MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN NEAMT

Scoala Postliceala Sanitara Piatra Neamt

LUCRARE DE DIPLOMA

EXAMENUL DE ABSOLVIRE A SCOLII POSTLICEALE

Calificare postliceala: asistent medical balneo-fiziokinetoterapie si

recuperare

INDRUMATOR, CANDIDAT,

KINETOTERAPEUT CRETU CRISTIANA

ONU ILIE

1
 PROMOTIA AUGUST 2014

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

TEMA PROIECTULUI PENTRU EXAMENUL DE ABSOLVIRE

RECUPERAREA IN FRACTURA

DE FEMUR

2
 CUPRINS

MOTTO, ARGUMENT/MEMORIU EXPLICATIV....................5

CAPITOLUL 1. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OSULUI............7

1.1.Anatomia sistemului osos.............................................7

1.1.1.Structura osului femural....................................8

1.1.2.Osificarea femurului..........................................9

1.1.3.Articulatiile osului femural.................................9

1.2.Fiziologia sistemului osos.............................................11

1.2.1.Compozitia chimica a oaselor..........................12

1.2.2.Metabolismul oaselor........................................15

1.3.Legile fundamentale ale ortopediei..............................16

CAPITOLUL 2. FRACTURA DE FEMUR....................................17

2.1.Fracturi femurale............................................................19

2.1.1.Fracturile extremitatii superioare ale femurului.19

2.1.2.Fracturile gatului femural.....................................19

2.1.3.Fracturile regiunii trohanteriene...........................21

2.1.4.Fracturile diafizei femurale...................................21

2.1.5.Fracturile extremitatii distale ale femurului..........22

CAPITOLUL 3.PLAN DE RECUPERARE SI TRATAMENT..........24

3.1.Tratamentul fracturilor......................................................24
3
 3.2.Tratament local ortopedic................................................26
3.3.Tratamentul chirurgical.....................................................28

3.4.Tratamentul complicatiilor fracturilor...............................28

3.5.Tratamentul recuperator..................................................30

CAPITOLUL 4..................................................................................32

4.1.Ccazul I.............................................................................32

4.2.Cazul II..............................................................................34

4.3.Cazul III.............................................................................35

CAPITOLUL 5..................................................................................38

5.1.Concluzii............................................................................38

BIBLIOGRAFIE.................................................................................40

4
 MOTTO

,,Un om mare, nu se vede dupa numarul celor pe carei-a

doborat, ci prin numarul celor pe care i-a pus pe picioare‟
Preot prof univ Dan Sandu

ARGUMENT / MEMORIU EXPLICATIV

Termenul de ortopedie a fost dat dat in secolul al XVII-lea de catre Nicolas
Andry,decanul facultatii de medicina din Paris,acelei ramuri ale medicinei care
se ocupa cu,,prevenirea si indepartare deformitatilor corpului la copii‟.El este
format din doua cuvinte de origine greaca:ortos-drept si pais,paidos-copil.

De-a lungul anilor,o data cu progresele medicinei si cuprinsul notiunii de

ortopedie s-a modificat.

De unde la inceput prevenirea si indreptarea deformarilor corpului se realiza

prin mijloace conservative, o data cu procesele chirurgiei si ale
radiologiei,ortopedia s-a dezvoltat si ea;pentru diagnosticul si prevenirea
leziunilor deformate ale corpului se utilizeaza pe scara larga examinarile
radiologice,in timp ce pentru corectarea acestor deformitati pe langa
procedeele ortopedice-conservative se utilizeaza numeroase procedee
sangerande-chirurgicale.

Astfel,acad.A.Radulescu defineste ortopedia ca:,,stiinta care ne invata sa

cunoastem deformitatile aparatului locomotor,atat congenitale cat si castigate
in decursul intregii vieti,in vederea prevenirii si inlaturarii lor.Recastigarea
formei si a functiunii pierdute se face fie prin mijloace nesangerande,fie printr-
o terapeutica chirurgicala,reparatoare,creatoare‟.

Motivul alegerii acestei teme este datorat faptului ca in ultimul timp nevoia
crescuta de miscare a oamenilor,a dus la o crestere mare a numarului de

5
accidente,soldate de multe ori cu lezarea integritatii corporale acestora.Cel mai
des intalnite leziuni,sunt cele osoase.

Cea mai mare pondere este cea a varsticilor,datorita problemelor de

osteoporoza specifice varstei.La acest segment de varsta,exista o frecventa
mai mare a fracturilor osoase.O alta cauza a fracturilor,este alimentatia
necorespunzatoare a copiilor,deoarece oasele nu se dezvolta cum trebuie si
exista riscul unei fracturi.Datorita faptului ca exista numerosi pacienti cu
fracturi osoase si de nevoia de ingrijire speciala de care un astfel de pacient
are nevoie,am decis ca lucrarea mea de diploma sa se intituleze:,,Ingrijirea
pacientului cu fracura de femur‟.

6
 CAPITOLUL 1
Notiuni de anatomie si fiziologie a osului:

1.1.ANATOMIA SISTEMULUI OSOS

Cuprinde oase, organe dure si rezistente datorita compozitiei chimice, cat si

arhitecturii sistemului osos.

Dupa forma lor, oasele se clasifica in‫׃‬

1.Oase lungi-predomina lungimea.

•femur, tibie, fibula, humerus, radius, ulna.

2.Oase late-predomina latimea si inaltimea.

•coxal, omoplat, parietal, frontal, occipital, stern.

3.Oase scurte-cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale.

•carpiene, tarsiene.

4.Oase neregulate.

•vertebre, sfenoid, etmoid, mandibula.

5.Oase pneumatice-contin cavitati cu aer.

•frontal, maxilar, etmoid, sfenoid.

Exista si oase, cum ar fi rotula, care se gasesc in grosimea unui

tendon(tendonul cvadricepsului femural).Aceste oase se numesc sesamoide.

Exista, de asemenea, si oase alungite, cum ar fi coastele si clavicula, la care

predomina lungimea, dar care nu prezinta diafiza si epifize, asa cum au oasele
lungi.

7
Femurul este un os lung care formeaza scheletul coapsei si are ca elemente
anatomice urmatoarele‫׃‬

•epifiza proximala-prezinta capul femurului, colul si doua

tuberozitati(marele si micul trohanter).Capul are forma a 2/3 de sfera si se
articuleaza cu cavitatea acetabulara a coxalului.Marele si micul trohanter sunt
uniti anterior prin linia intertrohanterica, iar posterior prin creasta
intertrohanterica.

•diafiza-este prismatic, prezentand o fata anterioara, una mediala si una

laterala.Se observa linia aspra care in sus se trifurca, iar in jos se bifurca.

•epifiza distala-prezinta doua suprafete articulare, numite condili

femurali.Anterior, intre cei doi condili se afla suprafata patelara, care
corespunde patelei, iar posterior fosa intercondiliana.Deasupra condilului
medial se afla epicondilul medial, iar deasupra condilului lateral se afla
epicondilul lateral.

Oasele prezinta suprafete articulare cu cele vecine, acoperite de un cartilaj

articular hialin;de asemenea, prezinta apofize si tuberozitati pe care se prind
muschii, cauzate de tractiunea acestora asupra oaselor, santuri si fosete
determinate de presiuni exercitate asupra osului.

1.1.1.Structura osului femural

Oasele sunt organe dure, rezistente, elastice, de culoare alb-galbuie iar in

ansamblul lor constituie scheletul. La om , sunt situate in interiorul partilor moi,
ele servesc drept sprijin si formeaza cavitati pentru adapostirea organelor
vitale. Ele formeaza axul central, deci schela corpului omenesc.

Osul femural are corp tubular, peretii fiind alcatuiti din os cortical dens si dur,
iar centrul fiind cavitar. Extremitatile sunt spongioase, mai voluminoase si
acoperite de un strat subtire de os cortical.

8
1.1.2.Osificarea femurului

Centrul pentru diafiza apare in saptamana a-7-a de unde iradieaza spre

extremitati. La nastere este aparut punctual pentru epifiza inferioara ( punctul
Béclard) , reprezentand impreuna cu epifiza proximala a tibiei, singurele epifize
a caror osificare incepe de la nastere. Prezenta sa este folosita in medicina
legala pentru stabilirea duratei vietii intrauterine. El este mai putin constant
decat cel din epifiza proximala a tibiei. Se prezinta ca o zona rosie de 4-5 mm
diametru , inconjurata de cartilaj de culoare alba. Importanta sa este cu atat
mai mare cu cat rezista si la putrefactia avansata.

In jurul varstei de un an apare centrul pentru cap , la 3-5 ani pentru trohanterul
mare si trohanterul mic. Sudarea la diafiza are loc dupa pubertate.

