FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN 

ŞCOALA  POSTLICEALĂ    
FILIALA RM ‐ VÂLCEA 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

PROIECT DE DIPLOMĂ

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

             ÎNDRUMATOR:                                                  ABSOLVENT: 
ASISTENT FARMACIST PRINCIPAL, 
 

SESIUNEA IULIE 2011 
FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN 
 ŞCOALA  POSTLICEALĂ    
FILIALA RM ‐ VÂLCEA 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

PROIECT DE DIPLOMĂ

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

             ÎNDRUMATOR:                                              ABSOLVENT: 
ASISTENT FARMACIST PRINCIPAL, 
 

SESIUNEA IULIE 2011 
 
 
 

‐ 2 ‐ 
 
  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
SUPOZITOARE PENTRU COPII
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
‐ 3 ‐ 
 
  
 
 
 
 
 
 
 
 
 

MOTTO
Nu există în viaţă nimic mai bun
ca sănătatea.
Sănătatea şi judecata sunt cele
două bunuri ale vieţii.

PLATON

‐ 4 ‐ 
 
  
CUPRINS

ARGUMENT ................................................................................................................................. ‐ 6 ‐ 
 

INTRODUCERE ............................................................................................................................. ‐ 7 ‐ 
 

Capitolul I. ................................................................................................................................... ‐ 8 ‐ 
SUPOZITOARELE   ÎN  FARMACOPEEA  ROMÂNĂ. SUPOZITOARE, SUPPOSITORIA ......................... ‐ 8 ‐ 
1.1. Generalități ............................................................................................................................... ‐ 8 ‐ 
1.2. Considerații   cu privire  la  resorbția  principiilor  active  prin mucoasa rectală ..................... ‐ 9 ‐ 
1.3. Constituenții  supozitoarelor .................................................................................................. ‐ 12 ‐ 
 

Capitolul II. EXCIPIENȚI .............................................................................................................. ‐ 13 ‐ 
2.1. Excipienţi liposolubili .............................................................................................................. ‐ 13 ‐ 
2.2. Excipienţi hidrosolubili ........................................................................................................... ‐ 15 ‐ 
 

Capitolul III. ............................................................................................................................... ‐ 17 ‐ 
SUBSTANŢE AJUTĂTOARE UTILIZATE LA PREPARAREA SUPOZITOARELOR .................................. ‐ 17 ‐ 
3.1. Prepararea  supozitoarelor .................................................................................................... ‐ 17 ‐ 
3.2. Ambalare ................................................................................................................................ ‐ 23 ‐ 
3.3. Alterări și conservare ............................................................................................................. ‐ 24 ‐ 
3.4. Exigențele unei baze de supozitor.......................................................................................... ‐ 24 ‐ 
 

Capitolul IV. ............................................................................................................................... ‐ 26 ‐ 
SUPOZITOARE PENTRU COPII ..................................................................................................... ‐ 26 ‐ 
 
CONCLUZII ................................................................................................................................. ‐ 38 ‐ 
 

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................ ‐ 40 ‐ 
 

‐ 5 ‐ 
 
 ARGUMENT

 
 

Fiecare părinte dorește să-și protejeze copilul și să-l ferească de orice

suferință. Astfel, pe parcursul primilor ani de viață, urmează un program riguros
de vaccinare recomandat de medicul pediatru pentru a dezvolta sistemul
imunitar al copilului și a-i oferi astfel o protecție cât mai bună împotriva bolilor.
Administrarea vaccinului poate fi însoțită de apariția stării febrile. În acele
momente gândul tău se îndreaptă către primul ajutor pe care îl poți oferi
micuțului tău pentru a îndepărta cât mai rapid febra.
Cea mai rapidă soluție de a scăpa de febră este administrarea unui
analgezic iar cel mai sigur mod de administrare este cel pe cale rectală sub
formă de supozitoare.
Supozitoarele rectale permit o acţiune locală a medicamentului la nivelul
rectului, sau o acţiune la distanţă asupra anumitor organe sau ţesuturi ale
corpului. Acţiunea locală a supozitoarelor rectale a fost prima cunoscută şi
urmărită o lungă perioadă de timp; şi în prezent se utilizează această posibilitate
de aplicare locală a unor substanţe active astringente, antiseptice, antihelmitice,
laxative, local anestezice, în hemoroizi, fisuri anale, pentru combaterea
paraziţilor intestinali.
Cu aceste probleme m-am întâlnit și eu în perioada de creștere a celor
două fetițe ale mele, care la momentul actual au 11 ani cea mare iar cea mică are
2 ani, fapt care m-a făcut să aleg aceasta temă.

‐ 6 ‐ 
 
 INTRODUCERE

ISTORIC:

Existau supozitoare cu argint (margerata). Hippocrate (460-375 î.e.n) a

formulat supozitoare cu acţiune laxativ-purgativă, antihemoroidale (cu alaun)
Galenus (131-200 e.n) introduce supozitoare noi pe bază de săpunuri, în 1763 a
existat o farmacie universitară unde Le Megry a explicat termenul de supozitor:
supponere = a substitui, a înlocui - termen apărut datorită tendinţei de înlocuire a
spălăturilor cu o formă solidă.
În 1780 farmacistul Baume a introdus ca excipient untul de cacao, alt
excipient a fost masa glicero-gelatinoasă introdusă în 1897, în anul 1898 această
bază de supozitor a fost oficializată în Farmacopeea Britanică iar în 1908
oficializată în Farmacopeea Franceză. Paralel cu formele administrate rectal au
fost utilizate și forme cu administrare vaginală, preparate cu acțiune vaginală:
 substanțe medicamentoase aglomerate: bastonașe, irigații, badijonări,
pessali (săculețe din material textil cu substanțe vegetale care
prezentau și un fir ce permitea scoaterea lui după tratament);
 comprimate, ovule;
Paralel cu dezvoltarea supozitoarelor s-a cunoscut preocuparea pentru
administrarea unei forme adecvate pe mucoasa uretrală; aceste supozitoare se
numesc bacilli, coeroeli, bujiuru. În Farmacopeele romane au fost oficializate:
- în FR I din 1863 erau monografii de supozitoare rectale, vaginale;
- în FR V din 1943 erau monografii de generalități separate;
- în FR VIII din 1965 cele trei tipuri de supozitoare constituiau o singura
monografie, fapt întâlnit și în FR IX (1976) și în FR X (1993).
Asocierea celor trei tipuri de preparate administrat pe mucoase diferite
într-o singură monografie are ca explicație faptul că acestea prezintă excipienți
asemănători mod de preparare și conservare precum și consistență asemănătoare.
Aceste elemente comune au extins termenul de supozitor și la preparate care au
o altă cavitate naturală a organismului de aplicare: Ottoconuri (pentru ureche),
conuri pentru nas, dentoconuri (pentru obturarea canalelor alveolare post-
extracții).

