Universitatea din București

Facultatea de Geologie și Geofizică

Master Ingineria Geologică și Geotehnică Ambientală

Geologie Inginerească- Analiza de stabilitate a rocilor fracturate

Proiect examen

Studentă: Dragomir Gabriela-Mariana

Examen: 26.01.2018
 Discontinuitățile sunt foarte des întâlnite în cadrul formațiunilor geologice și prezintă
un risc pentru păstrarea integrității acestora. În cazul lucrărilor inginerești realizate în roci tari,
discontinuitățile pot determina prăbușiri atunci când respectivul taluz este supus unor încărcări
exterioare, precum drumuri, tuneluri, etc. Lucrarea de față a avut ca obiectiv identificarea
acestor sisteme de discontinuități, determinarea unui coeficient de confidență și aprobabilității
de alunecare planară simplă sau tip pană, prin metoda grafică.

I) Date inițiale

A fost primit un fișier de tip Excel în care erau cuprinse măsurătorile realizarte pe teren,
respectiv azimutul și înclinarea discontinuităților, dar și alte informații privind distanta medie si
frecventa reale, lungimea urmei, tipul de terminatie, rugozitatea (tipul de suprafata si JRC),
alterarea suprafetelor, deschiderea pentru fiecare sistem – analiza statistica.

Metoda de lucru a fost Proiecția Sferică, aceasta fiind un instrument utilizat pentru
reprezentarea spațială a unor plane sau drepte și pentru determinarea intersecției lor, dar și pentru
interpretarea lor statistică.

Tabel 1 Date inițiale

II) Selectarea si determinarea sistemelor principale de discontinuitati si gradul de

incredere al determinarii (semiunghiul conului de confidenta )

Pentru realizarea sistemelor s-au folosit azimutul () și înclinarea (), date ce au fost
introduce în programul Rockworks.(fig 1).
 De asemenea am avut nevoie și de digrama Schmidt, aceata fiind utilizată pentru
determinarea planelor, azimutului și înclinării sistemelor dar și pentru proiectarea preliminară a
alunecărilor.

Fig 1: Reprezentarea grafică a datelor initiale (azimut și înclinare)

Prima etapă de lucru a fost determinarea polilor corespunzători fiecărui sistem, pentru a
putea identifica planele corespunzătoare fiecărui sistem- plan.

În mod normal, planul unui sistem se proiectează astfel: se notează pe direcția N-S a
diagramei azimutul și rotim foaia până când acest punct se va regăsii pe direcția E-V. Din
această poziție vom măsura înclinarea și meridianul, locul se oprește va fi trasată o linie pe
direcția N-S.La aceeași distanță ca și înclinarea, dar pornind de la centru spre circumferința
cercului se determină polul planului.

În cazul de față, diagrama noastră prezintă polii corespunzători planelor, acestea urmând
a fi determinate grafic de noi.Am fixat polul pe direcția ecutorului (respectiv linia de 900-2700) și
am măsurat distanța de la centru spre pol, distanță ce corespunde cu înclinarea planului.
Rezulvatul obținut va fi proiectat în direcția opusă a polului, pornind de la circunferința cercului
spre centru. Se va citi azimutul și înclinarea obținută pentru fiecare plan.
Fig 2: Reprezentarea grafică a planelor în cadrul rețelei Schmidt

Din determinarea grafică a planelor au rezultat următoarele valori pentru înclinare și azimut:

 P1-156/58
 P2-346/52
 P3-56/54
Următoarea etapă de lucru a constat în determinarea valorilor corespunzătoare azimutului și
înclinării fiecărui sistem. În acest fel am putut separa sistemele și realiza o selecție în tabelul de
date inițiale.

 Sistemul 1- azimutul acestui sistem se încadrează între 1440 și 2000, în timp ce

înclinarea este cuprinsă între 500 respectiv 700.
 Sistemul 2- valorile azimutului regăsite în acest sistem sunt cuprinse între 3120 și
3520, în timp ce înclinarea este cuprinsă între 400 și 700.
 Sistemul 3- azimutul este cuprins între 440 și 960 în timp ce înclinarea prezintă valori
între 450 și 720.
Utilizând aceste date a fost realizată o selecție în Excel, pasul următor fiind determinarea
unghiului de confidență .
Tabel 2:Date Sistem 1 obținute în Tabel 3: Date Sistem 2 obținute în Tabel 4:Date Sistem 3 obținute în
urma selecției urma selecției urma selecției

Cu ajutorul acestor date a fost determinat unghiul de confidența. Astfel au fost realizate
următoarele calcule:

