60

B Asigurarea suportului informatic şi instalarea soft-ului A 30
C Instruirea personalului în utilizarea soft-ului şi încărcarea B 40
datelor în soft-ul CRM
D Identificarea bazei de date a clienților C 20
E Elaborarea chestionarului D 30
F Distribuirea și colectarea chestionarelor D, E 60
G Segmentarea pieţei pe care acţionează compania B 30
H Identificarea segmentului/segmentelor de piaţă cărora se G 30
adresează compania şi analiza caracteristicilor acestor seg-
mente
I Corelarea datelor colectate prin sistemul CRM, a datelor C, F, H 60
privind nivelul de satisfacţie al consumatorului şi a celor
privind profilul consumatorului şi raportarea rezultatelor.
J Elaborarea planului managerial de realizare a serviciilor I 150
K Elaborarea planului de marketing pentru lansarea produselor J 90
pe piaţă
 În continuare, pentru programarea în timp a activităților, sunt necesare următoarele
informații :
a. Cât de repede poate începe activitatea ca urmare a faptului că activitățile pre-
mergătoare ei s-au finalizat (ES – early start) ? Prima activitate se consideră a începe în ziua
0, după care se calculează indicatorul și pentru celelalte activități.
b. Cât de repede poate fi finalizată activitatea (EF - early finish) ? Se calculeză adu-
nând la numărul zilei în care începe, durata activității : EF = ES +D.
c. Când trebuie finalizat proiectul ( TE – time expected)? În exemplul de față, proiectul
trebuie finalizat într-un an și jumătate, respectiv TE = (ziua) 540
d. Care este cel mai târziu termen acceptat de începere a activității pentru a respecta du-
rata întregului program (LS – last start) ? Acest termen se va determina începând cu ultima
dintre activități, potrivit următoarei metode de calcul : LS = TE - D , iar pentru următoarele :
LS = LF – D.
e. Care este cel mai târziu termen acceptat de finalizare a activității pentru a respecta
durata întregului program (LF – last finish) ?
f. Care este rezerva de timp pentru fiecare activitate (R) ? Se calculeză astfel : R = LS –
ES.
Activitate Activităţi precedente Durata ES EF LS LF R
activității (zile)
A Niciuna 60 0 60 0 60 0
B A 30 60 90 60 90 0
C B 40 90 130 90 130 0
D C 20 130 150 130 150 0
E D 30 150 180 150 180 0
F D, E 60 180 240 180 240 0
G B 30 90 120 180 210 90
H G 30 120 150 210 240 90
I C, F, H 60 240 300 240 300 0
J I 150 300 450 300 450 0
K J 90 450 540 450 540 0
 5. Determinarea drumului critic

Un drum reprezintă o succesiune de activităţi adiacente ce conduc de la un eveniment

la altul. Drumul critic reprezintă succesiunea de activități și evenimente critice care formează
un drum continuu între începutul și sfârșitul proiectului.
Drumul critic este ramura cu durata cea mai lunga intre momentul de inceput si cel de
finalizare a proiectului, este ‘drumul’ cel mai lung. Drumul critic este singurul drum care
conține data de sfarsit a proiectului. Drumul critic se determina prin însumarea timpilor nece-
sari activităţilor din fiecare secvenţă. Practic, drumul critic înseamnă durata maximă necesară
proiectului.
Activitățile aflate pe drumul critic sunt acele activități pentru care rezerva de timp este
0. ( În exemplu, toate activitățile mai puțin activitățile G și H).
Dacă activităţile din afara drumului critic se desfăşoară mai repede sau mai lent (cu anumite
limite), durata totală a proiectului rămâne neschimbată, în schimb nerespectarea termenelor
pentru activitățile aflate pe drumul critic afectează întreaga durată a proiectului.
Pentru a determina dacă o activitate se află sau nu pe drumul critic se determină dacă
există rezerv- de timp asociate termenului de început și de sfârșit. Perioada de timp în care o
activitate a drumului critic poate întârzia, fără să afecteze proiectul este cunoscută sub denu-
mirea de întârziere admisibilă.

6. Actualizarea diagramei de activități pe masura derulării proiectului

Diagrama activităților este utilă întrucât oferă următoarele informații:
- timpul estimat al finalizării proiectului ;
- probabilitatea de finalizare până la o anumită dată;
- data de început și de sfârșit a proiectului;
- interdependențele dintre activități;
- consecințele nerespectării termenelor estimate.

Pe masură ce proiectul avansează diagrama activităților trebuie actualizată prin înlo-

cuirea timpilor estimați cu cei reali, pot fi adaugate resursele suplimentare etc.

În final, activităţile proiectului vor fi reprezentate sub forma unui Grafic GANTT.
Diagrama Gantt (creata la inceputul anilor 1900 și denumită după numele celui care a folosit
pentru prima dată această procedură - Henry Gantt) este foarte accesibilă și prezintă pe-
rioadele de început și de încheiere, durata activităților, fără însă a evidenţia şi interdependenţa
dintre activităţi.
Diagrama GANTT este un instrument de planificare frecvent utilizat în Managementul
Proiectelor. Forma grafică a acesteia constă într-un grafic a cărui axă orizontală reprezintă
timpul în unităţi de măsură de ordinul zilelor, săptămânilor sau lunilor şi pe a cărui verticală
sunt reprezentate activităţile proiectului.
De exemplu, dacă proiectul constă în organizarea unor cursuri şi are o durată de reali-
zare de 12 luni, Diagrama GANTT a acestui proiect, poate fi reprezentată astfel :

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Managementul proiectului
Promovarea proiectului
Achiziţii de bunuri necesare
Elaborarea programei de instruire
Organizarea conferinţei de lansare
Organizarea cursurilor
Realizarea unui ghid de bune practici
Organizarea unei conferinţe de încheiere a pro-
iectului
Controlul calităţii şi analiza impactului

În momentul în care proiectul începe să se deruleze efectiv, rolurile celor implicaţi în

proiect în vederea respectării timpului alocat în momentul planificării sunt următoarele:
Membrii echipei proiectului:
 să efectueze sarcinile care le revin cât mai bine posibil în funcţie de abilităţile şi de
competenţele fiecăruia;
 să ţină evidenţa măsurii în care se înscriu în graficul de timp stabilit ;
 să transmită managerului de proiect informaţii referitoare la producerea oricărui eve-
niment care ar putea determina depăşirea timpului alocat sarcinilor ce îi revin.
Managerul de proiect
 să aducă la cunoştinţa membrilor echipei planificarea temporală a proiectului ;
  să elaboreze documentele necesare evidenţei evoluţiei temporale a proiectului, să ex-
plice modul în care vor fi completate acestea şi să le ofere celor responsabili cu com-
pletarea lor;
 să verifice, pe parcursul derulării proiectului, documentele de evidenţă a evoluţiei în
timp a proiectului ;
 să iniţieze măsuri corective în cazul în care observă că nu sunt respectate jaloanele
temporale ale proiectului.

3.3. Estimarea resurselor şi a bugetului proiectului

După ce echipa managerială a stabilit structura activităţilor implicate de proiect,

precum şi timpul aferent fiecăreia şi pe ansamblu, se vor stabili şi celelalte categorii de
resurse precum resurse umane, echipamente, materiale, iar pe această bază resursele
financiare necesare proiectului.
Planificarea resurselor necesare proiectului presupune identificarea şi cuantificarea
resurselor de muncă, echipamentelor şi resurselor materiale necesare proiectului şi, de
asemenea evidenţierea momentelor în care acestea vor fi necesare de-a lungul implementării
proiectului. Pentru o evidenţiere clară şi sintetizată a acestora se pot folosi următoarele tipuri
de tabele:
Resurse umane
Rolul în proiect Număr Responsabilităţi Competenţe Data de Data de
început sfârşit
Se listează fiecare Număr Se evidenţiază Se evidenţiază Data de Data
tip de post necesar de sumar sumar la care până la
bunei derulări a posturi responsabilităţile competenţele este care este
proiectului aferente aferente fiecărui tip necesare nevoie de nevoie
(Ex:manager de fiecărui de post fiecărui post fiecare de
proiect, consilier rol tip de fiecare
juridic, trainer, post tip de
manager cu post
calitatea, etc.)
 Echipamente (computere, fotocopiatoare, telefoane mobile, echipamente pentru
telecomunicaţii, mobilier etc.)
Echipamentul Cantitatea Scopul Specificaţii Data de Data de
pentru care început sfârşit
este
necesar
Se listează Cantitatea Scopul Se specifică Data de la Data până la
fiecare necesară pentru care elementele care care
echipament din fiecare este necesar caracteristice echipamentul echipamentul
necesar echipament fiecare ale fiecărui este necesar este necesar
echipament echipament

Materiale (hârtie, birotică, materii prime etc.)

Tipul de Cantitatea Scopul Specificaţii Data de Data de
material pentru care început sfârşit
este necesar
Se listează Cantitatea Scopul pentru Se specifică Data de la Data până la
fiecare tip necesară din care este elementele care care
de material fiecare necesar caracteristice ale materialele materialele
necesar material fiecare fiecărui tip de sunt sunt
echipament material (dacă necesare necesare
este cazul)

În final, toate informaţiile astfel obţinute, sunt centralizate într-un tabel precum
următorul:
Resurse Ian Febr. Martie Apr Mai Iun Iul. ….. .....
Umane
• Tipuri de
resurse
Echipamente
• Tipuri de
echipamente
Materiale
• Tipuri de
materiale

După planificarea resurselor, echipa managerială va trece la elaborarea planului financiar

al proiectului. În acest plan trebuie să se regăsească toate cheltuielile probabile pe care le va
genera proiectul, din punct de vedere al tipului de cheltuială şi al sumei. Etapele elaborării
planului financiar al proiectului sunt prezentate în continuare:
 1. Elaborarea listei cheltuielilor necesare
În general cheltuielile generate de orice proiect sunt legate de cumpărarea sau
închirierea resurselor necesare (umane, materiale, echipamente) şi rezultă din planificarea
resurselor anterior elaborată. Alte tipuri de cheltuieli care pot interveni sunt: înfiinţarea unor
sedii în care se va administra managementul de proiect, cheltuieli de transport şi diurnă, taxe.
În cazul proiectelor cu finanţare europeană, în Ghidul Solicitantului se regăsesc tipurile de
cheltuieli pe care solicitantul le consideră eligibile (adică pot fi finanţate).
2. Cuantificarea cheltuielilor
Următoarea etapă este calcularea estimativă a costurilor proiectului pe baza produsului
între costul unitar şi cantitatea de resurse necesară. Ceea ce se obţine este o sumă
aproximativă a costurilor proiectului, valoarea exactă neputând fi ştiută în acest moment.
Asemănător cu planificarea resurselor se vor elabora tabele de planificare a costurilor:
Costul resurselor umane
Rolul în proiect Cost –unitar (salariu / ora – munca)
Ex: Echipa managerială: 180 euro/ora
- Manager de proiect 60
- Director financiar; 60
- Manager cu calitatea 60

Costul forţei de muncă este derivat din analiza orelor necesare fiecărei activităţi şi
multiplicarea acestora cu costul orar al fiecărei activităţi. În cazul în care proiectul se
derulează în cadrul unei companii, cu personalul angajat, costurile interne ale forţei de munca
se presupun a fi zero de vreme ce acestea sunt deja luate in considerare în bugetul
departamentului. Insă nu înseamnă ca nu există costuri. De fapt se presupune ca nu exista
creşteri ale costurilor peste limita acceptata de companie.
In cazul in care se folosesc contractori externi sau consultanţi sau dacă participanţii la
proiect sun plătiţi separat, din banii alocaţi proiectului, aceste costuri lor trebuie estimate si
bugetate. Astfel de costuri se calculează multiplicând costul orar al fiecărei resurse cu
numărul de ore al acestora necesare fiecărui proiect.
Când costul resurselor nu se ştie va trebui sa se facă presupuneri bazate pe tipul
general de resursă.
În proiectele cu finanţare europeană există, de regulă, specificaţii cu privire la
maximul de plată orară în funcţie de tipul resursei umane (caracterizate după nivelul de
experienţă).
 Pentru celelalte categorii de resurse se pot utiliza următoarele tipuri de documente
ajutătoare:
Costul echipamentelor
Lista echipamentelor Cost –unitar
Echipamente pentru comunicaţii 1.000 euro
Computer 500 euro

Costul materialelor
Lista materialelor Cost
Consumabile 500 euro (cost total)

Cheltuieli cu furnizorii
Elemente procurate Cost
Activităţi de training
Cheltuieli de deplasare
Intreţinere bază de date

Alte cheltuieli
Elemente de cheltuieli Cost
Protocol
Publicaţii
Diverse

În elaborarea planului financiar va trebui să se țină cont de faptul că în plus față de

cheltuielile aferente elementelor mai sus prezentate (cheltuieli directe), orice proiect
presupune și cheltuieli administrative (cheltuieli indirecte). În categoria unor astfel de
cheltuieli se includ: utilitățile, salariile personalului administrativ (secretară, contabil),
abonamente telefonie etc. De regulă, acestea se estimează ca procent din cuantumul
cheltuielilor directe.
Cheltuieli administrative
Elemente de cheltuieli Cost
Chiria pentru spaţiu
Abonamente (telefonie, internet etc.)
Taxe
 În final, toate informaţiile astfel obţinute, sunt centralizate într-un tabel precum
următorul:
Categorii de cheltuieli Ian. Febr. Martie Apr Mai Iun Iul. ….. ……
Resurse umane
• Tipuri de
resurse
Echipamente
• Tipuri de
echipamente
Materiale
• Tipuri de
materiale
Furnizori
Administrative
Alte tipuri de cheltuieli

Estimarea costurilor se poate face folosind mai multe surse :

- informaţiile obţinute de la furnizori ;
- de la membri echipei, în special cei care au experienţă în acest domeniu ;
- din proiecte asemănătoare anterioare.

În cazul proiectelor cu finanţare europeană, în cadrul Ghidului Solicitantului, sunt

prevăzute cheltuielile eligibile (corespunzătoare fiecărui program) precum şi criteriile de
eligibilitate. Cheltuielile eligibile sunt acele cheltuieli care se realizează în cadrul proiectului
şi care pot fi finanţate din diferite surse (instrumente structurale, bugetul de stat, bugete locale
etc.). Aceste cheltuieli eligibile se împart în două categorii:
a) directe eligibile – Ex: cheltuieli de personal, cheltuieli de transport şi deplasare,
achiziţii de echipamente (noi) şi servicii, consumabile, costuri de subcontractare, costuri
generate de diseminarea informaţiilor referitoare la proiect, evaluare proiectului, auditul
proiectului, traduceri, tipărire, garanţii financiare etc.
b) indirecte eligibile – se referă la cheltuielile adminstrative (se calculează ca un
procent de 5 – 7% din costurile directe, iar suma aprobată iniţial ca sumă pentru cheltuieli
administrative, dacă nu sunt efectuate nu pot fi realocate parţial sau total unei alte linii de
buget) şi la costuri accidentale (un procent de maxim 5% din costurile directe ce poate fi
bugetat în scopul de a asigura suport financiar pentru eventualele evenimente imprevizibile
apărute pe parcursul implementării proiectului).
Există, în cazul proiectelor cu finanţare europeană, o serie de costuri neeligibile (sume
ce nu vor fi finanţate din surse externe). De regulă, în această categorie se includ: TVA,
dobânda şi alte comisioane aferente creditelor, costuri deja finanţate în cadrul altui program,
achiziţionarea de terenuri sau clădiri, pierderi datorate diferenţelor de curs valutar, amenzi,
penalităţi, cheltuieli de judecată etc.
3. Reanalizarea costurilor estimate și includerea costurilor neprevăzute
Orice practician în managementul proiectelor a observat faptul că este imposibil a
prevedea exact cunatumul cheltuielilor necesare, că există cheltuieli ce nu pot fi cuantificate
în momentul planificării proiectului, că pe parcursul implementării proiectului pot surveni
evenimente care vor impune modificarea estimărilor inițiale etc. De aceea previziunile inițiale
trebuie ajustate. Măsura în care se face această ajustare depinde de experiența managerului de
proiect, de intuiția acestuia etc. neexistând norme clar precizate. Astfel, există manageri care
ajustează cu 20% (prin înmulțirea totalului cheltuielilor estimate cu 1,20), dar și manageri
care, practic, dublează estimările.

Elaborarea bugetului proiectului

Estimarea costurilor nu reprezintă un buget. Estimările de costuri devin bugete în

momentul în care cheltuielile sunt repartizate în timp, creându-se astfel și un instrument de
control privind evoluția proiectului.
Elaborarea bugetului este o activitate laborioasă, de aceea trebuie să i se acorde timp
suficient iar elaborarea sa nu este sarcina exclusivă a managerului de proiect ci trebuie
construit cu consultarea tuturor celor implicaţi în proiect, având astfel mai multe şanse de a fi
realist, înţeles şi acceptat.
Recomandări în elaborarea bugetului:
- costurile trebuie detaliate pentru susţinerea necesităţii lor;
- nu trebuie uitate taxele aferente salariilor (impozite, asigurări sociale etc.);
- trebuie incluse şi costuri aferente întreţinerii şi reparării utilajelor;
- trebuie incluse costuri de evaluare a proiectului;
- trebuie inclusă o marjă de siguranţă pentru a acoperi evoluţia ratei inflaţiei,
cursului de schimb valutar etc.
În final, un buget și în special un buget pentru un proiect finanțat din fonduri europene
corect întocmit trebuie sa indeplineasca urmatoarele condiţii:

 Bugetul este complet și perfect corelat cu activitățile prevăzute, cu resursele

materiale implicate în realizarea proiectului și cu rezultatele anticipate, adică: nu există
mențiuni în secțiunile privind activitățile, resursele și rezultatele anticipate care nu au
acoperire într-un subcapitol bugetar / linie bugetară; de asemenea, nu există subcapitol
bugetar / linie bugetară fără corespondență în secțiunile privind activitățile, resursele și
rezultatele.
 Cheltuielile au fost corect încadrate în categoria celor directe sau indirecte, iar
pragurile pentru anumite cheltuieli au fost respectate;
 Bugetul este corelat perfect cu devizul general și devizele pe obiecte. Există corelare
perfectă între buget și sursele de finanțare.
 Costurile sunt realiste (corect estimate), suficiente și necesare pentru implementarea
proiectului.
 Valoarea categoriilor de lucrări din devizul pe obiect este stabilită în propoție de
100%, pe baza cantităților de lucrări și a prețurilor acestora. Costurile pe unitatea de resurse
utilizate sunt realiste din punctul de vedere al evaluatorului si justificate de catre solicitant
prin citarea unor surse independente si verificabile (statistici oficiale, prețuri standard etc.) sau
prin rezultatele unei cercetari de piață efectuate de solicitant.

