You are on page 1of 22

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr.

1/201 2

POLITICA PENALĂ EUROPEANĂ ŞI EUROPEAN CRIMINAL POLICY


MODALITĂŢI DE RECEPTARE A AND MEANS OF ITS RECEPTION IN
ACESTEIA ÎN ORDINEA JURIDICĂ THE ROMANIAN DOMESTIC
INTERNĂ ROMÂNĂ LEGAL ORDER

Lect.univ.dr. Ina Raluca TOMESCU84 University Lecturer Ph D,


Ina Raluca Tomescu

Abstract. One of the objectives of the European


Abstract. Unul din obiectivele Uniunii Europene
Union is to provide citizens with a high level of safety
este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de
within an area of freedom, security and justice.
protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi
Although, mainly, the criminal law is not subject to
justiţie. Deşi, principial, domeniul penal nu face obiectul
European legislative unification, since criminal law is
unificării legislative la nivel european, întrucât legea
still seen as an expression of national sovereignty of
penală este considerată în continuare o expresie a
each Member State, bringing national criminal laws
suveranităţii naţionale a fiecărui stat membru,
closer together is part of the objective requirements of
apropierea legislaţiilor penale naţionale face parte
an effective retaliation of Member States, organized and
dintre cerinţele obiective ale unei riposte eficiente,
organizate şi unificate a statelor împotriva unified against crime.
criminalităţii.

Keywords: criminal policy, European Union, area


Cuvinte cheie: politică penală, Uniune Europeană,
of freedom, security and justice, European criminal law,
spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, drept penal
legislative harmonization.
european, armonizare legislativă.

Integrarea penală europeană nu este Integration of European criminal law is


formula magică care va rezolva toate not the magic formula that will solve all
problemele care decurg din deschiderea problems arising from open borders. Some
graniţelor. Unii chiar consideră că vor apărea even consider that there will be new problems:
noi probleme: concentrarea asupra represiunii the focus on repression of fundamental rights
de protecţie a drepturilor fundamentale va protection will encourage a repressive criminal
favoriza o politică penală represivă şi, prin policy and imposing common rules would
impunerea unor reguli comune, ar perturba disrupt national legislation which risks losing
legislaţiile naţionale care riscă să-şi piardă din its own coherence. However, the phenomenon
propria coerenţă. Cu toate acestea, fenomenul continues to grow, helped by new instruments
continuă să se dezvolte, ajutat şi de noile which are configured in the field.
instrumente ce se configurează în domeniu.

1. Consideraţii generale privind dreptul 1. Overview of the European criminal


penal european law
Dacă vorbim de un drept penal european, If we speak of a European criminal law,
o facem în sensul ansamblului de reglementări we refer to all the regulations for the purposes
cu implicaţii penale susceptibile să introducă în of criminal involvement likely to bring in legal

84
Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Facultatea de RelațiiInternaționale, Drept și Științe Administrative

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

152
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

viaţa juridică europeană unele principii noi şi European life some new common principles to
comune pe care să le respecte statele europene be respected by European countries in their
în legislaţia lor penală naţională. national criminal legislation.
Asemenea reguli au fost adoptate, de Such rules have been adopted, for
pildă, prin Convenţia Europeană a Drepturilor example, by the European Convention on
Omului. Sub această formă, dreptul penal Human Rights. As such, European criminal law
european este rezultatul activităţii Consiliului is the result of the activity of the Council of
Europei, dar reguli similare au fost introduse şi Europe, but similar rules have been introduced
prin activitatea Uniunii Europene. Ar intra în by the European Union's activities. Numerous
sfera dreptului penal european şi numeroasele Conventions of cooperation and mutual support
Convenţii de cooperare şi întrajutorare also fall in the sphere of European criminal
reciprocă, conţinând reguli de drept penal law, containing rules of criminal law designed
menite să reglementeze activitatea statelor to regulate the activity of the Member States of
membre ale Consiliului Europei şi ale Uniunii the Council of Europe and the European Union,
Europene în direcţia combaterii mai eficiente a so as to be more effective in fighting crimes
infracţiunilor care aduc atingere intereselor affecting the common interests of states
comune ale statelor făcând parte din aceste belonging to these organizations.
organizaţii. Thus, we can speak of a European
În felul acesta, am putea vorbi de un drept criminal law provisions covering three broad
penal european cuprinzând trei mari categorii categories: those resulting from the work of the
de dispoziţii: cele rezultate din activitatea Council of Europe, those concerning the
Consiliului Europei, cele privitoare la activity of the European Union and those
activitatea Uniunii Europene şi cele care resulting from cooperation agreements
rezultă din Convenţiile de cooperare încheiate concluded within the two organizations.
în cadrul celor două organizaţii. Leaving aside the fact that the basic EU
Lăsând la o parte faptul că tratatele de treaties do not include any provision for the
bază ale UE nu conţin nici o normă de powers to establish an "authentic” system of
competenţă care să permită instituirea unui European supranational criminal law 107, the
sistem „autentic” de drept penal european attempts to develop a Community criminal law
supranaţional85, încercările de a se realiza un have been hampered by some obstacles, such
drept penal comunitar au fost îngreunate şi de as:
unele obstacole, cum ar fi: - it is deemed that the exercise of justice,
- se consideră că exercitarea justiţiei, mai especially criminal one, is an attribute of

85
H. Satzger, Internationales und Europäisches Strafrecht, Ed. Nomos, Baden-Baden, 2009, cap. 7, parag. 7 şi urm. Din acest
considerent, activitatea în materie penală a CE/UE poate consta doar în armonizarea normelor de drept intern ale statelor membre,
prin impunerea unor standarde, de care statele membre trebuie să ţină seama la configurarea dreptului penal intern pentru atingerea
unor deziderate precum: protejarea intereselor originale - în mod deosebit a celor de natură financiară - ale Comunităţii, respectiv
ale Uniunii, , transpunerea politicilor comunitare, deci atingerii scopurilor cerute de doctrina „effet utile ", specifică dreptului CE,
dar şi combaterea criminalităţii transfrontaliere, ca un interes comun al tuturor statelor membre (F. Zimmermann, Probleme de
aplicare a cerinţelor comunitare în sistemul naţional de drept penal, CDP nr. 2/2009, p. 118).
107
H. Satzger, Internationales und Europäisches Strafrecht, Nomos Publishing House, Baden-Baden, 2009, ch. 7, para. 7 and
following. For this reason, criminal activity of EC / EU can only consist in harmonizing national rules of the Member States, by
imposing standards that Member States should take into account when configuring national criminal law to achieve goals such as :
safeguarding original interests - particularly those of a financial nature - of the Community, namely the Union, transporting EU
policies, so the achievement of the goals required by the doctrine of "effet utile" specific to EC law, and combating cross-border
crime, as common interest to all Member States (F. Zimmermann, Probleme de aplicare a cerinţelor comunitare în sistemul
naţional de drept penal (Problems Implementing EU Requirements in National Criminal Law), CDP no. 2/2009, p. 118).

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

153
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

ales a celei penale, constituie un atribut al sovereignty of each Member State, as well as
suveranităţii fiecărui stat membru, ca şi politica foreign policy and minting money;
externă şi baterea monedei; - criminal law is a manifestation of
- legea penală este o manifestare a culturii national culture, an expression of the
naţionale, expresie a particularităţilor modului particularities of existence and behavior of each
de a fi şi de a se comporta a fiecărui popor, iar nation, and unifying efforts could be
eforturile de unificare ar putea fi considerate o considered a breach of their culture;
atingere adusă propriei culturi; - criminal codes in EU countries contain
- codurile penale din ţările Uniunii conţin different provisions due to the national
reglementări diferite datorită particularităţilor peculiarities of criminal law.
naţionale ale dreptului penal86. However, the criminal law of each
Cu toate acestea, dreptul penal al fiecărei member country must play an important role in
ţări membre trebuie să joace un rol important the functioning of the European Union, so
în funcţionarea Uniunii Europene, astfel că national criminal law must adapt to EU
legislaţiile penale naţionale trebuie să se requirements, by receiving Community
adapteze cerinţelor Uniunii, receptând legis- legislation in the field.
laţia comunitară din domeniu. European criminal law has gradually
Dreptul penal european s-a dezvoltat developed, both within the Council of Europe
treptat, atât sub egida Consiliului Europei, cât and especially in the European Union. The
şi, mai ales, în cadrul Uniunii Europene. fundamental elements underlying EU criminal
Elementele fundamentale, ce stau la baza law are the strengthening of judicial
dreptului european penal, sunt întărirea cooperation between States and harmonization
cooperării judiciare între state şi apropierea of national laws. Thus, three aspects of
legislaţiilor naţionale. Astfel, sunt recunoscute European criminal law are recognized:
trei aspecte ale dreptului penal european87: - Cooperation between police and judicial
- cooperarea între Autorităţile judiciare şi authorities;
de poliţie; - Human rights, an area in which criminal
- drepturile omului, un domeniu în care law plays a paramount role;
dreptul penal ocupă un loc primordial; - European Union law, which, though it is
- dreptul Uniunii Europene, care, deşi nu not, in principle, a criminal law, involves many
este, în principiu, un drept penal, implică aspects of criminal law.
numeroase aspecte de drept penal. In fact, European criminal law stricto
De fapt, dreptul european penal stricto sensu currently has its matter headquarters in
sensu îşi are în prezent sediul materiei în Titlul Title VI of the Treaty on European Union
VI din Tratatul privind instituirea Uniunii "Police and judicial cooperation in criminal
Europene „Cooperarea poliţienească şi matters" (art. 29-42), which is the third Pillar of
judiciară în materie penală" (art. 29-42), care the Union Thus, art. 29 par. 1 of TEU states
constituie cel de-al treilea Pilon al Uniunii that one of the fundamental objectives of the
Astfel, art. 29 parag. 1 din TUE statuează că European Union is "to provide its citizens with
unul din obiectivele fundamentale ale Uniunii a high level of safety within an area of
Europene este „să asigure cetăţenilor săi un freedom, security and justice, by developing

