Guta

kinetoprofilaxie și recuperare

Buțincu Mădălina
KMS AN III, promoția 2019
 1.Definiție

Guta, supranumită și ,,boala regilor”, este o suferință

determinată de o anomalie înnăscută sau dobândită a
metabolismului purinic.
Ea se exprimă biologic prin hiperuricemie, iar clinic
prin episoade de artrită cronică, nefropatie interstițială
cronică, urolitiază și/sau tofi gutoși.

Etiopatogenie

Acidul uric, produs final al catabolismului purinelor, nu mai poate fi metabolizat, deoarece
organismul uman este lipsit de o enzimă specifică numită uricază.
Secundară:
• insuficienţă renală cronică (CKD Chronic Kidney Disease)
• tratament cronic cu diuretice tiazidice
• hemopatii (poliglobulie, leucemii)

Epidemiologie

Vârsta incidenţei maxime

• Bărbaţi: 40-50 ani
• Femei: peste 60 ani
 Incidența gutei a crescut în ultimele decenii, afectând în jur de 1-2% din populația
Occidentului la un moment dat din viață.
Se consideră că această incidență crescută se datorează creșterii factorilor de risc din
populație, cum ar fi sindromul metabolic, speranța de viață crescută și schimbări în alimentație.

Examen clinic

În evoluția gutei se cunosc patru stadii:

- 4.1.Hiperuricemia asimptomatică (în această fază nu se decelează niciun semn clinic
sugestiv:artrită, tofi, litiază).
- 4.2.Artrită acută gutoasă;
- 4.3.Perioada intercritică;
- 4.4.Guta cronică tofacee.

Hiperuricemia asimptomatică
Hiperuricemie (concentraţia serică de acid uric > 7 mg/dL → nivel de
saturaţie plasmatic):
- fără simptome articulare
- fără tofi
- fără nefrolitiază (urică)
Majoritatea pacienţilor rămân asimptomatici (pe întreaga durată a vieţii):
- tendinţa de apariţie a atacului acut proportional cu nivelul uricemiei
- riscul de nefrolitiază urică proportional cu nivelul uricemiei si magnistudinea
uricozuriei/24 h
 La 10-30% dintre pacienţii gutoşi, primul atac de gută este precedat de colici renale.

Artrită acută gutoasă

Acest stadiu poate să apară numai la 5% dintre bolnavii cu hiperuricemie și poate fi declanșat de:
traumatisme,ingestie de alcool, exces alimentar, unele medicamente, intervenții chirurgicale,
infecții. Mecanismul de declanșare are la bază două ipoteze:
• exces de producţie de acid uric
• deficit de eliminare renală
În 85-90% din cazuri debutul clinic este monoarticular, cel mai frecvent afectată fiind
articulația metatarsofalangiană a halucelui, însă se mai poate produce și la gleznă, călcâi,
genunchi.
Atacul apare exploziv, de obicei noaptea, trezind bolnavul prin intensitatea durerii,
articulația se înroșește, se încălzește și se tumefiază. Debutul poate fi însoțit de febră și de o
creștere a VSH-ului.
Durata acestui stadiu poate dura de la câteva ore până la câteva zile, după care fenomenele
regresează, iar pielea de la nivelul articulației afectate se descuamează.

Perioada intercritică

Această perioadă este reprezentată de intervalul de timp dintre atacurile acute de gută, având o
durată variabilă, cu afectare poliarticulară, în special la membrele inferioare.
Aproximativ 2/3 dintre pacienți prezintă un al doilea atac în primul an, iar la bolnavii
netratați frecvența, durata si intensitatea perioadelor acute este mai mare.

