Caracterizarea spațială a formelor de relief glaciare și periglaciale în zonele montane din Sierra

Nevada (Spania)

Abstract:Sierra Nevada este cel mai sudic și cel mai înalt masiv din cadrul Peninsulei Iberice, cu înălțimi
ce depășesc 3000m/ În timpul Ultimei Glaciațiuni au fost înregistrate doua mari avansări a ghețarilor si
altele mai mici până în Holocenul Timpuriu.De atunci activitățile periglaciare s-au desfățurat la altitudini
mai mare de 2500m.Aici, vă vom prezenta o hartă mai noua și mai corectă în ceea ce privește
geomorfologia zonelor din Sieera Nevada, utilizând date GIS, provenite de la imagini satelitare cu
rezoluție mare, date topografice și observații de teren.Aceste metode de investigare au permis o mai bună
caracterizare a extinderii spațiale a proceselor rezultate în urma climatului rece și a formațiunilor formate
datorite Ultimei Glaciațiuni și respectiv procesului de retragere a ghețarilor.În ciuda extinderii și a
înălțimilor ridicate, relieful abrupt al munților Sierra Nevada precum și localizarea sa sudică a determinat
formarea ghețarilor pe o suprafață mai redusă(104,6 km2).De asemenea, cu ajutorul calcului Equilibrium
Line Altitudes (ELASs) am dedus condi’iile paleoclimatice ale zonei studiate.Distribu’ia morenelor ]n
p[r’ile inferioare indică un ELA la punctul maxim al glaciațiunii în partea nordică la 2525 m și de 2650 m
ăn partea sudică, cu o creștere spre est.Diferențele locale în ceea ce privește valorile ETA se datorează : 1)
influenței climatului mai cald asociat Mării Mediterane în comparație cu cel asociat Oceanului Atlantic,
2) unui climat mai continental în partea nordica a masivului și 3)controlul microscopic al topografiei
locale. Cele mai coborâte temperaturi înregistrate în cadrul zonelor fără gheață au fost între -4/-60C în
timpul punctului maxim al glaciațiunii, determinând formarea unor condiții de permafrost cu o dinamică
periglaciară.Rocii de origine glaciară și circ-uri de nivație s-au dezvoltat până la altitudini de 250 m ,
reprezentând cea mai coborâtă limită a permafrostului.Distribuția altor formațiuni glaciale sau periglaciale
în cadrul limitelor extinderii maxime a ghețarilor oferă mult mai multe informații despre etapele de
formarea a glaciațiunilor precum și modelarea reliefului glacial din Sierra Nevada.

I) Introducere

Cartarea geomorfologică este cea mai impotantă etapă pentru cunoașterea și studierea suprafeței
Pământului, metodă ce a fost utilizată pentru a descrie palemedii, pentru examinarea zonelor de
hazard dar și pentru o mai bună administrare a spațiilor.Au fost dezvoltate mai multe metode de
cartare geomorfologică, cum ar fi RCP77 aparținând Centrului Național de Cercetări Științifice
din Franța, metoda ITC din Olanda, sau metoda specific dezvoltată pentru cartarea mediilor
alpine dezvoltată de Institutul de Geografie al Universității Laussanne. În Spania, cartarea
geomorfologică a fost influențată de metoda Franceză CNRS. Totuși, recent au existat unele
propuneri venite din partea Universității Zaragoza și din păartea Institutului de Geologie si
Mineralogie Spaniol. Datorită acestor propuneri, cartarea geomorfologică în cadrul Spaniei a
crescut în importanță în ultimii 1 ani, fiind realizate o serie de hărți la diferite scări.Marea
majoritate au avut ca principal obiectiv descrierea zonelor montane, precum Pirineii (Serrat et al,
1994 Garcia Ruiz and Marti, 2001; Chueca and Julian 2008), Muntilor Cantanbrian (Frochoso
1990: Garcia de Celis 1997; Gonzalez Trueba 2007), Sistemul Central (Palacios and Marcos
1996) și Sierra Nevada (Gomez Ortiz 2002).
În ultimile doua decenii dezvoltarea Sistemului Geografic de Informare (GIS) a influențat în mod
direct și dezvoltarea modalităților de cartare geomorfologică, determinând o mai bună
caracterizare a distribuției spațiale a proceselor și formelor de relief (Pellitero 2009, Bishop et al
2012). Onoua dezvoltare a fost realizată prin analiza spațială a fenomenelor geomorfologice
 (Chang et al 2014). În cazul munților cu ghețari rezultați în ultima glaciațiune, noile metode de
cercetare permit reconstituirea paleoglaciațiunilor, precum și calcularea unor parametrii
topografici și morfologici caracteristici glaciațiunilor.(Pellitero et al 2016).Aceste date pot oferii
imformații paleoclimatice importante prin deducerea Equilibriun Line Altitude (ELA)/Chiar dacă
reconstituirea datelor Paleo-ELA a fost realizată pentru marea majoritate a munților Iberici în
ultimul deceniu (Serrano et al 2012,2013 Santos Gonzalez et al 2013), studiile ce au avut ca prim
obiectiv modelarea spațială a paleoglaciatiunilor sunt foarte puține.
Mediul semiarid din Munții Sierra Nevada este foarte unic, diferit față de ceilalți Munții
la nivelul Europei datorită unei altitudini ridicate dar și a unei latituidini coborâte , foarte apropiat
de bazinul Mediteranean.Primele studii referitoare la formele devrelief glaciale au avut loc în
secolul al 19 lea și începutul secolului al 20 lea(Schimper 1849, Macpherson 1875, Quelle 1908,
Obermaier 1916).Aceste cercetări au fost complectate în ultimul deceniu cu o avordare mai
științifică în ceea ce privește studierea geomorfologiei glaciațiunilor și periglaciațiunilor, la care
au fost adăugate studii palinologice, geocronologice și sedimentalogice(Gomez Ortiz and
Salvador Franch, 1992, Gomez-Ortiz et al 1998, 2012,2014, Oliva et al 2009, 2010, 2011, 2014,
2016 Anderson et al 2011, Jimenez-Moreno and Anderson 2012, Oliva and Gomez Ortiz
2012).Datorită unei bune înțelegeri a extinderii spațiale si cronologice a climatului cald respectiv
a caracteristicilor geomorfologice asocaciate, face ca Masivul Sierra Nevada să fie unul din cei
mai studiați munți din Peninsula Iberică (Oliva et al 2014). Totuși, cea mai detaliată hartă
geomorfologică a Masivului Sierra Nevada datează din secolul al 21 lea și se bazează pe datele
obținute de la Forțele Aeriene ale Statelor Unite (USAF) și Fotografiilor Aeriene ale Spaniei
realizate în perioada 1956-1957, chiar dacă aceste date ofer o cartografiere generală a
masivului.(Gomez-Ortiz 2002).
Lucrarea de față, bazată pe imagini satelitare cu o rezoluție mare, susținute de potografii
și observații de pe teren, analizează distribuția formelor glaciale și periglaciale existente în acest
masiv sudic din cadrul Peninsului Iberice.Datele menționate anterior sunt susținute cu analize
spațiale a formelor glaciare pentru o înțelegere mai bună a extinderii și evoluției proceselor
glaciale, precum a proceselor dimanice periglaciale din cadrul masivului Sierra
Nevada.Obiectivul acestei lucrări va fi atins dacă se vor rezolva următoarele probleme:
1) Îmbunătățirea hărților ce prezintă formele caracteristice glaciațiunilor, peroiglaciațiunilor
și formelor de pantă asocialte proceselor de ghețarilor prin utilizarea unor imagini cu o
rezoluție mai buna într-un program GIS.
2) Cuantificarea extinderii maxime a ghețarilor în timpul Ultimei Glaciațiuni, precum și
determinarea numărului de limbi de gheață (glacier tongues) precum și lungimea
acestora, grosimea și volumul dar și coeficientul ELA asociat.
3) Examinarea propietăților morfologice și topografice a formațiunilor glaciale și
periglaciale, corelater cu implicații de paleomedii și paleoclimatice.
4) Compararea geomorfologiei Masivului Sierra Neva cu caracteristicile geomorfologice
aferente celorlați munți din cadrul Peninsului Iberice în timpul ultimei Glaciațiuni.
II) Zona de studiu