1.1.3.Articulatiile osului femural

Articulatiile osului femoral se impart in :

•articulatiile soldului ( articulatia coxo-femurala);

•articulatia genunchiului

•Articulatia soldului -este o articulatie de tip sfenoidal (enartoza), deci

triaxiala, situata la radacina membrului inferior. Ea se realizeaza intre capul
femural si avetabul, fiind o articulatie cu conducere ligamentara.Cavitatea
cotiloida este marita printr-un burelet articular, care in dreptul incizurii
acetabulare, formeaza ligamentul transvers al acetabului. Intre acest ligament
si baza incizurii acetabulare ramane orificiul ischio-pubian, prin care patrund
in articulatie nervi si vase de sange. Suprafetele articulare sunt sferice si
acoperite cu cartilaje articulare.

•Fetele articulare sunt formate din:

•capul femural ce reprezinta 2/3 de sfera , prezinta in centru o depresiune

numita fosa capului femural. Lateral se continua cu colul femural care este
acoperit de cartilaj articular, hialin, mai gros in portiunea centrala.

•acetabulul este o cavitate hemisferica situata pe fata laterala a coxalului,

la unirea corpurilor celor trei oase componente. Marginea sa proeminenta se
numeste spranceana acetabulului. Fundul cavitatii este nearticular, hialin. In
jurul acetabulului se afla un fibrocartilaj inelar cu rolul de a-i mari adancimea
pana la 2/3 de sfera, labrul acebular. El are forma triunghiulara in sectiune si
adera strans la periferia cavitatii. Circumferinta libera a labrului are un diametru
9
mai mic decat al capului feural, constituind astfel un alt element de sustinere
al acestuia in articulatii.

•Mijloace de unire

Articulatia prezinta o alcatuire caracteristica avand o capsula articulara si

ligamente puternice

Capsula articulara este intarita de urmatoarele ligamente:

•ligamentul iliofemural care limiteaza extensia coapsei de pelvis;

•ligamentul pubofemural care limiteaza abductia si rotatia laterala;

•ligamentul ischiofemural care limiteaza rotatia mediala de abductia

femurului;

•ligamentul rotund sau ligamentul capului femural este un ligament

intraarticular. Prezinta o mare varietate de la individ la individ si in unele cazuri
lipseste. El este rezistent suportand la adulti greutati de 45 kg. Rolul acestui
ligament “ suspensor si hranitor’ al capului femural este limitator al adductiei si
rotatiei laterale cand coapsa este flectata.

•sinoviala captuseste capsula reflectandu-se apoi pe colul femurului si pe

labrul acebular invelind si ligamentul capului femural. Articulatia coxo-femurala
permite miscari de flexie, extensie , adductie , abductie si rotatie.

•Articulatia genunchiului este formata din trei articulatii si anume doua

articulatii intre femur si tibie si o articulatie intre femur si rotula.

Suprafetele articulare dintre femur si tibie sunt condilii femurului si cavitatile

glenoide de pe fetele superioare ale condililor tibiei. Intre suprafetele articulare
se gasesc meniscuri si fibrocartilaje care portivesc suprafetele articulare intre
ele. Exista un menisc intern ( medial) si un menisci extern ( lateral) .

Cele doua meniscuri au forma semicirculara si sunt mai groase spre margini
si subtiri spre mijloc.

In articulatia dintre femur si rotula suprafetele articulare sunt trohleea

femurala si suprafetele articulare ale fetei posterioare a rotulei.

In alcatuirea articulatiei genunchiului mai gasim urmatoarele elemnte:

•capsula articulara;

10
 •membrana sinoviala a genunchiului;

•ligamentul rotulian;

•ligamentele incrucisate (anterior si posterior);

•ligamentele colaterale (extern si intern).

In articulatia genunchiului se pot face miscari de flexie , extensie si rotatie.

Aceste miscari sunt limitate de pozitia diferitelor ligamente.

1.2FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Oasele sunt piese rigide, componente ale scheletului.Ele indeplinesc mai multe
roluri functionale‫׃‬

1.Rol de pargii ale aparatului locomotor.Asupra lor actioneaza muschii,

asigurand sustinerea si locomotia corpului.

2.Rol de protectie a unor organe vitale‫׃‬

•cutia craniana pentru creier;

•canalul rahidian pentru maduva spinarii;

•cutia toracica pentru inima si plamani;

•bazinul osos pentru organele pelvine;

3.Rol antitoxic.Oasele retin numeroase substante toxice(Hg, Pb, F) patrunse

accidental in organism si le elibereaza treptat, fiind eliminate renal.

In felul acesta concentratia sangvina a toxicului nu creste prea mult si sunt

prevenite efectele nocive asupra altor organe.

4.Rol de sediu principal al organelor hematopoietice.La copii toate oasele,

iar la adult oasele late contin maduva rosie, hematogena.

5.Rol in metabolismul calciului, fosforului si electrolitilor.Oasele

reprezinta principalul rezervor de substante minerale al organismului.
11
1.2.1.COMPOZITIA CHIMICA A OASELOR

Ca si alte tesuturi conjuctive,osul este alcatuit dintr-o matrice

extracelulara,care inconjoara diferite tipuri de celule,si din alte
substante.Celulele cuprind osteoblaste, care formeaza osul ,si osteoclaste
care il descompun.Matricea osoasa contine fibre de colagen si cristale de
hidroxiapatina, un amestec de minerale, calciu si fosfati care confera matricei
o duritate ca de piatra.Osul dens,compact formeaza partea neteda, exterioara
a oaselor, iar osul spongios,cu spatii mari intre lamelele care se intrepatrund,
formeaza partea interioara.In unele oase ,maduva umple cavitatile sau spatiile
din oasele spongioase.Maduva rosie din oase, cum ar fi sternul, produce celule
sangvine.

Osul este un organ compus dintr-o tesatura proteica de origine conjunctiva, cu

proprietatea de a se impregna cu saruri de calciu in anumite conditii, saruri
care ii vor conferi rezistenta, pe de o parte, si care, pe de alta parte, vor
constitui un depozit de substante minerale al organismului, depozit care este
intr-o permanenta primenire.Elementele celulare ale osului ar avea un rol in
formarea matricei poteice si in elaborarea unor enzime(fosfataze),care ar
favoriza in oarecare masura depunerea sarurilor de calciu pe substanta
proteica preformata.

Substantele minerale care se depun pe matricea proteica sunt formate din

combinatii de saruri de Ca cu PO4, CO3.In cantitati foarte se mai adauga apoi
si alte elemente, ca:Cl, Na, K si Mg.

Mecanismul de depunere a sarurilor de Ca pe matricea proteica nu este inca

complet elucidat.In orice caz se stie ca la producerea acestui fenomen
concureaza numerosi factori de mediu intern.

Orice modificari survenite in structura biochimica a tramei proteice sau in

mediul intern, ca si in proportia elementelor minerale componentele ale osului,

12
vor fi urmate de profunde tulburari de mineralizare.Un rol deosebit revine si
vitaminelor in formarea si regenerarea tesutului osos.Vitaminele A, B1, C si D
in special dirijeaza diferitele faze in geneza osului.

La fel, hormonii cu actiune asupra metabolismului glucidic, proteic si mineral,

ca si cei cu actiune electiva asupra anabolismului(hormonii sexuali), au o
importanta hotaratoare asupra vietii osului.

Atunci cand tarma proteica din diferite cauze isi modifica structura biochimica,
ea poate pierde capacitatea de fixare a sarurilor de Ca.Ca existent la un
moment dat este progresiv resorbit,el ne mai fiind apoi inlocuit, se ajunge la
osteoporoze, mai mult sau mai putin intinse.Transferul de ioni de Ca si de PO4,
intre mediul intern si os si, invers, intre os si mediul intern se face in raport cu
necesitatile organismului.

Ori de cate ori organismul are necesitati sporite de

Ca(graviditate,alaptare),sunt mobilizate rezervele de Ca din schelet.Acelasi
fenomen se produce si in cazurile in care din anumite motive aportul calcic este
insuficient(hipo sau aclorhidrie gastrica, diarei cronice, insuficienta ovariana).

In aceste cazuri, aportul de Ca la nivelul scheletului si al mediului intern fiind

insuficient, este mobilizat Ca scheletic pentru a se intretine concentratia in ioni
de Ca a umorilor organismului si pentru a se asigura necesitatile vitale.In
anumite cazuri, aportul de Ca in ratia alimentara este normal, insa capacitatea
de fixare pe schelet sau in organism a sarurilor de Ca este pierduta, datorita
hipovitaminozei D(rahitism) sau datorita pierderilor de Ca prin urina, consecutiv
incapacitatii rinichiului de a le resorbi la nivelul tubilor uriniferi(rahitism renal).

