LECŢIA 1.

DEŞEURILE

Cuvinte cheie: deşeu, categorii de deşeuri, compoziţie, cantitate.

1.1 Categorii de deşeuri

Deşeurile sub forma obişnuitelor ambalaje au însoţit umanitatea de-a lungul întregii
sale istorii, progresând în acelaşi timp cu obiceiurile noastre şi cu performanţele
tehnologice ale societăţii.
Primii oameni foloseau vase de lut şi piei pentru a-şi stoca alimentele, inclusiv apa
sau vinul; evident, metodele nu erau întotdeauna dintre cele mai igienice iar o mare parte
dintre produse se pierdeau.
Chiar şi astăzi, se estimează că în ţările în curs de dezvoltare circa 50 % din resurse se pierd
din cauza insuficienţei dezvoltări a industriei ambalajelor.
 Sticla a fost iniţial folosită pentru podoabe, dar, cu circa 4.000 de ani înainte de
Christos, egiptenii au utilizat-o primii pentru vasele de sticlă.
 În evul mediu robustele butoaiele de lemn au fost pe larg folosite pentru păstrarea
alimentelor.
 Ambalajele s-au dezvoltat puternic odată cu Revoluţia industrială, numărul
inovaţiilor crescând neîncetat de atunci încoace.
 Cutia de tablă a fost inventată de francezul Nicolas Appert în
1810 şi a fost utilizată în războaiele napoleoniene. Alimentele conservate au fost utilizate
pentru prima dată în Războiul Crimeei şi în Războiul Civil american.
 Cutiile de carton au fost inventate de americanul Robert Gair, la
sfârşitul secolului XIX.
 Celofanul transparent a fost descoperit în 1920, iar polietilena, primul plastic utilizat
în ambalaje, a fost descoperită din întâmplare în 1933. Ulterior, folia de aluminiu a făcut
posibilă ambalarea ermetica a medicamentelor.
 În 1940 s-au dezvoltat ambalajele pentru alimentele congelate, în 1952 au fost lansaţi
pe piaţă aerosolii, iar în anii 60 au apărut cutiile de aluminiu, favorizând astfel
dezvoltarea sectorului băuturilor răcoritoare.
Ambalajele sunt astăzi, un apanaj al civilizaţiei la care producătorii şi consumatorii
nu pot renunţa, constituind o proporţie importantă din cantitatea totală de deşeuri generată
zilnic la nivelul planetei.
Deşeul, întâlnit şi sub denumirea de reziduu, reprezintă materialul apărut în urma
desfăşurării unui proces biologic sau tehnologic ce nu mai poate fi utilizat ca atare
(NEACŞU, APOSTOLACHE,1982).
Concomitent cu dezvoltarea societăţii umane şi cu apariţia unor tehnologii noi
performante se constată o creştere cantitativă şi o diversificare a deşeurilor ce însoţesc în
mod inevitabil produsul util.
Problema îndepărtării sau distrugerii deşeurilor a apărut odată cu dezvoltarea
aşezărilor umane şi creşterea densităţii populaţiei , pe măsura ridicării standardului de
viaţă.

1
 Diversitatea mare de deşeuri permite gruparea lor după câteva criterii clasice şi
anume:
 După posibilitatea reciclării şi a neutralizării acestora , deşeurile pot fi :
- deşeuri recuperabile : dejecţiile animalelor (îngrăşământ natural),părul
(fabricarea periilor), cenuşa (fabricarea unor cărămizi speciale), rumeguşul şi talaşul
(încălzirea locuinţelor) etc.
- deşeuri nerecuperabile: resturi de pământ, praf şi nisip provenite de la diverse
construcţii, ape cu conţinut şi diversitate mare de substanţe toxice, etc.
 După starea de agregare a deşeului , acestea pot fi :
- deşeuri lichide, denumite ape uzate sau ape reziduale (fecaloide, industriale ,
agro-zootehnice, meteorice);
- deşeuri solide (reziduuri menajere, industriale, agro-zootehnice, speciale etc.);
 După provenienţă respectiv sectorul sau sursa care le generează, deşeurile pot
fi:
- menajere,
- stradale,
- industriale,
- agro - zootehnice,
- speciale.
Deşeurile menajere provin din activitatea casnică sau din localuri publice şi
reprezintă în medie 1,5-2,5 kg/zi/locuitor (O.M.S.).Din compoziţia acestora fac parte
reziduuri precum textile, hârtie, sticlă, material plastic, metale, resturi alimentare, resturi
lemnoase, cenuşă. Se constată că au scăzut cantităţile de resturi alimentare şi cenuşă
crescând cele de hârtie , materiale plastice şi sticlă (MĂNESCU şi colab,1996). În
general componenţa deşeurilor menajere poate fi reprezentată astfel: 5 % metale, 6%
materiale sintetice, 13 % sticlă, 26 % hârtie şi 50 % deşeuri organice. Acestei categorii de
deşeuri îi aparţin şi apele uzate, anume cele fecaloide (fecale diluate cu apă) şi cele
menajere provenite din bucătării sau din activitatea de întreţinere a curăţeniei casnice.
O categorie aparte a deşeurilor menajere o constituie grupa deşeurilor dificile
formată din medicamente expirate, lacuri şi vopsele, pesticide şi produse pentru protecţia
plantelor, acumulatori şi baterii, detergenţi şi alte substanţe de igienizare, ulei ars de
maşină, solvenţi, metale grele, acizi şi baze, anvelope şi cauciucuri.
Deşeurile stradale sunt reprezentate de diverse resturi din locuri publice cât şi de
apele uzate meteorice, rezultate din precipitaţii care spală solul respectiv străzile şi căile
de comunicaţii. Resturile solide se consideră a fi egale cu 0,2-0,3kg /zi/locuitor
(MĂNESCU şi colab, 1996)
Deşeurile industriale provin din diferite procese tehnologice sub formă de
materii prime, produse intermediare, produse secundare şi resturi nerecuperabile.
Cantitatea şi compoziţia acestora sunt foarte variate în funcţie de ramura industriei şi
tehnologia din care provin. Cele formate în industria alimentară sunt predominant
organice, spre deosebire de cele din industria chimică , metalurgică şi siderurgică, care
sunt de natură anorganică. Apele uzate industriale provin din folosirea apei în diferite
procese tehnologice ca solvent, mijloc de transport pentru materii prime şi materii finite,
apă de răcire , apă de spălare sau ape tehnologice. Cantitatea şi compoziţia lor depind de
tipul industriei din care provin. Ca urmare a procesului de epurare la care sunt supuse