86
M. Basarab, Partea generală a Codului penal român într-o perspectivă europeană, RDP nr. 1/2004, p. 25.
87
Jean Pradel, Geert Corstens, Droit pénal européen, Dalloz, Paris, 1999, p. 6-8.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

154
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

nivel ridicat de protecţie într-un spaţiu de common action in the field of police
libertate, securitate şi justiţie, elaborând o cooperation and criminal justice, preventing
acţiune în comun în domeniul cooperării racism and xenophobia and fighting these
poliţieneşti şi judiciare în materie penală, phenomena ". In accordance with the
prevenind rasismul şi xenofobia şi luptând cu provisions of the second paragraph of Art. 29
aceste fenomene". În conformitate cu of the TEU, this objective is achieved by
prevederile celui de-al doilea paragraf al art. 29 preventing crime, organized, but not only, and
din TUE, acest obiectiv este atins prin the fight against this phenomenon, mainly
prevenirea criminalităţii, organizate, dar nu terrorism, trafficking in persons and offenses
numai, şi lupta împotriva acestui fenomen, în against children, drug trafficking, arms
principal a terorismului, traficului de fiinţe trafficking, corruption and fraud by the
umane şi a infracţiunilor împotriva copiilor, following means:
traficului de droguri, traficului de arme,  closer cooperation between police
corupţiei şi fraudei, prin următoarele forces, customs authorities and other competent
mijloace88: authorities of the Member States, both directly
 cooperare mai strânsă între forţele de and through the European Police Office
poliţie, Autorităţile vamale şi celelalte (Europol);
autorităţi competente din statele membre,  closer cooperation between judicial and
deopotrivă direct şi prin intermediul Oficiului other competent authorities of the Member
European de Poliţie (Europol); States, including the European Judicial
 o cooperare mai strânsă între Cooperation Unit (Eurojust);
Autorităţile judiciare şi celelalte autorităţi  harmonization, as much as needed, of
competente din statele membre, inclusiv rules on criminal matters in the Member States.
Unitatea europeană de cooperare judiciară
(Eurojust);
 apropierea, atât cât este nevoie, a
normelor de drept penal ale statelor membre.
Characteristics of European criminal
Caracterele dreptului penal european law
1 ) Dreptul penal european este un drept 4 ) European Criminal Law is a
penal convenţional, adică rezultat al voinţei conventional criminal law, meaning it is a
suverane a statelor de a stabili reguli represive result of the sovereign will of states to establish
comune. Între state se încheie convenţii legi, şi common repressive rule. Agreements laws are
nu convenţii contracte; ca urmare, nu concluded between states, not conventions
funcţionează principiul reciprocităţii, statele contracts; as a result, the principle of
fiind obligate să respecte convenţia, chiar dacă reciprocity does not work, states are required to
unele nu o respectă. comply with the Convention, even if some do
2) Dreptul penal european ocupă un loc not.
primordial în ierarhia naţională a surselor de 5) European criminal law plays a
drept. Aşa, de pildă, în unele state, dispoziţiile primordial role in the national hierarchy of
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu sources of law. So, for example, in some states,

88
Florin Răzvan Radu, Cooperarea judiciară internaţională şi europeană în materie penală – îndrumar pentru practicieni,
Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009, p. 112.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

155
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

sunt încorporate în ordinea juridică internă, the provisions of the European Convention on
însă, în practică, au o mare importanţă (Marea Human Rights are not incorporated into
Britanie, Irlanda), judecătorii interpretând domestic law, but in practice, the are highly
legislaţia naţională în lumina acestei Convenţii. significant (UK, Ireland), the courts
Alte state au încorporat Convenţia Europeană a interpreting national law in the light of this
Drepturilor Omului în legislaţia naţională, Convention. Other states have incorporated the
individul putând să o invoce direct în faţa European Convention on Human Rights into
instanţei. national law, and individuals may invoke it
Legislaţia comunitară are prioritate faţă de directly to the court.
dreptul naţional; ea se aplică imediat şi este Community law takes precedence over
obligatorie pentru statele membre. Ca urmare, national law, it is applied immediately and it is
dreptul comunitar paralizează norma naţională mandatory for Member States. Therefore,
contrară, judecătorul naţional fiind obligat să Community law paralyzes contrary national
aplice norma comunitară89. norm, the national court is bound to apply
3) Dreptul penal european are la bază Community standards.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, 6) European criminal law is based on the
dispoziţiile acesteia se reflectă în întreaga European Convention on Human Rights, its
activitate normativă a Consiliului Europei şi a provisions are reflected throughout the
Uniunii Europene. legislative activity of the Council of Europe
Deşi, principial, domeniul penal nu face and the European Union.
obiectul unificării legislative la nivel european, Although, in principle, the criminal law is
întrucât legea penală este considerată în not subject to European legislative unification,
continuare o expresie a suveranităţii naţionale since criminal law is still seen as an expression
a fiecărui stat membru, apropierea legislaţiilor of national sovereignty of each Member State,
penale naţionale face parte dintre cerinţele the harmonization of the national criminal laws
obiective ale unei riposte eficiente, organizate is part of the objective requirements of an
şi unificate a statelor împotriva criminalităţii90. effective, organized and unified retaliation of
Pentru funcţionarea şi realizarea obiectivelor Member States against crime. For the operation
Uniunii Europene, cât şi pentru apărarea and achievement of the objectives of the
valorilor comune, este necesară menţinerea European Union and to safeguard the common
unei ordini juridice în spaţiul format de statele values, it is necessary to maintain a legal order
Uniunii. Această ordine este guvernată, în in the space formed by the EU states. This
prezent, cu preponderenţă, de reglementări order is now predominantly governed by the
penale ale statelor membre, cât şi de Criminal regulations of Member States and EU
reglementări ale Uniunii, care sunt în continuă regulations, which are constantly growing, both
ascensiune, atât din punct de vedere al in terms of volume and importance of the fight
volumului, cât şi al importanţei în lupta cu against crime.
infracţionalitatea. EU Member States have therefore their
Statele membre ale Uniunii Europene own criminal legislation, which would form the
posedă, în consecinţă, reglementări proprii cu so-called criminal Community law, and by

89
George Antoniu, Drept penal european – note de curs, Ed. Academica Brâncuşi, Tg-Jiu, 2005, p. 4-5.
90
George Antoniu, ACTIVITATEA NORMATIVĂ PENALĂ A UNIUNII EUROPENE (I), ÎN RDP NR. 1/2007, P. 9.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