Guta cronică tofacee

Acest stadiu este urmarea acumulării progresive de acid uric în organism, ceea ce duce la depuneri
tisulare sub formă de tofi.
Locurile de elecție ale formării tofilor sunt: cartilajul, epifiza osoasă, sinoviala, tecile
tendinoase, pavilionul urechii, degete, mână, genunchi, picioare, bursa olecraniană, tendonul lui
Achile, suprafața ulnară a antebrațului.
Dezvoltarea tofului în cartilajul articular duce la degenerarea acestuia, la proliferarea
sinovială, uneori cu formare de panus ce amplifică distrucția cartilajului și a osului subcondral,
producând eroziuni marginale.
Pielea ce acoperă tofii superficiali este în tensiune, aceasta poate ulcera permițând
scurgerea unei substanțe albe pătoase, compuse din cristale de urat de Na.
Odată cu apariția tofilor și cu progresia nefropatiei, atacurile de gută scad în intensitate și
frecvență.

Investigații paraclinice

Singura metodă prin care se obține diagnosticul de certitudine în gută, este aspirația de
lichid articular (artrocenteza), test care poate identifica cristalele de acid uric de la acest nivel.
Urmatoarele investigații sunt utile pentru stabilirea diagnosticului de gută:
- istoricul medical și examenul clinic general;
- teste care pot masura nivelul acidului uric seric
- teste care pot masura nivelul acidului uric in urina
- radiografii

Diagnostic pozitiv și diferențial

Diagnostic pozitiv
• Anamneza și examen clinic
• Artrocenteza: lichid inflamator, cristale de urat
• Uricemia
• Uricozuria
• Radiografia:
- acut: tumefacție părți moi
- cronic: artita cronică tofacee (eroziuni), osteoscleroză cu îngustare spatiu MTF1 și IFP4
Diagnostic diferențial
 • Artrita septică
• Pseudoguta
• Artrita psoriazică
• Poliartroze
Criterii propuse de ACR (American College of Rheumatology): 6 din 12
1. ≥ episoade de artrită acută
2. Inflamaţie dezvoltată maximal în ≤ 24 h
3. Episoade de afectare monoarticulară
4. Roşeaţă la nivelul artriculaţiei afectate
5. Art. MTF I dureroasă sau tumefiată
6. Afectare unilaterală – MTF I
7. Afectare unilaterală – tars
8. Hiperuricemie
9. Răspuns prompt la colchicină
10. Tumefiere asimetrică a articulaţiei (radiologic)
11. Chiste subcorticale/fără eroziuni (radiologic)
12. Culturi negative LS (în cursul atacului acut)
Prognostic
• În general bun cu tratament
• Evoluție mai severă atunci când debutul < 30 ani
• Progresie spre IRC >50% netratați
• Uneori tofii modifică funcția articulară

Tratament medicamentos

Tratamentul vizează:
• Inflamația acută articulară din timpul atacului de gută
• Fondul hiperuricemic și condițiile favorizante.
Tratamentul gutei folosește medicamente care atenuează simptomele și care elimină
cauzele bolii. Tratamentul specific pentru gută depinde de stadiul bolii, pentru că tratamentul
atacului de gută este diferit de profilaxia recidivelor.
Pentru diminuarea durerii, edemului, roșeții și căldurii locale (inflamație), caracteristice
atacului de gută, se recomandă administrarea de:
- AINS
- Colchicină 1mg
- Milurit 100mg/300 mg
- Adenuric 80mg/120mg
- Corticosteroizi

Tratament kinetoterapeutic

Obiective:
a. Combaterea durerii şi a inflamaţiei;
b. Menţinerea sau recuperarea mobilităţii şi stabilităţii articulare;
c. Menţinerea sau creşterea forţei şi rezistenţei musculare.