2
apele uzate industriale are loc formarea nămolurilor industriale de epurare, deşeu cu o
compoziţie ce depinde de ramura industriei din care provine apa uzată.
Deşeurile agro-zootehnice sunt produse ale agriculturii provenite din sectorul
vegetal şi zootehnic. Deşeurile agricole sunt reprezentate de producţia secundară a
culturilor agricole (paie, coceni, tulpini, rădăcini, pleavă, etc) cât şi de produsele
neutilizate ale florei spontane. Sectorul zootehnic, prin sistemul intensiv practicat,
generează deşeuri de tipul dejecţiilor animaliere (solide şi lichide), resturi vegetale
provenite de la furajare sau folosite ca aşternut în adăposturi.
Sistemul industrial de creştere a animalelor produce ca principal deşeu apele
uzate zootehnice, importante atât din punct de vedere cantitativ cât şi sub aspectul
compoziţiei diversificate. Cantitatea lor este foarte mare , atingând 10-15 tone an/animal
de talie mare şi respectiv 3-5 tone an/animal de talie mică (MĂNESCU şi colab,1996).
Acestei categorii de deşeuri îi aparţin şi nămolurile rezultate din decantarea respectiv
epurarea apelor uzate zootehnice dar şi unele deşeuri animaliere (cadavre de animale şi
păsări sau alte resturi de provenienţă animală).
Deşeurile speciale provin din sectorul medical (pansamente, vată, seringi, faşe,
hârtie, resturi organice) şi sunt contaminate cu germeni patogeni reprezentând un iminent
pericol pentru sănătatea populaţiei.
Deşeurile periculoase provin din diverse sectoare de activitate fiind reprezentate
de substanţe toxice, inflamabile, explozive, infecţioase sau de altă natură care introduse
în mediu pot dăuna plantelor, animalelor sau omului. Din această categorie fac parte
produsele farmaceutice expirate, diluanţi, lacuri şi vopsele, produse fitosanitare, baterii şi
acumulatori, produse cu conţinut de metale grele (mercur, plumb, cadmiu), uleiuri uzate.
Deşeurile radioactive formate din izotopi sau elemente radioactive au surse
diferite naturale sau antropice cum ar fi industria, agricultura, medicina sau cercetarea
ştiinţifică.
Planeta noastră a moştenit încă de la formare o zestre apreciabilă de
radioactivitate terestră, din care s-a păstrat numai o parte, respectiv elementele şi
izotopii radioactivi de viaţă lungă cu timpi de înjumătăţire foarte mari: 238U (T 4,47 x 109
a), 235U (T 7,04 x 108 a) şi 32Th (T 1,4 x 1010 a), generatori ai celor trei familii radioactive
naturale şi descendenţii lor radioizotopi ai elementelor cu Z = 81- 92, dintre care cei
mai importanţi sunt 226Ra (T 1600 a), Io (230Th)(T 7,7- 104 a) şi 231Pa (T 3,25 x 104 a).
Aceste radioelemente nu sunt decât nişte resturi care ne reamintesc de o vreme în care
aproape toate speciile nucleare erau radioactive. Dinte ele, cel mai răspândit în scoarţa
terestră şi cel mai importat sub toate aspectele este uraniul (3 x 104 %), element dispers,
mai răspândit decât aurul, argintul şi mercurul, urmat de toriu (8 - 104 %) şi de radiu (2,0
– 10 -10 %). Ele sunt prezente într-o măsură mai mică sau mai mare în rocile eruptive,
metamorfice şi sedimentare, în hidrosferă şi în troposferă. în unele zone ale scoarţei
terestre, concentraţia lor în rocile de suprafaţă poate atinge valori de ordinul zecimilor şi
chiar al câtorva procente. Sub acţiunea agenţilor atmosferici (vânturi, precipitaţii şi
variaţii de temperatură), mineralele radioactive sunt parţial alterate, solubilizate şi
transportate de ape, contribuind la poluarea mediului. Fenomene de acest gen se remarcă
mai ales în procesele de exploatare minieră a uraniului, când acesta se oxidează şi
solubilizează, trecând în apele de mină sub formă de săruri de uranil (10 -6 – 10 -2 g/l) şi de
aerosoli în aerul atmosferic. În acelaşi timp în atmosferă se mai concentrează şi o cantitate
apreciabilă de radon, gaz radioactiv degajat prin transformările succesive ale uraniului,

3
care intră în echilibru cu radonul din apele de mină, eliberat de sărurile de uranil
solubilizate.
În principal radioactivitatea naturală a scoarţei terestre este determinată de
conţinutul de uraniu, toriu şi produsele lor de dezintegrare.
Uraniul este răspândit sub forma a circa 200 de minerale, ce pot fi clasificate în
oxizi, oxizi hidrataţi, carbonaţi, sulfaţi, fosfaţi, molibdaţi, vanadaţi, silicaţi şi compuşi
organici (tabelul 1.1).

De asemenea, el se găseşte răspândit şi în apele râurilor şi lacurilor,

în apele mă-
Tabelul 1.1 rilor şi oceanelor, în
Principalele minerale de uraniu petrol, cărbuni, în gazele naturale etc.
Denumirea Formula chimică Dintre mineralele sale, puţine sunt
exploatabile:
Oxizi şi oxizi hidrataţi
Uraninitul, UO2, cu conţinut
Urani nit UO2 de radiu, actiniu, poloniu şi alte
Pechblenda
U3 O 8 produse ale transformărilor
Broggerit (U, Th) O2 radioactive.
Carbonaţi, sulfaţi, silicaţi Varietăţile cu conţinut de
Ruterfordiu UO2 CO3
lantanoide (La,Ce, Er,...) şi ytriu
poartă denumirea de cleveit şi
Sharpit (UO2)3(CO3)5(OH)2 x 7H2O niveninit.
Uranopilit (UO2)6(SO4)(OH)10 x 2H2O Uraninitul cristalizează în
Johannit Cu(UO2)2(SO4)2(OH)2 x 6H2O
sistemul cubic (reţea CaF 2 ), are
culoare neagră cu luciu puternic de
Soddit (UO2)5(SiO4)2(OH)2 x 5H2O smoală în s p ăr tu ră , d ur it at e
Fosfaţi şi arsenaţi ma re (10,3-10,6), este casant şi
Autunit Ca(UO2)2(PO4)2 x 10H2O puternic radioactiv. Varietăţile
Torbernit Cu(l}O2)2(PO4)2 x 8H2O compacte de mase collo-morfe poartă
denumirea de "smoală de uraniu".
Uranospinit Ca(UO2)2(AsO4)2 x 8H2O Uraninitul se găseşte răspândit în
Trogerit (UO2)3(AsO4) x 12H2O pegmatite granitice şi sienitice cu
Vanadaţi şi molibdaţi conţinut de toriu şi pământuri rare. În
Carnotit K(UO2)2(VO4)2 x 3H2O concentraţii mai mari se găseşte
răspândit în zăcăminte hidro-termale,
Tyuyamunit Ca(UO2)2{VO4)2. x 8H2O
asociat cu arseniură de nichel şi
Molibdat de calciu şi U Ca(UO2)3(MoO4)3(OH)2 x 8H2O cobalt, cu carbonaţi de calciu şi de
fier. Cele mai mari zăcăminte se află
în Canada, lângă Marele Lac al Urşilor şi în provincia Katanga (Congo Belgian), Cehia,
Rusia etc.
Pechblenda, U3O8, un amestec de oxizi ai U(IV) cu U(VI), este un mineral de
culoare neagră, fără conţinut de toriu şi pământuri rare. Are aspect de smoală, numit şi
"smoală de uraniu", fiind cel mai important mineral industrial de uraniu. Apare în formaţii
sferoidale, fără cristale clare. S-a format din soluţii coloidale, când s-a depus sub formă
de gel, care s-a solidificat şi cristalizat ulterior. Cristalizează în sistemul cubic, având
culoare neagră de smoală, uneori cu nuanţe verzui. În principal se găseşte în filoane
hidrotermale formate în zonele profunde ale zăcămintelor exogene, în condiţii de mediu
reducător. Se găseşte răspândit în S.U.A., Rusia, Canada, Congo, Cehia etc.