‐ 7 ‐ 
 
 Capitolul I.
SUPOZITOARELE ÎN FARMACOPEEA ROMÂNĂ.
SUPOZITOARE, SUPPOSITORIA
 

1.1. Generalități
 
DEFINIŢIE: sunt preparate (forme) farmaceutice solide ce conţin doze
unitare din una sau mai multe substanţe medicamentoase destinate administrării
pe cale rectală, vaginală, uretrală, în vederea obţinerii unei acţiuni locale sau
sistemice, se topesc sau se dizolvă la T corpului. După destinaţia pe care o au se
numesc: supozitoare rectale (supozitoare), supozitoare vaginale (ovule, globule),
supozitoare uretrale (bujiuri).
Supozitoarele rectale permit o acţiune locală a medicamentului la nivelul
rectului, sau o acţiune la distanţă asupra anumitor organe sau ţesuturi ale
corpului. Acţiunea locală a supozitoarelor rectale a fost prima cunoscută şi
urmărită o lungă perioadă de timp; şi în prezent se utilizează această
posibilitate de aplicare locală a unor substanţe active astringente, antiseptice,
antihelmitice, laxative, local anestezice, în hemoroizi, fisuri anale, pentru
combaterea paraziţilor intestinali.
Interesul pentru această formă a crescut când s-a întrevăzut posibilitatea
unei resorbţii a medicamentelor prin mucoasa rectală şi deci posibilitatea unei
acţiuni la distanţă. Relativ mai târziu (după 1940), cercetări anatomice şi
fiziologice au ajuns la concluzia clară a posibilităţii resorbţiei medicamentelor şi
realizarea unei acţiuni terapeutice generale asupra organismului. Tocmai aceasta
reprezintă astăzi principala indicaţie a acestei forme farmaceutice şi explică
frecvenţa mărită a supozitoarelor. Calea rectală sub formă de supozitoare
permite administrarea unor medicamente sedative, antispasmodice, analgezice,
antireumatice etc., care nu se pot administra pe cale orală, după operaţii pe
traiectul gastrointestinal, sau când calea injectabilă de asemenea nu poate
fi folosită .Calea rectală sub formă de supozitoare rezolvă şi problema
bolnavilor care sunt suprasensibilizaţi la gustul unor medicamente.
‐ 8 ‐ 
 
 Alegerea căii rectale de administrare a medicamentelor sub formă de
supozitoare este contraindicată în unele leziuni locale ale rectului, când
mucoasa rectală nu mai joacă rolul de membrană selectivă de resorbţie şi
principii active pot trece în circulaţie dintr-o dată prin intermediul
leziunilor. De asemenea, în cazul sugarilor mucoasa rectală este foarte sensibilă
şi resorbţia unui medicament poate fi masivă, în consecinţă acţiunea sa prea
energică.

1.2. Considerații cu privire la resorbția principiilor active prin

mucoasa rectală

Noţiuni de anatomie şi fiziologie a rectului: rectul reprezintă porţiunea

terminală al intestinului gros alcătuită din două segmente: segment terminal
(''pars analis'') de 5-6 cm şi un segment (''pars ampullaria recte'') de 12-14 cm.
Porţiunea amputară prezintă pliuri transversale, iar partea anală 6-8 pliuri
longitudinal. Datorită acestor pliuri este posibilă extinderea rectului.
Rectul este acoperit cu o mucoasă ale cărei celule secretă mucusul care
abduce suprafaţa rectului în cantitate de 1-3 ml şi cu un pH de 7,3.
Membrana lipidică este permeabilă faţă de medicamente lipofile
neionizate și impermeabilă pentru cele hidrofile şi cu molecula relativ mare.
Rectul este bogat vascularizat de către vene care se anastomozează, aceste
vene sunt orientate de-a lungul rectului şi sunt: vene hemoroidale inferioare (o
pereche), vene hemoroidale medii (o pereche), vena hemoroidală superioară
(una singură).Venele inferioare şi medii duc sângele în vena cavă şi ocolind
ficatul trec în marea circulaţie. Prin vena hemoroidală superioară legată de vena
portă substanţele trec şi prin ficat.
Supozitorul administrat se plasează şi cedează substanțele active la nivelul
venelor hemoroidale medii sau inferioare, acestea vor fi preluate de sistemul
venos respectiv şi vor fi trecute direct în circulaţia generală, scăpând de bariera
hepatică; dacă supozitorul după aplicare se fixează şi cedează medicamentele la

‐ 9 ‐ 
 
nivelul venelor hemoroidale superioare, acestea vor fi absorbite şi vor trece prin
ficat, unde pot suferi diferite modificări.
Substanţele active liposolubile sunt resorbite de vasele limfatice, ajung în
vena cavă şi apoi în marea circulaţie fără a trece prin ficat.
Resorbţia şi deci acţiunea medicamentelor este dependentă nu numai de
condiţiile fiziologice, ci şi de proprietăţile bazei de supozitoare. În cazul
utilizării bazelor de supozitoare insolubile în apă, ca: unt de cacao, trigliceride
semisintetice, eliberarea medicamentului se petrece numai după topirea
supozitorului. În cazul utilizării excipienţilor hidrosolubili, substanţele active
sunt eliberate treptat pe măsura dizolvării supozitoarelor, resorbţia lor prin
penetraţia mucoasei rectală este mai uşoară. Pentru aceasta însa este necesară
prezenţa unei cantităţi minime de umiditate, respectiv mucus, care să permită
dizolvarea supozitoarelor. În caz contrar, este de aşteptat, prin dizolvarea şi deci
eliberarea numai parţială a substanţelor active, o acţiune medicamentoasă
nesatisfăcătoare. Trebuie subliniat însa faptul că cu toate deosebirile existente
între proprietăţile celor două categorii de excipienţi nu s-au putut stabili
deosebiri fundamentale cu privire la resorbţia medicamentelor încorporate în
cele două tipuri de excipienţi.

‐ 10 ‐ 
 
 ‐ 11 ‐ 
 
 1.3. Constituenții supozitoarelor

Supozitoarele sunt constituite din substanţe active, excipienţi sau baze de

supozitoare, precum şi substanţe ajutătoare. Toate trebuie să îndeplinească o
serie de condiţii, şi anume:

 să fie inerţi din punct de vedere farmacodinamic;

 să se topească la temperatura corpului (370), În cazul celor care
cedează prin fuziune principii active sau să se dizolve în contact cu
mucoasele ;
 să nu reacţioneze cu substanţele active;
 să fie stabili, să nu se altereze sub influenţa agenţilor atmosferici,
respectivi să fie conservabili;
 să aibă consistenţă corespunzătoare pentru a fi modelabili;
 să aibă proprietăţi hidrofile;
 să permită o cedare şi o resorbţie corespunzătoare a substanţelor
active încorporate.