Consecutiv aportului calcic insuficient, precum si datorita faptului ca procesul

fiziologic de resorbtie osoasa continua, se ajunge la un bilant Ca
negativ.Expresia anatomopatologica a acestui bilant negativ este duritatea
scazuta a oaselor, marea lor elasticitate si rezistenta lor mica, care duc la

13
fracturi sau incurbari diafizare.Aceasta deminerelizare a scheletului este
numita osteomalacie.

Din cele spuse mai sus se poate deduce ca fenomenul este reversibil si in
momentul in care aportul de Ca se normalizeaza, in momentul in care
capacitatea organismului de a resorbi, retine si fixa Ca s-a recastigat,
mineralizarea scheletului se va face rapid, avand in vedere ca matricea
proteica este normala.In hiperfunctia glandelor paratiroide ca si a galndei
tiroide, Ca scheletic este mobilizat in cantitati mari si eliminat prin urina,
ajungandu-se la importante demineralizari ale scheletului (osteoza
paratiroidiana sau tiroidiana).

In alte suferinte, organismul nu este capabil de a mobiliza Ca din schelet, in

timp ce procesul de asimilare si de depozitare continua.In aceste cazuri ,
oasele castiga o duritate deosebita, canalul medular dispare ;este boala
oaselor de marmura(boala lui Albers Schonberg).

Anumite boli ale unui os duc in faza finala la un proces asemanator de eburnare
si scleroza osoasa(osteomielita).Din cele de mai sus se desprinde concluzia
ca modificarile morbide care survin in metabolismul glucidic, protidic sau
mineral cat si anumite dereglari endocrine sau repercursiuni asupra structurii
si a compozitiei normale a osului.Pe langa fenomenele amintite mai sus,
infectiile acute si cronice,anumite tulburari circulatorii cat si proliferarile
neoplazice modifica profund structura si forma osului.Inflamatiile acute si
cronice cat si neoplaziile osoase intereseaza in totdeauna elementul celular,
conjunctiv al osului si numai secundar elementul mineral.Toate aceste procese
se petrec intre sistemul vascular si tesutul conjunctiv, totusi aparitia radiologica
a procesului se manifesta numai in momentul in care apar si modificari ale
substantei minerale.

Osul are o vascularizatie si o inervatie proprie , mai bogata in anumite zone, in

special la nivelul epifizelor si mai putin bogata la diafize.Corelatii stranse exista
14
si intre elementele hematoformatoare din maduva osoasa si os.In anumite boli
ale sangelui se observa deseori modificari osoase(leucoze), precum se
intampla si in anumite boli generalizate ale scheletului(boala lui Albers-
Schonberg), in care apar importante modificari hematologice.

Corelatiile stranse care exista intre forma si functia osului, pe de o parte, si

intre aparatul musculoligamentar, pe de alta parte, au permis stabilirea unor
legi care exprima aceasta unitate functionala.Cunoasterea acestor legi permite
intelegerea mecanismului de producere a unor deformatii, precum si aplicarea
corecta a procedeelor de tratament.

1.2.2.METABOLISMUL OASELOR

Din cele studiate se constata ca oasele sunt organe vii , deci prezinta un
schimb permanent de substante, ceea ce este characteristic metabolismului.
Folosindu-se metoda atomilor marcati cu izotopi radioactivi, s-a constatat ca
atat substantele minerale cat si cele organice care intra in alcatuirea oaselor
se primesc continuu. Metabolismul este cu atat mai active cu cat organismul
executa mai multe miscari; prin aceasta oasele angajate direct in actiune sunt
mai dezvoltate. Lipsa de activitate duce la subtierea lor.

Metabolismul serurilor minerale este strans legat de asa numitul echilibru foso-
calcic. Fosforl si calciul sunt elemente indispensabile si se gasesc in organism
sub forma de saruri insolubile, dupuse in mare cantitate in oase si dinti si in
mai mica masura dizolvate, in lichidele mediului intern ( sange, lichid interstitial,
limfa). Echilibrul foso-calcic din organism este pastrat printr-un autocontrol
exercitat pe cale umorala. Hormonii care regleaza acest echilibru sunt
parathormonul, secretat de glandele paratiroide si calcitonina secretata de
glanda tiroida. In metabolismul mineral al oaselor intervine vitamina D2.

1.3.LEGI FUDAMENTALE ALE ORTOPEDIEI

1.Legea lui Delpech se refera la raportul dintre presiunea care se exercita

asupra osului si ritmul de crestere a acestuia.Aceasta lege arata ca intre
crestere si presiune este un raport invers proportional, adica cu cat presiunea
(incarcarea mecanica a osului)intr-un anumit teritoriu al sau este mai mare, cu

15
atat cresterea in acest teritoriu este mai lenta si, invers, cu cat presiunea
segmetului respectiv este mai mica, cu atatmai rapid va fi ritmul cresterii.

2.Legea lui Wolff , se refera la corelatia dintre functia osului si structura

lui.Osul supus incarcarii si presiunii mari va fi mai dens, areolele vor fi mai mici,
iar traveele mai groase.Ele se organizeaza in sensul liniilor de forta.Segmentul
osos care nu este supus presiuniiva fi mai porotic, cu o strctura mai laxa, cu
travee mai subtiri si mai rare.

3.Legea lui Besel-Hagen explica de ce cresterea in lungime a oaselor pe care

se gasesc exostoze ramane in urma fata de osul simetric, sanatos.Aceasta
lege arata ca, cu cat productia de formatii patologice este mai abundenta, cu
atat cresterea in lungime a osului ramane in urma.

4.Legea lui Ducroquet se refera la comportamentul elementelor moi

capsuloligamentare.In cazul in care aceste formatiuni sunt supuse unei
tractiuni indelungate, care depasesc limitele fiziologice, ele se alungesc in timp
ce ele sunt relaxate, adica un timp mai indelungat, nu ajung sa fie intinse pana
la limitele fiziologice, ele se retracteaza, adaptandu-se noii situatii.

Legile enuntate mai sus au o valoare deosebita, deoarece cunoasterea lor

permite aprecierea modului in care va evolua o deformatiune, precum si felul
in care trebuie sa actionam pentru a obtine corectia ei.

CAPITOLUL 2
Fractura de femur:
Prin fractura se intelege intreruperea continuitatii unui os.In majoritatea
cazurilor , intreruperea este neta, evidenta, in timp ce in alte cazuri este foarte
discreta si apare numai pe filmul radiografic ,anatomopatologic , intreruperea
lipsind macroscopic.Acestea sunt fisurile osoase.Fracturile sunt expresia unui
conflict intre rezistenta osoasa , pe de o parte , si forta mecanica care
16
actioneaza asupra osului pe de alta parte.Ori de cate ori forta agentului
traumatic depaseste rezistenta osoasa, se produce fractura.
•ETIOLOGIE

Din totalul traumatismelor la care individul este supus numai a saptea parte din
cazuri se soldeaza cu fracturi;(M.D′Aubigne).De cele mai multe ori , forta care
actioneaza asupra osului producand fractura , este considerabila.Totusi, uneori
forte neinsemnate pot produce fracturi;aceasta in cazul in care rezistenta
osoasa este micsorata printr-un proces osos morbid.Aceste fracturi trebuie
separate de acelea ale oaselor sanatoase.Ele au fost numite ,,fracturi ale
oaselor bolnave‟(A.Radulescu) sau ,,fracturi spontane‟(D′Aubigne).

Fractura poate fi determinata de o solicitare majora ( contuzie forte , tensiune

puternica) sau minora (mers , miscare sau contractura musculara in cazul
osului patologic: osteoporoza , tumori, infectii osoase etc). In marea majoritate
a cazurilor intensitatea agentului traumatic trebuie sa fie foarte violenta pentru
a produce o fractura. Datorita elasticitatii oaselor copii fac mai rar fracturi decat
persoanele adulte. Exista situatii accidentale sau predispozante care au ca
rezultat producerea acestui gen de traumatisme si in perioadele copilariei.

Oasele patologice care contin abcese, chiste sau formatiuni tumorale se

fractureaza cu usurinta la nivelul leziunii pentru ca acolo structura osoasa
normala rezistenta nu mai exista si este inlocuita de abces sau de masa
tumorala lipsita de rezistenta. Predispozitia la fracturi a mai au si copii cu
rahitism si osteoporoza.

•Frecventa fracturilor

De la 10% din totalul traumatismelor din anii ’50 azi sunt statistici ce dau
procente de 40-60% in marile aglomeratii urbane si industriale ( circulatie ,
transport , constructii etc).

La aceasta crestere a procentului contribuie si inmultirea cauzelor de tulburari

endocrine , metobolice si vasculare ale epocii moderne. In timpul cataclismelor
(cutremure , incendii , inundatii) sau conflictelor armate, procentul creste
semnificativ (80-90%).

1.Fracturile membrelor reprezinta 75% din totalul fracturilor produse.

