1

FUNCŢIA SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ A TELL-URILOR EPOCII BRONZULUI DIN

BAZINUL CARPATIC. I. ASPECTE TEORETICE*

In memoriam Máthé Sz. Márta

Florin Gogâltan

Publicând deja câteva lucrǎri privind problematica tell-urilor din Bazinul Carpatic1, cu
ocazia editării acestui volum dedicat problemelor comerţului şi a impactului său asupra
civilizaţiilor din spaţiul central-est european în mileniile II a.Chr.-I p.Chr., mi-am propus să
abordez câteva aspecte de arheologie socială şi economică. Am socotit ca fiind necesară
analiza nivelului de organizare socială la care au ajuns aceste aşezări şi funcţia economică pe
care ele au îndeplinit-o, de vreme ce în literatura românească de specialitate discuţiile
teoretice pe marginea statutului atins de aşezările pre şi protoistorice sunt aproape
inexistente2. La noi totul se rezumă la publicarea materialului arheologic dintr-un sit şi
eventual la ordonarea geografică a aşezărilor, dacă se are în vedere prezentarea monografică a
vreunei culturi arheologice sau o sinteză pe marginea unei epoci preistorice.
Iniţial am gândit acest articolul ca o reacţie la un studiu publicat de D.W. Bailey în
care cercetǎtorul britanic îşi punea întrebarea „What is a tell?”, fǎcând referiri speciale la
aşezǎrile mileniului 5 a.Chr. din Bulgaria3. Nu am avut acces la aceastǎ lucrare în momentul
în care am publicat ceea ce înţeleg eu printr-un „tell” în sud-estul Europei Centrale şi de aceea
nu am putut sǎ comentez opiniile sale privind caracterul sezonier al locuirii tell-urilor4.
Ulterior a trebuit sǎ mǎ confrunt şi cu opinia mai nouă a profesorului Hänsel privind
caracterul „proto-urban” sau de „tip orăşenesc” al tell-ului de la Mošorin „Feudvár“5. M-am
aflat astfel în faţa unor întrebări la care încerc să dau răspuns în paginile de mai jos: ce fel de
aşezări au fost tell-urile epocii bronzului din Bazinul Carpatic? Care a fost funcţia lor
economică? Care a fost statutul lor în comparaţie cu restul aşezărilor?

1
*Prezentul articol face parte dintr-o lucrare mai mare dedicată problematicii tell-urilor epocii bronzului din
Bazinul Carpatic. „Der Beginn der bronzezeitlichen Tellsiedlungen im Karpatenbecken. Studien zu
Siedlungswesen und Chronologie der Zeit um 2000 v.Chr.“ a reprezentat proiectul meu de cercetare, sub
îndrumarea profesorului Bernhard Hänsel, pe parcursul unei burse oferite de Fundaţia Alexander von Humboldt
(Bonn/Bad Godesberg) în cadrul Institut für Prähistorische Archäologie, Freie Universität Berlin (2001-2002). O
comunicare pe aceastǎ temǎ am prezentat la simpozionul internaţional “Economy and Trade through Historical
Periods”, Pula (Croaţia), 25-29 noiembrie, 2003 (Gogâltan 2003c, p. 89). Pentru accesul la unele titluri
bibliografice le sunt recunoscǎtor colegilor Gheorghe Lazarovici şi Cristian Gǎzdac.
Gogâltan 2002a, p. 11 sqq. şi varianta în limba românǎ la Gogâltan 2003b, p. 45 sqq. (problemele de
terminologie); Gogâltan 2002b, p. 215 (aspecte ale vieţii religioase în tell-urile epocii bronzului); Gogâltan
2003a, p. 223 sqq. (o sinteză asupra tell-urilor neolitice din Bazinul Carpatic); Gogâltan 2004b, p. 17 sq. (apariţia
tell-urilor în sud-estul Europei);. Gogâltan 2004a, p. 43 sqq.; Gogâltan 2005a, p. 79 sqq. (studiu comparativ
privind habitatul preistoric din tell-urile preistorice din Orientul Apropiat şi cele din Bazinul Carpatic); Gogâltan
2005b, p. 161 sqq.; Gogâltan 2005c (cronologia tell-urilor epocii bronzului din Bazinul Carpatic); Gogâltan
2005d (factorii ce determină apariţia telurilor).
2
Ursulescu 2000, p. 23 sqq.; Gogâltan 2004c, p. 39 sqq.; Florea 2004, p. 31 sqq. Mai nou Molnár 2005 pentru
tell-urile epocii bronzului din nord-vestul României.
3
Bailey 1999, p. 94 sqq.
4
Gogâltan 2002a; Gogâltan 2003b.
5
Hänsel 2003a, p. 80 („Vor 2000 v.Chr. ist die Siedlung in Feudvar angelegt worden, ab 1900 v.Chr. ist ihr
protourbaner Charakter als planerisch durchorganisierte Zentralsiedlung durch zahlreiche 14C-Daten belegt“);
Hänsel 2003a, p. 214 („...haben wir es hier mit einer der ältesten stadtartigen Siedlungen im prähistorischen
Milieu Europas außerhalb des unmittelbaren ägäisch-mediterranen Bereichs zu tun. Vielleicht ist es besser
gesagt, wenn man von einem ersten Ansatz in Richtung auf eine stadtähnliche Anlage spricht.“).
 2

Pentru a rǎspunde la întrebǎrile de mai sus am considerat ca fiind utilă, în prima parte
a acestui studiu, lǎmurirea unor aspecte teoretice legate de habitatul preistoric. Pentru a
înţelege noţiuni precum cele de „proto-urban”, „pre-urban”, „urban”, „urbanism” etc., folosite
de unii specialişti atunci când au discutat despre stadiul de dezvoltare socialǎ şi economicǎ a
tell-urilor epocii bronzului din Bazinul Carpatic, mi-am propus sǎ le analizez ceva mai în
detaliu. Evident, ca punct de plecare, a trebuit sǎ fac o sumarǎ prezentare a realitǎţilor din
Orientul Apropiat, acolo unde o serie de tell-uri au evoluat, în epoca bronzului, pânǎ a atinge
un stadiu socotit a fi „urban”6. Nu puteam ocoli conceptul de „revoluţie urbanǎ” propus de
V.G. Childe şi nici reacţiile pe care acesta la trezit în cercul lumii ştiinţifice. Pe aceastǎ temǎ
existǎ o literaturǎ impresionantǎ. Ca lista mea bibliograficǎ sǎ nu depǎşeascǎ textul propriu-
zis, a trebuit sǎ selectez dintre diversele luǎri de poziţie, oprindu-mǎ doar asupra unor opinii
care au marcat respectiva dezbatere.
În acelaşi mod am procedat şi cu informaţia referitoare la tipurile de aşezǎri cunoscute
în preistoria Europei. Chiar dacǎ au existat voci ce clamau o legǎturǎ geneticǎ directǎ între
tell-urile din Orientul Apropiat (Mesopotamia) şi cele ale culturilor neolitice Tisza şi
Herpály7, realităţile arheologice din sud-estul Europei şi Bazinul Carpatic diferă considerabil
de cele din Orientul Apropiat8. Acest lucru, cum se va vedea, va influenţa şi discursul celor
care s-au ocupat, din punct de vedere teoretic, cu analiza sistemului aşezǎrilor preistorice.
În încheierea acestei prime pǎrţi m-am oprit asupra unor aspecte generale care
caracterizeazǎ diversele tipuri de habitat uman. Am considerat utilă şi menţionarea părerilor
unor specialişti care nu s-au ocupat în mod direct cu realitǎţiile arheologice din Orientul
Apropiat sau Europa, ei fiind sociologi, geografi, antropologi sau lingvişti. De asemenea am
încercat sǎ consemnez care ar fi, în opinia unor cunoscuţi cercetǎtori ai arheologiei
habitatului, mecanismele ce marcheazǎ transformarea unui sat în oraş şi când se produce
aceasta.
Pentru a nu amesteca lucrurile, m-am decis ca partea a doua a acestui studiu, mult mai
tehnicǎ, să cuprindă, alǎturi de o sintezǎ asupra preocupǎrilor legate de arheologia habitatului
în Bazinul Carpatic, câteva studii de caz privind tell-urile epocii bronzului. Vor fi prezentate
cele mai bine cercetate tell-uri, care pot oferi informaţii concludente cu privire la amplasare
lor geograficǎ şi sistemul defensiv, organizarea internǎ a locuirii, activitǎţile economice
desfǎşurate aici, numǎrul populaţiei şi dimensiunile atinse etc. Pe baza acestor informaţii şi a
modelelor teoretice prezentate în prima parte a articolului, voi încerca sǎ ajung la o concluzie
cu privire la statutul lor economic şi funcţia pe care ele au îndeplinit-o.

Dedic acest articol memoriei unui om de o calitate deosebitǎ. Am avut şansa sǎ o

cunosc şi sǎ beneficiez de altruismul sǎu. „Márta néni” a plecat dintre noi prea de timpuriu în
urma unei boli crude care a atins-o atunci când încǎ mai putea sǎ ne facǎ cunoscute rezultatele
unei munci de-o viaţǎ. Cercetarea arheologicǎ a pierdut prin dr. Máthé Sz. Márta un savant
care şi-a dedicat întreaga carierǎ ştiinţificǎ investigǎrii tell-urilor epocii bronzului de pe valea
râului Berettyó (Barcǎu)9.

6
Wright 1974, p. 123 sqq.
7
Makkay 1982, p. 111 sqq.
8
Reacţii negative la aceastǎ opinie la Kalicz 1995, p. 71; sau Raczky 1995, p. 80.
9
Nu intenţionez sǎ prezint întreaga carierǎ ştiinţificǎ a doamnei Máthé Sz. Márta, ci doar sǎ amintesc câteva
dintre lucrǎrile sale care stau la baza cunoaşteri epocii bronzului din nord-estul Ungariei: Máthé 1975, p. 283
sqq.; Máthé 1981, p. 11 sqq.; Máthé 1984, p. 137 sqq.; Máthé 1986a, p. 151 sqq.; Máthé 1986b, p. 129 sqq.;
Máthé 1992a, p. 166 sq.; Máthé 1992b, p. 168 sq.; Máthé 1992c, p. 170 sqq.; Máthé 1994, p. 27 sqq.; Máthé
1996, p. 125 sqq.; Máthé 2000, p. 183 sqq.; Máthé 2001, p. 39 sqq.; etc.
 3

Tell-urile Orientului Apropiat şi „revoluţia urbanǎ”. V.G. Childe şi oponenţii sǎi.

Discutând despre nivelul de dezvoltare atins de tell-urile din Bazinul Carpatic, poate
părea forţat să apelăm la situaţia din Orientul Apropiat. Când am analizat comparativ tell-urile
din Orientul Apropiat şi Bazinul Carpatic am spus că, păstrând proporţiile, pot fi reţinute o
serie de mecanisme comune care au stat la baza formării şi funcţionǎrii acestor tipuri de
aşezǎri specifice10. De aceea consider acum utilǎ prezentarea factorilor teoretici care ar fi
determinat transformarea tell-urilor în oraşe, pentru a vedea dacǎ ei pot fi extrapolaţi şi
situaţiei din sud-estul Europei Centrale.
Un asemenea subiect, apariţia oraşelor, a fost intens dezbătut în literatura de
specialitate, mai ales după publicarea la începutul anilor ’50 a articolului lui V.G. Childe
referitor la „revoluţia urbană”11. Trebuie însă precizat că Gordon Childe a elaborat noţiunea de
„urban revolution” încă din 1936 în cartea sa Man Makes Himself12. Criteriile de la care a
plecat Childe în definirea unui oraş au fost următoarele 13: 1. Oraşele sunt „More extensive and
more densely settled than any previous settlememnts”; 2. Apariţia unor „full-time specialists-
craftsmen, transport workers, merchants, officials and priests”; 3. Acumularea centralizată a
unui surplus de bunuri „as tithe or tax to an imaginary deity or divine king”; 4. Dezvoltarea
unei arhitecturi publice monumentale ce „symbolize the concentration of social surplus”; 5.
Prezenţa unei clase conducătoare ce include „priests, civil and military leaders and officials”;
6. Membrii acestei clase sunt cei care au dezvoltat un „particularly systems of writing and
numerical notation”; 7. Dezvoltarea ştiinţelor „arithmetic, geometry and astronomy”; 8.
Apariţia unor „full-time sculptors, painters, or seal engravers”; 9. Un comerţ regulat ce
presupune o cantitate mare de mărfuri transportate la mare distanţă; 10. Organizare statală în
care „peasants, craftsmen and rulers form a community”. Aceasta funcţionează pe baza unei
„organic solidarity based upon functional complementarity and interdependence between all
ist members”. Toate aceste criterii au fost aplicate situaţiei din Mesopotamia, fiind discutate
în ediţiile de după cel de-al doilea război mondial ale lucrării sale privind noile cercetări din
Orientul Apropiat14. Practic, în opinia lui Childe, apariţia primelor oraşe poate fi plasatǎ
cândva între neolitic şi debutul epocii bronzului, când introducerea metalului este o condiţie
majorǎ a urbanizǎrii timpurii15.
Childe şi a sa „revoluţie urbanǎ” a fost criticatǎ de toatǎ lumea, cel puţin în literatura
pe care am avut eu posibilitatea sǎ o consult. Pentru unii Childe, de vreme ce nu a fǎcut
niciodatǎ cercetǎri de teren în Orient, nu ar fi avut cǎderea sǎ discute despre un asemenea
subiect16, iar pentru alţii a sa „Urban Revolution” este un concept atât de demantelat de

10
Gogâltan 2004a, p. 70.
11
Childe 1950, p. 3 sqq.
12
Childe 1936, p. 37 “In the Near East the Bronze Age is characterised by populous cities wherein secondary
industries and foreign trade are conducted on a considerable scale. A regular army of craftsmen, merchants,
transport workers, and also officials, clerks, soldiers and priests is supported by the surplus foodstuffs produced
by cultivators, herdsmen and hunters. The cities are incomparably larger and more populous than neolithic
villages. A second revolution has occurred, and once more it has resulted in a multiplication of our species”.
13
Aşa cum se va vedea în continuare am preferat sǎ nu traduc din limba englezǎ, germanǎ, italiană sau francezǎ
criteriile stabilite de diverşii specialişti care s-au ocupat de problematica apariţiei oraşelor. Aceasta atât pentru a
nu vicia, printr-o interpretare personalǎ nefericitǎ, sensurile propuse de aceştia cât şi de a oferi, acelora care nu
au acces la aceastǎ literaturǎ specialǎ, informaţia originalǎ. Atunci când am făcut-o totuşi, la note există citat
textul original.
14
Childe 1958a, p. 123 sqq. O analiză recentă a criteriilor lui Childe aplicate realităţilor din Orientul Apropiat se
găseşte la Maisels 1999, p. 179 sqq. Potrivit acestuia se poate vorbi despre apariţia unor oraşe în Mesopotamia
abia la sfârşitul mileniului 4 a.Chr.
15
Childe 1958b, p. 78 sqq.
16
Mellaart 1987, p. 261.
 4

