CURS 6

5.2. Existența unei poziții dominante sau analizarea puterii de piață

Aspecte generale privind poziția dominantă pe piață

Concepția de poziție dominantă e un concept pur juridic folosit

pentru prima dată în Tratatul de la Roma, definirea ei revenind jurisprudenței
europene.
Conform definiției date în jurisprudența CEJ poziția dominantă este
” o situație de forță economică, determinată de o intreprindere, de natură să
împiedice menținerea unei concurențe efective pe piața relevantă, permițându-i
să aibă un comportament care este într-o măsură apreciabilă independent față de
concurenții și clienții săi, și în cele din urmă, față de consumatori.”
Definiția dată de jurisprudența europeană diferă de cea americană în
mod semnificativ. În aceasta din urmă poziția dominantă e definită ca fiind
puterea de a controla prețul și de a exclude concurența- definiție care ne duce cu
gândul spre conceptul de putere de piață. Totodată, conceptul de poziție
dominantă nu se referă doar la poziția dominantă a ofertantului, ci se poate referi
și la poziția cumpărătorului care, în cazul unui monopson sau oligopson poate
influența prețul produselor prin reducerea volumului achizițiilor sale.

OBSERVAŢII:
Monopson -din greacă monos = singur + opsônein = a se aproviziona,
prin franceză monopsone) este un termen economic care desemnează o structură
a pieței cu concurență imperfectă, în cadrul căreia există un singur cumpărător
pentru un anumit bun și mulți vânzători pentru acel bun.
Concret, o firmă sau întreprindere unică cumpără cea mai mare parte a unei
anumite mărfi sau a unui anumit bun, marfă care este furnizată de mai mulți
producători sau ofertanți.
Un monopson este forma extremă a unui oligopson, care din perspectiva cererii,
stabilește prețul pe piață, deoarece, fiind singur, acesta poate impune condițiile
care să-i defavorizeze pe producători sau vânzători.
Pentru a putea fi categorisită ca monopson, respectiva societate comercială
trebuie să nu fie concurată de alți cumpărători autohtoni sau străini, produsul
trebuie să fie omogen și să nu poată fi substituit, cel puțin pentru o perioadă de
timp. Situațiile în care un număr mare de ofertanți se confruntă cu un singur
cumpărător este uzuală pentru producătorii de echipamente militare, nave,
avioane etc) .
Oligopson - o formă a pieței cu concurență imperfectă, în cadrul căreia un
număr mic de firme mari cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi,
marfă care este furnizată de mai mulți producători sau ofertanți.
Numărul de solicitanți este suficient de mic, iar puterea lor economică este
suficient de mare, pentru ca acțiunea întreprinsă de fiecare firmă cumpărătoare,
luată separat, să aibă un impact semnificativ asupra condițiilor generale de
cumpărare-vânzare de pe piața mărfii respective.
În concluzie, oligopsonul este piața pe care un număr redus de cumpărători
controlează puterea de cumpărare și, în consecință, dictează producția și prețul
de piață al unui anumit produs sau serviciu. Într-un oligopson prețurile tind să
fie mai mici decât într-o piață liber concurențială, așa cum prețurile într-
un oligopol tind să fie mai mari. Practic, un oligopson este inversul unui
oligopol.