4
 Carnotita, K2 (UO 2)2 x 3H 2O, este un mineral secundar cu conţinut de 63,41
% UO3 şi 20,16 % V2O5, întâlnit de obicei sub formă de mase pulverulente şi
eflorescente de culoare galben-deschisă sau galben-verzuie cu luciu puternic sidefos.
Cristalizează în sistemul rombic, are duritate mică (2 - 2,5), este casant şi puternic
radioactiv. Se găseşte în zona de alterare a rocilor sedimentare, în special a gresiilor
bogate în resturi organice. Zăcăminte importante se găsesc în statul Colorado (S.U.A.),
Canada, Australia, Africa de Sud, Rusia (Ural, Siberia), Cehia, Maroc, Iordania, Israel
etc.
Toriul se găseşte răspândit în natură 8 x 10 -4 sub formă de minerale proprii.
Principalele minereuri din care se extrage toriul sunt:
Monazita, (Ce,La,Pr,Nd,...)PO4, este un mineral care conţine ThO 2 sub formă de
amestec izomorf 4-19 %, lantanoide (Ce,La) 50-68 % şi Y 62 %. Cristalizează în
sistemul monoclinic, sub formă de cristale mici de culoare galben-brună, cafenie,
roşie, rareori cu luciu accentuat sticlos sau gras şi duritate 5-5,5. Se întâlneşte de
obicei în pegmatite, uneori în gnaise, asociat cu feldspat, zircon. Prin alterare trece în
aluviuni fluviale şi marine (Brazilia la Minas Geraes) şi India. în depozite formează
zăcăminte în India, Brazilia, Africa de Sud, Canada, S.U.A., Egipt etc.
Toritul, ThSiO4, se prezintă sub formă de cristale tetragonale de culoare neagră,
brună, galbenă, portocalie, cu luciu sticlos sau gras, casant, duritate 4,5-5, fiind puternic
radioactiv. Se întâlneşte de obicei sub formă de granule diseminate, mai rar ca mase
compacte. Varietatea de culoare portocalie se numeşte Orangit, iar cea cu conţinut de
10 -16 % U3O8, Uranotorit. Se găseşte în Norvegia, Elveţia şi Madagascar.
Radiul nu are minerale proprii, însă se găseşte în mineralele de uraniu unde
formează prin dezintegrare succesivă 4 radioizotopi naturali: 226Ra, 228Ra(MsTh1),
224
Ra(ThX) şi 223Ra(AcX) descendenţi ai celor trei familii radioactive naturale. Principala
sursă de obţinere a 226Ra este pechblenda, care conţine 200 mg Ra/t U 3O8. În scoarţa
pământului el se găseşte răspândit 2,0 x 10 -10 %, iar în apele oceanelor şi mărilor 10 -13 g
Ra/t. În tabelul 1.2 se dă răspândirea lui în apă şi alimente.
Actiniul, de asemenea, nu are minerale proprii. El se găseşte în natură sub
formă
de doi izotopi radioactivi, 227Ac şi 228Ac(MsTh2), în concentraţii foarte mici, mai ales ca
227
Ac în toate minereurile de uraniu (circa 10 -10 Ac/l g U):

Răspândirea sa în scoarţa terestră este foarte mică şi anume 5 x 10 -14 %.

Protactiniul este răspândit în scoarţa terestră 7 x 10 -12 %, în minereurile de
uraniu sub forma a trei radioizotopi: 234Pa(UX2), 234Pa(UZ) şi 231Pa. La 1 g de uraniu
natural se găsesc 3,5-10 -7 g Pa, respectiv o tonă de uraniu conţine 1 mg Ac şi 129 mg Pa.

5
 Tabelul 1.2
226
Concentrarea radiului în apa potabilă şi alimente, în p Ci Ra / kg material proaspăt sau la
litru *
Tipul de aliment New York City Chicago San R. F. G.
Apă potabilă 0.04 0,2 Francisco
- 0,03 - 0,34
Apă de râu 0,03 - - 0,07-0,8
Pâine albă 3,2 3,3 2,9 1,7-3,3
Făina albă 2,7 2,4 1,3 2,7
Lapte liq. 0,25 0,24 0,22 0,3
Cartofi 2,0 1,4 1,0 0,6-1,0
Fasole uscată 6,1 7,0 2,4 —
Vegetale 2,4 2,2 0,7 1,6-1,7
Fructe 1,5-2,8 1,4 0,9 0.9
Orez 1,5 0,7 0,6
Ouă 4,1 -7,9 2,7 2,6 3,1
Peşte 1,2 0,7 0,8 2,8 – 6,3
Carne 0,44 0,45 0,81 0,8- 1,5
* Prelucrare după Schimier. H., Seglentag, Wiand, Waideskong, B., "The radiation of human
beings" Technical report, series nr. 123 IAEA, p, 7-30 (1971).

În afara elementelor radioactive amintite, în scoarţa terestră se găsesc răspândiţi o

serie de izotopi radioactivi ai unor elemente în amestec cu izotopi stabili ai acestora.
Printre ei se numără: 40K (T 1,28 x 10 9 a), 87Rb (T4,7 x 10 10 a), 1!5In (T6 x 10 14 a), l30Te (T
1,4 x 1021 a), 138La (T 1,3 x 10 11 a), 147Sm (Tl,06 x 1011 a), 176Lu (T3,3 x 10 10 a), l87Re (T
5,1x 10 10 a) şi alţii, cu timpi de înjumătăţire cuprinşi între 1010 şi 1017 ani.
Din rândul lor se remarcă 40K care, însoţind izotopii stabili ai potasiului, unul din
elementele abundente în scoarţa terestră, conferă o anumită radioactivitate apelor şi
rocilor. Astfel, contribuţia 40K la radioactivitatea apelor marine este de 11,1 Bq/1. În
diferitele roci, activitatea adusă de 40K variază de la 0,81 Bq/g în roci arse, în bazalt, la
1,17 Bq/g în graniţe. De asemenea, ea variază şi în unele alimente de la 0,66 Bq/kg în
lapte la 22,2 Bq/kg de grâu, respectiv la 74 Bq/kg în carne.
O altă serie de radioizotopi, cum sunt 14C şi tritiul (3H) se formează permanent în
natură prin bombardarea azotului din aer cu neutroni de origine cosmică, sau cu cei
eliberaţi din reacţiile (α, n) de dezintegrare α - spontană a unor nuclee grele din scoarţa
terestră (Ac, Th, Pa, U), precum şi din procesele de fisiune spontană a unora dintre ele
(235U):