156
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

caracter penal, care ar forma aşa-numitul drept including in national law regulations of
comunitar penal, iar prin includerea în common interest, it can be said to create the so-
legislaţia internă a unor reglementări de interes called criminal Community Law, all these
comun se poate spune că s-a creat aşa-numitul regulations applying in principle within each
drept penal comunitar, toate aceste State that has adopted them. There are also
reglementări aplicându-se, în principiu, pe criminal regulations of the EU institutions,
teritoriul fiecărui stat care le-a adoptat. Există which are directly applicable, which are the
însă şi reglementări cu caracter penal ale foundation for the creation of Community
instituţiilor Uniunii Europene, care au criminal law.
aplicabilitate directă, acestea fiind la baza All these criminal regulations adopted by
formării dreptului comunitar penal. the Member States and the Community
Toate aceste reglementări cu caracter institutions, although they still do not have a
penal adoptate de statele membre şi de unitary character, could be ascribed to the
instituţiile comunitare, deşi încă nu au un notion of criminal law of the European Union,
caracter unitar, ar putea fi subsumate noţiunii which is currently the instrument by which we
de drept penal al Uniunii Europene, acesta act to prevent and combat crime across the
fiind momentan instrumentul cu ajutorul căruia Union.
se acţionează pentru prevenirea şi combaterea Criminal law of the European Union is a
fenomenului infracţional în spaţiul Uniunii. branch of the Union law which is governed by
Dreptul penal al Uniunii Europene este o the same general principles that result both
ramură a dreptului Uniunii care este guvernată from constitutive treaties and other
de aceleaşi principii generale ce se desprind fundamental acts, as well as from the most
din tratatele constitutive şi din celelalte acte advanced regulations of the Member States.
fundamentale, cât şi din cele mai avansate This is to protect the legal order of the
reglementări ale statelor membre. Acesta are European Union, in conjunction with national
rolul de a apăra ordinea juridică a Uniunii criminal law of the Member States, which it
Europene, în strânsă legătură cu dreptul penal influences in the sense that it improves an
naţional al statelor membre, pe care îl harmonizes domestic criminal procedures, to
influenţează în sensul perfecţionării şi unifor- facilitate collaboration between states in the
mizării normelor penale interne, spre a facilita fight against crime affecting the interests of the
colaborarea statelor în lupta contra Union, of member countries and their citizens.
criminalităţii care afectează interesele Uniunii,
ale ţărilor membre şi ale cetăţenilor acestora. 2. Harmonization of Romanian
Criminal Law with EU legislation
2. Armonizarea legislaţiei penale Romania’s joining the European Union
române cu legislaţia comunitară requires, among other crucial conditions, the
Aderarea României la Uniunea Europeană need to harmonize the Romanian legislation
presupune, printre alte condiţii hotărâtoare, şi with Community law in all spheres of
pe aceea a punerii de acord a legislaţiei române economic, political and social life.
cu legislaţia comunitară, în toate domeniile One such requirement is imposed by
vieţii economice, politice şi sociale. current realities. It is known that in the EU,
O atare cerinţă este obiectiv impusă de based on the constitutive treaties (original
realităţile actuale. Se ştie că în cadrul Uniunii Community law) and other regulations

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

157
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

Europene, pe baza tratatelor constitutive (regulation, directive, etc..) emanating from EU


(dreptul comunitar originar), cât şi a celorlalte decision-making bodies (secondary
acte normative (regulament, directivă etc.), Community law), there was already a specific
emanând de la organele de decizie ale Uniunii regulatory framework designed to help the
(dreptul comunitar derivat), s-a creat deja un fulfillment of the aims of the Union. This
cadru normativ specific, menit să contribuie la acquis communautaire, which is part of the
aducerea la îndeplinire a scopurilor Uniunii. legal heritage of the Union, should be taken
Acest aquis comunitar, care face parte din and appropriated by states that seek to join the
patrimoniul legislativ al Uniunii, trebuie Union, otherwise integration among Member
preluat şi însuşit de statele care îşi propun să States is not possible.
adere la Uniune, în alt mod neputând fi The European Union is not a group of
posibila integrarea lor printre statele membre. states that would be limited only to cooperate,
Uniunea Europeană nu reprezintă o as sovereign states, in order to achieve common
grupare de state care s-ar limita numai să goals, but it was established as a unit of States
coopereze, ca state suverane, în vederea which have certain purposes, and they are
realizării unor obiective comune, ci ea s-a willing to give up some attributes of national
constituit ca o unitate de state care îşi propun sovereignty, to make possible the achievement
anumite scopuri, pentru a căror realizare of such objectives, as: creating a common
acceptă să renunţe la unele atribute ale market, an economic monetary union to
suveranităţii naţionale, spre a face posibilă stimulate the harmonious and balanced
înfăptuirea unor asemenea obiective, cum ar fi: development of economic activities, their
realizarea unei pieţe comune, o uniune sustainable and non-inflationary growth, to
economică şi monetară în vederea stimulării, achieve a high level of employment and social
dezvoltării armonioase şi echilibrate a protection, all in order to increase the standard
activităţilor economice, a creşterii lor durabile of living and quality of life, economic and
şi neinflaţioniste, a realizării unui nivel înalt al social cohesion and solidarity of European
ocupării forţei de muncă şi al protecţiei sociale, countries.
toate acestea în scopul creşterii nivelului de trai As a result, countries that wish to join this
şi al calităţii vieţii, a coeziunii economice şi group must, necessarily, acquire not only the
sociale, precum şi a solidarităţii statelor goals, but also the means to achieve them.
europene91. However, one of these ways is just linking
Ca urmare, statele care doresc să adere la national legislation to already established
această grupare trebuie, în mod obligatoriu, să- normative instruments in the EU, the only one
şi însuşească nu numai obiectivele, dar şi able to facilitate their proximity to such a
mijloacele pentru atingerea lor. Or, una din degree that they can achieve their objectives.
aceste căi este tocmai corelarea legislaţiei The mainly economic objectives of the
naţionale cu instrumentele normative deja European Union would seem to preclude
create în cadrul Uniunii, singurele în măsură să extending the obligations of Member States, to
înlesnească apropierea lor într-un asemenea harmonize national legislation with the
grad, încât să poată realiza obiectivele propuse. European one in the field of criminal
Obiectivele preponderent economice ale repression.

91
George Antoniu, Armonizarea legislaţiei penale române cu legislaţia comunitară, în SDR, nr. 3-4/2003, p. 237.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

158
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

Uniunii Europene ar părea că exclud Such a conclusion emerged from the


extinderea obligaţiilor statelor membre, de a-şi content of the constituent treaties of the
pune de acord legislaţia naţională cu cea European Union (the Treaties of Maastricht,
comunitară şi în domeniul represiunii penale. Amsterdam, Nice), and the decisions of the
O atare concluzie s-a desprins din Court of Justice, which stresses that, in
conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii principle, criminal law and criminal procedure
Europene (Tratatele de la Maastricht, remains of the Member States, which means
Amsterdam, Nisa), dar şi din deciziile Curţii de that such tasks, such as incrimination,
Justiţie a Comunităţilor Europene, în care se punishment and execution of punishments for
subliniază că, în principiu, legislaţia penală şi criminal acts that would undermine the
procesual-penală rămâne de competenţa interests of the Union, would remain the
statelor membre, ceea ce ar însemna că competence of the Member States. Thus it
asemenea atribuţii, cum ar fi: incriminarea, would seem that a solution of principle was
sancţionarea şi executarea pedepselor, pentru given if national criminal law must or not to
fapte care ar aduce atingere intereselor Uniunii, follow the process of harmonization in relation
ar rămâne în sarcina statelor membre. În felul to Community law, just like other types of
acesta, s-ar părea că s-a dat o soluţie de legislation..
principiu problemei dacă legea penală Future developments of the European
naţională trebuie sau nu să urmeze procesul de Union showed that it is not possible for
armonizare în raport cu legislaţia comunitară, criminal law to remain outside the European
întocmai ca şi celelalte tipuri de legislaţii92. integration process as an expression of the
Evoluţiile ulterioare ale Uniunii Europene sovereignty of Member States, and developed
au arătat că nu este posibil, practic, ca exclusively only in relation to their national
legislaţia penală să rămână în afara proceselor interests. For instance, freedom of movement
de integrare europeană, ca expresie a of goods, persons, services, a fundamental
suveranităţii statelor membre, urmând a fi objective of the European Union, could not be
elaborată, exclusiv, numai în raport cu achieved without the use of criminal regulatory
interesele lor naţionale. Aşa de pildă, framework, even if we only refer to the need to
asigurarea libertăţii circulaţiei mărfurilor, a incriminate and punish acts of discrimination
persoanelor, a serviciilor, obiectiv fundamental based on nationality, sex, religion, race,
al Uniunii Europene, nu ar putea fi realizat fără economic relations, or in employment.
a folosi şi cadrul normativ penal, chiar dacă ne- Similarly, criminal norm is inevitably involved
am referi numai la necesitatea incriminării şi in repressing acts of preventing the movement
sancţionării faptelor de discriminare bazate pe of goods through customs, fiscal,
naţionalitate, sex, religie, rasă, în relaţiile administrative barriers etc. impediments which
economice, sau în raporturile de muncă. La fel, in some cases are required to be suppressed by
norma penală este inevitabil implicată în means of criminal law. Practice has shown that
reprimarea faptelor de împiedicare a circulaţiei Member States, taking the obligation to execute
mărfurilor, prin obstacole vamale, fiscale, unconditionally the purposes of the Union,
administrative etc, impedimente care, în should use all means available, including
anumite cazuri, se impun a fi reprimate şi prin criminal tools, where they would be more

92
Petre Buneci, Constantin Duvac, Ovidiu Dobleagă, Ocrotirea prin mijloace penale şi procesual penale a intereselor financiare ale
Uniunii Europene, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2008, p. 54-55.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

159
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

mijlocirea legii penale. Practica a arătat că effective in achieving its objectives.