Elaborarea metodologiei proiectului

În planificarea proiectelor este necesar ca echipa managerială a proiectului să întocmească

o metodologie a proiectului și a fiecărei activități în parte.
O metodologie este o descriere a unui proces, un set de proceduri documentate, o listă de
pași care trebuie urmați pentru a derula un proiect / o activitate. Metodologia unui proiect va
trebui să descrie:
- Activitățile și procesele necesare în derularea proiectului;
- Formularele (modelele) de documente care se utilizează;
- Rolurile membrilor echipei de proiect;
- Instrucțiuni pentru utilizarea instrumentelor de management de proiect.
Metodologia descrie detaliat (în profunzime) fiecare pas din Ciclul de Viață al proiectului
explicând cu exactitate (metodologic) ce activități trebuie executate, când și cum.
Metodologia de proiect descrie modul în care cei implicaţi în proiect trebuie sa procedeze in
diferite faze ale ciclului de viata al proiectului. In mod concret aceasta se referă la :
- terminologia comună folosită în cadrul proiectului ;
- tipul de formulare care se utilizeaza ;
 - când și cine le completează/aprobă;
- cum trebuie procedat în anumite situații de criză din proiect etc.
Utilizând metodologia de management de proiect se reduce timpul de derulare a
proiectelor, se elimină neclaritățile,se reduce efortul necesar pentru managementul proiectului
iar activitățile proiectului se derulează mai predictibil și mai consistent.
În general, există două căi de organizare prin intermediul unei metodologii. Exista meto-
dologii comerciale care pot fi achiziționate și utilizate intern sau se poate crea propria meto-
dologie.
Avantajul cel mai important al folosirii unei metodologii este faptul că toți cei impli-
cați în proiect vor lucra la fel, se va genera un sistem de lucru uniform, consistent, consolidat
astfel încât se vor putea planifica și urmări proiectele în mod unificat, raportările vor fi com-
plete și corecte putându-se trage concluzii/invățăminte și lua decizii în timp real pe bază de
informație, oamenii vor ști ce au de făcut în orice moment al proiectului (crescând astfel efi-
ciența și productivitatea lor), se evită conflictele de raportare etc. Practic se foloseste de o
rețetă comună în abordarea proiectului.
În ceea ce priveşte existenţa unei metodologii, specialiştii afirmă că :
„Folosirea unei metodologii de proiect nu garantează succesul unui proiect (intervin mulți alți
factori pe lângă aplicarea unei metodologii), dar inexistența ei iți garantează eșecul proiectu-
lui!”
Principalele dezavantaje pe care le prezintă achiziția unei metodologii recunoscute
sunt legate de preț și de riscul de a nu se adapta la procesele din cadrul firmei.
În cazul unei metodologii formulate intern, toți cei implicați în proiect trebuie să se în-
tâlnească și să stabilescă un mod de lucru, un flux de documente, formularele ce trebuie în-
tocmite, procedura de escaladare in caz de conflicte, cine aprobă proiecte noi, cine aprobă
acțiunile etc. Acest mod de lucru este apoi documentat temeinic și cu proceduri certificate
eventual sub ISO, iar de la o anumită dată înainte echipa managerială și executanţii din cadrul
proiectului vor lucra numai dupa procedurile documentate intern.
Ca principal avantaj al metodologiei elaborate intern poate fi menţionat costul redus și
faptul ca procedurile rezultate vor emula perfect procesele existente în firma respectiva.
Printre dezavantaje se numără faptul că este un proces laborios, greu de realizat atât timp
cât nu există experienţă în lucrul pe proiecte.
Între metodologiile de proiect consacrate se înscriu : Project Management Institute –
PMBoK Guide®, Success Driven Project Management, Method 123 Project Management
Methodology
 4. ASIGURAREA RESURSELOR OPERAŢIONALE ALE
PROIECTULUI

4.1. Elaborarea planului de achiziţionare a resurselor necesare

proiectului
4.2. Derularea procedurilor de achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii
necesare proiectelor

4.1. Aspecte generale privind alocarea resurselor

Pentru ca un proiect să funcționeze este necesar ca managerul de proiect să-și pună
problema asigurării existenței și disponibilității resurselor necesare. Resursele se referă la
oamenii, echipamentele și materialele necesare pentru realizarea activităților proiectului.
a. Oamenii Este evident faptul că aceasta reprezintă cea mai importantă resursă
a proiectului. Resursa umană trebuie abordată din dublă perspectivă
- a abilităților pe care le are și care sunt necesare proiectului Oamenii trebuie aleși în
funcție de experiența și abilitățile dobândite anterior știindu-se faptul că lipsa experiență într-
un domeniu poate fi greu recuperat pe parcursul unei perioade limitate de timp precum cea a
proiectului. Problema abilităților trebuie să se pună și din perspectiva capacității fiecărei
persoane de a se integra în echipa proiectului, însă această probelmă numai în cazul în care
este de ales între două persoane cu competențe profesionale asemănătoare. Dacă organizația
nu poate pune la dispoziție personal calificat pentru a realiza anumite sarcini ale proiectului se
poate apela la personal din exterior:
- a numărului de oameni necesari proiectului. Dimensiunea echipei de implementare a
proiectului este determinată de: numărul de sarcini independente din cadrul proiectului, de
tipurile de abilități necesare îndeplinirii sarcinilor și de volumul de muncă necesar îndeplinirii
sarcinilor proiectului. Totodată dimensiunea echipei depinde de personalitatea membrilor
acesteia, de stilul de muncă, de capacitatea de muncă
 b. Materialele În această categorie se includ o gamă variată de elemente ca de
exemplu: compuși chimici pentru un proiect de cercetare, fier pentru un proiect de construcție
a unui drum, beton pentru un proiect de construcție al unei case, tonner, hârtie pentru un
proiect în care trebuie multiplicate documente etc.
Lipsa materialelor atunci când este nevoie de ele sau tendința de a mai reduce din
volumul acestora pentru a economisi se consideră a fi cauza multor întârzieri în
implementarea proiectelor. De aceea, în etapa de planificare a proiectului trebuie să se pună
problema disponibilității materialelor în momentul în care este nevoie de ele, iar pentru
aceasta, pe de o parte trebuie lăsată o rezervă de timp în planificarea activităților, iar pe de altă
parte trebuie ca volumul materialelor necesare să fie aproximat în plus.

c. Echipamentele Echipamentele se referă, după caz, la elemente precum:

computere, imprimante, mașini, utilaje, spațiu de lucru, birouri, etc. Acestea trebuie abordate
din perspectiva caracteristicilor și a volumului în care sunt necesare pentru proiect. De regulă,
echipmentele reprezintă o constrângere importantă în realizarea proiectului. O parte dintre
resuse pot fi puse la dispoziție de către organizație o altă parte ar trebui achiziționate de la
furnizori externi. Este foarte bine însă ca echipamentele utilizate în proiect să nu fie împărțite
și pentru alte activități specifice organizației, deoarece în această situație pot apărea probleme
majore în planificare și asigurarea disponibilității.

4.1. Elaborarea planului de achiziţionare a resurselor necesare proiectului

În multe cazuri, managerii de proiect au nevoie să procure resursele necesare de la

furnizori externi organizaţiei în care se va implementa proiectul. De eficienţa şi de încrederea
dovedită de furnizori depinde în mare măsură succesul proiectului şi, din acest motiv,
planificarea achiziţiilor derulate în proiect este un element esenţial al proiectului şi o sursă de
risc ridicat.
Elaborarea planului de achiziţii presupune parcurgerea următoarelor etape:
I. Identificare necesarului de resurse externe – se elaborează o listă corespunzătoare
acestui necesar;
II. Crearea unui portofoliu de oferte valabile existente pe piaţă – se face o cercetare
de piaţă pentru a asigura că există furnizori ce corespund cerinţelor proiectului;
 III. Elaborarea programului de achiziţii – acesta va cuprinde furnizorii în ordinea
preferinţelor, resursele ce vor fi procurate (descrise detaliat);
IV. Definirea procesului de achiziţionare – cum se va derula efectiv acesta.

I. Identificare necesarului de resurse externe

Pentru a sintetiza necesarul de resurse externe necesare în proiect, se poate folosi un tabel
de felul următor:

Resursa Descriere Justificare Cantitate Buget

necesară
Se listează Descrierea Se prezintă motivul pentru Cantitatea Fondurile
resursele resurselor care este nevoie procurarea totală din disponible
necesare necesare de la un furnizor extern şi fiecare pentru
nu de ce este necesara resursă procurarea
resursa resurselor

II. Crearea unui portofoliu de oferte valabile existente pe piaţă

În scopul elaborării portofoliului, echipa managerială trebuie să răspundă la
următoarele întrebări:

Care sunt furnizorii care operează pe segmentul de piaţă respectiv?

Care este cota de piaţă a fiecăruia?

Care dintre furnizori pot oferi resursele respective în timpul derulării
proiectului?

Care este natura relaţiilor dintre organizaţia care implementează proiectul şi
furnizori?

Există riscuri asociate procurării resurselor de la un anumit furnizor?
În urma răspunsului la aceste întrebări, echipa managerială a proiectului se va asigura
că pe piaţă există suficienţi furnizori capabili să ofere resursele necesare în proiect, dar care
nu pot fi asigurate de către organizaţia care implementează proiectul.
Pentru a avea o imagine clară asupra furnizorilor la care se poate apela, este
recomandabil a se întocmi un tabel precum următorul:
Resursa Furnizorul Preţ Disponibilitate
necesară
Se listează Se listează Se listează preţurile Perioada în care furnizorul poate
resursele furnizorii fiecărui furnizor oferi resursa pentru a se verifica în
necesare existenţi pe pentru a se confrunta ce măsură coincide cu perioada în
piaţă cu bugetul avut la care resursa esre necesară în
dispoziţie proiect.
 II. Elaborarea programului de achiziţii

În momentul acesta, managerul de proiect ştie că pe piaţă există resursele de care are ne-
voie în proiect, în cantitatea suficientă, la un preţ care corespunde bugetului proiectului şi în
momentul în care va avea nevoie de ele. Din acest moment se va elabora un program detaliat
al timpului acordat etapelor ce trebuie parcurse în vederea achiziţionării bunurilor şi servicilor
utile proiectului. Acest program trebuie să prevadă data estimată pentru începerea procedurii
precum și durata estimată pentru finalizarea procedurii dar și referiri la:

- termenul până la care se vor trimite caietele de sarcini şi cererile de ofertă ;

- perioada în care se vor aştepta răspunsurile furnizorilor ;
- perioada în care se vor evalua furnizorii şi se va face selecţia acestora ;
- perioada în care se va trimite furnizorilor o formă iniţială a contractului ;
- perioada în care se va negocia contractul ;
- termenul până la care se vor semna contractele ;
- data de la care sunt iniţiate obligaţiile contractuale.

III. Definirea procesului de achiziţionare

Se va descrie metodologia de achiziţionare

- Scopul procesului ;
- Etapele procesului : elaborarea referatului de necesitatea, stabilirea criteriului de atribuire a
contractului de achiziție, stabilirea tipului de procedură pentru alegerea furnizorului,
transmiterea solicitărilor de preț către potențialii furnizori, primirea răspunsurilor la soli-
citări și încheierea procesului verbal de alegere a furnizorului ; transmiterea notei de co-
mandă și a răspunsurilor către furnizorii care nu au fost selectați ; încheierea contractului,
primirea mărfii și plata ; încheierea procesului verbal de predare-primire a mărfii.
- Documentele aferente fiecărei etape a procesului de achiziție ;
- Roluri şi responsabilităţi.
Pe parcursul procesului de achiziţionare responsabilităţile ce revin reprezentantului
echipei de management în relaţia cu furnizorii, respectiv managerului de proiect sunt
următoarele:
Responsabilităţile reprezentantului proiectului în relaţiile cu furnizorii:
 - să monitorizeze permanent derularea procesului de achiziţii;
- să participe la întocmirea şi să cunoască foarte bine planul de achiziţii;
- să elaboreze comenzile ce vor fi transmise furnizorului şi să obţină aprobarea
acestora de la Managerul de Proiect;
- să ţină legătura cu furnizorii şi să obţină de la aceştia toate informaţiile necesare
bunei derulări a proiectului;
- să recepţioneze bunurile primite de la furnizor;
- să identifice acele situaţii în care nu sunt respectate condiţiile contractuale şi să ia
legătura cu furnizorii pentru a le rezolva;
- să asiste pe Managerul de Proiect în situaţia în care acesta trebuie să soluţioneze
eventuale litigii cu furnizorii;
- să obţină acordul Managerului de Proiect pentru a efectua plăţi către furnizor.

Responsabilităţile Managerului de Proiect:

- să aprobe referatele de necesitate ale achizițiilor;
- să participe la ședința de analiză a ofertelor de preț;
- să aprobe comenzile ce vor fi transmise furnizorului;
- să aprobe plăţile făcute către furnizori;
- să se implice în rezolvarea litigiilor cu furnizorii.

4.2. Derularea procedurilor de achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii necesare

proiectelor

Dacă în ceea ce privește organizațiile private procesul de achiziție este unul care se
desfășoară potrivit regulilor impuse de managementul organizației, în ceea ce privește
achizițiile din fonduri publice și implicit în cazul achizițiilor finantate cu bani europeni
există reguli stricte. Achiziţiile sunt strict reglementate pentru a exista siguranţa finanţatorului
că beneficiarul va acţiona pe criterii de eficienţă. Astfel, acestea se derulează potrivit OUG
34/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Etapele procesului de achiziție din fonduri publice sunt următoarele:
 Etapa 1. Estimarea valorii contractului de achiziție publică

A) Stabilirea necesității achiziției pentru scopurile proiectului și a valorii acesteia

Aceasta presupune elaborarea unui referat de necesitate care trebuie să cuprindă :
- numele produsului/serviciului ce se dorește a fi achiziționat ;
- codul CPV al produsului/serviciului (Common Procurement Vocabulary - Vocabularul
Comun al Achizițiilor Publice). Acesta este un cod format din 8 cifre care descrie în mod unitar
și cu mare acuratețe fiecare categorie de bunuri și servicii existente pe piață. Rolul său este
acela de a asigura un limbaj comun al achizițiilor publice. De exemplu, în limabjul achizițiilor
publice nu spunem : "Doresc să achiziționez un aparat de fotografiat" ci "Doresc să achiziționez
un produs, cod CPV : 38651000-3"
- unitatea de măsură conform căreia se definește cantitativ achiziția ;
- valoarea estimată a contractului de achiziție ;
- descrierea caracteristicilor tehnice ale produsului/serviciului achiziționat ;
- justificarea achiziției potrivit scopului proiectului.

B) Alegerea procedurii de achiziție publică în funcție de valoarea estimată a contractului

Regula de atribuire este cea a licitației deschise sau cea a licitației restrânse. Excepțiile de la
regulă sunt : dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte.
Procedura cererii de oferte se poate aplica atunci când :
- Pentru furnizarea de bunuri, valoarea contractului este mai mică sau egală cu 100.000
euro fără TVA ;
- Pentru prestarea de servicii, valoarea contractului este mai mică sau egală cu 125.000
euro fără TVA ;
- Pentru contractele de lucrări, valoarea contractului este mai mică sau egală cu
1.000.000 euro fără TVA ;
În măsura în care valoarea achiziției de servicii/produse/lucrări nu depășește 15.000 euro
beneficiarul are dreptul de a achiziționa direct serviciile/produsele/lucrările.

C) Stabilirea calendarului procedurii

Se vor avea în vedere :
- Incadrarea în intervalul de timp prevăzut în graficul activităților ;
 - Serviciile/produsele/lucrările să fie prestate/furnizate/executate în perioada de imple-
mentare a proiectului ;
- Respectarea termenelor prevăzute ăn legislația aplicabilă între data publicării anunțuri-
lor și data stabilită pentru depunerea ofertelor ;
- Perioada de așteptare a eventualelor contestații ;
- Alte termene ce pot influența procedura

Etapa 2. Elaborarea documentației de atribuire

A) Elaborarea caietului de sarcini

În caietul de sarcini trebuie a fi descrise obiectiv serviciile/produsele/lucrările în raport cu
cerințele proiectului. Pentru aceasta responsabilităţile celui care se ocupă cu elaborarea
caietului de sarcini sunt următoarele:
- identificarea aşteptărilor echipei de proiect în ceea ce priveşte resursele atrase din
exterior – în general acestea se vor defini în termeni de risc scăzut, costuri reduse şi orice alte
aspecte care pot susţine succesul proiectului. Acestea se pot exprima sub forma unor obiective
elaborate conform metodei S.M.A.R.T.
- elaborarea efectivă a caietului de sarcini, respectiv descrierea detaliată din punct de
vedere al datelor tehnice, al preţurilor, cantităţilor, perioadei de timp, a resurselor necesare.
Ex: produse (bunuri, materiale, echipamente etc.); servicii (muncă, transport, activităţi de
training, de consultanţă etc.);
- definirea termenilor în care se va face livrarea – condiţiile de acceptare de către
beneficiar, condiţii de plată, confidenţialitate etc.