Conform definiției jurisprudențiale, cel mai important criteriu de

determinare a poziției dominante pare a fi caracterul independent al
comportamentului intreprinderii. Unii specialiști însă, consideră că acest
comportament nu ar trebui luat în seamă întrucât e greu de imaginat în practică,
însă apreciază că ar prezenta mare importanță în determinarea pe care o
analizăm următoarele aspecte:
- puterea de piață- pentru că întreprinderea dominantă e una care are o
putere de piață ce îi dă posibilitatea să mențină prețurile sale peste nivelul
care ar prevala în condițiile unei piețe concurențiale sau să limiteze
producția ori calitatea produselor fabricate de ea, fără ca acest
comportament al ei să aibă efecte prejudiciabile în ceea ce o privește.
- stabilirea faptului dacă există presiuni concurențiale suficient de
puternice exercitatte asupra intreprinderii în cauză.
- poziția dominantă există nu numai când intreprinderea în cauză are o
putere de piață absolută, fiind într-o poziție de monopol, ci și în situația în
care întreprinderea are doar puterea limitării concurenței, fără
eliminarea ei totală.
Deci, poziția dominantă e un concept mai larg decât monopolul, putând
exista chiar și în situația în care intreprinderea nu poate ignora sau nesocoti
concurența venită din partea întreprinderilor concurente.
 - Constatarea poziției dominante nu poate avea loc dacă această putere de
piață are un caracter tranzitoriu. Intreprinderea dominantă trebuie să fie
capabilă să-și mențină prețurile la nivel competitiv pentru o perioadă de
timp semnificativă ( de ex., a se vedea Hot. TPI din 1 dec.2005 c.
Comisiei, unde societatea în cauză a menținut o poziție dominantă pe
piață o perioadă de 5 ani, având cea mai înaltă rată de creștere a cotei de
piață), de exemplu, prin reducerea producției proprii sau prin
determinarea reducerii producției concurenților. O perioadă de 2 ani va fi
suficientă pentru a se considera o perioadă importantă de timp pentru
aprecierea unei excluderi abuzive ale întreprinderilor dominante.
Obs: pierderile pe temen scurt nu sunt incompatibile cu poziția dominantă.

Politica UE privind concurența interzice comportamentul abuziv al ”

uneia sau mai multor întreprinderi”aflate în poziție dominantă. Astfel, poziția
dominantă poate fi deținută nu de o singură intreprindere, ci și de două sau mai
multe intreprinderi. În acest din urmă caz, vorbim de o ” poziție dominantă
colectivă”. Constatarea unei poziții dominante colective poate fi făcută prin:
→ existența unor legături economice între întreprinderi, legături care să ducă la
deținerea colectivă a poziției dominante de către acestea față de ceilalți operatori
de pe piață. Este o condiție esențială.
În acest sens, întreprinderile trebuie să se prezinte din punct de vedere
economic, împreună, asemeni unei entități colective.
→ întreprinderile nu trebuie să adopte un comportament identic în toate
privințele, ci să fie apte să adopte o politică comună, iar împreună să aibă un
comportament independent, într-o măsură apreciabilă, față de concurenți, clienți
și consumatori.
Pentru constatarea poziției dominante colective trebuie examinați factorii
care generează conexiunea între întreprinderi, respectiv:
- 1.cele două întreprinderi pot aparține aceluiași grup sau pot să nu facă
parte din același grup, dar legăturile economice care le unesc să le situeze
pe o poziție dominantă colectivă, activitatea lor fiind una colectivă.

Observaţie: pozițiile dominante colective se pot întâlni mai frecvent pe piețele

de oligopol unde adoptarea unei strategii comune e facilitată de însăși structura
pieței
 - 2. fiecare intreprindere trebuie să aibă capacitatea să cunoască modul în
care se comportă celelalte pe piață, acest lucru fiind esențial pentru
verificarea respectării strategiei comune.
- 3. să existe stimulente pentru intreprinderi pentru ca să nu se îndepărteze
de strategia comună, adică să fie conștienți de faptul că acțiunea lor
colectivă aduce pentru ei mai multe beneficii.
- 4. cooperarea între intreprinderi să fie susținută, și în timp
- 5. reacția previzibilă a concurenților actuali și viitori și a consumatorilor
să nu pericliteze rezultatele așteptate de la politica lor comună.

OBSERVAŢII:

Oligopolul - este o formă a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură de

piață caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură
cea mai mare parte a ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși
cumpărători sau consumatori, și care sunt conștienți de interdependența lor în
adoptarea de decizii strategice, privitoare la prețul, volumul producției și
calitatea produselor, fapt care le conferă o poziție dominantă colectivă .