Raporturi logice intre propozitii categorice

Între cele patru tipuri de propoziţii categorice (a,e,i,o) se stabilesc anumite raporturi logice, ce pot fi sintetizate
într-o schemă grafică de tip „pătrat logic”, numită „Pătratul logic al lui Boethius”. Raporturile logice din cadrul „pătratului
logic” se realizează sub forma unor inferenţe.

Inferenţă – operaţie logică prin care una sau mai multe propoziţii, numite premise este dedusă o altă propoziţie,
numită concluzie.

Având în vedere că oricărei inferenţe îi corespunde în limbaj formal o relaţie de implicaţie, rezultă că raporturile
dintre propoziţiile categorice se vor prezenta sub forma unor implicaţii în care din valoarea de adevăr a
antecedentului (premisa inferenţei) este dedusă valoarea de adevăr a consecventului (concluzia inferenţei). Cu alte
cuvinte, din adevărul sau falsitatea uneia dintre cele patru propoziţii categorice, poate fi dedusă (drept concluzie)
valoarea de adevăr a celorlalte trei propoziţii categorice corespunzătoare.

„Pătratul logic”/”Pătratul lui Boethius”[1] – este un instrument valoros, util în ceea ce priveşte înţelegerea
raporturilor care există între propoziţiile categorice. Limitele acestui pătrat se descoperă în cazul acelor propoziţii care
exprimă existenţa unor entităţi ce nu există în mod real (de ex. termeni a căror referinţă este reprezentată de animale
mitologice: centauri, sirene, unicorni etc.).

Observaţie: raporturile din cadrul pătratului logic se stabilesc întrepropoziţii categorice care au acelaşi subiect şi
predicat logic.

I. RAPORTUL DE CONTRADICŢIE

Două propoziţii se găsesc în acest raport atunci când nu pot fi împreună nici false, nici adevărate: adevărul uneia
atrage după sine falsitatea celeilalte, şi invers. Raportul se instituie între propoziţii care diferă atât din punct de vedere
calitativ, cât şi cantitativ:

SaP – SoP; SiP – SeP

Propoziţiile aflate în acest raport de contradicţie diferă atât prin cantitate (una este universală, iar cealaltă
particulară), cât şi prin calitate (una este afirmativă, iar cealaltă este negativă).

Exemplu: din adevărul propoziţiei „Toate pisicile sunt feline” deducem falsitatea propoziţiei „Unele pisici nu sunt
feline” iar din falsitatea propoziţiei „Nici o pasăre nu cântă” deducem adevărul contradictoriei acesteia: „Unele păsări
cântă”.

Exemple de propoziţii aflate în raport de contradicţie:

 „Toate blondele au ochi albaştri” şi „Unele blonde nu au ochi albaştri”.

 „Nici o brunetă nu este simpatică” şi”Unele brunete sunt simpatice”

În ceea ce priveşte valoarea de adevăr: propoziţiile aflate în raport de contradicţie nu pot fi nici împreună
adevărate, dar nici împreună false (dacă una este adevărată, cealaltă este falsă şi invers).

Formule inferenţiale corespunzătoare raportului de contradicţie:

1
  (SaP =1) → (SoP = 0); (SaP = 0) → (SoP = 1);

 (SoP =1) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SaP = 1);

 (SeP =1) → (SiP = 0); (SeP = 0) → (SiP = 1);

 (SiP =1) → (SeP = 0); (SiP = 0) → (SeP = 1).

II. RAPORTUL DE CONTRARIETATE

Raportul se stabileşte între două propoziţii care nu pot fi simultan adevărate, dar pot fi simultan false.

SaP – SeP

Adevărul uneia dintre aceste propoziţii implică falsitatea contrarei sale, dar din faptul că una din ele este falsă nu
putem deduce nimic cert despre cealaltă. Propoziţiile aflate în acest raport de contrarietate sunt de aceeaşi
cantitate (ambele universale), dar de calitate diferită (una este afirmativă, iar cealaltă negativă).

Exemplul 1: din adevărul propoziţiei „Toate pisicile sunt feline” putem deduce falsitatea propoziţiei „Nici o pisică
nu este felină” însă din falsitatea propoziţiei „Toate păsările zboară” nu putem deduce adevărul propoziţiei „Nici o
pasăre nu zboară”.

Exemplul 2: „Nici un om nu este nemuritor” şi „Toţi oamenii sunt nemuritori”.

Două propoziţii contrare pot fi ambele false:

„Toţi oamenii mănâncă legume”

„Nici un om nu mănâncă legume”.

În ceea ce priveşte valoarea de adevăr: propoziţiile aflate în raport de contrarietate nu pot fi simultan
adevărate (dacă una este adevărată, cealaltă va fi falsă), dar pot fi simultan false (dacă una este falsă, cealaltă poate fi
sau adevărată sau falsă).

