Cursul nr. 1.

Bibliografie

1. Ispas, C., ş.a.- Ergonomia Maşinilor-Unelte, Ed.Tehnică., Bucureşti, 1984.

2. Alexandru, V.- Ergonomie. Elemente generale. Ed. Lux Libris; Bv, 1997.
3. Neagu, V. - Ergonomie forestieră, Reprografia Universităţii Braşov, 1980.
4. Anghelescu, V.- Elemente de ergonomie aplicată, Ed. Politică, Bucureşti, 1971.
5. Manolescu, A.- Curs de ergonomie şi organizarea ergonomică a muncii, vol.I. Academia de
Studii Economice, Bucureşti, 1993.
6. Burloiu, P. - Ergonomia şi organizarea ergonomică a muncii. Ministerul Învăţământului,
Bucureşti, 1993.
7. Drăghici, A. – Ergonomie. Reprografia Universităţii Transilvania, Braşov, 2003.
8. Drăghici, A. – Ergonomie,vol I. Noi abordări teoretice şi aplicative. Editura Politehnica,
Timişoara, 2006, ISBN: 973-625-270-1, 973-625-168-3(vol.I).
9. Ionescu, M. – Ergonomie. Reprografia Universităţii Transilvania, Departamentul pentru
Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă (DIDIFR), Braşov, 2006.
10. Neagu, V.- Îndrumarul lucrărilor practice de ergonomie. Reprografia Univerităţii
din Braşov, 1981.

ERGONOMIA ŞTIINŢĂ INTEGRATĂ CU LEGI PROPRII

1. Consideraţii generale cu privire la ergonomie

Psihologul englez Murrel propune denumirea de Ergonomie (etimologia de la grecescul: “ergon”,

putere, muncă, forţă şi “nomos” ştiinţă, teorie, lege, regulă, descriere).
Ergonomia a apărut ca o necesitate a creşterii eficienţei activităţii umane în condiţiile dezvoltării
economice şi sociale a omenirii.
ERGONOMIA este o ştiinţă interdisciplinară care studiază relaţiile dintre om, maşină şi mediul
de muncă în perspectiva identificării căilor de îmbunătăţire a metodelor, mijloacelor şi ambianţei
muncii în concordanţă cu posibilităţile omului, cu trăsăturile multidimensionale ale fiinţei sale.
ERGONOMIA are legi şi principii proprii pe baza cărora se stabilesc condiţii de solicitarea a
omului în procesul muncii în scopul valorificării optime a potenţialului uman. În ergonomie, eficienţa
maximă a muncii se realizează prin adaptarea acesteia la om, prin armonizarea solicitărilor la care este
supus omul cu posibilităţile sale.
Efectele ergonomiei:
- creşterea eficienţei utilizării mijloacelor de producţie;
- menţinerea la un nivel ridicat a capacităţii de muncă a personalului muncitor.
OM Producţie
Capacitate de muncă
(SUMĂ DE APTITUDINI FIZICE ŞI INTELECTUALE,
EXPERIENŢA ACUMULATĂ)

În procesul de producţie omul ocupă un loc de muncă.

Din analiza sarcinilor sau operaţilor care se execută la locul de muncă rezultă:
- cerinţe faţă de om:
a. starea de sănătate;
b. caracteristici psihofiziologice;
c. dimensiunile antropometrice ale organismului uman;
d. pregătirea profesională;
e. aptitudini, cunoştinţe, atitudini şi experienţă.

- omul, pentru utilizarea raţională a capacităţii de muncă solicită condiţii ca:

a. metode de muncă;
b. mijloace de producţie;
c. ambianţa în care se desfăşoară munca;
d. factori care influenţează gradul de oboseală sau starea sa de sănătate;
e. durata schimbului;
f. dimensionarea şi locul perioadei de odihnă.