Sierra Nevada se gășeste în partea sudică a Peninsului Iberice, la latitudinea de 36055/ -

37 09 N și o longitudine de 2042/ - 30 31/ V.(Fig 1)
0 /
 Fig 1:(a) Localizarea Masivului Sierra Nevada în cadrul Peninsului Iberice , (b) Localizarea
zonei studiate în cadrul arealului protejat , (c) distribuția văilor studiate în cadrul Parcului
Național Sierra Nevada

Acest masif este cel mai înalt din Centura Betique (Betique Range) dar și unul din cei mai înalți
munți din întrega Peninsulă Iberică , cu înălțimi ce depășesc 3000 m, cele mai mari înălțimi fiind atinse în
zona vestică, respectiv: Mulhacen(3478 m ) și Veleta (3398m).

În ultimile 8 milioane de ani partea vestică a Munților Sierra Nevada a fost supusă unor procese
de înălțare, înălțimile maxime depășint 3500m, ceea ce a determinat formarea unor pante abrupte și
formarea unei retele de scurgere incizive.(Sanz de Galdeano și Lopez-Garrido 1999).Localizarea
structurală a rocilor a jucat un rol important în modelarea morfologică a pantelor. Roca de bază
metamorfică prezintă foarte multe planuri de foliație și fracturi, a căror azimut și înclinare au influențaț
forța și eficiența eroziunii glaciare li periglaciale în zonele înalte în timpul Cuaternarului (Oliva et al
2014). Doua înaintări ale ghețarilor au avut loc în timpul ultimei glaciațiuni, acum 30 ka respectiv 19-20
ka ( 30,000 respectiv 19,000-20,000 mii de ani). (Gomez-Ortiz et al 2012, Palacios et al 2016). Prima
inaintare a glaciațiunii a fost mai mare față de restul deplasărilor la nivel global prezente în cadrul
ultimului maxim glacial. Creșterea la nivel global a temperaturilor după 19-20 ka (Clark et al 2009) a
determinat retragerea ghețarilor spre Sierra Nevada, dar au fost totuși prezente li niste înaintări ale
ghețarilor până în Holocen( Palacios et al 2016). Începând cu acest moment, activități periglaciale s-au
manifestat în zonele înalte, cu unele intercalații de fenomene glaciale efemere mai ales în partea nordicî,
ultima intercalație glacială fiind cunoscută sub denumirea de Mica Epocă de Gheață (LIA) (Oliva and
Gomez Ortiz 2012). Procesele geomorfologice au determinat alterarea putentica a micașistului din roca de
bază.
 Clima prezentă actual în Madivul Sierra Nevada este caracteristică petru condițiile semiaride
Mediteraniene. La o altitudine de 2500 m, temperaturile medii anuale sunt 4,40 C iar cantitatea anuală de
precipitații este 710 mm cantitate concentrată între lunile Octombrie și Aprilie.În vârful Veleta,
temperatura medie anuală a crescut în intervalul 2002-2013 de la valori negative la valori pozitive
scăzute, cu o valoare medie de 0,080C (Oliva et al 2016). Zonele înalte sunt caracterizate prin prezența
unei vegetații foarte rare, teren cu soluri slab dezvoltate, cu zone rare de turbărie în cadrul văilor cele mai
înalte și circuri glaciale.

Cea mai înaltă vale din partea vestică a masivului- zonă ce a fost studiată în cadrul acestei lucrări-
pe lângă formele de relief glaciale și periglaciale, precum și o serie de depozite la înălțimio mai mari de
2500 m , cuprinde și o serie bogată de istorisiri și dovezi ale activității umane (Gomez-Ortiz et al 2013).
Atât caracterul natural cât și cel istoric fac ca Sierra Nevada să fie un loc unic în partea sudică a
Peninsulei Iberice și acesta a fost și motivul pentru care au fost constituite Rezervația Biosferei
(Biosphere Reserve ) (1986). Parcul Natural (Naturla Park) (1989) și Parcul Național (National Park)
(1999).