statele membre, luându-şi obligaţia să aducă la Equally, criminal law is called upon to
îndeplinire, necondiţionat, scopurile Uniunii, intervene and to suppress serious acts of
trebuie să folosească toate mijloacele de care aggression against the Union's financial
dispun, inclusiv instrumentele penale, acolo interests. Considering the large-scale fraud,
unde acestea s-ar dovedi mai eficiente în both on the spending of EU funds and of
realizarea obiectivelor Uniunii. raising revenue, the union bodies have urged
În egală măsură, legea penală este chemată Member States to take effective measures to
să intervină şi pentru reprimarea faptelor grave incriminate and sanction, according to national
de agresiune la adresa intereselor financiare ale law, the offenses. But criminal law
Uniunii. Constatându-se existenţa de fraude de involvement is required also by the increase, in
mari proporţii, atât în privinţa modului de alarming proportions, of European crime. If
cheltuire a fondurilor comunitare, cât şi al achieving Union goals of liberalization of the
strângerii veniturilor, uniunea, organele movement of goods, persons and services, has
comunitare, au cerut statelor membre să ia proven beneficial for the economic
măsuri eficiente de incriminare şi sancţionare, development of Member States, criminals have
potrivit legii naţionale, a unor asemenea fapte. taken full advantage of these freedoms and
Dar, implicarea legii penale este cerută şi de using these conditions, managed to intensify
creşterea, în proporţii îngrijorătoare, a their actions, to easily conceal their identity and
criminalităţii europene. Dacă realizarea the products of their illicit activity.
scopurilor Uniunii, de liberalizare a circulaţiei EU institutional treaties (Treaties of
mărfurilor, persoanelor şi serviciilor, s-a Maastricht, Amsterdam, Nice) suggested the
dovedit benefică pentru dezvoltarea economică Member States to enhance cooperation against
a statelor membre, de aceste libertăţi au more serious forms of crime, such as organized
profitat din plin şi infractorii care, folosind crime, trafficking of drugs, organs, people,
aceste condiţii, au reuşit să-şi intensifice corruption, etc.. They even suggest to take
acţiunile, să-şi ascundă mai uşor identitatea şi measures nationally and to harmonize criminal
produsele activităţii lor ilicite93. laws in order to achieve efficient repression of
Tratatele instituţionale ale Uniunii certain categories of offenses. For instance, art.
(Tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa) 29 of the Maastricht Treaty states that the
au sugerat statelor membre să intensifice matters of common interest to the Member
cooperarea împotriva formelor mai grave de States of the European Union, the fight against
criminalitate, cum ar fi: crima organizată, addiction, against fraud of international
traficul de droguri, de organe, de persoane, dimension, judicial and police cooperation in
corupţia etc. Se sugera chiar statelor să ia the fight against terrorism, organ trafficking
măsuri pe plan naţional, de a-şi pune de acord and other crimes . These provisions are set out
legislaţiile penale, pentru a realiza o represiune in the Treaty of Amsterdam and the Treaty of
mai eficientă a unor categorii de infracţiuni. Nice (February 2002), providing for, among
Aşa de pildă, art. 29 din Tratatul de la other things, the obligation of Member States to
Maastricht prevede că reprezintă chestiuni de adopt progressive measures, establishing
interes comun pentru statele membre ale minimum rules regarding the constitutive

93
George Antoniu, op.cit, în SDR, nr. 3-4/2003, p. 238.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

160
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

Uniunii Europene, lupta contra toxicomaniei, clemencies of the criminal offenses, in the filed
contra fraudei de dimensiuni internaţionale, of organized crime, terrorism and drug
cooperarea judiciară şi poliţienească în lupta trafficking.
contra terorismului, a traficului ilegal de In this way, the cooperation of Member
organe şi a altor forme de criminalitate. Aceste States is designed to gradually lead to the
prevederi sunt reluate în Tratatul de la removal, as far as possible, of the major
Amsterdam şi în Tratatul de la Nisa (februarie differences in the treatment of these criminal
2002), prevăzându-se, printre altele, şi acts and to unified efforts to establish joint
obligaţia statelor membre să adopte măsuri measures to suppress serious forms of
progresive, stabilind reguli minimale privind international crime.
clementele constitutive ale infracţiunilor, în European integration processes related to
domeniul crimei organizate, a terorismului şi a legal and criminal matters, are realities for our
traficului de droguri94. country, which has chosen to join the European
In felul acesta, cooperarea statelor membre Union.
este concepută să conducă treptat la Although criminal law is of the
înlăturarea, pe cât posibil, a deosebirilor competence of the Member States, the Court of
majore în privinţa tratamentului penal al Justice of the European Union provides that
acestor fapte şi la unirea eforturilor pentru national regulations do not indirectly constitute
stabilirea unor măsuri comune de reprimare a an obstacle to the objectives of the Community
formelor grave ale criminalităţii internaţionale. Treaties. The review by the Court of Justice
Procesele integrării europene, legate de corrects the excesses of states and harmonizes
materia juridico-penală, reprezintă realităţi şi national regulations.
pentru ţara noastră, care şi-a formulat opţiunea National criminal legislation of member
de a adera la Uniunea Europeană. countries suffers from strong influence of the
Deşi dreptul penal este de competenţa community legislation in the efforts to achieve
statelor, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene the aims of the European Union. Also
asigură ca reglementările naţionale să nu community legislation resorts to rules of
constituie un obstacol indirect la realizarea criminal laws of the member countries for the
obiectivelor tratatelor comunitare. Prin enforcement of the measures ordered by the
controlul efectuat, Curtea de Justiţie corectează European Union, as EU law is currently lacking
excesele statelor şi contribuie la armonizarea a full enforcement mechanism. This task, with
reglementărilor naţionale. some exceptions regarding competition, is
Legislaţia penală naţională a ţărilor entrusted to Member States, to ensure that
membre suferă influenţe puternice din partea Community law is complied with and executed,
legislaţiei comunitare în demersurile de the EU being considered in this area, more than
realizare a scopurilor Uniunii Europene. De body of conception than one of execution.
asemenea, legislaţia comunitară apelează la The positive influence of Community rules
reglementările penale ale ţărilor membre în on national criminal law can be achieved in 3
vederea executării măsurilor dispuse de ways. .
organele Uniunii Europene, în prezent dreptul The first method, called the national
comunitar fiind lipsit de un mecanism integral method is that in which the Member State of

94
Petre Buneci, Constantin Duvac, Ovidiu Dobleagă, op. cit., p. 57.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

161
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

de executare. Această îndatorire, cu unele the European Union, when finding a violation
excepţii în materie de concurenţă, este of the Community rule, assimilates such
încredinţată statelor membre, astfel că dreptul offense with an offense existent in national law
comunitar se serveşte de legislaţiile naţionale and applies the penalty provided in the text
pentru a asigura respectarea regulilor sale şi de respectively, ensuring execution of the sentence
a garanta executarea, Uniunea Europeană fiind by the convicted person. Thus, EU institutions
considerată, în acest domeniu, mai mult organ do not prescribe, nor impose and ensure the
de concepţie, decât de executare95. execution of criminal sanctions, these tasks are
Influenţa pozitivă a regulilor comunitare left to Member States. In this case, the rule of
asupra legii penale naţionale se poate realiza conduct, the precept belongs to community
prin 3 metode96. law, while the prescription, imposition and
O primă metodă, denumită şi metoda enforcement of the criminal sanction belongs to
naţională, este aceea în care statul membru al national law.
Uniunii Europene, constatând o violare a unei Another method in which national
reguli comunitare, procedează la asimilarea legislation is influenced by the Community
faptei respective cu una dintre infracţiunile rules is that Community law requires Member
existente în legea naţională şi aplică pedeapsa States to penalize an infringement of
prevăzută în textul respectiv, asigurând şi Community law which it defines itself. The
executarea pedepsei de către persoana Member Stat must apply the sanction, as
condamnată. Astfel, instituţiile Uniunii required by Community law. Unlike the first
Europene nu prescriu, nu impun şi nu asigură method, where the sanction was different from
executarea sancţiunilor penale, aceste îndatoriri state to state according to existing national
fiind lăsate la latitudinea statelor membre. In legislation or legislation adopted for applying
această situaţie, regula de conduită, preceptul Community law, in this method the penalty is
face parte din dreptul comunitar, în timp ce the same in all Member States for a given
prescrierea, impunerea şi executarea sancţiunii violation. This method provides not only a
penale aparţin legii naţionale. uniform sanctioning of violations, but it also
O altă metodă prin care este influenţată realizes a unified description of infringements,
legislaţia naţională de regulile comunitare este which are provided in the very Community law
cea potrivit căreia legislaţia comunitară impune (Directive or Regulation), achieving a stronger
statelor membre obligaţia de a sancţiona o involvement of Community law in national
încălcare a dreptului comunitar pe care ea criminal law. Sanctions are applied by national
însăşi o defineşte. Statul membru aplică courts and are nationally executed.
obligatoriu sancţiunea, aşa cum a fost cerută de A third way to manifest positive influence
legea comunitară. Spre deosebire de prima of Community rules on national criminal law
modalitate, unde sancţiunea era diferită de la involves the application of sanctions (penalties)
un stat la altul în funcţie de legislaţia naţională by the very Community institutions for the
existentă sau adoptată special pentru aplicarea infringed of Community rules. Thus, the three
dispoziţiei comunitare, în această modalitate constitutive treaties provide that the executive
sancţiunea este aceeaşi în toate statele membre body of the European Communities, European
pentru o anumită încălcare. Această metodă Commission, apply fines in case of