sensuri încât trebuie reconsiderat17. Dar sǎ vedem în continuare cum vǎd unii dintre oponenţii
lui Childe procesul de urbanizare în Orient.
Săpăturile din oaza de la Jerichon au ridicat problema vechimii oraşelor18.
Complexitatea Tell es Sultan a atras atenţia unor specialişti care, influenţaţi de teoria
„revoluţiei urbane“ a lui Childe, au propus plasarea debutului procesului urbanistic încǎ de la
un orizont neolitic preceramic. Astfel autoarea cercetǎrilor de la Jerichon, Kate Kenyon,
afirma cât se poate de tranşant: „is quite clearly on the scale, not of a village but of a town. Ist
claim to a true civic status is established by the discovery...that it possessed a massive
defensive wall“19. Pe o poziţie asemǎnǎtoare s-a situat şi un alt reputat cunoscǎtor al
realitǎţiilor din Orientul Apropiat precum R.J. Braidwood20. Ca argumente au fost aduse
numǎrul mare al populaţiei concentrate aici, şi care era estimatǎ a fi atins între 2000 şi 4000
de suflete şi existenţa unei anumite structurǎri sociale doveditǎ de inventarul mormintelor
descoperite sau de organizarea activitǎţilor comunitare necesare în vederea ridicǎrii
fortificaţiei. În aceeaşi termeni va pune problema şi sociologul american L. Mumford în
celebra sa cartea de la acea vreme The City in History21. El mai adaugǎ şi caracterul de centru
religios care ar explica concentarea unui numǎr aşa de mare de locuitori într-un singur loc.
Folosirea ca şi argument pentru apariţia oraşelor doar a criteriului concentrǎrii unui
numǎr mare de locuitori sau atingerea unui anumite etape în organizarea socială nu a fost
acceptat de toatǎ lumea. Pentru C. Kluckholn un oraş trebuia să aibe cel puţin 5000 de
locuitori, societatea să cunoască scrisul şi să existe centre ceremoniale monumentale22.
Gideon Sjoberg asociază urbanismu,l în societăţile pre-industriale, cu scrisul23.
M. Sitterding va merge mai departe aducând câteva nuanţări definiţiei propuse de către
Childe: o societate este urbană doar atunci când foloseşte scrisul, acumulează mari bunuri şi
arta se convenţionalizează; se trece de la producerea hranei ca principală ocupaţie spre
confecţionarea unor unelte şi a unor bunuri de lux; societatea este stratificată, clasa superioară
ocupându-se cu domenii ca matematica, geometria, literatura24.
R. McC. Adams a aprofundat concluziile lui Childe renunţând la termenul de
„revoluţie“, pentru un fenomen a cărui început nu poate fi mai devreme de perioada proto-
literată25. Analizând siturile perioadei dinastice timpurii din regiunea Diyala (Mesopotamia),
Adams consideră că pot fi apreciate ca „large towns” aşezările cu un teritoriu mai mare de 10
ha, „small tawns” sunt acele locuiri ce se întind pe 4-10 ha iar satele au un areal mai mic de 4
ha26.
În cǎutarea obţinerii unui impact mediatic rapid şi astfel a finanţǎrii sǎpǎturilor
arheologice de la Çatal Hüyük, aspectele teoretice pentru definirea unui oraş propuse de
Childe au fost abandonate. Astfel pe baza complexei organizǎri interne şi a funcţiei speciale
pe care au avut-o unele construcţii din acestă aşezare, ce cunoaşte perioada sa de înflorire
între circa 7000-6000 a.Chr., ea a fost caracterizată ca fiind deja un oraş27 (fig. 1).

17
Nissen 1987, p. 287.
18
Kenyon 1957; Kenyon 1960; Kenyon 1981.
19
Kenyon 1957, p. 65 sq.
20
Braidwood 1957, p. 73.
21
Mumford 1961, p. 29 sqq.
22
Kluckhohn 1960, p. 400, n 5.
23
Sjoberg 1960, p. 32 sqq.
24
Sitterding 1961, p. 89 sqq.
25
Adams 1966, p. 10 sqq.
26
Adams 1965, p. 39.
27
Mellaart 1967, p. 76.
 5

Fig. 1. Çatal Hüyük (după Mellaart 1967).

Fostul profesor de orientalisticǎ de la Münster K.J. Narr propunea câteva criterii

interesante pe baza cǎrora putem discuta despre momentul apariţiei unui oraş. Acestea ar fi în
numǎr de cinci: 1. „Die dichte Zusammensiedlung einer größeren Bevölkerungszahl”. Un
numǎr exact de locuitori nu este însǎ avansat. 2. „Loslösung eines wesentlichen Teils der
Bevölkerung von der Urproduktion”. Aceasta presupune, pe lângǎ activitǎţile economice de
bazǎ (agriculturǎ şi creşterea animalelor) apariţia unor meşteşugari, comercianţi, oameni
angajaţi în administraţie şi apǎrare. Şi în acest caz nu poate fi precizat numǎrul la care se
ridica cei care nu participǎ la activitǎţile productive directe. 3. „Arbeitsteilige Organisation
des Gemeinwesens”. Organizarea muncii este în strânsǎ legǎturǎ cu ceea ce se propunea la
punctul anterior. 4. „Ummauerung und sonstige Befestigungsanlagen”. Existenţa unui sistem
de fortificare fǎcea dovada apariţiei unei complexe organizǎri sociale. 5. „Die Siedlung als
Mittelpunkt einer Landschaft im Sinne eines Zentrums”28. Este avut în vedere caracterul sǎu
de centru administrativ, de punct comercial central etc. Plecând de la aceste date, Narr îşi
propune sǎ verifice dacǎ tell-ul preceramic de la Jerichon îndeplinea, aşa cum am văzut că au
susţinut unii specialişti, statutul de oraş. Concluzia la care ajunge este aceea cǎ cea mai bunǎ
analogie pentru acest sit poate fi stabilită cu acele „Ackerbürgerstadt” în care marea
majoritate a populaţiei participa la activitǎţile economice primare29.
Bun cunoscător al realităţilor din Anatolia, H. Hauptmann afirma tranşant că în Asia
Mică, cel puţin, nu se cunosc oraşe înainte de mileniul al II-lea a.Chr.30. Ulterior, discutând
despre urbanizarea în Orient, A. Kempinski a ridicat problema unor aşezări ca Troia în
Anatolia sau Thermi în Grecia care nu cunosc scrisul dar care se deosebesc clar de restul
aşezărilor din zonă. De aceea apariţia criteriului planimetric ar fi ceea ce distinge un oraş de
un sat31. În acest sens este de reţinut şi ideea lui J.-L. Huot pentru care un oraş “...est un
systèm d’habitat particulier permettant à une société complexe de résoudre des problèmes

28
Narr 1968, p. 373.
29
Narr 1968, p. 375.
30
Hauptmann 1976, p. 9.
31
Kempinski 1978, p. 4.
 6

spécifiques qui ne peuvent trouver de solution à l’échelon individuel”32. Realităţile

arheologice de la sfârşitul mileniului VI până în mileniul IV a.Chr. au fost catalogate ca
„chefferies pré-urbaines”33. Începând cu epoca Uruk aşezarea atinge 230 ha, societatea devine
ierarhizată şi diversificată. Ceea ce diferenţiază satul de oraş este „...le nombre et la variété
des functions qu’elle remplit”34.
În 1986 Linda Manzanilla de la Universidat Nacional Autónoma de México a
organizat un simpozion în onoarea lui V. Gordon Childe unde au fost dezbǎtute cele douǎ
„revoluţii” propuse de savantul englez: cea neoliticǎ şi cea urbanǎ. Dintre lucrǎrile publicate
ale acelui coloqviu voi menţiona doar pe acelea care se referǎ la momentul şi factorii care au
determinat apariţia oraşelor în Orientul Apropiat. J. Mellaart îşi va pune din nou întrebarea
dacǎ apariţia oraşelor s-a produs doar în mileniul al patrulea a.Chr. sau este un fenomen care
poate fi decelat încǎ mai devreme. Dar ce este un oraş? Ce îl distinge de un sat? Pentru el
aceste întrebǎri sunt greşit puse deoarece „there are settlements, forts and in Egipt
vineyards/estates, specifically mentioned, but there are no separate words for city, town and
village. If the ancients were not interested in such distinctions, should we be?”35.

Fig. 2. Habuba Kebira (după Strommenger 1980).

32
Huot şi colab. 1990, p. 24.
33
Huot 1994, p. 153 sqq.
34
Huot 1994, p. 209.
35
Mellaart 1987, p. 263. Această afirmaţie nu este valabilă de vreme ce încă de la începutul scrierii hieroglifice
există un semn care desemnează noţiunea de oraş. Vezi mai jos opiniile lui H. Müller-Karpe.
 7

După el nimeni nu poate nega faptul cǎ aşezǎrile ce se dezvoltǎ în mileniul al patrulea

a.Chr., precum Habuba Kebira din nordul Siriei pe Eufrat, nu prezintǎ semne ale urbanizǎrii36.
Planul acestei aşezǎri a fost conceput încǎ din momentul ridicǎrii sale cu o strictǎ parcelare şi
orientare a strǎzilor, cu un sistem de canalizare foarte eficent şi o impresionantǎ fortificaţie
realizatǎ din cǎrǎmizi (fig. 2). Cum pot fi judecate însǎ situri pre-Ubaid care au de asemenea
dimensiuni deosebite: Jerichon (4 ha), Tell Abu Hureyra (11 ha), Çatal Hüyük (16 ha)?
Aceste aşezǎri nu ar intrǎ în schemele propuse de dezvoltare culturalǎ. De aceea J. Mellaart
considerǎ cǎ cel mai fericit mod de a depǎşi aceastǎ dilemǎ este modificarea teoriilor şi astfel
încorporarea unor asemenea obiective în modelele propuse. Prin aceasta Çatal Hüyük, de
exemplu, va înceta de a mai fi „a nightmare to old-fashioned thought” 37. Interpretarea pe care
o dǎ Mellaart acestei realitǎţi arheologice este că avem de-a face cu „neolithic cities and
civilization”. El se grǎbeşte sǎ precizeze: „when I use neolithic city I do not mean
Mesopotamian city, Greek city, Roman or modern city, but something which I imagine is
considerably more complex than simpler forms, “towns” or “villages”. Similary I use
civilisation not in the restrictid Anglo-Saxon sense, but in the French one, on a par with “Les
civilisations du Paléolithique”. It is nor only a question of semantics, but a question of
interpretation...”38.
Cu aceeaşi ocazie L. Manzanilla va defini societatea urbanǎ ca „one with complex
division of labor, that is, the existence of specialists in activities different from the production
of subsistence goods; this type of society also presents institutions that coordinate economic
processes and have authority over common people; and finally, specialists and autority live in
an urban center that provides specific services to the surrounding region, such as, for example,
the distribution of a large variety of goods”39. Plecând de la aceastǎ definiţie ea va analiza
structura activitǎţii meşteşugǎreşti din oraşe, stabilind existenţa a douǎ categorii de specialişti:
unii lucrând independent şi alţii care erau angajaţi direct şi exlusiv în activitatea economicǎ a
templelor şi palatelor. Instituţia care coordona activitatea economicǎ, prin controlul asupra
producerii unor anumite bunuri, prin stocarea altora şi distribuţia lor pe baza comerţului la
mare distanţǎ, ar fi fost templul40. Manzanilla aduce în sprijinul teoriei sale mai multe
argumente din Orientul Apropiat ajungând la concluzia cǎ „the temple organization, centered
in an intrincate redistributive circuit, was the basis for the “urban revolution”, and that only in
the later times, a state centered in the palace as the axis of tributary circuit and the top of a
class society emerges”41.
Fostul profesor de orientalisticǎ de la Freie Universität Berlin Hans Nissen, prin
contribuţia sa la amintitul simpozion din Mexic, va încerca sǎ reconsidere revoluţia urbanǎ
din Mesopotamia. Dacǎ criteriul decisiv, în opinia lui Childe, pentru apariţia oraşelor a fost
folosirea scrisului, Nissen considerǎ cǎ scrisul a fost utilizat cu adevǎrat de societatea
babilonianǎ, în sensul larg al cuvântului, abia la mai mult de 500 de ani de la apariţia sa42. De
aceea el se apleacǎ mai mult asupra debutului aşa numitei „central functions” a aşezǎrilor.

36
Strommenger 1980. Câteva date sintetice despre acest sit se gǎsesc şi la Gogâltan 2004a, p. 83.
37
Mellaart 1987, p. 265.
38
Mellaart 1987, p. 267.
39
Manzanilla 1987, p. 271.
40
Manzanilla 1987, p. 272.
41
Manzanilla 1987, p. 281.
42
Nissen 1987, p. 287.
 8

Fig. 2. 1. Tell Asmar. Templul şi palatul; 2. Ur. Oraşul şi reconstituirea ziguratului (după
Müller-Karpe 1992).
 9

La orizontul acelei perioade dinastice timpurii III aşezǎrile acopereau mai multe sute
de hectare existând o mare densitate a spaţiului locuit, un înalt grad de specializare a
activitǎţii meşteşugǎreşti, funcţia administrativǎ fiind acompaniatǎ de existenţa unui grup
permanent de conducǎtori43. De aceea pentru respectivele aşezǎri se foloseşte termenul de
„city-states”44 (fig. 2/1-2).
Aceste „Frühe Stadtkulturen”, aşa cum o demonstrează în primul rând cercetările de la
Uruk, caracterizează lumea babiloniană între ca. 4000 şi 2350 a.Chr.45.
Ca o ultimǎ opinie privind caracteristicile pe care ar trebui sǎ le îndeplineascǎ un oraş aş
aminti concluziile lui H. Müller-Karpe46. Comparând primele oraşe din Mesopotamia cu
acelea din Egipt profesorul german a constatat cǎ existǎ câteva similitudini ce nu pot fi trecute
cu vederea. Astfel ele ar fi apǎrut în acelaşi timp („der annähernd gleichzeitige Beginn von
Städten”) la sfârşitul mileniului al IV-lea a.Chr. în perioada Uruk din Mesopotamia şi la
începutul epocii dinastice în Egipt47. Momentul corespunde „achiziţionării” unor elemente ce
caracterizează aceste „Hochkulturen”: descoperirea scrisului, dezvoltarea unui nou tip de
regalitate, cea sacră, şi implicit a unei noi mitologii, reprezentarea antropomorfă a
divinităţilor, forme speciale ale ritului şi ritualului de înmormântare, iar din punct de vedere
economic avântul pe care o ia tezaurizarea metalului ca un mod de conştientizare a valorii sale
şi astfel de apariţie a banilor. În Egipt, aşa cum o demonstrează o plăcuţă de fildeş aparţinând
epocii dinastice timpurii de la Abydos, semnul hieroglific pentru oraş este o fortificaţie cu
ziduri şi bastioane căreia îi sunt asociate alte semne cultice (fig. 3).

Fig. 3. Abydos. Plăcuţă din fildeş dinastică timpurie (după Müller-Karpe 1992).

De altfel aceste prime oraşe se caracterizează prin locul central pe care-l ocupă
monumentalele temple şi celelalte locuri de cult (fig. 4/1-3). Tot aici se concentrează
activităţile meşteşugăreşti precum prelucrarea ceramicii la roată sau a metalului. De la rege la
preoţi, de la meşteşugari la comercianţi, oraşul va sugera cum nu se poate mai bine
diferenţierile sociale.

Tipuri de habitat preistoric. Perspectiva europeanǎ.

Încercând să rǎspund unor întrebǎri legate de funcţia socialǎ şi nivelul economic atins
de tell-urile epocii bronzului din Bazinul Carpatic, consider utilǎ cunoaşterea pǎrerii unor
arheologi cu privire la tipurile de habitat întâlnite în preistoria Europei.

43
Date sintetice despre aceastǎ perioadǎ pot fi gǎsite şi în literatura românească la Diaconescu 2001, p. 285 sqq.
sau Gogâltan 2004a, p. 91 sqq.
44
Nissen 1987, p. 290.
45
Nissen 1999, p. 38 sqq.
46
Müller-Karpe 1992, p. 5 sqq.
47
Vezi şi Müller-Karpe 1974, p. 387 sqq.; Müller-Karpe 1980, p. 386 sqq.
 10

Fig. 4. 1. Uruk. Templul Alb (după Heinrich 1982); 2. Tutub-Hafāği (după Burney 1977); 3.
Zigguratul Ur-Nammu (după Woolley 1982).
 11

Momentul apariţiei oraşelor marchează diversificarea sistemelor de agregări umane şi

de aceea el trebuie consemnat ca atare. Această discuţie va fi continuată şi în capitolul
următor al articolului de faţă prin prezentarea opiniilor unor geografi, antropologi, istorici,
lingvişti etc., cu privire la noţiunea de sat sau oraş.
Misiunea italiană condusă de L. Bernabò-Brea a făcut cercetări între 1951-1956 în
sud-estul insulei Lemnos la Poliochni. Aici a fost dezvelită o aşezare cu nu mai puţin de şapte
faze arhitectonice de la sfârşitul neoliticului/calcoliticului până în bronzul târziu48.