În troposferă viteza de formare a tritiului este de 60 atomi/cm 2 pe minut, iar a

carbonului 14 este de 150 atomi/cm2 pe minut.
În natură concentraţia 3H şi 14C a rămas practic constantă deoarece în decursul
timpului s-a stabilit un echilibru între procesele de formare şi de dezintegrare a acestor
radioizotopi.
Tritiul (3H) care se formează intră în echilibru cu hidrogenul din apa de ploaie,
prin intermediul căreia pătrunde în biosferă, ajungând în cele din urmă la om. În toate

6
produsele neizolate de acest echilibru natural, tritiul se află în raport de 4 atomi de tritiu
la 108 atomi de hidrogen normal. Datorită tritiului, în medie radioactivitatea naturală a
produselor cu hidrogen este de 1,11 Bq 3H/g 1H (30 pCi/g). Apa mărilor conţine 0,59
Bq/1 (0,16pCi3H/l).
Carbonul 14 odată format se oxidează la 14CO2 şi intră rapid în amestec cu CO2
normal în circuitul carbonului. Prin fotosinteză el ajunge în metabolismul vegetal şi de
aici în cel animal, până la om, unde produce circa 1,8 x 10 5 dez/min, fapt care reprezintă
a suta parte din radioactivitatea corpului uman.
Iradierea artificială a populaţiei neprofesional expusă se realizează pe cale
medicală (radioterapie), prin căderi de pulberi de la testele cu armele nucleare ori de la
accidentarea unor reactoare nucleare, din industrie şi cercetările nucleare şi din alte
surse din viaţa curentă. Pentru a avea o imagine despre dozele anuale primite de un
om, în tabelul 1.3 se prezintă dozele de radiaţii de diferite origini, primite anual în
Marea Britanie.
Tabelul 1.3
Echivalentele dozei efective anuale date de radiaţii de diferite origini în Marea
Britanie (MARCU, MARCU, 1996)

Surse de radiaţii Doza [μSv/an]

Proceduri de origine naturală 1876

Proceduri medicale 250
Căderi radioactive 10
Deversări în mediu 1,5
Expunere profesională 8
Alte surse 11

Iradierea medicală. Este principala cauză a expunerii artificiale la radiaţii

ionizante în procedeele de diagnostic şi tratament. Consumul radiologie care reprezintă
numărul actelor medicale de radioterapie, radiodiagnostic, radiografie dentară,
explorare izotopică etc. şi care creează un risc pentru pacient este foarte ridicat şi
evaluat la mai multe zeci de gray. În prezent iradierea medicală este practicată de o
mare parte a populaţiei la nivel mondial. În ţările dezvoltate economic, fiecare
cetăţean primeşte între 0,5 şi 0,7 mSv/an. De aceea, radiologii sunt serios preocupaţi de
reducerea dozelor de examinare şi a numărului de expuneri la radiaţii.
Căderile consecutive de pulberi radioactive din exploziile unor arme nucleare
experimentale. Dintre toate formele de poluare artificială a mediului, cea mai
periculoasă este determinată de răspândirea produselor de fisiune rezultate în urma
exploziilor unor arme nucleare cu caracter militar, în special cele din atmosferă. Se
apreciază că în perioada 1945-1963 au fost înregistrare circa 450 teste de arme atomice
în aer liber, după care în urma acordului dintre SUA şi URSS aceste experienţe s-au
oprit. în total au fost detonate încărcături însumând echivalentul a 294 Mt de
trinitrotoluen (TNT), corespunzător la 14700 bombe atomice de tip Hiroshima, din
care au rezultat aproximativ 117000 t de produse de fisiune, dintre care circa 50000 t
au fost injectate în atmosfera polară. Printre produsele de fisiune s-au aflat 12 MCi
90
Sr şi 20 MCi 137Cs. În general, se ia ca unitate de măsură a poluării radioactive,
datorată exploziilor nucleare, activităţile ce rezultă prin detonarea unei bombe de 12Mt,
care poluează mediul ambiant cu 1 MCi 90Sr şi l,7MCi 137 Cs.

7
 Norul în formă de ciupercă ce se formează la explozia aeriană a unei bombe
nucleare de calibru mijlociu se ridică până la înălţimea de 10-15 km în zona de
formare şi până la 30 km şi mai mult în cazul exploziei unei bombe termonucleare. Din
zona de formare, praful radioactiv este luat şi purtat de vânturi Ia distanţe foarte mari
de epicentrul exploziei. După difuzarea lor în atmosferă, particulele fine de praf
radioactiv absorb vapori de apă (pentru care constituie centrii de condensare) şi se
depun o dată cu ploaia şi ninsoarea. Căderile de pulberi radioactive au contaminat
suprafaţa oceanului pe întinderi mari, iar Sr a fost detectat imediat după explozie până
la adâncimea de 600 m. Procesul de depunere al acestor particule se termină
aproximativ după 2-3 săptămâni de la explozie. În cazul ridicării norului sub formă
de ciupercă la înălţimi mai mari, se favorizează menţinerea în atmosferă a prafului
radioactiv timp de câţiva ani. Datorită acestui fapt, căderile de pulberi radioactive
rezultate din exploziile nucleare în aer liber ating în ansamblu populaţia globului prin
iradiere externă şi prin contaminare internă, prin inhalare şi ingerare, prin intermediul
lanţurilor alimentare.
Principalele surse de contaminare radioactivă se datorează fragmentelor de
fisiune ale combustibililor nucleari care conţin circa 90 specii de radioizotopi, dintre
care cei mai vătămători sunt : 131I (T 8,04 d), 137Cs (T 30 a) şi 90Sr (T 28,5 a).
O altă sursă de poluare radioactivă o constituie nucleele combustibilului nuclear
( U, U, 239Pu) care nu au intrat în, reacţie. Se estimează că în circa 30 de ani scoarţa
235 233