95
Jean Pradel, Geert Corstens, op. cit., p. 407.
96
Gavril Paraschiv, Drept penal al Uniunii Europene, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 5.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

162
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

asigură nu numai o sancţionare unitară a infringements of Community rules on


încălcărilor, dar se realizează şi o descriere competition. Examined in light of the European
unitară a faptelor ilicite, care sunt prevăzute Court of Human Rights, the fine is criminal,
chiar în legea comunitară (directivă sau because it is repressive, even though the
regulament), realizându-se o implicare mai regulation states that it does not have this
puternică a dreptului comunitar în dreptul character. Constituent treaties provide that
penal naţional. Sancţiunile sunt aplicate de institutions will translate into practice the
instanţele naţionale şi executate tot pe plan principle of influencing the criminal laws of the
naţional. Member States by imposing criminal sanctions
O a treia cale prin care se manifestă directly, without resorting to national
influenţa pozitivă a regulilor comunitare asupra legislation (Community method).
legii penale naţionale presupune aplicarea de
sancţiuni (amenzi) chiar de către instituţiile 3. Ways of perceiving the Community
comunitare pentru încălcarea normelor rules in Romanian domestic law
comunitare. Astfel, cele 3 tratate constitutive As noted above, the Community rules
prevăd posibilitatea ca organul executiv al have a positive influence on national criminal
Comunităţilor, Comisia Europeană, să aplice law, and this can be done in several ways /
amenda în cazul unor încălcări ale regulilor methods.
comunitare privitoare la concurenţă. Examinată
în lumina criteriilor Curţii Europene a A. National Method
Drepturilor Omului, această amendă este de This method is that the institutions of the
natură penală, întrucât are caracter represiv, European Communities do not incriminate
chiar dacă prin regulament se arată că nu are facts, do not impose criminal sanctions and do
acest caracter. Tratatele constitutive prevăd că not execute them themselves. These tasks are
instituţiile comunitare vor traduce în practică left to Member States. In this case, the rules of
acest principiu de influenţare a legislaţiilor conduct are part of Community law, while the
penale ale statelor membre prin impunerea de sanction and how to execute it belong to
sancţiuni penale în mod direct, fără a face apel national law.
la legislaţiile naţionale (metoda comunitară). This obligation of states, ie to use national
law to penalize infringements of Community
3. Modalităţi de receptare a regulilor law results not only from secondary
comunitare în ordinea juridică internă Community law (regulations and directives of
română the Community institutions), but also from the
Aşa cum am precizat anterior, regulilor original Community law (the rules laid down in
comunitare au o influenţă pozitivă asupra legii the Treaties establishing the European
penale naţionale, iar acest lucru se poate Communities) because each Member State is
realiza prin mai multe modalităţi/metode. required to accomplish the objectives of the
European Communities, using for this purpose,
A. Metoda naţională national legislation (if not using a different
Această metodă constă în aceea că translation into legislation of the provisions of
instituţiile Comunităţilor Europene nu Community law).
incriminează fapte, nu impun şi nu execută ele So, for example, incriminations of forgery,
însele sancţiunile penale. Aceste îndatoriri sunt fraud in national law are used if one has

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

163
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

lăsate la latitudinea statelor membre. În acest obtained by false certain community facilities;
caz, regulile de conduită fac parte din dreptul in these cases, national authorities do not need
comunitar, în timp ce sancţiunea şi modul de a specific incrimination rule of Community
executare a acesteia aparţin legii naţionale. law. Likewise, fraud committed against the
Această obligaţie a statelor, şi anume de a financial interests of the European
folosi legea naţională pentru sancţionarea Communities is punished as if it were a
încălcărilor de drept comunitar nu rezultă national tax offense. It is known that the
numai din dreptul comunitar derivat Member States of the European Communities
(regulamente şi directive ale instituţiilor are required to give a percentage of VAT to
comunitare), dar şi din dreptul comunitar European Communities. Therefore, a fraud on
originar (regulile prevăzute în Tratatele VAT penalizes both the respective states and
constitutive ale Comunităţilor Europene), the European Communities.
deoarece fiecare stat membru are obligaţia să Member States may also use another
aducă la îndeplinire obiectivele Comunităţilor technique to meet the national requirement. For
Europene, folosind, în acest scop, legislaţia sa example, the national legislature may provide,
naţională (dacă nu se foloseşte de o altă in a special text, that violation of certain rules
metodă de traducere în legislaţie a prevederilor of the EC Treaty attract criminal liability and
dreptului comunitar). sentencing (integration by reference).
Aşa, de pildă, se folosesc incriminările de Likewise, the national legislature could make
fals, înşelăciune din legea naţională dacă o community provisions into national ones and to
întreprindere a obţinut prin fals anumite provide a sanction (direct integration or
înlesniri comunitare; în aceste cazuri incorporation).
autorităţile naţionale nu au nevoie de o normă But the national legislature may sanction
de incriminare specifică dreptului comunitar. the infringement of the Community rules and
Tot astfel, fraudele comise împotriva standards by means of a general reference; in
intereselor financiare ale Comunităţilor this case integration by general reference is
Europene sunt sancţionate ca şi cum ar fi vorba achieved.
de o infracţiune fiscală naţională. Se ştie că If the Rules (adopted by the Council or the
statele membre al Comunităţilor Europene sunt Commission) is mandatory for Member States
obligate să cedeze un procent din TVA in all respects, it leaves little much room for
Comunităţilor Europene. De aceea, o fraudă cu expression of the national initiative, directives
privire la plata TVA dezavantajează atât statele adopted by the same national institutions leave
respective, cât şi Comunităţile Europene. the same initiative regarding the forms and
Statele membre pot folosi şi o altă tehnică means of applying the provisions of the
de satisfacere a obligaţiei naţionale. De pildă, Directive.
legiuitorul naţional poate să prevadă, într-un This means that, compared to the
text special, că încălcarea unei anumite reguli directives, the national method of meeting the
din Tratatul Comunităţii Europene atrage EU requirements is the preferred method par
răspunderea penală şi aplicarea unei pedepse excellence. A final clause, which can be found
(integrare prin referire). Tot astfel, legiuitorul since 1990 in all Council Directives requires
naţional ar putea să transforme dispoziţiile Member States to make explicit reference to
comunitare într-o dispoziţie naţională şi să o Directive rules adopted nationally in order to
prevadă sub sancţiune (integrare directă sau bring out a directive; in this case, the

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

164
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

incorporare)97. legislature introduces Community standards in


Dar legiuitorul naţional poate să national law, complements it, if necessary, and
sancţioneze încălcarea dispoziţiilor determines the penalty. This action by the
regulamentului comunitar şi pe calea unei national legislature is required also because the
norme de trimitere generală; în acest caz se directive could not be invoked to the detriment
realizează o integrare prin trimitere generală. of an individual. A directive obliges the
Dacă regulamentul (adoptat de Consiliul Member States, it shall not create, by itself, the
sau Comisia Europeană), fiind obligatoriu obligation on an individual and, as such, could
pentru statele membre sub toate aspectele, nu not be invoked against such person without a
lasă prea mult loc de manifestare a iniţiativei particular provision in national law.
naţionale, directivele pe care le adoptă aceleaşi Therefore, the directives require a national
instituţii lasă autorităţilor naţionale iniţiativa în law to produce their effects in the Member
ceea ce priveşte formele şi mijloacele de States.
aducere la îndeplinire a dispoziţiilor din
directive. B. Stronger involvement of EU law into
Aceasta înseamnă că, în raport cu national law. In this case, EU regulation or
directivele, metoda naţională de satisfacere a
directive stipulates, describes the act in a more
cerinţelor comunitare este metoda prin accurate fashion, but sanctions are imposed by
excelenţă preferată. O clauză finală, care poate
the national court and are nationally executed.
fi regăsită din anul 1990 în toate directivele
Thus, art. 194 of the EC Treaty on Atomic
Consiliului, impune statelor membre obligaţia
Energy states that each Member State should
de a face în mod explicit referire la directive în
regard any breach of the duty of secrecy as a
regulile adoptate pe plan naţional în scopul de
infringement of its protected secrets, both in
a aduce la îndeplinire o directivă; în acest caz,
terms of substance and competence of national
legiuitorul naţional introduce norma
legislation in the matter of harm to state
comunitară în dreptul intern, o completează,
security or disclosure of professional secrecy.
dacă este cazul, şi determină sancţiunea. |The Member State will prosecute the author of
Această intervenţie a legiuitorului naţional este
such breach within its jurisdiction, at the
necesară şi pentru că directiva n-ar putea fi
request of any interested State or the
invocată în detrimentul unui particular. O Commission. Another example is Art. 27 of the
directivă obligă statele membre, ea nu creează,
Statute of the European Court of Justice which
prin ea însăşi, obligaţia în sarcina unui provides that each state will regard any
particular şi, ca atare, nu ar putea fi invocată
violation of the oath of a witness or expert as
contra unei asemenea persoane fără o an offense committed before a national court;
dispoziţie anume în legea naţională. at the Court's request, the state will prosecute
Prin urmare, directivele au nevoie de o
all perpetrators of such breach before the
lege naţională pentru a produce efecte pe competent national courts .
teritoriul statelor membre. These techniques of assimilation of a
violation of original Community law with a
B. Implicarea mai puternică a dreptului violation of national criminal law (through a
comunitar în dreptul naţional. În această legal fiction) guarantees, of course, equal