Fig. 5. Poliochni. Etapa Azzurro (după Kouka 2002);

48
Bernabò-Brea 1964, p. 24 sqq.
 12

Complexitatea arhitecturii şi dimensiunile pe care aceasta le-a atins, l-au determinat pe

autorul săpăturilor de aici să considere Poliochni o adevărată „città preistorica”. Noile săpături
din anii ’80 ai secolului trecut au confirmat că începând cu prima etapă a bronzului timpuriu
egeean (Poliochni azzuro - 2910-2672 a.Chr.) locuirea va atinge cca. 1,5 ha, se va ridica o
fortificaţie de zid, iar construcţiile de piatră devin monumentale49 (fig. 5).
Stuart Piggott prin lucrarea sa Ancient Europe va exprima o idee acceptată la acea
vreme de cei care se ocupau de arheologia habitatului. În Europa temperată primele aşezări
care îndeplinesc pe deplin caracteristicile unor oraşe apar doar cu două secole înainte de
expansiunea imperiului roman50. Această părere va fi reluată, aşa cum vom vedea mai jos, şi
de către J. Alexander51.
Un alt punct de vedere va fi argumentat de Colin Renfrew în sinteza sa privind spaţiul
egeean în mileniul al III lea a.Chr. Criticându-l pe Adams şi a sa ierarhizare a tell-urilor din
Mesopotamia doar pe baza criteriul teritorial52, Renfrew va pune în primul rând accentul pe
funcţia pe care o îndeplineşte o aşezare. Astfel, începând cu bronzul timpuriu, în lumea
egeeană îşi fac apariţia primele aşezări proto-urbane fortificate, ca o consecinţă a nevoii de a
se asigura protecţia locuitorilor53. Ele vor fi urmate, cu precădere în bronzul târziu, de centrele
palaţiale ale civilizaţiei minoico-miceniene care ar îndeplini caracteristicile unor oraşe
(Knossos, Mallia, Gla, Micene, Tyrins etc.)54.
John Evans va atrage atenţia asupra unor judecăţi considerate simpliste prin care
numai „The civilization of the Greeks and Romans was essentially urban“ 55. După el istoria
ultimilor 200 de ani a demonstrat convingător că nu există „natural city-dwellers and natural
countrymen“, marile oraşe apărând cu rapiditate atunci când condiţiile s-au dovedit
favorabile56. Termenii pe care Evans îi ia în discuţie sunt aceia de „village, town and city“. De
la bun început recunoaşte că în ciuda nenumăratelor încercări din partea lumii savante de a le
defini, nu s-a ajuns la un consens. Un sat, după părerea sa, acoperă un areal mic de locuire,
dar în cazul existenţei unor locuinţe dispersate acesta poate atinge dimensiuni considerabile.
Populaţia sa este de „hundreds rather than thousands of individuals“, iar în cadrul grupului
există evidenţe puţine sau chiar lipsesc ale specializării economice sau ale distincţiei sociale.
Satul „possessed little or nothing in the way of public works“ şi nu se constată, în mod
normal, un sistem de apărare la scară mare. În comparaţie cu satul, oraşul este o aşezare mai
extinsă cu un areal ce depăşeşte 100 de ha şi o populaţie numeroasă cu dovezi evidente ale
unui anumit statut social atins. De asemenea există indicii ale unor activităţi industriale şi
comerciale desfăşurate de grupuri umane specializate, iar acele „public works“ sunt
monumentale dovedind o organizare şi planificare complexă a muncii. În comparaţie cu satul
şi oraşul „a town may be anything between these extremes“. El nu este în mod necesar mai
mare decât un sat, dar prezintă semne ale unei comunităţi cu o structură economică şi socială
mai complexă precum şi „same evidence of community planning and enterprise“. Ca şi oraşul
este înconjurat parţial sau total de ziduri defensive masive57. Fără a i se acorda o atenţie
specială mai este amintită şi o altă noţiune: aşezări „proto-urbane“. Ea este pusă în legătură cu
49
Este cazul clădirii 28 (19,7x7,0 m) sau 14 (13,2-3,8-4,1 m) (Kouka 2002, p. 46 sqq.).
50
Piggot 1965, p. 261.
51
Alexander 1972, p. 846.
52
Adams 1965, p. 39. Dacă s-ar urma modelul propus de R. McC. Adams, atunci aşezările din epoca bronzului
de la Jerichon şi Beycesultan ar fi mici oraşe iar Uruk mai mare decât Roma republicană şi de două ori mai mare
decât Atena în timpul lui Temistocle (Renfrew 1972, p. 240).
53
Fenomenul pirateriei, aşa cum o arată analogiile din perioadele ulterioare dar şi situaţia arheologică, pare să fi
fost, la începutul epocii bronzului, cauza care a determinat apariţia fortificaţiilor impozante de piatră în zona de
coastă a Greciei şi în Ciclade (Renfrew 1972, p. 262 sqq.).
54
Renfrew 1972, p. 225 sqq.
55
Cary, Haarhoff 1966, p. 103.
56
Evans 1976, p. 502.
57
Evans 1976, p. 503.
 13

situaţia constatată în Italia meridională (Apulia) începând cu secolul al XIII-lea a.Chr. Unele
situri de aici (Scoglio del Tonno, Poeto Perone) sunt cu certitudine centre specializate în
activităţi manufacturiere şi de comerţ (inclusiv cu lumea miceniană), deţin o fortificaţie cu
ziduri de piatră şi probabil sunt susţinute parţial de activităţile economice primare desfăşurate
în satele învecinate58. De aceea ele se plasează la graniţa dintre sate şi oraşe. Astfel termenul
de „proto-urban“ propus de Ruth Whitehouse pentru nivelul social atins şi funcţia lor
economică i se pare probabil potrivit. Evans se grăbeşte însă să ne atenţioneze: „None of the
criteria used are in any way absolute; all the diagnostic features may not be recognizable in
individual instance.“. Atribuirea unor aşezări uneia sau alteia din categoriile de mai sus este
posibilă doar atunci când informaţia arheologică este mulţumitoare59. Aplicând criteriile de
mai sus realităţilor preistorice din Grecia şi Italia, acolo unde se presupune că au apărut
primele oraşe europene, J. Evans ajunge la concluzia că tipul de habitat caracteristic
neoliticului sunt satele. Începând cu mileniul al III-lea a.Chr. în Grecia apar primele semne
care marchează dezvoltarea acelor „orăşele“ (towns) ca ulterior „urban units that covered
areas of 100 hectares and upwards, and had populations of 10,000 or more, first came into
existence in Greece and Italy during the period from about 700 to 500 B.C., and their rise can
be linked with the development of the city-state“60.
Herbert Jankuhn este cunoscut ca unul dintre promotorii arheologiei habitatului în
Europa. În cartea sa „Einführung in die Siedlungsarchäologie“, ce se vrea o introducere în
acest nou domeniu de cercetare arheologică, sunt prezentate exemple din Europa centrală de
„ferme“ izolate şi sate - ca o grupare de mai multe gospodării şi o organizare comunitară
specifică – insistându-se asupra mediului lor ambiant, forma şi mărimea, funcţia economică
sau structura socială61. Discutând despre locuirile ce au un caracter orăşenesc, înainte de
cucerirea centrului Europei de către romani, doar acele oppida celtice ar fi atins acest statut62.
Ele se deosebesc de acele „bäuerlichen Ansiedlungen“ prin activităţile meşteşugăreşti,
numărul populaţiei şi mai ales prin funcţia de „loc central“ („die zentralörtliche Funktion“) 63.
Că este aşa o demonstrează şi informaţiile oferite de Caesar cu privire la aşezările helveţiilor,
care se împart în „aedificia“, „vici“ şi „oppida“.
P.S. Wells, în sinteza sa privind fermele, satele şi oraşele Europei preistorice, făcea
distincţia între „towns” şi „cities”. Tot el adăugă: „A distinction between towns and cities is
arbitrary; both exemplify the phenomenon of ‘urbanism’.”. Totuşi Wells a propus o linie
arbitrară care să demarcheze „towns” de „cities”: o populaţie de o mie de locuitori 64. Datorită
dezvoltării unor centre de producţie puternice şi a creşterii numărului de locuitori, primele
„orăşele” ar apărea abia la începutul epocii fierului (800-600 a.Chr.). Cele mai bune exemple
ar fi aşezările de la Hallstatt în Austria şi Stična în Slovenia65.
Hermann Müller-Karpe este binecunoscut pentru sintezele sale privind preistoria
omenirii66. Dobândind prin aceste lucrǎri o mare experienţǎ în analiza istoricǎ a habitatului, cu
ocazia susţinerii unor prelegeri în cadrul Römisch-Germanischen Zentralmuseums din Mainz
(1988) ne propune interesante opinii cu privire la apariţia primelor oraşe67. Precum vom vedea
mai jos, atingerea de cǎtre o aşezare a calificativului de oraş presupune îndeplinirea mai
multor condiţii obligatorii: dimensiunile; diviziunea economicǎ şi socialǎ a locuitorilor în
58
O utilă sinteză la Whitehouse 1973, p. 618 sqq.
59
Eaens 1976, p. 503.
60
Evans 1976, p. 510.
61
Jankuhn 1977, p. 103 sqq.
62
„Das vor- und frühgeschichtliche „Städtewesen“ hat Mitteleuropa vor der römischen Eroberung mit den
keltischen Oppida erreicht...“ (Jankuhn 1977, p. 138).
63
Jankuhn 1977, p. 138.
64
Wells 1984, p. 16.
65
Wells 1984, p. 79 sqq.
66
Müller-Karpe 1974; Müller-Karpe 1980; Müller-Karpe 1998.
67
Müller-Karpe 1992, p. 4 sq.
 14

funcţie de activităţile specializate şi starea lor socialǎ; existenţa unor instituţii religioase şi de
cult; a unor structuri politico-administrative etc., face ca aceste aşezǎri sǎ ocupe o poziţie
aparte faţǎ de locuirile autarhice ale agricultorilor, pescarilor sau ale crescǎtorilor de animale
(sate, cǎtune, aşezǎri sezoniere). Ele se delimiteazǎ şi de acele agregǎri umane care
îndeplinesc doar unul dintre criteriile prin care s-a definit un oraş: rezidenţe ale unei puteri
politice (castele, palate); ansambluri de cult sau centre religioase (temple, locuri de pelerinaj,
mânǎstiri); locuri în care este protejatǎ populaţia dintr-o anumitǎ regiune (cetǎţi de refugiu);
pieţe pentru comerţul la mare distanţǎ (emporii, locuri ale unor pieţe anuale); spaţii de
încartiruire al soldaţilor (castre); areale de activitǎţi economice în apropierea exploatǎrii
resurselor naturale (tabere de muncǎ). Chiar şi pentru oraşe se poate propune o tipologie:
oraşe-templu, oraşe-palat, oraşe comerciale şi meşteşugǎreşti şi oraşe cu caracter agrar. În
opinia lui Müller-Karpe în spaţiul egeean primele oraşe se formează înaintea celor hitite din
Asia Mică. La începutul mileniului II a.Chr. aşezări precum Knossos, Phaistos, Mallia sau
Hagia Triada sunt definite ca „Ansiedlungen urbanen Charakter”68. Oraşele-palate minoice au
dimensiuni considerabile cu trepte largi, coridoare cu pilaştrii, camere private şi publice, băi,
toalete, depozite la subsoluri (fig. 6).

Fig. 6. Knossos (după Müller-Karpe 1992).

Ele nu sunt o copie a celor orientale, ci reflectă o dezvoltare locală ce-şi are originea în
civilizaţia minoică timpurie a mileniului al III-lea a.Chr. Dacă pentru Orient primele
68
Müller-Karpe 1992, p. 15.
 15

formaţiuni urbane pot fi definite ca „Tempelstadt”, pentru Creta termenul potrivit este acela
de „Palaststadt”. La aceeaşi vreme „städtische Siedlungsformen“ apar şi în Grecia
continentală (Micene, Tiryns, Pylos, Argos, Dendra, Atena, Orchomenos, Volos). În afara
acestor oraşe, în Europa mileniului al II-lea a.Chr. doar în Sicilia se constată „Einzelzüge
urbaner Siedlungsweise“, ele dezvoltându-se în strânsă legătură cu cercul micenian69.
Cu siguranţǎ un mare câştig pentru înţelegerea nivelului de dezvoltare atins de
aşezǎrile preistorice din Europa, sunt lucrǎrile simpozionului desfǎşurat la Verona-Lazise, în
1992, dedicat tipurilor de aşezǎri caracteristice perioadei mileniului 5-2 a.Chr. dintre Alpi şi
Marea Neagrǎ70. Meritǎ a zǎbovi puţin în prezentarea studiului introductiv semnat de
Christian Straham, care este o sinteticǎ analizǎ a tipurilor de aşezǎri întâlnite în preistoria
Europei. Pentru a stabilii caracterul unui aşezǎri, dupǎ pǎrerea lui Strahm, trebuie urmǎrite
urmǎtoarele aspecte: poziţia specialǎ a aşezǎrii (topografia mediului înconjurǎtor); structura
aşezǎrii (planul aşezǎrii, numǎrul de case, planul caselor şi organizarea internǎ a acestora,
construcţiile deosebite, alte tipuri de amenajări cu caracter special – grajduri, hambare etc.,
fortificaţiile, gardurile, tehnicile de construcţie); numǎrul de locuitori (stabilit pe baza
numǎrului de case); activitǎţile economice; reconstituirea mediului ambiant; autarhia aşezǎrii
(dacǎ comunitatea respectivă poate sǎ se hrǎneascǎ singurǎ); relaţiile cu vecinii (dependenţa,
sezonalitatea sau funcţia centralǎ pe care aşezarea o deţine); legǎtura cu cimitirul; date privind
structura socialǎ; plasarea aşezǎrii în sistemul general al habitatului unei culturi arheologice
(menţionarea altor tipuri de aşezǎri)71. Dovezile arheologice prezentate sugerează cǎ cea mai
micǎ unitate socio-economicǎ, având o funcţie autarhicǎ, este ferma. Cǎtunele, aşa cum apar
în cultura Bandkeramik din centrul Europei, se prezintǎ sub foma unor grupuri izolate de
douǎ-trei case, fiecare fiind o unitate economicǎ independentǎ. Satele, ca o formǎ mai
evoluatǎ de agregare umanǎ bazatǎ pe solidaritatea comunitarǎ, cunosc în preistoria Europei,
şi nu numai, o mare diversitate structuralǎ: de la cele rǎsfirate de-a lungul unui curs de apǎ sau
exploatând terasele înalte, la sistemul de locuire dens şi organizat ca cel din tell-urile
eneolitice din Bulgaria sau din unele aşezǎri ale culturii câmpurilor de urne
(Urnenferderkultur) caracteristice bronzului târziu centrul european, pânǎ la marile aşezǎri ale
culturii Cucuteni-Tripolje72. Criteriile care deosebesc oraşele de alte tipuri comunitare ar fi, în
opinia lui Strahm, în numǎr de trei: 1. Criteriile arhitectonice. Acesta ar presupune o
populaţie mai mare de 1000 de locuitori, construcţii aglutinate, sistem de fortificare, un cartier
„meşteşugǎresc“, construcţii centrale pentru administraţie; 2. Criteriile economice. Se are în
vedere dependenţa faţǎ de surplusul productiv al împrejmurimilor, diviziunea socialǎ a
muncii, activitatea meşteşugǎreascǎ, funcţia de „loc central“3 şi evident existenţa unei pieţe.
3. Criteriile sociale. Se presupune dezvoltarea un stil de viaţǎ urban, o diferenţiere socialǎ şi
profesionalǎ, o poziţie specialǎ a „cetǎţeanului“, autonomie, propriul drept public 73. Pe baza
69
Müller-Karpe 1992, p. 17.
70
Settlement...
71
Strahm 1995, p. 17 sq.: „- Spezielle Lage der Siedlung: Topographie des Umfeldes; - Siedlungsstruktur:
Siedlungsplan, Anzahl der Häuser, Hausgrundrisse und Innenaufteilung des Hauses, herausragende Bauten,
besondere Bauten: Ställe, Vorratsgebäude etc. Umfassung: Befestigung, Zäune, Bautechnik; - Einwohnerzahl:
Schätzwerte auf Grund der Häuserzahl; - Wirtschaft: Belegte Tätigkeiten: Bodenbau etc. Errechnete
Wirtschaftsfläche, um die geschätzte Einwohnerzahl zu ernähren. Einzugsbereich: Rohstoffbeschaffung und
Lage der Anbauflächen, Handel, Bezug zu Metal; - Rekonstruktion der Umwelt; - Autarkie: Kann eine
Siedlungsgemeinschaft sich selbs ernähren?; - Verhältnis zu den Nachbarsiedlungen bzw. Abhängigkeit oder
Saisonalität oder zentralörtliche Funktion der Siedlung; - Zusammenhang mit einem Gräberfeld; - Hinweise auf
die Sozialstruktur: Aus Siedlung und Gräberfeld gewonnene Erkenntnisse; - Einordung der Siedlung ins gesamte
Siedlungswesen der betreffenden archäologischen Kultur: Erwähnung anderer Siedlungstypen“.
72
În cazul sitului de la Maidanetskoe suprafaţǎ locuitǎ este de 270 de ha fiind construite circa 1180 de case.
Populaţia a fost estimatǎ la 8200 de locuitori (Šmaglij 1982, p. 62 sqq.).
73
Strahm 1995, p. 31: „1. Architektonische Kriterien. – Größe (mehr als 1000 E); - dichte, geschlossene
Bebauung; - Umfassungsmauer; - Handwerkerviertel; - zentrale Bauten für die Administration. 2. Ökonomische
Kriterien. – abhängig von der Mehrwertproduktion des Umlandes; - ausgeprägte Arbeitsteilung, Handwerker; -
 16