B) Stabilirea cerințelor minime de calificare și criteriile de selecție a ofertanților

C) Stabilirea criteriului de atribuire a contractului de achiziție

Criteriul de atribuire trebuie poate fi:

- Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic;
- Prețul cel mai scăzut

D) Definitivarea documentației de atribuire

Documentația de atribuire trebuie să cuprindă următoarele informații:
 - Informații generale privind autoritatea contractantă: adresă, telefon, fax, persoane de
contact etc;
- Informații privind sursele de finanțare;
- Obiectul, cantitatea, serviciilor/produselor/lucrărilor și scopul contractului ;
- Instrucțiuni privind datele limită care trebuie respectate și formalități privind partici-
parea la procedura de atribuire ;
- Cerințe minime de calificare și documente ce trebuie prezentate de ofertanți pentru a
dovedi faptul că respectă cerințele minime ;
- Informații privind garanția de participare ;
- Instrucțiuni privind modul de elaborare și de formulare a ofertei tehnice și financiare ;
- Informații privind criteriul de atribuire ;
- Instrucțiuni privind căile de atac ;
- Informații privind clauzele contractuale obligatorii.

Etapa 3. Întocmirea și publicarea anunțului/invitației de participare

Se elaboreză anunțul sau invitația de participare potrivit specificațiilor din OUG 34/2006.
Se vor publica anunțurile/invitațiile de participare respectând termenele prevăzute în OUG
34/2006, în care se precizează, pentru fiecare tip de procedură, termenul care trebuie să treacă
între data publicării anunțului și demararea procedurii de achiziție.
Pentru asigurarea transparenței procesului de achiziții publice, anunțul/invitația de partici-
pare se va publica în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice).

Etapa 4. Derularea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică

A) Beneficiarul trebuie să se asigure că documentația de atribuire a fost obținută de orice

operator economic.
Pentru aceasta Beneficiarul trebuie să asigure oricărui operator economic accesul direct,
nerestricționat și deplin, prin mijloace electronice, la conținutul documentației de atribuire.
B) Beneficiarul trebuie să elaboreze și să transmită răspunsurile la clarificările formulate
de operatorii economici interesați
Beneficiarul are obligația să răspundă oricărei solicitări de clarificări primită de la
operatorul economic interesat, în mod clar, complet și fără ambiguități într-un termen care să
nu depășească 3 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
 C) Beneficiarul are dreptul să adopte măsurile de remediere pe care le consideră necesare
ca urmare a primirii contestației
D) Beneficiarul trebuie să desemneze persoanele responsabile pentru evaluarea ofertelor
(comisia de evaluare)
E) Beneficiarul trebuie să deschidă ofertele la data și ora anunțate în anunțul/invitația de
participare și să întocmească procesul verbal de deschidere a ofertelor.
F) Informarea operatorilor economici asupra rezultatului procedurii
Beneficiarul trebuie să informeze ofertanții asupra deciziei referitoare la atribuirea
contractului de achiziție publică sau, după caz, de anulare a procedurii și eventuală inițiere,
ulterioară, a unei noi proceduri de atribuire. Termenul de transmitere este de 3 zile
lucrătoare de la luarea deciziei de atribuire și aprobarea Raportului de către conducătorul
Beneficiarului.

Etapa 5. Semnarea contractului de servicii/furnizare/lucrări

A) Beneficiarul trebuie să respecte termenele de așteptare de depunere a contestațiilor

din partea operatorilor economici nemulțumiți de rezultatele procedurii
După aceasta, Beneficiarul va încheia procesul de atribuire prin închierea și semnarea
contractului de achiziție publică.
B) Beneficiarul trebuie să întocmească și să publice anunțul de atribuire

Etapa 6. Derularea și finalizarea contractului

În final relaţia dintre reprezentanţii proiectului şi furnizori va fi formalizată prin
intermediul unui contract. Acesta va trebui elaborat de o persoană cu pregătire juridică şi, de
regulă, va conţine:
A. Introducere
În această secţiune se descrie scopul contractului şi se defineşte terminologia utilizată,
se numeşte furnizorul şi reprezentantul său, se numeşte reprezentantul echipei de proiect.
B.Conţinutul
Se vor descrie exact bunurile/serviciile pe care furnizorul le va livra beneficiarului,
cantitatea în care vor fi livrate şi preţul. Tot în cadrul acestei secţiuni se va preciza exact
programul de livrare a bunurilor/serviciilor achiziţionate. Se vor descrie responsabilităţile
furnizorului (să livreze bunurile/serviciile în termenele stabilite, să informeze în timp util
despre eventualele întârzieri, schimbări pe reprezentanţii beneficiarului, să ofere activităţi de
consultanţă - dacă este necesar - etc.) şi responsabilităţile beneficiarului (să informeze
furnizorul despre faptul că a preluat şi acceptat elementele livrate, să îl anunţe de orice
modificare intervenită etc.)
În această secţiune se vor preciza, de asemenea, şi criteriile de performanţă pe care
trebuie să le îndeplinească furnizorul din punct de vedere al calităţii, al respectării
programului de livrare etc.
C. Termene şi condiţii
Se vor preciza: condiţiile de plată, modalităţi de facturare, condiţii de confidenţialitate,
condiţiile în care se reziliază contractul etc.

După ce contractul a fost semnat urmează derularea efectivă a procesului de

achiziţionare. În principiu acesta presupune următoarele:
1. Emiterea şi transmiterea către furnizor a unei comenzi din partea
beneficiarului
Reprezentantul echipei de proiect care se ocupă cu relaţia cu furnizorii, pe baza planului
de achiziţii, identifică ce anume trebuie achiziţionat şi apoi completează comanda. Aceasta va
cuprinde descrierea bunurilor/serviciilor achiziţionate, cantitate, termene şi condiţii de plată,
termene de livrare etc. Comanda astfel întocmită va fi aprobată de către managerul de proiect
în funcţie de următoarele criterii: corespondenţa cu cele stabilite în planul de achiziţii,
concordanţa cu contractul semnat cu furnizorul, gradul de detaliere şi claritatea formulării,
perioada de timp rezonabilă astfel încât furnizorul să poată livra bunurile. Dacă managerul de
proiect nu aprobă comanda, aceasta va fi înapoiată celui care a întocmit-o pentru a o reface,
iar dacă a fost aprobată va fi transmisă furnizorului. De îndată ce furnizorul a primit comanda,
este recomandat ca acesta să transmită beneficiarului o perioadă de timp estimativă în care se
va face livrarea.
2. Completarea documentelor de livrare
Furnizorul va completa documentele ce urmează a însoţi marfa livrată şi le va transmite la
adresa specificată, reprezentantului proiectului ce se ocupă cu relaţa cu furnizorii. Acesta le va
verifică pentru a se asigura că bunurile livrate corespund înţelegerii contractuale din punct de
vedere al cantităţii, calităţii, preţului şi momentului livrării. În cazul în care acestea nu
corespund, reprezentantul echipei de proiect se va adresa managerului de proiect pentru a
rezolva situaţia, dacă totul este conform contractului, managerul de proiect acceptă livrarea şi
îl anunţă pe furnizor. Acesta, la rândul său, va transmite factura de plată echipei de proiect,
care o dată acceptată se consideră că se poate face livrarea efectivă.
3. Livrarea

După ce produsele/serviciile au fost livrate, acestea tebuie recepționate. Recepția repre-

zintă operațiunea prin care autoritatea contractantă își exprimă acceptarea față de produ-
sele/serviciile/lucrările prestate/furnizate/executate în baza unui contract de achiziție publică
și pe baza căreia se efectuează plata.
 5. IDENTIFICAREA ŞI ANALIZAREA RISCURILOR
PROIECTULUI ŞI PRECIZAREA ACŢIUNILOR DE
CONTROL A ACESTORA

5.1. Identificarea şi cuantificarea riscurilor ce pot afecta derularea

proiectului
5.2.Implementarea măsurilor de control al riscurilor

5.1. Identificarea şi cuantificarea riscurilor ce pot afecta derularea

proiectului

Riscul însoțește orice activitate economico-socială a zilelor noastre, practic putând

asimila noțiunea de risc cu cea de activitate. Orice manager știe că mai devreme sau mai
târziu, în activitatea sa se vor produce evenimente ce îi pot afecta resursele financiare,
termenele de execuție și chiar îl pot constrânge să renunțe la activitatea pe care o desfășoară.
A aștepta ca evenimentele asociate riscului să se producă și, pe această bază a genera o reacție
de răspuns determină, de cele mai multe ori, creșterea volumului de muncă și chiar
imposibilitatea de a identifica măsurile optime.
De aceea pentru un manager, la modul general, și pentru un manager de proiect, în
special, este esențial să elaboreze, împreună cu întreaga echipă de implementare un plan de
gestionare a riscului, într-o etapă premergătoare celei de implementare efectivă a activităților
proiectului. Totodată, abordând riscul încă de la începutul proiectului, managerul de proiect îi
determină pe membrii echipei de implementare să sesizeze riscurile și să se implice activ în
evitarea acestora. Deși necesită consum mare de timp și reclamă un demers sistematic,
identificarea și cuantificarea riscurilor este deosebit de utilă.
Managementul riscului este mai degrabă o abordare proactivă decât una reactivă. Este
un proces de prevenție al cărui obiectiv este acela de a reduce posibilitatea manifestării unor
evenimente neașteptate și a consecințelor negative ale acestora. De asemenea, dă posibilitatea
managerului de proiect să abordeze riscul atunci când timpul, resursele financiare și cele
materiale îi permit acest fapt.
Planificarea activităților de răspuns la risc este un proces complex, iar rolul primordial
al managerului de proiect este acela de a crea un cadru unitar de gestionare a riscului și de a
conștientiza întreaga echipă de implementare asupra riscurilor asociate proiectului. De regulă,
managementul riscului este abordat din perspectiva procesului de management, a
documentelor elaborate și a rolurilor membrilor echipei de implementare a proiectului.

A. Procesul de management al riscului

Un proces complet de management al riscului va identifica toate riscurile previzibile ale

proiectului și, pentru fiecare în parte, va stabili un ansamblu de măsuri menite a reduce
impactul negativ al riscului asupra proiectului.
Pentru a crea un plan de răspuns la risc trebuie indentificate toate riscurile ce pot afecta
buna derulare a proiectului, trebuie stabilit pentru fiecare risc probabilitatea de a se produce și
cuantificat impactul asupra proiectului, pe baza acestor determinări trebuie prioritizate
riscurile apoi trebuie elaborate măsuri de control al riscurilor.
Problema cunatificării este însă un prilej de dispute între adepții științelor exacte, ca pe
ceva care poate fi obiectiv măsurat, în ideea că orice tip de risc poate fi redus la o cifră, un
număr matematic, și reprezentanții științelor sociale care tratează riscul din perspectiva
reflexivității. Totuși, indiferent de logica folosită, rezultatul esențial al procesului de
management al riscului este acela de a prioritiza riscurile asociate unui proiect
Metodologia de răspuns la risc cuprinde opt etape principale prezentate schematic în
continuare, împreună cu rezultatele așteptate ale fiecărei etape.
 De precizat faptul că etapa 1 este oarecum în afara procesului de management al riscului
fiind una comună oricăror altor procese de management asociate proiectului, iar etapele 5, 6, 7
deși evidențiate separat, practic, trebuie abordate concomitent.
Etapele structurii logice a procesului Rezultate
de management al riscului

1.Caracterizarea activității R1. Obiective, activități,

indicatori

2. Identificarea R2. Lista standard a

amenințărilor riscurilor

3. Identificarea R3. Lista vulnerabilităților

vulnerabilităților specifice proiectului

4. Determinarea R4. Cuantificarea

probabilității de apariție a probabilității de
riscului manifestare a
vulnerabilității (PA)

5. Determinarea R5. Cuantificarea

impactului riscului impactului fiecărui tip de
risc (I)

6. Cuantificarea R6. Dterminarea gradului

riscului de expunere la risc
GE = (PA + I) / 2

7. Măsuri de control al R7. Măsuri de control

riscului pentru fiecare tip de risc
riscului

8. Formalizarea planului R8. Documente aferente

de răspuns la risc planului

Fig. 2 Etapele procesului de management al riscului

Etapa 1. Caracterizarea activității

Din perspectiva planului de răspuns la risc este foarte important a privi activitatea din
perspectivă triplă, respectiv:
- a indicatorilor așteptați ai proiectului;
- a perioadei de implementare a proiectului;
- a bugetului proiectului.
Orice risc identificat trebuie raportat la măsura în care acesta va afecta cei trei
determinanți, anterior prezentați, ai proiectului.

Etapa 2. , Etapa 3 Identificarea amenințărilor și a vulenrabilităților specifice proiectului

Practic aceasta este prima etapă a procesului de management al riscului. La

identificarea categoriilor de risc este recomandabil să participe toată echipa de proiect. Pentru
aceasta, iniţial managerul de proiect poate stabili o schiţă a riscului ce va cuprinde riscuri
inerente oricărui proiect, precum şi riscuri specifice proiectului. Această listă iniţială va trebui
apoi citită şi completată de către toţi membrii echipei fie individual, fie în cadrul unor şedinţe
de brainstorming. Este recomandată această ultimă variantă, a brainstormingului, întrucât îi
determină pe membrii echipei să se gandească la proiect, toţi în acelasi timp. La aceste
şedinţe este bine să participe şi partenerii în proiect (dacă este cazul), furnizorii, reprezentanţi
ai beneficiarilor.
Amenințările ce se pot manifesta asupra unui proiect se pot împărți în două categorii:
A. Riscuri generale – la care sunt supuse, de regulă, toate proiectele ;
Pentru determinarea acestora se poate folosi ca orientare, Lista Standard a Surselor de
Risc, respectiv acele surse de risc care, de regulă, se manifestă în cadrul oricărui tip de
proiect, listă prezentată în continuare:
Categorii de risc Surse de risc
Definirea neclară a obiectivul fundamental
proiectului
Obiectivele proiectului se modifică pe parcursul
Riscuri legate de planificarea implementării acestuia
proiectului Ipotezele proiectului sunt parțial false
Surse de risc în cadrul
Operațiunile proiectului nu sunt planificate
proiectului
coerent, nu li s-a acordat suficient timp
Indicatorii proiectului sunt supra/sub estimați
Ineficiență în utilizarea resurselor proiectului
Riscuri legate de Nerespectarea bugetului proiectului
managementul proiectului Nerespectarea termenelor de implementare a
proiectului
 Resursele umane necesare nu sunt disponibile
atunci când este nevoie de ele.
Competențele resurselor umane nu sunt
disponibile atunci când este nevoie de ele
O parte din echipa inițială nu se mai implică în
Riscuri legate de personal
proiect
Sub-contractorii nu-și îndeplinesc sarcinile potrivit
cerințelor
Membrii echipei de implementare nu respectă
clauzele de confidențialitate
Echipamentele necesare nu sunt disponibile la
timp
Echipamentele nu funcționează atunci când este
nevoie de ele
Riscuri legate de echipament
Performanțele echipamentelor nu sunt adecvate
scopurilor proiectului
Echipa de implementare nu știe să utilizeze
tehnologia la întregul potențial
Incendii, inundații sau alte catastrofe
Virusarea sistemelor informatice
Riscuri de forță majoră Echipa de implementare se află la distanță, ceea ce
face comunicarea dificilă
Întreruperi de finanțare

Conflict de acces la resurse partajate între mai

Riscuri organizaționale multe proiecte
Proiectul nu mai este dorit

Riscuri externe Schimbări de legislație, de curs valutar, de rate ale

dobânzii

Etapele 4, 5, 6 Cuantificarea și prioritizarea riscurilor

După ce riscurile au fost listate următorul pas este acela de a le analiza şi a le cuantifica
din perspectiva:
1. probabilităţii de apariţie (PA);
2. impactului asupra proiectului (I).
În funcţie de aceşti doi factori în final se va determina Gradul de expunere la risc al
proiectului (GE) după formula:

GE = (PA + I) / 2

Determinarea gradului de expunere este necesară pentru a prioritiza riscurile, deoarece

este posibil ca managerul şi echipa sa să nu se poată concentra pe elaborarea unui plan de
răspuns la toate riscurile ce pot surveni.
 Probabilitatea de apariţie (PA)
În funcţie de probabilitatea de apariţie riscurile se pot înscrie într-una sau alta dintre
următoarele categorii:
- probabilitate foarte mică – riscul este foarte puţin probabil să se manifeste (mai puţin
de 10% şanse), circumstanţele care l-ar putea determina au o foarte mică probabilitate de
apariţie pe parcursul derulării proiectului.
- probabilitate mică - riscul este puţin probabil să se manifeste (10 – 35% şanse), totuşi
trebuie să fie monitorizat întrucât circumstanţele care l-ar putea determina au şanse să se
manifeste pe parcursul derulării proiectului.
- probabilitate medie – riscul este probabil să se manifeste (35 – 65% şanse);
- probabilitate mare – riscul este foarte posibil să se manifeste (mai mult de 65%
şanse) în funcţie de circumstanţele proiectului;
- probabilitate foarte mare – riscul este foarte posibil să se manifeste (mai mult de
90% şanse) la fel ca şi circumstanţele care îl determină.
Pentru că PA va intra în calculul matematic al GE fiecăreia dintre probabilităţile de
apariţie anterior prezentate i se va acorda o valoare numerică (un scor), după cum urmează:
- probabilitate foarte mică – 20
- probabilitate mică - 40
- probabilitate medie – 60
- probabilitate mare – 80
- probabilitate foarte mare – 100.