‐ 12 ‐ 
 
 Capitolul II. EXCIPIENȚI

Clasificarea excipienţilor pentru supozitoare cuprinde două grupe mari, şi

anume:
 excipienţi liposolubili;
 excipienţi hidrosolubili.

2.1. Excipienţi liposolubili

Aceşti excipienţi sunt cei mai vechi şi au fost reprezentaţi pentru o lungă
perioadă de timp, aproape exclusiv de untul de cacao, care îşi menţine şi în
prezent o importanţă considerabilă.
Prima condiţie care se pretinde excipienţilor din această categorie este
de a prezenta un punct de topire apropiat de temperatura corpului, şi anume
35-36o, deoarece substanţele active încorporate nu pot fi cedate şi deci nu pot
acţiona decât aceste baze topite. Topirea acestor mase este precedată de un
punct de înmuiere, când se produce deformarea supozitorului. Acest punct
trebuie să fie pe cât posibil apropiat de punctul de topire.
Controlul comportării la topire a excipienţilor se face cu ajutorul unor
dispozitive şi aparate folosite şi la controlul supozitoarelor.
Din punct de vedere tehnologic este important și punctul de solidificare
al acestor mase, care este necesar să fie cât mai apropiat de punctul de topire,
pentru a asigura întărirea rapidă a supozitoarelor, în cazul preparării prin
procedeul de topire şi turnare în forme.
Pe lângă condiţiile generale şi cele menţionate anterior, excipienţii din
această grupă trebuie să prezinte o vâscozitate suficientă, pentru a se împiedica
sedimentarea substanţelor active suspendate, o bună capacitate de contracţie
după solidificare, pentru a se putea detaşa uşor din forme. Sub aspectul cedării
substanţelor active încorporate, este necesar ca aceşti excipienţi să prezinte o
bună capacitate de întindere pe mucoasa rectală, calitate care este asigurată de
‐ 13 ‐ 
 
prezenţa unor componente cu proprietăți emulgatoare. Din această grupă de
excipienţi menţionăm, în primul rând, Untul de cacao, care este oficializat de
toate farmacopeele, inclusiv F.R., ediția a-X-a.
Din punct de vedere chimic, este un amestec de trigliceride ale acizilor
graşi saturaţi - palmitic, stearic, arahidic - şi nesaturaţi - acidul oleic.
Untul de cacao, ca excipient pentru prepararea supozitoarelor, prezintă
o serie de avantaje, şi anume:
 are un punct de topire complet (35°) foarte corespunzător , adaptat
la temperatura corpului uman; el este precedat de o zonă de ramolire
foarte apropiată, care permite menţinerea consistenţei solide până la
temperatura de 30°;
 deşi este o grăsime de natură vegetală , are o stabilitate bună; având
un conţinut redus de acizi graşi nesaturaţi , râncezeşte greu; având o
aciditate mică, este foarte bine tolerat de mucoase;
 nu reacţionează substanţele medicamentoase;
 prin malaxare dă o masă uşor de modelat, dă supozitoare cu aspect
prezentabil;
 poate fi sterilizat, dacă este necesar, de exemplu, la prepararea
supozitoarelor cu antibiotice, modificările instabile care am văzut că
se formează trecând într-un timp de 1-4 zile în forma stabilă β.
Untul de cacao prezintă şi unele dezavantaje, care se referă la:
 lipsa completă a capacităţii de încorporare a soluţiilor
medicamentoase, excipientul fiind total hidrofob;
 prin asociere cu unele substanţe active, camfor , salol, clorhidrat etc.,
îşi modifică consistenţa prin scăderea punctului de topire şi solidificare;
 din punct de vedere tehnic, prezintă fenomenul de subfuziune; încălzit
peste 36°, se transformă în formele instabile menţionate, care prezintă
un punct de topire sub 30°, ceea ce împiedică obţinerea de supozitoare
prin metoda de topire şi turnarea în forme;

‐ 14 ‐ 
 
  cedează substanţele active în lumenul intestinal învelite într-un film
gras, care le confer un caracter hidrofob, incompatibil cu schimburile
hidrice celulare , şi de aceea resorbţia este deficitară.

Pentru corectarea unor deficienţe ale untului de cacao s-au preconizat

substituenți ai untului de cacao prin utilizarea de diferite asocieri cu sau fără
participarea untului de cacao, care să aibă însă puncte de topire corespunzătoare.

2.2. Excipienţi hidrosolubili

Ca excipienţi hidrosolubilii pentru prepararea supozitoarelor se utilizează

geluri hidrosolubile , care la temperatura camerei prezintă o consistenţă solidă,
iar la temperaturi mai ridicate se fluidifică. Ca substanţe formatoare de geluri
servesc gelatina şi săpunurile în asociere cu glicerina, care împrumută
supozitoarelor flexibilitate şi rezistenţă la rupere. De asemenea se utilizează
ca baze de supozitoare polietileniglicolii hidrosolubili. Masa de gelatină-
glicerină se prepară după diferite formule, ca de exemplu :
- Gelatină 22 p
- Apă 60 p
- Glicerină 18 p
- Nipagin 0,15 p
Masa de gelatină-glicerină preparată după formula de mai sus are un
punct de topire de 38°, la 24 de ore după preparare şi se dizolvă în apă într-un
timp de 8 min. Masa de gelatină-glicerină este incompatibilă cu tanin, cu
produse conținând tanin, săruri solubile ale metalelor grele, săruri de amoniu,
urotropină, acizi şi alcalii tari, cloral hidrat, paraform.
Masa de gelatină-glicerină, cu un conţinut ridicat în glicerină, este
higroscopică, produce un aflux de apă în lumenul intestinal prin fenomenele
de osmoză, care cresc peristaltismul intestinal şi prin aceasta au o acţiune