acestor criterii tell-urile preistorice precum Jerichon, Ain Ghazal, Çatal Hüyük din Orientul
Apropiat sau Poljanica din Bulgaria, considerate de unii specialişti a avea un caracter urban
sau protourban, nu îndeplinesc statutul de oraş. Alǎturi de „oraşele antice“, într-o situaţie mult
diferitǎ, se aflǎ Uruk-ul care cumuleazǎ toate condiţiile pe baza cǎrora poate fi definit ca oraş.
Pe o poziţie apropiatǎ, dar fǎrǎ a atinge statutul de oraşe, se aflǎ Knossosul, Mycene sau
Bibracte, cǎrora le lipsesc cu precǎdere elemente ce nu pot fi dovedite fǎrǎ informaţiile de
naturǎ literarǎ (de exemplu statutul cetǎţeanului sau existenţa dreptului public). Caracterul lor
de „stadartige und stadähnliche Siedlungen“ existǎ dar este de preferat a se accentua asupra
funcţiei lor de „locuri centrale“, ca şi în cazul unor aşezǎri fortificate de înǎlţime din perioada
Urnenfelderkultur sau a acelor oppida din epoca fierului. Chiar dacǎ nu existǎ un termen
propriu pentru caracterul acestor aşezǎri, Strahm susţine că ele trebuie indubitabil delimitatete
de sate74.
Într-o nouă sinteză a bronzului egeean, O. Dickinson reia pe larg problematica
aşezărilor şi a economiei75. Situaţia din Creta, dar şi cea din Grecia continentală, demonstrază
existenţa unor aşezări mari cu o populaţie de câteva sute de locuitori şi un teritoriu ce atinge,
încă de la începutul bronzului timpuriu, 5 ha în cazul Cnossos-ului. Chiar dacă au dimensiuni
mai mici decât oraşele din Orientul Apropiat, organizarea internă (case cu etaj, străzi regulate
ce marchează adevărate cartiere), face rezonabilă clasificarea lor ca şi oraşe. Funcţia pe care o
îndeplineau era aceea de ‘central places’ pentru regiunea sau insula unde erau amplasate. Mult
mai numeroase sunt însă satele cu până la 10 gospodării sau micile aşezări compuse dintr-o
singură fermă ori taberele sezoniere.
Importante pentru tema acestui articol sunt concluziile la care a ajuns B. Hänsel, cu
ocazia celui de-al XIII-lea Congres de pre- şi protoistorie de la Forlì, când a prezentat
sistemul aşezărilor şi formele de organizare ale societăţii epocii bronzului din sud-estul
Europei. Răspunzând la întrebarea ce determină transformarea unei aşezări într-un oraş,
profesorul berlinez considera că aceasta depinde de şase factori: mărimea şi intensitatea
folosirii arealului unei aşezări; teritoriul pe care aceasta îl deţine; gradul de specializare
profesională şi varietatea activităţilor ce se desfăşoară în aşezare şi care necesită cunoştinţe
speciale; organizarea spaţiului construibil şi eventualele diferenţieri între construcţii; dovezile
cu privire la statutul de aşezare centrală pe plan comercial; continuitatea locuirii76. Plecând de
la aceste criterii sunt luate în discuţie câteva aşezări din mileniul al III-lea a.Chr. din nordul
Greciei şi Bulgaria. Astfel situri precum Poliochni, Sitagroi, Kastanas ori Ezero reflectă
tendinţa unor transformări profunde, ce se petrec la începutul epocii bronzului din zonă, ce
conduc la apariţia unor „erste präurbane Lebensformen”77. Ceva mai târziu (etapa Reinecke
A2 din cronologia central europeană) acelaşi proces se constată şi în Bazinul Carpatic, fiind
reprezentat de tell-urile epocii bronzului de aici. Ulterior, cu prilejul unui simpozion omagial
dedicat profesorului Alexandru Vulpe la 70 de ani, B. Hänsel reia discuţia punându-şi
întrebarea dacă se poate vorbi despre „Bronzezeitliche Stadtkultur im Karpatenbecken?”.
Cinci caracteristici distinctive trebui să îndeplinească o aşezare pentru fi considerată oraş: 1.
mărimea şi intensitatea locuirii; 2. unitatea şi siguranţa locuirii; 3. diferenţierea unor activităţi

zentralörtliche Funktion; - Markt. 3. Soziale Kriterien. – urbaner Lebensstil; - soziale Differenzierung,

Berufstände; - Bürger als Mitgestalter der Machtverhältnisse; - Autonomie; - eigenes Recht.“.
74
Strahm 1995, p. 32 sq.
75
Dickinson 1994, p. 45 sqq.
76
Hänsel 1996, p. 241 (1. „die Größe und die Dichte der Nutzung von Siedlungsarealen”; 2. „die herausragende
Stellung einer Siedlung in einem gleichfalls durch kleinere Siedlungen genutzten Raum, also um die Stadt-Land-
Problematik”; 3. „den Grad einer beruflichen Spezialisierung und die Vielfältigkeit von Spezialkenntnisse
erfordernden Tätigkeiten innerhalb einer Siedlung”; 4. „die bauliche Organisation und Differenzierung innerhalb
der als eventuell stadtähnlich ausgesprochenen Siedlungen”; 5. „Hinweise auf einen aus der Zentralsiedlung
heraus betriebenen Handel”; 6. „Langlebigkeit der als stadtartig anzusprechenden Siedlungen”).
77
Hänsel 1996, p. 244.
 17

profesionale; 4. comerţul la distanţă ca indiciu al unui schimb regulat; 5. funcţia de centru 78.
Faptul că tell-ul epocii bronzului de la Feudvar a avut o populaţie de peste 1000 de locuitori,
existenţa unei fortificaţii, prezenţa unui atelier metalurgic, a numerose obiecte ce probează
schimbul la mare distanţă, precum şi procesul de concetrare a populaţiei de pe întregul platou
Titel într-un singur loc, ar fi dovezi ce vin în sprijinul susţinerii ipotezei că aici avem de-a
face cu una dintre cele mai vechi aşezări de tip oraş din spaţiul exterior lumii egeeo-
mediteraneene79.
În cadrul aceluiaşi Congres de pre- şi protoistorie de la Forlì, A. Harding se dovedeşte
mai rezervat în ceea ce priveşte dezvoltarea paralelă a lumii „barbare” cu civilizaţiile epocii
bronzului din Grecia. Admite totuşi posibilitatea că tell-urile din sud-estul Europei centrale să
fi funcţionat ca „central places”80.
Cu ocazia a mai multor simpozione şi mese rotunde s-a dezbătut momentul apariţiei
primelor aşezări „urbane” în Grecia, dimensiunile acestora, numărul populaţiei, nivelul de
„urbanism” atins etc.81 Apariţia unor agregǎri orǎşeneşti încǎ de la începutul epocii bronzului
rămâne totuşi pentru unii încă o discuţie deschisă82. Relativ recent, într-un volum dedicat
urbanismului în bronzul egeean, Keith Branigen propune o definiţie a oraşului care se bazează
pe concluziile anterioare ale lui Louis Wirth83 şi Bruce Trigger84. Astfel în opinia ei oraşul
este „a relatively large, dense and permanent settlement of socially heterogeneous individuals,
which performs specialist functions, of a non-agricultural type, in realtionship to a broader
hinterland”85.
M. Pacciarelli a sintetizat recent opiniile specialiştilor italieni cu privire la apariţia
oraşelor în acest spaţiu. Astfel, în perioada protovillanovină, unele aşezări ar avea o „forma
gentilizioclientelare preurbana” ca, în Etruria, trecera la „forma protourbana” să se producă în
secolele X-IX a.Chr.86

Sate, aşezǎri preurbane, oraşe...

Cu ocazia unui simpozion dedicat problemelor „Settlement Patterns and Urbanization”
ţinut la Londra în 1970, au fost analizate dintr-o perspectivǎ pluridisciplinarǎ, atât aşezările ne
urbane („Non-urban settlement”) cât şi aşezǎrile urbane87. Toate articolele se axeazǎ pe
problematica complexǎ a ceea ce este „settlement archaeology”. Ruth Tringham, în studiul
introductiv la cele douǎ volume publicate cu acea ocazie, atrǎgea atenţia cǎ mulţi specialişti,
cu precǎdere cei din „Old World”, au folosit şi folosec termeni sociologici precum
„comunitate” sau geografici ca „aşezare”, „sat”, „cǎtun” fǎrǎ a le defini88. Aceasta naşte
confuzii grave şi este citat un exemplu dintr-o lucrare clasicǎ a lui Stuart Piggott: „we have...a
78
1. „Größe und Dichte der Besiedlung“, 2. „Geschlossenheit und Sicherung des Zusammenhalts nach innen wie
außen“, 3. „Differenzierung beruflicher Tätigkeiten“, 4. „Fernbeziehungen als Inditz für reglhafte Tausch- bzw.
Handelstätigkeiten“, 5. „Zentrumsfunction“ (Hänsel 2003b, p. 208 sq.).
79
Hänsel 2003b, p. 214.
80
Harding 1996, p. 254.
81
Menţionez lucrările unora dintre aceste manifestări: Early Helladic...; L’habitat...; Urbanism…
82
Walter, Felten 1981, p. 7 sqq.; Konsola 1986, p. 9 sqq.; Konsola 1990, p. 463 sqq.; Polychronopoulou 1990, p.
473 sqq.; van Effenterre 1990, p. 485 sqq.; Parzinger 1993, p. 363, Abb. 17; Alram-Stern 2001, p. 95; Kouka
2002, p. 11 sq.; etc. O completă prezentare arheologică a mileniul al III-lea a.Chr. din Grecia continentală,
insulară şi regiunile învecinate se găseşte la Maran 1998 şi Kouka 2002.
83
Wirth 1938, p. 8. După acesta un oraş este „a relatively large, dense, and permanent settlement of socially
heterogeneous individuals“
84
Trigger 1972, p. 577. Vezi mai jos.
85
Branigan 2001, p. 38.
86
Pacciarelli 2000, p. 12, n. 1 cu bibliografia mai veche.
87
Man...
88
Tringham 1972, p. XX.
 18

well-established pattern of peasant communities, with villages and small towns of mud-walled
and mud-brick buildings forming permanent settlements...”89. Pentru noţiunea de
„comunitate” o definiţie aceptatǎ de sociologi şi antropologi este cea propusǎ de G.P.
Murdock ca „the maximal group of person who normally reside in face-to-face association”90.
Din punct de vedere sociologic termenul de „aşezare” este vǎzut ca „an aggregate of people
resident in a particular locality”91. În opinia lui Tringham termenul de „aşezare” se referǎ la
ceva mai mult decât „a locus of domestic activity”92. Citându-l pe B. Trigger, pentru a stabili
compoziţia unui aşezǎri ca un întreg precum şi activitǎţile locuitorilor ei, analiza ar trebui
structuratǎ pe trei niveluri: „(a) the individual building or structure; (b) the settlement layout,
which he equates with community layout; (c) settlement distribution or the spatial
relationships between different communities on a zonal scale”93. Toate aceste componente
depind însǎ de factori precum mediul ambiant94, tehnologie95 sau economia de subzistenţǎ96.
Într-o secţiune specială a simpozionului amintit mai sus a fost amplu dezbǎtutǎ şi
problema dezvoltării şi a caracteristicilor urbanismului. Cu acea ocazie D. Grove punea
accentul pe faptul că ceea ce distinge oraşul de sate este funcţia sa. Oraşul era acea aşezare
care putea oferi o gamă largă de servicii caracteristice97. Pentru M.G. Smith noţiunea de
urbanizare este obscură generând confuzii şi discuţii contradictorii între geografi, sociologi
sau antropologi98. Definiţia pe care el o propune pentru un oraş dintr-o epocă „pre-industrială”
este însă extrem de vagă: „In pre-industrial population, urban milieux, defined as unusually
large and dense concentrations of people...”99. Bruce Trigger constată că atât antropologii cât
şi geografii nu au ajuns la un consens în a propune „a general acceptable cross-cultural
definition of urbanism”100. Nu poate fi acceptată o definiţie bazată doar pe numărul şi
densitatea populaţiei, de vreme ce în Europa medievală oraşele aveau câteva mii de locuitori
iar în aşezări din estul Europei, socotite a fi sate, tot atâţia locuitori dacă nu mai mult. De
aceea ceea ce distinge comunităţile de tip urban de satele neolitice, cu o economie închisă ce
produce doar pentru consumul intern, este „specialized functions in relationship to a broader
hinterland”. Aceste funcţii specializate sunt de natură ne agricolă101. În multe cazuri punctul
de pornire spre o dezvoltare orăşenească a unei aşezări o constituie satele de agricultori în
care se constată o mai accentuată diviziune a muncii, au loc pieţe periodice, sunt centre de
cult şi deţin o fortificaţie, semne ale unei ierarhii sociale. Paul Wheatley, analizând conceptul
de urbanism, va adopta punctul de vedere „nominalist” a lui Karl Popper. Astfel va încerca să
răspundă la întrebări precum: „When we use (or have used) the term ‘urban’, what do we
mean (or have we meant)?” şi „How do those aggregations of functionally interrelated
institutions that we call (or have called) a city (or a town or an urban form) behave? What is
their function?” sau „What is urbanism?”102. Pentru aceasta el apelează la teoriile unor
sociologi precum Max Weber, antropologi ca K. Polanyi şi R. Redfield, dar şi arheologi
(V.Gordon Childe, John Rowe). O atenţie specială va acorda acelei teorii a „locurilor