terestră a fost poluată cu mai mult de 5 t plutoniu a căror activitate este de 100 de ori
mai mare decât a celei împrăştiate de accidentul de la Cernobâl. În anul 1981, doza din
aer a fost de 3,8 mSv (380 mremi) pentru fiecare membru al populaţiei mondiale.
În paralel, în urma absorbţiei neutronilor din reacţia nucleară, de către nucleele
de azot din aer, se formează 14C (T 5700 a) care contribuie la poluarea radioactivă a
mediului.
Poluarea radioactivă a mediului de către industria nucleară. O altă cale
importantă de poluare radioactivă a mediului ambiant este rezultatul aplicării energiei
nucleare în producerea energiei electrice şi alte domenii de activitate şi cercetare.
Principalele surse de poluare radioactivă legate de industria nucleară sunt:
- reactoarele nucleare de mare putere din industria electronucleară;
- extracţia şi prepararea minereurilor de uraniu, precum şi instalaţiile de obţinere a
combustibililor nucleari;
- instalaţiile de retratare a combustibililor nucleari uzaţi (iradiaţi);
- alte surse din activitatea curentă.
Poluări datorate unor centrale electronucleare (CEN). În prezent, după interzicerea
pe plan mondial a testelor cu arma nucleară, principalele surse de poluare radioactivă
a mediului ambiant se datorează reactoarelor nucleare de putere utilizate în centralele
electronucleare, la producerea energiei electrice.
Deocamdată această cale se dovedeşte a fi cea mai importantă pentru rezolvarea
crizei de energie, fapt pentru care în lume, energia electrică furnizată de CEN a crescut
de la 20 GWe în 1970 şi se estimează că va ajunge în anul 2000 la 2000 GW e, dintre
care numai în SUA vor fi furnizate peste 800 GW e.
Deficienţa acestor tehnologii constă în faptul că, în mod inevitabil, ele sunt
însoţite de acumularea unor uriaşe cantităţi de produse de fisiune în totalitate
radioactive, precum şi de importante cantităţi de 239Pu. Se apreciază că un reactor

8
nuclear cu o putere de 1000 MW, prin funcţionare timp de un an, produce o cantitate de
deşeuri radioactive cu o activitate de 13,52 x 10 9 Ci, dintre care 98% sunt produse de
viaţă lungă, iar printre ei se află 90Sr şi 137Cs, precum şi 0,003% produse de fisiune în
stare gazoasă (85Kr, I33Xe) sau volatile (131I). Acestora li se mai adaugă şi produse de
activare acumulate sub acţiunea neutronilor cu elemente conţinute în fluidul de răcire,
în materialele de structură ale reactorului, ale circuitului primar sau ale combustibilului
nuclear.
Principalele surse de poluare pot apărea cu ocazia deschiderilor periodice a
reactoarelor pentru schimbarea parţială a combustibilului nuclear uzat, precum şi cu
prilejul golirii circuitelor de răcire a reactoarelor şi a curăţirii cu fluide. Uneori emisiile
de efluenţi gazoşi (85Kr, 133Xe, I31I) pot apărea din crăpăturile din circuitul primar şi din
curăţirea acestuia. În sfârşit, o altă sursă de poluare o constituie îndepărtarea
deşeurilor solide provenind de la filtre, răşini schimbătoare de ioni, de la nămolul de
decantare ori a reziduurilor deşeurilor de slabă activitate, care deşi sunt gestionate şi
controlate cu stricteţe, de regulă sunt dispersate în împrejurimi, direct sau după
tratament, sub formă de lichide, gaze sau aerosoli.
În mod curent, resturile lichide, după depozitare în vederea scăderii
radioactivităţii, se elimină în cursul apelor curgătoare sau în mare, astfel încât să nu se
ridice în mod semnificativ radioactivitatea mediului. Se apreciază că resturile lichide
eliminate anual de un reactor de tip REP de 900 MW sunt sub 185 GBq (5 Ci) pentru
alte elemente decât tritiu şi de 37 TBq (1000 Ci) pentru tritiu. În general, resturile
gazoase şi lichide nu reprezintă în medie decât câteva centimi şi zecimi de procente
peste nivelul autorizat. Pentru ansamblul populaţiei ele sunt foarte slabe, respectiv
de ordinul a fracţiunilor de milion, deci minime.
Căderi consecutive de pulberi din accidentarea unor reactoare nucleare. O
altă sursă riscantă de poluare radioactivă a mediului o constituie accidentarea unor
reactoare nucleare din cadrul centralelor electronucleare. Un exemplu recent îl
constituie explozia unuia din reactoarele nucleare ale centralei electronucleare de la
Cernobâl (26 aprilie 1986). Sub influenţa vânturilor, norul de pulberi şi gaze
radioactive format la latitudinea de 1000-1500 m a fost dirijat mai întâi din Ucraina
spre Ţările Scandinave, apoi spre Europa centrală. Anticiclonul prezent în Franţa 1-a
împiedicat să atingă Franţa în primele zile. După ce s-a orientat spre Europa
meridională, în circa alte două zile a pătruns în partea de Sud a Franţei, unde a rămas
aproximativ 5 zile şi apoi s-a reîntors spre Estul Europei, în cadrul acestor mişcări
abordând şi teritoriul ţârii noastre. În imediata apropiere a centralei de la Cernobâl,
accidentul a provocat 203 iradieri cu doze > 1 Gy, 53 iradieri între 2 şi 4 Gy, 23
iradieri între 4 şi 8 Gy şi 22 de iradieri doze peste 8 Gy. Iradierile puternice au
provocat arsuri grave: 20 de accidentaţi având arsuri de peste 30% din suprafaţa
corporală. în total s-au înregistrat 31 decese. Accidentele de la Windscale din Marea
Britaniei (1957) şi de la Harrisburg din S.U.A. (1979) nu s-au soldat cu decese şi nu au
provocat nici o iradiere semnificativă.
Iradieri din exploatarea industrială şi din cercetarea energiei nucleare.
Prezenţa nefastă a poluării radioactive şi a iradierii datorate acesteia a început să se
manifeste odată cu descoperirea radioactivităţii, în special a celei artificiale şi cu
dezvoltarea şi amplificarea industriei nucleare. Este vorba în primul rând de extracţia
şi prepararea uraniului, de obţinerea plutoniului de fabricare şi instalare a