Impactul (I)
În ceea ce privește impactul, acesta se referă la consecinţele negative pe care
manifestarea riscului le-ar avea asupra succesului proiectului. Asemănător clasificării
probabilităţii de apariţie şi a scorului alocat, impactul se poate înscrie într-una dintre
următoarele categorii:

Tabel 3. Cuantificarea impactului riscului asupra proiectului

Impact foarte Impact Impact moderat: Impact ridicat: Impact foarte
scăzut: scor 20 scăzut: scor scor 60 scor 80 ridicat: scor
40 100
Obiectivele Schimbare Aspecte Zone mari Schimbare Proiectul
proiectului nesemnificativă minore afectate neacceptată de cli- devine
 afectate ent nefolositor
Calitatea Reducere Puţine cerinţe E necesar Produsul neacceptat Proiectul
rezultatelor nesemnificativă afectate acceptul clientului de client realizează un
produs
neutilizabil
Termenele Deviaţii Deviaţii <5% Deviatii 5-10% Deviaţii 10-20% Deviaţii >20%
asumate nesemnificative
Resurse Creşteri Creşteri <5% Creşteri 5-10% Creşteri 10-20% Creşteri >20%
bugetare nesemnificative

Pe baza acestor scoruri va putea fi calculat Gradul de Expunere a proiectului pentru

fiecare risc identificat, după formula:
GE = (PA + I) / 2
Rezultatele obținute se vor concretiza într-un grafic precum următorul:

100
Probabilitatea de apariție

80
60
40
20
20 40 60 80 100
Impactul

Fig. 3 Efectele riscurilor asupra proiectului

Semnificațiile culorilor sunt următoarele:

- riscuri cu efecte negative foarte mari ( 80 ≤ GE ≤ 100);

- riscuri cu efecte negative medii ( 50 ≤ GE ≤ 70);
- riscuri cu efecte negative mici ( 0 ≤ GE ≤ 40);
Etapa 7. Măsuri de control al riscului
După ce riscurile au fost identificate şi prioritizate, trebuie elaborat un plan de răspuns
la risc respectiv stabilirea unor acţiuni preventive pentru ca riscurile să nu se manifeste sau, în
cazul în care se manifestă, stabilirea unor modalități de reacție atunci când riscul se manifestă
Acest plan trebuie organizat în funcţie de următoarele aspecte, pe categorii de riscuri:
- gradul de expunere;
- acţiuni preventive în scopul reducerii probabilităţii ca riscul să se producă;
- acţinuni de reducere a impactului asupra proiectului, în cazul în care riscul se
produce;
- persoana responsabilă pentru implementarea acţiunilor preventive şi de reducere
a impactului.
Etapa 8. Formalizarea planului de răspuns la risc (Documentele managementului
riscului)
Pentru ca acțiunile de răspuns la risc să funcționeze cu eficiență este necesar ca în
cadrul proiectului să fie utilizate o serie de documente precum următoarele:

Fișa riscului – se completează de către orice membru al echipei de implementare, atunci

când identifică un risc în cadrul proiectului și se înaintează managerului de proiect
IDENTIFICAREA PROIECTULUI
Nume proiect: Se numește proiectul la care se raportează riscul
Manager de proiect: Numele persoanei responsabile pentru evitarea riscului
DETALII PRIVIND RISCUL
ID-ul riscului: Potrivt descrierii din etapa a III-a
Persoana care a identificat riscul: Numele persoanei
Data la care s-a elaborat fișa riscului: zz/ll/aaaa (nr. lunii proiectului)
Descrierea riscului:
Descrierea succintă a riscului identificat și a impactului său asupra proiectului din perspectiva obiectivelor, a
bugetului, a timpului alocat proiectului
Probabilitatea de apariție a riscului:
Se identifică potrivit scalei prezentate
Impactul riscului:
Se identifică potrivit scalei prezentate
MĂSURI DE CONTROL AL RISCULUI
Măsuri preventive:
Identificarea oricărei acțiuni ce ar putea fi demarată pentru a preveni producerea riscului
Măsuri de diminuare a riscului:
Identificarea acțiunilor ce trebuie demarate, în situația în care riscul se produce, pentru a diminua impactul
acestuia asupra proiectului
OBSERVAȚII
Documente suport:
Se identifică eventualele documente ce pot susține viabilitatea riscurilor și măsurilor de prevenire/diminuare a
acestora
Semnătura: Data:
Registrul riscului – pe parcursul proiectului managerul de proiect va avea evidența
riscurilor identificate în cadrul proiectului și a măsurilor de prevenire/diminuare
Sumar Descriere Acțiuni preventive Acțiuni diminuare risc
ID Da Perso R Impa P I G Decrie Res. Data Respons Decrie Res. Data Respons
ta ana i ct A E re abil re abil
s
c

Rolurile membrilor echipei de implementare în managementul riscului

În cadrul procesului de management al riscului, rolurile și responsabilitățile echipei de

implementare în scopul evitării sau diminuării efectelor negative se împart în trei categorii:
A. Rolurile și responsabilitățile membrilor echipei de implementare:
- identificarea riscurilor în cadrul proiectului;
- completarea fișei riscului pentru fiecare dintre riscurile identificate și înaintarea acesteia
către managerul de proiect;
- implementarea măsurilor de prevenire/reducere a riscurilor stabilite de către managerul de
proiect;
B. Rolurile și responsabilitățile managerului de proiect:
- analiza tuturor riscurilor și prioritizarea acestora;
- implementarea de acțiuni pentru riscurilor cu efecte reduse și medii;
- prezentarea riscurilor cu efecte majore membrilor echipei de management;
- implementarea măsurilor de prevenire/diminuare a riscurilor majore, stabilite de către echipa
de management;
- analiza efectelor după implementarea măsurilor de prevenire/diminuare a riscurilor.

C. Rolurile și responsabilitățile echipei de management a proiectului:

-analiza riscurilor cu efecte majore, prezentate de managerul de proiect;
- identificarea măsurilor de prevenire/diminuare a riscurilor majore;
- acordare de sprijin managerului de proiect pentru implementarea oricăror măsuri de
prevenire/diminuare a riscurilor.
5.2. Măsuri de control al riscurilor

În ceea ce priveşte implementarea măsurilor de răspuns la risc, managerul de proiect

poate lua in considerare următoarele tipuri de acțiuni:
1. Ignorarea riscului - este situaţia în care managerul de proiect decide că nu trebuie
să prevadă acţiuni de răspuns la respectivul risc. Motivele pentru care un manager poate
decide a ignora riscul sunt următoarele:
- potențialul impact al riscului nu este destul de substanțial pentru a cere o replica la
risc. Acest lucru ar fi cazul riscurilor de nivel mic si multe dintre riscurile de nivel mediu;
- impactul negativ nu merită costul și efortul cerut pentru managementul riscului ;
- nu există activități rezonabile și practice disponibile pentru managementul riscului. In
acest caz, nu există o metodă bună pentru managementul riscului, chiar dacă riscul a fost iden-
tificat și este mare.
2. Monitorizarea riscului - In această situaţie managerul este atent pentru a vedea dacă
riscul apare sau nu, pe parcursul derulării proiectului. Daca riscul pare probabil să se mani-
feste, echipa trebuie să formuleze un răspuns la risc. Această abordare poate funcționa pentru
riscuri serioase dar care este posibil să nu se manifeste. Această tactică se recomandă şi în si-
tuaţia în care a fost identificat un risc asupra căruia trebuie aplicat un management corespun-
zator, dar acest eveniment este în viitorul îndepărtat. De exemplu, dacă riscul va apărea peste
nouă luni, nu are sens ca resursele să fie risipite pentru un bun management al riscului în pre-
zent. O abordare mai bună ar fi monitorizarea riscului lunar. Este posibil ca după un timp ris-
cul să dispară din cauza altor circumstanțe. Totusi, dacă nu dispare, echipa va avea încă ne-
voie de managementul riscului în lunile următoare.
3. Evitarea riscului – prespune eliminarea cauzei care determină problema. Managerii
consideră că expunerea la risc este mult prea mare și atunci decid înlocuirea factorului care ar
putea cauza riscul. Acest lucru poate înseamna evitarea unei acțiuni, schimbarea unui furni-
zor, reconfigurarea unui proces etc. Aceasta este o cale foarte eficientă de a elimina riscurile,
dar poate fi folosită doar în circumstanțe unice şi, mai ales, nu pot fi evitate toate riscurile. De
cele mai multe ori, evitarea tuturor riscurilor ar presupune schimbarea scopului proiectului,
reconfigurarea completă a activităților sau a planificării calendaristice, modificarea bugetului
sau a deciziilor legate de alte achiziții.
4. Mutarea riscului - In unele cazuri, responsabilitatea pentru managementul riscului
poate fi mutată din proiect prin numirea altei entități sau terțe părți. Aceasta presupune con-
tractarea unei polițe de asigurare sau externalizarea unui serviciu. De exemplu, acordarea unei
funcții către terța parte poate elimina riscul pentru echipa de proiect. Această terță parte poate
avea o expertiză care îi permite să lucreze fără riscuri. Chiar dacă riscul este încă prezent, este
treaba altei părți să îl rezolve. Alt exemplu de mutare a riscului este cumpărarea asigurarii.
Intr-un exemplu simplu, o bucată de echipament fragilă și valoroasă trebuie trimisă cu vaporul
pentru echipa de proiect. Totuşi, aceasta practica atrage alte riscuri, provenite din activitatea
de externalizare sau rezultate din contractele de asigurare.
5. Temperarea riscului - In majoritatea cazurilor, aceasta este abordarea potrivită şi
presupune reducerea expunerii la risc prin scăderea probabilității de apariție a acestuia. Tem-
perarea riscului înseamnă că sunt stabiliți un set de pași proactivi pentru ca riscul să nu apară,
sau pentru ca impactul acestuia să fie minimalizat.

Identificarea riscului într-un proiect nu se face doar la începutul proiectului, ci pe tot par-
cursul acestuia. Astfel, pe parcursul implementării proiectului se pot manifesta riscuri care nu
au fost prevăzute iniţial. De aceea este recomandat ca managerul de proiect să ceară un buget
pentru riscuri neprevazute încă de la inceputul proiectului. De regulă, acesta reprezintă un
spor de 5% la bugetul estimat. Este de reţinut faptul că timpul şi resursele financiare alocate
managementului riscurilor cunoscute trebuie sa fie inclus în estimarea originală.
 6. MANAGEMENTUL ECHIPEI DE PROIECT

6.1. Aspecte generale privind echipa proiectului

6.2. Organizarea echipei de proiect

6.1. Aspecte generale privind echipa proiectului și constituirea acesteia

Definiţia echipei este cea potrivit căreia o echipă reprezintă un grup restrâns de
persoane cu abilităţi complementare, dedicate unui obiectiv comun, aceloraşi standarde de
performanţă şi unor metode comune pentru care se consideră reciproc responsabile. Echipa de
proiect aceasta reprezintă o structură socială constituită pe timp limitat, în cadrul căreia
membrii colaborează pentru atingerea obiectivului unic al proiectului.
Atunci când se discută despre echipa de proiect, se poate face o diferenţiere între:
• echipa de conducere a proiectului, formata din 3 - 5 membri, cu rolul de a
supraveghea mersul proiectului și de a decide asupra oportunității aplicării de măsuri
corective sîși/sau preventive;
• echipa de proiect, constituită din toate acele persoane ale căror competențe sunt
necesare pentru derularea proiectului.
Pentru ca proiectul să aibă succes este foarte important ca managerul de proiect să
formeze o echipă de proiect eficientă, ceea ce presupune următoarele:
- Echipa împărtășește scopuri comune și fiecare membru al echipei este implicat în
atingerea obiectivelor proiectului;
- Fiecare dintre membrii echipei recunoaște talentul celorlalți; membrii echipei acceptă
îndrumări de la cei cu experiență într-un anumit domeniu precum și calitatea de lider a
acestora atunci când natura sarcinilor o impune;
- Responsabilitățile sunt echilibrate între membrii echipei;
- Echipa își canalizează energia spre rezolvarea problemelor specifice proiectului și nu
spre rezolvarea conflictelor interpersonale;
- Este încurajată exprimarea liberă a diferențelor de opinii;
- Pentru a încuraja asumarea riscului și creativitatea greșelile membrilor echipei sunt
tratate ca oportunități din care se poate învăța ceva și nu ca motive pentru a aplica sancțiuni;
 - Membrii echipei au standarde de performanță personale înalte și se susțin reciproc în
atingerea acestora;
- Membrii se identifică cu echipa pe care o înțeleg ca pe un context oportun de sprijin
pentru dezvoltarea personală și profesională.
Pentru a crea o astfel de echipă trebuie avute în vedere următoarele aspecte esențiale:

1. Competențele și calitatea umană a membrilor echipei de implementare a proiectului

Aceştia trebuie să aibă o serie de competenţe, după cum urmează:
• competențe metodice (gândire strategică, cunoștințe și experiență în domeniul
managementului proiectelor, aptitudini organizatorice, cunoașterea instrumentelor de
management al proiectelor);
• competențe de specialitate (experiența în activitatea de bază, cunoștințe generale
despre conținutul proiectelor);
• competențe sociale (experiența în conducere, aptitudini pentru munca în echipă,
capacitate de motivare a personalului, de soluționare a conflictelor, loialitate și onestitate,
spirit critic, incoruptibilitate);
• competențe personale, comunicaționale și relaționale (abilitate în comunicare,
prezentare în public, moderare, creativitate, integritate, încredere în sine).
De asemenea, pentru formarea echipei de proiect se va alege dintre persoanele care au:
orientare către realizare personală şi ambiţie; încredere în sine şi echilibru; perseverenţă şi un
nivel ridicat de autonomie; orientare către acţiune; înclinație către experienţa câştigată prin
muncă; capacitate mare de muncă; hotărâre; creativitate; forţă de convingere; capacitate de
negociere; capacitate de relaţionare ridicată.

2. Atitudine adecvată a managerului de proiect

Responsablitatea managerului proiectului faţă de fiecare dintre membrii echipei constă în
următoarele:
• Să se gândească la fiecare membru al echipei şi să-i înţeleagă nevoile;
• Să le stabilească obiective realiste;
• Să le aducă critici justificate şi constructive atunci când este nevoie;
• Să le aducă aprecieri atunci când este cazul;
• Să-i ajute să se întreacă pe ei înşişi;
• Să fie concis, corect şi deschis oricăror informaţii şi să le comunice în mod
corespunzător.
 Managerul de proiect trebuie să impună respect atât echipei proiectului cât şi sponsorilor,
iar respectul rezultă din competenţă în corelaţie cu:
• Realizările anterioare – studii, cunoştinţe, întâmplări reale;
• Capacitate – inteligenţă, agilitate, originalitate, judecată, aptitudini de comunicare;
• Responsabilitate – devotament, iniţiativă, tenacitate, încredere în sine, dorinţa de a
reuşi;
• Implicare – activ, sociabilitate, cooperare, adaptabilitate, umor;
• Recunoaştere – încurajarea participării şi evaluarea datelor primite de la membrii
echipei.

Spre deosebire de managerii unor activităţi curente, managerul de proiect are de cele mai
multe ori un control redus dacă nu inexistent asupra modului în care se face selecţia
membrilor echipei şi un timp scurt pentru a le cunoaşte calităţile şi defectele. Din acest motiv,
obiectivul unui manager de proiect este de a-şi motiva colegii obţinând maximul de beneficii
din punctele lor tari, atenuând în acelaşi timp impactul punctelor lor slabe.

În ceea ce privește constituirea echipei de proiect managerul de proiect trebuie să

decidă dacă:
a. membrii echipei vor fi angajați part sau full – time?
b. vor fi folosiți membrii organizației care implementează proiectul, personal din afara
organizației sau o combinație între cele două opțiuni?

a. In organizațiile mari sau în proiecte complexe este posibil ca toate resursele din echipa
de proiect să fie angajate full-time. Totuşi, în majoritatea situaţiilor, managerul de proiect
trebuie să folosească resurse umane part-time pentru a executa activitățile proiectului.
b. Pentru a lua cea mai bună decizie în acest sens, managerul de proiect trebuie să ştie
dacă în interiorul organizaţiei sunt angajaţi a căror experienţă şi cunoştinţe corespund obiecti-
velor proiectului şi în cazul în care aceştia există, dacă sunt disponibili în perioada în care
proiectul se desfăşoară. Ca regulă generală, a apela la personalul organizaţiei trebuie să fie
prima opţiune a managerului de proiect deoarece nu are sens a angaja pe perioadă determinată
resurse umane din exterior în măsura în care abilităţile angajaţilor corespund celor necesare
proiectului.
 În cazul în care nu există angajaţi proprii disponibili pentru proiect şi trebuie să se ia
decizia de angaja personal din exterior sau de a contracta anumite activităţi, trebuie urmărite
anumite criterii în decizia de angajare :

Urgenţa. Daca proiectul trebuie demarat foarte repede, se poate apela la
contractori locali pentru activităţile ce trebuie demarate rapid, mai degrabă decât a angaja
personal, acţiune care se va realiza, eventual, în viitor.

Durata pentru care este nevoie de reursa umană. Dacă este nevoie de o resursă
pe termen scurt pentru o durată determinată, atunci soluţia este de a apela la contractare pe
termenul pentru care este nevoie de resursa respectivă. Dacă este nevoie de o resursă full-time
pe termen lung, este mai logic să se apeleze la un angajat.

Tipul activităţii. De regulă se apelează la contractarea forţei de muncă pentru
fazele de programare, evaluare a proiectului şi de a folosi proprii angajaţi în fazele de execuţie
ale proiectului.

Cunoştinţe necesare. Dacă proiectul presupune implementarea unei noi
tehnologii, a unor programe software etc., în general dacă este necesar un aport de cunoştinţe
noi, se va urmări ca angajaţii proprii să fie implicaţi în aceste activităţi, eventual prin prin
colaborarea cu salariaţi specializaţi angajaţi pentru a instituţionaliza aceste abilităţi în
organizaţie. Logica este de a păstra cunoștințele dobandite în proiect în cadrul organizației și
după terminarea acestuia.