2.Fracturi legate de varsta si sex.

3.Unele fracturi se gasesc cu oarecare frecventa la anumite varste cum ar fi :

17
 •la nou-nascut sunt frecvente fracturile obstetricale de clavicula, humerus
si femur;

•in a doua copilarie sunt mai frecvente fracturile de antebrat , cot, coapsa
si gamba;

•la copii intre 7-15 ani se intalnesc des decolarile epifizare;

•intre 20-45 ani este grupa cea mai afectata ( barbatii fiind mai des
intalniti);

•dupa 60 de ani sunt intalnite la femei ( datorita osteoporozei senile si

hipotoniei musculare).

Pot fi individualizate si in functie de varsta osului , calitatea sa si tipul agentului

vulnerant:

1.Intrauterine (in timpul sarcinii) care pot fi la randul lor :

•spontane sau provocate;

•accidentale in timpul manevrelor de degajare a fatului;

•voluntare pentru grabirea unei nasteri in prezentatie anormala.

2.Fracturile copilului si adolescentului;

3.Fracturile adultului;

4.Fracturile batranului

Cauzele fracturilor sunt numeroase.Ele pot fi grupate in:accidente de circulatie,

accidente de munca, accidente sportive si alte categorii de accidente.
Fracturile femurului sunt fracturi frecvente si importante, atat prin gravitatea lor
cat si prin varietatea lor.Pentru a putea fi mai bine cuprinse vom
studia:fracturile extremitatii femurale superioare , fracturile diafizei si fracturile
extremitatii inferioare.
2.2.FRACTURI FEMURALE
2.2.1.Fracturile extremitatii superioare ale femurului- se prezinta la randul
lor sub diferite aspecte.Astfel distingem:fracturile capului femural;sunt
exceptionale si intereseaza de cele mai multe ori doar partial capul,fracturile
gatului sau ale colului femural;sunt cele mai frecvente si mai importante atat
prin gravitatea lor cat si pentru dificultatile de tratament si complicatiile care le
insotesc,fracturile regiunii trohanteriene;care sunt mai rare si mai benigne.
18
 2.2.2.Fracturile gatului femural.Se intalnec in special la persoanele in
varsta, din cauza osteoporozei senile , totusi nu se poate afirma ca asemenea
fracturi nu se intalnesc la copii sau adulti.Procentajul este insa mai mic.
•Mecanism de producere:In majoritatea cazurilor , fracturile colului
femural se produc prin mecanism indirect.In raport cu modul de producereal
farcturilor de col femural distingem doua varieteti:fracturile produse prin
adductie sunt cele ma frecvente si cele produse prin abductia membrului
inferior sunt mai rare.Primele , fracturi prin adductie, se produc prin cadere in
picioare, ambele mecanisme determinand micsorarea unghiului inclinatie al
colului femural pe diafiza.
Pentru acest motiv, fracturile in adductie se mai numesc si fracturi in
coxavara.Fracturile prin abductie se produc prin alunecarea membrului inferior
lateral.In aceste conditii, unghiul de inclinatie al colului femural creste,
deformatia fiind cunoscuta sub denumire de coxavalga.
•Anatomie patologica.Linia de fractura poate fi situata in orice punct
intre capul femural si linia cervico-trohanteriana.S-a constat totusi ca cele mai
multe fracturi de col femural sunt situate fie la limita dintre col si capul
femural(fracturi subcapitele), fie la mijlocul colului femural(medico-
cervicale)sau in regiunea de trecere dintre colul femural si trohanter(fracturile
bazicervicale sau cervico-trohanteriene).Avand in vedere insertiile capsulei
ariculare vom deduce ca fracturile sub-capitale si medico-cervicale sunt fracturi
intraarticulare, in timp ce fracturile cervico-trohanteriene sunt fracturi
extraarticulare.Trebuie subliniata importanta acestui element, deoarece in
fracturile intraarticulare, fragmentul proximal ramane lipsit de vascularizatie
sau cu o vascularizatie precara, in timp ce in fracturile extraarticulare ambele
fragmente sunt bine vascularizate.
Lipsa de vascularizatie a unuia dintre aceste fragmente va da nastere la
tulburari de consolidare ca si la necroza aseptica a capului
femural.Fragmentele osoase se deplaseaza aproape constant su influenta
traumatismului si a tractiunii grupurilor musculare.Astfel, in fracturile produse
prin abductie , fragmentele raman in contact, insa se anguleaza, fragmentul
distal avand tendinta de a patrunde in fragmentul cefalic, formeaza cu acesta
un unghi deschis cranial, care in realitate augumenteza unghiul de inclinatie ,
motiv pentru care aceste fracturi mai sunt denumite si fracturi
angrenate.Fracturile in coxavara, spre deosebire de cele in coxavalga, se
produc prin adductie, fragmentul distalfiind deplasat in sus de catre muschii
fesieri, rotat in afara de catre muschii pelvini,trohanterieni si dus in adductie de
catre muschii adductori.
De o mare importanta este oblicitatea liniei de fractura, in raport cu o linie
orizontala dusa deasupra cavitatii cotiloide.Pauwels a aratat ca atunci cand

19
linia de fractura formeaza cu orizontala un unghi mai mic de 30◦ contactul si
presiunea intre cele doua fragmente este pozitiva si consolidarea se produce
aproape constant(fracturi de gr.I).Cand unghiul este intre 30-50◦(fracturi de
gr.II)se produc deseori alunecari si tulburari de consolidare , iar atunci cand
unghiul este mai mare de 50◦(fracturi de gr.III)nu se mai produc cosolidari ale
focarului.
Hemoragia in focarul de fractura este de cele mai multe ori putin importanta si,
de asemenea , leziunile partilor moi.
•Simptome-Fracturile obisnuite (in coxavara)ale colului femural sunt
caracterizate printr-o altitudine caracteristica a membrului inferior.Acesta este
in adductie, rotatie externa si scurtat.Pe langa acesta se mai constata disparitia
santului inghinal, un edem mai mult sau mai putin important al intregului
membru inferior si uneori o echimoza care apare la cateva zile dupa
accident.La palpatie, bolnavul acuza dureri vii la locul unde artera femurala
trece pe sub arcada crurala.Uneori, pulsatiile arterei femurale devin foarte
evidente si usor accesibile palpatiei.
Trohanterul mare este situat deasupra liniei lui Nelaton-Roser, iar triunghiul
Bryant este deformat.Impotenta functionala este totala, membrul inferior zace
inert pe planul patului, orice miscare producand dureri intense
bolnavului.Fracturile in abductie sunt caracterizate prin:abductia moderata a
coapsei,alungirea ei si impotenta functionala relativa.Durerile sunt prezente
insa de intensitate mai mica.Examenul radiologic trebuie executat pe cat
posibil dupa o prealabila corectie a rotatiei externe.In aceste conditii, linia de
fractura apare evident.Executata in rotatia externa, radiografia este mai greu
de interpretat, deoarece fragmentele osoase se suprapun si datele obtinute
sunt incomplete.
•Diagnosticul- se stabileste cu usurinta, pe baza simptomatologiei
clinice si de laborator.Complicatii.Avand in vedere varsta avansata la care se
produc de cele mai multe ori fracturile colului femural, numeroase complicatii
ameninta viata bolnavului.Intre acestea amintim:pneumopatii acute,
hipostatice, boala tromboembolica, infectii urinare, escare, etc.
Situatia intraarticulara a fracturii in numeroase cazuri ca si tulburari circulatorii,
care se produc la nivelul capului femural si verticalitatea liniei de farctura dau
nastere la tulburari in evolutia consolidarii, acestea fiind fie intarziata, fie chiar
compromisa.
2.2.3.Fracturile regiunii trohanteriene.Sunt variate ca forma si ca
gravitate.Prin traumatism direct se produc fracuti izolate ale marelui trohanter,
in general fara deplasare, in timp ce prin mecanism indirect se produc fracturi
cominutive ale trohanterului mare, uneori asociate cu detasarea micului
trohanter.In general, aceste fracturi sunt banigne, vindecarea producandu-se
20
fie prin simplu repaus la pat fie prin extensie transcheletica urmata de
imobilizarea gripsata.Acelasi rezultat se poate obtine si prin reducerea
extemporanee urmata de imobilizarea gripsata.
2.2.4.Fracturile diafizei femurale.Sunt frecvente atat la copii cat si la
adulti.Ele reprezinta 70% din totalul fracturilor de femur.
•Etiologie.Sunt consecinta unor traumatisme severe, dar se pot intalni si
in urma unor traumatisme mai putin violente, cum sunt, de exemplu, reducerea
unei luxatii coxofemurale sau cu ocazia nasterii (fracturi obstetricale).
•Mecanismul de producere.Este de cele mai multe ori indirect, se pot
intalni insa si fracturi prin mecanism direct(impuscaturi,etc).
•Anatomie patologica.Fracturile diafizei se intalnesc in orice portiune,
astfel gasim fracturi sub trohanteriene, fracturi ale ⅓ superioare, mijlocii si
inferioare ale diafizei , precum si fracturi supracondiliene.Fiecare din aceste
varietati are unele particularitati atat in ce priveste modul de deplasare a
fragmentelor cat si tratementul.Linia de fractura poate fi transversala, oblica
sau elicoidala.Fracturile incomplte ca si acelea cu fragment intermediar sau
cominutive nu sunt exceptionale. De asemenea , cu toata abundenta partilor
moi care inconjoara diafiza, se intalnesc totusi si fracturi deschise.Leziunile
partilor moi ca si hematomul sunt de cele mai multe ori importante.In afara
dilacerarilor musculare se mai pot si leziuni nervoase si vasculare.
La adulti, cantitatea de sange extravazata cu ocazia unei fracturi de femur
variaza de la 800-1500 cm³ , la copii hematoamele sunt mai mici.Grupurile
musculare puternice care actioneaza asupra coapsei produc de cele mai multe
ori deplasarea fragmentelor.In aproape toate varietatile de fracturi, fragmentul
superior este tractionat inainte de muschiul psoas-iliac, in timp ce muschii
gemeni deplaseaza fragmentul distal posterior.Concomitent , muschii
pelvitrohanterieni vor mai imprima fragmentului superior o pozitie de abductie,
in timp ce muschii adductori vor trage fragmentul inferior spre linia mediana,
acesta luand in acelasi timp o pozitie de rotatie externa.
•Simptome.Frcturile difizei femurale sunt insotite aproape constant de
toata simptologia clasica.Avand in vedere traumatismul putenic , durerea
intensa ca si pierderea unei cantitati relativ mari de sange din patul vacular,
socul traumatic este deseori prezent.Semnele locale de probabilitate,
ca:durerea in punct fix, impotenta functionala totala, tumefactia coapsei,
durerile in intregul membru, echimoza tardiva, etc., ca si semnele de
certitudine, permit cu usurinta stabilirea diagnosticului.Examenul radiografic
furnizeaza date complementare asupra formei fracturii cat si asupra deplasarii
fragmentului.