9
reactoarelor nucleare, a centralelor electronucleare, de experimentarea şi elaborarea
celor mai distrugătoare arme, arma nucleară şi termonucleară, de reprocesarea
combustibililor nucleari uzaţi şi de gestionarea şi depozitarea deşeurilor radioactive.
Prepararea combustibilului nuclear pe bază de uraniu comportă mai multe etape
importante:
- extracţia minereurilor de uraniu, concentrarea şi rafinarea lor;
- transformarea acestora în săruri de uranil şi obţinerea uraniului metalic;
- eventuala îmbogăţire în 235U prin transformarea în hexaflorură gazoasă (UF6);
- fabricarea barelor combustibile sub formă de uraniu metalic sau de oxid de uraniu.
Una din cele mai serioase probleme de iradiere profesională din cursul
ciclurilor de fabricare, legate de industria electronucleară, constituie extracţia
minereurilor de uraniu, când independent de iradierea externă, minerii sunt supuşi la
inhalarea de pulberi minerale radioactive şi a aerului viciat cu radon 222, gaz produs de
filiaţie al 238U.
Retratarea combustibilului nuclear generează cea mai mare cantitate din
deşeurile radioactive provenite din instalaţiile nucleare. Până în prezent pe planeta
noastră s-au acumulat deja peste 6000 t produse de fisiune şi 155000 m 3 de lichide
puternic radioactive, urmând ca până în anul 2000 acestea să crească de circa trei ori.
După uzare, combustibilul nuclear impurificat cu produse de "fisiune şi elemente
transuraniene extrem de radioactive se conservă timp de minimum un an în piscine
cu apă, până la dezintegrarea substanţială a acestora, după care mai rămâne circa 2-
5% din radioactivitatea iniţială. De aici se transportă, în condiţii stricte, în instalaţii de
prelucrare pe cale chimică unde, după dizolvare, se recuperează materialele reutilizabile:
96% 238U, 0,85-0,1% 235U şi 1% 239Pu, prin extracţie cu solvenţi organici sau prin
cromatografie cu schimbători de ioni. Totodată se mai recuperează şi unele
radioelemente utilizabile în medicina nucleară, în diferite unităţi industriale şi în
laboratoarele de cercetare.
Pastilele şi barele de combustibil nuclear pe bază de uraniu se dizolvă în acid
azotic, după care sărurile de uranil şi de plutonii se extrag cu solvenţi organici. Circa
97% din uraniu se recuperează sub formă de azotat de uranil, care poate fi utilizat sub
formă de soluţii în reactoarele nucleare omogene.
În cursul acestor operaţii se eliberează şi o cantitate considerabilă de gaze
reziduale cu conţinut de 85Kr, 129I şi vapori de apă tritiată, care pot contamina atmosfera
înconjurătoare.
Alte surse de iradiere din activitatea curentă. în viaţa curentă există
numeroase aparate şi produse care conţin mici cantităţi de substanţe radioactive,
provocând o slabă iradiere. Printre acestea se numără:
- ceasornice şi aparate de măsură şi control cu cadrane luminoase cu tritiu sau promeţiu, care
au înlocuit radiul;
- tuburile catodice ale televizoarelor în color de tip vechi;
- produse şi aparate radioluminescente, sticlă şi ceramică, unele materiale de
detecţie, de sterilizare etc.
Pentru ansamblul populaţiei, doza de radiaţie dată de diferitele surse de radiaţii
artificiale este infimă (< 10 μSv).
Uneori, natura solului pe care se fac construcţii, precum şi unele materiale cu conţinut
de nuclee radioactive naturale pot constitui surse de poluare radioactivă, mai ales datorită

10
degajării de radon, gaz a - activ care poate leza epiteliul şi bronhiile, doza dată în pulmon fiind
de circa 1 mSv/an. (MARCU, MARCU, 1996)

1.2. Producerea deşeurilor: compoziţie şi cantitate

Generarea de deşeuri este dependentă de obiceiurile consumatorului local, tipul de

clădiri, condiţiile generale de trai şi tipul de industrie şi comerţ.
De exemplu, în zone cu sobe individuale, cu lemn, huilă sau cocs, există
deşeuri considerabil mai multe şi mai dense în timpul iernii prin comparaţie cu clădirile
cu încălzire centrală. în zonele rurale, cantitatea de deşeuri colectate pe cap de locuitor
este mai mică decât în zonele urbane datorită compostării in-situ, hrănirea păsărilor etc.
(ROJANSCHI, DIACONU, 1996).
În anumite societăţi deşeurile din timpul toamnei sunt foarte umede şi de natură
organică datorat conservării legumelor etc. Acest lucru poate fi problematic, de exemplu,
pentru instalaţiile de ardere a deşeurilor unde poate fi necesar combustibil suplimentar.
Locuinţele cu un venit relativ scăzut produc mai puţine deşeuri dar mai umede şi de
natură organică decât locuinţele cu un venit relativ ridicat.
Metoda de măsurare a generării de deşeuri sunt platformele de cântărire de la toate
haldele de depozitare, staţii de reciclare şi instalaţiile de tratare, cu înregistrarea calităţii
tipului de deşeu, originii, transportului etc. Pe baza acestor statistici, sunt înregistrate
variaţii trimestriale şi/sau sezoniere şi se pot face prognoze.
În absenţa platformelor de cântărire, estimarea generării de deşeuri se poate face
prin:
- volumul şi frecvenţa colectării recipientelor.
- unitatea de generare de deşeuri estimată pe cap de locuitor/angajat/m2.
- numărul şi volumul estimat al camioanelor care intră în platformele de depozitare
şi instalaţiile de tratare.
- creşterea anuală estimată a volumului platformei de depozitare.
Situaţia din ţara noastră privind producerea şi valorificarea deşeurilor, pe categorii
de deşeuri la nivelul anului 1993, este prezentată sinoptic în tabelul 1.4 (din raportul,
Starea factorilor de mediu din România, a Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului,1994).
Compoziţia deşeurilor menajere diferă în funcţie de ţară, popor dar şi grad de
dezvoltare al economiei şi nivel de civilizaţie. În figura 1.1 sunt prezentate compoziţia şi
cantităţile de deşeuri generate şi îndepărtate în regiunea Sacramento din S.U.A.

11
 Tabelul 1.4
Situaţia cantităţilor de deşeuri produse şi valorificate în România, pe categorii
(mii tone/an, 1993)

Nr. Categorii de Total Din care Valori

crt. deşeuri produse Valorificate Nevalorificate ficate
%
1 Deşeuri din lemn 1121,878 1014,631 107,247 90,44

2 Deşeuri din hărtie- 65,633 61,03 4,603 92,99

carton
3 Deşeuri de sticlă- 333,198 225,691 107,507 67,73
ceramică
4 Deşeuri metalice 2025,132 1871,168 153,964 92,39

5 Deşeuri textele 45,755 30,213 15,542 66,03

6 Deşeuri din ind. 13,45 7,951 5,499 59,12
pielăriei
7 Deşeuri din 51,893 21,584 30,309 41,59
materiale plastice
8 Deşeuri de cauciuc 25,063 19,465 5,598 77,66
9 Deşeuri de uleiuri 39,625 33,988 5,64 85,77
10 Deşeuri petroliere 2181,655 107,323 2074,332 4,92
11 Alte deşeuri 11583,045 5202,702 6380,343 44,92
industriale
12 Nămoluri reziduale 6887,074 958,375 5928,699 13,92
13 Dejecţii animaliere 8105,913 5074,021 3031,892 62,59
14 Cenuşi şi zguri 17678,54 1619,576 16058,964 9,16
15 Deşeuri constr.- 973,925 440,1 533,825 45,18
demolări
16 Steril prep.miniere 70618,741 1449,901 69168,84 2,05
17 Deşeuri din cariere 221168,77 351,965 220816,81 0,159
18 Deşeuri radioactive 224,878 0,715 224,163 0,318
19 Deşeuri menajere 8101,93 405,788 7696,141 5,01
20 Alte tipuri de 5855,66 3846,433 2009,22 65,69
deşeuri
TOTAL 357101,75 22742,62 334359,13 7

12
 Figura 1.1 Compoziţia şi cantităţile de deşeuri generate
şi îndepărtate din regiunea Sacramento .

Spre comparare, deşeurile municipiului Timişoara au următoarea structură

calitativă:
- 15 % reziduuri vegetale;
- 5 % deşeuri plastice;
- 10 % deşeuri de hârtie, cartoane etc.;
- 3 % deşeuri din sticlă;
- 2 % deşeuri metalice;
- 65 % deşeuri organice.

