Comicul - ceea ce produce o stare de veselie, rasul - se realizeaza in general

printr-o nepotrivire intre aparenta si esenta, constatata cu detasata

superioritate de spectator. Tipurile de comic se clasifica dupa sursa: comic
de situatie, de caracter sau moravuri, de limbaj.
Comicul de situatie, cel mai gustat in toate spectacolele populare, este
intim legat de pacaleala, de farsa. Personajele actioneaza in temeiul unei
false interpretari a realitatii, a unei confuzii, create uneori chiar de unul
dintre personaje. Teatrul absurd modern preia mostenirea vechilor farse
populare.
Comicul de caracter, cultivat mai ales in clasicism, se intemeiaza pe o
pasiune, pe o idee fixa gratie careia personajul animat de ea devine prada
usoara pentru pacalelile celorlalti. Comediile lui Moliere care au ca titlu
numele sau caracterul unui personaj - Avarul, Tartuffe (ipocritul) - sunt
reprezentative.
Comicul de moravuri - specific mai ales curentului realist - da generalului
uman clasicist o mai accentuata dimensiune sociala, ancorand comedia in
actualitatea epocii.
Comicul de limbaj este legat mai ales de comedia de moravuri, intrucat
vorbirea personajelor nu este in fond decat dimensiunea verbala a compor-
tamentului personajelor.
Ion Luca Caragiale: O noapte furtunoasa
Comedia O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, avand ca subtitlu Numarul 9
intors, imbina in chip fericit toate tipurile de comic amintite. Eroii sunt
identificati prin pozitia lor sociala - o familie de negustori, conservand inca
aspecte ale relatiilor familiale si de breasla mai vechi, ce presupun reunirea
sub acelasi acoperis a Jupanului", a calfei si a ucenicului, stagii obligatorii in
practicarea oricarei meserii, toti facand parte intr-un anume fel din „famelie",
caci nu exista nici o delimitare intre viata domestica si practica meseriei. in
acelasi timp, Jupanul" - sotul surorii mai mari - este si capul familiei largite,
interesandu-se patern de cumnata lui, chiar si dupa maritisul acesteia tot cu
un negustor. Negustorul si calfa lui au, in acelasi timp, functii publice
neremunerate, dupa cum indica aceeasi lista a personajelor, rangurile lor in
Garda civica au ca menire sa asigure linistea „cetatenilor", adica a mahalalei.
Pozitia insemnata a capitanului din Garda civica, cetateanul si cherestigiul
jupan Dumitrache, este relevata prin amicitia cu nuante de servilism a
ipistatului Nae Ipingescu. Singurul personaj care nu apartine acestui mediu
este „studintele in drept si publicist" Rica Venturiano, in fapt functionar,
arhivist.
Comicul de moravuri rezida in buna masura din pretentiile acestei negus-
torimi de a-si asuma o noua demnitate, un statut social plin de importanta
care inseamna noi comportamente, nou limbaj, noi preocupari. Ridicolul
acestor pretentii este evident din chiar prima scena care-1 infatiseaza pe
„onorabilul cetatean" in tihnita sa casa, in tovarasia ipistatului care-i citeste
ziarul. Este evident ca nici jupan Dumitrache - care dupa toate probabilitatile
nu prea e familiarizat cu cititul - si nici mai cultivatul sau amic nu inteleg
nimic din sforaitorul articol, cherestigiul exprimandu-si totusi din cand in
cand nedumeririle in fata unor pasaje unde „e scris adanc", dar ipistatul il
lamureste spre marea satisfactie a amandurora, cei doi bucurandu-se de cat
de bine „combate", evident, pe „ciocoi" autorul articolului. E limpede ca noul
tabiet al lecturii ziarului are exclusiv o semnificatie simbolica, este expresia
formala a civismului, a participarii la viata politica a vremii, o vreme a
„poporului suveran" singurul indreptatit „sa stea la masa", iar „ciocoii" care
„ar manca" la masa poporului suveran ar trebui sa ajunga la „cremenal". in
vreme ce pentru cei doi „ciocoii" raman adversarii definitiv invinsi, dar cu