97
George Antoniu, Drept penal european – note de curs, Ed. Academica Brâncuşi, Tg-Jiu, 2005, p. 49.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

165
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

situaţie, regulamentul sau directiva comunitară repression of that crime among all Member
prevede, descrie fapta susceptibilă de sancţiuni States (just as the national method). The
într-un mod mult mai precis, însă sancţiunile advantage for Community institutions is that
sunt pronunţate de instanţa naţională şi the prosecution is mandatory. But an
executate tot pe plan naţional. Astfel, art. 194 unification in terms of the constituent elements
al Tratatului Comunităţii Europene pentru of the offense is not achieved, ithe intervention
Energia Atomică prevede că fiecare stat of supporting causes, of the nature of duration
membru trebuie să privească orice încălcare a of penalties etc. which may differ in each
obligaţiei de păstrare a secretului ca o atingere national legislation, even if it is the same
adusă secretelor sale protejate, atât sub offense.
aspectul fondului, cât şi asupra competenţei But this matter raises a question of
legislaţiei naţionale în materia atingerilor aduse principle. Theoretically, a Community
securităţii statului sau divulgării secretului regulation may contain a provision requiring
profesional. Statul membru va urmări pe states to punish criminally a violation of the
autorul unei asemenea încălcări ţinând de regulation. At most, the Regulation could
jurisdicţia sa, la cererea oricărui stat interesat provide that a violation has to be regarded by
sau a Comisiei. Un alt exemplu îl constituie Member States as a violation of national
art. 27 din Statutul Curţii Europene de Justiţie criminal law wherever the Community interest
care prevede că fiecare stat va privi orice would correspond to an interest protected by
încălcare a jurământului martorului sau a national criminal law. But what if the
expertului ca o infracţiune comisă în faţa unei Community interest is not protected by national
instanţe naţionale; la cererea Curţii, statul va criminal law? The question is to know if and
urmări pe toţi autorii unei asemenea încălcări how European Communities could require
în faţa instanţelor naţionale competente. Member States to use criminal sanctions even
Aceste tehnici de asimilare a unei violări a where national law sanctions otherwise
dreptului comunitar originar cu încălcarea legii interests similar to community ones.
penale naţionale (printr-o ficţiune juridică) It was argued that the constituent treaties,
garantează, fireşte, represiunea egală a providing for the obligation of Member States
aceluiaşi fapt între toate statele membre to take appropriate action to achieve the goals
(întocmai ca şi metoda naţională). Avantajul of such treaties would allow, by default that in
pentru instituţiile comunitare este şi acela că a regulation the state’ obligation to criminally
urmărirea penală devine obligatorie. Nu se punish those who do not comply with
realizează însă o unificare în ceea ce priveşte Community Rule be provided. A second
elementele constitutive ale infracţiunii, a opinion claims that as criminal justice is part of
intervenţiei cauzelor justificative, a naturii the national culture of each member state, the
duratei sancţiunilor etc, care pot să difere în decision to criminally punish the violation of
fiecare legislaţie naţională, chiar dacă este Community law is part of this culture.
vorba de aceeaşi faptă. Therefore, it would not be possible to oblige
Dar, în această materie se ridică o Member States of the European Communities,
problemă de principiu. Teoretic, un regulament by means of secondary Community law, to
comunitar poate conţine o dispoziţie care să follow the path of the criminal sanction.
oblige statele să sancţioneze penal încălcarea Moreover, states that have adopted the
regulamentului. Cel mult, regulamentul ar principle of opportunity of criminal

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

166
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

putea prevedea ca o încălcare a sa să fie privită prosecution should abandon it. On the other
de statele membre ca o încălcare a legii penale hand, there are large differences between
naţionale ori de câte ori un interes comunitar ar countries in terms of criminal policy,
corespunde cu un interes ocrotit penal în sanctioning systems, suspension of sentence,
dreptul naţional98. Dar dacă interesul parole etc.; removing these differences within
comunitar nu este ocrotit penal în legea the process of harmonization of national laws
naţională? Problema care se pune este aceea de in order to avoid uneven repression would
a şti dacă şi în ce mod Comunităţile Europene attract the suppression of an important part of
ar putea să oblige statele membre la folosirea the specific character of national criminal law.
sancţiunii penale chiar acolo unde dreptul
naţional sancţionează în alt mod interese C. Community Method .
similare cu cele comunitare. The third method of influencing the
Într-o opinie s-a susţinut că tratatele criminal laws of the Member States of the
constitutive, prevăzând obligaţia statelor European Union is to impose criminal
membre de a lua măsurile corespunzătoare spre sanctions by the Community institutions
a realiza scopurile tratatelor, ar permite, directly, without having to recourse to national
implicit, ca printr-un regulament să fie laws. In this respect there are the provisions of
prevăzută obligaţia statelor de a sancţiona the Treaties of the European Community in the
penal pe cei care nu respectă norma matter of competition (art. 87). In the bodies of
comunitară99. A doua teză susţine că justiţia the treaties are indicated the facts which are
penală, făcând parte din cultura naţională a incompatible with the Common Market, and
fiecărei ţări membre, hotărârea de a reprima, pe therefore are prohibited (ie agreements between
cale penală, violarea dreptului comunitar face enterprises, associations of enterprises and any
parte din această cultură. De aceea, n-ar fi practice liable to affect trade between Member
posibilă obligarea statelor membre de către States, to prevent, restrict or distort the free
Comunităţile Europene, prin mijlocirea competition, exploiting a dominant position in
dreptului comunitar derivat, de a urma calea the common market, etc.), Treaties provide that
sancţiunii penale. Altfel, statele care au adoptat Community bodies (the Council, the
principiul oportunităţii urmăririi penale ar Commission) will take any measures, by
trebui să renunţe la acesta. Pe de altă parte, regulations and directives, useful for the
există mari deosebiri între state în ceea ce practical implementation of these principles,
priveşte politica penală, sistemele de including the imposition of fines and
sancţionare, de suspendare a executării restrictions.
pedepsei, a liberării condiţionate etc; By virtue of those provisions, the Council
înlăturarea acestor diferenţe în cadrul adopted Regulation no. 17/62 of February 6
procesului de apropiere a legislaţiilor 1962, attributing the Commission, among other
naţionale, spre a evita o represiune inegală, ar things, with the power to impose sanctions
atrage suprimarea unei părţi importante din (fines). Against this measure, the person
specificul dreptului penal naţional100. sanctioned can appeal to the Court of First

98
K.Tiederman, Europäisches Gemeinschaftstrecht und Strafrecht, Neue Juristiche Wochenschrift, 1993, p.23-51.
99
H. Johannes, Das Strafrecht im Bereich der Europäischen Gemeinschaften, Europarecht, 1968, p. 63-126.
100
C.A.Huet, Droit penal, Paris, Dalloz, 1987, p. 1-15; R. Fornasier, Le pouvoir répressif des Communautés Européennes et la
protection de leurs intérets financiers, în Revue du Marché Commun, 1982, p. 398-413.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