Confidențialitatea. Dacă echipa de proiect va intra în contact cu informații
confidențiale sau de natură proprietară, majoritatea companiilor vor alege să folosească
angajați proprii pentru a ocupa posturile. Există riscul ca informația să nu rămână
confidențială atunci când resursele contractate sunt eliberate.

Costul. In general, costul orar asociat resurselor contractate este mai ridicat decat
costul integral asociat unui angajat. Insă, costurile pe termen lung sunt la fel de importante.
Pentru resursele contractate plătești în general un preț pe oră mai ridicat, însă doar pe durata
de timp în care serviciile lor sunt necesare. Costurile cu angajații pot fi mai reduse pe termen
scurt, dar reprezintă un angajament financiar pe termen lung.
Organizaţiile tind în prezent să folosească un grup de angajaţi – cheie în diverse
proiecte care lucrează în activităţile startegice ale proiectului, în timp ce necesarul suplimentar
de muncă pentru activităţi non-strategice şi cu risc redus sunt acoperite prin contractarea
resurselor.
 O altă problemă specifică proiectelor actuale este aceea că membrii echipei de proiect
se pot găsi în locaţii diferite, fapt care trebuie identificat ca un risc atunci când se defineşte
proiectul. Riscul creşte pe măsură ce distanţa dintre membrii proiectului creşte. Din acest mo-
tiv managerul de proiect trebuie să elaboreze un plan de risc în legătură cu această problemă.
Pentru aceasta el trebuie să ia în considerare următoarele:
- Tehnologia adecvată trebuie să fie disponibilă tuturor – toți membrii echipei situați în
alte locații trebuie să dispună de echipamentele potrivite pentru a putea exercita activităţile
proiectului.
- Dotarea cu tehnologie colaborativă - aceasta permite o colaborare facilă între
persoanele care se află în locații diferite. De exemplu, poate fi utilizat un software care
permite tuturor să participe la o ședință comună prin internet, incluzând vizualizarea și
transferul de documente.
- Atitudinea potrivită - Personalul care lucrează de la distanța trebuie să fie comunicatori
proactivi și deosebit de buni la munca independentă și îndeplinirea activităților la timp.
- Stabilirea unor procese eficace de comunicare - Managerul de proiect trebuie să creeze
un Plan de Comunicare proactiv pentru a se asigura că echipa dispersată lucrează bine
împreună. De exemplu, dacă este posibil ar trebui să se programeze întâlniri periodice la care
să participe și membrii echipei care lucrează la distanță. Dacă aceștia se află în alte orașe sau
țări trebuie găsite intervale de timp în care sunt posibile conferințe video sau audio.
- Planificarea momentelor de predare a livrabilelor - Uneori se intamplă ca mai multe
persoane din diferite locații să lucreze la aceleași bunuri sau cel puțin bunuri complementare.
In aceste cazuri managerul de proiect trebuie să stabilească reguli pentru termenele limită mai
ales daca fusul orar diferă. Deadline-urile nu trebuie lăsate la întamplare. Procesul trebuie
organizat pentru a asigura un flux continuu de informații de la o persoană (echipă) la altă
persoană (echipă).

Indiferent de modul în care este desemnată echipa de proiect, managerul de proiect trebuie
să se asigure de faptul că echipa pe care el a format-o este una performantă cu un nivel ridicat
de eficienţă şi eficacitate, în caz contrar proiectul fiind în pericol. O echipă eficientă se carac-
terizează prin următoarele :
- Toţi membrii grupului urmăresc standarde înalte de calitate ;
- Atmosfera din grup este lipsită de formalism, comfortabilă şi relaxată. Criticile sunt
constructive şi nu creează disconfort, nu se fac atacuri la persoană ;
 - Membrii poartă multe discuţii şi toată lumea participă. Oamenii se ascultă unii pe alţii;
se exprimă toate punctele de vedere; există o atmosferă suportivă.
- Membrii au deplină încredere reciprocă şi se bazează unii pe ceilalţi.
- Membrii, inclusiv conducătorul, sunt loiali unii altora.
- Membrii grupului înţeleg clar obiectivele generale şi specifice precum şi sarcinile
echipei şi le acceptă.
- Deciziile se iau prin consens (există un acord general clar şi toată lumea e dispusă să-l
respecte) iar dezacordurile se discută.
- Când se trece la acţiune, se formulează şi se acceptă sarcini clare.
- Conducătorul nu domină echipa şi nici nu i se supune fără rost.
- Ajutorul reciproc este liber.

6.2. Etape în formarea echipei de proiect

Există numeroase studii de specialitate care demonstrează faptul că există cinci etape prin
care trece o echipă până în momentul în care să înceapă să funcționeze propriu-zis. Este im-
portant ca managerul de proiect trebuie să cunoască aceste etape, să le gestioneze cores-
punzător și să acorde timpul necesar consolidării echipei.

Etapa I: Formarea

Este etapa inițială în care membrii echipei se întâlnesc pentru prima data, fac cunoștință
unul cu celălalt și li se aduce la cunoștință obiectivul proiectului. În această etapă se convine
asupra unor reguli de anasamblu privind funcționarea proiectului, se identifică rolul pe care îl
va juca fiecare dintre membrii echipei, se stabilesc criteriile de performanță. Membrii echipei
nu se pot încă baza unii pe alții deoarece nu-și cunosc abilitățile, punctele forte sau slabe ale
fiecăruia. Managerul de proiect trebuie să se aştepte la : participare ezitantă din partea mem-
brilor echipei ; suspiciune, teamă faţă de noua situaţie; performanţe profesionale minime.

Etapa a II-a: Furtuna

Așa cum și denumirea o sugerează, această etapă este marcată de conflicte interne. Pe par-
cursul acestei etape, pentru a-şi exprima individualitatea şi a rezista formării grupului, mem-
brii devin ostili sau exagerat de zeloşi. De obicei apar conflictele de personalitate referitoare
la cine va controla echipa și cum se vor lua deciziile, membrii echipei spun lucrurile care îi
deranjează însă fără a propune soluții din lipsă de cunoștințe sau încredere în sine. Managerul
de proiect trebuie să se aştepte la : lipsa de unitate, tensiunea crescută şi invidia; polarizarea
membrilor grupului; îngrijorarea faţă de volumul excesiv de muncă; fluctuaţiile acute ale re-
laţiilor şi răsturnări de sentimente; performanţe profesionale minime.

Etapa a III-a: Normalizarea

Este etapa în care membrii acceptă echipa, normele ei, propriile roluri şi particularităţile
colegilor. Echipa incepe să se obișnuiască cu punctele forte și slabe ale fiecărui membru și
încep prin a-și compensa lipsurile formându-se spiritul de echipă. Managerul de proiect
trebuie să se aştepte la : un sentiment de coeziune a grupului, caracterizat de spirit unanim şi
obiective comune; o nouă capacitate de exprimare constructivă a emoţiilor; consolidarea
legăturilor interpersonale, care sunt caracterizate de încredere mutuală, împărtăşirea
problemelor personale şi discutarea dinamicii echipei; realizarea unui volum mediu de lucru.

Etapa a IV-a: Funcţionarea

Este etapa în care echipa şi-a stabilit normele interpersonale, aceasta devine o entitate
capabilă să diagnosticheze şi să rezolve probleme, în stare să ia decizii. Acum se dovedeşte
dacă o echipă este performantă sau nu.

Etapa a V-a: Suspendarea

În mod convențional, Funcționarea este ultima etapă în constituirea unei echipe.
Totuși, în cazul echipelor de proiect, trebuie avută în vedere și etapa suspendării. În cadrul
acesteia, echipa se pregătește pentru dizolvare, iar performanța înaltă nu mai reprezintă o
prioritate. Atitudinea membrilor echipei variază mult în acest stadiu: unii sunt entuziaști
pentru succesul proiectului la care au contribuit, alții sunt triști pentru faptul dizolvarea
echipei.
Experiența și cercetăriile în domeniu au demonstrat faptul că echipele de proiect cu
performanțe au în comun următoarele aspecte :
• Maxim 10 membri ;
• Membrii voluntari care servesc echipa ;
• Aceeași componență a echipei de la început la sfârșit ;
• Implicare full-time a membrilor echipei de proiect ;
 • Membrii muncesc în mod curent într-o cultură organizațională care încurajează coope-
rarea și încrederea reciprocă ;
• Membrii echipei raportează numai managerului de proiect ;
• Toate aspectetel funcționale relevante sunt reprezentate în echipă ;
• Proiectul are obiective stricte ;
• Membrii echipei pot comunica ușor între ei.

În realitatea totuși, rare sunt cazurile în care toate aspectele mai sus menționate sunt
respectate concomitent. De exemplu, multe proiecte sunt atât de complexe încât ar fi imposi-
bil să fie implementate doar de către 10 persoane, uneori fiind nevoie și de 100 de persoane.
De asemenea, pentru a asigura optimizarea utilizării resurselor este dificil a aloca resurse
umane exclusiv pentru proiect etc. Important este ca managerul și membrii echipei de proiect
să identifice și să accepte constrângerile cărora trebuie să le facă față, iar în condițiile date să
reușească să obțină maximum de performanță.

6.3. Formarea unei echipe de lucru performante

Managerii de proiect joacă un rol crucial în dezvoltarea echipelor de management per-
formante, deoarece ei recrutează membrii echipei, ei organizează întâlnirile cu acesștia, ei
creează identitatea echipei, ei stabilesc obiectivele și imprimă o anumită cultură în cadrul
echipei, ei recompensează și sancționează, ei rezolvă conflictele și îi încurajează pe membrii
echipei.
Pentru a faclita dezvoltarea unei echipe performante, managerul trebuie să acorde atenție
următoarelor aspecte:

1. Recrutarea membrilor echipei de proiect

Caracteristicile procesului de recrutare și selecție a membrilor echipei de proiect variază
de la o organizație la alta. La o primă vedere se poate aprecia că trebuie selectate acele per-
soane care au cunoștințele/competențele necesare în funcție de specificul proiectului. Dar, în
același timp, trebuie luate în considerare și alte criterii precum :
• Abilitatea de a rezolva problemele ivite pe parcursul implementării proiectu-
lui. Dacă proiectul este unul complex, managerul trebuie să caute oameni capabili care pot
avea rezultate bune atunci când lucrează în condiții de nesiguranță, care au capacitatea de a
identifica problemele care blochează proiectul și, mai mult, au capacitatea de a găsi soluții
pentru problemele apărute.
• Disponibilitatea. Se întâmplă, uneori, ca oameni care ar fi foarte utili proiectu-
lui să nu fie disponibili fiind implicați în alte activități și, invers, cei disponibili să nu fie
foarte utili proiectului din perspectiva competențelor.
• Pregătirea teoretică. Managerii de proiect trebuie să fie atenți în angajarea
unor persoane care ar putea avea o solidă pregătire teoretică, dar cărora le este mai greu să
acorde atenție implementării practice a conceptelor cunoscute.
• Credibilitatea. Cradibilitatea unui proiect este susțintă de reputația persoanelor
implicate în proiect, de aceea managerul de proiect trebuie să nu "uite" să implice în proiect și
oameni cu renume.
• Relații instituționale. În funcție de natura proiectului, în măsura în care suc-
cesul acestuia este dependent de o bună relație cu instituții ale statului sau cu diferite alte or-
ganizații, managerul de proiect trebuie să implice, în mod direct, reprezentanți ai acestor insti-
tuții.
• Ambiție, energie, inițiativă. Aceste calități pot compensa, în anumite situații,
un nivel mai slab al competențelor unor membrii ai echipei.

În mod concret, după ce managerul de proiect delimitează clar tipul și volumul de cu-
noștințe și competențe necesare în cadrul proiectului va identifica cine este potrivit, cine este
disponibil, cine trebuie și cine poate lucra în cadrul proiectului.

2. Stabilirea unor procese eficace pentru derularea activităților interne

O altă condiţie necesară pentru ca o echipă să funcţioneze eficient este aceea de a sta-
bili un set de proceduri care să îi îndrume pe membrii echipei asupra modului în care trebuie
să acţioneze în anumite situaţii.
Echipa de proiect funcționează bine atunci când sunt cunoscute următoarele aspecte:
• numele și responsabilitățile persoanelor incluse în echipa de proiect: ce rol trebuie să
îndeplinească fiecare dintre membrii echipei proiectului;
• obiectivele urmărite, rezultatele dorite și activitatile de desfășurat;
• informațiile relevante despre proiect: de ce și cât este de important proiectul pentru
organizație;
• recompensele sau impactul ce pot apărea după încheierea proiectului;
 • problemele și restricțiile posibile precum și dificultățile la nivelul fiecăreia dintre
părțile implicate;
• condițiile de lucru în echipă (subordonare, raportare, stabilirea priorităților, nivelul de
decizie acceptat);
• regulile ce trebuie respectate în cadrul proiectului.

În acest context este foarte importantă prima ședință a membrilor echipei de management.
În cadrul acesteia trebuie urmărite trei obiective principale :

Să prezinte o imagine de ansamblu asupra proiectului : scop și obiective, grafic de ac-
tivități, metodologii și proceduri de lucru ;

Să prezinte membrii echipei de proiect și rolul fiecăruia în cadrul proiectului ;

Să inițieze procesul de modelare a modului în care echipa va lucra împreună.
Managerul de proiect trebuie să nu uite că prima impresie contează iar comportamentul
său va fi atent observat și interpretat de către ceilalți membrii ai echipei.
Chiar dacă se vorbește despre o "primă întâlnire" nu este obligatoriu ca întâlnirea să se
desfășoare într-o singură zi. Se poate derula în mai multe etape toate însă având ca scop trasa-
rea cadrului general al proiectului.

3. Conștientizarea de către membrii echipei a importanței proiectului și al rolului

lor în cadrul proiectului
Una dintre provocările majore cărora managerul de proiect trebuie să-i facă față este
aceea că membrii echipei nu sunt implicați full-time în proiect, având și alte îndatoriri ce nu
țin de proiect. Această situație face ca nivelul lor de motivație pentru realizarea sarcinilor pro-
iectului să nu fie foarte ridicat. În acest context este foarte important ca managerul de proiect
să asigure identitatea echipei. Câteva dintre modalitățile de a face asta sunt următoarele:
• Organizarea de întâlniri periodice între membrii echipei de proiect. În cadrul aces-
tor întâlniri membrii echipei de proiect vor avea posibilitatea de a se întâlni și de a schimba
informații și aprecieri referitoare la proiect. Cu ocazia acestor întâlniri membrii echipei ob-
servă și conștientizează că nu lucrează de unii siguri și că de ceea ce fac ei depinde activitatea
mai multor persoane și succesul proiectului.
• Asigurarea unui spațiu comun de lucru. Este foarte importantă, pentru succesul
proiectului, existența unui birou destinat exclusiv activităților proiectului, în cadrul căruia
membrii echipei să se poată întâlni atunci când lucrează pentru proiect. Aici trebuie arhivate și
depozitate toate documentele proiectului și expuse toate informațiile referitoare la acesta
(grafice de activități, buget, obiective etc.)
• Stabilirea unui nume pentru proiect. În plus față de acest aspect se poate crea și un
logo pentru proiect în scopul de a da sentimentul de apartenență a membrilor echipei la o
echipă.
• Formarea unor obiceiuri în cadrul echipei. Astfel de obiceiuri pot fi: un mod spe-
cific de a sărbători finalizarea unor etape importante în implementarea proiectului, organi-
zarea unor întâlniri informale între membrii echipei de proiect etc.

4. Stabilirea unei viziuni comune

În afară de obiectivele specific oricărui proiect cunoscute de către toți membrii echipei,
aceștia trebuie să aibă o viziune comună. Viziunea are un caracter mai puțin tangibil decât
obiectivele și se referă la o înţelegere globală a rolului grupului în organizaţia privită ca
întreg, a responsabilităţilor sale precum şi a rezultatelor dorite. Viziunea comună face ca
membrii echipei persoane cu experiențe profesionale și personale diverse, cu aptitudini și ca-
ractere diferite să ofere ceea ce au mai bun pentru implementarea cu succes a proiectului.
Se apreciază că o viziune este eficientă atunci când are patru calități. O primă calitate se
referă la posbilitatea ca această să fie ușor comunicată și înțeleasă de către toți membrii
echipei de implementare. A doua calitate este aceea de a fi, concomitant, realistă și
provocatoare. A treia calitate este aceea de a avea capacitatea să treazească pasiune în rândul
membrilor echipei de management. Și în final, o viziune trebuie să fie o sursă de inspirație.

5. Conducere comună

Indivizii nu funcţionează ca o echipă dacă sunt adunaţi doar pentru “a-şi pune ştampila”
pe deciziile luate de conducător sau de alte persoane exterioare grupului. Dezvoltarea şi
coeziunea echipei apar numai atunci când toţi membrii echipei au sentimentul conducerii
comune. Aceasta înseamnă că toţi membrii acceptă un anume grad de responsabilitate pentru
funcţiile respective – ce anume este necesar pentru realizarea activităţii impuse de post – şi în
acelaşi timp pentru funcţiile de menţinere – ceea ce este necesar pentru menţinerea coeziunii
grupului şi a unei interacţiuni eficiente. Iată câteva funcţii la care obligă postul: iniţierea de
discuţii şi acţiuni, clarificarea problemelor şi obiectivelor, sintetizarea unor anumite aspecte,
verificarea acordului sau a consensului, strângerea sau oferirea de informaţii. Conducerea
ajută grupul să-şi stabilească direcția şi oferă asistență acestuia în urmărirea obiectivelor.
 Funcţiile de menţinere se referă la încurajarea implicării şi participării, perceperea şi
exprimarea sentimentelor grupului, armonizarea şi facilitarea reconcilierilor, stabilirea de
standarde şi convocarea la discuţii. Niciunei persoane nu i se poate pretinde să îndeplinească
toate aceste funcţii de conducere cu aceeaşi eficienţă şi mereu. Grupurile funcţionează mai
bine când toţi membrii acestora îndeplinesc concomitent şi funcţii profesionale şi funcţii de
menţinere.