III) Metodologie

Prima hartă ce prezintă distribuția caracteristicilor geomorfologice ale Masivului Sierra Nevada a
fost realizată de Messerli (1965) și Gomez-Ortiz (2002). Lucrarea de față dorește să prezintă o nouă hartă
mult mai corectă și mai detaliată a formelor de relief glaciale, periglaciale, aluvionale și a carscteristicilor
nivale. Harta se bazează pe propunerea realizată de Gomez-Ortiz (2002), la care au fost adăugate unele
îmbunătățiri și noutăți prin intermediul interpretării fotografiilor satelitare cu rezoluție mare ( imagini
ESRI globale:CNES/ Airbus Ds- Pleiades Satellite rezoluție de 0,5m, imagini Google Earth) și hărți
topografice (scara 1:25,000) în programe GIS. Aceste metode de studiu permit o caracterizarea a
extinderii spațiale mai bună, precum și o caracterizare mai corectă a proceselor morfologice dar și o
înțelegere a dinamicii mediului încă din perioada ciclului glacial Pleistocen.

Harta geomorfologică a fost realizată utilizând sistemul de carcare RCP77 de la Centrul național
de Cercetare Știinșifică (Centre National de la Recherche Scientifique ) (Joly 1997). Conform acestui
sistem, legenda hărți este constituită din 24 de elemente grupate în 7 sisteme. Elementele au fost cartate
prin intermediul unui program GIS (ArcGIS 10,3,1), având ca suport aerofotograme (Googgle Earth
7,02,2015) și fiind susținute de date colectate de pe teren, toate informațiile fiind editate într-un program
de grafică (Corel Draw x5).Topografia și caracteristicile morfologice ale unor elemente glaciare (morene)
și a unoir elemente periglaciale ( roci de origine glaciară, limbi de gheață) au fost examinate și intercalate
pentru a determina distribuția preceselor geomorfologice caractersitice climatului rece.

Modelarea extinderii spațiale maxime a paleoglaciațiunilor în timpul Ultimei Glaciațiuni a fost

realizată într-un program GIS utilizându-se aplicația GlaRE (Pellitero et al 2016), ce este codată în Piton
și este operată de un program ArcGIS. Procesul de modelare a constat în patru pași: (1) crearea direcției
de curgere prin urmărirea talvegului văilor; (2) determinarea stresului, utilizând o valoare standard pentru
vaile glaciare (100Kpa) (Pellitero et al 2016); (3) calculul grosimii curgerii de gheață pe baza digitizării
modelului terenului, la o rezoluție de 5 m, folosind datele provenite de la Institutul Naționsl de Geografie
al Spaniei – precum și datele provenite de la cele doua metode anterior menționate; (4)Interpolarea
suprafețelor glaciale folosind harta topografică de la pasul 3, modelul digital al terenului, a aplicația cu
ajutorul căreia să scoatem grosimea ghețarului, funcție de formele de relief rămase în urma ghețarilor (
morene laterale). Această aplicație (tools- instrument?)permite reconstituirea suprafețelor paleoglaciale
dar și calculează lungimea acestora, grosimea gheței și volumul aferent fiecărei văi glaciale. Ar trebui să
menționăm că aceasta abordare prezintă unele incertitudini ce au fost abordate de Pellitero et al (2016).

Aceste rezultate au fost utilizate împreună cu Linia de Altitudine Echilibrată (Equilibriun Line
Altitude) (ELA) pentru a se determina ELA în momentul extinderii maxime a glaciațiunii.În lucrarea de
față am estimat ELA utilizând doua din cele mai comune metodedin literatura științifică : Rația de
Acumulare (The Acummulation Area Ratio) (AAR). Am determinat acest element urtilizțnd un interval
de 5 m și o valoare medie de 0,67 pentru metoda AAR și 1,75 pentru metoda AABR.

IV) Rezultate

Zona de studiu inclusă în arealul protejat al Parcului Național din Sierra Nevada cuprinde o mare
varietate de forme de relief și depozite generate în timpul Ultimei Glaciațiuni și respectiv în timpul
procesului de retragere a gheței (Fig 2)

Fig 2 Harta geomorfologică a zonelor înalte din Sierra Nevada

 Procesele geomorfologice au modelat și modifcat formele de relief preexistente într-o formă mai
mică sau mai mare, funcție de morfologia inițială a formațiunilor, topografie dar și de intensitatea și tipul
proceselor morfologice.

IV.1) Geomorfologia glacială

Urma fostelor activități glaciale în zonele înalte ale masivului sunt observate prin intermediul
unei serii diverse de fenomene. Partea cu pantele cele mai abrupte din nordul Masivului Sierra Nevada a
favorizat prezența unor fenomene erozionale datorită glaciațiunii mult mai intense față de sud.Atât
eroziunea glacială cât și procesele periglaciale post glaciale au determinat dezvoltarea unui perete vertical
în partea de nord, în timp ce pantele din sudul și vestul masivului prezintă pante mai line și circuri
glaciare mai puțin incisive.(Fig 3)

Fig3: Vedere panoramică ce prezintă disimetria dintre panta N și panta S-V: (a) partea N a vârfului Mulhacen; (b)
Panta S-SW a vârfului Mulhacen; (c)partea N a vârfului Veleta; (d) Panta W a vârfului Veleta
Au fost identificate un total de 65 de circuri glaciare în arealul studiată. Aliniamentul W-E al
masivului Sierra Nevada a determinat pastrarea circurilor glaciare, marea majoritate a lor fiind distribuite
pe direcția SE (14 ), E,N și NE (10). (Fig 4)

Altitudinea la care se găsesc circurile glaciare este cuprinsă între 2451 și 3227. În zona
pantelor sudice, circurilor glaciare sunt distribuite la altitudine medie de 2969 m, în timp ce în partea
nordică altitudinea medie este 2847 m. Se poate observa un aspect clar conturat în ceea ce privește zonele
acoperite de circuri glaciare, cele din nord fiind mai mari (0,68 km2) față de cele din sud (0,55 km2).
Circurile glaciare din partea vestică a masivului prezintă o suprafață mai largă de extindere- 1,5 km2.