‐ 15 ‐ 
 
laxativă-purgativă. F.R. ed. X menţionează că atunci când se prevede ca
excipient masa de gelatin cu glicerină se foloseşte următoarea formulă:
- Gelatină 2 g (12,5%)
- Glicerol 10 g (62,5%)
- Apă 4 g (25%)
În locul gelatinei, ca substanţă formatoare de gel, se poate utiliza
săpunul medicinal, care intensifică în acelaşi timp acţiunea laxativă-purgativă
a supozitoarelor. Prepararea masei de săpun-glicerină se poate face prin
dizolvarea de 10-30% săpun medicinal în glicerina încălzită la 115-120°, după
care se toarnă în forme metalice încălzite la 80° sau în forme de material
plastic.
Polietilenglicolii sunt utilizaţi ca excipienţi pentru supozitoare, şi
anume polimerii solizi la temperatura camerei. Poartă numeroase denumiri
comerciale de “Suppopharm, Supogen, Idronal H, Idropostaol, Polyglycol etc.
Polietilenglicolii, asociaţi în diferite amestecuri, se pretează la
încorporarea oxidului de zinc, iodoformului, dermatolului, anestezinei,
cloralhidratului , acidului tanic, ihitiolului , camforei creozotului etc.
Polietilenglicolii sunt oficializaţi de F. R. ed. X, fiind utilizaţi atât ca
excipienţi pentru supozitoare, cât şi ca baze de unguente. Trebuie să se aibă în
vedere şi incompatibilităţile pe care aceste mase le creează cu unele substanţe
active: fenoli, ioduri, aminofenazonă, oxigalat de bismuth, unele antibiotic,
terpina hidrat, timol, teofilină, etc.
Bazele liposolubile grase sunt indicate pentru o acţiune locală, la nivelul
rectului, a substanţelor active încorporate în supozitoare, în timp ce bazele
hidrosolubile şi cele liposolubile, dar conţinând emulgatori, sunt excipienţi de
penetraţie, respective permit resorbţia substanţelor prin mucoasa rectal,
exercitând o acţiune la distanţă.

‐ 16 ‐ 
 
 Capitolul III.
SUBSTANŢE AJUTĂTOARE UTILIZATE LA PREPARAREA
SUPOZITOARELOR

În afară de bazele sau excipienţii care servesc pentru încorporarea

diferitelor substanţe active se utilizează o serie de substanţe ajutătoare, care
permit rezolvarea diferitelor dificultăţile se ivesc la receptura sau la
condiţionarea industrial a supozitoarelor. Aceste substanţe sunt:

1. substanţe care măresc vâscozitatea excipienţilor fuzionaţi;

2. substanţe care ridică punctual de fuziune al excipienţilor ;
3. substanţe care scad punctual de topire al excipienţilor;
4. emulgatori;
5. substanţe pentru fixarea unor principii activi;
6. substanţe care pot favoriza resorbţia principiilor active;
7. coloranţi;
8. agenţi de conservare şi antioxidanţi.

3.1. Prepararea supozitoarelor

Prepararea supozitoarelor constă în:
- încorporarea substanţelor active în excipient;
- divizarea masei în supozitoare prin diferite metode.

1 . Încorporarea, respectiv prelucrarea substanţelor în excipientul ales

se face în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale acestora, în aşa fel încât să
satisfacă şi prevederea F.R. ed X, care menţionează că “substanţele active se
încorporează în excipientul mărunţit sau topit, dispersându-le cât mai omogen”.
Dacă substanţele active sunt solubile în masa de supozitoare, încorporarea se
face prin dizolvare , rezultând supozitoare din punctual de vedere dispers –de tip
soluţie; dacă substanţele active sunt insolubile atât în apă cât şi în masele
‐ 17 ‐ 
 
liposolubile, se prelucrează prin suspendare, iar supozitoarele vor fi de tip
suspensie şi, în sfârşit, dacă substanţele active sunt solubile în apă, se pot
prelucra prin emulsionare în bazele grase sau solubile în ulei şi se emulsionează
în excipienţi hidrosolubili. În ambele cazuri se obţin supozitoare de tip emulsie.
Este posibil ca în cazul asocierii mai multor substanţe active cu proprietăţi
diferite, prelucrarea lor în masa de supozitoare să se facă diferit, obţinându-se
supozitoare mixte din punctual de vedere al sistemului dispers.
a. Încorporarea substanţelor active prin dizolvare în masa de supozitoare
duce la o stare de dispersie molecular a acestora, care permite resorbţia cea mai
promptă şi acţiunea cea mai intensă. Substanţele active solubile în grăsimi se
dizolvă într-o bază grasă topită, iar cei hidrosolubili, într-o masă de gelatin-
glicerină sau în polietilenglicoli.
b. Încorporarea substanţelor active prin suspendare. Întrucât cea mai
mare parte din substanţele active prescrise în supozitoare sunt foarte greu
solubile sau insolubile în apă sau grăsimi, ele se încorporează prin suspendare
triturându-le cu excipientul fuzionat , sau adus în stare de consistenţă cremoasă.
De asemenea , şi în cazul preparării prin presare la rece cu excipientul mărunţit
prin răzuire se realizează tot o suspendare a substanţelor active.
c. Încorporarea substanţelor active prin emulsionare. Substanţele
hidrosolubile se dizolvă în apă şi se prelucrează cu masa excipientului, topită
sau mărunţită, într-un supozitor de tip emulsie. În funcţie de proprietăţile
emulgatoare ale masei se obţin cvasiemulsii, emulsii de tip A/U sau U/A,
considerând masa excipientului ca fază dispersantă.
Supozitoarele de tip emulsie prezintă dezavantajul unei stabilităţi reduse a
excipienţilor, având în vedere conţinutul în apă, de aceea se întrebuinţează
imediat, nu sunt indicate pentru a fi conservate, sau se pot asocia conservanţi.
În cea ce priveşte resorbţia, se consideră că dintre cele două tipuri de
emulsii, cea de tip U/A realizează o mai bună resorbţie, deoarece substanţa
existentă în faza apoasă externă vine în contact direct cu mucoasa rectal.

‐ 18 ‐ 
 
 Supozitoare de tip emulsie U/A. Prepararea supozitoarelor de acest tip
trebuie să se facă ţinând seama de următoarele considerente:
- pentru menţinerea consistenţei şi formei normale nu se emulsionează o
cantitate mai mare de soluţii apoase de peste 50%;
- în timpul emulsionării, mai ales într-o bază fuzionată, o cantitate de apă
poate să se evapore, de aceea operaţia trebuie să se efectueze rapid, iar
supozitoarele obţinute să se conserve în recipiente închise ermetic sau folii
impermeabile;
- o favorizare a resorbţiei se realizează şi dacă substanţa activă nu este
dizolvată în apă, ci este suspendată în excipient, care conţine un emulgator de tip
U/A. Aceasta se dizolvă în sucul intestinal, emulsionează masa topită care
conţine substanţa activă cu sucul intestinal într-o emulsie U/A, din care aceasta
este uşor resorbită.
Ca emulgator se utilizează lecitina sau ceara Lanette, stearat de
trietanolamină, monostearat de glicerină. De asemenea se pot utiliza masele
Estarinum, care conţin emulgatori U/A, sau masele Neosuppostal Es şi N.

Supozitoare de tip emulsie A/U. Acestea conţin soluţia apoasă a

substanţelor active ca fază internă şi , din acest motiv, resorbţia lor este
întârziată din cauza învelişului lipofil. Cu toate acestea, resorbţia şi din aceste
supozitoare a substanţelor active este corespunzătoare. Untul de cacao care are o
mică capacitate de încorporare a apei sau a soluţiilor apoase sub formă de
cvasiemulsii se poate asocia cu lanolină, colesterol sau oleat de calciu, când
poate încorpora cantităţi mărite de apă sub formă de emisii A/U. Se utilizează de
asemenea mase semisintetice sau sintetice care conţin emulgatori de tip A/U.
2. Divizarea masei, constituită din excipient şi substanţa activă
încorporată, în supozitoare se face prin mai multe metode. F.R. ed. X
referindu-se la această operaţie menţionează că se realizează “prin presare,
turnarea masei topite în forme sau prin alte metode”.