Satisfacerea acestor condiţii implică creşterea productivitaţii, în condiţii de efort minim din
partea omului.
Concluzie: Înmănuncherea unitară a unor relaţii optime OM- MIJLOC DE PRODUCŢIE
(MUNCĂ)-OBIECTIVELE MUNCII(productivitate cu efort minim) ŞI MEDIUL FIZIC, PSIHIC ŞI
SOCIAL.
Istoric : În 1949, la Oxford, profesorul englez K.F.H.. MURREL defineşte pentru prima dată această
ştiinţă multidisciplinară ca fiind ergonomia .
-1950- se constituie ERGONOMICS RESEARCH SOCIETY (ERS)- Societatea de cercetări
ergonomice – Anglia. Se oficializează denumirea de ERGONOMIE. Ea devine „ştiinţa muncii”
şi are ca obiect relaţia OM-MUNCĂ.
ERGONOMIA sintetizează şi corelează datele tuturor ştiinţelor şi disciplinelor preocupate de
acest domeniu, formulează principii şi reguli mai ales cu caracter aplicativ, asigurând în acest fel
adaptarea reciprocă dintre om şi munca sa, în condiţia unui consum raţional de energie umană.
ERGONOMIA este o ştiinţă multidisciplinară prin metode şi unitară prin obiectul său.
SUA şi JAPONIA, dezvoltă conceptul human factors în relaţia MAN-MACHINE-ENGINEERING.
- 1963, ţările de limbă franceză se grupează în Societe d Ergonomie de Langue Francaise (SELF).
-1957 prima revistă de ergonomie.
-în România:-Universitatea din Cluj-Napoca ,prof. FL. ŞTEFĂNESCU GOANGĂ
-Universitatea din Bucureşti ,prof. C. RĂDULESCU MOTRU
au înfiinţat laboratoare, apoi patru institute psihotehnice la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara.
 O altă direcţie de dezvoltare este PSIHOLOGIA SOCIALĂ A MUNCII din iniţiativa lui
ELTON MAYO la Universitatea HARVARD (SUA) în 1927.
Cercetările întreprinse au condus la concluzia că rezultatul muncii nu depinde numai de
influenţele unor factori FIZICI si FIZIOLOGICI, ci şi de influenţele unor factori umani ca:
-iniţiativă în muncă ;
-consultarea muncitorilor în vederea rezolvării sarcinilor de muncă;
-coeziunea echipelor de muncă etc.
Concluzie: Ergonomia în etape:
a. 1949-1961 Etapa de delimitare, clasificare şi statuare a domeniului de cuprindere.
b. 1961-1975 Etapa de avânt marcată de congrese, conferinţe, simpozioane, de răspândire a
cunoştinţelor.
c. 1975-prezent - Etapa de pătrundere a cunoştinţelor Ergonomiei în toate domeniile de activitate.
Pe plan mondial există două tendinţe în ergonomie:
-şcoala anglo-saxonă, axată pe factorul tehnologic;
-şcoala latină , axată pe factorul psiho-biologic, care studiază inclusiv influenţa bioritmurilor.
ERGONOMIA este o ştiinţă multidisciplinară (v. Fig. 1.1)

Ştiinţe tehnice Ştiinţe medicale Antropometrie

ERGONOMIE
Alte ştiinţe

Ştiinţe economice
Sociologia muncii Psihologia muncii

Figura 1.1. Ştiinţe care contribuie la constituirea ergonomiei

ERGONOMIA presupune cercetări complexe,

efectuate în echipă la care participă: medici, ingineri,
psihologi, sociologi, biologi, economişti, fiziologi etc.
Unealtă
În centrul preocupărilor este OMUL (fig. 1.2).
OM

Maşină

Loc de muncă

Fig. 1.2. Poziţia omului în procesul muncii

Secţia de prelucrare

Ambianţa fizică

Ambianţa psiho - socială

 Mediul de muncă
Condiţii Tehnice

Motivaţia pentru muncă Preocupări personale

OMUL

Relaţiile din colectivul de Alţi factori solicitanţi

muncă

Figura 1.3. Sistemul om-solicitari

Economistul Anghelescu Virgil sintetizează direcţiile după care poate fi abordată ergonomia:
-după SCOP ( ergonomia urmăreşte adaptarea muncii la om şi a omului la muncă sa);
-după STADIU sau FAZA DE APLICARE ( ergonomia de concepţie şi ergonomia de
corecţie);
-după OBIECTUL PREOCUPĂRILOR (ergonomia producţiei şi ergonomia produsului);
-după CONŢINUTUL PREPONDERENT AL ELEMENTELOR (ergonomia activităţilor,
ergonomia informaţională, bioergonomia, topoergonomia).
Ergonomia activităţilor studiază munca din punct de vedere psihologic , antropologic şi al
igienei.
Topoergonomia studiază componentele locului de muncă: dimensionarea maşinilor, organele
de comandă (antropometrie) şi a locului de muncă propriu-zis, precum şi factorii de ambianţă fizică.
Ergonomia informaţională se ocupă de amenajarea dispozitivelor de comandă, aşezarea
indicatoarelor şi organelor de control.
Bioergonomia studiază comportamentul de la locul de muncă , studiind oboseala în raport cu
durata zilei de muncă, repausul, orarul , munca în schimburi .
Ergonomia studiază ( din punct de vedere al tehnicilor de producţie):
-ergonomia lucrărilor manuale sau lucrărilor uşor mecanizate;
-ergonomia muncii mecanizate;
-ergonomia muncii automatizate şi chiar robotizate.

LEGILE ERGONOMIEI
1.Legea fundamentală este INTERDISCIPLINARITATEA (vezi fig. 1.1.).
2.Legea CONSERVĂRII CAPACITĂŢII DE MUNCĂ DE LA O ZI LA ALTA sau legea
REPRODUCŢIEI FORŢEI DE MUNCĂ DE LA O ZI LA ALTA

Concluzie: Conceptul OM-MAŞINĂ fiind incomplet s-a extins cu OM-MAŞINĂ-MEDIU, în care

omul ocupă un loc central(vezi fig.1.2), fiind nevoit să răspundă solicitărilor tuturor factorilor ( vezi
fig. 1.3.).