89
Piggott 1965, p. 41.
90
Murdock 1949, p. 79.
91
Layton 1972, p. 377.
92
Tringham 1972, p. XX.
93
Tringham 1972, p. XXII.
94
Cranstone 1972, p. 487 sqq.
95
Hodges 1972, p. 523 sqq.
96
Bökönyi 1972, p. 121 sqq.
97
Grove 1972, p. 560 („It recognizes that towns and villages should be distinguished by function.”. „Thus we
may define towns as settlements offering a given variety or level of certin characteristic services.”)
98
Smith 1972, p. 568.
99
Smith 1972, p. 573.
100
Trigger 1972, p. 576, n. 12 cu bibliografia.
101
Trigger 1972, p. 577.
102
Wheatley 1972, p. 601 sq.
 19

centrale” („Die zentralen Orte”) propusă în 1933 de către geograful german Walter
Christaller103 şi dezvoltată mai apoi de August Lösch104. Aplicarea acestei „Central Place
Theory” în arheologie a dat rezultate interesante 105, cu concluzii de loc de neglijat în
încercarea de ierarhizare a aşezărilor dintr-un teritoriu dat106. Conceptul de urbanism s-ar
rezuma la: un model interacţional ce scoate în evidenţă „the growth and structure of
specialized networks of social, economic, and political relationships focused in cities”; un
model normativ în care urbanismul este văzut ca un stil de viaţă („a normative model in which
urbanism is viewed as a way of life”); un model economic „concerned primarily with
productive activities in a spatial context”; şi un model demografic „which treats urban forms
essentially as aggregations of population in restricted areas”107. Apariţia unui mod de viaţă
urban în Europa este posibilă, după opinia lui John Alexander, doar atunci când există
societăţi agrare bine dezvoltate şi o permanenţă a locuirilor 108. Funcţiile pe care trebuie să le
îndeplinească oraşul, aşa cum au fost definite de către geografi, sunt cele politico-
administrative, comercial-industriale şi cultural religioase. Pe baza acestor considerente
aşezări cu adevărat urbane („truly urban”) apar în civilizaţia minoico-miceniană la sfârşitul
mileniului al III-lea a.Chr. şi în cel următor, şi doar cu începutul mileniului I a.Chr. în estul şi
centrul Mediteranei putem vorbi de aşezări cu adevărat urbane („fully urban settlements”)109.
Pentru stabilirea unei terminologii acceptabile privind noţiunile de „oraş“, „quasi-
oraş“ sau „proto-oraş“, de un real folos este un studiu publicat de rusul Y.V. Andreev în
Oxford Journal of Archaeology110. Astfel un oraş poate fi definit ca „a stable form of spatial
consolidation of a heterogenes population not directly engaged in agricultural production“111.
„Quasi-oraş-ul“ ar presupune „a farming settlement (or settled village)“ care-l apropie de oraş
prin: 1. „the existence of more or less massive defence structures“, 2. „a compact layout of
buildings over all the settlement area, with almost no space for gardens and household plots as
in ordinary villages, although there might be special enclosures for livestock“, 3. „more or
less regular planning, frequently with a plain grid of blocks and streets“, 4. „the existence of
elements of communal amenities such as cobbled streets, wells, drainage, etc.“, 5. „more or
less well-appointed housing, differing from village huts in architectural design and level of
convenience“, 6. „the existence of ritual centres in the form of open aer ceremonial grounds or
a sanctuary, or a combination of both“ 112. „Proto-oraşul“ ar ocupa o poziţie intermediară între
„quasi-oraş“ şi oraşul propriu-zis şi ar corespunde perioadei de formare a claselor sociale şi a
statelor. El se caracterizează prin: 1. „a relatively high level of social production, especially

103
Christaller 1933. Teoria se bazează pe o serie de ipoteze economice şi condiţii geografice preliminare. În ceea
ce priveşte ipotezele economice, accentul se pune pe rolul hotărâtor al comerţului în stabilirea caracterului pe
care îl are un oraş în cadrul sistemului aşezărilor dintr-un anumit areal geografic. Oraşele sunt centre de
distribuţie a bunurilor şi puncte nodale ale reţelei de drumuri comerciale. Ele furnizeză mărfuri speciale şi
servicii unui anumit teritoriu, ocupând prin aceasta o poziţie centrală în zonă, de unde şi numele de „Zentralort”.
Pe cât de mare era cantitatea şi calitatea lor, pe atât de importantă era poziţia pe care aşezarea o deţinea în sistem.
Oraşele ce comercializau bunuri cu o întrebuinţare cotidiană, mult mai numeroase de altfel, se aflau pe o treaptă
inferioară faţă de cele ce ofereau o mai mare diversistate de bunuri şi servicii. Se poate stabilii astfel o ierarhie a
acestor „zentrale Orte” în funcţie de cerere şi ofertă.
104
Lösch 1944.
105
O prezentare sintetică la Bernbeck 1997, p. 169 sqq.
106
În acest sens citez doar articolul lui Gregory A. Johnson, din acelaşi volum, ce şi-a propus testarea acestui
model economic în câmpia Diyālā din Irak în timpul epocii dinastice timpurii I (cca. 2800 a.Chr.) (Johnson 1972,
p. 769 sqq.).
107
Wheatley 1972, p. 621 sq.
108
Alexander 1972, p. 844 („...urban life only seems possible when well-developed agrarian societies exist, and
where there is permanence in the settlements.“).
109
Alexander 1972, p. 846.
110
Andreev 1989, p. 167 sqq.
111
Andreev 1989, p. 169.
112
Andreev 1989, p. 169 sq.
 20

agriculture, ensuring surplus produce and conditions for its concentration at certain places“, 2.
„an advanced social stratification of society defined by property and status characteristics“, 3.
„the political integration of initially isolated farming communities, and the formation of at
least a primitive state mechanism“ şi 4. „advanced specialisation (professionalism) in crafts,
military arts, cult practices, etc.“113.
H. Müller-Karpe oferǎ şi el o definiţie mai largǎ a conceptului de oraş, încercând sǎ
depǎşeascǎ barierele temporale şi regionale. În opinia sa respectivul tip de habitat s-ar
caracteriza printr-o „eine gewisse Größe sowie eine ökonomische und soziale Gliederung der
Bewohner in einzelne Berufe und Stände, die einzeln nicht lebensfähig, sondern aufeinander
angewiesen waren.”. Aceastǎ simbiozǎ economicǎ şi socialǎ îşi gǎseşte expresia în instituţii
religioase, structuri politico-administrative specifice şi construcţii comunitare114. O serie de
aşezǎri preistorice oferǎ indicii pentru un caracter „orǎşenesc”. Este cazul tell-ului culturii
eneolitice eponime Poljanica din nord-estul Bulgariei (fig. 7)

Fig. 7. Poljanica (după Todorova 1982).

sau a binecunoscutei aşezǎri a epocii fierului de la Biskupin din Polonia, în care solidaritatea
comunitarǎ este doveditǎ prin faptul cǎ acestea au fost ridicate dupǎ un plan prealabil riguros
conceput (fig. 8).

113
Andreev 1989, p. 171.
114
Müller-Karpe 1992, p. 4.
 21

Fig. 8. Biskupin (după Müller-Karpe 1992).

Alte tell-uri precum cele de la Jerichon, cu complexa şi impresionanta sa fortificaţie

din mileniul 7 a.Chr., sau Çatal Hüyük, cu strǎzi înguste şi case relizate din cǎrǎmizi uscate la
soare, amintesc de sistemul de construcţii aglutinate ale primelor oraşe din Orientul Apropiat.
Chiar dacǎ ele ne fac sǎ ne gândim la ceea ce Müller-Karpe denumea
„siedlungsgeschichtliche Wurzeln städtischer Formen”, nu poate fi vorba despre structuri
orǎşeneşti propriu-zise, deoarece nu sunt îndeplinite toate aspectele arhitecturale, economice,
sociale, politice şi religioase care caracterizeazǎ un oraş. Apariţia oraşelor poate fi plasatǎ, aşa
cum am văzut mai sus, abia la sfârşitul mileniul IV a.Chr., atunci când se dezvoltǎ acele
„Hochkulturen” în Mesopotamia şi Egipt115.

Opinii cu privire la funcţia socială şi economică a tell-urilor din Bazinul Carpatic.

Pentru N. Kalicz tell-urile neoliticului târziu din Ungaria reflectă cel mai înalt nivel
atins în dezvoltarea aşezărilor neolitice din sud-estul Europei Centrale. Fără a accepta că ele
pot fi interpretate ca o etapă „proto-urbană”, Kalicz consideră că au funcţionat doar ca unităţi
economice autarhice, fără să deţină însă un rol politic central116. Pe o poziţie asemănătoare se
situează şi J. Makkay în sinteza sa privind neoliticul din Ungaria117. Discutând ulterior
problematica tell-urilor culturii Tisza, Makkay precizează că ar putea exista anumite diferenţe
ierarhice, unele dintre ele funcţionând ca centre tribale sau religioase118. Referindu-se la
complexitatea tell-ului de la Polgár-Csőszhalom, P. Raczky accentuează faptul că această

115
Müller-Karpe 1992, p. 5; Müller-Karpe 1998, p. 163 sqq.
116
Kalicz 1986, p. 134 („Die ungarischen spätneolitischen Tells können also keineswegs als Stufe der
protourbanen Entwicklung interpretiert werden“).
117
Makkay 1982, p. 154.
118
Makkay 1991, p. 322.
 22

aşezare „cannot be regarded as an ordinary settlement, but rather as a ‘central point’”, plasat
strategic în apropierea minelor de obsidian din munţii Tokaj119.
Unii specialişti vorbesc despre o organizare „proto-urbană“ încă din eneolitic. Astfel
Herman Parzinger crede că în Balcani putem discuta despre o perioadă „Vor-Urban“ şi una
„Früh-Urban“. Fără să caracterizeze realităţile din Bazinul Carpatic şi vestul Peninsulei
Balcanice120, este presupus la vremea acelui orizont 8 (Gumelniţa-Karanovo VI-
Kodžaderman) un nivel de dezvoltare „pre-urban“ („Vor-Urban“) pentru tell-urile din
Muntenia şi Bulgaria121. După M. Garašanin tell-ul de la Poljanica este o aglomerare „proto-
urbană”122. Sławomir Kadrow, într-o recentă carte despre societatea şi economia bronzului
timpuriu, consideră că „The proto-urban Vučedol culture” face legătura între modelele de
organizare identificate în helladicul timpuriu (Lerna, Poliochni) şi Europa centrală 123.
Aşezările fortificate, şi este cazul tell-ului de la Vučedol, sunt văzute ca „proto-towns”
apărute sub influenţa civilizaţiilor bronzului balcanic124.
În ceea ce priveşte tell-urile epocii bronzului din Bazinul Carpatic, există specialişti
care se mărginesc doar să stabilească rolul deosebit pe care acest tip de locuire l-a avut în
comparaţie cu aşezările care nu au cunoscut o evoluţie pe orizontală125. Apariţia unei concepţii
urbanistice în aceste tell-urile a fost privită ceva mai nuanţată. Analizând sistemul de
fortificare, modul de structurare internă a construcţiilor, activităţile economice desfăşurate
aici etc., unii specialişti au considerat că aceste aşezări se aflau pe drumul devenirii ca entităţi
„proto-urbane” sau chiar „urbane”126.
Jozef Vladár a dezbătut, în mai multe rânduri, problema influenţelor est europene şi
mediteraneene în epoca bronzului din Slovacia. Cu acele ocazii a atins şi problema
„Urbanistische Konzeption der befestigten Siedlungen”. Ca studii de caz sunt analizate tell-
urile de la Barca şi Spišský Štrvtok. Începând cu etape BA 3 şi debutul bronzului mijlociu
(etapa BB1) o serie de aşezări se deosebesc de siturile perioadelor anterioare printr-o
„urbanistischer Hinsicht”127. Sistemul complex de fortificare de la Spišský Štrvtok, cele 39 de
locuinţe şi un loc de cult, sugerează „einen festen urbanistischen Plan” 128. După Vladár planul
complex de organizare a spaţiului intern al tell-ului de la Košice-Barca demonstrează o
„...stadtartige Konzeption...“129. De asemenea „...können einige befestigte Siedlung bereits als
Stadbildungen betrachtet werden (Barca, Spišský Štrvtok).”130.
A. Jockenhövel, cu prilejul unui colocviu dedicat influenţelor orientalo-egeeice în
bronzul european, va aborda problematica structurii societăţii prin prisma analizei aşezărilor
fortificate ale epocii bronzului din Europa Centrală. În tell-ul de la Békés „Várdomb” modul
îngrijit în care au fost ridicate locuinţele, cât şi inventarul descoperit contrastează cu situaţia
existentă în cele două aşezări satelit din imediata apropiere. De aceea „Die Stellung des
Zentralortes wird somit eindrucksvoll im Befund und Fund unterstrichen”.131. Datorită
sistemului complex de fortificare, a organizării interne a spaţiului de locuit, a delimitării în

119
Raczky 1995, p. 84.
120
Parzinger 1993, p. 364.
121
Parzinger 1993, p. 363 sq., Abb. 17.
122
Garašanin 1994, p. 534.
123
Kadrow 2001, p. 260.
124
Kadrow 2001, p. 251.
125
Bóna 1975, p. 16 sq.; Müller-Karpe 1980, p. 419; Kalicz-Schreiber 1995, p. 137.
126
Vladár 1973, p. 288 sqq.; Vladár 1975, p. 8 sqq.; Vladár 1977, p. 179, 186; Jockenhövel 1990, p. 215;
Chropovský 1992, p. 306; Durman 1995, p. 156; Hänsel 1996, p. 244 sq.; Furmánek şi colab. 1999, p. 124 sq.;
etc.
127
Vladár 1973, p. 288.
128
Vladár 1975, p. 8.
129
Vladár 1977, p. 179.
130
Vladár 1977, p. 186.
131
Jockenhövel 1990, p. 212.
 23

cadrul aşezării a unor zone de funcţionare a atelierelor, a „acropolei”, a locurilor de cult etc.,
ca şi dependenţa de producţia agricolă exterioară, unor aşezări fortificate ale culturii Otomani
din estul Slovaciei li s-a atribuit existenţa unei adevărate concepţii „urbanistice”132.
Tot în aceeaşi termeni se pronunţă şi B. Chropovský, pentru care „Die befestigten
Siedlungen der Otomani- und Maď arovce-Kultur weisen eine urbanistische Konzeption und
nicht selten ein sinnvolles Fortifikationssystem...“133. Pe o asemenea poziţie se situează şi A.
Točík atunci când discuta despre aşezarea fortificată de la Barca134.
În opinia lui K. Kristiansen, aşezǎrile complexe ale culturii Otomani sunt o dovadǎ a
existenţei acelei relaţii de tip centru-periferie. Ele sunt vǎzute ca „sedentary centres of metal
production and distribution/redistribution controlled by an elite”135. Această idee este reluată
şi dezvoltată atunci când este prezentat proiectul de cercetare comparativă a locuirii de la
Monte Polizzo (Sicilia), Százhalombatta (Ungaria) şi Tanum (Suedia). Tell-ul de la
Százhalombatta este considerat ca fiind „a fortified semi-urban village settlement with central
functions, and an internal division between a supposed acropolis and the village”136.
În 1991, cu ocazia celui de-al XII-lea Congres al UISPP, apărea o lucrare de sinteză
dedicată epocii bronzului din spaţiul slovac137. Discutându-se despre arhitectura şi amenajările
interne ale unor aşezări fortificate ale culturii Otomani, precum Košice-Barca ori Spišský
Štrvtok, se poate constata o concepţie urbanistică prin organizarea spaţiului de locuit138.
Casele sunt separate între ele printr-o reţea stradală stabilită în prealabil şi există zone
distincte cu funcţii economice speciale139. Planul tell-ului de la Košice-Barca (nivelul II-1),
prin cele 23 de case descoperite aici, demonstrează o „“städtischen”
Bebauungskonzeption”140. La fel şi aşezarea de la Spišský Štrvtok este amenajată după „ein
festes urbanistisches System auf”141.
În ultima sinteză referitoare la societatea epocii bronzului din Europa, A. Harding se
opune încadrării unor tell-uri precum Barca sau Nitriansky Hrádok în categoria aşezărilor
„urbane” sau „proto-urbane”. Abia spre sfârşitul epocii bronzului aşezările fortificate, sau alte
centre care se remarcă prin organizarea lor internă, şi-ar merita numele de „proto-urbane“142.
Propunându-şi o abordare în spiritul şcolilor procesualiste şi post procesualiste,
Sławomir Kadrow vine, relativ recent, cu o nouă abordare a realităţilor epocii bronzului din
Centrul Europei. Pentru el se poate vorbi chiar de „proto-state organisms in the Füzesabony-
Mad’arovce cultural complex in the north-eastern part of the Carpathian Basin”. Alături de