‐ 19 ‐ 
 
 Metoda de preparare prin presare se aplică în cazul
excipientului mărunțit prin răzuire, care se amestecă prin malaxare în mojar cu
substanţele active. După omogenizarea amestecului, aceasta se introduce în
presă pentru supozitoare, cu care se obţine un cilindru lung şi subţire, respectiv
magdaleon, care se divizează apoi cu o lamă metalică, cu ajutorul unui grafic
numit “cât divid” cu alte dispozitive, într-un număr de cilindri corespunzător
numărului de supozitoare care trebuie preparate. Cilindrii obţinuţi se modelează
apoi manual la unul din capete, sub formă de con sau calotă ovoidală.

Graficul ”Cât divid”

Presele pentru supozitoare utilizate în industrie au o capacitate de 3,5 sau

10 l, acţiunea de presare se realizează fie cu ajutorul unui piston, ca în
prototipurile mici pentru uzul farmaciei, sau cu ajutorul unui sistem hidraulic de
presare. Randamentul preselor industriale este de 250−1000 de supozitoare ∕oră,
fiind dotate cu matriţe care permit obţinerea de 3,5,15 supozitoare în acelaşi
timp. În cazul în care supozitoarele sunt obţinute prin presarea masei sub formă
de magdaleon, urmată de modelarea manuală, sau când obţinerea magdaleonului
se face manual, este necesară ca suprafaţa de lucru, o placă de sticlă sau de
marmură, să fie pudrata cu carbonat de calciu, lactoză sau amidon. Nu se
utilizează talcul pentru pudrare, aşa cum menționează şi F. R.,ed X, întrucât nu
este un excipient indiferent din punct de vedere fiziologic .
Supozitoarele obţinute prin presare sunt uniforme, omogene, corect

‐ 20 ‐ 
 
dozate, în timp ce presarea parţială numai a magdaleonului sau modelarea
exclusiv manuală nu permite obţinerea de supozitoare pe deplin satisfăcătoare
din aceste puncte de vedere, pe lângă faptul că nu este o prelucrare igienică. De
asemenea, metoda de presare nu se indică în cazul când în compoziţia masei
intră substanţe fluide.

Mașina pentru prepararea supozitoarelor prin presare

‐ 21 ‐ 
 
 Metoda de preparare prin topire şi turnarea în forme
constă în topirea excipientului, încorporarea substanţelor active prin dizolvare,
emulsionare sau suspendare, precum şi turnarea masei în forme metalice sau din
alte materiale, respectiv tipare.

Prepararea supozitoarelor prin topire și turnare în formă

Formele sau tiparele pentru turnare au o capacitate de circa 2 ml sau mai

mare în cazul formelor pentru supozitoarele vaginale, confecţionate din diferite
aliaje; se prezintă sub forma unor blocuri metalice, constituite din două sau mai
multe jumătăţi de forme, care prin apropiere şi suprapunere cu ajutorul unor
şuruburi, realizează o formă integral cilindrică, conică sau torpedo. Un astfel de
bloc pentru turnare cuprinde 12 sau mai multe cavități, permiţând turnarea şi
obţinerea aceluiaşi număr de supozitoare. În industrie există blocuri de turnare
cu un număr mare de cavităţi, pentru obţinerea simultană de până la 500−600 de
supozitoare. Umplerea formelor cu masa topită se face în cazul preparării unui
număr mic de supozitoare prin turnare individuală manual, sau pe cale
mecanică, când masa se lasă să curgă prin fiecare deschidere a fiecărei cavităţi.
În procedeul de topire şi turnare este necesar ca turnarea masei să fie
efectuată, pe cât posibil, înainte de solidificarea topiturii, pentru ca să se
accelereze formarea supozitoarelor în stare solidă şi să se prevină sedimentarea
‐ 22 ‐ 
 
principiilor active suspendate în vârful supozitorului, ceea ce duce la uşoara
rupere a acestuia. Pentru aceasta este necesar ca topirea masei să se facă la o
temperatura foarte apropiată de punctual de topire al excipientului. În general nu
se recomandă o răcire artificială a formelor de turnare, dar dacă aceasta este
necesară, trebuie ca temperatura de răcire să nu fie prea coborâtă, de exemplu cu
un amestec de apă şi gheaţă, deoarece printr-o răcire rapidă ,se poate petrece o
contracţie bruscă de volum, având ca rezultat formarea de goluri şi fisuri în
interiorul supozitoarelor.
În cazul aplicării metodei de preparare prin topire şi turnare în forme,
pentru o exactitate de dozare corespunzătoare este necesar să se cunoască doi
factori:
- factorul de calibrare a formelor de turnare, respectiv capacitatea lor;
- factorul de dezlocuire a substanţei active.

3.2. Ambalare
Supozitoarele trebuie să-şi menţină eficacitatea, să păstreze forma şi să
poată fi stocate. Aceste cerinţe sunt dependente şi de ambalajele supozitoarelor.
Fiecare supozitor poate fi învelit manual într-o foiţă de hârtie pergaminată, de
staniol, apoi, dacă este cazul, se cufundă în parafină topită, aşa ca să se formeze
un înveliş protector faţă de agenţii atmosferici, aer, umiditate, lumină.
Supozitoarele se ambalează în borcane de sticlă cu dop parafinat, în cutii de
carton cu lăcaşuri din benzi de materii plastice.
Condiţionarea supozitoarelor în industrie se realizează astăzi mecanic,
utilizând benzi alveolate, ce sunt sudate după acoperirea supozitoarelor.

‐ 23 ‐ 
 
 Ambalarea industrială a supozitoarelor

3.3. Alterări și conservare

Supozitoarele şi celelalte preparate din aceiaşi grupă se alterează mai mult

sau mai puţin repede.
Grăsimile pot râncezi, glicerogelurile pot pierde apa sau pot să fie
contaminate cu microorganisme, iar între componente pot avea loc interacţii
fizico-chimice.
Conservarea poate fi asigurată pe o perioadă de timp mai îndelungată fie
prin asociere de agenţi de conservare, care opresc dezvoltarea microflorei, fie
prin învelirea în hârtie pergaminată, staniol, foi de materii plastice, capsule
gelatinoase, capabile să protejeze supozitoarele împotriva agenţilor externi.