În figura 1.2 sunt prezentate cantitatea de ambalaje şi materialul din care sunt
confecţionate comparativ cu proporţia în care sunt reciclate în Germania.

13
 Figura 1.2 Cantitatea de ambalaje şi materialul din care sunt confecţionate,
comparativ cu proporţia în care acestea sunt reciclate, în Germania (MARTON,
1995)

Compoziţia medie a deşeurilor menajere ale oraşelor americane în anul 1986

reprezintă: (MARTON, 1995)
- hârtie şi cartoane 41,0 %
- deşeuri de grădină 17,9 %
- metale 8,7 %
- sticlă 8,2 %
- cauciuc, piele, textile, lemn 8,1 %
- reziduuri de furaje şi resturi de alimente 7,9 %
- plastice 6,5 %
- diverse 1,7 %

După BERTOLINI G., materialele plastice regăsite în compoziţia deşeurilor

menajere sunt de următoarele tipuri:
- polietilenă de mică densitate –LDPE-32 %
- polietilenă de mare densitate –HDPE-31 %
- polistiren –PS-11 %
- polipropilenă –PP-10 %

14
 - polietilenă tereftalat –PET-7 %
- policlorură de vinil –PVC-5 %
- diverse 4 % (MARTON, 1995)

URSU P.D. consideră că, după natura fizică, componenţa reziduurilor

menajere este foarte eterogenă. Ca procentaj mediu se poate indica (MARTON, 1995):
- lemnoase 6,2 % - praf 2,0 %
- hârtie 17,8 % - resturi alimentare 12,4 %
- textile 3,0 % - piele 2,0 %
- oase 2,9 % - veselă spartă, moloz 12,5 %
- cărbune 1,2 % - frunziş şi paie 5,0 %
- metale 21,0 % - materii plastice 3,5 %
- cenuşă 10,0 % - diverse 0,5 %

Compoziţia medie a deşeului menajer în S.U.A. (1996) evidenţiată de către

Agenţia de protecţia mediului indică următoarele valori şi materiale: hârtie şi carton 38,1
%; deşeuri de curte 13,4 %; resturi alimentare 10,4 %; material plastic 9,4 %; metale 7,7
%; sticlă 5,9 %; lemn 5,2 %; textile 3,7 %; alte deşeuri 3,2 %; cauciuc şi piele 3,0 %.
Evoluţia compoziţiei deşeurilor dar şi cantitatea medie generată pe cap de locuitor
de-a lungul secolului trecut este evidenţiată în figura 1.3.
O compoziţie medie a gunoiului menajer pentru Germania este prezentată
sugestiv în figura 1.4.

15
 Figura 1.3 Evoluţia compoziţiei deşeurilor menajere solide în S.U.A. pe parcursul
secolului trecut (1900-2000) (GLYNN, HEINKE, 1996)

Cantitatea de deşeuri care revine pe persoană şi zi depinde de gradul de dezvoltare

economică a ţării. În Franţa este de 1 kg/zi, iar în S.U.A. de 3 kg/zi. Structura
deşeului menajer variază de la o ţară la alta. În Germania, de pildă, 30 % reprezintă
resturile alimentare, 16 % materialele din hârtie, carton, 16 % este gunoi grosier, 10 %
este cenuşă şi zgură, 9 % sticlă, 5 % materiale plastice, 5 % textile şi scutece, 3 %
metale şi 6 % alte resturi. (MARTON,1995)

Figura 1.4 Compoziţia gunoiului menajer din Germania, (MARTON, 1995)

16
 Structura calitativă a gunoiului menajer este diferită şi în funcţie de gradul de
dezvoltare economică şi culturală a ţărilor.

Tabelul 1.5
Compoziţia deşeurilor municipale solide în diferite ţări
(GLYNN, HEINKE, 1996)

Material S.U.A Franţa Finlanda Australia Egipt

(1991) (1987) (1990) (1990) (1986)
Hârtie 38 28 39 30 13
Material 8 5 10 11 2
plastic
Alimente 7 25 25 18 60
Resturi de 18 - - 24 -
grădină
Sticlă 7 8 3 7 2
Metal 8 6 4 6 3
Cauciuc, 11 6 7 - 2
piele ,
textile ,
lemn
Resturi 3 22 12 4 18
minerale

În S.U.A. deşeurile menajere solide conţin în mare parte resturi de ambalaje

celulozice (18,6 %), alimente (17 %), sticlă (7,9 %), materiale plastice (7,3 %), scutece şi
faşe (3,6 %).
La Fresh Kills, lângă New York este cel mai mare depozit menajer deschis, de
suprafaţă, din lume. Aici sosesc zilnic 27 de tone de gunoaie orăşeneşti.
Cercetători de la Universitatea din Arizona, au transformat acest depozit într-un
„laborator de cercetare”. Ei iau probe şi analizează calitatea deşeurilor, ritmul
depunerilor, în corelaţie cu numărul populaţiei NewYork-ului, structura acesteia,
ocupaţiile etc. Astfel s-a format o nouă ştiinţă, rudologia care îmbină cunoştinţele exacte
ale chimiei şi fizicii cu cele de sociologie. (MARTON, 1995).
În vederea stabilirii unei prognoze privind cantitatea de deşeuri menajere generate
este important a cunoaşte nu numai situaţia actuală privind numărul de locuitori ai
planetei, ci şi tendinţa de evoluţie. Din statisticile existente se poate constata că populaţia
Terrei este într-o continuă creştere, ceea ce sporeşte problemele de poluare din nişa
umană. Dacă pentru dublarea populaţiei terestre, între 1650 şi 1825, de la 500 milioane
de locuitori la 1 miliard, au fost necesari 175 ani, pentru următoare dublare (de la 1
miliard la 2 miliarde) timpul s-a redus la numai 105 ani (1825-1930). Creşterea populaţiei

17
de la 2 miliarde la 4 miliarde de locuitori a necesitat numai 46 de ani (1930-1976). La
nivelul anului 2006 populaţia planetei se cifrează la 6-7 miliarde de locuitori.
O clasificare în funcţie de starea de agregare a deşeurilor din nişa umană, cu
importanţă practică le subîmparte în deşeuri solide şi deşeuri lichide.
Un volum mare de deşeuri din nişa umană sunt canalizate pe calea apei. Volumele
de apă uzată rezultate din utilizările domestice, precum şi încărcarea cu substanţe
organice sunt prezentate în tabelul 1.6.