Alte forme de eroziune glaciare fantastice sunt distribuite în jurul circurilor glaciare și a
văilor glaciare.Unele din suprafețele nivelate prezintă urme de deplasare a ghețarilor, urme ce au
observate și în unii bolovani prezenți de-a lungul văilor.

Alte forme depoziționalke glaciale sunt răpspândite în Sierra Nevadas.În timp ce circurile
glaciale se găsesc numai în Parcul Național, morenele pot fi observate și în cadrul Parcului Natursl.Există
o categorie largă de morene ce se găsesc în cadryul Masivului Sierra Nevada, funcție de tipul de
glaciațiune. (fig 5), ce a fost determinat de diferitele stadii ale glaciațiunii.
 Fig 4: Topografia principală și caracteristicile morfologice ale circurilor glaciale

Fig5: Exemple de formațiuni glaciale din Masivul Sierra Nevada: (a) praguri glaciale; (b) urme de deplasare a
ghețarilor (c) bolovani haotici; (d) morene frontale; (e) morene laterale

Morenele laterale sau morenele latero-frontale se găsesc în general în zonele mai

strâmpte și în zona pantelor ce coboară din partea superioară a masivului.Se găsesc în general lal o
altitudine de 1935 m, cu o medie de 2001 m în partea nordică a pantelor și 1868 m în partea sudică. Cel
mai coborât depozit se găpsește la altituidnea de 1684 m pe Valea Valdeinfierno și 1689 m pe Valea
 Poqueira, în zona nordică și sudică a pantelor.Câteva sisteme de morene sunt distribuite cele mai înalte
respectiv cele mai coborâte morene, ceea ce sugerează diferite faze ale avansării și retragerii glaciațiunii.

IV.2) Forme de relief Perigleciale

Cel mai înalt vârf și platou nu au fost afectați de ghețari în timpul Ultimei Glaciațiuni,
dar au fost afectați de intensele procese periglaciale. În cadrul celor mai înalte platouri ce se găsesc la
altitudini de peste 3000m, au fost identificate cercuri sortate macrometric, cum sr fi cazul platourilor
Mulhacen și Machos. (Fig6). Mediile non glaciale interceptate la altitudini de 1100m-1200m au fost
afectate de activități periglaciale, determinând formarea unor pante foarte întinse.

Fig 6: Exemple de caracteristici periglaciale din cadrul Masivului Sierra Nevada, formate în diferite etape: (a) cercuri
concentrice formate în timpul Ultimei Glaciațiuni;(b) roci de origine glacială formate în timpul dezghețului;(c) lobi activi;
(d)lobi de soliflucțiune dezvoltați în timpul Holocenului (e) coni de depozitare activi în prezent

Dezghețul a favorizat dezvoltarea elementelor asociate permafrostului, elemente interceptate mai

ales în zona circurilor glaciale. Rocile de origine glacială și lobii circurilor de nivație sunt alcătuite din
debris înghețat, cu unele bucăți de gheață sau lentile de gheață, care se deplasează de-a lungul unei văi sau
pante prin deformarea gheței din compoziție.(French 2007). Su fost propuse mai multe definiții pentru
fiecare element menționat anterior, pe criterii genetice, morfologice sau topografice (Hamilton și Whalley
1995; Harrison et al 2008). În acestă lucrare, termenul de lobi ai circurilor de nivație se referă la elemente
localizate sub vărfurile versantului, la baza pantelorși cu o lățime mai mare decât lungime, restul
elementelor relaționate cu permafrostul vor fi considerate ca roci de origine glacială.

Au fost identificate 50 de roci de origine glacială și 36 de lobi ai circurilor de nivație în cadrul

masivului Sierra Nevada. Rocile de origine glaciară au diverse mărimi, variind de la 77 la 1366m în
lungime și 35-700 m lățime, în timp ce lobi circurilor de nivație au lungimi cuprinse între 90 și 440 m și
lățimi de 26 și 292 m.Deci, se poate deduce că suprafața ocupată de rocile de origine glaciară este mai
mare (5,7 ha) față de suprafața ocupată de lobi circurilor glaciare (1,3 ha).Acestea sunt distribuite în văi și
pante, altitudinile la care elementele sunt înregistrate variind între 2500 și 3200m, ceea ce sugerează
diferite etape de formare. În general, rocile de origine glacială sunt mult mai comune decât lobi circurilor
de nivație în partea vestică a masivului, unde înălțimile sunt mai mari.(Fig 7 și 8).

O mare varietate de forme de relief datorate soliflucțiunii s-au dezvoltat în văile mai înalteîn
ultimul mileniu, la altitudini cuprinse între 2500 și 3000m. Curgerile de debris sunt foarte comune în zona
pantelor înalte ale masivului, mai ales în apropierea zonelor cu zăpadă.Crioturbatia (cryoturbation)
determină formarea cercurilor bine sortate, la altitudini de 2700m.

Fig7: Distribuția și topografia principală a rocilor de origine glacială

Fig8: Distribuția și topografia lobilor circurilor de nivație

 IV.3) Alte forme de relief și depozite

Relieful zonelor înlte include și alte forme geomorfologice și depozite formate de procese
geomorfologice.Mica ce a fost puternic alterată datorită ciclurilor de îngheț dezgheț a determinat formarea
unei cantități importante de debris, constituit din fragmente de diferite mărimi dar și fragmente de roci ce
au fost deplasate de mișcarea maselor sau procesele aluviale. Aceste procese sunt susținute și de rezistența
scăzută a solului dezvoltat în zona pantelor abrupte ale masivuli Sierra Nevada.