3.4. Exigențele unei baze de supozitor

 

1. Condiţii de calitate ale substanţelor auxiliare prevăzute de FR X la

capitolul ''prevederi generale''
‐ 24 ‐ 
 
 2. Exigenţe impuse de tehnologia de preparare
3. Condiţii din timpul stocării şi depozitării

1.a. Bazele de supozitor trebuie să fie lipsite de efect toxic şi/sau

farmacologic. Mucoasa rectală poate fi lezată şi ca urmare inocuitatea şi
tolerabilitatea sunt absolut necesare acestor excipienţi.
1.b. Să nu prezinte interacţiuni nedorite între ele sau cu substanţa
medicamentoasă.
1.c. Să nu influenţeze defavorabil caracterul biofarmaceutic şi efectul
terapeutic al preparatului.
1.d. Să nu interfereze dozarea sau alte determinări specifice
supozitoarelor.
2.a. Consistenţa trebuie să fie convenabilă pentru a permite prelucrare
manuală sau prin topire şi turnare.
2.b. Vâscozitatea masei să fie suficientă pentru a evita sedimentarea
particulelor aflate în suspensie.
2.c. Intervalul dintre temperatura de curgere şi punctul de topire să fie
cât mai redus.
2.d. Intervalul dintre punctul de topire şi punctul de solidificare să fie
cât mai redus.
2.e. Solidificarea să se facă cu contracţie de volum pentru a uşura
detaşarea din forme.
3. În timpul stocării nu trebuie să se deformeze sau să se topească la
temperatura obişnuită, să nu se oxideze la aer şi lumină ,să fie stabile în prezenţa
umidităţii şi să nu se contamineze cu microorganism.

‐ 25 ‐ 
 
 Capitolul IV.
SUPOZITOARE PENTRU COPII
 
 

 
 
 
PARACETAMOL, supozitoare pentru copii , supozitor pentru copii

Paracetamolum

Paracetamolul este o substanță cu acțiune analgezică asemănătoare cu a

fenacetinei și cu un efect antipiretic apropiat de al salicilaților și întrucâtva
superior efectului antitermic al fenacetinei. Paracetamolul acționează asupra
centrilor termoreglatori din sistemul nervos central determinând o pierdere mai
accentuata de căldura prin vasodilatație.
Compoziție: 1 supozitor conține 0,250 g de paracetamol (p-acetil-
aminofenol).
Acțiune farmacoterapeutică cutanată. Intensitatea efectului antipiretic
este aproximativ egală cu a acidului acetilsalicilic, durata celui dintâi fiind ceva
mai mică (3-4 ore). Efectul analgezic are, de asemenea un mecanism central,
fiind influențate durerile de intensitate medie (durerile intense sau determinate
de stări spastice ale musculaturii netede nu sunt influențate). Paracetamolul nu
are acțiune antiinflamatoare-antireumatică. În doze terapeutice nu influențează
‐ 26 ‐ 
 
respirația, nici starea funcțională a inimii. Nu s-au constatat modificări ale
protrombinemiei cu fenomene hemoragice. Paracetamolul se resoarbe complet
din tubul digestiv, difuzează rapid și relativ uniform în toate tumorile
organismului. Nivelurile sanguine maxime se înregistrează după 1/2-1 ora.
Paracetamolul este metabolizat în ficat, derivații săi fiind eliminați prin urină.
Potențialul methemoglobinizant al Paracetamolului (datorat probabil
paraaminofenolului format prin dezacetilare) este de aproximativ 3-5 ori mai
mic decât la fenacetină, daca se administrează în doze terapeutice un timp nu
prea îndelungat.
Indicații: Combaterea simptomatică a febrei (peste 38 grade Celsius) de
cauză infecțioasă. Combaterea simptomatică a durerilor medii (cefalee, nevralgii
dentare, sciatice etc.) artralgii nereumatismale, dismenoree, dureri după unele
intervenții chirurgicale, entorse, fracturi, luxații. În cadrul indicațiilor de mai sus
beneficiază de preparat în special persoanele cu intoleranță digestivă la salicilați
sau cu sensibilizare la derivați pirazolonici.
Contraindicații: Durerile intense, în special cele de origine viscerală,
durerile reumatice.
Posologie și mod de administrare: Nu se administrează la copii sub 3
ani. Copii de 3-7 ani: câte un supozitor de 1-2 ori în 24 ore. Copii de 7-15 ani:
câte un supozitor de 1-3 ori în 24 ore. Este preferabil ca durata tratamentului să
nu depășească 10 zile.
Efecte secundare: Rareori se pot înregistra mai ales după administrare
îndelungată a unor doze mari - erupții cutanate sau ușoară anemie și foarte rar -
apariția methemoglobinemiei. Tratamentele prelungite cu doze mari pot da
obișnuință, cu fenomene de abstinență la întreruperea brusca a administrării.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 6 supozitoare.
Condiții de păstrare: La adăpost de căldură și umiditate.

‐ 27 ‐ 
 
 PARACETAMOL, supozitoare pentru sugari si copii sub 3 ani, supozitor
pentru sugari și copii sub 3 ani.
Paracetamolum
Compoziție: 1 supozitor conține 0,125 g paracetamol (p-acetil-
aminofenol).
Acțiune farmacoterapeutică: Paracetamolul este o substanță cu acțiune
analgezică asemănătoare cu a fenacetinei și cu efect antipiretic apropiat de al
salicilaților și întrucâtva superior efectului antitermic al fenacetinei.
Paracetamolul acționează asupra centrilor termoreglatori din sistemul nervos
central, determinând o pierdere mai accentuată de căldură prin vasodilatație
cutanată. Intensitatea efectului antipiretic este aproximativ egală cu a acidului
acetilsalicilic, durata celui dintâi fiind ceva mai mică (3-4 ore). Efectul analgezic
are, de asemenea, un mecanism central, fiind influențate durerile de intensitate
medie (durerile intense sau determinate de stări spastice ale musculaturii netede
nu sunt influențate). Paracetamolul nu are acțiune antiinflamatorie-
‐ 28 ‐ 
 