 R=√(∑ 𝑙𝑖) 2 ∗ (∑ 𝑚𝑖) 2 ∗ (𝑛𝑖) 2

Unde: R= mărime vectorială a sistemului

li= sin*sin

mi= cos*sin

ni= cos
Pentru fiecare sistem a fost calculat R, iar cu ajutorul acestuia a fost determinat unghiul
de confidență.
1
𝑁−𝑅 1
 =arccps{1 − 𝑅 ∗ [(𝑃)𝑁−1 − 1]}
Unde: N= numărul de discontinuități. Acest factor diferă de la sistem la sistem, după cum
urmează. Pentru sistemul 1 am avut un număr de 25 de discontinuități, pentru Sistemul 2
au fost 17 discontinuități iar în cazul Sistemului 3 numărul discontinuităților a fost 18.
R= mărimea vectorului rezutant
P= probabilitatea ca media reală să devieze cu mai mult de 0 față de media
calculată (valoarea considerată a lui P în calcul a fost de 0,05)
Tabel 5;Calcul unghi de confidență pentru Sistem 1

Tabel 6:Calcul unghi de confidență pentru Sistem 2

Tabel 7:Calcul unghi de confidență pentru Sistem 3

 III) Distanta medie si frecventa reale, lungimea urmei, tipul de terminatie, rugozitatea
(tipul de suprafata si JRC), alterarea suprafetelor, deschiderea pentru fiecare sistem
– analiza statistica

În datele inițiale primite au fost introduce și elemente de evaluare cantitativă și calitativă a

discontinuităților, fiind reprezentate printr-o serie de simboluri corespunzătoare unor clase
caracterisitice.S-a realizat o analiză statistică a fiecărui parametru și s-a determinat media
acestora. În continuare am prezentat elementele cantitative și calitative corespunzătoare fiecărui
sistem

 Clasificarea discontinuităților după lungimea urmei:

Clasa Lungimea urmei Caracterizarea extinderii

(m)
E1 <1 Foarte redusă;
E2 1–3 Redusă;
E3 3 – 10 Medie;
E4 10 – 20 Mare;
E5 >20 Foarte mare

Extinderea este mărimea ariei ocupate de o discontinuitate în plan, cunoașterea ei fiind foarte
importantă.

Această caracteristică a fost determinate în cadrul fiecărui sistme și au rezultat următoarele:

 Sistem 1- Acest sistem cuprinde un număr de 14 discontinuități caracterizate prin intermediul

parametrului E1, ceea ce înseamnă că au o extindere foarte redusă,
 Sistem 2- Valoarea predominantă regăsită în cadrul Sistemuui 2 a fost tot E1, deci prezintă
caracteristiica menționată anterior- extindere redusă
 Sistemul 3- acesta se caracterizează tot printr-o extindere redusă ca și în cazul sistemelor
anterior menționate.
La nivelul întregii zone, putem găsii un parametru mediu, repsectiv E1.
 Terminația unei discontinuități

x= terminația în afara limitelor aflorimentului

r= terminație vizibilă în roca intactă

d= terminație în altă discontinuitate

 Sistem 1- acești parametrii se găsesc în combinații, iar în cadrul acestei zone predomină dx- ceea
ce înseamnă că terminațiile discontinuităților întâlnite aici au terminații atât în afara limitelor
aflorimentului cât și în altă discontinuitate
 Sistem 2- caracteristica predominantă a discontinuităților din acest sistem este dr- ce poate fi
interpretată ca având discontinuități terminate în roca vizibilă dar și în alte discontinuităâi
  Sistem 3- Ca și în cazul sistemului 2, terminația discontinuității este de tip dr.
 În cele trei sistemen nu putem realiza ca în cazul clasificării discontinuităților după lungime o
medie la nivelul întregului sistem.
 Tipuri de suprafețe de discontinuități după rugozitate

Clasa Tipul suprafeţei

R1 Rugoasă, în trepte;
R2 Netedă, în trepte;
R3 De alunecare, în trepte;
R4 Rugoasă, ondulată;
R5 Netedă, ondulată;
R6 De alunecare, ondulată;
R7 Rugoasă, planară;
R8 Netedă, planară;
R9 De alunecare, planară
Rugozitatea în sens larg exprimă morfologia asperităților de pe suprafetele de discontinuitate,
fiind un factor important în determinarea comportamentului mechanic al maselor de roci cu plane de
discontinuitate solicitatate la forfecare.Rugozitatea este determinată pentru estimarea sua calcularea
rezistentei la forfecare si a dilatării planelor de discontinuitate

 Sistemul 1- Valoarea medie a rugozității interceptate în aceste discontinuități este R1- ceea ce
înseamnă că fisurile din zonă au rugozitate rugoasă în trepte.
 Sistemul 2- Elementul cel mai des întâlnit în acest sistem este R4- ceea ce însemană că avem că
discontinuitățile sunt rugoase, planare
 Sistemul 3- Caracteristica predominantă este R1- deci discontinuitățile sunt rugoase, planare

 Gradul de alterare al rocilor din pereții adiacenți

Clasa Termen pentru roca din Caracterizarea gradului de alterare

pereţii discontinuitătii

A1 Proaspătă Nici un semn vizibil de alterare;

A2 Decolorată Culoarea originală a rocii proaspete este modificată. Se

menţionează gradul de decolorare (uşor, moderat, puternic) şi
dacă se datorează unor anumite minerale componente;

Structura originală a rocii este intactă, dar unele minerale

A3 Descompusă sunt descompuse;

Structura originală a rocii se păstrază, dar roca este friabilă.