167
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

Instance and recourse to the Court of Justice of


C. Metoda comunitară. the European Communities. Other regulations
Cea de-a treia metodă de influenţare a (of 1968, 1986 and 1987) give the Commission
legislaţiilor penale ale statelor membre ale the power to impose fines for the punishment
Uniunii Europene constă în impunerea de of false competition in the fields of transport by
sancţiuni penale chiar de către instituţiile rail, road, air and sea. Fines vary between a
comunitare, în mod direct, fără a face apel la well-defined minimum and maximum limit and
legislaţiile naţionale. În acest sens sunt can reach up to 10% of turnover for intentional
dispoziţiile din Tratatele Comunităţii Europene acts.
în materie de concurenţă (art. 87). După ce în The most common community penalties
cuprinsul tratatelor se arată ce fapte sunt are, as noted, the fines. Although all treaties
incompatibile cu Piaţa Comună şi, ca atare, provide, in their contents, that these fines have
interzise (ex: acordurile între întreprinderi, no criminal character, the overall
asociaţii de întreprinderi şi orice practică de characterization is questionable because, in
natură să afecteze comerţul între statele fact, these fines are not intended to repair the
membre, să împiedice, să restrângă sau să damage completely (remedial sanctions), but in
denatureze jocul concurenţei; exploatarea nature, they are at least partly punitive,
poziţiei dominante asupra pieţei comune etc.), retributive because they express disapproval of
Tratatele prevăd că organele comunitare community bodies of unlawful conduct. As
(Consiliul, Comisia) vor putea lua orice such, these fines, despite their designation as
măsuri, prin regulamente şi directive, utile, administrative sanctions, are criminal.
pentru transpunerea în practică a acestor This conclusion is all the more justified
principii, inclusiv prin instituirea de amenzi şi because fines can reach very high amounts; as a
restricţii. result, they perform the functions of
În virtutea acestor dispoziţii, Consiliul a punishment, and not those of remedial
adoptat Regulamentul nr. 17/62 din 6 februarie sanctions.
1962, atribuind Comisiei, printre altele, Recognition of the criminal character of
competenţa de a aplica sancţiuni (amendă). these sanctions would attract, logically, the
Împotriva acestei măsuri, cel sancţionat are compliance with the basic principles of
calea apelului în faţa Tribunalului de Primă criminal repression, namely the legality of
Instanţă şi recurs în faţa Curţii de Justiţie a criminal incrimination and punishment, the
Comunităţilor Europene. Alte regulamente (din non-retroactivity of criminal law, guilt and the
1968, 1986 şi 1987) atribuie Comisiei compliance with the principle of non bis in
competenţa de a aplica amenzi pentru idem. These principles are not always
sancţionarea faptelor de concurenţă falsă în consistently adhered to in the matter of the
sectoarele de transport feroviar, rutier, aerian şi sanctions imposed by community bodies. So,
maritim. Amenzile variază între o limită şi o for example, the European Community Court,
maximă bine precizate şi pot să ajungă până la admitted, by a decision of February 16 1982
10% din cifra de afaceri pentru fapte that, exceptionally, there can be Community
intenţionate101. acts which take effect immediately, applying to
Toate aceste dispoziţii îşi găsesc facts that were committed before that date (the

101
George Antoniu, Drept penal european..., op. cit., p. 56.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

168
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

confirmarea şi în prevederile Tratatului de la Rumi case). As a general rule, the Court of


Amsterdam. Justice of European Communities has
Cele mai frecvente sancţiuni comunitare, recognized, however, the need to respect the
aşa cum se observă, sunt amenzile. Deşi toate legality and non-retroactivity of the law which
Tratatele menţionate prevăd, în cuprinsul lor, provides community sanctions.
că aceste amenzi nu au un caracter penal, As for guilt, there are many regulations
această caracterizare globală este discutabilă, based on ECSC and Euratom Treaties which do
deoarece, în fapt, aceste amenzi nu sunt menite not claim the existence of intention or
să repare prejudiciul complet (sancţiuni negligence for the application of sanctions in
reparatorii), ci au un caracter, cel puţin parţial, case of violation of these regulations, leaving to
represiv, retributiv, deoarece exprimă believe that criminal liability is objective.
dezaprobarea de către organele comunitare a Some critical observations were made with
unui comportament ilicit. Ca atare, aceste respect to the principle of non bis in idem and
amenzi, în ciuda denumirii lor drept sancţiuni proportionality of punishment.
administrative, au un caracter penal102. The conclusion in the literature is the
Această concluzie este cu atât mai meaning of the need for clarity, in perspective,
justificată cu cât amenzile pot atinge of the criminal or non penal character of the
cuantumuri foarte mari; ca urmare, ele sanctions applied by European bodies, with all
realizează funcţiile pedepsei, şi nu pe cele ale the consequences that would come off of it
sancţiunilor reparatorii. regarding the fundamental principles of
Recunoaşterea caracterului penal al criminal law.
acestor sancţiuni ar atrage, în mod logic,
respectarea principiilor de bază ale represiunii 4. Criminal law regulations contained
penale, şi anume legalitatea incriminării şi in the Treaty of Lisbon
pedepsei, neretroactivitatea legii penale, The Treaty of Lisbon 108, signed on
vinovăţia şi respectarea principiului non bis in December 13 2007 by representatives of the
idem. Aceste principii nu sunt întotdeauna şi Member States of the European Union, states in
consecvent respectate în materia sancţiunilor Art. 2 par. 2 that "The Union shall offer its
aplicate de către organele comunitare. Aşa, de citizens an area of freedom, security and justice
pildă, Curtea Comunităţilor Europene a admis, without internal frontiers, in which the free
printr-o decizie din 16 februarie 1982, că, în movement of persons is ensured, in conjunction
mod excepţional, pot fi acte comunitare care să with appropriate measures with respect to
intre în vigoare imediat, aplicându-se şi external border controls, asylum, immigration
faptelor care s-au comis anterior acestei date and the prevention and combating of crime".
(cazul Rumi). Ca regulă generală, Curtea de Also art. 61 par. 1 states that "The Union shall
Justiţie a Comunităţilor Europene a recunoscut, constitute an area of freedom, security and
însă, necesitatea respectării legalităţii şi justice with respect for fundamental rights and
neretroactivităţii legii care prevede aplicarea de the different legal systems and traditions of the
sancţiuni comunitare. Member States” and in par. 3 and 4 it is stated
În ceea priveşte vinovăţia, există multiple that ‘The Union shall endeavour to ensure a

102
Jean Pradel, Geert Corstens, op. cit., p. 503.
108
ROMANIA RATIFIED THE LISBON TREATY WITH THE LAW NO. 13/2008 (OFFICIAL GAZETTE NO 107 OF
FEBRUARY 12 2008).

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

169
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

regulamente bazate pe tratatele CECA şi high level of security through measures to


Euratom care nu pretind existenţa intenţiei sau prevent and combat crime, racism and
a culpei pentru aplicarea de sancţiuni în cazul xenophobia, and through measures for
unor violări a acestor regulamente, lăsând să se coordination and cooperation between police
creadă că este vorba de răspundere penală and judicial authorities and other competent
obiectivă. Unele observaţii critice s-au făcut şi authorities, as well as through the mutual
cu privire la respectarea principiului non bis in recognition of judgments in criminal matters
idem şi al proporţionalităţii pedepsei103. and, if necessary, through the approximation of
Concluzia care se desprinde în literatura criminal laws.”
de specialitate este în sensul necesităţii, To achieve these objectives, in terms of
clarificării, în perspectivă, a naturii penale sau preventing and combating terrorism and related
nonpenale a sancţiunilor aplicate de către activities, the European Parliament and the
organele comunitare, cu toate consecinţele care Council, acting by means of regulations in
s-ar desprinde din aceasta cu privire la accordance with the ordinary legislative
respectarea principiilor fundamentale ale procedure, shall define a framework for
dreptului penal. administrative measures with regard to capital
movements and payments, such as freezing of
4. Reglementări în domeniul dreptului funds, of financial assets or economic gains
penal cuprinse în Tratatul de la Lisabona belonging to natural or legal persons, groups or
Tratatul de la Lisabona104, semnat la 13 non-State entities, are owned or held by them.
decembrie 2007, de către reprezentanţi statelor Chapter 4 of the Treaty is reserved for
membre ale Uniunii Europene, precizează în judicial cooperation in criminal matters within
art. 2 alin. 2 că „Uniunea oferă cetăţenilor săi the European Union. This cooperation is based
un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără on mutual recognition of judicial sentences,
frontiere interne, în interiorul căruia este judicial decisions and shall include the
asigurată libera circulaţie a persoanelor, în harmonization of the regulations and
corelare cu măsuri adecvate privind controlul administrative provisions of the Member
la frontierele externe, dreptul de azil, States.
imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii European Parliament and the Council,
şi combaterea acestui fenomen”. De asemenea, acting in accordance with the ordinary
în art. 61 alin. 1 se prevede că „Uniunea legislative procedure, shall adopt measures
constituie un spaţiu de libertate, securitate şi concerning:
justiţie, cu respectarea drepturilor fundamen- - the establishment of rules and
tale şi a diferitelor sisteme de drept şi tradiţii procedures for ensuring recognition throughout
juridice ale statelor membre”, iar la alin. 3 şi 4 the Union, of all forms of judgments and
se arată că „Uniunea acţionează pentru a judicial decisions;
asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri - prevention and settlement of conflicts of
de prevenire a criminalităţii, a rasismului şi a jurisdiction between Member States;
xenofobiei, precum şi de combatere a acestora, - supporting the training of the judiciary
prin măsuri de coordonare şi de cooperare între and judicial staff;
autorităţile poliţieneşti şi judiciare şi alte - facilitating cooperation between judicial

103
Ibidem, p. 504-505.
104
ROMÂNIA A RATIFICAT TRATATUL DE LISABONA PRIN LEGEA NR. 13/2008 (M. OF. NR. 107 DIN DATA DE 12 FEBRUARIE 2008).