antireumatică. În doze terapeutice nu influențează respirația, nici starea
funcțională a inimii. Nu s-au constatat modificări ale protrombinemiei cu
fenomene hemoragice. Paracetamolul se resoarbe complet din tubul digestiv,
difuzează rapid si uniform in toate umorile organismului. Nivelurile sanguine
maxime se înregistrează la 1/2-1 ora. Paracetamolul este metabolizat în ficat,
derivații săi fiind eliminați prin urina. Potențialul methemoglobinizant al
Paracetamolului (datorat probabil paraaminofenolului format prin dezacetilare)
este de aproximativ 3-5 ori mai mic decât la fenacetina, dacă se administrează în
doze terapeutice un timp nu prea îndelungat.
Indicații: Combaterea simptomatică a febrei (peste 38 grade Celsius) de
cauza infecțioasă. Combaterea simptomatică a durerilor medii (cefalee, nevralgii
dentare, sciatice etc.), artralgii nereumatismale, dismenoree, dureri după unele
intervenții chirurgicale, entorse, fracturi, luxații. În cadrul indicațiilor de mai sus
beneficiază de preparat în special persoanele cu intoleranță digestivă la salicilați
sau de sensibilizare, la derivați pirazolonici.
Contraindicații: Durerile intense, în special cele de origine viscerală,
dureri reumatice.
Posologie și mod de administrare: Copii de 6-12 luni: câte 1/2 de
supozitor de 3 ori în 24 de ore. Copii de 1-3 ani: câte 1 supozitor, de 3 ori în 24
de ore.
Efecte secundare: Rareori se pot înregistra - mai ales după administrarea
îndelungată a unor doze mari - erupții cutanate sau ușoară anemie și foarte rar
apariția methemoglobinemiei. Tratamentele prelungite cu doze mari pot da
obișnuință cu fenomene de abstinență la întreruperea bruscă a administrării.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 6 supozitoare.
Condiții de păstrare: La adăpost de căldură și umiditate.

‐ 29 ‐ 
 
 NOVOCALMIN

NOVOCALMIN 300 mg, supozitoare

Substanță activă: Metamizolum natrium

Compoziție: Un supozitor conține metamizol sodic 300 mg si excipienți:

gliceride de semisinteză (Suppocire).

Indicații: Dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii; colici;

dureri de cauza tumorală; alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte
mijloace terapeutice nu sunt indicate. Combaterea febrei, atunci când aceasta
este refractara la alt tratament.

Contraindicații: Hipersensibilitate la metamizol sau la oricare dintre

componenții produsului, antecedente alergice la derivații de pirazol, intoleranță
la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), afecțiuni ale măduvei
hematopoietice, antecedente de agranulocitoza, deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogenaza, porfirie hepatică acută.

Reacții adverse: Reacții anafilactice și anafilactoide Novocalmin

300 mg poate provoca rareori reacții anafilactice sau anafilactoide, cu evoluție
gravă.

‐ 30 ‐ 
 
 Acestea pot să apară imediat după administrarea orală, dar și la câteva ore
după administrație (în general ele apar în prima oră după administrare). Reacțiile
anafilactice se manifestă prin dispnee acută, chiar apnee prin bronhospasm și
edem laringian, hipotensiune arterială mergând până la colaps, urticarie etc.
Evoluția poate fi rapid letală dacă nu se face tratamentul adecvat în timp util: se
injectează imediat adrenalina, de preferință intravenos lent (0,1-0,25 mg diluat
în 10 ml), introduse în 5-15 min; de asemenea, se introduce intravenos,
injectabil lent sau în perfuzie, hemisuccinat de hidrocortizon 250-500 mg.
Reacțiile anafilactoide constau în apnee (prin spasm bronsiolic și edem
laringian) și/sau colaps.

Crize de astmă.
Apariția crizelor de astm a fost observata la pacienții cu astm la AINS.

Tegumente si mucoase.
Pot sa apară urticarie, erupții maculopapuloase si cazuri izolate de
sindrom Lyell sau de sindrom Stevens-Johnson.

Modificări hematologice.
Rar pot sa apară leucopenie si foarte rar agranulocitoza sau
trombocitopenie. Principalele manifestări în caz de agranulocitoza sunt febra,
angina ulcero-necrotica și hemoragiile.
Hemograma arată dispariția aproape totală a polinuclearelor, iar în
măduvă se constată blocarea măturarii la nivelul promielocitelor. Apariția
acestor manifestări impune întreruperea imediată a tratamentului cu metamizol
sodic.

Tulburări renale.
Foarte rar pot să apară insuficiență renală acută sau nefrită interstițială,
însoțită uneori de un sindrom nefrotic, cu proteinurie.

‐ 31 ‐ 
 
 Mod de administrare:
Copii peste 4 ani.
Doza uzuala este de un supozitor Novocalmin 300 mg, administrat rectal,
la nevoie. Dacă este necesar doza se poate repeta după cel Putin 6 ore, fără a
depăși 4 supozitoare Novocalmin 300 mg pe zi.
Pacienți cu insuficiență renală sau hepatică.
Deoarece la pacienții cu insuficiență renală sau hepatică eliminarea
metamizolului este întârziată, nu trebuie administrate doze mari. În cazul unei
administrări de scurtă durată nu este nevoie să se reducă doza. În ceea ce
privește administrarea de lungă durată, nu există suficiență experiență.

Precauții:
Metamizol-ul poate provoca fenomene alergice de tip anafilactic, de
exemplu agranulocitoză sau șoc.
Deoarece agranulocitoza apare în mod neașteptat și este independentă de
doză și de durata tratamentului, în cazul apariției febrei și/sau anginei și/sau
ulcerațiilor bucale se impun întreruperea imediată a tratamentului și efectuarea
urgentă a hemogramei. Continuarea administrării crește riscul de deces.
În cazul tratamentului de lungă durată trebuie controlată periodic hemograma.

Sarcina și alăptarea: Nu este cazul.

Forma de prezentare: Cutie cu 2 folii a câte 3 supozitoare.

‐ 32 ‐ 
 
 NIFLURIL PENTRU COPII 400 mg, supozitoare
 

Substanța activă: morniflumatum

Compoziție:
Morniflumat 0,400 g. Gliceride semisintetice q.s. pentru un supozitor de
2,07 g.

Indicații:
În tratamentul de lungă durată al unor tipuri de reumatism cronic
inflamator. În tratamentul de scurtă durată în anumite tipuri de durere datorată
inflamației gâtului, urechilor sau gurii.

Posologie și mod de administrare:

Administrare intrarectală. În tratamentul bolilor reumatismale: pentru
copii cu vârste între 30 de luni și 13 ani: 1 supozitor pe 10 kg greutate corporală
și pe 24 de ore, fără a se depăși 3 supozitoare pe zi; ca adjuvant în tratamentul
anginei: pentru copii cu vârste între 3-15 ani: 2 supozitoare pe zi, timp de 4-5
zile; ca adjuvant în tratamentul otitei medii: pentru copii cu vârste între 6-30 de
luni: 1/2 supozitor de 2 ori pe zi; pentru copii cu vârste între 30 luni și 13 ani: 1
supozitor pe 10 kg greutate corporală și pe 24 de ore, fără a se depăși 3
supozitoare pe zi; tratamentul se va continua maxim 5 zile.

Contraindicații:
Alergie cunoscută la acest medicament sau la alt antiinflamator sau la acid
acetilsalicilic, ulcer gastric sau duodenal activ, tulburare hepatică sau renală
severă, proctite, copii sub vârsta de 6 luni.