6. Menținerea focalizării echipei

O echipă performantă este aceea care rămâne concentrată pe obiective și livrabile și înțe-
lege modalitatea prin care să le obțină iar membrii ei nu-și petrec mai mult timp comentând
responsabilitățile decât muncind, sunt conștientți ce se așteaptă de la ei și fac tot posibilul ca
să atingă aceste așteptări.

7. Rezolvarea conflictelor

Dezacordurile sunt inevitabile în orice echipă, deoarece caracteristicile specifice proiec-

telor - complexitatea, interdisciplinaritatea, gradul de noutate - facilitează apariţia conflictelor.
Dezacordurile se pot manifesta în ceea ce privește prioritățile în cadrul proiectului, modul de
alocare a resurselor, calitatea muncii prestate de către membrii echipei etc. Totodată manage-
rul de proiect însuşi poate genera conflicte prin acţiuni nepotrivite cum ar fi : nerecunoaşterea
lui ca model de către echipa pe care o conduce, inaccesibilitatea managerului, nepromovarea
unui management pariticipativ, critica excesivă, incorectitudinea etc.
Noţiunea de conflict se referă atât la conflictul cu efecte negative (disfuncțional), cât şi la
conflictul pozitiv (funcțional), cu efecte benefice asupra individului, grupului sau organizaţiei.
Conflictele funcționale pot testa ideile, pot stimula generarea de alternative referitoare la o
decizie şi împiedică luarea pripită de decizii, pot ridica nivelul de înţelegere a problemelor,
pot creşte implicarea membrilor grupului, pot stimula interesul şi interacţiunea, gândirea
creativă şi deci calitatea deciziilor şi aderarea la implementarea lor. Din aceste motive
conflictele funcționale trebuie încurajate.
Conflictele disfuncționale trebuie, însă, descurajate deoarece acestea au efecte negative
majore, precum: absenteism ; stres ; lipsa motivației ; eficiență redusă a muncii. Aceste con-
flicte au toate caracteristicile unor conflicte greu de soluţionat: de cele mai multe ori, miza
proiectului este mare atât pentru organizaţie, cât şi pentru echipă, relaţiile între membrii
echipei sunt discontinue şi pe termen relativ scurt, structura echipei nu are baze ierarhice
clare, implicarea terţilor nu este fundamentată.
Pentru bunul mers al proiectului, este evident faptul că managerul de proiect trebuie să ia
măsuri pentru a nu crea stări conflictuale între membrii echipei de proiect sau, dacă acestea se
produc să le rezolve cât mai repede posibil.
Printre măsurile de prevenire a conflictelor, cele mai importante sunt: întâlniri şi discuţii
frecvente cu echipa de proiect; încurajarea membrilor echipei de a se exprima deschis;
stabilirea de comun acord a obiectivelor; o descriere clară şi detaliată a sarcinilor şi
responsabilităţilor fiecărui membru al echipei; distribuirea sarcinilor în mod corect; niciodată
criticile să nu se facă în public; corectitudinea în tratament faţă de membri echipei; asumarea
rolului de model în faţa echipei.
Dacă nu au putut fi prevenite conflictele, atunci acestea trebuie rezolvate de către
managerul de proiect. Pentru aceasta sunt necesare o serie de abilităţi precum: capacitatea de a
înţelege diferenţele individuale; capacitatea de a înţelege cauzele conflictului; abilităţi de
ascultare; abilităţi de reacţie potrivită situaţiei.
Literatura de specialitate sugerează ca, în funcţie de măsura în care managerul tinde să
fie preocupat de succesul organizaţiei, sau de relaţiile cu subordonaţii, se pot contura cinci
modalități de abordare a conflictului:

a. Retragerea combină preocuparea slabă atât pentru succesul organizaţiei cât şi pentru
relaţiile cu subordonaţii. Managerul care foloseşte această strategie vede conflictul fară spe-
ranţă de soluţionare, încearcă să evite frustrarea şi stresul care îl însoțesc în mod inevitabil, se
retrage din conflict sau pretinde că nu există. Retragerea din conflict se poate face prin schim-
barea subiectului, ignorarea unor afirmaţii, "împingerea" responsabilităților în altă parte,
amânarea deciziei (în speranţa că problema conflictuală va dispărea de la sine). Este caracte-
ristică managerilor care nu au încredere în ei înşişi şi care evită fie puşi în situaţia de a face
faţă unui conflict manifest, adeseori pentru faptul că rezolvarea conflictului presupune de-
prinderi de comunicator pe care acel manager nu le posedă. Dezavantajul acestei abordări este
ca ignoră chiar condiţiile care au generat conflictul. Conflictul nu dispare de la sine, ci va
rămâne în stare latentă. Una din consecinţele ignorării conflictului este blocarea comunicarii
atât de jos în sus, cât şi de sus în jos, ceea ce înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile. Această abor-
dare a conflictului poate fi însă avantajoasa daca situaţia conflictuală nu are importanţă.
b.Aplanarea se caracterizează prin aceea ca managerul încearcă să abordeze conflictul,
mulțumindu-i pe toți. Managerii care apelează la această metodă supraevaluează valoarea
menţinerii relaţiilor cu sobordonaţii şi subevaluează importanţa atingerii obiectivelor.
Aplanarea se realizează, de exemplu, prin folosirea umorului sau schimbarea subiectului, prin
chemarea la o cafea când tensiunea creşte.
Această abordare poate reduce conflictul şi poate fi uneori eficace pe termen scurt. Dar fap-
tul că cineva nu simte pe moment efectele negative ale conflictului nu înseamnă că sursele de
conflict au fost eliminate. Aplanarea generează un camuflaj care poate dispărea oricând.
Această metodă este preferată mai ales în organizaţiile cu performanţă mică şi medie şi poate
avea drept consecinţe lipsa comunicării deschise de jos în sus şi, ceea ce este extrem de grav,
lipsa de implicare a subordonaţilor, de asumare a responsabilitaţilor din partea acestora.
Aplanarea conflictului poate fi însă utilă atunci când problema este lipsită de importanţă
sau când, oricum, cei implicaţi nu vor putea cădea de acord.
c. Forțarea este o abordare a conflictului folosită de managerul care încearcă să realizeze
cu orice preţ obiectivele legate de productivitate, fără a lua în considerare părerea sau acordul
celorlalţi, nevoile şi sentimentele lor. El va apela la acţiuni de constrângere, folosind diferite
mijloace financiare, intelectuale, de etică, pe baza puterii şi autoritaţii acordate de poziţie.
Managerul nu este capabil sa folosească în mod adecvat comunicarea pentru a rezolva con-
flictul, ci face uz de puterea pe care i-o dă poziţia. Prin implicaţiile emoţionale, limbajul
folosit generează sentimente negative, nemulţumiri, frustrări, umilinţe. Forţa poate rezolva
disputa pentru moment, dar, pe termen lung pot apărea conflicte şi mai grave.
Aplicată în contextul unui climat de cooperare, în mod ocazional, când timpul este limitat
sau situaţia devine critică, aceasta abordare poate fi adecvată. Repetată însă în mod nejustifi-
cat, atrage după sine efectele negative menţionate mai sus.
d. Compromisul se află undeva între abordarea prin "forţare" şi prin "aplanare" şi constă în
rezolvarea problemelor conflictuale prin concesii reciproce, ambele părţi obţinând oarecare
satisfacţie. Se foloseşte adeseori în negocieri.
e.Confruntarea este o abordare constructivă a conflictului, deoarece, luând în considerare
atât nevoia de productivitate, cât şi aceea de relaţii de cooperare, este singura care poate con-
duce la rezolvarea lui definitivă.

Cercetarile arată ca cei mai eficace manageri abordeaza conflictul în urmatoarea or-
dine a stilurilor: încep prin abordarea prin confruntare şi continuă cu abordarea prin aplanare,
compromis, forţare şi, în cel mai rău caz, retragere. Managerii mai puţin competeţti în comu-
nicarea de conflict evită confruntarea, preferând forţarea, dar recurg repede la retragere, apla-
nare şi compromis.
 8. Evaluarea

Echipa trebuie să-şi examineze periodic procesele de grup atât sub aspect profesional cât
şi sub aspect al menţinerii echipei. Această examinare sau “analiză” obligă echipa să se
oprească un moment şi să aprecieze cât de bine se descurcă şi ce anume obstacole întâmpină.
Problemele pot apărea ca rezultat al procedurilor sau metodelor sau pot fi cauzate de membrii
echipei. Problemele de acest gen trebuie rezolvate prin discuţii înainte ca echipa să treacă la
realizarea de noi sarcini. Auto-evaluarea eficientă este probabil unul din factorii cei mai im-
portanți de dezvoltare a echipei.
În sfârşit, forța şi gradul de dezvoltare a echipei pot fi măsurate în două feluri: mai întâi,
din perspectiva capacității sale de a obţine rezultate – eficienţa sa, iar în al doilea rând din
punctul de vedere al coeziunii sale – al sentimentului de apartenenţă pe care îl are fiecare
membru şi al gradului lor de angajare unul faţă de celălalt şi faţă de obiectivele echipei.

7. MONITORIZAREA PERFORMANȚELOR ȘI
PROGRESULUI PROIECTULUI

7.1. Sistemul de monitorizare a proiectului

Evaluarea și controlul evoluției și performanțelor proiectului este o atribuție a oricărui
manager de proiect. Abordând aceste aspecte nu este vorba despre observațiile pe care mana-
gerul le face atunci când lucrează alături de membrii echipei ci despre un porces derulat for-
mal și cu regularitate. Necesitatea controlului și evaluării este dată de faptul că oamenii devin
astfel mai responsabili, pot fi prevenite anumite probleme sau rezolvate într-o fază incipientă
etc.
Monitorizarea sistematică a performanțelor și evoluției proiectului presupune existența
unui sistem de monitorizare a proiectului care cuprinde referiri la: informațiile ce trebuie
obținute în urma controlului ; când, cum și unde vor fi colectate astfel de informații ; moda-
litățile de analiză și interpretare a informațiilor ; funcționarea sistemului de evaluare.
Informațiile obținute în urma controlului-evaluării
 Informațiile pe care managerul trebuie să le colecteze decurg, pe de o parte, din indi-
catorii care măsoară succesul proiectului (evaluarea efectelor proiectului) și, pe de altă parte
din necesitatea evaluării eforturilor cu care s-au obținut performanțele respective (evaluarea
consumului de resurse, a costurilor, a timpului, în raport de evaluările inițiale).
De regulă,informațiile ce trebuie colectate sunt cele care ajută a da răspunsul la
următoarele întrebări :
• Care este starea acutală a proiectului în ceea ce privește respectarea graficului de timp
și a bugetului?
• Care este volumul resurselor financiare necesare pentru a putea finaliza proiectul ?
• Când va fi finalizat proiectul și/sau anumite etape în cadrul acestuia ?
• Au apărut probleme în implementarea proiectului ?
• Care sunt factorii care au determinat întârzieri în implementarea proiectului sau
depășirea bugetului alocat ?
• Care sunt performanțele obținute ?
• Se previzionează depășiri de timp sau de buget în continuarea implementării proiectu-
lui ?

Sistemul de colectare a informațiilor necesare

Știind ce infomații sunt necesare, următoarea etapă este aceea de a stabili cine, când și
cum va colecta repsectivele date. De exemplu : datele vor fi colectate de către membrii
echipei de proiect, de către organizația care implementează proiectul, de către organisme in-
dependente, de către managerul de proiect ? Care sunt documentele de unde pot fi colectate
datele ? Datele pot fi colectate prin intermediul sistemelor electronice ? Care este periodicita-
tea cu care vor fi colectate aceste date ? Care sunt persoanele responsabile de a pune la dis-
poziția celor cu atribuții în colectarea datelor, documentele necesare ?

Modalitățile de analiză și interpretare a informațiilor

Informațiile colectate trebuie să se regăsească și să fie analizate în cadrul unor rapoarte
tehnico-financiare. Aceste rapoarte trebuie să aibă un conținut aparte în funcție de grupul
căruia se adresează, deoarece există mai multe categorii de grupuri interesate în a primi in-
formaţii referitoare la proiect, ca de exemplu : finanţatori, echipa managerială a proiectului,
echipa de proiect, grupul – ţintă, mass-media etc. fiecare fiind interesate de diferite aspecte
legate de proiect.
 De regulă, un raport tehnico-financiar va fi elaborat pe baza structurii următoare :
• Progresul înregistrat de la ultimul raport ;
• Statutul curent al proiectului : graficul de timp, costuri, indicatori de măsurare a per-
formanței ;
• Previziuni de evoluție a proiectului ;
• Probleme apărute de la ultimul raport ;
• Măsuri corective aplicate de la ultimul raport.

Funcționarea sistemului de evaluare

Pentru ca sistemul de evaluare să funcționeze trebuie stabilite anumite reguli în
legătură cu următoarele aspecte :
a.Numirea unui membru al echipei care să se ocupe de monitorizarea activităţilor
proiectului
Această persoană va fi responsabilă atât pentru strângerea documentaţiei referitoare la
proiect cât şi pentru organizarea şi întreţinerea în bune condiţii a acesteia. Astfel, atribuţiile
acestei persoane vor fi :
- Coordonarea activitatilor care sunt legate de locul documentelor justificative ale
proiectului;
- Stabilirea standardelor de păstrare ale documentelor şi monitorizarea lor;
- Identificarea şi rezolvarea problemelor de depozitare;
- Monitorizarea şi controlul accesului şi al actualizărilor din depozit;
- Determinarea momentului în care este necesară arhivarea documentelor vechi în
spaţiul de depozitare şi al folosirii arhivei.
Această activitate trebuie derulată formalizat, pe baza unui Registru al Documentelor.
În cadrul acestuia se va păstra graficul proiectului şi planul proiectului. Din momentul în care
proiectul începe să se deruleze, toate documentele ce sunt produse de acesta vor fi înscrise în
registru. De regulă, această funcţie în cadrul proiectului nu este una full-time.

b.Definirea regulilor de acces la documente

Regulile de acces vor descrie aspecte precum: cine poate sa vadă documentele şi cine
le poate actualiza. Cele mai multe dintre documente trebuie să fie accesibile pentru toată
echipa, însă există şi documente ce ar putea avea nevoie de mai multă securitate.
 În ceea ce priveşte actualizarea documentelor, regula este ca persoana care a creat
documentul să fie singura care il poate actualiza. În acelaşi timp se pot crea două tipuri de
fişiere: fişiere de lucru pentru fiecare membru al echipei unde să poată fi stocate documente
personale şi proiectele care sunt in curs şi fişiere pentru documente finale, pe care nimeni nu
ar trebui să le modifice. Totuşi, echipa trebuie să decidă dacă oricine poate face modificari la
documentele altora sau nu. De exemplu, este indicat ca toţi membrii să poată adauga câte ceva
la porţiunea de bibliotecă unde sunt documentele finale, aprobate. Accesul la documente este
un aspect al colaborarii pe care echipa trebuie să-l stabileascâ de la bun inceput.

c. Crearea unei scheme de căutare

Este evident faptul că informaţiile referitoare la proiect vor fi colectate computerizat.
Din acest motiv trebuie elaborată o schemă de căutare a fiecărui document în parte, de către
membrii echipei. Cautarea poate fi facută de obicei după numele documentului şi/sau după
termenul cheie. Termenii cheie sunt descriptivi şi sunt asociaţi cu documentul, pentru ca
cineva să îl poată găsi mai tarziu cautând după cuvântul cheie dacă nu ş tiu precis unde este
situat. Aceşti termeni reprezintă metadata documentului, adică aduc un înţeles pentru a
descrie documentul în sine. Structura termenilor ar trebui definită de la bun început. Exemple
de scheme simple de indexare a documentelor includ titlul documentului, subiectul, autorul
sau persoana de contact, data ediţiei şi o listă de cuvinte cheie. Documentul va fi atunci uşor
de găsit folosind o căutare a oricărui cuvânt asociat cu schema cuvintelor cheie.

d. Păstrarea documentelor

După ce proiectul este complet, unele dintre documente pot fi arhivate, în timp ce al-
tele trebuie păstrate indefinit. De exemplu, rapoartele de status pot fi arhivate (sau compre-
sate) când proiectul este complet. La anumite intervale de timp, persoana numită a avea grija
documentelor poate arhiva documentele care nu mai sunt relevante, curăţând documentele din
registre. Unele companii păstrează un registru central pentru toate formularele proiectelor
majore care pot fi revazute pentru o eventuală folosire ulterioară. De exemplu, documentele
cererilor de afaceri care au fost create pentru un proiect pot fi refolosite pentru alt proiect din
aceeasi arie de afaceri. După ce s-a sfârşit proiectul, managerul de proiect şi persoana care s-a
ocupat de monitorizarea documentelor trebuie să stabilească informaţiile care pot fi refolosite
în viitoare proiecte.
 Deşi pare puţin probabil un eveniment nefericit ce ar putea afecta integritatea
documentelor, este recomandat ca măcar o copie a documentelor să fie trimisă în afara
organizaţiei care derulează proiectul.

e. Verificarea mediilor de stocare

Daca proiectul este foarte mare, şi mediul de stocare este foarte complicat, este de dorit să
se facă o verificare constantă a documentelor per total, cât şi a proceselor de management ale
documentaţiei. Acestă activitate presupune următoarele:
- Mediul de stocare este copiat şi curăţat;
- Documentaţia este stocată în locul în care trebuie;
- Documentele sunt indexate şi categorizate adecvat pentru a putea fi accesate în
caz de nevoie;
- Documentele sunt adaugate într-o manieră continuă sau cel puţin la sfârşitul
fiecărei faze decisive.