Tabelul 1.6
Volume de ape menajere rezultate din activităţile menajere şi urbane
(MARTON, 1995)

Sursa de deşeuri Volum apă uzată (l/persoană/zi)

Vile 380
Confort I 340
Confort II 300
Confort III 260
Căsuţă vară 190
Spitale 760
Moteluri, hoteluri 190
Restaurante 57
Şcoli elementare 57
Şcoli superioare 77

În privinţa deşeurilor solide, care se colectează de către serviciile de salubrizare

urbane, la ora actuală se poate conta pe o compoziţie medie, constatată în marile
metropole occidentale: (CIPLEA, CIPLEA, 1978)

Umiditate 30 %
Hârtie 55 % substanţă uscată
din care:
- ziare 12 %
- cartoane 11 %
- alte deşeuri 32 %

Metalice
din care:
- feroase 7,5 %
- neferoase 1,5 %

Alimentare 14 %
Textile 5%
Lemnoase 4%

18
 Sticlă 9%
Plastice 1%
Diverse 3%
Total uscat 100 %
E important a se cunoaşte şi aici care este tendinţa evoluţiei viitoare. Astfel
specialiştii prevăd că volumul deşeurilor menajere va creşte mai rapid decât greutatea lor,
din cauza creşterii importante a ambalajelor de hârtie şi sticlă, precum şi a aparaturii
nerecuperabile şi a mobilei vechi. Se apreciază că deşeurile pe cap de locuitor vor creşte
anual aproximativ cu valorile de mai jos:
Carton şi hârtie 1,5-2 kg anual
Plastice 0,5-0,7 kg anual
Sticlă 0,6 kg anual
Mobilă 3-5 % din existent
Ultima determinare a compoziţiei deşeurilor din municipiul Timişoara se prezenta
astfel:
Deşeuri menajere - 71 %
sticlă -3%
hârtie -6%
metale - 3 %
textile - 2 %
altele -15 %
Cantitatea de deşeuri menajere pe categorii (deşeuri stradale şi din pieţe, din
grădini, parcuri, zone verzi, nămoluri, deşeuri din construcţii, deşeuri spitaliceşti),
colectate de la populaţie în Timişoara, anul 2001 este prezentată în tabelul 1.7.

Tabelul 1.7
Categorii de deşeuri colectată din municipiul Timişoara
(SC. RETIM SA.)

Luna Deşeuri Deşeuri Deşeuri Deşeuri Nămoluri Deşeuri Deşeuri

menajere stradale pieţe vegetale construcţii spitaliceşti
Ian. 42055 1970 586 22 32 144 755
Feb. 42360 942 547 20 36 474 755
Mar. 42349 1009 485 322 32 173 755
Apr. 41441 975 609 2054 16 529 756
Mai 41926 989 605 12 28 326 789
Iun. 41319 872 735 32 32 651 842
Iul. 42089 948 703 20 28 1403 753
Aug. 40975 926 796 24 24 661 688
Sep. 40900 826 712 28 32 869 923
Oct. 41019 975 699 12 20 1315 569
Noi. 41205 1075 909 739 16 1644 723
Dec. 42546 884 702 12 20 276 712

19
 În anul 2001, din datele furnizate de SC. RETIM SA., de la populaţie şi agenţii
economici s-au preluat următoarele cantităţi de deşeuri menajere (tabelul 1.8).

Tabelul 1.8
Cantităţi lunare de deşeuri preluate de la populaţie şi agenţi economici în
municipiul Timişoara (SC. RETIM SA.)

Luna Deşeuri menajere Deşeuri menajere

populaţie (t) agenţi economici (t)
Ianuarie 27966 14049
Februarie 28079 14281
Martie 27933 14416
Aprilie 27984 13457
Mai 28049 13877
Iunie 28022 13297
Iulie 27798 14291
August 26986 13989
Septembrie 26702 14198
Octombrie 27148 13871
Noiembrie 27148 14057
Decembrie 27148 15389

Deşeurile colectate de la agenţii economici sunt prezentate separat datorită

faptului că modul de plată al acestora este diferit de cel al populaţiei, fiind contorizaţi
separat.
Evoluţia cantităţilor de deşeuri menajere între anii 1997-2001, se prezintă astfel:

Tabelul 1.9
Evoluţia cantităţilor de deşeuri pe tipuri de material, colectate de la populaţie între
anii 1997-2001 (SC. RETIM SA.)

Data Tipuri de deşeuri

Hârtie Sticlă Deşeuri metalice Plastic
(tone) (tone) (tone) (tone)
12/31/1997 2 44 27 0
12/31/1998 40 222 183 6
12/31/1999 172 309 195 40
12/31/2000 275 259 199 68
12/31/2001 542 105 152 76
TOTAL 1031 1039 756 190
(tone)

20
 Tabelul 1.10
Cantităţi anuale de deşeuri menajere solide (1997) (SC. RETIM SA.)
Ţara Deşeu menajer anual Echivalent persoană
(mil. t) (kg)
Australia 12,6 690
Belgia 4,8 470
Canada 18,9 630
Danemarca 2,8 530
Finlanda 2,1 410
Franţa 32,8 560
Germania 32,8 400
Italia 27,0 470
Japonia 50,4 400
Mexic 31,9 330
Olanda 9,0 580
Norvegia 2,7 620
Coreea de Sud 17,7 390
Spania 14,5 370
Suedia 3,9 440
Anglia 28,8 490
S.U.A. 192,9 720

Tabelul 1.11
Cantităţi de materiale refolosite, în urma colectării deşeurilor de la populaţie şi
agenţi economici în municipiul Timişoara (2001) (SC. RETIM )
Luna Sticlă Deşeuri Fontă Carton Folie Anvelope Acumulatori Neme-
feroase (buc.) talice
Ian. 4890 1020 0 49400 11070 14 150 0
Feb. 3501 750 0 34110 10900 0 64 45
Mar. 1369 1050 450 43110 15430 32 150 0,3
Apr. 2500 1160 0 53030 10790 0 0 0
Mai 2100 400 0 56290 9280 38 170 0
Iun. 1230 562 0 38030 10820 44 0 0
Iul. 560 1450 0 25500 3000 14 190 0

21
 Aug. 1700 1350 0 16250 4780 0 0 67
Sep. 3200 3600 0 34050 11260 30 180 45
Oct. 4300 2650 0 66840 14070 44 0 0
Nov. 7600 3240 0 40250 4500 0 0 0
Dec. 4600 50 0 41150 7150 0 0 0

Întrebări:
1. Definiţi noţiunea de deşeu.
2. Cum pot fi clasificate deşeurile?
3. Precizaţi compoziţia deşeurilor în funcţie de provenienţa lor.
4. Ce sunt deşeurile radioactive?
5. Care este provenienţa deşeurilor radioactive?

22