Precauții:
Din cauza necesității ajustării tratamentului, este important să
fie informat medicul care prescrie medicamentul în următoarele cazuri:
tulburări digestive in antecedente (hernie hiatală, hemoragie gastro-intestinală,
ulcer gastric sau duodenal în antecedente), afecțiune cardiacă, hepatică sau
‐ 33 ‐ 
 
renală, astm: la unii pacienți, apariția crizelor de astm poate fi legată de alergia
la aspirină sau la un medicament antiinflamator nesteroidian. Acest medicament
este contraindicat în acest caz.

Reacții adverse:
Se recomandă întreruperea imediată a tratamentului și informarea
medicului în următoarele cazuri: Reacții alergice care afectează pielea, de
exemplu urticarie, prurit, reacții cutanate severe prin expunere la lumina solară
sau la radiații ultraviolete; rar dermatită buloasă pe mucoase sau piele; crize de
astm; soc alergic. Hemoragie gastrointestinala (sânge vomat, trecerea sângelui în
fecale, înnegrirea fecalelor). Aceste efecte sunt mai frecvente când sunt utilizate
doze mari. Adițional, s-au observat unele cazuri de ulcerație duodenală și
perforație. Anumite alte efecte necesită numai să vă informați medicul. Numai el
poate decide modul de acțiune în cazuri de tulburări digestive ca durere
abdominală, vomă sau greață. Anumite modificări ale rezultatelor testelor de
laborator pot conduce la necesitatea verificării hemogramei sau efectuării
testelor pentru verificarea funcției hepatice sau renale.

Forma de prezentare:
Cutie cu 8 supozitoare.

Termen de valabilitate:
A nu se utiliza după data de expirare indicată pe cutie.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
‐ 34 ‐ 
 
 NUROFEN PENTRU COPII

Mod de Prezentare:
Nurofen pentru copii 125 mg, supozitoare este un medicament care
ameliorează durerea, reduce febra și are efecte antiinflamatoare (medicament
antiinflamator/analgezic nesteroidian).

‐ 35 ‐ 
 
 Nurofen pentru copii 125 mg, supozitoare este utilizat în următoarele
cazuri:
- pentru ameliorarea durerilor ușoare până la moderate, cum ar fi
durerea de cap, durerea de dinți, durerea de urechi, durerea de gât,
durerea postoperatorie și în probleme asociate cu lezarea țesuturilor
moi;
- în febră, inclusiv episodul febril de după vaccinare;
- în durerea și febra din răceală și gripă

Contraindicații:
Alergie la ibuprofen, insuficiență hepatică, insuficiență renală,
insuficiență cardiacă.

Mod de Administrare:
Doza maximă zilnică de ibuprofen este de 20-30 mg/kg, divizata în 3-4
prize.
- copiilor cu greutatea între 12,5-17,0 kg (2-4 ani) li se administrează
un supozitor la începutul tratamentului; dacă este necesar, un alt
supozitor poate fi administrat după 6-8 ore; nu administrați mai
mult de 3 supozitoare în 24 de ore.
- copiilor cu greutatea între 17,0-20,5 kg (4-6 ani) li se administrează
un supozitor la începutul tratamentului; dacă este necesar, un alt
supozitor poate fi administrat după 6 ore; nu administrați mai mult
de 4 supozitoare în 24 de ore.

Compoziție:
Nurofen supozitoare pentru copii conține 125 mg de ibuprofen.
Nurofen pentru copii 125 mg, supozitoare este disponibil în cutii conținând câte
10 supozitoare.

‐ 36 ‐ 
 
 SUPOZITOARE CU GLICERINĂ

Supozitoare cu glicerină pentru copii

Cutie cu 12 supozitoare.

Indicații:

Forma farmaceutică: Supozitoare

DCI: Glycerolum
Clasa terapeutică: Tract digestiv și metabolism
Concentrație: 1405 mg / supozitor
Compensare: NECOMPENSAT

Acțiune farmacoterapeutică:
Acțiune laxativă mecanică
Mod de eliberare: OTC

‐ 37 ‐ 
 
 CONCLUZII

Supozitorul este forma solidă (cilindro-conică sau de torpilă) de

administrare intrarectală a medicamentelor. La capăt sunt retezate drept, aceasta
fiind partea cu care se introduc în rect, deoarece strângerea sfincterului anal pe
capătul ascuțit îi permite acestuia să avanseze și să fie reținut dincolo de sfincter.
Această acțiune a sfincterului anal face ca, mai ales la copii, supozitorul să fie
aruncat afară, atunci când, în mod greșit, încercăm să-l introducem cu partea
ascuțită înainte.
Supozitoarele diferă ca mărime, în funcție de administrarea lor la copii
sau la adulți, și sunt prezentate în cutii de carton, fiecare supozitor fiind învelit
în hârtie pergamentată (de exemplu: antigermin), sau în staniol (poleială), ca de
exemplu supozitoarele cu glicerină pentru copii.
În compoziția supozitoarelor intră substanțe medicamentoase active și un
excipient. Substanțele active administrate intrarectal cu ajutorul supozitoarelor
pot urmări un efect local, lent, antiinflamator, dezinfectant.

‐ 38 ‐ 
 
 Uneori este necesar ca medicamentele să fie administrate pe cale rectală,
ele fiind iritante prin altă cale de administrare (pentru stomac, de exemplu),
precum și în cazurile în care starea gravă a bolnavului nu o permite.
În acest caz, medicamentele fiind absorbite în sânge au un efect general
sau la distanță de locul administrării. Astfel se administrează sub formă de
supozitoare unele spasmolitice și mai ales hipnotice (opiaceele).
Excipientele folosite în prepararea supozitoarelor sunt de obicei untul de
cacao, gelatina cu glicerină și emulsii de ulei în apă sau apă în ulei. Ele trebuie
să dea un anumit grad de consistență preparatului, să nu fie iritante în general, să
se topească lent la temperatura corpului, să nu intre în reacție cu medicamentele
incluse și să nu fie descompuse de flora microbiană bogată din rect.
Supozitoarele se păstrează la loc răcoros, ferit de umezeală, în ambalajul
original.

‐ 39 ‐ 
 
 BIBLIOGRAFIE

1. Dobrescu D.  ‐ Farmacoterapie practică, vol. I şi II ‐ Ed. Medicală, București  
1989; 
 
2. Fica C.  ‐ Tehnică farmaceutică pentru cadre medii  ‐ Ed. Medicală, București  
1977; 
 
3. M. Constantinidi, Z. Marinescu, L. Pănoiu  ‐ Farmacologie clinică pentru cadre  
medii ‐ Ed. Universul, București 1996; 
 
4. Farmacopeea Română, ediția a X a, Editura medicală, București 2005; 
 
5. Memomed 2008; 
 
6.  Voiculescu  S.,  Bezdadea  Z.  ‐  Tehnică  farmaceutică  ‐  Ed.  Didactică  și 
Pedagogică, București 1978; 

‐ 40 ‐