Concomitent cu procesul de evaluare a evoluției și performanțelor proiectului are loc și

exercitarea controlului.
Controlul reprezintă procesul prin care performanța actuală este comparată cu planurile
pentru a identifica eventualele devieri față de plan, pentru a identifca măsuri corective și pen-
tru a decide privind implementarea acestora.
 8. MANAGEMENTUL CALITĂŢII PROIECTULUI

VII.1. Aspecte generale privind managementul calităţii

VII.2. Controlul şi asigurarea calităţii proiectului
VII.3. Evaluarea calităţii proiectului

8.1. Aspecte generale privind managementul calităţii

În prezent calitatea produselor şi serviciilor s-a impus ca factor determinant al
competitivităţii oricărei organizaţii şi implicit a oricărei activităţi derulate în cadrul
organizaţiilor. Potrivit standardelor internaţionale calitatea se defineşte astfel: „ansamblul
caracteristicilor unei entităţi, care îi conferă aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau
implicite”. În accepţiunea standardului, o entitate poate fi o activitate, un proces, un produs,
organizaţie, sistem, persoană sau combinaţie a acestora. Conform acestei definiţii:
- calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci printr-un ansamblu de
caracteristici;
- calitatea nu este de sine stătătoare, ea există numai în relaţie cu nevoile clienţilor;
- calitatea este o variabilă continuă şi nu discretă;
- prin calitate trebuie satisfăcute nu numai nevoile exprimate, dar şi cele implicite.
Timpul a demonstrat că pentru a realiza calitatea produselor şi serviciilor trebuie să existe
un mod eficient de administrare a tuturor proceselor din cadrul organizaţiei, respectiv un
management al calităţii. Potrivit standardelor internaţionale (ISO 9000:2000), managementul
calităţii reprezintă ansamblul activităţilor funcţiei generale de management, care determină
politica în domeniul calităţii, obiectivele, responsabilităţile şi le implementează în sistemul
calităţii prin mijloace cum sunt planificarea, ţinerea sub control, asigurarea şi îmbunătăţirea
calităţii. Evoluţia managementului calităţii a demonstrat că forma cea mai avansată a acestui
concept a devenit managementul calităţii totale (Total Quality Management - TQM). Calitatea
totală este o noţiune mult mai largă decât calitatea produsului sau serviciului şi se referă la
satisfacerea nevoilor clientului extern exprimate în termenii: calitatea produselor şi serviciilor
(Q), livrarea în volumul cerut (V), la momentul (T) şi la locul dorit (L), la un cost cât mai mic
(C), în condiţiile unor relaţii agreabile şi eficiente cu aceştia (R) şi a unui sistem administrativ
fără erori (A), începând cu elaborarea comenzii şi până la plata facturii.
 Principiile managementului calităţii totale potrivit standardelor ISO 9000:2000

Principiile managementului calităţii reprezintă reguli cuprinzătoare şi fundamentale de

conducere şi funcţionare a unei organizaţii/activităţi, care are ca scop îmbunătăţirea continuă a
performanţei pe termen lung, orientându-se pe satisfacerea clienţilor şi ţinând cont în acelaşi
timp şi de necesităţile acţionarilor şi angajaţilor organizaţiei. În continuare, se va prezenta
esenţa acestor principii şi influenţa benefică a acestora asupra organizaţiei.

Principiul 1. Orientarea către client

Succesul oricărei organizaţii depinde de clienţii săi şi, din acest motiv, nevoile actuale şi
viitoare ale clienţilor trebuie înţelese, satisfăcute şi chiar mai mult, organizaţia trebuie să se
străduiască să vină cu produse / servicii peste aşteptările clienţilor.

Implementarea acestui principiu în cadrul unui proiect se face prin:

- derularea unor activităţi de cercetare a nevoilor şi aşteptărilor clienţilor, pentru a înţelege
ce îşi doresc aceştia în legătură cu livrabilele proiectului;
- exprimarea obiectivelor proiectului în strânsă relaţie cu nevoile şi aşteptările grupului
ţinntă;
- comunicarea nevoilor şi aşteptărilor clienţilor tuturor membrilor echipei de proiect;
- măsurarea periodică a satisfacţiei clienţilor;
- asigurarea unei balanţe echilibrate între satisfacţia clienţilor şi a celorlalţi stakeholder-i
ai proiectului (acţionari, angajaţi, furnizori, creditori, societatea în ansamblul ei).

Principiul 2. Leadership

O organizaţie are succes în condiţiile în care managementul superior orientează

organizaţia în direcţia scopurilor stabilite şi reuşeşte să mobilizeze personalul pentru
realizarea acestora.

Implementarea acestui principiu în cadrul unui proiect se face prin:

 • cunoaşterea şi luarea în considerare a intereselor tuturor stake-holder-ilor proiectului;
• existenţa unei viziuni clare asupra finalităţii proiectului;
• crearea şi promovarea în cadrul proiectului a unor modele bazate pe etică şi morală;
• crearea, la nivelul membrilor echipei de proiect, a unui sentiment de încredere şi nu al
unuia de teamă;
• furnizarea tuturor resurselor de care are nevoie proiectul pentru a se fi implementat în
bune condiţii;
• încurajarea şi recunoaşterea contribuţiei membrilor echipei la succesul proiectului.

Principiul 3. Implicarea personalului

Personalul organizaţiei este principalul factor care îi asigură succesul. Indiferent de

poziţia ierarhică, de tipul de muncă prestată, implicarea totala a acestuia în atingerea celei
mai bune performanţe asigură dezvoltarea continuă a organizaţiei.

Implementarea acestui principiu în cadrul unui proiect se face prin:

• conştientizarea, de către fiecare membru al echipei de proiect a rolului pe care îl are în
obţinerea succesului proiectului;
• înţelegerea de către fiecare membru al echipei de proiect a relaţiei existente între
rezultatele obţinute şi recompense;
• încurajarea membrilor echipei de proiect în direcţia depunerii de eforturi pentru
îmbunătăţirea competenţei, cunoştinţelor şi experienţei;
• încurajarea comunicării membrii echipei de proiect pentru a-şi împărtăşi cunoştinţele.

Principiul 4. Abordarea bazată pe proces

Orice activitate sau ansamblu de activităţi care utilizează resursele pentru a transforma
intrările în ieşiri poate fi considerată un proces. Pentru ca o organizaţie să funcţioneze eficace
şi eficient, aceasta trebuie să conducă activităţile şi resursele ca procese, să identifice şi să
gestioneze procesele şi relaţiile dintre ele. Identificarea şi managementul proceselor şi al
interacţiunilor dintre ele reprezintă " abordarea bazată pe proces ". Abordarea prin proces
facilitează identificarea şi înţelegerea activităţilor firmei şi a interacţiunilor dintre ele, ceea ce
face mai sigură definirea şi stăpânirea acestora. Interacţiunile activităţilor unei firme sunt
complexe şi generează o reţea de procese. Este important ca din această reţea să fie pus în
evidenţă lanţul proceselor principale care adaugă valoare şi modul în care acestea influenţează
aptitudinile de a satisface cerinţele clienţilor referitoare la produs. Totodată, prin stabilirea
unor responsabilităţi de proces, activităţile pot fi mai bine stăpânite şi dezvoltate cu prioritate
acelea care asigură ameliorarea continuă a calităţii.

Implementarea acestui principiu se face prin:

• definirea sistematică a activităţilor care pot conduce la obţinerea rezultatelor dorite;
• stabilirea unor responsabilităţi clare şi măsurabile în ceea ce priveşte activităţile –
cheie;
• acordarea unei atenţii deosebite resurselor, metodelor şi materialelor care influenţează
activităţile – cheie;
• evaluarea riscurilor şi consecinţelor acestora asupra stake-holder-ilor.

Principiul 5. Abordarea managementului ca sistem

O organizaţie creşte eficacitatea şi eficienţa generală dacă abordează ansamblul

proceselor sale ca un sistem. Pentru a satisface cerinţele principiului trebuie să ne asigurăm
că în firmă se desfăşoară în permanenţă alături de procesul general de management şi un
proces de management al calităţii.

Implementarea acestui principiu se face prin:

• elaborarea unui sistem care să permită atingerea obiectivelor organizaţiei într-o
manieră eficientă şi eficace;
• înţelegerea interdependenţelor dintre procesele sistemului;

Principiul 6. Îmbunătăţirea continuă

Îmbunătăţirea continuă a performanţelor organizaţiei, ar trebui să fie un obiectiv

permanent al acesteia. Ameliorarea continuă trebuie să fie un obiectiv permanent al firmei
care aplică un sistem de calitate bazat pe prevederile familiei de standarde ISO 9000.
Termenul ,,ameliorarea continuă a calităţii” nu poate fi folosit de cât atunci când, aşa cum se
specifică în standardul ISO 9000/2000, ameliorarea calităţii este permanentă; acţiunile
temporare de îmbunătăţire a calităţii nu corespund cerinţelor acestui principiu.

Implementarea acestui principiu se face prin:

• implementarea, la nivelul organizaţiei, a unei abordări concentrată pe îmbunătăţirea
continuă a performanţelor;
• şcolarizarea angajaţilor în ceea ce priveşte instrumentele şi metodele prin care
performanţele pot fi îmbunătăţite continuu;
• transformarea îmbunătăţirii continue a produselor, proceselor şi sistemelor, într-un
obiectiv pentru fiecare angajat al organizaţiei;
• stabilirea unui set de indicatori prin care se poate măsura îmbunătăţirea continuă;
• recunoaşterea şi implementarea îmbunătăţirilor.

Principiul 7. Abordarea pe bază de fapte în luarea deciziilor

Deciziile trebuie să se bazeze întotdeauna pe analiza unor date, unor dovezi obiective,
care pot fi demonstrate ca adevărate.

Implementarea acestui principiu se face prin:

• asigurarea că datele şi informaţiile sunt suficiente şi corecte pentru a lua decizii;
• accesibilitatea datelor şi informaţiilor pentru cei care au nevoie de ele;
• analiza datelor şi informaţiilor folosind metodele potrivite;
• luarea deciziilor bazate atât pe date şi informaţii cât şi pe intuiţie şi experienţă.

Principiul 8. Relaţii reciproc avantajoase cu furnizorii

O organizaţie poate realiza produse / servicii care să respecte anumite cerinţe de calitate
numai în condiţiile în care resursele achiziţionate de la furnizori se ridică la nivelul de
calitate aşteptat. O relaţie reciproc avantajoasă cu furnizorii asigură un înalt nivel de
calitate, oferind satisfacţii tuturor celor interesaţi de rezultatele organizaţiei.

Implementarea acestui principiu se face prin:

* stabilirea unor relaţii cu furnizorii care să balanseze câştigurile pe termen scurt cu cele pe
termen lung;
* împărtăşirea experienţei cu furnizorii;
* identificarea celor mai importanţi furnizori;
* o comunicare deschisă şi clară cu furnizorii;

8.2. Planificarea calităţii în cadrul proiectelor

Având în vedere faptul că a acorda atenţie problemei calităţii este esenţial pentru
succesul oricărei activităţi întreprinse, este evident că orice manager de proiect trebuie să ia
măsuri pentru a asimila principiile calităţii în activităţile impuse de implementarea
proiectului. Demersul ce trebuie făcut înainte de demararea oricărei acţiuni constă în
planificarea calităţii.
Planificarea reprezintă una dintrefuncţiile de bază ale managementului calităţii şi poate
fi definită ca fiind: „parte a managementului calităţii, concentrată pe stabilirea obiectivelor
calităţii şi care specifică procesele operaţionale şi resursele aferente necesare pentru a
îndeplini obiectivele calităţii. Prin planificare se stabilesc obiectivele întreprinderii în
domeniul calităţii, precum şi resursele umane, financiare şi materiale necesare pentru
realizarea lor. Pentru a stabili un set de obiective viabile este deosebit de important ca
managerul de proiect să comunice cu clientul /cu reprezentanţii grupului-ţintă, încă din faza
de definire a proiectului, pentru a stabili aşteptările acestora în ceea ce priveşte calitatea.
Documentul prin intermediul căruia este formalizată planificarea calităţii se numeşte
planul calităţii şi reprezintă „un document care specifica ce proceduri şi resurse asociate
trebuie aplicate, de cine si când pentru un anumit proiect, produs, proces sau contract”. Acest
plan include oportunităţi pentru îmbunătăţire descoperite în urma auditurilor interne sau
externe, analizelor managementului, reclamaţiilor clienţilor, analizelor de performanţă,
acţiunilor preventive etc. Planul este folosit pentru iniţiative majore care necesită resurse
semnificative şi nu pentru acţiunile corective de rutină. Standardele internaţionale
recomandă ca echipa managerială să asigure elaborarea şi ţinerea la zi a unor planuri scrise
referitoare la calitate, care să definească:
- obiectivele calităţii şi cerinţele referitoare la livrabilele proiectului;
- descrierea procesului de fabricaţie, alocarea resurselor şi stabilirea documentelor
specifice livrabilelor proiectului (proceduri, instrucţiuni scrise);
 - activităţile ce vor fi întreprinse pentru verificarea, validarea, monitorizarea, inspecţia
şi încercarea produsului, precum şi cerinţele de acceptare a livrabilelor proiectului;
- înregistrările necesare pentru a furniza dovezi că procesele de fabricare şi produsul
fabricat corespund cerinţelor.
De asemenea, pentru a elabora un plan al calităţii relevant este obligatoriu ca echipa
managerială a proiectului trebuie să elaboreze un set de metrice (indicatori) care vor oferi
intelegerea progresului proiectului si a proceselor folosite pentru a crea livrabile, să
stabilească periodicitatea cu care vor fi determinate astfel de metrice, modalitatea în care se
vor strange informaţii pentru calculul acestora.
Totodată trebuie avut în vedere faptul că planul calităţii trebuie reevaluat periodic lunar
sau la sfârşitul fiecărei etape importante a proiectului. Revizia planului calităţii trebuie sa se
concentreze pe intrebarea daca planul de calitate este inca adecvat pentru a asigura ca
livrabilele proiectului sunt complete în limitele asteptarilor clientului. Daca nu sunt, planul de
calitate trebuie actualizat cu schimbările ce se impun.
În elaborarea Planului Calităţii, echipa managerială a proiectului trebuie să respecte un set
de principii după cum urmează:
1. Managementul calităţii trebuie să se concentreze pe procese, nu pe persoane
Concentrarea managementului calităţii este clădirea pe procesele corecte, pentru ca echipa
să poată produce livrăbilele care ajung la nivelul aşteptarilor clientului. In concluzie, daca o
livrabilă anume are o problema de calitate, managerul de proiect şi echipa trebuie să se con-
centreze asupra a cum pot fi îmbunătăţite procesele de lucru-nu asupra încercării de a stabili
cine e de vină.
Cele mai multe probleme de calitate sunt rezultatele proceselor de lucru inadecvate sau
slabe, nu au loc din cauza activităţii unei persoane anume. De fapt, se crede ca cel puţin 80%
din problemele de calitate pot fi rezolvate prin schimbarea şi întărirea proceselor de afaceri.
Mai puţin de 20% din probleme sunt sub controlul unui membru al echipei. Aşadar, când
membrii echipei au probleme de calitate, este important ca managerii sa identifice procesul
slab şi sa-l repare. Aceasta este o responsabilitate a managementului nu responsabilitatea an-
gajaţilor.
2. Îndeplinirea obiectivelor privind calitatea este responsabilitatea tuturor membrilor
echipei de proiect
Calitatea proiectului nu este numai responsabilitatea managerului de proiect ci a întregii
echipe, căci fiecare dintre membrii echipei trebuie să formuleze idei de îmbunătăţire a proce-
selor folosite în crearea livrabilelor.
 3. Problema calităţii trebuie avută în vedere în mod permanent
Pentru a fi eficientă echipa de proiect trebuie să adopte un mod de a gândi asupra calităţii
continuu.
4. Reducerea cât mai mult posibil a muncii refăcute
În cazul în care este implementat un proces de calitate riguros nu ar trebui să existe nici un
motiv de a reface sau repara o activitate executată.Refacerea înseamnă a relua activităţile pe
care le presupune realizarea unei livrabile astfel încât a o ridica la nivelul de calitate la care ar
fi trebuit să fie de prima dată. De exemplu, elaborarea unui document incomplet necesită ac-
tualizări ce pot fi considerate muncă de refacere.
5. Utilizarea tehniclor de control statistice
Tehncile de control statistice pot fi utilizate la monitorizarea, managementul, analiza si
imbunatatirea performantei.