Mijloace generale:
a. Gimnastica medicală
b. Exerciţii analitice şi sintetice urmărind influenţarea generală a organismului
c. Mobilizări pasive, pasivo-active şi active la nivelul articulaţiilor degetelor şi pumnului, coatelor
şi umărului, gleznei , genunchiului şi şoldului;
d. Exerciţii cu obiecte portative uşoare
e. Terapie ocupaţională
f. Masaj local şi partial

Mijloace specifice:
a.Combaterea durerii și a inflamației:
- este necesară în special în puseul acut al bolii utilizându-se diferite mijloace kinetice cum ar fi
posturări și imobilizări, pentru evitarea apariției deformațiilor
- putem utiliza contracțiile izometrice pentru conservarea forței musculare
- pe măsură ce puseul acut cedează putem iniția:
 • mobilizări pasive, respectându-se pragul dureros,
• tehnici hold-relax,
• mobilizări pasivo-active și autopasive

Menţinerea sau recuperarea mobilităţii şi stabilităţii articulare

- pentru realizarea acestui obiectiv putem utiliza mijloacele enumerate anterior pentru stadiile acut
și subacut
- în perioada intercritică putem îmbogăți paleta mijloacelor în tratamentul kinetic al gutei, astfel
putem utiliza hidrokinetoterapia în bazine cu apă caldă.
- apa poate fi îmbogățită cu diverse plante medicinale și aromatice în scop terapeutic ( mesteacăn,
ienupăr, afin, cătina, gheara diavolului, urzica, tătăneasa,sunătoare).
- masajul este un foarte bun adjuvant al tratamentului kinetic și este indicat ca acesta să preceadă
ședința de kinetoterapie

Mentinerea sau cresterea fortei si rezistentei musculare:

- acest obiectiv se poate realiza cu ajutorul următoarelor mijloace kinetice:
• mobilizări activo-pasive
• active libere
• active cu rezistență
- în perioada acută se pot utiliza numai contracții izometrice pe diverse unghiuri de alungire
musculară
- în perioada intercritică se evită eforturile mari (astfel evităm apariția hiperuricemiei), indicându-
se eforturi mici și medii, în funcție de caracteristicile individuale (educatie, tip constituțional,
vârstă, sex, etc).

Exerciții pentru creșterea sau menținerea forței

Kinetoterapia implică utilizarea de gantere , săculeți cu nisip pentru a efectua exerciţii
simple, acestea având au rolul de a îmbunătăți circulaţia la nivelul picioarelor şi de a preveni
inflamarea articulațiilor.
Exemple de exercitii:
• genoflexiuni:
- cu 2 gantere de greutate medie în mâini, se execută flexia coapsei spre gambă până când
coapsa este paralelă cu solul, apoi se revine la poziția inițială
 • fandarile:
- sunt pornite în acelaşi mod, dar în loc de îndoire jos face un pas înainte păstrând în acelaşi
timp partea superioară a corpului vertical, ambii genunchi în flexie pâna coapsa face un unghi de
90 de grade cu gamba, la ambele picioare; apoi se executa un pas înapoi și schimbăm piciorul.
Dozajul se va face de către kinetoterapeut.

Exerciții pentru stretching

Stretching-ul are rolul de a creşte flexibilitatea corpului, în cadrul lui executându-se
exerciţii moderate pentru a reduce rigiditatea şi creşte circulaţia. Exercițiile realizate sunt simple,
cum ar fi curburi ale genunchilor care ajută la scăderea tensiunii în articulaţii şi de a reduce
inflamația.
 Bibliografie

• Antoaneta Crețu, Florin Boboc- ,,Kinetoterapia în afecțiuni reumatice”, Editura A.N.E.F.S,

Bucuresti, 2003
• Antoaneta Crețu – ,,Ghid clinic și terapeutic-fizical-kinetic în bolile reumatice”, Editura
BREN, Bucuresti, 2003
• Elena Sârbu- ,,Kinetoterapia în afecțiunile reumatologice”, editura EUROBIT, Timișoara,
2007
• Simona Rednic- ,, Ghid de studiu-reumatologie”, Cluj-UMF ,,Iuliu Hatieganu”
• Reumatologie – Prof. Dr. Eugen Popescu, Dr. Ruxandra Ionescu, Dr. Denisa Predeteanu –
Editura National – 1997
• Elemente practice de diagnostic si tratament – Henry Brainerd, Sheldon Margen, Militon
J. Chaton – Editura Medicala Bucuresti - 1967