132
Jockenhövel 1990, p. 215 („Ihnen wird eine »urbanistische« Konzeption unterlegt: effektive Fortificationen,
regelhaften Innenbebauung (Beispiel: Barca), funktionale Innengliederung (Handwerksbereiche, »Akropolis«,
Kultstätten u.a.) sowie landwirtschaftliche Abhängigkeit von außen“).
133
Chropovský 1992, p. 306
134
Točík 1994, p. 59 sqq.
135
Kristiansen 1998, p. 412.
136
Kristiansen 2000, p. 9.
137
Furmánek şi colab. 1991.
138
Aici voi prezenta opiniile, referitoare la statutul social şi economic al unor tell-uri, din ediţia în limba germană
a acestei cărţi.
139
Furmánek şi colab. 1999, p. 124 („...als urbanistisch zu bezeichnende Konzeption einer nach Gassen
angeordneten Bebauung mit funktional differenzierten Subzonen im Rahmen der Siedlung oder des breiteren
Siedlungskomplexes.”).
140
Furmánek şi colab. 1999, p. 124.
141
Furmánek şi colab. 1999, p. 125.
142
Harding 2000, p. 71 sq. („...it would be false to suggest that sites such as Barca or Nitriansky Hrádok were
urban or ‚proto-urban‘ in any sense other than that they were agglomerated sttlements. Little or nothing in the
rest of the archaeological record would suggest that political organisation was as developed as social
organisation, that interdependencies of individuals within single places. This is certainly true for the Early
Bronze Age, where barca falls. Only towards the end of the Bronze Age can one imagine that hillforts and
certain other sites achieved the degree of centrality and internal organisation that would merit the term ‚proto-
urban‘”).
 24

rudimentele unei structuri proto-statale există „proto-towns” precum cele de la Barca sau
Otomani143.
Într-un studiu comparativ al aşezărilor din epoca bronzului, între Grecia şi Europa
Centrală (Olynth/Agios Mamas, Kastanas, Feudvar şi Monkodonja), investigate de B. Hänsel
şi colaboratorii săi, profesorul berlinez ajunge la concluzia că între 2000 şi circa 1600 a.Chr.
se conturează o imagine coerentă a unor aşezări cu o structură asemănătoare. Acum se alege
un nou amplasament pentru fondarea aşezărilor, care permite apariţia de la bun început a unor
aşezări mai mari decât până atunci. Ele vor deţine pentru un areal vast funcţia de aşezare
centrală. Spaţiul construibil este exploatat la maximum, permiţând astfel adăpostirea unui
număr mare de locuitori. Casele sunt strict organizate planimetric iar dovezile indirecte atestă
dezvoltarea elitelor144. Toate contribuie la atribuirea unui caracter proto-urban sau asemănător
celui de tip orăşenesc tell-ului din epoca bronzului de la Feudvar145. Acesta se alătură unor
aşezări din Slovacia, amintite mai sus, şi poate celor două aşezări de la Otomani, care
sugerează primii paşi în direcţia dezvoltării unei „culturi orăşeneşti” în Bazinul Carpatic146.

Ce este de reţinut?
După această înşiruire de opinii, unele contradictorii şi divergente altele mai mult sau
mai puţin identice, este firesc să ne întrebăm ce date putem reţine în încercarea de a
caracteriza un tip de habitat precum tell-urile epocii bronzului din Bazinul Carpatic. Am văzut
că nu există, nici măcar pentru Orientul Apropiat, un consens în definirea caracteristicilor pe
care trebuie să le îndeplinească un oraş şi implicit a momentului apariţiei lor. Care este atunci
sensul unei asemenea prezentări bibliografice a problemei? Răspunsul ţine de însăşi
metodologia domeniului nostru de cercetare. Nu putem pune carul înaintea boilor dacă vrem
să urnim clişeele din literatura arheologică românească.
Se pune fireasca întrebare: când poate fi plasat momentul transformării unui sat într-un
oraş? La modul general geneza oraşelor se reduce la o dilemǎ simplǎ: ce precede acest tip
specific de aşezare? Dificultatea de a distinge aşezǎrile ne urbane de cele urbane este tocmai
identificarea acelei etape de debut a procesului de urbanizare. În opinia lui R. Tringham
aceasta este greu de stabilit deoarece „is no sharp dividing line in the development from the
non-urban to urban settlements but rather a continuum”147. Problema originii şi dezvoltǎrii
oraşelor nu cred cǎ va putea fi rezolvatǎ atâta vreme cât nu acceptǎm una dintre definiţiile
propuse. Care este însă cea mai potrivită?
Este de reţinut formularea lui J. Fridrichs din 1955, citată de B. Hänsel: „Wie die
unterschiedlichen Definitionen von Stadt zeigen, kann die Analyse der Stadt an
unterschiedlichen Merkmalen ansetzen. Allein deshalb kann es keine Theorie der Stadt oder
der Stadtentwicklung geben”148. De aceea pentru a răspunde la întrebarea de mai sus trebuie să
reţinem propunerea mai veche avansată de Sitterding conform căreia fiecare aşezare trebuie
evaluată dacă este sat sau oraş în relaţie cu teritoriul pe care-l administrează. Deci o aşezare
143
Kadrow 2001, p. 266 sq.
144
Hänsel 2003a, p. 89 („1. Es kommt verstärkt zur Neuanlage von Siedlungen. 2. Es entstehen große
Siedlungen, größer als zuvor, sie nehmen für einen weiteren Raum eine zentrale Stellung ein. 3. Die Siedlungen
sind nicht nur groß – wie später auch in der Urnenfelderzeit -, sie sind dicht bebaut und volkreich. 4. Die Anlage
der Häuser verrät eine strenge Organisationsform. Planerische Leistungen sind nachvollziehbar Grundlage für
ein gelenktes Zusammenhalten ihrer Bewohner. 5. Indirekt läßt sich aus den Befunden auf eine Elitenbildung
schließen”).
145
Hänsel 2003a, p. 80; Hänsel 2003b, p. 214.
146
Hänsel 2003b, p. 214 („Wege zu einer Stadtkultur sind also hier im Karpatenbecken zum ersten Mal
beschritten worden...”).
147
Tringham 1972, p. XXV.
148
Hänsel 2003b, p. 208.
 25

poate fi considerată urbană doar comparând-o cu restul aşezărilor din acelaşi areal şi epocă149.
Este evident în acest sens că oraşul trebuie să fie o aşezare permanentă, relativ mare şi dens
populată, aşa cum se pronunţa încă din 1938 L. Wirth. La aceasta s-ar adăuga ideea de baza a
lui Childe că un oraş, în comparaţie cu un sat, are o populaţie stratificată, cu ocupaţii
specializate şi că doar o anumită parte din aceasta este angajată în producerea directă a hranei.
Bineînţeles că un oraş, faţă de un sat, posedă o arhitectură monumentală.

Fig. 9. Comparaţie între situri din bronzul timpuriu egeean şi Uruk-ul perioadei dinastice
timpurii (după Renfrew 1972).

Criteriul teritorial, atât de invocat de unii, a fost criticat de C. Renfrew care a

demonstrat că nu suprafaţa unei aşezări îi conferă statutul de oraş ci funcţia pe care acesta o

149
Citez aici şi definiţia propusǎ de Al. Diaconescu în lucrarea sa despre marile civilizaţii al Orientului Antic
“...o aşezare urbanǎ nu constituie doar o mare concentraţie demograficǎ, ci spre deosebire de sat, care este
monofuncţional şi suficient sieşi, oraşul exercitǎ o serie de funcţii productive, de schimb şi redistribuire (fiind
deci plurifuncţional) şi extinzându-şi autoritatea administrativ-politicǎ asupra unei întinse regiuni din jur. Într-un
cuvânt îl putem defini ca aşezare urbanǎ numai prin raportarea sa la lumea ruralǎ înconjurǎtoare” (Diaconescu
2001, p. 56).
 26

îndeplineşte, atrăgând atenţia asupra pericolului a compara civilizaţia mesopotamiană cu cea

minoico-miceniană (fig. 9)150.
De asemenea, discutabilă este şi propunerea, ca o condiţie obligatorie a atingerii
stadiului de oraş, a unui anumit număr de locuitori de vreme ce în termeni actuali o serie de
aşezări preistorice ar îndeplini această condiţie151. Ar trebui consemnată aici şi concluzia lui
Kempinski conform căreia pot exista societăţi urbane ne literate, fără o producţie industrială,
la periferia marilor culturi152. O asemenea teorie a fost amplu dezbătută, fără a se ajunge însă
la un consens în acceptarea ideii că oraşele au apărut înainte de utilizarea curentă a
scrisului153.
Luând în considerare toate aceste aspecte, aş propune o definiţie sintetică care să
cuprindă cât mai multe dintre caracteristicile comune propuse de diverşii specialişti care au
abordat problematica habitatului preistoric. Astfel o agregare urbană ar fi o aşezare
permanentă, relativ mare şi dens populată, cu construcţii aglutinate şi sisteme de fortificare, o
structură socială diversă, desfăşurând preponderent activităţi altele decât cele agricole în
comparaţie cu hinterlandul său şi deţinând astfel funcţia unei aşezări centrale.

Înainte de a prezenta o serie de studii de caz din Bazinul Carpatic, fǎrǎ a avansa însă
prea multe ipoteze, vreau sǎ precizez cǎ modul complex în care a fost organizat habitatul în
aşezările care vor deveni cu timpul tell-uri, demonstrează cât se poate de clar că ele se
detaşează de aşezările simple cu un singur nivel de cultură şi construcţii modeste, cum sunt
bordeiele sau locuinţele semiîngropate. Poziţia centrală pe care o deţineau într-o anumită zonă
este dovedită în primul rând de elementele de fortificare. O autoritate politică este cea care
supraveghează un teritoriu bine delimitat, ce presupune existenţă unor suprafeţe destinate
agriculturii, păşunatului animalelor, exploatării unei surse de lemn şi lut, stăpânirea unor
drumuri obligatorii de trecere etc. Spaţiul limitat care există în marea majoritate a tell-urilor
ne determină să presupunem că unele activităţi economice de bază nu se desfăşurau aici ci în
aşezările satelit154. Ele erau protejate de centrele fortificate care deţineau în acelaşi timp un rol
important în producerea manufacturieră a unor produse din ceramicǎ, metal şi os155. La
aceasta se adaugă probabil şi o anumită funcţie în practicile religioase comunitare156.

150
Renfrew 1972, p. 244.
151
J. Alexander, în articolul prezentat mai sus referitor la începutul vieţii urbane în Europa, a oferit exemplul
unui oraş francez considerat „fully urban”, Menèrbes (Vaucluse), a cărui populaţie este de 400 de locuitori
(Alexander 1972, p. 848). De asemenea în Danemarca, Suedia sau Finlanda o aşezare cu 250 de locuitori are un
statut urban, pe când în Grecia, Spania sau Elveţia pentru a atinge acest nivel este nevoie de cel puţin 10.000 de
locuitori (Wheatley 1972, p. 620, cu bibliografia).
152
Kempinski 1978, p. 10.
153
Clarke 1979, p. 435 sqq.; Renfrew 1984, p. 94, 108; Carneiro 1987, p. 245 sqq.; Nissen 1987, p. 287 sqq.;
Maisels 1990, p. 131 sqq.; Erkanal 1996, p. 70 sqq.; Frangipane 1996, p. 177 sqq.; etc. Poate fi precizat faptul că
în oraşele pre hispanice din Peru nu se folosea scrisul (vezi Wheatley 1972, p. 612 sq., cu bibliografia).
154
Hänsel 2003a, p. 82. Citez cazurile mai bine investigate de la Mošorin „Feudvár“ (Falkenstein 1998, p. 264
sqq.); Békés „Várdomb=Városerdő“ (Banner, Bóna 1974, p. 133 sqq.) sau Carei „Bobald“ (Németi 1999, p. 64
sqq.). O asemenea situaţie a fost dovedită şi pentru tell-urile neolitice şi eneolitice. În acest sens poate fi
menţionat încă o dată tell-ul de la Polgar-Csőszhalom, a cărei aşezare satelit se întinde pe circa 28 de ha (Raczky
şi colab. 1997, p. 34 sqq.), ori numeroasele descoperiri din imediata apropiere a tell-ului 1 de la Parţa (Lazarovici
şi colab. 2000, p. 59 sqq.). Aşezări satelit au fost identificate şi în tell-urile eneolitice din nord-vestul Bulgariei:
Podgoritsa (Bailey 1999, p. 104, fig. 6.2).
155
În aproape fiecare tell cercetat au fost descoperite tipare din lut sau gresie, alte urme ale procesului
metalurgic, obiecte finite din metal şi o gamă variată de piese din os, de la unelte la podoabe, un exemplu
convingător în acest sens fiind situl de la Pecica (Gogâltan 1999, p. 100 sq., cu bibliografia mai veche).
156
Poate fi citat în acest sens „templul“ de la Sălacea (Chidioşan, Ordentlich 1975, p. 15 sqq.).
 27

Sunt tell-urile epocii bronzului din Bazinul Carpatic aşezări proto-urbane sau urbane?
Este cât se poate de evident că tell-urile ocupă cea mai înaltă poziţie în dezvoltarea habitatului
preistoric de aici. Aşa cum se pronunţa şi K. Kristiansen, ele trebuie judecate prin funcţia lor
primară ca centre de producere, redistribuţie şi comerţ, de reşedinţe pentru elitele societăţii157
şi în nici un caz comparate forţat cu situaţiile din alte spaţii.

BIBLIOGRAFIE

Adams 1965 R. McC. Adams, Land Behind Baghdad. A History of Settlement

on the Diyala Plains, Chicago, 1965.
Adams 1966 R. McC. Adams, The Evolution of Urban Society. Early
157
Kristiansen 1998, p. 371, 374.
 28

Mesopotamia and Prehispanic Mexico, Chicago, 1966.

Alarm-Stern 2001 E. Alram-Stern, Kontinuität und Diskontinuität im Chalkolithikum
und der bebinnenden Frühbronzezeit Südgriechenlands (mit einem
Beitrag von Peter Stadler), în P. Roman, S. Diamandi (Hrsg.),
Cernavodă III-Boleráz. Ein vorgeschichtliches Phänomen
zwischen dem Oberrhein und der Unteren Donau. Symposium
Mangalia/Neptun (18.-24. Oktober 1999), în Studia Danubiana.
Series Symposia, II, Bucureşti, 2001, p. 89-103.
Alexander 1972 J. Alexander, The beginnings of urban life in Europe, în Man..., p.
843-850.
Andreev 1989 Y.V. Andreev, Urbanization as a Phenomenon of Social History,
în OxfordJournalArch, 8, 2, 1989, p. 167-177.
Bailey 1999 D.W. Bailey, What is a tell? Settlement in fifth millennium
Bulgaria, în J. Brück, M. Goodman (Ed.), Making places in the
prehistoric world: themes in settlement archaeology, London,
1999, p. 94-111.
Banner, Bóna 1974 J. Banner, I. Bóna, Mittelbronzezeitliche Tell-Siedlung bei Békés,
Budapest, 1974.
Bernabò-Brea 1964 L. Bernabò-Brea, Poliochni. Città preistorica nell’isola di
Lemnos, Roma, 1964.
Bernbeck 1997 R. Bernbeck, Theorien in der Archäologie, Tübingen, Basel, 1997.
Bóna 1975 I. Bóna, Die mittlere Bronzezeit Ungarns und ihre südöstlichen
Beziehungen, în Archaeologia Hungarica, IL, Budapest, 1975.
Braidwood 1957 R.J. Braidwood, Jericho and ist Setting in Near Eastern
Prehistory, în Antiquity, 31, 1957, p. 73-82.
Branigan 2001 K. Branigan, Aspects of Minoan Urbanism, în Urbanism…, p. 38-
50.
The Bronze Age… C. Belardelli, J.-W. Neugebauer, M. Novotná, B. Novotny, C.
Pare, R. Peroni (Ed.), The Bronze Age in Europe and in the
Mediterranean. The colloquia of the XIII international congress of
prehistoric and protohistoric sciences, Forlì (Italia), 8-14
September 1996, Volume 11, Forlì, 1996.
Bronzezeit… W. Meier-Arendt (Hrsg.), Bronzezeit in Ungarn. Forschungen in
Tell-Siedlungen an Donau und Theiss, Frankfurt am Main, 1992.
Burney 1977 Ch. Burney, From Village to Empire. An introduction to Near
Eastern archaeology, Oxford, 1977.
Carneiro 1987 R.L. Carneiro, Further Reflection on Resource Concentration and
ist Role in the Rise of the State, în Studies..., p. 245-260.
Childe 1936 V. Gordon Childe, Man Makes Himself, London, 1936.
Childe 1950 V. Gordon Childe, The Urban Revolution, în Town Planning
Review, 21, 1950, p. 3-17.
Childe 1958a V. Gordon Childe, New Light on the Most Ancient East, London,
1958.
Childe 1958b V. Gordon Childe, The Prehistoriy of European Society,
Harmoundsworth, 1958.
Clarke 1979 D.L. Clarke, Towns in the Development of Early Civilization, în
Analytical Achaeologist. Collected Papers of David L. Clarke,
London, 1979, p. 435-443.
Chropovský 1992 B. Chropovský, Zur Problematik der mykenischen Einflüsse im
Gebiet der Slowakei am Ende der älteren Bronzezeit, în J.
 29