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

170
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

autorităţi competente, precum şi prin or equivalent authorities of the Member States


recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare în relating to the criminal prosecution and
materie penală şi, după caz, prin apropierea enforcement of decisions.
legislaţiilor penale”. To the extent necessary to facilitate
Pentru realizarea acestor obiective, în ceea mutual recognition of judgments and judicial
ce priveşte prevenirea şi combaterea decisions, as well as police and judicial
terorismului şi a activităţilor conexe, cooperation in criminal matters having cross-
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând border dimension, the European Parliament and
prin regulamente în conformitate cu procedura the Council, acting through Directives, in
legislativă ordinară, definesc cadrul măsurilor accordance with the ordinary legislative
administrative privind circulaţia capitalurilor şi procedure, may establish minimum standards
plăţile, cum ar fi îngheţarea fondurilor, a that take into account the differences between
activelor financiare sau a beneficiilor the legal traditions and systems of the Member
economice care aparţin unor persoane fizice States. These relate to:
sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter - mutual admissibility of evidence
statal, sunt în proprietatea acestora ori sunt between Member States;
deţinute de acestea. - the rights of individuals in criminal
Capitolul 4 al Tratatului este rezervat procedure;
cooperării judiciare în materie penală în cadrul - the rights of victims of crime;
Uniunii Europene. Această cooperare se - other specific aspects of criminal
întemeiază pe principiul recunoaşterii procedure which the Council has identified in
reciproce a hotărârilor judecătoreşti, a advance by a decision; to adopt that decision,
deciziilor judiciare, şi include apropierea acte- the Council shall act unanimously after
lor cu putere de lege şi a normelor obtaining the consent of the European
administrative ale statelor membre. Parliament.
Parlamentul European şi Consiliul, European Parliament and the Council,
hotărând în conformitate cu procedura acting in accordance with the ordinary
legislativă ordinară, adoptă măsurile privind: legislative procedure, may establish measures
- instituirea unor norme şi proceduri care to promote and support the action of Member
să asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a States in the field of crime prevention,
tuturor categoriilor de hotărâri judecătoreşti şi excluding any harmonization of the laws,
decizii judiciare; regulations and administrative provisions of the
- prevenirea şi soluţionarea conflictelor de Member States.
competenţă între statele membre; EUROJUST will continue its mission to
- sprijinirea formării profesionale a support and reinforce coordination and
magistraţilor şi a personalului din justiţie; cooperation between national investigating and
- facilitarea cooperării dintre autorităţile prosecuting authorities in relation to serious
judiciare sau echivalente ale statelor membre crimes which affect two or more Member
în materie de urmărire penală şi executare a States, or requiring a prosecution on common
deciziilor. bases, by operations undertaken by the Member
În măsura în care este necesar pentru a States and Europol and the information
facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor provided by them.
judecătoreşti şi a deciziilor judiciare, precum şi EUROPOL will maintain its mission to

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

171
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

cooperarea poliţienească şi judiciară în materie support and strengthen the actions of police
penală cu dimensiune transfrontalieră, authorities and other law enforcement services
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând of the Member States and their mutual
prin directive în conformitate cu procedura cooperation in preventing and combating
legislativă ordinară, pot stabili norme minime serious crime affecting two or more Member
care să ia în considerare diferenţele existente States, terrorism and forms of crime which
între tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale affect a common interest covered by a Union
statelor membre. Acestea se referă la: policy.
- admisibilitatea reciprocă a probelor între Thus, from the perspective of the Reform
statele membre; Treaty, we can assist, in time, to the increasing
- drepturile persoanelor în procedura Europeanization of national law.
penală; Serious steps have been taken in this
- drepturile victimelor criminalităţii; regard, in an area that appeared, some years
- alte elemente speciale ale procedurii ago, that it could not be influenced by
penale pe care Consiliul le-a identificat în Community law, such as criminal law
prealabil printr-o decizie; pentru adoptarea (admitting minimum requirements for its
acestei decizii Consiliul hotărăşte în harmonization at least in the matter of
unanimitate, după aprobarea Parlamentului terrorism, organized crime and human
European. trafficking) or the creation of a Community
Parlamentul European şi Consiliul, legal area (especially for tracking fraud in EU
hotărând în conformitate cu procedura funds) or in civil law (the draft of the European
legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru a Civil Code).
încuraja şi sprijini acţiunea statelor membre în In other words, we wonder how far can
domeniul prevenirii criminalităţii, excluzând we go with legislative harmonization? We
orice armonizare a actelor cu putere de lege şi cannot harmonize the entire law of Member
a normelor administrative ale statelor States, because each state has its own
membre105. personality and specificity, with the opinion
EUROJUST va avea în continuare that too much Community law has been
misiunea de a susţine şi consolida coordonarea enforced.
şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de
cercetare şi urmărire penală în legătură cu REFERENCES
formele grave de criminalitate care afectează 1. Andreşan St. B.- Grigoriu, Drept comunitar, Ed.
C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pp. 180- 181.
două sau mai multe state membre ori care
2. Dauses Manfred,
impun urmărirea penală pe baze comune, prin Drepturilefundamentalecaelemente ale ordinii de drept a
operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor UniuniiEuropene, în „Dreptul", nr. 9/2006
membre şi de EUROPOL, cât şi prin informaţii 3. Pop Maria - Floarea, Noile valenţe ale
furnizate de acestea. cetăţeniei europene după Tratatul de la Lisabona:
Importanţa Cartei drepturilor fundamentale, în vol.
EUROPOL îşi va menţine misiunea de a
Tratatul de la Lisabona. UE către reforma instituţională
susţine şi consolida acţiunea autorităţilor şi consens, Editura Dacia, 2008.
poliţieneşti şi a altor servicii de aplicare a legii 4. Selejan B. - Guţan, Protecţia europeană a
din statele membre, precum şi cooperarea drepturilor omului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008

105
Gavril Paraschiv, op. cit., p. 135-140.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

172
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/201 2

acestora pentru prevenirea şi combaterea 5. Viorescu R., Dumitrescu I.C. , Protecţia


criminalităţii grave care afectează două sau drepturilor omului şi Uniunea Europeană, în „Dreptul",
mai multe state membre, a terorismului şi a nr. 1/2011
formelor de criminalitate ce aduc atingere unui
interes comun care face obiectul unei politici a
Uniunii.
Deci, din perspectiva Tratatului de
reformă vom putea asista, în timp, la o
europenizare tot mai accentuată a dreptului
naţional. S-au făcut paşi serioşi, în acest sens,
într-un domeniu ce părea, acum câţiva ani, ca
neputând fi influenţat de dreptul comunitar,
cum este dreptul penal (admiţându-se dispoziţii
minimale pentru armonizarea acestuia cel puţin
în materia terorismului, crimei organizate şi
traficului de fiinţe umane) sau crearea unui
spaţiu judiciar comunitar (îndeosebi pentru
urmărirea fraudelor la fondurile comunitare)
ori în domeniul dreptului civil (proiectul de
Cod civil european). Cu alte cuvinte, ne
întrebăm până unde putem merge cu
armonizarea legislativă? Nu putem armoniza
întreg dreptul statelor comunitare, căci fiecare
stat are propria sa personalitate şi specificitate,
existând şi opinia că s-a legiferat comunitar
prea mult106.
BIBLIOGRAFIE
1. Andreşan St. B.- Grigoriu, Drept comunitar, Ed.
C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pp. 180- 181.
2. Dauses Manfred, Drepturile fundamentale ca
elemente ale ordinii de drept a UniuniiEuropene, în
„Dreptul", nr. 9/2006
3. Pop Maria - Floarea, Noile valenţe ale
cetăţeniei europene după Tratatul de la Lisabona:
Importanţa Cartei drepturilor fundamentale, în vol.
Tratatul de la Lisabona. UE către reforma instituţională
şi consens, Editura Dacia, 2008.
4. Selejan B. - Guţan, Protecţia europeană a
drepturilor omului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
5. Viorescu R., Dumitrescu I.C. , Protecţia
drepturilor omului şi Uniunea Europeană, în „Dreptul",
nr. 1/2011

106
David Edward, L’avenir de l’Europe – une perspective juridique, Congresul Academiei de Drept European, Trier, 27-29
septembrie 2007.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Letters and Social Sciences Series, Issue 1/2012

173

You might also like