Procesele nivale din ziua de azi sunt corelate cu activitatea avalanșelor, acestea constituind
principalul proces de modelare geomorfologică în timpul ierni atunci când relieful este acoperit de
zăpadă.Atunci când zăpada se topește, crește cantitatea de apă scursă pe versanți, ceea ce determină
accentuarea fenomenelor de eroziune și mobilizeaza sedimentele, dar determină și creșterea nivelului
hidrostatic.

În afara proceselor periglaciale din zona pantelor, acumularea de material se realizează și prin
intermediul prăbușirior de roci și alunecări,Procesele aluviale se produc mai ales în sezonul topirii
zăpezii. Curgerile de apă determină redistribuirea materialului depozitat și transportarea lui pe pantă.
Pantele abrupte ale râpelor Masivului Sierra Nevada favorizează prezența unui sistem de drenare incisiv,
cu uele procese de eroziune în zonele depoziționale active.

În zonele relativ drepte, în interiorul circurilor și în partea inferioară a văilor înalte se găsesc
anumite zone umede.În aceste zone fără scurgeri sau cu un debit moc de pierderi, se dezvoltă soluri
bogate în material organic.Aceste zone sunt cunoscute sub denumirea de borreguiles.

IV.4) Reconstrucția paleoglaciațiunilor

Distribuția depozitelor de morene joase ne permit deducerea extinderii ghețarilor în timpul

Ultimes Glaciațiuni în Masivul Sierra Nevada.

Relieful incisiv prezent în Sierra Nevada anterior glaciațiunii a îndeplinit condițiile necesare petru
extinderea și geomorfologis ghețarilor, și prin urmare nici un teren de gheță nu s-a format în arealele
înalte ale Masivului Sierra Nevada. Volumul total de gheață era 3,9 km3 , se extindea pe o siprafață de
104,6 km2. Panta cea mai sudică era constituită dintr-o suprafață înghețată, ce se întindea pe o suprafață
de 57,6 km2 față de 47 km2 ce se găsea pe panta nordică. Transformat în procente, partea sudică conține
58% iar partea nordică 48 % din totalul de gheță.

Grosimea maximăa gheței a fost inregistrat în interiorul circurilor glaciare sau la confluența
diferitelor sisteme glaciale.(Fig 9), atingând o valoare maximă de 135 m în anumite văi. Circurile glaciare
nu erau totsl acoperite de gheță datorită topografiei în trepte a văi, ce a favorizat deplasarea gheței de-a
lungul văii.Sistemele glaciare erau alcătuite din câțiva afluenți ce compuneau o suprafață și un volum mai
mare de gheață, așa cum s-a întâmplat la Trevelez (16,8 km2, 0,8 km3) sau la Valdesaillas Valdeinfierno
(10,8 km2, 0,3 km3). (tabelul 1)
 ,

Fig9: Reconstituirea paleoglacială bazată pe localizarea morenelor aflate la cele mai mici altitudini, formate în timpul
extinderii maxime aUltimei Glaciațiuni.

Glaciațiile alpine s-au limitat mai mult la văile lor, unele zone cu ghețari mai mici fiind întâlnite
în arealele apropiate văilor, așa cum a fost și în cadrul văilor San Juan și Mora.Cei mai lungi ghețari
glaciali se găsesc pe panta sudică a Masivului Sierra Nevada, aceștia fiind Trevelez și Lanjaron, cu o
lungime de 9,8 km respectiv 9,2km.În părțile inferioare. Ghețarii au fost canalizați în văi lungi de câțiva
km și lcu o lățime cuprinsă între câțiva metri și 450 m.

Morenele lăsate de acești ghețari în timpul maximului Ultimei Glaciațiuni se găsesc la o altitudine
cuprinsă între 2371- 2659 m (cu o medie de 2515 m) în partea nordică și 2546- 2751 (cu o medie de 2651
m) în partea sudică.ELA evidențiează o creștere spre partea estică în panta suică, unde cel mai coborât
relief glacial se găsește congform ELA la altituidini de 2700-2750m, în comparație cu partea vestică unde
altitudinile nu depășesc 2550-2600m.

V) Discuții

Lucrarea de față este o revizuire a lucrării publicate în naul 2002 utilizând imagini aerospațiale
provenite de la USAF Aerial Photography of Spain, date colectate în perioada 1956 -1957 (Gomez-Ortiz
2002). Posibilitatea procurării unor imagini satelitare cu rezoluție mare dar și posibilitatea de utilizare a
unor programe de tip GIS, permite o mai bună cartare a caracteristicilor geomorfologice ce determină o
mai bună caracterizare a ghețarilor sau a proceselor post glaciale din Masivul Sierra Nevada.

V.1) Caracteriszarea topografică și morfologică a fenomenelor glaciale și periglaciale

Condițiile climatice regionale dion cadrul Masivului Sierra Nevada sunt caracterizate prin
temperaturi ridicate și cantități reduse de precipitații, comparativ cu ceilalți munți din Peninsula Iberică.
Izoterma de 00 din Sierra Nevada este în acest moment localizată la altituidinea de 3400 m (Oliva et al
2016), comparativ cu 2500m așa cum este în cadrul Munților Cantabrian (Munoz 1982) și 2725 m în
Pirinei (Barrio et al 1990). Condițiile climatice actuale ajută la o mai bună distribuție și întelegere a
caracteristicilor periglaciale din Sierra Nevada comparativ cu alți munți din Peninsula Iberică, precum și
deducerea condițiilor paleoclimatice în timpul maximului Ultimei Glaciațiuni.