8.3. Asigurarea calităţii

Asigurarea calităţii se referă la procesele folosite pentru a crea livrabile. Asigurarea ca-
lităţii reprezintă parte a managementului calităţii concentrată pe furnizarea încrederii că ce-
rinţele referitoare la calitate vor fi îndeplinite.
Componentele procesuale ale asigurării calităţii sunt prezentate în continuare:

1. Responsabilitatea managementului
Echipa managerială a proiectului trebuie să îşi asume angajamentul pentru dezvoltarea
şi implementarea unui sistem de management al calităţii în cadrul proiectului. Asumarea
responsabilităţii managementului pentru aceasta, se regăseşte în următoarele activităţi:
- comunicarea în cadrul echipei a importanţei satisfacerii cerinţelor clienţilor, a
cerinţelor legale şi a celor de implementare;
- stabilirea unei politici referitoare la calitate, luând în considerare toate părţile
interesate: client, angajat, proprietar, furnizor, societate civilă;
- asigurarea faptului că sunt stabilite obiectivele calităţii;
- asigurarea disponibilităţii resurselor;
- alocarea de resurse financiare şi de timp pentru calitate;
- motivarea echipei pentru a derula activităţi de calitate;
- considerarea observaţiilor membrilor echipei şi ale clienţilor;

2. Managementul resurselor
 A doua componenţă procesuală a asigurarii calitaţii este asigurarea resurselor.
Managementul echipei de proiect trebuie sa determine şi să asigure resursele necesare pentru:
a) a implementa şi menţine sistemul de management al calităţii şi pentru îmbunătăţirea
continuă a eficacităţii sale;
b) a creşte satisfacţia clientului prin îndeplinirea cerinţelor sale.
Resursele constau în: personal, infrastructură, mediul de lucru, informaţii, furnizorii şi
partenerii, resursele materiale şi financiare.
Resurse umane - Resursele umane sunt principalul factor de creare a valorii adaugate,
de aici şi cerinţa ca personalul care desfăşoară activităţi care influenţează calitatea produsului
trebuie sa deţină competenţa necesară din punct de vedere al studiilor, instruirii, abilitaţilor şi
experienţei. Din acest motiv selectarea, nivelul de şcolarizare, experienţa şi instruirea
permanentă a angajaţilor devine unul dintre factorii de succes ai managementului calităţii.
Implicarea personalului se poate realiza prin :
- Existenta planurilor de cariera şi a programelor de instruire continuă ;
- Definirea clară a responsabilitaţilor şi autorităţilor personalului;
- Stabilirea obiectivelor la nivel individual şi de echipă, şi existenţa de proceduri de evaluare a
performanţelor în raport cu aceste obiective ;
- Implicarea personalului în stabilirea obiectivelor şi adoptarea deciziilor;
- Încurajarea inovaţiei şi recompensarea acesteia;
- Asigurarea condiţiilor de lucru în echipe;

Infrastructura se refera la:

a) clădiri, spatii de lucru şi utilităţi asociate;
b) echipamente pentru procese;
c) servicii suport cum sunt cele de transport si comunicare.
Procesul de definire a infrastructurii necesare pentru a asigura eficacitatea şi eficienţa
procesului de realizare a produsului / serviciului cuprinde:
a) asigurarea unei infrastructuri exprimate în termeni ca: obiective, funcţionare,
performanţă, disponibilitate, cost, siguranţă, securitate, înnoire;
b) dezvoltarea şi implementarea unor metode de mentenanţă pentru a asigura că
infrastructura continuă să satisfacă necesităţile organizaţiei;
c) considerarea problemelor de mediu.
 O alta componenta inclusa în categoria resurselor este mediul de lucru - acesta
trebuie sa aibă o influenţă pozitivă asupra motivării şi performanţelor personalului, şi
binenţeles asupra satisfacţiei acestuia. Crearea unui mediu de lucru adecvat, ca o combinaţie
de factori umani şi fizici, ţine cont de următoarele:
a) metode creative de lucru şi oportunităţi de implicare mai mare a personalului
utilzându-şi întregul potenţial;
b) reguli şi ghiduri de securitate şi protecţia muncii;
c) ergonomie (temperatură, umiditate, iluminare, zgomot, poluare etc.)
d) amplasarea locurilor de muncă;
e) interacţiuni sociale.

O componentă importantă a resurselor este componenta financiară, iar

managementul firmei trebuie să controleze strict resursele financiare necesare implementării
şi menţinerii sistemului de management al calitaţii şi realizării obiectivelor organizaţiei.

3. Realizarea livrabilelor
Livrabilele se realizeaza printr-o multitudine de procese intercorelate. Asigurarea
calităţii de conformitate se realizeaza prin managementul acestor procese.
În cadrul proceselor referitoare la relizarea livrabilelor pot fi identificate următoarele
subprocese:
A) Procese referitoare la relaţia cu clientul
Unul dintre punctele cheie ale realizării acestor cerinţe este realizarea unei comunicări
eficace cu clienţii, pentru culegerea informaţiilor despre produs, cu cerinţele referitoare la
acesta, şi culegerea informaţiilor despre comportarea produsului în utilizare. Activităţile în
cadrul cărora se va efectua analiza cerinţelor referitoare la produs sunt: marketingul, ofertarea,
negocierea contractelor, întocmirea proiectului de contract şi analiza contractului.
B) Proiectare şi dezvoltare
Următorul proces de asigurare a calităţii este procesul de proiectare şi dezvoltare.
Primul pas în gestionarea corectă a acestui proces este determinarea şi planificarea
etapelor proiectării şi dezvoltării, apoi stabilirea responsabilităţilor şi autoritaţilor pentru
proiectare şi dezvoltare. Un punct important este existenta unor proceduri de identificare şi
eliminare a riscului potenţial în momentul utilizării ; pentru aceasta se pot utiliza instrumente
cum ar fi :
- analiza modurilor de defectare şi efectelor acestora ;
- analiza cauză -efect ;
- diagrama de relaţii ;
- tehnici de clasificare ;
- tehnici de simulare.
Conform abordării procesuale, orice proces cuprinde elemente de intrare şi de iesire.
Elemente de intrare pentru procesul de proiectare -dezvoltare pot fi :studii de marketing ce
cuprind necesităţile şi aşteptările clienţilor sau ale pieţei, aşteptările altor parţi interesate,
contribuţii ale furnizorilor, cerinţele legale şi reglementările, standardele naţionale şi
internaţionale, politica şi obiectivele firmei, informaţii despre dezvoltarile tehnologice din
firmă, cerinţele privind competenţa necesară personalului din cercetareproiectare, experienţele
trecute şi alte elemente de ieşire a altor procese.
Elementele de ieşire, cele ce trebuie să conţină informaţii care permit verificarea
realizărilor în raport cu cerinţele planificate, sunt( pentru proiectare şi dezvoltare) :
- specificaţii de produs, inclusiv criterii de acceptare ;
- specificaţii de proces ;
- specificaţii de materiale ; cerinţe de aprovizionare ;
- specificaţii de încercare, rapoarte privind încercările ;
- cerinţe de instruire a personalului ;
- informaţii pentru utilizatori.

C) Procesul de aprovizionare
Urmatorul proces este procesul de aprovizionare . Principala cerinţă, cea din care
decurg şi celelalte privitoare la aprovizionare, este asigurarea concordanţei dintre
caracteristicile materiilor prime, materialelor etc. achizitionate şi cerinţele specificate. Un
mod de asigurare a calitaţii în aprovizionare este controlul aplicat furnizorului. Tipul şi
amploarea acestui control cu privire la produsul aprovizionat şi activitatea furnizorului
depinde de efectul produsului aprovizionat asupra realizării produsului final. Una din cele mai
importante activitaţi este aici evaluarea şi selecţia furnizorilor, pentru stabilirea capabilităţii
acestora de a furniza produse în concordanţă cu cerinţele. Pentru aceasta trebuie stabilite în
primul rând criteriile de evaluare şi selecţie. Astfel de criterii pot fi : caracterizarea
furnizorului ca producator, seriozitatea în livrari(cu privire la concordanţa cu specificaţiile şi
la termene), preţuri practicate şi bonificaţii, bonitate, puterea concurenţială, stilul de
management practicat, interesul pentru parteneriat, posibilitatea conlucrarii pe termen lung,
etc.
Informaţiile despre furnizori, potrivit acestor criterii, reprezentând elementele de
intrare ale procesului de control al furnizorilor, pot fi urmatoarele :
- informaţii despre furnizori în raport cu competitorii ;
- audituri ale sistemelor de management ale furnizorilor ;
- referinte despre clientţi ;
- evaluări financiare ;
- răspunsurile furnizorului ca cererile de ofertă, licitaţii, etc.
- capabilitatea logistică, locaţii, resurse ;
- percepţia societaţii despre furnizor.
Un atribut important al gestionării procesului de aprovizionare este verificarea
conformităţii produselor aprovizionate. Pentru realizarea în bune condiţii a acestei activităţi
trebuiesc stabilite mai întâi cerinţele de aprobare a produselor aprovizionate, cuprinzând
modul de verificare, locul desfăşurării acestui control, înţelegerile avute cu furnizorii,
eşantionul de control şi marja de defecte acceptată(acestea din urmă dacă este control
statistic). În funcţie de aceste elemente se stabilesc apoi cerinţele privind calificarea
personalului din domeniu şi cerinţele privind sistemul de management al calitatii ; aceste
cerinţe devin sau pot deveni informaţii de intrare şi obiective pentru procesele de gestionare şi
dezvoltare a personalului şi de îm bunătăţire continuă a activităţilor.

D) Producţie şi furnizare de servicii

Controlul acestui proces include asigurarea disponibilităţii documentelor ce descriu
caracteristicile produsului(desene de execuţie, fişe tehnice, norme de consum materiale, etc), a
documentelor privind instructiunile de lucru, echipamentele şi tehnologiile folosite,
tehnologia şi dispozitivele de măsurare şi monitorizare a proceselor productive şi cu privire la
personalul ce desfăşoară procesul de control a fabricaţiei. În funcţie de aceste elemente se
planifică şi implementează procesul de control, măsurare şi monitorizare a proceselor
productive.
Pentru administrarea corectă a acestor procese de monitorizare, este necesară crearea
unui sistem de identificare a produselor pe parcursul realizării acestora, iar când trasabilitatea
produsului este o cerinţă expresă pentru certificare, întreprinderea trebuie sa ţină sub control
şi să înregistreze identificarea unică a produsului printr-o procedură documentată.
 E) Manipulare, ambalare, depozitare, păstare, livrare.
Urmatorul proces este manipularea, ambalarea, depozitarea, păstrarea şi livrarea
produsului. Pentru acest proces, ISO 9001 are cerinţa de a se defini şi implementa procese
documentate pentru păstrarea conformităţii produselor pe parcursul manipularilor interne şi a
livrarii la destinaţie. Aceasta pastrare include identificarea, ambalarea şi depozitarea. Daca
este cazul, întreprinderea trebuie să implice şi partenerii în definirea unor procese eficace
pentru protejarea furniturilor aprovizionate. Deasemenea trebuie sa se informeze clienţii şi
alte părţi interesate despre metodele de păstrare pe parcursul utilizării. Daca întreprinderea
acţionează asupra unor produse aflate în proprietatea clientului, este necesară identificarea
verificarea şi protejarea propriettăţii clientului, iar dacă aceasta a fost pierdută sau deteriorată,
acest fapt trebuie raportat clientului si menţinute înregistrări în această direcţie.
Pe parcursul monitorizării şi inspecţiilor realizate asupra produsului pe parcursul
fabricaţiei şi la recepţia finală, se utilizează diverse echipamente, dispozitive şi materiale de
măsurare şi analiză. Pentru obţinerea unor rezultate reale şi eficace la capătul acestor procese
de monitorizare, şi a preîntâmpina erorile, trebuie sa existe la nivelul întreprinderii procese
documentate de etalonare şi verificare a funcţionării normale a acestor instrumente de control,
ce prevad efectuarea acestor operaţii la intervale specificate sau înainte de întrebuinţare;
pentru demonstrarea stării de etalonare, instrumentele trebuie identificate(cerinţa de
trasabilitate a acestora). Deasemenea, aceste instrumente trebuiesc protejate în timpul
utilizării, întreţinerii şi depozitării. Pentru toate aceste procese, de etalonare şi verificare, de
control a instrumentelor, trebuie să existe înregistrări ce cuprind rezultatele acestor acţiuni

8.4.Costurile şi beneficiile calităţii

8.4.1. Costurile calităţii

Corespunzător standardelor internaţionale, costurile referitoare la calitate reprezintă
costurile care se fac pentru realizarea calităţii propuse, asigurarea încrederii necesare, şi
pierderile suportate atunci când nu se realizează calitatea propusă.
Exemple de cost al calitatii includ:
A - costuri de prevenire, sunt legate de prevenirea apariţiei neconformităţilor –
reprezintă costurilor eforturilor de preîntâmpinare a apariţiei defectărilor. Din această
categorie fac parte costurile pe care le implică: definirea produselor şi proceselor; programul
de îmbunătăţire a calităţii; evaluarea furnizorilor; auditul calităţii; implementarea unui sistem
al calităţii, etalonarea echipamentelor etc.
 B – costuri de evaluare, care sunt concretizate în costuri cu verificări, inspecţie, teste,
audituri etc. O definiţie sugestivă a acestor costuri este cea formulată de Vachette: „ costurile
de evaluare reprezintă toate costurile angajate pentru ca un produs neconform să nu poată
ajunge la clientul său intern sau extern”. Din această categorie fac parte costurile pe care le
implică: inspecţiile şi încercările pe fluxul de fabricaţie; recepţia produselor finite; testele de
laborator; materialele şi produsele distruse cu prilejul încercărilor; salariile personalului care
efectuează inspecţiile şi încercările; materialele şi produsele distruse cu prilejul încercărilor
etc.;
C – costurile defectărilor interne. În general, prin termenul „defectare” întâlnit în
sintagma „costuri de defectare” se înţelege neconform cu specificaţiile. Costurile defectărilor
interne sunt cele făcute de producător pentru rebuturi remedieri şi pentru rezolvarea altor
probleme de neconformitate; reprezintă costurile pe care le implică corectarea tuturor
neconformităţilor descoperite înainte de livrarea produsului către beneficiar. Din această
categorie fac parte costurile determinate de: rebuturi; produse declasate; remedieri,
recondiţionări şi reparaţii; analiza defectărilor pentru stabilirea cauzelor acestora etc;
D – costul defectărilor externe care se fac de beneficiar în perioada de exploatare
pentru remedierea unor necomformităţi; reprezintă costurile pe care le implică corectarea
neconformităţilor descoperite după livrarea produselor la beneficiari. Din această categorie
fac parte costurile determinate de: reclamaţiile clienţilor; primele de asigurare pentru a
acoperi răspunderea juridică a întreprinderii faţă de produs; despăgubirile pentru daune;
înlocuirea produselor în perioada de garanţie etc.
Prin însumarea acestor costuri parţiale se obţine costul total referitor la calitate.
Corelaţia strânsă care există între calitatea unui produs şi costurile realizării acestuia,
nu trebuie interpretată în sensul existenţei unui raport proporţional între cele două
componente. Sintagma “calitatea costă” poate constituii un obstacol în hotărârea firmelor de a
fabrica produse cu un nivel de calitatea comparabil cu cel al produselor occidentale
reducându-şi, astfel, competitivitatea atât pe piaţa internă cât şi la export.
Prin sistematizarea costurilor pe capitole de cheltuieli şi valorificarea informaţiilor
obţinute din analiza calităţii, s-a putut demonstra că, în realitate o calitate superioară asigură
reducerea costurilor datorită folosirii eficiente a resurselor. Astfel, prin creşterea producţiei
fără a întreprinde măsuri de îmbunătăţirea calităţii se pot înregistra mai multe rebuturi şi
produse care necesită remedieri şi ca urmare o creştere a costurilor de fabricaţie, precum şi
riscul pierderii clienţilor. Această situaţie o întâlnim şi în fazele de concepţie şi de exploatare
a produselor la beneficiar. Dimpotrivă, orientarea managementului în domeniul calităţii spre
controlul de prevenire, care este apreciat de către producător ca fiind mai scump, poate să
genereze o eficienţă mai mare decât în cazul controlului de constatare prin inspecţie, deoarece
declanşează procese ţinute sub control, ceea ce va permite diminuarea costurilor prin
reducerea costurilor noncalităţii, precum şi vânzarea unei cantităţi mai mari de produse,
eventual şi la un preţ mai ridicat.
În analiza costurilor calităţii trebuie să se ţină seama că acestea se manifestă pe toată
durata ciclului de viaţă a unui produs, incluzând atât costurile de achiziţie şi mentenanţă, cât şi
pe cele de dezafectare.
Se apreciază că pe durata de viaţă a produsului, costurile noncalităţii cresc astfel:
x 1 – depistarea şi eliminarea deficienţei pe planşeta proiectantului;
x 10 – eliminarea deficienţei la predarea documentaţiei;
x 100 – corectarea deficienţei în timpul fabricaţiei;
x 1000 – corectarea deficienţei la produsul finit;
x 10.000 – eliminarea defectului când produsul a ajuns la utilizator;
x 100.000 – corectarea deficienţei în timpul exploatării, dacă trebuie retrase şi înlocuite
componente;
x 1.000.000 – dacă defectul conduce la anchete şi procese de daune;
nelimitat – dacă se ajunge la pierderea prestigiului organizaţiei

8.4.2. Beneficiile calităţii

Costurile calitatii trebuie sa fie cantarite in raport cu beneficiile aduse de alegerea

solutiilor de calitate. Beneficiile calitaţii includ:

• Satisfacţia marită a clientului.. defecte mai puţine înseamnă că şi clientul va fi mai

mulţumit. Calitatea ridicată a serviciilor va face experienţa clientului foarte placută.
Acest lucru va avea ca rezultat bunavoinţa şi vanzări adiţionale, sau limite mai mari
ale produselor viitoare.
• Productivitate marită. Rezolvarea erorilor şi refacerea livrabilelor pre-completate
duc la reducerea productivităţii. De fapt, contribuie la productivitatea negativă. Daca
livrabilele sunt produse cu o calitate ridicată şi mai puţină refacere, productivitatea
totală a proiectului va creşte.
• Costuri scazute/durate mai mici. Chiar daca există un cost iniţial al unui proces de
calitate, este mult mai aproape de finalul proiectului. Acest lucru va economisi timp şi
cost în proiect.
• Moral mai ridicat al membrilor echipei. Moralul echipei are de suferit dacă sunt
multe erori descoperite pe parcursul proiectului. Oamenii se simt rău când erorile sunt
decoperite şi poate fi frustrant să trebuiască saâă corectezi greşeli mereu. Moralul
echipei va creşte (sau cel pţtin va sta pe loc) daca livrabilele sunt create cu mai puţine
erori prima dată.
• Mai puţine erori/defecte. Calitatea ridicată se vede după durata soluţiei cu mai puţine
defecte şi erori. Daca produceţi un produs pentru vânzare în piaţă, calitatea mai mare
înseamnă puţine returnări, mai puţină muncă de garanţie, mai puţine reparaţii etc.
Daca creaţi o soluţie pe termen lung, acest lucru înseamnă mai puţin sprijin şi
probleme de întreţinere pe parcursul ciclului de viaţă.