Granulele minerale nu sunt descompuse
A4 Dezintegrată
 Acest element influențează rezistența rocilor la forfecare, datorită compoziției mineralogice
diferite a umpluturior.

 Sistemul 1- Caracteristica predominantă este A2, ceea ce înseamnă că avem discontinuități

decolorate, culoarea rocii proaspete fiind modificată. Se pot determina pe probă gradul de
decolorare și tipul de minerale ce au apărut în cadrul fisurilor
 Sistem 2- Ca și în cazul sistemului 1, caracteristica predominantă este A2
 Sistem 3- Același element este descries și în cadrul Sistemului 3, deci putem spune că la nivelul
tuturor discontinuităților apariția de noi elemente mineralogice s- a desfășurat uniform

 Deschiderea discontinuităților
Clasificarea discotinuităților după deschidere

Clasa Deschiderea Caracterizarea discontinuităţilor

D1 < 0,1 mm foarte etanşe; fisuri închise

D2 0,1 - 0,25 mm etanşe;

D3 0,25 - 0,5 mm partial deschise;

D4 0,5 - 2,5 mm Înguste; fisuri deschise

D5 2,5 - 5,0 mm moderat de largi;

largi;
D6 5,0 - 10,0 mm

D7 1 - 10 cm foarte largi; fisuri larg

deschise
D8 10 - 100 cm extrem de largi;
cavernoase
D9 >1m

 Sistemul 1- Elementul predominant în cadrul sistmeului 1 este D4- ceea ce însemană că avem
un sistem de discontinuități cu fisuri înguste, întrre 0,5-2,5 mm
 Sistemul 2- Valoarea predominantă determinate statistic în cadrul acestui sistem este D2, deci
fisurile noastre sunt etanșate
 SIstemul 3- Acest sistem prezintă un coefficient mediu D2, ca și în cazul anterior avem fisuri
închise.
 IV) Determinarea grafica a sistemelor de discontinuitati cu potential de instabilitate la
alunecarea planara simpla si la alunecarea tip pana (pe baza domeniilor de
instabilitate) - reteaua SCHMIDT;

Alunecarea planară simplă se desfășoară pe un singur plan și se poate forma dacă se

îndeplinesc condiții precum: înclinarea discontinuităților să fie conform cu înclinarea taluzului, unghiul
de înclinare al planului de discontinuitate este mai mic decat planul de încliare a taluzului.În cazul
alunecării tip pană , deplasarea are loc la intersecția a două discontinuități, loc cese notează cu I1-2.

Pentru deteminarea grafică a sistemelor de discontinuități cu potential de instabilitate la

alunecare s-a utilizat rețeaua Scmidt și un coeficient  =300 . Cu ajutorul acestora s-a reprezentat grafic
diagrama ce prezintă analiza stabilității taluzurilor.

Pentru construirea acestei diagrame, am trasat întâi planul taluzului prezum și polul
corespunzător( 230/68). Construirea grafică a planului a fost realizată după pașii menționați în etapele
anterioare și a rezultat următoare figură.

Planul taluzului cu azimutul de

2300 și înclinarea planului de
680
 Pornind de la acest punct am trasat diagram ce prezintă cele două zone supuse la alunecare
planară simplă și tip pană. S-a luat în cosiderare unghiul teta de 30 ce s-a trasat pornind din centrul
sistemului și meridianul ce trece prin polul planului taluzului.De asemenea, tot pornind din centru, am
trasat 2 linii la un unghi de 20 0, iar domeniul cuprins între aceste elemente reprezintă domeniul maxim
de instabilitate la alunecare planară.

În extremitatea opusă a rețelei Schmidt, respective partea stângă diagrama a fost trasată
utilizându-se un unghi de 90-= 600. Zonele rezultate prezintă domeniul de instabilitate la alunecarea
tip pană. Alunecarea tip pană se produce la intersecția planelor a două sisteme. Dacă această
intersecție se regăsețte în zona de instabilitate atunci planele sunt susceptibile la launecare

Acest desen este suprapus peste rețeaua initial ce conține sistemele și planele, astfel încât să
vedem dacă avem zone susceptibile la alunecare planară simplă sau alunecare tip pană.

În cazul acestei imagini se

poate observa că în zona
ce corespunde alunecării
planare nu avem sisteme.
Acest lucru ne sugerează
că discontinuitățile
noastre nu sunt
susceptibile la alunecări
 A doua etapă a constat în suprapunerea planelor respective a intersecțiilor acestora peste
graficul de analiză la alunecare.

În cadrul acestei imagini se observă intersecția planelor(buinele marcate cu albastru) . Acestea nu se

găsesc în emisfera vestică, corespunzătoare alunecării de tip pană.