Cel mai înalt vârf și rift a fost localizat deasupra mediului glacial în timpul Ultimei
Glaciațiuni.Aceste rifturi delimitează circurile glaciale, ce au putut fi definite ca cavități, deschise în
partea inferioară și limitate în partea superioară de o creastă în trepte, ce este arcuit în plan (Evans and
Cox 1974, Glasser and Bennett 2004, Barr and Spagnolo 2015).Circurile glaciale din Sierra Nevada se
găsesc la altitudini cuprinse între 2451 și 3227m, cea mai mare altitudine la care au fost reperate fiind în
partea estică a pantei sudice.(fig4).Abundența crescută a circurilor glaciale pe panta nordică , precum și
altitudinile ridicate la care se găsesc acestea pe panta sudică, este o caractersitică ce se regăsește la toți
munții din Emisfera nordică( Trenhaile 1975. Evans 1977, Evans and Cox 1995).Circurile glaciale din
Sierra nevada sunt localizate la altitudini de 300 -1000m mai sus decăît circurile glaciale prezente în
ceilalți munți din Peninsula Iberică. Aceste altitudini sunt similare cu diferența ELA dedusă pentru
extinderea maximă a Ultimei Glaciațiuni între Sierra Neva și munții din nordul Peninsulei Iberice (Perez-
Alberti și Vlacarcel 1998, Perez-Alberti et al 2004)/ În Pirinei Centrali, circurile glaciale ”aflorează” la
altitudini cuprinse între 2500m -2700m, fiind aproape inexistente la altitudini sub 2100m (Garcia-Ruiz et
al 2000). Aceste altitudini sunt mai reduse în zonele umede ale Munților Cantabrian, unde circurile
glaciale pot fi găsite la altitudini cuprinse între 1745-2080 m. (Ruiz Frrnandez et al 2009*)Cât privește
mărimea acestor circuri glaciare. Se observă că ele sunt mai mari în Masivul Sierra nevada (67,2 ha) față
de Pirinei Centrali, unde ating o suprafață medie de 34 ha (Garcia-Ruiz et al 2000) sau Munții Cantabrian
unde suprafața este cuprinsă între 11 și 37 ha (Ruiz Fernandez et al 2009, Gomez-Villar et al 2015). Cel
mai mare circ glaciar prezent în Sierra Nevada se considera a fi rezultatul unor procese de alterare
puternică a rocii de bază ce a favorizat dezvoltarea unor goluri erozionale în zonele cele mai înalte ale
văilor. (Gomez-Ortiz 2002). Unele zone întinse și drepte din interiorul circurilor glaciare sunt bogate î
biodiversitate (Molero –Mesa și Perez Raya 1987) și din punct de vedere isotric, au fost extinse de
ciobani prin intermediul scurgerilor datorită topirii zăpezi (Oliva 2009) și au fost utilizate pentru
dezvoltatea paleomadiilor.(Oliva et al 2011, Jimenez-Moreno și Anderson 2012).

Un model al distribuției a fost detectat în depozitele de morene inferiore din cadrul Masivului
Sierra Nevada, elevațiile mai mari fiind evidențiate în partea estică a pantei sudice, după cum reiese din
lucrarea Oliva et al (2014).Distribuția morenelor afalte în zonele inferioare a permis calcularea suprafeței
totale de gheață existente în Sierra Nevada ăn timpul punctului maxim al Ultimei Glaciațiuni. Chiar dacă
în acest masiv se găsesc unele din cele mai înalte vârfuri din Peninsula Iberică, relieful abrupt al
masivuuli a permis instalarea unui regim glaciar pe suprafeță redusă (104,6 km2) în comparație cu
masivurile din Peninsula Iberică care prezintă altituidini mai scăzute.În cadrul bazinului superior al
Garona Fernandes et al (2007) au reconstituit o extindere a ghețarilor pe o suprafață de 852 km2 , Serrano
et al (2012) au estimat cu aproximație o suprafață a gheței de 91 km2 pentru Masivul Central și Estic al
Munților Picos de Europa și Ruiz-Fernandez et al (2016) au dedus o extindere de aproximativ 73 km2
pentru Masivul Vestic , Vieira (2008) a propus extinderea maxină a suorafeței înghețate de 66 km2 pentru
câmpurile de gheață formate în Sierra de Bejar, amândoua masive regăsindu-se în Central Iberica Range.
Cronologia punctului de glaciațiune maximă a fost determiantă pentru Sierra Nevada prin intermediul
datării cosmogenetice, rezultând 30-32 ka (Gomez-Ortiz et al 2012, Palacios et al 2016). Astfel ,Sierra
Nevada reprezintă o zonă de tranzit privind cronologia extinderii maxime a gheței între munții NV, unde
s-a propus că perioada extinderii maxime a fost 35-45 ka cal BP(Jimenez and Faries 2002, Moreno et al
2010, Perez-Alberti et al 2011, Serrano et al 2012,2013.2015 Nieuwendam et al 2015 Ruiz –Fernandez et
al 2016) dar și în Pirinei și Central Iberian Range unde punctul de maxim local a fost inderceptat în
timpul Etapei de Izotop Marin4 (Marinhe Isotope Stage 4) cu o avansare a gheței sincronizată cu
MAXIMUL Ultimei Glaciațiuni (Pallas et al 2006, Delmas et al 2008,2011 Palacios et al 2011,
2012,2015, Carraso et al 2013, Garcia –Ruiz et al 2014). Sistemele diferite de morene identificate în
cadrul mediului glacial în timpul extinderii maxime (fig2) corecpunde cu diferitele etape glaciale ce au
fost deja datate în cadrul altor studii , cum ar fi Oldest and Younger Dryas (Gomes-Ortiz et al 2012,
Plalacios et al 2016) precum și faza/ perioada rece din timpul Holocenului ce imclude LIA (Gomez-Ortiz
et al 2009, Oliva and Gomez Ortiz 2012).

În ceea ce privește delelalte eroziuni și procese depoziționale de relief glacial și depozite (praguri
glaciale, urme de deplasare a ghețarilor, bolovani, etc) nu se poate realiza un model pentru acestea. Sunt
distribuite pe o arie foarte mare, la altitudini diferite, fiind mult mai bine conservate la altitudini mai mari.
Aceste caracteristici pot fi indici ai diferitelor stadii glaciale, și în anumite cazuri pozișia lor relativ
monostratigrafică poate fi utilizată pentru a deduce un timp aproximativ de apariție.