21
 •Complicatii.O parte din complicatii imediate au fost deja amintite;mai
adaugam interpozitia de tesuturi moi intre fragmente, apoi fracturile duble si
gangrena gazoasa care poate complica fracturile deschise.Embolia grasoasa
ca si boala tromboembolica se pot manifesta din primele zile.Complicatiile
tardive sunt:consolidarea intariziata, pseudoartrozele, consolidarile vicioase
care lasa deformari si scurtari ale membrelor, redoarea sau intepenirea
articulatiei genunchiului, sindromul posttrombotic, atrofii musculare etc.
•Prognosticul este ,in general, favorabil, fracturile se consolideaza in
timp normal de cele mai multe ori, iar bolnavul ajunge sa-si reia ocupatia
anterioara in curs de 3-8 luni de la accident.
Complictiile amintite ca si varsta inaintata sau eventualele suferinte adaugate
fac prognosticul rezervat.
2.2.5.Fracturile extremitatii distale ale femurului.Sunt fracturi mai rare decat
fracturile diafizei.
Ele sunt deseori consecinte ale unor traumatisme directe,ca si caderi sau izbiri
ale genunchiului flectat sau se produc in urma unor traumatisme indirecte care
smulg un condil sau un fragment din condilul femural prin intermediul
ligamentelor colaterale.Alteotri, o presiune puternica a condilului tibial asupra
condilului femural produce detasarea lui ca si consecinta a unei caderi in
picioare sau a unui pas gresit.
•Anatomie patologica.Desi mult mai rare, fracturile exremitatii distale
femurle sunt de forme variate.Distingem fracturi supracondiliene, fracturi
unicondiliene, fracturi bicondiliene in T,Y,V, precum si smulgeri ale insertiilor
ligamentelor colaterale.Bineinteles , mjoritatea acestor fracturi sunt
intraarticulare.Fragmentele fracturate sunt deplasate in special in fracturile
supracondiliene.
•Simptome.In functie de tipul de fractur, simptomatologia este
diferita.Fracturile partile ale unui condil dau o simptomatologie mai stearsa, in
timp ce fracturile supra sau bicondiliene se vor manifesta mai zgomotos.Avand
in vedere faptul ca aproape toate aceste fracturi sunt intraarticulare,
hemartroza va fi prezenta si se manifesta prin tumefactia articulatiei
genunchiului, pozitie de semiflexiune din genunchi cu deviatie in valg sau var
a gambei.Sensibilitatea in punct fix este greu de gasit, uneori se palpeaza cate
un fragment osos proeminent sub tegumente.Este de remarcat aparitia unor
miscari patologice din articulatia genunchiului(abductia sau adductia exagerata
a gambei in fracturi uni si bicondiliene).Uneori, cu ocazia miscarilor patologice
, se percep crepitatii.Examenul radiologic este absolut indispensabil.
•Complicatii-prognostic.Fracturile supracondiliene, ca si dezlipirile
epifizare la copii, pot produce compresiuni asupra pachetului vascular sau
22
nervos popliteu, compresiuni care, atunci cand sunt prelungite, compromit
viata sau functia segmentului de membru subjacent.Avand in vedere situatia
intraarticulara a unor fracturi, artrozele genunchiului vor aparea de cele mai
multe ori alterand functia articulatiei.Redorile articulare, de asemenea, succed
cu destula regularitate acestor tipuri de facturi.

CAPITOLUL 3
Plan de reuperare si tratament

3.1.TRATAMENTUL FRACTURILOR
Consolidarea farcturilor este dependenta de:
•varsta pacientului;
•gradul deplasarii fracturii;
•tipul fracturii;
•localizarea fracturii;
•vascularizarea zonei de fractura;
•patologie asociata;
23
Deplasarea fragmentului de fractura intarzie consolidarea.Imobilizarea
intereseaza o articulatie supra si alta subiacenta focarului de fractura.La o
fractura necomplicata se poate constata vindecarea la nivelul focarului de
fractura pe parcursul primelor 15 ore posttraumatism.
Radiologic, calusul apare la patru saptamani posttraumatim;Calusul este
format dintr-un amestec de cartilj si os fibros, care este inlocuit progresiv de
catre osteomul remodelat pe parcursul catorva ani.
Diagnosticul vindecarii fracturii se face prin examinare clinica si confirmare
radiologica.Urmarirea se continua pana cand linia de fractura nu mai este
vizibila.
1.Recuperarea medicala presupune evaluarea pacientului astfel:
•istoricul bolii, incluzand starea functionala a aparatului mioartrokinetic
dinaintea fracturii;
•interpretarea radiografiilor si a datelor de laborator;
•inspectia membrului afectat;
!!!ATENTIE LA:
•eventuala prezent a edemului;
•modificarile de troficitate;
•atrofia musculara;
•prezenta escarelor;
•palparea pulsului periferic deasupra si dedesubtul focarului de fractur;
•examen neurologic pentru a identifica deficitele motorii sau senzoriale, ca
urmare a traumatismului asupra nervilor periferici;
•se apreciaza orice durere produsa de palparea, mobilizarea sau incarcarea
membrului respectiv;
•se apreciaza mobilitatea activa sau pasiva in articulatiile sub si supraiacente
focarului de fractura;
•se apreciaza capacitatea pacientului de a contracta voluntar musculatura
membrului afectat.
2.Program de recuperare medicala a fracturilor
Scopul principal este acela de a restabili nivelul normal de activitate al
pacientului;
24
Obiectivele generale in vederea recuperarii fracturilor membrelor sunt:
•reducerea durerii, avand drept mijloace:
•tratament medicamentos:antialgice administrate oral;
•caldura;
•masajul;
•SNET(stimulare neuronala electrica transcutanata);
•fluidoterapie
!!!ATENTIE: Caldura nu se aplica atat timp cat nu este asigurata hemostaza.
•reducerea edemului,avand drept mijloace:
•exercitii active, asistate;
•pozitia antidecliva a membrului afectat;
•bai Whirlpool;
•masaj bland;
•aplicarea unor ciorapi supraelastici;
•recuperarea mobilitatii articulare si a fortei musculare, avand drept mijloace:
•exercitii active, asistate;
•exercitii de reeducare neuromusculara;
•exercitii cu rezistenta;
•caldura urmata de intinderea tesuturilor conjunctive(stretching).
•recastigarea independentei de autoingrijire si a activitatilor zilnice, avand drept
mijloace:
•prescrierea echipamentului adaptiv:scaunul toaletei este inaltat, coada
prelungita la peria de baie, scaun tapisat etc.
•ajutoare de mers:cadru, carje, baston.
Pacientii frecventi ai serviciilor de recuperare sunt:
•cei cu fracturi, in special ale membrelor inferioare:cap femural,col femural;
•cei care au suferit traumatisme musculoscheletale.