totul nebulosi, existente abstracte a caror combatere e apanajul unor manu-
itori ai cuvintelor ca „R. Vent, studinte in drept si publicist" - semnatarul
entuziasmantului articol -, „poporul suveran" este mult mai bine definit: din
el fac parte negustorii, ca jupan Dumitrache, ipistatul pe care-1 „indatoreaza"
cu tigari si invitatii la cina, dar in nici un caz „coate-goale", „mate-fripte „care
„n-au un chior in buzunar". Calitatea de capitan in Garda civica, aidoma
lecturii pline de satisfactii a ziarului, face parte din formele de manifestare
ale statutului nou dobandit. Rondul nocturn in tinuta cu „mondir" si inarmat
prin mahalaua in care maidanul se invecineaza cu strazi numite „Marc
Aoleriu" si „Catilina" are si el un rost pur simbolic, caci haitele de caini
vagabonzi sunt cele care alunga intrusii ce s-ar aventura in mahala. Dar
gradul in aceasta organizatie cetateneasca paramilitara se dovedeste mult
mai lucrativ, daca nu pentru apararea linistii cetatenilor, atunci cu siguranta
pentru reglarea conturilor cu cei care nu sunt „de-ai nostri", obligati sa se
prezinte „la izircit" chiar daca sunt suferinzi de lungoare. De altfel, abuzul in
interes personal este considerat de proaspetii cetateni debarasati de „ciocoi"
ca natural, de la sine inteles, dupa cum o confirma ipistatul care-1 asigura pe
amicul sau ca in ipoteza in care un „coate-goale" batut de jupan Dumitrache
si oamenii sai pentru vina de a-1 fi urmarit prin mahala s-ar fi plans la
„despartire" (la sectia de politie, deci) i-ar fi „implinit el ce-i lipsea".
Noua demnitate de cetatean presupune in optica cherestegiului si o grija
speciala pentru onoare. „Ambitul de familist" - componenta fundamentala a
onoarei - este marea grija a lui jupan Dumitrache. Fostul sau cumnat, Ghita
Tircadau nu se ridicase la inaltimea onoarei de negustor: umbla vesnic beat,
„nu-si mai maltrata" sotia nici macar cu o vorba buna si nu dovedea zel nici
pentru „izircitile" Garzii civice. Dezgustat de asemenea lipsa a „ambitului de
familist", jupan Dumitrache o „dezvortase" pe Zita, dupa cum ii marturiseste
aceluiasi amic care-1 aproba cu intelegere. Interesant este ca onoarea de
negustor ii interzice lui jupan Dumitrache „sa se puna in poblic" cu un
amploaiat, considerat inferior ca rang, insa ii permite sa-i taie calea pe
intuneric impreuna cu Chiriac tejghetarul si sa-1 bata.
Toate aceste informatii despre orizontul de preocupari ale cherestegiului sunt
cuprinse in dialogul lui cu ipistatul, convorbire intrata in tabieturi ca forma de
tihna inaintea rondului din serile cand „capitanul" e de serviciu. Ipistatul il
insoteste de obicei, cei doi continuandu-si probabil discutiile, in vreme ce
strabat traseul cu atata regularitate, incat Veta stie dupa ceas cam in ce
parte a mahalalei se afla cei doi la o anumita ora. Ca de atatea ori in
comediile lui Caragiale, anumite momente din desfasurarea conflictului sunt
narate de un personaj, cu mare efect comic tocmai datorita limbajului spe-
cific, in actul I al Noptii furtunoase, imediat dupa lectura articolului din
„Vocea patriotului nationale", jupan Dumitrache ii istoriseste ipistatului
neplacutele intamplari de la comediile lui Ionescu unde se dusese numai la
insistentele Zitei, desi lui personal acele comedii nu-i plac. in afara de asta, in
ambele seri „fusese fiert fara apa" de un „bagabont" cu „giuben si ochelari"
care statuse „tot cu ochii pe cocoane" si-i urmarise apoi pana in apropiere de
casa. Cu toate ca se dusese insotit nu doar de sotia sa, ci si de mai tanara ei
sora, jupan Dumitrache este ferm convins ca „mate-fripte" este un atentator
la onoarea lui de familist, convingere pe care nu i-o impartasise Vetei, fiindca
aceasta era „rusinoasa", ci omului sau de incredere care „consimtea la