Fenomenele periglaciale se găsesc mai ales în zonele superioare, de la altitudini de 1100-1200m

până în partea superioară a munților.(Gomez –Ortiz și Salvador Franch 1992). Distribuția acestora
sugerează o alternanță a perioadelor de rece-cald ce au existat în Sierra Nevada din Timpul Pleistocenului.
Depozitele din partea inferioară s-au dezvoltat în timpul perioada rece a Ultimei Glaciațiuni, în timp ce
procesele periglaciale la altitudini de 2500m sunt active actual.
 În afara arealului ocupat de ghețari, au fost găsite câteva roci de origine glacială și lobi ai
circurilor de nivație, multe dintre aceste elemente fiind formate în timpul proceselor de dezgheț, după
cum reiese din lucrarea lui Oliva et al (2016).Rocilke de origine glacială se dezvoltă în zonele de sub linia
ELA sau ăn zone deasupra acestei linii, unde topografia zonei nu a permis acumularea zăpezii și
transforamrea ulterioară a acesteia în gheață. Cel mai coborât punct la care se pot întâlni aceste roci de
origine glacială este 2505 m în Valea San Juan. Mai bine de 3 din cele 50 de zone cu roci glaciale cartate
în Sierra nevada s-au dezvoltat în timpul ultimei glaciațiuni în afara zonelor cu gheață, în timp ce restul s-
au format în timpul proceselor de dezgheț. Această ultimă categorie( cele formate în timpul procesului de
dezgheț) s-au format mai ales în perioada Bolling-Allerod ce a urmat dispariția ghețarilor, și deci s-au
dezvoltat în condiții paraglaciale(Palacios et al 2016). Astăzi, există un rock glaciers activ în circul Veleta
derivat din glaciarul LIA ce se găsește într-un proces de degradare datorită încălzirii din ultimul deceniu a
părții sudice a Peninsulei Iberice. (Gomez –Ortiz et al 2014).

În consecință, varietatea altitudinilor la care pot fi interceptate rock glaciers nu reprezintă

unindice al condițiilor paleoclimatice ci este o consecință a etapelor de dezghețare ce au avut loc în cadrul
masivului odată cu Pleistocenul Târziu(Late Pleistocene).Rock glaciers prezintă dimensiuni variate, o
valoare medie fiind 5,7 ha. În Sierra Nevada acestea sunt de doua ori mai mari decăt cele întâlnite în alti
munți din Peninsula Iberică, în Pirinei zonele cu rock glaciers activiocupa 3ha (Serrano et al 1999),
precum și Munții Cantabrian unde s-a aproximat tot o suprafață de 3 ha (Redondo-Vega et al 2005) și în
Masivul Fuentes Carrionas ( Pellitero 2012).

Un model asemănător a putut fi observat și în cazul lobilor circurilor de nivație (protalus lobes) ce
acoperă o suprafață de aproximativ 1,3 ha. Chiar dacă nu există date referitoare la vărsta lor absolută,
poziția lor morfologică comparativ cu cea a complexului de morene, sugerează că mare parte din acești
lobi s-au format în timpul Ultimei Glaciațiuni, în afara zonei cu ghețari la altitudini mai mici de 2500m,
totuși, mare parte din acești lobi s-au dezvoltat în perioada dezghețului până în prezent, când au fost
întâlniți unii activi alături de circuri glaciare la înălțimi mari. Cum ar fi zona nordică Mulhacen (fig 6c).În
alte zone, cum ar fi Pirinei Centrali, lobi circurilor de nivație au fost întâlniți la altitudini de 2850
(Gonzalez-Garcia et al 2016).Lobii circurilor de nivație activi în Pirineii Centrali sunt de diensiuni mai
mici în comparație cu cei activi din Sierra Nevada, cu o suprafață medie de 0,9 ha în Masivul Maladeta
(Pirineii Centrali Gonzalez-Garcia et al 2016).

V.2) Condițiile paleoclimatice și ELA

Relieful abrupt al Masivului Sierra Nevada a determinat un ELA aferenbt extinderii maxime
situat la 2515 m pe panta nordică și 2649 m pe panta sudică, unde ăn restul Masivelor Iberice valoarea era
situată sub altitudini de 2000m- exceptând Pirinei Estici unde era localizată la 2100m- cu altitudini sub
1000m în NV . (Perez-Alberti et al 2014), Aceste altitudini pot fi corelate cu tendința de creștere ELA de
la N la S (influența latitudinii) și V la E (datorită influenței oceanului Atlantic mai rece comparativ cu
apele Mediteranei) (Oliva et al 2014). Distribuția morenelor la partea inferioară în cadrul Maivului Sierra
Nevada confirmă acest model, cu prezența la altitudini mai ridicate în zona pantelor sudice și estice,
caracteristici ce pot fi traduce prin valori mai ridica ELA în aceste zone. Acestea se datorează unui climat
mai cald în zonele sudice și estice datorită influenței Mediteranei, în timp ce părțile nordice și vestice au
fost înfluențate de temperaturiile continetale și clima rece Atlantică, ce a determinat prezența uor
temperaturi mai scăzute, și deci un ELA mai scăzut.(Oliva et al 2014).
 Totuși, diferența mari referitoare la latitudinile ELA se regăsesc între doua văi apropiate, în
cadrul Masivului Sierra Nevada. Acest facpt se poate datora condițiilor topografice contrânse de climatul
regional , ce poate induce apariția unor microclimate controlate de dezvoltarea ghețarilor, așa cum reiese
din lucrarea lui Palacios et al (2016), studiu realizat pentru ultima etapă a procesului de dezgheț. Un
astfel de exemplu poate fi întâlnit la Hoya de la Mora unde ELA se găsește la altitudini de 2371 m și unde
valea cea mai apropiată și cu o suprafață mai mare San Juan prezintă un ELA situat la altitudinea de 2630
m, în ambele cazuri sistemul de morene a fost generat în timpul punctului maxim al glaciațiunii, fiind
datate 20-21 ka.(Palacios et al 2016). Exceptând topografia locală (Hoya de la Mora, circuri glaciare mari,
San Juasn văi abrupte alpine) această diferență de 260 m – care poate fi transformată într-o diferență de
1,60C- a fost compensată prin intermediul unei acumulări mai mari de zăpadă în partea estică mai expusă
a circurilor, unde zăpada depusă suplimentar era redistribuită prin inermediul vânturilor de vest. De
asemenea, cea mai adâncă male prezintă valori ELA mai mici în comparație cu văile mai largi. Radiația
solară se poate manifesta mai mult în cadrul văilor mai largi, deci creșterea ablației și reducerea
sistemului glacial, ceea ce determină valori ELA mai mari.Contrar, văile mai incisive sunt protejate de de
radiația solar în comparație cu văile deschise, deea ce determină formarea unor ghețari mai inguștiș i
valori ELA mai mici. Aceasta este situația văilor San Juan și Guarnon, unde chiar dacă sunt localizate
unele lângă altele, valorile ELA sunt localizate la latitudini de 2630 și 2465 m.