25
Mobilizarea rapida minimalizeaza efectele imobilizarii asupra sistemelor
cardiopulmonar si musculoscheletal.
Dupa imobilizarea initiala se va utiliza o orteza spre a facilita deplsarea si
pentru a permite incarcarea progresiva.Ortezele sunt utile mai ales in cazul
fracturilor distale de femur si al celor tibiale.Durata imobilizarii variaza in functie
de tipul fracturii, de localizare si de tratament ortopedico-chirurgical.
3.2.TRATAMENTUL LOCAL ORTOPEDIC
In ciuda progreselor medicinii moderne, la baza tratamentului fracturilor raman
principiile enuntate cu decenii in urma de Bŏhler:

•reducerea cat mai exacta a fragmentelot fracturii;

•mentinerea ( imobilizarea) cat mai buna a reducerii pana la consolidare;

•mobilizarea articulatiilor libere, contractiile musculare, miscarea

celorlelte segmente ale corpului penru evitarea redorilor, tulburarilor
trofice si vasculare.
1.Tipurile de aparate gipsate folosite in fracturile osului femural sunt:

•aparatul gipsat pelvipodal , cand este aplicat si pe membrul opus este

bine sa fie solidarizate cele doua coapse printr-o bara
transversala.Acesta serveste la mentinerea integritatii aparatului gipsat
si la manipularea bolnavului.

•aparatul gipsat pelvifemural (chilotul gipsat) se intinde distal pana la

marginea superioara a rotulei. Este varianta mai scurta a aparatului
gipsat pelvipoidal.

•aparatul gipsat femuro-crural (burlan).

2.Complicatiile si neplacerile provocate de aparatele gipsate:

Durere cauzata de coaptarea proasta a segmentelor, mobilizarea

fragmentelor, imobilizarea articulatiilor in pozitii necorespunzatoare,
comprimarea unui nerv pe planul osos, aparat gipsat prea larg sau prea mic ,
care permite rotatiile in focar; aplicarea neatenta a aparatului gipsat ( fesi
torsionate, ghemotoace de vata sau ghips etc). Durere cauzata de aparitia unor
leziuni cutanate sub gips ( flictene, foliculite), sau paraziti (plosnite, purici etc).
In aceste cazuri craparea longitudinala a aparatului gipsat (pentru
decomprimare) sau croirea unei ferestre in dreptul punctului dureros, sunt
suficiente. Mai rar trebuie inlaturat gipsul si aplicat altul sau inlocuit cu o
26
extensie continua. Daca totusi, durerea continua si edemul distal al membrului
continua, cu cionoza etc , va fi nevioe probabil de o deschidere a focarului cu
explorarea zonei ( vase , nervi ) si osteosinteza sau doar o fasciotomie
longitudinala subcutanata.

Durerea cauzata de infectarea ( supuratia) focarului de fractura. In acest caz

apar semnele de sepsis ( febra, calor, robor). Se recomenda inainte de
aplicarea gipsului, aseptizarea pielii.

Edemul cianotic sau alb al extremitatii libere distale poate traduce o

compresiune sub gips sau o ischemie. Inlaturarea gipsului si , eventual,
controlul focarului de fractura (dupa examenul clinuc neuro-vascular), trebuie
luate in consideratie fara amanare. Flictenele nu trebuie sparte. Se vor sterge
cu solutii antiseptice sau bacteriostatice (solutie de violet degentiana,
Streptomicozan) si pansate steril. Cel mult, in caz de continut tulbure sau daca
sunt foarte destinse si dureroase vor fi punctionate steril si pansate.

Deplasarea ulterioara sau angularea focarului de fractura ( vizibile la controlul

radiologic sau radioscapic ) pot fi corectate pri asa-zisa “gipsotomie”. Se scoate
un pic de gips cu deschiderea corespunzatoare partii convexe a angulatiei
fracturii ( cu varful in dreptul axului longitudial al membrului), se taie transversal
gipsul de partea opusa facad o “balama” in dreptul locului unde se intalneste
sectiunea transversala a gipsului. Astfel corectam angulatia; facem un control
radiologic si apoi consolidam cele doua fragmente de aparat gipsat cu o alta
fesa gipsata.

Deteriorarea aparatului gipsat ( crapare, fragmentare) presupune schimbarea

sa. Daca nu este posibil ( fracturi cominutive, pericol de deplasare, etc) il
intarim cu 2-4 atele ( de preferinta usoare: fasii de furnir, de tabla de aluminiu
sau otel inox de 2 mm grosime) si tragem peste ele 1-2 fasii gipsate sau
laecoplast. Daca nu avem la indemana cele de mai sus “carpim” aparatul
gipsat: se traseaza cu varful foarfecii sau cutitul de gips mai multe santuri
circulare si oblice de o parte si de alta a rupturii aparatului, se uda cu o bucata
de vata zona si se trage o fasa gipsata peste aceste santuri, alternand turele
oblice ( in X) cu cele circulare.

Intertinerea tonicitatii membrului si a intregului organism se face prin miscari

activ dirijate si contractii izometrice, mers (cu carja, daca este cazul )
executarea unor munci ( terapie ocupationala).

3.3.TRATAMENTUL CHIRURGICAL
27
Tratamentul chirurgical urmareste:

•reducerea si fixarea fragmentelor osoase care nu au putut fi captate

prin metode ortopedice;

•mobilizarea mai rapida a ranitului si recuperarea sa functionala precoce.

In afara acestor avantaje, tratamentul chirurgical contine si unele riscuri, dat

fiind faptul ca transforma o fractura inchisa intr-una deschisa, cu neajunsurile
respective : evacuarea hematomului, devitalizarea capetelor osoase, pericolul
infectiei etc.

3.4.TRATAMENTUL COMPLICATIILOR FRACTURILOR

1.Calusul vicios presupune corectarea pozitiei vicioase .

Osteoclazia se face sub anestezie si consta din corectarea pozitiei fara

deschiderea focarului , atunci cand calusul este inca moale sau insuficient
osificat. Manual sau cu ajutorul unor dispozitive speciale, se corecteaza
angulatia si se fixeaza noua pozitie in aparat gipsat.

Osteotomia consta in sectiunea osului la nivelul calusului sau in apropierea sa

si pozitionarea corecta a fragmentelor , care vor fi mentinute astfel cu aparat
gipsat sau osteosinteza.

Modelarea sau rezectia partiala se aplica la clusurile hipertrofice, cand acestea

jeneaza functional regiunea respectiva.

Fizioterapia in cazul unor calusuri aberante , hipertrofice , in fazele initiale (

Rontgen-terapie, ultrasunete).

2.Pseudoartroza si intarzierea de consolidare sunt mai greu de tratat.

Metodele moderne de tratament impun:

•Fixarea – impactare externa cu valoare certa in focarele tinere de

pseudoartroza, trebuie sa asigure o presiune la nivelul acestora, in axul
longitudinal al osului, de circa 8-10kg/cm².

•Decorticarea osteo-musculara duce la formarea unui manson de calus

tubular, favorizat de vascularizatia buna din regiunea subperiostica. La aceasta
decorticare se por adauga osteosinteze sau transplante si grefe osoase.

3.Infectia se asocieaza deseori pseudoartrozei , mai ales dupa fracturile

deschise sau operatii facute in conditii de asepsie dubioasa. Extragerea
28
materialelor de osteosinteza, toaleta focarului, avizarea capetelor osoase,
imobilizarea perfecta a reducerii, vaccinoterapia, rezolva in cele din urma
aceasta neplacuta combinatie. Antibioterapia, dupa mai multe experimente are
efecte nule sau cel putin indoielnice.

4.Osificarile heterotipice, periarticulare, intracapsulare, musculare intalnite

dupa traumatismele soldate cu fracturi insotite de decelari periostice si
capsulo-ligamentare se vor trata preferabil, prin radio-fizioterapie si gimastica
medicala.

5.Osteoporoza , litiaza renala, tulburarile trofice nervoase sau neurovasculare

nu prezinta aspecte specifice legate de patologia fracturilor.

6.Leziunile nervoase si vasculare au doua etape de rezolvare: in urgenta –

suturi , grefe si amanata – grefe, transplanturi musculare, sutura secundara.

7.Cicatriciile vicioase intinse , aderente la focar prin pierderea de parti moi

subiacente, pot fi cauza multor pseudoartroze si tulburari trofice. Vor fi
rezolvate prin plastii cutanate locale si libere.

8.Artritele post-traumatice , artozele, atrofiile musculare raspund la fizio-

balneo-kinetoterapie.