onoarea lui de familist", tejghetarului Chiriac care il si insotise in incercarea
de a-1 prinde in intuneric pe „bagabont". Cum acesta disparuse, alungat pro-
babil de caini, jupan Dumitrache ramasese in stare de alerta si-i reaminteste
inainte de plecare lui Chiriac sa fie vigilent. Raportat la registrul de roluri
comice, jupan Dumitrache intrupeaza, fara indoiala, figura batranului incor-
norat si gelos. in comedia lui Caragiale insa acest prototip devine reprezen-
tativ pentru burghezia negustoreasca a celei de a doua jumatati a secolului al
XlX-lea, incantata de noua pozitie in ierarhia societatii si de perspectivele pe
care rapidele schimbari le inregistreaza in societatea romaneasca in curs de
modernizare. „Jupan" Dumitrache mai are inca de strabatut o cale pana sa
ajunga domnul Dumitrache. Deocamdata este aidoma mahalalei in care tra-
ieste, cu maidane si pasnice stradute, botezate pompos de o municipalitate
care stie nu cu mult mai mult decat cherestegiul „asiguripsit" cine au fost
personalitatile Romei ale caror nume civilizeaza vechea mahala, caci altfel
numele conspiratorului Catilina, infierat de Cicero, n-ar fi stat alaturi de cel al
imperatorului filosof Marc Aureliu.
Daca in adaptarea la cerintele vremii in schimbare, jupan Dumitrache se
multumea cu lectura ziarului si obligatiile de capitan in Garda civica, cumnata
lui, Zita, are alte pretentii. Jupan Dumitrache este de altfel convins de
valoarea de femeie emancipata a Zitei, care invatase la „pansion", si
manifesta o relativa intelegere pentru dorinta ei de distractii noi.
Emanciparea Zitei este totusi relativa, fiindca dupa ce fusese „dezvortata", in
afara de lectura Dramelor Parisului nu avea nici o alta preocupare si se
plictisea in asteptarea „barbatului mai de onoare" pe care urma sa i-1
gaseasca tot „nenea Dumitrache". Aparitia lui Rica Venturiano, cu care
schimbase ocheade la comediile lui Ionescu si apoi biletele amoroase prin
intermediul ucenicului Spiridon, este o adevarata mana cereasca. Chiar daca
Zita nu stie nimic despre publicistica politica a curtezanului ei, ea apreciaza
tinuta, „giubenul si
ochelarii" detestate si temute de cumnatul ei, tocmai pentru ca sunt
insemnele unei categorii mai emancipate. Biletele de amor pe i care le scrie
intr-un stil sentimental-romantic caricaturizat, hibridat cu formule stereotipe
ale stilului administrativ - caci junele „care o curtase la nemurire" si-i
„dedicase lira lui" era arhivist -, transpun jocul erotic, cu ocheade la un
spectacol de revista si urmariri prin mahala, in atmosfera pasional-
aventuroasa a romanului foileton Dramele Parisului, lectura care mai sparge
plictisul „dezvortatei".
Este interesant felul in care autorul a combinat doua situatii conflictuale
comice traditionale: cea a triunghiului conjugal in care amantii il pacalesc pe
sotul batran si cea a perechii tinere impiedicate sa se casatoreasca de un
batran cu idei fixe. Peripetiile comice bazate pe confuzii, cu rasturnari de
situatii ce justifica intru totul titlul O noapte furtunoasa, abunda, incununate
fiind de nunta si impacarea generala, deznodamant caracteristic comediei,
impacarea cea mai subtil satirica este insa cea din mintea cherestegiului, cel
atat de entuziast admirator al autorului articolului despre „sfanta
costitutiune" si atat de inversunat dusman al tuturor „bagabontilor" „scarta-
scarta pe hartie". In realitate, cel detestat si cel admirat se dovedesc a fi una
si aceeasi persoana, mai mult, el insusi „sparsese casa" pastramagiului Ghita
Tircadau, negustor „fara ambit", in beneficiul unui „mate-fripte" cu „giuben si
ochelari", avand insa frumoase perspective, caci „combate bine". Si din
punctul acesta de vedere jupanul avea dreptate, „mitocanul" - cum il numise
dispretuitor Rica - avea fler.