Formule inferenţiale corespunzătoare raportului de contrarietate:

Notă: faptul că despre o propoziţie nu putem spune că este sigur adevărată, sau sigur falsă va fi notat în cadrul
formulelor inferenţiale corespunzătoare raporturilor logice cu semnul „?”.

 (SaP =1) → (SeP = 0); (SaP = 0) → (SeP = ?);

 (SeP =1) → (SaP = 0); (SeP = 0) → (SaP = ?).

III. RAPORTUL DE SUBCONTRARIETATE

Două propoziţii care nu pot fi simultan false (cel puţin una din ele este adevărată, posibil ca ambele):

SiP – SoP
2
 Falsitatea unei propoziţii implică adevărul subcontrarei sale dar dacă una este adevărată nu putem deduce nimic
în legătură cu cealaltă.

Exemplul 1: din falsitatea propoziţiei „Unii peşti cântă” putem deduce adevărul subcontrarei „Unii peşti nu cântă”
însă din adevărul propoziţiei „Unele maşini nu au patru roţi” nu putem deduce falsitatea propoziţiei „Unele maşini au
patru roţi”.

Exemplul 2: „Unele mamifere sunt animale care trăiesc în apă” şi „Unele mamifere nu sunt animale care trăiesc
în apă”.

Un caz în care ambele sunt simultan adevărate: „Unele păsări zboară” şi „Unele păsări nu zboară”.

În ceea ce priveşte valoarea de adevăr: propoziţiile aflate în raport de subcontrarietate nu pot fi simultan
false (dacă una este falsă, atunci cealaltă este adevărată), dar pot fi simultan adevărate (dacă una este adevărată, atunci
cealaltă va fi sau adevărată sau falsă).

Formule inferenţiale corespunzătoare raportului de subcontarietate:

 (SiP =0) → (SoP = 1); (SiP = 1) → (SoP = ?);

 (SoP =0) → (SiP = 1); (SoP = 1) → (SiP = ?).

IV. RAPORTUL DE SUBALTERNARE (IMPLICAŢIE)

Raportul se instituie între propoziţii de aceeaşi calitate:

SaP – SiP şi SeP – SoP

Din adevărul universalei putem deduce adevărul particularei iar din falsitatea particularei putem deduce
falsitatea universalei.

Din falsitatea universalei nu decurge nimic cu privire la particulară, iar din adevărul particularei nu decurge nimic
legat de universală.

Observaţie: având în vedere că orice universală îşi implică particulara corespunzătoare, raportul de subalternare
se mai numeşte şi raport de implicaţie (de la universală, la particulară).

Propoziţiile categorice aflate în raport de subalternare (implicaţie) au aceeaşi calitate (sunt ambele afirmative
sau ambele negative), dar diferă prin cantitate (una este universală, iar cealaltă particulară).

Exemplu 1: din adevărul propoziţiei „Toate mamiferele au inimă” deducem ca adevărat şi particulara afirmativă
„Unele mamifere au inimă”. Dar din adevărul particularei afirmative „Unele mamifere au copite” nu putem deduce ca
fiind adevărată universala afirmativă „Toate mamiferele au copite”.

Exemplele 2 şi 3:

 „Toţi oamenii sunt perfecţi” şi „Unii oameni sunt perfecţi”;

3
  „Nici un om nu este perfect” şi „Unii oameni nu sunt perfecţi”.

În ceea ce priveşte valoarea de adevăr:

 Adevărul supraalternei (universale) implică adevărul subalternei (particularei)

Formule inferenţiale: (SaP =1) → (SiP = 1); (SeP = 1) → (SoP = 1)

 Falsitatea subalternei (particularei) determină falsitatea supraalternei (universalei)

Formule inferenţiale: (SiP =0) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SeP = 0)

 Adevărul subalternei (particularei) poate determina în unele situaţii adevărul, iar în altele falsitatea
supraalternei (universalei) (dacă ştim că particulara este adevărată, atunci nu putem spune nimic sigur în
legătură cu valoarea de adevăr a universalei corespunzătoare).

Formule inferenţiale: (SiP =1) → (SaP = ?); (SoP = 1) → (SeP = ?).

 Falsitatea supraalternei (universalei) implică în unele situaţii, iar în altele falsitatea subalternei
(particularei). (dacă ştim că universala este falsă, atunci nu putem spune nimic sigur în legătură cu valoarea de
adevăr a particularei corespunzătoare).

Formule inferenţiale: (SaP =0) → (SiP = ?); (SeP = 0) → (SoP = ?).

Cunoscând valoarea de adevăr a propoziţiei categorice din prima coloană, putem afla valorile de adevăr ale
propoziţiilor corespunzătoare acesteia, conform raporturilor care există între ele. Semnul „?” desemnează că nu putem
deduce nimic sigur cu privire la valoare de adevăr a acelei propoziţii.