9.Redorile articulare pot fi tratate in functie de cauza prin fizio-kinetoterapie ,

liza chirurgicala sau mobilizare sangeranda mioloplastica.

10.Fracturile pe os patologic se trateaza ortopedic ( aparat gipsat) sau

chirurgical ( osteosinteza) fara sau cu tratarea cauzei.

3.5.TRATAMENTUL RECUPERATOR

Este deosebit de important , elasigura si reluarea cai mai rapida a functiei

membrului.

1.Kinetoterapia sau tratamentul prin miscare face parte dintre mijloacele de

recuperare medicala a deficientilor motori. Este o metoda terapeutica cu “
amptitudine” mare de aplicare, din faza imediat urmatoare traumatismului ,
continuand cu etapa recuperarilor spontane si terminand ca adjuvant pretios
pre si post operator in faza sechelelor. Consta din contractii izometrice
musculare sub gips si miscare activa precedata de masaje ale segmentelor
libere.

29
Kinetoterapia trebuie sa initieze si sa perfectioneze motilitatea restanta sau
recuperanta a individului, in cadrul procesului complex de reabilitare psihica ,
profesinala a acestuia.

Rolul kinetoterapiei este deosebit de important in toate fazele evolutiei bolii.

•Scopul kinetoterapiei:

•imbunatatirea capacitatii motorii generale. Aceasta se obtine prin

gimnastica generala respiratorie si prin antrenament sportiv, in afara
tratamentului recuperator local.

•ameliorarea functiei membrului sau segmentului lezat. Aceasta se

obtine prin gimnastica generala respiratorie si prin antrenament sportiv ,
inafara tratamentului recuperator local.

•stimularea psihica, de mare valoare prin cooperarea bolnavului la

propria sa recuperare.

Programele kinetoterapeutice trebuie individualizate , in functie de tipul leziunii,

de evolutia ei , de psihicul individului, de pregatirea sa profesionala, de forma
clinica a cazului etc. Ele trebuie efectuate de preferinta in centre sau sectii
specializate , unde , sub supravegherea unor cadre competente , bolnavii cu
deficiente similare se inregistreaza, se stimuleaza dezvoltandu-si spiritul de
emulatie.

2.Hidrokinetoterapia este o forma de kinetoterapie care se practica in sectii

de terapie bine dotate. Ea se practica in bazine de forma si dimensiuni variate
, in care bolnavul executa miscari sau programe complexe pasive si active , in
imersiune totala sau partiala. Daca la acestea adaugam actiunea asupresanta
a caldurii, actiunea favorabila a procedurilor subacvatice asupra tonicitatii si
vasomotricitatii apare si mai evidenta.

3.Balneoterapia cuprinde o serie de proceduri variate , executate in conditii

de mediu ( clima, ape cu anumite proprietati). Cele mai recomendate statiuni
sunt : Eforie, Felix, Herculane, Sovata etc. Aceste statiuni cu profil special sunt
utile pentru tratamentul afectiunilor neuro-musculare postraumatice.

Sunt total contraindicate curei balneare : infectia osoasa, fracturile fara tendinta
de consolidare si fracturile pe os patologic.

Actiunea acestor ape sau a namolurilor este complexa ( dinamica, termica,

mecanica). Tratamentele pot fi individualizate.
30
Nu trebuie uitata, in cadrul balneoterapiei, talazoterapia, procedura terapeutica
naturala deosebit de eficace si care constituie azi un taram de cercetare in
plina dezvoltare.

4.Fizioterapia. Aplicatiile fizioterapeutice au actiune atat locala adresandu-se

direct leziunii cat si generala , in acest caz, fiind adresate teritoriului lezat.

5.Inflarosiile au actiune asupra pielii si asupra regiunilor mari de suprafata.

Activeaza circulatia superficiala , incalzesc muschii , asuplineaza articulatiile.

6.Ultrasunete, in aplicatii calde sau reci, actioneaza profund , incalzind in

adancime formatiunile anatomice. Au actiune trofica omogena si actiune
analgezica pe articulatii.

Atrofiile musculare pot beneficia de procedee activatoare ale irigatiei sanguine

si tonusului, ca algitoniflux ( curenti apariodici de joasa fracventa) , curenti
galvanici, dus-masaj, curenti dinamici.

Tonusul general si psihicul bolnavului pot fi influentate favorabil de baile de

plante, magnetodiafluxul sedativ in regim continuu, bai carbogazoase.

CAPITOLUL 4
Cazuri
4.1.CAZUL I

Nume si prenume : M.I

Varsta: 27 ani.

Sex: masculin.

Data nasterii: 23 aprilie 1986

Domiciliul : Str Al.Lapusneanu., nr. 90, Piatra Neamt

Ocupatia : salariat

Data internarii: 21.01.2013

Diagnostic la internare: fractura femur stang vicios consolidata.

Grup sanguin: B III; Rh – negativ.

31
Antecedente heredo-colaterale: Neagra TBC, sifilis, diabet zaharat.

Antecedente personale fiziologice: rujeola, varicela, parotidita epidemica.

Antecedente personale patologice : asm bronsic.

Vaccinurile efectuate anterior: imunizari curente conform schemei M.S.

1.Istoricul bolii:

Culegerea informatiilor s-a efectuat direct de la pacient. In ziua de 21.01.2013

a fost victima unui accident rutier . Ca urmare a acestui accident a prezentat
un politraumatism soldat cu fractura de femur stand si contuzie cerebrala cu
coma. A fost transportat la “Spitalul de urgenta ” Piatra Neamt unde a fost
spitalizat in perioada.21.01.2013 –15.03.2013

Este internat in sectia de ortopedie pentru tratament si ingrijiri.

2.Stabilirea diagnosticului:La examenul obiectiv se constata ca acesta

prezinta deformarea coapsei stangi in zona mediana, cu scurtarea membrului,
mobilitate anormala, durere.

Diagnosticul se confirma prin efectuarea unei radiografii la nivelul osului

femural, fata si profil. Se observa ca membrul s-a scurtat cu 7 cm , prin
consolidare vicioasa.

3.Starea prezenta:

Pacient in varsta de 27 de ani, sex masculin, cu stare generala relativ alterata,

afebril, tegumente usor palide , mucoase normal colorate, curate, tesut celular
subcutanat normal reprezentat, ganglioni periferici nepalpabili.

Aparat respirator: torace normal conformat, expansiunea bazelor si varfurilor

la limite normale, murmur vezicular prezent bilateral, raluri prezente bilateral,
F.R. = 25r./minut, asigurat pe traheostoma muco purulent.

Aparat cardio-vascular: soc apexian in spatiul V i.c. stang pe 1 m.c, zgomote

cardiace ritmice, bine batute, puls prezent la nivelul arterelor periferice, nu se
percep sufluri, T.A.=115/80MM, Hg; A.V.=104 b/minut.

Aparat digestiv : abdomen nedureros spontan si la palpare, suplu, mobil cu

respiratia; ficat 1cm sub rebordul costal; splina nepalpabila, nepercutabila;
apetenta , tranzit intestinal prezent, scaune normale.

32
Aparat uro-genital: rinichi nepalpabil, semnul Giordano-Pasternatki negativ
bilateral, loje renale libere, mictiuni fiziologice.

Sistem nervos: stare de constienta prezenta, cooperant, motilitate normala, nu

are semne de iritatie meningeala, ROT prezente bilateral, orientat temporo-
spatial.

Sistem osteo-articular: mobilitate anormala, deformarea coapsei stangi,

scurtarea membrului cu aproximativ 7 cm prin consolidare vicioasa.

Sistemul endocrin: glanda tiroida in limite normale.

4.Examene paraclinice:

10.02.2013 – radiografie de os femural care evidentieaza fractura de femur

stang vicios consolidata , cu deplasare 7 cm.

11.02.2013– radiografie pulmonara care evidentieaza hiluri neomogene

merite, scaderea transparentei pulmonare bazale drepte, mai putin decat la
radiografia anterioara. Traheostoma normal situata, excursii costale simetrice
. Hemidiafragme cu miscari de aceeasi amplitudine.

4.2.CAZUL II

Nume si prenume :I.V

Data nasterii: 03.10.1983

Varsta: 30 ani.

Ocupatie:Sofer

Domiciliul: Str.Independentei , nr 9, Piatra Neamt

Data internarii:29.10.2013

Diagnostic la internare: fractura mediodiafizara de femur drept cu deplasare

prin cadere accidentala de la inaltime.

Grup sanguine: A II; Rh: + (pozitiv).

Vaccinari effectuate anterior: B.C.G., A.P. , Di.Te.Per.

1.Istoricul bolii

Culegerea informatiilor s-a efectuat de la pacient si de la mama acestuia.