Herrmann (Hrsg.), Heinrich Schliemann. Grundlage und

Ergebnisse moderner Archäologie 100 Jahre nach Schliemanns
Tod, Berlin, 1992, p. 305-308.
Cranstone 1972 B.A.L. Cranstone, Environment and choice in dwelling and
settlement: an etnographical survey, în Man..., p. 487-503.
Cary, Haarhoff 1966 M. Cary, T.J. Haarhoff, Life and Thought in the Greek and Roman
World, London, 1966.
Diaconescu 2001 Al. Diaconescu, Mari civilizaţii ale Orientului Antic, Cluj, 2001.
Dickinson 1994 O. Dickinson, The Aegean Bronze Age, Cambridge, 1994.
Van Effenterre 1990 H. van Effenterre, La notion de “ville” dans la préhistoire
égéenne, în L’habitat..., p. 485-491.
Erkanal 1996 H. Erkanal, Erken Tunç Çaği’nda Bati Anadolu sahil kesiminde
kenteleşme. Early Bronze Age urbanization in the costal region of
Western Anatolia, în Tarihten..., p. 70-82.
Evans 1976 J. Evans, Village, town, city: some thoughts on the prehistoric
background to urban civilization in the Aegean and Italy, în G. de
G. Sieveking, I.H. Longworth, K.E. Wilson (Ed.), Problems in
Economic and Social Archaeology, London, 1976, p. 501-512.
Florea 2004 G. Florea, Centru şi periferie în lumea dacică. Reflecţii asupra
unor direcţii de cercetare [Centre et périphérie dans les territoires
de la Dacie. Réflexions méthodologiques], în C. Gaiu, H. Bodale
(Coord.), Centru şi periferie. Lucrările colocviului naţional,
Bistriţa 23-25 aprilie 2004, Cluj-Napoca, 2004, p. 31-34.
Frangipane 1996 M. Frangipane, Doğu Anadolu’da kentleşme modelleri. Models of
urbanization in Eastern Anatolia, în Tarihten..., p. 60-69.
Furmánek şi colab. 1991 V. Furmánek, L. Veliaćik, J. Vladár, Slovensko v dobe bronzovej
[Slovakia in the Bronze Age], Bratislava, 1991.
Furmánek şi colab. 1999 V. Furmánek, L. Veliaćik, J. Vladár, Die Bronzezeit im
slowakischen Raum, în PAS, 15, Rahden/Westf., 1999.
Garašanin 1994 M. Garašanin, The Balkan peninsula and south-east Europe
during the Neolithic, în S. J. De Laet (Ed.), History of Humanity.
Volume I. Prehistory and the Beginning of Civilization, Paris,
1994, p. 527-539.
Gogâltan 1999 Fl. Gogâltan, Bronzul timpuriu şi mijlociu în Banatul românesc şi
pe cursul inferior al Mureşului. I. Cronologia şi descoperirile de
metal [Die Frühe und Mittlere Bronzezeit im rumänischen Banat
und am Unterlauf der Marosch. Die Chronologie und die
Metallfunde], în Bibliotheca historica et archaeologica banatica,
XXIII, Timişoara, 1999.
Gogâltan 2002a Fl. Gogâltan, Zur Terminologie der bronzezeitliche Tellsiedlungen
im Karpatenbecken, în A. Rustoiu, A. Ursuţiu (Hrsg.),
Interregionale und Kulturelle Beziehungen im Karpatenraum
(2.Jht. v.Chr. – 1. Jht. n.Chr.), Cluj-Napoca, 2002, p. 11-45.
Gogâltan 2002b Fl. Gogâltan, Ritual locations in Bronze Age tell settlements of the
Carpathian Basin, în 8th EAA Annual Meeting. 24-29 september
2002 Thessaloniki, Hellas. Abstracts Book, Thessaloniki, 2002, p.
215.
Gogâltan 2003a Fl. Gogâltan, Die neolitische Tellsiedlungen im Karpatenbecken.
Ein Überblick, în E. Jerem, P. Raczky (Hrsg.), Morgenrot der
Kulturen. Frühe Etappen der Menschengeschichte in Mittel- und
 30

Südeuropa. Festschrift für Nándor Kalicz zu 75.Geburtstag,

Budapest, 2003, p. 223-262.
Gogâltan 2003b Fl. Gogâltan, Tell-urile epocii bronzului în Bazinul Carpatic.
Probleme de terminologie [Die Tells der Bronzezeit im
Karpatenbecken. Terminologische Fragen], în Acta Terrae
Septemcastrensis, II, 2003, p. 45-93.
Gogâltan 2003c Fl. Gogâltan, The social and economical functions of the Bronze
Age tells in the Carpathian Basin, în Materijali Pula, 15, 2003, p.
89.
Gogâltan 2004a Fl. Gogâltan, Tell-uri în Orientul Apropiat şi Bazinul Carpatic. O
scurtă privire comparativa asupra habitatului preistoric. I.
[Tellsiedlungen im Vorderen Orient und im Karpatenbecken. Eine
vergleichende Kurzübersicht über das Siedlungswesen. I.], în Acta
Terrae Septemcastrensis, III, 2004, p. 43-117.
Gogâltan 2004b Fl. Gogâltan, Die Tellsiedlungen. Eine besondere Siedlungsform
in Südosteuropa, în I. Neculiţă, A. Zanoci, I. Postică (Red.),
Congresul al IX-lea Internaţional de Tracologie. Tracii şi lumea
circumpontică. IX-th International Congress of Thracology.
Thracians and circumpontic world (Chişinău-Vadul lui Vodă, 6-
11 sept. 2004). Rezumate-Summaries, Chişinău, 2004, p. 17-18.
Gogâltan 2004c Fl. Gogâltan, „Centru” şi „periferie”. I. Între teorie şi realitate
arheologică [Core and periphery. I. Between theory and
archaeological reality], în Revista Bistriţei, XVIII, 2004, 39-62.
Gogâltan 2005a Fl. Gogâltan, Tell-uri în Orientul Apropiat şi Bazinul Carpatic. O
scurtă privire comparativa asupra habitatului preistoric. II.
[Tellsiedlungen im Vorderen Orient und im Karpatenbecken. Eine
vergleichende Kurzübersicht über das Siedlungswesen. I.], în Acta
Terrae Septemcastrensis, IV, 2005, p. 79-129.
Gogâltan 2005b Fl. Gogâltan, Der Beginn der bronzezeitlichen Tellsiedlungen im
Karpatenbecken: Chronologische Probleme, în B. Horejs, R. Jung,
E. Kaiser, B. Teržan, (Hrsg.), Interpretationsraum Bronzezeit.
Bernhard Hänsel von seinen Schülern gewidment, în UPA, 121,
Bonn, 2005, p.161-179.
Gogâltan 2005c Fl. Gogâltan, Apariţia tell-urilor epocii bronzului în Bazinul
Carpatic. Probleme de cronologie [Der Beginn der
bronzezeitlichen Tellsiedlungen im Karpatenbecken.
Chronologische Probleme], în EphemNap, XIII, 2003 (2005), sub
tipar.
Gogâltan 2005d Fl. Gogâltan, Zur Entsthehung der bronzezeitlichen Tellkulturen
im Karpatenbecken. Ein allgemeiner Überblick, în Omagiu
Profesorului Protase la 80 de ani, Bistriţa Năsăud, 2005, sub tipar.
Grove 1972 D. Grove, The function and future of urban centres, în Man..., p.
559-565.
Hänsel 1996 B. Hänsel, Bronzezeitliche Siedlungssysteme und
Gesellschaftsformen in Südosteuropa: vorstädische
Entwicklungen und Ansätze zur Stadtwerdung, în The Bronze
Age…, p. 241-251.
Hänsel 2003a B. Hänsel, Stationen der Bronzezeit zwischen Griechenland und
Mitteleuropa, în BerRGK, 83, 2002 (2003), p. 69-97.
Hänsel 2003b B. Hänsel, Bronzezeitliche Stadtkultur im Karpatenbecken?, în C.
 31

Kacsó (Hrsg.), Bronzezeitliche Kulturerscheinungen im

karpatischen Raum. Die Beziehungen zu den benachbarten
Gebieten. Ehrensymposium für Alexandu Vulpe zum 70.
Geburstag Baia Mare 10.13. Oktober 2001, Baia Mare, 2003, p.
207-216.
Harding 1996 A. Harding, Similarities and Differences between the Bronze Age
Development of the Aegean Area and that of the Rest of Europe, în
The Bronze Age…, p. 253-257.
Harding 2000 A.F. Harding, European Societies in the Bronze Age, Cambridge,
2000.
Hauptmann 1976 H. Hauptmann, Die Entwicklung der frühbronzezeitlichen
Siedlung auf dem Norşuntepe in Ostanatolien, în ArchKorrbl, 6,
1, 1976, p. 9-20.
Heinrich 1982 E. Heinrich, Die Tempel und Heiligtümer im Alten Mesopotamien.
Typologie, Morphologie und Geschichte, Berlin, 1982.
Hodges 1972 H.W.M. Hodges, Domestic building materials and ancient
settlements, în Man..., p. 523-530.
Huot 1994 J.-L. Huot, Les premiers villageois de Mésopotamie. Du village à
la ville, Paris, 1994.
Huot şi colab. 1990 J.-L. Huot, J.-P. Thalman, D. Valbelle, Naissance des cités, Paris,
1990.
Jankuhn 1977 H. Jankuhn, Einführung in die Siedlungsarchäologie, Berlin, New
York, 1977.
Jockenhövel 1990 A. Jockenhövel, Bronzezeitlicher Burgenbau in Mitteleuropa.
Untersuchungen zur Struktur frühmetallzeitlicher Gesellschaften,
în Orientalisch-Ägäische Einflüsse in der europäischen
Bronzezeit. Ergebnisse eines Kolloquiums. Mainz 1985, în
Monografien RGZM, 15, Bonn, 1990, p. 209-228.
Kadrow 2001 S. Kadrow, U progu nowej epoki. Gospodarka i społeczeństwo
wczesnego okresu epoki brązu w Europie Środkowej [On the
Verge of a New Epoch: Central European Society and Economy in
the Early Bronze Age], Kraków, 2001.
Kalicz 1986 N. Kalicz, Über das spätneolithische Siedlungswesen in Ungarn,
în ÉvkSzekszárd, XIII, 1986, p. 127-138.
Kalicz 1995 N. Kalicz, Siedlungsstruktur der neolithischen Herpály-Kultur in
Ostungarn, în Settlement…, p. 67-75.
Kalicz-Schreiber 1995 R. Kalicz-Schreiber, Siedlungsformen der frühbronzezeitlichen
Nagyrév-Kultur im westlichen Mittelungarn, în Settlement…, p.
133-140.
Kempinski 1978 A. Kempinski, The Rise of an Urban Culture. The Urbanization of
Palestina in the Early Bronze Age (3000-2150 B.C.), Jerusalem,
1978.
Kenyon 1957 K.M. Kenyon, Didding up Jericho, London, 1957.
Kenyon 1960 K.M. Kenyon, Archaeology in the Holy Land, London, 1960.
Kenyon 1981 K.M. Kenyon, Excavations at Jericho. Volume Three. The
Arhitecture and Stratigraphy of the Tell, London, 1981.
Kluckhohn 1960 C. Kluckhohn, The Moral Order in the Expanding Society, în C.H.
Kraeling, R.M. Adams (Ed.), City Invincible. A Symposium on
Urbanization and Cultural Development in the Ancient Near East.
Held at the Oriental Institute of the University of Chicago,
 32

December 4-7, 1958, Chicago, 1960, p. 391-404.

Konsola 1986 D. Konsola, Stages of Urban Transformation in the Early Helladic
Period, în R. Hägg, D. Konsola (Ed.), Early Helladic Architecture
and Urbanization. Proceedings of a Seminar Held at the Swedish
Institute in Athens, June 8, 1985, Göteborg, 1986, p. 9-19.
Konsola 1990 D. Konsola, Settlement size and the beginning of urbanization, în
L’habitat..., p. 463-471.
Kouka 2002 O. Kouka, Siedlungsorganisation in der Nord- und Ostägäis
während der Frühbronzezeit (3. Jt. V.Chr.), în Internationale
Archäologie, 58, Rahden/Westf., 2002.
Kristiansen 1998 K. Kristiansen, Europe before history, Cambridge, 1998.
Kristiansen 2000 K. Kristiansen, The emergence of European Communities:
household, settlement and territory in Later Prehistory (2300-300
BC). A comparative project base don: Monte Polizzo, Sicily,
Százhalombatta, Hungary and Tanum, Sweden, în I. Poroszlai, M.
Vicze (Ed.), SAX. Százhalombatta Archaeological Expedition.
Annual Report 1 – Field Season 1998, Százhalombatta, 2000, p. 7-
11.
L’habitat... P. Darcque, R. Treuil, L’habitat égéen préhistorique. Actes de la
Table Ronde internationale organisée par le Centre National de la
Recherche Scientifique, l’Université de Paris I et l’École française
d’Athènes (Athènes, 23-25 juin 1987), Paris, 1990.
Layton 1972 R. Layton, Settlement and community, în Man..., p. 377-381.
Maisels 1990 C.H. Maisels, The Emergence of Civilization. From hunting and
gathering to agriculture, cities and the state in the Near East,
London, New York, 1990.
Maisels 1999 C.H. Maisels, Early civilizations of the Old World. The formative
histories of Egypt, the Levant, Mesopotamia, India and China,
London, New York, 1999.
Makkay 1982 J. Makkay, A magyarországi neolitikum kutatásának új
eredményei, Budapest, 1982.
Makkay 1991 J. Makkay, Entstehung, Blüte und Ende der Teiß-Kultur, în J.
Lichardus (Hrsg.), Die Kupferzeit als historische Epoche.
Symposium Saarbrücken und Otzenhausen, 6-13.11.1988, în
Saarbrücker Beiträge zur Altertumskunde, 55, Bonn, 1991, p. 319-
328.
Man... P.J. Ucko, R. Tringham, G.W. Dimbleby (Ed.), Man, settlement
and urbanism, Gloucester, 1972.
Manzanilla 1987 L. Manzanilla, The Beginnings of Urban Society and the
Formation of the State: Temple and Palace as Basic Indicators, în
Studies..., p. 271-286.
Máthé 1975 M. Sz. Máthé, Rómer Flóris bihari munkássága (A bihari
útinapló) [Flóris Rómers Tätigkeit im Komitat Bihar (Das Biharer
Tagebuch)], în ÉvkDebrecen, 1974 (1975), p. 283-346.
Máthé 1981 M. Sz.Máthé, Berettyóújfalu környékének története az őskorban, în
Gy. Varga (Szérk.), Berettyóújfalu története, Berettyóújfalu, 1981,
p. 11-38.
Máthé 1984 M. Sz.Máthé, Preliminary Report on the 1977-1982 Excavation at
the Neolithic and Bronze Age Settlement of Berettyóújfalu-
Herpály. Part II: Bronze Age, în ActaArchHung, XXXVI, 1984, p.
 33