ELA poate fi utilizată în studiul condițiilor regionale paleoclimatice (Lie et al 2003).În cazul
Sierra nevada, complexitatea sistemului climatic regional precum și terenurile abrupte generează prezența
unui spectru larg de microclimate în ceea ce privește vântul, temperaturile , cantitatea de zăpadă
acumulată, etc(Pereira et al 2016). Luând în considerare controlul topografical ELA asupra zonelor din
Sierra Nevada, putem deduce cu aproximare condițiile paleoclimatice pentru perioada cu cea mai mare
extindere glacială în timpul Ultimei Glaciațiuni. Luând în considerare pierferile de temperatură verticale
actuale pentru partea sudică și nordică a Masivului Sierra nevada , unde valorile sunt de 0,50 respectiv
0,650C la 100m-1 și știind că valorile ELA sunt situate la altitudinile de 2515-2649, temperatura medie
anuală în zonele cele mai înalte era cuprinsă între -4 și-60C. Aceste date se potrivesc și cu modelulu ce
arată lipsa unor medii cu ghețari în timpul Ultimei Glaciațiuni în zonele înalte din Sierra nevada, unde s-
au dezvoltat cercuri sortate macrometric. (macrometric sorted circles). A ctual, aceste caractersitici
periglaciale se formează doar în cadrul platourilor unde sunt prezente condiții criogenetice intense și
permafrostul este prezent continuu.(Washburn, 1979, French 2007). Deci putem deduce că zonele înalte
din Sierra Nevada care nu prezentau ghețari în timpul Ultimei Glaciațiui, prezentau condiții de
permafrost. Aceste condiții e posibil a se fi dezvoltat până lq altitudini de 2500m conform rock glaciers
pornind din valea San Juan până la baza observatorului Mojon del Trigo.

VI) Concluzii

Cunoștiințele în lumea științei despre Ultima Glaciațiune au crescut în ultimul deceniu cu

dezvoltarea datării absolute dar și a tehnologie și a programelor- precum GIS – ce pot oferii o mai bună
descriere a impactului condițiilor climatului rece asupra morfologiei terenuuli în zonele montane. În cazul
Masivului Sierra Nevada, cel mai mare masiv din partea Sudică a Europei,progresele au fost realizate în
ultimii ani, prin determianrea cronologică a perioadei de extindere maximă a glaciațiunii în zonă, dar
succesiv a fost realizată și o caracterizare mai bună a fenomenelor glaciale și periglaciale.
 Prin intermediul datelor de teren, observațiilor topografice și imaginilor satelitare cu rezoluție
mare prelucrate în sistemul GIS, am reusit realizarea unei npoi hărți geomorfologice a zonelor înalte din
Sierra Nevada.De asemenea, am reușit să modelăm distribuția ghețarilor în timpul ultimei Glaciațiuni
Pleistocene. Toate acestea au permis obținerea de răspunsuri la întrebări ce au apărut în literatura
științifică, dintre care putem aminti: extinderea totală a glaciațiunii în cadrul masivului, determinarea
ELA și as condițiilor paleoclimatice asoviate, identificarea distribuției inferioare a permafrostului în
timpul Ultimei Galciațiuni, precum și determinarea unei descriere corecte a caracteristicilor topografice și
morfologice a formelor de relief glaciale și periglaciale din Sierra Nevada.

Metodologia utilizată în acest studfiu pentru modelarea extinderii paleoglaciațiunii a fost corectă
și a permis obținerea unor rezultate mult mai bune în comparație cu cele din trecut, precum și obțiberea de
noi date referitoare la extinderea spațială a caracteristicilor glaciațiunii și paleclimatice din timpul Ultimei
Glaciațiuni. Paleoglaciațiunile suntm ult mai bine reprezentate în această zonă unde morenele remanente
sunt mult mai bine conservate, precum și în zona văilor abrupte. În alte cazuri, absența formelor de relief
glaciale, permit o mai bună modelare a extinderii gheței.

Localizarea la limită a Masivului Sierra Nevada între Oceanul Atlantic mai rece și Marea
Meditereană mai caldă, a influențat distribuția glaciațiunii (circurilor glaciale) dar și a caracteristicilor
periglaciale (rock glaciaers, loburile circurilor de nivație) la altitudini mai joase în partea vestică a
masivului comparativ cu partea estică. Dezvoltarea glaciațiunii în timpul Ultimei Glaciațiui a fost în mod
normal, puternic înfluențată de condițiile climatice din partea sudică a Peninsulei Iberice, dar au fost
resimțite și influențele climatice locale datorate terenuui abrupt. Modelarea paleoglaciațiunilor confirmă
de asemenea inexistența unor ghețari în zonele de platou la altitudini mari, unde temperaturiile medii
anuale erau de -4 respectiv -60C și prin urmare erau supuse la procese periglaciale intense. Condițiile de
înghț permanent erau prezenta la altitudini de maxim 2500m.