33
In timpul diminetii tanarul s-a urcat intr-un copac din curtea casei pentru a
curate crengile uscate. Una dintre crengi s-a rupt si dezechilibrandu-se tanarul
a cazut cu toata greutatea corporala ( 71kg) pe partea membrului inferior drept,
avand drept urmare impotenta functionala a acestuia. Inaltimea de la care s-a
produs accidental este de 2 metrii.

2.Stabilirea diagnosticului de ingrijire

Mama se prezinta de urgenta cu tanarul la Camera de Garda- Spitalul

Judetean de Urgenta, pentru tratament.

La examenul obiectiv se constata ca pacientul prezinta deformarea coapsei

drepte in zona mediana, cu scurtarea membrului, mobilitate anormala, durere
acuta si crepitatie osoasa.

Diagnosticul se confirma prin efectuarea unor radiografii in serie traumatica de

coapsa. Se interneaza in sectia de ortopedie, cu o stare relative modificata, de
durere si agitatie neuropsihica.

3.Starea prezenta Pacient in varsat de 30 ani, cu o greutate de 71 kg , inaltime

de 1.80cm, de sex masculin, cu o stare generala alterata, febril, tegumente
moderat palide, curate, elastice, ganglioni periferici nepalpabili.

Aparat respirator: murmur vesicular present, sonoritate pulmonara normala.

Pulmonar clinic normal, nu teseste, F.R = 18r/min,

Aparat cardio vascular: soc apexian in spatial V intercostals stang pe linia

medio-claviculara, usoara tahicardie, puls present la nivelul arterelor periferice,
nu se percep sufluri, A.V. = 90b/min, T.V. = 140/80mm Hg.

Aparat digestiv: faringe curat, abdomen suplu, ficat 1 cm. Sub rabordul costal
splina nepalpabila, transit intestinal normal.

Aparat uro-genital: rinichi nepalpabili, organe genitale externe normal

conformate, mictiuni fiziologice.

Sistem nervos: stare de constienta prezenta, motilitate normala, reflexe osteo-

tendinoase prezente bilateral.

Sistem osteo-articular: mobilizare anormala la nivelul membrului inferior drept

cu deformarea coapsei drepte, scurtarea membrului, durere acuta si crepitatie
osoasa.

34
4.3.CAZUL III

Nume si prenume:A.P

Data nasterii:20.03.1967

Varsta: 46 ani.

Ocupatia: muncitor constructor finisaje.

Domiciliul: str.1 Mai, nr. 12 Piatra Neamt

Data intrenarii:6.04.2013

Diagnostic la internare: fractura spiroida cominutiva mediodiafizara a femurului

stang , cu deplasare.

Grup sanguine: OI, Rh: + (pozitiv).

1.Istoricul bolii Culegerea informatiilor s-a efectuat de la pacient si de la

insotitorul acestuia (unul dintre colegii de serviciu).

In ziua de 6.04.2013 , in jurul orei 12.30, pacientul se afla pe schela exterioara

a unui imobil, executand lucrari de finisare exterioara. In urma unei miscari
efectuate fara sa se asigure, pacientul s-a dezechilibrat si a cazut printre schele
de la o inaltime de 6 metrii, aterizand cu viteza, cu membrul inferior stang pe o
bara de metal. In urma acestei cazaturi,pacientul acuza imediat imposibilitatea
mobilizarii membrului inferior stang, insotita de durere puternica si de semen
ale unei fracturi ale osului femural .

In urma acestui accident, pacientul a fost transportat de urgenta la Spitalul

Judetean de Urgenta Piatra Neamt unde , in urma examenului radiologic si
obiectiv i se precizeaza diagnosticul. Este internat in sectia de ortopedie pentru
tratament si ingrijiri.

2.Stabilirea diagnosticului

La examinarea bolnavului, care este asezat in decubit dorsal pe planul patului,

se observa deformarea in curba a coapsei stangi cu intreruperea reliefului osos
al coapsei, mobilitate anormala, crepitatii osoase extrem de dureroase.
Bolnavul nu poate mobiliza coapsa, nu poate pastra pozitia ortostatica cu
sprijinire bilaterala, iar miscarile membrului inferior stang nu se transmit in axul
coapsei. Pozitia membrului inferior stang in rotatie externa pronuntata. Nu
prezinta tulburari vascular-nervoase la nivelul membrului afectat.
35
In urma controlului radiologic efectuat in serie traumatica, se constata prezenta
unei fracture in spirala, cu multe fragmente de cominutie la nivelul ei.

3.Starea prezenta

Pacient in varsat de 46 ani, sex masculin, stare generala relativ alterata, afebril,
tegumente si mucoase usor palide, curate, calde, tesut celular subcutanat si
adipos bine reprezentat, ganglioni periferici nepalpabili.

Aparat respirator: torace normal conformat, murmur vesicular present bilateral,

raluri prezente bilateral, F.R.= 19r/min/

Aparat cardio=vascular: soc apexian in spatial V intrecostal stang pe linia

medioclaviculara, zgomote cardiace ritmice, nu se percep sufluri, A.V.=
70b/min, TA = 130/60mm/Hg.

Aparat digestiv: abdomen nedureros la palpare si percutie, moale, cu tesut

adipos destul de bine reprezentat, ficat 1cm. Sub rebordul costal, splina
nepalpabila, nepercutabila, transit intestinal present, scaune normale.

Aparat uro-genital: rinichi nepalpabili, mictiuni fiziologice, motricitate normala.

Sistem nervos: orientat temporo-spatial, stare de constienta prezenta,

cooperant, motilitate normala, ROT cutanate prezente bilateral.

Sistem osteo-articular: mobilitate anormala, crepitatii osoase extreme de

dureroase, deformarea in curba a coapsei stangi cu intreruperea reliefului osos
al coapsei.

Sistem endocrin: glande endocrine in limite normale.

36
 CAPITOLUL 5
Concluzie:
Concluziile trase la aceasta lucrare sunt in primul rand referitoare la obligatiile
morale, cunostintele profesionale , ingeniozitatea si capacitatea de improvizare
a asistentului medical. Asistentul medical este un cadru tehnic relativ
specializat in munca medico-sanitara, situata pe cea mai inalta treapta a
cadrelor medii sanitare.

Asistentul medical va intreprinde actiuni de profilaxie si de educatie sanitara;

el are un rol foarte important in aplicarea acestor metode inainte de cele pentru
ingrijirea bolnavului. Prevenirea fracturii la varstnic presupune tratamentul
corect al tuturor suferintelor varstnicului pentru prevenirea caderilor, edicatia
alimentara cu aport vitaminocalcic, ratie protidica suficienta si educatia fizica (
exercitii fizice si combaterea imobilizarii), pentru prevenirea imobilizarii.
Prevenirea caderilor vizeaza supravegherea varstnicului, informarea corecta
asupra acestei posibilitati , eliminarea factorilor istrogeni, incaltaminte
nepotrivita si educarea mersului.

In cazul in care accidentul s-a produs, asistentul medical va intreprinde

urmatoarele situatii:

•degajarea ranitului de sub influenta agentului traumatic se va face cu

manevre blande:

•impunerea calmului necesar la locul accidentului;

•se vor evita gesturile novice ce pot agrava starea ranitului;

37
•primul ajutor se va acorda numai dupa o examinare atenta a ranitului;

•combaterea socului traumatic si hemoragic se va face cu foarte mare

atentie si se va recurge la ele de preferinta numai la indicatia medicului;

•aplicarea hemostazei provizorii in cazul fracturii deschise;

•imobilizarea provizorie chiar cu mijloace improvizate;

•asistentul medical va cunoste simptomele fracturii , semnele

probabilitatii si de certitudine si va face diagnosticul diferential impreuna
cu medicul in lipsa examenului radiologic;

•asistentul medical va cunoste complicatiile ce pot surveni si va sti sa le

previna;

•cunosterea tehnicilor de imobilizare si aplicare a aparatului gipsat si

educarea pacientului si/sau insotitorilor cum acesta poate fi mentinut
curat si integru;

•tratamentul corespunzator si corect al plagilor daca fractura este

deschisa;

•bolnavul va fi sfatuit la externare cum poate mentine integritatea gipsului

sau pentru scoaterea aparatului de osteosinteza si sfatuirea acestuia sa
nu utilizeze sprijin pe membrul respectiv fara aviz medical.

38
 BIBLIOGRAFIE
1.Ortopedie-editura didactica si pedagogica,Bucuresti 1965 pg.5-9,pg81-90.
2.Compendiu anatomia si fiziologia omului-editura Corint,Bucuresti 2009,
pg.48-81.
3.Ghid de medicina fizica si recuperare medicala Georgiana-Ozana Tache-
editura Scripta,Bucuresti 2001,pg.43-46.
4.Marele atlas ilustrat al corpului uman-editura Litera,Bucuresti 2009,pg.48-56.

39