137-159.
Máthé 1986a M. Sz.Máthé, Mittelbronzezeitliche Tell-Siedlungen im Berettyó-
Tal, în Urzeitliche und frühhistorische Besiedlung der
Ostslowakei in Bezug zu den Nachbargebieten, Nitra, 1986, Nitra,
1986, p. 151-155.
Máthé 1986b M. Sz.Máthé, Ásatások Berettyóújfalu-Herpály neolitikus és
bronzkori tell-településén 1977-1982 között. II. Bronzkor, în
ÉvkBerettyóújfalu, IV-V, 1986, p. 129-149.
Máthé 1988 M. Sz.Máthé, Bronze Age tells in the Berettyó valley, în T.
Kovács, I. Stanczik (Ed.), Bronze Age Tell Settlements on the
Great Hungarian Plain, 1, în IPH, I, Budapest, 1988, p. 27-122.
Máthé 1992a M. Sz.Máthé, Bakonszeg-Kádárdomb, în Bronzezeit…, p. 166-167.
Máthé 1992b M. Sz.Máthé, Berettyóújfalu-Szilhalom, în Bronzezeit…, p. 168-
169.
Máthé 1992c M. Sz.Máthé, Berettyóújfalu-Herpály-Földvár, în Bronzezeit…, p.
170-173.
Máthé 1994 M. Sz. Máthé, Adatok az Ottomány-kultúra eredetéhez (Kutatási
vázlat), în Z. Ujváry (Szerk.), Történeti és néprajzi tanulmányok,
Debrecen, 1994, p. 27-31.
Máthé 1996 M. Sz. Máthé, The ‘missing’ axe of the Hajdúsámson treasure, în
T. Kovács (Hrsg.), Studien zur Metallindustrie im Karpatenbecken
und den benachbarten Regionen. Festschrift für Amália Mozsolics
zum 85. Geburtstag, Budapest, 1996, p. 125-128.
Máthé 2000 M. Sz. Máthé, Angaben zu den frühesten Sicheln im Theiss-Gebiet,
în ActaArchHung, LI, 1999/2000, p. 183-188.
Mellaart 1967 J. Mellaart, Çatal Hüyük. A Neolithic Town in Anatolia, London,
Southampton, 1967
Mellaart 1987 J. Mellaart, Common Sense vs. Oldfashioned Theory in the
Interpretation of the Cultural Development of the Ancient Near
East, în Studies..., p. 261-269.
Molnár 2005 Zs. Molnár, Cultura Otomani în nord-vestul României. Contribuţii
la cunoaşterea perioadei bronzului mijlociu din Câmpia Careiului
şi valea Eriului, Tezǎ de doctorat, Alba Iulia, 2005, mss.
Müller-Karpe 1974 H. Müller-Karpe, Handbuch der Vorgeschichte, III. Kupferzeit,
München, 1974.
Müller-Karpe 1980 H. Müller-Karpe, Handbuch der Vorgeschichte, IV. Bronzezeit,
München, 1980.
Müller-Karpe 1992 H. Müller-Karpe, Frühe Städte in der Alten und der Neuen Welt,
în JahrbRGZM, 36, 1, 1989 (1992), p. 1-64.
Müller-Karpe 1998 H. Müller-Karpe, Grundzüge früher Menschheitsgeschichte.
Erster Band. Von den Anfängen bis zum 3. Jahrtausend v.Chr.,
Stuttgart, 1998.
Mumford 1961 L. Mumford, The City in History. Its Origins, Its Transformations,
and Its Prospects, London, 1961.
Murdock 1949 G.P. Murdock, Social Structure, New York, 1949.
Narr 1968 K.J. Narr, Frühe stadartige Siedlungen, în M. Claus, W.
Haarnagel, K. Raddatz (Hrsg.), Studien zur europäischen Vor- und
Frühgeschichte, Neumünster, 1968, p. 373-378
Nissen 1987 H.J. Nissen, The Urban Revolution of Mesopotamia –
Reconsidered, în Studies..., p. 287-294.
 34

Nissen 1999 H.J. Nissen, Geschichte Altvorderasiens, München, 1999.

Pacciarelli 2000 M. Pacciarelli, Dal villaggio alla cità. La svo’lla protourbana del
1000 a.C. nell’ Italia tirrenica, Firenze, 2000.
Parzinger 1993 H. Parzinger, Studien zur Chronologie und Kulturgeschichte der
Jungstein-, Kupfer- und Frühbronzezeit zwischen Karpaten und
Mittlerem Taurus, Mainz, 1993.
Piggot 1965 S. Piggott, Ancient Europe, Edinburgh, 1965.
Polychronopoulou 1990 O. Polychronopoulou, Existe-t-il des villes au Bronze Ancien et au
Bronze Moyen en Grèce continentale ?, în L’habitat…, p. 473-
484.
Raczky 1995 P. Raczky, Neolithic settlement patterns in the Tisza region of
Hungary, în Settlement…, p. 77-86.
Renfrew 1972 C. Renfrew, The Emergence of Civilisation. The Cyclade and the
Aegean in the Third Millennium B.C., London, 1972.
Renfrew 1984 C. Renfrew, Approaches to Social Archaeology, Edinburgh, 1984.
Settlement... Al. Aspes (Ed.), Settlement Patterns between the Alps and the
Black See 5th to 2nd Millenium B.C. Atti del Simposio
Internazionale Modelli Insediativi tra Alpi e Mar Nero dal 5o al 2o
Millennio A.C., Verona-Lazise 1992, în Memorie del Museo
Civico di Storia Naturale di Verona (IIa serie). Sezione Scienza
dell’uomo, 4, Verona, 1995.
Sitterding 1961 M. Sitterding, Fragen zur Entstehung der Stadtkulturen in West-
Asien und Südost-Europa, în PZ, XXXIX, 1961, p. 1-107.
Šmaglij 1982 N.M. Šmaglij, Krupnye tripolskie poselenija, în Thracia
Praehistorica. Supplementum Pulpudeva, 3, Semaines
Philippopolitaines de la histoire et de la culture thrace, Plovdiv,
4-19 octobre 1978, Sofia, 1982, p. 62-69.
Smith 1972 M.G. Smith, Complexity, size and urbanization, în Man..., p. 567-
574.
Strahm 1995 Ch. Strahm, Einführung: Prähistorische Siedlungsmuster in
Europa, în Settlement..., p. 17-34.
Strommenger 1980 E. Strommenger, Habuba Kabira. Eine Stadt von 5000 Jahren,
Mainz, 1980.
Studies... L. Manzanilla (Ed.), Studies in the Neolithic and Urban
Revolutions. The V. Gordon Childe Colloquium Mexico, 1986, în
BAR, 349, 1987.
Tarihten... Y. Sey (Ed.), Tarinteh günümüze Anadolu’da konut ve yerleşme.
Housing and settlemetnt in Anatolia: A historical perspective,
Istambul, 1996.
Točík 1994 A. Točík, Poznámky k problematike opevneného sídliska
otomanskej kultúry v Barci pri Košiciach [Bemerkungen zur
Problematik der befestigten Siedlung der Otomani-Kultur in Barca
bei Košice], în ŠtudZvesti, 30, 1994, p. 59-65.
Todorova 1982 H. Todorova, Kupferzeitliche Siedlungen in Nordostbulgarien,
München, 1982.
Trigger 1972 B.G. Trigger, Determinants of urban growth in pre-industrial
societies, în Man..., p. 575-599.
Tringham 1972a R. Tringham, Introduction: Settlement patterns and urbanization,
în Man..., p. XIX-XXVIII.
Urbanism… K. Branigan (Ed.), Urbanism in the Aegean Bronze Age, Sheffield,
 35

2001.
Ursulescu 2000 N. Ursulescu, Premise ale fenomenului urbanizării în Istoria
veche a României, în Contribuţii privind neoliticul şi eneoliticul
din regiunile est-carpatice ale României, I, Iaşi, 2000, p. 23-31.
Vladár 1973 J. Vladár, Osteuropäische und mediterrane Einflüsse im Gebiet
der Slowakei während der Bronzezeit, în SlovArch, XXI, 2, 1973,
p. 253-357.
Vladár 1975 J. Vladár, Spišský Štvrtok, befestigte Siedlung der Otomani-Kultur,
în III. Internationaler Kongress für slawische Archäologie
Bratislava, 7.14. September 1975, Nitra, 1975, p. 2-24.
Vladár 1977 J. Vladár, Zur Problematik der befestigten Siedlungen der
Ausgehenden älteren Bronzezeit in der Slowakei, în O.-H. Frey
(Bearb.), Festschrift zum 50jährigen Bestehen des
vorgeschichtlichen Seminars Marburg, Gladenbach, 1977, p. 175-
192.
Walter, Felten 1981 H. Walter, F. Felten, Alt-Ägina. Die vorgeschichtliche Stadt.
Befestigungen. Häuser. Funde, Main/Rhein, 1981.
Wells 1984 P.S. Wells, Farms, Villages and Cities. Commerce and Urban
Origins in Late Prehistoric Europe, London, 1984.
Wheatley 1972 P. Wheatley, The concept of urbanism, în Man..., p. 601-637.
Whitehouse 1973 R. Whitehouse, The earliest towns in Peninsular Italy, în C.
Renfrew (Ed.) The Explanation of Culture Change: Models in
Prehistory, London, p. 617-624.
Wirth 1938 L. Wirth, Urbanism as a way of life, în American Journal of
Sociology, 44, 1938, p. 1-24.
Woolley 1982 L. Woolley, Ur ‘of the Chaldees’, London, 1982.
Wright 1974 G.E. Wright, The Tell: Basic Unit for Reconstructing Complex
Societes of the Near East, în C.B. Moore (Ed.), Reconstructing
complex societies. An Archaeological Colloquium, Massachusetts,
1974, p. 123-143.

THE SOCIAL AND ECONOMICAL FUNCTIONS OF THE BRONZE AGE TELLS

IN THE CARPATHIAN BASIN. I. THEORETICAL ASPECTS

- ABSTRACT-
 36

My interest for the tell formations in general is not new. The results of my researches
as fellow of Alexander von Humboldt Fundation were already published in several articles.
With this occasion I would like to discuss some aspects related to the level of the social
organization and the economic function of this type of settlements. As a starting point I
consider necessary to present some theoretical models applied to the so-called ‚classical’ tells
from Orient and south-eastern Europe in general in order to be able to extand the discussion to
our area of interest – the south-eastern regions of Central Europe.
This subject was highly debated in the literature especially after V.G. Childe published
his article about the „urban revolution” in the beginning of the 50’s. It is important to
underline that Childe elaborated his notion of ‚urban revolution’ allready in his book Man
Makes Himself published in 1936. Childe proposed the fundamental criteria in defining a
town. In his opinion the towns are: 1. “more extensive and more densely settled than any
previous settlememnts”; 2. with their apearance is linked the occurance of the “full-time
specialists-craftsmen, transport workers, merchants, officials and priests”; 3. the accumulation
of wealth from sources such as the „tithe or tax to an imaginary deity or divine king”; 4. the
development of a monumental public architecture that simbolyzes „the concentration of social
surplus”; 5. The presence of a ruling class that includes the „priests, civil and military leadrs
and officials”; 6. The members of this class are those who developed a “particularly systems
of writing and numerical notation”; 7. The evolution of the sciences such as “arithmetic,
geometry and astronomy”; 8. The appearance of “full-time sculptors, painters, or seal
engravers”; 9. A regular comerce that supposes a big quantity of goods transported at big
distances; 10 The state organization in which “peasants, craftsmen and rulers form a
community”. Its functioning is based on the “organic solidarity based upon functional
complementarity and interdependence between all its members”.
All these criteria were applied to the situation of Mesopotamia, beeing discussed by
Child in the editions published after the second world war of his book on the new researches
in the regions of the Middle East.
One important question in the study of the settlements is to establish the moment when
a village became a town. In order to be able to answer this problem one shold take into
consideration Sitterding’s proposal to evaluate a settlement according to the teritory
administrated by it. To this criteria one needs also to add Childe’s fundamental idea that in
comparison to the village the town presents a stratified population with specialised
occupations and only a part of the population beeing engaged in the direct production of the
food supplies.
On the other hand Kempinski argued that there could have been urban societies that
were illiterate, and did not have an industrial production beeing situated at the perphery of the
major cultures. This theory was largely debated but there was no consens concerning the idea
that the towns appeared before the current usage of the writing.
The problem of the appearance of the towns in the south-eastern part of Europe is
equally complex. The hypothesis that in the beginning of the Bronze Age in Grece existed
towns, quasi-towns or proto-towns remains, like in the case of Orient, uncertain. Moreover,
some specialists argued that the proto-urban organization existed already in neo-eneolitic
times. H. Parzinger believes that in the Balcan region one may discuss about a „Vor-Urban“
and a „Früh-Urban“ period. The pre-urban situation is supposed in the case of the tells of
Muntenia and Bulgaria in the period of the 8th horizon proposed by Parzinger (Gumelniţa-
Karanovo VI-Kodžaderman) but without characterizing the realities of the Carpathian Basin.
According to N. Kalicz, the late neolitic tells of Hungary, representing the highest
level of development of the neolitic settlement in the south-eastern regions of Central Europe,
cannot be interpreted as being a stage in the proto-urban development. These functioned only
 37

as autarchic economic units but without having a major political role and I agree with his
opinion.
B. Hänsel’s conclusions presented with the occasion of the XIIIth Congress of pre-
and protohistory at Forlì are extremely important for the theme of the present article. With
that occasion Hänsel presented the system of the settlements and the organization forms of the
Bronze Age society in south-eastern Europe. Answering to the question concerning the factors
that determined the transformation of a settlement into a town Hänsel considered that this
depended on: 1. „die Größe und die Dichte der Nutzung von Siedlungsarealen”; 2. „die
herausragende Stellung einer Siedlung in einem gleichfalls durch kleinere Siedlungen
genutzten Raum, also um die Stadt-Land-Problematik”; 3. „den Grad einer beruflichen
Spezialisierung und die Vielfältigkeit von Spezialkenntnisse erfordernden Tätigkeiten
innerhalb einer Siedlung”; 4. „die bauliche Organisation und Differenzierung innerhalb der
als eventuell stadtähnlich ausgesprochenen Siedlungen”; 5. „Hinweise auf einen aus der
Zentralsiedlung heraus betriebenen Handel”; 6. „Langlebigkeit der als stadtartig
anzusprechenden Siedlungen”.
However, the apearance of the urban conception in the Bronze Age settlements of the
Carpathian Basin has to be more largely approached. The analysis of the fortification system,
the way the constructions were structured inside the settlement, the economic activities that
took place in the settlement etc, poit out that these settlements were on the way of becomming
proto-urban entities. In his last synthesis concerning the Bronze Age society in Europe, A.
Harding was against this theory. He believed that only at the end of the Bronze Age period
one may talk about a type of organization that could be termed as „proto-urban”.
The complex way in which the habitat has been organised within the settlements – the
future tells – clearly demonstrates that they are different from those with only one cultural
layer and modest constructions, such as the pit houses. The central position of these
settlements is proved, first of all, by the elements of fortification. A political authority
controls a well delimited territory. This presumes the presence of agricultural areas, pastures,
lumber works and clay sources, but also the control of the main routes etc. The limited space
on which the large majority of tells are based make us presume that the main economical
activities (agriculture, animal breeding) did not occurr here but within the so-called “satellite”
settlements. The last ones were protected by the fortified centres, the tells, which at the same
time held a major place regarding the manufacture production of some items made of metal
and bone. In the same time, it can be added that these tells also performed a religious function
for these communities.
The question is if the Bronze Age tells of the Carpathian Basin should be considered
only proto-urban or already urban settlements?
In fact, such a question should not even be asked. Discussing the towns from Eastern
Orient, J. Mellaart mentioned that in the Ancient Egypt there is no word to separate the terms
“village” and “town”. In this case, why should we establish such a delimitation for the Bronze
Age sites located in the South-eastern Central Europe?
It is obviously that the tells held the highest position in the development of the
prehistoric habitat in this area. Therefore, as K. Kristiansen underlined, the tells must be
regarded through their main function as centres of production, distribution and trade, as well
as residences for the society elites. They should not be automatically compared with similar
types of settlements from other geographical areas.